Romanul modern subiectiv

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

Cartea apare în 1930, având ca puncte de plecare volumele de poezii publicate de autor
(Ciclul morții), proza Cei care plătesc cu viața, activitatea de cronicar monden de la
rubrica ,,Ceiaul de la ora cinci’’.
Elemente de structură
▪Tema=inadaptarea intelectualului la o lume plină de impostură și mediocră se cristalizează
prin tema iubirii și a războiului, prin tema cunoașterii și cea a condiției umane;

▪Titlul=
Titlurile anterioare ale cărții au fost Jurnalul căpitanului Andreescu, Proces-verbal de
dragoste și război

= surprinde cele două experiențe existențiale și de cunoaștere ale lui Ștefan Gheorghidiu,
personajul narator, devenite și temele cărții – iubirea și războiul; simbolul nopții este
incertitudinea care-l devorează lăuntric, partea irațională și întunericul firii umane cu care se
confruntă. Adjectivele ultima și întâia sugerează disponibilitatea eroului de a depăși drama
iubirii înșelate și de a intra mereu în alte orizonturi ale cunoașterii.

▪Compozițional, romanul este scris ca o confesiune, la pers. I, urmărind fluxul conștiinței.

-Cartea intâi are șase capitole
-Cartea a doua are șapte capitole, ultimul având valoarea unui epilog
-Titlurile au valori rezumative, metaforice, de exemplu: La Piatra Craiului în munte,
Diagonalele unui testament
-Formula narativă este una modernă: romanul iubirii este inserat în romanul războiului.
Capitolele II, III, IV,V din Cartea intâi rememorează povestea cuplului Ela-Ștefan
Gheorghidiu (viața din studenție, căsătoria, clipele fericite, primirea moștenirii, schimbarea
vieții celor doi, primele semen ale geloziei, criza în cuplu, despărțirea și împăcarea celor doi).
Acțiunea de la Piatra Craiului, din primul capitol, se reia în cap. al VI-lea, Ultima noapte de
dragoste al Cărții întâi.

▪Principiul compositional este cel al memoriei involuntare, declanșate de o dezbatere și de un

conflict de idei – discuția despre un caz din presa în care se spunea că judecătorii au achitat
un soț gelos care și-ar fi ucis soția infidelă; se nasc discutii aprinse intre ofițeri, despre iubire.

▪Incipitul prezintă un cronotop real: ,,În primăvara anului 1916... la fortificarea văii Prahovei,
între Bușteni și Predeal’’); este ceea se cheamă ,,punere în abis’’ instituind narațiunea la
persoana I, ,,spațiul’’ cconștiinței și al lucidității, prin distanțarea critică de realitate.

▪Finalul deschis permite un epilog târziu, în notele de subsol ale unui alt roman al lui Camil
Petrescu, Patul lui Procust, unde se menționează despre dezertarea, prinderea, condamnarea
lui Gheorghidiu la ocnă pe viață.
▪Structura modernă este stratificată, fiind ilustrată de două planuri narative și unul eseistic
izolat în notele de subsol:

-planul conștiinței eroului-narator, dezvăluind un timp interior, subiectiv; se relatează

evenimente actualizându-se episoade din povestea de iubire; se analizează evenimente, se
emit judecîți de valoare de către naratorul-erou;

-planul realității obiective, centrat mai întâi pe existența societății bucureștene (mediul
dstudențesc, lumea oamenilor de afaceri, a vieții politice și a celei mondene), prezentând apoi
evenimente din Campania militară din Transilvania, dar și analiza lucidă a războiului; pentru
prima data în literature noastră se demitizează războiul (jurnalul de fronta al personajului-
narator Gheorghidiu, care prezintă atrocitățile războiului fără să se laude cu eroismul său.

-Notele din subsolul paginii sporesc impresia de autenticitate.

▪Raportul dintre cele două planuri principale este conflictual, fiindcă idealul spre care tinde
eroul e in antiteză cu realul. Pendularea personajului narator între cele două palnuri generează
modernitatea structurii contrapunctice.

▪Subiectul este mai curând un pretext, romanul reconstituind în prima parte experiența
cunoașterii prin iubire, ,,monografia unui sentiment’’ considerat absolut. Se prezintă o
poveste de dragoste cu accese dramatice de gelozie, interpolată în povestea trăită cu adevărat,
a campaniei militare din Primul Război Mondial.

Capitolul întâi fixează un timp determinat istoric și un spațiu real: ,,În primăvara anului
1916... la fortificarea văii Prahovei, între Bușteni și Predeal’’), având rol descriptiv, persuasiv
(se comentează critic și ironic pregătirile României pentru intrarea în război) și de premisă
motivând artistic acțiunea (vom înțelege concepția lui Gheorghidiu despre iubire prin
evocarea poveștii sale cu Ela, din capitolele următoare ce conțin amintiri). Discuția de la
popotă declanșează memoria involuntară, amintindu-și cu durere de suferința în iubire.

Capitolul al doilea începe brusc fixând intriga: ,,Eram însurat de doi ani și jumătate cu o
colegă de facultate și bănuiam că mă înșală. (…) Era o suferință de neînchipuit, care se
hrănea din propria ei substanță.’’ Afl[m despre Gheorghidiu, student la Filosofie, căsătorit
din iuibire cu Ela. Moștenirea lăsată de bogatul unchi Tache Gheorghidiu transformă radical
viața tânărului cuplu, iar Ela pare să se adapteze foarte repede stilului de viașă monden, în
rapoort cu Ștefan. Acesta se implică în afaceri și în lumea mondenă, dar descoperă o lume
meschină, lacomă, cea milionarilor nalfabeți și vulgari precum Vasilescu Lumânăraru sau cea
politicienilor fără scrupule precum Nae Gheorghidiu. Se declanșează gelozia lui Ștefan, Ela
pare mai puțin iubirtoare, fiind atrasă de lumea mondenă. Semnificativ este episodul excursiei
la Odobești, organizat de Anișoara, iubitoare de excursii ,,în bandă’’. Ștefan nu suportă, ca un
idealist autentic, să descopere că soția lui se comport ca ,,o femeie de lume’’, cochetând cu
Grigoriade, vag avocat și gazetar mediocru, însă bun dansator ,,abia cunoscut cu două
săptămâni înainte.’’ Ștefan analizează gesturi, priviri și astfel totul devine prilej de tortură
pentru conștiinșa zbuciumată a eroului.
Capitolul Între oglinzi paralele alternează momentele de suferință atroce cu cele de idealizare
a ființei iubite. Ela lipsesște de-acasă într-o noapte când soțul se întoarce acasă din
concentrare la Azuga, dar apoi Ștefan găsește un bilet într-o carte, în care se precizează că
Anișoara ar fi chemat-o să doarmă în noaptea de 15 februarie să doarmă cu ea, soțul ei fiind
plecat în delegație.
Ultimul capitol (VI), al Cărții întâi se intitulează simbolic Ultima noapte de dragoste. Sunt
ultimele momente petrecute cu Ela la Câmpulung. Ștefan îl vede pe domnul G. În oraș și ar fi
în stare să-i ucidă pe cei doi presupuși amanți și apoi să se sinucidă. Din fericire, nu-și duce
planul la sfârșit, pentru că se întâlnește întâmplător cu colonelul care îi spune că în chiar seara
aceea trebuia să revină la regiment.

▪Cartea a doua are ca prim capitol: Întâia noapte de război = se revine la timpul obiectiv al
războiului, participarea la război –campania din Transilvania il ajută pe erou să descopere alte
valori alături de soldați, ,,blestemații în uniformă’’: prietenia definitivă, solidaritatea,
camaraderia, sentimentul responsabilității față de viețile soldaților din plutonul pe care-l
conduce.
▪Se descoperă și ororile războiului, solitudinea ființei în fața morții, inconștiența politicienilor
vinovați de starea deplorabilă a armatei române,incompetența comandanților, slaba pregătire
a soldaților.

▪ Introspecția eroului determină notațiile lucide în jurnalul de campanie, unde se menționează

și episoade concrete: cucerirea Pietrei Craiului, ,,întâmplări pe apa Oltului’’, marșul spre
Sibiu, bombaradamentul de la Săsăuș, bătălia de la Rucăr.

▪Capitolul ,,Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu ilustrează psihologia graoazei și a panicii;
metaforă a morții asumată ca experiență colectivă, prin pronumele personal la plural;
metafora a demitizării războiului, fără eroism. Războiul capătă accente de infern, apocaliptice
și este perceput la nivel senzorial, apoi intelectual, la nivelul conștiinței, alternând singularul
cu pluralul: ,,cădem cu suflete rupte, în genunchi, apoi alergăm, coborâm speriați,
împrăștiați’’, ,,Trăiesc în mine, gândul că Ahile cel incomparabil și viteaz era invulnerabil
față de săgeți și săbii, în afară de călcâi. Eu aș vrea să-mi stea ferit de turbarea de fier, măcar
craniul.’’

▪În notele de subsol se afirmă : ,,ziua aceea (30 septembrie 1916) a fost cea mai graoaznică
pentru mine’’ și se citează din Uragane de oțel de Eenest Jünger, combatant în Primul
Război Mondial, ca și C. Ptrescu, descriind în termini demistificatori imaginea unei bătălii.
Se confirmă idea că războiul modern se câștigă prin superioritatea tehnicii militare, nu
neapărat prin eroismul luptătorilor. Eroismul și lașitatea, Victoria și înfrîngerea devin noțiuni
relative, determinate de circumstanțe.

▪ În urma participării la front, eroul conștientizează că războiul este o absurditate, este o criză
a umanității și o tragedie a individului pus în situații-limită. Dar astfel va cunoaște și
demnitatea, măreția tragică a solidarității și a lucidității, depășind spaima de moarte. Doar
astfel, depășește gelozia pentru Ela, lăsând în urmă ,,tot trecutul’’. Gheorghidiu este rănit iar
revenit la București după zilele de spital, ajunge să citească cu indiferență biletul anonim în
care I se transmitea informația despre trădarea Elei. Surprinzător, el, cel care credea altădată
că are drept de viață și de moarte asupra ființei iubite, îi cere acum divorțul: ,,Ascultă fată
dragă, ce-ai zice tu dacă ne-am despărți?’’ Iubirea nu mai este văzută ca o valoare absolută,
sârșind în ,,oboseală și indiferență’’.
.