Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

Catedra Relații Economice Internaționale

STUDIU INDIVIDUAL
ECONOMIA MONDIALĂ
Criminalitatea economico-financiară – un impediment
major în progresul țărilor în dezvoltare

Elaborat:
Malîi Antonela, grupa EMREI-201/FR
Malîi
semnătură

Profesor coordinator:
Popa M. , grad didactic superior, doctor în științe economice

semnătură

Chișinău 2021
 Cuprins

1. Introducere……………………………………………………3
2. Conceptul de criminalitate economico-financiară ……….4-6
3. Cauzele criminalității economico-financiare…………..….6-7
4. Tipurile criminalității economico-financiare și impactul asupra
țărilor în dezvoltare..............................................................7-13
5. Combaterea crimelor economico-financiare în RM........13-15
6. Concluzii……………………………………………………....16
7. Bibliografie……………………………………………………17

2
 Introducere

Pe plan mondial, noul mileniu nu a dus doar la o accentuată globalizare a piețelor lumii, dar
și la o adâncire fără precedent a interdependențelor existente între economiile naționale. Evident
aceste procese au favorizat dezvoltarea economiei mondiale, dar și a crimei organizate
transnaționale. Creșterea neîncetată a volumului capitalurilor obținute în urma activităților
specifice crimei organizate a determinat o creștere a necesității reciclării acestor fonduri. Astfel, s-a
ajuns la situația în care liderii lumii interlope și operatorii implicați în spălare de bani să poată
controla și influența sectoare importante din ecibinue, finanțe, politică și administrație în unele
state ale lumii.
Preocupare de bază a ajuns să devină, pe plan legislativ, elaborarea, completarea,
modificarea și corelarea legislației diferitor țări, adaptată fiind potrivit standardelor internaționale,
concomitant cu ratificarea unor convenții ale Organizației Națiunilor Unite și organelor europere
de drept privind lupta împotriva criminalității transnaționale, cu specific economico-financiar.
Teoria economică subliniază rolul fundamental pe care îl are siguranţa şi încrederea pentru
creşterea şi buna funcţionare a economiei de piaţă, care este înţeleasă ca un ansamblu de reguli şi
proceduri necesare pentru a permite o producţie şi un schimb eficient al resurselor într-o societate
modernă şi democratică.
Din perspectivă socială, încrederea şi siguranţa operatorilor economici naţionali şi
internaţionali, se bazează numai pe convingerea că există un complex de reguli ale jocului,
garantate şi controlate de instituţiile publice, care astfel, direcţionează în sensul dorit atitudinile şi
comportamentele, şi în acelaşi timp rezolvă conflictele de interese şi sancţionează
comportamentele necinstite.
Dezvoltarea normală a unei economii moderne rămâne a fi însă permanent ameninţată de
cantitatea şi calitatea actelor şi faptelor ilicite şi criminale care sunt comise, iar instituţiile publice
sunt cele care au răspunderea asigurării ordinii competiţionale pe piaţa bunurilor şi serviciilor, să
asigure transparenţa capitalurilor şi a muncii, să asigure eficienţa şi eficacitatea justiţiei pentru
apărarea drepturilor şi rezolvarea conflictelor.

În prezent, evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat

măsurile şi intervenţiile instituţiilor publice specializate de control împotriva faptelor de
criminalitate, se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a faptelor ilicite comise în domeniul
economico-financiar, bancar, inclusiv prin şantaj, corupţie, şi chiar cu violenţă şi agresivitate.

Această lucrare are ca scop abordarea fenomenul infracţiunilor săvîrşite în domeniul

economic din perspectiva cauzelor care îi determină apariţia, analizând și tipologia infracţiunilor
economice ca fenomen, cât și inflența acestor crime asupra progresului țărilor în dezvoltare pe
piața economică mondială.

Conceptul de criminalitate economico-financiară.

Este un fapt cunoscut şi în acelaşi timp recunoscut, de toţi oamenii de ştiinţă din cercetarea
criminologică, că germenii criminalităţii economice au apărut odată cu primele forme de viaţă
economică şi s-au dezvoltat în paralel cu toate modificările vieţii economico-sociale, culturale şi
politice.
Conceptul de criminalitate economică se pare că a
apărut pentru prima dată în literatura
criminologică în anul 1872, când Edwin Hill a
utilizat sintagma „criminalitatea gulerelor albe”,
sintagmă care a fost însă consacrată ulterior de
Edwin Sutherland în celebra sa lucrare „White-
Collar Criminality”, apărută în anul 1939.

Fig 1.1 Ilustrație “white-collar crimes”

În dezvoltarea concepţiei sale cu privire la "criminalitatea gulerelor albe", Edwin

Sutherland a avut în vedere trei planuri respectiv: infracţiunea, infractorul şi atitudinea societăţii.
Infracţiunea care face parte din "criminalitatea gulerelor albe" reprezintă un act al unei
persoane care are un statut socio-economic ridicat, respectabil şi respectat, act care încalcă o regulă
legală sau de altă natură referitoare la activităţi profesionale. Acest act constă în exploatarea
încrederii sau a credulităţii altora, fiind realizat de o manieră ingenioasă, care să excludă ulterior
descoperirea. Prin acest concept se atrage atenţia că în afaceri pot apărea comportamente ilegale,
care de multe ori nu sunt încriminate, iar în măsura în care comportamentele sunt încriminate
autorii nu sunt urmăriţi în justiţie, nefiind consideraţi infractori în sensul clasic al termenului.
Infractorii, cei care săvârşesc infracţiuni în domeniul economic sunt, de regulă, cetăţeni
care prin statutul lor sunt deasupra oricăror suspiciuni. Ei comit actele criminale în legătură cu
afacerile, cultura şi mediul lor profesional, sunt conştienţi de caracterul legal ori ilegal al conduitei
lor, dar nu se consideră infractori, fiind convinşi că raţiunea şi rentabilitatea primează în faţa legii.
Astfel se poate spune că ei consideră că au un drept personal, în virtutea poziţiei sociale pe care au
dobândit-o, de a încălca legea. Sutherland constată că un asemenea comportament este învăţat în
interacţiunea cu alte persoane în procesul comunicării, iar direcţiile specifice ale motivelor şi
impulsurilor sunt învăţate din conţinutul legilor, care sunt favorabile sau nefavorabile.
 În acest fel Sutherland susţine că sensul actelor criminale, indiferent că este vorba de un
furt dintr-un magazin, evaziune fiscală, prostituţie sau delapidare, apare în principal ca urmare a
sensurilor date acestor acte de către alte persoane cu care individul se asociază în cadrul grupurilor
intime de persoane (cercurile de prieteni).
Atitudinea societăţii şi reacţia sa faţă de acest gen de criminalitate deseori încurajează pe
infractori. Astfel scopul principal urmărit de infractori este reuşita, succesul social sau financiar. În
realizarea acestui scop, chiar dacă există şi mijloace legale, mijloacele ilegale sau imorale nu sunt
excluse, în măsura în care sunt eficace şi eficiente, astfel, vechiul principiu machiavelic „scopul
scuză mijloacele” este permanent în actualitate. Cel puțin în cazul infracțiunilor la regimul fiscal,
cetățenii, cât și unele instituții ale statului abordează o atitudine de spectatori dezinteresați atunci
când iau cunoștință despre faptele ilicite care abordează bugetul de stat, datorită faptului că nu se
simt prejudiciați, lucru care este total greșit.
Principalele caracteristici ale “criminalității gulerelor albe” sunt:
 Infracțiunile sunt comise în scopul maximalizării profitului
 Implică relații strânse între participanți, uneori chiar forme complexe de organizare
 Presupun implicarea unor persoane care se bucură de poziții sociale, economice, politice și
profesionale dintre cele mai bune
 Au vizibilitate scăzută
 Implică difuziunea responsabilității
 Se comit într-o perioadă mare de timp, greu de circumscris
 Acoperirea lor este uşurată de complexitatea operaţiunilor financiare şi de posibilităţile pe
care le oferă ţinerea contabilităţii, pentru a disimula afacerile frauduloase
 Autorii lor ştiu să inspire încredere prin atitudine şi comportament, sunt inteligenţi, avizaţi
şi versaţi
 Complexitate şi dificultate în acţiunea de descoperire şi de cercetare
 Implică sentimente de victimizare din partea persoanelor cercetate

Criminalitatea economico-financiară poate fi considerată parte ascunsă a criminalității, din

cel puțin trei motive:
1. Este mai greu de identificat și probat, fiind mult mai complexă decât alte forme criminale
tradiționale.
2. Efectele sale, deși deosebit de grave, din punct de vedere al prejudiciilor cauzate și al
numărului mare de persoane (fizice sau juridice) afectate, sunt mai puțin vizibile imediat,
de regulă propagându-se într-o perioadă îndelungată.
 3. Datorită faptului că rezultatul infracțiunilor economico-financiare nu este spectaculos prin
imagine, astfel de fapte, sunt mai puțin mediatizate.
Un studiu efectuat pentru compararea consecințele criminalității în afaceri, față de
criminalitatea tradițională, a relevat faptul că rezultatele negative, păguboase sunt mai mari în cazul
întâi, ale cărei victim sunt:
 Statul, în cazul infracțiunilor de contrabandă, a formelor de fraudă fiscală, fraudelor
financiare ș.a.
 Societățile comerciale, care cad victime în cazul înșelăciunilor cu mijloacele de plată
fasificate, concurența neloială, încălcări ale drepturilor de autor etc.
 Consumatorii, supuși riscului contrafacerilor, produselor falsificate ori înșelăciunilor cu
privire la preț sau calitate.
Criminalitatea economico-financiară formează o mare parte din “numărul ocult” al crimelor
nesemnalate sau insuficient semnalate. Aceste crime cauzează instituțiilor economice și sociale,
precum și populației, prejudicii mult mai mari dacât numărul cazurilor finalizate pozitiv și care, de
regulă, provoacă reacții de lanț.
Conform unui studiu recent, cheltuielile pentru protejarea și prevenirea infracțiunilor
economico-financiare în Franța , se ridică la 1 miliard de euro, în timp ce prejudicial provocat prin
asemenea fapte este estimate la circa 6 miliarde de euro. Aceasta ne formează o imagine elocventă
referitor la dimensiunile criminalității în domeniul economic la nivel global, atingând valori de vârf
în țările dezvoltate din punct de vedere economic, dar afectând cel mai considerabil țările cu o
economie și un sistem judiciar slab, unde astfel de crime afectează profund cursul de dezvoltare și
progres al statului.

Cauzele crimelor economico-financiare.

Cauzele care pot stimula comiterea infracțiunile din domeniul analizat pot fi împărțite în
trei categorii: de natură economică, psiho socială și juridică.
1. Natura economică
 Greutățile financiare ale unor societăți comerciale, care îi motivează pe reprezentanții săi să
recurgă la comiterea unor delicte economico-financiare, pentru a subzista.
 Situația economică precară a anumitor sectoare ale vieții economice, cum ar fi delictele de
bancrută și infracțiunile în materie de credit, specifice perioadelor de recensiune.
 Existența unor profituri mari în anumite ramuri ale activității economice, care tenează
înființarea unor societăți fictive sau în nume colectiv, la care sunt invitați să participe cu
 fonduri un număr mare de depunători, păcăliți de oferta generoasă de profit, care nu-și vor
recupera investiția niciodată.
 Practica acordării unor subvenții de stat râvnite și de exponenții criminalității, care prezintă
în acest scop documente falsificate ce atestă că îndeplinesc condițiile necesare pentru a
beneficia de astfel de facilități.
 Lipsa unui control intern riguros, în cazul societăților comerciale.
 Funcționarea unui sistem vamal protecționist sau practicarea unei fiscalități ridicate.

2. Natură psiho-socială
 Mediul de afaceri dominat de legea concurenței, dorința oamenilor de afaceri de a
maximiza profitul și productivitatea, prin orice mijloace, chiar și comițând infracțiuni.
 Ambiția funcționarilor ce vizează realizarea unei cariere de succes, cu orice preț, precum și
obținerea unor venituri mai mari decât cele legale.
 Ineficiența sau lipsa de operativitate a sistemului judiciar, ceea ce determină victimele să
renunțe la depunerea unor plângeri și sesizări.
 Reacția scăzută a opiniei publice în cazul comiterii unor astfel de infracțiuni, diferită de cea
provocată de alte infracțiuni de impact.
 Ignoranța victimelor sau necunoașterea de către aceștia a mijloacelor de protecție legală de
care dispun, tentația obținerii unor profituri sporite, nedenunțarea anumitor infracțiuni, prin
care au fost lezate, pentru a nu-și deteriora imaginea publică sau prestigiul comercial etc.

3. Natură juridică
 Lipsa regulamentelor interne clare, precise și stabilite, în cazul infracțiunilor legare de
afaceri.
 Inconsecvența dreptului penal internațional al afacerilor, lipsit de unitate, neclar și lacunar,
ceea ce stimulează frauda.

Tipurile crimelor economico-financiare și impactul lor asupra țărilor în

dezvoltare.

Infracţiunile din domeniul criminalităţii economice presupun astfel cunoştinţe şi

competenţe profesionale ridicate din partea celor care le comit. Aceste infracţiuni impun şi
necesitatea unei specializări rapide şi permanente a instanţelor de control, de urmărire şi de
sancţionare, deoarece asemenea fapte provoacă prejudicii patrimoniale considerabile, conduc la
lipsa de viabilitate a societăţilor şi implicit la pierderea locurilor de muncă şi, nu în ultimul rând,
afectează calitatea vieţii şi a mediului înconjurător.
Trebuie de menționat de asemenea exitența multiplelor scheme și procedee care se pot
include în lista crimelor economico-financiare. Însă cele mai proeminente rămân a fi: corupția,
frauda fiscală, fluxurile financiar ilicite, fenomentul de spălare a banilor, paradisurile fiscal
și activitățile off-shore.
Corupţia este una din cele mai grave probleme, la nivel global. Corupția constă într-un
abuz, activ sau pasiv, al funcţionarilor publici, în scopul obţinerii de avantaje financiare private sau
de alte beneficii. Corupţia reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor
interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupţia este foarte frecvent întâlnită în societate
şi este deosebit de gravă, deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria
economică, afectând interesele colective prin: însuşirea, deturnarea şi folosirea resurselor publice
în interes personal, ocuparea unor funcţii publice prin relaţii preferenţiale, încheierea unor
tranzacții prin eludarea normelor morale și legale.
Corupţia vizează un ansamblu de activităţi imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de
indivizi cu funcţii de conducere sau care exercită un rol public, ci şi de diverse grupuri şi
organizaţii, publice sau private, în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale sau unui
statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, şantaj, înşelăciune, mituire,
cumpărare, intimidare.
Printre cauzele care favorizează apariţia corupţiei, se regăsesc şi: slăbirea autorităţii statului
datorită ineficienţei instituțiilor acestuia, degradarea nivelului de trai al indiviziilor , lipsa unor
valori sociale însoţită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul
instituţional şi legislativ, care să fie în concordanţă cu condiţiile socio-economice.
În Republica Moldova, Legea Nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea
corupţiei defineşte corupția ca orice folosire ilegală de către o persoană cu statut public a funcției
sale pentru primirea unor beneficii materiale sau avantaje necuvenite unei alte persoane.
Transparency International, o organizaţie globală non-profit, publică anual un raport în care
se include clasamentul corupţiei la nivel mondial. Fiecare țară este analizată în funcție de percepţia
corupţiei în sectorul public, luându-se în calcul factori, precum corupţia în invățământ în spitale, în
şcoli sau atribuirea unor contracte. Clasamentul pentru anul 2012 reprezintă 176 de ţări, de la cele
mai puţin corupte, la cele mai corupte, cu scoruri cuprinse între 90 - cel mai mare (cele mai puţin
corupte) şi 8 — cel mai mic (cele mai corupte). Două ţări din nordul Europei, Danemarca şi
Finlanda, precum şi Noua Zeelandă, sunt cele mai puțin corupte ţări din lume, aflându-se la
egalitate, cu un indice de 90. Între primele 10 țări mai intră patru state europene — Suedia, Elveția,
Norvegia şi Olanda, dar şi Singapore, Australia și Canada. Germania este pe locul 13, Barbados
este cea mai puţin coruptă ţară din America Centrală, locul 15, Marea Britanie este pe 17, la
egalitate cu Japonia, în timp ce Statele Unite ale Americii ocupă locul 19. Cea mai puţin coruptă
ţară din America de Sud este Chile, locul 20. Austria este doar pe locul 25, în timp ce Qatar şi
Emiratele Arabe Unite sunt cele mai puţin corupte ţări din Orientul Mijlociu, locul 27. Botswana
este cea mai puţin coruptă ţară din Africa, pe locul 30, la egalitate cu Spania, în vreme ce Coreea
de Sud este doar pe locul 45. Contrar aşteptărilor, Grecia este cea mai coruptă ţară a Uniunii
Europene, aflându-se pe locul 94, cu un scor de 36, la egalitate cu Republica Moldova, India.
Mongolia, Columbia, Senegal. România ocupă locul 66 în clasamentul corupţiei la nivel mondial,
primind un scor de 44 de puncte. Italia este cea mai coruptă ţară occidentală, aflându-se pe locul
72.
Frauda fiscală reprezintă ansamblul practicilor care urmăresc elucidarea în totalitate sau
în parte a impozitului datorat statului.
Frauda fiscală reprezintă o activitate frauduloasă specializată, ingenioasă, non- violentă în
esenţa sa, având un impact economic foarte important. În funcţie de locul de manifestare,
intensitate, metodele folosite în antiteză cu legislaţia economică, fiscală, dar şi cu morala şi
toleranţa societăţii, frauda poate îmbrăca forme violente, precum evaziunea fiscală, contrabanda,
înşelăciunea, dar şi forme nesesizabile sau speculative, interpretări particulare ale unor prevederi
legale în scopul sustragerii sau evitării impozitării. Frauda fiscală ocupă un loc central în sfera
criminalităţii economico-financiare.
În activitatea practică, încadrarea fraudei, în formele dure de manifestare sau în cele
speculative, este determinată de legislația statelor și de momentul desfășurării unei anumite
activități. Astfel, în funcție de politica economică adoptată la un moment dat, operațiunile de
import pot fi purtătoare ale unor impozite foarte mari sau, după caz, ale unor taxe convenționale
justificate de costurile unor servicii vamale.
Fără a detalia motivele care determină opțiunea pentru o anumită politică vamală, rezultă
clar că elucidarea obligațiunilor vamale va produce efecte diferite în cele două cazuri, aceeași faptă
putând fi considerată o gravă infracțiune sau o eroare statistică.
Declararea veniturilor și, în consecință, stabilirea impozitului aferent acestora pot fi
operațiuni simple, dacă sursele sunt bine delimitate și tehnica de calcul se bazează pe un sistem
logic, dar complexitatea operațiunilor crește, iar siguranța unor corecte delimitări ale impozitelor
scade accentuat, în cazul existenței unei multitudini de surse de venit concomitente pentru același
subiect.
În practică, se întâlnesc foarte des situațiile când contribuabili cu venituri mici sunt riguros
impozitați, în timp ce posesorii unor surse multiple de venituri beneficiază de o sumedenie de
circumstanțe care, în final, conduc la o impozitare ce contravine evident principiilor de echitare
fiscală. În același cadru trebuie explicată egalitatea dintre veniturile pe care un stat le obține în
cazul în care fiscalitatea nu există sau nu este excesivă și eficiența organizării, în aceste condiții, a
instituțiilor de control.
Autorii infracţiunilor de fraudă fiscală pot acţiona în mod singular, neorganizat, în cazul
unor fapte ce pot fi încadrate în mica criminalitate, sau organizat, când autorii sunt asociaţi în
scopul comiterii unor mari fraude care pot afecta în mod grav bugetul de stat .
În prima situaţie actele ilegale au caracter întâmplător, conjunctural, în timp ce activităţile
criminale din a doua categorie sunt caracterizate de stabilitate în timp, pregătite cu mare
rigurozitate şi au ca ţintă finală obţinerea unor mari câştiguri în dauna statului. De cele mai multe
ori, reţelele de mari evazionişti acţionează la nivel internaţional, jonglând cu
importurile/exporturile de mărfuri, în ceea ce priveşte cantitatea şi preţul acestora, beneficiind şi de
dificultatea întâmpinată de instituţiile de control în a obţine date despre astfel de operaţiuni, dintr-o
altă ţară.
Fluxuri financiare ilicite. Impactul asupra țărilor în dezvoltare. Cu fluxuri financiare
ilicite, în valoare medie anuală de 375 de milioane de dolari SUA. Republica Moldova este plasată
pe locul 82 dintre 125 de țări în clasamentul care evidențiază evoluția media anuală a fluxurilor
financiare ilicite în perioada 2000-2008, elaborat de Grupul de analiză american Global Financial
Integrity (GFI).
Potrivit raportului „Illicit Financial Flows from Developing Countries: 2000-2009 (Fluxurile
financiare ilicite în (țările dezvoltate: 2000-2009), elaborat de GFI, valoture cumulativă a fluxurilor
financiare ilicite, în această perioadă, se ridică la 3 miliarde 375 de milioane de dolari. Această
sumă depășește stocul investițiilor străine directe, care, la sfârșitul trimestrului III. 2010, potrivit
Băncii Naționale a Moldovei, se apropia de 2,8 miliarde de dolari.
Fluxurile financiare ilicite pot reprezenta, printre altele, sume de bani scoase din Republica
Moldova si plasate in conturi bancare din paradisurile fiscale. Potrivit estimărilor Transparency
International, fluxurile financiare ilicite, în valoare medie anuală, se cifrează, in Republica
Moldova, la 101,17 dolari pe cap de locuitor.
 Fig 3.1 Raportul dintre corupție și fluxuri ilicite de capital în anumite țări

Deşi volumul refluxului de capital din China este cel mai mare, comparat cu Produsul
Intern Brut al acestei țări, este relativ mic, chiar mai redus decât cel din Malaiezia, Arabia Saudită
sau Republica Moldova şi ca urmare pune mai puțină presiune pe stabilitatea economică. În ţările
cu un reflux ilicit de capital, mai înalt pe cap de locuitor, impactul asupra sărăcirii populaţiei este
mai mare.
Totuşi trebuie menționat faptul că refluxul capitalului dintr-o ţară duce la afluxul acestuia în

altă ţară. Ţările recipiente ale fluxurilor de capital ilicit sunt, preponderent, cele cu o infrastructură
dezvoltată de deservire a capitalului sau cele care oferă posibilități de a camufla provenienţa
acestui capital.
Trebuie de menționat faptul că în aceste condiții, în cazul țărilor în dezvoltare și nu numai,
autoritățile oficiale trebuie să creeze un climat investițional favorabil, să dezvolte infrastructura
pieţei financiare, inclusiv sistemul bancar, piaţa hârtiilor de valoare, să organizeze un sistem de
evidenţă a fluxurilor ilicite de capital, printr-un schimb operativ de informaţie cu alte ţări,
depunând eforturi pentru restituirea capitalului.
Fenomentul de spălare a banilor.Spălarea banilor proveniţi din activităţi ilegale
afectează, în mod direct, liberul acces la investiţii, afectează piaţa muncii legale, desfacerea,
consumul, dar şi producţia propriu-zisă.
Termenul de spălare a banilor a început să fie folosit, în anii 1920, când, în SUA, unele
grupuri infracţionale (foarte cunoscuţi ar fi Al Capone şi Bugsy Moran) au deschis spălătorii, fie
auto, fie de rufe, care aveau rolul de a spăla „banii murdari", în fapt să-şi justifice banii proveniţi
din diverse activităţi criminale. Probabil că tocmai de la aceste activităţi a rămas şi denumirea
de ,,money laundering" (spălarea banilor), care, în timp, a căpătat şi o consacrare juridică.
Prin analiza fenomenului, din punct de vedere economic, spălarea banilor presupune
ansamblul de tehnici si metode economice si financiare, prin care banii sau alte bunuri oblinuţe din
activiţăti ilicite, frauduloase, precum economia subterană sau coruptia, sunt desprinse de originea
lor, pentru ca apoi să li se dea o aparentă proveniență justificată legal si economic, în scopul
investirii lor in economia reală.
Conform legii Republicii Moldova nr.190 cu privire la prevenirea şi combaterea banilor
finanțării terorismului, noțiunea de spălare a banilor este definită ca acțiuni, stabilite în Codul
penal, la art.243, orientate spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienței veniturilor ilicite
ori spre tăinuirea originii sau apartenenței unor astfel de venituri. La rândul lor, veniturile ilicite
sunt definite ca bunuri destinate, folosite sau rezultate, direct sau indirect, din săvârșirea unei
infracțiuni.
În zilele noastre, acestui scop folosesc restaurantele fast-food, cazinourile şi societățile
comerciale ce au la bază numerarul.
Aceasta este cea mai periculoasă componentă a economiei subterane şi cuprinde:
activităţile de producție,distribuție şi consum de droguri, traficul de arme, traficul de materiale
nucleare,furtul de automobile, prostituția, traficul de carne vie, corupția, şantajul, falsificarea de
monede sau alte valori, contrabanda etc.
Activitățile criminale, precum traficul de droguri, de armament, de material nuclear,
constituie o realitate pe care o sesizăm destul de des prin intermediul unor ştiri de senzație, dar în
spatele acestor activități circulă sume uriaşe, generatoare de adevărate fluxuri economice
financiare. Fenomenul de plasare în economia oficială a banilor proveniți din activitatea criminală
a cuprins, în jocul său, importante segmente ale sistemului financiar bancar internațional.
Spălarea banilor orientează banii dintr-o economie ilegală şi îi plasează în investiții
binevenite în economia legală și este un fenomen care influențează direct economia oricărui stat,
fiind foarte dificil de identificat din punct de vedere legal mai ales în țările în proces de dezvoltare
cu un sistem economic și legislativ care acceptă și închide ochii asupra unor asemenea crime
economice persistente.
Paradisurile fiscal și activitățile off-shore. „Paradisul fiscal" poate fi definit ca fiind
spaţiul geografic (reprezentat de teritoriul unei țări sau numai de o parte a teritoriului unui stat), în
interiorul căruia se acordă numeroase și felurite facilităţi fiscale: nu se percep impozite (ori acestea
sunt constituite din cote reduse și privesc numai unele categorii restrânse de venituri sau bunuri), se
asigură — la un nivel ridicat - secretul bancar, este stimulată dezvoltarea activităţilor comerciale și
transferul beneficiilor, nu există restricţii în privinţa schimburilor valutare etc.
În prezent, în lume, exista mai mult de 50 de regiuni considerate paradisuri fiscale. Acestea
sunt situate în arhipelaguri, în republici insulare sau ţări mici.
În ultimii ani, controversatul termen ,,paradis fiscal" s-a transformat în mult mai prețiosul
„centru financiar off-shore", şi aceasta datorită instrumentului principal utilizat în desfășurarea
afacerilor în cadrul paradisului fiscal, reprezentat de societatea off shore. În limbajul englez comun
„off-shore" înseamnă „dincolo de ţărm", în limbajul economic de specialitate, termenul
desemnează activităţi în afara graniţelor naționale ale statului în care sunt rezidente. O ,,companie
off-shore” este o societate înregistrată într-o țară sau într-un teritoriu dependent al unei țări cu
legislație autonomă, dar care nu desfășoară activități economice pe teritoriul respectiv.
Societatea sau compania off-shore constituie un instrument financiar utilizat pentru
planificarea şi evitarea impozitelor, pentru creşterea profitabilităţii afacerii, pentru participarea (ca
acționar sau asociat) la managementul afacerii, cu deplină libertate a mişcării resurselor financiare
și în deplin anonimat al proprietarului.
Scopul constituirii unei companii off-shore, extrem de diversificat, reprezintă, totodată,
unul din cele mai importante aspecte legate de infiinţarea societății, întrucât, în contextul
mondializării schimburilor, se consideră că o întreprindere, care ignoră paradisul fiscal, se
condamnă la non-competivitate. Prin aceasta, compania off-shore va trebui să fie în măsură, înainte
de toate, să-şi cunoască cu adevărat interesele.
Avantajele oferite de companiile off-shore, înregistrate în paradisurile fiscale, sunt:
1) Anonimat şi confidențialitate;
2) Suportă taxe reduse şi ajută la o mai bună planificare internațională a taxelor;
3) Lipsa controalelor valutare;
4) Operează într-un sistem economic şi politic stabil;
5) Operează într-un sistem bancar bine organizat şi dezvoltat;
6) Posibilitatea diversificării obiectivului de activitate, fără nicio restricţie;
7) Regulamentc lejere;
8) Posibilitatea de expansiune mult mai bună.
Şi pentru că paradisurile fiscale protejează identitatea clienţilor săi prin lege, este greu de
spus cam cât pierde un stat prin neimpozitarea veniturilor expatriate. Practic, oricine îşi poate
deschide un off-shore, dacă are banii necesari — aproximativ 2.000 de euro. Capitalul social nu
poate depăşi suma de 40.000 de euro, iar taxa anuală este cel mult 1.000 de euro. Deşi utilizarea
diferenţelor de legislaţie fiscală dintre două sau mai multe ţări este cel puţin la fel de veche ca şi
impozitarea, totuşi, în timp, utilizarea off-shore-urilor a devenit practică-standard, dacă nu pentru
spălarea banilor, atunci pentru evaziunea fiscală.
Cel mai mare paradis fiscal din spaţiul comunitar este Luxemburgul, ţara în care banii pot
fi, legal, feriţi de impozitare. In micuțul stat, funcţionează 141 de bănci din 26 de ţări. Timp de mai
multe decenii, Luxemburgul şi-a câştigat reputaţia de oază fiscală sigură. Volumul fondurilor de
investiţii se ridică la aproximativ 2.100 de miliarde de euro, estimează biroul de consiliere
financiară Ogier.
Este evident că nivelul semnificativ al fondurilor băneşti derulate prin intermediul
paradisurilor fiscale şi al centrelor off-shore este foarte tentant pentru criminalitatea financiară. În
acest sens, folosirea entităţilor multiple de tip ecran şi derularea de operaţiuni economice fictive
sunt doar câteva din tehnicile pe care unii agenţi economici le folosesc in activităţile lor ilicite.

Combaterea crimelor economico-financiare în RM.

Dezvoltarea economiei constituie un factor primordial în profilaxia social-generală a
infracţiunilor economice care are funcţia de lichidare sau neutralizare a fenomenelor negative ce le
determină.
Problema prevenirii infracţiunilor economice a fost frecvent abordată în literatura
criminologică autohtonă. În particular a fost menţionat faptul că eficacitatea contracarării
criminalităţii economice e legată în primul rînd de perfecţionarea legislaţiei impozitare, care
trebuie să aibă funcţie stimulatorie şi să nu înăbuşe producătorul. Acesta va lichida substractul
criminalităţii economice- economia tenebră. Această funcţie trebuie executată de puterea
legislativă şi executivă pentru a evita impulsurile generatoare ale tensiunii sociale. În afară de
această activitate de creare a dreptului (legiuitorului) trebuie implementată expertiza criminologică
a proiectelor de lege. Atît timp cît aceasta va lipsi, legile adoptate vor fi în detrimentul cetăţenilor
şi subiecţilor afacerilor personale.
Nu mai puţin importantă pentru prevenirea infracţiunilor economice este optimizarea
activităţilor tuturor organelor de ocrotire a normelor de drept, a organizaţiilor sociale implicate în
această activitate. Majoritatea cercetătorilor au ajuns la concluzia că trebuie delimitate trei direcţii
ale activităţilor de prevenire:
1. Relevarea şi lichidarea (neutralizarea) factorilor criminogeni, care condiţionează real aceste
infracţiuni (prevenirea generală);
2. Depistarea şi suprimarea infracţiunilor în curs de pregătire (prevenirea specială);
3. Determinarea persoanelor capabile de comiterea infracţiunilor şi luarea măsurilor
educaţionale faţă de ele.
În legătură cu faptul că procesul de luptă cu criminalitatea economică este complicat,
trebuie antrenat potenţialul ştiinţific al statului în scopul elaborării unor propuneri concrete privind
perfecţionarea activităţii tuturor subiecţilor profilaxiei infracţiunilor şi coordonarea acţiunilor lor
interdependente.
Elaborarea măsurilor organizaţional-practice e rezonabil să fie trecute în competenţa
subdiviziunilor responsabile de prevenirea infracţiunilor din domeniul economiei. În sistemul de
drept aceste subdiviziuni sunt reprezentate de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei, de Centrului Național Antocorupție şi de Inspectoratul Fiscal.
Activitatea acestor servicii, în cazul unor colaboratori incoruptibili, cinstiţi şi corecţi,
trebuie să corespundă standardelor internaţionale, să fie transparentă la maximum şi explicită atît
pentru societate, cît şi pentru întreprinzători, pentru a îndeplini cu eficienţă următoarele sarcini:
1. Să prevină oportun, să descopere şi să cerceteze infracţiunile din domeniul economic
comise la întreprinderi, în organizaţii, structuri comerciale, sistemele bancar şi financiar-
creditar, să obţină recompensarea deplină a pagubelor cauzate, să asigure protecţia
cetăţenilor împotriva atentatelor criminale;
2. Să utilizeze activ mijloacele mass-media pentru reflectarea stării criminalităţii economice
din republică şi a direcţiilor de luptă cu aceasta.
Efect profilactic pot avea măsurile de perfectionare a activităţilor organelor de control care
să fie împuternicite cu drepturile organelor de anchetă. Conjugarea controlului aprofundat a
activităţii economice sau logistice cu aplicarea măsurilor operative corespunzătoare a avut efecte
pozitive în multiple ţări.
Infracţiunile de rezonanţă descoperite în ultimul timp în sfera economică externă
demonstrează necesitatea creării unui mecanism principal nou de control valutar-vamal, care să fie
bazat pe interacţiunea organizaţională a organelor financiare, bancare şi vamale. Drept rezultat a
imperfecţiunii unui atac control, satatul nostru pierde anual mijloace valutare în sumă de miliarde,
care ajung pe conturi bancare străine.
Un factor de stopare a infracţiunilor economice este aplicarea de către organele de
administrare locală a măsurilor cu caracter organizator-gestionaa fiind vorba în primul rînd de
sporirea posibilităţilor sistemului de asigurare tehnico-materială, de determinarea regulilor de
arendare a încăperilor neînlocuibile; desfăşurarea iarmaroacelor specializate pentru asigurarea
tehnico-materială ale diverselor structuri ale buisinessului.
Un obstacol important pentru infracţionalitatea economică constituie măsurile orientate spre
lichidarea crizei neachitărilor din diverse ramuri ale economiei şi a utilizării iraţionale a
mijloacelor bugetare, în particular:
 executarea controaleleor complexe de către ministerele şi departamentele corespunzătoare,
privind legalitatea realizării operaţiilor comercial-valutare de către subiecţii antreprenoriali
care activează pe lîngă întreprinderile de stat, relevarea faptelor de obţinere a profitului prin
extragerea din circulaţiei a diferenţei dintre preţurile de cost şi preţutile de detaliu ale
mărfurilor şi serviciilor.
 achitarea datoriilor de plată a salariilor cu implementarea mecanismului şi răspundere
materială a întreprinderilor datornice faţă de proprii angajaţi;
  asigurarea unui control strict asupra procesului de transfer a mijloacelor bugetare cu scop
de asigurare statală, pînă la momentul primirii lor de destinatar, precum şi asupra procesului
de strîngere a datoriilor la plata salariilor.
La etapa actuală sarcina primordială de luptă cu criminalitatea economică constituie iesirea
din criza generală care a început încă în anii ’90 ai secolului XX, și s-a agravat acum fiind
condiționată de situația pandemică mondială, iar sarcina strategică este trecerea spre economia de
piaţă orientată spre societate, demonopolizarea ei crearea condiţiilor de concurenţă loială.

Concluzii
În funcţie de capacitatea de control a fiecărui stat sunt depistate şi un număr mai mare de
acte de fraudă. Dacă frauda este descoperită, se reuşeşte şi recuperarea, măcar parţială, a sumei
pierdute, dar rămân nenumăratele cazuri nedescoperite. Astfel apare dilema numărului efectiv de
personal care ar trebui să se ocupe de depistarea şi sancţionarea fraudelor, având în vedere că un
număr excesiv al acestora ar duce la o presiune fiscală prea mare, afectând mersul activităţilor
economice. Totuşi un număr insuficient asigură o libertate excesivă, ce contribuie la creşterea
fenomenului de fraudă.
Rămâne totuși primordială problema luptei împotriva crimelor económico-financiare în
cazul țărilor în dezvoltare, unde nivelul unor astfel de crime este destul de mare, și unde acestea are
efecte extrem de pronunțate asupra situației economice din țară, cât și a cetățenilor. O problema
majoră o reprezintă criminalitatea económico-financiară care este susținută de sistemul politic din
statele respective.
În cazul Republicii Moldova, consider că statul nostru este un exemplu ce atestă
consecințele nefaste a corupției, fenomenului de spălare de bani, fraudă fiscală etc, atestat în ultimii
ani care a culminat cu “furtul miliardului”, fenomene care au influențat extrem de negativ asupra
situației economice din țară și au determinat criza economică cu care se confruntă în continuare
statul nostru. Este de lăudat însă faptul că instutuțiile europene și-au pus ca scop și încearcă să
contribuie la lupta țărilor în dezvoltare cu crimele economico-financiare pentru dezvoltarea
ulterioară prosperă a acestora.
 Bibliografie

1. BORIS CHISTRUGA, CONSTANTIN POSTICĂ.Manual Economie Mondială.. Editura

ASEM, Chișinău, 2013.

2. Craiu, Nicolae - Mecanisme de evaziune şi fraudă fiscală - Revista

finanţe publice şi contabilitate v. 15, nr. 4, p. 3-4- Aprilie 2004

3. Moldoveanu, Dragoş - Criminalitatea economico-financiară, Ed. Global

Print, Buc. 1999, p. 13

4. https://www2.deloitte.com/content/dam/Deloitte/tw/Documents/financial-services/tw-the-
global-framework-for-fighting-financial-crime-en.pdf

5. https://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/CRIMINALITATEA-FINANCIARA669.php

6. http://chamber.org.tt/wp-content/uploads/2013/12/white-collar-crime.aramdeo.dec-19-13.pdf

7. https://juridicemoldova.md/8517/white-collar-crime-cateva-repere-conceptuale.html

8. Pătroi, Dragoş - Evaziunea fiscală, între latura permisivă, aspectul

contravenţional si caracterul informaţional - Ediţia a doua-2010