S-a spus cândva despre asasinate că „n-au schimbat niciodată istoria lumii”1.

Sentimentul acesta benign, repetat frecvent în vremuri de criză, este, totuși, o

prostioară irealistă. Drept replică, oricine poate aminti, cel mai evident, asasinarea
arhiducelui Franz Ferdinand în Sarajevo, care a declanșat Primul Război Mondial,
sau cea a lui Serghei Kirov în 1934, care a însemnat începutul epurărilor criminale
din Uniunea Sovietică a lui Stalin. În mod clar, asasinatele au capacitatea de a afecta
evenimentele din toată lumea..
În vremurile mai recente, problema utilității asasinatului ca armă politică a fost
examinată îndeaproape. O analiză a optsprezece asasinate celebre de-a lungul
timpului a concluzionat că niciunul dintre ele nu și-a atins obiectivele politice mai
vaste 2. Ba chiar, în multe cazuri, rezultatele au fost exact opuse celor intenționate.
Uciderea președintelui Lincoln în 1865, de exemplu, de către un simpatizant sudist, s-
a dovedit dezastruoasă pentru Sudul american, iar asasinarea lordului Frederick
Cavendish de către naționaliști irlandezi în 1882 a dat înapoi cu o generație lupta
pentru cauza independenței Irlandei. Așadar asasinatele au schimbat ci certitudine
istoria; atât doar că n-au schimbat-o niciodată în felul anticipat de asasin.
Cu toate acestea, posibilitatea ca Hitler să fi fost asasinat este una care i-a ispitit
în mod chinuitor deopotrivă pe istorici și scriitorii de ficțiune. Este tentant să
speculezi nu numai despre numărul de vieți care ar fi putut fi salvate, despre
conflictele care ar fi putut fi evitate și despre suferințele cruțate, ci și de asemenea
despre modul diferit în care istoria europeană, și mai ales cea germană, s-ar fi putut
desfășura în secolul al XX-lea, dacă Hitler ar fi căzut sub glonțul unui asasin. Cu
siguranță acesta este un caz în care, mai mult ca în oricare altul, asasinarea ar fi putut
obține realmente beneficiile intenționate de asasin?
Majoritatea cititorilor moderni vor fi probabil de acord, cel puțin intuitiv, cu
această afirmație. Este interesant însă de notat că unanimitatea în această privință a
fost mult mai greu de găsit în timpul vieții lui Hitler. Pe atunci discuțiile se purtau
despre moralitatea de „a juca rolul lui Dumnezeu”, stabilirea de precedente
periculoase, conceptele spinoase de „trădare din principii” și „terorism sancționat de
stat”, ca și de întrebarea despre ce alte orori ar fi putut urma decesului prematur al lui
Hitler. Surprinzător, poate, propunerea de a-l asasina pe Hitler a fost extrem de
controversată.
În ciuda tuturor acestor preocupări, potențialii asasini ai lui Hitler nu s-au
răzgândit. Puțini conducători, din oricare alt secol al istoriei, au fost ținta atâtor
tentative de asasinare: nu mai puțin de 42 de comploturi separate la adresa vieții lui
Hitler au fost identificate de istoricii germani 3 și chiar lista aceea este departe de a fi
completă. Dintre ele, aproximativ 20 pot fi considerate suficient de serioase pentru a
atrage atenția acordată lor în cartea de față.