1. Două cuvinte din câmpul semantic al ploii sunt: ,,plansul”,
,,ploaie” , ,,ploua”.
2. Punctele de suspensie marchează grafic întreruperi ce apar în vorbire,
vorbitorul nu îşi exprimă până la sfârşit ideea; în text, nedumerirea poetului în faţa ploii nesfârşite, ce pare că inundă tot universul.
3. Două teme/ motive ale poeziei sunt: tema naturii, a ploii, a bolii, a solitudinii.
4. Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt verbe şi forme
pronominale de persoana I, de exemplu:„n-am mai văzut", „sufletu-mi"
5. Semnificaţia unei figuri de stil identificate poezie, este de exemplu:
pentru a arăta mişcarea înceată, epitetul „grele tălăngi" ; personificarea "tălăngi adormite" atribuie însuşiri umane clopotului; un alt epitet „şuri învechite" ne obligă spre o întoarcere în timp, o perioada apusa de demult.
6. Folosirea, în poezie, a refrenului este una dintre trăsăturile specifice
curentului simbolist; muzicalitatea textului este generată fie de repetarea obsesivă a unor sunete, cuvinte, sintagme, fie de prezenţa unor instrumente muzicale sau sunete propriu-zise, fie de tehnica refrenului, ca în acest text: „Oh, plânsul tălăngii când plouă!" în felul acesta versul devine şi un lait-motiv, accentuând plânsul întregului univers etc. 7. In ultima strofa a poeziei descrie o atmosfera monotona, trista, o ,,lume goala”.În conturarea atmosferei, scriitorul folosește o gamă variată de figuri de stil in acest sens , precum: personificarea ,,talangile spun” , ,,plansul talangii”. De altfel, reapare refrenul poeziei „Oh, plânsul tălăngii când plouă!", în felul acesta versul devine şi un lait- motiv, accentuând plânsul întregului univers si atmosfera trista,goala. In aceeaşi strofa, imaginile artistice sunt impresionante prin simplitate; multitudine de simboluri, muzicalitate, puncte de suspensie, intrebari retorice etc. În ceea ce privește prozodia, strofa este un catren măsura versurilor este de 8 silabe, iar ritmul este trohaic.
8. Simbolismul este un curent artistic și literar originar din Franța în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea ca reacție la retorismul romantismului și la impersonalitatea parnasianismului. Autorii simboliști cultivă o subiectivitate acută marcată de stări sufletești vagi, obscure, imprecise, prin folosirea ca mijloace expresive a sugestiei, a simbolului și a corespondențelor. Aceștia aduc spațiul citadin în imaginarul poetic și cer ca poezia să fie muzică înainte de orice. Dupa parerea mea cel mai important autor ce reprezintă simbolismul este George Bacovia. Poezia sa, "Ploua" este plină de caracteristici ale unei poezii simbolistice. În primul rând, ea este expresia unei intense subiectivități, explicit prezente în text prin mărcile lexico-gramaticale: verbele si pronumele la persoana I(n-am mai vazut”, ,,sufletu-mi”. În al doilea rând, poezia conține caracter simbolistic prin exprimarea de sentimente vagi, obscure, amestec de tristețe, melancolie și deprimare. Eul liric rătăcește solitar sub apăsarea singurătății, a lipsei de comunicare cu semenii săi și a presentimentului bolii si a mortii. În al patrulea rând, poezia aparține simbolismului prin folosirea sugestiei. Stările nu sunt numite, poetul refuză discursivitatea, preferând să comunice indirect, aluziv, prin asociere de ideei. Astfel, nicăieri în poezie nu se vorbește deschis.De asemenea Una dintre calităţile particulare ale simbolismului este eufonia, dată de muzicalitatea versurilor, de prezenţa refrenului „Oh, plânsul tălăngii când plouă!", particularităţi specifice curentului simbolist. In accelasi sens folosirea, în poezie, a refrenului este una dintre trăsăturile specifice curentului simbolist; muzicalitatea textului este generată fie de repetarea obsesivă a unor sunete, cuvinte, sintagme, fie de prezenţa unor instrumente muzicale sau sunete propriu-zise, fie de tehnica refrenului, ca în acest text: „Oh, plânsul tălăngii când plouă!" în felul acesta versul devine şi un lait-motiv, accentuând plânsul întregului univers. In concluzie poezia ,,Ploua” de George Bacovia ,apartine simbolismului in urma argumentelor aduse mai sus.