Adevărul

Încă din copilărie şi tinereţe începe Via

Crucis a mizerabilei noastre existenţe, cu
multe devieri mentale, intime tragedii de
familie, piedici acasă şi la şcoală, etc.
 
Este clar că în copilărie şi în tinereţe, cu
foarte mici excepţii, toate aceste probleme
nu ajung să ne afecteze cu adevărat
profund; însă atunci când devenim
persoane adulte, încep întrebările: Cine
sunt? De unde vin?
 
De ce trebuie să sufăr? Care este scopul
existenţei? etc., etc.
 
Toţi ne-am pus aceste întrebări pe
parcursul vieţii noastre. Toţi am dorit câteodată să investigăm, să cercetăm, să
cunoaştem motivul atâtor amărăciuni, neplăceri, lupte şi suferinţe însă, din
nefericire, întotdeauna sfârşim îmbuteliaţi în vreo teorie, în vreo opinie, în
vreo credinţă, în ce a spus vecinul, în ce ne-a răspuns vreun bătrân ramolit,
etc.
 

Am pierdut Inocenţa Adevărată şi Pacea

inimii liniştite şi de aceea nu suntem capabili
să experimentăm direct Adevărul în toată
cruda lui realitate. Depindem de ceea ce spun
ceilalţi şi este clar că mergem pe drumul
greşit.

Societatea capitalistă îi condamnă radical pe

atei, pe aceia care nu cred în Dumnezeu.

Societatea marxist-leninistă îi condamnă pe cei care cred în Dumnezeu. Însă

în fond, ambele lucruri sunt acelaşi lucru: o chestiune de opinii, de capricii ale
oamenilor, de proiecţii ale Minţii. Nici credinţa, nici necredinţa, nici
scepticismul, nu înseamnă că s-a experimentat Adevărul.

Mintea îşi poate oferi luxul de a crede, de a se îndoi, de a opina, de a

presupune etc., însă aceasta nu înseamnă că s-a experimentat Adevărul.

De asemenea ne putem oferi luxul de a crede în Soare sau de a nu crede în el,

chiar până la a ne îndoi că există, însă Astrul Rege va continua să-şi dea
lumina sa şi să dea viaţă la tot ceea ce există, fără ca opiniile noastre să aibe
pentru el nici cea mai mică importanţă.

În spatele credinţei oarbe, în spatele necredinţei şi al scepticismului, se ascund

multe aspecte ale falsei morale şi multe concepţii greşite de o falsă
respectabilitate, la umbra cărora se fortifică Eul.
 

Societatea de tip capitalist şi societatea de

tip comunist au felul lor special de morală,
în acord cu capriciile lor, cu prejudecăţile
şi teoriile lor. Ceea ce este moral în
interiorul blocului capitalist este imoral în
interiorul blocului comunist şi invers.

Morala depinde de obiceiuri, de loc, de

epocă. Ceea ce este moral într-o ţară, în
altă ţară este imoral şi ceea ce a fost moral
într-o epocă, în altă epocă este imoral. Morala nu are nici un fel de valoare
esenţială; analizând-o profund, se dovedeşte a fi stupidă sută la sută.

Educaţia Fundamentală nu predă morala. Educaţia Fundamentală predă

ETICA REVOLUŢIONARĂ şi de aceasta au nevoie noile generaţii.
Din noaptea înspăimântătoare a secolelor, în toate timpurile au existat oameni
care s-au îndepărtat de lume pentru a căuta Adevărul.

Este absurd a te îndepărta de lume pentru a căuta Adevărul, pentru că acesta

se află în lume şi în interiorul omului, aici şi acum. 
Adevărul este necunoscutul clipă de
clipă şi nu îl vom descoperi separându-
ne de lume şi nici abandonându-ne
semenii.

Este absurd să se spună că întreg

Adevărul este jumătate de adevăr, şi că
intreg Adevărul este pe jumătate eroare.

Adevărul este radical: ori este, ori nu

este. Niciodată nu poate fi adevăr doar
pe jumătate, niciodată acesta nu poate fi
jumătate eroare.

Este absurd să se spună că Adevărul

aparţine timpului şi că ceea ce a fost
adevărat cândva, acum nu mai este.

Adevărul nu are nimic de-a face cu timpul. Adevărul este atemporal. Eul este
timpul şi, prin urmare, nu poate cunoaşte Adevărul.

Este absurd să se presupună că există Adevăruri convenţionale, temporale,

relative. Oamenii confundă conceptele şi opiniile cu ceea ce înseamnă
Adevărul.   

Adevărul nu are nimic de-a face cu opiniile, nici cu aşa numitele adevăruri
convenţionale, pentru că acestea sunt doar proiecţii netranscedentale ale
Minţii.

Adevărul este necunoscutul clipă de clipă şi poate fi experimentat doar în

absenţa Eului Psihologic.  

Adevărul nu este o chestiune de sofisme, de concepţii, de opinii. Adevărul

poate fi cunoscut doar prin intermediul Experienţei Directe.

Mintea poate doar opina, dar opiniile nu au nimic de-a face cu Adevărul.

Mintea niciodată nu poate concepe Adevărul.

Profesorii şi profesoarele din şcoli, colegi şi universităţi trebuie să

experimenteze Adevărul şi să arate discipolilor lor drumul de urmat.

Adevărul este o chestiune de Experienţă Directă, nu este o chestiune de

teorii, de opinii sau de concepţii.

Putem şi trebuie să studiem, însă este urgent să experimentăm prin noi înşine,
într-o manieră directă, ceea ce este adevărat în fiecare teorie, concept, opinie,
etc., etc., etc.

Trebuie să studiem, să analizăm, să

investigăm, însă de asemenea trebuie, cu o
urgenţă presantă, să experimentăm Adevărul
conţinut în tot ceea ce studiem.

Este imposibil să experimentăm Adevărul în

timp ce Mintea este agitată, convulsionată,
frământată de opinii contrare..

Este posibil să se experimenteze Adevărul

doar atunci când Mintea este liniştită, când
Mintea se află în tăcere.

Profesorii şi profesoarele din şcoli, colegii şi

universităţi, trebuie să indice elevilor şi
elevelor calea Meditaţiei Interioare Profunde.
Calea Meditaţiei Interioare Profunde ne conduce la linişte şi la tăcerea Minţii.

Când Mintea este liniştită, golită de gânduri, dorinţe, opinii, etc., când Mintea
se află în tăcere, Adevărul vine la noi.

In căutarea adevărului

Adevăr şi Minciună, în termeni absoluţi, au

luptat din epoci îndepărtate pentru a se
constitui ca unică explicaţie a evenimentelor
universale, dar spre nefericirea muritorilor
aceasta e imposibil, din cauza principiului de
nezdruncinat care afirmă că Dualitatea nu
poate înţelege Unitatea. Toate concepţiile
noastre sunt dualiste în expunerea lor şi
tripartite în rezolvările lor (teză, antiteză
şi sinteză).

Chiar şi aşa, una din datoriile cele mai

delicate pe care le-a avut omul în trecerea sa
prin această lume a fost cea de a merge în
căutarea Adevărului, acel Adevăr ce ne va
face liberi, conform Evangheliilor Universale, acel Adevăr care precum un
Soare ne va ilumina mintea şi inima dând răspuns la toate întrebările noastre
şi ne va înclina, după cum spun maximele hinduse, la picioarele Aceluia care
ştie să ne şteargă lacrimile confuziei.

Însă Adevărul, cum spuneam înainte, mereu parţial şi subiectiv la nivelul de

conştiinţă la care ne aflăm, se menţine supus nedreptăţilor, fricilor şi
temerilor, generând o mare de tenebre şi incertitudini care îl fac inaccesibil
sau nestatornic.

Dualitatea la care ne refeream şi la care suntem supuşi, nu se află doar în

lumea externă, ci dimpotrivă şi vorbind în termeni psihologici, o avem
înăuntrul nostru, din straturile cele mai superficiale până în cele mai profunde;
 iar cucerirea Fiinţei este tocmai cucerirea Unităţii;
înseamnă a face din Doi, Unul.

Prin urmare, putem şi trebuie să spunem, că Ontologia

Gnostică este drumul ce ne conduce spre Adevăr,
Libertate şi Viaţă. Drumul pe care Umanitatea ar trebui
să-l urmeze pentru a transcende mediocritatea ca bază a
materialităţii sale.

Cert este că încă de când avem uzul raţiunii şi ne vedem

debarcaţi în această lume, alergăm după himere atât de
greu de prins ca şi numele lor: Fericire şi Adevăr. Şi unii
şi alţii îşi dau până şi viaţa în căutarea lor; unii, mergând în cucerirea unor
averi imense pentru că cred că acolo se află himera viselor lor; alţii, în
extrema opusă, se îndepărtează de lume şi de relele ei şi cu cât este mai mare
izolarea lor şi mai singuratică viaţa, cu atât mai aproape se simt de himera ce
o urmăresc. Majoritatea muritorilor ne aflăm în poziţia de mijloc între aceste
două extreme, însă nu în afara tendinţelor lor, care uneori ne înclină spre un
pol iar alteori spre altul.

Pentru oamenii ce căutau etica şi principiile a fost întotdeauna o prioritate să-

şi stabilească echilibrul pe faptul de a face voinţa Creatorului, însă iată că
aici se creează tot felul de erori, încercând să se înţeleagă acea voinţă a
Creatorului. Cunoaşterea Universală a ştiut întotdeauna să se sintetizeze şi să
se preschimbe în mod magistral în hrană pentru orice suflet care avea nevoie
de ea în orice timp. Acesta este cazul Evangheliei Esenienilor sau Evanghelia
Păcii, unde Iisus vorbeşte cu discipolii săi, care în definitiv sunt toţi cei care
au urechi pentru a pricepe şi pricepere pentru a înţelege, spunându-le că
„fericiţi cei ce împlinesc legile vieţii şi nu rătăcesc pe căile morţii”. Noi
conchidem că prea fericiţi toţi cei care ştiu să-şi facă o lege de viaţă din
această maximă cu care li se adresa Iisus discipolilor săi uimiţi, aceştia
întrebându-se ce lege a vieţii le expunea Maestrul, căci erau convinşi că
respectau legile care în scrierile civile şi religioase ale vremii le marcau paşii
vieţii.
 Maestrul notând simţirea acestora le răspundea:

Nu căutaţi Legea în scrierile voastre, căci Legea

este Viaţa, în timp ce scrisul este mort. În adevăr
vă spun că Moise nu a primit de la Dumnezeu
legile sale în scris, ci prin cuvântul viu. Legea
este Cuvântul viu al Dumnezeului cel Viu, dată
profeţilor vii pentru oamenii vii. Oriunde există
viaţă se află Legea. O puteţi găsi în iarbă, în
copac, în râu, în munte, în păsările cerului, în
peştii mării; dar căutaţi-o mai ales în voi înşivă.
Pentru că în adevăr vă spun că toate lucrurile vii
se află mai aproape de Dumnezeu decât scrierea
ce este lipsită de viaţă. Dumnezeu a făcut viaţa şi
toate lucrurile vii astfel încât să-l înveţe pe om,
prin cuvântul veşnic viu, legile Dumnezeului adevărat. Dumnezeu nu a scris
legile în paginile cărţilor, ci în inima voastră şi în spiritul vostru.

Citind aceste cuvinte înţelegem că Cunoaşterea şi Înţelepciunea sunt

atemporale ca operele Naturii.

Vrem să clarificăm că, fiind oameni ai vremii noastre, nu respingem cuvântul

scris, căci prin acesta comunicăm şi ne manifestăm, însă vedem în acest mesaj
extraordinar necesitatea de a reflecta şi interioriza Cuvintele de Viaţă, făcând
să rodească în interiorul nostru pentru a reuşi să ne alimentăm din ele, căci nu
trebuie să uităm, cum spunea Marele Kabir, că omul nu trăieşte doar cu
pâine... În concordanţă cu toate acestea este uşor de întrevăzut, ascultându-i şi
observându-i pe oameni, care deţin înţelepciune vie şi fără cunoştinţe moarte,
fără să conteze câte titluri universitare le împodobesc veşmintele sau le
încununează pletele şi astfel să-l recunoaştem pe Înţelept prin reflexiile sale
iar pe papagal prin repetiţiile sale.

Azi, fără a merge mai departe, am trecut, ca în multe alte după-amiezi, pe la

librăria în care se pierd unele din clipele mele de răgaz iar în marea imensă de
rânduri scrise ce se află acolo m-am oprit „din întâmplare”, dacă ea există, să
citesc o frază dintre miile şi miile pe care mi le ofereau volumele, ce rezuma
în mod sincretic, atitudinea fiinţei umane înaintea vieţii şi în special cea a
fiinţei umane ce simte viaţa ca fiind o cruciadă. Fraza în chestiune spunea
„Fiinţa umană încearcă să lege Siguranţa cu Libertatea fără a-şi da
seama că aceste două forţe sunt antagonice”. Oricât de puţin ne gândim ne
dăm seama că are dreptate şi, dacă intrăm în problemă, poate că vom fi
dezamăgiţi, la fel ca şi acela care încerca să amestece omogen apa cu uleiul,
căci după judecata mea, nu o cunosc pe a voastră amabile cititor, Libertatea
este cea mai nesigură dintre stări.

„Cerul se ia cu asalt şi curajoşii l-au cucerit deja”, astfel că cei slabi şi

plăpânzi să-şi făurească cerul din hârtie roz iar toţi cei care în sinea lor
intuiesc faptul că depăşirea este rodul efortului reînnoit şi nu al elanului
plăpând, să continue şi asta cu spiritul treaz, deoarece Cunoaşterea nu este a
unuia ci a tuturor, dar nu ajunge să o încarneze decât acela care este dispus să
o reţină, să o digere şi să o asimileze.

Gnoza ca Filozofie

Realmente, Gnoza, ca filosofie, implică mereu un mesaj, o orientare, o

învăţătură dirijată întotdeauna spre Conştiinţa fiinţei umane, care îl
invită pe om la reflecţie conştientă. Filosofia gnostică caută mereu, prin
intermediul unei reflecţii senine, să-l ridice pe om pe culmile FIINŢEI
REALE (divinul care există în fiecare creatură umană).

Filosoful gnostic iubeşte înţelepciunea şi caută fără odihnă adevărul pe care-l

conţin străfundurile sale cele mai intime.

Când vorbim de filosofie, este o gravă eroare să ne referim doar la filosofia

anticilor greci, la filosofia unui Platon, a unui Socrate, a unui Solon.

Realmente, ca filosofie, Gnoza este un funcţionalism foarte natural al

Conştiinţei şi încolţeşte, cum am afirmat deja, pe diverse latitudini. Cine crede
că ea îşi are originile doar în Grecia, în Persia, în Irak, în Palestina sau în
Europa medievală, se înşeală; Gnoza, ca „Philosophia Perennis et
Universalis” se întâlneşte în orice operă hindusă, în orice piatră arheologică
etc.

A venit ora să înţelegem că în toate ţările din lume palpită înţelepciunea

ocultă. A venit ora să înţelegem că la baza piramidelor Egiptului a înflorit
înţelepciunea hierofanţilor. A venit momentul să ştim că în piramidele din
Teotihuacan încă se ascultă verbul răsunător al vechilor maeştrii din
Anahuac…

În numele adevărului, trebuie să spunem că înţelepciunea cosmică se mişcă şi

palpită în tot ceea ce a fost, este şi va fi.De-a lungul timpului, diferiţi
hierofanţi ai cunoaşterii au strălucit în noaptea profundă a tuturor epocilor; fie
că e vorba despre Hermes Trismegistul, de trei ori mare zeu Ibis al lui Thot,
gravându-şi înţelepciunea în Tabla de Smarald; fie că ne referim la marii
întelepţi ai Greciei antice, învăţând mulţimile despre Misterele din Eleusis; fie
la sacerdoţii incaşi care strălucesc ca sori scânteietori în Alto Cuzco din Peru;
sau la înţelepciunea suverană a marilor iniţiati din Anahuac…

Da, de aici, de acolo şi de dincolo, străluceşte înţelepciunea tuturor epocilor,

înţelepciunea ocultă.

Acesta este un moment de confuzie: umanitatea se găseşte într-un stadiu

haotic, există crize mondiale şi eşecuri ale tuturor principiilor etice si morale.
Oamenii s-au lansat în războaie, unii contra altora si toţi contra tuturor.
 În aceste momente nu ne mai rămâne alt remediu decât să ne
afundăm în înţelepciunea trecutului, să extragem din codice
orientarea precisă pentru a ne călăuzi în momentul prezent, să
bem din izvorul tradiţional al augustei înţelepciuni a naturii,
să căutăm primele albii ale înţelepciunii cosmice.

Acesta, prietene cititor, este scopul Antropologiei Gnostice.

Prin intermediul unui studiu amplu, Antropologia Gnostică
caută să redefinească acele PRINCIPII ETICE care constituie
piatra fundamentală a marilor culturi ale trecutului.

Antropologia Gnostică este o ANTROPOLOGIE PSIHANALITICĂ. Noi,

prin intermediul Psihanalizei, putem extrage din fiecare piesă (nişă, piramidă,
mormânt etc.), Principiile Psihologice conţinute în aceste piese.

Prin intermediul Antropologiei Gnostice cunoaştem diferitele scenarii ale

lumii, descoperind în ele arcanele sau secretele care, în formă transcendentă,
ne proiectează lumină asupra controversatelor enigme ale existenţei.

A sosit momentul în care trebuie să ne întoarcem să studiem învăţăturile

trecutului, dar cu un ochi avizat, ştiind să extragem din textul care ucide,
spiritul care dă viaţă.

Este evident, totuşi, că fără o informare anterioară asupra Antropologiei

Gnostice, ar fi mai mult decât imposibil studiul riguros al diferitelor piese
Antropologice ale culturilor Aztece, Toltece, Mayase, Egiptene etc. etc. etc.

În problemele de „Antropologie Profană” (scuzaţi asemănarea), dacă se vor

rezultate, daţi libertate deplină unei maimuţe, unei pocitanii sau unui
cimpanzeu într-un laborator şi observaţi ceea ce se întâmplă.

Codexurile Mexicane, Papirusurile Egiptene, Cărămizile Asiriene, Sulurile de

la Marea Moartă, straniile Pergamente, la fel ca şi anumite Temple Străvechi,
Monoliţii Sacri, Vechile Hieroglife, Piramidele, Mormintele Milenare etc.
oferă în profunzimea lor simbolică un sens Gnostic care scapă definitiv
interpretării literale şi care niciodată nu au avut o valoare explicativă de
natură exclusiv intelectuală.

Raţionalismul speculativ al antropologilor si istoricilor moderni în loc să

îmbogăţească limbajul, îl sărăcesc în mod lamentabil, în timp ce expunerile
gnostice, scrise sau alegorizate în orice formă artistică, se orientează mereu
înspre FIINŢĂ. Şi acest limbaj foarte interesant al Gnozei, semi-filosofic şi
semi-mitologic, este cel în care se prezintă o serie de invariante extraordinare,
simboluri cu un fond esoteric, care, în linişte, îi vorbesc Conştiinţei. Zeii şi
oamenii ştiu bine că „tăcerea este elocvenţa Înţelepciunii”…