După conținutul lor ele se pot împărți în minerale metalifere și respectiv nemetalifere

(sare, gips, azbest, mică, feldspat), iar cele metalifere se pot împărți la rândul lor în feroase și

neferoase.
Mineralele sunt de regulă substanțe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent
substanțe solide cristalizate în sisteme diferite de cristalizare, de aceasta ocupându-se ramura
mineralogiei, cristalografia.
Exemple de
minerale: cuarțul (SiO2), pirita (FeS2), galena (PbS), blenda (ZnS), calcopirita (CuFeS2), calcitul (C
aCO3), gipsul (CaSO4*2 H2O), sau fără a mai aminti formula chimică,
sunt: stibina, rodocrozitul, baritina (baros=greu), grafitul și diamantul.
Determinarea unui mineral se face prin cunoașterea proprietăților lui fizice: - culoare - luciu -
spărtura (proaspătă neoxidată) - duritatea - clivajul (modul de spargere), greutatea specifică,
proprietăți magnetice și radioactive etc.
Duritatea mineralelor este o proprietate importantă, aceasta determinând forma de exploatare a
zăcământului).