TERITORIUL UCRAINEAN ÎN PERIOADA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

Brie Laura Mihaela, Școala doctorală Studii de populație și istoria minorităților, Facultatea de
Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, anul I

În momentul declanșării Primului Război Mondial, cel mai sângeros din istoria
omenirii, sau „cea mai mare dintre nebuniile secolului al XX-lea”1, Ucraina nu exista
propriu-zis ca stat. Teritoriul acesteia era împărțit între două imperii, Austro-Ungaria și
Rusia, și un stat - România2. Ucrainenii de pe teritoriul Rusiei au sperat, în timpul
războiului, că după o victorie finală, vor putea primi un teritoriu pentru propriul stat.

Teritoriul și independența

Poporul ucrainean, neavând deci o țară a sa, care să îi apere interesele, a simțit
din plin greutatea războiului, suferind distrugeri enorme, pierderi enorme de populație,
și depunând totodată mai mult efort3, căci au luptat în două tabere opuse. Aproximativ
3,5 milioane de ucraineni au făcut parte din armata rusă, în timp ce în jur de 250.000-
300.000 se aflau în tabăra austro-ungară, luptând și murind deci pentru un interes
străin.4 Unele dintre cele mai aprige bătălii s-au purtat pe teritoriul ucrainean, care
atunci era împărțit în Galiția, Bucovina, Transcarpatia.

Războiul a fost devastator pentru economia țărilor implicate în război. Fabricile

și uzinele scădeau producția de bunuri de consum, în favoarea comenzilor militare, ceea
ce a dus la izbucnirea unei revolte între straturile sociale ale poporului ucrainean și
creșterea mișcării revoluționare de eliberare, spre sfârșitul anului 1916 și începutul
anului 1917 ajungându-se la o criză economică și politică de proporții.

1
Alexandr Soljenițîn, Două secole împreună. Evreii și rușii înainte de revoluție 1795-1917, Ed. Univers,
București, 2004, vol. 1, pag. 515
2
Kuzio Taras, Ukraine: Coming to terms with the soviet legacy, in Journal of Communist Studies and
Transition Politics, 1998, 14: 4, pag. 2
3
Akulov Mikhail, War Without Fronts: Atamans and Commissars in Ukraine, 1917-1919, teză de doctorat,
2013, accesată în 14.01.2015 ora 03.48, la adresa: http://nrs.harvard.edu/urn-3:HUL.InstRepos:11181181,
pag. 26
4
Orest Subtelny, Ukraine: A History, Toronto, 1992, pag. 340

1
 În timpul Primului Război Mondial s-a accentuat semnificativ sentimentul de
conștientizare a importanței naționalismului. Experiența războiului a reprezentat un
factor important în trezirea conștiinței naționale a ucrainenilor.5 Societatea ucraineană a
suferit schimbări, încercând o dezvoltare națională și politică, prin încercarea de a-și
crea o identitate, un stat. Istoricii spun că revoluția din 1917-1921 este rezultatul
mișcării de eliberare în Ucraina, și datorată situației complexe a populației de pe
teritoriile ucrainene exacerbată de război și de criza generală din sistemul politic al
Imperiului Rus și al Monarhiei Austro-Ungare.

Când în 1917, țarul rus a fost asasinat, iar lupta pentru putere a transformat fostul
imperiu într-un spațiu plin de haos, ucrainenii au profitat de această ocazie, în
încercarea lor de a-și crea propriul stat independent, Republica Populară Ucraina
(RPU), care și-a declarat independența față de Imperiul Rus în 1918, stabilind capitala
la Kiev. Tot acolo va fi și sediul Radei Centrale Ucrainene, care va juca un rol extrem
de important în istoria Ucrainei, proclamând principiul că poporul ucrainean „trebuie
să-și determine propriul destin”6. Între liderii Radei trebuie menționați V. Vinnichenko
(premier), S. Wilkens, B. Martos, S. Petliura D. Antonovich, DA Doroshenko, M.
Hrușevski și alții7. Bolșevicii au fost extrem de surprinși de faptul că națiunea
ucraineană a fost recunoscută atât de repede, mai ales că aceștia considerau limba
ucraineană ca fiind doar un dialect al limbii ruse.8

Când bolșevicii și-au trimis trupele în Ucraina, ucrainenii au fost nevoiți să ceară
ajutor puterilor occidentale, în scopul protecției și ajutorului militar împotriva
bolșevicilor, căci regimul ucrainean era destul de slab pe plan militar. În urma
negocierilor și încheierii Tratatului de la Brest-Litovsk, rușii și-au luat angajamentul de
a-și retrage trupele de pe teritoriul ucrainean, lăsând astfel loc constituirii primul stat
ucrainean independent. Independența a durat însă foarte puțin, căci în 1918 statele ce
garantau pentru Ucraina s-au separat, iar tratatul de la Brest-Litovsk nu mai este
considerat valabil și trupele sovietice invadează din nou Kievul, capitala Ucrainei.
Polonia revendică o parte a Ucrainei, dar nu obține câștig de cauză. De cealaltă parte,

5
Ibidem 4, pag. 340
6
HUGH P. VOWLES, Ukraine and Its People, W. & R. CHAMBERS, LTD, Edinburgh, 1939, pag. 122
7
Robert Conquest, Recolta durerii. Colectivizarea sovietică și teroarea prin foamete, ed. Humanitas,
București, 2003, pag. 41
8
Ibidem 7, pag 44

2
Sovieticii doresc și ei să obțină controlul asupra Ucrainei. În 1920, cele două au reușit
să realizeze un acord de pace, prin care își împart teritoriul ucrainean (Fig. 1), iar statul
suveran ucrainean devine o amintire, dar ucrainenii nu renunță la ideea de a-și crea un
stat independent.

Legendă: 1= Rutenia subcarpatică

2=Bucovina
3=Basarabia de sud
- - - Ucraina actuală

Fig. 1. Împărțirea teritoriului ucrainean în anul 19219

Populația

Recensământul din 1916-1917 pentru zona urbană, dar și cel general din 1917,
au fost realizate pornind de la cifrele recensământului din 1897, modificate în lumina
mișcării populației din anii următori. Acestea nu oferă date precise, în special în ce
privește distribuția regională a populației, căci arată că Ucraina avea o populație de
31.214.000 de locuitori, adică a înregistrat o creștere de 33% față de 1897, în condițiile
în care Primul Război Mondial a avut efecte devastatoare, aproximativ 1,2 milioane de
ucraineni fiind uciși în timpul războiului. Datele arată că cele mai mari creșteri de
populație între 1897 și 1917 au fost înregistrate în provinciile sudice, unde industria,
porturile și agricultura relativ prosperă au fost ca un magnet pentru cei care doreau o
situație mai bună. Nu trebuie lăsat deoparte nici faptul că în anii de război, în special în
1917, au avut loc deplasări masive ale populației, din toate părțile imperiului, spre
zonele urbanizate din sud. În aceste zone, prea puțini locuitori de sex masculin au fost
mobilizați în armată deoarece aici se aflau centrele industriale importante. Astfel, dacă
în 1917, aproximativ 52% din populația ucraineană de sex masculin, cu vârste între 14-

9
François de JABRUN, Les incertitudes de l’identité ukrainienne, La Revue Géopolitique, noiembrie 2008,
accesat 16.03.2015 ora 15:00, la adresa: http://www.diploweb.com/Les-incertitudes-de-l-identite.html

3
60 de ani din regiunea Kiev fusese mobilizată în armată, în provincia Katerynoslav
procentul celor plecați era de numai 32%.10

Creșterea populației în zonele urbane este un semn de dezvoltare socială și

economică, iar Ucraina s-a descurcat mai bine decât majoritatea celorlalte regiuni ale
Imperiului Rus. Datele referitoare la anul 1897 arată că ucrainenii reprezentau 30% din
populația urbană a Ucrainei, rușii 34%, evreii 27% și 9% alte naționalități. Pentru 1917
nu există astfel de informații, însă în 1920 reprezentarea ucraineană în centrele urbane
nu pare să se fi îmbunătățit foarte mult. Conform recensământului din 1920, Ucraina
urbană era formată din 32% ucraineni, 33% ruși, 29% evrei și 6% alte naționalități.11

Cu toate acestea, Ucraina anului 1917 era încă o societate preponderent rurală:
80% din populație trăia la sat, iar 68% își câștigau traiul din agricultură. Se observă o
creștere slabă față de 1987, înainte de război, când cifrele arătau 87%, respectiv 74%.
Deși dețineau mai mult teren decât țăranii francezi, belgieni sau danezi, se descurcau
mai greu, din cauza lipsei de animale de povară, din cauza tehnicilor agricole primitive
și lipsa progresului cultural.12

Pierderile și foametea

În urma războiului, agricultura a intrat în declin, din 1919 și până în 1922 a

scăzut și numărul de animale (caii de povară, vitele, porcii, oile și caprele). Spre
exemplu, dacă în 1913 s-au utilizat aproximativ 700.000 tone de îngrășământ, prin 1921
se foloseau doar 20.000 de tone, iar suprafața cultivată aproape s-a înjumătățit, ducând
la o scădere a recoltelor cu până la 57%. În acest context, marea foamete nu ar fi
neapărat datorată unei decizii conștiente de înfometare a țăranilor, ci mai degrabă
credinței „conducătorilor sovietici că nevoile țăranilor nu trebuie luate în
considerație”13. Astfel, țărănimea ucraineană a rămas lipsită de ajutor, iar în prima
jumătate a anului 1922, conform cifrelor oficiale ale sovieticilor, s-au înregistrat peste
800.000 de decese din cauza foametei și a bolilor asociate, însă se pare că cifrele reale
au fost de fapt ascunse estimând recolta la un nivel dublu față de cel real. În plus, nici
10
Bohdan Krawchenko, The Social Structure of the Ukraine in 1917, în Harvard Ukrainian Studies, Vol. 14,
No. 1/2 (June 1990), pag. 97-98
11
Ibidem 10, pag. 100
12
Ibidem 10, pag. 107
13
Ibidem 7, pag 63

4
măcar nu s-a permis accesul organizațiilor de întrajutorare pe teritoriul Ucrainei, la
început, ridicând în calea lor diferite obstacole, pentru a nu putea lua contact cu
Ucraina. Când acestea au primit permisiunea de a intra, mii de oameni erau pe moarte,
și majoritatea se resemnaseră la gândul că vor muri, după ce mii de tone de cereale le-au
fost confiscate și tone de alimente erau trimise în alte regiuni, în loc să hrănească
ucrainenii din acele zone.14

Războiul a afectat Ucraina nu numai din punct de vedere material, ci și din punct
de vedere moral, căci țăranii rămași în satele lor, a căror rude fuseseră duse pe front și a
căror animale (caii) fuseseră confiscați în interes de război, s-au văzut în fața unei
prosperități paradoxale, căci acum aveau mai mulți bani la dispoziție, crescându-le
dorința de consum, ceea ce a fost descris ca o „degenerare morală”15.

Identitate și națiune

Spuneam mai sus că Primul Război Mondial a scos în evidență ideea de

naționalism. Bolșevicii aveau un alt punct de vedere în ce privește ideea de națiune și au
aplicat altfel acest concept pentru dezvoltarea societății sovietice în Ucraina, în anii
1920.

Înainte de 1917, denumirea de ucrainean era sinonimă cu „țăran”,16 marea

majoritate a ucrainenilor fiind fermieri, locuind în zona rurală, care adesea dețineau
foarte puțin pământ. Exista o diferență foarte mare între sărăcia țărănimii ucrainene din
zona rurală și centrele urbane, dar existau totodată și multe divergențe între aceștia și
guvernele care nu protejau interesele țăranilor, creându-se astfel tensiuni între zonele
rurale și urbane. Acest lucru se întâmpla mai ales în zonele populate de țărani non-
naționalizați, din moment ce construcția națională bolșevică ajutase mai mult la trezirea
conștiinței naționale a ucrainenilor. Astfel a început un proces de naționalizare și
urbanizare, orașele fiind considerate spații de progres socialist, în timp ce țăranii trebuia
să fie „târâți” în viața modernă.17 În urma colapsului vechiului regim, în martie 1917,

14
Ibidem 7, pag 64-65
15
Ibidem 3, pag. 27
16
Bohdan Krawchenko, Social Change and National Consciousness in Twentieth-Century Ukraine (London:
The MacMillan Press Ltd, 1985), pag. 21
17
Matthew Burkard, Speaking Bolshevik in Ukrainian: The Development of Peasant Consciousness and
Bolshevik Ideas on Nation-Building in the Ukrainian SSR, 1900-1928, disertație, 2014, pag. 5

5
țăranii reușesc să-și însușească mari proprietăți funciare, prin forță, aceștia dublându-și
posesiunile de teren arabil.

Baza pentru formarea identității ucrainene a fost practic creată de bolșevici, la

începutul anilor 1920, prin politica lor de indigenizare. În Ucraina, acest proces s-a
realizat sub titlul de ucrainizare. În 1923, Comitetul central al guvernului ucrainean
sovietic a emis primul decret de ucrainizare, prin acesta permițând cetățenilor să
interacționeze cu statul în lomba proprie, recunoscând astfel ucraineana ca limbă
dominantă și obligând pe toți angajații guvernamentali să cunoască atât limba rusă, cât
și pe cea ucraineană. Totul părea promițător, însă ucrainizarea se va întâmpla mult mai
târziu, peste câțiva ani.18 Povestea Ukrainei din prima parte a anului 1919 reprezintă un
exemplu foarte bun de confuzie și inconsecvență a proiectelor de construcție națională a
Bolșevicilor.19

Concluzie

Ucraina, cu un teritoriu aproape la fel de mare ca Franța și o populație extrem de

numeroasă, a fost „de departe cea mai mare națiune europeană care nu s-a afirmat ca
entitate independentă (în afara unor scurte perioade de timp) între cele două războaie
mondiale”20. A suferit pierderi de vieți omenești extrem de mari în timpul războiului, pe
front, iar peste 20.000 de ucraineni au fost duși în lagărele austriece (Talerhof, Terezin),
dar există și unele aspecte pozitive, căci în această perioadă Ucraina și-a dezvoltat
sentimentul de identitate națională și dorința de a avea propriul stat, și populația
ucraineană a obținut unele drepturi, precum utilizarea limbii în învățământ. Spre
exemplu, dacă în 1917 nu existau profesori care să predea în limba ucraineană, prin
1923 deja existau aproximativ 45.000 de profesori vorbitori de limba ucraineană, iar
prin 1927 deja aproape 94% dintre studenții ucraineni învățau exclusiv în limba
ucraineană.21

18
Ibidem 16, pag. 79-80
19
Ibidem 3, pag. 298
20
Ibidem 7, pag. 32
21
Ibidem 16, pag. 83

6
BIBLIOGRAFIE

1. Mikhail Akulov, War Without Fronts: Atamans and Commissars in Ukraine, 1917-
1919, teză de doctorat, accesată în 14.01.2015 ora 03.48, la adresa:
http://nrs.harvard.edu/urn-3:HUL.InstRepos:11181181
2. Alexandr Soljenițîn, Două secole împreună. Evreii și rușii înainte de revoluție 1795-
1917, Ed. Univers, București, 2004, vol. 1
3. Orest Subtelny, Ukraine: A History, Toronto, 1992
4. HUGH P. VOWLES, Ukraine and Its People, W. & R. CHAMBERS, LTD, Edinburgh,
1939
5. Robert Conquest, Recolta durerii. Colectivizarea sovietică și teroarea prin foamete, ed.
Humanitas, București, 2003
6. Bohdan Krawchenko, Social Change and National Consciousness in Twentieth-Century
Ukraine, The MacMillan Press Ltd, Londra, 1985
7. Matthew Burkard, Speaking Bolshevik in Ukrainian: The Development of Peasant
Consciousness and Bolshevik Ideas on Nation-Building in the Ukrainian SSR, 1900-
1928, disertație, 2014
Articole:
8. François de JABRUN, Les incertitudes de l’identité ukrainienne, în La Revue
Géopolitique, noiembrie 2008, accesat 16.03.2015 ora 15:00, la adresa:
http://www.diploweb.com/Les-incertitudes-de-l-identite.html
9. Kuzio, Taras(1998) 'Ukraine: Coming to terms with the soviet legacy', Journal of
Communist Studies and Transition Politics, 14: 4
10. Kai Struve, Peasant Emancipation and National Integration. Agrarian Circles, Village
Reading Rooms, and Cooperatives in Galicia, în: Cooperatives in Ethnic Conflicts.
Eastern Europe in the 19th and Early 20th Century, ed. by Torsten Lorenz, Berlin:
Berliner Wissenschaftsverlag, 2006
11. Bohdan Krawchenko, The Social Structure of the Ukraine in 1917, în Harvard
Ukrainian Studies, Vol. 14, No. 1/2 (June 1990), pp. 97-112, Publicat de: Harvard
Ukrainian Research Institute, articol accesat în data de 20.02.2015, ora 16:00, la adresa:
http://www.jstor.org/stable/41036357