Genul dramatic

A. Definiție:

Genul dramatic cuprinde creațiile literare realizate pentru reprezentarea pe scenă, în care

autorul își exprimă în mod indirect sentimentele, gândurile și concepțiile prin intermediul

personajelor.

B. Specii literare:

 Comedia

 Drama

 Tragedia

C. Caracteristici ale genului dramatic:

 Este scris pentru a putea fi prezentat pe scenă;

 Autorul își exprimă în mod indirect sentimentele, ideile și concepțiile prin intermediul

personajelor;

 Acțiunea limitată în timp și spațiu,se desfășoară concentric în jurul unui pretext,

fiind structurată pe momentele subiectului;

 Înfățișează un conflict puternic între personaje, între concepțiile și atitudinile lor;

1
 Textul dramatic are următoarele subdiviziuni: actul, scena, indicațiile scenice și

replicile personajelor;

 Opera dramatică este formată din textul literar pripriu-zis: (dialogul și monologul

personajelor), dar și din indicațiile scenice, decoruri, costume, mimica și gesturile

personajelor.

 Are numeroase personaje, iar acțiunea se concentrează în jurul acestora

2
  Personajele dramatice (actanții) pot fi clasificate în funcție de anumite criterii:

1. după rol: - principale 2. după trăsătura morală: - pozitive

- secundare - negative

- episodice

3. după alcătuire: - individuale 4.după gradul de transfigurare a realității:-reale

- colective -fictive

 Modul principal de expunere este dialogul și monologul dramatic.

D. Elemente definitorii ale genului dramatic:

I .Compoziţia textului dramatic( act, scenă, tablou, replică, indicaţii scenice)

ACTUL-este o subdiviziune a unei piese de teatru ce cuprinde mai multe scene (ea cuprinde evenimente

desfăşurate în acelaşi loc)

SCENA- o subdiviziune a actului delimitată prin intrarea sau ieşirea din scenă a unui personaj sau prin

modificarea locului sau a timpului acțiunii.

3
TABLOUL- este o parte a unui act şi presupune, ca şi actul, desfăşurarea în diferite locuri( schimbarea

decorurilor în trecerea de la un tablou la altul).Deosebirea de un act constă şi în faptul că între tablouri nu se

fac pauze, în cadrul spectacolului.

REPLICA- reprezintă fiecare intervenţie a unui personaj în textul dramatic.Înşiruirea de replici poate lua

forma dialogului sau a monologului

INDICAŢIILE DE REGIE (scenice, regizorale, didascalii)-formează partea iniţială a operei( cuprinzând

sugestiile pe care autorul le face privind decorul sau jocul de scenă al actorilor) ori introduc replici ale

personajelor din cadrul dialogului. Rolul indicaţiilor de regie este de a comunica regizorului ceea ce autorul

crede că trebuie să solicite ori să sugereze regizorului că ar trebui să facă în montarea piesei.

4
II. Construcţia subiectului dramatic(conflict dramatic, intrigă, relaţii temporale şi

spaţiale)

-CONSTRUCŢIA SUBIECTULUI( acţiunea) se caracterizează , de regulă, prin existenţa unui singur

conflict( datorită dimensiunii reduse a textului). Subiectul este astfel construit încât majoritatea

evenimentelor care îl compun să se desfăşoare într-un număr limitat de locuri, corespunzător actelor, iar

evenimentele colaterale firului principal sunt menţionate de către personaje în dialogurile lor.

-MOMENTELE SUBIECTULUI- corespund celor din textul narativ( expoziţiunea, intriga, desfăşurarea

acţiunii, punctul culminant şi deznodământul). Deoarece opera dramatică are un final moralizator mai

pronunţat decât al operei epice, desfâşurarea subiectului se încheie , de obicei, cu o scenă simbolică,

educativă.

-CONFLICTUL DRAMATIC- e mai intens decât cel din textul epic, datorat necesităţii de a menţine o stare

de tensiune în public, precum şi dimensiunile textului dramatic.

Conflictul exterior este întotdeauna dublat de un conflict interior ( între tendinţele opuse din sufletul

aceluiaşi personaj) ,deoarece viaţa psihică implică tendinţe contadictorii.

REPERELE SPAŢIO-TEMPORALE sunt fixate în indicaţiile de regie, prezente la începutul fiecărui act.

5
PERSONAJUL DRAMATIC este conceput, de regulă, pe o singură dimensiune, formă de existenţă

sufletească, spre deosebire de cele din textul narativ, el nu este surprins în evoluţie, nu devine altul pe

parcursul conflictului, chiar dacă îşi recunoaşte( în dramă şi tragedie) greşelile comise.

- personajul dramatic are o valoare simbolică, deoarece textul dramatic îşi propune să moralizeze, să educe

publicul, să îl informeze în legătură cu opiniile autorului.

Modalităţi de caracterizare:

-directă- făcută de narator-în cadrul indicaţiilor de regie , unde se menţionează aspectul personajelor şi

starea lor sufletească aşa cum apare din aspectul exterior( ex. Suflete tari de Camil Petrescu)

-făcută de alte personaje –poate fi obiectivă sau subiectivă, în funcţie de natura personajului care o

face şi de dispoziţia sa momentană.

-autocaracterizarea făcută de personaj în cadrul dialogului, vorbind despre sine, sau în monologul

său. Autocaracterizarea poate cuprinde o imagine obiectivă sau una subiectivă, marcată de individualitatea

personajului şi de interesele sale.

-indirectă –prin comportament, gesturi, fapte, menţionate în indicaţiile de regie ori amintite de către

personajul care le-a făcut ori de alt personaj în nararea unor evenimente( ex. Ghiţă Pristanda- spionarea casei)

-prin mediul în care trăiesc personajele, realizată în cadrul indicaţiilor de regie, prin gesturile şi

cuvintele personajului

-din limbaj- ( modul în care vorbeşte personajul) greşelile de limbaj, semnificative pentru

condiţia lor socială şi culturală.

-prin nume, semnificativ pentru natura lui, pentru structura lui psihică.

IV. LIMBAJUL DRAMATURGIEI

Particularităţi de construcţie a dialogului şi monologului dramatic:

6
DIALOGUL DRAMATIC cuprinde schimbul de replici dintre personaje, având un cuprins diferit, în funcţie

de momentul şi natura relaţiilor dintre personaje.

MONOLOGUL DRAMATIC este o variantă de dialog care constă în rostirea cu voce tare de către personaj, a

unor gânduri care-l frământă sau a unor intenţii pe care le are.

Rolul monologului este de a informa publicul asupra unor aspecte ascunse din viaţa intimă a personajelor.

Monologul dramatic are două forme de realizare:

 Solilocviul- monologul format în prezența/ absența altui persoanj, de care se face abstracți; enunțul

este centrat asupra locutorului însuși, cuprinzând transpunerea verbală a propriilor reflecții, opinii,

intenții( el corespunde, într-o oarecare măsură, monologului interior din textul narativ)

 Monologul propriu-zis( scenic)- destinat unui personaj sau unui grup de persinaje, cu intenția clară

de a fi receptat, el se poate realiza ca discurs, declarație, confesiune sau narare orală a unei întâmplări

Limbajul personajului ca modalitate de caracterizare: Datorită faptului că , în construcţia personajului

dramatic replicile au o pondere mai mare decât în textul narativ, caracterizarea lui se face preponderent prin

limbaj. Un loc important îl ocupă aici registrul stilistic( genul de vorbire)în care se exprimă, fiind

caracteristic pentru condiţia sa socială şi intelectuală. Au o pondere importantă şi selecţia vocabularului( genul

cuvintelor folosite) ,structura enunţurilor( fraze mai scurte sau mai ample, prezenţa dominantă a coordonării

sau subordonării), ca şi eventualele greşeli de limbă săvârşite, pentru a da o coloratură psihică particulară

personajului, pentru a-l individualiza.

TRĂSĂTURILE OPEREI DRAMATICE:

 ACŢIUNE desfăşurată în faţa spectatorilor;

 CONFLICT puternic între personaje, în conştiinţa unui personaj, între concepţii sau atitudini;

 DIALOGUL e modul de expunere principal( uneori monologul dramatic-solilocviul);

7
 PERSONAJE numeroase ( limitate însă de condiţiile materiale ale scenei) , acţiunea

concentrându-se în jurul protagoniştilor;

 CONŢINUT DE IDEI ŞI SENSURILE OPEREI sunt puse în evidenţă de jocul actorilor ( text şi

mimică), efecte vizuale, sunete. ( din acest punct de vedere, teatrul reprezintă o ars

combinatoria)

 TEXTUL LITERAR PROPRIU-ZIS este concentrat, având în vedere faptul că este destinat

reprezentării pe scenă, într-un timp limitat şi dezvoltând o acţiune unitară( regula celor trei

unităţi din teatrul clasic: de timp, de loc şi de acţiune);

 INCIPITUL EX-ABRUPTO introduce direct în miezul faptelor, totul concentrându-se în

grandoarea conflictului, ce face ca toate personajele să interacţioneze;

 FINALUL este plin de efect, menit să surprindă sau să impresioneze, prin lovituri de teatru

 PERSPECTIVA e fixă (distanţa de la spectator la scenă nu se schimbă în timpul spectacolului,

de aceea, dramaturgul nu are posibilitatea de a surprinde detaliul sau perspectiva largă);