Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
CAUZE :
TABERE
1. Puterile Axei 1936-1937): Germania,Italia,Japonia
2. Coalitia Natiunilor Unite ( 1941-1942)reprezentata de SUA,Uniunea Sovietica si Marea Britanie.
In august 1941,presedintele Statelor Unite,F.D.Roosevelt,si premierul Marii Britanii,W.Churchill,au
semnat Charta Atlanticului.Ea a fost adoptata de natiunile aliate,inclusiv de URSS. ‘Declaratia
Natiunilor Unite” aflate in razboi cu puterile Axei(1 ianuarie 1942) prevedea ca partile semnatare se
angajau sa continue razboiul pana la infrangerea inamicului,fara semnarea unei paci separate.
3. Mişcarea de rezistenţă antifascistă- unităţile de partizani, organizate milităreşte, sprijinite de masele
populare, au dat puternice lovituri trupelor de ocupaţie contribuind într-o măsură însemnată la
înfrângerea agresorilor fascişti.
După 1933, când Hitler a ajuns la putere, Germania a încălcat mai multe prevederi ale Tratatului de la
Versailles (în 1935 a reintrodus serviciul militar obligatoriu, în 1936 a fost militarizată zona renană).
1938 – Germania anexează Austria şi regiunea sudetă, iar anul următor a ocupat Boemia şi Moravia.
Apoi a cerut Poloniei oraşul liber Gdansk (Danzig) şi "coridorul polonez" pentru a avea legătură
terestră directă cu Prusia Orientală. Polonia a respins pretenţiile Germaniei. Pe 1 sept. 1939 este
atacată, începând al doilea război mondial.
Tratatul Ribentrop – Molotov - Aug. 1939, Germania şi URSS au încheiat un "pact de neagresiune"
numit şi Pactul Ribbentrop -Molotov. Tratatul era însoţit de un Protocol adiţional secret care stabilea
sferele de influenţă ale celor două puteri în Europa de Est. Consecinţa a fost dispariţia de pe harta
Europei a Poloniei, Letoniei, Lituaniei şi Estoniei. În baza tratatului României i-au fost luate, în 28
iunie 1940, nordul Bucovinei şi Basarabia. Pactul a grăbit declanşarea războiului, încurajând
Germania să dezlănţuie agresiunea asupra Poloniei.
Anul 1941
22 iunie, Hitler începe atacul împotriva URSS cu scopul de a înlătura regimul comunist şi de a-şi însuşi
petrolul şi cerealele ruseşti. România a participat din dorinţa de a-şi recupera teritoriile răpite în 1940.
Rusia a fost atacată cu 4.900 avioane, 3.500 tancuri şi circa 5 milioane soldaţi.
Este cucerit vestul Rusiei, dar, în decembrie, ofensiva germană este oprită la Moscova şi Leningrad.
Războiul fulger a suferit un eşec, iar mitul invincibilităţii armatei germane s-a spulberat.
7 decembrie, Japonia atacă cu 350 de avioane flota americană de la Pearl Harbour. Au fost distruse 8
cuirasate, 3 crucişătoare, 150 avioane şi au murit 2.334 oameni. SUA au intrat în război, iar conflictul
s-a generalizat.
În Europa
1944, Armata Roşie eliberează teritoriul sovietic şi înaintează spre Germania.
6 iunie, se deschide al doilea front în Europa prin debarcarea din Normandia.
30 aprilie 1945, Hitler se sinucide, iar Germania capitulează, 9 mai devenind "Ziua Victoriei".
În Asia
Japonezii folosesc piloţii sinucigaşi (kamikaze) împotriva flotei americane din Pacific.
6 şi 9 august 1945, două bombe atomice distrug oraşele Hiroshima şi Nagasaki.
2 septembrie, Japonia semnează capitularea, moment ce marchează sfârşitul celui de-al doilea război
mondial.
Participarea si contributia României la al doilea RM
28 iunie 1940, în urma unui ultimatum, trupele ruseşti ocupau nordul Bucovinei şi Basarabia. Abuziv,
au ocupat şi ţinutul Herţa.
La 30 august, prin Dictatul de la Viena, Germania şi Italia impun României cedarea către Ungaria a
nord-vestului Transilvaniei.
Pe 7 septembrie, retrocedează Bulgariei Cadrilaterul.
România pierdea 33,8% din suprafaţa ţării şi 33,3% din populaţie.
Pierderile teritoriale au însemnat sfârşitul regimului autoritar al lui Carol al II-lea şi începutul
guvernării antonesciene. România aderă la Pactul Tripartit, primeşte pe teritoriul său forţe militare
germane, este subordonată economic intereselor Germaniei.
Se iau măsuri împotriva evreilor şi a foştilor adversari (26-27 nov. au fost asasinaţi 66 deţinuţi politici
la Jilava, ţărănistul Virgil Madgearu- în pădurea Snagov, marele istoric Nicolae Iorga- în comuna
Strejnic).
23 august 1944, România a întors armele împotriva Germaniei, act ce a dus la scurtarea războiului.
Rezistenţa germană din sud-estul Europei s-a prăbuşit, Germania este lipsită de petrolul românesc, iar
sovieticii au posibilitatea de a înainta mai rapid spre vest.
România a dus lupte grele pentru eliberarea nord-vestului ţării de sub ocupaţia horthystă şi a
contribuit la zdrobirea hitleriştilor din Ungaria, Cehoslovacia şi Austria.
A participat cu un efectiv de 540.000 oameni, străbătând peste 1.700 km, de la M.Neagră până aproape
de Praga. Efortul economic a fost de peste 1 miliard dolari.
A eliberat 3.831 localităţi, dintre care 31 oraşe, jertfa de sânge fiind de 170.000 oameni - morţi, răniţi,
dispăruţi.
Consecintele razboiului
Durata – 6 ani (2.191 zile)
Au participat 72 de ţări, iar operaţiile militare s-au desfăşurat pe teritoriul a 40 de state (80% din
populaţia globului = 1,7 miliarde de oameni)
Au fost mobilizaţi 110 milioane de oameni
Pierderi umane: peste 50 milioane morţi, peste 3 milioane dispăruţi, peste 35 milioane de răniţi şi
mutilaţi
Fasciştii au exterminat milioane de oameni (evrei, slavi, ţigani) în ţările ocupate din Asia şi Europa. În
lagăre (Auschwitz, Dachau, Maidanek, Treblinka) cele mai multe victime ale "holocaustului" au fost
evreii (6 milioane)
În uzinele germane au muncit 7 milioane de muncitori de toate naţionalităţile şi 1,5 milioane de
prizonieri de război
Pierderi materiale: 930 miliarde dolari cheltuieli militare, 1.500 miliarde dolari pagube, ţări pustiite,
mii de oraşe ruinate, sute de mii de comune şi sate rase de pe suprafaţa pământului, fabrici, uzine,
milioane de monumente şi lucrări de artă, edificii culturale şi locuinţe distruse.
Europa de est - regimuri comuniste
1943/Teheran (URSS, SUA, Anglia), s-a hotărât debarcarea în Franţa şi ajutorul pentru rezistenţa
iugoslavă.
1944/Moscova, printr-un Acord al procentajelor, Stalin şi Churchill împart Europa de Est şi Sud-Est în
sfere de influenţă.
Februarie 1945/Ialta (în imagine), W. Churchill, F.D.Roosevelt şi I.V.Stalin au dezbătut cooperarea
militară,organizarea lumii postbelice, condiţiile capitulării şi modul de administrare a teritoriului
german, împărţirea Europei în ţări libere (în apus) şi ţări supuse influenţei sovietice şi comunismului
(în centru şi est).
Iulie-august 1945/Potsdam, s-a decis împărţirea Germaniei şi a oraşului Berlin în 4 zone de ocupaţie
(americană, engleză, franceză şi rusă).
https://www.powershow.com/view4/7671f2-NjIwM/Al_Doilea_Razboi_Mondial_powerpoint_ppt_presentation
https://www.powershow.com/view4/767205-Nzc5O/Al_doilea_razboi_mondial_powerpoint_ppt_presentation
https://www.slideserve.com/evonne/al-doilea-razboi-mondial
https://www.slideserve.com/armen/al-doilea-razboi-mondial-1-septembrie-1939-2-septembrie-1945
https://www.powershow.com/viewfl/542b4e-
YTQxM/AL_DOILEA_RAZBOI_MONDIAL_powerpoint_ppt_presentation
Evreii si nazismul
12 aprilie 1945: Lagărul Nordhausen, unde 20.000 deținuți au murit. În perioada premergătoare alegerilor din
1933, naziștii au început să-și intensifice actele de violență pentru a face ravagii în rândurile opoziției. Prin
cooperarea autorităților locale, au înființat lagăre pe post de centre de concentrare în Germania. Unul din
primele astfel de lagăre a fost Dachau, deschis în martie 1933. Aceste prime tabere au fost înființate pentru a
încarcera, tortura sau ucide doar deținuți politici, cum ar fi comuniști sau social-democrați.
Aceste prime închisori—de regulă depozite sau subsoluri de clădiri—au fost ulterior consolidate și transformate
în lagăre complete, administrate central și aflate în afara orașelor. Până în 1942, șase mari lagăre de exterminare
au fost înființate în Polonia ocupată de naziști. După 1939, lagărele au devenit din ce în ce mai mult locuri unde
evrei și prizonieri de război erau fie uciși, fie forțați să trăiască o viață de sclav, malnutriți și torturați. Se
estimează că germanii au înființat 15.000 de lagăre în țările ocupate, multe dintre ele în Polonia.
Noile lagăre erau plasate în regiuni cu populații mari de evrei, romi, comuniști sau membri ai elitelor poloneze,
inclusiv în Germania. Transportul prizonierilor se desfășura adesea în condiții îngrozitoare, în vagoane de
marfă, în care mulți mureau înainte de a ajunge la destinație. Exterminarea prin muncă, un mijloc prin care
deținuții lagărelor erau munciți până mureau—sau adesea munciți până nu mai puteau să îndeplinească anumite
munci, și apoi selectați pentru exterminare—a fost de asemenea o altă politică de exterminare sistematică. Mai
mult, deși aceasta nu a fost gândită ca metodă de exterminare sistematică, mulți prizonieri ale lagărelor mureau
din cauza condițiilor dificile sau fiind executați fără un motiv anume, după ce li se permisese să trăiască mai
multe zile sau luni. La încarcerare, unele lagăre își tatuau prizonierii cu un număr de identificare.Cei buni de
muncă erau organizați în schimburi de 12 până la 14 ore. Înainte și după schimb, se făceau apeluri de prezență
care puteau dura ore în șir, timp în care prizonierii mureau din cauza expunerii prelungite la soare.
GHETOURI
După invadarea Poloniei, naziștii au înființat ghetouri în anii 1941 și 1942 în care erau obligați să
trăiască evreii și unii romi, până când erau în cele din urmă trimiși în lagărele de exterminare sau uciși. Ghetoul
Varșovia era cel mai mare, cu 380.000 de oameni, iar ghetoul din Łódź era al doilea, cu 160.000. Acestea erau,
în fapt, închisori extrem de aglomerate, descrise de Michael Berenbaum ca instrumente de "ucidere lentă,
pasivă."Deși ghetoul din Varșovia conținea 400.000 de oameni—30% din populația Varșoviei—ocupa doar
2.4% din suprafața orașului, cu 9,2 oameni în medie într-o cameră.Între 1940 și 1942, sute de mii de oameni au
murit de foame și de boli, în special de febră tifoidă. Peste 43.000 de rezidenți ai ghetoului din Varșovia au
murit acolo în 1941,adică mai mult de unul din zece; în Theresienstadt, peste jumătate din rezidenți au murit în
1942.
După 1945, cifra cel mai des folosită pentru numărul de evrei uciși a fost cea de șase milioane. Centrul
de comemorare al Holocaustului, Autoritatea Yad Vashem de Amintire a Eroilor și Martirilor Holocaustului din
Ierusalim, comentează: „Nu este cunoscut numărul exact al evreilor uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventă
este cea de șase milioane, avansată de Adolf Eichmann, un demnitar de rang înalt al SS-ului. Majoritatea
cercetărilor confirmă că numărul victimelor s-a situat între cinci și șase milioane. Primele estimări plasau
numărul la între 5,1 milioane (Profesorul Raul Hilberg) și 5,95 milioane (Jacob Leschinsky). Cercetări mai
recente, ale Profesorului Yisrael Gutman și Dr. Robert Rozett în Enciclopedia Holocaustului, estimează
numărul de morți între 5,59 si 5,86 milioane, iar potrivit unui studiu coordonat de cercetătorul german
Wolfgang Benz numărul estimativ este de 5,29 până la 6 milioane. Principalele surse pentru aceste statistici
sunt comparațiile dintre recensămintele de dinainte de război și cele postbelice. A fost folosită și documentația
nazistă cu date parțiale privind diversele deportări și asasinate. Se estimează că centrul de comemorare și
documentare Yad Vashem are în prezent peste patru milioane de nume ale victimelor.
Anexa nr.1
I. Citiţi textul tratatului de neagresiune dintre Germania şi URSS, apoi răspundeţi la cerinţe
Art. 2. În caz dacă una dintre Părţile Contractante devine obiect al acţiunilor militare din
partea unei terţe puteri, cealaltă Parte Contractantă nu va susţine sub nici o formă această
putere. ( ... )
Art. 4. Nici una dintre Părţile Contractante nu va participa la careva grupare de puteri ce
direct sau indirect este îndreptată împotriva altei părţi.
Art. 5. În caz de izbucnire a litigiilor sau conflictelor dintre Părţile Contractante într-un fel
sau altul de chestiuni, ambele părţi vor rezolva aceste litigii şi conflicte, exclusiv pe cale
paşnică, făcând schimb prietenesc de opinii sau în cazuri necesare – pe calea unor comisii
pentru aplanarea conflictului. ( ... )”
„Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor
Sovietice Socialiste plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul
unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor lor de interes în Europa
Răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:
Anexa nr.3