Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONTABILITATE PENTRU
MANAGERI
● Suport de curs
● Bibliografie
1
CLUJ-NAPOCA
2008
2
CUPRINS
I. Informaţii generale 3
Date de identificare a cursului 3
Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite 3
Descrierea cursului 3
Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs 4
Materiale bibliografice obligatorii 4
Calendarul cursului 5
Materiale şi instrumente necesare pentru curs 5
Politica de evaluare şi notare 6
Elemente de deontologie academică 6
Studenţi cu dizabilităţi 7
III. Anexe 59
Bibliografie 59
Glosar de termeni 60
Scurtă biografie a titularului de curs 61
3
I. Informaţii generale
Descrierea cursului
Conţinutul acestui curs se axează pe următoarele aspecte definitorii: sistemul
informaţional financiar-contabil; raportări financiare – din perspectivă managerială;
standarde contabile internaţionale privind poziţia financiară a entităţii; standarde
4
contabile internaţionale privind performanţa entităţii; abordarea conceptuală,
dimensionarea şi analiza de cost în procesul decizional; raportările financiare, auditul
şi controlul intern ca suport al managementului entităţii. Acest curs doreşte să asigure
studenţilor posibilitatea de dezvoltare a unui raţionament profesional autentic precum
şi a unei capacităţi de analiză şi diagnostic financiar-contabil la nivelul entităţii.
Cursul este util managerilor deoarece le permite acestora familiarizarea cu structurile
şi conţinutul elementelor situaţiilor financiare, identificarea şi cunoaşterea rolului
raportărilor financiare în contextul guvernanţei corporative, stabilirea rolului
sistemului informaţional contabil în sfera managementului precum şi dobândirea
noţiunilor de baza legate de organizarea activităţilor de audit şi control intern la
nivelul entităţii.
5
6. Duţescu Adriana, Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea standardelor
internaţionale de contabilitate, Editura CECCAR, 2001
7. Elliot Barry, Elliot Jamie, Financial Accounting and Reporting, 9th Edition,
Prentice Hall, London, 2005
8. Glynn John, Murphy Michael, Perrin John, Abraham Anne, Accounting for
Managers, Thomson Learning, 2003
9. Hennie van Greuning, International Financial Reporting Standards – A
Practical guide, Editura Irecson, Bucureşti, 2005
10. IASB, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRSs),
Editura CECCAR, Bucureşti, 2007
11. Lee Tom, Lee T. A., Corporate Governance And Financial Reporting, John
Wiley & Sons, 2006
12. Matiş Dumitru, Contabilitatea operaţiunilor speciale, Editura Intelcredo,
Deva, 2003
13. Nobes Christopher, Parker Robert B., Comparative International
Accounting, 9th Edition, Prentice Hall, 2006
14. Walton Peter, Haller Axel, Raffournier Bernard, International Accounting,
Second Edition, Thomson Learning, 2003
Calendar al cursului
6
audit intern unei entităţi
Examen final Parcurgerea bibliografiei Va fi comu-
precizate în vederea nicat ulte-
susţinerii examenului rior
Calendarul activităţilor este unul orientativ, fiind susceptibil unor modificări
ulterioare, acestea urmând să fie comunicate studenţilor.
7
- conspectarea unor surse bibliografice fără citirea prealabilă a acestora
(copierea unor conspecte făcute de alţii).
Studenţii pot să citeze surse bibliografice alcătuite din reviste sau cărţi cu condiţia ca
respectivele surse să fie identificate şi prezentate în cadrul proiectului de cercetare.
Un proiect care se constituie în mare parte din compilarea unor idei ale unor autori,
neavând o contribuţie proprie din partea studentului va fi notat cu un calificativ
inferior.
Studenţi cu dizabilităţi
În vederea oferirii de şanse egale studenţilor afectaţi de dizabilităţi motorii sau
intelectuale, titularul de curs îşi manifestă disponibilitatea de a comunica cu studenţii
prin intermediul poştei electronice. Astfel, studenţii cu dizabilităţi vor putea adresa
întrebările lor legate de tematica cursului Contabilitate pentru manageri pe adresa de
email a titularului de curs, menţionată la începutul acestui silabus, putând primi
lămuririle necesare în maxim 48 de ore de la primirea mesajului.
8
Modulul I: Piaţa informaţiei contabile
Unitatea de curs 1: Definirea contabilităţii
Unitatea de curs 2: Piaţa informaţiei contabile
9
Modulul VI: Organizarea controlului şi auditului intern la nivelul entităţii
Unitatea de curs 1: Organizare controlului intern la nivelul entităţii
Unitatea de curs 2: Organizare auditului intern la nivelul entităţii
10
MODULUL I: PIAŢA INFORMAŢIEI CONTABILE
Obiective
1. Familiarizarea studenţilor cu principalele concepte utilizate în cadrul
sistemului informaţional contabil.
2. Cunoaşterea elementelor definitorii ale pieţei informaţiilor contabile.
3. Identificarea participanţilor activi pe piaţa informaţiei contabile
4. Conştientizarea calităţilor şi limitelor informaţiilor contabile
11
lucrări, întitulat “Tractatus de computis et scripturis” (tratat de conturi şi înscrisuri)
Paciolo prezintă principiile fundamentale ale contabilităţii în partidă dublă.
În perioada cuprinsă între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea contabilitatea
în partidă dublă se generalizează în Europa. Ea este consacrată în literatura de
specialitate şi este studiată în învăţământul contabil.
În secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea, se înmulţesc
societăţile pe acţiuni, iar acţionarii nu se implică în conducerea şi gestionarea
acestora. Ei pretind administratorilor să prezinte periodic situaţii şi rapoarte cu
privire la activitatea desfăşurată şi rezultatele economico-financiare obţinute.
12
Ca tehnică de gestiune contabilitatea poate fi considerată partea aplicativă a teoriei
contabile.
Dacă limităm contabilitatea numai la culegerea, prelucrarea, transmiterea, utilizarea
şi stocarea informaţiei atunci contabilitatea este o tehnică cu ajutorul căreia se
măsoară, se exprimă în etalon bănesc realitatea economică. Mulţi autori consideră că
aceasta este o tehnică de observare, înregistrare şi de control a fluxurilor financiare
interne şi externe ale întreprinderii.
13
Sintaxa contabilă constă în ansamblul de reguli şi proceduri ce trebuiesc respectate
pentru înregistrarea, calculul şi analiza operaţiilor economice dintr-o întreprindere.
Sintaxa contabilă se bazează pe un sistem de simboluri care formează un vocabular
contabil specializat, cum ar fi: contul, bilanţul, debitul, creditul, activul, pasivul,
venituri, cheltuieli, rezultate etc.
Semantica limbajului contabil tratează semnificaţia semnelor transmise de
contabilitate şi se referă la corespondenţa dintre obiectul descris (averea
întreprinderii) şi sistemul sau modelul contabil.
Aspectul pragmatic sau practica limbajului contabil se referă la dialogul realizat prin
intermediul informaţiilor contabile dintre diferiţii utilizatori ai „produselor“
contabilităţii.
14
decursul timpului s-a simţit nevoia folosirii contabilităţii pentru a evidenţia,
sistematiza, generaliza, controla, analiza şi interpreta fenomenele şi procesele din
activitatea economică, devenind indispensabilă pentru întreprindere ca titulară de
patrimoniu. Aprecieri în această privinţă au făcut nu numai specialiştii din domeniu,
ci şi oamenii de diferite preocupări, care au reuşit s-o înţeleagă. Printre “actorii” care
participă la „jocul social“ care este contabilitatea amintim:
întreprinderile şi conducătorii lor;
contabilii sau producătorii de informaţii contabile;
utilizatorii de informaţii contabile.
15
Deşi informaţiile din situaţiile financiare de sinteză (produsul contabilităţii
financiare) se adresează utilizatorilor externi, managerii unităţilor patrimoniale
utilizând cu predilecţie informaţiile din contabilitatea de gestiune, această categorie
de utilizatori foloseşte şi ea informaţia de tip extern. Celor şapte categorii de
utilizatori ai informaţiilor contabile, care se publică, prevăzuţi în cadrul conceptual al
I.A.S.B. li se adaugă managerii unităţilor patrimoniale şi instanţele judecătoreşti.
a) Managerii şi nevoia de informaţii
Contabilitatea este principala sursă de informaţii la nivelul întreprinderii. Managerii
utilizează din situaţiile financiare informaţiile referitoare la poziţia financiară,
rezultatele obţinute şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii.
b) Investitorii
Pentru investitori informaţia contabilă trebuie să-i ajute să decidă momentul când
trebuie să cumpere, să conserve sau să vândă părţi din capital. Pentru anglo-saxoni
informaţia contabilă trebuie să ofere investitorului o imagine cât mai fidelă asupra
situaţiei întreprinderii, în timp pentru continentali regula contabilă de bază este
prudenţa.
c) Acţionarii
Aceştia sunt interesaţi şi de informaţiile referitoare la capacitatea unităţii de a plăti
dividendele (câştigul pe acţiune).
d) Angajaţii
Personalul angajat şi sindicatele sunt interesaţi de informaţiile referitoare la
stabilitatea locurilor de muncă şi rentabilitatea întreprinderii. De asemenea, ei solicită
informaţii referitoare la nivelurile şi modalităţile de remunerare, avantajele în materie
de pensionare, natura şi mărimea oportunităţilor profesionale. De altfel Nota 8 la
conturile anuale se referă la “Informaţii privind salariaţii, administratorii şi
directorii”.
e) Creditorii financiari
Creditorii financiari sunt terţii care acordă împrumuturi întreprinderii, pe o durată
stabilită în prealabil şi în schimbul unei dobânzi. Aceste împrumuturi trebuie
rambursate la scadenţă. Oferta de informaţie trebuie să aibă în vedere alături de
situaţiile financiare de sinteză şi date previzionale referitoare la fluxurile monetare
(cash-flow).
16
f) Furnizorii şi alţi creditori comerciali
Furnizorii sunt interesaţi de solvabilitatea întreprinderii şi gradul de lichiditate a
acesteia. În funcţie de aceasta îşi pot proiecta politica faţă de clientul lor. Creditorii
comerciali sunt în general interesaţi de o întreprindere pe o perioadă mai scurtă decât
creditorii financiari, numai dacă nu sunt dependenţi de continuitatea activităţii
întreprinderii ca principal client.
g) Clienţii
Clienţii sunt interesaţi ca furnizorii lor să-şi continue activitatea pentru a avea
garanţia surselor de bunuri şi servicii care să le asigure securitatea aprovizionării lor.
Acest interes se manifestă în special când au o colaborare pe termen lung cu
întreprinderea respectivă sau sunt dependenţi de ea.
h) Guvernul şi instituţiile sale
Statul şi instituţiile sale sunt interesate de activitatea unităţilor patrimoniale. Statul
face apel la informaţiile contabile ale agenţilor economici pentru realizarea funcţiei
fiscale.
Pe baza informaţiilor furnizate de unităţile patrimoniale statul îşi determină politicile
fiscale, calculează venitul naţional, produsul intern brut, conturile naţionale şi
elaborează previziuni macroeconomice.
i) Publicul
De situaţia financiară a unităţilor patrimoniale sunt interesate din ce în ce mai mult
următoarele categorii ale publicului: analiştii financiari, responsabilii politici ai
colectivităţilor locale, agenţiile pentru protecţia consumatorilor.
j) Instanţele judecătoreşti şi nevoia de probă în justiţie
Datorită faptului că informaţiile din contabilitate au la bază documente justificative,
contabilitatea reprezintă un mijloc de probă în viaţa afacerilor.
17
financiar-contabil, contabilul şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească
această funcţie, fie de persoane juridice autorizate (societăţi comerciale de profit) sau
de către persoane fizice care au calitatea de contabil autorizat sau expert contabil.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării
patrimoniului, ceea ce se realizează prin atribuţiile pe care aceşti factori de decizie le
stabilesc în sarcina conducătorului compartimentului de contabilitate şi personalului
din subordinea acestuia.
În situaţiile în care contabilitatea este realizată de către societăţi comerciale de profil
sau de către persoane fizice autorizate acestea răspund pentru serviciile prestate.
2.3. Calităţi ale informaţiilor contabile
Indiferent de destinatarii şi de obiectivele informaţiei contabile, ea trebuie să aibă
anumite calităţi.
Informaţiile contabile trebuie să fie exacte, omogene şi verificabile, utile şi oportune.
De asemenea, ele trebuie să fie prezentate în concordanţă cu baza lor juridică şi
economică, aplicarea normelor contabile să fie realizată cu sinceritate, iar
informaţiile să fie furnizate regulat, astfel încât să poată fi utilizate în procesul
decizional.
IASB precizează cele patru caracteristici principale care determină utilitatea
informaţiilor furnizate de situaţiile financiare:
inteligibilitatea;
relevanţa;
credibilitatea;
comparabilitatea.
a) Inteligibilitatea
O calitate esenţială a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare este aceea că ele
pot fi înţelese uşor de utilizatori. În acest scop utilizatorii trebuie să posede
cunoştinţe suficiente privind desfăşurarea activităţilor economice şi a afacerilor, de
noţiuni de contabilitate.
b) Relevanţa (Pertinenţa)
18
Informaţiile contabile sunt relevate atunci când influenţează deciziile economice ale
utilizatorilor, facilitând evaluarea evenimentelor trecute, prezente sau viitoare,
confirmând sau corectând evaluările trecute.
c) Credibilitatea (Fiabilitatea)
Informaţia este credibilă atunci când nu conţine erori semnificative sau elemente care
să conducă la interpretări eronate, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea
încredere în ea, în vederea reprezentării fidele a tranzacţiilor sau a altor activităţi.
d) Comparabilitatea
Informaţia contabilă trebuie să fie comparabilă în timp, astfel încât pe baza ei să se
poată identifica tendinţele şi performanţele unităţii patrimoniale.
Sumar
Modulul „Piaţa informaţiei contabile” are rolul de ajuta studenţii să se familiarizeze
cu noţiuni teoretice referitoare la contabilitate şi piaţa informaţiei contabile. Astfel,
după parcurgerea modulului studenţii vor putea să definească contabilitatea, să poată
cunoaşte componentele pieţei informaţiei contabile, să poată identifica utilizatorii
informaţiei contabile, să poată stabili calităţile şi limitele informaţiei contabile.
19
1. M. Capron, Contabilitatea în perspectivă. Traducere de Sorin Nicolae, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1994, pag. 21 – 71.
2. Bernard Colasse, Contabilitate generală, (traducere de N. Tabără), Ediţia a 4-
a, Editura Moldova, 1995, pag. 29 – 90.
3. N.Feleagă, I.Ionaşcu, Tratat de contabilitate financiară, vol.II, Editura
Economică, Bucureşti, 1998, pag. 565 – 651.
4. D. Matiş, Contabilitatea operaţiilor speciale, Ed. Intelcredo, Deva, 2003, pag.
5 – 247.
5. D. Matiş (coord.), Bazele contabilităţii, Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2005,
pag. 11-39.
20
MODULUL II. RAPORTĂRILE FINANCIARE ALE ENTITĂŢII
Obiective:
1. Identificarea tipurilor de raportări financiare ale unităţii
2. Cunoaşterea structurii raportărilor financiare anuale
3. Stabilirea elementelor componente ale situaţiilor financiare anuale
21
c) Situaţia modificărilor capitalului propriu
d) Situaţia fluxurilor de trezorerie
e) Note explicative la situaţiile financiare anuale.
Întreprinderile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de
mărime prevăzute anterior întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:
a) Bilanţul prescurtat
b) Contul de profit şi pierdere
c) Note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Opţional se pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau
situaţia fluxurilor de trezorerie.
22
corelat cu performanţele/nonperformanţele întreprinderii, variaţia sa reflectând
profitul net al întreprinderii.
2. Prezentarea în bilanţ a elementelor poziţiei financiare .
Structura generală a elementelor poziţiei financiare prezentate cu ajutorul
bilanţului, conform reglementărilor legale în vigoare se prezintă astfel:
1. Active
1.1. Active imobilizate
ACTIVE
1.2. Active circulante
1.3 Cheltuieli în avans
2. Datorii
2.1. Datorii pe termen mai mic de 1 an
2.3. Datorii pe termen mai mare de 1 an
2.3.Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli PASIVE
2.4. Venituri în avans
3. Capitaluri proprii
23
intrare.
Prin valoare contabilă netă se înţelege valoarea de intrare, mai puţin
amortizarea şi provizioanele pentru depreciere, cumulate.
ACTIV PASIV
a) După natură
1. Active imobilizate 1. Datorii ce trebuie achitate la terţi
2. Active circulante 2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
3 Cheltuieli în avans 3. Venituri în avans
b1) După destinaţie b2) După provenienţă
1. Active utilizate în mai multe cicluri 1. Datorii faţă de terţi (datorii totale,
financiare (active imobilizate) provizioane pentru riscuri şi cheltuieli,
venituri în avans)
2. Active utilizate într-un singur ciclu 2. Datorii faţă de acţionari/asociaţi
financiar (active circulante plus cheltuieli (capital şi rezerve)
în avans)
c1) După lichiditate c2) După exigibilitate
1. Active cu lichiditate redusă (active 1. Datorii exigibile pe termen scurt
24
imobilizate) (datorii curente, venituri în avans)
2. Active cu lichiditate parţială (stocuri, 2. Datorii exigibile pe termen lung
creanţe, cheltuieli în avans) (datorii pe termen de peste 1 an)
3. Active lichide (investiţii financiare pe 3. Datorii cu exigibilitate nedeterminată
termen scurt, casa şi conturi la bănci) (capital şi rezerve reprezentând datorii
faţă de acţionari/asociaţi, provizioane
pentru riscuri şi cheltuieli,)
d) După efectele variaţiei de curs valutar
1. Active monetare 1. Pasive monetare
2. Active nemonetare 2. Pasive nemonetare
25
Modul de formare al rezultatelor poate fi diferit în funcţie de criteriul de clasare al
cheltuielilor care au stat la baza obţinerii acestora. După modul de formare rezultatele
pot fi grupate în două categorii principale:
• rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după natura lor;
• rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după funcţie.
Potrivit reglementărilor legale contabile armonizate la IAS (în prezent în vigoare,
O.M.F.P. nr. 1752/2005 , Contul de Profit şi Pierdere va avea o structură aproximativ
similară cu cea anglo-saxonă în care cheltuielile sunt ierarhizate după natura acestora
(exploatare, financiare, excepţionale) şi sunt prezentate în format vertical.
Referenţialul utilizat pentru compararea cheltuielilor este producţia exerciţiului.
Cu ajutorul unei astfel de forme a Contului de Profit şi Pierdere se va explica modul
de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite etape permiţând desprinderea unor
concluzii legate de nivelul performanţelor economice ale celor trei activităţii
desfăşurate de o firmă într-o perioadă de gestiune şi anume:
- activitatea de exploatare;
- activitatea financiară;
- activitatea extraordinară.
Sumar:
Acest modul are ca obiectiv prezentarea structurii raportărilor financiare. Se are în
vedere prezentarea componentelor situaţiilor financiare, stabilirea criteriilor de
recunostere şi evaluare a elementelor poziţiei financiare respectiv a performanţelor
entităţii. Totodată sunt prezentate modalităţile de clasificare pentru elementele
componente ale raportărilor financiare.
Bibliografie modul:
1. Matiş D. (coord.), Bazele contabilităţii, Ed. Alma Mater Cluj-Napoca, 2005, pag.
371-400.
2. Matiş D., Pop A. (coord.), Contabilitatea financiară, Ed. Alma Mater, Cluj-
Napoca, 2007, pag. 701-784.
3. Paşca N., Situaţii financiare ale unităţilor economice din România, Ed. Presa
Universitară Clujeană, 2002, pag. 66-133.
26
4. OMFP nr. 1752 pentru aprobarea reglementărilor conforme cu directivele
europene, M.O. 1080 din 30.11.2005 cu modificările ulterioare.
27
MODULUL III: STANDARDELE INTERNAŢIONALE DE
CONTABILITATE PRIVIND POZIŢIA FINANCIARĂ A ENTITĂŢII
Obiective:
1. Identificarea modalităţilor de recunoaştere şi evaluare a activelor imobilizate
2. Înţelegerea tratamentelor contabile specifice leasingului
3. Identificarea modalităţilor de recunoaştere şi evaluare a stocurilor
4. Cunoaşterea modului de contabilizare a contractelor de construcţii
5. Stabilirea criteriilor de recunoaştere a provizioanelor, respectiv a activelor şi
datoriilor contingente
Sumar:
Acest modul are scopul de a familiariza studenţii cu prevederile standardelor
internaţionale de contabilitate referitoare la poziţia financiară. Astfel sunt prezentate
criteriile de recunoaştere şi modalităţile de evaluare a imobilizărilor corporale
respectiv a celor necorporale, ale operaţiilor de leasing, ale stocurilor, ale
contractelor de construcţii, ale provizioanelor respectiv ale activelor şi datoriilor
contingente.
Bibliografie modul:
1. Anthony Robert, Reece James, Hertenstein Julie, Accounting: Text and Cases, 9th
Edition, Irwin, 1994, p. 201 – 345.
2. Benedict Augustin, Elliott Barry, Practical Accounting, Pearson Education Limited,
2001, p. 222 – 435.
3. Elliot Barry, Elliot Jamie, Financial Accounting and Reporting, 9th Edition,
Prentice Hall, London, 2005, p. 342 – 562.
4. Hennie van Greuning, International Financial Reporting Standards – A Practical
guide, Editura Irecson, Bucureşti, 2005, p. 101 – 162.
5. IASB, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRSs), Editura
CECCAR, Bucureşti, 2007, p. 112 – 257.
28
MODULUL IV: STANDARDELE INTERNAŢIONALE DE
CONTABILITATE PRIVIND PERFORMANŢELE ENTITĂŢII
Obiective:
1. Identificarea modalităţilor de recunoaştere şi evaluare veniturilor din activitatea
curentă
2. Înţelegerea tratamentelor contabile specifice deprecierii activelor
3. Identificarea efectelor variaţiei cursului valutar
Sumar:
Acest modul are scopul de a familiariza studenţii cu prevederile standardelor
internaţionale de contabilitate referitoare la performanţelor entităţii. Astfel sunt
prezentate criteriile de recunoaştere şi modalităţile de evaluare a veniturilor din
activitatea curentă, ale deprecierii activelor respectiv ale efectelor variaţiei cursului
valutar.
Bibliografie modul:
1. Elliot Barry, Elliot Jamie, Financial Accounting and Reporting, 9th Edition,
Prentice Hall, London, 2005, p. 640 - 655
2. Nobes Christopher, Parker Robert B., Comparative International Accounting, 9th
Edition, Prentice Hall, 2006, p. 375 - 389
3. IASB, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRSs), Editura
CECCAR, Bucureşti, 2007, p. 122 - 135
4. Walton Peter, Haller Axel, Raffournier Bernard, International Accounting, Second
Edition, Thomson Learning, 2003, p. 389- 405
29
MODULUL V: ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII MANAGERIALE LA
NIVELUL ENTITĂŢII
Obiective:
1. Definirea contabilităţii manageriale
2. Stabilirea rolului contabilităţii manageriale
3. Identificarea caracteristicilor contabilităţii manageriale
4. Cunoaşterea structurii costurilor
1
Institute of Management Accountans, Statements no. 1A (New-York, 1982) preluat după: Needles B.
E., Anderson H. R., Caldwell J. C., Principiile de bază ale contabilităţii, ediţia a V-a, Editura Arc,
Chişinău, 2001, pag. 854.
2
După Nederiţa A. (coordonator), Contabilitatea managerială. Ghid practico – didactic, ACAP,
Chişinău, 2000, pag. 10.
30
c) în baza costului calculat în contabilitatea de gestiune sunt evaluate
activele obţinute prin efort propriu de către întreprindere care apoi sunt
reflectate cu ajutorul contabilităţii financiare.
Totodată, datorită faptului că răspund necesităţilor de informare diferite ale
unor utilizatori diferiţi, contabilitatea de gestiune se diferenţiază de contabilitatea
financiară prin cel puţin următoarele aspecte:
i) contabilitatea managerială nu este normalizată şi nu trebuie să utilizeze
anumite instrumente impuse (documente tipizate, Plan de conturi etc.);
ii) contabilitatea managerială nu ţine cont de frontierele juridice şi fiscale;
Contabilitatea Contabilitatea
Criterii de comparaţie
financiară managerială
Obligatorie Reglementare Obligatorie 1)
Globală Viziune Detaliată
Trecut Orizont Prezent şi viitor
31
Externe Fluxuri Interne
Externe Documente Mai ales interne
După nevoile
După natură Clasificare cheltuieli
informaţionale
Financiare Obiective Economice
Rigide şi normative Reguli Suple şi evolutive
Externi şi
managementul Utilizatori Utilizatori interni
întreprinderii
Multe informaţii estimate
Informaţie exactă Exactitate
(aproximative)
Precisă – certificată – Rapidă – pertinentă –
Natura informaţiei
oficială confidenţială
Periodică şi
Periodicitate/standardizare În funcţie de nevoi
standardizată
Aceste asemănări şi deosebiri ale contabilităţii managerială faţă de
contabilitatea financiară ne permit să sintetizăm principalele caracteristici ale
contabilităţii manageriale şi anume:
1) Informaţiile furnizate de contabilitatea managerială sunt destinate
numai utilizatorilor interni. Sistemul informaţional contabil reprezintă sursa
principală de informaţii pentru o multitudine de utilizatori, dar în condiţiile
practicării „dualismului contabil” informaţiile furnizate acestor categorii de
utilizatori sunt diferenţiate pentru utilizatorii externi respectiv pentru cei interni
din momentul producerii şi până în cel al raportării, protejând astfel
întreprinderea în faţa divulgării informaţiilor secrete, care trebuie cunoscute
numai de către conducerea întreprinderii, către utilizatorii externi, protejând
astfel întreprinderea împotriva concurenţei.
2) Modul în care este organizată contabilitatea managerială este
facultativ. Contabilitatea managerială nu este supusă normalizării, fiind lipsită de
rigorile şi constrângerile prevederilor legale şi de orice alte restricţii din afara
întreprinderii (de ordin juridic, fiscal etc.). Întrucât normalizarea presupune
standardizare, acest concept nu poate fi aplicat în contabilitatea managerială
deoarece acest lucru ar dăuna însuşi interesului fundamental al acesteia şi, dacă
se are în vedere faptul că necesităţile de informare ale aceloraşi utilizatori pot fi
diferite în timp şi spaţiu, atunci ea trebuie să poată fi modelată în orice moment
32
în funcţie de necesităţile utilizatorilor.
3) Are autonomie şi independenţă faţă de contabilitatea financiară. Chiar
dacă priveşte aceleaşi activităţi economice, contabilitatea managerială are
propriile tehnici şi metode de lucru, ceea ce îi dă acesteia un caracter de
independenţă faţă de contabilitatea financiară.
4) Informaţiile furnizate de contabilitatea managerială sunt actuale,
pertinente şi obţinute rapid. În cazul contabilităţii managerială, dacă informaţiile
nu sunt actuale ele nu mai pot servi intereselor utilizatorilor. Totodată în acest
caz rapiditatea informaţiei primează în faţa exactităţii deoarece se apreciază că
mici aproximări sau estimări nu afectează utilitatea informaţiei.
5) Contabilitatea managerială satisface nevoi de ordin economic. Întrucât
se adresează utilizatorilor interni, în cazul necesităţilor de informare ale acestora
primează aspectele economice în detrimentul celor juridice sau fiscale.
6) Contabilitatea managerială este axată în general pe furnizarea de
informaţii previzionale. Este cunoscut faptul că managementul unei întreprinderi
sau al unui nivel ierarhic dintr-o întreprindere trebuie să aibă în vedere în
principal aspectele previzionale şi implicit conducerea are nevoie de informaţii
previzionale care sunt oferite de contabilitatea managerială.
3
Ebbeken K., Possler L., Ristea M., Calculaţia şi managementul costurilor, Ed. Teora, Bucureşti,
2000, pag. 16.
33
Legătura cu realizările – realizările întreprinderii se identifică cu bunurile obţinute,
lucrările executate şi serviciile prestate, ca purtători de costuri, destinate, după caz,
fie consumului intern fie vânzării către terţi.
Evaluarea în expresie bănească – atât consumurile de resurse cât şi realizările
obţinute trebuie să fie evaluate în întreprinderi monetare. Aceasta nu presupune că
pentru a deveni cost o cheltuială trebuie să fie neapărat plătită ci, costurile – în
calitatea lor de cheltuieli – pot fi anticipate, urmate sau concomitente de/cu
plăţi/plăţile.
Din punct de vedere al clasificării costurilor, literatura de specialitate conţine
o serie de criterii de clasificare dintre care mai importante considerăm a fi4:
1. După influenţa lor asupra procesului decizional:
• costuri pertinente, care se referă la costurile viitoare (estimate,
antecalculate) asupra cărora se mai poate interveni;
• costuri indiferente, care se referă la costurile unor activităţi realizate
asupra cărora nu se mai poate interveni, dar care eventual pot fi folosite ca
bază pentru estimările costurilor pertinente.
2. După momentul şi scopul calculării:
• costuri reale, care sunt calculate pe baza cheltuielilor efective;
• costuri prestabilite, care sunt calculate pe baza unor cheltuieli
estimate.
3. După conţinutul şi natura economică a tipului de cost calculat:
• costuri integrale, care sunt costurile complete (au în vedere toate
cheltuielile încorporabile);
• costuri parţiale, care au în vedere numai cheltuielile directe.
4. După întreprinderea de calcul:
• costuri unitar, care se referă la o singură întreprindere de obiect de
calcul a costului;
• costuri total, care se referă la întreaga activitate desfăşurată.
4
După Pântea I.P., Managementul contabilităţii româneşti, ediţia a II-a, Ed. Intelcredo, Deva, 1999,
pag. 609 – 610.
34
Contabilitatea managerială nu se mulţumeşte în a prelua, în cazul calculaţiei
costurilor, cheltuielile aşa cum sunt ele grupate în contabilitatea financiară (din punct
de vedere a structurii respectiv a volumului) datorită faptului că acestea sunt
„alterate” de unele considerente de ordin juridic sau fiscal (de exemplu utilizarea
costului istoric, absolutizarea principiului prudenţei, utilizarea unor metode de
amortizare impuse etc.) ci face anumite reprelucrări ale acestora.
În aceste condiţii, pentru a putea fi un instrument util conducerii, costul
trebuie stabilit în numai funcţie de criterii economice şi aici intervine rolul
profesionistului contabil care trebuie să aibă în vedere, la calculul costului, o
reclasificare a cheltuielilor precum şi o eventuală modificare a acestora (atunci când
pentru calculul costului sunt utilizate eventual alte valori decât costul istoric).
Din punct de vedere al contabilităţii manageriale cheltuielile sunt grupate în5:
a) cheltuieli încorporabile în costuri;
b) cheltuieli neîncorporabile în costuri;
c) cheltuieli supletive (de adăugat).
a) Cheltuielile încorporabile în costuri – cuprind acele cheltuieli care sunt
dependente de cost şi formează substanţa principală a acestuia. Ele sunt formate din
cheltuieli de exploatare, iar pentru calculul costurilor ele sunt grupate astfel:
• cheltuieli directe, care pot fi identificate distinct pe obiectul de
calculaţie al costului;
• cheltuieli indirecte, care nu pot fi identificate direct pe obiecte de
calculaţie, dar sunt repartizate pe acestea după anumite criterii (baze) de
repartizare;
• cheltuieli generale de administraţie, care asemenea celor indirecte sunt
repartizate pe obiecte de calcul în baza unor criterii stabilite.
b) Cheltuieli neîncorporabile în costuri – sunt reprezentate de acele cheltuieli care
sunt înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor, dar care nu sunt incluse
în costuri deoarece nu participă la realizarea veniturilor din activităţile desfăşurate. În
5
După Epuran M., Băbăiţă V., Grosu C., Contabilitate şi control de gestiune, Ed. Economică,
Bucureşti, 1999, pag. 25 – 30.
35
această categorie sunt incluse, de regulă6, cheltuielile financiare, cele extraordinare
precum şi o parte a cheltuielilor de exploatare reprezentate de diverse pierderi,
penalităţi sau amenzi plătite, cheltuieli generate de cedarea activelor etc. recuperarea
acestor cheltuieli se face direct pe seama rezultatelor.
c) Cheltuieli supletive (de adăugat în costuri) – sunt reprezentate de acele
cheltuieli care nu sunt înregistrate în contabilitatea financiară din raţiuni juridice sau
fiscale, dar care sunt incluse în costuri. În România, momentan nu sunt reglementate
astfel de cheltuieli, dar în literatura de specialitate7 sunt exemplificate prin
remunerarea capitalurilor proprii (evaluată şi inclusă în costuri la nivelul unei rate
medii a dobânzii la capitalurile împrumutate).
Pentru contabilitatea managerială mai are importanţă clasificarea cheltuielilor
şi după alte criterii dintre care amintim8:
1. După modul de includere în costul pe întreprindere:
• cheltuieli directe, care pot fi identificate direct pe
obiectul de calculaţie;
• cheltuieli indirecte, care pot fi identificate direct numai
pe o subdiviziune organizatorică sau pe întreaga întreprindere.
2. După necesităţile economice:
• cheltuieli productive, care fac parte din cele rezultate în
urma desfăşurării normale a activităţii;
• cheltuieli neproductive, care apar, de regulă, în urma
unor deficienţe în activitatea desfăşurată.
3. După legătura cu activitatea realizată:
• cheltuieli de bază, care sunt generate de activitatea de
bază;
• cheltuieli auxiliare, care sunt generate de activităţi care
nu au un caracter repetitiv.
4. După conţinutul economic:
• cheltuieli materiale, care implică anumite consumuri de
6
Este foarte dificil, chiar imposibil, să se stabilească o listă completă generală a cheltuielilor care nu
sunt incluse în costuri deoarece aceasta este o opţiune a fiecărei întreprinderi.
7
Dumbravă P., Pop A., Contabilitatea de gestiune în industrie, Ed. Intelcredo, Deva, 1997, pag. 85.
8
După Pântea I.P., Managementul contabilităţii româneşti, ediţia a II-a, Ed. Intelcredo, Deva, 1999,
pag. 607 – 609.
36
bunuri sau de prestaţii externe;
• cheltuieli cu munca vie, care sunt generate de folosirea
forţei de muncă.
5. După componenţa lor:
• cheltuieli simple, care cuprind numai o categorie de
consumuri şi care nu mai pot detaliate (exemplu: consumul de combustibil);
• cheltuieli complexe, care cuprind mai multe categorii de
consumuri (exemplu cheltuielile generale de administraţie).
Sumar:
Acest modul urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele relevante ale
organizării contabilităţii manageriale. În acest sens sunt prezentate la început
conceptul şi rolul contabilităţii manageriale, diferenţele dintre aceasta şi
contabilitatea financiară şi apoi structurile de costuri cu care lucrează contabilitatea
managerială. De asemenea este prezentată clasificarea cheltuielilor ca şi componente
ale costurilor determinate în contabilitatea managerială.
Bibliografia modulului:
1. Anthony Robert, Reece James, Hertenstein Julie, Accounting: Text and Cases, 9th
Edition, Irwin, 1994, p. 153 - 199
2. Benedict Augustin, Elliott Barry, Practical Accounting, Pearson Education Limited,
2001, p. 352 – 370
3. Drury C., Management and cost accounting, Thomson Learning, 2003, p. 323 -
421
4. Elliot Barry, Elliot Jamie, Financial Accounting and Reporting, 9th Edition,
Prentice Hall, London, 2005, p. 521 – 640
5. Glynn John, Murphy Michael, Perrin John, Abraham Anne, Accounting for
managers, 3rd Edition, Thomson Learning, 2003, p. 321 - 348
6. Nobes Christopher, Parker Robert B., Comparative International Accounting, 9th
Edition, Prentice Hall, 2006, p. 601 – 662
37
MODULUL VI: ORGANIZAREA CONTROLULUI ŞI AUDITULUI INTERN
LA NIVELUL ENTITĂŢII
Obiective
1. Familiarizarea studenţilor cu principalele concepte utilizate în cadrul controlului şi
auditului intern.
2. Prezentarea modelului COSO de organizare a controlului intern.
3. Înţelegerea principalelor diferenţe dintre auditul şi controlul intern.
9
Ghiţă M. , Auditul intern, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag.29
10
Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan",
Editura Univers Enciclopedic, 1998
38
aceasta şi datorită faptului că controlul intern se găseşte în centrul preocupărilor
managerilor din toate domeniile, acest interes fiind cauzat de un ansamblu de
fenomene din care menţionăm:
Creşterea complexităţii organizaţiilor şi a întreprinderilor, care a generat
creşterea şi dezvoltarea delegării competenţei, ca o modalitate care permite
managerului să-şi exercite prerogativele de la distanţă;
Extinderea reglementărilor normative, a legilor, regulamentelor,
standardelor profesionale, normelor bugetare şi sociale, care limitează
activitatea responsabilului printr-o reţea de norme care se impune a fi
respectată.
39
„Controlul intern cuprinde totalitatea sistemelor de control, financiare şi de
altă natură, implementate de către conducere pentru a putea desfăşura afacerile
întreprinderii într-o manieră ordonată şi eficace, pentru a asigura respectarea
politicilor de gestiune, pentru a proteja activele şi pentru a garanta pe cât posibil
exactitatea şi stadiul complet al informaţiilor înregistrate”.
şi cea emisă de „American Institute of Certified Public Accountants”
(Institutul American al Contabililor Publici Certificaţi ) din 1978:
„Controlul intern este format din planurile de organizare şi din toate
metodele şi procedurile adoptate în interiorul unei întreprinderi pentru a-i proteja
activele, pentru a controla exactitatea informaţiilor furnizate de către contabilitate,
pentru a creşte randamentul şi a asigura aplicarea instrucţiunilor conducerii”.
Analizând aceste definiţii putem observa că ele nu se contrazic în esenţă,
putând generaliza că controlul intern are scopul de a furniza o asigurare rezonabilă
a faptului că obiectivele pe care organizaţia şi le-a stabilit sunt îndeplinite, precum
şi prevenirea, detectarea şi corectarea fenomenelor care ar putea afecta într-un mod
negativ întreprinderea.
În opinia noastră considerăm că o definiţie completă şi exhaustivă a
controlului intern ar putea fi:
„Controlul intern este un ansamblu de dispozitive formate din politici,
proceduri, reguli, metode, practici şi structuri organizatorice implementate în
cadrul organizaţiei, în condiţiile respectării reglementărilor legale în vigoare,
astfel încât să se obţină o asigurare rezonabilă că obiectivele stabilite de
organizaţie sunt îndeplinite. Acest ansamblu de dispozitive are totodată menirea de
a asigura protejarea activelor organizaţiei, de a garanta exactitatea şi pertinenţa
informaţiilor furnizate şi utilizate în procesul decizional, aplicarea eficientă şi
eficace a instrucţiunilor conducerii, prevenirea fraudei şi a gestiunii
necorespunzătoare, şi totodată prevenirea, detectarea şi corectarea evenimentelor
care ar putea influenţa într-un mod negativ organizaţia”.
40
Unii specialişti13 identifică în literatura de specialitate un ansamblu de
principii generale a căror aplicare ar asigura calitatea controlului intern astfel:
Principiul organizării: orice întreprindere indiferent de mărime şi sector de
activitate trebuie să fie organizată raţional. Structurile sale trebuie descrise
într-o organigramă, iar procedurile trebuie descrise şi reunite într-un manual în
care sunt definite sarcinile, responsabilităţile, responsabilităţile şi procedurile
de transmitere a informaţiei. Pe măsura creşterii complexităţii întreprinderii şi
a delegării de atribuţii, este necesară separarea celor patru funcţii
fundamentale: funcţia de decizie, de deţinere de valori monetare sau bunuri
fizice, de contabilizare şi funcţia de control;
Principiul integrării sau al autocontrolului: controlul intern trebuie să
includă proceduri de autocontrol care permit descoperirea erorilor şi a
fraudelor.
Principiul permanenţei: procedurile de control trebuie să fie perene, fiecare
organizaţie trebuind să asigure o stabilitate a structurilor sale de control,
stabilitate care nu trebuie să conducă la rigiditatea controlului intern. Principiul
permanenţei permite delimitarea deficienţelor controlului intern precum şi a
cazurilor de nerespectare a procedurilor de control intern.
Principiul universalităţii: procedurile de control intern trebuie să fie aplicate
în toată întreprinderea, nefiind permisă existenţa unor persoane privilegiate sau
structuri în afara controlului intern.
Principiul independenţei: obiectivele controlului intern trebuie să fie realizate
independent de metodele, procedeele şi mijloacele utilizate de întreprindere
pentru desfăşurarea activităţilor acesteia.
Principiul informării: informaţia produsă de controlul intern trebuie să
posede două calităţi: să fie verificabilă şi să fie utilă. O informaţie este
verificabilă dacă i se pot identifica sursele, adică poate autentificată şi
justificată. O informaţie este considerată a fi utilă dacă este obţinută de la
sursă, neredundantă, iar costul obţinerii ei este inferior avantajelor pe care le
generează.
13
N.Feleagă, I.Ionaşcu, Tratate de contabilitate financiară”, vol.1, 1998, pag.247-252, preluat după
Alain Mikol, Principes generaux du controle interne, Revue Francaise de Comptabilite nr.219/1991,
pag.72
41
Principiul armoniei: presupune adaptarea controlului intern la caracteristicile
întreprinderii şi ale mediului său în funcţie de importanţa riscurilor pe care le
evită şi a costului său de aplicare. Respectarea acestui principiu presupune
considerarea costului procedurii de control, comparativ cu costul generat de
producerea deficienţelor.
Principiul calităţii personalului: un personal calificat este un element necesar
pentru asigurarea unui control intern de calitate.
Controlul intern participă la realizarea unui obiectiv general care poate fi însă
divizat însă în obiectivele particulare ale controlului intern. Obiectivul general al
controlului intern este reprezentat de obţinerea unui nivel de asigurare rezonabil că
obiectivele organizaţiei vor fi îndeplinite. În vederea atingerii acestui obiectiv
general i se atribuie controlului intern mai multe obiective permanente cum ar fi:
Optimizarea folosirii resurselor: presupune o utilizarea economicoasă şi
eficace a resurselor de care dispune organizaţia;
Protejarea activelor: acest obiectiv trebuie înţeles într-o manieră mai
extinsă, în sensul că nu ne referim doar la activele imobilizate, stocurile,
active necorporale, ci avem în vedere şi alte elemente cum ar fi tehnologia
sau informaţiile confidenţiale ale organizaţiei.
Calitatea informaţiilor: care presupune ca informaţiile pe care organizaţia le
oferă spre exterior referitor la activităţile şi realizările sale să îndeplinească
un ansamblu de calităţi formate din :
- Fiabilitate şi verificabilitate: ceea ce presupune că informaţia prezintă
fidel realitatea14 precum şi posibilitatea verificării exactităţii informaţiei;
- Exhaustivitate: nu este suficient ca informaţia să fie exactă ea trebuie să
fie şi completă;
- Pertinenţă: presupune ca informaţia să fie mereu adaptată la scopul
urmărit, altfel ea se dovedeşte a fi inutilă;
- Disponibilitate: controlul intern trebuie să permită obţinerea informaţiilor
la momentul potrivit, cunoaşterea lor când este prea târziu fac ca aceste
informaţii să devină inutile;
14
Matiş D., Contabilitatea operaţiunilor speciale, Editura Intelcredo, Deva, 2003, pag.80
42
Respectarea directivelor: care presupune mai mult decât respectarea legilor,
regulamentelor, reglementărilor legislative, în sensul că activităţile de
control intern trebuie să permită descoperirea punctelor slabe, erorilor sau
insuficienţelor cauzate de nerespectarea regulilor şi instrucţiunilor.
Prevenirea şi detectarea fraudelor sau erorilor.
43
fundamentat şi implementat este acesta. Dintre aceste limite inerente ale controlului
intern menţionăm:
Raportul cost/beneficiu: pornindu-se de la considerentul că costul unui control
intern să nu depăşească avantajele care ar rezulta din exercitarea acestuia.
Direcţionarea controalelor interne cu precădere spre tranzacţiile de rutină şi mai
puţin spre cele neobişnuite.
Probabilitatea apariţiei erorilor umane datorate neglijenţei, neatenţiei,
neînţelegerii sau interpretării greşite a normelor legale şi a instrucţiunilor
primite;
Probabilitatea sustragerii de la controalele interne ca urmare a înţelegerilor
secrete între un membru al conducerii sau un angajat, cu persoane din afara sau
din interiorul organizaţiei;
Probabilitatea exercitării unui abuz din partea unei persoane responsabile cu
aplicarea controlului intern.
Probabilitatea ca unele proceduri, datorită schimbării anumitor condiţii să devină
neadecvate.
2. Modelul COSO (The Committee of Sponsoring Organizations)
În anul 1985 senatorul american Treadway a iniţiat o cercetare semnificativă
asupra problematicii controlului intern, constituindu-se astfel „Comisia Treadway”.
Ulterior s-a creat un comitet cunoscut pe plan mondial ca şi „Comitetul de
Sponsorizare al Organizaţiilor”15 – COSO. Acest comitet a fost format din mai
mulţi membri ai Institutului de Audit Intern, profesionişti în domeniu, cabinete de
audit extern şi mari întreprinderi americane. Rezultatele cercetărilor acestui comitet
au fost publicate în cadrul unei lucrări cunoscute sub denumirea de „Cadrul
Controlului Intern”16. Această lucrare defineşte conceptul de control intern,
problemă care a stârnit şi încă mai stârneşte controverse, având în vedere
divergenţele care există legat de traducerea termenului englezesc „internal control”,
care pentru anglo-saxoni înseamnă în primul rând „a deţine controlul” şi apoi „a
verifica”, în timp ce pentru ţările de limbă franceză este în primul rând „a verifica” şi
apoi „inspecta”.
15
Committee of Sponsoring Organizations of the Treadway Commission
16
The Internal Control Framework
44
COSO este o organizaţie independentă din sectorul privat, formată din
iniţiativa de a studia factorii cauzali de producere a fraudelor financiare,
îmbunătăţirea calităţii raportărilor financiare prin etică în desfăşurarea afacerilor,
controale interne eficiente şi dezvoltând recomandări pentru organizaţii şi auditorii
acestora.
În anul 1992, COSO a emis o definiţie a controlului intern, ca fiind „un
proces implementat de consiliul de administraţie, conducere şi întregul personal al
unei entităţi, destinat să furnizeze o asigurare rezonabilă cu privire la atingerea
obiectivelor organizaţiei, având în vedere:
Eficienţa şi eficacitatea operaţiunilor
Realitatea rapoartelor financiare
Conformitatea cu legile şi regulamentele aplicabile”17.
Această definiţie a controlului intern scoate în evidenţă anumite caracteristici
ale controlului intern şi anume:
o Controlul intern este un mijloc în vederea atingerii unui scop şi nu un scop în sine;
o Controlul intern este aplicat de toată lumea, însemnând tot personalul de la fiecare
nivel ierarhic al organizaţiei;
o Controlul intern este caracterizat prin relativitate, nu furnizează o asigurare
absolută;
o Controlul intern are în vedere toate categoriile de entităţi, nu se referă doar la
lumea întreprinderilor.
COSO a elaborat un model al controlului intern, un „cadru de control”, care
se prezintă sub forma unei piramide, prezentată în fig.nr.3 „Modelul COSO”, şi care
este formată din următoarele cinci elemente esenţiale:
1. mediul de control
2. evaluarea riscurilor
3. activităţile de control
4. informaţii şi comunicare
5. monitorizare.
• Mediul de control
17
http://www.coso.org/key.htm
45
Mediul de control reprezintă conştiinţa controlului al unei organizaţii, mediul
în care oamenii îşi conduc activităţile şi îşi îndeplinesc obligaţiile lor de control.
Mediul de control include atât elemente tangibile cât şi elemente intangibile şi
anume:
Integritatea şi valorile etice care sunt produsul normelor şi regulilor etice şi
comportamentale ale entităţii, precum şi al manierei în care acestea sunt comunicate
şi aplicate practic. Acestea includ acţiunile întreprinde de management în vederea
înlăturării sau diminuării tentaţiilor care ar putea determina personalul să se implice
în fapte necinstite, ilegale sau imorale. De asemenea ele mai includ şi comunicarea
valorilor şi normelor de comportament ale entităţii către angajaţii săi prin intermediul
politicilor, codurilor de conduită şi al exemplelor personale.
Angajamentul faţă de competenţă. Competenţa reprezintă cunoştinţele şi
aptitudinile necesare pentru a îndeplini sarcinile care definesc funcţia unui individ,
iar angajamentul faţă de competenţă presupune luarea în considerare de către
management a nivelurilor de competenţă necesare pentru fiecare post specific în
parte precum şi a modului în care aceste niveluri se concretizează în aptitudini şi
cunoştinţe necesare.
Participarea consiliului de administraţie. Un consiliu de administraţie este
considerat eficace dacă este independent de managementul organizaţiei, iar membrii
săi sunt implicaţi în activităţile de gestiune, supraveghindu-le cu atenţie. Consiliul
deleagă managerilor responsabilităţi privind controlul intern şi are obligaţia de a face
evaluări sistematice şi independente ale controlului intern implementat de
managementul organizaţiei.
Modul de atribuire a autorităţilor şi a responsabilităţilor. O importanţă
semnificativă o au şi metodele de atribuire şi comunicare a autorităţilor şi a
responsabilităţilor, printre acestea numărându-se metode ca planurile de organizare
şi activitate, fişele de post pentru angajaţi şi politicile asociate acestora.
Filosofia şi stilul de operare al managementului. Prin intermediul activităţilor
sale managementul transmite semnale clare angajaţilor asupra importanţei
controlului intern. De exemplu, conducerea îşi asumă riscuri semnificative sau este
mai degrabă reticentă faţă de riscuri? Conducerea poate fi descrisă ca fiind
46
„birocratică” sau „subţire şi agresivă”? Prin analiza acestor aspecte auditorul intern
poate să obţină o imagine a atitudinii conducerii faţă de controlul intern.
Structura organizatorică. Structura organizatorică a unei organizaţii defineşte
nivelurile ierarhice, responsabilităţile şi autorităţile atribuite fiecăruia. Înţelegerea
structurii organizatorice permite auditorului intern să perceapă mai bine care sunt
dispozitivele de control puse în aplicare.
Politicile şi practicile de resurse umane. Un aspect deosebit de important al
controlului intern îl reprezintă personalul. În condiţiile în care angajaţii sunt
competenţi şi demni de încredere, alte tipuri de dispozitive de control ar putea lipsi
fără a afecta fiabilitatea situaţiilor financiare. Dar nu trebuie să facem abstracţie de
natura umană care este supusă unor slăbiciuni de o natură sau alta, şi astfel
obiectivele pe care ei le urmăresc să sufere modificări semnificative afectându-le
performanţele profesionale. Astfel metodele prin care angajaţii sunt angajaţi,
evaluaţi, instruiţi, promovaţi şi recompensaţi constituie o componentă importantă a
controlului intern
Experienţa practică a demonstrat că cultura unei organizaţii cunoaşte
modificări treptat în timp, de aceea este necesar ca managementul să supervizeze şi
să monitorizeze în mod constant evoluţia acesteia.
Pentru a-şi organiza un sistem de control eficient, mediul de control este unul
din elementele semnificative de care are nevoie organizaţia. În desfăşurarea
activităţii lor de evaluare a sistemului de control din cadrul unei organizaţii, auditorii
se pot întâlni cu următoarele tipuri de mediu de control:
Mediu de control favorabil, care se caracterizează prin existenţa unui climat în
care se acordă prioritate valorilor etice, utilizând, acceptând, şi apreciind controlul.
Aceasta s-ar traduce prin faptul că codurile de conduită etică şi regulamentele de
organizare şi funcţionare interioare sunt cunoscute şi aplicate de toţi factorii inclusiv
de managementul general. Este bine cunoscută influenţa pe care o are exemplul de
comportament al managerului, puterea acestui exemplu contribuind la crearea unui
mediu propice dezvoltării activităţilor de control.
Managementul general trebuie să se constituie într-un exemplu atât prin
discursul comunicat prin intermediul politicilor şi procedurilor scrise, cât şi prin
intermediul comportamentului său faţă de personal, clienţi, furnizori ş.a., creându-se
47
astfel un mediu favorabil pentru funcţionarea şi dezvoltarea controlului intern în
cadrul organizaţiei.
Mediu de control adecvat se caracterizează prin respectarea legilor, regulilor,
procedurilor, contractele încheiate şi astfel activităţile organizaţiei se aflate sub
control
Mediu de control slab (deteriorat), căruia îi corespunde inexistenţa
procedurilor formale, evitarea controalelor, încălcări ale normelor de conduită şi a
regulamentelor de funcţionare sau chiar încălcări ale normelor legislative, ceea ce
conduce la prejudicierea controlului intern. Un astfel de mediu diminuează
sistematic controlul intern asupra operaţiilor, minimalizează necesitatea
implementării diferitelor activităţi de control, apelând periodic la inspecţii. Într-un
astfel de mediu creşte importanţa acordată inspecţiei, în acelaşi timp rolul auditorilor
interni devine mai mare deoarece ei vor trebui să se implice în îmbunătăţirea
controlului intern şi a culturii organizaţiei.
Atunci când în cultura unei organizaţii se constată disfuncţii, puncte slabe pe
baza cărora se evaluează un mediu slab de control, pentru ca auditorii interni să aibă
reuşită în misiunea lor, este important ca aceştia să beneficieze de o solidă poziţie de
autoritate în cadrul unei organizaţii.
• Evaluarea riscurilor
Având în vedere că o entitate este supusă riscurilor, care pot fi riscuri aferente
funcţionării organizaţiei înseşi, riscuri specifice fiecărei activităţi pe care o
desfăşoară, dar şi riscuri externe. Am putea să împărţim aceste riscuri din punct de
vedere al acceptabilităţii lor în două categorii: 1) riscuri acceptabile, fiind inerente
fiecărei activităţi dar şi 2) riscuri inacceptabile.
Identificarea şi analiza riscurilor este un proces continuu şi o componentă
critică a unui control intern eficace. Este necesar ca managementul să se concentreze
asupra riscurilor de la toate nivelurile organizaţiei şi să procedeze la implementarea
măsurilor necesare pentru gestionarea acestor riscuri. În acest scop organizaţiile
implementează sisteme de control intern care să le permită în măsura posibilităţilor,
evitarea riscurilor inacceptabile, precum şi menţinerea la un nivel de toleranţă
rezonabil a riscurilor acceptabile, în vederea atingerii obiectivelor acestora.
48
Fiecare entitate îşi propune astfel gestionarea riscurilor, unele constituind în
acest direcţie departamente de management al riscului, iar altele lăsând această
activitate în responsabilitatea managementului general şi a managementului de linie
şi în supervizarea compartimentului de audit intern.
RIS C
Posibilitatea ca un eveniment sa
afecteze negativ capacitatea unei
organiza tii de a -si atinge obiectivele .
MANAGEMENTUL RISCULUI
Procesul de a cre ste încrederea în capacitatea unei
organiza tii în anticiparea , stabilirea priorita tilor si
învingerea obstacolelor care apar în atingerea
tintelor sale .
CONTROL INTERN
Un proces implementat în vederea furnizarii unei asigurari rezonabile
în ceea ce prive ste îndeplinirea obiectivelor generale ale entita tii .
• Eficacitatea si eficien ta opera tiilor
• Re alitatea rapoartelor financiare
Un • Co nformitatea cu regulile si regulamentele aplicabile . sistem
de
identificare şi analiză a riscurilor este un element esenţial al controlului intern.
Punctul de plecare în evaluarea riscurilor îl reprezintă definirea obiectivelor şi
condiţiilor pe care trebuie să le luăm în considerare, având în vedere şi modul de
gestionare al schimbării şi ţinând cont de faptul că oamenii se schimbă procedurile se
modifică, organizarea şi politicile se schimbă şi astfel şi riscurile se schimbă, ceea ce
determină o permanentă adaptare a controlului intern la noile condiţii.
În demersul lor auditorii interni trebuie să fie atenţi la aceste schimbări pe
care le-ar presupune această adaptare constantă, depistând astfel insuficienţele care s-
ar datora uzurii sau învechirii sistemelor de control instituite.
• Activităţile de control
Cea de-a treia componentă a piramidei COSO este reprezentată de activităţile
de control, care reprezintă o serie de politici şi proceduri care vor permite luarea
măsurilor necesare pentru a se face faţă riscurilor în atingerea obiectivelor generale
ale entităţii. Aceste activităţi de control vizează, în general, politicile şi procedurile
referitoare la:
49
Separarea adecvată a responsabilităţilor. În realizarea unei bune separări a
responsabilităţilor trebuie avute în vedere, în scopul prevenirii fraudelor şi a erorilor,
următoarele recomandări generale:
- Separarea gestiunii activelor de contabilitate, astfel încât să nu se permită
unei persoane care gestionează permanent sau temporar un activ, să ţină şi
contabilitatea acelui activ, pentru a proteja compania de deturnări sau
sustrageri. Un exemplu elocvent ar fi acela al casierului care dacă ar încasa
numerarul şi ar fi totodată răspunzător şi de înregistrarea în contabilitate a
încasărilor şi plăţilor, el ar avea posibilitatea de a pune în buzunarul propriu
banii încasaţi de la un client prin neînregistrarea încasării.
- Separarea autorizării operaţiunilor de gestiunea activelor asociate
acestora. Aceasta presupune evitarea situaţiilor în care persoanele care
autorizează anumite operaţiuni să aibă şi dreptul de a dispune de acel activ.
- Separarea sarcinilor operaţionale de sarcinile contabile. Pentru a evita
informaţiile părtinitoare sau false, este necesar ca funcţia contabilă a unei
entităţi să fie organizată într-un departament separat, aflat în subordinea
contabilului şef sau directorului financiar.
- Separarea sarcinilor legate de IT (tehnologii informaţionale) de sarcinile
principalilor utilizatori din afara sistemului IT. Aceasta presupune separarea
principalelor funcţii legate de tehnologiile informaţionale de funcţiile
departamentelor care sunt utilizatorii cheie ai acestor tehnologii. Exemplu:
responsabilitatea conceperii şi controlului programelor informatice de
evidenţă a salariilor trebuie să-i revină departamentului IT, în timp ce
posibilitatea de actualizare a informaţiilor din program să revină
departamentului de la personal, constituit separat de cel de la IT.
Autorizarea corectă a operaţiunilor şi activităţilor. Aceasta presupune
autorizarea adecvată pentru ca dispozitivele de control să poată fi considerate
satisfăcătoare. Autorizarea poate fi:
- generală, ceea ce înseamnă că managementul defineşte politici pe care
organizaţia trebuie să le respecte în ansamblul ei, personalul aflat în
subordine primind instrucţiuni de aplicarea a acestor autorizări generale prin
aprobarea tuturor operaţiunilor în limitele fixate de politica întreprinderii.
50
- specifică care se aplică doar unor operaţiuni individuale, în situaţia în care
managementul nu stabileşte o politică generală de autorizare pentru anumite
operaţiuni, el preferând să acorde autorizaţiile pentru fiecare caz în parte.
Întocmirea corectă a documentelor şi evidenţelor contabile. Documentele şi
evidenţele contabile reprezintă suporturile fizice pe care sunt înregistrate şi
sintetizate operaţiunile, având menirea de a transmite informaţii între componentele
organizaţiei şi între organizaţii diferite. Documentele trebuie să fie adecvate pentru a
oferi o asigurare rezonabilă privind faptul că toate activele sunt controlate
corespunzător şi că toate operaţiunile sunt înregistrate corect.
Controlul fizic al activelor şi evidenţelor contabile. Pentru a se menţine un
sistem de control intern adecvat este foarte important ca activele şi evidenţele
contabile să fie protejate, în caz contrar ele pot fi furate, deteriorate sau pierdute,
ceea ce ar determina grave peturbări. Cea mai importantă modalitate de protejare a
activelor şi evidenţelor contabile ar fi luarea unor măsuri privind protecţia fizică. În
ceea ce priveşte protecţia echipamentelor, programelor şi fişierelor informatice se pot
utiliza metode ca: mecanisme de încuiere a uşilor camerelor care conţin
echipamentele şi terminalele informatice, controlul adecvat al condiţiilor de mediu,
sisteme adecvate de prevenire şi combatere a incendiilor, controlul accesului în
sensul că doar persoanele autorizate pot utiliza echipamentele informatice şi avea
acces la programe şi fişiere pe baza unor sisteme de parolare.
Verificări independente ale aplicării şi a rezultatelor. Ultima categorie de
activitate de control presupune verificarea riguroasă a celorlalte patru categorii mai
sus menţionate, numită verificare independentă. Necesitatea acestor verificări este
determinată de faptul că controlul intern tinde să se modifice în timp, dacă nu sunt
aplicate modalităţi de verificare periodice. Astfel există riscul ca angajaţii să uite să
aplice o procedură, sau să nu o aplice intenţionat sau să o aplice incorect, dacă
aceştia nu sunt supravegheaţi şi performanţele lor nu le sunt evaluate în mod
periodic.
• Informaţii şi comunicare
Pentru ca elementele sistemului de control intern să-şi poată îndeplini rolul,
ele vor trebui să fie cunoscute de toţi cei care, direct sau indirect, vor trebui să le
implementeze sau le întâlnească. Astfel implementarea unor sisteme de informare fac
51
posibile conducerea şi controlul afacerii, ocupându-se de asemenea şi evenimentele,
activităţile şi condiţiile externe necesare pentru luarea unei decizii de afaceri pe baza
informaţiilor.
Practica a impus ca întreg personalul al unei entităţi să cunoască mesajul clar
al managementului cu privire la necesitatea luării în serios a responsabilităţilor care-i
revin, dar şi înţelegerea propriului lor rol în sistemul de control intern şi al
legăturilor existente între activităţile individuale cu activităţile celorlalţi angajaţi.
Această comunicare efectivă care va implica toate activităţile şi toate
structurile unei organizaţii, va fi completată cu informaţii privind clienţii, furnizorii,
autorităţile locale şi centrale, acţionarii, etc.
Controlul intern se află în legătură cu cei controlaţi prin intermediul
informaţiilor şi comunicaţiilor, completate de referinţe privind mediul extern. Toate
acestea ajung apoi în vârf, unde managementul le monitorizează şi dă dispoziţii
pentru realizarea lor.
Un control eficient trebuie să fie receptiv la mediul înconjurător, să aibă
semnale atât din interior cât şi din afara entităţii, să-şi cunoască obiectivele care
trebuie actualizate periodic, pentru ca apoi să se organizeze pentru gestionarea
eficientă a riscurilor.
• Monitorizare
Monitorizarea constă în evaluarea permanentă sau periodică de către
management a calităţii implementării şi funcţionării controlului intern, în scopul de a
determina dacă mecanismele de control sunt aplicate conform prevederilor şi dacă
ele sunt modificate corespunzător schimbării unor circumstanţe. Informaţiile
necesare pentru evaluarea şi modificarea sistemului de control intern provin din mai
multe surse, cum ar fi: studii ale mecanismelor de control existente, rapoarte ale
auditorilor interni, rapoarte privind abaterile de la activităţile de control stabilite,
rapoarte ale organelor de control.
Managerii realizează un sistem de control intern pentru entitatea pe care o
administrează, sistem pe care îl actualizează periodic în funcţie de evoluţia riscurilor
specifice şi generale. Este exclus ca managerii să subcontracteze propriul control
intern unor terţi, astfel putându-se genera imposibilitatea exercitării obligaţiilor care
le revin. De asemenea auditorii interni nu se pot substitui managerilor în ceea ce
52
priveşte implementarea controlului intern deoarece pe de o parte, aceasta este
„problema managementului”, iar pe de altă parte auditorii interni nu-şi vor putea
desfăşura activitatea de consiliere a managerilor şi de evaluare a sistemului de
control intern dacă aceştia nu au fost implicaţi în conceperea şi implementarea lui.
Dar aceasta nu înseamnă că este exclusă posibilitatea ca managerii să poată
apela la consiliere externă din partea unor specialişti, care să-i îndrume în conceperea
şi îmbunătăţirea propriului sistem de control intern.
18
Renard J., Teoria şi practica auditului intern, Ministerul Finanţelor Publice, 2002, pag.59
53
iar folosirea cuvântului „control” determină ambiguităţi fără a fi clar despre ce formă
de control este vorba.
O altă definiţie porneşte de la premisa că „realizat de un serviciu al
întreprinderii, Auditul Intern constă în a verifica dacă regulile fixate de
întreprindere însăşi sunt respectate”. Este o definiţie foarte restrictivă, limitând
domeniul de aplicare al auditului intern la un banal audit de conformitate cu regulile
şi politicile din cadrul întreprinderii.
În iunie 1999 IIA (The Institute of Internal Auditors) a emis o nouă definiţie a
auditului intern, în urma unui studiu efectuat cu 800 de studenţi, coordonat de
auditorii din universităţile australiene astfel:
Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă care dă unei
organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control deţinut asupra
operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile, şi contribuie la
adăugarea unui plus de valoare.
Auditul intern ajută această organizaţie să-şi atingă obiectivele, evaluând,
printr-o abordare sistematică şi metodică, procesele sale de management al
riscurilor, de control şi de conducere a întreprinderii şi făcând propuneri pentru a
le consolida eficacitatea.
Este evident că şi această definiţie a fost obiectul unor diverse comentarii de
către diverşi specialişti. Aspectele pozitive ale acestei definiţii ar fi:
• se pune accentul pe caracterul independent şi obiectiv al auditului intern;
• prin intermediul acestei definiţii se extinde rolul auditorului intern scoţând în
evidenţă funcţia sa de consiliere;
• prin sublinierea contribuţiei sale la conducerea întreprinderii se recunoaşte
plusul de valoare pe care auditorul intern trebuie să-l aducă prin intermediul
muncii sale.
Unii autori19 sesizează însă şi anumite aspecte negative cum ar fi acela de
folosire a cuvântului „activitate” pentru definirea conceptului de audit intern în loc
de termenul „funcţie”, pornind de la premisa că o activitate este mai elementară decât
o funcţie, utilizarea cuvântului „activitate” situând responsabilul de audit intern pe o
poziţie subalternă.
19
Renard J., Teoria şi practica auditului intern, Ministerul Finanţelor Publice, 2002, pag.61
54
În România auditul intern este definit din perspectiva auditului public intern prin
Legea nr.672 din 19 decembrie 2002 privind auditul public intern astfel20:
Auditul public intern este activitatea funcţional independentă şi obiectivă care dă
asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi
cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice; ajută entitatea
publică să îşi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică,
care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere
bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare.
Cum lesne se poate observa această definiţie auditului public intern din România a
preluat definiţia adoptată de IIA în anul 1999, unii specialişti considerând că această
formulare ar mai putea suferi unele modificări, dar că în acest moment se consideră
ca fiind din punct de vedere al conţinutului satisfăcătoare şi exhaustivă.
Auditul public intern definit de Legea nr.672 din 19 decembrie 2002, se deosebeşte
de auditul intern în general, în primul rând prin limitarea domeniului de acţiune, el
vizează organizaţiile şi entităţile din sectorul public, ceea ce nu înseamnă însă că
legislaţia în vigoare nu poate constitui un îndrumar în organizarea funcţiei de audit
intern în cadrul societăţilor comerciale din economia românească, având în vedere şi
faza precoce de dezvoltare în care se află funcţia de audit intern în cultura economică
a României.
2. Deosebiri între control intern şi auditul intern
Având în vedere că controlul intern şi auditul intern au o serie de elemente care le
aproprie, ceea ce aşa cum arătam şi anterior, nu de puţine ori a determinat confuzii
chiar şi printre normalizatorii în domeniu, dar şi elemente care le particularizează,
considerăm oportun să prezentăm principalele diferenţe între auditul intern şi
controlul intern:
20
Legea nr.672 din 19 decembrie 2002 privind auditul public intern, publicată în M.O. nr.953/
24.12.2002
55
este o controlul intern este un
activitate independentă şi ansamblu de dispozitive formate din
obiectivă care dă unei politici, proceduri, reguli, metode,
organizaţii o asigurare în practici şi structuri organizatorice
ceea ce priveşte gradul de implementate în cadrul organizaţiei;
control deţinut asupra urmăreşte obţinerea unei
operaţiunilor; asigurări rezonabile că obiectivele
o îndrumă stabilite de organizaţie sunt
pentru a-i îmbunătăţi îndeplinite;
operaţiunile; acest ansamblu de
contribuie la dispozitive are totodată menirea de a
adăugarea unui plus de asigura:
valoare; • protejarea activelor organizaţiei;
Definiţie
ajută această • de a garanta exactitatea şi pertinenţa
organizaţie să-şi atingă informaţiilor furnizate şi utilizate în
obiectivele, evaluând, procesul decizional;
printr-o abordare • aplicarea eficientă şi eficace a
sistematică şi metodică, instrucţiunilor conducerii;
procesele sale de • prevenirea fraudei şi a gestiunii
management al riscurilor, necorespunzătoare;
de control şi de conducere • prevenirea, detectarea şi corectarea
a întreprinderii; evenimentelor care ar putea influenţa
face într-un mod negativ organizaţia.
propuneri pentru a le
consolida eficacitatea.
56
Obiectivul general al Obiectivul general al controlului intern
auditului intern este este reprezentat de obţinerea unui nivel
evaluarea sistemului de de asigurare rezonabil că obiectivele
control intern şi asigurarea organizaţiei vor fi îndeplinite. În vederea
managementului că acesta atingerii acestui obiectiv general i se
funcţionează. atribuie controlului intern mai multe
Obiective
obiective permanente cum ar fi:
optimizarea folosirii resurselor;
protejarea activelor; calitatea
informaţiilor; respectarea directivelor;
prevenirea şi detectarea fraudelor sau
erorilor.
Funcţiile auditului intern: Funcţiile controlului intern:
• asigurare a • funcţia preventivă;
conformităţii • funcţia de constatare;
procedurilor şi a • funcţia de revizuire;
operaţiunilor cu • funcţia de gestionare şi evaluare a
normele, riscurilor;
regulamentele şi
• funcţia de monitorizare.
legile;
• evaluarea de
Funcţiile profunzime a
îndeplini-te sistemelor de
conducere şi de
control intern;
• analiza şi examinarea
impactului efectiv al
atingerii obiectivelor
dorite;
• asistenţă
managerială-
consultanţă;
57
Auditul intern este cel care Controlul intern poate fi considerat ca
evaluează ansamblul de fiind ansamblul modalităţilor de
Evaluarea dispozitive de control intern, organizare şi a dispozitivelor de control
riscurilor pentru a-i descoperi punctele instituite la nivelul întregii organizaţii,
slabe şi insuficienţele. care permite o evaluare a riscurilor în
strânsă legătură cu obiectivele acesteia.
Auditul intern este o funcţie a Controlul intern nu se organizează ca un
managementului, fiind compartiment distinct în cadrul
organizată la cel mai înalt organizaţiei, el se regăseşte în structura
Integrare în
nivel din cadrul organizaţiei. fiecărei funcţii de conducere, o
structura
Auditul intern, spre deosebire componentă a fiecărei activităţi, fiind
organiza-
de controlul intern, se organizat la fiecare nivel al
torică
organizează ca o structură managementului. Controlul intern este
distinctă, aflată în subordinea de asemenea în sarcina fiecărui angajat,
directă a managerului general. fiecare răspunde de controlul său intern.
Auditul intern este o misiune Controlul intern este un proces care ar
planificată, presupunând o trebui să se desfăşoare în mod
Periodici-
activitate periodică, continuu, constând într-o activitate
tate
planificată şi aprobată în permanentă prin necesitatea de evaluare
prealabil. a riscurilor.
Sumar
Modulul „Organizarea controlului şi auditului intern la nivelul entităţii” are
rolul de ajuta studenţii să se familiarizeze cu noţiuni teoretice referitoare la strategia
auditul şi controlul intern. Totodată acest modul are ca scop prezentarea modelului
COSO de organizare a controlului intern. În finalul modulului sunt prezentate
principalele deosebiri dintre controlul şi auditul intern.
Bibliografie modul
58
1. Ghiţă M. , Auditul intern, Editura Economică, Bucureşti, 2004
2. Renard J., Teoria şi practica auditului intern, Ministerul Finanţelor Publice, 2002
3. Legea nr.672 din 19 decembrie 2002 privind auditul public intern, publicată în
M.O. nr.953/ 24.12.2002
4. http://www.coso.org/key.htm
59
III. ANEXE
Bibliografie
1. Alexander David, Baritton Anne, Jorissen Ann, International Financial
Reporting and Analysis, Thomson Learning, 2003
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
2. Anthony Robert, Reece James, Hertenstein Julie, Accounting: Text and
Cases, 9th Edition, Irwin, 1994
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
3. Benedict Augustin, Elliott Barry, Practical Accounting, Pearson Education
Limited, 2001
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
4. Choi D.S. Frederick, Frost Ann Carol, Meek K. Gary, International
Accounting, Fourth Edition, Prentice Hall, 2002
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
5. Drury C., Management and cost accounting, Thomson Learning, 2003, p.
323 - 421
6. Duţescu Adriana, Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea standardelor
internaţionale de contabilitate, Editura CECCAR, 2001
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
7. Elliot Barry, Elliot Jamie, Financial Accounting and Reporting, 9th Edition,
Prentice Hall, London, 2005
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
8. Glynn John, Murphy Michael, Perrin John, Abraham Anne, Accounting for
Managers, Thomson Learning, 2003
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
9. Hennie van Greuning, International Financial Reporting Standards – A
Practical guide, Editura Irecson, Bucureşti, 2005
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
10. IASB, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRSs),
Editura CECCAR, Bucureşti, 2006
60
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
11. Lee Tom, Lee T. A., Corporate Governance And Financial Reporting, John
Wiley & Sons, 2006
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
12. Matiş Dumitru, Contabilitatea operaţiunilor speciale, Editura Intelcredo,
Deva, 2003
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate şi Biblioteca
facultăţii)
13. Nobes Christopher, Parker Robert B., Comparative International
Accounting, 9th Edition, Prentice Hall, 2006
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
14. Walton Peter, Haller Axel, Raffournier Bernard, International Accounting,
Second Edition, Thomson Learning, 2003
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de contabilitate)
Glosar de termeni
Activele reprezintă o sursă controlată de întreprindere, ca rezultat al unor evenimente
trecute de la care se aşteaptă beneficii economice viitoare.
Aspectul pragmatic sau practica limbajului contabil se referă la dialogul realizat prin
intermediul informaţiilor contabile dintre diferiţii utilizatori ai „produselor“
contabilităţii.
Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă care dă unei organizaţii o
asigurare în ceea ce priveşte gradul de control deţinut asupra operaţiunilor, o îndrumă
pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile, şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare.
Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei
întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.
Cercetarea contabilă aplicativă urmăreşte perfecţionarea procedeelor şi
instrumentelor cu care operează contabilitatea practică.
Cercetarea contabilă fundamentală se ocupă de contabilitate ca fenomen istoric,
social şi organizaţional. Rezultatele acestei cercetări contribuie la definirea
conceptelor, a metodelor şi funcţiilor contabilităţii.
Contabilitatea managerială reprezintă procesul de identificare, cuantificare,
colectare, analiză, prelucrare, interpretare şi transmitere a informaţiilor financiare,
utilizate de management pentru realizarea funcţiilor de planificare, evaluare şi
61
control în cadrul întreprinderii şi pentru asigurarea utilizării şi evidenţierii
corespunzătoare a resurselor acesteia
Controlul intern este un ansamblu de dispozitive formate din politici, proceduri,
reguli, metode, practici şi structuri organizatorice implementate în cadrul
organizaţiei, în condiţiile respectării reglementărilor legale în vigoare, astfel încât să
se obţină o asigurare rezonabilă că obiectivele stabilite de organizaţie sunt îndeplinite
COSO este o organizaţie independentă din sectorul privat, formată din iniţiativa de a
studia factorii cauzali de producere a fraudelor financiare, îmbunătăţirea calităţii
raportărilor financiare prin etică în desfăşurarea afacerilor, controale interne eficiente
şi dezvoltând recomandări pentru organizaţii şi auditorii acestora.
Costul reprezintă un ansamblu de cheltuieli realizate în vederea unui anumit scop
(obţinerea de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii)
Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale întreprinderii, rezultate din evenimente
trecute şi prin decontarea cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care să
încorporeze beneficii economice.
Semantica limbajului contabil tratează semnificaţia semnelor transmise de
contabilitate şi se referă la corespondenţa dintre obiectul descris (averea entităţii) şi
sistemul sau modelul contabil.
Sintaxa contabilă constă în ansamblul de reguli şi proceduri ce trebuiesc respectate
pentru înregistrarea, calculul şi analiza operaţiilor economice dintr-o întreprindere.
INFORMAŢII PERSONALE
Nume ACHIM SORIN ADRIAN
E-mail sorin.achim@econ.ubbcluj.ro
Naţionalitate Română
EXPERIENŢA PROFESIONALĂ
Octombrie 2005 – prezent
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor, Catedra de Contabilitate, Cluj-Napoca, Str. Teodor Mihali nr. 58-60
Lector Univ. Dr.
- Predarea de cursuri şi seminarii de Bazele contabilităţii, Contabilitate financiară,
Contabilitate aprofundată, Standarde internaţionale de contabilitate provind poziţia
financiară
62
- Coordonator de dizertaţii de masterat şi lucrări de diplome
- Activităţi de cercetare şi publicare
- Director al unui grant de cercetare finanţat de CNCSIS (perioada 2005-2007)
Octombrie 2000– Septembrie 2005
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor, Catedra de Management, Cluj-Napoca, Str. Teodor Mihali nr. 58-60
Asistent Univ. Drd.
- Predarea de seminarii de Bazele contabilităţii, Contabilitate financiară, Contabilitate
aprofundată
- Activităţi de cercetare şi publicare
Octombrie 1998 – Septembrie 2000
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor, Catedra de Management, Cluj-Napoca, Str. Teodor Mihali nr. 58-60
Preparator Univ. Drd.
- Predarea de seminarii de Bazele contabilităţii, Contabilitate financiară, Contabilitate
comparată şi aprofundată
- Activităţi de cercetare şi publicare
63