Nicolae Iuga

*
Acțiunile teroriste ale Ungariei în Rusia
Subcarpatică și în România

i
Nicolae Iuga s-a născut pe 12 iunie 1953 în Săliştea de
Sus, jud. Maramureş. A absolvit Facultatea de Filosofie a
Universităţii din Bucureşti în anul 1978. A fost profesor la
Colegiul Naţional Dragoş Vodă din Sighet, ulterior lector
CDA la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. A
susţinut doctoratul în Filosofie la Universitatea Babeş
Bolyai din Cluj-Napoca, sub îndrumarea profesorului
Andrei Marga. Între 2003 și 2018, a fost conferenţiar și
respectiv profesor universitar titular la Departamentul de
Științe Socio-Umane al Universității de Vest Vasile Goldiş
din Arad. În prezent este cercetător științific asociat la
Institutul de Filosofie Constantin Rădulescu-Motru al
Academiei Române.

A avut o activitate publicistică constantă în revistele

culturale din România, fiind cotat printre cei mai
importanți eseiști români contemporani. A publicat în
premieră în literatura de specialitate din România, o
prezentare monografică a ideii de cauzalitate emergentă,
așa cum aceasta se manifestă în istorie. A mai realizat, tot
în premieră, în tratare unitară, o Istorie a principalelor idei
etice și pedagogice. De asemenea, plecând de la ideea de
ansamblu a cărții lui Constantin Noica despre cele Șase
maladii ale Spiritului contemporan, a elaborat o lucrare de
anvergură intitulată Șapte păcate împotriva Spiritului. Este
autor unic al peste 20 de cărți, dintre care 4 au fost
publicate în limbile franceză și engleză la prestigioase
edituri din Germania.

În anul 2017 i s-a decernat Premiul „Ion Petrovici” al

Academiei Române.

ii
 ACADEMIA ROMÂNĂ
Centrul de Cercetări „Cultură și civilizație
românească” Săliștea de Sus, Maramureș

Nicolae Iuga

Acțiunile teroriste ale

Ungariei în Rusia
Subcarpatică și în România
(anii 1938-1939)

Documente din Arhiva SSI

LIMES
2020

iii
 Colecția ESEURI
Coordonator: ȘTEFAN BORBÉLY

Editor: MIRCEA PETEAN

Coperta: OANA STEPAN

Ilustrație Coperta I
Sursa foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

IUGA, NICOLAE
Acțiunile teroriste ale Ungariei în Rusia Subcarpatică și în
România (anii 1938-1939). Documente din Arhiva SSI /
Nicolae Iuga. - Floreşti: Limes, 2020
ISBN 978-606-799-361-5
32

© Copyright Editura Limes

Str. Castanilor, 3
407280 Florești, jud. Cluj
Tel.: 0264-544109; 0723-194022
e-mail: edituralimes2008@yahoo.com
www.edituralimes.ro

iv
 Studiu introductiv

1. Scurte precizări
Documentele pe care le publicăm aici în premieră,
referitoare la raporturile Ungariei cu vecinii săi,
Cehoslovacia și România, în anii imediat premergători
celui de al Doilea Război Mondial (1938-1939), provin
din Arhiva redutabilului Serviciu Secret de Informații
(SSI) al Armatei Române din perioada interbelică și au o
importanță aparte. Rapoartele din acei ani, întocmite de
agenți români în principal de pe teritoriul Ungariei, pun în
evidență acțiunile secrete pe care le-a derulat Ungaria în
1938 în vederea dezmebrării Cehoslovaciei și a anexarii
unor teritorii de la acest stat. Prin aceste rapoarte,
conducerea României de atunci era informată că este
posibil în orice moment ca Ungaria să procedeze în același
fel și față de România, lucru care de altfel s-a și întâmplat,
în înlănțuirea de evenimente care a culminat cu Dictatul de
la Viena împotriva României din 30 august 1940.
Și încă o precizare, de data asta de ordin
terminologic. Regiunea din dreapta Tisei, cuprinsă între
acest râu și Carpații Păduroși, de la izvoarele Tisei și până
dincolo de Ujgorod, numită în Ucraina de azi Regiunea
Transcarpatia, are denumiri care au cunoscut o anumită
fluctuație istorică. Din Evul Mediu și până după Primul
Război Mondial regiunea s-a numit Rusia Subcarpatică și,
uneori, Rutenia Subcarpatică. Apoi, sub ocupația maghiară
horthystă (1938-1945) i s-a spus Rutenia Carpatică sau
Ucraina Carpatică, probabil pentru a estompa sugestia
vreunei legături etno-culturale cu Rusia. La fel, locuitorii
regiunii s-au numit pe ei înșiși rusini (rusâni) și erau numiți
ruteni de către austrieci, bineînțeles fără ca termenul să

v
aibă ceva peiorativ, tot din Evul Mediu și până în perioada
interbelică, pentru ca mai apoi să fie numiți și ruși
carpatini, ucrainieni carpatini sau pur și simplu ucrainieni.
Întrucât în documentele pe care le publicăm aici, datând
din anii 1938-1939, sunt folosite când unele denumiri când
altele, în diferite contexte. Pentru uniformitatea stilistică și
terminologică a textului, noi vom utiliza în acest Studiu
introductiv cu precădere noțiunile de Rusia Subcarpatică
sau Rutenia Subcarpatică pentru regiune și etnonimul
rutean pentru a-i numi pe locuitorii ei.

2. Dacă se poate vorbi de o naționalitate ruteană

și de o limbă ruteană?
Din documentele aflătoare în Dosarele SSI, reiese că
autoritățile maghiare vorbesc explicit despre un „popor
rutean”, ca distinct de poporul ucrainean, și de o țară
numită Rutenia sau Rusia Subcarpatică, distinctă de
Ucraina. În concepția ungurilor, „întoarcerea” Ruteniei (la
Ungaria) este considerată ca fiind „un act de dreptate,
ținându-se seama de situația geografică și economică a
poporului rutean” (fila 66). „Rutenia este o țară săracă și
singura posibilitate de a se crea poporului rutean condiții
de trai mai bune este alipirea lui la Ungaria” (ibidem). Pe
de o parte, ca rutenii să aibă hrană suficientă pe timpul
iernii, ei trebuie să se deplaseze periodic, pe timpul verii, la
munci agricole sezoniere în câmpia ungară, neavând acasă
terenuri arabile suficiente. Pe de altă parte, Ungaria are
nevoie de lemnul și sarea din Rutenia. De asemenea și
reprezentantul unei alte țări vecine, ministrul polonez de
Externe Beck, atunci când se referă la regiune, o numește
„Rusia Subcarpatică”, spre deosebire de Ucraina sau
Galiția (fila 67).

vi
 Potrivt acelorași documente, limba vorbită de către
ruteni de asemenea diferă de ucrainiana propriu-zisă și de
rusa literară. Este un dialect slav unic, pe care ungurii îl
numesc „volapiuk”. Explicația este că slujbele se țin în
slavonă și predicile la fel în slavona bisericească. Dialectul
rutean, care mai este numit și limba autohtonă, este un
amestec de slavonă bisericească și limbă rusă, cu unele
elemnete de limbă maghiară (fila 78). Pe această bază s-a
constituit un curent etnologic numit autohton, care susține
că populația slavă din Rusia Subcarpatică este aparte,
deosebită de poporul ucrainean si foarte apropiata de cel
rus (fila 79). Se susține că în Rusia Subcarpatică nu poate
fi vorba de „ucraineni”, atâta vreme cât slavii din această
regiune încă din Evul Mediu se auto-denumesc pe ei înșiși
rusini (etimologic, din slava veche, „rusân” însemnând pur
și simplu „fiu al Rusiei”), sau sunt numiți ruteni de către
austrieci și maghiari. Potrivit propriei lor tradiții
istoriografice1, rutenii sunt o populație slavă veche,
locuind în Subcarpatia și Moravia de pe vremea creștinării
primilor slavi de către Sfinții Kirill și Metodiu.
Abia în timpul Primului Război Mondial, populația
slavă din Rusia Subcarpatică a venit în contact sistematic
și la scară mare cu ucrainienii din Galiția Orientală și din
Bucovina (ibidem, fila 79). În urma ocupării Galiției de
către Polonia, după Primul Război Mondial, și ca urmare a
înțelegerii dintre președintele Cehoslovaciei și reprezen-
tanții comunității ucrainiene din Statele Unite, reprezentată
prin dr. Jatkovici, regiunea Subcarpatică, sub denumirea
oficială de atunci „Podkarpatska Rus” (adică Rusia
Subcarpatică) a fost alipită Cehoslovaciei, cu condiția că
va primi autonomie teritorială (fila 80).

1
https://en.wikipedia.org/wiki/Adam_Franti%C5%A1ek_Koll%C
3%A1r

vii
 3. Acorduri, arbitraje, dictate
Pe data de 15 martie 1939, Hitler ocupă partea de
vest a Cehoslovaciei, Boemia (cu capitala Praga) și
Moravia (cu orașul principal Brno), iar partea estică,
actuala Slovacie (cu orașele Bratislava și Kosice) este
transformată într-un stat marionetă a Germaniei naziste,
sub denumirea de Republica Slovacia. Statul Cehoslovacia
era șters de pe harta Europei.
Adevărul este că statul cehoslovac format după
Primul Război Mondial avea o anumită vulnerabilitate,
respectiv o importantă minoritate germană de aproximativ
3 milioane de locuitori, aproape un sfert din populația
totală a Cehoslovaciei2, și această minoritate era așezată
compact în partea de vest și sud, la frontierele cu
Germania, zonă numită de către nemți Sudetenland. Era
cumva de așteptat ca, în virtutea principiului
autodeterminării naționalităților, dominant atunci, să se
ajungă la un moment dat la situația în care Germania să
ceară o modificare de frontieră cu Cehoslovacia.
Și acest moment a venit atunci când s-au semnat
Acordurile de München, în 29-30 septembrie 1938, între
Germania, Italia Franța și Anglia. Hitler a insistat că
singura rezolvare justă a problemei etnicilor germani din
Cehoslovacia se poate face numai prin unirea cu Reichul a
zonelor locuite majoritar de germani. Liderii marilor puteri
prezenți atunci la München, Benito Mussolini (Italia),
Neville Chamberlain (Anglia) și Edouard Daladier
(Franța) au căzut de acord cu privire la unificarea cu
Germania a regiunilor locuite majoritar de germani în
Cehoslovacia. Cehoslovacilor nici măcar nu li s-a permis

2
Pavel Bělina, Petr Čornej, Jiří Pokorný, Histoire des Pays
tchèques, Seuil, Paris, 1995, pag. 368.

viii
să participe la negocieri iar Președintele E. Beneš a fost
obligat să accepte această înțelegere3. A fost o poziție de
forță a marilor puteri asupra unei țări mai mici, așa cum
avea să fie doi ani mai târziu și cel de-al doilea Dictat de la
Viena împotriva României.
Primul Dictat de la Viena a avut loc pe 2 noiembrie
1938, ca o consecință a Acordului de la München, derulat
cu o lună și ceva mai devreme. Prin acest așa-numit
„Arbitraj” s-a decis ca anumite zone din partea de sud a
Slovaciei și partea de sud-vest a Rusiei Subcarpatice să fie
desprinse din teritoriul Cehoslovaciei și atribuite Ungariei
horthyste, hotărâre luată de către cei doi „arbitri”,
Germania nazistă și Italia fascistă. Ulterior, la 12 aprilie
1939, regentul Ungariei, Miklos Horthy, a recunoscut că
„revendicările minorităților maghiare din țările vecine au
fost doar tactici îndreptate către un scop strategic, acela de
restaurare a Ungariei Mari, care să ocupe întregul bazin
carpatic”4.
Prin acest Dictat, Cehoslovacia ceda Ungariei
teritoriile din sudul Slovaciei până la Kosice inclusiv,
precum și zona orașelor Ujgorod, Beregovo și Munkaci
din Rutenia Subcarpatică până la frontiera cu România.
Era vorba de teritorii de aproximativ 10.000 km pătrați din
Slovacia și de ceva sub 2.000 km pătrați din Rusia
Subcarpatică, zone despre care se pretindea că au
populație majoritar maghiară, după statisticile avansate de
către Ungaria5. Recensămintele populației efectuate
succesiv de către Cehoslovacia în 1930 și de către Ungaria
în perioadele în care Rusia Subcarpatică era încorporată

3
Ibidem, p. 395.
4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena

ix
Ungariei cunosc mari variațiuni ale cifrelor, care pot fi
explicate și prin aducerea în Subcarpatia a unui aparat
administrativ din Cehoslovacia respectiv din Ungaria, dar
și prin unele schimbări oportuniste de identitate națională,
în cazul persoanelor bilingve. În acest fel, Slovacia și
Rusia Subcarpatică au pierdut nu doar teritorii, ci și o mare
parte a capacității economice, fabrici și zone agricole
fertile, precum și legăturile feroviare cu restul lumii,
deoarece după anexare Ungaria a închis frontierele. După
„Arbitraj”, peste 30.000 de maghiari au fost aduși din
Ungaria în noile teritorii6.
Deși în Actul de Arbitraj se preciza că „părțile
acceptă Actul ca frontieră definitivă”, acest Tratat a fost
încălcat de către Ungaria imediat, în sensul că a ocupat
samavolnic, prin acțiuni militare, întreaga Rusie
Subcarpatică, până pe crestele munților Carpații Păduroși,
respectiv până la frontiera cu Polonia7. Într-o primă etapă,
la începutul lunii noiembrie 1938, Ungaria a ocupat militar
Rusia Subcarpatică până ceva mai la nord de frontiera
stabilită prin „Arbitraj”, după care, în martie 1939, cu
acceptul lui Hitler, a ocupat-o în întregime, o suprafață de
mai multe mii de km pătrați, zone cu populație exclusiv
ruteană.
Curând, populațiile din Rusia Subcarpatică, nu
numai rutenii, ci chiar și unii maghiari, au început să
regrete intrarea în componența Ungariei, din cauza politicii
dictatoriale a lui Horthy și a caracterului înapoiat din punct
de vedere economic al acestei țări. Prin comparație cu

6
Ibidem.
7
* * * Zbiór dokumentów ppłk. Edmunda Charaszkiewicza
opracowanie (wstęp i przypisy Andrzej Grzywacz, Marcin
Kwiecień, Grzegorz Mazur), Cracovia, Księgarnia Akademicka,
2000.

x
Cehoslovacia, în Ungaria horthystă orele de lucru erau mai
multe, prețurile și taxele mai mari și salariile mai mici8. Nu
exista administrație civilă, ci Rusia Subcarpatică era
administrată de armată, iar rutenii erau persecutați. În
particular, jandarmii unguri comiteau frecvent acte de
violență nemotivate împotriva populației civile pașnice.
Tribunalele militare speciale condamnau membrii
rezistenței la moarte sau tortură, preoții care refuzau să
oficieze slujbele în limba maghiară erau de asemenea
torturați, protestatarii erau concediați. Statul maghiar îi
recruta în Armată cu precădere pe ruteni și români9, în
vederea pregătirii războiului împotriva URSS.

4. Acțiuni mediatice diversioniste ale Ungariei în

Rusia Subcarpatică
După cum se menționează în documente: „ofensiva
diplomatică a guvernului maghiar contra Cehoslovaciei a
fost secondată de o intensă acțiune defetistă desfășurată în
teritoriile revendicate” (vezi Anexa, fila 3), bineînțeles cu
concursul nedeclarat al oficialităților maghiare. Propa-
ganda iredentistă și acțiunile teroriste au fost derulate după
un plan dinainte stabilit și pregătit în amănunt. Budapesta a
utilizat posturi de radio clandestine, care emiteau în limba
cehă pe aceleași frecvențe cu posturilor oficiale ale
Cehoslovaciei, difuzând știri false, sau emiteau în limba
ruteană, făcând propagandă împotriva cehilor (fila 4).
Aceste acțiuni au început încă din luna mai a anului 1938,
deci cu o jumătate de an înainte de a se decide, prin
„arbitrajul” marilor puteri, modificarea frontierelor
Cehoslovaciei.

8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
9
Ibidem.

xi
 Ungaria a recrutat în Slovacia și Rusia Subcarpatică
agenți de influență cu un statut social important (preoți,
învățători, ziariști), prin intermediul cărora a început
distribuirea de literatură subversivă. Inițial, pentru a nu
atrage atenția asupra lor, agenții Ungariei au început ca
vânzători ambulanți prin a vinde cărți obișnuite de
literatură și reviste care nu aveau nimic subversiv și nici
compromițător (fila 9), mod în care au reușit să înșele
vigilența autorităților și a organelor de siguranță
cehoslovace. În acest fel, au reușit să câștige adepți din
rândul populației maghiare și rutene din Cehoslovacia
pentru ideea de revizuire a frontierelor și să-și creeze o
rețea secretă de colaboratori. Apoi, după 3 – 4 luni, au
început difuzarea în Rusia Subcarpatică (fila 10), prin
rețeua astfel creată, a foilor de propagandă cu conținut
subversiv aduse de la Budapesta. În districtul Hust
(Comitatul Maramureș) au fost răspândite astfel de
manifeste, care îndemnau populația să se răzvrătească
împotriva stăpânirii cehoslovace, conținând între altele:
„Jos cu Cehii!”, „Distrugeți căile ferate!”, „Distrugeți
oficiile poștale!”, „Dați foc depozitelor militare!” (filele
11-12). În districtele rutene Munkács și Ujgorod se
comunica de la Budapesta și prin transmisii clandestine
radio (fila 12). Față cu aceste provocări, autoritățile cehe
au procedat greșit, apreciind că nu este recomandabil să ia
măsuri aspre împotriva propagandiștilor, „pentru a se evita
conflictele și a nu se înăspri relațiile” între unguri și cehi
(fila 13).

5. Terorismul și agresiunea militară

După aceste măsuri de pregătire psihologică a
populațiilor din teritoriile ce urmau a fi anexate, Ungaria a
trecut la acțiuni teroriste propriu-zise. Au fost constituite

xii
formațiuni paramilitare numite „Szabad csapatok”
(detașamente libere, trupe neregulate), ca să nu fie angajată
răspunderea statului maghiar, așa cum s-a procedat și în
Transilvania cu așa-zisa „Rongyos Garda” (Garda
zdrențăroșilor), și primele unități de acest fel au pătruns în
Rusia Subcarpatică prin pădurile din apropierea orașului
Beregovo (fila 13), pe la sfârșitul lunii septembrie 1938.
Luptătorii din aceste formațiuni erau recrutați din partidul
de tip nazist „Nyilas Keresztek” (al crucilor cu săgeți),
foști practicanți de vânătoare și tir sportiv și erau plătiți de
statul maghiar cu 2 pengö pe zi (fila 15).
Erau organizați în batalioane și pregătiți în Ungaria,
în localități de lângă frontiera cu Cehoslovacia (fila 16),
după cum urmează. Centrul de la Kisvarda, 4 batalioane cu
cca 3.000 de oameni (comandant lt. Col. Hajnal); Centrul
de la Vasarosnameny, 4 batalioane cu 3.000 de oameni
(comandant cpt. Temesy). În acest centru, la 8 octombrie
1938 cpt. Temesy a ținut o conferință, în cadrul căreia a
dat instrucțiuni precise cu privire la modul în care urmează
să fie atacate orașele din Rusia Subcarpatică Beregovo și
Munkacs (fila 17). Alte centre mai erau la Sarospatak (1
batalion), la Goncz (1 batalion), la Tokay (1 batalion), la
Romhany lângă Vacz (4 batalioane, fila 18), la Magyaro-
var (5 batalioane, fila 19).
Apoi s-a trecut la acțiune. În noaptea de 5 spre 6
octombrie 1938 două companii au trecut frontiera și au
atacat pichetele de grăniceri din zona Slovaciei, care s-au
retras. După o înaintare de câțiva km a companiilor
maghiare în interiorul Cehoslovaciei, în ziua următoare
armata cehă a trecut la contraatac și i-a respins înapoi peste
frontieră. Maghiarii au înregistrat pierderi: 8 morți, 18
prizonieri și 25 de răniți (fila 20). Un pluton maghiar a
scăpat printr-o manevră ingenioasă. A simulat că atacă în

xiii
direcția frontierei cu Ungaria, cehii au crezut că sunt
oameni de-ai lor și i-au lăsat în pace, iar aceștia au putut
astfel să se retragă în Ungaria fără pierderi (fila 21). În
acest caz de atac nereușit, atașatul militar maghiar la Praga
a cerut scuze Cehoslovaciei, susținând că a fost vorba un
incident cauzat de inițiativa personală a unui comandant de
grăniceri maghiar, care se afla în stare de ebrietate.
În Rusia Subcarpatică a fost planificat un alt atac în
noaptea de 11 spre 12 octombrie 1938, la Beregovo și la
Borzava (Bârjaba, în vechiul Comitat Maramureș), realizat
cu forțe mult mai mari și cu efecte devastatoare. Forțele
atacatoare erau împărțite în trei grupe: o bandă de 30 de
oameni condusă de slt. Molnar, o bandă de 90 de oameni
condusă de lt. Prem și o a treia bandă mai numeroasă, de
360 de oameni, condusă de lt. Imre. Aceștia trebuiau să
arunce în aer gările din Beregovo și Munkács, macazele
căii ferate, podurile de peste râul Bârjaba, după care să
fugă înapoi pe teritoriul maghiar (fila 21). Banda slt.
Molnar a reușit să arunce în aer gara din Bârjaba și un pod
de cale ferată, a ucis un conductor de tren, a luat prizonieri
doi militari cehi și a reușit să se retragă pe teritoriul
Ungariei. Banda lt. Prem, care se îndrepta spre Munkács, a
fost mai puțin norocoasă. De aici a dezertat un om care a
trecut la cehi și le-a furnizat acestora informații prețioase.
Din această bandă trupele cehe au făcut 16 prizonieri, iar
restul au reușit să fugă în Ungaria (fila 22).
Banda lt. Imre în schimb a sfârșit-o cu totul prost, a
fost surprinsă de armata cehă într-o pădure la sud de
Beregovo și atactă cu forțe superioare, inclusiv artilerie.
Banda a suferit pierderi grele: 60 de morți, iar cehii au
făcut prizonieri 20 de ofițeri, 62 de subofițeri și 210 soldați
(fila 23). A fost capturat armamentul aferent, precum și
documente care demonstrau implicarea oficialităților

xiv
maghiare în organizarea și înzestrarea acestor bande
teroriste. Scopul acestor bande era acela de a pregăti
terenul în eventualitatea unei intervenții a armatei regulate,
de a influența starea de spirit a populației locale în
favoarea unei intervenții armate a Ungariei și de a induce
în eroare opinia publică internațională cu privire la
evenimentele care ar fi urmat să se producă.
Ungaria a atact apoi Rutenia Subcarpatică cu armata
regulată la 12 martie 1939 (fila 83). După două săptămâni
de lupte, în care pierderile din partea rezistenței rutene au
fost foarte mari (aproximativ 1.500 de morți, vezi fila 83),
explicabile prin lipsa de experiență militară a
combatanților autohtoni, provincia a putut fi ocupată.
Armata maghiară s-a răzbunat cumplit din cauza
rezistenței și a dezlănțuit o teroare nemaipomenită. Au fost
executați fără procedură de judecare mulți ruteni bănuiți că
au luptat împotriva maghiarilor. Așa la Hust au fost
executați 100 de ruteni, la Teceu 64 ș.a.m.d. Numărul total
al celor executați sau rămași infirmi de pe urma bătăilor
este apreciat în aceste documente ca fiind de 2.500 de
oameni (fila 84).

6. Rutenia Subcarpatică, din nou sub adminis-

trație maghiară
Starea de spirit din Rusia Subcarpatică proaspăt
anexată de către Ungaria este și aceasta descrisă pertinent
în Notele SSI. Spionul român „rezident” la Budapesta
raportează că aici domnește o „adâncă nemulțumire”.
Chiar și cetățeni de naționalitate maghiară au ajuns să
regrete stăpânirea cehoslovacă. Sub noua administrație
maghiară: „condițiile de trai au devenit insuportabile, viața
s-a scumpit și jandarmii sunt necruțători. Pădurile și
pășunile alpine se află în proprietatea unor mari moșieri

xv
unguri, care le exploatează prin interemediul arendașilor
evrei, exponenți ai maghiarizării” (fila 77). Acești moșieri
au fost expropriați pe vremea Cehoslovaciei, dar și-au
reluat moșiile după ocuparea maghiară a regiunii din 1939.
Orice nemulțumire este înăbușită de jandarmi fără milă,
fiind socotită răzvrătire împotriva statului maghiar
(ibidem, fila 77). S-a creat o situație de nesiguranță, „orice
denunț este acceptat și cei denunțați suferă rigorile
administrației. Prezența trupelor este în număr mare și în
sate sunt efectuate rechiziții. Din aceste cauze numeroși
ruteni s-au refugiat în Rusia Sovietică” (fila 31). La
cârciumă, rutenii spun că va veni și rândul ungurilor să
părăsească provincia lor, așa cum a fost și cu cehii și că ei,
rutenii, „îi vor alunga ca pe cehi” (fila 32). Populația din
Rusia Subcarpatică mai este nemulțumită și de faptul că
„autoritățile ungare exploatează produsele acestei provincii
la maximum, transportând sarea și lemnul, singurele
bogății ale acestei regiuni, fără a le aduce în schimb nici
cel puțin alimentele strict necesare, mulțumindu-se a face
numai promisiuni amăgitoare. De aceste nemulțumiri se
folosește Rusia Sovietică […]. Activitatea unor agenți
sovietici este semnalată și urmărită de autoritățile
maghiare în localitățile: Iasinea, Rahău, Buștina, Taras,
Hust și Ocna-Slatina” (fila 32), localități din Maramureșul
din dreapta Tisei, unele având și populație românească.
Pe data de 30 noiembrie 1938, în Parlamentul de la
Budapesta, deputatul maghiar din Rusia Subcarpatică,
Korlath Endre a ținut un discurs, în care a arătat starea de
mizerie în care se afla populația Subcarpatiei, fără
deosebire de naționalitate. În același sens a vorbit, pe data
de 8 decembrie 1938, și deputatul rutean dr. Brody
Andras, care a arătat că se impune „realizarea de urgență a
autonomiei acestui teritoriu, așa cum guvernul maghiar a

xvi
promis solemn, atunci când Rutenia a fost alipită la
Ungaria” (fila 33). Se apreciază că autoritățile maghiare se
pot aștepta oricând la o răscoală din partea rutenilor, starea
de spirit fiind „îngrijorătoare” pentru situația internă din
Ungaria.
Dintr-o Notă datată la 31 ianuarie 1940 aflăm că,
spre a calma populația ruteană, încă din 28 iunie 1939
guvernul de la Budapesta l-a numit ca Guvernator al
provinciei Rutenia Subcarpatică pe baronul Perenyi
Zsigmond, care cunoștea bine zona, fiind fost prefect al
vechiului Comitat Maramureș pe vremea Austro-Ungariei.
S-a mizat în special pe faptul că baronul a avut bune relații
cu preoții greco-catolici de aici, dar degeaba, pentru că
„marea masă a populației de aici este ostilă dominației
ungare și din această cauză au loc numeroase incidente
între populația civilă și autoritățile maghiare” (fila 34).
Fără nici un folos însă. Între 27-30 septembrie 1939, au
avut loc razii în comunele rutene, ocazie cu care au fost
arestați numeroși locuitori și duși în interiorul Ungarei, la o
destinație necunoscută (fila 48). Populația maghiară de aici
era și ea neliniștită, fiindcă se zvonise că Rusia
Subcarpatică va fi evacuată de către autoritățile ungare. Pe
29 septembrie 1939, din gara Teresva (de la Săpânța peste
Tisa) a plecat un tren cu 25 de vagoane în direcția
Beregovo – Csap, încărcat cu o companie de infanterie,
material de război, mobilier și arhive (idem).
S-a produs apoi „rebeliunea” (așa este numită în
documente), care a avut loc pe 15 decembrie 1939 în
localitatea Iloșva de pe Valea Bârjabei (vechiul Comitat
Maramureș), în cadrul căreia au fost arestați 4 țărani, 2
ruteni și 2 maghiari, care „au protestat contra autorităților
maghiare și au afirmat că nu peste mult vor veni rușii și
vor ocupa Ucraina Carpatică și chiar Ungaria” (cuvinte

xvii
care s-au dovedit a fi oarecum profetice, vezi filele 34-35),
dar jandarmii care îi escortau pe arestați au fost atacați de
populație. S-a făcut uz de armă și au fost răniți mai mulți
civili și soldați. În cele din urmă, ordinea a fost restabilită
cu ajutorul unui pluton de jandarmi și au fost arestați și
întemnițați un număr de 42 de țărani. A reieșit cu această
ocazie că guvernul de la Budapesta „nu poate avea
încredere nici în ungurii din Ucraina Carpatică”, care vor
să își mențină vechiul partid politic pe care l-au avut pe
vremea Cehoslovaciei și din această cauză guvernul „nu a
îndrăznit să facă alegeri în aceste teritorii” (fila 35).
Urmare a acestei „rebeliuni” (așa cum este numită în
documente), guvernul de la Budapesta a luat o serie de
măsuri. (a) Ministerul de Interne a dat ordin ca jandarmii
din acest teritoriu anexat să învețe limba ruteană,
organizând în acest sens cursuri în fiecare plasă. (b)
Rețeaua de cooperative specializate în desfacerea
bunurilor de consum către populație cunoscută sub numele
de „Hangya” (Furnica) a deschis prăvălii la Ujgorod și la
Rahău (fila 38). (c) S-au înființat judecătorii la Iasinea,
Rahău, Teceu, Seleuș, Berezina și un tribunal la Hust. Cu
toate acestea, populația este nemulțumită, există mii de
șomeri, iar orașul Ujgorod a încheiat anul cu un deficit
uriaș, de 240.000 de pengö, care va trebui acoperit prin noi
contribuții exraordinare (fila 39). În plus, guvernul a
desființat partidul politic regional existent aici pe vremea
Cehosovaciei, dar grupul format în jurul deputatului Brody
susține că „Ucraina Carpatică nu poate fi integrată în
unitatea etnică și spirituală a națiunii ungare, decât dacă i
se acordă autonomia” (fila 40).
După anexarea Rusiei Subcarpatice de către Ungaria
și după ce URSS, în scopul securizării vecinătății sale cu
Germania lui Hitler, a ocupat partea de răsărit a Poloniei în

xviii
septembrie 1939, s-a creat o nouă realitate geopolitică.
Ungaria a scăpat de vecinătatea cu Cehoslovacia, dar a
ajuns să aibă frontieră directă cu URSS pe crestele
Carpaților Păduroși (munți pe care în Evul Mediu rutenii îi
denumeau cu o noțiune religioasă „Creasta Sfântă a
Carpaților Rusești”) și astfel anexarea Ruteniei de către
Ungaria devine o armă cu două tăișuri. În locul unei
Polonii catolice, acuma se află acolo o Uniune Sovietică
cu populație ortodoxă. Cei o jumătate de milion de ruteni
din Subcarpatia (fila 51), care au avut autonomie în fosta
Cehoslovacie și acuma nu o mai au în Ungaria, pot trece
cu ușurință în URSS și se pot întoarce cu inflențe de acolo.
Populația ruteană și inclusiv cea evreiască din Subcarpatia
ar fi „favorabilă unei anexiuni ruse” (fila 52). O Notă
informativă arată că reprezentantul uzinelor Skoda,
Augentaller, ceh de origine, care a fost în Rusia
Subcarpatică pe la începutul lunii octombrie 1939, a
declarat că aici „situația este atât de gravă, încât în câteva
luni în această regiune va izbucni revoluția, ucrainienii
sperând că astfel vor provoca o intervenție a Rusiei, pentru
a scăpa de sub jugul unguresc” (fila 47).
Guvernul maghiar a reacționat, înființând la
Munkács, cu începere la 22 septembrie 1939, un ziar de
propagandă pro-maghiară în limba ruteană, intitulat
„Russkaja Pravda” („Adevărul rusesc”, fila 56),
recunoscând prin însuși titlul dat ziarului că denumirea
veche a provinciei a fost Rusia Subcarpatică, dar se pare că
ziarul nu a avut influența scontată. Guvernul a plusat, a
reangajat pe învățătorii ruteni concediați (fila 60), a promis
încă o dată că va acorda provinciei autonomia pe care a
avut-o pe vremea Cehoslovaciei și de asemenea a mai
promis că va trimite în regiune 120 de vagoane de porumb
la un preț avantajos (fila 57), promisiuni care bineînțeles

xix
nu au fost onorate niciodată. Autoritățile maghiare „se
comportă în continuare aici ca pe un teritoriu inamic
ocupat […], iar alegeri parlamentare nu s-au mai organizat
în această provincie, deoarece guvernul se teme de o
înfrângere rușinoasă” (fila 61).
Câteva zile mai târziu, pe 25 septembrie 1939, cu
ocazia intrării trupelor sovietice în Polonia, o sursă din
Poliția Sighet (România), care semnează inspector
Popovici, raportează că „pe teritoriul Rusiei Subcarpatice
s-a pornit o puternică mișcare rusofilă. Capii mișcării
pretind eliberarea imediată a rutenilor arestați de poliția
maghiară, care se găsesc întemnițați la Hust […].
Autoritățile se tem că nu vor putea rezista și prin unele
locuri se observă evacuări, ungurii transportându-și
lucrurile în interiorul Ungariei” (fila 69). Transporturile de
cherestea și sare de la Slatina și Teresva sunt acum mai
active ca mai-nainte. Din zona Teceu au fost ridicați un
număr de 83 de ruteni, ca fiind periculoși față de interesele
maghiare și au fost duși în lagăre de muncă forțată din
Ungaria. Tot la Teceu s-a format un post de observație
lângă malul drept al Tisei, unde stau în permanență trei
soldați care observă ce se întâmplă în România (fila 70),
pe șoseaua din stânga Tisei, care leagă Maramureșul de
Satu Mare. În Subcarpatia este declarată starea de
necesitate, populația civilă nu are voie să circule pe străzi
de la ora 7 seara la 7 dimineața, tinerii minoritari ruteni și
români sunt chemați la pregătire premilitară, iar duminica
sunt obligați să meargă la biserică și să asculte liturghia în
limba maghiară (filele 70-71).
Pregătirea premilitară, cunoscută sub numele de
„Levente”, așa cum a fost practicată și în Ardealul de Nord
anexat de către Ungaria la 30 august 1940, se face după un
program riguros. Organizațiile „Levente” există în fiecare

xx
comună, funcționează pe lângă școală și cuprind pe toți
tinerii cu vârsta între 12-21 de ani. Instructor este învă-
țătorul. Leventiștii fac instrucție de două ori pe săptămână,
învață deplasarea în formație, cântă marșuri și cântece
patriotice maghiare, iar cei de peste 16 ani învață să tragă
cu carabina Manlicher (fila 73). Caii și căruțele sunt
rechiziționate pentru armată, la fel și materiile prime
constând în stofe sau piei tăbăcite. În fine, printr-un Decret
din 24 martie 1939 dat de guverul maghiar a fost interzisă
predarea în limba ruteană în școlile secundare (fila 85), așa
cum Ucraina contemporană interzice acuma, în anul 2020,
predarea în limbile minorităților în școlile de toate gradele.

7. Acțiuni diversioniste preconizate de Ungaria

horthystă și în România
Propaganda subversivă și acțiunile teroriste intre-
prinse de Ungaria în Cehoslovacia în anul 1938 și-au atins
scopul, materializat în Primul Dictat de la Viena din 2
noiembrie 1938. Prin acest act, Cehoslovacia a pierdut
teritorii însemnate în favoarea Ungariei. Atunci, în toamna
anului 1938, evaluările Serviciului Secret de Informații al
României arătau că această împrejurare va fi de natură a
încuraja demersurile diplomatice ale Ungariei împotriva
României. În mod informal, medii politice de la Budapesta
încurajau discret minoritatea maghiară din România că „în
curând va fi pusă pe plan internațional problema Ardealu-
lui, care va fi alipit Ungariei” (fila 26). Cercuri conducătoare
din Ungaria nu ezită să afirme că, deîndată ce se va
termina ocuparea teritoriilor obținute de la Cehoslovacia,
întregul efort diplomatic al Ungariei va fi îndreptat
împotriva României, în scopul „retrocedării” Ardealului.
Aceste cercuri se arătau optimiste deoarece, spre deosebire
de Ceholslovacia, în Ardeal minoritatea maghiară este mai

xxi
numeroasă și așezată mai compact în anumite zone. Se
credea că vor fi obținute fără probleme patru județe aflate
pe granița de vest a României și alte trei județe
reprezentând așa-zisul ținut secuiesc.
Ofițerii de informații din SSI raportează că există
hărți tipărite cu teritoriile pe care Ungaria le revendică de
la România afișate nu numai în locuri publice din
Budapesta, ci și în vitrinele marilor librării din Viena (fila
27) și că există organizații iredentiste în Budapesta consti-
tuite din studenți proveniți din Ardeal, organizații care
poartă numele județelor de unde provin membrii lor
(Mureș, Ciuc, Trei Scaune etc.) în cadrul cărora se face in-
clusiv pregătire premilitară. Mai este identificată și orga-
nizația iredentistă „Asociația Studenților Secui” (cu sediul
în Budapesta), care recrutează, fanatizează și pregătește pe
studenți pentru lupta ce urmează să se dea în vederea
realizării „Ungariei Mari”, pentru obținerea tuturor
teritoriilor care au aparținut odinioară „Coroanei Sfântului
Ștefan” (fila 28). Se estimează că, în caz de conflict armat,
aceste grupuri sunt pregătite să treacă fraudulos frontiera
în România pentru a comite acte de sabotaj și terorism,
pentru atacarea unor depozite de muniție, distrugeri de
poduri, căi ferate, rețele telefonice și oficii poștale, așa
cum s-a procedat și în Cehoslovacia (fila 28).
Într-o Notă informativă datată 4 octombrie 1939 se
arată că în Ungaria continuă „cu îndoită violență acțiunea
revizionistă” (fila 45) împotriva României. Este adevărat
că presa este cenzurată, dar broșurile de propagandă,
cărțile revizioniste și conferințele și-au întețit asaltul. Se dă
ca exemplu cazul în care arhiepiscopul primat al Ungariei,
Seredi a ținut pe la sfârșitul lunii septembrie 1939 o
predică la Ujgorod. Acesta a spus că „în curând Ungaria
va înceta să mai fie ciuntită” (fila 45) și a cerut poporului

xxii
maghiar să fie pregătit sufletește pentru acest eveniment.
În aceeași idee și tot cu acea ocazie, ministrul Cultelor din
guvernul maghiar Homan Balint a arătat că „Bazinul
Dunării nu va putea fi stăpânit decât de țara care va stăpâni
și crestele Carpaților, pe care Sfântul Ștefan a hotărnicit
pentru totdeauna frontierele Ungariei eterne” (fila 46).
În Ardeal, cetățeni români de naționalitate maghiară
răspândesc informații defetiste, menite să zdruncine
încrederea în trăinicia statului român, acțiune combinată
cu „o mârșavă campanie de denigrare a românilor din
vechiul regat, încercându-se o separare sufletească între
ardeleni și regățeni […]. Agenții revizionismului maghiar
primesc ordine și prin postul de radio Budapesta 2 care,
într-o formă camuflată și pe baza unui cifru special,
comunică știri fără nici o importanță și lipsite de interes”
(ibidem), la fel cum în România pe la începutul lunii
decembrie 1989 se publicau în ziarul „Scânteia tineretului”
instrucțiuni despre cum ar trebui să nu se expună la soare
cei care vor merge să facă plajă pe litoral.
De la Congresul partidului guvernamental MEP
ținut la Budapesta, un informator al SSI transmitea la
București o serie de informații. Participanților la Congres li
s-au distribuit diferite broșuri cu caracter tehnic și econo-
mic, dar și o hartă a Ungariei din perioada dualismului și o
broșură de propagandă antiromânească și revizionistă
scrisă în limba franceză, intitulată „Les efforts cultureles
de la Hongrie de 826-1935” (fila 65).
Documentele semnalează și un alt gen de activitate
antiromânească. Cetățeni români tineri de etnie maghiară
din Ardeal se „refugiază” în Ungaria. Aici, după o
perioadă de verificare, sunt înrolați în Armata Maghiară,
într-o cazarmă din Debrețin. Ar exista aici deja două
regimente de infanterie formate din astfel de „refugiați”

xxiii
din Ardeal, cunoscute sub numele de „Erdely Ezredek”
(fila 74). Și încă o măsură simptomatică: cetățenii
maghiari, bărbați, cu vârsta între 20-60 de ani nu pot ieși
din Ungaria decât pentru interese bine justificate și numai
cu aprobarea prealabilă a Ministerului de Interne și a
Marelui Stat Major al Armatei (fila 75).
Totuși, între cele două serii de evenimente derulate
în paralel, între ocuparea Rusiei Subcarpatice și acțiunile
Ungariei împotriva României există o legătură și această
legătură este făcută prin Maramureș. Rutenii din
Subcarpatia au luptat pentru o viață mai bună și pentru
autonomia regiunii, așa cum a fost pe vremea
Cehoslovaciei. Iar autoritățile maghiare, de la un moment
dat, au început să le promită rutenilor de toate, și
îmbunătățirea vieții, și autonomia regiunii, dar numai după
alipirea la Rusia Subcarpatică și a Maramureșului
românesc din stânga Tisei (fila 87), căutând astfel să-i
atragă și pe ruteni la ideea revizionistă maghiară și la
propaganda împotriva României. De menționat că în
vechiul județ Maramureș din România interbelică procen-
tul de populație maghiară nu a depășit niciodată cifra de
10%, iar în prezent în Maramureșul din stânga Tisei și la
nord de munții Gutâi-Țibleș numărul maghiarilor se
situează sub 5%. Și cu toate acestea propaganda maghiară
din anii 1938-1938 pretindea că Maramureșul ar aparține
Ungariei Mari.

xxiv
 Introductory study

1. Short remarks
The documents we publish here in premiere,
regarding Hungary’s relations with its neighbours,
Czechoslovakia and Romania, during the years
preceding World War II (1938 - 1939), come from the
archive of the redoubtable Secret Information Service of
the Romanian Army (SSI), from the interwar period and
bear a distinct importance. Reports from those years,
drafted mainly by the Romanian agents from Hungarian
territory, highlight the secret actions that Hungary issued
in order to dismember Czechoslovakia and forcedly
attach certain territories from this state. Throughout
these reports, Romanian government of that time was
being informed that it is highly possible for Hungary to
take similar action towards Romania, which actually
happened, in the chain of events that culminated with the
Dictate of Vienna against Romania, on the 30th of
August, 1940.
And another specification, terminological this
time. The region from the right bank of the river Tisa,
between this river and the Wooded Carpathians, from
the Tisa springs, up until Ujgorod, known in today’s
Ukraine as the Transcarpathia region, has names that
fluctuated along history. From the Middle Ages until
World War I, the region was named Subcarpathic Russia
and, sometimes, Subcarpathic Ruthenia. Then, under
Horthy’s occupation (1938-1945) it was called Carpathic
Ruthenia or Carpathic Ukraine, probably in order to fade
suggestions of any ethnical- cultural ties with Russia.
Also, the local population called themselves Russins and

xxv
they were called Ruthenians by the Austrians, obviously
without any pejorative sense, from the Middle Ages until
the period between the world wars, later on being known
as Carpathian Russians, Carpathian Ukrainians, or
simply Ukrainians. Because of the fact that in the
documents we publish here, dating back to 1938-1939,
all of these names appear, in various contexts, for the
stylistic and terminological unity of the text, this
Introductory Study will use mainly the terms
Subcarpathic Russia or Subcarpathic Ruthenia for the
region and the ethnonym Ruthenian for the inhabitants.

2. Can we speak about a Ruthenian nationality

and a Ruthenian language?
The SSI documents show that the Hungarian
authorities explicitly speak about the “Ruthenian people”
as being distinct from the Ukrainians and about a
country called Ruthenia or Subcarpathic Russia,
different from Ukraine. In the Hungarian conception, the
“return” of Ruthenia [to Hungary] is considered as “an
act of justice, given the geographic and economic
situation of the Ruthenian people” (file 66). “Ruthenia is
a poor country and the only chance to offer the
Ruthenian people better living conditions is to be united
with Hungary” (ibidem). On one hand, in order to
provide enough food for the winter, the Ruthenians need
to periodically move towards the Hungarian plain,
during summer, and perform seasonal work, as they
have insufficient farming land. On the other hand,
Hungary needs the wood and salt from Ruthenia. Also,
the representative of another neighbouring country, the
Polish Minister of Foreign Affairs, Jozef Beck, when

xxvi
referring to this region, names it “Subcarpathian Russia”,
unlike Ukraine, or Galicia (file 67).
According to the same documents, the language
spoken, the language spoken by the Ruthenians differs
from the actual Ukrainian, or the literary Russian. It is a
unique Slavonic dialect, which the Hungarians have
named “volapiuk”. The explanation is religious service
was held in Slavonic, also the sermons were in church
Slavonic. The Ruthenian dialect, also known as the
native language, is a mixture of Church Slavonic and
Russian, with some elements from Hungarian (file 78).
Based on this, an ethnological movement emerged,
stating that the Slavic population of Subcarpathian
Russia is different from the Ukrainian, as well as from
the Russian people (file 79). It is claimed that in
Subcarpathian Russia there can be no „Ukrainians”, as
long as the Slavs in this region from the Middle Ages
call themselves Russians themselves (etymologically
„Russin” simply meaning „son of Russia”), or they are
called Ruthenians by the Austrians and Hungarians.
According to their own historiographical tradition1, the
Ruthenians are an old Slavic population, living in
Subcarpathia and Moravia since the time of Christianity
of the first Slavs by Saints Kirill and Methodius.
Only during World War I, the Slavic population of
Subcarpathian Ruthenia comes in systematic and large-
scaled contact with the Ukrainians of Eastern Galicia
and Bucovina (ibidem, file 79). After Galicia was
occupied by Poland after World War I, and, as a result of
the deal between the president of Czechoslovakia and

1
https://en.wikipedia.org/wiki/Adam_Franti%C5%A1ek_Koll%C
3%A1r

xxvii
the representatives of the Ukrainian community from
U.S.A., represented by Dr. Jatkovici, the Subcarpathian
region, under the official name “Podkarpatska Rus”, was
joined with Czechoslovakia, under the reserve that they
would be granted territorial autonomy (file 80).

3. Agreements, arbitrations, dictates

On the 15th of March, 1939, Hitler occupies the
Western part of Czechoslovakia, Bohemia (with the
capital city of Prague) and Moravia (with the main city
of Brno), while the Eastern part, the present Slovakia
(with the cities of Bratislava and Kosice) is turned into a
puppet- state of the Nazi Germany, named the Republic
of Slovakia. Czechoslovakia is erased from the map of
Europe.
The truth is that, the Czechoslovak state created
after World War I, presented a certain vulnerability: an
important German minority of about 3 million people – a
quarter of the total population of Czechoslovakia2 and
this minority was compactly settled in the Western and
Southern region, at the German border, in a zone named
Sudetenland by the Germans. It was expectable that, by
virtue of the national self-determination principle
applicable here, at a certain moment, Germany would
demand the border modification with Czechoslovakia.
And that moment arrived when the Munich
Agreements have been signed, on the 29th-30th of
September, 1938, between Germany, Italy, France and
England. Hitler insisted that that the only just solution to
this problem of the German ethnics in Czechoslovakia is

2
Pavel Bělina, Petr Čornej, Jiří Pokorný, Histoire des Pays
tchèques, Seuil, Paris, 1995, pag. 368.

xxviii
the unification with the Reich of all those regions
inhabited by a majority of German population. The
leaders of the great powers present in Munich at that
time, Benito Mussolini (Italy), Neville Chamberlain
(England), Edouard Daladier (France) all agreed upon
the unification with Germany of all the regions mainly
inhabited by Germans from Czechoslovakia. The
Czechoslovakians were not even allowed at the
negotiations, and the president of the country E. Benes
was forced to accept this deal3. It was a position of force
on the side of the great powers over a small country, on
the same pattern that would be applied to Romania, only
two years later, throughout the Dictate of Vienna.
The first Dictate of Vienna took place on the 2nd of
November, 1938, as a consequence of the Munich
Agreement, that occurred only a month earlier.
Throughout the so-called “arbitration”, it was decided
that certain parts of Southern Slovakia and the South-
West region of Carpathian Ruthenia would be separated
from the territory of Czechoslovakia and attributed to
Horthy’s Hungary, decision undersigned by the two
“judges”, the Nazi Germany and the fascist Italy. Later
on, at 12th of April, 1939, Miklos Horthy, the Regent of
Hungary, admitted that “ the claims of the Hungarian
minorities from neighboring countries have been only
tactical movements aimed at a larger strategic purpose,
that of restoring the Great Hungary, which would
occupy the whole Carpathian pool.”4
By this Dictate, Czechoslovakia was giving up in
Hungary’s favour the territories in the South of Slovakia,

3
Ibidem, p. 395.
4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena

xxix
up until and including Kosice, as well as the zones
around the cities of Ujgorod and Beregovo in
Subcarpathian Ruthenia, until the Romanian border. We
are talking of an area of about 10,000 km2 in Slovakia
and a little under 2,000 km2 in Subcarpathian Ruthenia,
areas which were supposedly inhabited by a majority of
Hungarians, according to statistic figures handed down
by Hungary5. The population census conducted
successively by Czechoslovakia in 1930 and by Hungary
during the times when Subcarpathian Russia was a part
of Hungary show significant variations of figures, that
can be explained by the bringing of an administrative
apparatus from Czechoslovakia, then from Hungary, but
also by the opportunistic changes of national identity, in
the case of bilingual persons. This way, Slovakia and
Subcarpathian Russia have lost not only territories, but
also economic capacities, factories and fertile
agricultural areas, railway connections with the rest of
the world, because, after the annexation, Hungary closed
the borders. After the “Arbitration”, over 30,000
Hungarians have been relocated to the new territories6.
Although the “Arbitration Act” stated the fact that
“the parties accept the Act as permanent frontier”, this
Treaty was violated by Hungary immediately, by its
decision to military occupy the whole region of
Subcarpathian Russia, up until the Wooded Carpathian
mountain tops and till the Polish border7. In a primary

5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
6
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
7
* * * Zbiór dokumentów ppłk. Edmunda Charaszkiewicza opra-
cowanie (wstęp i przypisy Andrzej Grzywacz, Marcin Kwie-
cień, Grzegorz Mazur), Cracovia, Księgarnia Akademicka,
2000.

xxx
stage, at the beginning of November 1938, Hungary
military occupied Subcarpathian Russia, up to a little bit
further North from the established frontier, according to
the “Arbitration”, then, in March 1939, with Hitler’s
consent, took it all – a surface of thousands of square
km, inhabited exclusively by Ruthenians.
Soon, the populations of Subcarpathian Russia, not
only Ruthenians, but also some of the Hungarians, have
started to regret becoming part of Hungary, because of
Horthy’s dictatorial policy and the country’s economic
inferiority. As compared to Czechoslovakia, in Horthy’s
Hungary working hours were much longer, prices
higher, taxes as well and salaries pitiful8. Civilian
administration was inexistent, Subcarpathia being solely
administrated by militaries, and Ruthenians badly
persecuted. The Hungarian gendarmerie, in particular
committed numerous acts of violence against the
peaceful population. Military courts of law sentenced
members of the resistance to torture and death, the
priests who refused to officiate religious service in
Hungarian were often tortured, protesters were fired. The
Hungarian government recruited mainly Ruthenians and
Romanians9, in the perspective of the war against USSR.

4. Hungary’s diversionist media action in

Subcarpathian Russia
Documents show that “the diplomatic offensive of
the Hungarian government against Czechoslovakia has
been seconded by an intense defeatist action in the
claimed territories” (see Annex, file 3), of course with

8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
9
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena

xxxi
the undeclared help of the Hungarian authorities. The
irredentist propaganda and terrorist actions have
unfolded strictly by a well-prepared, pre-designed plan.
Budapest used clandestine radio stations, which
broadcasted in Czech language on the same frequency as
the official Czechoslovakian stations, putting out false
news, or broadcasted in Ruthenian language, making
anti-Czech propaganda (file 4). These actions started in
May 1938, which is half a year prior to the “arbitration”
of the great powers in the question of the modification of
Czechoslovakian borders.
Hungary recruited influence agents in Slovakia
and Ruthenia, people with important social status
(priests, teachers, journalists), with the help of whom
they initiated the spreading of subversive literature. First,
in order to not draw attention, Hungary’s agents started
as ambulant book sellers, with books and magazines
which had nothing subversive or compromising in them
(file 9), this way managing to elude the vigilance of
Czech authorities and security organisms. This is how
they succeeded in gaining fans among the Ruthenian and
Hungarian population, in favour of the border revising
idea and even put together a secret collaborators’
network. Then, 3-4 month later, they started the
spreading, throughout the mentioned network, in
Subcarpathian Russia (file 10), of propaganda sheets,
with subversive content, all brought from Budapest. In
the Hust district (the former Maramures county from the
Austrian- Hungarian period) manifestos have been
handed down, encouraging population to rebellion
against the Czech domination, with slogans like “Off
with the Czechs!”, or “Destroy the railways!”, “Destroy
the post offices!”, “Burn down military storehouses!”

xxxii
(file 11-12). In Ruthenian districts Munkacs and Ujgorod
communication from Budapest was also performed
through clandestine radio transmissions (file 12). Faced
with these challenges, the Czech authorities adopted the
wrong path, considering that it is not a good idea to take
strong action against the propagandists, “in order to
avoid conflict and not to harshen the relationships”
between Hungarians and Czechs (file 13).

5. Terrorism and military aggression

After the actions meant to psychologically prepare
the population from the territories that were to be
annexed, Hungary pushed it even further and engaged in
actual terrorist actions. Para-military groups were
formed, the so-called “Szabad csapatok” (free, irregular
troupes), to avoid making the Hungarian authorities
responsible, as happened in Transylvania with the
“Rongyos Garda” (tramp guard), and the very first such
troupes entered Subcarpathian Russia from the forests
surrounding the city of Beregovo (file 13), towards the
end of September 1938. Members of these groups were
recruited from the Nazi-type party “Nyilas Keresztek”
(arrow crosses), former hunters and sports shooters, paid
by the Hungarian authorities with 2 pengo per day (file
15).
They were organized in battalions and trained in
Hungary, in towns bordering Czechoslovakia (file 16).
The centre in Kisvarda had 4 battalions, with about
3,000 people (run by lt. Colonel Hajnal), the one at
Vasarosnameny – 4 battalions with 3,000 people (run by
captain Temesy). In this centre, on the 8th of October
1938, captain Temesy held a conference and gave
precise instructions about the way Beregovo and

xxxiii
Munkacs would be attacked (file 17). Other centres:
Sarospatak (1 battalion), Goncz (1 battalion), Tokaj (1
battalion), Romhany, close to Vacz (4 battalions, file
18), Magyarvar (5 battalions, file 19).
Then, they took action! The night of 5/6 October
1938 two companies crossed the border and attacked the
grenadiers’ pickets on Slovakian side, who retreated.
After advancing a few km inside Czech territory, the
next day they were counter-fought by the Czech army,
which pushed them back over the border. The
Hungarians had loses: 8 dead, 18 prisoners, 25 wounded
(file 20). A Hungarian pluton escaped with the help of an
ingenious manoeuvre: they simulated attacking the
Hungarian frontier, fact that made the Czechs believe
that they those were on their side and left them alone.
That allowed them to then escape over the border, to
Hungary (file 21). In this case of an obvious failed
attack, the Hungarian military attaché apologized
Czechoslovakia, stating that it had only been an isolated
incident, caused by a drunken Hungarian border police
officer.
In Subcarpathian Russia, another attack was
planned for the night of 11th -12th of October 1938, at
Beregovo and Borzava (Bârjaba, in the old Maramures
County), orchestrated with much larger forces and more
devastating effects. The offensive forces were split into
three groups: one of them, made up of 30 people, led by
second lieutenant Molnar, another one, of 90 people led
by lieutenant Prem, and the last and most numerous one,
360 people, led by lieutenant Imre. They were supposed
to blow up the railway stations in Beregovo and
Munkacs, the railway switches, the bridges over the river
Bârjaba, then run back to safety on Hungarian territory

xxxiv
(file 21). The Molnar gang managed to blow up the
Bârjaba station and a railway bridge, they killed a train
conductor, took as prisoners 2 Czech military and
retreived to Hungarian territory. The Prem gang, which
was heading to Munkacs, was less fortunate. One of
them deserted and passed on the Czech side, to whom he
offered imporant information. As a result, the Czechs
capture 16 men from that gang, the rest of them fleeding
to Hungary (file 22).
The Imre gang, on the other hand, ended up very
bad, as it was intercepted by the Czech army in a forest
South from Beregovo and attacked with superior forces,
including artillery. The gang suffered severe loses: 60
dead, 20 officers made prisoners, 62 petty officers and
210 soldiers (file 23). All weapons were captured, along
with documents clearly showing the implication of
Hungarian authorities in organizing and endowment of
these terrorist groups. The purpose of these gangs was
preparing things for a possible intervention of the regular
troupes, influencing the state of mind of the local
population in favour of a military intervention of
Hungary and inducing false ideas to the international
public opinion regarding the events which were yet to
come.
Hungary attacked Subcarpathian Ruthenia next,
with its regular army on the 12th of March 1939 (file 83).
After 2 weeks of fights, and with consistent loses on the
Ruthenian side (about 1,500 dead, see file 83), easily
explainable by the lack of instruction and military
experience of the local combatants, the province has
finally been occupied. The Hungarian army awfully
avenged the Ruthenian resistance and started
unprecedented terror. Ruthenians supposed to have

xxxv
fought against the Hungarians have been executed
without any judgment procedures. Thus, at Hust, 100
people have been executed, 64 at Teceu, etc. The total
number of people who have been killed or crippled as a
consequence of beatings is estimated to reach 2,500
people (file 84).

6. Subcarpathian Ruthenia, once again under

Hungarian administration
The state of mind in Subcarpathian Ruthenia,
recently annexed by Hungary is the one pertinently
described in the SSI notes. The Romanian secret agent
“resident” in Budapest reports that there is a “deep
unsatisfaction” here. Even Hungarian ethnics have come
to regret former Czech administration. Under the new
Hungarian administration “living conditions have
become unbearable, the cost of life rosedramatically and
the gendarmerie was ruthless. Forests and alpine
pastures are the propriety of the big Hungarian landlords,
who exploit them via the Jewish tenants, exponents of
forced hungarization (file 77). Those landlords had been
expropriated during the Czech administration, but have
regained the land after Hungarian occupation in 1939.
Any complain is suppressed by the gendarmerie without
pity, being considered rebellion against the Hungarian
state (ibidem, file 77). A feeling of general distrust and
uncertainty appeared, any denunciation is accepted and
the ones being denounced suffer the rigors of the
administration. The presence of troupes is in large
numbers and requisitions take place in villages. For these
reasons, many Ruthenians took refuge in the Soviet
Russia” (file 31). In bars and pubs, Ruthenians say that
there will come a time when it will be the Hungarians’

xxxvi
time to leave the province, as happened with the Czechs,
and that they, the Ruthenians, will be the ones to kick
them out, the same way the Czechs got kicked out (file
32). The population of Subcarpathian is also dissatisfied
by the fact that “Hungarianauthorities exploit the
country’s resources at a pick, shipping away the salt and
wood - the only wealth the region possesses, without
giving in return anything, not even essential food,
settling with promises they would never respect. These
complaints will fully be exploited by Soviet Russia […].
Soviet secret agents’ activity is signalled and monitored
by Hungarian authorities in: Iasinea, Rahău, Buștina,
Taras, Hust and Ocna- Slatina (file 32), settlements in
Maramures, on the right bank of Tisa river, some with
Romanian population.
On the 30th of November 1938, at the Parliament
in Budapest, the Hungarian congressman of the
Subcarpathian Russia Korlath Endre, had a speech,
showing the miserable conditions of living for the
population of Subcarpathia, no matter their nationality.
In the same direction goes the discourse of Dr. Brody
Andras, who stated that “the urgent realization of this
territory’s autonomy, as solemnly promised by the
Hungarian government, at the time of the unification of
Ruthenia with Hungary” is a must! (file 33). It was
appreciated that the Hungarian authorities could expect a
riot of the Ruthenians at any time, the people’s mood
being rather “worrying” for the internal situation of
Hungary.
From an informative note dated 31st of January
1940 we find out that, in order to calm the Ruthenian
population, starting with the 28th of June, 1939, the
government in Budapest named baron Perenyi Zsigmong

xxxvii
Governor of Subcarpathian Ruthenia, as he knew the
region quite well, because he had formerly been Prefect
of the old Maramures County, under Austrian-
Hungarian reign. They were hoping that the good
relations the baron had with the Greek- Catholic priests
would help, but it was all in vain, because “the large
majority of the population here is hostile to the
Hungarian domination and because of that numerous
incidents take place on daily bases between the civilian
population and the Hungarian authorities” (file 34).
Between the 27th and the 30th of September 1939, raids
took place in Ruthenian villages, civilians got arrested
and taken in the interior of Hungarian territory, with
unknown destination (file 48). The Hungarian
population here was also worried, because rumours were
that Subcarpathian Ruthenia will be evacuated by the
authorities. On the 29th September 1939, from the
Teresva station (from Săpânța over the Tisa river) a train
left, with 25 wagons, towards Beregovo- Csap, carrying
an infantry company, war materials, furniture and
archives (idem).
Then the “rebellion” occurred (this is how it is
referred to in documents), on the 15th December 1939, in
the village of Iloșva, on the Bârjaba Valley (old
Maramures County), during which 4 peasants have been
arrested, 2 Ruthenians, 2 Hungarians, who ‘protested
against the Hungarian authorities and said that there
won’t be long before the Russians come and ocupy
Carpathian Ukraine and even Hungary’ (these words
proved to be quite profetic, see files 34-35). The
geandarmes escorting the prisoners have been attacked
by the population, weapons were used and more soldiers
and civilians have been wounded. Finally, civic order

xxxviii
was re-established with the help of a geandarmerie
pluton and 42 peasants have been arrested and
imprisoned. It became obvious, with this occasion, that
the government in Budapest “cannot even trust the
Hungarians from Carpathian Ukraine”, who wanted to
maintain their old political party, the one that
represented them under the ruling of Czechoslovakia
and, because of that, the government “did not dare to
organise elections in these territories” (file 35).
As a consequence of this “rebellion” (as it was
called in documents) the government in Budapest took
some measures. (a) Internal affairs gave order that the
geandarmes stationed here should learn Ruthenian
language, organizing courses in this matter. (b)The
cooperatives network specialized in selling consumer
goods for the population, known as “Hangya” (the Ant)
opened shops in Ujgorod and Rahau (file 38). (c)
Courthouses were established at Iasinea, Rahău, Teceu,
Seleuș, Berezina and a bigger law court at Hust. Despite
all that the population is frustrated, there are thousands
of unemployed people, and the city of Ujgorod has
closed the year with a huge deficit, of 240,000 pengo,
that would be have to be covered by new extraordinary
contributions from the population (file39). Moreover, the
government banned the regional political party existing
from the times of Czechruling; while the group formed
around congressman Brody claims that “Carpathian
Ukraine cannot be integrated in the ethnical and spiritual
unityof the Hungarian nation, unless granted autonomy”
(file 40).
After Hungary annexed Subcarpathian Ruthenia
and USSR occupied the Eastern part of Poland in
September 1939, in order to secure its vicinity with

xxxix
Hitler’s Germany, a new geopolitical reality was created.
Hungary got rid of the tedious vicinity with
Czechoslovakia, but ended up having a direct border
with USSR, up on the mountain picks of the Wooded
Carpathians and so, the annexation of Ruthenia by
Hungary became a double-edged weapon. Instead of the
Catholic Poland, they now have Orthodox Russia. The
half a million Ruthenians from Subcarpathia (file 51),
who had autonomy inside the former borders of
Czechoslovakia and lack it now, could easily travel to
USSR and return with certain influences from there. The
Ruthenian population and the Jewish one as well in
Subcarpathia “could favour a Russian annexation” (file
52). An informative note shows that the representative of
Skoda industries, Mr. Augentaller, Czech by origin, who
visited the Subcarpathian region at the beginning of
October 1939, declared that here “the situation is so
severe, that in a couple of month this region will face a
revolution, Ukrainians hoping to force a Russian
intervenience this way, and get rid of the Hungarian
yoke” (file 47).
The Hungarian government reacted, founding a
Ruthenian language, pro- Hungarian propaganda
newspaper, beginning with the 22nd of September 1939,
named “Russkaja Pravda” (“ The Russian truth”, file56),
admitting throughout the very title given to the paper
that the region’s original name was Subcarpathian
Russia, but the newspaper did not meet expected
influence. The government raised the bet, re-hired the
previously fired Ruthenian teachers (file 60), promised
once more that it would grant the region the autonomy it
used to have under Czechoslovakia, and also that it
would send 120 wagons of corn at a good price (file 57),

xl
promises that have never been respected. The Hungarian
authorities “continue to act as in the case of
occupiedterritories […], and parliamentary elections
have not been organized yet, as the government fears a
shameful defeat” (file 61).
A couple of days later, on the 25th of September
1939, once the Soviet troupes entered Poland, a source
from the Police in Sighet (Romania) signing as Inspector
Popovici, reports that “on the territory of Subcarpathian
Russia a strong Russophile movement started. The
leaders pretend the immediate liberation of the
Ruthenians arrested by the Hungarian police, imprisoned
in Hust […]. Authorities fear they would not be able to
resist and in some places evacuations have been noticed,
Hungarians transferring their goods inside Hungary’s
territory” (file 69). Wood and salt transports from Slatina
and Teresva are now more active than ever. From the
area of Teceu 83 people have been arrested, as being
considered dangerous for the Hungarian interests and
taken to forced labour camps in Hungary. Also at Teceu,
an observation post was established, on the right bank of
the river Tisa, where 3 soldiers stand permanently and
observe everything that happens on the Romanian bank
(file 70), on the road near the left bank of Tisa, that links
Maramures with Satu Mare County. In Subcarpathia a
state of necessity is declared, the civilian population is
no longer allowed to walk in the streets from 7 p.m. till 7
a.m., young Ruthenians and Romanians are called for
pre-military training and on Sundays they are forced to
go to church and listen to the liturgy in Hungarian (file
70-71).
Pre-military training, known as “Levente”, exactly
as it was practiced in Northern Ardeal, annexed by

xli
Hungary on 30th of August 1940, has a rigorous
programme. The “Levente” organizations exist in each
and every village, functions next to schools and contains
all young man with ages 12 to 21. The trainer is the
teacher. The Leventists have military training twice a
week, learn about formation march, sing marches and
patriotic Hungarian songs, and those over 16 of age,
learn to shoot the Manlicher carabine (file 73). Horses
and carriages are being requisitioned for the army, as
well as raw materials such as cloth and leather. Finally,
throughout a law from the 24th of March 1939 issued by
the Hungarian government, teaching in Ruthenian
language was prohibited in secondary schools (file 85),
just like today, in 2020, contemporary Ukraine prohibits
the teaching in the languages of national minorities in
any kind of schools.

7. Diversionist actionplanned by Horthy’s

Hungary in Romania
The subversive propaganda and terrorist actions
done by Hungary in Czechoslovakia in 1938 have met
their purpose, materialized in the First Dictate of Vienna,
29th of November 1938. Throughout this act, Czechoslo-
vakia has lost significant territories in Hungary’s favour.
Back then, in the fall of 1938, the evaluations of the
Romanian Secret Service showed that this reality will
encourage Hungary’s diplomatic diligence against
Romania. Informally, certain political circles from
Budapest were secretly feeding the hope of the
Hungarian minority in Ardeal, that when its issue will be
discussed at international level, that will lead to the
linking of the province with Hungary (file 26). Leaders
from Hungary would not hesitate to affirm that, as soon

xlii
as the struggle of occupying the territories obtained from
Czechoslovakia will be complete, the whole diplomatic
effort will be aimed against Romania, with the sole
purpose of the “retrocession” of Ardeal. These people
seemed very optimistic, because, as compared to
Czechoslovakia, in Ardeal the Hungarian minority was
more numerous and settled more compact in certain
areas. It was believed that at least 4 counties along
Romania’s Western border and another 3 counties that
compose the so-called Szeklerland, would be obtained
without problems.
Intelligence officers from SSI report that there
are printed maps with all the territories that Hungary
claims from Romania, displayed not only in visible
places in Budapest, but also in the windows of the
greatest bookshops in Vienna (file 27) and that there are
irredentist organizations in Budapest, made up by
students coming from Ardeal, organizations which bear
the name of the counties their members came from
(Mures, Ciuc, Three Chairs, etc.) which perform pre-
military training as well. They also identify the
irredentist organization “ The association of Seklar
students” (headquarters in Budapest), which recruits,
fantasies and prepares young students for the fight that is
to come in order to recreate “The Great Hungary”, made
up by all the territories that once belonged to “ The
crown of Saint Stefan”(file 28). It is estimated that, in
case of conflict, these groups are ready to illegally cross
the border in Romania to commit acts of sabotage and
terrorism, attack ammunition deposits, destroy bridges,
railways, telephone networks, post- offices, just like they
did in Czechoslovakia (file 28).

xliii
 In info note from the 4th of October 1939 shows
that Hungary continues “with doubled strength its
violent revisionist action” (file 45) against Romania. It is
true that the press is censored, but propaganda
brochures, revisionist books and conferences have
enhanced their rhythm. The best known example is that
of the prime Archbishop of Hungary, who had a sermon
in Subcarpathia, at Ujgorod, at the end of September
1939. He said that, “very soon, Hungary will stop being
crippled” (file 45) and asked the Hungarian people to
prepare their souls for that moment. In the say line of
thinking and with the same occasion, the Cult Minister
in the Hungarian government Homan Balint showed that
“ The Danube pool will only be mastered by the one
who owns the Carpathian peaks, on which Saint Stefan
has forever decided the frontiers of our eternal Hungary”
(file 46).
In Ardeal, Romanian citizens of the Hungarian
ethnical group spread fake information meant to shake
the trust in the endurance of the Romanian state,
combined with “a wicked action of denigration of the
Romanians from the old kingdom, an attempt to separate
their souls from those of the Romanians from Ardeal.
[…]. The agents of Hungarian revisionism receive their
orders throughout the radio station “Budapest 2” which
communicate apparently meaningless news, but in a
camouflage manner, based on a code (ibidem), exactly
as, at the beginning of December 1989, the “Scanteia
Tineretului” newspaper was giving extended instruction
for sun-protection for people who were supposed to go
to the seaside then, in December!
From the congress of MEP, the government party,
held in Budapest, an informer of SSI was transmitting to

xliv
Bucharest a series of informations. The congress
delegates were offered certain brochures, with technique
and economic format, but also a map of Hungary from
the dualist period, am anti- Romanian, revisionist
brochure written in French, entitled “The cultural efforts
of Hungary 826-1935” (file 65).
The documents also show a different type of anti-
Romanian activity. Young Romanian citizens, of
Hungarian nationality seek “refuge” in Hungary. Here,
after a period of verification, theyare being enrolled in
the Hungarian army, a military unit next to Debrecen.
Supposedly, there were already 2 regiments of infantry
here, madeupby refuges from Transylvania, known as “
Erdelyi Ezredek” (file 74). And another symptomatic
measure: Hungarian citizens, men between 20 and 60
years old, were no longer allowed to exit Hungary unless
they had very serious, well documented personal issues
and only pre- approved by the Internal Affairs and the
Army’s highest commandment (file 75).
Still, there is a close connection between the
occupation over Ruthenia and the actions against
Romania, and this connection is done by Maramures.
The Ruthenians in Subcarpathia have fought for a better
life and the same amount of autonomy they had in Czech
times. And the Hungarian authorities, at a certain point,
started promising Ruthenians whatever they asked –
better life and autonomy, but only when Romanian
Maramures, which lies on the left Tisa bank, will be
relinked with Subcarpathian Russia (file 87), in the
attempt to attract Ruthenians in the revisionist Hungarian
policy against Romania. To be mentioned that the old
Maramures county in interbelic period, the percentage of
Hungarians never went higher than 10%, and nowadays,

xlv
on the left bank of the Tisa river and Northern on from
the Gutâi – Țibleș mountains, the number of Hungarians
floats around 5%. Against all that, Hungarian
propaganda from 1938- 1939 claimed that Maramures
belonged to The Great Hungary.

xlvi
 Вступительное слово
1. Краткие сведения
Документы, которые мы публикуем здесь
впервые, касающиеся отношений Венгрии с ее
соседями Чехословакией и Румынией в годы,
непосредственно предшествовавшие Второй мировой
войне (1938–1939 гг.), поступили из Архива мощной
Секретной службы информации (ССИ) Румынской
aрмии межвоенного периода и имеют особое
значение. Доклады тех лет, составленные
румынскими агентами, в основном на территории
Венгрии, освещают секретные действия,
предпринятые Венгрией в 1938-ом году, чтобы
привести к расспаду Чехословакию и аннексировать
некоторые территории этого государства. С помощью
этих докладов, румынское правительство того
времени было проинформировано о том, что в любое
время Венгрия может сделать то же самое и Румынии,
что на самом деле и произошло в цепи событий,
которые завершились решением Венского арбитража
против Румынии от 30-ого августа 1940-ого года.
И еще одно уточнение, на этот раз с
терминологической точки зрения. Регион справа от
Тисы, находившись между этой рекой и Украинскими
Карпатами, от родников Тисы и за пределами
Ужгорода, называемая в современной Украине
Закарпатской областью, носит названия, которые
испытали определенные исторические колебания. Со
времен Средневековья и после Первой мировой
войны регион назывался Подкарпатской Россией, а
иногда и Подкарпатской Русью. Затем, во время
оккупации венгерскими хортистами (1938-1945 гг.) он

xlvii
был назван Карпатской Рутенией или Карпатской
Украиной, вероятно, для того, чтобы скрыть идею о
какой-либо этнокультурной связи с Россией. Также
жители региона называли себя русинами (русынами),
а австрийцы называли их рутенами, разумеется, без
какого-либо унизительного нюанса, тоже со времен
Средневековья до межвоенного периода, а в
дальнейшем они их называли и карпатскими
русскими, карпатскими украинцами или просто
украинцами. Поскольку в документах, которые мы
публикуем здесь, датируемых 1938-1939 годами,
используются те или другие названия, в разных
контекстах, для стилистической и терминологической
однородности текста, мы будем использовать в этом
Вступительном слове в основном понятия
Подкарпатской Руси или Подкарпатской Рутении для
региона и этноним руcин, чтобы назвать его жителей.

2. Можно ли говорить о русинской

национальности и o русинском языке?
Из документов, находящихся в файлах ССИ
видно, что венгерские власти непосредственно
говорят о «рутянском народе», который отличался от
украинского народа и о стране под названием Рутения
(Подкарпатская Русь), отличая ее от Украины. По
мнению венгров, «возвращение» Рутении [к Венгрии]
рассматривается как «акт справедливости с учетом
географического и экономического положения
руянского народа» (страница 66). «Рутения бедная
страна, и единственная возможность создать лучшие
условия жизни для рутянского народа - это его
объединение с Венгрией» (там же). С одной стороны,
чтобы рутяны имели достаточно еды зимой, они

xlviii
должны периодически, летом, ездить на сезонные
сельскохозяйственные работы на венгерскую равнину,
не имея достаточного количества пахотных земель
дома. С другой стороны, Венгрия нуждается в
древесине и соли из Рутении. И представитель другой
соседней страны, министр иностранных дел Польши
Йозеф Бек, когда говорит о регионе, называет его
«Подкарпатской Русью», отличая ее от Украины или
Галиции (страница 67).
Согласно тем же документам, язык, на котором
говорят рутяны, также отличается от фактического
украинского и литературного русского. Это
уникальный славянский диалект, которого венгры
называют «волапюк». Это объясняется тем, что
богослужения проводились на славянском языке, а
проповеди тоже на церковнославянском. Русинский
диалект, которого называют и местным языком,
представляет собой смесь церковнославянского и
русского с некоторыми элементами венгерского языка
(страница 78). На этой основе было установлено
этнологическое течение, называемое местное, в
котором утверждается, что славянское население
Подкарпатской Руси особое, отличаясь от
украинского народа и будучи ближе к русскому
(страница 79). Подтверждается, что в Подкарпатской
Руси не может быть даже и речи о «украинцах», так
как славяне, проживаюшие в этом регионе еще с
времен Средневековья называют себя русинами
(этимологически, из старославянского языка, «русын»
- «сын Руси»), а австрийцы и венгры называют их
«рутянами». Согласно их собственной

xlix
историографической традиции1, русыны
представляют собой старое славянское население,
проживающее в Подкарпатии и Моравии еще с
времен Кирилла и Мефодия, когда приняли
христианство первые славяне.
Только во время Первой мировой войны
славянское население Подкарпатской Руси вступило в
систематические и широкомасштабные контакты с
украинцами из Восточной Галиции и Буковины
(страница 79). Вследствие оккупации Галиции
Польшей, после Первой мировой войны и в
результате соглашения, заключенным между
президентом Чехословакии и представителями
украинской общины Соединенных Штатов,
представленной доктором Ятковичем, Подкарпатская
область, под официальным названием «Подкарпатска
Русь» (то есть Подкарпатская Россия) была
присоединена к Чехословакии при условии, что она
получит территориальную автономию (страница 80).

3. Соглашения, арбитражи, диктаты

15-ого марта 1939-ого года, Гитлер оккупирует
западную часть Чехословакии, Богемию (со столицей
в Праге) и Моравию (с ее главным городом Брно), а
восточную часть, нынешнюю Словакию (с городами
Братислава и Кошице), превращают в марионеточное
государство нацистской Германии, под названием
Словацкая Республика. Государство Чехословакия
было удалено с карты Европы.

1
https://en.wikipedia.org/wiki/Adam_Franti%C5%A1ek_Koll%C
3%A1r

l
 Правду говоря, чехословацкое государство,
образовавшееся после Первой мировой войны, имело
определенную уязвимость, то есть важное немецкое
меньшинство, насчитывающее около 3 миллиона
жителей, почти четверть всего населения
Чехословакии2, и это меньшинство было компактно
расположено на западе и на юге страны, на границе с
Германией, в районе, называемый немцами
Судетенландом. Можно было ожидать, что в силу
принципа самоопределения национальностей,
доминирующего на тот момент, Германия когда-то
потребует изменения границы с Чехословакией.
И этот момент настал 29-30 сентября 1938 года,
когда были подписаны Мюнхенские соглашения
между Германией, Италией, Францией и Англией.
Гитлер настаивал на том, что единственное
справедливое решение проблемы немецкого этноса в
Чехословакии может быть достигнуто только путем
объединения с Рейхом районов, населенных в
основном немцами. Лидеры великих держав,
присутствовавших в Мюнхене, Бенито Муссолини
(Италия), Невилл Чемберлен (Англия) и Эдуард
Даладье (Франция) договорились об объединении с
Германией регионов Чехословакии, преимущественно
населенных немцами. Чехословакам даже не
разрешили участвовать в переговорах, и президент
Чехословакии Э. Бенеш был вынужден принять это
соглашение3. Это было действие с позиции силы
великих держав над небольшой страной, как окажется

2
Павел Белина, Петр Чорней, Жири Покорни, Histoire des
Pays tchèques, Сёй, Париж, 1995, стр. 368.
3
Там же, стр. 395.

li
два года спустя, и решение второго Венского
арбитража против Румынии.
Первый Венский арбитраж состоялся 2-ого
ноября 1938-ого года вследствие Мюнхенского
соглашения, заключенного месяцем раньше. В
результате этого так называемого «Арбитража» было
решено отделить определенные районы южной части
Словакии и юго-западную часть Подкарпатской Руси
от территории Чехословакии и присвоить их
хортистской Венгрии, решение, принятое двумя
«арбитрами», нацистской Германией и фашистской
Италии. Позже, 12-ого апреля 1939-ого года,
венгерский регент Миклош Хорти признал, что
«притязания венгерских меньшинств в соседних
странах были лишь тактикой, нацеленной на
стратегическую цель - восстановление Великой
Венгрии, которая займет весь Карпатский бассейн»4.
Этим арбитражем Чехословакия уступила
Венгрии территории юга Словакии до Кошице,
включительно, регион городов Ужгород и Берегово
Подкарпатской Руси до границы с Румынией. Это
были территории площадью около 10 000 кв. км в
Словакии и немного меньше 2 000 кв. км в Русской
Подкарпатии, регионы где якобы большую часть
населения составляли венгры, согласно
статистическим данным, предоставленным Венгрией5.
Переписи населения, проводившиеся последовательно
Чехословакией в 1930-ом году и Венгрией, когда
Подкарпатская Русь являлась частью Венгрии,
показывают большие различия в цифрах, что можно

4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena

lii
объяснить введением в Подкарпатье
административного аппарата из Чехословакии и,
соответственно, Венгрии, но и некоторые
оппортунистические изменения национальной
идентичности, в случае двуязычных людей. Таким
образом, Словакия и Подкарпатская Русь потеряли не
только территории, но и большую часть
экономического потенциала, фабрик и плодородных
сельскохозяйственных районов, а также
железнодорожное сообщение с остальным миром,
потому что после аннексии Венгрия закрыла границы.
После «Арбитража» более 30 000 венгров были
завезены из Венгрии на новые территории6.
Несмотря на то, что в Арбитражном акте было
указано, что «стороны принимают Акт как
окончательную границу», этот договор был
незамедлительно нарушен Венгрией, в том смысле,
что она оккупировала самовольно, военными
действиями всю Подкарпатскую Русь, вплоть до
хребтов Карпат, соответственно до границы с
Польшей7. На первом этапе, в начале ноября 1938-ого
года Венгрия военным путем оккупировала
Подкарпатскую Русь, пересекая к северу границу,
установленную «Арбитражем», а в марте 1939-ого
года, с одобрением Гитлера, полностью заняла регион,
площадью в несколько тысяч квадратных
киломметров и с исключительно русинским
населением.

6
Там же.
7
* * * Zbiór dokumentów ppłk. Edmunda Charaszkiewicza
opracowanie (wstęp i przypisy Andrzej Grzywacz, Marcin
Kwiecień, Grzegorz Mazur), Cracovia, Księgarnia Akademicka,
2000.

liii
 Вскоре население Подкарпатской Руси, не
только русины, но даже некоторые венгры, начали
сожалеть об объединении с Венгрией из-за
диктаторской политики Хорти и экономической
отсталости этой страны. По сравнению с
Чехословакией, в хортистской Венгрии количество
рабочих часов в сутки было больше, были более
высокие цены, более высокие налоги и более низкая
заработная плата8. Гражданская администрация не
существовала, но Подкарпатье управлялось армией, а
русины были преследованы. В частности, венгерские
жандармы часто совершали немотивированные акты
насилия по отношению к мирному гражданскому
населению. Специальные военные суды
приговаривали членов |движения сопротивления к
смерти или к пыткам, священники, которые
отказывались совершать религиозные службы на
венгерском языке, также подвергались пыткам, а
протестующих увольняли. Венгерское государство
вербовали в армию главным образом русинов и
румын9, чтобы подготовить войну против СССР.

4. Диверсионные акции Венгрии в

Подкарпатской России, осуществляемые путем
средств массовой информации
Как упоминается в документах:
«дипломатическое наступление венгерского
правительства против Чехословакии было
поддержано интенсивными пораженческими
действиями на территориях, на которых оно

8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
9
Там же.

liv
претендовало» (см. Приложение, страница 3),
конечно, со скрытой поддержкой венгерских
чиновников. Ирредентистская пропаганда и
террористические акции осуществлялись в
соответствии с планом, ранее разработанным и
детально подготовленным. Будапешт использовал
подпольные радиостанции, которые вещали на
чешском языке на тех же частотах, что и официальные
станции Чехословакии, передавая фальшивые новости
или вещали на русинском, пропагандируя против
чехов (страница 4). Эти действия начались еще в мае
1938-ого года, то есть за полгода до решения
«арбитража» великих держав об изменении границ
Чехословакии.
Венгрия привлекла агентов влияния с важным
социальным статусом (священники, учителя,
журналисты) в Словакии и Подкарпатской Руси, через
которых началось распространение подрывной
литературы. Первоначально, чтобы не привлекать к
ним внимание, венгерские агенты начинали как
уличные торговцы, продавая обычные литературные
книги и журналы, в которых не было ничего
подрывного или компрометирующего (страница 9) и
таким образом они смогли обмануть бдительность
властей и чехословацкие органы безопасности.
Таким образом, им удалось собрать в среде
венгерского и русинского населения Чехословакии
сторонников идеи пересмотра границ, и создать
секретную сеть коллаборационистов. Затем, только
через 3-4 месяца, они начали распространять в
Подкарпатской Руси (страница 10), через созданную
этим путем сеть, пропагандистские листы с
подрывным содержанием, привезенные из Будапешта.

lv
В районе Хуст (в округе Марамуреш) были
распространены манифесты, призывающие население
восстать против чехословацкого правления, включая
лозунги: «Долой чехов!», «Разрушайте железные
дороги!», «Уничтожайте почтовые отделения!»,
«Поджигайте военные склады!» (страницы 11-12). В
русинских районах Мукачево и Ужгород связь с
Будапештом держалась путем подпольных
радиопередачь (страница 12). Столкнувшись с этими
проблемами, чешские власти поступили неправильно,
считая, что не рекомендуется принимать жесткие
меры против пропагандистов, «чтобы избежать
конфликтов и не ухудшать отношения» между
венграми и чехами (страница 13).

5. Терроризм и военная агрессия

После этих мер для психологической
подготовки населения, проживающего в территориях,
которые подлежали аннексии, Венгрия приступила к
реальным террористическим действиям. Были
созданы военизированные формирования под
названием «Сабад чапаток» (свободные отряды,
нерегулярные войска), чтобы венгерскому
государству не брать на себя ответственность, как это
было сделано и в Трансильвании с так называемой
«Ронгиос Гарда» (Рваные гвардейские) и первые
подразделения такого рода вошли в Подкарпатскую
Русь через леса возле города Берегово (страница 13) в
конце сентября 1938-ого года. Бойцы этих
формирований были завербованы из нацистской
партии «Ньилас Керестек» (Партия скрещенных
стрел), они занимались охотой и спортивной

lvi
стрельбой, а венгерское государство оплачивало им по
2 пенге в день (страница 15).
Они формировали батальоны и проходили
обучение в Венгрии, в населенных пунктах недалеко
от границы с Чехословакией (страница 16). В
кишвардицком центре находилось 4 батальона, в
которых было около 3 000 человек (командир
подполковник Хайнал), в васароснаменском центре - 4
батальона с 3 000 человек (командир капитан Темеси).
В этом центре 8-ого октября 1938-ого года капитан
Темеси провел конференцию, во время которой он дал
точные инструкции о том, как атаковать города
Подкарпатской Руси, Берегово и Мукачево (страница
17). Другие центры: Шарошпатак (1 батальон), Генц
(1 батальон), Токай (1 батальон), Ромханы возле Вац
(4 батальона, страница 18), Мадьяровар (5 батальонов,
страница 19).
Потом приступили к действию. В ночь с 5-ого
на 6-ое октября 1938-ого года две компании пересекли
границу и атаковали пикеты пограничников в
Словакии. Пограничники отступили. На следующий
день после того, как венгерские компаний прошли
несколько километров по территории Чехословакии,
чешская армия ответила контратакой и отбросила их
обратно через границу. Венгры зарегистрировали
потери: 8 погибших, 18 пленников и 25 раненых
(страница 20). Один венгерский взвод избежал этой
судьбы хитрым маневром. Он симулировал нападение
на границу с Венгрией, чехи подумали, что это свои и
оставили их в покое, и таким образом взвод смог
сбежать в Венгрию (страница 21). В этом случае
неудачного нападения, венгерский военный атташе в
Праге извинился перед Чехословакией, заявив, что это

lvii
был инцидент, вызванный личной инициативой
венгерского пограничного командира, который
находился в состоянии опьянения.
Было запланировано еще одно нападение на
Подкарпатскую Русь в ночь с 11-ого на 12-ое октября
1938-ого года в Берегово и Борзаве (Быржаба, в
старом округе Марамуреш), которое было проведено с
гораздо большими силами и с разрушительными
последствиями. Атакующие силы были разделены на
три группы: одна банда из 30 человек во главе с
младшим лейтенантом Mолнаром, другая банда - 90
человек во главе с лейтенантом Прем и третья
большая банда, из 360 человек, во главе с лейтенантом
Имре. Они должны были взорвать железнодорожные
станции в Берегово и Мукачеве, железнодорожные
переключатели, мосты через реку Быржаба, а затем
бежать обратно на территорию Венгрии (страница 21).
Банда младшего лейтенанта Молнара сумела взорвать
железнодорожную станцию в Быржабе и
железнодорожный мост, убила машиниста, взяла двух
чешских военных в плен и успешно вернулась на
территорию Венгрии. Банде лейтенанта Прем,
направляющемуся в Мукачево, повезло меньше.
Отсюда дезертировал человек, который отправился к
чехам и предоставил им ценную информацию. В
последствии чешские войска взяли в плен 16 членов
этой банды, а остальным удалось бежать в Венгрию
(страница 22).
А судьба банды лейтенанта Имре закончилась
совсем плохо, она была захвачена чешской армией в
лесу к югу от Берегово и атакована превосходящими
силами, в том числе артиллерией. Банда понесла
тяжелые потери: 60 человек погибли, а чехи взяли в

lviii
плен 20 офицеров, 62 унтер-офицеров и 210 рядовых
(страница 23). Было захвачено и их оружие, а также
документы, свидетельствующие об участии
венгерских чиновников в организации и оснащении
этих террористических банд. Целью этих группировок
являлась подготовка почвы в случае регулярного
военного вмешательства, влияние на настроение
местного населения в пользу вооруженного
вмешательства Венгрии и введение международного
общественного мнения в заблуждение относительно
последующих событий.
После этого Венгрия напала на Подкарпатскую
Русь с помощью регулярной армии, 12-ого марта
1939-ого года (страница 83). После двух недель боев,
когда потери русинского сопротивления были очень
велики (около 1500 погибших, см. страницу 83), что
объясняется отсутствием подготовки и военного
опыта местных бойцов, провинцию смогли
оккупировать. Венгерская армия отомстила за
сопротивление русинам и развязала ужасный террор.
Многих русинов, подозреваемых в борьбе с венграми,
казнили без суда и следствия. Таким образом, в Хусте
казненили 100 русинов, в Течеу - 64 и. т.д. В этих
документах считается, что общее число казненных
или оставшихся инвалидами после избиений
составляет 2500 человек (страница 84).

6. Подкарпатская Русь, снова под венгерской

администрацией
Настроение в Подкарпатской Руси, недавно
аннексированной Венгрией, также соответствующим
образом описано в докладах ССИ. Румынский шпион
"резидент" в Будапеште сообщает, что здесь царит

lix
"глубокое недовольство". Даже граждане венгерской
национальности сожалеют о чехословацком
правлении. При новой венгерской администрации:
«условия жизни стали невыносимыми, жизнь
подорожала, а жандармы безжалостны. Леса и горные
пастбища принадлежат крупным венгерским
землевладельцам, которые эксплуатируют их через
еврейских арендаторов, представителей мадьяризации
(страница 77). Эти владения были экспроприированы
во времена Чехословакии, но они возобновили свои
владения после венгерской оккупации региона в 1939-
ом году. Любая неудовлетворенность беспощадно
подавляется жандармами, считающейся бунтом
против венгерского государства (там же, страница 77).
Была создана обстановка опасения, принимаются
любые донесения, а донесенные подвергаются
суровости администрации (как сегодня на Украине и в
Румынии). Наличие войск велико и в деревнях
проводятся реквизиции. По этим причинам многие
русины нашли убежище в Советской России»
(страница 31). В кабаках русины говорят, что настанет
и очередь венгров покинуть их провинцию, как это
было с чехами, и что они, русины, прогонят их, как
чехов» (страница 32). Население Подкарпатской Руси
также недовольно тем фактом, что «венгерские власти
максимально используют продукты этой провинции,
перевозя соль и древесину, единственное богатство
этого региона, не принося взамен даже по крайней
мере строго необходимые продукты питания,
ограничиваясь только обманчивыми обещаниями.
Советская Россия пользуется этим недовольствием
[…]. Деятельность некоторых советских агентов
упоминается и наблюдается венгерскими властями в

lx
населенных пунктах Ясиня, Рахэу, Буштина, Тарас,
Хуст и Окна-Слатина » (страница 32), в населенных
пунктах Марамуреша, справа от Тисы, а в некоторых
из них проживает румынское население.
30-ого ноября 1938-ого года в Будапештском
парламенте выступил венгерский депутат
Подкарпатской Руси Корлат Эндре, показывая
нищету, в которой находилось население Подкарпатья
независимо от национальности. В том же тоне
выступил, 8-ого декабря 1938-ого года, русинский
депутат, доктор Броди Андраш, показывая, что
необходимо «срочное осуществление автономии этой
территории, которую венгерское правительство
торжественно обещало, когда Русь была
присоединена к Венгрии"(страница 33).
Утверждается, что венгерские власти могли
столкнутся в любое время с восстанием русин,
настроение будучи «тревожным» для внутренней
ситуации Венгрии. Из доклада от 31-ого января 1940-
ого года мы узнаем, что, для того чтобы успокоить
русинское население, еще 28-ого июня 1939-ого года
будапештское правительство назначило губернатором
Подкарпатской Руси барона Перени Жигмонда,
который хорошо знал этот район, будучи префектом
старого округа Марамуреш во времена Австро-
Венгрии. При этом полагались, в частности, на тот
факт, что у барона были хорошие отношения с
местными греко-католическими священниками, но
напрасно, потому что «большая масса здешнего
населения враждебна венгерскому правлению и из-за
этого происходили многочисленные столкновения
между гражданским населением и венгерскими
властями» (страница 34). В период с 27-ого по 30-ое

lxi
сентября 1939-ого года в русинских деревнях были
совершены рейды, в результате которых многие
жители были арестованы и вывезены в Венгрию в
неизвестное направление (страница 48). Местное
венгерское население также испытывало
беспокойство, так как ходили слухи, что
Подкарпатская Русь будет эвакуирована венгерскими
властями. 29-ого сентября 1939-ого года поезд с 25
вагонами отправился из железнодорожного вокзала
Тересва (из Сэпынцы через Тису) по маршруту
Береговое - Чоп, загруженный пехотной ротой,
военными материалами, мебелью и архивами (там
же).
Затем произошло «восстание» (как его называют
в документах), имевшее место 15-ого декабря 1939-
ого года в селе Илошва в долине Быржаба (старый
округ Марамуреш), во время которого были
арестованы 4 крестьянина, 2 русина и 2 венгра,
которые "протестовали против венгерских властей и
утверждали, что русские скоро приедут и займут
Карпатскую Украину и даже Венгрию" (слова,
которые оказались несколько пророческими, см.
страницы 34-35). Жандармы, сопровождающие
задержанных, подвергались нападениям населения,
использовалось оружие, многие мирные жители и
солдаты были ранены. В конце концов порядок был
восстановлен с помощью взвода жандармов, и 42
крестьяна было арестовано и заключено в тюрьму.
Этим случаем выяснилось, что будапештское
правительство "не может доверять венграм
Карпатской Украины", которые хотят сохранить свою
старую политическую партию со времен
Чехословакии, и поэтому правительство «не решилось

lxii
организовать выборы на этих территориях» (страница
35).
После этого «восстания» (как его называют в
документах) будапештское правительство
предприняло ряд мер. (a) Министерство внутренних
дел приказало жандармам находящимся на этой
аннексированной территории выучить русинский
язык, организовав для этого курсы в каждой сети. (b)
Сеть кооперативов, специализирующихся на
распределении товаров народного потребления среди
населения, известная как «Ханья» (Муравей), открыла
лавки в Ужгороде и в Рахэу (страница 38). (с) Были
созданы судебные учреждения в Ясине, Рахэу, Течеу,
Селеуше, Березине и суд в Хусте. Тем не менее,
население недовольно, существуют тысячи
безработных, а город Ужгород завершил год с
огромным дефицитом в 240 000 пенге, который
должен был покрыть за счет новых чрезвычайных
взносов населения (страница 39). Кроме того,
правительство упразднило региональную
политическую партию, которая существовала здесь со
времен Чехословакии, но группа, сформированная
вокруг депутата Броди, утверждает, что «Карпатская
Украина не может быть интегрирована в этическое и
духовное единство венгерской нации, если ей не будет
предоставлена «автономия» (страница 40).
После аннексии Подкарпатской Руси Венгрией
и после того как СССР, в целях обеспечения своей
безопасности при соседстве с гитлеровской
Германией, оккупировал восточную часть Польши в
сентябре 1939-ого года, была создана новая
геополитическая реальность. Венгрия избежала
соседства с Чехословакией, но вышла на прямую

lxiii
границу с СССР на хребтах Украинских Карпат, горы,
которые в средние века русины называли
религиозным понятием «Священный Хребет Русских
Карпат». Таким образом, аннексия Подкарпатской
Руси Венгрией становится обоюдоострым оружием.
Вместо католической Польши теперь существует
православная Россия.
Полмиллиона русинов из Подкарпатья
(страница 51), которые имели автономию в бывшей
Чехословакии, а теперь потеряли ее в Венгрии, могут
легко перебраться в СССР и вернуться оттуда под его
влиянием. Русинское население, даже и еврейское
население в Подкарпатии «одобрило бы русскую
аннексию» (страница 52). Из информативного доклада
видно, что представитель завода Шкода, г-н
Аугенталлер, чех по происхождению, который
находился в Подкарпатской Руси в начале октября
1939-ого года, сказал, что «ситуация здесь настолько
серьезная, что в регионе через несколько месяцев
начнется революция, а украинцы надеются, что это
вызвет вмешательство России, чтобы спастись от
венгерского ига» (страница 47).
Венгерское правительство отреагировало на это
тем, что с 22-ого сентября 1939-ого года в Мукачеве,
создала пропагандистскую про-мадьярскую газету на
русинском языке «Русская правда» (страница 56)
признавая этим то, что старое название провинции
была Подкарпатская Русь, но, похоже, газета не имела
ожидаемого влияния. Правительство подняло ставку,
вновь привлекло уволенных русинских учителей
(страница 60), еще раз пообещало, что оно
предоставит провинции автономию, которой оно
обладало во время Чехословакии, а также пообещало

lxiv
отправить в регион 120 вагонов кукурузы по
невысокой цене (страница 57), обещания, которые,
конечно, никогда не выполнились. Венгерские власти
«ведут себя здесь как на оккупированной вражеской
территории [...], и парламентские выборы в этой
провинции не проводились, поскольку правительство
опасается позорного поражения» (страница 61).
Спустя несколько дней, 25-ого сентября 1939-
ого года, по случаю ввода советских войск в Польшу
источник из Полиции Сигета (Румыния), который
подписывается инспектором Попович, докладывает,
что «на территории Подкарпатской Руси зародилось
сильное русофильское движение. Лидеры движения
требуют немедленного освобождения русин,
арестованных венгерской полицией, которые
находятся в заключении в Хусте […]. Власти
опасаются, что им не удастся противостоять, и в
некоторых местах наблюдается эвакуация, венгры
перевозя свои вещи в Венгрию» (страница 69).
Транспортировка древесины и соли из Слатины и
Тересвы теперь более активна, чем раньше. 83 русина
были взяты из района Течеу, поскольку они были
опасны для венгерских интересов и были отправлены
в принудительные трудовые лагеря в Венгрии. Также
в Течеу был и создан наблюдательный пункт около
правого берега Тисы, где три солдата постоянно
наблюдают за тем, что происходит в Румынии
(страница 70), на дороге слева от Тисы, которая
соединяет Марамуреш с Сату-Маре. В Подкарпатии
объявлено состояние необходимости, гражданскому
населению не разрешается передвигаться по улицам с
7 часов вечера до 7 часов утра, молодые люди,
принадлежавшие русинскому и румынскому

lxv
нацменьшинству призваны на предвоенную
подготовку, а по воскресеньям они обязаны ходить в
церковь и слушать литургию на венгерском языке
(страницы 70-71).
Предвоенная подготовка, известная как
«Левенте», проводимая в Северной Трансильвании,
аннексированной Венгрией 30-ого августа 1940-ого
года, проводится по строгой программе. Организации
"Левенте" существуют в каждой коммуне, они
действуют при школах и включают всех молодых
людей в возрасте от 12 лет до 21 год. Учитель
является инструктором. Левентисты тренируются два
раза в неделю, учатся ходить в строю, поют марши и
патриотические венгерские песни, а те, кому за 16,
учатся стрелять из винтовки Манлихер (страница 73).
Лошади и повозки реквизируются для армии, так же
как и сырье, состоящее из тканей или дубленной
кожи. Наконец, Постановлением правительства
Венгрии от 24-ого марта 1939-ого года было
запрещено преподавать в средних школах русинский
язык (страница 85) так, как современная Украина
теперь, в 2020 году, запрещает обучение на языках
меньшинств во всех школах.

7. Диверсионные действия, предусмотренные

Хортистской Венгрией и в Румынии
Подрывная пропаганда и террористические
действия, предпринятые Венгрией в Чехословакии в
1938-ом году, достигли своей цели,
материализованной в Первом венском арбитраже, 2-
ого ноября 1938-ого года. Этим действием
Чехословакия потеряла важные территории в пользу
Венгрии. Затем, осенью 1938-ого года, доклады

lxvi
румынской разведывательной службы показывали,
что это обстоятельство может способствовать
дипломатическим действиям Венгрии против
Румынии. Неформально политические круги в
Будапеште осторожно поддерживали в среде
венгерского меньшинства в Румынии идею, что
«проблему Трансильвании, которая будет
присоединена к Венгрии, вскоре поставят в
международном плане» (страница 26).
Ведущие круги в Венгрии, не колеблясь,
заявляют, что после окончания оккупации
территорий, полученных от Чехословакии, все
дипломатические усилия Венгрии будут немедленно
направлены против Румынии, чтобы «возвратить»
Трансильванию. Эти круги были оптимистично
настроены, потому что, в отличие от Чехословакии,
венгерское меньшинство в Трансильвании
многочисленнее и компактнее в определенных
регионах. Считалось, что четыре уезда на западной
границе Румынии и три других уезда,
представляющих так называемый Секейский край,
будут получены без проблем.
Разведчики ССИ докладывают, что существуют
напечатанные карты с территориями Румынии, на
которые Венгрия претендует, карты, которые
выставлены не только в общественных местах в
Будапеште, но и в витринах больших книжных
магазинов в Вене (страница 27), и что в Будапеште
есть ирредентистские организации, состоящие из
студентов из Трансильвании, организации, носящие
названия уездов, откуда их члены родом (Муреш, Чук,
Трей Скауне и т. д.) и рамках, которых проводится
даже и предвоенная подготовка. Также была выявлена

lxvii
«ирредентистская организация «Ассоциация
Секейских Студентов» (со штаб-квартирой в
Будапеште), которая набирает, фанатизирует и
готовит студентов к битве, которая будет проходить,
чтобы достичь «Великой Венгрии», чтобы получить
все территории, которые когда-то принадлежали
«Короне Святого Стефана» (страница 28).
Предполагается, что в случае вооруженного
конфликта эти группировки готовы обманным путем
пересечь границу в Румынию для совершения актов
саботажа и терроризма, нападения на склады
боеприпасов, разрушения мостов, железных дорог,
телефонных сетей и почтовых отделений, как это
происходило в Чехословакии (страница 28).
В информационном докладе от 4-ого октября
1939-ого года показано, что в Венгрии
«ревизионистская акция» против Румынии
«продолжается с большим ожесточением» (страница
45). Правда, что пресса подвергается цензуре, но
пропагандистские брошюры, ревизионистские книги
и конференции усилили свою атаку. В качестве
примера приведен случай, когда венгерский
архиепископ примат провел проповедь в конце
сентября 1939-ого года в Подкарпатии в Ужгороде.
Он сказал, что «Венгрия скоро перестанет быть
искалеченной» (страница 45) и попросил венгерский
народ быть душевно готовым к этому событию. В
этом же духе и по тому же случаю министр культов
венгерского правительства Хоман Балинт показал, что
«бассейном Дуная может владеть только страна,
которая будет владеть и хребтами Карпат, по которым
Святой Стефан навсегда провел границы вечной
Венгрии» (страница 46).

lxviii
 В Трансильвании румынские граждане
венгерской национальности распространяют
пораженческую информацию, направленную на то,
чтобы поколебать уверенность в прочность
румынского государства, сочетая эту акцию с
«порочной клеветнической кампанией против румын
из старого королевства, пытаясь разделить души
жителей Трансильвании и жителей старого
королевства […]. Венгерские ревизионистские агенты
также получают приказы через радиостанцию
«Будапеста 2», которая в замаскированной форме и на
основе специального цифра передает новости без
какой-либо важности и интереса » (там же), как в
Румынии в начале декабря 1989-ого года в газете
«Скынтея тинеретулуий» были опубликованы
инструкции о том, как не должны подвергаться
воздействию солнца те, кто поедут на пляжи морского
побережья тогда, в декабре.
С Конгресса правящей партии, проходившего в
Будапеште, информатор ССИ передавал серию
информации в Бухарест. Участникам Конгресса были
розданы различные листовки технико-экономического
характера, а также карта Венгрии периода австро-
венгерского дуализма, как и антирумынская и
ревизионистская пропагандистская брошюра,
написанная на французском языке под названием „Les
efforts cultureles de la Hongrie de 826-1935”
(«Культурные усилия Венгрии в 826 -1935 гг»)
(страница 65).
Документы также указывают и другой вид
антирумынской деятельности. Молодые румынские
граждане венгерской национальности из
Трансильвании "бежат" в Венгрию. Здесь, после

lxix
периода проверки, они зачислены в Венгерскую
Армию, в казарме в Дебрецене. Якобы были
сформированы два пехотных полка, состоящих из
таких «беженцев» из Трансильвании, известных как
«Эрдели Эзредек» (страница 74).
И еще одна симптоматическая мера: венгерские
граждане, мужчины в возрасте от 20-ти до 60-ти лет,
могут покинуть Венгрию только для оправданных
интересов и только с предварительным согласием
Министерства внутренних дел и Генерального штаба
армии (страница 75).
Однако между двумя сериями событий,
проходящих параллельно, между оккупацией
Подкарпатской Руси и действиями Венгрии против
Румынии, существует связь, и эта связь
осуществляется через Марамуреш. Подкарпатские
русины боролись за лучшую жизнь и за автономию
региона, как это было во времена Чехословакии. И
венгерские власти с определенного момента начали
обещать русинам все, и улучшить жизнь и автономию
региона, но только после присоединения к
Подкарпатской Руси румынского Марамуреша,
находящегося слева от Тисы (страница 87), стремясь
этим образом привлекать русинов к венгерской
ревизионистской идее и пропаганде против Румынии.
Стоит отметить, что в старом уезде Марамуреш
межвоенной Румынии процентная доля венгерского
населения никогда не превышала 10%, а в настоящее
время в Марамуреше, который находится слева от
Тисы и к северу от гор Гутый - Циблеш, число
венгров составляет около 5%. И все же венгерская
пропаганда 1938-1939 годов утверждала, что
Марамуреш принадлежал Великой Венгрии.

lxx
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
100
101
102
103
104
105
106
107