Proiectarea activității didactice

Data:
Grupa:
Profesorul: Dumitraș Tatiana
Instituția: Centrul de Excelență de Medicină și Farmacie
Subiectul lecției: Obiectul de studiu și problematica eticii

Tipul lecției: curs

Timpul: 90 min
Unități de conținut:
-Obiectul și problematica eticii

-Functiile eticii

-Teoriile eticii

-Etica și deontologia medicală

Obiective:

-Să identifice obiectul și problematica eticii;

-Să analizeze funcțiile eticii;

-Să compare teoriile eticii;

-Să aprecieze etica și deontologia medicală;

Strategii didactice: brainstorming, prelegerea sistemică, analiza, conversația dezbatere, diagrama

veen

Forma de organizare a activității didactice: frontală, în grup

Materiale didactice: conspect de reper, fișe

Chișinău, 2018
Etapele Obiectivele Conținutul activității Strategii Forma de Timpul
lecției didactice organizare
1.Momentul Se face apelul. Se expune tema cursului 3 min
organizatoric și unitățile de conținut ale acesteia
2.Predarea Profesorul scrie pe tablă conceptul etică, Brainstorming Frontală 5 min
cunoștințelor elevii indică caracterisiticile, acestui
noi concept.

O1 Profesorul expune unitatea de Prelegere Frontală 7 min

curs:Obiectul și problematica eticii, sistemică
elevii efectuează notițe

O2. Sarcină: Pentru a analiza funcțiile eticii, Analiza În grup 15 min

se formează 3-4 grupuri, fiecare grup Conversațai
primește câte o fișă unde este indicat câte dezbatere
o funcție a eticii, timp de 3 min ficare
grup studiază informația, apoi se deleagă
câte un lider care va explica la cei
prezenți.

O3 Profesorul expune unitatea de curs: Prelegere Frontală 10 min

Teoriile eticii, elevii efectuează notițe sistemică

Sarcină: Realizarea diagramei Veen, din Diagrama Veen Frontală 10 min

trei cercuri, astfel trei teorii ale eticii,
elevii trebuie sa indice pe tablă punctele
comune li diferite ale acestor teorii

O4 Profesorul expune unitatea de curs:Etica Prelegere Frontală 15 min

și deontologia medicală, i, elevii sistemică
efectuează notițe

Sarcină: Realizarea codului deontologic 15 min

al elevului format din 10 reguli. Astfel se
formaează 4-5 grupuri, fiecare grup va
prezenta propriul cod deontologic.
Timpul d epregătire 5 min
3.Consolidare Pentru a observa nivelul de 5 min
a cunoștințelor comprehensiune a informației, profesorul
oferă următoarele întrebări:
1. Ce semnificație are conceptul de etică?
2. Care sunt funcțiile eticii?
3.Ce teorii ale eticii cunoașteți?
4.Care este rolul deontologiei?
4. Tema Realizarea unui studiu despre: Etica 5 min
pentru acasă medicală a sec. XXI-lea.
 Conspect de reper
1.Obiectul si problematica eticii.Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupati sa
reglementeze relatiile dintre ei prin norme care sa aiba ca scop protejarea fiecarui individ al
comunitatii, a comunitatii ca întreg sau a anumitor segmente ale acesteia (familie, trib, ginta, popor,
natiune, etnie, organizatie etc.)
Termenii etica si morala au, la începuturile utilizarii lor, anumite similitudini. Ei provin din doua
culturi diferite dar,   în devenirea lor istorica, aflate într-un proces de permanenta influenta:
cultura greaca si cea latina.
Astfel, termenul etica provine din filosofia greaca (ethos = lacas, locuinta, locuire si ethicos  =
morav, obicei, caracter), în timp ce termenul morala provine din limba latina (mos-mores-moralis =
obicei, datina, obisnuinta). Chiar daca initial cei doi termeni au circulat cu relativ acelasi înteles,
filosofia moderna si contemporana le-au separat semnificatiile, astfel ca cei mai multi eticieni
considera eticadrept disciplina filosofica ce studiaza morala, în timp ce aceasta din urma are
semnificatia de obiect al eticii, fenomen real, colectiv si individual, cuprinzînd valori, principii si
norme, aprecieri si manifestari specifice relatiilor interumane si supuse  exigentei opiniei publice si
constiintei individuale.  Aderenta la acest punct de vedere nu este unanima, ea fiind mai pregnanta
în rândul filosofilor cu afinitati spre cultura greaca, în timp ce romanistii au preferat, o vreme, sa
interpreteze stiinta despre morala cu acelasi termen : filosofia morala sau pur si simplu morala, cu
sensul de stiinta.
Înca din explicatiile date termenilor de baza ai eticii am stabilit ca obiectul eticii  îl
constituie morala.Fie ca acceptam acest punct de vedere, fie ca îl preferam pe cel   care denumeste
stiinta despre morala ca Filosofie morala sau Morala, obiectul sau de studiu ramâne acelasi:
întreaga sfera a moralei, cu determinatiile sale teoretice, axate pe întelegerea categoriilor etice
fundamentale, a binelui - reper fundamental al moralitatii si categorie etica fundamentala si cu
determinatiile sale practice, legate de problematica fundamentala a vietii morale.
2.  Functiile eticii
Fiind o disciplina filosofica cu un caracter aparte, lumea moralei fiind eminamente o lume a
intersubiectivitatii, a interactiunilor dintre indivizi, precum si dintre individ si grupurile umane sau
dintre grupurile umane, însele, rolul eticii nu se poate rezuma la o simpla critica a unor concepte
teoretice. Ea este deopotriva o stiinta teoretica si practica, descriptiva si normativa, reflexiva si
axiologica. Toate aceste laturi se regasesc mai mult sau mai putin evident în diferite curente
filosofice, astfel încât putem realiza o sinteza a principalelor functii ale eticii.
a. Functia cognitiva. Aceasta functie a eticii se realizeaza prin cel putin patru momente distincte ale
contactului cu lumea morala:
·        momentul descriptiv, în care valorile, normele  si faptele morale sunt puse în evidenta ca
realitati descoperite sau de descoperit;
·        momentul analitico-sintetic, în care toate acestea trec din planul empiric în cel stiintific, fiind
supuse metodelor de tip epistemic;
·        momentul explicativ, în care intra în functiune doctrinele etice, acelea care dau seama de felul
particular de interpretare a fenomenului moral;
·        momentul comprehensiv, în care universul conceptual al eticii trece de la teoretician spre
producatorul de fapte morale, iluminându-l pe cale rationala sau intuitiva, între cunoasterea comuna
si cea stiintifica realizându-se astfel necesara unitate.
 b.Functia normativa (axiologica). Prezentam aceasta functie ca produsul relatiei inseparabile
dintre valoare si norma, în lumea moralei. Este de retinut faptul ca etica nu creaza norme; ea doar le
descopera ca fiind consecinte ale universului axiologic, la rîndul sau originat în morala individuala
si colectiva. Rolul eticii este doar unul de sistematizare, de conceptualizare, de rationalizare si de
comunicare.
c. Functia persuasiva. Asa cum remarca înca Aristotel, diferenta între rationamentul categoric si cel
dialectic, specific stiintelor normative, printre care si etica,  este aceea ca spre deosebire de
rationamentul categoric în care totul este demonstrabil, în rationamentul dialectic intervine
argumentarea,  ca mijloc de convingere a interlocutorului. Cu alte cuvinte, stiintele normative nu
numai explica, ci si conving, chiar daca, asa cum interpretam noi etica, nu este vorba de convingere
pe calea manipularii constiintelor, ci de convingere pe calea deschiderii constiintei spre
rationalitatea si eficienta respectarii normelor, în eticile "consecintionaliste", respectiv spre
caracterul legic, indiscutabil, sacru al Legii morale, în eticile "deontologiste"
Meritul constituirii unei etici robuste, bine conturata în peisajul filosofic, apartine filosofiei clasice
germane, reprezentate de marile repere  ale  filosofiei din toate timpurile, Immanuel Kant si Georg
Wilhelm Friedrich Hegel. Acastia s-au constituit în critici nemilosi ai naturalismului, revenind la
rationalism si punând bazele eticii ca disciplina filosofica autentica.
3.Teorii etice: etica kantiană, utilitarismul și etica virtuții
Utilitarismul Cea mai importantă teorie consecinționistă este utilitarismul hedonist, conform căreia
o acțiune este bună dacă produce cât mai multă fericire/plăcere și cât mai puțină durere/suferință.
Intuiția de la care pleacă utilitarismul este că toți oamenii (dar nu numai) doresc, pe de o parte, o
formă sau alta de plăcere și, pe de altă parte, doresc să evite suferința. Ca atare, dacă plăcerea este
ceea ce oamenii consideră valoros, atunci orice teorie etică ar trebui să plece de la acest fapt.
Utilitarismului hedonist, inițiat de Jeremy Bentham (1748 – 1832) și John Stuart Mill (1806 –
1873), este „concepţia care acceptă ca fundament al moralei Utilitatea sau Principiul Celei Mai
Mari Fericiri [The Greatest Happiness Principle] susţine că acţiunile sunt corecte [right] în măsura
în care ele tind să promoveze fericirea şi sunt incorecte [wrong] în măsura în care tind să producă
inversul fericirii. Prin fericire se înţelege plăcerea şi absenţa durerii; prin nefericire, durerea şi
privarea de plăcere“ (Mill, Utilitarismul, p. 18). Contrar eticii kantiene, unde accentul este pus pe
intenția cu care facem o acșiune, teoriile utilitariste pun accent pe consecințele unei acțiuni.
Conform utilitarismului hedonist pozitiv, o acțiune este corectă din punct de vedere moral dacă are
ca consecință, în primul rând, cea mai mare cantitate de plăcere posibilă pentru câți mai mulți
oameni și, abia în al doilea rând, evitarea suferinței. Unele plăceri, crede Mill, sunt superioare,
altele inferioare. Pentru a decide care sunt inferioare și care sunt superioare am putea organiza un
vot, însă ar trebui să-i lăsăm să decidă numai pe cei care le-au experimentat pe amândouă. Conform
utilitarismului hedonist negativ, ceea ce este relevant atunci când evaluăm o acțiune nu este atât
plăcerea care rezultă ca urmare a unei acțiuni, cât evitarea suferinței. Ca atare, o acțiune este corectă
din punt de vedere moral dacă în primul rând duce la evitarea suferinței și, abia în al doilea rând, la
producerea unei cantități cât mai mari de plăcere.
Etica kantiană. Cea mai importantă teorie etică deontologistă este etica kantiană (vezi Immanuel
Kant, 1724 – 1804) și are la bază conceptul de datorie: ceea ce este corect din punct de vedere
moral sunt numai actele realizate din simțul datoriei.
Intențiile, consideră Kant, trebuie să se bazeze pe principii generale numite de Kant “maxime”. Însă
nu orice maximă este acceptabilă din punct de vedere moral. Morala este ceva valabil pentru toți
oamenii și în toate situațiile și, ca atare, reprezintă un sistem de imperative categorice, nu ipotetice.
Dacă ajut o persoană rănită bazându-mă pe principiul “Ajută-i pe cei răniți, dacă vrei să fii
răsplătit!” sau pe principiul “Ajută-I pe cei răniți, dacă îți este milă!”, atunci acțiunea mea nu este
morală. Acestea sunt imperative ipotetice au un caracter relativ și condiționat (fă ceva dacă…).
Imperativele categorice, în schimb, sunt datorii absolute și necondiționate de genul “Nu trebuie să
ucizi!” sau “Nu trebuie să minți!”
Imperativul categoric kantian principal (adică principiul moral de bază) din care rezultă lista
datoriilor noastre morale are, în scrierile lui Kant, trei formulări specifice. Prima dintre ele,
cunoscută sub numele de formula universalizării, ne spune că ar trebui să acționăm numai conform
acelor maxime pe care le poți voi totodată ca legi universale .
Etica virtuții .Un al treilea tip de etică este etica virtuții (nu este atât o teorie etică, deoarece nu are
un principiu central care să ne ofere o procedură de decizie etică). Conform eticii virtuții, ceea ce
este important din punct de vedere moral nu este atât să găsim principiul care să ne ghideze
acțiunile în fiecare situație, care să ne spună, deductiv, ce datorii avem (vezi deontologismul) sau
cum să facem un anumit calcul moral (vezi utilitarismul), ci important este să ajungem să avem un
caracter moral, adică să fim virtuoși. Mai ales în gândirea estică (de exemplu în China) și în
creștinism, ideea de virtute joacă un rol foarte important. Aristotel (384 - 322 î.Hr.) este cel care a
expus primul o versiune a eticii virtuții în cartea Etica Nicomahică (aprox. 350 î.Hr.), scrisă pentru
fiul său Nicomahos. Aristotel consideră că scopul nostru final este fericirea (eudaimonia; care nu
este o stare momentană, de o clipă, ci o stare ce ține de perioade lungi de timp; eudaimonia se mai
poate traduce și prin înflorire/dezvoltare). Fericirea este atinsă de către oameni dacă sunt virtuoși,
dacă au diverse virtuți în cel mai mare grad. Virtutea nu este însă plăcere, căci plăcerea este
insațiabilă, discontinuă, capricioasă, ne consumă timpuriu puterile vitale şi creează dependenț
4. Etica şi Deontologia medicală

Deontologia medicală (cuv. grec. Deon., deont (Os) datorie + logos – ştiinţă) – totalitate de norme
etice necesare medicilor pentru îndeplinirea cuvenită a funcţiilor sale profesionale. Deci DM este
ştiinţa care studiază modalitatea îndeplinirii de către medici a datoriilor sale profesionale atît faţă de
bolnavi cît şi de oamenii sănătoşi
Etica şi Deontologia medicală (EDM) prevede ca medicii să îndeplinească la nivel cuvenit toate
normele etico-deontologice în condiţiile activităţii lor profesionale. Deci obiectul EDM este datoria
profesională a medicilor de toate rangurile faţă de bolnavi, față de cei sănătoşi, față de tot
poporul, față de societate.
Sarcinile de bază ale eticii și deontologiei medicale

1. Studierea principiilor, normelor şi regulilor etico-deontologice, care favorizează calitatea

şi eficacitatea tratamentului pacienţilor;
2. Efectuarea măsurilor necesare pentru excluderea factorilor negativi în activitatea
medicală;
3. Menţinerea permanentă a normelor relaţionale etico-deontologice stabilite între personalul
medical şi pacienţi;
4. Excluderea consecinţelor negative urmate (convocate) de asistenţa medicală necalitativă;
5. Perfecţionarea permanentă a cunoştinţelor etico-deontologice generale şi profesionale a
lucrătorilor medicali de toate rangurile.
6. Respectarea principiilor etico-morale în compartimentul dezvoltării medicinii prin
cercetările științifice efectuate pe ființa umană.
PRINCIPIILE DEONTOLOGIEI
1. Principiul umanismului
2. Principiul celei-mai-mari-fericiri-a-celuilalt
3. Principiul reciprocităţii
4. Principiul autorităţii suficiente
5. Principiul autorităţii adecvate
6. Principiul delegării autorităţii
Principiile deontologiei, dincolo de particularităţile prezentate, reprezintă pentru purtătorul
de autoritate repere permanente de reflexie, atât la nivel individual, cât şi colectiv, atât în calitatea
lor de repere de reflecţie morală, cât şi, pornind de la înalta capacitate de autoevaluare proprie
acestuia, în calitate de subiecte provocatoare de autocreaţie în domeniul propriei personalităţi
morale.
a. Functia cognitiva. Aceasta functie a eticii se realizeaza prin cel putin patru momente distincte ale
contactului cu lumea morala:
·        momentul descriptiv, în care valorile, normele  si faptele morale sunt puse în evidenta ca
realitati descoperite sau de descoperit;
·        momentul analitico-sintetic, în care toate acestea trec din planul empiric în cel stiintific, fiind
supuse metodelor de tip epistemic;
·        momentul explicativ, în care intra în functiune doctrinele etice, acelea care dau seama de felul
particular de interpretare a fenomenului moral;
·        momentul comprehensiv, în care universul conceptual al eticii trece de la teoretician spre
producatorul de fapte morale, iluminându-l pe cale rationala sau intuitiva, între cunoasterea comuna
si cea stiintifica realizându-se astfel necesara unitate.
 b.Functia normativa (axiologica). Prezentam aceasta functie ca produsul relatiei inseparabile
dintre valoare si norma, în lumea moralei. Este de retinut faptul ca etica nu creaza norme; ea doar le
descopera ca fiind consecinte ale universului axiologic, la rîndul sau originat în morala individuala
si colectiva. Rolul eticii este doar unul de sistematizare, de conceptualizare, de rationalizare si de
comunicare.
c. Functia persuasiva. Asa cum remarca înca Aristotel, diferenta între rationamentul categoric si cel
dialectic, specific stiintelor normative, printre care si etica,  este aceea ca spre deosebire de
rationamentul categoric în care totul este demonstrabil, în rationamentul dialectic intervine
argumentarea,  ca mijloc de convingere a interlocutorului. Cu alte cuvinte, stiintele normative nu
numai explica, ci si conving, chiar daca, asa cum interpretam noi etica, nu este vorba de convingere
pe calea manipularii constiintelor, ci de convingere pe calea deschiderii constiintei spre
rationalitatea si eficienta respectarii normelor, în eticile "consecintionaliste", respectiv spre
caracterul legic, indiscutabil, sacru al Legii morale, în eticile "deontologiste"
Meritul constituirii unei etici robuste, bine conturata în peisajul filosofic, apartine filosofiei
clasice germane, reprezentate de marile repere  ale  filosofiei din toate timpurile, Immanuel
Kant si Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Acastia s-au constituit în critici nemilosi ai naturalismului,
revenind la rationalism si punând bazele eticii ca disciplina filosofica