Clădirea în care astăzi este amplasat Muzeul Național Pardo a fost proiectată de arhitectul Juan de

Villanueva în anul 1785, aceasta clădire a fost proiectată pentru a deservii ca: Cabinet de Științe ale
Naturii, din ordinul lui Carlos al III-lea. Cu toate acestea, destinul acestei construcții nu va fi clar până
când nepotul său Fernando al VII-lea, impulsionat de soția sa regina María Isabel de Braganza, a luat
decizia de a transforma această clădire într-un Muzeul Regal de Picturi și Sculpturi. Acest Muzeu Regal,
a fost numit Muzeul Național de Pictură și Sculptură și mai târziu Muzeul Național Prado, a fost deschis
pentru prima dată publicului în anul 1819.

Primele obiecte expuse publicului erau cuprinse într-un catalog și constau doar în 311 picturi, deși până
atunci Muzeul conținea deja 1.510 lucrări din Siturile Regale. Inestimabilele Colecții Regale, samânța
colecției actuale a Muzeului Prado, au început să prindă contur în secolul al XVI-lea sub purtarea de grijă
a împăratului Carlos al V-lea și s-au îmbogățit succesiv cu toți monarhii care i-au succedat. Acestora se
datorează acest tezaurul emblematic ce se poate azi vedea în acest muzeu, cum ar fi: El jardín de las
Delicias de El Bosco, El caballero de la mano en el pecho de El Greco, El tránsito de la Virgen de
Mantegna, La Sagrada Familia cunoscuta ca La Perla de Rafael, El Lavatorio de Tintoretto, el
Autorretrato de Durero, Las Meninas de Velázquez, Las tres Gracias de Rubens o La familia de Carlos IV
de Goya.

De la înființarea Muzeului, au fost achiziționate mai mult de două mii trei sute de picturi și un număr
mare de sculpturi, imprimări, desene și piese de artă decorativă, în principal acestea au venit din donații,
iar altele au fost achiziționate.

Atât colecția operelor de artă cât și numărul de vizitatori la Prado au crescut enorm de-a lungul secolelor
XIX și XX, din acest motiv Muzeul a fost nevoit să facă extinderi succesive ale sediului său istoric până la
epuizarea completă a posibilităților de intervenție asupra acestei clădiri. Datorită faptului că nu se mai
poate intervenii asupra clădirii, Prado a fost nevoit să caute calea expansiunii sale printr-o soluție
arhitecturală făcută într-o fabrică situată lângă fațada din spate a sediului său tradițional, această
expansiune fiind conectată cu interiorul Muzeului.

În paralel cu executarea ultimului și celui mai ambițios proiect de extindere, ce a avut loc între anii 2001
și 2007, muzeul Prado a început și o etapă de modernizare, în 2004 a fost modificat regimul juridic legal
și statuar al Muzeului, menagementul și eficientizarea funcționării sale și creșterea capacității de
autofinanțare. Această schimbare de statut a fost făcută efectiv prin Legea de reglementare a Muzeului
Național Prado aprobată în noiembrie 2003, ca prim pas, precum și în dezvoltarea ulterioară a acesteia
printr-un statut sancționat prin Decretul regal din 12 martie 2004.

Muzeul Prado este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Spania și implicit din Madrid
datorită colecțiilor sale foarte bogate și variate. În prezent colecția muzeului Prado este una dintre cele
mai mari din lume, este formată din aproximativ 9000 de tablouri, 5000 de desene, 2000 de tipărituri,
1000 de monede și medalii, și aproximativ 2000 de obiecte decorative. Prado deține una dintre cele mai
deosebite colecții de artă spaniolă, cu multe opre ale lui El Greco, Velazquez, Goya și Murillo. Vizitatorii
pot admira și o colecție de lucrări ale pictorului Peter Paul Rubens și ale olandezului Hieronymus Bosch,
dar și opere ale pictorilor italieni și expoziții temporare.
În cele ce urmează o sa prezint unele dintre cele mai importante capodopere de artă pe care le deține
muzeul.

Tríptico del Jardín de las delicias (Grădina Deliciilor Pământești) este cea mai complexă și enigmatică
creație a lui Hieronymus Bosch cunoscut sub numele El Bosco. Pentru a ne apropia de sensul lucrării,
este necesar să identificăm ce este reprezentat pe fiecare tablă. În tripticul închis, Bosch a reprodus în
grisaille a treia zi a Creației lumii, când au fost create apele separate de pământ și Paradisul pământesc.
Deasupra, în stânga, Dumnezeu Tatăl apare ca Creator, după cum indică două inscripții în latină, câte
una pe fiecare masă: El însuși a spus-o și totul s-a făcut; El însuși l-a rânduit și totul a fost creat (Psalmii
33, 9 și 148, 5).

În tripticul deschis, găsim culori strălucitoare care contrastează cu grisaille, pictorul a inclus trei scene
care au păcatul ca singurul numitor comun, care începe în Paradis pe panoul din stânga, cu Adam și Eva
și își primește pedeapsa în Iad, panoul din dreapta. Panoul central arată un Paradis înșelător pentru
simțuri, un Paradis fals predat păcatului poftei.