ECONOMIA COMBUSTIBILILOR

partea 1

CURS
2020 – 2021

s.l. dr.ing Elena Pop

 Cap 3
Caracteristicile energetice ale combustibililor fosili;

1. Caracteristicile combustibililor energetici

1.1. Clasificarea combustibililor energetici

Din multitudinea criteriilor de clasificare, ca provenienţă, vârsta

geologică, originea şi materialul genetic iniţial, modul de obţinere, etc.,
cel mai des se utilizează clasificarea după starea de agregare. După
acest criteriu, combustibilii se clasifică în solizi, lichizi şi gazoşi.

După provenienţă, combustibilii se împart în:

 naturali (ce se utilizează sub forma în care se găsesc în natură sau
suferind cel mult operaţii fizice ca spălarea sau sortarea)
 artificiali (obţinuţi în urma unor procese tehnologice).
 Notiunea de combustibil
Combustibilii sunt substanțe care prin ardere, respectiv oxidare, produc o cantitate
semnificativă de căldură și pot fi utilizate ca surse economice de căldură. Conditia esentială
pentru ca o substantă să fie considerată combustibil: să reacționeze exoterm cu oxigenul,
cu viteză mare și la temperaturi ridicate

Condiții suplimentare pe care trebuie să le îndeplinească o substanță pentru a putea fi

considerată combustibil din punct de vedere economic:

 Să fie răspândită în natură și accesibilă pentru folosire pe scară largă

 Să prezinte o concentrație naturală ridicată în elemente carburante, care să justifice
extracția și utilizarea economică
 Să necesite costuri cât mai reduse pentru recuperarea din zăcământ;
 Proporția substantelor combustibile să fie suficient de ridicată pentru a asigura
aprinderea și arderea în condiții cât mai ușoare
 Să necesite o tehnologie de ardere simplă și ieftină
 Să-și mențină proprietățile fizico-chimice constante în timp
 Resursa energetică din care provine să nu constituie materie primă utilizabilă mai
rentabil d.p.d.v. economic pentru obținerea de produse finite mai valoroase comparativ
cu utilizarea acestora în scopuri eneretice
 Produsele rezultate prin ardere să conțină cantități cât mai reduse de compuși corozivi
sau toxici pentru om și mediul înconjurător
Clasificare combustibili energetici

Combustibili
energetici

Combustibili
Hidrogen
organici

Combustibili
Deșeuri
clasici Biocombustibili
combustibile
(epuizabili)
 Principalele grupe de combustibili energetici organici

Combustibili
energetici organici

Combustibili
clasici obținuti prin Biocombustibili:
prelucrare - lemn energetic cultivat;
industrială
- culturi energetice agricole
- gazificarea și piroliza masei
lemnoase
- deșeuri lemnoase forestiare
și industriale
Combustibili
Cărbune prelucrat: gazoși naturali, - deșeuri vegetale agricole
sortat, concasat, Derivate petroliere gaze combustibile
măcinat, lichide distilate obținute prin
semicocs, cocs, prelucrarea
brichete cărbunelui sau al
petrolului
 Clasificarea combustibililor după provenienţă

Combustibilul Naturali Artificiali

solid cărbune, mangal, cocs, semicocs,

şisturi bituminoase brichete, deşeuri solide
combustibile (industriale şi
menajere

lichid ţiţei derivatele ţiţeiului (benzina,

petrol lampant, motorina,
păcura)
gazos gaz natural şi de gaz de cocsificare,
sondă gaz de semicocsificare, gaz
de furnal,
biogaz, gaz de gazogen,
gaze reziduale combustibile
 Pentru valorificarea lor energetica, combustibilii se ard şi modurile cele
mai uzuale de ardere ale acestora:

 Combustibilii solizi (cărbunii) pot fi arşi în stare concasată pe grătar

(necesitând dimensiuni medii de 30 ÷ 100 mm), sau în stare pulverizată
(necesitând dimensiuni medii mai mici sau egale cu 100 µm); măcinarea
se face cu ajutorul morilor care pot fi de mai multe tipuri.

 Combustibilii lichizi se ard de obicei sub formă pulverizată, stare la care

se ajunge prin injectarea acestora la presiuni foarte ridicate. Există şi
metode speciale de ardere a combustibililor lichizi sub formă de pânză
tronconică creată cu ajutorul unor arzătoare speciale.

 Combustibilii gazoşi se ard prin injectare directă. Dacă la ceilalţi

combustibili amestecul cu aerul comburant se face numai în interiorul
focarului, la arderea combustibililor gazoşi acest proces se poate
definitiva şi înainte de injectarea în focar, după caz.
2.1. Compoziţia combustibililor solizi
Complexul de substanţe ce formează un combustibil solid este format din:
 masa organică, ce este alcătuită din substanţe în a căror
constituţie intră
 Carbonul;

 Hidrogenul;

 Oxigenul;

 Azotul;

 Sulful

 masa anorganică, formată din substanţele minerale;

 umiditatea.

Dacă la masa organică se ia în considerare şi sulful combustibil din masa

anorganică, se obţine masa combustibilă.
Deoarece, masa minerală se obţine prin calcinarea cărbunelui la 815 ±
25°C, aceasta mai poartă numele şi de cenuşă.

Suma dintre masa minerală şi umiditate formează balastul cărbunelui.

Compoziţia şi proprietăţile masei organice variază cu vârsta geologică, o

dată cu creşterea vârstei, cantitatea de carbon şi puterea calorifică
crescând.

Sulful se compune din:

 sulful organic (aflat în combinaţiile masei organice)
 sulful din sulfuri (care intră în sulful combustibil )
 sulful mineral (sulful din pirită)
Sulful organic împreună cu sulful din sulfuri formează sulful combustibil
Umiditatea cărbunilor se împarte în două categorii:

 umiditatea de îmbibaţie (superficială sau externă); se pierde prin

uscarea cărbunelui în aer liber până la greutate constantă, sau în
etuvă la o temperatură maximă de 45°C;

 umiditatea higroscopică (coloidală, interioară). Reprezintă apa

rămasă în cărbune după îndepărtarea umidităţii de îmbibaţie şi se
determină prin uscarea în etuvă la 105°C a unei probe, ce a fost în
prealabil supusă îndepărtării umidităţii de îmbibaţie.

Suma celor două umidităţi, formează umiditatea totală a cărbunelui.

2.2. Stările de referinţă ale combustibililor solizi

Conform STAS 298-69, combustibilii solizi pot avea următoarele stări:

 starea iniţială (simbolizată prin ataşarea indicelui superior i). Defineşte

combustibilul în condiţiile de zăcământ (dare în folosinţă). Combustibilul
conţine umiditatea totală;

 proba pentru analiză (indice superior a), reprezintă proba de combustibil

cu granulaţia sub 0,2 mm, conţinând numai umiditatea probei pentru
analiză, o parte sau întreaga umiditate de îmbibaţie nemaiexistând;
 starea anhidră (combustibil anhidru-simbol anh), reprezintă cazul
combustibilului lipsit de umiditate;

 starea (masa) combustibilă (simbol mc), reprezintă cazul

combustibilului anhidru şi fără cenuşă;

 starea (masa) organică (indice O), reprezintă cazul combustibilului

anhidru şi fără masă minerală.
Analiza elementară (STAS 398-69), evidenţiază un combustibil solid sub
forma a cinci elemente (carbon - C, hidrogen - H, oxigen - O, sulf - S, azot -
N) şi a două substanţe (apa şi cenuşa) prin exprimare în procente masice:

C i + H i + O i + N i + S ci + A i + Wti = 100, %

Cu Sc s-a notat sulful combustibil, ce reprezintă suma dintre sulful organic şi

sulful din sulfuri .

S ci = S oi + S si , %
Wti reprezintă umiditatea totală şi este suma dintre umiditatea de îmbibaţie
şi cea higroscopică .

W ti = W ii + W hi
 proba pentru analiză (indice superior a), reprezintă proba de combustibil cu
granulaţia sub 0,2 mm, conţinând numai umiditatea probei pentru analiză, o parte
sau întreaga umiditate de îmbibaţie nemaiexistând:

C a + H a + O a + N a + S ca + A a + Waa = 100,%
 starea anhidră (combustibil anhidru-simbol anh), reprezintă cazul combustibilului
lipsit de umiditate:
C anh + H anh + O anh + N anh + S canh + A anh = 100,%
 starea (masa) combustibilă (simbol mc), reprezintă cazul combustibilului anhidru şi
fără cenuşă;

C mc + H mc + O mc + N mc + S cmc = 100,%

 starea (masa) organică (indice O), reprezintă cazul combustibilului anhidru şi fără
masă minerală.

C O + H O + O O + N O + S OO = 100,%
2.3. Analiza imediată (tehnică)

Analiza imediată sau imediată reprezintă determinarea la o probă de

combustibil solid, a cantităţii de apă (W), cenuşă (A), materii volatile (V)
şi carbon fix (Cf).

W a + V a + C af + Aa = 100,%

Aceste analize sunt rezultatul unei necesităţi practice, de cunoaştere a

caracteristicilor unui combustibil solid prin investigaţii simple tehnologice şi
rapid de executat.
 Analiza imediată are o strânsă legătură atât cu criteriul expus pentru
clasificarea cărbunilor, cât şi cu vârsta acestora

 Materiile volatile (V), constituie acea fracţiune masică din combustibil care
este degajată sub formă de gaze sau de vapori, atunci când combustibilul în
cauză este supus unei temperaturi ridicate, dar standardizate. Această
fracţiune este alcătuită din hidrocarburi precum şi din alte gaze care rezultă
în urma fenomenelor de descompunere termică şi de distilare a
combustibilului analizat.

Conform STAS 5268-69, prin materiile /substanţele volatile ale unui

combustibil solid, se înţelege cantitatea totală de produse degajate prin
încălzirea sa, în atmosferă fără oxigen (de regulă prin acoperirea probei cu
nisip), la temperatura de 815°C, timp de 7 minute.
 Carbonul fix (Cf) este un reziduu combustibil care rămâne sub formă solidă
după degajarea materiilor volatile. Acest constituent nu este format complet
din cărbune, iar starea, precum şi duritatea sa reprezintă un ghid în
alegerea echipamentului de tratare a combustibilului şi de ardere a
acestuia. În general carbonul fix reprezintă acea porţiune din combustibil
care trebuie arsă în stare solidă, fie într-un strat de cărbune pe un grătar, fie
sub formă pulverizată.

Reziduul solid, ce rămâne în creuzet la determinarea materiilor volatile,

poartă numele de cocs, partea combustibilă din cocs reprezentând
cărbunele fix.
 Carbonul total (C) include atât carbonul fix cât şi cel înmagazinat în
componenţa materiilor volatile. Tot acest carbon se va regăsi în bioxidul de
carbon care va fi evacuat în atmosferă odată cu gazele de ardere, venind în
contradicţie cu noile reglementări europene care limitează acest tip de
emisii poluante.

 Cenuşa (A) este reziduul non-combustibil care rămâne după arderea totală
a cărbunelui. Cenușa rezultată în urma arderii se caracterizează din punct
de vedere chimic prin conţinutul de metale grele, precum şi prin caracterul
ei acid sau bazic – elemente care pot să intre cu o pondere importantă în
calculul tehnico-economic al soluţiei tehnice adoptate. De asemenea
proprietăţile fizice ale cenuşii – cum ar fi temperaturile de înmuiere şi topire
– pot conduce la adoptarea unor soluţii tehnice diferite de cele mai ieftine,
în foarte multe situaţii.
 Hidrogenul (H) arde în totalitate rezultând vapori de apă. Acest element nu
este considerat ca un factor poluant al atmosferei.

 Sulful (S), este determinat separat şi stă la baza uneia dintre cele mai
costisitoare acţiuni dezvoltate în paralel cu evoluţia centralelor, acţiuni
legate de epurarea oxizilor săi din gazele de ardere. Aceşti oxizi care se
formează în timpul procesului de ardere, se combină cu vaporii de apă
producând acizi care atacă metalul din care sunt confecţionate
schimbătoarele de căldură ale cazanului; mai mult, odată ajunşi în
amosferă, aceşti acizi revin pe suprafaţa pământului sub formă de ploi
acide, care afectează din plin continuitatea vieţii. Legislaţiile în vigoare din
ţările avansate impun utilizarea numai acelor combustibili solizi care au un
conţinut redus de sulf – de regulă sub 1% ; în plus cele mai multe centrale
energetice noi sunt dotate cu instalaţii speciale – foarte costisitoare – care
sunt destinate captării oxizilor de sulf din gazele de ardere evacuate în
atmosferă.
 Azotul (N) din combustibil este un element aparent inert în cursul
procesului de ardere; totuşi în cadrul proceselor de ardere caracterizate de
temperaturi foarte mari (peste 1300 oC) acest element se combină cu
oxigenul formând cu azotul din aerul comburant (mult mai important din
punct de vedere cantitativ) aşa numitele noxe, care poluează atmosfera şi
pentru care s-au făcut numeroase cercetări urmate de investiţii foarte
serioase pentru eliminarea riscului poluării.

 Oxigenul (O) constituie un ghid privind ierarhizarea combustibilului

respectiv. Cu cât conţinutul de oxigen din combustibil este mai mare, cu atât
acesta este mai tânăr şi prin urmare mai slab din punct de vedere energetic.
Oxigenul se regăseşte de cele mai multe ori legat de carbon şi de hidrogen
şi prin urmare reduce capacitatea de reacţie a acestora contribuind la
scăderea puterii calorifice a combustibilului respectiv.
 Umiditatea (W) are o valoare variabilă chiar şi pentru acelaşi combustibil,
aşa după cum s-a mai arătat mai sus. Umiditatea are o influenţă
contradictorie în analiza combustibililor: pe de o parte un conţinut ridicat de
umiditate presupune investiţii sporite legate de necesitatea îndepărtării ei
pentru a spori capacitatea de aprindere a combustibilului, precum şi
eficacitatea termică a acestuia, iar pe de altă parte absenţa umidităţii poate
provoca autoexplozii grave sau autooxidări suplimentare care nu sunt de
dorit. Umiditatea se poate categorisi sub două forme: umiditatea
higroscopică şi umiditatea de îmbibaţie. Influenţe negative are doar
umiditatea de îmbibaţie care depăşeşte valori de peste 25%.