Dimineața la munte în Transfăgărășan

Vara trecută, am mers împreună cu părinții în împărăția

munților. Când am ajuns, căsuța de la poalele munților parcă ne
zâmbea.
Ajungând dimineața, nu am putut trece cu vederea măreția ei.
Roua, avea înfățișarea unor mărgăritare care așteptau cu
nerăbdare o rază de soare pentru a se transforma în diamante
strălucitoare. La răsărit se ivea geana de aur a unui soare tânăr,
care, într-o clipa șterse umbra de pe fruntea munților neguroși. La
poalele munților, un pârâu limpede se juca în lumina soarelui. Nu
se auzea nimic, niciun sunet nu deranja somnul adânc al pădurii.
Priveliștea era într-atât de frumoasa, de parca mâini măiestre și-ar
fi luat paleta de culori și ar fi pictat-o. Era atât de răpitoare
priveliștea încât ai fi zis că natura iți pune o salbă de mărgăritare
pe o tavă de smarald sub ochi.
Atrași de minunatul tablou am uitat de trecerea timpului și am
observat că regele luminii, soarele, își făcea loc printre crengile
copacilor lăsând pădurea parcă obosită, gata de culcare. Lumina
părea trasă de o mână tainică, colosală și nevăzută.
Noaptea, așternându-și podoabele asupra priveliștii, ne-a
alungat în micuța cabană de munte, lăsându-ne dornici de a mai
savura priveliștele feerice oferite de gărzile naturii, munții.