Dreptul familiei – ramură a dreptului privat

Definiția dreptului familiei

În literatura de specialitate, dreptul familiei a fost definit ca fiind „ansamblul normelor juridice
civile care reglementează raporturile personale și cele patrimoniale născute din căsătorie, rudenie
(inclusiv rudenia din adopție), precum și din relații asimilate de lege relațiilor de familie”1.
Dreptul familiei este o ramură a dreptului privat care reglementează raporturile de familie dintre
persoane fizice, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial, referitoare la căsătorie, rudenie, adopție și
alte instituții care pot face obiectul raporturilor de familie.
Raportul de dreptul familiei este o relație socială, specifică familiei, între persoane fizice, cu
caracter patrimonial sau nepatrimonial, izvorâte din căsătorie, rudenie, adopție și/sau alte instituții ale
dreptului familiei.

Principiile dreptului familiei

Principiile dreptului familiei se regăsesc în prevederile art. 48 din Constituția României și art.
258 – 263 C.civ., care reglementează următoarele principii : principiul căsătoriei liber consimțite,
principiul egalității soților, principiul drepturilor și îndatoririlor părinților de a asigura creșterea,
educarea și instruirea copiilor lor, principiul egalității copiilor, principiul celebrării căsătoriei religioase
după căsătoria civilă, principiul interesului superior al copilului, principiul sprijinirii, ocrotirii și
consolidării familiei, principiul monogamiei și al căsătoriei între persoane de sex opus.
Principiul căsătoriei liber consimțite este reglementat de art. 48 din Constituția României care
stipulează că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți. În mod similar, prevederile
art. 258, alin. (1) C.civ. statuează că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”2.
Acest principiu impune libertatea consimțământului soților la încheierea căsătoriei. Condițiile
consimțământului sunt cele reglementate de legea civilă.
Principiul egalității între soți constituie fundamentul familiei moderne și este prevăzut în primul
rând de art. 48 din Constituția României, conform căruia printre temeiurile familiei se regăsește
egalitatea soților. În același sens, art. 258, alin. (1) C.civ. stipulează că familia este întemeiată pe
egalitatea soților. Egalitatea este un principiu fundamental în majoritatea ramurilor dreptului privat, iar
în cazul dreptului familiei, între soți, raporturile familiale se întemeiază pe egalitatea acestora, neputând
fi niciodată raporturi de supraordonare sau de subordonare.
Principiul drepturilor și îndatoririlor părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor
este reglementat în primul rând în art. 48, alin. (1) din Constituția României, care stabilește că familia se
întemeiază pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
Părinții au dreptul de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor și chiar mai mult decât atât, ei au
îndatorirea de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
Principiul egalității copiilor este prevăzut de art. 48, alin. (3) din Constituția României, care
consacră egalitatea dintre copii aflați în afara căsătoriei cu cei din căsătorie, textul constituțional
indicând că ambele categorii sunt egale în fața legii. Într-o definiție mai cuprinzătoare, art. 260 C.civ.
stabilește egalitatea dintre copii din afara căsătoriei cu cei din căsătorie, precum și cu cei adoptați.
Principiul celebrării căsătoriei religioase după căsătoria civilă este un principiu reglementat atât
în Constituția României, cât și în Codul civil. Astfel, conform art. 48, alin. (2) teza a II-a din Constituția
României, căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. În mod similar, art. 259,
alin. (3) C.civ. prevede că celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea
căsătoriei civile.
Principiul interesului superior al minorului este unul dintre cele mai importante principii ale
dreptului familiei, fiindu-i dedicat un întreg articol al Codului civil. Astfel, orice măsură referitoare la

1
Bujorel Florea, Vlad Teodor Florea, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Editura Hamangiu, București, 2019,
p. 4
2
Art. 258 C.civ.
copil trebuie luată cu respectarea interesului superior al copilului, indiferent de autorul ei, conform art.
263, alin. (1) C.civ.
Principiul sprijinirii, ocrotirii și consolidării familiei este reglementat de art. 258, alin. (2) C.civ.
care prevede că familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului. În ceea ce privește
modalitate prin care Statul este obligat să sprijine încheierea căsătoriei, dezvoltarea și consolidarea
acesteia, același text legal prevede că măsurile pe care trebuie să le ia Statul sunt măsuri economice și
măsuri sociale.

Izvoarele dreptului familiei

Izvoarele principale ale dreptului familiei sunt : Constituția României, Codul civil (cu precădere
Cartea a II-a Despre familie), precum și alte legi sau acte normative. Cu titlu de exemplu, legea nr.
272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului este izvor al dreptului familiei. De
asemenea, unele Ordonanțe ale Guvernului și Hotărâri de Guvern pot constitui izvoare ale dreptului
familiei, precum și unele acte normative ale autorităților centrale și locale.
În principiu, uzanțele nu pot constitui izvor al dreptului familiei, deoarece normele care
reglementează raporturile de familie au de regulă caracter imperativ, nefiind permis soților să deroge de
la ele. În mod similar, principiile generale ale dreptului și analogia dreptului nu pot avea caracterul unor
izvoare ale dreptului familiei. Pot exista însă și situații în care unele dintre aceste izvoare să fie utilizate cu
succes în interpretarea unor situații practice, apărute în derularea raporturilor de familie, care să privească
situații ce nu sunt reglementate de către lege.
Doctrina nu poate reprezenta în nici un caz un izvor al dreptului familiei, însă jurisprudența ar
putea avea un asemenea rol. Cinci categorii de hotărâri judecătorești s-ar putea încadra în sfera
izvoarelor dreptului familiei și anume : hotărârile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție
ca urmare a promovării unor recursuri în interesul legii, hotărârile prealabile pronunțate de către Înalta
Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Hotărârile Curții Constituționale,
Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului.

1.3.4. Locul dreptului familiei în sistemul dreptului

Deși este o ramură a dreptului privat, instituțiile dreptului familiei au numeroase legături cu alte
ramuri ale dreptului. În ceea ce privește legătura dreptului familiei cu dreptul civil, acesta din urmă joacă
rolul de „drept comun” față de dreptul familiei, astfel încât în diferite situații în care normele ce
reglementează raporturile de familie tac, acestea se complinesc cu normele de drept civil. Spre exemplu,
potrivit art. 259, alin. (1), căsătoria este uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Sintagma
„liber consimțită”, presupune consimțământul soților la încheierea căsătoriei, iar condițiile
consimțământului sunt cele prevăzute de art. 1.204 C.civ., potrivit căruia consimțământul părților trebuie
să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză.
O strânsă legătură există și între dreptul familiei și dreptul procesual civil, având în vedere că
două proceduri litigioase deosebit de importante pentru dreptul familiei, respectiv divorțul și partajul
judiciar beneficiază de o reglementare procesuală distinctă în Codul de Procedură civilă3. Astfel,
divorțul este reglementat de art. 915 – 935 C. proc. civ., iar partajul judiciar este reglementat de art. 980
– 996 C.proc.civ.
Între dreptul familiei și dreptul muncii pot fi de asemenea stabilite legături juridice. Spre
exemplu, părinții sunt obligați la întreținerea copiilor lor minori sau după caz majori, conform art. 529
C.civ. În cazul în care părintele care datorează întreținerea, stabilită prin hotărâre judecătorească nu
plătește întreținerea, atunci el poate fi executat prin poprire asupra veniturilor sale.
De asemenea, în cazul în care un părinte nu-și îndeplinește obligațiile față de copilul său poate
fi condamnat în temeiul legii penale. De altfel, un întreg capitol al Codului penal este dedicat
infracțiunilor contra familiei, acestea fiind : bigamia (art. 376 C.pen.), incestul (art. 377 C.pen.),
abandonul de familie (Art. 378 C.pen.), nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (art.
379 C.pen.) și împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu (art. 380 C.pen.).

3
Art. 915 și urm. C.proc.civ.