Membrul inferior 

sau membrul pelvin (Membrum inferius) este o regiune anatomică aflată în

partea inferioară a trunchiului uman, servind pentru locomoție și este alcătuită din patru
segmente: șold, coapsă, gambă și picior. Șoldul corespunde articulației coxofemurale. Coapsa este
cuprinsă între articulația coxofemurală și genunchi. Gamba este cuprinsă
între genunchi și gleznă. Piciorul reprezintă porțiunea distală a membrului inferior.
Oasele membrului inferior se divid, în două grupe: centura membrului inferior și oasele membrului
inferior liber. Centura membrului inferior se compune din cele două oase coxale. Oasele membrului
inferior liber situate la nivelul segmentelor membrului inferior sunt următoarele: la coapsă se
găsesc femurul și patela, la gambă tibia și fibula, iar la picior se află tarsul, metatarsul și oasele
degetelor.
Șoldul reprezintă partea corpului omenesc situată între mijloc și coapsă, fiind zona anatomică
corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiulGenunchiul reprezintă
partea membrului inferior în care gamba se unește cu coapsa. Funcționarea sa este complexă.
Articulația genunchiului trebuie să fie mobilă și suplă pentru a permite flexia și extensia membrului
inferior. Ea trebuie, de asemenea, să fie stabilă, având în vedere că ea susține toată greutatea
corpului. Situat între extremitatea inferioară a femurului și extremitatea superioară a tibiei,
genunchiul are un rol complex. Această articulație, care susține greutatea corpului("articulația
portantă"), trebuie să permită membrului inferior efectuarea mișcărilor de flexie, de extensie, de
rotație, dar trebuie să rămână stabil. Mersul, alergarea și accelerarea bruscă, sărirea, răsucirea pe
călcâie, frânarea, oprirea, mai mult sau mai puțin bruscă...iată funcții care generează numeroase
presiuni gestionate de ansamblul structurilor osoase, ligamentare, meniscale și musculare. Aceste
constrângeri(ansamblul forțelor aplicate)mecanice pot favoriza apariția unor traumatisme, precum și
uzura genunchiului pe termen lung.

Exemple de constrângeri[modificare | modificare sursă]

Presiunea exercitată asupra genunchiului în timpul mersului poate atinge de patru ori greutatea
corpului. Obezitatea reprezintă un factor agravant(masa de grăsime în jurul articulației și echilibru
compromis, cartilaje care suferă, ligamente prea solicitate)al uzurii articulației. Mișcările de rotație
ale genunchiului supun meniscurile la tensiuni care pot fi intense și care pot, în consecință să
favorizeze fisurarea lor. Ligamentele încrucișate joacă un rol capital în controlul stabilității. Acestea
împiedică mișcările "dezordonate" ale tibiei în raport cu femurul.1 Ruptura acestora, traumatism
destul de obișnuit în cazul practicării unui sport, cum ar fi rugby, schi sau fotbal, este cauzată de o
solicitare prea mare a ligamentului, în timp ce mușchiul quadriceps este contractat.

Exemple de patologii[modificare | modificare sursă]

Cele mai frecvente sunt: 1.Entorsa. Reprezintă elongația, chiar ruptura ligamentelor laterale și/sau
încrucișate(mișcare de torsiune prea intensă sau mișcare în sens contrar) 2.Luxația rotulei. În cazul
unei mișcări de rasucire, rotula se deplasează spre partea exterioară a genunchiului. Cel mai
adesea, ea revine la locul ei în mod firesc atunci când genunchiul este întins. 3.Sindroamele
meniscale. Meniscurile pot fi lezate în urma unui traumatism grav sau a unei succesiuni de șocuri
ușoare. 4.Tendințele fragmentate. Acestea sunt inflamații ale tendonului cauzate de micro-
traumatisme și sunt frecvente la sportivi și în timpul adolescenței.

Anatomia genunchiului[modificare | modificare sursă]

Femurul. Osul unic al coapsei, el prezintă pe partea inferioară două proeminențe:condilii femurali
care se sprijină pe partea superioară a tibiei Meniscurile. Acestea joacă rolul de pernițe amortizoare
între femur și tibie. Acestea susțin aproximativ 40% din sarcinile mecanice exercitate asupra
genunchiului. Împreună cu ligamentele, acestea asigură stabilitatea articulară, fără a împiedica
mobilitatea. Ligamentele încrucișate. Situate în mijlocul genunchiului, acestea mențin contactul
dintre femur și tibie. Peroneul sau fibula. Os lung și fin situat în partea externă a gambei, care joacă
un rol minor. Platoul tibial. Este partea superioară a tibiei pe care se sprijină femurul. Tibia. Este cel
mai voluminos dintre oasele gambei, situat în partea internă a gambei. Cartilajul articular . Strat de
cartilaj care acoperă extremitațile osoase ale tuturor articulațiilor mobile. Aceasta este o suprafață de
frecare și de transmitere a presiunilor. Capsula articulară. Aceasta îmbracă și delimitează articulațiile
mobile. Ea contribuie la menținerea în contact a structurilor articulației și la asigurarea stabilitații
acesteia. Sinoviala. Este membrana care acoperă interiorul capsulei articulare. Funcția ei este
aceea de a facilita alunecarea suprafețelor articulare unele pe altele, datorită unui lichid pe care îl
secretă:lichidul sinovial. Rotula. Os situat în profunzimea tendonului mușchiului quadriceps, rotula
transmite forțele, exercitate de tendon, către tibie, pentru a permite mișcarea de întindere a
genunchiului. Ligamentul patelar. Acesta unește partea inferioară a rotulei cu partea superioară a
tibiei. Tendonul mușchiului quadriceps. Acesta se află în partea frontală a genunchiului, în partea
superioară a rotulei. El intervine în timpul mișcărilor de întindere a gambei. Acesta este tendonul
mușchiului cel mai puternic din organism. Ligamentele externe și interne. Acestea asigură
stabilitatea articulației. Rolul lor este acela de a limita mișcările spre partea exterioară și spre partea
interioară.