ADESEORI CĂRAREA MEA

Adeseori cărarea mea

E-o cale de dureri
E-o cale de-ncercare grea
Şi fără mângâieri

Adeseori suspin şi plâng

Şi-amară-i hrana mea
Dar al credinţei foc nu-i stins
Şi nici nădejdea mea

Când gânduri negre mă răpun

Şi când mă simt stingher
Necazul oare cui să-L spun
Şi sfatul cui să-l cer?

Un prieten bun mi-a mai rămas

Iar în necaz un frate bun
La el mă duc cu-amarul meu
Şi tot necazu-i spun

Chiar neagra clipă-a morţii

Când vine-n calea mea
De tot şi toate mă despart
Când e să trec prin ea

Dar Tu Iisuse eşti mereu

Cu mine-atunci şi orişicând
Tum ă păstrezi la Pieptul Tău
Deacum pân’ la mormânt