Să ne înțelegem adolescenții!

Prof. Consilier Școlar Kassandra Popa

#părințiimăinspiră
Bine te-am regăsit!
Azi vorbim puțin despre câteva „legi de aur” în relaționarea cu adolescenții...
Nu este ușor atunci când copilul intră în pubertate sau preadolescență…Dintr-o
dată începe să petreacă mai mult timp singur sau cu persoane din afara familiei
(prieteni, colegi, etc.). Vrea independență, spațiu, nu mai are timp de predici și
discuții, pare mereu cu capul în nori și reclamă o atitudine dezinteresată de
aproape tot ce-l înconjoară.
Nu mai este disponibil pentru a discuta sau împărtăși despre el și viața sa.
Pentru unii, lumea jocurilor virtuale se transformă în realitatea de zi cu zi.
Pentru alții prietenii se transformă în confidenți, iar părinții se simt dați la o
parte, excluși total din context.
De ce se întâmplă asta?

1. Nevoia de independență: începuturile adolescenței aduc o nevoie acută de

independență. Copiii se vor adulți, liberi, autonomi, stăpâni pe propriul
traseu. În același timp, conștientizează că nu au cunoștințele necesare pentru
a face acest lucru și atunci caută un sprijin în exterior (prieteni virtuali sau
reali, colegi). De obicei sunt persoane de aceeași vârstă pentru că ei percep
că sunt înțeleși de aceștia, că fiind la același nivel trăiesc aceleași lucruri,
experiențe și, prin urmare, sunt mult mai capabili să le ofere sfaturi
comparativ cu adulții care „vin din alte vremuri” și „pur și simplu nu îi
înțeleg”.
2. Abilități cognitive mult prea dezvoltate: perioada 11-14 ani, vine cu o serie de
modificări la nivel de intelect. Treptat, copilul începe să opereze cu noțiuni
abstracte, relativismul devine trăsătură definitorie pentru aceștia. Din acest
motiv, încep să contrazică, să pună la îndoială tot ce îi înconjoară. Pare că nimic
nu le e pe plac, totul are un argument, astfel, sunt văzuți de părinți și chiar de
profesori ca „impertinenți” și/sau „obraznici”. În realitate, neuroștiințele ne
spun că de vină sunt aceste abilități cognitive care apar și dezvoltă brusc, copilul
neavând suficientă experiență de viață pentru a le folosi corespunzător.

Este ca și cum am da unui copil niște cuțite de bucătărie (abilitățile cognitive),

fără ca el să știe ce sunt și cum se folosesc (experiența de viață). Le va utiliza
haotic și este posibil să producă daune serioase în jur și chiar față de sine.
3. Trăsături de personalitate: pe lângă abilitățile cognitive noi dezvoltate, apar
și trăsături de personalitate specifice ca egocentrismul și evaluarea continuă.
Egocentrismul acționează la nivelul conștiinței de sine. Copilul se vede ca fiind
centrul preocupărilor celorlalți: „toți vor observa că nu-mi stă părul bine”, „toți
se uitau ciudat la mine când am luat nota 6”. Tot din acest motiv, ceea ce el
trăiește este unic și nemaiîntâlnit pe fața pământului, iar cei din jur „nu-l
înțeleg”: „nimeni nu știe prin ce trec eu”, „nimeni nu mă poate ajuta în această
situație”. Pot părea „drama Queen” pentru cei din jur sau enervanți, în
realitate, egocentrismul caracteristic etapei de dezvoltare în care se află este de
vină.
Evaluarea continuă este o altă trăsătură de personalitate care poate da bătăi de
cap copilului, dar și celor din jurul său. Ea se referă la tendința de a se axa
mereu pe descoperirea de alternative și nu neapărat pe a alege dintre acele
alternative. Pentru că se află în plin proces de cunoaștere a lumii, este
bombardat zilnic cu informații despre diferite subiecte, iar atunci când este
invitat să aleagă, să facă o decizie fie va amâna la nesfârșit să facă acest lucru,
fie își va schimba decizia în mod repetat. Astfel, alegerea liceului poate fi o
„misiune imposibilă” care copleșește și exasperează părinții pentru că „nu știu
unde vor să meargă”. Chiar și cele mai simple decizii, cum ar fi ce mâncăm la
prânz, pun probleme, pentru că „acum vrea ceva, peste câteva minute, altceva”.
Cum putem gestiona aceste situații?

- Să înțelegem nevoia de independență a copilului și să o încurajăm! Asta nu

echivalează cu a-l lăsa de capul lui. Le putem fi ghizi, îi putem îndruma, îi
putem ajuta să testeze alternative (facilitând astfel alegerea uneia dintre
acestea), fără a le îngrădi autonomia. Spre exemplu, în loc să îl obligăm să
aleagă un anumit liceu (deci să-i limităm independența), hai să-l încurajăm
să se documenteze mai bine despre el, să-l analizeze mai bine (avantaje,
dezavantaje). Daca în final el își dorește altceva, LASĂ-L . Așa va învăța
ce este independența, asumându-și propriile alegeri!
Când îi lăsăm spațiu pentru a decide, îi transmitem mesajul „Ești valoros.
Am încredere în tine!”, astfel el va învață să aibă încredere în sine.
P.S. Foarte mulți copii aleg să se refugieze în lumea jocurilor virtuale,
deoarece acolo își satisfac nevoia de independență, spun studiile în domeniu.
- În privința tendinței de a relativiza totul, putem să le venim în sprijin prin
clarificarea perspectivelor, îmbogățindu-le cu experiențe de zi cu zi.
Povestește-i cum a fost pentru tine când ai trăit o situație similară. Spre
exemplu, când el spune că a încercat să fumeze, nu îi ține morală! Morală
înseamnă a-i spune ce e bun, ce e moral. Iar pentru ei, binele e relativ. Deci
spune-le ce experiențe ai avut tu cu fumatul. Cum a fost pentru tine? Te-a
afectat? În ce fel? Cum te vedeau prietenii? Cum te vedeai tu? Ce încercai să
obții fumând? Sa fii în pas cu moda? Să te calmezi? Dacă da, de ce aveai
nevoie să te calmezi? Și tot așa...
Discutați, NU moralizați!
- Egocentrismul poate fi abordat într-o manieră sănătoasă, căci el însuși are
un scop sănătos în viața copilului: îi atrage atenția că el este cel mai
important pentru sine. Și atunci, în loc să-i reproșăm că este mult prea
preocupat de cum arată, de cum se îmbracă, de cum vorbește, etc., hai să-l
întrebăm ce contează pentru el: propria părere sau părerea celor din jur?
Discutați despre avantajele și dezavantajele nevoii de a fi pe placul
celorlalți.
- Evaluarea continuă poate fi abordată prin clarificări suplimentare despre
anumite subiecte, ca în exemplul cu liceul. De asemenea, esențial este să
flexibilizăm și ideea de decizie: deciziile se schimbă și este ok să fie așa.
Astfel, transmitem mesajul „E ok să mai alegem și greșit uneori! Nu putem
controla totul. Suntem oameni!”.
Cam asta a fost cu adolescența timpurie.
Vă mulțumesc pentru feedback și eu vă aștept mereu cu teme și idei pentru seria
#părințiimăinspiră pe adresa de email kassandra.popa1@gmail.com

Pe data viitoare!