În eseul acesta aș dori să susțin o modalitate de scriere a SF-ului pe care o

numesc „transrealism“. Transrealismul nu este în asemenea măsură un tip de SF, cât

este un tip de literatură avangardistă. Eu consideră că în acest punct al istoriei,
transrealismul reprezintă unica abordare validă a literaturii.
Transrealistul scrie în cheie fantastică despre percepții imediate. Orice literatură
care nu se referă la realitatea actuală este slabă și debilitată, dar în același timp genul
realismului convențional este epuizat. Cine are nevoie de și mai multe romane
convenționale? Instrumentele din fantasy şi SF oferă o cale pentru a intensifica și
spori complexitatea ficțiunii realiste. Prin folosirea de dispozitive fantastice se poate
chiar manipula subtextul. Instrumentele familiare ale SF-ului – călătoria temporală,
antigravitația, lumile alternative, telepatia etc. – simbolizează de fapt moduri
arhetipale de percepție. Călătoria temporală este memorie, zborul este iluminare,
lumile alternative simbolizează enorma varietate a viziunilor individuale despre lume,
iar telepatia reprezintă capacitatea de comunicare integrală. Acesta este aspectul
„trans“. Aspectul „realism“ se referă la faptul că o operă validă de artă ar trebui să
abordeze lumea așa cum este ea de fapt. Transrealismul încearcă să abordeze nu
numai realitatea imediată, ci și realitatea superioară în care este înglobată viața.
Personajele ar trebui să se fundamenteze pe oameni reali. Ficțiunea standard este atât
de insipidă pentru că personajele sunt în mod evident marionete ale voinței autorului.
Acțiunile devin previzibile, iar în dialog este dificil de precizat care personaj
vorbește. În viața reală, oamenii cu care vă întâlniți nu spun aproape niciodată ceea ce
doriți sau ce așteptați din partea lor. După ce ați suferit contacte lungi și dureroase,
purtați în minte simulări ale cunoștințelor voastre. Aceste simulări vă sunt impuse din
exterior; ele nu reacționează la situații imaginate așa cum ați putea dori.