Sunteți pe pagina 1din 12

CAPITOLUL 2

PATRIMONIUL AGENŢILOR ECONOMICI


2.1. Specificul reflectării patrimoniului în contabilitate
2.2. Active patrimoniale
2.2.1. Active imobilizate
2.2.1.1 Prezentare generală - clasificare
2.2.1.2 Imobilizări necorporale
2.2.1.3 Active imobilizate corporale
2.2.1.4 Active imobilizate financiare
2.2.2. Active circulante ale unităţilor patrimoniale-obiect al contabilităţii
2.2.2.1 Prezentare generală - clasificare
2.2.2.2 Active circulante sub formă de stocuri şi producţie în curs de execuţie
2.2.2.3 Active circulante de trezorerie (disponibilităţi)
2.2.2.4 Active circulante în decontare (creanţe)
2.3. Pasive patrimoniale
2.4. Procesele economice ale unităţii patrimoniale
2.4.1. Prezentare generală
2.4.2. Procesele economice sub formă de cheltuieli
2.4.3. Procesele economice sub formă de venituri
2.4.4. Provizioanele ce pot fi constituite ale agenţilor economici

2.1 Specificul reflectării patrimoniului în contabilitate

Încă de la apariţia sa, contabilitatea a avut ca principal obiect de studiu patrimoniul


agenţilor economici, respectiv existenţa şi mişcările sale. Apărută din necesităţi ale activităţii
practice, contabilitatea a fost ulterior fundamentată din punct de vedere ştiinţific de numeroşi
reprezentanţi ai gândirii contabile, abordarea majoritară fiind cea patrimonială.
Teoriile elaborate în legătură cu patrimoniul se pot grupa astfel:
- teorii economice potrivit cărora patrimoniul este format dintr-o mulţime de bunuri
economice pe care agenţii economici le folosesc pentru organizarea activităţilor lor în domeniul
producţiei şi al circulaţiei;
- teorii juridice, potrivit cărora patrimoniul este reprezentat de totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor pe care le au deţinătorii de bunuri economice;
- teorii economico-juridice care nu infirmă teoriile anterioare, dar înlătură caracterul lor
unilateral. Aceste teorii susţin că patrimoniul este un ansamblu de bunuri economice deţinute de
persoane fizice sau juridice utilizate pentru organizarea de activităţi economice în sfera
producţiei/prestărilor de servicii, a cărui dinamică generează drepturi şi obligaţii pentru titular.
Existenţa unui patrimoniu relevant economic presupune:
- existenţa unei persoane fizice sau juridice dispusă să investească – subiectul afacerii;
- existenţa unui ansamblu de bunuri economice suficiente cantitativ şi relevante calitativ
(în structură) care să facă posibilă exercitarea funcţiei de producţie/prestări servicii–
mijloacele economice ale afacerii;
- să fie posibilă statuarea de drepturi şi obligaţii pentru deţinători de patrimoniu –
dinamica afacerii.
Patrimoniul este o categorie economică care nu se confundă cu averea, aceasta devenind
patrimoniu numai în măsura în care este antrenată în activităţi economice legale.
În aceste condiţii în teoria economică s-a cristalizat o formulă a patrimoniului deplin
acceptată în ştiinţa economică şi anume:

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

Această relaţie este adevărată şi pentru contabilitate numai că, în loc de noţiunea de bunuri
economice se foloseşte categoria contabilă de ACTIVE PATRIMONIALE iar în loc de drepturi se
7
foloseşte noţiunea de CAPITALURI, care în contabilitate semnifică apartenenţa acelor bunuri
economice către acţionari şi asociaţi sau către un întreprinzător individual. Pentru obligaţii
contabilitatea utilizează categoria numită DATORII, care exprimă faptul că pentru o parte din
bunurile de care dispune, deţinătorul patrimoniului trebuie să plătească anumite valori, sau să
presteze anumite servicii.
Patrimoniul reprezintă obiectul de studiu al mai multor ştiinţe tehnice, tehnologice şi
economice. Ştiinţele tehnice urmăresc patrimoniul sub aspect tehnic, căutând şi găsind noi
mijloace tehnice cu care să se obţină rezultate economice superioare. În ceea ce priveşte ştiinţele
tehnologice, acestea urmăresc patrimoniu în perspectiva de a introduce noi tehnologii mai
eficiente, noi reţete de fabricaţie, noi consumaţii etc. De asemenea, ştiinţele economice urmăresc
patrimoniul agenţilor economici, din punct de vedere economic, prin discipline diverse,
tangenţiale cum ar fi managementul, marketingul, programarea producţiei etc. În ceea ce
priveşte contabilitatea aceasta urmăreşte patrimoniul într-un mod cu totul aparte, diferit de
celelalte ştiinţe, aşa cum am observat din cele prezentate anterior.
În concepţia contabilităţii patrimoniul este structurat pe elemente patrimoniale, fiecare
având o denumire unică şi obligatorie, un conţinut economic distinct, o exprimare bănească
obligatorie şi chiar un simbol cifric specific pentru a evita orice confuzie. Această structură are
relevanţă evidentă faţă de existenţa şi mişcarea individuală a elementelor, contabilitatea fiind
interesată să determine cum a crescut sau cum a scăzut patrimoniul în totalul său şi elementele
patrimoniale afectate.
O altă trăsătură esenţială a contabilităţii este aceea că operaţiile economice înregistrate de
agenţii economici se reflectă prin modificarea patrimoniul în cel puţin de două locuri, elementele
patrimoniale fiind stabilite pe baza principiului dublei reprezentări. În raport de conţinutul
operaţiei economice, specialistul care lucrează în contabilitate, trebuie să stabilească care sunt
elementele patrimoniale care se modifică şi sensul în care sunt afectate, al creşterii sau al
scăderii.
O trăsătură specifică în ceea ce priveşte modul cum contabilitatea urmăreşte patrimoniul,
este deci aceea că acesta este privit permanent, în dinamica sa, din două puncte de vedere. Pe
de o parte, contabilitatea priveşte patrimoniul din punct de vedere al formei sale concrete şi astfel
privit, patrimoniul îmbracă forma de ACTIVE PATRIMONIALE, care la rândul lor sunt de două feluri,
active imobilizate şi active circulante. Pe de altă parte, patrimoniul este privit în contabilitate, din
punct de vedere al provenienţei, şi astfel privit patrimoniu îmbracă forma de SURSE
PATRIMONIALE, care la rândul lor sunt capitaluri şi datorii.
Fiecare grupă de elemente patrimoniale şi analitic, fiecare element patrimonial, are o
denumire distinctă şi unică, un conţinut economic precis şi o valoare determinată. În contabilitate
aceste elemente patrimoniale sunt urmărite practic prin atribuirea unui cont corespunzător, de
activ sau de pasiv; conturile au un simbol cifric de identificare, format din trei cifre şi uneori patru
cifre.
Din punct de vedere valoric, cele două categorii de elemente patrimoniale, respectiv
activele patrimoniale şi sursele patrimoniale, trebuie să fie egale, ceea ce este logic, pornind de la
premisa că activele patrimoniale şi sursele patrimoniale, nu sunt decât două modalităţi de a privi
acelaşi lucru, respectiv patrimoniul agenţilor economici. Acest mod de a privi patrimoniul, specific
contabilităţii îmbracă forma unui principiu de bază al contabilităţii, care se numeşte "principiul
dublei reprezentări a patrimoniului". Principiul dublei reprezentări a patrimoniului asigură
exactitatea informaţiei contabile şi în general valoarea ei, furnizând contabilităţii un ansamblu de
corelaţii relevante.
Schematic, urmărirea patrimoniului în contabilitate se prezintă astfel:

PATRIMONIUL AGENŢILOR ECONOMIC


ACTIVE PATRIMONIALE SURSE PATRIMONIALE

1. Active imobilizate 1. Capitaluri

2. Active circulante 2. Datorii

Relaţia ACTIVE PATRIMONIALE = PASIVE PATRIMONIALE, este numită ecuaţia dublei


reprezentări a patrimoniului. Pornind de aici se formează şi se verifică o seamă de alte corelaţii
dinamice verificate de practică. Exemplu de corelaţii coerente matematic: Active patrimoniale +

8
Creşteri de active = Surse patrimoniale + Creşteri de surse ; Activele patrimoniale - Scăderi de
active = Surse patrimoniale - Scăderi de surse; Activele patrimoniale + Creşteri de surse = Surse
patrimoniale + Creşteri de active etc.

2.2 Active patrimoniale

2.2.1 Active imobilizate

2.2.1.1 Prezentare generală - clasificare

Activele imobilizate sunt reprezentate de bunuri şi valori care au ca destinaţie deservirea


activităţii unităţii patrimoniale pe o perioadă mai îndelungată (de regulă peste un an). Acestea nu
se consumă la prima utilizare, într-un singur ciclu de producţie şi sunt urmărite în contabilitate pe
trei categorii astfel: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.

2.2.1.2 Imobilizări necorporale

Imobilizările necorporale se numesc astfel deoarece ele nu se prezintă din punct de vedere
fizic ca bunuri materiale, ci se prezintă sub formă de cheltuieli. Dintre acestea enumerăm:
- Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea unităţii patrimoniale,
dintre care mai importante sunt: cheltuielile de înscriere şi înmatriculare, taxele plătite în acelaşi
scop pentru societăţi pe acţiuni, cheltuielile privind emiterea de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi
cheltuielile pentru prospectarea pieţei, cheltuielile pentru publicitate la înfiinţare ca şi alte
cheltuieli pentru înfiinţare şi dezvoltare. Caracteristic pentru aceste cheltuieli este faptul că ele se
amortizează într-o perioadă de cel mult cinci ani.
- Cheltuieli de cercetare-dezvoltare sunt considerate tot imobilizări necorporale şi cuprind
acele cheltuieli realizate cu ocazia efectuării unor lucrări de cercetare ştiinţifică sau pentru
executarea unor obiective care au ca raţiune finală cercetarea ştiinţifică. Este însă pretinsă ca
restricţie existenţa garanţiei că de pe urma acestor cercetări ştiinţifice se va obţine un plus de
eficienţă pentru necesităţile unităţii patrimoniale cel puţin egală cu valoarea cheltuielilor. Şi
aceste cheltuieli se amortizează într-o perioadă maximă de 5 ani.
- Concesiuni, brevete şi alte drepturi şi valori similare reprezintă cheltuielile întreprinderii cu
achiziţia dreptului de a exploata mijloace economice sau de a desfăşura o activitate, într-un
anumit mod şi într-un anume loc şi spaţiu. Ele se amortizează pe durata stabilită prin contractul
de atribuire.
- Fondul comercial este şi o imobilizare necorporală şi determinat valoric de efortul financiar
pe care-l face agentul economic pentru a-şi creea sau conserva avantajul comercial comparativ
(vadul, clientela, debuşeele sau reputaţia).
- Alte imobilizări necorporale este o categorie largă care cuprinde elemente patrimoniale
de natura programelor informatice, fie create, fie achiziţionate de întreprindere. Ele se evaluează
la preţul de achiziţie şi se amortizează în perioada de utilizare a respectivelor programe dar nu
mai mult de trei ani.
- Imobilizări necorporale în curs, sunt cheltuieli efectuate pentru obţinerea unor imobilizări
necorporale nefinalizate.

2.2.1.3 Active imobilizate corporale

Activele imobilizate corporale sunt caracterizate prin faptul că dinamica lor este redusă sau
foarte redusă. În această categorie de imobilizări corporale se include următoarele elemente
patrimoniale:
- Terenuri este un element patrimonial ce există şi va exista în patrimoniul multor unităţi
patrimoniale. În mod concret, un agent economic poate dispune de diferite categorii de terenuri
care după destinaţia lor pot fi:
- terenuri agricole şi silvice;
- terenuri fără construcţii;
- terenuri cu zăcăminte;
- terenuri cu construcţii;
9
- alte terenuri.
În general însă în contabilitate terenurile se urmăresc pe două categorii şi anume: terenuri
şi amenajări de terenuri. Ele se înregistrează în contabilitate la intrarea în patrimoniu la valoarea
care se stabileşte prin lege în funcţie de clasele de fertilitate, amplasare şi alte criterii.
- Mijloacele fixe, sunt bunuri economice fără de care activitatea nu se poate desfăşura
există în patrimoniul oricărui agent economic. Se consideră mijloace fixe acele mijloace de muncă
ce întrunesc cumulativ două condiţii şi anume, au o valoare stabilită prin acte normative şi o
durată de funcţionare mai mare de un an. Caracteristica lor este faptul că participă la mai multe
procese de producţie şi îşi transmit valoarea treptat dar integral asupra valorii produselor
realizate. Pentru orice unitate patrimonială este justificată grija de a avea mijloace fixe suficiente
şi cât mai bune din punct de vedere tehnic, ele constituind aparatul tehnic al producţiei. De
aceea, şi în ceea ce priveşte evidenţa economică a fost elaborată o întreagă legislatură ce
priveşte urmărirea existenţei şi mişcării lor.
- Imobilizări corporale în curs, sunt cheltuieli efectuate pentru obţinerea de imobilizări
corporale neterminate sau în curs de finalizare.

2.2.1.4 Active imobilizate financiare

Activele imobilizate financiare reprezintă cea de a treia categorie de imobilizări; acestea


păstrează caracteristica de bază a oricăror imobilizări, respectiv au o mişcare lentă sau foarte
lentă. Cele mai importante imobilizări financiare sunt:
- Titluri de participare sunt drepturile stabilite de regulă sub formă de acţiuni sau alte titluri
de valoare, având drept rezultat participarea la capitalul altor unităţi patrimoniale. Caracteristic
este faptul că aceste titluri de participare asigură agentului economic deţinător exercitarea unui
control sau a unei influenţe deosebite asupra unităţii patrimoniale partenere, iar cel ce deţine
asemenea titluri încasează dividende corespunzător cu numărul şi valoarea titlurilor de participare
pe care le deţine.
- Titluri imobilizate ale activităţii de portofoliu sunt şi ele titluri ca de exemplu acţiuni, pe
care unitatea le dobândeşte în vederea obţinerii unor dividende, însă, spre deosebire de cele
anterioare, acestea nu dau dreptul deţinătorului să controleze sau să influenţeze deciziile
economice ale unităţi partenere.
La intrare în patrimoniu, titlurile de participare şi alte titluri imobilizate se evaluează la
preţul de achiziţie sau valoarea stabilită în contractul de achiziţie.
- Creanţe imobilizate sunt şi acestea imobilizări financiare dintre ele cea mai
reprezentativă fiind clasa "împrumuturilor acordate pe termen lung" respectiv împrumuturile
acordate altor unităţi patrimoniale, pe termen lung, pentru care se percepe, de regulă, dobândă.

2.2.2 Activele circulante ale unităţilor patrimoniale

2.2.2.1 Prezentare generală - clasificare

Orice agent economic dispune, în patrimoniul său, pe lângă active imobilizate şi de active
circulante. Spre deosebire de activele imobilizate, activele circulante au o mişcare mai rapidă şi în
cele mai multe cazuri ele participă la un singur ciclu de producţie transmiţându-şi întreaga
valoarea economică asupra producţiei obţinute într-un ciclu de exploatare. Unităţile patrimoniale
dispun de trei categorii importante de active circulante astfel:

- stocuri şi produse în curs de execuţie;


- active de trezorerie (băneşti);
- active în decontare (creanţe).

2.2.2.2 Active circulante sub formă de stocuri şi produse în curs de execuţie

Reprezintă o categorie de active circulante predominantă în economia tuturor agenţilor


economici şi cuprinde o sumă de elemente cu denumiri şi conţinut bine stabilit astfel:
- Materii prime, constituie de fapt substanţa producţiei realizate şi deţine un rol hotărâtor în
obţinerea valorii adăugate. Orice unitate patrimonială specializată în producţie foloseşte materia
primă pentru a produce, (de exemplu minereul de fier în industria siderurgică, lemnul în industria
mobilei, stofa în industria confecţiilor etc.). Contabilitatea urmăreşte şi analizează operativ şi
permanent aprovizionarea şi consumul de materii prime, deoarece sub aspect cantitativ şi valoric
10
această categorie de active are o pondere de consum majoră, costurile cu materiile primă
reprezentând o parte semnificativă a costului global de producţie. De cele mai multe ori, materia
primă se regăseşte în produsul finit fie în forma în care a fost consumată (de exemplu stofa în
industria confecţiilor) fie într-o formă transformată (de exemplu gazele naturale în industria
îngrăşămintelor chimice sau sarea în industria produselor sodice).
- Materiale consumabile sunt şi ele o prezenţă frecventă în economia agenţilor economici
care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei, în această categorie incluzându-se:
- materialele auxiliare – sunt materiale conexe fluxului tehnologic, cu rol auxiliar şi
deşi nu joacă un rol decisiv în procesul de producţie au un grad de utilitate semnificativ, colateral
(exemplu: coloranţii în industria uşoară şi alimentară, care dau un aspect plăcut produselor,
favorizând vânzarea lor);
- combustibilul – importanţa lui este evidentă, fiind caracterizat de cele mai multe ori
ca ,,forţă economică motrice”. După rolul pe care-l deţine în fluxul de producţie, acesta poate fi:
energetic, tehnologic sau administrativ;
- piesele de schimb – sunt achiziţionate în vederea înlocuirii componentelor defecte
ale utilajelor în funcţiune, asigurând exploatarea continuă la parametrii tehnici iniţiali proiectaţi;
chiar dacă din punct de vedere al duratei de funcţionare şi al valorii (condiţiile cumulative anterior
prezentate) ar îndeplini condiţiile impuse pentru a fi mijloace fixe, ele sunt excluse din această
categorie prin efectul legii;
- materialele de ambalat - se folosesc în multe ramuri de activitate cu scopul evident
de a depozita, manipula şi proteja produsele sau mărfurile (ex. hârtia de ambalat, pungile de
plastic etc.);
- prefabricatele – sunt materii prime cu grad intermediar/superior de prelucrare şi
sunt specifice activităţilor economice din ramura construcţiilor (ex.: grinzi, panouri, cărămizi etc.);
- seminţele, medicamentele, substanţele chimice, folosite evident în agricultură, se
înregistrează în contabilitate, tot sub denumirea de materiale consumabile.
- Obiectele de inventar sunt prezente permanent în economia agenţilor economici fiind
necesare cotidian în desfăşurarea activităţilor specifice. De regulă obiectele de inventar sunt
bunurile materiale, independente funcţional, care nu întrunesc cumulativ una din cele două
condiţii impuse normativ pentru a fi mijloace fixe, respectiv, fie au valoarea mai mare decât
valoarea prevăzută de lege, fie nu au durata de funcţionare mai mare de un an. În această
categorie se includ fără îndeplinirea expresă a criteriilor anterior menţionate:
- S.D.V.-urile (scule, dispozitive şi verificatoare) necesare pentru practicarea oricărei
meserii. Nu poţi fi efectua activităţile specifice unei meserii fără să dispui de sculele necesare.
Aceste SDV-uri se asigură de către agentul economic şi se dau în folosinţă spre exploatare fiecărui
lucrător individual, pe bază de proces-verbal.
- echipamentul de protecţie, menit să protejeze, unde este cazul, integritatea
corporală a muncitorilor, în exercitarea profesiei (ex.: ochelarii de protecţie şi mănuşile pentru
sudori, casca de metal pentru constructori, echipamentul caracteristic pentru oţelari etc.). Aceste
echipamente de protecţie se asigură de agentul economic şi sunt date în folosinţă individual
fiecărui muncitor.
- echipamentul de lucru are menirea să protejeze propria îmbrăcăminte a
personalului, (ex. halatele, salopetele etc.). De obicei acestea se suportă valoric, jumătate de
către agentul economic şi jumătate de personal.
- alte obiecte de inventar cum ar fi matriţele pentru executarea unor produse etc.
Caracteristic este faptul că obiectele de inventar se uzează, iar uzura lor reprezintă o
cheltuială a agentului economic înregistrată fie integral la darea în folosinţă, fie în cote lunare
(fără a depăşi durata a trei ani).
- Produsele în curs de execuţie cuprind producţia care în ultima zi din lună se regăseşte în
curs de prelucrare şi se constituie fizic din ansamblul produselor care nu au parcurs toate fazele
ciclului de producţie. Ea se determină fie prin inventariere, fie pe cale financiar-contabilă şi se
înregistrează în contabilitate în general în ultima zi a lunii, fiind necesară ca element patrimonial,
în vederea determinării cu exactitate a costului produselor finite. La începutul lunii următoare, cel
puţin din punct de vedere al tratamentului contabil, aceste produse se reintroduc în procesul de
producţie în vederea finalizării tehnologiei de fabricaţie.
- Semifabricatele sunt produse care nu au parcurs întregul proces de fabricaţie, ci numai
unele faze ale acestuia. Caracteristic este faptul că ele sunt recepţionate în acest stadiu - de
produs incomplet fabricat - şi sunt depuse la magaziile secţiilor de fabricaţie, de unde urmează,
fie a se reintroduce în circuitul de fabricaţie pentru a-şi continua tehnologia, fie a se vinde în
acest stadiu de semifabricat în prezenţa unei cereri specifice pe piaţă. Acest din urmă caz,
11
respectiv proprietatea de a fi vandabile, reprezintă de fapt elementul esenţial care le diferenţiază
de produsele în curs de execuţie (exemplu: semifabricatele care se constituie în subansambluri
ale unor produse complexe ce pot fi asamblate ca atare într-un complet).
- Produsele finite reprezintă rezultatul final obţinut din procesul de producţie, categorie a
cărei existenţă reprezintă însăşi sensul funcţionării unităţii patrimoniale productive. Caracteristic
pentru produsele finite, este faptul că ele au trecut prin toate fazele procesului de producţie, sunt
recepţionate cantitativ şi calitativ de specialiştii din secţii şi sunt predate la depozitele de
produse sau la magazie, în vederea comercializării lor.
- Produsele reziduale sunt produse finite care nu au fost recepţionate de controlul tehnic de
calitate din secţii, nefiind corespunzătoare din punct de vedere calitativ - în mod curent aceste
produse se numesc rebuturi. Acestea apar desigur ca element de eroare al ciclului de producţie cu
titlu de pagube ale întreprinderii - cineva este vinovat pentru neîndeplinirea condiţiilor de calitate,
motiv pentru care la sfârşitul lunii, pagubele se soluţionează prin stabilirea răspunderii
administrative. Tot în această categorie patrimonială se includ şi deşeurile recuperabile,
respectiv resturile de materii prime sau materiale consumabile care rezultă, rezidual, în mod
firesc în urma procesului de prelucrare.
- Materiile şi materialele aflate la terţi sunt materii prime şi materiale consumabile trimise la
terţi pentru a fi prelucrate.
- Obiectele de inventar aflate la terţi sunt obiecte de inventar cedate terţilor cu titlu de
custodie (exemplu: obiectele de inventar care resimt tehnologic nevoia de a fi prelucrate sau
reparate şi în lipsa utilajelor proprii necesare sunt transmise terţilor pentru executarea
operaţiunilor specifice).
- Produsele aflate la terţi în mod similar cu categoriile mai sus descrise, sunt produse finite
sau semifabricate care înainte de a fi vândute sau folosite resimt nevoia unor prelucrări
suplimentare şi în acest scop sunt predate în custodia terţilor.
- Mărfurile reprezintă o categorie patrimonială specifică întreprinderilor de comerţ şi
defineşte ansamblul bunurilor economice fizice, care au proprietatea de a fi vandabile şi sunt
destinate circuitului comercial constituindu-se în obiect al tranzacţiilor comerciale. Această
categorie de bunuri se găseşte în întreprinderile de comerţ specializate sau în întreprinderile
productive în procesul de comercializare al produsele proprii sau ale terţilor.
- Ambalajele sunt bunuri folosite pentru a manipula, depozita sau proteja produsele şi
mărfurile.

2.2.2.3 Active circulante de trezorerie

O parte din activele circulante ale unităţilor patrimoniale se regăsesc sub formă valori şi
monedă scriptică sau reală, aceste valori şi disponibilităţi fiind destinate practic, datorită
lichidităţii sporite pe care o au, să asigure exercitarea funcţiunii financiare a întreprinderii
(exemplu: achitarea sumelor datorate terţilor furnizări, achitarea taxelor şi a impozitelor, plata
salariilor şi a altor obligaţii.
Principalele active de trezorerie înregistrate în patrimoniul agenţilor economici sunt:
a. Acţiunile proprii – reprezintă acţiunile proprii răscumpărate de întreprindere de la
acţionari în mod direct sau prin intermediul pieţelor financiare. Raţiunea achiziţionării propriilor
acţiuni este legată de independenţa funcţional-economică a întreprinderii, care odată depăşind
momentul atragerii de capital, revine cu interesul promovării unei politici susţinute de acumulare
în vederea realizării de investiţii.
b. Acţiunile – cuprind categorial titlurile de credit asupra patrimoniului unor terţi,
achiziţionate de pe piaţa specifică în vederea obţinerii de venituri financiare suplimentare pe
termen scurt. Acţiunile pot fi de două tipuri: ordinare (simple), în contul cărora se încasează
dividende sau privilegiate, în contul cărora se încasează o dobândă fixă indiferent de profitul
societăţii la capitalul căreia se participă. Din această categorie fac parte ca şi componentă a
trezorerie, doar acele acţiuni cu lichiditate crescută, sub un an.
c. Obligaţiunile emise sau răscumpărate – cuprind categorial totalitatea titlurilor de credit
de natura obligaţiunilor unităţii emise anterior şi acum răscumpărate de unitate.
d. Conturile curente la bănci este folosit pentru a urmări disponibilităţile în lei şi în devize
aflate în conturi la bănci, precum şi mişcările de trezorerie bancară.
Legile ţării obligă pe agenţii economici să păstreze cea mai mare parte a disponibilităţilor
băneşti în conturi la bănci. Băncile plătesc agenţilor economici dobânzi pentru sumele păstrate de
aceştia în conturi şi execută operaţiile de încasări şi de plăţi în şi din conturile clienţilor, pentru
care percep comisioane. Caracteristic pentru aceste operaţii efectuate de bănci este faptul că ele
12
se execută prin sistemul numit prin virament sau plăţi fără numerar. Aceasta înseamnă că, la
ordinul plătitorului, banca transmite suma cerută din contul acestuia în contul beneficiarului, fără
ca banii să participe la operaţie, în forma lor fizică.
Unităţile pot avea depozite bancare nu numai în lei ci şi în devize, motiv pentru care acest
element patrimonial se dezvoltă analitic, astfel:
- Conturi la bănci în lei, - reflectă desigur sumele de bani în lei de care dispune agentul economic;
- Conturi la bănci în valută - evidenţiază valuta de care dispune agentul economic şi operaţiunile
de încasări şi plăţi în valută.
Banca comunică periodic agentului economic, aflat în poziţia de client, operaţiunile
efectuate, respectiv încasările şi plăţile, precum şi sumele existente în disponibil (în sold), printr-
un document denumit "Extras de cont în lei", respectiv "Extras de cont în valută" pentru
operaţiunile în valută efectuate.
e. Casa reprezintă categoria care urmăreşte numerarul şi valorile aflate în casieria unităţii.
Acest element patrimonial se dezvoltă astfel:
- Casa în lei, reflectă valoric suma de bani care este păstrată de unitatea patrimonială în
casieria proprie. Fiecare agent economic are obligaţia să-şi organizeze activitatea de casă prin
asigurarea unei casierii, într-o încăpere separată, prevăzută funcţional cu măsuri de siguranţă
suplimentare. În casierie poate fi păstrată o sumă de bani denumită sold de casă, într-un plafon
maxim prevăzut de lege, denumit plafon de casă (maxim 30.000.000 lei în prezent). Mărimea
limitei sold de casă este stabilită de către agentul economic împreună cu banca unde acesta îşi
păstrează disponibilul, ţinând seama de mişcările de numerar prin casierie în ultimul trimestru şi
de alţi factori, fără a depăşi limita maximă stabilită prin acte normative. În cazul în care din
încasări se ajunge la o sumă în casierie mai mare decât limita soldului de casă, sumă ce
depăşeşte, se depune obligatoriu la bancă în contul de disponibil. În cazul în care agentul
economic are nevoie de mai mult numerar în casierie, pentru a efectua anumite plăţi, cum ar fi de
exemplu plata salariilor, atunci se întocmeşte un cec pentru ridicări de sume în numerar, semnat
de şeful contabil şi de conducătorul unităţii. Acest cec se înmânează casierului care însoţit, merge
la bancă şi ridică suma de bani în cauză pe care o depune în casieria unităţii. La casierie se
întocmesc documente specifice cum ar fi "Planul de casă", în care se prevăd toate operaţiile de
încasări şi plăţi care se vor face prin casierie în trimestrul următor şi "Registrul de casă", un
registru pe care-l întocmeşte zilnic casierul, în care trece toate operaţiile de încasări şi plăţi
efectuate în ziua respectivă. Registrul de casă se întocmeşte în două exemplare de către casier şi
se depune a doua zi la contabilitate, împreună cu toate documentele care au stat la baza
întocmirii sale. Conducătorul compartimentului financiar-contabil are obligaţia să facă cel puţin
lunar controlul casieriei pentru a se convinge de calitatea lucrărilor executate.
- Casa în devize reprezintă suma în devize tezaurizată în casierie, cu aceleaşi reguli ca şi
pentru casa în lei.
f. Acreditive, un alt element patrimonial, se dezvoltă astfel:
- Acreditive în lei sunt tot mijloace circulante băneşti ale agentului economic, sume preluate
din "Disponibilul bănesc în lei" şi transmise la banca din localitatea furnizorului, la dispoziţia
acestuia. Când furnizorul expediază produsele contractate, depune la banca sa documentele
necesare (factura, avizul de expediţie etc.), iar banca sa virează suma corespunzătoare din contul
"Acreditive" în contul furnizorului. Folosirea acreditivului se hotărăşte prin contract de către cele
două părţi. El reprezintă un mare avantaj pentru furnizor, care are siguranţa încasării rapide a
sumelor ce i se cuvin, dar pentru plătitor, este tot un dezavantaj, o imobilizare de mijloace
băneşti. Acreditivul se deschide pe timp limitat, de regulă trei luni, după care, sumele
neconsumate, se reduc în contul de disponibil de unde au fost preluate.
- Acreditive în devize ridică exact aceleaşi probleme, cu menţiunea că se folosesc destul de
mult în relaţiile economice cu partenerii străini.

2.2.2.4. Active circulante în decontare (creanţe)

O parte din activele circulante ale mai multor unităţi patrimoniale se regăsesc în poziţia
"în decontare". Prin active circulante în decontare, se înţeleg activele circulante ale unităţii, fie
sub formă de stocuri şi produse, fie sub formă bănească, care momentan nu se găsesc la
dispoziţia efectivă a unităţii ci din motive obiective sau subiective se află în afara unităţii.
Debitorii diverşi - cuprind în primul rând debitele provenite din pagube materiale pretinse,
stabilite pe baza unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, drepturi ale agentului economic
provenite din distribuitori de echipament de lucru etc.

13
Avansuri de trezorerie reprezintă avansurile băneşti acordate administratorilor sau unor
angajaţi, în vederea efectuării unor plăţi ale agentului economic, sau în vederea rezolvării unor
probleme ale acestuia. În această categorie se includ şi avansurile spre decontare, care sunt
sume plătite din casierie unor salariaţi cu titlu de mandat (de exemplu: salariaţilor care se
deplasează în alte localităţi pentru a rezolva probleme ale unităţii, cum ar fi încheierea de
contracte de aprovizionare, contracte de desfacere, participarea la târguri şi expoziţii etc.
Mărimea avansului spre decontare acordat se calculează ţinând seama de costul transportului,
costul cazării la hotel şi diurna zilnică acordată pentru hrană; la întoarcerea din deplasare,
salariatul trebuie să justifice avansul spre decontare care l-a primit la plecare, în cel mult 24 de
ore. în caz contrar se aplică penalităţi şi apoi avansul spre decontare nejustificat, se reţine din
salariu).
Decontările cu asociaţii privind capitalul, cuprind aportul subscris de asociaţi pentru
constituirea şi creşterea capitalului dar încă nevărsat. La înscriere se încheie un contract în care
se prevăd drepturile şi obligaţiile ambelor părţi, inclusiv timpul de asociere, momentul când se
pun la dispoziţie valorile de asociere etc.
Avansuri acordate salariaţilor reprezintă sumele plătite salariaţilor cu titlu de avans
chenzinal, care ulterior se vor reţine din salariu.
Furnizori - debitori sunt sume ce au fost plătite în avans furnizorilor, în contul mărfurilor ce
vor fi trimise; aceste sume vor fi apoi scăzute din obligaţiile iniţiale, plătindu-se numai diferenţa.

2.3 Pasive patrimoniale

CAPITALURI PROPRII
Capitalul reprezintă o categorie economică ce reprezintă ansamblul resurselor materiale
acumulate şi reproductibile, care prin asociere cu ceilalţi factori de producţie (muncă, natură, alţi
neofactori de producţie) participă la realizarea de noi bunuri economice cu scopul de a obţine
profit. Sub aspect economic capitalul reprezintă interesul rezidual al întreprinzătorului iar sub
aspect financiar-contabil capitalurile reprezintă componente ale pasivului patrimonial destinate a
finanţa de o manieră durabilă activul patrimonial. Deoarece termenul de dispoziţie depăşeşte un
an financiar, ele poartă denumirea de capitaluri permanente. În categoria capitalurilor sunt
incluse capitalurile proprii şi rezervele, rezultatul exerciţiului, subvenţiile, provizioanele,
împrumuturile şi datoriile asimilate, pe termen mediu şi lung.
Capitalul se manifestă din punct de vedere financiar-contabil sub forma capitalului
individual (deţinut de întreprinzătorii individuali), capitalul social (aporturile iniţiale subscrise şi
vărsate de acţionarii sau asociaţii unei întreprinderi), primele legate de capitaluri (excedentul
stabilit între valoarea de emisiune şi valoarea nominală a părţilor sociale sau a acţiunilor emise) şi
diferenţele din reevaluare statuate prin acte normative specifice sau prin aplicarea unui tratament
contabil alternativ, conform I.A.S. 36 coroborat cu I.A.S. 2, 11, 12, 19, 32, 40 şi 41 (constatate cu
ocazia comparării valorii contabile nete – n.a. definite mai sus – cu valoarea de utilitate la un
moment dat).
Rezervele asimilate capitalurilor cuprind de regulă rezervele legale (constituite în procent
de 5% din profitul brut dar nu mai mult de 20% din valoarea capitalului social – pentru societăţile
cu capital autohton – respectiv 25% din valoarea capitalului social – pentru societăţile cu capital
străin), rezervele pentru acţiuni proprii (destinate majorării capitalului social) şi rezervele
statutare (prevăzute în statutul de constituire al societăţii). Aceste rezerve sunt utilizate fie pentru
acoperirea pierderilor înregistrate la încheierea exerciţiilor financiare, fie pentru integrarea în
capitalul social.
Rezultatul exerciţiului curent se constituie fie în pierdere fie în profit şi este egal cu
variaţia situaţiei nete între începutul şi sfârşitul exerciţiului. El poate fi determinat valoric sub
formă brută ca diferenţă dintre veniturile şi cheltuielile întreprinderii şi sub forma netă prin
deducerea impozitului pe profit. La începutul anului financiar, rezultatul este reportat sub formă
de pierdere sau profit şi fie este recuperat din rezultatele din anul curent fie este repartizat
asupra rezervelor sau distribuit întreprinzătorilor pentru recompensarea capitalului investit.
Subvenţiile reprezintă ajutoare, compensaţii achitate de stat sau alte organisme
naţionale sau internaţionale în temeiul unor prevederi legale, ca măsuri ale politicii economice,
comerciale ale statului (subvenţii-prime pentru export, subvenţii pentru import etc.) sau pentru
realizarea unor obiective, investiţii de interes public (credite subvenţionate, facilităţi investiţionale
etc.) sau în concordanţă cu o politică de interes public. Sunt asimilate subvenţiilor donaţiile
primite de la alţi agenţi economici sub forma mijloacelor fixe precum şi plusurile la inventar.
14
Împrumuturi şi datorii asimilate grupează categoria de împrumuturi pe termen mediu
şi lung – credite bancare, credite primite de la alte instituţii financiare, întreprinzători sau societăţi
comerciale, împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, precum şi dobânzile aferente acestor forme
de finanţare. Resursele atrase de întreprindere pe termen mediu şi lung, (împrumuturile pe
termen mediu sunt cele cu scadenţa între unu şi cinci ani iar împrumuturile pe termen lung sunt
cele cu scadenţa de peste cinci ani ) sunt asimilate capitalurilor proprii. Împrumuturile obligatare
reprezintă cea mai avantajoasă formă de finanţare externă întrucât transferă investitorilor o parte
semnificativă a riscurilor şi are o durată de rambursare permisivă, eşalonată, sustenabilă prin
rezultate economice.
PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI
Provizioanele reglementate sunt constituite pe seama cheltuielilor întreprinderii, sub
forma unor sume deduse, prelevate din excedentul brut de exploatare şi reprezintă elemente ale
capitalurilor proprii rezervate pentru acoperirea unor pierderi probabile, posibile şi sigure dar
nedeterminate temporal. Se pot constitui pentru acoperirea pierderilor cauzate de creşterea
preţurilor, de creşterea nivelului la dobânzile împrumuturilor, de unele riscuri certe sau de alte
pierderi determinate de: litigii, asigurarea garanţiilor pentru clienţi, pierderi de schimb valutar,
obligaţii către terţi etc. Provizioanele sunt cheltuieli sau pierderi ce pot fi prevăzute şi estimate, au
incidenţă asupra rezultatului întreprinderii grevând bilanţul şi rezultatul viitor de sarcini şi datorii.
Ele pot fi deductibile fiscal sau nu, constituirea acestora realizându-se pe seama cheltuielilor
deductibile sau nu fiscal; anularea provizioanelor se realizează prin preluarea acestora în venituri
motiv pentru care provizioanele ca mijloace economice îmbracă forma unei surse de finanţare
internă, cu incidenţă majoră asupra capacităţii de autofinanţare a întreprinderii. Diferenţele între
noţiunea de provizion şi cea de rezervă sunt următoarele 1: o rezervă reprezintă o parte din
beneficiul repartizat destinat să acopere efectele negative ale factorilor aleatori pe când un
provizion este constituit pe seama cheltuielilor, deci reprezintă o prelevare din excedentul brut
din exploatare chiar în absenţa beneficiului şi este destinat să asigure o pierdere precisă,
conservând o marjă de incertitudine referitoare la exigibilitate şi cuantumul exact.
DATORII
Ca element distinct al pasivului patrimonial, datoriile se limitează la acele obligaţii pe
termen de cel mult un an, datoriile care depăşesc un an fiind de natura capitalurilor proprii şi fiind
destinate a finanţa activul imobilizat şi nu rulajul activului circulant. În această categorie sunt
cuprinse datoriile către furnizori (rezultat al derulării faptelor de comerţ, constituite din creditul
comercial al furnizorilor), datoriile din decontările cu terţii (avansurile primite de la clienţi,
decontările cu personalul, decontările cu bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale, bugetele
locale etc.). De subliniat importanţa distincţiei permanente între datoriile instituţiei cu scadenţa
de peste un an, datorii ce sunt asimilate capitalurilor proprii contribuind major în politica de
finanţare a ciclului de producţie/prestări servicii şi datoriile de până la un an care sunt asimilate
obligaţiilor curente, care nu pot finanţa decât deficitele curente de trezorerie (cu privire la activele
circulante ale întreprinderii).

CONTURI DE REGULARIZĂRI ŞI ASIMILATE


Se referă la veniturile înregistrate în avans (încasări sau creanţe aferente unor bunuri
nelivrate sau prestaţii neefectuate) şi la diferenţele de conversie – pasiv (profituri latente din
conversiile de schimb la sfârşitul exerciţiului).
Prezentarea realizată este bineînţeles sumară şi pe alocuri lapidară, cu caracter informativ,
impunându-se însă nu atât pentru înţelegerea întregului ansamblu de noţiuni patrimoniale cât mai
ales pentru conturarea întregului complex de factori şi concepte care intervin sub diverse forme în
activitatea economico – financiară a întreprinderii, patrimoniul în întreaga sa structură şi prin
modificările sale valorice şi procesuale, din perspectiva bilanţului funcţional şi financiar, făcând
fără discuţii interesul obiectului de studiu al gestiunii financiare.

2.4 Procesele economice ale unităţii patrimoniale

2.4.1 Prezentare generală

Reproducţia socială nu este o noţiune abstractă, ci ea se înfăptuieşte concret de agenţii


economici, prin reluarea neîntreruptă, ciclică, a activităţii economice, producând bunuri materiale,
executând lucrări sau prestând servicii. Aceasta înseamnă că agenţii economici din sfera

1
Feleagă N., G., Ionaşcu I. ,,Contabilitate financiară”, vol I, Ed. Economică, Bucureşti, 1993, pg. 97
15
producţiei şi din sfera circulaţiei, organizează şi execută o serie de procese interne care aduc
transformări calitative şi cantitative în starea activelor de care dispun agenţii economici.
Contabilitatea urmăreşte şi aceste procese interne, numite generic ,,procese economice”, pentru
care şi-a creat instrumente metodice generale în conformitate cu conţinutul economic al lor.
În contabilitate aceste procese interne sunt urmărite prin structurile proprii patrimoniului
fiecărei unităţi.

2.4.2 Procesele economice sub formă de cheltuieli

Cheltuielile exprimă desigur în expresie bănească o seamă de procese fundamentale ce au


loc atât în unităţile ce acţionează în sfera producţiei cât şi la cele ce-şi desfăşoară activitatea în
sfera circulaţiei.
În contabilitate, sensul noţiunii de cheltuială este mai larg, având în vedere semnificaţia de
"consumuri" şi semnificaţia de "plăţi". Se consumă materie primă, energie etc. iar în ceea ce
priveşte plăţile, se plătesc salariile, se plătesc furnizorii etc. Consumurile şi plăţile se
dimensionează în timp, în raport de specificul activităţii economice. Uneori o plată reprezintă
premiza pentru un consum ulterior, deoarece întâi se plăteşte furnizorul cu materii prime iar
materia primă cumpărată se consumă ulterior; în alte cazuri se manifestă mai întâi consumul, ca
de exemplu consumul de energie, iar plata are loc ulterior.
Procesele economice sub formă de cheltuieli sunt numeroase, motiv pentru care le
clasificăm în cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare şi cheltuieli extraordinare. Acest mod de
împărţire a cheltuielilor corespunde şi modului în care agenţii economici îşi raportează activitatea
la sfârşit de exerciţiu financiar. Principalele cheltuieli ale agenţilor economici sunt:

a. Cheltuieli de exploatare
- Cheltuieli cu materiile prime este cea mai importantă cheltuială în cele mai multe unităţi
patrimoniale atât în ceea ce priveşte valoarea cât şi frecvenţa înregistrării lor.
- Cheltuieli cu materialele consumabile - consumul de materii auxiliare, de combustibil,
piese de schimb etc.
- Cheltuieli privind obiectele de inventar - cheltuieli cu SDV-urile, cu echipamentele de
protecţie şi de lucru etc. Este de remarcat faptul că acest consum îmbracă forma uzurii obiectelor
de inventar şi se înregistrează fie integral la darea în folosinţă, fie în cote lunare fără a depăşi însă
perioada de 3 ani.
- Cheltuieli privind energia şi apa.
- Cheltuieli privind mărfurile, specifice pentru unităţile din comerţ, se foloseşte pentru a
descărca gestiunea cu mărfurile vândute.
- Cheltuieli de întreţinere.
- Cheltuieli cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi.
- Cheltuieli cu comisioanele.
- Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate.
- Cheltuieli cu transportul de bunuri şi de personal efectuate de unităţile patrimoniale, de
regulă cu unităţi de transport specializate.
- Cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări - cheltuieli pe care le efectuează agenţii
economici atunci când salariaţii săi se deplasează în alte localităţi pentru a rezolva probleme ale
unităţii, atunci când aceştia sunt detaşaţi sau transferaţi.
- Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii efectuate de unităţi pentru corespondenţă,
pentru telefon, radio etc.
- Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate sunt comisioanele pe care banca le percepe
pentru orice operaţie efectuată din contul curent al acesteia.
- Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte - cheltuielile unităţii cu impozitul pe clădiri,
impozitul pe autovehicule, taxe asupra terenurilor, contribuţia unităţii pentru riscuri şi accidente,
precum şi alte contribuţii plătite numai de unele unităţi.
- Cheltuieli cu remuneraţiile personalului este o foarte importantă cheltuială a unităţilor
patrimoniale care au angajaţi şi cărora trebuie să le plătească salariile pe luna curentă. Această
cheltuială se formează la sfârşitul fiecărei luni.
- Cheltuielile cu asigurările sociale şi protecţia socială.
- Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele este prezentată în economia
oricărei unităţi care are imobilizări şi trebuie să le amortizeze lunar şi pentru formarea de
provizioane de exploatare.
- Cheltuieli cu impozitul pe profit - o importantă cheltuială a oricărei unităţi patrimoniale,.
16
b. Cheltuieli financiare, din care fac parte:
- Cheltuieli cu dobânzile - prezente în economia oricărui agent economic, deoarece mai toţi
agenţii economici folosesc credite bancare pentru care se plătesc dobânzi considerate cheltuieli.
- Cheltuieli financiare privind amortizările şi provizioanele pentru amortizarea şi pentru
constituirea de provizioane financiare.

c. Cheltuieli extraordinare

- Cheltuielile extraordinare sunt reprezentate de categoria costurilor cu forţa majoră


(pierderi din calamităţi etc.).
- Cheltuieli extraordinare privind amortizările şi provizioanele se referă la înregistrarea
amortizării şi constituirea de provizioane pentru evenimente extraordinare.

2.4.3 Procesele economice sub formă de venituri

Se formează în timpul activităţilor economice în urma actului de vânzare. Veniturile sunt


consecinţa necesară şi firească a cheltuielilor pe care trebuie să le depăşească în mărime pentru
ca activitatea să aibă sens.
Unităţile patrimoniale obţin în urma activităţii relativ multe venituri, de aceea păstrăm
categorisirea şi le grupăm în venituri de exploatare, venituri financiare şi venituri excepţionale.

a. Venituri din exploatare:


- Veniturile din vânzarea produselor finite este cel mai important venit pentru majoritatea
unităţilor patrimoniale din sfera producţiei, deoarece cele mai multe produc produse finite pe care
le vând clienţilor şi astfel obţin venituri.
- Venituri din vânzarea semifabricatelor şi ele destul de frecvent pentru acele unităţi care
produc şi vând semifabricate, de regulă subansambluri ale unor produse complexe care se
asamblează în alte unităţi.
- Venituri din vânzarea produselor reziduale se formează atunci când unităţile patrimoniale
vând deşeuri sau eventual rebuturi.
- Venituri din lucrări executate şi servicii prestate este un foarte important venit ce se
formează la unităţile specializate în execuţia de lucrări şi prestări de servicii, acest sector al
prestărilor de servicii fiind foarte dezvoltat în alte ţări şi la noi este încurajat şi va deveni amplu.
- Venituri din studii şi cercetări se formează la instituţiile de cercetare-dezvoltare, dar şi la
alte unităţi care au un asemenea sector care execută proiecte, studii de fiabilitate etc., evident
comandate de clienţi.
- Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii, oarecum nou pentru economia ţării
noastre dar, specific pentru economia de piaţă.
- Venituri din vânzarea mărfurilor este caracteristic pentru unităţile patrimoniale care îşi
desfăşoară activitatea în comerţul en-gross sau cel cu amănuntul.
- Venituri din operaţiuni diverse se formează din operaţiuni diverse cum ar fi punerea la
dispoziţia terţilor a personalului unităţii, venituri din valorificarea ambalajelor etc.
- Venituri din producţia de imobilizări necorporale se consideră venituri din producţia de
imobilizări necorporale prin efort propriu, cum ar fi obiective pentru cercetare-dezvoltare, brevete,
programe informatice etc.
- Venituri din producţia de imobilizări corporale se consideră astfel de venituri, producţia de
mijloace fixe prin efort propriu sau lucrările de îmbunătăţiri funciare efectuate prin efort propriu în
urma cărora creşte valoarea terenurilor.
- Venituri din producţia stocată - cresc aceste venituri atunci când se obţin stocuri din
activitatea de producţie, cum ar fi produse finite, semifabricate etc., aşa cum aceste venituri scad
atunci când se descarcă gestiunea cu stocurile din producţia proprie ieşite din gestiune, de regulă
prin vânzare.
- Alte venituri din exploatare se consideră astfel de venituri cele datorate de personal
privind debitele, sporuri sau adaosuri necuvenite sau sumele datorate de debitori diverşi pentru
pagubele produse.
- Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare sunt veniturile care se formează
atunci când se anulează provizioane de exploatare.

17
b. Venituri financiare

- Venituri din participaţii sunt dividendele la care au dreptul unităţile patrimoniale care deţin
titluri de participare.
- Venituri din alte imobilizări financiare sunt de asemenea dividende la care au dreptul
unităţile patrimoniale care deţin titluri imobilizate ale activităţii de portofoliu.
- Veniturile din creanţe imobilizate, sunt în cele din mai multe cazuri dobânzi la care au
dreptul agenţii economici care au acordat împrumuturi pe termen lung altor unităţi.
- Venituri din dobânzi sunt venituri cuvenite şi încasate de la bănci unde unităţile îşi
păstrează disponibilităţile.
- Venituri financiare din provizioane se formează atunci când se anulează provizioanele
financiare.

c - Venituri extraordinare - se numesc astfel deoarece au un caracter extraordinar şi destul


de rar:
- Venituri din subvenţii primite pentru acoperirea unor cheltuieli cu evenimentele
extraordinare (calamităţi etc.).
- Venituri extraordinare din provizioane se formează atunci când se anulează provizioane
excepţionale.

2.4.4 Provizioanele ce pot fi constituite de agenţii economici

Legea contabilităţii permite agenţilor economici să-şi constituie provizioane pentru a face
faţă unor cheltuieli neprevăzute sau pentru a face faţă deprecierii valorice a unor elemente
patrimoniale. Principalele provizioane ce se pot constitui sunt:

a - Provizioane de exploatare:
- Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli se constituie de agenţii economici pentru garanţii
acordate clienţilor pentru litigii, pierderi din schimb valutar.
- Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale are ca scop ca agentul
economic să facă faţă deprecierii valorice a acestor imobilizări.
- Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale pentru deprecierea valorică a
mijloacelor fixe sau terenurilor.
- Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în curs care sunt necorporale şi corporale şi
ele se pot deprecia.
- Provizioane pentru deprecierea stocurilor se constituie pentru ca unitatea să facă faţă
deprecierii materiei prime, materialelor consumabile, obiectelor de inventar, produselor etc.
- Provizioane pentru deprecierea creanţelor - clienţi pentru deprecierea creanţelor din
conturile de clienţi.

b - Provizioane financiare:
- Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli se constituie de asemenea pentru cheltuieli sau
pierderi financiare neprevăzute.
- Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare care şi ele se pot deprecia , ba
chiar riscul deprecierii lor valorice este mai mare.
- Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament, adică acţiunile proprii
răscumpărate, acţiuni achiziţionate, obligaţiuni etc.

c - Provizioane extraordinare
- Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, un provizion care are şi conţinut de exploatare şi
conţinut financiar şi acum şi excepţional.

18