Criza este o stare de dezorganizare, de disfuncţionalitate a personalităţii, în care se poate

afla, la un moment dat, o persoană nevoită să se confrunte cu anumite probleme cărora

nu le poate face faţă în mod adecvat şi care-i produc îngrijorare, anxietate şi stres. O
situaţie de criză este o situaţie generatoare de stres ridicat care afectează în sens negativ
capacitatea unei persoane de a gândi şi de a acţiona eficient.
Definim situaţia de criză ca fiind acea situaţie în care o persoană se confruntă cu un
obstacol major ce ii blochează obiectivele de viaţă şi care nu poate fi depăşit cu ajutorul
metodelor obişnuite de rezolvare de probleme. Urmează o perioadă de dezorganizare,
apoi una de deprimare în cadrul căreia sunt puse în aplicare metode ineficiente de
soluţionare a problemei. Criza poate fi considerată ca un punct crucial în existenţa
individului; dacă aceasta a fost rezolvată cu succes, individul a învăţat ceva, a
achiziţionat noi modele de comportament care pot fi aplicate şi în cazul unor crize
viitoare, iar dacă finalul este negativ, acesta va declanşa reacţii cu caracter dezadaptativ,
ajungând chiar până la tulburări psihice.
Fiecare om a trecut, la un moment dat, printr-o situaţie critică sau, cel puţin, a fost
martor la o astfel de situaţie. În timp ce unele persoane reuşesc singure să depăşească
situaţiile de criză, altele solicită ajutor de la prieteni, rude sau solicită sprijin practic şi
emoţional din partea specialiştilor.
Starea de criză poate fi generată şi declanşată de evenimente precum: situaţia familială
dificilă, infidelitatea, divorţul, pierderea cuiva drag, problemele financiare, consumul de
alcool şi droguri, probleme de sănătate, pierderea slujbei, privarea de libertate etc. Criza
nu este generată totdeauna de evenimente externe, ci mai ales de modalitatea de
interpretare a acestora de către individ, precum şi de perceperea capacităţii sau
incapacităţii sale de a face faţă situaţiei.
Situaţiile de criză din viaţa unei persoane au următoarele caracteristici esenţiale:
–        sunt declanşate de evenimente cărora persoana nu le poate face faţă temporar;
–        oricine poate trece, într-un moment sau altul al vieţii, prin situaţii critice;
–        o stuaţie de criză are un caracter profund personal şi subiectiv (depinde de
percepţia, evaluarea şi interpretarea situaţiei de către persoana în cauză);
–        durata unei stări de criză este relativ scurtă. Intensitatea stresului scade treptat
chiar dacă problema nu este rezolvată;
–        rezolvarea unei crize se face în două moduri:
1. adaptativ: persoana învaţă noi modalităţi de rezolvare a problemelor;
2. nonadaptativ: persoana evită situaţiile neplăcute, se protejează, devine defensivă.
Ea este tulburată, răvăşită şi, ca atare, are un comportament dezorganizat din cauza
autocontrolului scăzut.
Reacţiile oamenilor în situaţiile critice
 Persoanele aflate într-o situaţie de criză au un comportament neobişnuit, uneori bizar;
ele acţionează neraţional, lasându-se pradă trăirilor emoţionale de moment sau chiar
abandonându-se deznădejdii şi disperării.
 Stări şi reacţii tipice ale oamenilor aflaţi în situaţii critice:
– uimirea. Surprinşi de eveniment, subiecţii sunt dezorientaţi, nu ştiu cum să
procedeze şi cum să reacţioneze. De accea, reacţiile lor sunt necontrolate, ineficiente;
– pericolul. Subiecţii simt că sunt în pericol şi au sentimentul unui rău inevitabil ce li
s-ar putea face;
– confuzia. Subiecţii se află într-o stare în care reperele normative şi valorice sunt
bulversate;
– impasul. Subiecţii se blochează şi, momentan, nu găsesc strategii alternative de
adaptare. Ei cred că orice soluţie adoptată este din start sortită eşecului, astfel încât se
simt neputincioşi;
– disperarea. În starea în care se află, subiecţii sunt dispuşi să facă orice pentru a
depăşi situaţia, chiar dacă uneori riscul este mare, iar soluţiile adoptate nu au vreo
legătură logică cu problema în sine;
– apatia. Unii indivizi renunţa, refuzând să încerce să mai facă ceva. Ei cred că situaţia
lor este lipsită de orice speranţă şi aşteaptă derularea evenimentelor;
– neajutorarea. Subiecţii nu-şi pot fi singuri de folos şi trebuie ca altcineva să le vină
în ajutor;
– nerăbdarea. Subiecţii doresc cu ardoare o soluţie imediată pentru problema lor;
– disconfortul. Subiecţii se simt nefericiţi, sunt anxioşi, neliniştiţi, incapabili de
concentrare şi focalizare pe soluţii adecvate.
 
Fazele procesului de criză
Reacţiile la situaţia de criză sunt diferite, în funcţie de atadiul în care se află procesul
derulării ei. Parcurgerea crizei este un proces cu mai multe faze. Cele trei faze ale
crizei descrise de către Caplan sunt următoarele:
 stadiul de impact: se manifestă atunci când evenimentele neaşteptate creează
confuzie şi dezorientare. În această fază este foarte important să se stabilească efectele
imediate asupra individului şi modalitatea de percepere a crizei de către acesta.
Persoana aflată în criză trebuie implicată atât în definirea naturii problemelor, cât şi în
procesul de intervenţie. Există 3 activităţi extrem de importante ce trebuie dezvoltate în
această fază: analiza emoţiilor, restructurarea situaţiilor de criză şi elaborarea unui
răspuns;
 stadiul de retragere: apare atunci când individul încearcă să folosească
mecanisme convenţionale (obişnuite) de depăşire a crizei pentru a-şi regăsi echilibrul,
iar aceste mecanisme eşuează. Pot apărea şi simptome fizice asociate acestei faze ale
procesului de criză, cum ar fi oboseala, durerile de cap sau probleme cu stomacul;
 ajustare şi adaptare: este de asemenea un stadiu de „inovare” sau o etapă
integrativă a crizei. Această fază are o importanţă deosebită pentru simplul fapt că
implică individul şi asistentul social cu care lucrează într-o confruntare cu crizele şi
intervenţiile realizate.
 Intervenţia în situaţia de criză
 Intervenţia în criză reprezintă acţiunea de întrerupere a unei serii de evenimente care
conduc la disfuncţionalităţi sociocomportamentale, propunând schimbări pe termen
lung în ceea ce priveşte capacitatea clienţilor de a face faţă problemelor. De obicei, teoria
intervenţiei în criză este asociată cu ideea de echipă multidisciplinară (medic, psiholog,
asistent social) care intervine în cazul clienţilor ce se confruntă cu diverse crize (copii ai
căror părinţi divorţează, clienţi cu boli cronice aflate în fază terminală, victimele
violenţei domestice). Numeroşi specialişti consideră că printr-o intervenţie minimală în
timpul perioadei de criză se pot obţine efecte maxime. Este nevoie de o intervenţie
rapidă în situaţia de criză, chiar dacă după aceea se decide şi acordarea pe termen lung a
altor servicii.
Intervenţia în situaţiile de criză trebuie să ţină seama de următoarele:
–                  Orice individ, familie, grup sau organizaţie parcurge anumite crize în cursul
vieţii sale, declanşate de evenimente anticipate sau neanticipate.
–                  Pierderile produse de aceste evenimente determină la indivizii implicaţi o
stare acută de stres emoţional, care nu reprezintă o experienţă normală de viaţă şi care
perturbă grav echilibrul emoţional.
–                  Persoanele care se află în această stare de dezechilibru emoţional se
străduiesc să recâştige echilibrul pierdut. Dar în această perioadă individul este foarte
vulnerabil din punct de vedere psihoemoţional. Mecanismele de apărare pe care le
utilizează în general nu mai funcţionează. Din aceste cauze individul este mult mai
dispus ca de obicei să solicite ajutor.
–                  Răspunsul emoţional din starea de criză poate avea intensităţi diferite, în
funcţie de natura crizei şi resursele interne ale individului. Cu toate acestea există
anumite etape care pot fi identificate în marea majoritate a situaţiilor de criză.
–                  Fiecare criză depăşită cu succes determină formarea unor abilităţi
personale care vor fi folosite în depăşirea unor crize ulterioare. Astfel, în anumite
situaţii, criza reprezintă o posibilitate de creştere şi dezvoltare. Dar dacă etapele crizei
nu sunt parcurse în condiţii “normale”,  criza poate determina tulburări psihice de lungă
dur
Criza este o stare de dezorganizare, de disfuncţionalitate a personalităţii, în care se poate
afla, la un moment dat, o persoană nevoită să se confrunte cu anumite probleme cărora
nu le poate face faţă în mod adecvat şi care-i produc îngrijorare, anxietate şi stres. O
situaţie de criză este o situaţie generatoare de stres ridicat care afectează în sens negativ
capacitatea unei persoane de a gândi şi de a acţiona eficient.

.
Despre motivatie s-a aratat ca in structura psihica a persoanei exista cerinte interne
care actioneaza ca motive ale comportamentului. Daca luam in consideratie ca mediul
ofera individului o gama foarte larga de situatii care pot sa fie sau sa nu fie in
concordanta cu cerintele interne, vom intra in sfera proceselor afective (emotionale).

. Procesele afective constau in trairea subiectiva a concordantei sau discordantei dintre

cerintele interne ale individului si realitatile din mediu.
De exemplu, am dorit mult sa obtine o nota mare la admitere. Cand s-au afisat
rezultatele, am vazut ca am obtinut nota 9. Mare mi-a fost bucuria. Dorinta, ca cerinta
interna, s-a realizat in rezultatul nota 9. Concordanta dintre dorinta si rezultat am trait-o
subiectiv ca "bucurie".

Procesele afective au functie adaptativa

Fac parte din structura de baza a fiintei si au substratul neurologic in hipotalamus.
"Stimularea unor parti ale nucleului amigdalian din hipotalamus produce teama. Cand
voltajul este scazut, animalul priveste imprejur temator, iar cand voltajul creste, el se va
ascunde, au constatat Hess si Holst. () Oamenii carora li se stimuleaza nucleele
amigdaliene in timpul operatiilor pe creier pot incerca nelinistea sau pot chiar tipa de
groaza." (R M. Milner)
Legatura proceselor afective cu cele de cunoastere decurge din faptul ca ele sunt
declansate de informatiile venite din mediul extern sau intern. Ganditi-va, de exemplu,
la tonalitatea afectiva a senzatiilor sau la ce simtiti cand vedeti pe cineva care v-a facut
un rau, sau cand priviti un apus de soare etc.
Componenta de cunoastere este necesara pentru a defini procesele afective, dar nu
este si suficienta. Este la fel de importanta componenta motivationala informatiie fiind
raportate la cerintele interne. Referitor la legatura proceselor afective cu motivatia, sa
facem urmatoarea subliniere: emotiile sunt conditionate de motive (emovere = a pune
in miscare) dar, la randul lor, unele dintre motivele dobandite au fost la origine emotii.
Relatia cognitiv - afectiv - motivational apare bine ilustrata in acel gen de motiv
complex care este convingerea.

Afectivitatea are functie evaluativa: trairea relatie cu realitatea determina o anumita

atitudine fata de aceasta. Intotdeauna procesele afective au, ca si forta in fizica, directie
si sens, reprezinta latura dinamica a psihicului. De aceea, ele sunt foarte importante in
orice activitate umana, fie ca activitatea este joc, este munca, este invatare sau este
creatie. De asemenea, influenteaza toate procesele de cunoastere, fie pozitiv (cand
materialul iti place, de exemplu, il memorezi mai usor), fie negativ (de pilda, nu poti
intelege, nu poti invata daca esti foarte suparat).

Intr-un moment anume, trairea afectiva este pozitiva sau negativa, de acceptare sau de
neacceptare; placere -neplacere; bucurie sau tristete; iubire sau ura; admiratie sau
dispret; incredere sau neincredere etc. Trairile formeaza, in general, perechi contrare si
nu poti avea in acelasi timp, pentru acelasi obiect decat una din cuplul de opuse. Dar
poti avea in momente diferite trairea contrara (sa treci de la iubire la ura sau invers, de
la teama la incredere sau invers), daca situatia relatiei cu obiectul
s-a inversat.

Caracterul stenic sau astenic

Tema
Privind lucrurile din punctul de vedere al relatiilor cu lumea (reali¬tatea exterioara
omului), folosim expresii ca: am fost profund miscat; am fost tulburat; am fost cuprins
de elan; o persoa¬na s-a prabusit sufleteste; am fost zguduit; m-am legat trainic.

1) Ce exprima, miscari sau stari?

2) Sunt ele intrutotul metaforice cand exprima emotiile?
3) Amintiti-va o situatie cand ati trait vreuna dintre emotiile denumite de expresiile de
mai sus si aratati ca intr-adevar emotia este miscare (vibratie) organica, psihi¬ca si
comportamentala.
4) la ce serveste energia nervoasa daca luam in consideratie ca exista cerintele interne
si conditiile externe?

O traire are caracter stenic atunci cand ofera energie pentru activitatea persoanei,
o intareste, o mobilizeaza. O traire afectiva are caracter astenic atunci cand ea duce la
scaderea tonusului persoanei in activitate, o demobilizeaza, ii scade eficienta. Relatia
dintre sensul pozitiv sau negativ al trairii afective si efectul ei stenic sau astenic depinde
de particularitatile individuale ale persoanei. Cercetand 224 de persoane, WA. Hunt a
constatat urmatoarele: in cazul fricii -47% au spus ca este neplacuta si 1 % ca este
placuta; 55% au spus ca pentru ei este o stare de excitare si de incordare, iar 14% au
spus ca ii demobilizeaza; in cazul bucuriei - 96% au spus ca este stenica, iar 1 % ca
este astenica. Referitor la rolul trairilor afective in eficienta activitatii persoanei, H.
Pieron spune ca cele foarte puternice dezorganizeaza, creand deruta, alarma. Invers,
W. B. Cannon spune ca mania sau frica, chiar daca produc pentru moment dereglare,
totusi pana la urma duc la conduite de adaptare optima.

In mod normal, o traire afectiva dureaza:

1) cat timp dureaza factorul care a generat-o (factorul afectogen);

2) cat dureaza semnificatia obiectului respectiv pentru persoana. De exemplu, frica
dureaza cat persista cauza care a provocat-o, apoi este nor¬mal sa dispara. Dar
dragostea poate sa dureze si toata viata, chiar daca cel iubit nu este prezent. Anumite
persoane au tendinta de perseverare a afectului, pastreaza mult timp starea afectiva
negativa respectiva, desi imprejurarile care au provocat-o s-au schimbat. Este daunator
si pentru ei insisi, precum si pentru ceilalti.

Intensitatea proceselor afective

Se refera la profunzimea trairii. Aceasta depinde de particularitatile afective ale

persoanei si de semnificatia pe care obiectul (factorul afectogen) respectiv o are pentru
acea persoana. In mod normal, intensitatea factorului afectogen si intensitatea trairii
afective sunt direct proportionale: la intensitati medii ale situatiei, trairi de intensitate
moderata; la intensitate slaba, traire slaba, iar la intensitati inalte ale situatiei, trairi
puternice. Cine este echilibrat afectiv are trairi proportionale cu intensitatea factorului
afectogen. Omul matur afectiv este echilibrat.

Hipoafectivul are trairi slabe chiar si cand situatia provoaca in mod normal traire
puternica; el este "rece", nu "vibreaza", este "insensibil".
Hiperafectivul are un prag de activare afectiva prea scazut (invers decat hipoafectivul);
de aceea are trairi intense si pentru situatii cand ar trebui sa fie mode¬rate. Copilul
este hiperafectiv.
Echilibrul afectiv depinde de maturizarea afectiva care, la randul ei, depinde de
ereditatea persoanei respective si de mediul in care aceasta se formeaza (in special
familia).

Mobilitatea proceselor afective

Se refera la doua aspecte:

1) trecerea procesului afectiv de la faza de activare la cea de intensitate maxima, apoi

la stingerea lui.
2) trecerea de la o traire afectiva la alta, in functie de aparitia factorilor afectogeni.
Echilibrul afectiv se manifesta si intr-o mobilitate in functie de situatie, deci mobilitate
medie, iar dezechilibrul afectiv apare si ca o mobilitate prea ridicata (fluctuatie, trecere
fara motiv de la o stare la alta) si ca mobilitate prea scazuta (perseverarea afectului).

La copil, dezechilibrul apare ca o mobilitate prea mare, mobilitate care se normalizeaza

prin maturizare. Mobilitatea afectiva prea ridicata are influenta negativa asupra atentiei,
instabilii afectiv au dificultati in adaptarea scolara (instabilitatea afectiva este o cauza a
dificultatilor la invatatura).

Expresivitatea proceselor afective

Vom intelege prin expresivitatea proceselor afective faptul ca ele se exprima in afara,
pot fi vazute. Trairea este interioara, expresia ei este in afara, in diferite categorii de
manifestari..

Manifestari motorii, miscari ale intregului corp (fugi sau intepenesti de groaza, plangi de
se zguduie camasa pe tine, dansezi, mergi saltaret cand esti vesel sau abia te misti
cand esti trist etc.); miscari ale fetei (mimica la veselie, la tristete, la frica, la groaza, la
ura, la dispret, la admiratie, la mila etc.); miscari ale bratelor (mangai, bati etc.).

Manifestari ale vocii : intonatie, ritm, viteza, intensitate, inaltime etc.

Stralucirea ochilor: de bucurie, de ura, de manie, de tristete, de mila etc.
Manifestari organice : lacrimi, vine sangele in obraz (roseasti) sau fuge (paloare), inima
"o ia fuga sau abia mai bate, si uneori trairi foarte puternice, mictiune sau chiar
defecatie. Manifestarile organice nu pot fi controlate in mod constient. Sub influenta
emotiilor se mareste amplitudinea reflexului psihogalvanic si create conductibilitatea
electrica a pielii. Expresiile mimice, pantomimice se invata in copilaria timpurie, sunt
conditionate cultural. De exemplu, Amala si Kamala, doua fetite crescute de lupi, cand
au fost aduse printre oameni, urlau, nu stiau sa vorbeasca, iar cand radeau, de fapt,
ranjeau.
In cultura de tip european, cand ti se face observatie, trebuie sa te arati mahnit, in felul
acesta acceptand ca i gresit La japonezi, trebuie sa zambesti.
Tema
Ce ati spune despre cel care ar rade in timpul unei inmormantari? Dar despre cel care
ar plange in timpul unui botez sau la o cununie?

Expresiile emotionale sunt foarte importante in afectivitatea de grup, in psihologia

sociala, in perceptia sociala, in arta teatrala.

Termeni de retinut: polaritatea proceselor afective, procese stenice, procese astenice,

factor afectogen, perseverarea afectulul, echilibru afectiv, hipoafectiv, hiperafectiv,
mobilitatea proceselor afective, instabilitate afectiva, expresivitatea proceselor afective.

9.3. Clasificarea proceselor afective

Pentru a clasifica procesele afective, se iau in consideratie simultan mai multe criterii:
masura constientizarii, intensitatea, durata, intensitatea de manifestare a expresivitatii,
gradul de conditionare culturala, gradul de organizare (complexitatea).

Procese afective primare

Sunt conditionate mai mult de mecanisme biologice, sunt spontane (nu pot fi controlate
constient), au un grad scazut de organizare, de diferentiere.

1.Dispozitii organice. Sunt legate de disfunctionalitati organice. La cardiopati anxietate

ca alarma interna, cu teama.
in maladiile gastro-intestinale -mohoreala.
la hepatici -sensibilitate deosebita si euforie.
in maladiile pulmonare -iritabilitate si incordare.
senzatiile de sete, foame, frig etc. sunt conexe unor dispozitii organice specifice.

2.Afecte. Se caracterizeaza prin: descarcare brusca, fara control constient, durata

scurta, intensitate foarte mare, caracter instinctiv, neculturalizat, foarte expresiv,
dezvoltare unipolara ca furie oarba, agresivitate oarba, acces nestapanit de ras,
aban¬don de sine, acces nestapanit de plans. In cazul afectelor, poti savarsi acte
grave. Consecintele pot fi prevenite cu ajutorul unor miscari cu efect cathartic, ca de
exemplu, desfacerea pumnilor, miscari respiratorii, numeri pana la.

Un caz special de afect este angoasa, un sindrom de teama fara obiect, fara justificare
reala. Efecte: oboseala, tulburari de concentrare, dezangajare. Opusul angoasei este
furia ca acumulare de excitatie si descarcare in comportamente irationale.

3. Stres psihic. Ansamblu de stari si reactii de aparare determinate de:

suprasolicitare, agresiune, socuri, zgomote prea puternice. Manifestari: frica, manie,
groaza, stari penibile, suferinta sufleteasca, reactii defensive.

Procese afective secundare

Se caracterizeaza prin faptul ca sunt constientizate si conditionate cultural (sunt

educabile, se invata in conditiile vietii sociale), au un grad mai inalt de organizare si
diferentiere, desfasurare fazica (spre deosebire de afecte care se descarca brusc), au
intensitate moderata in functie de situatie, tin cat tine situatia.

Emotii . indeplinesc caracteristicile de mai sus. Sunt bipolare: bucurie - tristete;

admiratie - dispret; simpatie - antipatie; speranta - deznadejde. Avem emotia unui
eveniment actual sau in perspectiva deoarece este nou, puternic semnificativ pentru
viata noastra si insuficient controlat de catre noi.

Invatare afectiva. Se invata motivele secundare care genereaza emotii (deci se invata
sursele interne ale emotiilor). Se invata, de asemenea, modul de a manifesta emotia,
deci expresivitatea emotiva, sub aspectul controlului formei, dozarii, interpretarii etc.
Cand factorul afectogen are o forta foarte mare si exista un conflict intre asteptarile
persoanei, pe de-o parte, si imprejurarea cu totul neobisnuita, pe de alta parte, se
produce instantaneu socul emotional.

Dispozitii afective. Se folosesc expresii ca: "cum te simti?" in sensul de "in ce dispozitie
esti?". Astazi sunt in buna dispozitie, totul mi se pare ca merge bine". "lasa-ma, sunt
prost dispus". Buna sau proasta dispozitie sunt dispozitii afective difuze si generalizate,
de intensitate moderata, care sunt un efect sumatoriu al imprejurarilor in care te afli. In
formarea bunei sau proastei dispozitii, un rol insemnat il au relatiile sociale. Pentru
explicarea aparitiei unor asemenea fenomene afective, se folosesc notiunile de
contagiune afectiva si climat afectiv.

. Contagiunea afectiva consta in transmiterea trairii afective la altii si de la altii. Pe

stadion are loc o contagiune afectiva, la o ceremonie funebra, la fel; muzica si
spectacolul teatral, orice arta in general, genereaza dispozitii afective.

. Climatul afectiv consta in dispozitii afective resimtite de membrii grupului. De exemplu

dispozitia sarbatoreasca, dispozitia entuziasta sau dispozitia antrenanta sunt stenice
pentru grup si pentru fiecare membru. Dispozitii astenice sunt: agitatia superficiala;
neincrederea; insecuritatea; blazarea.

Dispozitiile afective pot sa devina trasaturi de caracter daca persista multa vreme in
perioada cand se formeaza personalitatea.

Sentimente. Iau nastere ca efect si persistentei emotiilor de o anumita polaritate.

Exemple: dragoste-ura; admiratie-dispret. Sunt puternic constientizate; fac parte din
structura personalitatii, deoarece se permanentizeaza. Au momente de activare intensa
si momente de latenta. De exemplu, nu iti este permanent dor de persoana iubita.
Pentru trecerea de la simple emotii la sentiment, este necesara proiectarea ta in altul si
valorizarea aceluia. Prin deprindere, se poate ajunge la satietate si este nevoie de o
noua valorizare, o noua motivare.

Pasiuni. Sunt procese sau stari afective foarte stabile si angreneaza in structura lor
obisnuinte de conduita ale individului. De aceea creeaza necesitatea de a efectua
actiunea respectiva. De exemplu, pasiunea pentru arta, pasiunea pentru sport, pasiunea
pentru jocuri de noroc. Uneori sentimentele pot ajunge pasiuni.

Termeni de retinut: proces afectiv primar; proces afectiv secundar,; dispozitie organica,
afect, stres psihic, emotii, invatare afectiva, dispozitie afectiva, contagiune afectiva,
climat afectiv sentiment, pasiune.

9.4.Afectivitatea in raporturile interpersonale

Cel mai important in contactele mutuale dintre oameni este aspectul afectiv. Reactiile
de apropiere, de respingere sau de indiferenta nu sunt de natura rationala decat in
foarte mica masura. In perceptia sociala, adica in imaginea pe care ti-o faci despre
altul, intervine in primul rand ceea ce simti despre celalalt.
Primele raporturi interpersonale sunt intre copil si mama sa. Mama este primul obiect
de iubire pentru copil, este primul partener de relatie. Ea ii ofera securitatea (a se
vedea nivelul al doilea din piramida trebuintelor la A. Maslow). In consecinta, formarea
emotionala a omului, de care va depinde afectivitatea lui in grupurile sociale, se
intemeiaza pe relatia din copilarie cu mama.

Prima forma de rivalitate vizeaza obtinerea primului loc in atentia si iubirea mamei.
Cand apare fratele, apare rivalitatea fraterna forma de conduite precum:
conduita de superioritate (de punere in valoare), reactii agresive, reactii de esec
(demisionare) cand parintii ii spun "renunta ca esti mai mare".
Studiile asupra delincventei au pus in evidenta ca imaturitatea afectiva a tanarului care
nu renunta la obiceiurile din copilarie este o consecinta si a relatie mama - copil
distorsionata de conflicte.
Atasarea din copilarie sta la baza comportamentelor adaptate de mai tarziu. Dupa
Erikson, are loc un proces intre poli "incredere arhaica - "neincredere arhaica" a
copilului fata de persoana care il ingrijeste, de care va depinde daca copilul va avea
ulterior incredere in oameni sau se va raporta in mod fundamental cu neincredere in
oricine.

Afectivitatea in invatarea sociala

Cand copilul este aprobat, el traieste o stare de confort, de placere a contactului cu

ceilalti (cu parintele, cu educatorul). Cand este dezaprobat, situatia este inversa. Copiii
cu comportament deviant obtin mai putine consecinte sociale pozitive din partea
mediului inconjurator decat ceilalti copii. In consecinta, au un status mai scazut si din
aceasta cauza pot sa apara noi comportamente deviante. (A se vedea si Capitolul
"Comportamente pro si antisociale"). Potrivit "legii efectului" (E. Thorndike), pentru ca
un comportament sa fie invatat subiectul trebuie sa primeasca o recompensa (intarire
pozitiva).

Afectivitatea la copiii crescuti in orfelinat

Studiile au pus in evidenta efectul frenator si cresterii copiilor in lipsa unei legaturi
stranse cu mama sau o persoana care sa o inlocuiasca. Guildford arata ca a studiat un
grup de copii crescuti in orfelinat pana la 3 ani comparativ cu un grup de copii crescuti
din frageda copila in familii adoptive. Cei crescuti in orfelinate au prezentat o frecventa
ridicata de tulburari de comportament. La varsta de 10-14 ani aveau cerinte
nediscriminate de atentie si afectiune si erau instabili, agitati.
Tema

Care credeti ca sunt consecintele neincrederii excesive?

a) pentru persoana respectiva;
b) pentru ceilalti.
Contagiunea. In lucrarea Psihologia multimilor, Gustave Le Bon arata rolul contagiunii
afective care are ca efect imitatia. Contagiunea afectiva paralizeaza judecatile critice,
oamenii se iau unii dupa altii (aclama sau huiduie). "Atunci cand o idee sfarseste prin a
se incrusta in sufletul multimii, ea capata o forta invincibila. "Am pus capat razboiului
din Vandea facandu-ma catolic; m-am stabilit in Egipt facandu-ma musulman; i-am
castigat pe preoti in Italia facandu-ma papist", a spus Napoleon Bonaparte. Nu cu
demonstratii adresate ratiunii, ci cu imagini socante pot fi impresionate multimile." (G.
Le Bon)