Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema 8 Cont - Stocurilor
Tema 8 Cont - Stocurilor
1
2. Evaluarea stocurilor
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile de achiziţie, costurile de
conversie, precum şi alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în starea şi în locul în
care se găsesc în prezent.
Aceste costuri pot fi:
1. Costurile de achiziţie a stocurilor care cuprind:
Prețul de procurare______________________________________________
Chletuieli de transport
Cheltueili in vamă
Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina
costurile de achiziţie.
Exemplul 1. O entitate (neplătitor de TVA) importă bunuri de natura mărfurilor. Se cunosc
următoarele informaţii:
- preţul din factura furnizorului extern = 10 000 USD;
- costul transportului pe parcurs extern = 400 USD;
- asigurarea pe parcurs extern = 300 USD;
- taxa vamală = 10%;
- comisionul vamal = 0,5%;
Cursul valutei menţionat pe Declaraţia vamală de import este de 17,02 lei.
Se cere:
Determinați costul de achiziţie a mărfurilor şi efectuați înregistrările în contabilitate.
Comentarii: (10000 +400+300) x 17,02 = 182 114 lei
182 114 x 10% = 18 211,4 lei
181 114 x 910,57
Total taxe= 19 121,97 lei
Costul de achiziție = 181 114 + 19 121,97= 201 235,97 lei
Determinarea costului de producție
2. Costurile de prelucrare (de conversie) a stocurilor includ costurile direct legate de
unităţile produse, cum ar fi costurile cu manopera directă. De asemenea, ele includ şi alocarea
sistematică a regiei fixe şi variabile de producţie generată de transformarea materialelor în
produse finite.
Regia fixă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care rămân relativ
constante, indiferent de volumul producţiei, cum sunt: amortizarea, întreţinerea secţiilor şi
utilajelor, precum şi costurile cu conducerea şi administrarea secţiilor. Regia variabilă de
producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care variază direct proporţional sau
aproape direct proporţional cu volumul producţiei, cum sunt costurile indirecte cu materiile
prime şi materialele şi cu forţa de muncă.
Organismul internaţional de standardizare contabilă insistă asupra distincţiei între
costurile fixe şi costurile variabile. Primele sunt costuri indirecte de producţie, care rămân
relativ constante, indiferent care este volumul de producţie; este vorba, în mod esenţial, despre
amortizări şi cheltuieli de întreţinere a clădirilor şi echipamentelor industriale, şi cheltuielile de
conducere şi administrare a secţiilor. Regia variabilă de producţie reprezintă o cheltuială
indirectă de producţie, care variază direct, sau aproape direct, în funcţie de volumul producţiei
precum costurile indirecte cu materiile prime şi materialele şi cele privind munca.
2
Obligaţia de a include o cotă-parte din costurile indirecte de producţie interzice, în
principiu, limitarea valorii stocurilor la nivelul costurilor directe sau variabile. Ca atare, entităţile
a căror contabilitate managerială se bazează pe calculul costurilor parţiale nu pot, în mod
normal, să utilizeze aceste costuri, pentru evaluarea stocurilor în bilanţ.
Alocarea regiei fixe de producţie asupra costurilor de prelucrare se face pe baza capacitaţii
normale de producţie.
Exemplul 2. O entitate fabrică produsul A, pentru care costul variabil unitar de producţie este de
180 lei. Costurile fixe anuale de producţie sunt de 360 000 lei. Cantităţile fabricate au fost de 5
000 bucăţi în anul 201X, 4 000 bucăţi în anul 201X+1, şi de 6 000 bucăţi în anul 201X+2. La
sfârşitul fiecărui an entitatea poseda 800 bucăţi în stoc.
Se cere:
1. Determinați costul de producţie total şi unitar aferent produselor fabricate.
2. Evaluați stocul produselor la sfârşitul fiecărei perioade.
Tabelul 1
Comentarii: Cele 800 de bucăţi de produse în cei trei ani şi stocate la finele perioadelor sunt
evaluate la nivelul costurilor:
3
În anul 201Х: 800 x 252 = 201 600 lei
În anul 201Х + 1: 800 x 270 = 216 000 lei
În anul 201Х + 2: 800 x 240 = 192 000 lei
Exemplul 2 (continuare). Pentru a evita aceste fluctuaţii, care nu reflectă valoarea reală a
stocurilor, costurile fixe sunt încorporate pe baza unei producţii normale. Să presupunem că
mărimea capacităţii normale de producţie este de 5 000 bucăţi. Potrivit acestor condiţii,
calculaţia costului de producţie unitar se prezintă astfel:
Tabelul 2
Comentarii:
Această metodă ne permite de a determina un cost de producție unitar de nivelul activității
ceea ce ne permite de a evalua stocurile la evaluarea bilanțului la o valoare reală. Însă IAS
2 prevede că stocurile nu pot fi evaluate la o mărime mai mare decât coeficintul normale de
producție care conform cerințelor trebuie să fie egal cu 1. Luând în considerație această
cerință stocurile la finele anului se vor ecalua în felul următor:
201X = 800 bucăţi x 252= 201 600 lei
201X + 2 = 800 bucăţi x 252 = 201 600 lei( 252-240)= 12 x 800 =9 600
Un proces de producţie poate aduce la obţinerea simultană a mai multor produse. Este
cazul, de exemplu, al produselor cuplate sau în cazul în care un produs este principal şi altul
este un produs secundar. Atunci când costurile de prelucrare nu se pot identifica distinct, pentru
fiecare produs în parte, acesta se aloca pe baza unei metode raţionale, aplicate cu consecvenţă.
Alocarea se poate baza, de exemplu, pe valoarea de vânzare relativă (probabilă) pe fiecare
4
produs, fie în stadiul de producţie în care produsele devin identificabile, fie în momentul
finalizării procesului de producţie.
Prin natura lor, majoritatea produselor secundare au o valoare nesemnificativă. În aceste
cazuri, ele sunt adesea evaluate la valoarea realizabilă netă şi această valoare se deduce din
costul produsului principal. Ca urmare, valoarea contabilă a produsului principal nu diferă în
mod semnificativ faţă de costul său.
Exemplul 3. Entitatea Alfa SRL fabrică un singur produs finit pentru care sunt necesare
trei materii prime A, B şi C. Procesul de producţie se desfăşoară după următoare schemă:
I. În secţia 1, materia primă A este prelucrată şi se obţine produsul intermediar AP care
este transferat fără stocaj în secţia 2.
II. În secţia 2, la AP se adaugă materiile prime B şi C, costuri cu personalul operaţie în
urma căreia se obţine produsul finit PF şi deşeuri.
Se cere: de calculat costul de producţie al produsului finit PF.
Comentarii:
1. Pentru a determina costul de producţie al produsului finit PF determinăm costul
produsului intermediar AP fabricat în secţia 1. Gradul de utilizare al capacităţii de producţie se
determină prin raportarea capacităţii efective de producție – 3 050 bucăți, la capacitatea normală
de producţie – 3 500 bucăți. 3050/3500 = 0,8714
Tabelul 3
Nr. Elemente Cantitate Cost unitar Valoare,
cr. consumată lei
1. Materia primă A 500 50 lei/unit. 25 000
unit.
2. Munca directă 50 15 lei/oră 750
ore
3. Costuri indirecte, din care:
variabile (8 000 lei) x 8000
constante (2 000 lei) 2000x0,8714
cheltuieli ale perioadei* =1743
4. Costul de producţie al 25000+750+8000
produsului intermediar AP +1743=35 493 lei
3. Alte costuri se includ în costul stocurilor numai în măsură în care reprezintă costuri
suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent. De exemplu,
poate fi adecvată includerea în costul stocurilor a regiilor sau costul proiectării produselor
destinate anumitor clienţi.
Mai jos sunt enumerate exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci
sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit:
1. toate pierderi de materiale, munca, alte costuri de producție peste limitele normelor
admisibile;
2. cheltuieli legate cu depozitarea stocurilor, cu excepția cazurilor în care aceste cheltuieli
sunt necesare în procesul de producție;
3. cheltuielilor generale și administrative ale secțiilor care nu participă la primirea unui
beneficiu;
4. cheltuieli de distribuire.
În anumite circumstanţe, costul îndatorării poate fi inclus în costul stocurilor. Aceste
circumstanţe sunt stipulate în IAS 23 Costurile îndatorării.
Exemplul 4.
Fabrica de mobilă Omega S.R.L. produce mobilă la comandă din stejar. Tehnologia
pregătirii materiei prime (prelucrarea, uscarea, maturizare) se extinde pe o perioadă de 3 ani.
Întru asigurarea procesului de producţie, început la 15.02.201X, la 01.05.201X s-a apelat la un
6
credit bancar în sumă de 250 000 lei, cu o dobândă de 12% anual şi termenul de rambursare
01.11.201X+1
Se cere:
Determinați dobânda care urmează a fi achitată.
Comentarii:
250 000 x 12% / 12 = 2 500 lei
8 x 2500 = 20 000 lei
201X+1 – 2500 x 10 = 25 000 lei
Tabelul 5
Nr Indicatori Cost, lei Preţ cu amănuntul, lei
.
1. Valoarea stocului iniţial 58 400 67 150
2. Valoarea intrărilor de mărfuri 33 600 41 328
3. Valoarea mărfurilor destinate vânzării (1 92 000 108 478
+ 2)
4. Ponderea costului în preţul de vânzare cu 92 000/108 478x 100 = 84,81%
amănuntul
5. Valoarea vânzărilor în cursul anului - 66 500
6. Valoarea soldului final - 108478-66500=41 978
7. Valoarea estimată a stocului final - 35 601,5
7
Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor
identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac
obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse.
Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile în care stocurile cuprind un număr
mare de elemente care sunt, de regulă, fungibile. În aceste cazuri, metoda care permite selectarea
acelor elemente ce rămân în stoc este metoda „primul intrat-primul ieşit” (FIFO) sau metoda a
costului mediu ponderat (CMP).
Metoda primul intrat-primul ieşit (FIFO) presupune ca primele elemente cumpărate
sunt cele care se şi vând primele şi, prin urmare, elementele care rămân în stoc la sfârşitul
perioadei sunt cele cumpărate sau produse cel mai recent.
Evaluarea la ieşire din patrimoniu sau la trecerea în consum
Pentru o economie stabilă, cu preţuri şi unitate monetară de aceeaşi manieră, utilizarea
valorii de intrare la ieşirea mărfurilor este nu numai simplă, ci şi corectă din punct de vedere al
valorii reale. Totodată modificarea continuă a preţurilor şi a valorilor de intrare pentru unul şi
acelaşi bun face necesară utilizarea unor metode de evaluare care să înlăture distorsiunile şi
necorelările din acest domeniu. Neluarea în consideraţie a acestui aspect poate pune sub semnul
întrebării continuitatea activităţii entităţilor.
IAS 2 precizează faptul că costul stocurilor, cu excepţia pentru care se aplică identificarea
specifică, trebuie determinat cu ajutorul formulei costului mediu ponderat sau primului intrat,
primului ieşit (FIFO).
Metoda costului mediu ponderat presupune determinarea valorii stocurilor lunar sau după
fiecare intrare de bunuri, conform relaţiei:
Determinarea valorii stocurilor ieşite are loc pe baza relaţiei:
(Valoarea stocului iniţial + Valoarea intrărilor)
C.M.P. =
(Cantitatea stocului iniţial + Cantitatea intrată)
8
1. La data de 10.10 s-au cumpărat mărfuri: 217 521 248 000
marfa “A” 400 bucăţi x 620 lei/buc. 217 521 52 000
cheltuieli de transport 52 000
2. La 19.10 s-au vândut mărfuri cu încasarea 221 611 240 000
ulterioară, preţ de vânzare: 300 buc. x 800 lei/buc.
3. S-a reflectat costul mărfurilor vândute 711 217 207 857
4. La 25.10 s-au vândut mărfuri cu încasarea imediată, 241/ 611 492 000
preţ de vânzare: 600 buc. x 820 lei/buc. 242
5. S-a reflectat costul mărfurilor vândute 711 217 415 710
6. La data de 26.10, s-au cumpărat mărfuri, cu plata 217 242 455 000
imediată: 217 521 35 000
marfa “A” 700 bucăţi x 650 lei/buc.
cheltuieli de transport 35 000
7. La 31.10 s-au vândut mărfuri cu achitare ulterioară: 221 611 420 000
500 buc. x 840 lei
8. S-a reflectat costul mărfurilor vândute 711 217
Total pe jurnal x x
Se cere:
Utilizând datele exemplului prezentat determinați costul mărfurilor potrivit metodelor descrise
anterior.
Comentarii:
Conform IAS 2 metoda costului mediu ponderat poate fi aplicată în două variante şi anume:
actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare (după recepţia
fiecărui transport);
actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie la alte perioade
(care, în principiu, nu trebuie să depăşească durata medie de păstrare ). Avantajul acestei
variante constă în nivelarea variaţiilor de preţuri în condiţiile fluctuaţiei lor, iar dezavantajul
– în necesitatea aşteptării sfârşitului perioadei pentru evaluarea ieşirilor.
Multitudinea de calcule presupuse de metoda actualizării periodice a costului unitar mediu
ponderat după fiecare intrare impune folosirea acesteia în condiţiile unor softuri corespunzătoare.
Tabelul 7
Fişa de cont analitic nr.1 a contului „Mărfuri”
(calculat global lunar) (actualizat după fiecare intrare)
Stocul „A”
Data Explicaţia Cantităţi Valori Preţ
unitar
Intrări Ieşiri Stoc Debit Credit Sold
1.10 Stoc iniţial – – 1 000 – – 670 000 670,00
10.10 Intrare 400 – 1 400 300 000 – 970 000 750,00
19.10 Ieşire - 300 1100 207 857 762 143 692,85*
9
25.10 Ieşire 600 500 415 710 346 429 692,85
26.10 Intrare 700 - 1200 490 000 - 836 429 650
31.10 Ieşire - 500 700 348 512 487 917 697,02
Rulaje 1100 1400 790 000 972 083 x X
Total suma 700 487 917 697,02
Tabelul 10
Tabelul comparativ privind aplicarea metodelor de evaluare
Metode (procedee) Costul de achiziţie al Valoare,
mărfurilor vândute Stoc
CMP (calculat global lunar) 695,24 486 664
10
CMP (actualizat după fiecare intrare) 697,02 487 917
FIFO 700 490 000
Comentarii: utilizând aceste 3 metode sa primit un pre
Comentarii:
4. Recunoaşterea drept cheltuială
13
Valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă a categoriilor de stocuri,
grupate într-un mod adecvat întreprinderii;
Valoarea contabilă a acelor stocuri care au fost evaluate la valoarea realizabilă netă;
Valoarea oricăror stornări ale diminuărilor valorii stocurilor;
Circumstanţele sau evenimentele care au dus la apariţia unor astfel de stornări ale
diminuării valorii stocurilor;
Valoarea stocurilor gajate în contul datoriilor.
Informaţiile privind valoarea contabilă a diverselor categorii de stocuri, precum şi
dimensiunea modificărilor acestor active sunt utile beneficiarilor situaţiilor financiare. Cele
mai întâlnite clasificări ale stocurilor cuprind: mărfuri, materii prime, materiale, producţia în
curs şi produse finite. Stocurile unui prestator de servicii pot fi descrise ca producţie în curs de
execuţie.
Situaţiile financiare trebuie să prezinte una dintre următoarele informaţii:
a) costul stocurilor recunoscut ca o cheltuială în cursul perioadei;
b) costurile de exploatare imputabile veniturilor din activităţile curente, clasificate
după natura lor recunoscute ca o cheltuială în cursul perioadei.
Costul stocurilor recunoscute ca o cheltuială în cursul perioadei constă în acele costuri
care fuseseră incluse în evaluarea stocurilor vândute, regia de producţie nealocată şi valoarea
anormală a costurilor de producţie a stocurilor.
14