Cercetări realizate pe animale

După cum bine știm, animalele sunt folosite ca mijloace pentru dezvoltarea cercetărilor
științifice și sunt, de regulă, utilizate în domeniul bio-medical pentru a testa diferite substanțe sau
procedee, înainte de a fi utilizate pe pielea omului. Această metodă de cercetare este denumită
„vivisecție”.

Cercetările de acest tip sunt acceptate din punct de vedere etic, însă cu o serie de
restricții, potrivit Directivei 2010/ 63 a Uniunii Europene, tocmai ca să se asigure bunăstarea
acestor animale. Prin urmare, întregul procedeu trebuie să fie avizat de Autoritatea Națională
Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor.

Procedurile pe un animal viu, conștient, sunt permise doar în măsura în care respectiva
procedură nu se poate realiza pe o probă biologică recoltată de la animalul în cauză. Cercetătorul
trebuie să dovedească cu argumente științifice că singura modalitate în care își poate desfășura
activitatea de cercetare este pe un animal viu.

Din punct de vedere etic, cercetările trebuie să respecte principiul celor 3R: înlocuire
(replacement), reducere (reduction) și rafinare (refinment), principii formulate pentru prima
dată de doi biologi, William Russell și Rex Burch.

„Abordare etică” înseamnă abordarea care precedă experimentul și care constă în

evaluarea motivelor științifice și societale ce stau la baza utilizării animalelor, ținând cont de
datoria care îi revine omului de a respecta animalele în calitatea lor de ființe vii, simțitoare.
(Convenția Europeană pentru protecția animalelor vertebrate utilizate în scopuri experimentale și
alte scopuri științifice, 25 iunie 2006).

Înlocuirea este principiul conform căruia cercetătorii trebuie să dovedească științific că

nu pot folosi alte materiale (manechine, simulări pe computer, modelare în vitro sau exemple
audio-video) pentru testare decât animalele vii.

Dacă primul principu este respectat și cercetătorul a dovedit că nu are altă posibilitate
decât să utilizele animalele vii în cercetările științifice, el trebuie să utilizeze un număr cât mai
redus de animale.
 De exemplu, numărul animalelor utilizate în experimente ar putea fi redus prin
efectuarea repetată a experimentelor pe același animal, atât timp cât acest fapt nu împiedică
atingerea obiectivului științific și nu cauzează înrăutățirea gradului de bunăstare a animalului. Cu
toate acestea, reutilizarea animalelor ar trebui gândită astfel încât să minimizeze orice reacție
secundară asupra bunăstării acestora, luând în considerare bunăstarea animalelor pe toată durata
vieții acestora în parte. Drept rezultat al acestui potențial conflict, reutilizarea animalelor ar
trebui aleasă ca opțiune de la caz la caz și limitată numai la acele experimente în care durerea,
stresul și suferința cumulate sunt justificate din punct de vedere etic. La 15 iunie 2006, cea de-a
patra consultare multilaterală a părților la Convenția Europeană pentru protecția animalelor
vertebrate utilizate în scopuri experimentale și alte scopuri științifice a adoptat Apendicele, care
include și această soluție pentru reducerea numărului de animale utilizate în experimente.

Cu ocazia adoptării, la 8 septembrie 2010, a noii directive privind experimentarea pe

animale (revizuind Directiva 86/609), care se dovedeşte chiar mai defavorabilă decât textul
precedent, nu numai că nu deschide calea metodelor substitutive, ci permite chiar recursul sporit
la experiențele pe animale, ceea ce reprezintă un recul net în triplu sens: în ceea ce priveşte
drepturile animalelor, în privința securității sănătății umane, şi, în fine, pentru domeniul ştiințific.

Ultimul principiu, rafinarea, impune cercetătorului regula de a se asigura că nu le produce

animalelor multă suferință.

Anual, în UE sunt utilizate aproximativ 12 milioane de animale în experimente ştiinţifice,

însă, regulile sunt clar stabilite printr-o serie de directive, care sunt verificate cu strictețe de
autorități desemnate în acest scop.

Un rezumat al Directivei 86/609 EEC prezintă următoarele măsuri care sunt luate pentru
a se asigura bunăstarea animalelor, atât cât este cu putință:

“As far as the care and accommodation of animals is concerned, Member States must ensure
that:

• all animals are provided with hygienic living conditions;

• any restriction on the animal's normal behaviour is limited to the absolute minimum;
 • the physical conditions in which animals are kept are checked;

• the well-being of the animal is observed by a competent person to prevent any suffering;

• any unnecessary suffering is eliminated as soon as possible.” (https://eur-

lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=LEGISSUM%3Al28104 HYPERLINK
"https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=LEGISSUM
%3Al28104&qid=1620578289728"& HYPERLINK "https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/TXT/?uri=LEGISSUM
%3Al28104&qid=1620578289728"qid=1620578289728, accesat la 09.05.2021), adică:

• tuturor animalelor li se asigură condiții de igienă optime;

• restricțiile asupra comportamentului normal al animalelor sunt limitate la minimum

necesar;

• condițiile fizice în care sunt ținute animalele sunt verificate;

• bunăstarea animalelor este verificată de o persoană competentă ca să prevină orice

suferință.

Dintre animalele pe care se fac experimente amintim șobolanii. Aceștia au fost printre
primele mamifere domesticite pentru a fi apoi utilizate în laborator. Înregistrările care datează
din anii 1850 arată că aceste animale au fost derivate de la cele domesticite de crescătorii de
șobolani care le-au colectat pentru culorile unice ale acestora și caracteristicile comportamentale.

De la dezvoltarea lor ca specie de laborator, șobolanii au fost utilizați pentru a răspunde

unei game largi de întrebări științifice fundamentale, de la fiziologie, imunologie, farmacologie,
toxicologie, nutriție, la comportament și învățare. În consecință, a fost colectată o cantitate mare
de date care s-a tradus în utilizarea extensivă a acestora ca model pentru boala umană.

Primul labirint de șobolani a fost construit cu 100 de ani în urmă de psihologul

experimental Willard Small, care a vrut să studieze procesul de învățare, iar de atunci șobolanii
au permis dezvoltarea multor teorii complexe de învățare și de condiționare. Abilitatea lor de a
învăța, de a-și aminti, de a apăsa butoane, de pârghii și chiar de a face skateboard-uri le oferă un
avantaj imens față de șoareci și acest lucru permite analizarea principiilor fundamentale ale
învățării și comportamentului.
 Odată cu apariția cartografierii genomului șobolanului și a progreselor tehnice recente,
cercetarea permite crearea „knock-in-ului” (introducerea unei gene într-o locație specifică a
cromozomului) și „knock-out-ului” (făcând o genă inoperabilă) - tulpini de șobolan pentru a
studia întrebări foarte specifice de cercetare.

Șobolanii au o prevalență în cercetarea biomedicală și împart 90% din genom cu

oamenii. Aproape toate genele umane legate de boală pe care le cunoaștem în prezent, au gene
echivalente in genomul de șobolan, făcându-le un instrument adecvat de cercetare.

Tulpini bine stabilite de șobolani sunt utilizate pentru a studia o serie de boli umane, cum
ar fi:

• obezitatea și diabetul zaharat

• cancer

• boli cardiovasculare (inclusiv hipertensiune arterială și insuficiență cardiacă)

• boli neurologice (cum ar fi boala Parkinson)

• inflamatorii și afecțiuni mediate imun (cum ar fi anumite tipuri de boli de rinichi și

scleroză multiplă

Tulpinile de șobolani care au fost dezvoltate pentru a exprima bolile umane au fost
obținute printr-o serie de procese diferite. S-ar putea ca tulpina care prezintă o particularitate a
bolii să apară spontan, iar animalele au fost apoi crescute selectiv. În unele cazuri, acest lucru a
dus la identificarea mutației genetice care cauzează o boală umană comparabilă.

Experimentarea pe animale este periculoasă pentru om? Este o întrebare naturală la care
ar trebui să se gândească fiecare din noi. Sunt cunoscute două motive pentru care vivisecția este
periculoasă:
1) Permite testarea pe oameni a unor substanțe ale căror efecte, de fapt, nu au fost suficient
verificate (pentru că testele pe animale nu produc rezultate valabile pentru om, fie ele şi
aproximative), şi fiecare specie reacționează într-un mod propriu şi specific (chiar şi şoarecele şi
sobolanul, care sunt specii foarte apropiate, au reacţii diferite în 43% din cazuri). Din acest
motiv, maladiile dezvoltate de pe urma tratamentelor astfel concepute constituie a patra cauză de
mortalitate.
2) Există riscul de a exclude substanțe care, dimpotrivă, ar putea fi utile în cazul omului, dar care
au avut, ca defect, faptul că s-au demonstrat toxice pentru mai multe specii animale.

De ce este condamnabilă vivisecția? Vivisecția este deopotrivă condamnabilă din punct

de vedere etic, fiind un exemplu extrem pentru comportamentul antropocentric (care afirmă
superioritatea omului asupra celorlalte forme de existență), păgubitoare în mod grav pentru toate
drepturile: ale oamenilor şi ale animalelor. Vivisecția este şi rămâne o crimă, în ciuda tuturor
argumentele care ar putea-o justifica: fie că se invocă binele umanității, fie că, precum în
majoritatea cazurilor, sunt în cauză, în mod exclusiv, diverse interese personale şi profesionale.