Sinteză

„Otravă”

Poate e important pentru geografia piesei că autoarea trăiește și în

Brabant și în Franța.

Subiectul – moartea unui copil separă un cuplu. Se poate acesta reface?

Pierderea i-a separat. Și, în același timp, într-un fel ciudat, îi leagă.

Băiețelul nu a murit pe loc; a stat o vreme conectat la aparate.

Moartea e o realitate – acesta e motivul pentru care autoarea aduce în

discuție decesul soției lui Alewijnse, administratorul cimitirului.
Moartea însă e o realitate ce e acceptată cu greu de cineva căruia îi
moare copilul călcat de mașină.

E o piesă de idei. Chiar dacă are momente de resemnare, EL e de acord

cu Leibnitz, trebuie să fim mulțumiți de viață. De fapt nu e o
contradicție între resemnare și opinia lui Leibnitz. EL mărturisește că l-a
salvat cântatul. ”It must be so”, un cântec cvasi-religios, l-a făcut să
înțeleagă că nu mai urmează nimic; nici în timpul vieții, nici după ce
viața se termină. Nici mai bun, nici mai măreț, nici mai frumos. Salvarea
de absurdul existenței vine din refuzul de a spera. Paradoxal e că EA e
imobilă în cotidian, EL e imobil pe plan existențial. EA are nevoie de
repere logice, EL se anesteziază pentru a-și găsi liniștea.

Dezbaterea de idei se concentrează pe o temă de fiecare zi: are sens

viața? Răspunsul e mai degrabă negativ. Noi dăm sens întâmplărilor,
pentru a evita gândul că trăim haotic; pentru a uita absurdul existenței,
absurd periculos pentru ființă, căci îndeamnă la sinucidere. Dar moartea

1
nu e doar prilej de meditație în piesă, e o perspectivă conștientizată de
amândoi, și tensiunea indusă de această realitate e atât de mare încât
nu poate fi suportată; efectul devine, la un moment dat, paradoxal –
tensiunea se risipește ca prin farmec și amândoi râd. (p213-214)

Drama de idei se concretizează în replici neduse până la capăt.

Gândurile năvălesc unele după altele și din această cauză, uneori,
discursul articulat dispare. (p.220) Evident, nu neprecizarea gândurilor
dă consistență dramei de idei, ci ciocnirea de mentalități.
Particularitatea acestui text – și a ”Iernii” – e că oamenii nu sunt foarte
siguri pe principiile pe care le enunță, concepțiile lor se remarcă prin
vulnerabilitate. Fenomenul e lipsa de repere din contemporaneitate,
lipsă care vine și din bombardamentul informațional, și din carențele
educative. Semnificativ pentru textele comentate, în comparație cu
teatrul de idei tradițional, e densitatea mult mai mică de didascalii.

Fac parte din lumea civilizată. Ea ține legătura cu mama Lui, dar aceasta
nu îi spune că fiul ei s-a însurat, pentru a nu o răni.

Acțiune. Ea a avut inițiativa revederii. S-a speriat citind, în aceeași zi, pe

aceeași pagină a unui ziar, o știre privind mutarea mormintelor vechi, și
alta referitoare la deșeurile unei uzine. Corpul trebuie dezgropat și
reînhumat. Este, deci, o îngropare din nou… O nouă înmormântare.
Sâmburele crizei e această a doua înmormântare.

S-a speriat și l-a chemat. Cu ce scop? Și cum reacționează ea la

informațiile pe care i le dă el? Când situația devine greu de suportat, EL
găsește un pretext să iasă. P. 182. Se va întoarce ud leoarcă…

Ceva din sentimentele care s-au născut când s-au cunoscut e încă viu; și
aici e miezul dramei lor: ar fi putut trece de tragedia pierderii copilului

2
fără să rupă legăturile dintre ei. Iar de aici rezultă taina acestei piese: de
ce s-au despărțit? De ce a plecat el într-o seară de Revelion, de ce ea nu
a făcut nimic să îl oprească? E, cumva, despărțirea lor fără legătură cu
moartea copilului? E moartea copilului doar un pretext? E vorba, de
fapt, de rutină?

Cei doi trebuie să rezolve mutarea mormântului, și să clarifice ce s-a

întâmplat cu ei după ce copilul lor a murit. Pierderea copilului a avut ca
urmare faptul că fiecare s-a pierdut pe sine, apoi s-au pierdut unul de
celălalt.

E o piesă despre căsătorie. Despre faptul că un divorț nu șterge

amintirile esențiale ale cuplului.

Prezentul e puternic marcat de trecut. S-ar putea chiar spune că

trecutul e mai prezent decât prezentul. Relevant e inventarul lucrurilor
ce îi plăceau EI, făcut de EL. (p206-207) Concomitent, există prezentul
întâlnirii, viitorul speranțelor și incertitudinilor, trecutul obsesional.

Poate exista un conflict cu obiect clar între doi oameni despărțiți de ani
de zile?

Conflict – între încremenire și refuzul oricărui moment de răgaz. Cei doi

nu se pot înțelege cu adevărat, deși încearcă din răsputeri. Un text
despre zădărnicia încercărilor de a comunica făcute de oameni.
Reconcilierea cu celălalt e împiedicată de orgoliu și de faptele
acumulate odată cu trecerea timpului. Suferința ei, accentuată de
necesitatea de a reînhuma copilul, e în contrast cu pragmatismul lui. Ea
devine agresivă când îi reproșează tendința evazionistă. P. 185. E de
notat cum se alimentează reciproc aversiunea EI, cu tenacitatea cu care
se conservă EL.

3
Dar EA nu se încăpățânează să trăiască durerea. Dependența de
ciocolată, aliment energizant și excitant, e o probă a dorinței de a ieși
din imobilism. A făcut eforturi pentru a scăpa de obsesii. Nu poate. Vrea
să fie fericită. Are nevoie de cineva care să o salveze. Speranța
nemărturisită în refacerea punților a determinat-o să îi scrie;
informațiile pe care i le dă EL creează reacții agresive justificate.

EA e motorul piesei. Și trăiește un proces lung și dureros pentru a

ajunge să accepte că trebuie să accepte realitatea.

Trecutul alimentează conflictul dintre ei. Aversiunea Ei e potențată de

faptul că El a părăsit-o în noaptea de Revelion. E de presupus că
autoarea a dorit ca personajul masculin să dea semnificație plecării –
dorința de a închide o pagină. La rândul său, El îi reproșează că nu l-a
oprit. Momentul despărțirii e obsesiv, ca urmare revine în discuție.

În prezent, doar stările de spirit îi opun.

Atitudini – sarcasmul ei și umilința pe care el și-o asumă. P. 167 „EL: Nu

mă prea descurc cu telefonul. EA: Nu, nu prea, am observat. EL: Dar am
venit.”

Ea – dependență de somnifere. Este evident o femeie cu vocația

nefericirii. Inițial pare mai relaxată, dar treptat nu mai poate ascunde că
rănile conjugale încă o dor. Mai rău, că a devenit dependentă de durere.

Bravează, afirmându-și independența. Susține că duce (și ea) o viață

normală. Normalitate din care face parte suferința. Cu greu, dezvăluie
că are nevoie de încurajare și că o macină lipsa de încredere în ea însăși.

Ea e „cam haotică.” P. 167. Și ilogică, aduce bulbi de lalele deși

mormântul trebuie relocat. Dar e și un fel de a demonstra că grija

4
pentru mormânt e necontenită. E prima care își trădează stânjeneala; o
face cu umor. P. 170. „EA: (…) Și că eu nu știu ce să spun Și că trebuie să
fac pipi urgent.”

Ciudat, EA are un fel de a vorbi care trădează ceva carențe în educație.

P. 174: „Casa lui maică-ta?” și P. 176…

El – o neliniște febrilă. E primul care face apel la trecut. P. 172. „Și mă

tot gândeam la prima-prima oară/ Când te-am văzut.” Ea va răspunde
mai târziu (P. 174) invocând momentul despărțirii. Încercările sale de
apropiere sunt respinse. E mai degrabă interesată de explicații. P. 181.
„Să știi că nu strică deloc o explicație.”

Amândurora le e greu să vorbească, nu pentru că nu au ce să-și spună,

ci pentru că au prea multe de spus. Se chestionează reciproc în legătură
cu substanța relațiilor dintre ei. După minutele de tatonare EL aduce în
discuție acțiunile sale pe care de fapt nu și le-a dorit și despre intenții
abandonate. P. 175. Invocarea conflictului său interior e în contextul în
care EA amintește de plecarea sa bruscă, din seara de Revelion. Oare a
avut loc, înainte, o cerată? O ceartă obișnuită, dar momentul a fost
folosit de EL ca oportunitate de a-și schimba situația matrimonială?

„…sala de înmormântare a unui cimitir: un spațiu gol, alb, înăuntru sunt

câteva scaune.

Un dozator de apă și un automat de cafea.” Plouă afară; el așteaptă de

20-30 de minute. A fost la mormântul copilului. E puțin ud. Sprijinită de
un perete, o umbrelă. Ea intră leoarcă. Își strânge umbrela, își dă jos
balonzaidul. Rămâne cu el în mână, el se va apropia la un moment dat
întinzând mâna, ea va pune haina pe un scaun. P. 168, când tonul ei
caustic schimbă situația: „EA: Ai fost deja la mormântul lui? EL: Arată

5
frumos. EA: Îmi dau silința. EL: E liniște aici.” E a doua tentativă a lui de a
încălzi atmosfera. Prima e la nivel verbal. P. 167. „El: Nu te-ai schimbat
deloc. Ea: Atunci mai bine nu te apropii mai mult.” Lui nu-i rămâne
decât să contorizeze umorul ei și să reacționeze în consecință.

Un punct dramaturgic important vine dintr-o informație, pe care el i-o

dă ei: s-a căsătorit (p. 187). O vreme a sperat că legăturile cu Ea s-ar
putea reface. În prezent, tot ce mai poate năzui e să înceapă altfel de
relație cu Ea. În general vorbind, El își pune nădejdea, permanent, în noi
începuturi.

Informația schimbă situația. Situația se va schimba din nou, tot în urma

unei informații. (p. 189) Pentru că Ea îi ironiza nedesăvârșirea, El o
anunță sec că scrie o carte – o ficțiune care pleacă de la realitatea lor –
o încercare de a încheia un capitol; evident, această tentativă o irită pe
ea. Introducerea ficțiunii în discuție verbalizează tema fundamentală,
care e o interogație. (p.192) „Ce suntem noi, noi împreună în situația
asta?”

De subliniat că schimburile de informații sunt urmare a unor modificări

de stare. Deci acestea generează schimbările de situații.

Prea rar sunt schimbări de intenții; și, când acestea există, sunt greu
detectabile, căci personajele se ascund - și unul față de celălalt, și
fiecare față de sine.

Evenimentele se produc rar, sunt anunțate. Următorul nod dramaturgic

e constituit tot dintr-o informație: soția Lui, Valerie, e însărcinată; de
aceea ar fi eronat ca el să rămână prizonierul tristeții. Deci iar se
schimbă o stare, iar se schimbă situația.

6
Un eveniment produs la timpul prezent e acela că Ea îl bruschează, El
sângerează…

Constatând că întâlinrea nu are sens, EL pleacă. După un timp (mult

timp, precizează autoarea) revine cu vin și brânză. Spune că le luase
pentru mama lui. Îi oferă brânză, desface sticla, toarnă în pahare. (p
204) „Mașina vrea să pornească, dar nu am putut eu s-o pornesc, adică
n-am reușit.” O informează că a vorbit cu administratorul, care voia să
închidă, că acesta nu mai închide, și că a vorbit și acasă și a anunțat că
întârzie. Semne că ar vrea să reclădească o punte. Și că se simte culpabil
că a părăsit-o, că își reface viața, în timp ce EA a rămas prizoniera unui
trecut foarte dureros.

EI îi e frig, EL îi pune haina lui pe umeri, EA nu refuză.

EA vrea să plece când își amintește cum îi cânta copilului în spital. EL îi

sugerează, a doua oară, să continue întâlnirea la EA acasă, EA refuză.
Dar simte nevoia ca EL să o ia în brațe. Și refuză și a treia oară să meargă
la EA acasă.