ATMOSFERA. CARACTERELE GENERALE - manual (pg.

49-52)

1. Forma atmosferei

 Este învelișul de aer al Pământului, capabil prin proprietățile sale să întrețină viața;
 Datorită mișcării de rotație terestre, are o formă ovoidală, mai pronunțată decât cea a planetei;
 Atmosfera s-ar fi format odată cu Sistemul Solar, acum 4,6 miliarde ani, alcătuită inițial din 85% vapori
de apă, și aproximativ 15% gaze - heliu, hidrogen, dioxid de carbon, metan, amoniac etc.
 Odată cu procesul de disociere a moleculelor de apă, crește proporția de hidrogen și oxigen, ambele cu
rol în procesele de fotosinteză și fotoionizare, procese cu rol important în apariția și dezvoltarea
vieții pe Terra;
 Limita superioară ajunge în funcție de densitatea gazelor, până la 1200 – 3000 km înălțime față de
suprafața terestră.

2. Compoziția chimică a atmosferei

 Atmosfera este un amestec de gaze, vapori și picături de apă, particule solide (praf, cristale de gheață,
etc.) și microorganisme;
 Dintre gaze, ponderile cele mai mari le au azotul / nitrogen cu 78%, oxigenul 21%, argonul 0,93% și
dioxidul de carbon 0,038%;
 Importante sunt oxigenul – întreținerea vieții, se combină ușor cu alte substanțe; dioxidul de carbon –
întreține fotosinteza, provoacă încălzirea globală; ozonul – absoarbe radiațiile ultraviolete.
3. Structura verticală a atmosferei

 Deoarece nu este omogenă, substanțele din atmosferă sunt dispuse în straturi concentrice cu proprietăți
fizice și chimice diferite;
 Se remarcă, de la suprafața terestră spre contactul cu spațiu cosmic, troposfera, stratosfera, mezosfera,
termosfera, exosfera:
 Troposfera - se întinde de la suprafața terestră până la înălțimi de 12 km;
- temperatura scade cu înălțimea ajungând la (– 70⁰ C) la limita superioară;
- aici se formează fenomene meteorologice - variații de temperature, precipitații, vânturi,
furtuni, uragane, etc.;
- contactul cu stratosfera se face printr-un strat de tranziție numit tropopauză.

 Stratosfera - se întinde de la 12 km înălțime până la 50 km;

- temperatura crește cu înălțimea, datorită stratului de ozon care absoarbe radiațiile solare,
ajungând la (+ 4⁰ C) la limita superioară;
- volumul mare de ozon absoarbe radiațiile ultraviolete (nocive pentru om și animale –
cancer de piele, afectarea vederii / irisului, modificari ADN la insect și mamifere
mici;
- contactul cu mezosfera se face printr-un strat de tranziție numit stratopauză.
  Mezosfera - se întinde de la 50 km înălțime până la 80 km;
- temperatura scade cu înălțimea ajungând la (– 90⁰ C), la limita superioară;
- densitatea gazelor este foarte redusă și elementele chimice sunt rarefiate;
- contactul cu termosfera se face printr-un strat de tranziție numit mezopauză.

 Termosfera / Ionosfera
- se întinde de la 80 km înălțime la peste 1000 - 1200 km;
- temperatura crește cu înălțimea, datorita ionilor de gaze, care absorb radiațiile solare și
se ajunge la (+ 1600⁰ C), în limita superioară;
- procesul de ionizare a gazelor determină formarea aurorelor polare;
- contactul cu exosfera se face printr-un strat de tranziție numit termopauză.

 Exosfera - se întinde de la 1000 km înălțime până la contactul cu spațiu cosmic (aprox. 3000 km);
- temperatura scade cu înălțimea ajungând la (– 270⁰ C), la limita superioară;
- elementele chimice sunt rarefiate;
- dincolo de exosferă se întinde spatial cosmic.

4. Structura orizontală a atmosferei

 Este alcătuită din volume mari de aer cu proprietăți fizice diferite, numite mase de aer;
 Masele de aer prezintă întinderi de până la câteva mii de km² și înălțimi de 1-2 km;
 Zona de contact dintre două mase de aer cu proprietăți fizice diferite, poartă denumirea de front
atmosferic;
 Deplasarea maselor de aer dintr-o regiune în alta, determină modificarea vremii = starea medie a
elementelor meteorologice (temperatură, precipitații, vânturi) dintr-o anumită regiune și într-o
anumită perioadă de timp (24h – 72h);
 Pentru realizarea prognozei meteo, se studiază mai multe tipuri de mase de aer:
 după temperatură – mase de aer cald și mase de aer rece;
 după termodinamică – mase de aer stabile (care stagnează deasupra unei regiuni 24h – 48h ) și
mase de aer instabile (care traversează mai multe regiuni în 24h – 48h);
 după regiunea de formare – mase de aer continental și mase de aer maritime / oceanic (care pot fi
la rândul lor – mase de aer polar, tropical, ecuatorial, etc.).