Disciplinarea pozitivă a copilului

Cuvântul “disciplina” îl întâlnim adesea în sistemul de învăţământ. Termenul îl

întâlnim şi în DEX explicat astfel: « disciplínă sf [At: MAN. Înv. 75/22/V: (înv) ~şip~, ~şti~,
deşti~, (îvr) dâci~/Pl: ~ne/E: fr discipline, lat disciplina] 1 Totalitatea regulilor de comportare și
de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. 2 (Pex) Supunere liber consimțită față de
dispozițiile luate de superiori în scopul asigurării unei comportări și ordini corespunzătoare.»

Ce este disciplina pozitivă?

Disciplina pozitivă recunoaşte faptul că cele mai multe comportamente din viaţa de zi cu
zi sunt învăţate prin preluarea lor de la alte persoane, modelarea lor şi răspunsul pe care îl dăm la
ele. Copii vor cu toată fiinţa lor atenţie şi fac tot posibilul să o obţină, şi de multe ori şi reuşesc,
indiferent de mesajul pe care părinţii îl transmit în disciplinarea lor.

Secretul disciplinarii pozitive consta în concentrarea ta asupra tipurilor de comportament

pe care copilul vrei să le aibă decât pe respingerea şi încercarea de a-l determina să nu facă
unele. De exemplu, în loc să spui copilului "nu lovi" este indicat să spui "joacă-te frumos cu
prietenul tău".

Atunci când îi spui exact copilului ce să facă eşti foarte clară în privinţa aşteptărilor pe
care le ai de la el şi copilul este mai dispus să îşi schimbe comportamentul în acest fel. Dacă îi
interzici să facă anumite lucruri, copilul găseşte alte metode pentru a-şi atinge scopul. De
exemplu, dacă i-ai zis "nu lovi" atunci va apela la muşcat, vorbit urât sau la aruncat cu lucruri în
el.

Principii de bază ale învățării unor comportament sau ale disciplinării

eficiente
Creșterea presupune învățarea a numeroase abilități complexe. Copilul are nevoie de
sprijin în fiecare dintre aceste situații.

Comportamentele umane se învaţă. Copilul învaţă comportamente prin:

Observarea adulţilor sau a celorlalţi copii. Ex: un copil învaţa să fie ordonat dacă şi
părinţii lui sunt ordonaţi.

Imitarea comportamentelor. Ex: un copil învaţa să vorbească pe un ton adecvat dacă şi

cei din jur fac la fel.

Prin modelul oferit de adulţi sau de ceilalţi copii

 Prin consecinţele pe care un comportament le are asupra acestuia.

Copiii au nevoie de foarte multă repetiţie şi exerciţiu pentru a învăţa un

comportament

Învăţarea copiilor că greşelile sunt oportunităţi de a învăţa.

Întărirea este orice stimul, acţiune sau comportament care apare imediat după apariţia
unui comportament şi care are funcţia de a creşte probabilitatea apariţiei acelui comportament.

Disciplinarea se focalizează pe învăţarea unui comportament sau modificarea unui

comportament în timp ce pedeapsă face referire la persoană şi mai puţin la comportament.

Arata copilului că recunoşti şi accepţi motivul pentru care el face ceea ce, în opinia ta,
este greşit. „Ştiu că vrei să te joci cu trenuleţul, dar..."Astfel validezi legitimitatea dorinţelor
copilului şi că tu îl înţelegi.

Metode şi cuvinte care pot fi utilizate în situaţii obişnuite la care participa copiii mici:

 Argumentează de ce spui „dar": „tu vrei să te joci cu trenuleţul, dar fratele tău
îl foloseşte acum." În acest fel copilul înţelege că şi alţii au nevoi.
 Oferă-i o soluţie: „În curând te vei putea juca cu trenuleţul." Un copil în vârstă
de un an începe să înţeleagă conceptul „un minut" şi va aştepta răbdător dacă
întotdeauna ne ţinem de cuvânt după 60 de secunde. La doi-trei ani, copilul
începe să înţeleagă când îi spunem „Te anunţ când îţi vine rândul", dacă o
facem întotdeauna şi nu după mai mult de 2-3 minute. Această metodă ajuta
copilul să înveţe cum să îşi amâne o satisfacţie, dar nu afectează abilitatea lor
de a percepe timpul.
 Deseori poate fi util să spui ceva care să sublinieze încrederea ta în abilitatea
şi voinţa copilului de a învăţa: „Când vei fi mare vei şti cum să..." Astfel îi
confirmi copilului încrederea ta în el şi îi transmiţi că ştii că are toate datele ca
să crească şi să se maturizeze.
 În unele situaţii, după ce îi transmiţi clar ce nu trebuie făcut, îi poţi demonstra
ce trebuie făcut sau o altă modalitate mai bună de a face acel lucru: „Nu
lovim. Atingem chipurile oamenilor cu blândeţe" (corecţie uşoară) sau
„Piesele jocului nu se aruncă. Hai să le aranjăm împreună" (îţi oferi ajutorul).
În acest fel stabileşti limite cu fermitate, dar ajuţi şi copilul să simtă că sunteţi
o echipă, nu duşmani.
 Copilul mic nu este uşor de distras de la o activitate sau un obiect, dar este
uşor de redirecţionat. Astfel îi insufli credinţa că are dreptul de a alege, dar ca
şi alţii au drepturi.
 Evita acuzaţiile. Comunică pe un ton respectuos, chiar şi cu bebeluşii. Astfel
previi scăderea respectului de sine al copilului şi încurajezi cooperarea.
 Pentru fiecare refuz al tău, oferă copilului două variante acceptabile. De
exemplu: „Nu o poţi muşca pe sora ta, dar poţi muşca un biscuite sau răţuşca
de plastic." În acest mod îi încurajăm independenta şi capacitatea de a lua
decizii, dar impunem şi nişte graniţe.
 Stabileşte limite şi standarde ferme, după necesităţi.
 Aminteşte-ţi că „ocupaţia" copilului mic este să atingă, să miroasă, să guste,
să lovească, să exploreze. Uneori pot fi lacomi, alteori surprinzători. Nu sunt
abili în a împărţi; copiii au nevoie de timp pentru a experimenta posesia
înainte să înveţe să împartă.
 Copiii au nevoie de un grad de independenţă faţă de părinţii lor pentru a putea
deveni individualităţi. Un mod de a face acest lucru este de a spune „nu" şi de
a nu face ce li se cere, alt mod este de a face ce nu este dorit. Dacă adulţii îşi
înţeleg copiii pot crea situaţii şi pot dezvolta atitudini care vor permite şi vor
încuraja dezvoltarea. Disciplina este mai uşor învăţată de către copii prin
ghidare, nu prin pedeapsa.