pagina 1 din 33

Peter Kelder – Ochiul renaşterii

Din partea traducătorului în loc de prefaţă

"Aceasta – e o mare taină:

pe cât de mult ar fi încercat să fie distrus corpul uman
de timp sau boală, intemperii sau supraîndestulare,
îl va renaşte căutătura Ochiului Ceresc,
şi-i va întoarce tinereţea şi sănătatea,
şi forţa vieţii mai mare o va avea”…
Cartea lui Peter Kelder este unica sursă în care se conţine inestimabila informaţie despre
cele cinci practici rituale tibetane, care ne oferă cheia de la poarta unei tinereţi imperceptibil de
lungi, a sănătăţii şi a unei uimitoare forţe vitale. Pe parcursul a mii de ani informaţia despre ele a
fost păstrată, în cea mai mare taină, de către călugării unei mănăstiri izolate în munţi.
Au fost descoperite în 1938, atunci când a fost publicată cartea lui Peter Kelder. Dar
Occidentul nu era pregătit să asimileze o astfel de informaţie, deoarece abia începea să cunoască
realizările fantastice ale Orientului. Acum, la sfârşitul secolului XX, după ce uraganul informaţiei
practice şi teoretice despre cele mai diverse sisteme ale ştiinţelor ezoterice din est a scuturat
planeta, aducând revelaţii fantastice şi deschizând o nouă pagină în istoria gândirii omeneşti, a
apărut insistenta necesitate de a trece de la teorie şi filozofie la implementările practice, alegând
cele mai efective şi neobişnuite metode. Fiecare zi ajută de a ridica vălul la tot mai multe şi mai
multe aspecte ale cunoaşterii ezoterice, dezvăluind omenirii, prin fiecare pas parcurs în această
direcţie, noi şi noi grandioase perspective de cucerire a spaţiului şi a timpului. De aceea nu este de
mirare că lucrarea lui Peter Kelder iarăşi a ieşit la suprafaţă din nefiinţa uitării şi că a sosit timpul
ei.
De ce? În ce constă originalitatea ei? Doar practicile descrise pe paginile ei nu ne dau
senzaţia de ceva complicat, precum afirmă însuşi autorul, ci dimpotrovă sunt accesibile oricărui
om…
Din ce cauză aveam nevoie de atâţia ani pentru a accepta lucruri atât de simple şi evidente?
Totul constă în faptul că nu se descriu simple exerciţii fizice de recuperare, dar şi acţiuni
rituale, care întorc înapoi cursul timpului intern. Chiar şi acum, după ce am văzut atâtea minuni,
conştiinţa noastră nu poate accepta aceasta. Dar este necesar să constatăm: metoda funcţionează şi
funcţionează anume în acest mod! Bazându-se pe ce? Incredibil! Pe lucruri atât de elementare… De
necrezut!
Dar să nu facem concluzii grabnice, deoarece sacramentalul „tot ceea ce este genial este atât
de simplu” nu a fost anulat de nimeni. Şi unicul criteriu al adevărului în cazul dat (precum şi în
orice alt caz) poate fi doar practica. Acei care o vor încerca, se vor convinge singuri că metoda
funcţionează. Oare e chiar atât de important să ştim pe ce se bazează? Comoara fără de preţ a
strămoşilor este destăinuită pentru fiecare din noi. Absolut inofensivă. Accesibilă oricui.
Inacceptabil de misterioasă în simplitatea sa. Trebuie doar să întinzi mâna şi să iai. În fiecare zi…
Câte zece-douăzeci minute…Şi gata…Oare e atât de complicat?
Probabil nu este atât de important dacă colonelul Bradford a fost un personaj real sau Peter
Kelder a inventat această istorie doar pentru a ne relata, într-o formă captivantă, despre practicile
unice, transmise lui de către învăţătorul tibetan. Desigur, mulţumim enorm autorului pentru acele
câteva ore plăcute, pe care le vom petrece citind povestirea lui, dar această mulţămire nu se poate
compara cu nimic dacă ne gândim la gratitudinea pe care o simţim pentru el, pentru darul lui –
informaţia practică despre „Ochiul renaşterii”, un izvor infinit al tinereţii şi al vitalităţii, care ne
este accesibilă datorită cărţii lui.
 pagina 2 din 33

P. Kelder – Ochiul renaşterii

Cartea Întâi
Taina antică a lama tibetani

Povestirea lui Peter Kelder

despre incredibila descoperire
a infinitului izvor al tinereţii, făcută, în munţii Tibetului,
de către colonelul armatei britanice
Sir Henry Bradford.

Primul capitol

Fiecare om ar dori să trăiască mult, dar nimeni nu doreşte să îmbătrânească.

-Johnatan Swift
S-au întâmplat toate câţiva ani în urmă.
Şedeam pe o bancă din parc, citind ziarul de seară. Un domn în etate s-a apropiat şi s-a
aşezat alături. După aspect, avea cam şaptezeci de ani. Păr cărunt şi rar, umeri aduşi în faţă, avea un
baston şi mergea cu paşi târâţi. Cine putea intui că, din acel moment, viaţa mea se va schimba în
mod radical?
În scurt timp am intrat în vorbă. Am aflat că interlocutorul meu este un colonel în rezervă al
armatei britanice, şi a slujit, de asemenea, pentru o perioadă de timp, şi în corpul diplomatic regal.
Pe parcursul anilor de exerciţiu militar, acest domn a vizitat toate colţurile posibile şi imposibile
ale lumii. În această zi, Sir Henry Bradford (aşa se prezentase) mi-a povestit câteva istorii
captivante din viaţa sa plină de aventuri, cu ajutorul cărora m-a delectat enorm.
Luându-ne rămas bun, am stabilit o nouă întâlnire şi curând relaţiile noastre amicale s-au
transformat în prietenie. Aproape în fiecare zi mă întâlneam cu colonelul la mine sau la el acasă şi,
până noaptea târziu, şedeam în faţa şemineului, ducând pe îndelete discuţii pe cele mai diverse
teme. Sir Henry era o personalitate remarcabilă.
Într-o seară de toamnă, şedeam, ca de obicei, în fotoliile adânci din salonul vilei sale
londoneze. Afară se auzeau murmurul ploii şi şuieratul pneurilor autovehiculelor de după gardul
forjat. Mai trosnea şi focul din şemineu.
Colonelul tăcea, dar simţeam în comportarea sa o careva încordare internă. De parcă vroia
să-mi zică ceva foarte important pentru el, dar nicidecum nu se putea hotărî de a-mi dezvălui taina.
Astfel de pauze în discuţiile noastre se întâmplau şi mai înainte. De fiecare dată simţeam o
curiozitate, dar nu îndrăznisem, până în acea zi, să-l întreb direct cere este motivul neliniştii sale.
Acum însă am simţit că nu era vorba doar de un simplu secret referitor la trecutul lui. Colonelul
dorea, vădit, să îmi ceară un sfat sau să-mi propună ceva. Şi atunci am zis:
- Stimate Henry, am observat deja demult că aveţi ceva, ce nu vă dă pace. Şi eu desigur,
înţeleg că e ceva foarte, foarte important pentru Dumneavoastră. Dar, de asemenea, pentru mine e
evident faptul că, nu ştiu din ce cauză, doriţi să aflaţi care ar fi părerea mea despre această
problemă ce Vă frământă. Dacă Vă reţin doar anumite dubii privitor raţionalitatea faptului de a mă
consacra pe mine, om străin, în această taină (căci sunt sigur că în spatele tăcerii Dumneavoastră se
ascunde o taină), puteţi avea încredere în mine. Despre ceea ce îmi veţi povesti, nu va afla nici un
suflet viu. Cel puţin până în momentul în care Dumneavoastră însuşi nu mă veţi ruga să povestesc
cuiva. Şi dacă Vă interesează părerea mea sau dacă aveţi nevoie de sfatul meu, fiţi sigur că voi face
tot ce îmi stă în putere să Vă ajut. Aveţi cuvântul meu de gentilom.
Colonelul a început să vorbească pe îndelete, alegând cu seamă cuvintele:
- Vezi Pete, nu e doar o taină. În primul rând, nu e taina mea. În al doilea rând – nu ştiu cum
s-o abordez în mod adecvat. Şi în al treilea rând, dacă această taină va fi dezvăluită, ea poate să
 pagina 3 din 33
schimbe direcţia vieţii întregii omeniri. Totodată, o va schimba atât de radical, că nici cele mai
îndrăzneţe fantezii nu ar pute să o reflecte.
Sir Henry a tăcut un timp.
- Pe parcursul a câţiva ultimi ani ai serviciului meu militar, - continuase el după pauză, -
aveam în subordine o unitate amplasată în munţii din nord-estul Indiei. Prin orăşelul în care se
găsea unitatea mea, trecea un drum – calea antică a caravanelor, care duce din India în regiunile
interne, de pe podişul ce se întindea după lanţul de munţi principal. În zilele de piaţă, de acolo, din
îndepărtatele colţuri ale regiunilor interne, în orăşelul nostru sosea o mulţime de oameni. Printre ei
erau şi locuitorii unei localităţi pierdute în munţi. Ca regulă, aceşti oameni veneau într-un mic grup
– opt, zece persoane. Uneori între ei erau şi lama – călugări montani. Mi s-a povestit că acel sătuc
din care veneau aceşti oameni se află la douăsprezece zile depărtare. La aspect, toţi erau foarte
puternici şi rezistenţi, de aceea am ajuns la concluzia că pentru un european nu prea obişnuit cu
expediţiile prin munţii sălbatici, o călătorie în părţile acelea ar fi o peripeţie complicată, iar fără
ghid – practic imposibilă, şi calea doar într-o direcţie ar ţine nu mai puţin de o lună. Întrebasem
locuitorii orăşelului nostru şi pe alţi veniţi din munţi unde se află, cu exactitate, locul de unde vin
aceşti oameni. De fiecare dată răspunsul era acelaşi: „Întreabă-i pe ei personal”. Şi imediat urma
sfatul de a nu încerca să o fac. Se spunea că oricine începea să se intereseze, în mod serios, de
aceşti oameni şi de sursa legendelor legate de locuri provenienţei lor, mai devreme sau mai târziu,
dispărea în mod misterios. Şi, în ultimii două sute de ani, nimeni din cei dispăruţi nu s-a întors viu.
„Alergătorii munţilor” – Lung-gom-pa sau „Admiratorii vântului” – solii sau cărăuşii de marfă
tibetani – povesteau, din când în când, despre proaspetele oase omeneşti roase de animalele
sălbatice în unul din îndepărtatele defileuri, nu se cunoştea dacă acest fapt era într-adevăr explicaţia
acelor misterioase dispariţii sau nu. Se spunea că din orăşel, în ultimii douăzeci de ani în acest mod
au dispărut nu mai puţin de cincisprezece persoane, dar au fost găsite doar cinci-şase schelete.
Chiar dacă erau oasele celor dispăruţi, nu se ştia unde se găsesc celelalte persoane.
Colonelul a mai tăcut un timp, apoi mi-a relatat taina ce înconjura veniţii acelei localităţi
muntoase îndepărtate, taină, pe care locuitorii altor regiuni o cunoşteau doar din legenda transmisă,
în şoaptă, din gură în gură şi însoţită de priviri furişate.
Conform acestei legende, undeva în acele ţinuturi era o mănăstire în care locuiau lama şi
deţineau secretul izvorului infinit al tinereţii. În mănăstire ar fi existat ceva, ce povestitorii numeau
„Ochiul Ceresc” sau „Ochiul Renaşterii”. Cel care se posta în faţa „Ochiului” avea norocul de a
descoperi taina izvorului infinit al tinereţii. „Această mare tăinuire există, căci pe cât n-ar fi de
distrus de timp şi boală, intemperii sau supraîndestulare, corpul omenesc, va renaşte prin „Ochiul
Ceresc” şi va regăsi, astfel, tinereţea şi sănătatea, şi o mai mare putere a vieţii.” Astfel glăsuia
legenda. Povesteau chiar, cândva, foarte demult, cam cu trei sute – patru sute de ani în urmă erau
bătrâni pe care lama acelei mănăstiri îi luau cu ei şi care apoi se întorceau în orăşel întineriţi, la
aspect având vârsta ca cei de cel mult patruzeci de ani
Lama acelei mănăstiri deţineau, din vechi timpuri, secretul izvorului infinit al tinereţii.
Ziceau, că pe acei care ajungeau în mănăstire, călugării îi consacrau în taina izvorului. Dar să
ajungi încolo nu era aşa de simplu.
Ca şi majoritatea oamenilor, colonelul Bradford a început să simtă povara anilor atunci când
a trecut de patruzeci de ani. Cu fiecare an simţea cum se apropie bătrâneţea, corpul începe să
asculte tot mai puţin şi nu era departe ziua fatală când va trebui să se conformeze cu victoria
definitivă a ramolirii bătrâneşti asupra corpului şi minţii care i-au slujit cu o mare fidelitate. Nu e
de mirare că legenda stranie despre izvorul tinereţii i-a stârnit cel mai viu interes. Nefiind
incomodat de fricile reverenţioase caracteristice localnicilor în faţa tabuului tradiţional, el a întrebat
pe toţi care puteau furniza careva detalii, punând, cap la cap, fărâme împrăştiate de informaţie şi,
încetul cu încetul, ajungând la concluzia că în spate se ascunde ceva veridic. Se apropia ziua
demisiei lui Sir Henry. Într-o zi de piaţă colonelul s-a decis să se adreseze direct unui lama din
munţi – unul din acei veniţi din locurile îndepărtate – întrebând despre acel locaş unde se afla
izvorul tinereţii. Dar acela nu i-a putut răspunde nimic clar, deoarece nu cunoştea nici un cuvânt în
engleză, iar colonelul cunoştea doar dialectul din partea de sud al principalului lanţ muntos.
Localnicii care cunoşteau acel dialect montan, pe care colonelul îi lua ca tălmăcitori, se întorceau şi
plecau fulgerător, imediat ce se aducea vorba despre izvorul tinereţii. Iar din frânturile de date pe
 pagina 4 din 33
care Sir Henry reuşea să le afle din acea discuţie, nu reuşea să stabilească o localizare precisă a
mănăstirii. Însă la sfârşitul convorbirii munteanul l-a scrutat pe colonel cu o privire atent-detaşată şi
foarte clar a rostit câteva cuvinte, de la care părul ulteriorului tălmăcitor s-a ridicat în sus. Cel din
urmă s-a făcut sur la faţă, s-a ghemuit şi a făcut o tentativă de a se amesteca în mulţime (toate astea
se întâmplau în mijlocul pieţii ce se afla la marginea orăşelului). Colonelul a reuşit să-l prindă de
mânecă, l-a tras spre sine şi a întrebat:
- Ce a zis lama?
- El zis, că zis lama Kî despre tu… - în sfârşit a stors din sine tălmăcitorul speriat.
Colonelul s-a întors ca să-l întrebe pe muntean cine e lama Kî, dar acela demult dispăruse în
mulţime.
Înarmându-se cu straniul nume al necunoscutului lama precum o cheie, colonelul a început
cu entuziasm o nouă cercetare. Dar dacă până atunci localnicii, relativ uşor, începeau discuţiile
despre izvorul tinereţii, acum, de îndată ce auzeau numele magic „lama Kî”, demonstrau o reacţie
identică cu cea a tălmăcitorului speriat până la moarte.
Şi iată că a sosit acea zi de vară când colonelul şi-a luat demisia. Un alt ofiţer a preluat
conducerea unităţii şi în dimineaţa următoare Sir Henry urma să plece în Anglia pentru a primi o
nouă numire – slujirea în corpul diplomatic regal. Seara colonelul a plecat să se plimbe prin
împrejurimile de lângă orăşel. A dorit să admire, pentru ultima dată, un apus deasupra munţilor,
rămânând doar el şi cerul înstelat. Când s-a întunecat de tot, Sir Henry s-a culcat la pământ. A
privit îndelung cerul şi nici nu a sesizat când a adormit. Deodată a auzit în somn un glas, care a zis
lent într-o engleză corectă:
- Lama Kî-Niam este trimisul lăcaşului. El conduce spre mănăstire pe cei aleşi. El a aflat
despre tine şi te va ţine minte. Să nu ai frică de timp şi să te întorci.
Surprins, colonelul s-a trezit. Stelele licăreau. Orăşelul dormea liniştit la poalele colinei
înconjurate de măreţii şi întunecaţii munţi.
- Şi atunci ferm am decis ca, în ziua când mă voi pensiona definitiv, mă voi întoarce în
India şi voi face tot posibilul ca să găsesc izvorul tinereţii şi să dezvălui taina „Ochiului
renaşterii”, - şi-a sfârşit povestirea colonelul. – De atunci această idee nu îmi dă pace şi îmi pare,
că, în sfârşit, a sosit timpul să o realizez. Din câte aţi observat, nu există nici o taină straşnică pe
care trebuie să o păstraţi. Eu şi Dumneavoastră nu suntem munteni, ci nişte gentilomi destul de
inteligenţi. Doar că vroiam să Vă povestesc toate acestea pentru a Vă propune să mergem
împreună în căutarea izvorului infinit al tinereţii. Iar nehotărârea mea se explică prin aceasta: mă
îndoiesc mult de faptul că veţi avea o atitudine serioasă faţă de tot acest misticism. Înţelegeţi-mă
corect, nu Vă voi cere insistent de a participa – să numim lucrurile pe nume – la aventura mea, de
aceea cuvântul dat de Dumneavoastră nu Vă va obliga la nimic. Doar dacă dispuneţi de timp şi Vă
interesează, îmi veţi face o mare plăcere dacă mă veţi însoţi în această călătorie.
Colonelul avea pe deplin dreptate. Desigur prima mea reacţie faţă de povestirea lui a fost o
reacţie tipică faţă de astfel de subiecte, caracteristică oricărui om care gândeşte raţional şi nu am
ezitat să îmi exprim imediat reflecţiile privitor la imposibilitatea existenţei unui astfel de fenomen,
precum e izvorul tinereţii. Pur şi simplu, nu puteam să îmi imaginez ce ar putea fi aceasta. Însă Sir
Henry mi-a insuflat întotdeauna senzaţia unui om deosebit de înţelept şi atât de mult credea în
faptul relatat, încât nici nu puteam să mă îndoiesc de veridicitatea atitudinii proprii faţă de
povestirea lui. La un moment dat, chiar mi-a apărut dorinţa de a-l însoţi pe colonel, dar cântărind
toate pro şi contra şi conferind acea importanţă, pe care pe acele vremuri o prezenta cariera mea în
ascensiune, am preferat să refuz. Totuşi nu am tentat să îl conving să rămână. Chiar de încercam să
o fac, sunt sigur că aşfi suferit eşec. Intenţia lui Sir Henry era intenţia unui militar obişnuit să îşi
asume toată responsabilitatea pentru orice pas şi pentru fiecare decizie.
Peste două săptămâni colonelul a plecat.
Amintindu-mi de el, uneori simţeam regrete că nu l-am însoţit la această expediţie. Pentru a
scăpa de acest sentiment din interior, făceam un efort de a mă autoconvinge că este imposibilă
existenţa izvorului tinereţii.
- Prostii, - îmi ziceam, - oare poate o persoană să amăgească bătrâneţea? Doar este un
proces natural şi niciodată, nici într-o parte a pământului, timpul nu a curs înapoi. Trebuie doar să
ne conformăm şi să îmbătrânim frumos. Doar există bătrâni cu aspect plăcut, bătrâneţea cărora e
minunată.
 pagina 5 din 33
Dar, undeva în adâncul sufletului, totuşi un gând nu mă lăsa în pace: Şi dacă e posibil?
Dacă izvorul infinit al tinereţii există? Dacă cineva a reuşit să întoarcă timpul înapoi? Doamne, e
aproape imposibil să îţi imaginezi aşa ceva.
Doream atât de mult ca „Ochiul renaşterii” să nu fie doar o legendă frumoasă şi colonelul
Bradford să reuşească să dezvăluie taina lui.
***
Au trecut trei ani. În vâltoarea preocupărilor cotidiene gândurile despre colonel şi visul lui
au trecut pe al doilea plan. Dar odată, întorcându-mă din birou acasă, am găsit prin corespondenţa
mea un plic. Imediat am recunoscut scrisul colonelului.
L-am deschis cu nerăbdare şi am citit scrisoarea. În textul lui se întrezărea o speranţă
amestecată cu disperare. Sir Henry scria că s-a lovit de o mulţime de lacune supărătoare, şi că
cercetarea lui mergea foarte încet, dar acum, în sfârşit, îi pare că a rămas doar un pic până va atinge
scopul. Căci, la scurt timp, se va înfăţişa în faţa „Ochiului renaşterii”. Pe plic nu era nici o urmă de
adresă a emitentului, dar m-a bucurat însuşi faptul că colonelul este în viaţă.
Următoarea scrisoare de la colonel a sosit după multe luni. Deschizând-o, am observat că
mâinile îmi tremurau. Scrisoarea conţinea, într-adevăr, o veste fantastică. Sir Henry nu doar a găsit
izvorul tinereţii, dar el se întorcea în Europa şi aducea „Ochiul renaşterii” cu sine! În scrisoare mi-a
scris că va sosi aproximativ peste jumătate de an.
Deci, din ziua când m-am văzut cu colonelul ultima dată au trecut mai mult de cinci ani.
Necontenit, îmi puneam întrebări de acest gen:
- Cum e astăzi Sir Henry? Oare i-a schimbat concepţia despre viaţă „Ochiul renaşterii”? A
reuşit oare bătrânul colonel să oprească timpul intern şi să „frâneze” procesul de îmbătrânire? Oare
când va apărea, va fi la fel cum l-am văzut în ziua despărţirii noastre? Sau poate va fi mai în vârstă
nu cu cinci şi ceva ani ci doar cu un an-doi?
În final, am primit răspunsuri nu doar la acele întrebări ale mele dar şi la multe altele care
mai înainte nici nu puteau să îmi treacă prin gând.
Într-o seară, când şedeam în singurătate în faţa şemineului, a sunat telefonul intern. Când
am răspuns, uşierul mi-a comunicat:
- A sosit colonelul Bradford, domnule.
Am tresărit pe neaşteptate, un val de entuziasm m-a înăbuşit şi am exclamat:
- Să urce imediat!
În câteva secunde s-a auzit soneria apartamentului meu, am deschis larg uşa, dar, cu părere
de rău ... în faţa mea stătea un gentilom zvelt, în floarea vârstei, absolut necunoscut. Observându-
mi nedumerirea, s-a interesat:
- Nu m-aţi aşteptat?
- Nu, Sir. Adică, aşteptam, dar nu pe Dumneavoastră – am răspuns eu pierdut. – Probabil,
domnul care urmează să sosească la mine încă urcă scările.
- Mda, dar eu, sincer să Vă spun, mă aşteptam la o primire mult mai călduroasă, - a zis
vizitatorul pe un ton de parcă am fi fost mulţi ani prieteni – priviţi mai atent, oare chiar e necesar să
mă prezint?
Mă urmărea, primind o vădită plăcere cum nedumerirea din ochii mei s-a transformat în
surprindere, surprinderea în mirare, şi, în sfârşit, definitiv uimit, am exclamat:
- Henry?! Dumneavoastră?! Imposibil!!!
Trăsăturile feţei acestui om, într-adevăr, aveau ceva comun cu colonelul Bradford, dar nu cu
acel pe care îl cunoşteam, dar cu acel care a început, în calitate de căpitan, cariera sa militară mulţi-
mulţi ani în urmă! Probabil, aşa arăta, după părerea mea, pe atunci – un domn înalt, cu umerii laţi,
sub un costum gri deschis, ce-i stătea impecabil, se putea ghici o musculatură puternică, o faţă
virilă bronzată, păr întunecat des, atins doar la tâmple de cărunţie. Atitudinea degajată, mişcările
moi şi uşoare, nici un baston – nimic din acel bătrân obosit de viaţă pe care îl cunoscusem cândva
în parc.
- Sunt eu, eu, - a răspuns colonelul şi a adăugat, - şi, dacă nu mă lăsaţi imediat să intru în
salon, voi crede că manierele Dumneavoastră în aceşti ani s-au schimbat vizibil. În rău.
Nemaiputând să mă reţin, l-am cuprins bucuros pe Sir Henry şi, până a ajunge în faţa
şemineului şi a se aşeza în fotoliu, l-am asediat imediat cu o mulţime de întrebări.
- Aşteptaţi, aşteptaţi, - râzând a protestat el, - opriţi-vă, inspiraţi adânc şi ascultaţi. Vă
promit Pete să Vă povestesc totul fără ocolişuri, doar că toate luate rând pe rând.
Şi el şi-a început povestirea.
***
 pagina 6 din 33
Ajungând în India, colonelul imediat a plecat spre acel orăşel, unde cândva se disloca
unitatea lui. După două decenii multe s-au schimbat. Trupele engleze nu mai erau acolo. Dar piaţa
şi zilele de iarmaroc au rămas. Ca adineaori, în orăşel soseau de pe drumul cel mare oameni, şi ca şi
înainte, pe deasupra munţilor, plutea duhul legendei despre mănăstirea misterioasă, care păstrează
taina izvorului tinereţii, despre lama în vârstă de două sute de ani, care la aspect aveau nu mai mult
de patruzeci de ani, despre dispariţiile misterioase şi scheletele găsite în defileurile din sălbăticie.
După aproape douăzeci de ani colonelul începea totul de la capăt – întrebări, contacte,
eforturi de a-i convinge pe localnici să-l ajute în realizarea propriei aventuri. Organizase, una după
alta, expediţii în regiunile montane, dar totul era în zadar. O dată a încercat să urmărească pe acei
lama care soseau la piaţă, atunci când se întorceau acasă. Dar s-a adeverit că era imposibil – lama
cunoşteau la perfecţie munţii, erau foarte viguroşi şi mergeau atât de repede, încât unui bătrân de
şaizeci de ani îi era imposibil să ţină pasul cu ei.
Convorbirile directe cu ei eşuau, se făceau că nu îl înţeleg, cu toate că negociau cu localnicii
destul de vioi. Adevărat că fiecare vorbea în dialectul său, dar se înţelegeau între ei de minune. În
urma celor întâmplate, colonelul a hotărât că nu alesese o linie de comportament corectă. Dar
înţelegea că este deja târziu să dea înapoi, după atâtea cercetări, în toate împrejurimile s-a zvonit
despre bătrânul alb care caută izvorul tinereţii. Din această cauză îşi continua, în mod metodic,
cercetarea începută.
Erau momente, când îi părea că totul este pierdut, şi chiar dacă în spatele legendelor despre
„Ochiul renaşterii” există careva fenomen real, tibetanii nu vor accepta niciodată ca un bătrân
european să pătrundă în inima tainei lor. Dar îşi aminti visul văzut în ultima noapte pe vârful
colinei. Cuvintele ce le auzise atuncea sunau foarte clar în urechile lui. Însă colonelul nu avea
deplina certitudine că acel vis ar fi fost ceva mai mult decât un simplu vis. Şi Sir Henry se aruncă
cu forţe noi şi, deja a câta oară, începea totul de la capăt. Peste trei ani de apropiere, continuă şi
înceată, i-a apărut senzaţia că este urmărit de cineva. Acest sentiment straniu nu îl lăsa nici în
momentele când era absolut convins că se află în deplină singurătate. Anume atunci mi-a scris
prima scrisoare. Iar, după câteva zile, s-a întâmplat evenimentul care a pus capăt incertitudinii.
Era o zi primăvăratică de piaţă şi dimineaţa colonelul a plecat spre corturile de la periferie
pentru a câta oară să întrebe lumea despre „Ochiul renaşterii”.
Mugeau iacii, pe tonalităţi diverse strigau ceva negustorii, cumpărătorii colindau printre
corturi, cercetând vesela, hăţurile, armele şi alte mărfuri. Colonelul mergea încet prin piaţă,
scrutând publicul. Deodată a simţit o împunsătură moale în spate. S-a întors dar alături de el nu a
văzut pe nimeni. Însă la douăzeci de metri a văzut un lama înalt, care îl privea insistent. Întâlnindu-
se cu privirile, colonelul iarăşi a simţit împunsătura, dar de această dată în interior. Era o senzaţie
de neperceput – de parcă puterea privirii lui lama prin ochi pătrundea în interiorul corpului lui Sir
Henry şi acolo exploda într-o lovitură mută şi moale. Lama i-a făcut semn colonelului.
- Am venit după tine, - a comunicat el într-o engleză destul de decentă, atunci când Sir
Henry s-a apropiat. – Mergem.
- Aşteaptă, trebuie să îmi iau câte ceva din lucrurile mele.
- Am eu tot ceea de ce poţi avea nevoie în timpul călătoriei. Când te vei întoarce, îţi vei
regăsi toate lucrurile în perfectă ordine. Stăpânul hotelului va avea grijă de ele.
Cu aceste cuvinte Kî-Niam – acesta era chiar el – s-a întors şi a plecat. Şchiopătând şi
sprijinindu-se pe baston, colonelul l-a urmat.
Nimeni din oamenii ce îi înconjurau nu s-a întors, nimeni nu a privit în urma lor. Colonelul
avea senzaţia, că din momentul când privirea lui s-a întâlnit cu cea a lui lama, pentru cei din jur el a
dispărut – ei pur şi simplu au încetat s-l observe, de parcă explozia privirii lui lama în interiorul
corpului colonelului l-a învăluit într-un ecran netransparent pentru perceperea omenească.
Colonelul simţea – totul ce el cunoştea, toate relaţiile cu care era obişnuit, toate, ce incorporau
importanţa socială şi experienţa de viaţă a personalităţii (cum se considera el însuşi) au rămas în
afară, după acest ecran invizibil, acolo, între forfota zilei de piaţă.
Iar în interior – în interior se afla ceva neputincios, lipsit de un punct de sprijin, acel ceva
care urma să-l înveţe de la început cum să trăiască. El îl urmă supus pe lama, de parcă prin aceasta
s-ar fi prins de firul subţire al ultimei speranţe.
 pagina 7 din 33
Au mers întreaga zi. Când a amurgit, colonelul a observat mirat că nici nu prea obosise.
Întunericul i-a prins la intrarea într-un defileu îngust.
- Vom înnopta aici, - a declarat Kî. Acestea erau primele lui cuvinte, rostite pe parcursul
unei zile de călătorie. – Iată acolo deasupra treptei este o peşteră. În ea este apă şi mâncare.
Ambii au urcat panta. Peştera nu era adâncă, dar foarte confortabilă. În fundul ei, într-o
lespede, era cioplit ceva de forma unui pat. Lama Kî a făcut focul şi într-un castronaş, pe care l-a
scos dintr-o fisură adâncă, a fiert nişte ovăs. Apa a luat-o dintr-o gropiţă, situată lângă peretele
peşterii.
Când colonelul a mâncat, lama Kî a coborât din peşteră şi a rupt de pe fundul defileului un
mănunchi de iarbă mirositoare, a înşirat-o pe patul din piatră şi i-a zis colonelului să se culce. Când
acela s-a întins în pat, lama Kî l-a învelit grijuliu cu mantaua lui din stofă aspră arsă de soare de
culoare şofran-aurie.
- Vorbeşti nu chiar aşa de rău în engleza – a zis colonelul.
- Am avut timp să învăţ, - spuse evaziv Kî – Şi nu doar engleza.
- Şi demult duci oamenii spre locaş? – s-a interesat colonelul.
- Demult.
- Dar cine a fost lama Kî până la tine?
- Nimeni.
- Da, dar am auzit că lama Kî venea după cei aleşi şi trei sute de ani în urmă.
- Venea.
- Deci cine era lama Kî-Niam până la tine?
- De ce insişti cu această întrebare?
- Doar nu puteai fi tu...
- De ce?
- Tu eşti foarte tânăr! La aspect nu ai mai mult de patruzeci de ani. Trei sute de ani în urmă.
Chiar şi datorită izvorului tinereţii.
Şi aici colonelul a muţit. A început să înţeleagă.
- Dormi, - i-a zis lama Kî, - mâine te voi trezi la răsărit.
Apoi el s-a apucat să facă nişte exerciţii. Colonelul nu putea să îl vadă în întuneric,
adormind, doar auzea respiraţia lui ritmică.
Dimineaţa Kî a fiert nişte bob de munte, a hrănit colonelul şi, după aceea, au continuat
călătoria. La întrebarea colonelului, de ce lama nu mănâncă nimic, acela a răspuns: „Lama
niciodată nu mănâncă pe parcursul călătoriei”. Seara colonelul nu a putut să-l studieze pe lama la
lumina focului ce se stingea. Iar în ziua precedentă de călătorie acela nu şi-a scos niciodată
mantaua sa cu glugă. Acum însă colonelul avea ocazia să-l vadă pe lama Kî fără manta. Purta
cizme moi din piele neprelucrată de iac, pantaloni uşori de bumbac şi un pieptar roşu dintr-o stofă
stranie. Pielea de culoarea măslinei netedă şi elastică, liniile ideale ale corpului musculos şi uscăţiv
au făcut asupra colonelului o impresie cutremurătoare. Punându-şi mantaua peste umăr, lama păşea
uşor pe pietre şi tăcea. Colonelul notă cu uimire că nu îi este atât de greu să îl urmeze pe lama.
Desigur, acela mergea încet, însă nu într-atât ca Sir Henry cu bastonul său să îl poată urma cu o
astfel de uşurinţă. L-a întrebat pe lama care ar fi cauza.
- Acesta este lucrul meu – de a conduce bătrânii peste munţi la izvorul tinereţii. Acum
puterea mea este puterea ta. Dar să te întorci vei putea şi singur.
- Să mă întorc? Dar oamenii zic, că de acolo nu se întoarce nimeni?!
- Oamenii? Prea mult asculţi ce zic oamenii...nu se întorc aceia care doresc să rămână. Însă
tu aparţii unei alte lumi şi, fără îndoială, vei decide să te întorci.
- Şi mă vor lăsa?
- Ai auzit poveşti îngrozitoare? Te-au chemat ca să te înveţe. Dar să pleci sau să rămâi – e
alegerea ta. Nimeni nu ţine pe nimeni, nu ademeneşte pe nimeni prin şiretlicuri sau nu-i fugăreşte
în locaş cu forţa. Tu ai căutat şi ai fost destul de insistent, înseamnă că, într-adevăr, ai nevoie de
aceasta, ţi-ai asumat răspunderea să te schimbi şi eşti pregătit să mergi până la capăt. Şi e deja de
competenţa noastră privelegiul de a te învăţa cum sa parcurgi această cale....
- Să mă învăţaţi modalitatea? Vrei să spui că „Ochiul Renaşterii” e...
- Vei vedea. Toate la timpul său.
 pagina 8 din 33
- Spune-mi te rog, cum crezi, voi reuşi să învăţ?
- Şi de ce nu? Sau tu nu eşti ca ceilalţi oameni?
- Şi de voi învăţa eu, voi putea învăţa şi pe alţii?
- Mai întâi învaţă. Cu toate că, dacă e să fim sinceri, noi mizăm pe aceasta foarte mult.
Până în seară nu a fost pronunţat mai mult nici un cuvânt. Au înnoptat într-o peşteră mică,
asemănătoare cu prima. Probabil datorită sutelor de ani de trecere a bătrânilor peste munţi, practica
a fost cizelată până la cele mai mici detalii. Colonelul adormea, ca şi în noaptea precedentă, sub
sunetul respiraţiei ritmice al lui lama făcând exerciţii. Şi iată că într-o zi, deja era mijlocul verii, ei
au ajuns.
Peste două ore după ce au pornit dimineaţa la drum, defileul, pe fundul căruia mergeau de-a
lungul unui râuleţ de munte, a început să se lărgească şi spre miază-zi au ajuns într-o vale îngustă.
Râuleţul în acest loc se lărgea, se bifurca şi făcea câteva bucle. La un cot al lui, colonelul a văzut
un mic sătuc, compus aproximativ din cincisprezece-douăzeci de case mici cu acoperişuri plate, pe
jumate îngropate în coasta înaltă. Din sat spre poduleţul de peste râu cobora o cărare. Pe alt mal
cărarea trecea valea şi brusc urca în sus, ascunzându-se în pădurea deasă ce acoperea coasta înaltă.
Mai sus, acolo unde pădurea ceda locul stâncilor de piatră golaşe, se vedea ceva asemănător cu o
scară ce ducea spre pereţii mănăstirii, care se amplasa parţial în construcţiile compuse din bucăţi de
piatră cioplită, şi parţial în încăperile săpate direct în stânci, ferestrele întunecate ale cărora se
căscau deasupra prăpastiilor stâncoase.
- Iată că am şi ajuns, - i-a zis colonelului lama Kî. – Mai departe vei merge singur. Vezi
cărarea? Te ridici pe ea direct la mănăstire. Acolo te vor primi.
- Şi tu? Tu unde locuieşti? Oare nu în mănăstire? – s-a mirat Sir Henry.
- Locuiesc peste tot, - a răspuns lama Kî-Niam, arătând cu in gest larg peste înalţii munţi
albaştri ce înconjurau din toate părţile valea.
Şi, sub văzul surprinsului colonel, a început să se facă transparent şi în ceva timp s-a topit în
inertul aer curat şi cristalin al munţilor.
Să zici că Sir Henri era şocat, e ca şi cum nu ai zice nimic. Pentru a-şi reveni după impresia
lăsată de modalitatea atât de excentrică a lui lama Kî-Niam de a zice „la revedere”, i-a fost necesar
nu mai puţin de un sfert de oră.
Restul drumului i-a luat colonelului toată ziua până în seară. Cărarea urca în sus atât de
abrupt şi aproape peste fiecare 100 de picioare bătrânul era forţat să se oprească pentru a se odihni.
În sfârşit, când în vale a pogărât, îndesindu-se, amurgul mov, colonelul s-a apropiat de peretele
mănăstirii şi a bătut la o uşa joasă din cherestea.
***
- Exact din acea zi m-am adâncit până peste cap într-o stranie şi, în multe de neînţeles
pentru un european, viaţă, într-o mănăstire din Tibet pierdută în munţii sălbatici şi de netrecut, - îşi
continuă povestirea colonelul. – Totul ce am văzut acolo mai curând semăna cu o invenţie ciudată
decât cu o realitate aparţinând acestei lumi. Practicile acelor lama tibetani, cultura lor, felul de trai,
indiferenţa lor totală pentru toate ce veneau din „lumea mare”, o izolare deplină în lumea lor mică,
în care nimic nu se schimba de-a lungul veacurilor – toate acestea sunt greu de perceput pentru o
persoană cu o mentalitate din occident.
În mănăstire trăiau nu chiar aşa de puţini oameni, dar nici bărbaţi, nici femei bătrâni
colonelul nu a văzut printre ei. Chiar din primele zile ale staţionării lui acolo i s-a lipit temeinic
respectabila poreclă de „Străvechiul Domn”. Mulţi ani au trecut din ziua când lama au văzut prin
părţile lor pe cineva atât de bătrân ca Sir Henry.
- Iar pentru unii din ei faptul că omul se poate transforma în aşa hodorog, pe care o
prezentam eu atunci, era o descoperire veridică, - povestea colonelul. – Primele două săptămâni mă
simţeam ca un peşte pe uscat. Mă miram de toate câte le vedeam, şi deseori mai că nu credeam
propriilor ochi.
Mă pomenisem că noaptea eu pot dormi liniştit un somn veridic şi profund, iar dimineaţa să
mă simt energic şi perfect odihnit. Cu fiecare zi forţele mele se măreau, şi foarte curând am început
să utilizez bastonul doar când mergeam în excursii prin munţi.
 pagina 9 din 33
- Şi iată că într-o frumoasă dimineaţă am trecut printr-o a doua mare zguduire din cele mai
importante două din viaţa mea. Prima a fost şocul dispariţiei supranaturale a lui lama Kî. Iar a doua
iată care a fost:
În acea zi mi s-a permis pentru prima dată accesul în arhiva manuscriselor vechi. La capătul
celei mai lungi săli am văzut o oglindă, probabil unica din acea regiune. Iar eu până atunci nu îmi
vedeam imaginea din oglindă deja pe parcursul a multor luni. Cu o mare curiozitate m-am îndreptat
spre ea. Imaginaţi-vă însă mirarea mea când am văzut în oglindă ceva de necrezut şi, din punctul de
vedere al unui om civilizat, ceva imposibil. Priveam imaginea mea din oglindă, dar nu mă vedeam
pe mine, ci o persoană mai tânără ca mine cel puţin cu cincisprezece ani! Atâţia ani aveam speranţa
că izvorul tinereţii există cu adevărat, şi iată că acum vedeam în faţa mea confirmarea fizică a
realităţii lui!
Bucuria şi entuziasmul care m-au cuprins în acel moment erau imposibil de descris în
cuvinte. Iar în zilele ce au urmat, starea mea a mai trecut prin schimbări dramatice. Am dat jos
complet, de pe umerii mei, complet greutatea bătrâneţii. Acum nimeni nu mă numea „Străvechiul
Domn” şi toţi lama mă tratau ca pe un egal al lor, care fapt, sincer, mă flata.
Aici povestirea colonelului a fost întreruptă. Au sunat la uşă. Cu o oarecare supărare am
deschis uşa. Erau prietenii mei – soţ şi soţie. Întotdeauna eram bucuros să comunic cu ei, dar, de
data aceasta, vizita lor m-a cam iritat. Am încercat totuşi să nu-mi afişez emoţiile şi foarte amabil
le-am prezentat pe Sir Henry. Am discutat un pic, apoi colonelul s-a ridicat şi a zis:
- Rog să mă scuzaţi, însă trebuie să mă retrag, deoarece astă seară am o întâlnire de afaceri.
Lângă uşă s-a întors şi a zis:
- Dacă nu aveţi nimic împotrivă, Peter, aş dori să Vă invit mâine să luăm prânzul la mine.
Vă promit că, dacă acceptaţi, Vă voi povesti despre „Ochiul renaşterii” şi cealaltă parte care nu am
reuşit să Vă relatez astăzi.
Ne-am înţeles asupra locului şi a orei întâlnirii, apoi colonelul a plecat. Când m-am întors,
soţia prietenului meu s-a interesat:
- Câţi ani are prietenul Dumneavoastră, Pete? Este fermecător, însă e atât de tânăr, căci e
imposibil să fie ofiţer in rezervă. Cu atât mai mult colonel...
- Dar câţi ani credeţi că are?
- Păi, la aspect nici măcar patruzeci. Cu toate că... din discuţia noastră cu el, aş conclude că
nu poate avea mai puţin de patruzeci.
- Nu mai puţin, aceasta la sigur, - evaziv am căzut de acord şi am schimbat subiectul
discuţiei pe o altă temă.
Nu vroiam să repet istoria incredibilă despre „Ochiul renaşterii”, cel puţin până când
colonelul nu îmi va dezvălui-o până la capăt.
În următoarea zi, după prânzul din restaurant, eu şi colonelul am plecat la el şi, în detalii,
mi-a povestit despre izvorul infinit al tinereţii.

*.*.*

- Când m-am instalat în mănăstire, în primul rând, mi-au

explicat că corpul omenesc are nouăsprezece centri energetici,
numiţi „vârtejuri”, - continuase povestirea întreruptă colonelul.
– şapte din ei sunt de bază, iar ceilalţi douăsprezece sunt
secundari. Aceşti vârtejuri reprezintă nişte formaţiuni puternice
ale câmpurilor, invizibile ochiului, dar existente în mod veridic.
Amplasarea vârtejurilor secundare corespunde amplasării
articulaţiilor membrelor: şase vârtejuri secundare superioare
corespund poziţiei articulaţiilor umerilor, articulaţiilor coatelor,
şi a încheieturilor mâinilor; cele şase vârtejuri secundare
posterioare corespund articulaţiilor bazinului, genunchilor şi
gleznelor cu tălpile (Des. 1.) Când picioarele omului sunt
 pagina 10 din 33
amplasate lateral formând un unghi de deschidere inferior a 90°, vârtejurile genunchilor formează
un vârtej mare, care, datorită conţinutului de energie concentrată în el, este aproape identic cu cel a
vârtejurilor de bază. Şi, deoarece o persoană obişnuită foarte rar se află în situaţia când sunt
necesare mişcări intense de amplitudă mare, efectuarea „şpagatului” şi alte exerciţii de acest fel,
vârtejurile genunchilor aproape întotdeauna formează un vârtej, forma spaţială a căruia se schimbă,
continuu, în concordanţă cu mişcările corpului. De acea uneori vârtejului genunchiurilor este
atribuit la cele de bază ca unul suplimentar, al optulea, şi se vorbeşte nu despre nouăsprezece
vârtejuri ci despre optsprezece.
Poziţionarea centrilor celor şapte vârtejuri principale este
următoarea: primul cel mai de jos– la baza corpului, al doilea – la acelaşi
nivel cu cel mai înalt punct al organului sexual, al treilea – un pic mai jos
de ombilic, al patrulea – la mijlocul cutiei toracice, al cincilea – la nivelul
bazei gâtului, al şaselea – între sprâncene în regiunea celui de al treilea
ochi, pe când cel de al şaptelea – reprezintă un con cu baza mai largă
îndreptată în sus şi poziţionat pe creştetul capului (Des. 1.1- 2). Într-un
corp sănătos, aceste vârtejuri se rotesc cu o viteză mare, asigurând cu
„prană” sau „forţa eterică” pentru toate sistemele organismului uman.
Însă, când funcţionarea unuia sau a mai multor vârtejuri este perturbată,
Рис 1.1-2 fluxul pranei slăbeşte sau se blochează... Pe scurt, tulburarea circulaţiei
pranei este exact ceea ce noi numim „boală” sau „bătrâneţe”.
- La o persoană normală, - continuă colonelul, - frontierele externe ale vârtejurilor ies foarte
mult în afara corpului. La cele mai puternice şi dezvoltate în multe privinţe persoane, toate
vârtejurile se contopesc într-un câmp de formaţiune densă ce se roteşte formând la aspect un
gigantic ou energetic. (Des. 1 – 1.3).
La un om obişnuit tot are
aspectul unui ou. Doar că densitatea
câmpului este diversă – centrul
vârtejurilor, după densitate, este diferit
la periferie. (Des. 1 – 1.4).
Da, la un individ bătrân şi
bolnav, aproape toată energia
vârtejurilor este concentrată lângă
centrul lor şi deseori nu ies în afara
corpului. (Des. 1 – 1.5). Cea mai
rapidă şi radicală metodă de restabilire
a sănătăţii şi tinereţii constă în redarea
vârtejurilor caracteristicile lor
energetice normale. Pentru a o face,
există cinci exerciţii simple. Mai exact
sunt şase, dar al şaselea este deosebit şi eu vă voi povesti despre el separat. La moment ne oprim
asupra celor cinci exerciţii, fiecare acţionând benefic, însă plinătatea efectului se atinge doar din
îndeplinirea sistematică a tuturor cinci. De fapt, nu sunt doar simple exerciţii, nu în zadar lama le
numesc „mişcări rituale”. Aceste mişcări rituale şi compun simplul sistem
al antrenamentului eteric, numele căruia este „Ochiul renaşterii”. Acum
vă voi povesti despre toate mişcările rituale pe rând.
Prima Mişcare Rituală

- Prima mişcare rituală, - continuă Sir Henry povestirea sa, - e foarte

simplă. Se efectuează cu scopul de a oferi rotirii vârtejurilor un moment
adiţional de inerţie. Mai simplu vorbind, cu ajutorul primei mişcări rituale
ca şi cum am accelera vârtejurile, conferindu-le viteză şi stabilitate.
- Poziţia iniţială pentru prima mişcare rituală: staţi în picioare drepţi
cu mâinile întinse lateral orizontal la nivel umerilor. Având deja această
 pagina 11 din 33
poziţie, începeţi rotirea în jurul propriei osiei până veţi simţi o uşoară ameţeală. Este foarte
importantă şi direcţia în care vă rotiţi – de la stânga la dreapta. Cu alte cuvinte, dacă aţi fi in centrul
unui cadran de ceas aflat pe podea şi cu faţa în sus, v-aţi roti în direcţia acelor de ceasornic. (Des.
РД - 1). Femeile se rotesc în aceeaşi direcţie.
Pentru marea majoritate de adulţi e de ajuns să se rotească de cinci ori în jurul osiei sale
pentru a simţi ameţeală. Din această cauză, lama recomandă pentru începători să se limiteze doar la
trei ori. Dacă, după efectuarea primei mişcări rituale, veţi simţi nevoia de a vă aşeza sau culca,
pentru a scăpa de ameţeală, în mod obligatoriu ascultaţi-vă această necesitate naturală a corpului
vostru. Eu, la început, procedam anume în acest mod.
- În perioada de început a efectuării mişcărilor rituale este important să nu supradozaţi. Să
fiţi atenţi ca să nu treceţi acea limită, după care o uşoară ameţeală trece în una mai puternică şi e
acompaniată de uşoare accese de greaţă, deoarece practica următoarelor mişcări rituale poate duce
la vomă. Practicând toate cele cinci mişcări rituale, veţi observa cu timpul că puteţi să vă rotiţi în
prima parte tot mai mult şi mai mult fără a ajunge la o ameţeală evidentă.
- În afară de aceasta, pentru a „îndepărta” limita ameţelilor, puteţi folosi metoda larg
aplicată în practică de către dansatori şi sportivii patinajului artistic. Înainte de a începe rotaţia,
fixaţi privirea pe un punct imobil direct în faţa voastră. Începând rotirea, nu luaţi privirea de la
punctul ales pe cât e posibil. Când însă, din cauza rotirii capului, punctul fixării privirii va pleca din
câmpul vostru de vizualizare, întoarceţi rapid capul anticipând rotirea corpului, şi, pe cât e posibil
de repede, iarăşi „prindeţi” cu privirea acel punct imobil. Această metodă de lucru cu utilizarea
punctului de reper permite de a îndepărta considerabil limita ameţirii.
- Când îmi exercitam serviciul militar în India, permanent mă mira cum puteau aşa zişii
„dervişii dansatori”să se rotească fără oprire, ore întregi, într-un dans straniu religios. Cunoscând
prima mişcare rituală mi-am amintit două momente destul de importante: primul – dervişii
dansatori se roteau permanent în aceeaşi direcţie, de la stânga la dreapta, după acele ceasornicului,
şi al doilea – toţi ei aveau un aspect puternic şi tânăr – nu se puteau compara cu persoanele de
aceeaşi vârstă.
- Am întrebat pe unul din învăţătorii lama din locaş dacă are vreo legătură practica
dervişilor dansatori cu mişcările rituale. Mi-a răspuns că dervişii folosesc în practica lor acelaşi
principiu, însă l-au dus până la absurd. Ca rezultat a hipersolicitării vârtejurilor prin acţiunea
corpului, la un anumit moment apare o tulburare serioasă. Are loc ceva asemănător cu o „explozie
internă”, ce are acţiuni destul de malefice asupra corpului. Dervişii explică această „explozie” ca pe
o „iluminarea psihică” – ceva de genul unei iluminări religioase dar în majoritatea cazurilor aceasta
este o eroare, deoarece starea ce rezultă are foarte
puţine tangenţe cu „iluminarea adevărată”.
- Spre deosebire de dervişi, lama, în practica
lor, nu se rotesc niciodată până la completa epuizare,
efectuând mişcarea nu de sute de ori, ci doar zece-
douăsprezece ori, exact atâtea ori cât e necesar, în
fiecare caz, anume pentru stimularea vârtejurilor.
Cifra maximală de rotaţii pentru o singură dată însă
nu trece de douăzeci şi una de ori.
A doua mişcare rituală
- Imediat după prima mişcare rituală, -
continuă Sir Henry Bradford, - se efectuează a doua
mişcare rituală, care umple vârtejurile cu forţa
eterică, mărind viteza lor de rotire şi conferindu-le
stabilitate. Efectuarea ei este şi mai simplă decât
prima. Poziţia iniţială a celei de a doua mişcări
rituale este culcat pe spate. Ar fi optim să staţi culcat
pe un covor gros sau pe ceva destul de moale şi cald.
Lama utilizează covoraşele pentru meditare. Este o
rogojină groasă din fibre vegetale şi lână de iac.
 pagina 12 din 33
Scopul principal al covoraşului este de a izola corpul de răceala podelii, cu toate că lama utilizează
covoraşele şi în timpul practicilor de meditaţie pentru a şedea confortabil, de aici vine şi denumirea
de „covoraş pentru meditaţie”. Lama acordă rolul principal în special meditaţiilor, folosind „Ochiul
renaşterii” doar ca mijloc pentru a menţine corpul în formă şi asigurându-i acea imensă energie,
care e necesară pentru o meditaţie efectivă.
- A doua mişcare rituală se efectuează astfel: întindeţi mâinile de-a lungul corpului cu
degetele unite strâns lipite de podea şi ridicaţi capul lipind cu putere bărbia de piept. Apoi ridicaţi
picioarele drepte vertical în sus, fiind atenţi de a nu rupe bazinul de la podea. Dacă puteţi, ridicaţi
picioarele nu doar vertical în sus ci şi spre voi până în momentul când simţiţi că bazinul se ridică de
la podea. Scopul principal – să nu îndoiţi picioarele în genunchi. Apoi, încet, întoarceţi la podea
capul şi picioarele. Relaxaţi toţi muşchii şi repetaţi mişcarea încă o dată.
- În această mişcare rituală o mare importanţă o are coordonarea mişcărilor cu respiraţia.
La început expiraţi pentru a scoate tot aerul din plămâni. Pe parcursul ridicării capului şi a
picioarelor urmează să faceţi o lină inspiraţie foarte profundă şi completă, în timpul coborârii lor –
tot o astfel de expiraţie. Dacă aţi obosit şi aţi decis să vă odihniţi un pic între repetări, stăruiţi-vă să
păstraţi acelaşi ritm al respiraţiei, ca şi pe parcursul mişcărilor. Cu cât mai profundă este respiraţia,
cu atât mai înaltă este eficacitatea practicii.
- Unul din lama îmi povestea că a venit în mănăstire foarte bolnav şi slăbit şi nu putea ridica
nici un pic picioarele drepte de la podea. Din această cauză a început prin ridicarea picioarelor
îndoindu-le în genunchi şi abia de putea ridica capul de la podea. Treptat a reuşit să ridice coapsele
cu genunchii în sus, însă gleznele rămâneau în jos. Apoi, datorită antrenamentului zilnic, a învăţat
să îndrepte picioarele îndoite şi să strângă bărbia la piept, la scurt timp, a reuşit să ridice în sus
vertical picioarele perfect drepte (Des. РД - 2).
- Şi în genere, acest lama mă surprindea. Când îmi povestea despre păţaniile lui de la
începutul practicii, el avea aspectul unui etalon al tinereţii virile şi al puterii, cu toate că ştiam, ca
vârstă era cu mulţi-mulţi ani mai în vârstă ca mine. Dar, sincer vorbind, în admirarea mea faţă de
acest om nu era acea fracţiune de uimire indescriptibilă ce o aveam faţă de lama Kî. După lama Kî,
să mă uimeşti cu tinereţea şi puterea sau supraomenescul unui bătrân era practic imposibil. Acelaşi
lama, despre care vă povesteam, periodic se distra prin acea, că ducea jos în sătuc fructe din livada
mănăstirii pentru a le schimba pe lapte de iac. În mănăstire aveau capre, dar acest om prefera
laptele de iac. Si alţi lama îl preferau. Pe semne, altitudinea de la nivelul mării, unde se afla valea
noastră, nu era chiar aşa de mare, deoarece în mica grădină, cultivată de lama pe terasa de jos a
mănăstirii, acoperită cu un strat gros de pământ fertil adus din luncă, creşteau pomi fructiferi
scunzi, ce reuşeau peste vară să dea o roadă destul de bună. De obicei, lama încărca cu fructe un
coş mare (în el încăpeau nici mai mult nici mai puţin de o sută de livre de mere mărunte şi pere) şi
cu un pas cadenţat cobora în jos pe cărare. În sat dădea merele şi aranja în coş câteva ulcioare grele
cu lapte, apoi, tot atât de cadenţat, se ridica înapoi în mănăstire. După câteva luni de trai în
mănăstire, în momentul când pentru prima dată m-am decis să îl însoţesc într- o astfel de plimbare,
am fost nevoit să mă opresc nu mai puţin de zece ori pentru a-mi trage răsuflarea. E şi adevărat,
mai târziu am fost şi eu în stare să fac plimbări în sus şi în jos cu aceeaşi uşurinţă, dar aceasta e o
altă poveste.

A treia mişcare rituală

- A treia mişcare rituală trebuie efectuată imediat după primele două. Şi, la fel ca şi primele
două este foarte simplă. Poziţia iniţială este de a sta pe genunchi, îi depărtaţi unul de altul la nivelul
bazinului, astfel ca coapsele să fie situate strict vertical. Palmele le amplasaţi pe partea posterioară
a muşchilor coapsei exact sub fese. Apoi aplecaţi capul înainte, lipind bărbia de piept. Aruncând
capul înapoi în sus, bombaţi cutia toracică şi încovoiaţi coloana vertebrală înapoi, sprijinindu-vă un
pic cu mâinile de coapse, după ce vă întoarceţi în poziţia iniţială cu bărbia lipită de piept. Un pic vă
odihniţi, şi dacă e necesar repetaţi de la început. Aceasta este a treia mişcare rituală a „Ochiului
renaşterii”(Des. РД - 3).
 pagina 13 din 33
- Ca şi a doua mişcare rituală, a treia cere o sincronicitate a mişcărilor cu ritmul respiraţiei.
La început faceţi o expiraţie la fel de profundă şi completă ca la exerciţiul doi. Îndoindu-vă înapoi
urmează să inspiraţi, iar întorcându-vă
în poziţia iniţială – să expiraţi.
Profunditatea respiraţiei are o
importanţă majoră, deoarece anume
respiraţia este veriga de legătură între
mişcările corpului fizic şi dirijarea
forţei eterice. Din această cauză în
timpul efectuării exerciţiilor „Ochiul
renaşterii” se cere o respiraţie cât mai
profundă şi completă. Cheia unei
respiraţii profunde şi complete este în
expiraţie. Dacă expiraţia este făcută
complet, la fel de completă va fi şi
inspiraţie ce urmează natural.
- Am avut ocazia să urmăresc cum
aproximativ cincizeci de lama efectuează simultan practică „Ochiul renaşterii”. Ca atenţia să nu fie
distrasă de la procesele interne ce se petrec în corpul eteric, ei îndeplineau toate mişcările rituale, în
afară de primul, cu ochii închişi.
- Deja de mii de ani, lama au descoperit, că omul poate găsi în interiorul său răspunsurile la
toate misterele de neînţeles ale existenţei. Şi unica metodă veridică este practica, deoarece începând
cu un anumit nivel de complexitate al organizării materiei lumii, intelectul devine neputincios - nu
are mijloacele necesare pentru perceperea întregii complexităţi şi totodată a întregii simplităţi chiar
şi a lumii astrale, nemaivorbind deja de multele lumi de rang mai înalt.
- Totul, din ce este creată această lume în care trăim, îşi are originea în chintesenţa noastră
internă, de aceea viaţa reprezintă întotdeauna propria noastră creaţie. Doar alegerea noastră
defineşte cum se vor constitui circumstanţele, doar datorită dorinţelor noastre şi deciziilor, luate sau
neluate, se formează acele situaţii în care noi ne aflăm. Pentru majoritatea oamenilor din occident,
predispuşi să creadă că totul depinde de nişte forţe ale lumii externe imposibil de controlat prin
propria noastră voinţa, această concepţie este incomprensibilă şi inacceptabilă. Însă lama consideră,
că e viceversa, voinţa personală a omului este, într-adevăr, atotputernică. Totul depinde de nivelul
„cunoştinţei practice” pe care o deţine omul. Dar cunoştinţa practică este nu doar informaţia, dar
mai exact cunoaşterea a ceea cum să conduci conştientizat voinţa proprie în manifestarea ei nu doar
în această lume, ci şi în alte lumi mult mai „fine”. Acum, printre oameni, se propagă eronata idee
de a confunda cunoaşterea cu informaţia şi informatizarea. Poţi poseda graţios, în masă, informaţia
intelectuală, dar, de fapt, necunoscând nimic, adică fără a poseda capacitatea de aplicare a
cunoştinţeşor. Poţi cunoaşte, neacumulând mulţimea de informaţie, adică manipulând, în mod
practic, voinţa personală pe toate nivelele de manifestare a existenţei.
- Un exemplu notoriu reprezintă starea fizică a corpului. Majoritatea oamenilor din
occident, inclusiv fiziologii profesionali, savanţii şi intelectualii superinstruiţi sunt ferm convinşi de
ireversibilitatea proceselor de îmbătrânire şi imposibilitatea restabilirii corpului. Însă practica
tuturor lama, ai căror restabilire este doar etapa primară în dezvoltarea fiinţei omeneşti,
demonstrează opusul convingerilor intelectualilor. Deci avem de a face cu o iluzie, totul constă în
capacitatea utilizării mecanismelor ce oferă omului accesul la conducerea conştientizată a voinţei
personale.
 pagina 14 din 33
- Lama, şi în particular locuitorii mănăstirii, unde se păstrează cunoaşterea despre „Ochiul
renaşterii”, efectuează, la nivel astral şi eteric, un lucru imens, orientat spre bunăstarea omenirii.
Deoarece nivelele mai fine sunt şi mult mai înalte, având, prin urmare, un caracter regent pentru
nivelurile mai brute sau mai joase, schimbările neînsemnate efectuate la nivelele eterului şi în
special la nivelele astrale, provoacă schimbări globale esenţiale la nivel fizic, cu toate că cer
aplicarea a unei mai mici energii decât ar fi necesară pentru schimbările corespunzătoare
nemijlocit la nivel fizic fără aplicarea forţei, ce aparţine nivelurilor mult mai înalte.
- Într-o zi lumea va urma să se trezească uimită şi să
admire rezultatele lucrului măreţ, făcut de adepţii
învăţăturilor tainice (printre care se numără şi lama tibetani)
în colaborare cu alţii, cu forţe la moment necunoscute
omenirii.
Va sosi clipa, când deasupra planetei oamenilor se
va aprinde răsăritul unei epoci noi, va fi clipa naşterii unei
noi omeniri. Va apărea noul om, care îşi va controla voinţa
şi care va învăţa prin acţiunile ei conştiente să descopere
imensul potenţial ascuns în propriile forţe, trecând prin
durere şi suferinţe pentru a eradica războaiele şi lipsurile
din practica acestei planete1.
- Ne aşteaptă încă multe încercări, deoarece aşa zisa
„omenire civilizată” se află acum în necuprinsele adâncuri
ale întunericului şi ale celor mai întunecate vremuri
dintotdeauna, însă ne sunt rezervate cele mai bune destine
şi viitorul nostru este văzut plin de glorie şi de bucuria
ascensiunii spre culmile spiritului. Şi fiecare persoană, care
va decide să facă măcar cel mai mic pas către dezvoltarea şi
descoperirea conştiinţei proprii, un pas către înţelegerea
propriului suflet, va contribui cu micul său ajutor la
generala evoluţie a inteligenţei omeneşti, apropiind victoria
întregii omeniri în crâncena luptă pentru o nouă calitate a
conştientizării.
- Toate acestea sunt spuse de mine doar pentru a
sublinia: practicarea mişcărilor rituale ale „Ochiului
renaşterii” nu e doar un simplu antrenament fizic şi un
mijloc de autoîntremare, ci şi ceva mult mai global – unul din instrumentele de stăpânire a voinţei.

A patra mişcare rituală

- Atunci când pentru prima dată am început a patra mişcare rituală, - povestea colonelul, -
îmi părea foarte complicată. Însă, peste o săptămână de antrenamente, o executam cu aceeşi
uşurinţă de care dădeam dovadă la efecturea exercitiilor precedente.
- Pentru executarea celei de a patra mişcări rituale, aşezaţi-vă pe podea, întindeţi picioarele
în faţă cu tălpile poziţionate în părţi la nivelul umerilor. Îndreptând coloana vertebrală, puneţi
palmele cu degetele unite între ele pe podea, în părţi, lângă fese. Degetele mâinilor trebuie să fie
îndreptate înainte. Aplecaţi capul în jos, lipind bărbia de piept.
- Apoi daţi capul pe spate, pe cât e posibil în sus şi în urmă, şi ridicaţi trunchiul în faţă până
la poziţionarea lui pe orizontală. În faza finală, coapsele şi trunchiul trebuie să se afle pe acelaşi
plan orizontal, iar gambele şi mâinile – să fie poziţionate vertical, precum picioruşele unei mese.
Atingând această poziţie, pentru câteva secunde încordaţi toţi muşchii corpului, apoi relaxaţi-i şi
reveniţi la poziţia iniţială cu bărbia lipită de piept (Des. РД - 4). Apoi – repetaţi totul de la început.
- În această mişcare punctul cheie este respiraţia. Iniţial, expiraţi. Ridicându-vă şi, dând
capul pe spate, efectuaţi o inspiraţie lină şi adâncă. În timpul încordării muşchilor – reţineţi
1
Cred ca este important să ţinem con de faptul că cartea „Ochiul Renaşterii” a fost scrisă de P. Kelder înaintea celui de-
al doilea război mondial.
 pagina 15 din 33
respiraţia, iar când coborâţi la poziţia iniţială – expiraţi complet. În timpul odihnei dintre repetări –
menţineţi acelaşi ritm al respiraţiei.
- Înainte de a pleca din mănăstire, - continuă povestirea sa colonelul, - lama-învăţătorii mi-
au spus, că trebuie să transmit învăţătura primită acelor persoane care vor dori să se familiarizeze
cu ea, dar, nici într-un caz, să o nu transform într-o sursă de îmbogăţire proprie. Este exact acelaşi
lucru pe care mi l-a spus şi lama Kî. Din această cauză am hotărât să călătoresc un timp prin India,
şi, ca probă, să ofer în câteva oraşe mari lecţii de practicare a „Ochiului renaşterii” – pentru doritori
indieni sau chiar englezi. Chiar din primele zile ale predării mele am avut de înfruntat, cu primii
mei ucenici, o problemă care îmi părea de nerezolvat pe atunci. Elevii englezi şi americani, care
erau aproximativ cincisprezece la număr, au început să mă întrebe, cât îmi datorează pentru studii.
Când le-am spus că sunt un om cu o stare financiară destul de satisfăcătoare şi ţin aceste lecţii nu
pentru a câştiga bani, câţiva din ei au încetat să mai vină la mine. Cei care au rămas însă nu au
contenit să îmi ceară să fixez mărimea costului de studii. Un domn în etate mi-a explicat, că, luând
lecţii la mine gratis, se simte dator şi acest fapt îi provoacă permanent o senzaţie de disconfort
intern. Conform tuturor aparenţelor, aceeaşi senzaţie o simţeau şi ceilalţi ucenici ai mei. Eram într-
o profundă confuzie şi nu îmi imaginam cum să rezolv această problemă, când, într-o zi,
plimbându-mă seara de-a lungul râului, am văzut pe un învăţător-yoghin indian înconjurat de
ucenici. Şi atunci m-a luminat o idee: iată pe cine trebuia să întreb cum tradiţia soluţionează astfel
de probleme. Datorită unuia dintre ucenici, care şi-a oferit ajutorul de translator, m-am adresat către
guru – astfel sunt numiţi în India învăţătorii-yoghini – şi l-am rugat să mă ilumineze. „Văd în faţa
mea ochii unui om înţelept, - mi-a răspuns guru, - şi nu înţeleg de ce nu poţi găsi soluţia unei
probleme atât de simple. Dascălii tăi ţi-au dat instrucţiuni de a nu transforma această învăţătură în
sursa unei îmbogăţiri, dar oare ei ţi-au interzis de a primi plata pentru învăţarea celora care simt
necesitatea interioară de a achita costul lecţiilor? „Guru-varta” şi „guru-dakshina” – astfel numesc
cei înţelepţi mulţumita, pe care ucenicii recunoscători o aduc învăţătorului, răsplatind în acest mod,
cel puţin simbolic, pentru tot ceea ce el le dă. Şi dacă învăţătorul nu primeşte mulţumita, atunci el
ori procedează incorect, ori dă de înţeles ucenicului că, în careva fapt, nu i-a justificat încredere şi
urmează să plece. Lasă fiecare să aducă ceea ce doreşte, în acea cantitate pe care o consideră justă.
Astfel, ei vor înceta să sufere din cauza senzaţiei de a fi dator, satisfăcându-şi necesitatea de a te
mulţămi corespunzător posibilităţilor lor şi acelei importanţe pe care o are pentru ei învăţătura ce le
voi oferi. Vezi, totul e foarte simplu. Aceasta este tradiţia şi nu e necesar să o încalci. Dacă
consideri că ai dreptul de a da oamenilor ceea ce posezi, trebuie să le acorzi acelaşi drept şi lor. În
caz contrar, va apărea o nedreptate şi fiecare nedreptate are, în aceeaşi măsură, un efect malefic
asupra karmei profesorului şi a karmei ucenicului. Or, puţini sunt predestinaţi de a fi binefăcători,
iar karma de a fi binefăcător în mod merituos este apanajul celor aleşi. L-am mulţămit pe guru şi,
cu o mare uşurare, m-am îndreptat spre camera mea din hotel. Din acea zi problema achitării nu am
mai avut-o. Am adus în clasă o vază, în care orice doritor putea pune atât cât considera de cuviinţă.
Şi nimeni, nici chiar eu, nu ştia cine şi cât a pus în ea. Iar banii pe care mi-i aduceau ucenicii îi
utilizam achitând chiria pentru încăperea în care ţineam lecţiile.
- Să ne întoarcem însă la cea de-a patra mişcare rituală, - a zis Sir Henry. – În grupele mele
erau mulţi bătrâni, care, nu ştiu din ce cauză, considerau, că, dacă ei nu vor putea chiar de la
început să facă integral cea de-a patra mişcare rituală, nu vor reuşi niciodată nimic. Eram pus în
situaţia de a irosi o mulţime de timp şi efort pentru a-i convinge de a încerca să facă aşa cum
reuşesc. Atunci când ei, pur şi simplu, au început să se apropie maximal de forma dorită, succesul
nu a întârziat să sosească şi peste o lună de practică, nimeni nu mai avea probleme în efectuarea
celei de-a patra mişcări rituale.
- Îmi amintesc cum în Kalkuta o grupă era compusă, aproximativ două treimi, doar din
bătrâni. Majoritatea din ei nu doar ca nu puteau ridica trunchiul orizontal în cea de-a patra mişcare
rituală, dar abia de putea să-şi dezlipească fesele de la podea. Ceilalţi membri ai grupului – bărbaţi
şi femei de vârstă medie şi tinerii – efectuau această mişcare rituală cu uşurinţă, cea ce îi jena foarte
mult pe bătrâni şi îi făcea să se simtă inferiori. La urma urmei, am fost nevoit să divizez grupul în
două şi să predau separat bătrânilor. Chiar la prima lecţie a „grupului vârstnic” am menţionat că nu
este esenţială efectuarea perfectă a mişcării, ci regularitatea încercărilor insistente. Le-am
comunicat că eu pot efectua cincizeci de repetări a celei de a patra mişcări rituale şi nu simt nici cea
 pagina 16 din 33
mai mică oboseala, ceea ce am şi demonstrat imediat pentru a le înlătura orice dubiu. Şi apoi am
mai adăugat că eu, când am început însuşirea acestui exerciţiu, aveam aceeaşi problemă ca şi
oricare dintre ei. Şi ei m-au crezut. Din acea zi, această grupă a devenit una dintre cele mai bune în
ceea ce priveşte viteza de ameliorare a rezultatelor.
- Unica diferenţă între tinereţe şi bătrâneţe, sănătate şi boală constă în diferenţa regimului
de funcţionare a vârtejurilor. Este suficient să readuci vârtejurile în ordine şi bătrânul iarăşi va
întineri.

A cincea mişcare rituală

- Deci am ajuns şi la a cincea mişcare rituală, - anunţă colonelul. – Poziţia iniţială
reprezintă sprijinirea corpului culcat şi încovoiat. Corpul se sprijină pe palme şi pe buricele
degetelor de la picioare. Genunchii şi bazinul nu ating podeaua. Vârfurile degetelor, lipite, ale
mâinilor sunt orientate strict înainte. Distanţa dintre palme este puţin mai largă de nivelul umerilor.
Distanţa dintre tălpi, de asemenea.
- Începem mişcarea prin
ridicarea capului, insistând de a-l da
pe spate. Apoi trecem într-o poziţie a
corpului, care are aspectul unui
unghi ascuţit, cu vârful orientat în
sus. Simultan, mişcând gâtul, lipim
bărbia de piept. Fiţi atenţi ca
picioarele să rămână drepte, iar
mâinile drepte şi trunchiul să fie în acelaşi plan. În această poziţie copul
pare a fi îndoit în jumătate din zona bazinului. Şi atât. După aceasta, ne întoarcem în poziţia iniţială
– sprijin culcat şi încovoiat – şi executăm totul de la început (Des. РД - 5).
- După o săptămână de practicare, această mişcare devine cea mai simplă dintre toate cele
cinci. După ce vă obişnuiţi cu ea, atunci când reveniţi la poziţia iniţială, să încovoiaţi spatele înapoi
cât mai mult posibil, dar nu din contul regiunii lombare, ci îndreptând umerii şi bombând la maxim
pieptul. Să nu uitaţi însă ca genunchii şi bazinul nu trebuie să atingă podeaua. Suplimentar,
introduceţi în exerciţiu şi o pauză în timpul căreia încordaţi maximal toţi muşchii în ambele poziţii
– cea iniţială şi cea de vârf.
Schema respiraţiei la cea de-a cincea mişcare rituală este un pic neobişnuită. Începeţi cu o
expiraţie profundă când staţi sprijinit culcat şi încovoiat, faceţi o inspiraţie adâncă, pe cât e posibil,
atunci când vă „puneţi” corpul în jumătate. Reuşiţi să faceţi o respiraţie, aşa numită, paradoxală.
Când vă întoarceţi în poziţia iniţială, faceţi o expiraţie completă. Atunci când vă opriţi în punctul
iniţial şi cel de vârf, pentru a face pauza cu încordarea muşchilor, reţineţi respiraţia pentru câteva
secunde, corespunzător după inspiraţie şi după expiraţie.
- Oriunde, unde am predat mişcările rituale „Ochiul renaşterii”, - continuă povestirea sa Sir
Henry, - la început le numeau exerciţii izometrice. Parţial este adevărat, deoarece unul din
aspectele acţiunii lor constă în extinderea corpului, redându-i elasticitate şi mărind tonusului
general al muşchilor. Dar scopul principal nu constă în aceasta. Efectul-cheie al „Ochiului
renaşterii” se manifestă în acţiunea lui asupra caracteristicilor dinamice ale vârtejurilor corpului
fin.

- Într-o persoană tânără şi sănătoasă, caracteristicile dinamice ale tuturor celor şapte
vârtejuri sunt identice şi corespund armonios cu acele ale vârtejurilor secundare. În corpul fin al
unei persoane obişnuite de vârstă medie, vârtejurile principale se rotesc divers, armonia între ele
fiind dezechilibrată. Despre o armonie între vârtejurile principale şi secundare în acest caz deja nici
nu mai poate fi vorba. De fapt, aceasta este cauza principală a dereglării procesului schimbului de
substanţe ce duce la dezechilibrul sărurilor şi la diverse afecţiuni ale articulaţiilor. Dezacordul
ulterior în caracteristicile dinamice ale vârtejurilor şi pierderea lor de energie duce la dezvoltarea în
organismul fiinţei umane a unor patologii serioase şi provoacă îmbătrânirea părţii fizice.
***
 pagina 17 din 33
Colonelul a tăcut. Părea că povestirea lui a luat sfârşit. Atâta timp cât vorbea, în mintea mea
s-au acumulat o mulţime de întrebări, pe care am şi început să le pun, profitând de tăcerea lui.
- De câte ori e necesar de a repeta fiecare mişcare rituală? – a fost prima mea întrebare.
- La început, - răspunse colonelul, - vă recomand să efectuaţi fiecare mişcare de trei ori
consecutiv o dată pe zi. Păstraţi acest ritm pentru o săptămână. Apoi, fiecare săptămână, adăugaţi
câte două repetări. Astfel, pe parcursul celei de a doua săptămâni efectuaţi câte cinci repetări ale
fiecărei mişcări rituale, pe parcursul celei de a treia – câte şapte, pe parcursul celei de a patra – câte
nouă şi astfel până când veţi ajunge la repetările zilnice de douăzeci şi una de ori /21/. Dacă
efectuarea tuturor exerciţiilor într-o aşa cantitate creează dificultăţi, puteţi să le divizaţi în câteva
runde şi să le efectuaţi în două sau chiar trei episoade. Dar fiecare episod trebuie în mod obligatoriu
să includă toate cele cinci mişcări rituale strict în ordinea corespunzătoare. A schimba ordinea
mişcărilor rituale „Ochiul renaşterii”, precum şi a le distribui în timp este interzis. Spre
exemplu, în loc de un antrenament matinal, să zicem, de douăzeci şi una de repetări ale fiecărei
mişcări, puteţi face două – una de dimineaţă şi alta de seară, efectuând, de exemplu, zece repetări
dimineaţa şi unsprezece seara. Sau trei antrenamente, a câte şapte repetări fiecare, dimineaţa, la
amiază şi seara.
- Deseori apar probleme legate, în special, de efectuare a primei mişcări rituale – rotirea în
jurul propriei osii. Dacă vă veţi ciocni de ele, să nu disperaţi şi să nu vă grăbiţi. Faceţi atâtea rotaţii,
câte rezistaţi. Va trece ceva timp şi veţi învăţa, fără careva dificultate, să efectuaţi toate cele
douăzeci şi una de rotaţii prescrise. Un ucenic de-al meu a avut nevoie de un an pentru aceasta.
Celelalte patru mişcări rituale nu îi cauzau probleme, de aceea le efectua de douăzeci şi una de ori,
iar prima o deprindea treptat. Asupra rezultatelor nu a avut nici o influenţă, iar peste un an a reuşit
perfect să se rotească în jurul osiei sale atâtea ori câte era necesar.
- Există persoane care nu sunt capabile să se rotească nici măcar o dată în jurul osiei lor,
deoarece au aparatul vestibular foarte slăbit. În acest caz, se recomandă de a efectua, pe parcursul
primelor patru – şase luni, celelalte patru mişcări rituale, începând cu a doua, iar prima - de omis.
Iar după expirarea acestui termen – treptat se încearcă de a executa şi prima mişcăre.
- În ce perioadă a zilei este mai eficient antrenamentul? – am întrebat.
- Dimineaţa sau seara. Cel mai bine – la răsărit şi la apus. Dar dacă aveţi mult de lucru şi nu
reuşiţi să vă treziţi până la răsărit, nu disperaţi. Puteţi efectua partea matinală a mişcărilor rituale
atunci când vă este mai comod, important să o faceţi până la amiază, deoarece după amiază începe
partea de seară. Dar la acest regim se trece treptat, începând cu o rundă completă de mişcări o dată
pe zi – dimineaţa sau seara. După ce practicaţi „Ochiul renaşterii” a câte douăzeci şi una de ori
odată pe zi, pe parcursul a minim patru luni, puteţi începe cu a doua rundă, începând cu trei ori şi
exact ca la început, mărind cu două repetări în fiecare săptămână. Desigur, puteţi să nu vă opriţi la
efectuarea a douăzeci şi una de repetări, ajungând la treizeci şi şase, şaptezeci şi două sau chiar
până la o sută opt/108/, însă pentru aceasta trebuie să aveţi o motivaţie foarte serioasă, deoarece, în
acest caz, nu se va trata deja doar de grija pentru propria sănătate, ci de o practică de dezvoltare
spirituală.
- Sunt oare importante în aceeaşi măsură toate cele cinci mişcări rituale? – m-am interesat.
- Desigur, - răspunse colonelul. – Una fără alta nu funcţionează atât de eficient. Cum deja
am menţionat, în cazuri excepţionale, temporar se poate exclude prima mişcare, dar celelalte patru
se efectuează doar împreună. Însă şi prima trebuie să fie însuşită cât mai curând. În cele mai
excepţionale cazuri, se poate exclude din antrenament una din cele patru mişcări finale. Dar numai
atunci când nu există vreo posibilitate de a o efectua, dar şi aceasta să fie temporar. Cu stăruinţa
corespunzătoare în efectuarea a celorlalte exerciţii posibile, şi acea mişcare care părea imposibilă,
la început, cu timpul, va putea fi realizată.
- Un alt moment important: nici într-un caz nu acceptaţi supraefortul şi oboseala! Ele pot
duce doar la rezultate negative. Toate mişcările vor fi efectuate în corespondenţă cu propriile
posibilităţi, conform reuşitei, treptat mărind-le numărul şi apropiindu-le de forma ideală. Timpul şi
răbdarea, în acest caz, sunt aliaţi fideli. Nu am avut încă ucenici care nu ar fi putut, în final, după
multe antrenamente, să ajungă la practicarea exerciţiilor în forma desăvârşită.
 pagina 18 din 33
- Ei bine, - am zis, - dar dacă din anumite motive persoana nu poate efectua deloc una din
cele cinci mişcări rituale. De exemplu, în urma unei traume a coloanei vertebrale sau din cauza
pierderii braţului ori piciorului?
- Am avut şi astfel de cazuri. Desigur, dacă există o careva posibilitate de a trece obstacolul,
de exemplu inventând un dispozitiv special sau fiind ajutat de cineva, este de dorit să fie aplicate şi
practicate toate cele cinci mişcări. Însă, dacă e ceva ieşit din comun şi nu există o altă soluţie, se
efectuează doar ce e posibil. Căci se ştie: „Ochiul renaşterii” este o metodă foarte puternică şi
eficientă şi, de aceea, chiar anumite părţi ale ei funcţionează separat. Această afirmaţie poate fi
demonstrată şi pe exemplul dervişilor dansatori. Dacă cei tineri trădează, aparent, semne de
epuizare din cauza cantităţii excesive de rotaţii, atunci cei mai în vârstă, mai temperaţi în
practicarea rotaţiilor, ating o imensă forţă, rezistenţă şi vitalitate. Prin urmare, chiar şi practicarea
doar a unui element al mişcării rituale „Ochiul renaşterii” poate fi benefică. Fiecare să facă partea
maximă din ce îi este accesibil, neajungând la epuizare, şi totul va fi perfect.
- Iar dacă o persoana mai practică şi un alt tip de sport sau de antrenament fizicopsihologic
– căci „Ochiul renaşterii”, pe câte înţeleg, se referă la o asemenea categorie de metode practice –
urmează să-l continue sau este forţată să-l abandoneze? Oare „Ochiul renaşterii nu acţionează în
contradicţie cu alte tipuri de practici?
- Nici într-un caz, - a răspuns cu fermitate Sir Henry. – Dacă practicaţi şi altceva –
continuaţi spre binele vostru. „Ochiul renaşterii” doar vă va ajuta şi mai mult, mărind, în mod
considerabil, eficacitatea antrenamentelor voastre de bază. Chiar şi lama utilizează această practică
ca pe una auxiliară. Pentru ei „Ochiul renaşterii” este un fel de bază energetică pentru practicile
meditative şi antrenamentele mult mai complexe şi sofisticate. În lăcaş soseau oameni simpli şi
lama nu doar din sud-vest, de unde venisem şi eu, dar şi din nord, din est – de pretutindeni. Şi unii
din lama aduceau cu ei practicile lor personale – arte marţiale foarte complexe, diverse tehnici de
yoga tibetană, printre ei erau şi pictori, erau şi copiatori de manuscrise... Toţi erau bineveniţi în
mănăstire, toţi erau instruiţi, şi tuturor „Ochiul renaşterii” le ajuta să atingă noi înălţimi în arta lor
personală. Sunt convins, orice sistem construit armonios contribuie la menţinerea tinereţii şi a
forţelor. Iar datorită practicii „Ochiul renaşterii”, la acestea se adaugă şi corecţia caracteristicilor
dinamice ale vârtejurilor.
- Gândiţi-vă Henry, nu aţi omis nimic? – rugasem eu.
- Probabil mai sunt două lucruri care pot avea însemnătate. Vă amintiţi, menţionasem că în
intervalul dintre repetările mişcărilor rituale trebuie să continuaţi să respiraţi în acelaşi ritm ca şi în
timpul practicii. Dar dacă nu simţiţi dificultăţi, intervalele între repetările aceleiaşi mişcări rituale
nu au rost, efectuaţi mişcările ca pe un continuu episod. Însă, între fiecare două mişcări rituale,
pauza este necesară. Şi nu doar o simplă pauză. Trebuie să staţi în picioare drepţi, puneţi mâinile
pe talie şi efectuaţi câteva respiraţii line complete, urmărind atent, între timp, senzaţiile care apar în
corp şi concentrând atenţia pe partea corpului care se află în abdomen la nivelul ombilicului. Mai
devreme sau mai târziu, veţi simţi neapărat curgând prin corp în timpul inspiraţiei fluxurile de
prană. Iar peste un timp, probabil veţi începe a vedea vârtejurile. Respirând în pauzele dintre
mişcări, încercaţi, în timpul expirării, să vă relaxaţi la maxim şi să simţiţi cum prana „deteriorată”,
împreună cu finele blocaje întinate şi bolnăvicioase, iese din corp, fiind eliminată de fluxurile
pranei „proaspete”, care soseşte în corp în timpul inspiraţiei.
- Al doilea moment, care poate fi de mare ajutor: procedurile cu apă de după practicarea
„Ochiului renaşterii”. Cel mai bine e să faceţi un duş cald sau doar un pic răcoros. S-ar putea, la fel,
să vă frecaţi întregul corp cu un prosop înmuiat în apă caldă şi apoi să vă ştergeţi complet pentru a
vă usca. După practicare este strict interzis duşul răcoritor sau cu atât mai mult cel cu apă
rece. Şi încă un moment: niciodată să nu faceţi baie cu apă rece sau duş, stropiri sau ştergeri
până în momentul, când frigul pătrunde adânc în corp, deoarece toate acestea vor distruge
considerabil structura eterică pe care o restabileşte practicarea mişcărilor rituale. Nici înainte
de antrenament, nici după, nici în altă perioadă. Şi chiar dacă până la antrenament sau în altă
perioadă procedurile scurte şi superficiale cu apă rece pot fi folosite pentru o generală călire a
corpului, atunci imediat după antrenament ele sunt strict interzise, deoarece pot declanşa schimbări
patologice, care, având arsenalul vostru accesibil de mijloace la îndemână, pot deveni ireversibile.
 pagina 19 din 33
De acea, dacă nu aveţi posibilitatea de a primi, imediat după antrenament, proceduri cu apă caldă,
aşteptaţi ca corpul să se răcească şi, doar după cel puţin o oră de pauză, să vă folosiţi de apa rece.
Eram încântat de toate cele spuse de Sir Henry, dar scepticismul caracteristic unui om
intelectual având mentalitatea occidentală nu îmi dădea pace, din când în când şoptindu-mi cu
neîncredere de undeva din adâncul conştiinţei:
- Nu domnule, ceva aici nu se leagă. E imposibil să fie atât de simplu.
Iată de ce nu am putut să mă abţin şi să nu întreb:
- Pentru Dumnezeu, scuzaţi Henry, însă nu mă lasă senzaţia, că totuşi îmi ascundeţi ceva.
Oare să fie într-adevăr totul atât de simplu?
- Ceva mai simplu nu există, Vă asigur, Pete. E necesar doar să practici sistematic mişcările
rituale, începând cu trei repetări ale fiecărei şi treptat ajungând la douăzeci şi una pe zi. E
acceptabilă o omitere nu mai mare de o dată pe săptămână, nici într-un caz mai multe. Dacă însă o
călătorie sau o altă cauză va întrerupe practicarea mai mult de două zile pe săptămână, toate
rezultatele atinse vor fi în pericol. În cazul unei pauze de durată, apare riscul ca corpul
dumneavoastră să înceapă a se degrada cu o viteză mai mare decât cea pe care o aveaţi înainte de
începerea practicii.
- Spre fericire, marea majoritate a celor care încep a practica „Ochiul renaşterii”, la scurt
timp observă că nu doar e util, dar şi foarte plăcut. Senzaţia mobilizării, a puterii şi a disponibilităţii
de a înfrunta cu toate forţele necesare orice problemă, îl inspiră atât de mult pe cel ce practică
mişcările rituale, întrucât el aşteaptă cu nerăbdare momentul rezervat pentru următoarele exersări.
Şi, la urma urmei, pentru efectuarea celor cinci mişcări rituale în volumul lor complet sunt necesare
doar cincisprezece - douăzeci de minute! Iar o persoană bine antrenată le face toate în doar opt –
zece minute! Şi dacă ziua voastră este într-atât de aglomerată cu afaceri, şi nu puteţi să găsiţi nici
aceste câteva minute, atunci, pur şi simplu, sculaţi-vă puţin mai devreme şi culcaţi-vă un pic mai
târziu. Aceasta nu vă va schimba cu mult ritmul, doar câteva minute…
- Cele cinci mişcări rituale, despre care v-am relatat, sunt destinate restabilirii rapidă a
sănătăţii şi tonificarii generale a organismului. Dar schimbarea aspectului vostru
exterior depinde de un şir întreg de factori. Cred că exemplul meu este destul de
convingător pentru a demonstra că, totuşi, o astfel de metamorfoză este posibilă. Or, la
exterior, par de două ori mai tânăr decât sunt în realitate. E adevărat?
Nu i-am răspuns nimic în faţa evidenţei.
- Păi, - continuă colonelul, - nu e nici un secret, unii au înfăţişarea de bătrân la patruzeci, iar
alţii par tineri şi la şaizeci. Factorii-cheie sunt reprezentaţi de starea psihologică şi de intenţia de a
rămâne tânăr. Dacă dumneata înşuţi, uitând de vârsta voastră cronologică, vă simţiţi tânăr, vârsta
voastră biologică va începe să se „ajusteze” determinările autoconştiinţei voastre, şi cei din jur vă
vor percepe ca pe o persoană tânără. Începând a practica „Ochiul renaşterii”, am făcut totul ce a
fost posibil pentru a înlătura complet din conştiinţa mea propria imagine a unei persoane bătrâne şi
ramolite. În loc de aceasta, mi-am format imaginea internă proprie a unui gentilom în floarea
vârstei. Apoi am suplimentat această formă mentală cu un conţinut energetic, exprimat prin
intermediul unei intenţii inflexibile de a fi tânăr şi puternic. Intenţia a mărit puterea voinţei. Iar
rezultatul – iată-l, îl aveţi în faţa ochilor.
- Pentru mulţi, o astfel de transformare a autoconştiinţei este una dintre cele mai grele
sarcini, deoarece majorităţii oamenilor le este extrem de greu să se rupă din lanţurile schemelor
mentale deja formate. Credeţi-mă, există atâtea fiinţe omeneşti, care nu o pot face nici sub
ameninţarea morţii. Nu le ajunge energie pentru a-şi forma intenţia. Au fost învăţaţi de a crede
ferm că trupul omenesc este programat să îmbătrânească, să se ramolească şi să piară. Practicarea
„Ochiului renaşterii” le oferă energia necesară. Pe neaşteptate pentru ei înşişi, încep să se simtă tot
mai energici şi mai energici. Şi încep a crede în posibilitatea renaşterii. Iar în continuare: totul
ţine de tehnică. Atitudinea faţă de vieţă începe radical să li se schimbe, iar, peste un timp, şi cei din
jur încep să perceapă aceste persoane într-o perspectivă diversă. Când o astfel de persoană aude:
„O, domnule, arătaţi atât de tânăr!” sau „Doamnă, sunteţi încântătoare”, ultimele obstacole din
calea metamorfozei sunt distruse praf, iar intenţia devine inflexibilă şi, în lumea oamenilor, nu
rămâne nimic inaccesibil voinţei acestei persoane.
- Şi atât? – mă interesasem.
 pagina 20 din 33
- Nu, nu e totul, - pe aceeaşi tonalitate şi cu un zâmbet misterios, mi-a răspuns colonelul. –
Am pomenit doar despre doi factori. În realitate sunt trei.
- А-а-а, - m-am amintit eu, - nu mi-aţi povestit încă despre cea de-a şasea mişcare rituală.
Chiar la început, dacă nu mă înşeală memoria, aţi menţionat despre ea, aşa e?
Exact! A şasea mişcare rituală reprezintă cel mai important factor pentru cei care au intenţia
de a-şi schimba aspectul şi de a arăta mai tineri decât sunt în realitate. Acest exerciţiu este cunoscut
în yoga indiană sub denumirea „Uddiana-bandha”. Neapărat Vă voi povesti despre el, doar că nu
acum.
Capitolul doi
Şi nu poate fi liber acel, care este sclavul trupului său
- Lucius Annaeus Seneca
Au trecut aproximativ trei luni din ziua întoarcerii lui Sir Henry Bradford din India. În acest
răstim s-au întâmplat multe evenimente. Eu însumi am început să practic „Ochiul renaşterii”
imediat din ziua în care colonelul mi-a povestit despre el. Rezultatele nu s-au lăsat de aşteptat.
Eram foarte mulţumit. Aproape tot timpul colonelul era ocupat cu organizarea afacerilor sale,
restabilirea relaţiilor care se întrerupseseră în timpul lipsei sale, şi cu crearea unei afaceri noi, căci
acum forţe pentru a munci avea în exces. Din această cauză, după acea memorabilă zi, când am
descoperit esenţa „Ochiului renaşterii”, nu ne-am mai văzut destul de mult timp. Când în sfârşit Sir
Henry m-a sunat, începusem cu entuziasm să-i povestesc cât de vizibil s-a schimbat, doar după
câteva săptămâni de practicare, starea mea energetică şi statutul psihologic. De asemenea, i-am
comunicat că sunt mult mai mult decât mulţămit de rezultate şi chiar şi ultimele fărâme de îndoială
au dispărut, fără urmă, din conştiinţa mea.
Eram într-atât de însufleţit, încât jinduiam neapărat să împărtăşesc minunatul secret al
izvorului tinereţii cu toţi cei cărora acestă experienţă putea fi de ajutor. De aceea, la sfârşitul
convorbirii noastre, i-am pus colonelului următoarea întrebare:
- Ascultaţi, Henry, care ar fi atitudinea Voastră faţă de propunerea de a profesa însuşirea
mişcărilor rituale „Ochiul renaşterii” pentru doritori, aici, în Londra?
- Nu e rea ideea, - a răspuns el, - cu mare plăcere m-aş apuca de aceasta, dar cu respectarea
a patru condiţii. Prima, în grup să fie aproximativ un număr egal de femei şi de bărbaţi, care, pe cât
e posibil, să reprezinte toate straturile societăţii – de la sfera de acţiune a profesioniştilor
intelectuali de rang înalt până la cea a casnicelor şi a muncitorilor necalificaţi. Desigur, ar fi bine
să implicăm şi pe cineva din aristocraţie, dar mă tem că, iniţial, aceasta va fi destul de complicat,
mai ales ţinând cont de compoziţia atât de pestriţă a grupului. În al doilea rând, grupul să fie
compus din persoane cu o vârstă nu mai mică de cincizeci de ani. Partea de sus a limitei de vârstă
nu se fixează: dacă veţi reuşi să găsiţi un bătrân centenar, aş fi foarte fericit. Desigur, practica
„Ochiul renaşterii” este benefică, indiscutabil, şi pentru cei tineri, însă doresc ca prima grupă să
aibă o valoare indicativă, din această cauză insist să se respecte cea de-a doua condiţie. Şi apoi, cei
tineri mai au timp la dispoziţie, nu atât de mult pe cât cred ei, dar… În al treilea rând, numărul
membrilor grupului să nu depăşească cincisprezece persoane. Şi a patra, să nu existe o taxă fixă.
Acel care va dori să achite studiile, să plătească atât cât va considera de cuviinţă. Dacă suma
acumulată nu va acoperi cheltuielile de închiriere a localului, voi compensa eu din mijloacele mele
diferenţa, căci, slavă Domnului, le am îndeajuns.
Sincer vorbind, a treia condiţie a colonelului m-a decepţionat un pic. Deja îmi imaginam o
sală spaţioasă, plină de o mulţime de lume, practicând cu zel „Ochiul renaşterii”. Să schimb ceva
însă nu am putut şi am acceptat toate cele patru condiţii ale colonelului.
De curând am reuşit să formez un grup ce corespundea tuturor acelor cerinţe care le
înaintase Sir Henry şi cursurile au început. Chiar de la început am înţeles că ideea noastră e sortită
succesului. Colonelul ţinea câte o lecţie de iniţiere pe săptămână şi dădea „temă pentru acasă”
fiecărui membru al grupului conform posibilităţilor sale individuale. Deja peste două săptămâni mi
se păruse că observ semne vădite de ameliorare a situaţiei la câţiva membri ai grupului. Colonelul
însă cerea ca noi să nu discutăm între noi rezultatele obţinute, şi, din această cauză, nu aveam
posibilitatea de a-mi verifica veridicitatea. După o lună de exersări, colonelul a pus capăt acestei
incertitudini. El a propus să organizăm ceva asemănător cu o şedinţă de grup, în cadrul căreia
 pagina 21 din 33
fiecare să aibă oportunitatea de a-şi împărtăşi propriile observări şi de a primi răspunsuri la
întrebările care-l preocupă.
Toţi membrii grupului, fără excepţii, relatau despre văditele îmbunătăţiri ale stării sănătăţii
şi ale tonusului. Aspectul exterior al multora s-a schimbat spre bine. Dar cel mai mare progres l-a
avut cel mai în vârstă dintre ucenicii colonelului: un bătrânel plăcut şi uscăţiv de şaptezeci şi cinci
de ani. La a zecea săptămână, toţi membrii grupului efectuau toate cele cinci mişcări rituale în
cantitatea deplină – a câte douăzeci şi una de ori. Toţi susţineau că se simt nu doar mai sănătoşi, dar
şi mai tineri. Unii susţineau, în glumă, că nu mai ziceau nimănui câţi ani au într-adevăr. În legătură
cu aceasta mi-am amintit cum cineva, chiar la începutul lecţiilor, îl întrebase pe colonel câţi ani are
şi acesta a răspuns că preferă să nu discute despre vârsta sa până la sfârşitul celei de-a zecea
săptămâni de exersări. Termenul indicat de către Sir Henry a sosit, iar el continua să tacă şi să nu
dezvăluie membrilor grupului vârsta sa. Eu însă mi-am luat un aer, de parcă nu am nici cea mai
vagă idee despre aceasta. Atunci cineva a propus să se facă un fel de concurs: să scrie fiecare pe o
bucată de hârtie câţi ani crede că are colonelul, iar apoi adevărul va fi afişat şi se va vedea a cui
ipoteză a fost cea mai corectă. Aşa şi am făcut şi, în momentul când Sir Henry a intrat în sală, toate
hârtiuţele cu cifrele presupuse au fost deja colectate.
Când i-am povestit colonelului ce am întreprins, el a rugat:
- Fiţi amabil, Pete, daţi-mi acele foiţe mie. Este destul de interesant ce impresie
obiectivă îşi formează oamenii despre vârsta mea. Iar apoi voi anunţa tuturor câţi ani am în
realitate.
A luat hârtiile şi a început să citească în glas cifrele. Cu fiecare variantă nouă, expresia feţii
colonelului se făcea tot mai mulţumită. Toţi membrii grupului au decis: colonelul are circa
patruzeci sau un pic mai mult de patruzeci de ani.
- Deci, doamnelor şi domnilor, consider de datoria mea să vă exprim cea mai profundă
recunoştinţă pentru complimentele atât de plăcute la adresa mea, - a zis colonelul, terminând citirea
presupunerilor. – Şi deoarece aţi fost cu toţii sinceri cu mine, voi fi nevoit să vă plătesc cu aceeaşi
monedă şi fără ocolişuri să vă destăinui – anul acesta împlinesc şaptezeci şi trei.
În sală a coborât o linişte mortală. Un bătrân de şaptezeci şi trei de ani care părea să fie de
două ori mai tânăr? Inacceptabil! După ceva timp, când a trecut starea de şoc primară, au început să
curgă şuvoi întrebările.
- Cum aşa, de ce rezultatul atins de Dumneavoastră este atât de diferit în comparaţie cu ce
am obţinut noi? – acesta era sensul majorităţii din ele.
- Întâi de toate, - răspunse colonelul, - nu uitaţi că practic „Ochiul renaşterii” nu doar un
singur an, iar voi toţi îl exersaţi doar de zece săptămâni. Chiar şi urmând acest regim al exersărilor
care îl aveţi acum, peste doi ani veţi vedea schimbări mult mai esenţiale. Dar nu e tot. Căci nu vă
povestisem despre practicarea „Ochiului renaşterii” până la sfârşit. Cunoaşteţi cele cinci mişcări
rituale, care restabilesc sănătatea şi forţa vitală. Aduc, de asemenea, schimbări evidente în aspectul
persoanei, permiţându-i să arate mai tânără decât este în realitate. Dar, pentru a aduce corpul într-o
stare perfectă şi pentru a-l întineri considerabil, mai există şi a şasea mişcare rituală. Până acum nu
v-am povestit nimic despre ea, deoarece fără însuşirea preventivă a celor cinci şi obţinerea
rezultatelor considerabile după practicarea lor, efectuarea celei de-a şasea mişcări rituale este fără
sens.
- Şi, în afară de aceasta, practicarea celei de-a şasea mişcări rituale nu dă rezultate fără
anumite restricţii, destul de semnificative, legate de modul de viaţă şi, în particular, de viaţa
sexuală. Odată ce a început practicarea celei de-a şasea mişcări rituale şi a introdus schimbările
necesare în comportamentul cotidian, persoana trebuie să respecte pentru totdeauna acest stil de
viaţă. La fel ca şi în cazul primelor cinci mişcări rituale, pauza nu trebuie să depăşească o zi.
Încetarea practicării în acest caz are urmări foarte rapide şi chiar distructive. Din această cauză nu
vă voi povesti acum despre cea de-a şasea mişcare rituală, dar vă voi propune să vă gândiţi, pe
parcursul unei săptămâni, la avertizările mele. Acei care se vor hotărî să continue învăţătura pot să
vină la lecţia următoare. Pentru cei care doresc să se limiteze la cele cinci mişcări rituale, cursul de
studii a luat sfârşit.
 pagina 22 din 33
Peste o săptămână în sala de exerciţii au apărut cinci persoane. Colonelul zise că până la
capăt doreşte să meargă o treime din grup – este foarte bine, în India niciodată nu a avut un indice
atât de înalt.
În continuare ne-a explicat că mişcarea rituală suplimentară rearanjează şi schimbă starea
energiei sexuale a persoanei. Şi, ca rezultat, nu doar mintea, ci şi tot corpul se schimbă calitativ.
Adevărul este că pentru aceasta trebuie să limitezi raţional ceea ce majoritatea oamenilor doresc să
limiteze cât mai puţin posibil – viaţa sexuală.
Apoi Sir Henry ne-a povestit cum se efectuează cea de-a şasea mişcare rituală a practicii
„Ochiul renaşterii”.

A şasea mişcare rituală

- Partea majoră din energia liberă a unei fiinţe omeneşti obişnuite, - explică colonelul, - este
reprezentată de energia sexuală – energia sferei de reproducere. Marea majoritate de oameni cu
uşurinţă o cheltuieşte, în timpul actului sexual, pentru propria plăcere. Iată de ce deseori, când
apare necesitatea de a folosi energia liberă în scop de apărare sau în lupta pentru supravieţuire, ea
nu mai există în organism. Şi acolo, unde avem o atitudine mai raţională a omului faţă de forţa
vitală, organismul câştigă cu uşurinţă boala. În caz contrar, el pierde lupta cu ea, fiind forţat, în
scopul depăşirii factorilor fatali, să micşoreze forţa unor funcţii vitale şi importante, dar nu critice
în acel moment, compensând, astfel, pe baza energiei lor, insuficienţa celei cheltuite iraţional.
Condiţionate de aceasta, tulburările şi greşelile funcţionale se acumulează treptat. Când însă
cantitatea lor trece in calitate, ele se ancorează şi se fixează în codul genetic. Iraţionala şi nedemna
utilizare, faţă de fiinţele conştiente, a propriei energii este principala cauză a marii majorităţi de
nenorociri personale şi interumane, deoarece toate acestea se răsfrâng negativ nu doar în plan fizic,
ci şi în plan psihic, nu doar asupra indivizilor în parte, ci şi asupra întregilor naţiuni. La sigur, nici
nu poate fi vorba despre rearanjarea şi transformarea calitativă a energiei libere – sexuale – atunci
când este irosită în mod necontrolat. Persoanele îşi fixează singure limita pe care nu o pot
depăşi în dezvoltarea. Din prostie sau dintr-o neînţeleasă nebunie iresponsabilă, oamenii benevol
se agaţă de partea lor animalică, condamnându-se la o dependenţă înrobită faţă de această parte
joasă a propriei naturi.
- Pentru a deveni „supraom” – şi de fapt aceasta este unica şi normala demnă calitate a vieţii
unui om adevărat – e necesar de a învăţa cum se economiseşte energia sexuală, de a o concentra în
corp şi a o „transmuta”, orientând-o din cel de-al doilea vârtej în toate celelalte, şi în special – în
ultimele două de sus. Dar prin aceasta să avem grijă să nu lipsim cel de-al doilea vârtej complet de
energia liberă, deoarece din el energia pleacă, automat, şi în cel mai de jos – primul vârtej,
responsabil de construcţia carcasei corpului fizic - aparatului locomotor, adică a oaselor, a
muşchilor şi a tendoanelor. Energia liberă trebuie să fie repartizată armonios între vârtejuri, în mod
natural „împletindu-se” în rotaţiile lor. Pentru a ajunge la aceasta, este necesară respectarea unor
anumite reguli ale abstinenţei sexuale, despre care vom vorbi mai târziu.
- A ridica forţa vitală în sus e simplu. Dar pentru a o face, trebuie să o aveţi. Aceasta explică
cauza principală a eşecurilor, care pe parcursul a sute de ani îi urmăreau în Orient pe mulţii
căutători ai „elixirului nemuririi”. Căci, în tradiţiile occidentale ale ordinelor religioase, exista
practica abstinenţei forţate – inhibarea agresivă în sine a dorinţei sexuale. Încercând în acest mod
de a supune energia sexuală, adepţii pur şi simplu distrugeau bazele vitalităţii corpului. Există doar
o singură cale de a poseda cel mai puternic şi nărăvaş aspect al puterii din om – energia lui sexuală,
care se manifestă prin pasiunea iubirii – cea mai de netrecut din dorinţele umane, maximal de a o
dezvolta şi apoi de a o transmuta. Nici inhibarea, nici favorizarea ei nu duc la nimic. Prima nu
permite puterii de a se dezvolta, a doua – o împrăştie fără
rost. Şi în primul, şi în al doilea caz, omul rămâne în
pierdere, deoarece îşi iroseşte posibilitatea de a acumula
energia liberă şi a o aplica conştient.
- Transmutarea forţei sexuale lama o efectuează prin
intermediul celei de a şasea mişcări rituale. Se practică
doar atunci când în corp se simte prezenţa dorinţei
 pagina 23 din 33
sexuale, care semnalizează despre prezenţa unei cantităţi suficiente de energie liberă. Cea de-a
şasea mişcare rituală constă în următoarele: stând drept în picioare faceţi o inspiraţie adâncă,
contractaţi sfincterul anal, sfincterul vezicii urinare, încordaţi muşchii bazinului şi părţii de jos a
peretelui abdomenului, iar apoi rapid vă înclinaţi, rezemaţi mâinile în şolduri şi intensiv expiraţi
prin gură producând sunetul „Ha-a-a-a-ah-h-h”, stăruiţi-vă să eliminaţi din plămâni tot aerul,
inclusiv şi pe cel aşa numit restant, după aceasta trageţi cât mai tare abdomenul din contul ridicării
încordate în sus a diafragmei şi relaxării peretelui din faţă al abdomenului şi vă îndreptaţi. Bărbia
pe parcursul acestei mişcări trebuie să fie lipită de gropiţa suprasternală, palmele se află pe talie.
Menţinând poziţia cu abdomenul tras în interior cât mai mult timp posibil – atâta timp pe cât vă
permite reţinerea respiraţiei, relaxaţi diafragma, ridicaţi capul şi inspiraţi adânc foarte calm (Des.
РД - 6). Restabilind respiraţia, repetaţi. De obicei, pentru a redirecţiona energia liberă şi a
„dizolva” dorinţa sexuală apărută, sunt de ajuns trei repetări. De dorit să nu efectuaţi mai mult de
nouă repetări ale celei de-a şasea mişcări rituale într-o singură dată.
- Ca antrenament, cea de-a şasea mişcare rituală se face o dată pe zi într-o singură rundă cu
nu mai mult de nouă repetări. Însuşirea se face treptat, începând cu trei repetări şi adăugând
săptămânal câte două. „Implementarea” practică a acestui exerciţiu este posibilă oriunde şi oricând
cu condiţia ca stomacul şi intestinnul să nu fie prea plin şi, de asemenea, ca să fie prezent semnalul
corporal al dorinţei sexuale ivite. Mai mult ca atât, cel care a însuşit mişcarea a şasea rituală,
efectuează calm cu uşurinţă o expiraţie pe deplin completă fără a se apleca şi fără a atrage atenţia.
Iată de ce practicarea transformării energiei sexuale în forţă vitală este valabilă oriunde şi oricând,
în orice moment, când se atestă apariţia în corp a dorinţei sexuale.
- Există doar o singură diferenţă între un om obişnuit sănătos, puternic, inteligent şi un
supraom, care deţine puterea magică şi capacitatea de a utiliza după propria dorinţă calităţile
speciale ale conştientizării, ce-i deschide calea în perceperea lumilor paralele. Ea constă în
atitudinea complet opusă faţă de propria energie liberă. Un om obişnuit o lasă în vârtejurile de jos
în forma energiei sexuale, care îşi caută ieşirea în sexul de dragul plăcerii, prin aceasta irosindu-se
permanent. Astfel, cât de înalt ar fi potenţialul energetic al unui om obişnuit, el este determinat în
general de puterea caracteristicii animalice, incapabile de a schimba calitativ caracterul aparenţelor
fiinţei umane. Pentru a ridica conştientizarea la un nivel mai înalt şi de a dezvolta trăsăturile pur
umane prezente în ea, e necesar de a stoca mult mai multă energie decât poate încorpora în sine un
complex compus din cele două vârtejuri de jos. A o face e posibil doar printr-o singură metodă –
ridicând energia liberă din centrii de jos în sus şi eliberând astfel pe cele mai de jos pentru
acumularea unei noi „porţii”. Ridicând forţele, caracteristicile ei se schimbă, ea devine mai fină
datorită schimbării caracteristicilor frecvenţelor. Frecvenţele caracteristice forţei libere pompate din
ea şi prezente în vârtejul al doilea, se măresc. Datorită acesteia „porţia” de energie ce se ridică ca şi
cum se comprimă şi „pomparea” energiei în sus deschide în faţa fiinţei omeneşti perspective de
perfecţionare într-adevăr de neimaginat.
- Deseori, povestind despre izvorul tinereţii, mi-l amintesc pe dl Leon, care a plecat într-o
inadmisibil de îndepărtată şi riscantă călătorie şi s-a întors cu nimic. Aşa şi nu a găsit izvorul
tinereţii nici în Himalaia, nici în Tibet, nici în China, nici în alte regiuni exotice. Însă putea să îl
găsească fără a ieşi din Paris. Şi cum deja ne e cunoscut (aşa e?) izvorul nesecat al tinereţii noastre
este în permanenţă cu noi. Şi sunt necesare doar oarecare cunoştinţe şi o anumită disciplină pentru
a ne învăţa cum să-l utilizăm2.
- Totodată e necesar să ţinem minte următorul lucru: pentru ca izvorul tinereţii să devină
un aspect veridic al fiinţei noastre, este absolut necesar de a obţine în corp apariţia unei
dorinţe sexuale active şi puternice. Încercarea de a transmuta energia liberă, care e puţină
sau nu e deloc, duce la inevitabila autodistrugere. De aceea unei persoane care nu sesizează o
necesitatea acută în satisfacerea sexuală practicarea celei de-a şasea mişcări rituale îi este
strict interzisă. Mai întâi de toate, trebuie să obţineţi o restabilire a unui înalt potenţial sexual prin

2
O descriere destul de generală, însă care ne oferă o anumită percepere despre esenţa proceselor ce au loc. E necesar să
adăugăm, nu e vorba despre procese lineare, toate transformările, inclusiv şi ridicarea vibraţiilor, au loc în ordin
exponenţial sau prin interdependenţe graduale. Din această cauza „volumul” energetic sumar al celor cinci vârtejuri
superioare e cu mult, practic la infinit, mai mare decât a celor două de jos.
 pagina 24 din 33
intermediul celor cinci mişcări rituale şi doar după aceasta să treceţi la transformarea în fiinţe
supraomeneşti.
Dar mai există încă un moment, care explică de ce nu sunt aşa de mulţi supraoameni. De ar
fi fost totul atât de simplu, atunci ei ar fi trebuit să mişune în jur pe această planetă, neştiind
unde să aplice forţele lor dezlănţuite. Nu observăm însă aşa ceva. Care e cauza? Explicaţia
constă în faptul că a atinge un stadiu nou prin intermediul transmutării energiei sexuale e
posibil doar în cazul când interesul pentru sex este complet epuizat. Aici, nici într-un caz,
nu trebuie să greşiţi, amăgindu-vă sau supraestimând starea proprie. Doar acel, care într-
adevăr a epuizat pentru sine sexul ca aspect al cunoaşterii existenţei umane, poate să
efectueze cu succes trecerea într-un nou stadiu al conştientizării. Însă acela, pentru care
relaţiile sexuale încă mai prezintă un anumit interes ca sursă a plăcerii sau ca un aspect
neexplorat până la sfârşit al părţii animalice a vieţii omeneşti, nici într-un caz nu are voie să
utilizeze careva practici de transmutare. Autoamăgirea aici este mortală, deoarece inevitabil
va duce la aceea că energia liberă redirecţionată nu va fi asimilată de vârtejurile de mai sus
şi, în loc de a dezvolta armonios fiinţa omenească, doar va acutiza lupta sa internă şi
conflictele interne, care mai devreme sau mai târziu vor distruge inevitabil psihicul
individului din interior, impunându-l să piară din cauza bolilor fizice incurabile sau
distrugând trăsăturile umane ale conştiinţei lui cu ajutorul tulburărilor psihice şi aruncându-l
în vâltoarea infernală ale propriilor pasiuni animalice. Aici e foarte importantă maxima
puritate cristalină internă şi maxima sinceritate cu sine însuşi. Acel care doreşte să treacă
limita, trebuie să cunoască spre ce se îndreaptă. Şi trebuie să ştie că niciodată nu va putea să
se întoarcă de acolo înapoi.
- De acea vreau, încă o dată, să vă avertizez: de însuşirea celei de-a şasea mişcări rituale se
poate apuca acel care simte că a epuizat complet pentru sine tot ceea ce poate oferi sexul şi,
prin urmarre, nu mai are nevoie de el. Nici într-o formă: aparentă, tăinuită sau mediată de
alte manifestări psihologice.
- Pentru marea majoritate a oamenilor normali, refuzarea, în mod natural, a activitatăţii
sexuală, este pur şi simplu inadmisibilă. Din această cauză, foarte, foarte puţini pot practica cea de-
a şasea mişcare rituală. Uneori, în unele situaţii, practicarea primelor cinci mişcări schimbă, cu
timpul, ordinea priorităţilor, şi, posibil, unii vor putea trece acel hotar în dezvoltarea propriei
conştiinţe, după care se află libera alegere. Dacă aceasta se întâmplă, următorul pas va fi luarea
deciziei de a schimba propria viaţă. Hotărârea se ia o singură dată. Pentru totdeauna. Nici o ezitare,
nici o privire înapoi3.

Capitolul trei
Pentru a lungi viaţa scurtează raţia
- Benjamin Franklin
Pe parcursul a zece săptămâni Sir Henry a încetat să mai frecventeze consecutiv toate
lecţiile şi venea doar atunci când apărea vreo întrebare care cerea explicaţii din partea lui. Una din
întrebări a fost cea despre alimentaţie. În una din zile am invitat colonelul să vină şi să ne ilumineze
privind tot ce e permis de mâncat, ce nu e de dorit, ce e interzis, în ce cantităţi şi în care perioadă a
zile e mai bine să ne alimentăm ş.a.m.d.
- În mănăstire nu existau probleme legate de alegerea produselor alimentare, - începuse
colonelul. – Însăşi orânduirea vieţii din mănăstire garanta că fiecare din locatarii ei să se
alimenteze în mod optimal. Fiecare lama face o parte din lucrul comun. Împreună produc totul ce e
necesar pentru viaţă. Utilizează, în măsura posibilităţilor, tehnologii cât mai primitive. Chiar şi
pământul este afânat manual. Lama ar fi putut utiliza sapa sau plugul, dar ei consideră că contactul
direct cu pământul este mult mai important decât înalta eficienţă a muncii.
3
Exact ca în poveste – de te întorci, pieri. Doar acel care este capabil să facă un astfel de pas, poate să mizeze că va
deveni maestru – veritabilul posesor al puterii, în faţa căreia e deschisă orice cale, şi voinţa căruia nu cunoaşte
înfrângeri. Fiecare pas al acestei persoane duce, inevitabil şi permanent, spre succes, indiferent ce ar face sau ce scopuri
şi-ar propune. Dar oricare, chiar şi cea mai mică abatere sau un singur gând la o privire înapoi, chiar şi o mică dorinţă
de a se întoarce pentru a privi înapoi, îl poate distruge pentru totdeauna.
 pagina 25 din 33
- Lama sunt preponderent vegetarieni. Dar nu de tot. Utilizează în alimentaţie lapte şi
produse lactate şi, din când în când, şi ouă în cantităţi reduse. Însă carnea mamiferelor, păsărilor şi
cea de peşte ei nu mănâncă.
- Lama nu fac exces în alimentaţie – pur şi simplu nu au posibilitatea de a alege. Produsele
întrebuinţate de ei sunt întotdeauna naturale şi integrale, dar la o mâncare lama consumă doar un
tip de produse. Este foarte important. Niciodată la o trapeză lama nu amestecă produsele care sunt
din diverse categorii. Dacă dimineaţa mănâncă terci din orz, atunci dejunul său se va limita doar la
acel terci. Dacă sunt bobi de munte – atunci doar bobi, dacă fructe – atunci doar fructe, legume
crude – atunci doar legume crude, legume fierte – atunci doar legume fierte, lipii din făină de orz,
atunci doar lipii din făină de orz făcute pe apă.
- De la sine înţeles, sunt departe de a vă propune să vă limitaţi astfel propria raţie. Chiar nici
nu insist ca să excludeţi din ea carnea şi peştele. Dar vă sugerez să nu amestecaţi la luarea unei
mese produsele ce sunt din diverse categorii. Ca exemplu, vă propun să folosiţi în mâncare
carbohidraţii, legumele, fructele separat de carne de vită, de pasăre şi peşte. Dacă doriţi, puteţi
combina câteva tipuri de carne. Utilizarea untului, ouălor, caşcavalului cu carne nu vor aduce o
mare daună, e admisibil şi a bea un pic de ceai sau cafea, însă nu combinaţi, nici într-un caz, toate
acestea cu ceva dulce sau feculent – bomboane, budincă, prăjituri.
- Uleiurile vegetale şi untul se combină cu orice tip de mâncare. Laptele se combină cel mai
bine cu carbohidraţii. Cafeaua sau ceaiul nu trebuie combinate cu produsele lactate, adaosul de
lapte sau frişcă le transformă în otravă, însă adaosul unei cantităţi mici de zahăr nu dăunează atât de
mult.
- Pe parcursul perioadei petrecute în mănăstire am aflat lucruri interesante despre
întrebuinţarea în mâncare a ouălor. Oul întreg este mâncat de un lama doar după ore lungi de
muncă fizică grea. Dar nu mai mult de un ou pentru o singură dată. Şi le fierb moi. În schimb, din
când în când (în medie o dată pe zi), fiecare lama mănâncă un gălbenuş de ou crud. Albuşul îl fierb,
îl fărâmiţează şi îl dau la găini. La început credeam că lama irosesc un produs alimentar atât de
preţios, dar apoi mi-au explicat, că după părerea lor, albuşul de ou se asimilează în corpul omenesc
doar atunci când ţesutul muscular necesită o alimentaţie intensă. În gălbenuşuri însă se conţin
substanţe importante, care, într-o cantitate mică, trebuie să pătrundă continuu în organism.
- O mare importanţă lama acordă ceremoniei de luare a mesei. La ei nu se obişnuieşte să se
mănânce în grabă şi să se vorbească la masă. În timpul mesei ei sunt întotdeauna concentraţi şi
tăcuţi. Se consideră, că mestecarea minuţioasă a mâncării are o importanţă majoră în asimilarea ei.
De aceea, ei se conduc de principiul: „Mâncarea solidă – să o beai, mâncarea lichidă – să o
mesteci”. Îmi spuneau că e necesară crearea unei obişnuinţe de a mesteca orice mâncare până la
consistenţa unei paste lichide omogene, care să se prelingă, aproape de sine stătător, prin esofag în
stomac când este efectuată mişcarea de înghiţire.
- Ca băutura este percepută doar apa curată, pe care o beau încet cu înghiţituri mici. Orice
alt lichid, chiar şi ceaiul verde şi cu atât mai mult laptele, nu este considerat băutură ci mâncare,
asupra cărora se răsfrâng aceleaşi reguli de mestecare.
- Când am întrebat despre ceai sau cafea, mi s-a spus că fiecare decide singur pentru sine, să
le întrebuinţeze sau nu, bazându-se pe reacţiile propriului organism. Dacă reacţia nu este chiar
plăcută, este necesar de a le exclude din raţie. Dar, în orice caz, a adăuga lapte sau frişcă în ceai şi
cafea e interzis. Învăţătorii mei consideră că utilizarea băuturilor tonifiante, precum ceaiul sau
cafeaua, uneori este justificată, însă e important ca utilizatorul lor să fie un văzător şi să poată exact
depista şi, ce este şi mai important, evidenţia, din întregul spectru al puterilor, acel tip de energie pe
care aceste produse o introduc în sistemul fin al organismului omenesc. Atunci există posibilitatea
unei conştiente repartiţii a energiei şi evitarea pierderii ei de sub control. Cu părere de rău, în
majoritatea cazurilor, această condiţie nu este îndeplinită, utilizatorul ceaiului şi al cafelei nu are
nici o idee despre ce se întâmplă şi cum să distribuie optimal rezultatul. Iată de ce, mai devreme sau
mai târziu, dependenţa de cafea şi de ceai forte se răsfrânge distructiv asupra funcţionării umane a
conştiinţei şi a corpului.
 pagina 26 din 33
Capitolul patru
Un organism bolnăvicios slăbeşte mintea.
- Jean Jacques Rousseau
Colonelul Bradford se pregătea să plece în Statele Unite şi, înainte de plecare, ni s-a adresat
pentru ultima dată.
Stătea în faţa noastră – zvelt, puternic şi tânăr. Când l-am întâlnit pentru prima dată după
întoarcerea din Tibet, a produs asupra mea impresia unui om perfect în toate privinţele. Şi nu în
zadar se zice că perfecţiunea nu are limite. Acum arăta şi mai impresionant.
- Mai întâi de toate, - spuse Sir Henry, - aş vrea să cer scuze doamnelor care se află aici,
deoarece ceea ce intenţionez să spun se adresează în mare măsură domnilor. Nu are nici o legătură
cu însemnătatea celor cinci mişcări rituale, care sunt la fel de benefice atât pentru femei, cât şi
pentru bărbaţi. Dar, deoarece eu fac parte din reprezentanţii sexului masculin, din această cauză
există unele momente specifice, care aş dori să le împărtăşesc în special bărbaţilor.
- Mai întâi de toate, vorba e despre vocea bărbătească. Cu toţii aţi auzit nu odată timbrul
înalt tremurător al bătrânilor. Există o legătură directă între tonalitatea vocii şi starea individului.
Ridicarea tonalităţii şi apariţia tremurului în glas atestă, unilateral, distrugerea corpului slăbit.
Permiteţi-mi să vă explic din ce cauză.
- Între vârtejul al doilea – cel sexual – şi cel de-al cincelea – al gâtului - există o legătură
directă. Desigur, toate vârtejurile sunt interconectate nemijlocit şi sunt reprezentate unul prin altul,
însă conexiunea acestor două este deosebită. Din această cauză tremurul şi ridicarea tonalităţii vocii
masculine este indicatorul direct al slăbirii celui de-al doilea vârtej. Pentru a readuce în normă
caracteristicile dinamice ale vârtejului doi şi cinci, este îndeajuns de a practica cele cinci mişcări
rituale. Însă există şi posibilitatea accelerării acestui proces. Tot de ce este nevoie pentru aceasta e
voinţa. E necesar doar de a pronunţa toate sunetele pe o tonalitate joasă, mai suculentă şi plină pe
cât e posibil. Pentru acei, a căror voce deja a suferit schimbări considerabile din cauza vârstei,
aceasta poate deveni o veritabilă provocare. Iar rezultatele practicii merita ca ea să fie acceptată.
Conştient, timbrul jos al vocii foarte curând va schimba caracterul curgerii proceselor vibraţiilor,
legate de rotirea celui de-al cincelea vârtej. Vârtejul va deveni mai complet şi va începe să se
rotească mai rapid. În consecinţă, se vor schimba inevitabil şi caracteristicile celui de-al doilea
vârtej. Lama utilizează acest principiu în lucrul cu mantrele. De fapt, relevant nu este atât
conţinutul mantrei cât structura vibraţiilor ei. Iată de ce nu e prea important ce veţi alege ca sunete
de antrenament, este important principiul – faceţi efortul de a obţine un răsunet jos şi plin şi o
rezonanţă a vocii în cap şi în coşul pieptului. Apropo, femeile, ale căror voce cu vârsta devine mai
joasă şi grosolană, pot utiliza această metodă, dar viceversa, pentru a întoarce vocii răsunetul înalt
tineresc şi sonor.
- Mii de ani în urmă au fost descoperite caracteristicile vibraţiilor perfecte ale mantrei
„OM”. Atât bărbaţii, cât şi femeile pot beneficia enorm în urma repetării ei corecte. Bărbaţii trebuie
să le pronunţe cu un timbru cât mai jos, iar femeile, cu unul cât mai înalt. De dorit, ca repetarea să
fie făcută de câteva ori în fiecare dimineaţă. E foarte bine, dacă aveţi posibilitatea de a repeta
„OM”, de asemenea, câteva ori ziua şi seara
- Pentru a pronunţa corect mantra „OM”, inspiraţi maximal profund şi apoi expiraţi încet
scoţând cu vibrare sunetul „O-O-O-O...”, la sfârşit el trece pe scurt timp în „U-U-U-U...”,
concomitent ridicându-se din coşul pieptului spre gât, iar apoi se transformă într-un lung „M-M-M-
M...”, vibraţiile căruia trec cât mai sus posibil în mijlocul capului. Se pot efectua multe unde lungi
ale sunetului „OM” doar dintr-o singură expiraţie. Acest exerciţiu simplu armonizează
caracteristicile dinamice ale tuturor celor şapte vârtejuri principale. Şi pe parcurs nu e necesar de a
ne lăsa pasionaţi nici de însuşi procesul cântării mantrei, nici de încărcătura ei semantică, deoarece
însemnătatea principală constă în caracteristicile vibraţiilor mantrei şi în ceea ce ea ne permite să
facem cu glasul.
- Cu aceasta, probabil, se sfârşeşte tot ceea ce intenţionam să vă povestesc despre vârtejurile
eterice ale corpului uman şi cele mai simple metode de a lucra cu ele. Ne-a rămas să discutăm doar
un singur aspect al practicii „Ochiul renaşterii”, care însă are o însemnătate deosebită.
 pagina 27 din 33
- Imaginaţi-vă ca s-ar putea lua un bătrân ramolit, „extirpând” personalitatea lui din corpul
în degradare şi să îl „plantăm” într-un corp tânăr şi sănătos, care are vârsta de, să zicem, douăzeci şi
cinci de ani. Vă asigur că, în noul corp, bătrânul va rămâne tot bătrân. Şi dependenţa de slăbiciunea
lui va distruge foarte repede noul corp.
- Majoritatea oamenilor care îmbătrânesc, plângându-se de incomoditatea care le cauzează
bătrâneţea, mint cu neruşinare, în primul rând lor înşişi. Le place să fie bătrâni şi umili, le place
să-şi încurajeze slăbiciunile personale, le place să le fie milă de ei înşişi. Şi acel care, într-adevăr,
vrea să rămână tânăr, trebuie să găsească curajul de a-şi recunoaşte acest fapt. Iar apoi să refuze
definitiv atitudinea faţă de sine şi comportamentul caracteristic bătrâneţii. Nu a şi-o imagina, ci a o
refuza categoric. Momentul-cheie în toate acestea este intenţia. Atât timp cât reîntoarcerea tinereţii
pentru voi este un vis irealizabil, o aşa zisă poveste frumoasă din rândul visurilor dulci, sunteţi
sortiţi eşecului. Imediat ce veţi începe a şti că totul este realizabil şi veţi putea să vă formaţi în sine
o intenţie de a obţine rezultatul, prima înghiţitură din izvorul nesecat al tinereţii va fi făcută. În
continuare – acţionează tehnica. V-am învăţat cea mai simplă metodă de realizare a acestei intenţii.
Cum se ştie deja, cele mai efective chestii întotdeauna sunt foarte simple. Din această cauză, totul
ce se cere din partea voastră – e practicarea continuă.
Intenţia inflexibilă şi practicarea insistentă fac minuni. Deoarece noi suntem, cu toţii, fiinţe
divine veridice, capabile de orice avânt.

"Capitolul pierdut"
Ediţia originală din 1939 a cărţii lui Peter Kelder „Ochiul renaşterii” sfârşeşte cu finalul
capitolului patru. Cu toate acestea, după opt ani, în 1947, textul cărţii a fost revăzut şi suplimentat
prin adăugarea capitolului cinci cu denumirea „Mantram – Magia Conştiinţei”, dar, din motive
necunoscute, nici o copie a publicaţiei din 1947 nu s-a păstrat şi doar în 1994 o carte a fost găsită
printre hârtiile personale ale autorului.
În publicaţia dată, pentru prima dată, sunt incluse toate schimbările care au fost făcute în
publicaţia din 1947, incluzând capitolul cinci, acel capitol, care, odată descoperit, a fost numit
„Capitolul pierdut”.

Capitolul Cinci: Mantram – Magia Conştiinţei

"Tot ce ia naştere în cap,
se bazează pe Conştiinţă
şi e modelat tot de Conştiinţă."
Pāli Canon. 500-250 î. e. n.
Tipurile manipulărilor corporale

Dându-şi seama o dată despre existenţa a unora sau a altor senzaţii, ce însoţesc trecerea prin
corp a fluxurilor de prană, omul învaţă treptat să le observe şi să-şi găsească mişcările proprii,
individuale, şi manipulările, cu ajutorul cărora e posibil de a le direcţiona şi a le fortifica. Anume
pe baza unor astfel de observări ale diferitor acţiuni fizice şi ale urmărilor lor bioenergetice au fost
elaborate multiple stiluri şi şcoli de exersări psihofizice, precum cele orientale, la fel şi cele
occidentale. Pentru ca ele să ia forma tradiţiilor stabilite yoghine, dao şi ale altor tipuri de practici,
au fost necesare milenii. Însă datorită stocării cantităţii imense de informaţie şi a selecţiei
minuţioase a celor mai efective căi, ca urmare, s-au format tehnici care acţionează impecabil şi, în
urma unei utilizări corecte, duc la rezultatul exact planificat. Cu ele ne vom întâlni în cartea dată.
Acum însă să cercetăm procedeele cele mai elementare, ce ne permit să „umplem” formele
exerciţiilor cu senzaţiile fluxurilor de prană. Toate manipulările descrise mai jos trebuie îndeplinite
având coloana vertebrala strict în poziţie verticală.
 pagina 28 din 33
1. Înainte să încercaţi de a efectua
manipulările descrise mai jos, se recomandă de
a „fixa” aspectul corporal al atenţiei pe punctul
aşa numitului al „treilea ochi” – trikuta, care
este una din principalele adhare – „deschiderea
corpului fin”. Prin aceste deschideri este
efectuat schimbul de prană al omului cu mediul
înconjurător. Pentru a fixa atenţia pe trikută,
amplasaţi buricele degetului mare al mânii
drepte în aşa mod pe mijlocul frunţii, încât
degetele mânii cu palma deschisă spre faţă să fie
îndreptate în jos. Apăsând cu degetul fruntea,
faceţi o rotaţie pe un arc de o sută optzeci de
grade schimbând poziţia palmei în direcţia
indicată de degete. Neatingând fruntea cu celelalte degete, reveniţi la poziţia iniţială. Repetaţi de 3-
9 ori (Des. 0-1)
2. Mişcarea rotativă încordată a umerilor înainte şi înapoi. Pentru a atinge efectul maximal,
e de dorit să efectuaţi, rapid şi puternic, câteva cercuri într-o direcţie. Mişcarea trebuie să fie
încordată, amplitudinea ei – maximă. Observaţi senzaţiile care apar în regiunea creştetului capului,
feţei, cefei, gâtului, suprafeţei spatelui, a părţii din faţă şi din spate a şoldurilor. Efectuând mişcarea
dată cu umărul drept sau stâng consecutiv, puteţi intensifica fluxurile pranei
în partea corespunzătoare acorpului. Pentru o mai mare eficacitate, mişcările
umerilor trebuie făcute sincronizându-le cu o inspiraţie moale dar destul de
intensivă după o completă expiraţie. Relaxaţi-vă şi urmăriţi atent senzaţiile
care apar în corp.
3. Mişcări rotative cu ochii. Reţinând respiraţia relaxată la o semi-
expiraţie sau la o incompletă inspiraţie, rotiţi, cu insistenţă, ochii după şi
contra acelor de ceasornic, atingând la maxim periferia câmpului vizual.
Faceţi trei-nouă cercuri în fiecare direcţie (Des. 0-2). Pe parcurs, urmăriţi
senzaţiile care apar în interiorul şi pe suprafaţa capului, în partea de sus a Рис 0-2
spinării, în umeri, mâini şi picioare.
[Cei bolnavi de glaucom sau cu predispoziţia spre tensiunea intraoculară ridicată, trebuie să
manifeste o deosebită atenţie. Ar fi mai indicat de a lăsa încercarea acestei metode până atunci,
când cu ajutorul practicilor descrise în capitolele acestei cărţi, boala va fi învinsă. Dând dovadă de
o vădită insistenţă şi încredere în sine, acele timpuri vor veni destul de repede. Până atunci, puteţi
efectua celelalte metode descrise aici.]
Relaxaţi-vă şi urmăriţi senzaţiile ce apar în corp.
4. Inspiraţia întretăiată. Lipiţi vârful limbii de gingia de sus un pic mai sus de baza dinţilor
din faţă. Aduceţi ochii la mijloc şi ridicaţi-i în sus, de parcă aţi încerca să vă uitaţi la mijlocul
frunţii proprii. Fixaţi atenţia pe linia imaginară, ce trece de la rădăcina nasului spre creştetul
capului. Expiraţi un pic de aer, inspiraţi şi opriţi respiraţia, urmărind senzaţiile. Inspiraţi încă un pic
şi iar opriţi-vă. Repetaţi până când plămânii se vor umple la maximum. Încet expiraţi şi relaxaţi-vă,
urmărind senzaţiile.
[Cei bolnavi de hipertensiune şi boli ale inimii trebuie să fie extrem de atenţi cu această
metodă]
5. Blocarea limbii. Poziţia ochilor şi atenţia fixată exact ca în metoda precedentă. Respiraţia
liberă. Deplasaţi încet vârful limbii pe cerul gurii de la dinţii din faţă până la cerul gurii moale cât
mai adânc spre gâtlej şi înapoi. Urmăriţi, pe parcurs, senzaţiile din interiorul capului şi ale părţii
superioare a corpului. Această metodă este una din cele mai eficace. Şi e absolut inofensivă.
Toate aceste metode sunt foarte simple şi se califică în categoria celor necondiţionat active.
Dacă după numeroase încercări rezultatul dorit nu este atins, nu disperaţi. Cauza poate fi
impuritatea excesivă a canalelor corpului energetic, în urma căreia fluxurile de prană sunt foarte
 pagina 29 din 33
slabe şi nu sunt percepute de organele de simţ. Dar ele există, în caz contrar corpul nu ar putea să
trăiască. În această situaţie, urmează să începeţi practicarea sistematizată conform metodelor
descrise în această carte, din când în când revenind la încercările de a învăţa sesizarea fluxurilor de
prană cu ajutorul unuia sau al mai multor metode propuse mai sus. Ajungând la un anumit nivel de
curăţenie al corpului fin, succesul va sosi neapărat.
În afară de aceste metode descrise mai sus, există o mulţime de alte mişcări simple şi
manipulări, ce permit sesizarea fluxurilor de prană şi a învăţă cum acestea să fie utilizate.
La moment însă memorizaţi următoarele:
Eficacitatea unui exerciţiu „plin”, adică a acelui pe parcursul efectuării căruia omul
simte fluxurile de prană, este cel puţin cu un nivel mai înalt decât un exerciţiu „gol” – a
formei goalei ce corespunde mişcării „sportive” a corpului, lipsite de conţinutul psiho-energetic.
O abordare corectă a însuşirii şi a efectuării formei clasice a oricărui exerciţiu oriental, mai
devreme sau mai târziu, întotdeauna inevitabil, duce la descoperirea, de către practician, a sensului
său veridic şi a naturii sale energetice, transformându-se dintr-un procedeu de antrenament fizic
într-un mijloc de dirijare a conştiinţei. La acest nivel, potenţialul de tămăduire al metodelor
tradiţionale ale antrenamentului psihofizic este, într-adevăr, fantastic.
Acel care a învăţat să redistribuie conform propriei voinţe prana în sistemul corpului fin,
primeşte în mâinile sale cea mai puternică armă de luptă cu bolile, deoarece îmbogăţirea
intenţionată cu prană a locurilor bolnave şi generalele „exersări cu prană” ale organismului sunt în
stare să facă minuni chiar şi (pare) în cele mai disperate cazuri.
____________________________________
Din când în când, noi primeam mesaje scurte, dar interesante de la colonelul Bradford.
Făcea lecţii în grup, ici şi colo prin întreaga lume, şi nu se reţinea mult timp nicăieri. Odată am
primit o scrisoare destul de lungă. Conţinea informaţie nouă şi ne era adresată nouă.
Titlul scrisorii „Mantram – Magia Conştiinţei” ne-a stârnit o oarecare curiozitate, deoarece
cuvântul Mantram era necunoscut multor din noi, cu toate că unii îşi aminteau că au văzut deja
acest cuvânt prin presă. Scrisoarea colonelului relata:
„Este o deosebire între cuvintele Mantra şi Mantram. Ambele sunt luate din sanscrită de la
cuvântul ce înseamnă Instrumentul Gândului. Deosebirea este doar că Mantram semnifică
instrumentul gândului, iar Mantra este fără sunet.
Totul constă în faptul, conştientizaţi aceasta sau nu, că vă creaţi şi vă formaţi viaţa voastră
prin gândurile voastre. Toate lucrurile, care devin parte a realităţii voastre fizice, la început sunt
create în conştiinţa voastră, Din, aşa numita, materie primară: gând. Şi utilizând puterea acestuia, a
Instrumentului Gândului, puteţi utiliza Mantram, formându-vă viaţa aşa cum doriţi să o vedeţi.
“Acum, pentru a utiliza Mantram în propriul beneficiu, trebuie să vă înţelegeţi, mai întâi,
natura conştiinţei şi mecanizvele ei funcţionale. În zilele noastre noţiunea de Subconştiinţă este
utilizată foarte des, dar rareori se ştie ce înseamnă aceasta. În loc de subconştient, lama
întrebuinţează cuvântul care s-ar traduce Supra-conştiinţă – conştiinţă de un ordin mai înalt. Lucrul
supraconştiinţei constă în a prelua gândul (sau formaţiunea gândului), care reprezintă energia
primară, şi a-i da formă fizică în lumea materială.
Despre aceasta putem scrie o mulţime de cărţi, dar acum trebuie să ţineţi minte un lucru
important:
Supraconştiinţa voastră este o slugă care arde de nerăbdare să vă îndeplinească orice ordin
în forma unui gând. Atunci când creaţi o idee, daţi deja un ordin. Sluga voastră o îndeplineşte prin
materializarea ei în lumea fizică, acolo unde gândurile devin obiecte şi evenimente ale vieţii
voastre. Realitatea fizică este oglinda gândurilor voastre. Schimbaţi-vă gândurile şi veţi putea
schimba imaginea din oglindă. Cu alte cuvinte, vă veţi schimba viaţa.
Acest lucru, foarte simplu pentru mulţi oameni, devine o adevărată piatra de încercare.
 pagina 30 din 33
Ei ne relatează cazurile nefaste sau chiar tragice din viaţa lor şi refuză să creadă că ei înşişi
au putut să le creeze prin propriile gânduri. Dar, dacă ei ar urmări cu atenţie şirul propriilor
gândurilor, ar vedea că gândurile negative înfruntă pe cele pozitive. Într-un anumit moment vă veţi
spune „Vreau să fiu fericit!”, dar în următorul moment veţi aduce mii de cauze de a fi nefericit:
munca plină de stres, timpul urât de afară, chinurile cu facturile, obezitatea, vecinii gălăgioşi,
întârzierea la o întâlnire, şi aşa mai departe. Deci, atunci când vă puneţi directiva de a fi fericit,
gândurile voastre lucrează extra-program la crearea situaţiei exact inverse.
Iar Mantram este acea metodă, pe care o puteţi utiliza pentru consolidarea gândurilor
voastre şi ridicarea lor la nivelul celor mai înalte şi benefice dorinţe. Pentru a începe utilizarea
acestui instrument puternic, trebuie să clarificaţi mai întâi ce trebuie să „vă livreze viaţa”. Iată un
exerciţiu foarte simplu care vă va ajuta să o faceţi. Vă va lua doar câteva minute, aşa că, vă
recomand să-l repetaţi lunar. Aşezaţi-vă şi alcătuiţi o listă a lucrurilor pe care le visaţi/doriţi.
În listă nu trebuie să fie lucruri care ar fi trebuit să le doriţi. Enumeraţi visurile/dorinţele
voastre, incluzând totul ce vă vine în minte în acest moment.
Acum verificaţi cu atenţie lista şi întrebaţi-vă CE poate să vă ofere realizarea visurilor
(dorinţelor) voastre enumerate. Exact ACEASTA şi trebuie să fie scopul vostru. Scrieţi aceste
realizări sau înfăptuiri tot aici, în listă.
De exemplu, dacă aţi scris, „Vreau un serviciu bun”, semnifică probabil, că doriţi într-
adevăr tot ceea ce poate oferi un serviciu bun. Poate doriţi să primiţi satisfacţia creativă, punând
aptitudinile şi talentul vostru în serviciul societăţii. Poate aţi dori să lucraţi într-o atmosferă caldă şi
prietenoasă.
Ceea ce doriţi să primiţi, trebuie să fie exprimat în emoţii. Emoţiile sunt fructele dulci şi
amare ale trăirilor vieţii. Ele şi sunt recompensa pe care noi ne străduim să o primim în această
viaţă. Atunci când veţi părăsi această lume, veţi lăsa toate bunurile materiale, însă emoţiile voastre
vă vor însoţi permanent. Aşa deci alegeţi cu atenţie ce aţi dori să aveţi ca tovarăş permanent de
drum.
Acum revedeţi lista voastră de dorinţe şi realizări. Citiţi totul, de sus în jos, şi cât timp faceţi
aceasta, căutaţi două-trei cuvinte sau fraze care ar uni toate astea. La început ar părea imposibil.
Dar cum numai veţi cerceta mai atent, veţi vedea grupuri de dorinţe şi realizări care, la prima
vedere, nu se aseamănă, dar sunt toate îndreptate spre un scop comun. Divizaţi dorinţele voastre în
două, trei grupuri de acest fel şi găsiţi cuvântul sau fraza care include în sine totul. De exemplu,
dacă doriţi o casă mai bună, o maşină scumpă şi haine noi, scopul comun din toate acestea reiese
de a fi Bunăstarea şi Belşugul.
Acum ar trebui să aveţi o imagine clară a dorinţelor voastre fundamentale, aşa că adunaţi-le
toate împreună şi formulaţi-le într-o listă succintă. Ea trebuie să fie scurtă, preciză şi să aibă un
caracter pozitiv. De exemplu, „Eu doresc Fericire, Putere şi Prosperitate, imediat!” Şi veţi primi.
Când lista este pronunţată cu voce, ea se transformă în Mantram, sau explicând mai clar, în
instrumentul, care îl puteţi utiliza pentru a pune Supraconştiinţa în acţiune.
A dori Putere este o dorinţă bună, aceasta poate să vă aducă sănătate, rezistenţă şi energie
corpului vostru fizic. Iar, la nivel mental, aceasta vă va oferi puteri pentru a deveni maestrul
propriei vieţi. Ordinul vostru „imediat” comunică Supraconştiinţei când doriţi ca aceasta să se
întâmple: ACUM. Ea dă ordin Supraconştiinţei de a acţiona imediat, implementând dorinţele
voastre în viaţă.
Acum aveţi Mantram şi îl puteţi utiliza fără mari dificultăţi. Simţiţi puterea propriei voci şi
vorbiţi astfel, de parcă ordonaţi unu spirit magic să îndeplinească tot ceea ce doriţi. Trebuie doar să
pronunţaţi în glas Mantram, cu ferma convingere că totul se va îndeplini. Doar atât!
 pagina 31 din 33
Pronunţaţi Mantram-ul vostru înainte de somn, noaptea şi dimineaţa când vă treziţi.
Străduiţi-vă ca repetarea Mantram-ului, la intervale egale de timp pe parcursul întregii zile, să
devină o obişnuinţă. Puterea Mantram-ului se măreşte dacă îl veţi pronunţa cu convingere fermă
în faţa oglinzii, privind în imaginea propriilor ochi. Pe parcursul întregii zile, urmăriţi atent ce
vorbiţi şi ce gândiţi. Fiţi perseverenţi, nu admiteţi gânduri negative sau cuvinte care pot intra în
conflict cu ordinile date Supraconştiinţei. Aceste gânduri pot neutraliza puterea pozitivă a
Mantram-ului. Atunci când le observaţi, opriţi-vă, inspiraţi adânc şi revocaţi gândurile şi cuvintele
negative, din nou pronunţând Mantram-ul cu ferma convingere. Desigur, puteţi să fiţi în prezenţa
altor oameni şi nu puteţi, pe neaşteptate, să ziceţi „Eu doresc Fericire, Putere şi Prosperitate,
imediat!” În acest caz, v-aş recomanda să folosiţi Mantra. Trebuie doar să repetaţi Mantra în gând,
creând imaginile cuvintelor în conştiinţa proprie. Mantra care nu e alimentată de puterea vocii nu e
atât de efectivă ca un Mantram pronunţat, dar, cel puţin, tot va aduce un rezultat bun. Indiferent de
faptul dacă folosiţi Mantram sau Mantra, important e să memorizaţi următorul lucru: atunci când
ordonaţi Supraconştiinţei voastre, trebuie să vă concentraţii doar pe rezultatul final. Niciodată nu
încercaţi să dictaţi Supraconştiinţei modul în care trebuie să-şi înfăptuiască minunile sale.
Supraconştiinţa este mult mai deşteaptă şi ingenioasă decât vă puteţi imagina. Dacă a început ceva,
nu va ceda niciodată şi nu va abandona ce a început, deoarece cunoaşte că există zeci de mii de căi
de a atinge rezultatul dorit. Dacă, prin gândurile proprii şi prin ideile preconcepute, veţi încerca să
indicaţi Supraconştiinţei cum să-şi efectueze lucrul, doar îi veţi limita posibilităţile şi veţi înnoda
puterea Magiei care ar putea fi în completă în desfăşurare. Supraconştiinţa noastră reprezintă un
lucru minunat: ea obţine o mare satisfacţie, lucrând la realizarea tuturor dorinţelor noastre.
Visurile, dorinţele – sunt o putere foarte mare şi atunci când le folosiţi pentru a pune
Supraconştiinţa în acţiune, ea va fremăta de plăcere, implementând visurile voastre cordiale în
modul cel mai neaşteptat.
Încă un lucru pe care trebuie să îl ştiţi – zona Supraconştiinţei nu analizează gândurile
voastre până a începe implementarea lor. Ea nu face diferenţă între durere şi plăcere, îndurerare
sau succes, tristeţe sau bucurie. Mai exact, Supraconştiinţa nu are sentimente sau emoţii plăcute sau
neplăcute. Scopul ei este de a transforma gândurile sau programarea mentală în materie. Toate
gândurile şi stările emotive, bune şi rele. Supraconştiinţa nu ar fi putut să îşi exercite funcţia dacă
mai întâi de toate ar fi trebuit să analizeze gândurile voastre, şi cele bune, şi cele rele, vesele sau
triste, veritabile sau inutile.
Vă dezvălui deci un secret uimitor, care poate permite fiecăruia să obţină tot ce visează:
Schimbaţi gândurile voastre (programarea voastră mentală), şi vă veţi schimba viaţa. Dacă vă
gândiţi la ceva minunat, la ceva ce vă provocă emoţii pozitive, Supraconştiinţa voastră va inunda
viaţa cu toate aceste lucruri, în locul tuturor lucrurilor şi evenimentelor neplăcute din viaţa voastră.
Supraconştiinţa este un lucru neobişnuit, dar ea nu poate folosi gândurile care nu sunt
alimentate cu vizualizări. Prin urmare, pentru eficacitate, Mantram-ul vostru trebuie să sune pentru
vouă înşivă cu un sens plin de însemnătate. Ca să fiţi convinşi, că este aşa, trebuie să ţineţi cont de
două lucruri:
Prima: este important ca Mantramul vostru să vă urmeze în mişcările evolutive. Atunci
când simţiţi că, în rezultatul creşterii personale, scopurile voastre s-au schimbat, introduceţi
schimbările necesare şi în Mantram-ul vostru, care le va oglindi.
Doi: Mantram-ul vostru trebuie spus în limba pe care o posedaţi la perfecţie (sau în limba
maternă). Aduc acest exemplu, deoarece unii învăţători orientali răspândesc Mantrame care sunt
bune pentru oamenii orientali sau pentru cei care vorbesc limbile orientale. Însă aceste Mantrame
sunt inutile pentru oamenii care nu înţeleg aceste limbi. Chiar dacă vi se explică sensul acestor
cuvinte, ele sunt doar o aberaţie pentru Supraconştiinţa voastră şi, ca rezultat, scopul nu va fi atins.
Cu toate acestea există o excepţie. Un cuvânt deosebit, venit din orient, are un efect magic
asupra Supraconştiinţei şi, totodată, asupra creerului şi a sistemului nervos central. Cuvântul OM.
Ceea ce îl face deosebit nu e cuvântul în sensul sunetului, şi nici ceea ce înseamnă. Preţiozitatea
 pagina 32 din 33
este în vibraţia tonalităţii. Toţi acei care vor folosi OM în contextul vibraţiei, vor beneficia
indiferent de limba pe care o vorbesc. Succesul va depinde doar de gradul de pregătire a persoanei
pentru a primi vibraţii de o astfel de putere şi înălţime. Utilizarea lui OM, o voi numi al şaptelea
ritual, poate duce persoanele, pregătite pentru aceasta, să obţină rezultate excepţionale. Cu o
intonaţie corectă, frecvenţa vibraţiei are un puternic efect stimulator asupra glandei pineale –
epifizei, care este conectată cu cel de-al şaptelea centru superior (Sahasrara). Iar, dacă viaţa voastră
personală nu este concentrată asupra planului superior, nu trebuie să începeţi stimularea Epifizei.
Exact ca şi seminţa care nu poate creşte pe un teren arid, astfel şi vibraţiile de un nivel
superior nu pot să se dezvolte într-o conştiinţă care nu este pregătită pentru a le primi. Nu încercaţi
să practicaţi al şaptelea ritual până când primele cinci nu au sistematizat componentele fizice şi
mintale. Vibraţiile voastre trebuie să fie destul de înalte, în sensul că deja nu mai întrebuinţaţi
droguri, alcool şi tutun. Pregătindu-vă de al şaptelea ritual, ţineţi cont de dietă. Ea nu trebuie să
conţină grăsimi şi substanţe care conţin zahăr, deoarece zahărul este vărul alcoolului. Amidonul tot
e dăunător dacă nu este mestecat minuţios. Dacă amidonul a trecut, cu bine, prima parte a
procesului digestiv în cavitatea bucală, atunci în cantităţi mici nu este dăunător. Îndeosebi de
importantă este mărirea cantităţii de apă pe care o folosiţi. O persoană de talie medie trebuie să bea
3 litri de apă pură. Dacă sunteţi de talie mai mică sau mai mare, beaţi corespunzător mai puţin sau
mai mult. Nu începeţi să beţi imediat toată această cantitate. Măriţi cantitatea apei utilizate treptat
timp de 60 zile. Apa nu doar că va ajuta să cureţe organismul vostru de impurităţi, ea este de
asemenea şi un conductor perfect al electricităţii şi al vibraţiilor sonore. Utilizaţi cantitatea maximă
de apă timp de minim o lună, şi doar după aceasta vă puteţi permite să începeţi al şaptelea ritual,
aşteptând rezultate bune. Pentru practicarea ritualului staţi pe podea sau aşezaţi-vă într-un fotoliu
comfortabil. Relaxaţi-vă total, dar nu vă gârboviţi. Îndreptaţi şi ţineţi sus bărbia voastră, astfel încât
coardele vocale să nu fie incomodate de nimic. Aţi putea chiar şi să vă culcaţi pe spate pe un pat
rigid sau pe podea, dacă doriţi, însă nu puneţi nimic sub cap. Altfel, capul va veni în faţă şi va
strânge coardele vocale.
Sunetul OM se pronunţă exact ca în cuvântul POM. Pentru a obţine intonaţia corectă la
pronunţarea acestui sunet magic, începeţi cu o inspiraţie adâncă, dar nu umpleţi plămânii până la
limită. Apoi cu o voce plină scoateţi sunetul O-O-O... Maxilarul vostru să fie deschis pe jumătate.
Buzele să fie rotunjite, limba trasă şi să se afle în partea de jos a gurii, dar un pic ridicată la
rădăcină. Menţineţi sunetul O-O-O timp de 5 secunde. Apoi, continuând sunetul, închideţi şi
relaxaţi maxilarul şi buzele, relaxaţi limba, aducând-o în poziţie plată, concomitent formând
sunetul M-M-M... şi menţineţi-l pentru 10 secunde. La sunetul O-O-O, să simţiţi rezonanţa în piept,
iar la sunetul M-M-M, rezonanţa sunetului trebuie simţită în nas. Dacă totul este făcut corect, două
sunete formează o consonanţă într-un sunet pozitiv O-O-O-M-M-M-M...... Când terminaţi, relaxaţi-
vă, faceţi 1-2 inspiraţii profunde, înainte de a începe iar. Repetarea exerciţiului trei-patru ori
consecutiv este deajuns. Nu exageraţi, dacă simţiţi o uşoară ameţeală sau o slăbiciune, opriţi-vă.
După un interval de o oră repetaţi încă de câteva ori. La început să nu repetaţi ritualul mai mult de
10 ori pe zi, chiar dacă nu simţiţi slăbiciune sau ameţeală. Stimularea intensă a epifizei nu este
recomandată începătorilor. Va fi mai bine dacă nu veţi pronunţa Mantram pe parcursul celui de al
şaptelea riual. Ritualul trebuie îndeplinit atunci când conştiinţa este liniştită şi liberă de gânduri. Cu
toate acestea puteţi combina cu succes ritualul cu Mantra: atunci când pronunţaţi O-O-O... pe
parcursul a 5 secunde menţineţi conştiinţa voastră în linişte şi pace, apoi când treceţi la sunetul M-
M-M... pe parcursul a 10 secunde repetaţi mantra voastră în gând de câteva ori. Mantra trebuie
pregătită din timp şi poate fi identică cu Mantram-ul vostru. Mantra se pronunţă în gând, sub formă
de ordin, cerând executarea scopurilor voastre principale. Verificaţi ca mantra sa nu conţină
gânduri negative şi cuvinte care ar putea anula puterea pozitivă a mantrei voastre.
Este un ritual foarte puternic prevăzut pentru adulţi. Persoanelor mai tinere de 21 ani nu li
se recomandă de a practica cel de-al şaprelea ritual. Această practică îşi manifestă cel mai puternic
efectul asupra persoanele care au atins vârsta când înţelepciunea începe să se maturizeze în inimă.
 pagina 33 din 33
În general, la persoanele vârstnice progresul ridicării vibraţiilor se manifestă mult mai
puternic decât la tineri. Acest rezultat se explică prin faptul că ei nu sunt distraşi de iluziile lumii
materiale, unde satisfacţiile zboară atât de rapid, ca şi frunzele uscate purtate de vânt. Ei ştiu că
darurile adevărate ale vieţii se află nu în exterior,ci în lumea din interiorul nostru.
Înţelepţii antichităţii – Oamenii Luminii/ Iluminaţii (probabil e vorba despre o civilizaţie
antică) - foloseau al şaptelea ritual pentru ridicarea vibraţiilor conştiinţei şi ale corpului fizic. De
asemenea, această tehnică era folosită de ei în călătoriile prin alte lumi. Efectuând la fel, veţi merge
înainte pentru obţinerea tinereţei conştiinţei, tinereţei corpului însoţiţi de darul înţelepciunii. În
încheiere, vă invit să răspundeţi chemării şi să începeţi totul imediat. Chiar dacă aţi obţinut un
progres enorm şi aţi realizat multe, nimic nu se compară cu ce vă aşteaptă, atunci când veţi începe
călătoria în interiorul vostru (autocunoaşterea). Începând aceasta călătorie şi văzând toate acele
lucruri minunate, care se află doar la distanţa unei mâni întinse, nimic nu vă va face să vă
întoarceţi înapoi.
Cu plăcere,
Colonelul Bradford

Surse
P. Kelder – Ochiul renaşterii
Cartea Întâi
Taina antică a lama tibetani
http://www.scribd.com/doc/134010503/Peter-Kelder-Fantana-Tineretii
si
STRĂVECHIUL SECRET AL IZVORULUI TINEREŢII
Cartea 2
Redactarea: Peter Kelder şi Berni S.Sidgel

http://www.scribd.com/doc/127939659/Peter-Kelder-Stravechiul-Secret-Al-Tineretii