IMAGINEA SAȘILOR TRANSILVĂNENI PREZENTATĂ ÎN MANUALELE

ȘCOLARE ROMÂNEȘTI DIN PERIOADA COMUNISTĂ

Brie Laura Mihaela

Această lucrare își propune să realizeze o scurtă analiză a modului în care

manualele de istorie din perioada comunistă prezintă imaginea sașilor pe teritoriul
Transilvaniei.

Este bine știut faptul că fiecare regim politic dictează sau influențează modelele,
șabloanele imaginilor identitare ale minorităților dintr-un spațiu teritorial definit.
Politicile și guvernele de orientare extremă sau radicală au pus accentul întotdeauna pe
valorile societății naționale majoritare, pe când celelalte grupuri etnice si valorile pe
care le ofereau erau minimalizate sau uitate. De multe ori, produsul presei poate fi
considerat un etalon de măsură al politicilor, fiind un bun indicator al libertății de
expresie al subiectului identitate și alteritate. În general cărțile, gazetele, ziarele
constituie obiecte veritabile de manipulare a mentalului colectiv adult, manualele
școlare constituiau o excelentă cale de manipulare a minților fragede. În acest context,
analiza efectuată pe manualele școlare este vitală cu atât mai mult cu cât acestea sunt
primele instrumente de îndoctrinare ale regimurilor politice radicale. Pe lângă
necesitatea unor revizuiri științifice, motivul instrumentului îndoctrinator este fără doar
și poate cel care a dictat de-a lungul timpului, evoluția tematică și schimbările efectuate
în manualele școlare, unele mai bune, altele mai puțin bune.

O libertate a presei duce la înmulțirea, de multe ori nu foarte benefică din punct
de vedere calitativ, a produselor de presă, respectiv a manualelor. Astăzi există o
multitudine de manuale disponibile, care, deși urmează aceeași programă, prezintă
aceleași teme în mod diferit, căci de multe ori informațiile sunt redate din perspectiva
autorului/autorilor asupra evenimentelor. Libertatea presei facilitează în mod direct
creșterea numărului de manuale, însă calitatea acestora este discutabilă, deoarece o
mare parte din autori vin cu o bogată educație dobândită în perioada comunistă. O
dovadă a acestui fapt este lipsa redării istoriei Transilvaniei, valorile și modelele pe
care le-a oferit, dar și relațiile multidimensionale pe care le-a avut cu alte țări.

1
 Între primele măsuri luate, după instaurarea noului regim, la finalul anului 1947,
a fost și reforma învățământului, prin legea din 1948, pentru a asigura controlul asupra
statului și asupra populației. În perioada regimului comunist, din punct de vedere al
învățământului, pot fi observate trei etape de evoluție a școlii. Prima etapă, între anii
1948-1960, este cea a educației ce respectă întocmai modelul sovietic. În a doua etapă,
între anii 1961-1978, se încearcă revenirea la unele tradiții românești, iar în ultima
etapă, cuprinsă între anii 1979-1989, politica și ideologia comunistă, sub falsa denumire
de „revoluție culturală” se impun din nou în educație. Deși reforma învățământului avea
la bază unele principii „bune”, precum eliminarea „neștiinței de carte”, democratizarea
învățământului, educarea tinerilor în spiritul democrației, sau predarea în limba
maternă, aplicarea unora dintre ele era doar teoretică. Întregul proces didactic urmărea
îndoctrinarea elevilor și a cadrelor didactice. Totuși, principalii vizați erau tinerii, căci
aceștia erau deschiși spre idealism, erau mereu entuziaști și dinamici, dar în special,
pentru că nu erau informați. Din cauza lipsei de informații, aceștia erau mai ușor de
manipulat, devenind astfel victimele propagandei comuniste.

În perioada comunistă nu existau manuale alternative, ci toți învățau dintr-un

singur manual, conceput astfel încât să-i formeze pe tinerii elevi, din punct de vedere
intelectual, în spiritul ideologiei comuniste. Aceasta crease un ideal uman pe care și-a
propus să-l atingă în primul rând prin intermediul educației. Manualul este „mijlocul de
transport al unui sistem de valori, al unei ideologii și al unei culturi; el participă la
procesul de socializare a tinerei generații căreia i se adresează” 1. Atât programa școlară
cât și manualele erau realizate astfel încât să asigure „manipularea” elevilor, prin texte
care prezentau imaginea unei țări dezvoltate și bogate, deși realitatea era alta. Autorii
realizau manualele sub stricta supraveghere și coordonare a autorităților școlare și
politice implicate în procesul educațional.

Din punct de vedere a structurii, manualele pot fi analizate ținând cont de

conținut, dar și de forma de prezentare a conținutului.

Periodizare

1
Alain Choppin, L’histoire des manuels scolaires: une approche globale, „Histoire de l’éducation”,
1980, nr. 9, pag. 1

2
 Prescurtarea istoriei patriei

Prezentarea în ordine cronologică a evenimentelor

Titlurile de capitol/lecție – marchează temele cerute de programa școlară

http://www.verticalonline.ro/scoala-romaneasca-dupa-model-sovietic-i

http://www.verticalonline.ro/imaginea-pozitiva-a-educatiei-in-romania-
comunista-iii

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/manipularea-discursuri-
limbaj-n-perioada-comunist

http://www.fssp.uaic.ro/argumentum/numarul%203/Argumentum_nr._3_2004-
2005_Cap.III.pdf

Manualele erau unice, dar nu numai acestea, ci și organizarea școlilor,

programul și metodele de predare.

Încă de la Introducere observăm „stilul” comunist: „Poporul român are o istorie

foarte zbuciumată și deci interesantă și bogată în fapte de vitejie și eroism” 2 și

2
Dumitru Almaș, Eleonora Fotescu, Istoria Patriei, manual pentru clasa a IV-a, București, Editura
Didactică și Pedagogică,1986, p. 5

3
„cunoașterea istoriei, pe de altă parte, constituie un important mijloc de educație a
tineretului”, iar „pentru ca istoria să-și îndeplinească funcția educativă, accentul se
cuvine pus pe formarea convingerilor prin bogăția și valoarea argumentelor, astfel încât
nimic să nu rămână numai la stadiul de enunț” 3. Autorii, sub stricta supraveghere a
Comisiei pentru învățământ, confirmă că „pornindu-se de la cunoaștere, se creează
convingeri și stări afective, care se finalizează în atitudini și acțiuni” 4, iar istoria are atât
un caracter formativ cât și unul educativ, punându-se accent în perioada comunistă, pe
educația patriotică și „educație în spiritul solidarității internaționale”. Nu lipsește nici
mesajul din partea tovarășului Nicolae Ceaușescu, în care afirmă, printre altele, că
„istoria poate mobiliza larg conștiințele oamenilor de pretutindeni, popoarele din
întreaga lume”5.

Trebuie menționat, în primul rând, că manualele de istorie consultate nu fac

referire decât la sașii din Transilvania, iar șvabii, țipserii, landlerii sau germanii din
Banatul Montan, Bucovina sau Dobrogea nu sunt menționați. Chiar și așa, informațiile
despre sași sunt destul de puține, autorii fiind foarte conciși în ce-i privește.

Între manualele consultate, există mențiuni despre sașii transilvăneni în general,

în cele despre istoria României și istoria Evului Mediu, adresate elevilor din clasele
primare, secundare, și liceu, în unele mai detaliat, în altele, foarte pe scurt, iar în unele
sașii nu sunt menționați deloc.

Capitolele în care se fac referiri la sași sunt variate, începând de la colonizarea

lor, „Întemeierea statelor românești” cu lecția „Întemeierea Voievodatului
Transilvaniei”, până la teme precum „Lupta românilor pentru libertate și independență
în timpul lui Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare”, „Războiul țărănesc din
1514 condus de Gheorghe Doja”, capitolul „Dezvoltarea Țărilor Române și lupta lor
împotriva dominației străine” cu lecția intitulată „Marea răscoală condusă de Horea,
Cloșca și Crișan”, sau lecția despre „Revoluția de la 1848 în Țările Române” (D.
Almaș). În manualele de istoria modernă sau contemporană, se fac prea puține referiri
la sași, în lecții precum „Revoluția politică după revoluția din 1821” (capitolul
„Societatea românească între cele două revoluții 1821-1848”), sau „Revoluția de la
1848 în perspectivă istorică. Însemnătatea și urmările ei” (E. Hurezeanu, Gh.
3
Ștefan Pascu (coord.), Andras Bodor, Victoriana Boșcăneanu, Probleme fundamentale ale istoriei lumii
antice și medievale, manual pentru clasa a XI-a, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1989, p. 4
4
Ibidem.
5
Ibidem.

4
Smarandache, M. Totu), iar în unele manuale nici nu se face vreo referire la sași (D.
Petric, D. Almaș).

Manualele de Istoria evului mediu sunt cele care cuprind cele mai multe
informații cu privire la sașii transivlăneni, în capitole/lecții precum „Formarea și
dezvoltarea statelor feudale românești”, „Marile răscoale în Europa” (L. Georgian, V.
Neagu, C. Nuțu), „Viața socială în condițiile feudalismului”, „Mișcări ideologice,
sociale și politice împotriva dominației feudalo-bisericești”, sau „Mișcări social-
politice” (Șt. Pascu, V. Boșcăneanu).

În ce privește informațiile prezentate despre sași, în perioada comunistă, unele

manuale amintesc că sașii (nume derivat din Sachsen, adică Saxoni) sunt „germani
originari din Flandra, Luxemburg și din teritorii de la apus de Rin” 6 și că aceștia s-au
așezat în vestul Transilvaniei dar și în zona Sibiului, Târnavelor, Brașovului, Orăștiei și
Bistriței, începând cu secolul al XII-lea, colonizarea fiind una pașnică, „ei fiind chemați
de puterea centrală care le-a acordat privilegii, libertatea personală și juridică” 7. Totuși,
nici unul din manualele consultate nu face vreo referire la privilegiile acordate, și nici
nu definește termenul de „privilegiat”, folosit pentru a face referire la sași ca fiind una
dintre „categoriile” sau „păturile” privilegiate.

Cu privire la colonizarea sașilor, se mai menționează și „cauze sociale și

economice – creșterea populației și procesul de feudalizare în locurile lor de baștină” 8.
Prezența sașilor în Transilvania, este prezentată atât în mod pozitiv în istoria românilor,
punându-se accent pe contribuția lor în economie și cultură, cât și în mod negativ,
scoțându-se în evidență privilegiile importante de care beneficiau, inclusiv de o
oarecare autonomie în comparație cu românii, fiindcă „orașele lor puteau fi întărite și ei
aveau singuri paza cetăților”9. Se menționează că sașii „s-au integrat de la început
civilizației noii lor patrii, contribuind substanțial la creșterea materială și spirituală, la
dezvoltarea orașelor medievale, având un rol major în legăturile economice între Țările
Române”10, dar în plus, aveau libertatea de a se organiza din punct de vedere politic,

6
Hadrian Daicoviciu, Pompiliu Teodor, Ioan Cîmpeanu, Istoria antică și medie a României – manual
pentru clasa a VIII-a, București, EDP, 1984, p. 94
7
Ibidem.
8
Hadrian Daicoviciu, Pompiliu Teodor, Ioan Cîmpeanu, op.cit., p. 94
9
Ibidem, p. 69.
10
Ibidem.

5
administrativ și juridic, manifestând „tendințe de lărgire a propriei autonomii,
străduindu-se să obțină dreptul de a-și alege conducătorii”11.

Rolul sașilor a fost extrem de important, căci „se ocupau mai ales cu negoțul și
anume au început să facă negoț intens cu Orientul, trecând cu mărfuri prin pasurile
Carpaților. Astfel s’au deschis drumurile de negoț prin Țara Românească și prin
Moldova, cari au adus multă bogăție și înflorire în aceste două țări”12.

La final, conchidem ca sașii au fost redați in manualele de istorie atunci când

atitudinea lor putea sa sugereze o presupusa asemănare comportamentala convenabila
direcțiilor ideologice urmărite de Partid, precum lupta împotriva bisericii - „Mișcări
ideologice, sociale și politice împotriva dominației feudalo-bisericești”, lupta lor alături
de clasa țărănească împotriva păturii îmbogățite (identificate de Partid prin lupta
împotriva chiaburilor) -„Marile răscoale în Europa”, sau latura comercianților pașnici
ce încercau s-au integrat foarte bine si conviețuiau cu majoritatea, constituind imaginea
prototipul alteritar.

Bibliografie selectivă:

1. Dumitru Almaș, Eleonora Fotescu, Istoria Patriei – manual pentru clasa a IV-a,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1986.
2. Margareta Aslan, Grigore Ureche`nin Tevarihinde Türkler. [Turcii în cronica lui
Grigore Ureche], în The 1st International Balkan Congress Proceedings, Editura:
Suleyman Şah University, Istanbul, (eds.) Fatih Iyiyol și Oğuz Uras, 2012
3. BOȘCĂNEANU, V., Istoria medie universală - manual pentru clasa a XI-a,
1989.
4. Hadrian Daicoviciu, Pompiliu Teodor, Ioan Cîmpeanu, Istoria antică și medie a
României – manual pentru clasa a VIII-a, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1984
5. *** Probleme fundamentale ale istoriei lumii antice și medievale, manual
pentru clasa a XI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

11
Ibidem, p. 99
12
Ibidem, p.69

6
6. Casian Popa, Câteva aspecte privind imaginea „Tătarului” și a „Turcului”
reflectată în manualele de istorie din România perioadei interbelice, în
Moștenirea istorică a tătarilor II (coord. Tasin Gemil, Nagy Pienaru), ed.
Academiei Române, colecția Istorie, Cultură și Civilizație tătară, București,
2012
7. Dan Constantin Rădulescu, Învățământul românesc 1948-1989 – Între derivă și
recuperare instituțional-funcțională, în Calitatea vieții, nr. 3-4/2006, Editura
Academiei Române
8. Silvia-Nicoleta Tudosoiu, Educația în sistemul comunist din România (anii
1965-1989), teză de doctorat, Universitatea București, 2010
9. Dinu C. Giurescu, Învățământul în România între anii 1948 și 1989, disertație
susținută cu ocazia ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al
Universității din Craiova, 22 nov. 2001
10. Alain Choppin, L’histoire des manuels scolaires: une approche globale,
„Histoire de l’éducation”, 1980, nr. 9