Sunteți pe pagina 1din 19

Cauzele sufletesti ale bolilor

“Tot ceea ce facem, de la gand, privire, gest, vorba, fapta, se inregistreaza undeva, in finitul
care ne inconjoara si cand plecam din viata ne intalnim cu noi, fiind direct raspunzatori pentru tot ceea
ce am facut”- Valeriu Popa.
Fiecare dintre noi este stapan pe gandurile sale. Acest lucru reprezinta puterea miraculoasa prin
care toate lucrurile devin posibile. Emitem negativ, atragem dezechilibre energetice si deci, boala;
emitem ganduri pozitive, primim starea de bine si de sanatate. Trebuie sa invatam sa detinem controlul
absolut asupra mecanismului nostru de gandire, supraveghindu-l in permanenta.
Marea putere a gandului ne poate vindeca bolile si astfel, ne face fericiti din nou, plini de viata
si de forta. Puterea vindecatoare infinita isi are radacinile in subconstientul nostru, al oamenilor.
Schimbandu-ne radical modul de a gandi ne vom influenta benefic drumul vietii.
Gandurile noastre sunt active si constituie semintele pe care le-am plantat. Subconstientul nu
este interesat daca gandurile noastre sunt bune sau rele, ci pur si simplu raspunde in deplina
conformitate cu natura acestor ganduri. El nu ne va contrazice niciodata, ci va accepta mereu ceea ce
afirmam in mod constient. Prin urmare, trebuie sa fim decisi sa alegem viata, sanatatea si iubirea.
Renuntand la vechile tipare inradacinate in subconstient, vom castiga o viata sanatoasa.
Gandul este viata. Gandurile noastre creeaza mediul inconjurator si lumea noastra. Daca avem
ganduri sanatoase, ne putem pastra sanatatea. Daca intretinem ganduri de boala, nu vom avea niciodata
o sanatate buna si nici frumusete si armonie. Nu trebuie sa uitam: corpul este produsul mintii si mintea
noastra il controleaza. Daca ne mentinem pe pozitia gandurilor viguroase, la fel ne va fi corpul.
Gandurile de iubire, pace, multumire, puritate, perfectiune promoveaza o sanatate radioasa. Corpul
este asociat mintii. Daca ne doare dintele sau stomacul, mintea este imediat afectata.
A inceta sa gandim corect, inseamna a fi perturbati. Daca exista o stare depresiva in minte, nici
corpul nu poate functiona corect. Sanatatea mentala este mai importanta decat cea fizica. Daca mintea
este sanatoasa, corpul va fi sanatos. Daca mintea emite ganduri pure, bolile vor parasi corpul.
Fiecare gand, cuvant sau emotie provoaca o vibratie in fiecare celula a corpului si lasa acolo o
impresie adanca. Tebuie sa invatam sa inlocuim gandul nociv cu ganduri bune. De exemplu: gandul de
curaj va servi imediat drept antidot puternic contra urmarilor gandului de frica.
Este foarte important de stiut ca fiecare celula a corpului creste, sufera, primeste un impuls de
viata sau de moarte la fiecare gand care ne trece prin minte.
Intoxicarea corpului fizic nu este doar consecinta unei alimentatii dezechilibrate, cum se crede, ci si
rezultatul unor factori emotionali. Supararea, furia, nemultumirea modifica functionarea corecta a
bilei, a ficatului si inflameaza mucoasa intestinului subtire. Teama transforma mucoasa intestinului
gros. Drept urmare, abdomenul se baloneaza aparand disconfortul fizic, insomniile, dereglarile
metabolice. Toate aceste modificari determina o reactie imunitara anormala.
Gandurile negre sunt direct raspunzatoare de “otravurile” din mental, apoi se rasfrang asupra
corpului fizic. Asa iau nastere bolile. Sentimentele negative reprezinta otrava si stres pentru intregul
organism.
Furia, mania, razbunarea, duc la dereglarea echilibrului acido- bazic. Asadar, tensiunea
nervoasa blocheaza intestinele, facandu-le inactive. Daca omul continua sa fie nervos, incarcatura
emotionala devine cronica, iar dezechilibrele nutritionale specifice devin mai pronuntate. Sodiul si apa
sunt retinute in organism, in timp ce potasiul, vitamina C, magneziul si vitamina B sunt epuizate.
Ce-i foarte trist, este faptul ca ne sinucidem lent, dar sigur, neglijand anumite semne particulare
de incetinire a functiilor unor organe, aparand astfel: indigestia, colita, constipatia, circulatia sanguina
deficitara, etc. Pe fondul acestor dereglari, stresul, furia, teama, nervozitatea, nemultumirea, nelinistea
accentueaza starea de boala si de imbatranire prematura.
Cand gandirea se purifica, afirmand binele, nu se produc asemenea blocaje. Imediat ce ne
cream imaginea noului mod de viata si de gandire in minte si inima, inseamna ca dorim o schimbare
interioara. In functie de cum gandim, declansam in propriul organism reactii si mecanisme ale caror
urmari le vom suporta.

Iata cateva cauze sufletesti ale bolilor:

Abces Supărare datorată frustrărilor neeliberate; incapacitatea de a ierta.


Abces anal Pierdere în plan emoţional; sentimentul privării, al frustrării.

Accidente Neputinţă; dorinţă de evadare; agresivitate.


Acnee Respingerea şi ignorarea eului, a ideii că suntem manifestarea
Divinului.
Afecţiuni ale meniscului încăpăţânare şi mândrie; rigiditate; teamă;
Alcoolism inflexibilitate; lipsa armoniei dintre lumea interioară şi cea exterioară;
ambiţie.
Alergie Stare de derivă; sentiment de inutilitate, vinovăţie; lipsa de curaj;
refuzul sarcinilor de viaţă. Cine îţi provoacă alergie? Pe cine nu …
suporţi? Negarea propriei puteri
Alergie la polen Intoleranţă, voinţă slabă; supraîncărcare emoţională; aşteptări ce dau
naştere la teamă; conştiinţa păcatului.
Alopecie (chelie) Teamă; tensiune; disperare; epuizare.
Alzheimer Evadare din realitate; pierderea copilului interior, a purităţii interioare;
refuzul posibilităţilor şi al ajutorării.
Amigdalită Teamă; sentimente şi ambiţii reprimate; incapacitatea de a se
autoexprima; dependenţa de alţii; saturaţie, lehamite.
Amigdalită foliculară Incapacitatea de a formula propriile cerinţe, de a pretinde ceea ce i se
cuvine.
Amnezie Teamă; fugă din faţa vieţii; lipsă de voinţă.
Amorţeli Reflux emoţional; inhibiţii; regres psihic.
Anemie Atitudine de “da…dar”; lipsa bucuriei; teamă de viaţă; sentimentul
inferiorităţii.
Anorexie (pierderea Negarea vieţii; teamă, scârbă de sine; atitudine de respingere,
apetitului) sentimentul insecurităţii, “viaţa este periculoasă”
Anus Eliberare; descărcare; naturaleţe.
Dureri anale Conştiinţa păcatului; aşteptarea pedepsei; josnicie.
Hemoragie anală Supărare şi frustrare, sentimentul de a fi ofensat.
Prurit anal Conştiinţa păcatului din trecut; procese de conştiinţă..
Apatie teamă. Reprimarea sentimentelor; izolare;
Apendicită îngrijorare; teamă de viaţă; blocarea fluxului de energie benefică.
Preocupări impuse.
Aritmii Mod de viaţă prea alert sau prea lent.
Arsuri Supărare; ură arzătoare; izbucniri violente.
Artere Canalele bucuriei de a trăi.
Arterioscleroză Rezistenţă, încordare; vederi înguste; ignorarea valorilor; putere şi
dorinţă de viaţă scăzute.
Articulaţii Reprezintă punctele de cotitură ale vieţii şi uşurinţa de a schimba ceva
în viaţă.
Articulaţia mâinii Avânt şi naturaleţe.
Artrită Lipsă de iubire; înclinaţie spre criticism, ranchiună, dificultate în a se
asocia.
Artrită reumatoidă Revoltă împotriva circumstanţelor date; sentimentul de asuprire şi de
înşelare.
Astm Lipsă de iubire sau iubire sufocantă; incapacitatea de a respira pentru
sine; atmosferă sufocantă; durere reprimată.
Astm infantil Teamă de viaţă; “nu este bine să fii aici”.
Atacuri de dispnee Teamă (refuzul de a accepta greutăţile vieţii); stagnare în infantilism.
(sufocare)
Atrofieri musculare Temeri; dorinţa de a dirija totul şi pe toată lumea; nevoia de a fi în
siguranţă; lipsă de credinţă; pierderea speranţei.
Avort Teamă de viitor; nu acum – mai târziu.
Bâlbâială (dysphemie) Nesiguranţă; incapacitate de autoexprimare.
Balonare (gaze intestinale) Ataşament faţă de traume mai vechi; gândire rigidă; vitalitate
scăzută.Exces în analizarea problemelor, blocare la un anumit nivel de
viaţă nefavorabil, necesitatea schimbării.
Bătături (clavus) Reprimarea propriei imaginaţii; autolimitare; teamă de progres.
Boala Addison Gravă deficienţă emoţională; mânie faţă de sine însuşi.
Boala (Sindromul) Cushing Dezechilibru; prea multe gânduri negre; sentimentul înfrângerii totale.
Boala Dupuytrenne (atrofii Frica de a nu fi suficient de bun; eşecuri, temeri nemărturisite,
ale musculaturii palmare) ataşament de putere.
Boala Hodgkin Autoînvinuire; teama că nu “corespunzi”; permanenta încercare de a
demonstra ceva; sângele se diluează total; în lupta pentru
recunoaşterea meritelor nu este loc de bucurie.
Boli ale sinusurilor O persoană iubită îţi creează necazuri; stagnarea într-o anumită
ipostază existenţială.
Boli cronice Rezistenţă la schimbare; teamă de viitor; nesiguranţă.
Boli incurabile în acest stadiu nu se mai poate vindeca prin intervenţii exterioare ;
doar tratamentul din interior este eficient; problema s-a născut din
nimic şi tot acolo se întoarce.
Boli limfatice Semnal de alarmă – mentalul trebuie orientat spre elementele cele mai
importante ale vieţii: iubirea şi fericirea.
Bolile copilăriei Copilul acceptă necondiţionat convingerile familiei şi convenţiile
societăţii.
Braţ Acceptarea, capacitatea de a stăpâni experienţele vieţii, de a primi
plăcerile.
Fracturi ale braţului Libertate scăzută de mişcare; monotonie; acţionare forţată.
Bronşită Atmosferă familială tensionată; certuri violente, ţipete; apoi liniştea
este prea mare; izolare emoţională şi intelectuală.
Bulimie (creşterea Teamă; nevoia de protecţie; negare a propriilor emoţii, a
apetitului) sentimentelor.
Bursită cervicală (inflamaţii Supărare reprimată. “Trebuie să lovesc pe cineva!”
ale musculaturii cervicale)
Cancer Răni adânci; resentimente din cauza unor traume vechi; tristeţi
ascunse care macină fiinţa; reprimarea urii; situaţii disperate de viaţă;
neasumarea răspunderii.
Cancer de col uterin Relaţie deteriorată cu lumea; perioade din viaţă risipite inutil.
Cancer labial Suprimări reprimate; învinuirea altora; obiceiul de a blestema.
Cancer laringian Teamă; pierderea siguranţei; protest vehement împotriva situaţiei în
care trebuie să trăiască.
Candidoză Lipsă de concentrare, dezorientare; frustrare, supărare; dorinţa de a
avea contact cu semenii, dar, în acelaşi timp, lipsa totală de încredere
în alţii; mari pierderi.
Furuncul Otravă ce se hrăneşte din jigniri personale.
Carenţă (lipsă) de fier Scăderea tonusului vital, ca urmare a risipirii energiilor mentale.
Cataractă Incapacitatea de a privi înainte cu bucurie; viitorul este întunecat;
estomparea sentimentelor; respingere din cauza nemulţumirilor.
Călcâi (accidente) Pierderea ritmului în viaţă; viaţă trepidantă; revoltă..
Cefalee Subaprecierea eului; autocritică; teamă.
Celulita Blocarea într-o traumă din copilărie; ataşament faţă de amintirile
dureroase din trecut; dificultatea de a progresa; teama de a fi
independent, de a alege propria direcţie.
Cheratită (îngroşări ale Supărare neiertătoare; tendinţa de a lovi tot şi pe toată lumea care
pielii) apare în faţa ochilor.
Chist Rememorarea şi alimentarea unor vechi traume; optică greşită asupra
lumii.
Chisturi toracice Alintare exagerată; grijă exagerată; pasivitate; abţinere de la hrană.
Clavus (bătătură) Opinii şi imaginaţii excesive, rigide; teamă permanentă.
Coagulopatie Calea bucuriei se închide.
Coapsă ( probleme la Ataşament faţă de traumele suferite în copilăria timpurie.
coapsă)
Colecist Trăiri emoţionale care răbufnesc repetat, ateptând rezolvarea; porniri
explozive, agresive.
Colecistită Capacitate scăzută de apărare; subjugare.
Colesterol Canalele bucuriei se închid; teamă de a primi bucuria; sentimentul că-
ţi lipseşte ceva.
Colici Toată lumea din jur este nervoasă, nerăbdătoare şi are un
comportament supărător; incapacitatea de a ieşi din situaţii apăsătoare.
Colică biliară Tensiune interioară din cauza atacurilor.
Colici abdominale Teamă; tendinţa de a te opune; mod de viaţă tensionat; conflicte
familiale.
Colită Sentiment de spaimă, angoasă; părinţi prea exigenţi; spaima de eşecuri
repetate; dorinţa de tandreţe, duioşie.
Coloana vertebrală Stâlpul flexibil de susţinere a vieţii, axa fiinţei şi a existenţei noastre.
Cifoză (curbură a coloanei Compromis inutil; drum de viaţă deviat; pierderea aspiraţiilor; vise
vertebrale) nerealizate.
Dislocări la coloana Impunera voinţei forţat; cruzime ; rapacitate ; consecinţă a unei
vertebrală direcţii greşite.
Modificările curburii Rigiditate; teamă; se insistă asupra unor idei imaginare vechi;
fiziologice ale coloanei necredinţă; lipsă de voinţă.
vertebrale
Colon iritabil în prima perioadă de viaţă au fost intervenţii dure la nivel sufletesc
Comă Teamă; fugă de ceva sau cineva.
Comedoane (puncte negre) Mici izbucniri de furie; plictis de viaţă; neglijenţă, regresie raportată la
calitatea vieţii.
Comoţie cerebrală Impuls spre un nou început; opticii asupra existenţei; lipsa de armonie
schimbarea între manifestarea interioară şi cea exterioară.
Conjunctivită Supărare şi decepţie din cauza a ceea ce vezi în viaţă; relaţii prin
constrângere; tendinţa spre atingerea imposibilului, depăşirea
limitelor.
Constipaţie Ataşament faţă de idei depăşite; cantonare în trecut; adesea zgârcenie;
viaţă dezordonată.
Cot Schimbare de direcţie; primirea de noi plăceri.
Probleme ale articulaţiei încăpăţânare; voinţă; supratensionare; exteriorizări agresive.
cotului
Crampe (Spasme) Tensiune; îngrijorare; ataşament exagerat; dezordine; nesiguranţă în
relaţia de cuplu; viaţă uşuratică.
Creier Computerul sufletului, având rol de comutator.
Boli mintale Fugă disperată de familie; evadare din realitate; retragere, izolare de
viaţă.
Degradare mintală La nivelul capului Prana (energia) circulă insufficient; decădere în
partea rigidă, întunecată a vieţii; traumă la nivelul mentalului.
Tumoare cerebrală Programare greşită; încăpăţânare, închistare; gândire rigidă; carieră
impusă.
Degetele de la mână Reprezintă elementele constitutive ale vieţii.
Degetul mare Vitalitate; intelect şi îngrijorare; supărare; rezistenţa Ia solicitări..
Degetul arătător Egoul; creativitate, teamă; ameninţare; autoapărare, autoritate.
Degetul mijlociu Intelect; radiere; primire; acceptare; sexualitate.
Degetul inelar Uniune; iubire; tristeţe; sensibilitate.
Degetul mic Familie; legături interumane; empatie.
Deformări artrozice ale Dorinţa de a pedepsi, de a replica violent; de a face reproşuri; şantaj
degetelor emoţional, zgârcenie.
Degetele piciorului Reprezintă aportul nostru la neînsemnate acţiuni referitoare la viitor ;
caracterul.
Dependenţă de medica- Evadare din faţa eului; teamă; lipsa iubirii, a încrederii în sine.
mente şi de droguri
Depresie Confruntarea cu o cale a vieţii eronată. Ignorarea propriilor sentimente
şi a stărilor interioare.
Dermatomicoze Superficialitate; situaţii de viaţă nerezolvate, ce se repetă din lipsă de
curaj sau putere.
Deviaţie de sept Trăsăturile feminităţii sau masculinităţii sunt puse pe planul al doilea;
tulburări ale rezistenţei la dificultăţi; împiedicarea fluxului energetic.
Diabet zaharat Nostalgie după ceea ce ar fi putut să fie; durere profundă; reticenţă; a
rămas doar amărăciunea.
Diaree Teamă; respingere;agitaţie; incoerenţă; lipsă de măsură.
Dilataţii vasculare Asumarea unor sarcini prea mari; amestec exagerat în treburile altora.
Dinţi Decizii;vitalitate; agresivitate.
Dureri frecvente de dinţi Amânarea unor decizii hotărâtoare; incapacitate de reflectare.
Dresul vocii Temeri; lipsă de autoîncredere; sentimentul subjugării;
Dureri Conştiinţa culpabilităţii; vinovăţia cere întotdeauna pedeapsă. Dorinţa
de iubire, de tandreţe.
Eczemă Antagonisme ireconciliabile; izbucniri sentimentale; înstrăinare.
Edem Ce sau pe cine nu vrei să laşi să plece? Introvertire din cauza unor
jigniri.
Emfizem pulmonar Teama de a primi viaţa; convingerea că nu se poate să trăieşti fără
merite, existenţă lipsită de valoare.
Emotivitate Pierderea terenului; instabilitate a principiilor de viaţă.
Emoţii încredere de sine diminuată; vătămări sufleteşti.
Entorsă Supărare şi rezistenţă; încăpăţânarea de a urma un drum cunoscut.
Enurezis (urinare în somn) Teamă de întuneric; frică de unul dintre părinţi – de regulă, de tată.
Epidermofitoză (ciupercă la Sentimentul   nereuşitei   din  cauza respingerii; dificultate în a
degetele picioarelor) progresa; a trăi ca parazit în mediul înconjurător.
Epilepsie Conştiinţa că eşti hăituit; refuzul vieţii; lupta cu partea întunecată din
interior; acumularea forţelor autodistrugătoare; reacţie exagerat de
violentă în cazul conflictelor.
Eructaţii (râgâit) îngrijorare, lăcomie; neacceptarea situaţiei în care se află.
Erupţii cutanate Nerăbdare; modul pueril de a atrage atenţia.
Escoriaţii, julituri Poticniri mărunte în viaţă; individul se autopedepseşte astfel.
Excrescenţe Alimentarea unor vechi traume; a supărării.
Extenuare Rezistenţă; plictiseală; persoanei nu-i place ce face.
Faringită Vorbărie goală; impunerea propriilor idei.
Faţă Ceea ce suntem şi ceea ce arătăm lumii;sentimentul frustrării, evitarea
confruntărilor,  transferul dorinţelor erotice în minte din inimă şi din
organele sexuale.
Flascitate tegumentară Spirit analitic exagerat; atitudine de amărăciune în faţa vieţii;
(riduri) învinovăţirea altora.
Febră Supărare arzătoare; protest; prelucrarekarmică forţată.
Fese Reprezintă puterea; fermitatea (labărbaţi); rezerve interioare (la
femei); fese lăsate – neputinţă, lipsa puterii; fese mari – blocaj
energetic, depozitarea problemelor.
Fibroză chistică Convingerea că viaţa nu te susţine;autocompătimire; procese de
conştiinţă din cauza unor greşeli (adesea imaginare); complexe.
Ficat Moralitate; toleranţă; conciliere;sintetizarea fenomenelor trăite;
evaluare; concepţie despre lume; credinţă.
Boli ale ficatului Permanente suferinţe; bolnavul caută permanent greşeli în şinele său şi
le justifică prin faptele sale; sentimentul nimicniciei.
Fistulă anală Alegere nemulţumitoare; ataşament faţă de vechi traume.
Flatulenţă (balonare) îngrijorare; gânduri nedigerate; supraplin emoţional.
Flictene (băşici) Rezistenţă; lipsa unui sprijin emoţional.
Fobie Traumă care îşi are rădăcinile în vieţi anterioare.
Foliculită Legături necorespunzătoare; imoralitate; rea voinţă.
Fonaţie (probleme în îngrădirea exprimării sinelui; negarea şi deformarea realităţii.
producerea sunetelor)
Fracturi Revoltă împotriva circumstanţelor, a autorităţii, etc; dorinţa de epatare
Fractură de col femural Tendinţa de a înşela vărsta; ataşamentul exagerat faţă de forme
exterioare; tendinţa de a demonstra lucruri insignifiante.
Fractură de piramidă Corectarea direcţiei de viaţă; paşi nejustificat de îndrăzneţi.
nazală
Fracturi costale Limitare; sentimentul subordonării, violenţă reprimată.
Frigiditate Teamă; negarea şi condamnarea plăcerilor sexuale; partener insensibil.
Frisoane Spiritualitate limitată; introvertire; îndepărtare de şinele interior;
dorinţa de izolare, de retragere
Gambă Teamă de viitor; negarea progresului.
Dureri ale gambei Tensiune emoţională; ritm mult prea alert.
Gangrena Tulburări mentale; gânduri care afectează bucuriile.
Gastrită Nesiguranţă permanentă; sentimentul ruinării.
Gât Elasticitate; capacitatea de a vedea ce se ascunde în spatele lucrurilor;
înclinaţie spre unilateralitate; temeri.Bucuria exprimării
sinelui.Canalul creaţiei libere
Nod în gât Sentimentul inoportunităţii; insuficientă autocunoaştere, reprimarea
sentimentelor; jigniri.
Polipi în gât Conflicte familiale; înstrăinări; pierdere de energie din cauza
conflictelor.
Gâr înţepenit (torticolis, gât Concepţii unilaterale; lipsă de flexibilitate; îngrijorare.
de lup)
Boliie gâtului Incapacitatea de a susţine un punct de vedere în favoarea sa, supărare
reprimată, lipsa autoexprimării, rezistenţă la schimbare
Probleme ale gâtului Abordarea problemelor în mod unilateral; încăpăţânare; inflexibilitate
sau influenţabilitate.
Genunchi Mândrie şi conştiinţă; umilinţă.
Gingie (bolile gingiei) Incapacitatea de a acţiona şi de a lua decizii, lipsă ancestrală a
încrederii în sine
Atrofieri ale gingiei Renunţare la suportul interior; lene provenită din lipsa vitalităţii, a
vieţii interioare; ocolirea încercărilor vieţii.
Gingivită Deciziile luate în viaţă nu aduc bucurii.’ Incapacitatea de a lua decizii
şi de a acţiona; lipsa încrederii în sine.
Gingivoragie (hemoragie a Tulburare accentuată; dorinţa de a corespunde aşteptărilor; infecţie în
gingiilor) corp.
Glande Izvor; capacitate de a iniţia ceva.
Probleme ale glandelor Diminuarea capacităţii de a începe ceva; lipsă de scop.
Glande suprarenale Lipsă de credinţă; delăsare; griji.
Glanda pituitară Reprezintă centrul controlului
Glaucom Neacceptarea sinelui; tensiune din cauza unor traume vechi; apăsare
excesivă. Insensibilitate; obtuzitate; ataşament exage/at.
Glezna Mobilitate; capacitatea de a schimba direcţia.
Gripă Reacţii la isteria-n masă şi la credinţele general acceptate; teama de
exterior; influenţabilitate; nemulţumire neîntemeiată.
Greţuri Ocolire şi refuzul unei situaţii date; revoltă împotriva destinului,
revoltă, antipatie.
Gură Primirea hranei şi a ideilor dătătoare de viaţă; capacitate de primire.
Bolile gurii Idei de nezdruncinat; gândire rigidă; imagine îngrădită despre lume.
Guşă Victimizare; nereuşite; insatisfacţii pe planul creativităţii; lipsa
capacităţii de înfrânare; probleme cu proprietatea personală.
Gută Dorinţa de a domina; nerăbdare; supărare; oboseală, lipsă de odihnă.
Halenă (miros neplăcut al Supărare alimentată de trăiri negative şidorinţa de răzbunare.
gurii)
Halitoză (respiraţie urât Reavoinţă; acuzaţii josnice; fantezie murdară, bolnăvicioasă; jignirea
mirositoare) ltora fără discernământ.
Hemipareză Ataşament de bunuri materiale şi sufleteşti; sentimentul neputinţei, al
abandonării; dependenţă de cineva.
Hemoragie Fuge bucuria; spre ce se îndreaptă supărarea? tendinţă spre nelinişte;
agitaţie care provoacă izbucniri prea puternice.
Hemoragii interne Porniri reprimate, vag conturate; agresiuni la adresa vieţii, mediu
neprielnic.
Hemoroizi îngrijorare din cauza limitelor temporale; supărare adusă din trecut;
tulburări ale capacităţii de concesie; sentimentul împovărării;
incapacitatea de a acţiona; zgârcenie; ataşament.
Hepatită Deteriorarea normelor morale; conştiinţa vinovăţiei; infamie;
rezistenţă la schimbare; teamă, supărare, ură: ficatul este sediul urii şi
al furiei.
Hepatomegalie (mărirea în Voinţă deteriorată; intuiţie diminuată; scârbă de viaţă.
volum a ficatului)
Hernie Legături întrerupte; gânduri apăsătoare; suprasolicitare; autoexprimare
prost înţeleasă.
Hernie inghinală Direcţie de viaţă greşită; probleme de natura sexuală; dificultăţi în
delimitarea sferelor de preocupări înfumurare.
Hernie ombilicală Oprimare; şantaj emoţional; lupta (asumată de bună voie) pentru
existenţă; dor după trecut.
Herpes Pudoare alimentată de convenţiile sociale; plăcerea actului sexual
văzută ca izvor al păcatului; Dumnezeu e perceput ca răzbunător;
respingera sexualităţii.
Herpes genital Insatisfacţie sexuală; ruşine; reprimare, reţinere.
Hidrotorace (apă la Apăsarea vieţii; lipsa iubirii; dorinţa excesivă de putere; invidie.
plămâni)
Hiperaciditate gastrică Agresiune reprimată; teamă provenită din mediul familial; putere de
viaţă neconsumată.
Hiperfuncţie biliară încăpăţânare; impunere ca şi conducător; dominarea altora.
Hipermetropie Teamă de prezent; amânarea problemelor.
Hipertiroidie Permanentă frustrare: nu există nici o modalitate de a satisface
ambiţiile proprii; lupta pentru prestigiu; aşteptările altora sunt mai
importante; Eul rămâne pe al doilea plan.
Hiperventilaţie (respiraţii Teamă; opunere la schimbare; lipsa de credinţă, disperare.
frecvente)
Hipoacuzie Pretenţii exagerate; lipsa capacităţii de a fi independent şi de a te pune
în valoare; temeri ascunse.
Hipofiză îndeplineşte rolul centrului deorientare; lipsa unui ţel în viaţă;
plictiseală din cauza bunăstării; lipsa de imaginaţie.
Hipofuncţie biliară Energie vitală scăzută; închistare emoţională.
Hipoglicemie Prea multe lucruri s-au adunat deodată; disperare.
Hipotrofie hepatică Fugă din faţa greutăţilor vieţii; ocolirea confruntărilor provenite din
(micşorarea ficatului) relaţiile umane.
Icter Idei preconcepute faţă de sine şi de lumea exterioară; pretenţii
neconcordante cu realitatea.
Inflamaţia ileonului Teamă; îngrijorare; lipsa încrederii în sine.
(inflamaţie la intestinul
subţire)
Impotenţă Obligaţia de a dovedi ceva; tensiune; conştiinţa păcatului; convenţii,
prejudecăţi; ură faţă de un partener anterior.
Incontinenţă urinară Renunţare la putere; neputinţă; grad avansat de delăsare.
Indigestie Nesiguranţă în planul material; nelinişte profundă; lăcomie; invidie.
Infarct Impas emoţional; aglomerare de tensiuni şi agresiuni.
Infarct miocardic Goană după bani; pierderea bucurieivieţii; neglijarea scopului în
planul emoţional; îndepărtare, retragere emoţională.
Infecţie Iritare, supărare şi sentimentul devulnerabilitate, de agresivitate.
Infecţie urinară Dezamăgire din cauza unui iubit sau a unei persoane de sex opus;
alţii sunt de vină!
Inflamaţia mucoaselor Joci un rol isteric; tulburări de personalitate.
Inflamaţii Supărare; agitaţie; porniri războinice reprimate. Teamă; furie;
imaginaţie febrilă; condiţii de viaţă care creează supărare şi frustrare.
Inflamaţii ale ovarelor Izbucnirea pornirilor sexuale; lăcomie; energii sexuale neînfrânate.
Inimă (vezi şi sângele) Principala forţă ce pune în mişcare viaţa; ghid al vieţii; centrul iubirii
şi al siguranţei; gândire curată.
Boli cardiace Criză emoţională gravă; lipsa bucuriei; ■ împietrirea inimii;
predispoziţie spre stres.
Insuficienţă cardiacă Fugă din faţa responsabilităţilor sau din faţa legăturilor stagnante,
blocate.
Insolaţie Egocentrism puternic.
Insomnie Frică; nelinişte; sentiment de vinovăţie.
Insuficienţă valvulară Forţă vitală stagnantă; diminuarea dorinţei de a trăi; epuizarea
energiei vitale.
Intestine Reprezintă eliberarea de ceea ce este inutil.
Intestin gros Legătura noastră cu lumea materială, cu starea de singurătate; dorinţă
de afirmare neconştientizată.
Intestin subţire Prelucrarea situaţiilor de viaţă; asimilarea experienţelor deja trăite;
analiză.
Tulburări intestinale Imposibilitatea ruperii de un trecut considerat inutil.
Ipohondrie Dorinţa de a atrage atenţia; sentimentul că eşti marginalizat.
Isterie Sentimentul neîntemeiat că eşti pierdut; duşmănie.
îmbătrânire prematură Convenţii sociale; gândire rigidă; teamă de singurătate; izolare de
prezent.
încărunţire împovărare; crearea de situaţii de stres.
Laba piciorului înţelegerea noastră, a vieţii şi a celorlalţi; curaj; proiecte.
Probleme frecvente la laba Teamă de viitor; stagnare; lipsa voinţei.
piciorului
Laringită Bolnavul este atât de furios încât nu-şi găseşte cuvintele; nu are
curajul să ridice vocea/tonul; nu suportă; nu acceptă autoritatea.
Lepră Neputinţă; bolnavul se simte de multă   ‘ vreme neînsemat; pedeapsă
adusă din planul spiritual.
Leşin Frică; sarcini ce depăşesc propria putere; autoapărare.
Leucemie Consum interior intens; disperare; neputinţa de apărare în faţa
atacurilor.
Leucoree (scurgeri vaginale) Convingerea că bărbaţii exploatează femeile, supărări faţă de un
partener; sentimentul că eşti dependent de cineva.
Leziune de menise Pierderea simţului realităţii; nehotărâre; incapacitate de a lua decizii;
indică poveri, suprasolicitare; lipsă de smerenie, de compasiune.
Leziuni ale colului uterin Probleme de apartenenţă; respingerea partenerului, infidelitate.
Limbă E în legătură cu mărturisirea credinţei, cu moralitatea şi cu
principiile.
Limbă încărcată înclinaţie spre sedentarism; abundenţă materială; necunoaşterea
scopului real.
Lipsa lactaţiei Probleme cu copiii; teama de maternitate.
Litiază biliară Vorbe veninoase; tendinţă spre criticism exagerat; amărăciune;
duritate; reavoinţă; orgoliu.
Litiază renală Greaţă emoţională sau sexuală; rigiditate faţă de partener.
Lupus erimatos (boală de Renunţare; e mai bine să mori decât să lupţi pentru existenţă;
piele) supărare şi răzbunare.
Malformaţii congenitale Pedepse karmice; acceptarea căii dificile pentru a evolua.
Maxilar Voinţă; capacitatea de a pune în aplicare ideile; curaj; putere.
Probleme nlc maxilarului Supărare; ranchiună; dorinţă de răzbunare; orgoliu.
Mână Ţine, mânuieşte şi vindecă; apucă şi strânge; apucă şi dă drumul;
mângâie şi pălmuieşte; cu ea ne rezolvăm şi problemele interioare.
Mastoidită (inflamaţie la Supărare şi frustrare; excomunicarea lumii exterioare;teama de a nu
sfârc) pierde armonia, integritatea interioară.
Măseaua de minte (absenţa Lipsa structurării sufleteşti.Incapacitatea de a spune „nu”.
molarilor de minte)
Mătreaţă Persoana se lasă exploatată; se simte necurată sau rea, are conştiinţa
încărcată.
Meningită Slăbiciune; reprimarea voinţei; indecizie permanentă.
Menopauză (Climax) Teamă de a-ţi pierde feminitatea; teamă de îmbătrânire; refuzul eului;
diminuarea încrederii în sine.
Metroragii (hemoragii Impas emoţional intim; suferinţe sufleteşti.
uterine)
Mielită (inflamarea măduvei Atmosferă familială extrem de labilă, ameninţătoare; nelinişte;
spinării) sentiment profund de nesiguranţă.
Migrenă Dorinţă de manifestare agresivă; opunere la mersul firesc al vieţii;
temeri legate de sexualitate; diferenţe esenţiale fizice şi intelectuale
faţă de partener; dependenţă de alţii; nehotărâre.
Nevralgie de trigemen Divergenţe de opinie cauzate de prea multe dispute, certuri,
atmosferă extrem de tensionată.
Miopie Imaginea viitorului este nesigură, de aceea determină teama;
respingerea ciclurilor fireşti ale vieţii.
Mirosul (Lipsa simţului Tendinţa   de   a   te   simţi   ofensat; restrângerea spaţiului vital;
mirosului) refuzul condiţiilor de viaţă existente.
Miros corporal neplăcut Teamă; aversiune faţă de propriul corp; teamă de alţii.
Pierderea mirosului Neputinţă intelectuală; epuizare nervoasă.
Mononucleoză (inflamaţie a Dispreţuirea vieţii; culpabilizarea altora; spirit autocritic maladiv;
glandelor) atitudine de: “păi, nu-i groaznic?”
Musculatură Maleabilitate intelectuală. Reprezintă abilitatea de a ne mişca în
viaţă, rezistenţă la noile experienţe.
Narcolepsie (ameţeli Respingere; temeri; fuga din faţa sarcinilor şi a împrejurărilor.
postmedicamentoase)
Nas Organul conştiinciozităţii şi al sincerităţii; respectul de sine; putere;
mândrie; sexualitate.
Polipi nazali Atmosferă familială nesigură; certuri; copil nedorit; etapă de viaţă
supraîncărcată.
Hemoragie nazală Dorinţa de a fi respectat, sentimentul de a nu fi apreciat, tânjire după
iubire, porniri refulate.
Naştere prematură Teamă de viitor; “nu acum, cândva”; temporalizare greşită.
Nefrită (inflamaţia rinichilor) Sensibilitate exagerată la decepţii şi eşecuri.
Nefroză (probleme ale Criticism, decepţie, eşec; sentiment de ruşine, autocompătimire;
rinichilor) sentimentul de sărăcie; reacţii copilăreşti.
Neg Semnul care demască scârba de sine; persoana se consideră urâtă;
ascunderea permanentă a ceva.
Neg în talpă Credinţă zdruncinată; sentimentul nesiguranţei; proiectarea decepţiei
în viitor.
Nervozitate Teamă; îngrijorare; sforţare; haos febril; nesiguranţă.
Microlitiază renală (Nisip la Ocolirea permanentă a confruntărilor.
rinichi)
Noduli Resentimente, frustrare, invidie; experimentarea nereuşitei; mustrări
de conştiinţă.
Nodul mamar Suferinţe emoţionale, masculinizare, închistarea sentimentelor
feminine.
Oase Reprezintă suportul care susţine existenţa; duritate; respectarea
normelor; agresivitate.
Osteomielită (inflamarea Dezamăgire, mânie, sentimentul de a fi înşelat în viaţă, de a fi lipsit
măduvei osoase) de sprijinul partenerului. Supărare, decepţie în viaţă.
Deformări osoase Suprasolicitare intelectuală; muşchi înţepeniţi; inflexibilitate.

Obezitate Scut de apărare; autoapărare; înmagazinarea unor experienţe


neplăcute; hipersensibilitate. Nevoia de protecţie, fuga de
sentimente, insecuritate, autorespingere, uneori incapacitatea de a
ierta, căutarea împlinirii de sine.

Capacitatea de a vedea clar trecutul, prezentul şi viitorul şi


Ochi capacitatea de a le imagina cu exactitate şi în cele mai mici
amănunte; înţelegere; oglinda sufletului.
Arsuri ale ochilor Suprasolicitare intelectuală; epuizarea voinţei sau lipsa ei.
Bolile ochilor Bolnavul nu vede cu plăcere ceea ce i se întâmplă în viaţă.
Bolile oftalmice ale Copilul nu vrea să vadă ce se întâmplă în familie.
copilăriei
Spasm ocular Suprasolicitare; autoexigenţă excesivă.
Trismus (mişcări Supărare; sentimente şi porniri reprimate.
involuntare ale ochilor)
Ocluzie intestinală Blocarea mentalului; lăcomie; lipsa de măsură din cauza unor
traume.
Oreion Depunerea stratificată a vechilor gânduri tulburi împiedică
purificarea; afundare în mocirla trecutului.
Organe genitale Simbolurile feminităţii şi ale masculinităţii.
Boli ginecologice Negarea sinelui; negarea rolului feminităţii; respingera
sexualităţii.
Bolile venerice Plăcerea sexuală creează conştiinţa păcatului; nevoia de a fi
pedepsit; convingerea că organele sexuale sunt necurate;
desconsiderarea altora
Orgelet (ulcior) Respingere permanentă a unui lucru; flux de informaţii nedorite.
Osteoporoză Nemulţumire faţă de soartă; renunţare la scopul vieţii; agresiune la
adresa altora sau a sa.
Otoree (scurgere din Protest împotriva vocilor duşmănoase; răspunsuri sarcastice doar
urechi) în gând.
Ovare Punctul de pornire al creaţiei; creativitatea.
Chist ovarian Pretenţii sexuale nesatisfăcute; lipsa copiilor; reprimarea
aspectelor sexualităţii.
Tumoare ovariană Autonegarea sexului din cauza unor eşecuri; incapacitatea de
acuplare.
Panariţiu Lipsă de apărare; înclinaţie spre autodistrugere; lipsă de putere şi
vitalitate.
Pancreas Reprezintă dulceaţa vieţii.
Pancreatită Atitudine de respingere; supărare şi decepţie; în aparenţă controlul
asupra vieţii s-a diminuat; supersensibilitate.
Paralizie Temere, teroare; fugă din faţa unei persoane sau a unei situaţii;
rezistenţă.
Paranoia Groază de trecerea timpului, de ceea ce e trecător, de pierderea
lucrurilor cu care eşti obişnuit şi care ţi se par sigure; lipsa
inteligenţei subtile.
Pareza corzilor vocale Dificultate în a transpune gândurile în cuvinte; personalitate
reprimată; dificultatea de a-şi urma drumul vieţii.
Pareză facială Cauza poate fi pierderea contactului cu realitatea; lipsă de
perspectivă; tristeţe ascunsă.
Parkinson Groază; constrângere interioară; dorinţă încrâncenată de a controla
eul şi lumea înconjurătoare; pol masculin exagerat de activ.
Păr Libertate; putere.
Căderea părului Spirit de sacrificiu exagerat; dorinţa irealizabilă de a dobândi
putere; pierderea propriei libertăţi.
Penis Puterea creatoare; dominare; forţă.
Peritonită Vătămarea eu-lui emoţional; incapacitatea de a rezolva o
problemă; neacceptarea propriei slăbiciuni.
Picior Te poartă în viaţă înainte; înţelegere; rezistenţă; smerenie; rădăcini
familiale.
Piele Stratul protector al personalităţii; limitare, norme; organ al
simţului tactil; contactul direct cu calitativul; determină
sensibilitatea, influenţează profilul intelectual; contact.
Boli de piele Nelinişte profundă; supărare reprimată; sentimentul insecurităţii;
relaţii, situaţii dificile.
Exfoliere a pielii Tratarea cu pasivitate a defectelor personalităţii.
Piept Maternitate; îngrijire şi tandreţe.
Dureri în piept (Angor) Mâhnire; gânduri împovărătoare; diminuarea vieţii emoţionale.
Pierderea echilibrului Lipsa concentrării, a încrederii în sine, confuzie; asumarea unor
(frecvent) sarcini de viaţă inutile; dezechilibrul bioritmului.
Pioree (puroi) Supărare datorată incapacităţii de a lua o decizie; atitudine de
indiferenţă.
Plâns Lacrimile sunt fluviile vieţii; „hemoragia” corpului aurie
emoţional; eliberarea blocajelor
Plămân Capacitatea de a primi puterea de viaţă; contact, libertate.
Bolile plămânilor Melancolie, tristeţe; teama de a primi viaţa; desconsiderare a
propriei persoane.
Plictis de viaţă (Spleen) Imaginaţie bolnavă ; idei fixe.
Pneumonie Disperare; letargie; răni vechi, redeschise în repetate rânduri;
dorinţa de schimbare a cursului vieţii; teama de a primi; persoana
nu se simte vrednică să trăiască viaţa din plin.
Poliomielită Gelozie paralizantă; dorinţă de a reţine pe cineva în preajmă.
Prostată Simbolul masculinităţii.
Bolile prostatei Dubiile diminuează masculinitatea; renunţarea la putere;
sexualitatea este izvorul tensiunii şi al conştiinţei păcatului; teamă
de îmbătânire; viaţa sexuală a devenit amară.
Prurit (mâncărime) Dorinţe contrare naturii tale; insatisfacţie; procese de conştiinţă;
dorinţa de evadare.
Psoriasis Teama de a nu fi jignit; estomparea sentimentelor şi a intelectului;
reprimarea sentimentelor; mod de viaţă neliniştit şi totodată
neproductiv.
Pubis Rol: frumuseţe naturală; apărarea organelor sexuale.
Rahitism Deficit emoţional; lipsa de iubire şi de siguranţă.
Răceală Prea multe lucruri se derulează deodată; tulburare, nelinişte
emoţională; supărări mărunte; atitudine de tipul „răcesc de trei ori
pe iarnă”.
Rău de mare Temeri; teamă de moarte; nesiguranţă; teama de a pierde situaţia
de sub control.

Rău de maşină Teamă; groază de subordonare în faţa circumstanţelor,


evenimentelor; teama de a pierde situaţia de sub control.
Rău de mişcare circulară Frică; teama de a fi la cheremul cuiva; închistare.
Respiraţie Capacitatea de a primi viaţa; legătura cu lumea exterioară; flux de
viaţă.
Probleme ale căilor Ieşire de sub greutăţile vieţii şi de sub încercări; neglijarea
respiratorii activităţilor intelectuale. Teama sau refuzul de a trăi viaţa din plin;
concepţia că nu eşti îndreptăţit să exişti în spaţiu şi timp.
Sensibilitate a căilor Tendinţa de a se sustrage din faţa dificultăţilor vieţii, neglijarea
respiratorii preocupărilor intelectuale.
Tulburări respiratorii Teama de viaţă sau refuzul de a o primi în toată plenitudinea sa;
apreciere de sine ca fiind nedemn de viaţă.
Retenţie de lichid în Angoasă; opunere la cursul firesc al evenimentelor; teama de
ţesuturi schimbări.
Reumatism Sentimentul neputinţei; lipsă de iubire; amărăciuni; resentimente,
dificultăţi.
Rinichi Partenerul de viaţă şi prietenii aparţinând sexului opus; zona trăită
prin simţuri.
Puroi la rinichi (boala Bolnavul      se      simte      un      copil neîndemânatic, care “strică
Bright, pionefroză) tot”; lipsă totală de autoapreciere; sentimentul eşecului permanent;
pesimism; pierderi frecvente pe toate planurile.
Rinoragie (epistaxis) Pretenţia de a fi respectat; sentimentul marginalizării şi al
(hemoragie nazală) nerecunoaşterii valorilor; dorinţa de iubire; porniri reprimate.
Rinoree (curgerea nasului) Plâns înăbuşit; ecouri ale durerilor din copilărie; sentiment de
neputinţă.
Rosul unghiilor Frustrare; autodistrugere; temeri reprimate, încăpăţânare puerilă.
Ruptură de tendon ahilean Tendinţă spre maximalism; supraaprecierea posibilităţilor reale;
ambiţie, orgoliu.
Salmoneloză (intoxicaţie cu Foame de viaţă; insatisfacţie; evadare din realitate.
Salmonela)
Sân Maternitate; tandreţe; sensibilitate feminină; hrănire; sediul
vibraţiilor emoţionale profunde.
Cancer la sân lăsat Reprimarea maternităţii; emancipare exagerată; drumul de viaţă
personal e pe ultimul plan; neglijarea viselor şi a scopurilor.
Tumoare mamară Nemulţumire de sine pe plan sexual şi temeri legate de acest plan,
cum ar fi teama de îmbătrânire, neputinţa etc.
Sânge Reprezintă bucuria care circulă liber în corp; putere de viaţă,
energie; egoul necesar pentru a rămâne în viaţă.
îngustarea vaselor de sânge Procese de conştiinţă pentru faptele săvârşite.
Septicemie Energii negative în sistem; mărinimie demonstrativă, exagerată.
Siclemie (boală de sânge) Autoaprecierea scăzută privează bolnavul de bucuria vieţii.
Scabie (râie) Gândire infectată; persoana permite să fie exploatată (să i se intre
sub piele).
Schizofrenie Dorinţă puternică pentru lucruri pe care nu îndrăzneşti să le faci;
ascunderea acestor dorinţe; sentimentul lipsei de instruire;
insatisfacţie intelectuală.

Sciatică Făţărnicie; îngrijorare pentru supravieţuire (pentru ziua de mâine);


teamă de viitor; sentimentul că soarta este pierdută.
Sclerodermie (îngroşări ale Sentimentul   lipsei   de   apărare   şi sentimentul existenţei
pielii) pericolului; creşterea “carapacei” împotriva factorilor nocivi.
Scleroză multiplă Gândire rigidă; inimă de piatră; voinţă de fier; lipsă de
maleabilitate; teamă; rezistenţă până la epuizare totală; dezvol-
tarea intelectuală pusă pe al doilea plan.
Scolioză Unilateralitate existenţială; evadare din faţa răspunderii şi a
greutăţilor; neîncredere în viaţă; probleme cu sinceritatea.
Senilitate Revenirea în starea de “siguranţă a copilăriei”; dorinţa de a fi
îngrijit; tendinţa, în timpul vieţii, de a conduce, dirija tot ce e în
jur, evadare din faţa realităţii.
Sforăit Refuzul rigid de a renunţa la ideile fixe învechite; exagerarea unei
laturi a existenţei; reprimarea feminităţii (a laturii feminine);
tulburări în ritmul de viaţă.
SIDA Renegarea Sinelui; plăcerea sexuală văzută ca izvor al
sentimentului vinovăţiei; lipsa de încredere în Sine; devierea
identităţii sexuale.
Sifilis Vezi: boli venerice.
Sindrom premenstrual Tulburare; aversiune faţă de corpul feminin şi de procesele
biologice ale acestuia.
Sinusuri (afecţiuni ale) Iritare faţă de o persoană; închistare
Sistem nervos şi nervi Legătura cu lumea exterioară; schimb de informaţii.
Cădere nervoasă Egocentrism exagerat; blocarea canalelor de comunicare;
nemulţumire faţă de propria persoană.
Spate Suportul vieţii; locul trecutului; corectitudine, sinceritate.
Dureri ale spatelui Lipsa unui suport emoţional.
Dureri cervicale Lipsa de iubire; reprimarea sentimentului de iubire;rigiditate
emoţională.
Dureri dorsale Conştiinţa păcatului; dificultatea de a uita trecutul, „viaţa este o
povară”
Dureri lombare Probleme financiare; bază materială nesigură; probleme de cuplu;
sexualitate respinsă
Dureri de bazin Gânduri legate de învăţare, primire, pornire.
Spate încovoiat Greutăţi mari în viaţă; probleme foarte grave; neputinţă, pierderea
speranţei.
Splenomegalie (mărirea Neputinţă; teamă de limitare.
splinei)
Splină Depozitul imaginilor de viaţă prelucrate şi sedimentate; poarta
energiilor şi capacităţilor reprimate.
Insuficienţă splenică Lipsa unui impuls; mod de viaţă limitat, îngrădit.
Spondiloză Gândire limitată, inflexibilă; respingere.
Sterilitate Teamă; rezistenţă faţă de mersul normal al vieţii sau nu se doreşte
maternitatea; neîncredere faţă de partener.
Stomac Colectează hrana trupească şi cea sufletească; locul unde se
prelucrează cunoştinţele; senzaţiile; capacitatea de a
primi/adăposti.receptivitatea
Disfuncţii ale stomacului Spaimă, teamă în faţa necunoscutului; incapacitatea de a
experimenta noul.
Dureri de stomac Groază; teamă în faţa necunoscutului; incapacitatea de a asimila
noul.
Gastralgii (nervi la stomac) Prelucrarea lentă a efectelor create de enervări, lipsă de curaj,
incapacitate de concentrare, capacitate mentală scăzută.
Hiperaciditate stomacală îngrijorare, teamă, angoasă; consum interior; lipsa încrederii în
(nervi la stomac) sine, senzaţia de vinovăţie; agresiune energetică.
Strabism convergent Teama    de   confruntare   cu    sine.
(Astigmatism)
Strabism divergent Teama de asumare a prezentului, a greutăţilor.
Sughiţ Probleme în circulaţia Pranei (energiei); regres intelectual.
Şolduri Răspund de echilibrul corpului; încredere necondiţionată în
progres.
Probleme ale şoldului Teama de a face un pas hotărâtor; „nu ai pentru ce să mergi
înainte”; materializarea scopurilor existenţei; vise nerealizate;
lipsa liniştii interioare.
Tendinită Probleme de atitudine; rezistenţă plină de amărăciune; viaţă
searbădă; poveri prea mari de viaţă apasă pe umeri.
Tensiune arterială Poveri, legături de viaţă apăsătoare; condiţii de muncă
nefavorabile. Criză emoţională nerezolvată de mult timp.
Hipertensiune arterială Disperare, probleme de rezolvat, asumarea a prea multe sarcini
Hipotensiune arterială Copilărie nefericită; lipsă de curaj; atitudine de respingere;
obtuzitate; lipsă de fantezie.
Testicul Simbolul şi semnul exterior al bărbăţiei; sursa motivaţiilor, a
realizărilor.
Cancer testicular Conştiinţa păcatului sexual; neînţelegere; violenţă sexuală;
indiferenţă; refulare.
Tetanos Dorinţă de a scăpa de venin şi de gânduri nocive.
Timus (probleme ale Glanda care reglează sistemul imunitar;“viaţa este prea grea pentru
timusului) mine”; toată lumea este împotriva mea”.
Tinnitus (ţiuituri în urechi) Incapacitatea de concentrare; incapacitatea de ascultare a vocii
interioare; încăpăţânare; probleme în fluxul Pranei; disfuncţii în
activitatea rinichilor.
Tiroidă Echilibrul dintre lumea exterioară şi cea interioară.
Hipertiroidie Extrovertire; nelinişte interioară datorată nerecunoaşterii propriei
valori de către ceilalţi; sentimentul subestimării.
Sentiment de jignire. “Niciodată nu se poate ceea ce vreau eu”.
“Când îmi vine şi mie rândul?” Reprimarea dezvoltării propriei
personalităţi.
Tromboflebită Nemulţumire, supărare faţă de ceea ce te înconjoară; învinuirea
altora pentru propriile nereuşitele.
Tromboză coronară Sentimentul singurătăţii; sentiment de panică; sentimentul
inferiorităţii; culpabilizare; lipsa credinţei.
Tromboze înăbuşirea agresivă a sentimentelor, acţiuni determinate de
conştiinţa rămânerii în urmă.

Tuberculoză Egoismul usucă trupul; dorinţă de posesie, cruzime; dorinţă de


răzbunare.
Tulburări circulatorii Lipsa de bucurie; gânduri negative, blocarea căii spre fericire
Tulburări de deglutiţie (de Mediu necorespunzător din punct de vedere intelectual;
înghiţire) respingerea a ceva; pretenţii mai înalte.
Tulburări de memorie Mod de viaţă superficial, cu consecinţe neasumate.
Tulburări ale somnului InchistareaCantonarea în contingent/ concret; gânduri obsedante;
energii nestăpânite.
Tulburări de vorbire Capacitate scăzută a logicii din cauza supraîncărcării mentale; şoc.
Tulburări gustative Acumularea de negativităţi intelectuale; limbaj agresiv
Tumoare Păstrarea unor vechi traume şi şocuri; procese de conştiinţă;
sentimentul că nu se poate schimba nimic.
Turbare (Rabie) Supărare; agresivitate.
Tuse Protest împotriva unei situaţii considerate nocive.
Tuse convulsivă Lipsa de libertate; tensionare; spaţiu vital restrâns.
Ulceraţii Teamă; lipsă de încredere în sine; problemă, supărare care te
frământă, durere sufletească distrugătoare.
Ulcer gastric Teamă; bolnavul nu are încredere în sine; încearcă tot timpul să
facă pe placul altora; existenţa îi dă un sentiment amar; stress
accentuat; sistem nervos labil.
Umăr Are rolul de-a purta bucuria, conştiinţa de sine şi nu povara.
Afecţiuni ale umărului împovărare apăsătoare; aşteptări exagerate.
Umflătură Gândire rigidă; păstrarea unor dureri vechi.
Unghii Siguranţă; autoapărare, agresivitate.
Unghie încarnată Punerea la îndoială a dreptului de a evolua; temeri; conştiinţa
păcatului.
Urechi Capacitatea de a recepta lumea spirituală; gânduri interiorizate,
obedienţă.           i’
Dureri de urechi Supărare; “numai de n-ar trebui să aud”; e prea mare haosul;
părinţi care se ceartă.
Hipoacuzie Respingere, încăpăţânare; izolare. “Asta nu vreau să aud! Nu mă
deranjaţi!”
Urticarie      — Temeri ascunse; exagerarea lucrurilor.
Uter Casă a creaţiei.Materializarea posibilităţilor latente; izvorul de
energie al scopului de viaţă feminin
Crampe uterine Teamă; retragere rigidă; opunere faţă de cursul firesc al vieţii.
Tumori şi chisturi uterine Traume provocate de un partener;       j afectarea s-a făcut în
planul sexualităţii
Vagin Devotament; oferirea de bună voie.
Cancer vaginal Sentimentul necurăţiei provenit din conştiinţa păcatului.
Vaginită Supărare îndreptată către un partener; plăcerea sexuală creează
conştiinţa păcatului; autoflagelare
Varice Elan în declin; retragere din faţa altora şi a noului.
Varicoză Trebuie să faci faţă unei situaţii pe care o deteşti; lipsă de chef;
suprasolicitare.
Văzul Puritatea, înţelepciunea sufletească.
Probleme cu vederea Mod de viaţă şi puncte de vedere devitalizat; dificultate în
exteriorizarea lumii interioare; respingerea altor păreri.
Slăbirea vederii Epuizarea energetică a depozitului de vitalitate; probleme în
legătură cu autocunoaşterea.
Vertij (ameţeală) Hoinăreală, împrăştiere; superficialitate.
Vezică urinară Purificare, eliberare. Reprezintă părţile interioare, intime;
secretizare; retrăirea în plan emoţional a unor acte sexuale.
Afecţiuni ale vezicii urinareîncordare; cramponarea de unele păreri depăşite; alimentarea unor
traume vechi.
Viermi intestinali Rol de victimă; sentimentul subordonării şi al impurităţii.
Vitiligo (depigmentare) Lipsa de legături/contacte; izolare; sentimentul marginalizării.
Vomă Respingera violentă a ideilor; teama de nou.
Vulva Vulnerabilitate.
Zona Zoster Izolare; înclinaţii ignorate Reprimări de ordin sentimental; teamă
şi încordare; gânduri pesimiste; hipersensibilitate.

S-ar putea să vă placă și