Ion – Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu ramane in literatura ca un nuvelist si romancier a carui opera se afla la granita
dintre realism si modernism.
In anul 1920 este publicat romanul “Ion”, roman ce a fost prefigurat de o nuvela si un alt schelet
de roman.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, ca specie literara este un roman
social, obiectiv, apartinand realismului.
Opera, dupa marturisirile scriitorului se bazeaza pe evenimente reale. In satul de bastina, Liviu
Rebreanu a intalnit un taran pe nume Ion Pop al Glanetasului care i-a vorbit de pamant cu
patima, s-a plans de faptul ca nu are pamant, pentru el fiind echivalent cu statutul social. In
opera, il surprinde oe Ion, personaj principal al romanului si pe Titu Herdelea stand de forma
despre pamant.
In acelasi sat intr-o duminica de sarbatoare, scriitorul a observat un taran iesit de la biserica,
mergand peste hotare si aplecandu-se asupra pamantului si-a apropiat fata de pamant ca o
sarutare, dar vazand ca cineva il priveste a fugit. La randul ei, scena se regaseste in roman atunci
cand Ion saruta pamanturile lui Vasile Baciu. Avand o mentalitate rigida, lumea satului s-a
confruntat cu o povste aparte o fata din sat pe nume Rodovica ramane insarcinata cu “cel mai
becisnic flacau din sat”. Scriitorul o identifica pe aceasta cu Ana, personaj al romanului. Intre
alte personaje regasite in lumea reala, se afla si Titu Herdelea si Zaharia Herdelea, realizati dupa
prototipul sriitorului si al tatalui acestuia.
Romanul este realizat pe baza tehnicii circulare a sferoidului, viziunea de inceput si finala asupra
drumului fiind panoramica.
Titlul operei constituit morfologic dintr-un substantiv propriu, indica denotativ un nume inspirat
din sfintii ortodocsi. Conotativ, titlul ilustreaza numele persoanjului principal, tipul taranului
saraca pentru care pamantul inseamna demnitate, dar incapabil de a dobandi aceststatul moral
indiferent ce ar face.
Surprinzand cele 3 scene din care se inspira in opera literara, scriitorul concepe o nuvela
intitulata in final “Rusinea”, dupa care scrie un roman schemat intitulat “Zestrea”. In forma
aproape finala, acesta se transforma in “Ion”, roman in doua parti intitulat “Blestemul
pamantului” si “Blestemul iubirii”. Considerand insa ca personajul nu este blestemat in soarta sa,
ci cade prada propriului glas, numele final al celor doua parti este glasul pamantului si glasul
iubirii.
Tema operei este blestemul banului care urmareste personajul principal pe care il schimba si il
distruge, facandu-l sa renunte la dragostea vietii pentru pamant.
Tipul de narator omniscient si omniprezent, iar perspectiva narativa este obiectiva. Naratorul este
detasat si nu se implica in faptele prezentate.
Incipitul prezinta locul in care se desfasoara actiunea si introduce cititorul in viata satului
ardelean. Descrierea caselor ilustreaza prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si
anticipeaza rolul unor personaje (Herdealea, Glanetasu) in desfasurarea actiunii. Crucea stramba
de la marginea satului anticipeaza destinul tragic al personajelor.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica in care locuitorii satului Pripas se afla la hora,
in curtea lui Maxim Oprea. Aserea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale
barbatilor sunt determinate de partea economica. Fruntasii satului si primarul discuta separat de
tarani. Fetele neinvitate la dans privesc hora, iar mamele si babele vorbesc despre gospodarie.
Copiii se amesteca in joaca printre adulti, iar intelectualii satului, preotul Belciug si familia
invatatorului Herdelea vin sa priveasca fara sa se amestece in joc.
Finalul este reluarea incipitului “parca nimic nu s-ar fi schimbat” cu execeptia catorva oameni
sinsi. Astfel, finalul devine o concluzie pentru obsesia lui Ion. Toate suferintele se pierd intr-un
mod misterior. Totul se incheie cu imaginea raului Somes, exact cum a si inceput.
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala
are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de
anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta
marcilor subiectivitatii, prin “stilul cenusiu” (Tudor Vianu). Dialogul sustine veridicitatea si
concentrarea epica.
In roman este constata autenticitatea limbajului regional si diferenta limbajului in functie de
conditia sociala. In roman se gasesc idverse procedee artistice precum personificari, epitete,
comparatii sau hiperbole.
In concluzie, “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, avand toate
trasaturile acestuia.