Sunteți pe pagina 1din 2

Carbunele

Cărbunele este o rocă sedimentară de culoare brun - neagră cu proprietăți combustibile formată prin
carbonizarea (îmbogățirea în carbon în condițiile lipsei oxigenului) resturilor unor plante din epocile geologice.
Procesul de incarbonizare a plantelor preistorice s-a produs cu milioane de ani în urmă, prin două procese mai
importante:

• faza biochimică produsă de bacterii și ciuperci care transformă celuloza și lignina din plante;
• faza geochimică, faza propriu zisă de incarbonizare, care se produce la temperaturi și presiuni ridicate
formându-se într-un timp îndelungat huila și antracitul. Acest proces are ca rezultat o îmbogățire de
peste 50 % din volum în carbon.

Datorită energiei termice ridicate degajate prin ardere huila mai poartă numele de aurul negru.
Materia inițială de bază din care ia naștere cărbunele sunt resturi de plante fosile, care constau mai ales din
feriga uriașă (Pteridopsida sau Polypodiopsida) care în urmă cu 400 de milioane de ani alcătuia adevărate
păduri, azi feriga are între 9000 și 12000 de varietăți.

După moartea lor aceste plante se scufundau în mlaștină unde fiind izolate de aerul atmosferic urmează o
serie de procese anaerobe, în primele faze se formează turba.

Prin migrația mărilor aceste mlaștini au fost acoperite cu sedimente, creându-se temperaturi și presiuni
ridicate, care intensifică procesele de încarbonizare, presiunea elimină apa din turbă astfel ia naștere
cărbunele brun (Lignit).
Dacă aceste presiuni mari persistă mai departe se continuă eliminarea apei din cărbunele brun rezultând
cărbunii cu cea mai mare putere calorifică, huila și în final antracitul care este în același timp și cărbunele cel
mai vechi. La antracit procentul de carbon ajunge la 90 - 96 %.

Zăcămintele de huilă s-au format cu cca. 280 - 345 milioane de ani în urmă, constituind azi una dintre
principalele resurse energetice ale globului. Cărbunele brun este un cărbune mai tânăr formându-se în
perioada terțiară în urmă cu 2,5 - 65 milioane de ani.
În tehnică, compoziția cărbunilor se exprimă parțial în elemente chimice, carbon (C), hidrogen (H), azot (N),
oxigen (O) și sulf (S), parțial în substanțe ca masa minerală și umiditatea .
Compoziția se poate exprima ca:

• masă organică, care conține C, H, N, O și S din combinațiile organice;


• masă combustibilă, care conține și S din combinațiile minerale (pirite), care arde și el, adică tot ce
arde - ceea ce nu arde (masa minerală plus umiditatea) este balastul;
• masă anhidră, care conține și masa minerală, adică tot, mai puțin apa;

• masa uscată la aer (masa pentru analiză), care conține și umiditatea de constituție și cea
higroscopică, compoziție folosită în determinările de laborator, fiind stabilă;

• masa inițială, care conține și umiditatea de îmbibație, adică compoziția cărbunelui introdus în focare.
În timpul încălzirii, din cărbune se degajă gaze combustibile, numite materii volatile. Cu cât se degajă mai
multe materii volatile, cu atât cărbunele se aprinde mai ușor.
Turba este cel mai tânăr cărbune, din Neogen, formându-se și astăzi. Conține 52 - 62 % carbon în masa
combustibilă, iar prin încălzire degajă foarte multe materii volatile. În momentul extracției ea conține 75 - 80
% umiditate, ca urmare trebuie uscată, stare în care are o putere calorifică de 12 - 20 MJ/kg. Turba uscată și
brichetată se folosește drept combustibil casnic. De asemenea, ea se poate folosi ca material filtrant sau ca
îngrășământ.

Cărbunele brun este un cărbune mai vechi, din Paleogen. Conține 60 - 78 % carbon în masa combustibilă, iar
prin încălzire degajă multe materii volatile. În momentul extracției conține 30 - 45 % umiditate. Are o putere
calorifică de 6 - 18 MJ/kg. Este mult folosit, în special lignitul, care se găsește în cantități mari, de exemplu în
România în bazinul Olteniei, în scopuri energetice, fiind combustibilul clasic în termocentralele pe bază de
cărbune.
Cărbunele brun huilos este un cărbune specific României, are aspect de huilă, însă putere calorifică sub 20
MJ/kg, ca urmare nu poate fi considerat huilă. Este folosit în scopuri energetice.
Huila este un cărbune vechi, datând din Cretacic și Jurasic. Conține 75 - 92 % carbon în masa combustibilă, iar
prin încălzire degajă suficiente materii volatile pentru aprindere. În momentul extracției conține 1 - 5 %
umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 29 MJ/kg. Este cel mai prețios cărbune. Huilele cu flacără lungă
(numele vine de la durata degajării volatilelor, care ard cu flacără vizibilă) și de gaz (numele vine tot de la
cantitatea volatilelor) nu cocsifică, ca urmare se folosesc în scopuri energetice. Huila de cocs și parțial cea
grasă (în amestec cu cea de cocs) cocsifică, ca urmare este folosită la producerea cocsului, valorificare mult
mai valoroasă decât prin ardere. Huilele slabă și antracitoasă au puține volatile, sunt greu de ars.

Antracitul este cel mai vechi cărbune, datând din Jurasic. Conține 92 - 98 % carbon în masa combustibilă, dar
aproape deloc materii volatile, ceea ce îl face foarte dificil de aprins. Aprinderea trebuie făcută cu un
combustibil de suport, care să-l aducă la temperatura de 800 °C, temperatura de aprindere a carbonului. În
momentul extracției conține 3 - 12 % umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 25 MJ/kg. Datorită aprinderii
dificile este puțin folosit în energetică, fiind folosit în industria chimică la producerea electrozilor.
În concluzie, cărbunele se folosește:

Drept combustibil, atât casnic, cât și în producerea de curent electric produs cu ajutorul turbinelor din
termocentrale. Prin ardere cărbunele eliberează căldură și produce gaze de ardere ca dioxid de carbon, dioxid
de sulf și vapori de apă. In anul 2003 24,4 % din energia primară produsă pe glob și 40,1 % din energia
electrică era produsă pe bază de cărbune, cu ponderea însemnată a huilei și lignitului. Termocentralele
moderne au redus substanțial emisiile de gaze nocive rezultate din arderea cărbunilor.

Ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. O importanță mare o prezintă cocsul care este folosit
drept combustibil în încălzire (înlocuitor al gazelor naturale) și de asemenea ca reducător al minereurilor
feroase în furnale.

S-ar putea să vă placă și