Prâslea cel voinic şi merele de aur

- basm popular -

„Gândire a vieţii în moduri fabuloase” (G. Călinescu), basmul este o opera narativă de mare
întindere în care întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice fiind săvârşite de personaje cu puteri
supranaturale ce reprezintă forţele binelui şi ale răului şi din a căror confruntare ies învingătoare forţele
binelui
Opera literară Prâslea cel Voinic şi merele de aur aparţine genului epic deoarece, autorul anonim îşi
transmite gândurile şi sentimentele în mod indirect, prin intermediul personajelor şi al acţiunii. Fiind o
operă literară de mare întindere, cu o acţiune complicată, plasată într-un spaţiu şi un timp imaginar
nedeterminate, care se desfăşoară pe mai multe planuri; cu personaje numeroase, înzestrate cu puteri
supranaturale, reprezentând binele şi răul; având ca mod de expunere dominant naraţiunea, ce se îmbină
cu dialogul, Prâslea cel Voinic şi merele de aur întruneşte caracteristicile basmului.
Prâslea cel Voinic şi merele de aur aparţine literaturii populare, fiind un basm popular prin:
caracterul anonim (nu se cunoaşte autorul), caracterul colectiv (este expresia genialităţii poporului
român), caracterul oral (a fost transmis prin viu grai de-a lungul generaţiilor) şi caracterul tradiţional
(are la bază teme, motive şi procedee artistice specifice operelor populare).
Cules de Petre Ispirescu, publicat în „Ţăranul român” (1862) şi inclus apoi în „Legendele şi
basmele românilor”(1882), are ca temă lupta dintre bine şi rău, finalul aducând triumful binelui asupra
răului. Simbolul central al basmului este „drumul”, metaforă a descoperirii realităţii şi a vieţii, urmărindu-
se formarea unui tânăr în contact cu experienţa vieţii (bildungsroman), pe parcursul drumului iniţiatic
acesta reliefându-şi calităţile.
„Prâslea cel voinic şi merele de aur”, este un basm popular pentru că este o creaţie epică care are
un autor anonim, naratorul narează obiectiv, la persoana a III-a întâmplări puse pe seama
personajelor, iar întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice. Acţiunea se constituie într-un subiect
literar.
În expoziţie aflăm că un împărat are în grădina sa un măr ce face mere de aur, care sunt furate
înainte de a se coace. Mulţi voinici au încercat să-i prindă pe hoţi, dar nu au reuşit, zadarnică fiind şi
încercarea a celor doi fii mai mari ai împăratului.
Intriga o constituie momentul când Prâslea reuşeşte să-l rănească pe hoţ şi îi aduce împăratului
merele de aur.
Desfăşurarea acţiunii - Împreună cu fraţii săi, el pleacă în căutarea hoţului, dar mezinul este
singurul care ajunge pe tărâmul celor trei zmei şi îi ucide pe primii doi. Ajutat de un corb şi de fata cea
mică de împărat, Prâslea îl răpune şi pe al treilea zmeu.
Fraţii lui Prâslea le scot din puterea zmeilor pe cele trei fete de împărat, dar îl părăsesc pe Prâslea în
prăpastie şi se însoară cu fetele cele mari, vestind totodată moartea mezinului. Ajutat de zgripsoroaică, pe
ai cărei pui îi salvase de balaur, Prâslea ajunge în împărăţia tatălui său, se angajează ca ucenic la un
argintar şi îndeplineşte toate dorinţele fetei celei mici. Aceasta îşi dă seama că ucenicul nu poate fi decât
prâslea şi cere să fie adus la palat.
Punctul culminant - El este recunoscut de împărat, iar cei doi fraţi îşi primesc pedeapsa divină.
Deznodământul - Voinicul se căsătoreşte cu fata cea mică şi moşteneşte scaunul împărăţiei, după
moartea tatălui.
Întâmplările reale: existenţa împăratului şi a fiilor săi, existenţa fetelor de împărat, dorinţa feciorilor
de a-l prinde pe hoţ, nunta lui Prâslea, se împletesc cu cele fantastice care domină: existenţa unui măr
care face mere de aur, furtul merelor de către zmei, lupta lui Prâslea cu zmeii, discuţia cu corbul, uciderea
balaurului, salvarea lui Prâslea de către zgripsoroaică, transformarea palatelor în mere, furca de tors şi
cloşca de aur.
La fel ca şi întâmplările, personajele sunt atât reale: împăratul, fiii cei mari, fetele de împărat şi
meşterul argintar, cât şi fantastice: Prâslea, zmeii, balaurul, corbul, zgripsoroaica şi puii ei, toate
înzestrate cu însuşiri ieşite din comun: forţă, capacitatea de metamorfozare.
Acest basm fascinează nu numai prin ineditul întâmplărilor, ci şi prin complexitatea personajului
principal, Prâslea, personaj eponim (dă titlul operei), care, deşi fiu de împărat, întruchipează însuşiri
alese ale omului din popor, se arată încă din titlu viteaz, capabil să finalizeze probele unui drum iniţiatic.
 Cu toate că este dispreţuit de tatăl său, Prâslea i se adresează cuviincios şi îşi asumă cu modestie
misiunea: „Eu nu mă încumăt (…) a prinde pe hoţ, ci zic că o încercare de voi face şi eu, nu poate să-ţi
aducă nici un rău”. Isteţ şi precaut, îşi ia „ cărţi de cetit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu săgeţile”, reuşind
să-şi alunge somnul şi să-l rănească pe hoţ. Aceeaşi isteţime ascuţită dublată de un acut simţ al
anticipaţiei, dovedeşte şi atunci când, dându-şi seama de intenţiile fraţilor mai mari, agaţă de frânghie o
piatră sau când se angajează ucenic.
La aceste însuşiri se adaugă vitejia şi curajul cu care îi înfruntă şi îi omoară pe zmei, bunătatea
sufletească (salvează puii de zgripsoroaică), dârzenia, tenacitatea. Cinstit şi corect, dar şi generos,
mezinul îi iartă pe fraţii cei mari, pedeapsa urmând să fie dată de forţa divină în a cărei dreptate el crede
cu tărie. El are şi puteri supranaturale: este înzestrat cu o forţă impresionantă (omoară balaurul), cunoaşte
şi înţelege graiul corbului şi al făpturilor de pe alt tărâm, are capacitatea de a se metamorfoza în foc,
transformă palatele în mere şi reuşeşte să facă o furcă de aur care toarce singură şi o cloşcă cu pui de aur.
Din toate aceste însuşiri, se observă că Prâslea este un personaj complex, o împletire de însuşiri
omeneşti şi fabuloase prin care este definit un anumit ideal etic de dreptate, cinste şi adevăr.
Indiferent că sunt personaje fantastice sau reale acestea reprezintă modele morale opuse, grupându-
se în forţe ale binelui şi ale răului, orice basm fiind structurat pe baza opoziţiei dintre ele. Forţele binelui
sunt constituite din: Prâslea, împărat, corb, cele trei fiice, zgripsoroaica şi puii ei, meşterul argintar,
cărora li se opune cealaltă tabără, a forţelor răului: fraţii cei mari, zmeii, balaurul. Din confruntarea lor,
ies învingătoare forţele binelui, deoarece „basmul este poezia dorinţelor împlinite, în el se îndeplinesc
visele poporului, năzuinţele lui spre o viaţă fericită şi mulţumită”(M. Pop, Pavel Ruxăndoiu). Când
echilibrul se clatină în defavoarea forţelor binelui, intervin ajutoare pentru obţinerea victoriei; astfel,
Prâslea e ajutat de corb, fata cea mică, zgripsoroaică pentru a-l învinge pe cel mai puternic dintre zmei şi
pentru a ajunge pe tărâmul oamenilor.
Din punct de vedere compoziţional naraţiunea Prâslea cel voinic şi merele de aur respectă
structura tradiţională a basmului popular, încadrându-se schemei: situaţia iniţială (furtul merelor) şi
cauza care determină acţiunea (rănirea hoţului şi urmărirea lui). Odată misiunea asumată, eroul trebuie să
treacă încercările ( probele, muncile ), uneori primind ajutor şi ieşind biruitor. Astfel, Prâslea se luptă cu
zmeii, omoară balaurul şi ajunge în împărăţia tatălui, făureşte furca, cloşca şi puii din aur, dovedind în
final identitatea şi căsătorindu-se cu fata cea mică.
În basm există: formule iniţiale care au rolul de a-l introduce pe cititor în lumea ficţională: („A fost
odată ca niciodată”), formule de mijloc prin care se sugerează deplasarea în spaţiu („şi merseră,
merseră”), durata („şi se luptară şi se luptară zi de vară până-n seară”) sau continuarea acţiunii („căci
cuvântul de poveste înainte mult mai este”) şi formule finale, care readuc cititorul în planul real şi
mimează invenţia, sub forma unui text rimat şi ritmat şi transmit o notă de veselie: „Trecui şi eu pe acolo
şi stătui şi mă veselii la nuntă(…) şi încălecai p-o şa, şi v-o spusei dumneavoastră aşa.”.
Ca în orice basm, timpul şi spaţiul nu sunt bine precizate, acţiunea se petrece odată, cândva,
demult „A fost odată”, pe tărâmuri diferite: tărâmul oamenilor şi tărâmul celălalt, al zmeilor, populat de
făpturi fantastice.
În planul construcţiei epice se observă preferinţa pentru cifra trei (trei fraţi, trei fete de împărat, trei
zmei) şi pentru numărul o sută ( o sută de oca de carne şi o sută de pâini), acestea fiind socotite cifre
magice.
O altă notă definitorie a acestui basm, ca şi ale celorlalte creaţii similare, este oralitatea stilului prin
care se stabileşte o relaţie de comunicare cu ascultătorii. Dovezi ale oralităţii fiind construcţiile şi
expresiile populare („în slava cerului”, „cu ochii ţintă”), îmbinarea vorbirii directe cu cea indirectă,
folosirea unor construcţii exclamative, inversiuni, repetiţii specific populare („rogu-te”, „adevăr
grăieşte gura mea”, „făcu ce făcu” etc.).
Pentru că întâmplările reale se îmbină cu cele fantastice, fiind puse pe seama personajelor cu puteri
supranaturale, prin întreaga structură şi stilul oral, naraţiunea „Prâslea cel voinic şi merele de aur” se
încadrează în schema tradiţională a basmului.
Eu cred că frumuseţea basmului constă în valoarea sa estetică, dar şi morală, deoarece, într-o formă
aleasă, sunt formulate adevăruri cu valoare universală despre condiţia umană, dorinţa de dreptate, de
adevăr şi de cinste, în acest sens, putem afirma că basmul ilustrat este povestea destinului uman.