Intrau în rândurile pionierilor din clasa a II-a, după ce învățau să scrie și să citeasca.

Clasa întâi era un fel de etapă pregătitoare, exact ca în cazul cadeților care se pregătesc
să devină militari profesioniști. Era fix ca-n armată. Erau făcuți pionieri sub atenta
supraveghere a „veteranilor" din clasa a IV-a. Intrarea în castă se făcea rostind un
jurământ: „Eu (numele și prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă
angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata
roșie cu tricolor".
Elevii mediocri erau făcuți pionieri în tranșa a doua.
Fiecare clasă își alegea apoi un comandant de detașament, care purta decorații militare
cu șnur de culoare galbenă, care era secondat de trei comandanți de grupă, cu șnururi de
culoare roșie. Din rândurile comandanților de detașament, clasele de elevi alegeau un
comandant de unitate, cu fir albastru. Evident, ăla era de fapt ales de directorul școlii.
Avea și un locțiitor cu firul albastru deschis pe uniformă. Mai exista și un sanitar al
școlii, care nu făcea, practic, nimic, dar avea fir alb.
La un moment dat, i-au dus pe un câmp plin de păpădii și de coada șoricelului, situat la
marginea orașului. Sarcina lor era să umple niște pungi cu aceste plante miraculoase
despre care li s-a spus că urmau să ajungă la fabricile de medicamente.

O altă misune, a fost la cules de cartofi. Era un răsfăț pentru că, la final, ii lăsau să care
acasă câteva kilograme. Pe vremea aia, cartofii erau aproape un aliment de lux, la care se
stătea la coadă.

Înaintea începerii programului propriu-zis de cursuri, erau aliniați în curtea școlii, ca la

regiment. Alcătuiau o întreagă armată în cămăși albe cu cravate roșii la gât, desfășurați
în careu, fiecare clasă cu propria lor parcelă de beton, bine desemnată, ca la exercițiile
de incendiu.

Șeful de unitate dădea raportul, exact ca într-o garnizoană, după care cu toții
încremeneau în poziția de drepți și cântau, fără prea mult chef, imnul „Trei Culori".

La câțiva zeci de metri distanță de ostilitățile principale, se forma un alt careu, mai mic
și mai dezordonat. Se chema „careul întârziaților" și era compus din elevii care aveau
neșansa să sosească în curtea școlii după începerea intonării imnului. Dacă nu erai
punctual, te transformai, pe loc, într-un marginalizat.

Un profesor special se ocupa de interpretarea întârziaților și uneori avea o armă de

serviciu standard: o riglă de lemn, o curelușă din piele natuală, un băț bine echilibrat, o
vână de bou și orice alt instrument similar pe care profii îl trânteau pe masă la începutul
orei, alături de catalog.
In concluzie inainte de 89 erau incalcate urmatoarele drepturi al elevilor:
 dreptul libertatii de a vorbii;
 dreptul de a nu fi discriminat.