Cinci destinații din România unde să te bucuri de primăvară

După-atâta frig și ceață, luna mai se anunță, în sfârșit, una mai caldă, numai bună
de dezmorțit picioarele, după lungi perioade de restricții, în multe orașe.
Economedia vă propune în acest context o selecție de cinci destinații din țară, unde
vă puteți bucura de primăvară. Fiindcă frumusețea este în ochiul celui care
privește, selecția este, bineînțeles, una subiectivă, și vă invităm să o completați cu
ponturi și sugestii, în comentarii.

Cheile Dobrogei, un recif bătrân ca lumea

O nestemată a regiunii dintre Dunăre și Mare, Cheile Dobrogei sunt puțin

cunoscute turismului de masă. Primăvara, toată vegetația de aici înverzește, făcând
bătrânele stânci, martore la nașterea lumii, să pară niște spinări de elefanți, tolăniți
în marea de culturi agricole a Dobrogei. La Cheile Dobrogei se ajunge după un
drum ușor, de la Constanța la Târgușor, și apoi spre Cheia, pe asfalt recent
reașternut. La patru kilometri de Târgușor, șoseaua plonjează de-a lungul câtorva
sute de metri, într-un peisaj radical diferit față de colinele de până atunci. În stânga
și dreapta se ridică pereți muntoși, găuriți, tociți, rotunjiți și domoliți, de ape și
vânturi, la fel ca Munții Măcinului, de mai la nord, dar chiar mai măcinați.
Cheile Dobrogei sunt foste recifuri coraliere ale unei mări străvechi (Marea
Thetys), de pe când continentele actuale nici nu se formaseră. După ce afli asta,
poți ghici în contururile stâncilor formele rotunde ale atolilor de acum zeci de
milioane de ani.
Cheile Dobrogei sunt acum o rezervație naturală, care te îmbie de la prima vedere
la o drumeție pe crestele lor joase. Numeroase specii de păsări cuibăresc aici și vă
vor însoți cu trilurile lor peste tot locul. Pentru asta, trebuie să veniți aici, să parcați
mașina la marginea drumului, și să vă lăsați purtați de inspirație, fiindcă nu există
niciun traseu marcat vizibil și nicio amenajare turistică. Din fericire, șoseaua este
un reper vizibil cam de oriunde, așa că nu vă puteți rătăci. În apropiere se află și
două mănăstiri.

„Ținutul Florilor” din Neamț

În satele din apropierea mănăstirilor Agapia și Văratec, curțile gospodarilor se
împodobesc în fiecare primăvară cu milioane de flori în culori pastel. Măicuțele de
la cele două mănăstiri sunt cultivatoare vestite de mușcate, petunii, tuberoze,
crizanteme, crini și nenumărate alte soiuri de flori, care se revarsă din pridvoarele
și curțile mănăstirești către toată zona înconjurătoare. Gospodinele din preajma
locului au învățat și ele să le cultive și parcă între curțile lor e o întrecere de
frumusețe. Peste iarnă, ele poartă grija florilor, să nu le răpună frigul, adăpostindu-
le prin poduri sau pivnițe, prin acareturile din jurul casei, unde știu că temperatura
se păstrează suficient de ridicată. Astfel, primăvara, curțile dau pe din afară de
belșug de culori.
Peisajul cultural, dominat de flori, este la rândul său dominat de peisajul natural, cu
codrii nepătrunși de stejari, fagi și molizi pe dealuri cu forme rotunde și blânde, de
un verde crud în această perioadă. Pelerini pioși și turiști grăbiți, în căutarea unui
selfie perfect completează un decor unic în România. Toate fac parte din
microcosmosul unei zone dominate cu un aer suveran, de Cetatea Neamțului.
Aici se află și Codrii de Aramă și Pădurea de Argint din celebra poezie a lui
Eminescu, ambele ușor vizitabile dacă vă stabiliți „cartierul general” la vreo
pensiune din Filioara, un sat cuminte dintre Văratec și Agapia.
Codrii de Aramă au acum statut de rezervație naturală, care se întinde pe șapte
hectare, și se înalță pe un deal de deasupra Filioarei. Pâlcul de goruni este rar
vizitat de cineva. Și, da, de aici se vede sclipind, mai în vale, Pădurea de Argint. Și
aceasta este acum arie protejată, dar chiar mai mică decât Codrii de Aramă, de doar
de 2,34 hectare. Pădurea de mesteceni albi arată de fapt mai mult a parc, fiind
„îmblânzită” cu câteva trasee tematice jalonate de băncuțe și de panouri
informative, despre speciile de arbori care se găsesc aici.

Oradea, SmArt Nouveau

După masivul make-up urban din ultimii ani, alimentat cu fonduri europene, orașul
de pe Crișul Repede se impune cu repeziciune ca o destinație de city break.
Palatele Art Nouveau (Vulturul Negru, Apollo, Poynar, Moskovits-Miksa etc),
aproape toate restaurate ca la carte, constituie probabil cea mai mare atracție
turistică a orașului și au făcut ca Oradea să fie singura prezență din România în
Rețeaua Europeană a Orașelor Art Nouveau. Corso-ul pietonal și Piața Unirii sunt
o veritabilă vitrină pentru acest stil, sosit de la Viena la Oradea pe filiera
Budapestei, la apogeul Austro-Ungariei. Eleganța clădirilor imprimă orașului
parfumul inconfundabil al Mitteleuropei, iar suita de lăcașuri de cult valoroase
acompaniază parada clădirilor laice. Dintre acestea din urmă, Sinagoga Neologă
Zion se mândrește cu o minunată cupolă de sticlă. Lângă ea, malurile Crișului
îmbie la plimbări, poticnite în pauze la terasele din jur. Nu departe este Cetatea,
renăscută din ruină, acum gazda unui interesant muzeu de istorie. A fost
supranumită „inima Ardealului”, iar în şanţul ei, călătorii cu imaginaţie spuneau că
încăpea o galeră. Acum, în șanțurile cetății încape bine un parc elegant, cu alei, de
unde să pot observa impunătoarele bastioane.
Alte muzee recent deschise sunt cel al Masoneriei și, bineînțeles, cel al stilului Art
Nouveau, găzduit de superba casă Darvas - La Roche. Nu în ultimul rând, există
ansamblul baroc, situat ceva mai departe de centru, care grupează un palat, o
biserică și un șir de clădiri lipite. La un loc, formează cel mai mare şi, probabil, cel
mai valoros ansamblu baroc din România. Dacă toate acestea nu erau de ajuns, la
Oradea se află şi un aquapark la nivelul celor din Ungaria, o grădină zoologică
modernizată și un număr în creștere de restaurante de calitate.

Cheile Râmețului, Panta Rhei

În adâncimile Apusenilor, unde se desprimăvărează mai târziu, drumeții se pot

pierde vreme de o după-amiază într-o sălbăticie de ape, codrii și piatră, de-a lungul
Cheilor Râmețului, în amonte de vestita mănăstire medievală. Aici se ajunge
pornind din Teiuș, după un drum care, de la malul Mureșului, urcă tot mai adânc
din munte, până când versanții par că se înclină unul spre altul, ca doi uriași care
stau de taină deasupra călătorilor. Pe dreapta, apar turlele celor două biserici de la
mănăstire, dintre care cea mică este o comoară de artă și arhitectură românească.
Lăcașurile de cult se profilează pe fundalul unor stânci abrupte, care par să se
sprijine pe turle.
Drumeții cu antrenament pot să-și lase mașina aici sau un pic mai sus, unde se
termină asfaltul. Cei cu plămânii mai încercați de noxele orașului pot continua pe
drumul de pământ, până la parcarea de la intrarea în chei. De aici încolo, drumeția
continuă pe firul apei, într-o poveste curgătoare. Apa a despicat muntele și a rupt
bolovani din el, pe care i-a prăvălit în vale, i-a rotunjit și îi tot roade, până când se
vor face nisip și îi va purta spre Mureș, unde își vor găsi odihna, în mâlul gros de
pe fundul râului. Plimbarea până în capătul defileului durează două ore, iar apoi
urmează drumul înapoi, încă pe atât. În unele locuri trebuie să te ții de lanțurile
fixate în pereții de stâncă, în alte locuri, pietrele sunt alunecoase. E bine, deci, să te
echipezi cu încălțăminte adecvată. E un traseu ușor, dar nu e ușor să îl faci în șlapi
sau espadrile.
Cum nu se cuvine să te grăbești, fiindcă ești în inima Ardealului, unde timpul e
întotdeauna mai îngăduitor cu oamenii, puneți în rucsac o bucată de slănină, o
mână de ceapă verde, o darabă de brânză, niște roșii, poate câteva ouă tari și un
codru de pâine. Bucură-te de ele, la un loc ferit, pe când asculți cum curge apa și
crește iarba.

Dunărea Albastră de pe Clisură

De la Orșova, pe Dunăre în sus, de-a lungul a circa 25 de kilometri, în ultimii ani s-

a dezvoltat o nouă destinație turistică. Comunele Eșelniţa și Dubova sunt
epicentrul noii dezvoltări, prima fiind situată de-a lungul şoselei de „coastă” care
şerpuieşte pe marginea Dunării, a doua, într-un golf bucolic, situat exact între
Cazanele Mari şi Cazanele Mici. În zonă funcţionau înainte de pandemie înspre
150 de unități de cazare - pensiuni, cabane, vile, hoteluri mici sau gospodării cu
camere de închiriat. Multe oferă piscine şi acces la pontoane pe Dunăre şi/sau
terase cu privire la Clisură. La intrarea în Cazanele Mici, malul sârbesc pare la o
aruncare de băț. Apoi, în dreptului unui pod rutier care trece peste un braţ al
Dunării, se ridică statuia gigantică cu chipul lui Decebal. Imediat după pod, într-o
cotitură a şoselei se găseşte Mănăstirea Mraconia, iar dincolo de ea se deschide
golful Dubova, cu ape calme, şi comuna omonimă, una dintre cele mai pitoreşti din
țară.
Dincolo de Dubova, drumul părăseşte din nou Dunărea, pentru a reveni la ea după
Cazanele Mari. La reîntâlnirea dintre şosea şi fluviu, se deschide o panoramă
măreaţă. Apele Dunării, aici largă și calmă ca un lac, sunt conturate de maluri,
până, hăt, departe, spre orizont. O navă comercială de mari dimensiuni pare că
stagnează în mijlocul apei, ca un iris într-un ochi al Europei.
Clisura Dunării este o destinație excelentă pentru un roadtrip, cu pauză de masă la
una din pensiuni. Există de asemenea, oferte de croaziere cu ambarcațiuni mici,
care pornesc de la Orșova sau de la chipul lui Decebal.
Dacă vă cazați la una din pensiunile de pe malul Dunării, merită să vă treziți într-o
dimineață devreme, și dacă e timp frumos, privind în amonte, veți vedea apele
marelui fluviu scânteind sub soarele dimineții, la fel de albastre ca în valsul lui
Strauss.