https://dilemaveche.

ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/imagini-emblematice-ale-
pandemiei

expresia ar apartine lui Confucius

https://en.wikipedia.org/wiki/A_picture_is_worth_a_thousand_words

Știm cu toții că o imagine face cât o mie de cuvinte. Cine e curios poate afla că expresia,
așa cum e azi cunoscută, a fost prima dată folosită de gazeta „San Antonio Light”, pentru
a-și promova un supliment pictorial, The San Antonio Light's Pictorial Magazine of the
War.

Dar una e imaginea, alta e imaginea teatrală. Am învățat asta de când eram student.

Teatru de idei – revalorizarea cuvântului.

- Ar trebui definit conceptul. Teatru caracterizat de confruntarea între mentalități.

Să încercăm o definire ca la carte. Prin genul proxim și diferența specifică. Genul proxim
teatrului de idei ar fi

Arta pentru artă și arta cu tendință

Ibsen

Camil Petrescu

Tezism - talentul ca piedică

Mizeria, în socialism. În regimurile dictatoriale.

Teatru post dramatic. Pune în discuție conflictul. Deci și teatrul de idei.

Revenire. Dezbaterile. Comenzile, inclusiv eu.

Mai subtil - teatrul care obligă regizorul/actorii la dezbateri.

 - Dacă teatrul de idei revine sau nu, e o problemă. Alta – teatrul de idei și tendințele
actuale din teatrul contemporan. Valorizarea corpului, abandonarea cuvântului.
Începutul: teatrul absurdului. E I și re-prețuirea cuvântului. „Sub semnul
întrebării” E posibilă formularea unei idei fără folosirea limbajului articulat?
- Tudor Vianu, „Dilema” nr. 91, p. 8 – „Înaintea cuvântului nu stă conceptul, ci
impresia vagă pe care cuvântul are tocmai rolul s-o ridice la valoarea durabilă a
conceptului, ba chiar să deschidă drumuri noi programelor inteligenței.” =
Cronologic vorbind: o senzație cerebrală (care aparține creierului) se cere
concretizată. Concretizarea se face prin cuvânt. Nuanță: odată folosit cuvântul,
există șansa să fie generat conceptul. În sprijin: Wald, H. Rom. Lit. 15/87 -
„rareori s-a înțeles că ideile nu sunt numai păstrate și comunicate de limbaj, dar
chiar produse de el.” Idem, în „t a”, vorb generează ideile și le codiționează
existența. Pe de altă parte: Rom. Lit. 15/87 „Încercarea de a comunica idei fără
cuvinte este la fel de absurdă ca încercarea de a comunica însăși emoția cu
ajutorul cuvintelor.” = apropo de încercarea de a face critică muzicală. De văzut
volumul lui Sebastian. Nuanță: cuvântul poate emoționa. Fie el citit – experiența
cu Dostoievski. Fie rostit – ex. actoricești. Vraca. Dar și NS… Și emoția poate fi
descrisă cu aproximație de cuvinte. Adesea însă, descrierea emoției distruge
emoția. Emoția se trăiește, ideea? Nae Ionescu, despre cuvânt ca esență a
realității. Emoția ține de realitatea intimă… Filosofia presocratică. Anton D.
Referire la discuția GB-GT. Forța genuină a cuvântului. Excurs în antichitate.
Devalorizarea cuvântului. C L-S: cuvintele sunt semne, cândva au fost valori.
Abandonarea lui. Revalorizarea. Cuvântul care ascunde. Eugenio Barba, „Casa în
flăcări” Borțun. Pascal Bruckner – cuvântul epuizat nu exclude autenticitatea
sentimentului. Importanța subînțelesului.
- Ionesco, „Note și contranote”, p 56, cuvântul în teatru. Dialogul, felul propriu al
teatrului de a folosi cuvântul. Dialogul e „cuvântul de luptă, de conflict.”
- Artaud. Contraargumente – cel mai important: prin caracterul lor fixat, cuvintele
„opresc și paralizează gândirea în loc să-i permită și să-i favorizeze dezvoltarea.”
Grotowski despre cuvântul tiranic și revolta lui Artaud.

- Avantajul teatrului-imagine: polisemantism.

- Cuvântul care eliberează. „Iarna”, eventual „Otravă”.
- Pericolul – neglijarea expresiei corporale.

Luc Benoit, semne, simboluri și mituri. Gest și cuvânt, semnificația cuvântului, cuvântul
sintetic.

Ioan Constantinescu, în „Semnal teatral”. Don Juan și cuvântul.

Despre importanța cuvântului - https://www.youtube.com/watch?

v=pXWcl6OuVw8&t=8s
Lars von Trier.

- Bernard-Henri Levy – cuvintele nasc ideile

 - Freud – p 98
Ar fi de pornit Artaud; revolta lui. De admis forța imaginii. „O imagine spune mai mult
decât 1000 de cuvinte.” De analizat imagini. Meninele, o fotografie – Kennedy? – sau
poza cu marinarul… - apoi, imagini în desfășurare. Teatrală. Eu, examen. Aici, de
subliniat importanța conjuncturii. Poate Florin?
Lars von Trier - și de aici, spre interviu. De amintit Ionesco, de evocat tele-encounters.
Revenirea cuvântului. Paradoxal: „Iarna”.
Cuvântul naște ideea….

Am terminat de citit volumul de teatru cumpărat la Iași – „Puterea a șasea”, de Petre Barbu. De două ori câștigător al
concursului de dramaturgie UNITER. 5 piese de teatru. Primele trei nu mi-au spus nimic. A patra, „Servitoarea
zmeului” are în miez o femeie, Ilinca. Are 52 de ani, e măritată cu un bărbat de 64, dar îi este soție în secret. În public
îi e servitoare casnică și femeie de serviciu la firma lui. Firmă falimentară, a cărui sediu, un bloc de peste 20 de etaje e
scos la licitație, cu tot ce se află înăuntru.
Tot în secret au un fiu, Vasile, tratat de Andrei tot ca servitor, om bun la toate.
Andrei construiește planuri de salvare, de exemplu își pune nădejdea în prezența soldaților NATO care, presupune el,
vor avea nevoie de spații de relaxare… Apare și Anca, reprezentanta unei multinaționale, gata să cumpere și să
eficientizeze afacerea. Ca să reușească îl ucide pe Mihai, vechiul prieten al lui Andrei. Numai că licitația e câștigată de
Vasile.
Ilinca își iubește soțul, și înțelege că felul lui nebunesc de a trăi îi afectează calitatea ființei. De aceea, cu ajutorul
tancurilor NATO, mișcă blocul din loc. Vrea să construiască o casă. Putem considera că finalul e deschis, blocul e în
mișcare, Vasile și Anca sunt în ședință, Andrei face planuri…
A cincea piesă se numește „Ridică-ți patul și umblă, surioară”. 100% realistă. Tema centrală e cancerul, într-o Românie
săracă în care contează doar știința de a vinde, și calea eficientă de a vinde: showul. Într-un oraș de provincie, Iulia
suferă de cancer. Singurul ei sprijin e Filip Marincea, fratele ei, care locuiește în București. Părinții lor eu murit de
cancer.
Dar Filip și soția lui, Paula, au o fetiță de câteva săptâmâni; și nu o duc deloc bine.
În apartamentul lor năvălește un inventator excentric, Mircea Budileanu, care a construit o capsulă pentru adăpost în
caz de catastrofe, cutremur în primul rând. Pentru a face rost de bani, Filip se învoiește să facă reclamă capsulei. În
schimbul a 5000 de e, transformă sufrageria în studio TV. Mircea e responsabil cu artificiile care trebuie să însoțească
emisiunea. Focul de artificii pare însă că a generat un incendiu. Mircea profită de învălmășeală și furp banii, pe care îi
dă Iuliei, pentru ca ea să se poată duce la Viena să se trateze.
În ambele piese există și fire narative secundare…

https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24544100-pieces-woman-netflix-nasterea-naturala-castiguri-riscuri-
razbunarea-castiguri-riscuri.htm