Laurentiu Rosu

21h  · 
Ca de obicei, prezint articolul în imaginea de o singură pagină, dar si cu completări pentru
cititorii interesați
*** 1- Istoricul englez David Mitrany rezumă, că „Societatea și economia zonei rurale românești
de la începutul secolului al XX-lea(incluzând si anul 1907) erau un amestec deosebit de iobăgie
feudală și capitalism.”- în cartea „Land and peasant in Rumania” publicată la New York în 1930.
În cartea "Istoria Românilor Din Cele Mai Vechi Timpuri Până La Moartea Regelui Ferdinand I"
istoricul Constantin C. Giurescu scrie „Arenzile moșiilor crescură mult ; crescu, în proporție, și
exploatarea țărănimei. Nemulțumirea sporind, se ajunse, în Martie 1907, la o răscoală.
Turburările începură în partea de miazănoapte a Moldovei, unde arendași evrei erau puternici
(numai trustul Fischer exploata, în 1904, moșii și păduri în suprafață de 236.863 hectare sau
2368 kilometrii pătrați, aproape suprafața unui județ întreg !)." ***De notat că răscoala s-a
răspândit și în zone cu arendași majoritari români, astfel că nu a avut caracter antisemit, ci era
generată de sărăcia țărănimii și de nedreptățile la care erau supuși într-un regim descris de
istorici ca aproape „feudal”. În aceeași carte (publicată pe vremea regelui Mihai), Constantin C.
Giurescu mai scrie „țărănimea se afla într'o situație grea, având un standard de viață foarte
coborît. Era, o izbitoare disproporție : peste un milion de țărani stăpâneau mai puțin pământ decît
câteva mii de proprietari mari.”
***Istoricul elvețian Christian Giordano de la Universitatea din Fribourg(Elveția) scrie, "În orice
caz, autorii sunt de acord că doar în câteva decenii s-au instaurat condițiile de neoiobăgie și că în
jurul lui 1905, în România, între mica și marea proprietate, disaparitatea depășea ceea ce putea fi
întâlnit în alte țări europene, Rusia inclusiv."
*
***Capitolul 2- DISPARIȚIA dosarelor - Cele mai importante dosare privind represiunea au
dispărut incă din 1907. Era convenabil pentru guvernanții si conducătorii din 1907 să dispară
aceste dosare pentru a nu putea fi incriminați sau condamnați. Dosarele au fost căutate fără
succes si de miniștrii din anii 1910 sau 1912 (P.P Carp , Alexandru Marghiloman, și alții). În
1912 s-a constat că din arhiva Ministerului de interne lipseau 30 de dosare esențiale despre
răscoala 1907. Istoricul Dr. Ioan Scurtu scrie- „Este foarte probabil că dosarele au fost distruse
din ordinul regelui Carol I, pentru ca ele să nu mai constituie obiect de dispută între partidele
politice şi de eventuală încriminare a sa, în calitate de „cap al puterii armate”, în numele căruia s-
a executat represiunea.” Dispariția acestor dosare face ca numărul morților să nu mai poată fi
precizat cu exactitate, ci doar estimat. Diplomații francezi aflați în România la acea dată au
estimat 10000- 20000 de țărani morți, iar diplomații austrieci au estimat între 3.000 și 5.000
morți. Istoricii englezi si/sau americani Seton-Watson , Eidelberg, Tucker si un grup de 16
istorici au scris că 9000 de morți e o cifră mai rezonabilă („A more reasonable estimate -9,000
deaths”). Averescu a recunoscut prin 1938 către patriarhul Miron Cristea că „au fost uciși 2500
de țărani”, dar având în vedere că aceste crime s-au comis sub comanda sa, a avut interesul să
declare o cifră mică a victimelor, pentru a nu fi incriminat. Istoricii străini (anglo-americani) care
au estimat printr-o procedură cifra de 9000 morți au precizat „În apărarea procedurii noastre, am
putea sublinia că aceste estimări se bazează pe cea mai bună judecată a 16 istorici, nu pe baza
unui singur autor. Ele corespund, de asemenea, foarte strâns evaluării subiective a gravității
rebeliunii, județ cu județ, în celelalte relatări principale”. Alți istorici americani (Ch. Ragin , D.
Chirot) au estimat 11000 morți iar William Leisure a estimat 10000. Guvernul responsabil de
reprimare, având interes să mușamalizeze proporțiile măcelului pe care l-au comis a declarat
cifre de 419 prin ministrul de interne Ion I. C. Brătianu sau 421 prin primul ministru Sturza
cifrele fiind mult subestimate, ambii fiind responsabili de reprimarea prin împușcare și având tot
interesul să declare cifre mici pentru a nu fi incriminați. Regele Carol I a răspuns ambasadorului
englez că „Au murit câteva mii de țărani”. Istoricul Nicolae Iorga a scris in 1909 că în martie
1907 s-au înregistrat „mii de ţărani împuşcaţi”. Cifrele sunt însă estimate, fiindcă dosarele
esențiale au dispărut din 1907.
***Istoricul Dr. Ioan Scurtu scrie- „După 1989 s-a încercat o minimalizare a răscoalei din 1907,
punând-o în seama unor agitatori, membri ai unor organizaţii oculte din România, sau ai
serviciilor secrete Austro-Ungare, care urmăreau să destabilizeze România.” Numeroși istorici,
după 1990 au emis ipoteza că presupuși instigatori austro-ungari, au contribuit la provocarea si
intensificarea rapidă a răscoalei țăranilor. S-a afirmat chiar că Moshe Fisher, marele arendaș de
pe moșia Flămânzi de unde a pornit răscoala ar fi fost agent austro-ungar și ar fi înrăutățit
intenționat situația țăranilor de pe moșia sa și le-a refuzat intenționat semnarea unor învoieli
pentru a provoca răscoala. Ulterior a fugit la Cernăuți( care pe atunci era în Imperiul Austro-
Ungariei). Dar nu există dovezi concrete pentru aceste ipoteze, datorită dispariției dosarelor. Unii
istorici români (mai ales după 1990) au afirmat că Regele Carol I ar fi „ascuns dosarele tocmai
pentru a distruge dovezile că Imperiul Austro-Ungariei ar fi intervenit pentru provocarea
Răscoalei și destabilizarea țării, mai ales că Regele Carol I semnase înțelegeri cu Austro-Ungaria
încă din 1889 si se bazase mult pe alianța cu Austro-Ungaria - si era pus în situație dificilă trădat
chiar de aliații săi, iar visul lui Carol I fusese o alianță cu spațiul germanic (Germania si Austro-
Ungaria)”. Însă ipotezele trec, dar faptele rămân. Fapt este că armata română a tras în țăranii
înfometați, cetățeni ai propriei țări.
*
Articol de prof. Laurentziu Roșu - rog cititorii să nu politizeze. Istoria nu trebuie confundată cu
politica. Iar această pagină de istorie e tristă, și trebuie respectată memoria victimelor. Menționez
că nu trebuie acuzate nici partidele istorice de azi, pentru faptele din 1907. Istoria trebuie
cunoscută, cum spunea Iorga, pentru a nu se repeta greșelile.
*
***BIBLIOGRAFIE -
-Francisco Veiga (istoric spaniol) – carte tradusă - Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Mistica
Ultranaționalismului, Ed. a II-a, Humanitas, București, 1995, ISBN 978-973-28-0392-9, pp. 25-
26
-Christian Giordano ( Universitatea din Fribourg, Elveția)- "Réformes agraires et tensions
ethniques en Europe centrale et orientale. Source: Études rurales, No. 159/160, (Jul. - Dec.,
2001), pp. 205-228.
-Constantin C. Giurescu - "Istoria Românilor Din Cele Mai Vechi Timpuri Până La Moartea
Regelui Ferdinand I" Editura Cugetarea — Georgescu Delafras, 1943
-Creangă, G.D. — 1914, Grundbesitzverteilung und Bauernfrage in Rumänien. Berlin
(„Repartizarea pământului și problema țărănească în România”)
-Hitchins, K. — 1994, Rumania, 1866-1947. Oxford, Clarendon Press
-Mitrany, D. — 1930, Land and peasant in Rumania. New York, Greenwood Press/Gale
University Press. David Mitrany (1888–1975) was a Romanian-born,naturalized British scholar,
historian and political theorist.
-Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu - „Câţi ţărani au fost ucişi în 1907?”
-G.D. Creangă– ” Proprietatea rurală în România”, publicată în 1907
-N. Iorga – articolul din „Neamul Românesc” din 29 aprilie 1909
-Daniel Chirot and Charles Ragin (Istorici americani) - "The Market, Tradition and Peasant
Rebellion: The Case of Romania in 1907". Publicat de "American Sociological Review", Vol.
40, No. 4, pagina 428-444.