Baltagul

Mihail Sadoveanu

Opera literară „Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu este un roman ce aparține

tradiționalismului, fiind publicat în perioada interbelică , în 1930 (a fost scris în numai
17 zile). Această epopee a vieții păstorești, culme a creației sadoveniene, este un
roman polimorf, realist, simbolic, monografic, ce are la bază baladele populare
„Miorița”, „Șalga” și „Dolca”.

Tema operei este cea rurală socială, fiind prezentată viața oamenilor din zona de
munte a Moldovei, la începutul secolului al XX-lea. Romanul este polimorf, căci mai
poate fi considerat mitic, prin valorificarea mitului morții și renașterii naturii, prin
credințele și superstițiile înfățișate, totemul reprezentat de baltag și legătura
oamenilor cu natura, dar și polițst, prin schema ce o urmează: crima, ancheta,
detectivul, criminalii, victima, rezolvarea cazului. Tema inițiatică este evidențiată prin
etapele maturizării lui Gheorghiță și o temă secundară este iubirea.

Conflictul central exterior are loc între Vitoria Lipan și ucigașii soțului ei,
Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Există și un conflict secundar între mentalitatea
tradiționalistă a mamei și concepțiile moderne ale Minodorei. Frământările din
sufletul Vitoriei cu privire la întârzierea lui Lipan și înfăptuirea dreptății cauzează un
conflict interior.

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul ominiscient și omniprezent

povestind întâmplările la persoana a III-a (heterodiegetic). Se utilizează și stilul
indirect liber pentru a facilita pătrunderea în lumea interioară a personajelor, discursul
naratorului fuzionând adesea cu cel al protagonistei.

Cronotopul este clar precizat, în manieră realistă, acțiunea petrecându-se în zona

de munte a Moldovei, la începutul secolului al XX-lea și fiind încadrată într-un ciclu
pastoral, de la „Sâmedru”(toamna) până la „Sângiorz”(primăvara).Veridicitatea este
sporită de multitudinea denumirilor de localități existente în realitate: Măgura
Tarcăului, Dorna, Cruci, Borca, Suha, Sabasa, Bistrița.

Vitoria Lipan este personajul principal realist, încadrat in tipologia soției

credincioase, având un caracter complex (personaj tridimensional).

Statutul social este acela de femeie casnică, soție de cioban, și mamă a doi copii,
dedicată familiei și respectării tradițiilor.

Din punct de vedere moral, protagonista se dovedește o luptătoare în scopul

aflării adevărului și îndeplinirii dreptății.

Statutul psihologic al Vitoriei se evidențiază atât în relație cu fiul ei, a cărui

inițiere o supraveghează atent și responsabil, cât și cu ucigașii soțului față de care
dovedește tărie de caracter și stăpânire de sine.

Portretul fizic al eroinei este realizat prin caracterizare direct, făcută de narator în
expozițiune: ,,Ochii ei căprui, aprigi si încă tineri”, ,,Lumina castanie a părului”, ,,Nu
mai era tânără, dar avea o frumuseță neobișnuită în privire. Ochii îi străluceau ca într-
o ușoară ceață, în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe.”

Caracterizarea directă se remarcă și în ceea ce privește portretul moral, fiind

făcută de narator: ,,Abia acum înțelegea că dragostea ei se păstrase ca in tinerețe”.
Vitoria se autocaracterizează, remarcându-se limbajul popular: ,,N-am să mai am
hodină… pân’ce l-oi găsi pe Nechifor”.

Prin caracterizare indirectă, sunt surprinse trăsăturile morale ale protagonistei, o

femeie inteligentă, voluntara, credincioasă și cu o mentalitate arhaică, acestea reieșind
din fapte, gesturi, atitudini, limbaj si relațiile cu celelate personaje.

O primă secvență reprezentativă a operei este cea a pregătirilor de plecare la

drum, femeia cerând inițial sfatul preotului, mergând și la vrăjitoare, dar rugându-se și
la Sfânta Ana și interpretând semnele din jur (visul, elementele naturii). Vitoria este
foarte credincioasă, ține post douăsprezece vineri, se împărtășește și îi sfințește un
baltag lui Gheorghiță, pe care îl ia în călătorie. Ea anticipează, astfel, faptul că băiatul
va deveni capul familiei, succesorul tatălui său. Pe Minodora o duce la mânăstire, lasă
gospodăria în grija lui Mitrea, vinde o parte din produse pentru a avea bani de drum,
apoi anunță autoritățile despre dispariția lui Lipan.

În partea a doua romanului, se prezintă drumul mamei și al fiului care pornesc de

la Măgura Tarcăului și ajung la Bicaz, Fărcașa, Borca, unde întâlnesc un botez, la
Cruci , unde participă la o nuntă, la Vatra Dornei, Suha și Sabasa. Între ultimele două
sate descoperă osemintele bărbatului, ajutați de câinele regăsit, Lupu.

Punctul culminant este o altă secvență semnificativă a romanului ce se regăsește

în partea a treia și este cea a parastasului, la care Vitoria, „un Hamlet feminin”
(George Călinescu ) reconstituie scena crimei și se dovedește o cunoscătoare a
psihologiei umane atunci când, prin întrebări insinuante, reușește să îl determine pe
Bogza să se autodemaște. Criminalul devine agresiv când femeia afirmă că pe
baltagul lui citește sângele lui Lipan, dar Gheorghiță îl înfruntă și câinele îl atacă,
mușcătura fiindu-i fatală. Înainte de a muri, el își recunoaște vina, spunând că totul s-a
desfășurat așa cum afirmase munteanca.

Deznodământul operei îi surprinde pe Vitoria și pe Gheorghiță îndeplinind

ultimele îndatoriri și făcând planuri de viitor, femeia vorbind la persoana I, plural ,
semn că își consideră fiul un om matur acum: „Plătim preoților, pe urmă stăm și ne
hodinim trei zile, după care facem parastasul…”.

Numele Vitoriei devine o modalitate indirectă de caracterizare, sugerând reușita

acesteia în îndeplinirea actului justițiar și în tot ceea ce își propune.

În concluzie, Vitoria Lipan este eroina ce își canalizează energia în scopul

îndeplinirii unei datorii morale și care, datorită puternicului ei character, a fost
asemănată de critici cu alte personaje memorabile precum Hamlet sau Antigona,
protagonista tragediei clasice a lui Sofocle.