Rolul triadei predare-invatare-evaluare

Predarea- învatarea-evaluarea
Consideratii generale
Caracteristicile generale ale procesului de învatamânt(interactiunea subiect-obiect,
unitatea formativ-informativ,autoreglarea prin circuite de conexiune inversa externa si
interna)si dimensiunile acestuia (functionala, structurala, operationala) sunt reflectate
la nivelul activitatii de predare- învatare- evaluare.
Evolutia gândirii didactice marcheaza modul de abordare a procesului de învatamânt
din perspectiva rolului acordat celor trei actiuni: predarea, învatarea, evaluarea.
Didactica traditionala- pe care o putem plasa conventional între secolele XVII-XIX-
concepe procesul de învatamânt, mai ales, ca activitate de predare. Rolul prioritar
revine cadrului didactic, care este centrat asupra transmiterii cunostintelor în vederea
memorarii si a reproducerii acestora de catre elevi si studenti.
Didactica moderna – pe care o putem plasa conventional între sfârsitul secolului
XIX si prima jumatate a secolului Xxconcepe procesul de învatamânt, în mod special,
ca activitate de predare- învatare. Rolul prioritar revine cadrului didactic, care e
centrat asupra corelatiei dintre actiunea initiala de predare si actiunea- simultana sau
ulterioara- de învatare – declansata (pre)scolarului/studentului.
Didactica postmoderna – pe care o putem plasa conventional în cea de-a doua
jumatate a secolului XX- concepe procesul de învatamânt, în mod special, ca activitate
de predare-învatare- evaluare.
Procesul de învatamânt consta în producerea intentionata a unor schimbari
progresive, constante si pe termen lung în planul cunoasterii, afectivitatii si actiunii, ca
urmare a trairii active a unor experiente pedagogic organizate. Aceste schimbari se
manifesta ca modificari ale unor comportamente specifice: psihomotorii,afective,
cognitive. Modificarile au semnificatia unei dezvoltari generale a potentialului
intelectual si fizic al elevului.Organizarea procesului de învatamânt reprezinta un
demers instructiv- educativ, creator, constructiv, generator de noi comportamente, ce
confera institutiei scolare semnificatia unui grandios laborator viu; loc de ample si
profunde metamorfoze umane- la nivel de individ si grup scolar.
Ideea de schimbare implica o dualitate: existenta cu necesitate a unor forte ce
declanseaza, impun schimbarea, a unui subiect al transformarii (profesorul)- pe de o
parte si existenta unei fiinte în dezvoltare care suporta schimbarea, devine obiect al
transformarii (elevul)- pe de alta parte. Elevul se implica activ în actul transformarii,
devenind si subiect al transformarii; este obiect si subiect în acelasi timp.
Procesul de învatamânt apare ca o situatie de parteneriat pentru învatare, o situatie
grevata pe interactiunea subiect-obiect (profesor-elev), a caror activitate se deruleaza
într-o succesiune de alternante sau operatii simultane; adica alternanta constanta si
dinamica dintre actiunea de predare (interventia profesorului) si reactia elevului
(actiunea de înva tare). Aceste alternante sunt orientate spre atingerea unui scop
comun: producerea învatarii dorite. Prin actiunile sale partenerul 1 poate stimula/frâna
actiunile partenerului 2. Cu cât actiunile celor doi parteneri se vor afla mai în
concordanta, cu atât aceste actiuni se vor contopi într-un efort comun de realizare a
uni proces unitar de predare- învatare.
Notiunea -prin care dezvaluim influenta educativa exercitata de profesor- este cea de
“predare”, iar aceea- care oglindeste activitatea elevilor este- cea de “învatare”.
Procesul de învatamânt este eficient numai atunci când aceste doua laturi- predarea si
învatarea- constituie o unitate organica. Acest proces ni se înfatiseaza astfel ca un
complex de interactiuni a celor doua susbsisteme amintite, dintre care unul comunica,
emite informatia si celalalt selecteaza si asimileaza informatia. Legaturile complexe,
care apar între cele doua
susbsisteme sunt cele care dau identitate procesului de învatamânt.
Fata de didactica traditionala care separa actiunea de predare si învatare de actul
evaluarii, didactica moderna opteaza pentru integrarea în procesul de învatamânt si a
evaluarii. Si aceasta pentru a ajuta la luarea deciziilor legate de buna organizare si
desfasurare a procesului, pentru a facilita introducerea îmbunatatirilor, ameliorarilor si
ajustarilor cerute pe întregul proces al desfasurarii predarii si învatarii.
În consecinta, în acceptia actuala, procesul de învatamânt se defineste ca integrare
organica a celor trei aspecte fundamentalepredare-învatare- evaluare.
Concomitent, didactica actuala încearca o reconsiderare a raportului însusi dintre
predare si învatare. Astfel, spre deosebire de didactica traditionala care, calauzita de
postulatul dupa care rolul hotarâtor în obtinerea rezultatelor scolare revine predarii,
accentul punându- l, deci, pe predare- didactica noua proclama primatul învatarii
elevului în raport cu predarea profesorului. Ea porneste de la ideea ca rezultatele
învatarii reflecta mai întâi munca de învatare depusa de elevi, ca învatarea are un rol
hotarâtor în explicarea eficientei activitatii scolare. Aceasta deplasare de accent
echivaleaza cu o trecere în mai mare masura a raspunderii învatarii asupra elevului
însusi.
Faptul ca profesorul va fi mai interesat de studiul elevului,de îmbunatatirea muncii
acestuia, îi va conferi mult mai multe sanse sa ridice nivelul calitativ al întregului
proces de învatamânt,decât atunci când se abordau problemele mai mult din unghiul
sau de vedere, adica al predarii. “Problema principala a învatamântului este problema
învatarii”- subliniaza didactica moderna. Acesteia trebuie- prin urmare- sa i se acorde
prioritate, fapt ce atrage dupa sine numeroase schimbari în modul de a concepe si
organiza practic procesul predarii si învatarii.
Predarea
Predarea a fost cunoscuta în didactica traditionala ca activitate de comunicare, de
transmitere a informatiilor, de prezentare a materiei de învatat- de catre profesor.
Desi termenul se pastreaza, în acceptiune moderna predarea are un continut mult mai
bogat, înfatisându-se ca un complex de functii. Ea include întregul sistem de actiuni
desfasurate de
profesor în cadrul lectiei- cu influente si dincolo de lectie- prin care acesta asigura
conditii optime de învatare. De aceea, predarea îsi exercita atributele în optica
ameliorarii învatarii. Aceasta corespunde tezei privind elevul ca agent principal al
procesului de învatamânt, activitatea de învatare având- asa cum s-a subliniat
ponderea cea mai mare. Elevul învata sub îndrumarea si cu sprijinul profesorului.
Predarea implica, în esenta, procesul de formare a elevilor prin instruire. Profesorul nu
este numai o sursa de informare pentru elevi; el este, în acelasi timp, specialistul care
stie sa trateze aceasta informatie, s-o prelucreze astfel încât s-o adapteze la sistemul de
gândire al celor ce învata, s-o faca asimilabila. Mai mult, profesorul este cel care
selectioneaza si ordoneaza informatiile în optica sporirii eficientei lor formative si
educative. El asigura conditiile necesare pentru ca sursele de informatii si modalitatile
de difuzare a lor sa functioneze la modul optim.
Profesorul îi îndruma si- i conduce pe elevi la diverse surse de informare, odata cu
achizitionarea noilor cunostinte învatându-i si tehnicile de dobândire a acestora, de
investigare si descoperire a lor.
Educatorul elaboreaza strategii didactice, programe de actiune în care prefigureaza
comportamenul la care urmeaza sa ajunga elevul în urma parcurgerii secventei de
instruire prevazute.
În conceperea programelor el are în vedere: clarificarea si precizarea performantelor,
pe care le propune a fi atinse; gradarea progresiva a sarcinilor; stimularea intereselor
de cunoastere ale elevilor; evaluarea rezultatelor pentru stabilirea eficientei
programului realizat si pentru reglarea în continuare a actiunii de instruire. Astfel,
functiile predarii se extind de la comunicarea sau
transmiterea informatiilor, care-si pastreaza un rol important, la activitati de elaborare
si conducere, organizare si dirijare a învatarii, de control si inovare a procesului de
învatamânt, de creatie didactica. Cu fiecare secventa de instruire, profesorul parcurge
cele trei etape ale unei actiuni eficiente: proiectare desfasurarea procesului- evaluare.
El concepe, proiecteaza programul concret al activitatii instructiv- educative,
organizeaza si dirijeaza (îndruma) activitatea de învatare a elevilor, controleaza si
evalueaza rezultatele, proiecteaza noua etapa, facând ameliorarile de rigoare. Toate
aceste actiuni contribuie la ridicarea continua a calitatii învatamântului. Profesorul
confera predarii valente formative si le potenteaza, facând ca actul învatarii sa devina
tot mai mult un act de autoinstruire, autoformare.
Profesorul are rolul conducator, în sensul ca el concepe organizeaza si dirijeaza
punerea în functiune si optimizarea tuturor componentelor procesului de învatamânt,
în conformitate cu legitatile interne ale acestuia, pe care le valorifica în mod
diferentiat si creator în contextul psihosocial si pedagogic, în care se desfasoara
acesta.
Predarea reprezinta actiunea cadrului didactic de transmitere a cunostintelor la
nivelul unui model de comunicare unidirectional, dar aflat în concordanta cu anumite
cerinte metodologice, care conditioneaza învatarea - în general, învatarea scolara- în
mod special.
În calitatea sa de actiune initiala, proiectata de cadrul didactic în contextul procesului
de învatamânt, predarea vizeaza transmiterea cunostintelor necesare pentru
declansarea activitatii de învatare a prescolarilor, elevilor, studentilor. Ea angajeaza un
tip de comunicare pedagogica speciala care implica: a) definirea conceptelor
fundamentale si operationale incluse în programele (pre)scolare/universitare; b)
expunerea continutului (informatiideprinderi-strategii) în mod articulat si coerent, în
cadrul unei teorii stiintifice; c) explicarea continutului prin diferite corelatii si
aplicatii.
Predarea eficienta respecta logica discursului pedagogic care ia forma unei
comunicari între cadrul didactic si clasa/grupa de (pre)scolari/studenti. Realizarea sa
anjajeaza trei operatii complementare: a) operatia de definire, care asigura
introducerea conceptelor în actul predarii, cu concretizarea acestora prin descrierea
unor episoade, pesoane, situatii si identificarea lor la
nivelul unor cuvinte, semne, simboluri, miscari; b) operatia de expunere, care asigura
sustinerea actului predarii prin asertiunea conceptelor definite, compararea si
clasificarea acestora prin
demonstratii, compuneri, substituiri, care angajeaza (si) opiniile celor educati (elevi,
studenti); c) operatia de explicare, care asigura sustinerea actului predarii.
Asamblarea operatiilor de definire-expunere- explicare la nivelul actiunii de predare
solicita cadrului didactic nu numai “sa transmita cunostintele într-un mod logic, dar
sa-l si îndrume pe elev, astfel încât acesta sa-si mânuiasca singur cunostintele în mod
logic”.
Învatarea
Învatarea ne apare ca schimbare, modificare stabila în comportamentul individual
atribuita experientei traite activ de subiect, ca raspuns la influentele mediului.
Enciclopedia britanica defineste învatarea astfel: “o modificare continua, relativa a
comportamentului, fundamentata pe experienta anterioara”.
Vâgotski afirma ca învatarea reprezinta ”toate schimbarile comportamentului interior
sau exterior, rezultate din experienta”.
Skiner considera ca învatarea înseamna “formarea comportamentului nou”.
Gagne defineste învatarea astfel: ”modificare a dispozitiei sau capacitatii umane, ce
poate fi mentinuta si care nu poate fi atribuita procesului de crestere; modificarea
denumita învatare se manifesta ca o modificare a comportamentului”.
Altii definesc învatarea ca fiind o schimbare în comportamentul individual ca urmare
a unei experiente proprii.
Învatarea de tip scolar este organizata, structurata,planificata, sistema tica. Ea se
produce într-un anumit context. Învatarea scolara e privita :
a) ca proces
b) ca produs
c) functie de diversi factori/conditii
a) Învatarea ca proces reprezinta o succesiune de operatii,de actiuni, activitati, de
stari, de evenimente constient finalizate în transformari. Implica schimbari în sfera
structurilor cognitive, operationale, la nivelul posibilitatilor intelectuale ale elevului, la
nivelul formelor de conduita si actiune. Astfel avem urmatoarele tipuri de schimbari:
de la informatie la cunostinte, de la imagine la notiuni, de la actiuni la constructia de
cunostinte, de la actiune la gândire si invers, de la contemplarea concret senzoriala la
gândirea abstracta, de la empiric la stiintific, de la simple impresii la stari afective
complexe, de la forme vechi de comportare la forme noi,de la un mod de functionare
intelectuala la un alt modconditii.
Privita, în aceasta perspectiva, învatarea capata sensul unui process complex de munca
creatoare, constructiva, de elaborare si reelaborare continua a structurilor cognitive si
operatorii, de transformare intentionata a modului de reflectare a realitatii, de
schimbare a formelor vechi de comportare si prefigurare de noi forme, de
transformare a trasaturilor personale.
În concluzie, daca învatarea de tip scolar înseamna schimbare în comportamentul
elevilor, atunci:
Ø a planifica învatarea înseamna a prevedea producerea acestor schimbari;
Ø a defini obiectivele învatarii- a preciza natura schimbarilor dorite;
Ø a determina continutul învatarii- a determina continutul (valorile) acestor
schimbari;
Ø a organiza învatarea- a organiza conditiile care favorizeaza producerea acestor
schimbari.
b) Învatarea ca produs. Înteleasa ca produs, învatarea ne apare ca un ansamblu de
rezultate (calitative si cantitative) exprimate în termeni de noi cunostinte, notiuni, idei,
norme, priceperi, deprinderi, obisnuinte,modalitati de gândire, de expresie si de
actiune, atitudini,comportamente, (suma de achizitii, o productie specifica). Se învata
nu numai cunostinte si deprinderi intelectuale sau practice, ci si dorinte, interese,
sentimente s.a.
Rezultatele (efectele) înregistrate sunt o materializare a schimbarilor relativ
permanente si stabile de natura cognitiva,afectiva si actionala produse; ele corespund
transformarilor intervenite în raport cu stadiul precedent al interventiei pedagogice
c) Învatarea conditionata de diversi factori. Exista cauze,conditii ce influenteaza
procesele si rezultatele învatarii. Unele faciliteaza învatarea, altele o fac dificila. Unele
tin de particularitatile, disponibilitatile individului care învata (din interior) si se
numesc conditii interne, altele provin din exteriorul individului, sunt independente de
acesta; provin din specificul situatiei de instruire si sunt denumite conditii externe.
Reusita/nereusita învatarii se datoreaza influentei combinate a ambelor categorii de
conditii.
Conditiile interne sunt de 2 tipuri:
1. biologice : ereditate, vârsta, sex, maturizare, dezvoltare fizica generala, stare de
sanatate
2. psihologice: potentialul genetic intelectual, nivelul dezvoltarii intelectuale atins la
un moment dat .
Conditiile externe se refera la:
1. organizarea scolara: sistemul de cerinte scolare (obiective, continuturi), calitatea
instruirii,
caracteristicile clasei de elevi, ambianta psihosociala,personalitatea si competenta
profesorului, tipul de relatii profesor- elev, mediul fizic scolar, timpul scolar,dotarea
tehnico- materiala a scolii
2. influentele extrascolare: mediul familial (statutul socioeconomic,cultural al
familiei), mediul local (urban/rural), nivelul cultural al societatii în ansamblul sau,
regimul alimentar impus de societate
Tipuri de învatare. Preocuparea de a determina cât mai precis mecanismele
intelectuale (afective, volitionale) angrenate în actul învatarii a condus la stabilirea
unui registru al tipurilor de învatare. Interesul pentru tipologia învatarii a fost stimulat
de relatia dintre obiectivele învatamântului si tipurile de învatare, stiut fiind faptul ca
orice taxonomie a obiectivelor sugereaza natura situatiilor de învatare, pe care trebuie
sa le creeze, procesele intelectuale ce urmeaza sa fie declansate si stimulate în strânsa
legatura cu continuturile predate.
În aceasta optica, literature psiho-pedagogica ofera mai multe clasificari ale tipurilor
de învatare: B. Bloom, R.Gagne,R.Titone, D.Ausubel s.a. Si în tara noastra s-au facut
cercetari în legatura cu acest important aspect al activitatii de învatare (E. Noveanu,
N.Oprescu, I.T. Radu s.a.) Astfel, pornind de la tipurile de comportament pe care le
vizeaza taxonomia lui Bloom în domeniul cognitiv, David Ausubel deduce, “din
procesele ce se presupune ca stau la baza însusirii cunostintelor si a dezvoltarii
capacitatilor mentale” urmatoarele categorii de efecte comportamentale:
· Învatarea reprezentationala sau învatarea prin reprezentare, echivalenta cu
învatarea denumirii obiectelor si fenomenelor .
· Învatarea notiunilor, unde Ausubel face distinctie între “formarea notiunilor” si
“asimilarea” lor;
· Învatarea propozitiilor, unde se ocupa de relatiile ce se pot stabili între notiunile noi
si cele anterior fixate în structura cognitiva a celui ce învata: relatii de subordonare, de
supraordonare si combinatorii;
· Rezolvarea de probleme, ca tip de învatare, care cuprinde procese mai complexe
decât cele implicate în aplicarea propozitiilor învatate în mod constient
Evaluarea
Evaluarea rezultatelor scolare este o etapa importanta a activitatii instructiv-
educative, care rezulta din caracteristica procesului de învatamânt de a fi un proces cu
autoreglare.
Evaluarea este activitatea comuna a profesorului si a elevului (autoevaluare) în cadrul
careia se închide circuitul predare-învatare.
Profesorul obtine pe calea feed-back-ului informatii privitoare la rezultatele activitatii
de învatare (cunostinte stocate,capacitati formate) si regleaza activitatea urmatoare în
raport cu aceste informatii. Cunoasterea performantelor obtinute, a lipsurilor
înregistrate, a cauzelor acestora constituie cadrul de referinta pentru aprecierea
profesorului.În ceea ce-i priveste pe elevi, cu cât profesorul are posibilitatea sa
cunoasca mai exact succesele (insuccesele) pe care le înregistreaza acestia în fiecare
secventa a procesului de învatamânt (pe parcursul lectiei, dupa realizarea fiecarui
obiectiv propus) cu atât el va putea sa regleze în mod mai adecvat activitatea viitoare,
sa constientizeze cauzele care provoaca anumite neajunsuri, sa mearga cu pasi siguri
pe calea succesului.
De aceea, evaluarea- strategiile evaluative- constituie o componenta importanta a
procesului de învatamânt, fiind implicata în fiecare moment în activitatea de predare-
învatare
Didactica postmoderna, de inspiratie si respiratie curriculara, pune accent, în mod
special, pe întelegerea procesului de învatamânt ca relatie de interdependenta
permanenta între
activitatea de predare- învatare- evaluare.
Didactica traditionala separaProcesul de învatamânt vazut ca relatie predare- învatare-
evaluare implica o descriere de tip general a acestor interactiuni,urmata de prezentarea
separata a conceptelor. Un cadru didactic trebuie sa priveasca predarea- învatarea-
evaluarea ca un ansamblu
BIBLIOGRAFIE
1. * * * Probleme de pedagogie contemporana, Biblioteca
Centrala Pedagogica, Bucuresti, 1987.
2. Ausubel, David & Robinson, Floyd, Învatarea în scoala
(trad.), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981
3. Bruner, Jerome, Pentru o teorie a instruirii (trad.), Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975
4. Bunescu, Vasile (coordonator), Pedagogie scolaradidactica
generala- manual pentru clasa a XI-a licee
pedagogice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1982.
5. Cerghit, Ioan, Vlasceanu, Lazar (coordonatori), Curs de
pedagogie, Editura Universitatii, Bucuresti, 1988.
6. Cristea, Sorin, Dictionar de termeni pedagogici, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

Note suplimentare:
Predarea, invatarea si evaluarea sunt actiuni de baza ale procesului de invatamant.
Procesul de invatamant este o activitate de cucerire si asimilare de catre elevi a
bazelor stiintelor, sub indrumarea profesorului. Este vorba de cooperarea dintre elevi
si profesor in efortul comun de instruire si autoinstruire.
Notiunea prin care exprimam activitatea desfasurata de profesor in procesul de
invatamant, in clasa, este de predare, iar notiunea prin care denumim tipul specific de
activitate desfasurata de elevi este cea de invatare.
Procesul de invatamant este eficient numai atunci cand cele trei activitati
fundamentale ale sale, predarea, invatarea si evaluarea, formeaza o unitate organica,
atunci cand activitatea comuna a celor doi agenti asigura dezvoltarea treptata a
elevilor, realizand obiectivele educationale propuse.
Procesul de invatamant este, in esenta, un proces de comunicare. Dialogul permanent
care se produce in clasa intre profesor si elevi - uneori in mod expres (comunicare
verbala), alteori in mod tacit (comunicare nonverbala ) - fac ca predarea, invatarea si
evaluarea sa functioneze in mod unitar ca o comunicare pedagogica, continua. Aceasta
a condus la necesitatea de a le exprima impreuna, prin sintagma predare- invatare,
care se incheie cu evaluarea.
in ceea ce priveste invatarea - de multe ori si evaluarea, acestea pot avea loc si
independent de predare. Elevul invata ( se autoinstruieste ) si-si autoevalueaza
rezultatele si in afara lectiei.
De regula, activitatea de invatare se incepe si se realizeaza in clasa, se completeaza
acasa prin studiu individual si apoi se evalueaza si se continua in clasa.