Revista Romana Statistica Supliment 8 2019

REVISTA ROMÂNĂ DE STATISTICĂ SUPLIMENT
SUMAR / CONTENTS 8/2019
ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONȚINUTUL ȘI ROLUL ANALIZEI

ECONOMICO-FINANCIARE 3
THEORETICAL ASPECTS ON THE CONTENT AND THE ROLE OF
ECONOMIC-FINANCIAL ANALYSIS 20
Assoc. Mădălina-Gabriela ANGHEL PhD
EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII INDUSTRIALE ÎN ROMÂNIA ÎN ANUL 2019 ÎN

CONTEXT INTERN ȘI INTERNAȚIONAL 37
THE EVOLUTION OF THE INDUSTRIAL ACTIVITY IN ROMANIA IN 2019 IN
THE INTERNAL AND INTERNATIONAL CONTEXT 49
Prof. Constantin ANGHELACHE PhD
SĂRĂCIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZARII 61

THE POVERTY IN THE CONTEXT OF GLOBALIZATION 70
Prof. Radu Titus MARINESCU PhD
Olivia –Georgiana NIȚĂ PhD Student
Alexandru BADIU PhD Student
MODEL DE ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII 79
MODEL FOR ANALYSIS OF THE FINANCIAL POSITION
OF THE COMPANY 97
Dana Luiza GRIGORESCU PhD Student
SEMNIFICAȚIA DETERMINĂRII PREVIZIUNII TREZORERIEI

SOCIETĂȚII COMERCIALE 114
THE MEANING OF THE DETERMINATION OF THE TRADING
COMPANY'S TREASURY 126
Assoc. prof. Florin Paul Costel LILEA
Gabriel-Ștefan DUMBRAVĂ PhD Student
Andreea – Ioana MARINESCU PhD Student
METODE UTILIZATE ÎN CONTABILITATEA ANALITICĂ
A MĂRFURILOR 137
METHODS USED IN ANALYTICAL ACCOUNTING OF GOODS 149
Maria MIREA PhD Student
Doina AVRAM Ph.D Student
Doina BUREA PhD Student
www.revistadestatistica.ro/supliment
Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019
2 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019
Aspecte teoretice privind conţinutul şi rolul
analizei economico-financiare
Conf. univ. dr. Mădălina-Gabriela ANGHEL(madalinagabriela_anghel@yahoo.com)
Universitatea „Artifex” din București
Abstract
Analiza economico-financiară este o activitate de maximă importanță
pentru stabilirea stadiului în care se află o societate economică, cu privire la
evoluția și mersul societății comerciale respective, dar și pentru a identifica
o serie de aspecte care pot să conducă la îmbunătățirea activității. O analiză
economico-financiară trebuie să urmeze câțiva pași, cum ar fi: delimitarea
obiectului analizei; determinarea elementelor, factorilor și a fenomenului
studiat; stabilirea corelațiilor dintre fiecare factor și fenomenul analizat,
precum și între diferiții factori care acționează; măsurarea influențelor
diferitelor elemente sau factori; stabilirea concluziilor și aprecierilor care
se desprind și, în final, elaborarea măsurilor care constituie și trebuie să
constituie conținutul deciziilor care să vizeze îmbunătățirea acestei activități.
O analiză economico-financiară se realizează în procesul de management,
ținând seama de o serie de funcții, cum sunt cea informațională, de evaluare,
de fundamentare, de realizare a cerințelor, gestiunii și funcția de realizare
a obiectivelor propuse. Pe de altă parte, tipurile de analiză economico-
financiară care se întâlnesc în activitatea practică sunt diferite, în funcție
de o serie de criterii, cum ar fi: după raportul între momentul în care se
efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului, din punct de vedere
al urmăririi însușirilor esențiale ale determinărilor cantitative, după nivelul
în care se desfășoară analiza acestea pot fi micro sau macroeconomice, după
modul în care în timp evoluează fenomenele deosebim analiză statică sau
dinamică, cea care ține seama de elementele până la un moment dat sau le
analizează cronologic pentru a stabili tendințele și trendul de evoluție. După
orizontul detimp distingem analize pe termen scurt, mediu și mai ales lung
pentru instituțiile statului, cum ar fi guvernul sau instituțiile statului chemate
să analizeze, deci să stabilească măsuri pentru îmbunătățirea activității
economice. Pe de altă parte, din punct de vedere al gradului de cuprindere
putem vorbi de analiză pe ramuri, analiză pe unități organizatorice, pe
probleme, ș.a.m.d. În cadrul analizei economico-financiare se urmăresc o
serie de indicatori care arată în mod precis, modul în care a evoluat și tinde
să evolueze activitatea economico-financiară a agentului economic. Astfel,
sunt studiate soldurile intermediare, marja comercială, producția exercițiului,
Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 3

valoarea adăugată brută, excedentul brut de exploatare. În final, orice analiză
economico-financiară trebuie să se canalizeze pe exprimarea rezultatului
exploatării, rezultatul curent al exercițiului, rezultatele extraordinare și mai
ales rezultatul net al exercițiului. În acest sens, se utilizează un sistem de
indicatori statistici bine corelați, care să identifice și să asigure o viziune
destul de precisă a factorului de decizie al instituției analizate.
Cuvinte cheie: corelație, performanță, proces managerial, analiză
cantitativă, decizie
Clasificarea JEL: C41, C54, G11
Introducere
În cadrul acestui articol, pe baza studiului efectuat, s-a urmărit
prezentarea și clarificarea unor aspecte legate de conținutul și rolul analizei
economico-financiare. În acest sens, la început se rezolvă și se prezintă
conținutul procesului de analiză economico-financiară, cu accent pe elementele
care dau concretețe analizei economico-financiare. În continuare, se acordă
atenție rolului și funcției analizei economico-financiară, precum și tipurile
analizei economico-financiară, rezultând o serie de aspecte pe care autorii le-
au sintetizat și clarificat în acest studiu. Se definește și delimitează obiectul
analizat care poate să ofere concluzii certe și folositoare pentru managementul
instituției respective. În acest fel se calculează marja comercială după relații
statistico-matematice, ca și producția exercițiului sau valoarea adăugată brută.
Aceste elemente sunt importante și, prin clarificarea aspectelor teoretice și
formularea de soluții, se ajunge la formalizarea sub formă de funcții sau relații
care pot fi avute în vedere. Aceste rezultate economico-financiare trebuie să
reflecte și articolul pune accent pe aceasta, rezultatul exploatării, rezultatul
curent al exercițiului, rezultatele extraordinare dacă sunt, sau rezultatul net al
exercițiului. Sunt formalizate prin ecuații statistico-matematice modalitățile
de determinare a acestor elemente care evidențiază în cadrul analizei, situația
în care se află agentul economic sau/și perspectiva trendului de evoluție al
acestuia. De asemenea, în articol se insistă asupra sistemului indicatorilor de
bază ai rentabilității, pentru că aceștia, raportând o serie de elemente, cum sunt
profitul, capitalul, activele, pasivele, costurile, volumul mărfurilor ș.a.m.d.,
asigură o posibilitate de a identifica modul în care a evoluat activitatea
economico-financiară a agentului economic, dar totodată, se oferă și elemente
care avute în vedere de managementul organizației analizate poate să conducă
la o îmbunătățire a activității în acest domeniu.

Literature review
Anghel (2015), Anghelache și Anghel (2016) au prezentat indicatorii
utilizați în analizele economice. Anghelache și Anghel (2019), Anghelache,
Anghel și Popovici (2016) au evidențiat aspecte ale modelării financiare.
Anghelache, Pagliacci și Mitruţ (2015) au analizat principalele modele
statistico-econometrice utilizate în analizele financiar-economice. Anghelache
(2006) a abordat noțiuni ale managementului financiar. Baxter și Kouparitsas
(2005) a efectuat o analiză a factorilor ciclului de afaceri. Caplin și Dean (2015),
Colla și Mele (2010), Mankiw și Reis au precizat importanța informațiilor
în analizele economice. Dodge (2006) a prezentat aspecte ale terminologiei
financiare. Hastings, Madrian și Skimmyhorn (2013) au studiat legătura dintre
educația financiară și rezultatele economice. Newbold, Karlson și Thorne
(2010) au analizat principalele elemente ale statistice economice. Pasquariello
(2007) a cercetat aspecte referitoare la eterogenitate informațională.
Metodologie, date, rezultate și discuții

· Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
Analiza economică cercetează activitățile sau fenomenele, din punct
de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor
obținute. In analiza economică, esențialul îl constituie luarea în considerare a
relațiilor structural-funcționale și a celor cauză-efect.
Din punct de vedere economic, analiza unei activități înseamnă
cercetarea eforturilor angajate într-o activitate, cu precădere munca și capitalul
în raport cu efectele reprezentate de performanțele economico-financiare
realizate.
Analiza economico-financiară apare ca instrument indispensabil în
fundamentarea deciziilor proceselor manageriale la scară micro economică.
Analiza economică parcurge un drum invers față de evoluția
fenomenului, adică pornește de la rezultatele procesului încheiat, către
elemente și factori.
Conținutul procesului de analiză a activității economice, inclusiv
îmbinarea asteia cu sinteza, poate fi redat în câteva etape:
a) delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor
fapte, fenomene, rezultate. Delimitarea obiectului se face în timp și
spațiu, calitativ și cantitativ, utilizând anumite metode de evaluare
și de calcul;
b) determinarea elementelor factorilor și a cauzelor fenomenului
studiat, descompunerea în elemente presupune o analiză
structurală. Factorii se stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei
cu acțiune directă la cei care acționează indirect (prin intermediul

celor cu acțiune directă) și așa mai departe, procesul cunoașterii
fiind adâncit de la o esență mai puțin profundă (principiul
descompunerii în trepte);
c) stabilirea corelațiilor dintre fiecare factor și fenomenul analizat
precum și dintre diferiții factori care acționează, este necesară stabilirea
raporturilor de condiționare. Parcurgerea celor trei etape conduce
la elaborarea de modele ale fenomenelor analizate;
d) măsurarea influențelor diferitelor elemente sau factori, în
această etapă intervine analiza cantitativă cu scopul cuantificării
influențelor, al măsurării posibilităților (rezervelor) interne, al
aprecierii cât mai exacte a rezultatelor;
e) stabilirea concluziilor și aprecierilor care presupune determinarea
și utilizarea rezultatelor analizei din sfera cercetată;
f) elaborarea măsurilor care constituie conținutul deciziilor menite să
asigure valorificarea optimă a resurselor, să contribuie la sporirea
eficienței economico-financiare în viitor.
Parcurgerea acestor etape asigură caracterul complet, complex și,
totodată, științific al analizei economico- financiare.
În legătură cu noțiunile utilizate există următoarele explicații:
- elementele reprezintă părți componente ale fenomenului analizat;
- factorii reprezintă acele forțe motrice care provoacă sau determină
un fenomen;
- cauzele reprezintă împrejurări care, în anumite condiții, provoacă
și explică apariția unui fenomen. în cadrul analizei activității economice,
termenul „factori” este utilizat pentru fenomene mai complexe decât „cauzele”;
- cauzele finale reprezintă ultimile cauze descoperite în procesul de
analiză, având în vedere limitele sferei de cercetare ale analizei respective.
Ele apar drept cauze finale datorită faptului că procesul de analiză reprezintă
inversul evoluției reale a fenomenului.
Din punctul de vedere al apariției și dezvoltării fenomenului, ele sunt
cauze primare.
· Înțelegerea analizei, ca metodă a cunoașterii, poate reliefa faptul
că, în procesul de conducere, analiza economico-fmanciară constituie un
instrument operațional, de cunoaștere a stării de funcționare a sistemului și,
pe această bază, de inițiere a măsurilor de reglare a disfuncționalităților.
Analiza economico-fmanciară, prin ea însăși, realizează în procesul
conducerii o seamă de funcții:
- funcția informațională a centrelor de decizie economică privind
situația economico-fmanciară, poziționări ale unor stări comparativ cu
standardele normative, bugete, niveluri ale concurenței pe diferite piețe;

- funcția de evaluare a valorii potențialului tehnico-economic al
sistemului societății;
- funcția de fundamentare a deciziei pe criterii de eficiență atât în
stadiul preevaluării potențialului (capacității de ofertă), corelat cu cererea
bunurilor și serviciilor, cât și în stadiul execuției (evalurea deciziei, în
condițiile funcțiunii reale);
- funcția de realizare a cerințelor gestiunii eficiente a patrimoniului;
- funcția de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico-
financiar, care presupune analiza relațiilor cu băncile de la care se fac
împrumuturi, cu furnizorii, creditorii, cu sistemele de impozitare a veniturilor,
bursa de valori s.a.
Tipurile de analiză economico- financiară ce se întâlnesc în activitatea
practică sunt variate, în funcție de diferite criterii, după cum urmează:
a) După raportul între momentul în care se efectuează analiza și
momentul desfășurării fenomenului, se disting două tipuri fundamentale:
analiza post-factum sau post-operatorie sau analiza activității (analiza
gradului de îndeplinire a obiectivelor) și analiza previzională sau analiza
prospectivă.
Analiza activității privește prezentul și trecutul. Dacă separăm
prezentul de trecut se mai poate crea o categorie - analiza concomitentă sau
curentă. Noțiunea de analiză concomitentă apare daca secționăm un fenomen
și îl urmărim pe fragmente, dar considerăm fenomenul în unitatea sa. Dacă
raportăm însă analiza la fiecare fragment, este evident că avem de-a face
cu tipul de analiză post-factum, indiferent de diviziunea de timp la care ne
referim.
Ca tip de analiză post-factum care se îmbină cu analiza prospectivă,
se întâlnește în teorie și practică analiza diagnostic, prin care se obțin aprecieri
asupra ansamblului de performanțe economico- financiare ale unei societăți,
asupra unei subdiviziuni sau asupra unei probleme.
Analiza previzională presupune determinarea evoluției viitoare a unui
fenomen economic pe baza cercetării factoriale (a relațiilor de cauzalitate), a
acțiunii lor în perspectivă, inclusiv cu luarea în considerare a altora decât cei
cunoscuți.
Cele două tipuri de analiză prezintă particularități dictate de faptul
că analiza activității se bazează pe variabile cunoscute, certe, pe când analiza
previzională, pe variabile presupuse, incerte. De aici derivă o serie de aspecte
metodologice diferite. In cadrul analizei activității economico-financiare se
studiază o singură variantă a fenomenului - variantă de execuție și prevalează
legăturile de tip determinist, pe când în cadrul analizei previzionale pot fi
studiate mai multe variante și apar frecvent legături de tip stocastic.

Analiza previzională constituie o etapă premergătoare, hotărâtoare în
elaborarea planului de afaceri al societății. Planificarea înseamnă mai mult
decât previziunea, înseamnă utilizarea previziunii de către un centru de decizie
economică, pentra a stabili obictivele de atins într-o perioadă viitoare.
b) Din punctul de vedere al urmării însușirilor esențiale sau al
determinărilor cantitative ale fenomenelor, se disting două tipuri de analiză:
analiza calitativă și analiza cantitativă.
Analiza calitativă urmărește esența fenomenului, însușirile sale
esențiale și permite stabilirea factorilor care sunt de aceeași natură cu
fenomenul și îl determină. Potrivit principiului descompunerii în trepte, în
procesul de analiză se trece de la o esență mai puțin profundă către alta mai
profundă. Abordarea sistematică a fenomenelor, cercetarea lor cibernetică
constituie căi de realizare a analizei calitative. Rolul analizei calitative îl
constituie elaborarea de modele în care sunt surprinse elementele esențiale ale
fenomenului.
Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări
cantitative exprimate prin greutate, grad, suprafață, volum, număr, durată.
In analiza cantitativă își găsesc câmp tot mai larg de aplicații metodele
matematice. Este de necontestat că succesul aplicării metodelor matematice
în analiza variabilelor unui fenomen economic este condiționat de modelarea
proceselor economico-financiare pe baza analizei calitative.
Câmpul de aplicare a metodelor matematice este creat de analiza
calitativă, ceea ce însemnă că aceasta trebuie să devanseze analiza cantitativă.
c) După nivelul la care se desfășoară analiza, distingem: analiza
microeconomică și analiza macroeconomică.
Analiza microeconomică este cea care se desfășoară la nivelul agentului
economic. Analiza microeconomică studiază comportamentul individual sau
al societății în activitatea economică și rezultatele obținute, relevă factorii
care determină orientarea în investirea capitalurilor, în utilizarea resurselor, în
crearea și stricarea produselor, în asigurarea eficienței economico-financiare
etc.
Analiza macroeconomică studiază fenomene la niveluri agregate:
ramuri, economie națională, economie mondială, operând preponderent cu
mărimi globale sau agregate (produsul intern brut, produsul național brut, rata
medie a rentabilității pe sector de activitate etc.)
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, se disting: analiza
statică și analiza dinamică.
Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat, relevând
relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a
fenomenului cercetat. Noțiunea de static nu este legată de natura fenomenului,

ci de momentul de efectuare a analizei. Fenomenele, prin natura lor, nu pot fi
statice.
Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în mișcare,
relevând poziția lor într-un șir de momente. Ea scoate în evidență legătura
dintre pozițiile care s-au succedat sau se vor succeda ale fenomenului, pe baza
cercetării factorilor care determină schimbările poziționale.
e) După orizontul de timp pe care se desfășoară, distingem: analiza pe
termen scurt și analiza pe termen lung.
Analiza pe termen scurt se referă la fracțiunea de timp care merge
până la un an (zile, săptămâni, decade, luni, trimestre, semestre) și operează
preponderant cu modele de tip determinist. Acest tip de analiză servește
managementului pentru conducerea operativă.
Analiza pe termen lung operează cu date care depășesc termenul
de un an și utilizează frecvent modele de tip statistic sau stocastic.La scară
micro economică, în țările cu economie de piață se operează cu modele în care
intervalul de timp analizat este de 3-5 ani.
f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem: analiza
economică; analiza tehnico-economică; analiza socio-economică; analiza
eco-economică etc.
Analiza economică se referă la fenomene economice (inclusiv cele
financiare) și operează cu metode și instrumente specifice acestui domeniu.
întrucât orice activitate social-umană apare într-o dublă ipostază consumatoare
de resurse și producătoare de efecte - calculul economic vizează eficiența
consumării de resurse în toate domeniile care ies din sfera economicului:
tehnic, social, administrativ, sanitar, ecologic etc. în acest mod, apare necesară
îmbinarea analizei economice cu analiza fenomenelor tehnice, sociale,
culturale, administrative, sanitare, ecologice etc.
g) În funcție de delimitarea obiectului analizat, se pot stabili
următoarele tipuri: analiza pe ramuri; analiza pe unități organizatorice (firme,
secții, sectoare, societăți, combinate, holdinguri, trusturi etc.), analiza pe
probleme (cifra de afaceri, valoarea adăugată, productivitatea muncii, salariile,
rentabilitatea, lichiditatea etc.).
În ultimele decenii, tipul de analiză care s-a impus pe plan internațional
atât în teoria economică, cât și în practică, răspunzând unor necesități ale
agenților economici, organelor de control și fiscale, este analiza activității
economico-financiare.
· Principalele rezultate financiare ale unei firmei pot fi grupate și
analizate după mai multe criterii; aceiași indicatori putând fi regăsiți în diferite
clasificări, însă modul de determinare fiind același.

- Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiunile
comerciale efectuate de o firmă, respectiv vânzarea de mărfuri și produse,
într-o perioadă de timp determinată.In cuantumul ei nu sunt incluse veniturile
financiare și cele extraordinare.
Interesul oricărui întreprinzător vizează o creștere a cifrei de afaceri
pentru obținerea unui profit cât mai mare sau a unuia moderat, dar cu un grad
de certitudine în viitor.
Cifra de afaceri reprezintă un indicator esențial pentru precizarea
locului societății comerciale în sectorul de activitate, a poziției acesteia pe
piață, a capacității de a lansa și dezvolta activități profitabile. Pentru a-și
diminua riscurile, sau a-și reduce incertitudinile care apar pe segmentele de
piață pe care activează, multe firme își diversifică oferta de produse și servicii,
având astfel o structură variată a veniturilor.
În analiza surselor de venituri este important să se plece de la caracterizarea
întreprinderii în funcție de modul de operare, respectiv, dacă operează pe o singură
piață sau mai multe, întrucât, fiecare piață poate avea o evoluție proprie, distinctă
și specifică, cu influență asupra rezultatelor obținute de firmă.
De aceea, în evaluarea potențialului de creștere a veniturilor sunt
necesare informații privind sursele de venituri, evoluția în ultima perioadă de
timp, precum și modul de agregare pe diferite niveluri.
Analiza dinamicii și structurii cifrei de afaceri urmărește evoluția
pe total și pe elemente componente față de perioada precedentă, precum și
modificări în structura cifrei de afaceri. De asemenea, în analiza dinamicii și
structurii cifrei de afaceri se precizează cauzele care au determinat evoluția
acestui indicator și modificările structurale, în vederea stabilirii măsurilor
corespunzătoare pentru reglarea activității și sporirea vânzărilor.
Analiza cifrei de afaceri poate fi detaliată până la nivelul produsului,
grupelor de produse sau categorii de activități. Astfel societatea poate și
trebuie să fie interesată să cunoască produsele care sunt mai solicitate, care
este contribuția lor la formarea veniturilor, care sunt rentabile.
- Soldurile intermediare de gestiune constituie o prezentare economică
a contului de rezultate. In fapt, soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori
sub formă de solduri, numite și marje, care pun în evidență etapele formării
rezultatului exercițiului, în strânsă conexiune cu structura de venituri și
cheltuieli aferente activității unei întreprinderi. Necesitatea utilizării soldurilor
de gestiune este impusă de două cerințe: analiza economico-financiară a
întreprinderii, plecând de la datele contabile, și întocmirea conturilor naționale.
Normele contabile românești nu au prevăzut obligativitatea întocmirii unui
document care să redea soldurile intermediare de gestiune și nici nu au lăsat la
dispoziția întreprinderilor o asemenea opțiune.

Totuși, modelul românesc de cont de rezultate, cu structura
informațiilor după natura economică a veniturilor și cheltuielilor, permite
întocmirea soldurilor intermediare de gestiune, prezentate în continuare:
- Marja comercială este primul sold de gestiune și se referă la
întreprinderile de comercializare (distribuție) sau la partea de activitate pur
comercială efectuată de întreprinderile producătoare. Marja comercială se
calculează după următoarea relație:
unde:
Mc = Marja comercială;
Vm = Vânzare de mărfuri (evaluate la preț de vânzare, exclusiv
reducerile comerciale acordate ulterior facturării);
Cm = Costul mărfurilor vândute (exclusiv reducerile comerciale
primite ulterior facturării).
În determinarea acestui sold de gestiune remarcăm următoarele
aspecte: există posibilitatea ca o parte din cheltuielile accesorii generate de
achiziția stocurilor de mărfuri să nu fie înregistrate ca o parte componentă a
costului de achiziție. Este cazul cheltuielilor interne cu transportul, cheltuielile
de personal etc, aferente achizițiilor de mărfuri, dar contabilizate drept
cheltuieli după natura lor (necesitatea delimitării lor se impune îndeosebi
la întreprinderile cu activitate eterogenă, de producție și comercializare);
marja comercială nu include subvențiile de exploatare.în anumite cazuri,
aceste subvenții constituie un adevărat complement al prețului de vânzare
al mărfurilor (este cazul subvențiilor acordate de stat pentru unele produse
de strictă necesitate, în vederea menținerii unor prețuri, subvenții care revin
unităților care produc și/sau comercializează asemenea produse).
Pentru întreprinderile de distribuție (comerciale) marja comercială
este un indicator esențial și devine și mai semnificativă ca informație, in
activitatea de analiză și gestionare, cu cât ea este determinată mai detaliat,
respectiv pe produse sau grupe de produse. Este numita și marja brută și se
exprimă adesea ca procent din cifra de afaceri (volumul vânzărilor).
- Acest sold de gestiune caracterizează activitatea globală desfășurată
de întreprinderile de producție sau/și de prestării de servicii și se obține prin
însumarea unor elemente eterogene din punct de vedere al evaluării: producția
vândută (produse, servicii, lucrări, activități anexe), evaluate la prețul de
vânzare (exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturării); producția
stocată (stocaj sau destocaj, după caz), ca diferență între stocul final și stocul
inițial, evaluată la cost de producție; producția imobilizată, respectiv producția
de imobilizări destinate nevoilor proprii, evaluate la cost de producție.

Relația de calcul al producției exercițiului este următoarea:
,
unde:
Pe = Producția exercițiului;
Pv = Producția vândută;
Ps = Producția stocată;
Vi = Venituri din imobilizări.
Din punct de vedere financiar, numai producția vândută este

generatoare de încasări monetare pentru întreprindere. Aceste încasări sunt
„decalate”, în funcție de termenele de plată acordate clienților (utilizarea
creditului comercial). În schimb, producția stocată, și în special, producția de
imobilizări nu reprezintă decât o îmbogățire potențială a întreprinderii.
Unii autori aduc în discuție subvențiile de exploatare, care sunt
excluse din producția exercițiului. Astfel, atunci când aceste subvenții
constituie o compensare la prețul de vânzare practicat și impus de stat, mai
mic decât prețul pieței, aceste subvenții trebuie atașate producției vândute,
pentru a „restabili” adevărata valoare de piață a producției vândute. Dacă
subvențiile de exploatare sînt acordate pentru acoperirea unor pierderi (numite
și „subvenții de echilibru”), nu se justifică includerea acestora în valoarea
producției vândute.
Deși nu este un sold intermediar de gestiune, ci un post al contului
de rezultate, cifra de afaceri reprezintă un indicator global al vânzărilor, din
activitatea de distribuție și cea de producție (obținut prin însumarea vânzărilor
de mărfuri și a producției vândute).
Luarea în considerare a cifrei de afaceri ca indicator privind activitatea
întreprinderii este limitată, deoarece aceasta poate furniza o imagine deformată
asupra activității reale, în special atunci când intervin: decalaje între fabricație
și facturare, ceea ce antrenează o variație de stoc; o producție imobilizată
de o mărime importantă; o mare parte din operații sunt de lungă durată (de
exemplu, contractele a căror execuție se intind pe mai multe exerciții).
În toate aceste cazuri, producția exercițiului este indicatorul care
exprimă mai bine activitatea întreprinderii în cursul unui exercițiu, și nu cifra
de afaceri.
· Valoarea adăugată este soldul de gestiune introdus în practica
contabilității de întreprindere ca urmare a „presiunii” contabilității naționale,
fiind un concept de sorginte macro economică (suma valorilor adăugate create
pe teritoriul economic național, în cursul unui an, formează produsul intern
brut). Astfel, valoarea adăugată, constituie unul dintre elementele de legătură

între conceptele macroeconomiei și regulile ce guvernează gestiunea unei
intreprinderi, realizând o punte informațională directă între contabilitatea de
întreprindere și contabilitatea națională.
Valoarea adăugată exprimă o creare de valoare sau creșterea de
valoare pe care întreprinderea o aduce bunurilor și serviciilor provenind de la
terți, și se determină pe baza relației:
unde:
VA = Valoarea adăugată;
Mc = Marja comercială;
Pe = Producția exercițiului;
Ce = Consumul exercițiului financiar.
Consumația exercițiului provenind de la terți corespunde cu noțiunea

macroeconomică de consum intermediar și include toate consumurile din
exterior, oricare ar fi destinația lor funcțională (internă): cheltuieli cu stocurile
(materii prime și materiale consumabile); cheltuielile cu combustibili, energie
și apa; cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți (pentru întreținere și
reparații, redevențe, locații de gestiune și chirii, prime de asigurare, cheltuieli
cu studiile și cercetările, cheltuieli cu colaboratorii, reclamă, publicitate etc);
alte cheltuieli materiale.
Valoarea adăugată permite măsurarea puterii economice a
întreprinderii. Acest indicator reprezintă o valoare adăugată brută deoarece
cheltuielile cu amortizarea nu sunt consumații din exterior și, deci, deprecierea
capitalului economic (imobilizărilor) nu este luată în considerare, rezultând
o valoare adăugată brută, care include și amortizarea. Diminuarea valorii
adăugate brute cu amortizarea imobilizărilor aferente exploatării permite
obținerea valorii adăugate nete.
În valoarea adăugată se transmit caracteristicile eterogenității valorice
a noțiunii de producție. în consecință, o parte din acest sold de gestiune este
valoare adăugată vândută, deoarece corespunde producției vândute, confirmată
de piață. în schimb, valoarea adăugată aferentă producției stocate și producției
de imobilizări este o valoare adăugată produsă, neconfirmată de piață.
Diferența dintre producția exercițiului și consumațiile provenite de
la terți poate fi determinată și ca sumă a remunerațiilor pe care întreprinderea
le acordă diferiților factori participanți la crearea valorii adăugate, respectiv:
personalul și organismele de asigurări și protecție socială, sub forma
cheltuielilor de personal (salarii și contribuții patronale la asigurările sociale
și fondul de șomaj); aportorii de capitaluri, sub forma cheltuielilor financiare

(pentru capitalurile împrumutate) și dividendelor (pentru capitalurile proprii);
statul, sub forma impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate, legate de
producție și importuri și impozitul pe profit; întreprinderea, sub forma auto
finanțării (amortizări, provizioane și profituri capitalizate).
Măsurarea corectă a indicatorului valoare adăugată, utilizat în analizele
financiare, presupune luarea în calcul a următoarelor considerații: cheltuielile
cu colaboratori (ct. 621) trebuie să fie tratate drept cheltuieli de personal, atunci
când se referă la prestațiile efectuate de personal exterior întreprinderii (deci
considerate ca o remunerație a factorului muncă și regrupate cu cheltuielile de
personal, din ct. 64); redevențele aferente operațiilor de leasing (ct. 612), care
sunt consumații provenind de la terți, trebuie disociate în două componente;
partea care corespunde rambursării de capital să fie tratată ca o cheltuială de
exploatare privind amortizarea, iar partea aferentă dobânzilor, ca o cheltuiala
financiară.
Excedentul brut de exploatare este un indicator care măsoară
eficacitatea capitalului economic (astfel spus, reprezintă valoarea adăugată
de capital economic). Excedentul brut din exploatare (sau insuficiența brută
din exploatare) reprezintă resursa rezultată din exploatare și folosită pentru
menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii și remunerare
a capitalurilor utilizate și a statului. Acest indicator nu este influențat de
politica prudențială a firmei (amortizări și provizioane), de politica financiară
și operațiile cu caracter extraordinar, fapt ce determină să fie considerat ca
indicator esențial în analizele de gestiune și efectuarea de comparații între
diferite întreprinderi.
Excedentul brut din exploatare se determină după următoarea relație
de calcul:
unde:
Ebe = Excedentul brut din exploatare;
VAB = Valoarea adăugată brută;
Se = Subvenții din exploatare;
Ci = Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate;
Cp = Cheltuieli de personal.
Rezultatul exploatării reprezintă rezultatul degajat din activitatea

de exploatare, normală și curentă a întreprinderii. Acest sold de gestiune
constituie primul element de măsură a rentabilității economice, independent
de politica financiară a întreprinderii și incidența elementelor extraordinare.
Calculul rezultatului exploatării se face după relația:

unde:
Re = Rezultatul de exploatare;
Ebe = Excedentul brut din exploatare;
Av = Alte venituri din exploatare;
Vp = Venituri din provizioane;
Ac = Alte cheltuieli de exploatare;
Cp = Cheltuieli din provizioane.
Rezultatul curent al exercițiului este aferent oprațiilor de exploatare

și financiare efectuate de entitate în cursul exercițiului. Se calculează după
relația:
unde:
Rce = Rezultatul curent al exploatării;
Re = Rezultatul exploatării;
Vf = Venituri financiare;
Vfp = Venituri / pierderi din provizioane;
Cf = Cheltuieli financiare;
Cfa = Cheltuieli financiare privind amortizările.
Rezultatul extraordinar se calculează în mod independent de celelalte

solduri de gestiune, utilizând relația:
unde:
Rex = Rezultatul extraordinar;
Ve = Venituri extraordinare;
Ce = Cheltuieli extraordinare.
Mărimea rezultatului extraordinar constituie o informație importantă,

în special pentru investitorii potențiali care pot evalua incidența evenimentelor
extraordinare, asupra întreprinderii.
Rezultatul net al exercițiului reprezintă ultimul sold de gestiune și
exprimă rezultatul degajat de întreaga activitate a întreprinderii, în cursul unui
exercițiu. De fapt, el reprezintă variația situației nete a întreprinderii între
deschiderea și încheierea exercițiului ca urmare a activității economice. Se
determină pe baza relației:

unde:
Rne = Rezultatul net al exploatării;
Rc = Rezultatul curent;
Re = Rezultatul extraordinar;
Cip = Cheltuieli cu impozitul pe profit.
Rezultatul net al exercițiului este rezultatul care urmează să fie supus

deciziei de repartizare de către adunarea generală a acționarilor sau asociaților,
după caz.
· Rentabilitatea reprezintă capacitatea societății de a realiza profit,
necesar atât reproducției și dezvoltării, cât și remunerării capitalurilor.
Profitul, în economia de piață, constituie rațiunea de a fi a unei
societății. El se dimensionează în jocul prețurilor, ca urmare a raportului
cerere-ofertă și al costurilor, care reflectă modul de gospodărire a resurselor
consumate. Cererea solvabilă a consumurilor influențează oferta și, prin
mecanismul rentabilității, orientează plasarea capitalurilor.
Așadar, rentabilitatea apare ca un instrument hotărâtor în mecanismul
economiei de piață. Aceasta presupune obținerea unor venituri mai mari decât
cheltuielile în urma vânzării și încasării mărfii. Deci, rentabilitatea reflectă
capacitatea societății de a produce profit.
Rentabilitatea utilizează pentru exprimare doi indicatori: profitul și
rata rentabilității. Mărimea absolută a rentabilității este oglindită de profit
(indicator de volum), iar gradul în care capitalul sau folosirea resurselor
aduc profit este reflectat în rata rentabilității (indicator al mărimii relative a
rentabilității).
Rentabilitatea constituie una dintre formele de exprimare a eficienței
economice, și anume, o formă sintetică, realizată cu ajutorul categoriilor
valorice. Calculele de rentabilitate se pot efectua utilizând ca rezultat (efect)
nu numai profitul net, ci și întregul venit net, deci profitul brut (care cuprinde
și datoriile financiare și impozitele).
· Sistemul indicatorilor de bază a rentabilității, operaționali în analiza
diagnostic a acesteia, sunt exprimați în mărimi absolute și relative.
Indicatorii exprimați în mărimi absolute sunt:
- Profitul, în concordanță cu structura veniturilor și cheltuielilor din
contul de profit și pierdere, în analiza rentabilității firmei se operează cu
următorii indicatori: rezultatul exploatării (profitul exploatării); rezultatul
curent al exercițiului (profitul); rezultatul extraordinar (diferența dintre
veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare); rezultatul exercițiului
înaintea impozitării, stabilit prin însumarea rezultatului curent și a celui

extraordinar; profitul impozabil (fiscal), care reprezintă rezultatul exercițiului
înaintea impozitării, la care se adaugă depășirile față de nivelurile legale la
unele categorii de cheltuieli și se scad deducerile fiscale prevăzute (reducerea
impozitului pe profit, în cazul reinvestirii s.a.), rezultatul exercițiului.
- Ca marje, în înțelegerea de indicatori conexați rentabilității în
analiza diagnostic, se au in vedere: marja costurilor de producție, stabilită ca
diferență între prețul de vânzare al bunurilor și costul de producție al acestora;
marja comercială specifică societăților din sfera distribuției; marja costurilor
variabile, care reflectă diferența dintre prețul de vânzare și costul variabil;
marja costurilor directe, care reflectă diferența dintre prețul de vânzare și
costurile directe;
Indicatorii exprimați în mărimi relative (sistemul ratelor), respectiv:
- Rata rentabilității economice, aceasta întâlnindu-se sub mai multe
forme și exprimă raportul profitului curent față de active totale
*
5 u )((

5

- Raportul profitului curent față de capitalul permanent (Pe)
5 u )((
."
Această rată de rentabilitate reflectă performanța economică a

firmei, independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal.
- Rata rentabilității financiare, care exprimă raportul profitului net
(rezultatul exercițiului față de capitalul propriu, respectiv:
*
/ u )((
."
Rata rentabilității financiare este în funcție de structura
capitalurilor permanente, adică de proporția care există intre capitalul
împrumutat, respectiv, datoriile și capitalul propriu. Raportul datorii/capital
propriu este un coeficient numit și „pârghie financiară”, care influențează rata
rentabilității financiare.
- Rata rentabilității comerciale; este frecvent utilizată în practica
economică. Rata amintită reprezintă raportul dintre profitul aferent cifrei de
afaceri și cifra exprimată în prețul de vânzare:
*
/ u )((
.
.
- Rata rentabilității resurselor aferente cifrei de afaceri:
*
/ u )((
.
- Rata rentabilității capitalului real și ocupat (fix și circulant):
*
/ u )((
0
Indicatorii prezentați mai sus constituie instrumente utile și eficace
ale analizei financiare pentru caracterizarea generală a politicii producției,
comerciale, de investiții și financiare a firmei, respectiv, ale performanțelor
economico-financiare ale acesteia.
Rentabilitatea activității economico-financiare nu reprezintă unicul
criteriu de apreciere a rezultatelor. Cu precădere în sectorul distribuției la ea
trebuie conexați și indicatorii sociali referitori, în primul rând, la calitatea
satisfacerii cerințelor consumatorilor.
Concluzii
Din studiul efectuat, pe baza datelor și aspectelor teoretice existente
în acest articol, rezultă o serie de elemente și concluzii. Astfel, analiza
economico-financiară este un procedeu, este o situație pe care trebuie să o aibă
în vedere toți managerii de organizații și instituții. În al doilea rând, analiza
economico-financiară trebuie să se facă pe baza unui sistem de indicatori
corelat, care să exprime în formă cantitativă, modul în care au evoluat o serie
de aspecte, cele mai multe factoriale, care au determinat o anumită evoluție.
Analiza economico-financiară relevă, după cum s-a constatat modul în care
sunt cheltuite, consumate resursele, efectul măsurilor întreprinse putând să
sugereze factorilor de decizie modalități concrete de acțiune și de influență.
Desigur, sistemul de indicatori prezentat poate sta la îndemâna oricărui
manager, preocupat de a identifica elementele care frânează dezvoltarea
economică a unei societăți.
Bibliografie selectivă
1. Anghel, M.G. (2015). Analiză financiar-monetară, Editura Economică, Bucureşti
2. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2019). Modelare economică. Teorie şi studii de
caz, ediția a doua, revizuită și adăugită, Editura Economică, Bucureşti
3. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2016). Bazele statisticii economice. Concepte
teoretice şi studii de caz, Editura Economică, Bucureşti
4. Anghelache, C., Anghel, M.G., Popovici, M. (2016). Financial-monetary analysis
model. Romanian Statistical Review, Supplement, 7, 14-18/19-23
5. Anghelache, C., Pagliacci, M., Mitruţ, C. (2015). Statistical-Econometric Models
used in Economic Analysis. Romanian Statistical Review Supplement, 4, 9-15

6. Anghelache, C. (2006). Elemente privind managementul financiar, Editura Artifex,
București
7. Baxter, M., Kouparitsas, M.A. (2005). Determinants of business cycle
Comovement: a robust analysis. Journal of Monetary Economics, 52 (1), 113–157
8. Caplin, A., Dean, M. (2015). Revealed Preference, Rational Inattention, and Costly
Information Acquisition. American Economic Review, 105 (7), 2183-2203
9. Colla, P., Mele, A. (2010). Information linkages and correlated trading. Review of
Financial Studies, 23 (1), 203–246
10. Dodge, Y. (editor) (2006). The Oxford dictionary of statistical terms, Oxford
University Press
11. Hastings, J.S., Madrian, B.C., Skimmyhorn, W.L. (2013). Financial Literacy,
Financial Education, and Economic Outcomes. Annual Review of Economics, 5,
347-73
12. Mankiw, G., Reis, R. (2007). Sticky Information in General Equilibrium. Journal
of the European Economic Association, 5 (2-3)
13. Newbold, P., Karlson, L.W. and Thorne, B. (2010). Statistics for Business and
Economics, 7th ed., Pearson Global Edition, Columbia, U.S.
14. Pasquariello, P. (2007). Imperfect competition, information heterogeneity, and
financial contagion. Review of Financial Studies, 20 (2), 391–426

THEORETICAL ASPECTS ON THE
CONTENT AND THE ROLE OF ECONOMIC-
FINANCIAL ANALYSIS
Assoc. Mădălina-Gabriela ANGHEL PhD (madalinagabriela_anghel@yahoo.com)
„Artifex” University of Bucharest
Abstract
The economic-financial analysis is an activity of the utmost importance
for establishing the stage in which an economic company is located,
regarding the evolution and progress of the respective trading company,
but also to identify a number of aspects that can lead to the improvement
of the activity. An economic-financial analysis must follow some steps, such
as: delimiting the object of the analysis; determining the elements, factors
and phenomenon studied; establishing the correlations between each factor
and the phenomenon analyzed, as well as between the different factors that
act; measuring the influences of different elements or factors; establishing
the conclusions and assessments that emerge and, finally, the elaboration of
the measures that constitute and must constitute the content of the decisions
aimed at improving this activity. An economic-financial analysis is carried out
in the management process, taking into account a number of functions, such as
the informational one, evaluation, substantiation, fulfillment of requirements,
management and the function of achieving the proposed objectives. On the
other hand, the types of economic-financial analysis that meet in the practical
activity are different, according to a series of criteria, such as: according to
the ratio between the moment when the analysis is performed and the moment
of the phenomenon’s development, from the point of view of the pursuit of the
essential characteristics of quantitative determinations, according to the level
at which these analyzes are carried out, can be micro or macroeconomic,
according to the way in which the phenomena evolve, we distinguish static or
dynamic analysis, the one that takes into account the elements up to a certain
time or analyzes them chronologically to establish the trends and the evolution
trend. After the time horizon we distinguish short, medium and especially long
term analyzes for state institutions, such as the government or state institutions
called to analyze, so to establish measures to improve the economic activity. On
the other hand, from the point of view of the degree of comprehension we can
talk about analysis by branches, analysis by organizational units, problems,
etc. Within the economic-financial analysis, a series of indicators are followed
that show precisely, how it has evolved and tends to evolve the economic-
financial activity of the economic agent. Thus, the intermediate balances, the

commercial margin, the production of the exercise, the gross added value, the
gross operating surplus are studied. Finally, any economic-financial analysis
must be channeled on the expression of the operating result, the current result
of the year, the extraordinary results and especially the net result of the year.
In this respect, a system of well-correlated statistical indicators is used, which
will identify and provide a fairly accurate vision of the decision-making factor
of the institution analyzed.
Keywords: correlation, performance, managerial process,
quantitative analysis, decision
JEL Classification: C41, C54, G11
Introduction
In this article, based on the study conducted, the aim was to present
and clarify some aspects related to the content and the role of the economic-
financial analysis. In this sense, the content of the economic-financial analysis
process is initially solved and presented, with an emphasis on the elements
that give concrete to the economic-financial analysis. Next, attention is paid to
the role and function of the economic-financial analysis, as well as the types of
economic-financial analysis, resulting in a number of aspects that the authors
synthesized and clarified in this study. It defines and delimits the analyzed
object that can provide clear and useful conclusions for the management of
the respective institution. In this way, the trading margin is calculated based
on statistical-mathematical relations, as well as the production of the exercise
or the gross added value. These elements are important and, by clarifying the
theoretical aspects and formulating solutions, one arrives at the formalization in
the form of functions or relationships that can be envisaged. These economic-
financial results must reflect and the article focuses on it, the result of the
operation, the current result of the financial year, the extraordinary results if
they are, or the net result of the financial year. The modalities of determining
these elements that are highlighted in the analysis, the situation in which the
economic agent is located and / and the perspective of its evolution trend are
formalized through statistical-mathematical equations. Also, the article insists
on the system of basic indicators of profitability, because they, reporting a
number of elements, such as profit, capital, assets, liabilities, costs, volume
of goods and so on, provide an opportunity to identify the way in which it
has evolved the economic-financial activity of the economic agent, but at the
same time, it also offers elements that are considered by the management of
the analyzed organization, which can lead to an improvement of the activity
in this field.

Literature review
Anghel (2015), Anghelache and Anghel (2016) presented the
indicators used in the economic analyzes. Anghelache and Anghel (2019),
Anghelache, Anghel and Popovici (2016) highlighted aspects of financial
modeling. Anghelache, Pagliacci and Mitruţ (2015) analyzed the main
statistical-econometric models used in the financial-economic analyzes.
Anghelache (2006) approached notions of financial management. Baxter
and Kouparitsas (2005) conducted a business cycle factor analysis. Caplin
and Dean (2015), Colla and Mele (2010), Mankiw and Reis mentioned the
importance of information in economic analyzes. Dodge (2006) presented
aspects of financial terminology. Hastings, Madrian and Skimmyhorn (2013)
studied the link between financial education and economic outcomes. Newbold,
Karlson and Thorne (2010) analyzed the main elements of economic statistics.
Pasquariello (2007) investigated aspects of information heterogeneity.
Methodology, data, results and discussions

• The content of the economic-financial analysis process
The economic analysis investigates the activities or phenomena, from
the economic point of view, respectively of the consumption of resources
and of the obtained results. In the economic analysis, the essential is the
consideration of the structural-functional and cause-effect relationships.
From an economic point of view, the analysis of an activity means
the research of the efforts committed in an activity, especially the work and
the capital in relation to the effects represented by the economic-financial
performances achieved.
The economic-financial analysis appears as an indispensable tool in
substantiating the decisions of the managerial processes on a micro economic
scale.
The economic analysis goes a reverse way towards the evolution of
the phenomenon, that is, it starts from the results of the concluded process,
towards elements and factors.
The content of the economic activity analysis process, including the
combination of synthesis and synthesis, can be reproduced in several stages:
a) the delimitation of the object of the analysis, which implies finding
certain facts, phenomena, results. The delimitation of the object
is done in time and space, qualitatively and quantitatively, using
certain methods of evaluation and calculation;
b) determining the elements of the factors and the causes of the studied
phenomenon, the decomposition into elements requires a structural
analysis. The factors are established successively, moving from

those with direct action to those who act indirectly (through those
with direct action) and so on, the process of knowledge being
deepened from a less profound essence (the principle of step
decomposition);
c) establishing the correlations between each factor and the
phenomenon analyzed
d) as well as between the different acting factors, it is necessary to
establish
e) conditioning reports. Following the three stages leads to the
elaboration of models of the analyzed phenomena;
f) measuring the influences of the different elements or factors, in
this stage the quantitative analysis intervenes in order to quantify
the influences, to measure the internal possibilities (reserves), to
evaluate the results as accurately as possible;
g) establishing the conclusions and assessments that involve
determining and using the results of the analysis from the researched
sphere;
h) elaboration of the measures that constitute the content of the
decisions meant to ensure the optimal use of resources, to contribute
to the increase of the economic-financial efficiency in the future.
The completion of these stages ensures the complete, complex and, at
the same time, scientific character of the economic-financial analysis.
There are the following explanations regarding the concepts used:
- the elements represent component parts of the analyzed phenomenon;
- the factors are those driving forces that cause or cause a phenomenon;
- causes are circumstances that, under certain conditions, cause and
explain the occurrence of a phenomenon. in the analysis of economic activity,
the term „factors” is used for more complex phenomena than „causes”;
- the final causes are the last causes discovered in the analysis process,
considering the limits of the research area of the respective analysis. They
appear as final causes due to the fact that the analysis process represents the
inverse of the real evolution of the phenomenon.
From the point of view of the occurrence and development of the
phenomenon, they are primary causes.
• The understanding the analysis, as a method of knowledge, can
highlight the fact that, in the management process, the economic-financial
analysis is an operational tool, of knowing the functioning state of the system
and, on this basis, of initiating the measures to regulate the malfunctions.
The economic-financial analysis, by itself, realizes in the process of
management a number of functions:

- the informational function of the economic decision centers on
the economic-financial situation, positions of some states compared to the
normative standards, budgets, levels of competition in different markets;
- the function of evaluating the value of the technical-economic
potential of the company system;
- the function of substantiating the decision on efficiency criteria
both at the stage of the potential pre-evaluation (supply capacity), correlated
with the demand for the goods and services, and at the execution stage (the
evaluation of the decision, under the conditions of the real function);
- the function of fulfilling the requirements of the efficient management
of the patrimony;
- the function of realizing the connection with the external economic-
financial environment, which involves analyzing the relations with the banks
from which loans are made, with the suppliers, creditors, with the systems of
income taxation, the stock exchange, etc.
The types of economic-financial analysis that are encountered in the
practical activity are varied, according to different criteria, as follows:
a) According to the relationship between the moment when the
analysis is performed and the moment when the phenomenon takes place, two
fundamental types are distinguished: post-factum or post-operative analysis
or activity analysis (analysis of the degree of achievement of the objectives)
and the predictive analysis or the prospective analysis.
The analysis of the activity concerns the present and the past. If we
separate the present from the past, another category can be created - concurrent
or current analysis. The notion of concomitant analysis appears if we divide a
phenomenon and follow it on fragments, but we consider the phenomenon in
its unity. However, if we report the analysis to each fragment, it is obvious that
we are dealing with the type of post-factum analysis, regardless of the time
division we refer to.
As a type of post-factum analysis that combines with prospective
analysis, the diagnostic analysis is met in theory and practice, through which
it is obtained assessments on the overall economic-financial performance of a
company, on a subdivision or on a problem.
Predictive analysis involves determining the future evolution of an
economic phenomenon based on factorial research (of causal relationships),
of their action in perspective, including taking into account other than the
known ones.
The two types of analysis have particularities dictated by the fact that
the analysis of the activity is based on the known variables, of course, while
the predictive analysis, on the supposed variables, uncertain. From here a

number of different methodological aspects derive. Within the analysis of the
economic-financial activity, a single variant of the phenomenon is studied - the
execution variant and the deterministic links prevail, while in the predictive
analysis several variants can be studied and the stochastic links frequently
appear.
The foresight analysis is a preliminary, decisive step in the elaboration
of the company’s business plan. Planning means more than the forecast, it
means using the forecast by an economic decision center, in order to set the
objectives to be achieved in the future.
b) From the point of view of following the essential properties or
quantitative determinations of the phenomena, two types of analysis are
distinguished: qualitative analysis and quantitative analysis.
Qualitative analysis follows the essence of the phenomenon, its
essential characteristics and allows to determine the factors that are of the
same nature as the phenomenon and determines it. According to the principle
of step decomposition, the analysis process moves from a less profound
essence to a deeper one. The systematic approach of the phenomena, their
cybernetic research constitute ways of carrying out the qualitative analysis.
The role of qualitative analysis is the development of models in which the
essential elements of the phenomenon are captured.
Quantitative analysis involves researching the phenomenon through
quantitative determinations expressed by weight, degree, surface, volume,
number, duration. In the quantitative analysis, I find a growing field of
applications mathematical methods. It is undeniable that the success of
applying the mathematical methods in the analysis of the variables of an
economic phenomenon is conditioned by the modeling of the economic-
financial processes based on the qualitative analysis.
The field of application of the mathematical methods is created by
the qualitative analysis, which means that it must advance the quantitative
analysis.
c) According to the level at which the analysis is carried out, we
distinguish: microeconomic analysis and macroeconomic analysis.
The microeconomic analysis is the one that is carried out at the level
of the economic agent. The microeconomic analysis studies the individual or
company behavior in the economic activity and the results obtained, reveals
the factors that determine the orientation in the investment of capital, in the
use of resources, in the creation and deterioration of products, in ensuring the
economic-financial efficiency, etc.
Macroeconomic analysis studies phenomena at aggregate levels:
branches, national economy, world economy, operating predominantly with

global or aggregate sizes (gross domestic product, gross national product,
average rate of return per sector of activity, etc.).
d) By the way of tracking the phenomena in time, we distinguish:
static analysis and dynamic analysis.
The static analysis studies the phenomena at one point, revealing the
relationships between the elements and the factors that determine a certain
position of the investigated phenomenon. The notion of static is not related to
the nature of the phenomenon, but to the moment of analysis. Phenomena, by
their nature, cannot be static.
The dynamic analysis investigates the economic phenomena in motion,
revealing their position in a series of moments. It highlights the connection
between the positions that have succeeded or will follow one another of the
phenomenon, based on the research of the factors that determine the positional
changes.
e) After the time horizon, we distinguish: short-term analysis and
long-term analysis.
Short-term analysis refers to the fraction of time that goes up to
one year (days, weeks, decades, months, quarters, semesters) and operates
predominantly with deterministic models. This type of analysis serves
management for operational management.
The long-term analysis operates with data that exceeds the one-
year term and frequently uses statistical or stochastic models. At the micro-
economic scale, in market economy countries, they operate with models in
which the analyzed time period is 3-5 years. .
f) According to the criteria for studying phenomena, we distinguish:
economic analysis; technical-economic analysis; socio-economic analysis;
eco-economic analysis, etc.
Economic analysis refers to economic phenomena (including financial
ones) and operates with methods and tools specific to this field. whereas any
social-human activity appears in a double hypostasis consuming resources
and producing effects - the economic calculation concerns the efficiency of
the consumption of resources in all the fields coming out of the economic
sphere: technical, social, administrative, sanitary, ecological, etc. In this way,
it appears necessary to combine the economic analysis with the analysis of the
technical, social, cultural, administrative, sanitary, ecological phenomena etc.
g) Depending on the delimitation of the analyzed object, the following
types can be established: branch analysis; analysis by organizational units
(companies, sections, sectors, companies, combined, holding companies,
trusts, etc.), analysis by problems (turnover, value added, labor productivity,
wages, profitability, liquidity, etc.).

In the last decades, the type of analysis that has been imposed
internationally both in economic theory and in practice, answering to some
needs of economic agents, control and fiscal bodies, is the analysis of
economic-financial activity.
• The main financial results of a company can be grouped and analyzed
according to several criteria; the same indicators can be found in different
classifications, but the determination method is the same.
- The turnover represents the total amount of the revenues from the
commercial operations carried out by a company, namely the sale of goods
and products, in a certain period of time. Its amount does not include the
financial and extraordinary revenues.
The interest of any entrepreneur is aimed at increasing the turnover in
order to obtain a maximum or moderate profit, but with a degree of certainty
in the future.
The turnover is an essential indicator for specifying the place of the
company in the sector of activity, its position on the market, the ability to
launch and develop profitable activities. In order to reduce their risks, or to
reduce the uncertainties that appear on the market segments in which they
operate, many companies diversify their offer of products and services, thus
having a varied income structure.
In analyzing the sources of income it is important to start from
the characterization of the company depending on the mode of operation,
respectively, if they operate on one or more markets, as each market may have
its own, distinct and specific evolution, with influence on the results obtained
by the company.
Therefore, in evaluating the potential for revenue growth, information
is needed on the sources of income, the evolution over the last period of time,
as well as the way of aggregation on different levels.
The analysis of the dynamics and structure of the turnover follows the
evolution on the total and on the component elements compared to the previous
period, as well as changes in the structure of the turnover. Also, the analysis of
the dynamics and structure of the turnover specifies the causes that determined
the evolution of this indicator and the structural changes, in order to establish
the appropriate measures to regulate the activity and increase sales.
The analysis of the turnover can be detailed up to the product level,
product groups or activity categories. Thus, the company can and should
be interested to know the products that are most in demand, which is their
contribution to the formation of revenues, which are profitable.
- Intermediate management balances are an economic presentation
of the income statement. In fact, the intermediate management balances are

indicators in the form of balances, also called margins, which highlight the
stages of formation of the result of the financial year, in close connection with
the structure of income and expenses related to the activity of an enterprise. The
necessity of using the management balances is imposed by two requirements:
the economic-financial analysis of the company, starting from the accounting
data, and the drawing up of the national accounts. The Romanian accounting
norms did not provide for the compulsory preparation of a document that
would return the intermediate management balances, nor did they leave such
an option available to the companies.
However, the Romanian model of income statement, with the
information structure according to the economic nature of the revenues and
expenses, allows the preparation of the intermediate management balances,
presented below:
- The trade margin is the first management balance and refers to the
marketing (distribution) enterprises or the part of the purely commercial
activity performed by the manufacturing companies. Trade margin is calculated
according to the following relation:
where:
Mc = Trade margin;
Vm = Sale of goods (valued at sale price, excluding discounts
commercials granted after invoicing);
Cm = Cost of goods sold (excluding commercial discounts received
after billing).
In determining this management balance we note the following

aspects: there is a possibility that some of the ancillary expenses generated
by the purchase of goods stocks will not be recorded as a component part of
the purchase cost. This is the case of the internal expenses with the transport,
the personnel expenses, etc., related to the purchase of goods, but accounted
for as expenses by their nature (the necessity of their delimitation is imposed
especially in the companies with heterogeneous activity, of production and
commercialization); the commercial margin does not include operating
subsidies. In some cases, these subsidies are a true complement to the selling
price of the goods (this is the case of the subsidies granted by the state for
some products of strict necessity, in order to maintain prices, subsidies that
belong to the units that produce and / or market such products).
For (commercial) distribution companies, the commercial margin
is an essential indicator and becomes even more significant as information,

in the analysis and management activity, as it is determined in more detail,
respectively on products or product groups. It is also called gross margin and
is often expressed as a percentage of turnover (sales volume).
- This management balance characterizes the overall activity carried
out by the production and / or service companies and is obtained by summing
up heterogeneous elements from the point of view of evaluation: the production
sold (products, services, works, related activities), valued at the price. for sale
(excluding commercial discounts granted after invoicing); stored production
(storage or warehousing, as the case may be), as the difference between the
final stock and the initial stock, valued at the cost of production; the production
of fixed assets, respectively the production of fixed assets destined to their
own needs, evaluated at the cost of production.
The calculation relation of the production of the exercise is as follows:
,
where:
Pe = Production of the exercise;
Pv = Production sold;
Ps = Production stored;
Vi = Income from fixed assets.
From a financial point of view, only the production sold is generating

money for the enterprise. These receipts are „offset”, depending on the
payment terms granted to customers (use of commercial credit). On the other
hand, stored production, and in particular, production of fixed assets is only a
potential enrichment of the enterprise.
Some authors discuss operating subsidies, which are excluded
from the production of the exercise. Thus, when these subsidies constitute a
compensation to the selling price charged and imposed by the state, lower than
the market price, these subsidies must be attached to the output sold, in order
to „restore” the true market value of the output sold. If operating subsidies
are granted to cover losses (also called „balance grants”), it is not justified to
include them in the value of the production sold.
Although it is not an intermediate management balance, but a profit
and loss account, the turnover represents a global indicator of sales, of
distribution and production activity (obtained by summing the sales of goods
and the production sold).
Considering the turnover as an indicator on the activity of the company
is limited, because it can provide a distorted image on the real activity,
especially when intervening: gaps between manufacturing and invoicing,

which causes a variation of stock; an immobilized production of a large size;
most of the operations are long-term (for example, contracts whose execution
spans several exercises).
In all these cases, the output of the exercise is the indicator that best
expresses the activity of the company during an exercise, and not the turnover.
• The added value is the management balance introduced in the
business accounting practice as a result of the „pressure” of the national
accounting, being a concept of macro economic source (the sum of the added
values created in the national economic territory, during one year, forms
the gross domestic product). Thus, the added value is one of the connecting
elements between the concepts of macroeconomics and the rules that govern
the management of an enterprise, achieving a direct information bridge
between enterprise accounting and national accounting.
The value added expresses a value creation or the increase of value
that the company brings to the goods and services coming from third parties,
and is determined on the basis of the relationship:
where:
VA = Value Added;
Mc = Trade margin;
Pe = Production of the exercise;
Ce= Consumption of the financial year.
The consumption of the exercise from third parties corresponds to

the macroeconomic notion of intermediate consumption and includes all
the external consumption, whatever their functional (internal) destination:
inventory costs (raw materials and consumables); expenditure on fuel, energy
and water; expenses for works and services performed by third parties (for
maintenance and repairs, royalties, management locations and rents, insurance
premiums, expenses for studies and research, expenses with collaborators,
advertising, advertising, etc.); other material expenses.
The added value allows to measure the economic power of the
enterprise. This indicator represents a gross added value because the
depreciation expenses are not external consumption and, therefore, the
depreciation of the economic capital (the fixed assets) is not taken into
account, resulting in a gross added value, which includes the depreciation.
The decrease of the gross added value with the depreciation of the fixed assets
related to the operation allows to obtain the net added value.

In the added value, the characteristics of the value heterogeneity of
the concept of production are transmitted. As a result, part of this management
balance is value added sold, as it corresponds to the production sold, confirmed
by the market. instead, the added value related to the stored production and
the production of fixed assets is a product added value, not confirmed by the
market.
The difference between the production of the year and the consumption
from third parties can also be determined as the sum of the remuneration that
the company gives to the various factors involved in creating added value,
respectively: the personnel and the insurance and social protection bodies, in
the form of personnel expenses (salaries and employer contributions to social
insurance and unemployment fund); capital contributions, in the form of
financial expenses (for borrowed capital) and dividends (for equity); the state,
in the form of taxes, duties and assimilated payments, related to production
and imports and the tax on profit; the company, in the form of auto financing
(depreciation, provisions and capitalized profits).
The correct measurement of the value added indicator, used in the
financial analyzes, involves taking into account the following considerations:
the expenses with collaborators (ct. 621) must be treated as personnel costs,
when it refers to the benefits performed by personnel outside the company (so
considered as a remuneration of the labor factor and grouped with personnel
expenses, from ct. 64); the royalties related to the leasing operations (ct.
612), which are consumptions from third parties, must be divided into two
components; the part corresponding to the repayment of capital shall be treated
as an operating expense on depreciation, and the part related to interest, as a
financial expense.
The gross operating surplus is an indicator that measures the
efficiency of the economic capital (so to speak, it represents the added value
of economic capital). Gross operating surplus (or gross operating shortfall)
is the resource resulting from operating and used to maintain and develop
the productive potential of the enterprise and the remuneration of the capital
used and the state. This indicator is not influenced by the prudential policy
of the company (depreciation and provisions), the financial policy and the
operations of extraordinary character, which determines to be considered as
an essential indicator in the management analyzes and comparisons between
different companies.
The gross operating surplus is determined by the following calculation
relation:

where:
Ebe = Gross operating surplus;
VAB = Gross value added;
Se = Operating subsidies;
Ci = Expenses with taxes, taxes and assimilated payments;
Cp = Personnel expenses.
The operating result is the result of the normal and current operating
activity of the company. This balance of management is the first element to
measure the economic profitability, independent of the financial policy of the
company and the incidence of the extraordinary elements.
The calculation of the operating result is made according to the
relation:
where:
Re = Operating result;
Ebe = Gross operating surplus;
Av = Other operating income;
Vp = Revenue from provisions;
Ac = Other operating expenses;
Cp = Expenses from provisions.
The current result of the year is related to the operations and financial
operations performed by the entity during the year. It is calculated by relation:
where:
Rce = Current operating result;
Re = Operating result;
Vf = Financial income;
Vfp = Income / loss from provisions;
Cf = Financial expenses;
Cfa = Financial expenses on depreciation.
The extraordinary result is calculated independently of the other

management balances, using the relation:

where:
Rex = Rezultatul extraordinar;
Ve = Venituri extraordinare;
Ce = Cheltuieli extraordinare.
The size of the extraordinary result is important information, especially

for potential investors who can evaluate the impact of extraordinary events on
the company.
The net result of the financial year represents the last balance of
management and expresses the result of the entire activity of the company,
during one financial year. In fact, it represents the variation of the net situation
of the company between the opening and closing of the exercise as a result of
the economic activity. It is determined based on the relationship:
where:
Rne = Net operating result;
Rc = Current result;
Rex = Outstanding result;
Cip = Income tax expense.
The net result of the financial year is the result to be submitted to the
distribution decision by the general meeting of shareholders or associates, as
the case may be.
• The profitability is the ability of the company to make a profit,
necessary for both reproduction and development, as well as the remuneration
of capital.
The profit, in the market economy, is the reason for being a company.
It is dimensioned in the price game, as a result of the demand-supply ratio and
the costs, which reflect the management of the consumed resources. Solvent
consumption demand influences the supply and, through the profitability
mechanism, guides the placement of capital.
Therefore, profitability appears as a decisive tool in the market
economy mechanism. This involves obtaining higher incomes than the
expenses from the sale and collection of the goods. So profitability reflects the
ability of the company to make a profit.
Profitability uses for expression two indicators: profitability and
rate of return. The absolute size of profitability is mirrored by profit
(volume indicator), and the degree to which capital or the use of resources

bring profit is reflected in the rate of return (indicator of the relative size of
profitability).
Profitability is one of the forms of expressing economic efficiency,
namely, a synthetic form, realized with the help of value categories. The
profitability calculations can be made using as a result (effect) not only the net
profit, but also the entire net income, so the gross profit (which also includes
the financial debts and taxes).
• The system of basic profitability indicators, operational in its
diagnostic analysis, are expressed in absolute and relative quantities.
The indicators expressed in absolute sizes are:
- The profit, in accordance with the structure of the income and
expenses from the profit and loss account, in the analysis of the profitability
of the company is operated with the following indicators: the result of the
operation (the profit of the operation); the current result of the exercise (profit);
the extraordinary result (the difference between the extraordinary income
and the extraordinary expenses); the result of the exercise before taxation,
established by summing the current and extraordinary results; the taxable
profit (fiscal), which represents the result of the year before taxation, to which
the excesses are compared with the legal levels to some categories of expenses
and the tax deductions provided are deducted (the reduction of the profit tax,
in the case of reinvestment s.a.), the result of the year.
- As margins, in the understanding of indicators linked to profitability
in the diagnostic analysis, the following are considered: the margin of the
production costs, established as a difference between the sale price of the goods
and their cost of production; the commercial margin specific to companies in
the sphere of distribution; variable cost margin, which reflects the difference
between the sale price and the variable cost; the direct cost margin, which
reflects the difference between the selling price and the direct costs.
The indicators expressed in relative sizes (the rate system),
respectively:
- The rate of economic profitability, this being in several forms and
expresses the ratio of current profit to total assets
*
5 u )((

5

- The ratio of current profit to permanent capital (Pe)
5 u )((
."

This rate of return reflects the economic performance of the company,
regardless of the financing mode and the fiscal system.
- The rate of financial return, which expresses the ratio of net profit
(the result of the year to the equity, respectively:
*
/ u )((
."
The rate of financial return is based on the structure of the permanent
capital, that is, the proportion that exists between the borrowed capital,
respectively, the debt and the equity. The debt / equity ratio is a coefficient
also called „financial leverage”, which influences the rate of financial return.
- The rate of commercial profitability; it is frequently used in economic
practice. The mentioned rate represents the ratio between the profit related to
the turnover and the figure expressed in the sale price:
*
/ u )((
.
- The rate of return on resources related to turnover:
/
1 u '&&
. E E
- The rate of return. and
on real occupied capital (fixed and current):
*
/ u )((
0
The indicators presented above are useful and effective tools of

the financial analysis for the general characterization of the production,
commercial, investment and financial policy of the company, respectively, of
its economic-financial performance.
The profitability of the economic-financial activity is not the only
criterion of appreciation of the results. Particularly in the distribution sector,
social indicators should be connected, first and foremost, to the quality of
satisfying consumer requirements.
Conclusions
From the study conducted, based on the data and theoretical aspects
existing in this article, a number of elements and conclusions are drawn.
Thus, the economic-financial analysis is a process, it is a situation that all
managers of organizations and institutions must consider. Secondly, the

economic-financial analysis must be made on the basis of a correlated system
of indicators, expressing in quantitative form, how they evolved a number of
aspects, most of them factorial, which determined a certain evolution. The
economic-financial analysis reveals, as it was found the way in which the
resources are spent, consumed the resources, the effect of the measures taken
can suggest to the decision-makers concrete modalities of action and influence.
Of course, the system of indicators presented can be within the reach of any
manager, concerned with identifying the elements that impede the economic
development of a company.
References
1. Anghel, M.G. (2015). Analiză financiar-monetară, Editura Economică, Bucureşti
2. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2019). Modelare economică. Teorie şi studii de
caz, ediția a doua, revizuită și adăugită, Editura Economică, Bucureşti
3. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2016). Bazele statisticii economice. Concepte
teoretice şi studii de caz, Editura Economică, Bucureşti
4. Anghelache, C., Anghel, M.G., Popovici, M. (2016). Financial-monetary analysis
model. Romanian Statistical Review, Supplement, 7, 14-18/19-23
5. Anghelache, C., Pagliacci, M., Mitruţ, C. (2015). Statistical-Econometric Models
used in Economic Analysis. Romanian Statistical Review Supplement, 4, 9-15
6. Anghelache, C. (2006). Elemente privind managementul financiar, Editura Artifex,
București
7. Baxter, M., Kouparitsas, M.A. (2005). Determinants of business cycle
Comovement: a robust analysis. Journal of Monetary Economics, 52 (1), 113–157
8. Caplin, A., Dean, M. (2015). Revealed Preference, Rational Inattention, and Costly
Information Acquisition. American Economic Review, 105 (7), 2183-2203
9. Colla, P., Mele, A. (2010). Information linkages and correlated trading. Review of
Financial Studies, 23 (1), 203–246
10. Dodge, Y. (editor) (2006). The Oxford dictionary of statistical terms, Oxford
University Press
11. Hastings, J.S., Madrian, B.C., Skimmyhorn, W.L. (2013). Financial Literacy,
Financial Education, and Economic Outcomes. Annual Review of Economics, 5,
347-73
12. Mankiw, G., Reis, R. (2007). Sticky Information in General Equilibrium. Journal
of the European Economic Association, 5 (2-3)
13. Newbold, P., Karlson, L.W. and Thorne, B. (2010). Statistics for Business and
Economics, 7th ed., Pearson Global Edition, Columbia, U.S.
14. Pasquariello, P. (2007). Imperfect competition, information heterogeneity, and
financial contagion. Review of Financial Studies, 20 (2), 391–426

Evoluţia activităţii industriale în România în
anul 2019 în context intern şi internaţional
Prof. univ. dr. Constantin ANGHELACHE (actincon@yahoo.com)
Academia de Studii Economice din București / Universitatea „Artifex” din București
Abstract
Activitatea industrială în țara noastră rămâne principala activitate
care contribuie la realizarea Produsului Intern Brut. În ciuda faptului că
până în prezent s-au depus eforturi minime în ceea ce privește armonizarea
și dezvoltarea industriei, această ramură a economiei naționale rămâne
importantă pentru România deoarece există resurse, există forță de muncă
bine structurată, bine pusă la punct și, din acest punct de vedere, sunt
perspective ca activitatea să se desfășoare într-un ritm mult mai accentuat.
În anul 2019, activitatea industrială a avut o creștere pozitivă, atât pe total
cât și în mod structural. Desigur, s-au înregistrat și scăderi suficient de multe,
dar acestea ținând seama de anumite aspecte. Indicele producției industriale
evidențiază pe larg întreaga evoluție atât în perioada acestui semestru cât și
comparat cu activitatea din anul precedent. Există unele rămâneri în urmă în
ceea ce privește productivitatea muncii, care a înregistrat ușoare creșteri în
unele domenii dar în altele destule scăderi. Cifra de afaceri din industrie este
relevantă prin aceea că evidențiază volumul producției industriale pe total
industrie precum și în industria extractivă sau de prelucrare. Comenzile noi
în industrie sunt importante deoarece ele arată ritmicitatea și preocuparea pe
total și în unele sectoare a modului în care este nevoie de sporirea producției
sau de diminuarea acesteia în funcție de nevoile concretizate prin comenzile
noi care se lansează. Prețurile producției au crescut ușor sau mai mult, ceea
ce înseamnă că au fost influențate de un proces mai alert al inflației. Resursele
de energie ca și producția industrială oferită la export sau piața forței de
muncă în acest domeniu relevă modul în care a evoluat această ramură a
economiei naționale în perioada de până în aprilie 2019.
Cuvinte cheie: industrie, productivitatea muncii, cifră de afaceri,
comenzi industriale, indicele prețurilor industriale, energie primară
Clasificarea JEL: L70, O10, Q43
Introducere
În acest articol s-a urmărit o analiză complexă a activității industriale
desfășurată în primele patru luni ale anului 2019, comparativ atât cu aceeași
perioadă din anul precedent, cât și cu ultima perioadă a anului trecut. Sunt

evidențiați o serie de indicatori, cum sunt productivitatea muncii, indicii cifrei
de afaceri, indicii valorici ai comenzilor noi din industria prelucrătoare și
industria extractivă, prețurile producției industriale, evoluția acestora, stadiul
resurselor de energie primară, marfa industrială sau producția industrială
oferită la export și o serie de alte aspecte referitoare la piața forței de muncă
specifică industriei. Toate aceste aspecte sunt analizate în mod sintetic, se
prezintă date precum și reprezentări grafice care sugerează modul în care a
evoluat industria în total, dar și în mod structural.
Literature review
Anghel, Dumbravă, Dumitru și Marinescu (2019), Anghelache,
Burea (2018) au tratat o serie de aspecte ale evoluției industriei românești.
Anghelache, Samson și Stoica (2019), Anghelache, Anghel, Lilea, Burea și
Avram au analizat politica UE în domeniul industriei. Anghelache (2018) a
efectuat o amplă analiză a evoluției economiei românești în ultima sută de
ani. Bozbas (2008) a studiat soluții de combustibil alternativ pentru motor
în UE. Herrendorf și Akos (2012) au încercat să identifice sectoarele care au
influență negativă asupra țărilor slab dezvoltate. Hoberg și Phillips (2016) au
studiat diferențele de produse în industriile de rețea. Kahn și Mansur (2013) au
studiat dacă prețurile și reglementările locale ale energiei au influență asupra
concentrării geografice a ocupării forței de muncă. Lee, Shin, Stulz (2016)
au cercetat modul de investire a capitalului în industrie. Restuccia (2010) a
examinat reglementările UE din industria alimentară.

• Indicele brut al producţiei industriale în luna aprilie 2019 față de luna
precedentă, a scăzut cu 9,5% din cauza scăderilor în producția și furnizarea
de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-15,1%).
Industria prelucrătoare a înregistrat o scădere de (-9,2%), iar industria
extractivă s-a închis cu o reducere de (-0,7%).
Pe principalele grupe industriale s-au constatat scăderi la toate
categoriile de bunuri, dar cele mai afectate au fost industria bunurilor de
capital (-14,5%), industria energetică (-12,4%), industria bunurilor de
folosinţă îndelungată a scăzut cu -10,1%, industria bunurilor intermediare a
înregistrat (-6,3%), iar industria bunurilor de uz curent (-2,7%). Comparativ
cu luna aprilie 2018, în luna aprilie 2019, producţia industrială a crescut cu
1,4%, ca urmare a creșterilor înregistrate de industria extractivă (+7,8%) și
industria prelucrătoare (+1,4%). Indicele brut al producţiei industriale a scăzut
la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer
condiţionat cu (-1,4%).

Considerând principalele grupe industriale, producţia a crescut în
industria bunurilor intermediare (+6,7%) și industria bunurilor de uz curent
(+2,8%), dar a scăzut în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-5,9%),
industria bunurilor de capital (-2,5%) și industria energetică (-0,5%).
În primele patru luni ale anului 2019 comparativ cu aceeași perioadă
din 2018, indicele brut al producţiei industriale a crescut cu 0,8%, pe seama
creșterilor înregistrate de industria extractivă (+2,2%) și industria prelucrătoare
(+1,3%). În domeniul producţiei de energie electrică şi termică, gaze, apă
caldă şi aer condiţionat scăderea a fost de -2,4%.
Pe grupe industriale, producţia a crescut la bunurile intermediare (+6,0%)
și bunurile de capital (+1,7%), dar a scăzut la bunurile de folosinţă îndelungată
(-7,2%), bunurile de uz curent (-4,0%) și domeniul energetic (-2,1%).
• Acest indicator ajustat în funcţie de numărul de zile lucrătoare
a scăzut în aprilie 2019 faţă de martie 2019 cu 8,0% din cauza scăderilor
producţiei și furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer
condiţionat (-15,0%) și industriei prelucrătoare (-8,4%).
Indicii producţiei industriale

Tabelul 1
B = serie brută; C = serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare

S= serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate
Sursa: Institutul Național de Statistică

Producţia a scăzut la categoriile principale de bunuri. Industria
bunurilor de capital ca și industria energetică au scăzut cu -12,4%, bunurile
intermediare au avut un recul de -5,9%, bunurile de folosinţă îndelungată s-au
redus cu -5,6%.
În luna aprilie 2019, indicele ajustat al producţiei industriale a scăzut
cu 0,5%, față de luna aprilie 2018. Producţia şi furnizarea de energie electrică
şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat și industria prelucrătoare au scăzut
cu (-2,0%), respectiv (-0,5%). Doar în domeniul extractiv, indicele ajustat a
crescut cu 7,4%.
Pe grupe industriale, producţia a scăzut la bunurile de folosinţă
îndelungată (-8,1%), bunurile de capital (-4,4%), energie (-1,1%) și bunurile
de uz curent (-1,0%). Industria bunurilor intermediare a crescut cu 4,8%.
În primele patru luni ale anului 2019 comparativ cu aceeași perioadă a
anului 2018, indicele ajustat al producţiei industriale a fost mai mare cu 0,7%,
creştere determinată de industria extractivă (+2,1%) și industria prelucrătoare
(+1,6%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă
caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,4%.
Pe grupe industriale, producţia a crescut la bunurile intermediare (+5,9%) și
bunurile de capital (+1,7%). Aceasta a scăzut în domeniul bunurilor de folosinţă
îndelungată (-7,2%), bunurile de uz curent (-4,3%) și energie (-2,1%).
În figura nr. 1 sunt prezentate grafic datele privind evoluția indicelui producției
industriale în primele patru luni din cei doi ani comparați.

Indicii producţiei industriale în perioada aprilie 2018- aprilie 2019 (serie
brută), luna corespunzătoare din anul precedent = 100
Figura 1
• Evoluția indicelui productivităţii muncii în industrie

În luna aprilie 2019, faţă de luna precedentă, productivitatea muncii
a scăzut cu (-9,2%), din cauza scăderii producţiei şi furnizării de energie
electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-15,3%). În industria
prelucrătoare s-a înregistrat o scădere de (-8,8%), iar în cea extractivă (-1,8%).
Pe grupe industriale, productivitatea muncii a scăzut la toate
categoriile de bunuri: de capital (-13,9%), industria energetică (-12,6%),
bunuri de folosinţă îndelungată (-9,6%), bunuri intermediare (-6,3%) și bunuri
de uz curent (-2,3%).
Comparativ cu aceeași luna din anul 2018, în luna aprilie 2019
productivitatea muncii în industrie a crescut cu 2,0%, datorită creșterii
industriei extractive (+6,9%) și a industriei prelucrătoare (+2,1%).
Productivitatea muncii a scăzut în domeniul energiei electrice şi
termice, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,1%). Pe grupe industriale a
crescut în domeniile bunurilor intermediare (+4,4%), bunurilor de uz curent

(+3,7%) și energetic (+1,6%). Productivitatea muncii a scăzut în producția
bunurilor de folosinţă îndelungată (-2,9%) și bunurilor de capital (-0,1%).
Pe aceeași perioadă de patru luni (ianuarie-aprilie) din 2019 și 2018,
comparativ, productivitatea muncii a crescut cu 1,3% ca efect al creșterii
industriei extractive (+2,3%) și industriei prelucrătoare (+1,8%). În ceea ce
privește producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă
şi aer condiţionat, productivitatea muncii a scăzut cu (-1,1%). Marile grupe
industriale au înregistrat creșteri în producția bunurilor de capital (+4,3%), a
bunurilor intermediare (+3,2%) și industria energetică (+0,4%). Scăderi s-au
înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-4,7%) și industria
bunurilor de uz curent (-3,1%).
• Evoluția indicilor cifrei de afaceri din industrie

În aprilie 2019, față de luna martie 2019, cifra de afaceri totală
(piaţa internă şi piaţa externă) a societăților cu profil industrial a scăzut cu
4,7%, ca urmare a scăderilor din industria extractivă (-18,3%) și industria
prelucrătoare (-4,3%). Pe grupe industriale, a scăzut în domeniul producției
bunurilor de capital (-7,6%), bunurilor intermediare (-6,9%), bunurilor de
folosință îndelungată (-1,3%) și industria energetică (-0,6%). A crescut în
industria bunurilor de uz curent (+2,6%). În aceeași perioadă din 2019 și
2018 (aprilie), indicele valoric al cifrei de afaceri totale (piaţa internă şi piaţa
externă) a unităţilor de profil a fost mai mare cu 9,7%, ca urmare a creșterilor
din industria prelucrătoare (+9,9%) și din industria extractivă (+5,0%).
Pe grupe de activități, cifra de afaceri a crescut la toate categoriile de
bunuri: bunuri de folosinţă îndelungată (+11,3%), bunuri de capital (+10,9%),
bunuri intermediare (+9,6%), bunuri de uz curent (+8,7%) și industria
energetică (+7,1%).
Comparativ în cele două perioade de timp din 2019 și 2018, indicele
valoric al cifrei de afaceri totale (piaţa internă şi piaţa externă) a unităţilor
industriale a fost mai mare cu 7,4%, ca efect al creșterilor din industria
extractivă (+11,3%) și din industria prelucrătoare (+7,3%).
În tabelul nr. 2 și figura nr. 2 sunt prezentate grafic datele privind
indicii valorii cifrei de afaceri.

Indicii valori ai cifrei de afaceri din industrie
Tabelul 2
Pe grupe industriale, cifra de afaceri totală a avut următoarea evoluție:

bunuri intermediare (+11,5%), bunuri de capital (+6,7%), bunuri de folosinţă
îndelungată (+5,2%), bunuri de uz curent (+4,2%) și industria energetică
(+3,8%).

Indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie în perioada aprilie 2018-
aprilie 2019 (luna corespunzătoare din anul precedent = 100)
Figura 2
• Evoluția indicilor valorici ai comenzilor noi din industria

prelucrătoare
Indicele valoric al comenzilor noi din domeniul prelucrării care
lucrează pe bază de comenzi pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a fost
în luna aprilie 2019 cu 3,4% mai mare faţă de luna precedentă. Pe grupe
industriale, indicii valorici ai comenzilor noi au crescut în industria bunurilor
de folosinţă îndelungată (+15,0%) și industria bunurilor de capital (+11,5%),
dar au scăzut în domeniul producției intermediare (-10,9%) și bunurilor de uz
curent (-4,0%).
Comparativ cu aprilie 2018, în aprilie 2019, indicele valoric al
comenzilor noi din ramurile industriei prelucrătoare care lucrează pe bază de
comenzi pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut cu 13,3%.
Pe grupe industriale, indicele valoric al comenzilor noi a crescut în
domeniul bunurilor de folosinţă îndelungată (+25,3%), bunurilor de capital
(+19,8%), bunurilor de uz curent (+10,3%) și bunurilor intermediare (+0,2%).

În perioada de patru luni din cei doi ani, indicele valoric al comenzilor
noi din ramurile industriei prelucrătoare care lucrează pe bază de comenzi, pe
total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut cu 7,6%.
Pe grupe, indicele valoric al comenzilor noi a crescut la toate
categoriile de bunuri: bunuri de folosinţă îndelungată (+10,6%), bunuri de
capital (+9,5%), bunuri intermediare (+4,5%) și bunuri de uz curent (+4,1%).
• Modificarea indicilor preţurilor producţiei industriale

În aprilie 2019 comparativ cu luna martie, preţurile producţiei
industriale au crescut cu 0,6%.
Preţurile au crescut în industria extractivă (+1,2%), industria
prelucrătoare (+0,8%) şi distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor,
activităţi de decontaminare (+0,1%). La producţia şi furnizarea de energie
electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, prețurile au scăzut cu
(-0,4%).
Pe grupe industriale a fost înregistrată următoarea evoluţie a preţurilor:
energetic (+1,2%), bunuri de uz curent (+0,9%), producția de bunuri de
capital (+0,5%), bunuri de folosinţă îndelungată (+0,3%), bunuri intermediare
(+0,1%).
În luna din cei doi ani, 2019 și 2018, prețurile producției industriale
au crescut cu 5,6%. Creşteri de preţ s-au înregistrat în: industria extractivă
(+16,1%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă
caldă şi aer condiţionat (+15,1%), distribuţia apei; salubritate, gestionarea
deşeurilor, activităţi de decontaminare (+6,5%) și industria prelucrătoare
(+3,7%).
Pe grupe, creşteri de preţuri se remarcă în industria energetică
(+13,4%), producția de bunuri de folosinţă îndelungată (+3,6%), bunuri de uz
curent (+3,5%), bunuri intermediare (+3,3%), bunuri de capital (+3,2%).
• Principalele resurse de energie primară

Principalele resurse de energie primară au totalizat, în primele patru
luni, 11597,5 mii tone echivalent petrol (combustibil convenţional cu puterea
calorifică de 10000 Kcal/Kg) (tep), în creștere cu 105,7 mii tep faţă de aceeași
perioadă din 2018.
Producţia internă a fost de 6848,9 mii tep, în scădere cu 262,9 mii
tep faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018. Importul a fost de 4748,6 mii tep.
Resursele de energie electrică au fost de 22316,8 milioane kWh, în scădere cu
1608,0 milioane kWh, faţă de aceeași perioadă din 2018.

Energia electrică pe resurse și destinații în perioada 01.01 .– 30.04.2019
Figura 3
total resurse = 22316,8 mil. kWh
total destinaţii = 22316,8 mil. kWh
În această perioadă, consumul final de energie electrică a fost de

18903,2 milioane kWh, cu 1,0% mai mic faţă de aceeași perioadă a anului
2018. Iluminatul public a crescut cu 7,2%, iar consumul populaţiei a crescut cu
14,7%. Exportul de energie electrică a fost de 1180,3 milioane kWh, în scădere
cu 1199,3 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost
de 2233,3 milioane kWh, în scădere cu 212,5 milioane kWh, față de anul 2018.
• Schimburile internaționale cu produse industriale

În structura exporturilor FOB de produse industriale, în martie 2019,
ponderea cea mai mare au deținut-o autovehiculele de transport rutier, remorci
şi semiremorci (1396,9 milioane euro), de, urmate de echipamente electrice
(702,7 milioane euro), maşini, utilaje şi echipamente (591,3 milioane euro),

calculatoare, produse electronice şi optice (421,6 milioane euro), produse
metalurgice (329,3 milioane euro), produse din cauciuc și mase plastice (321,1
milioane euro), îmbrăcăminte (223,4 milioane euro). În structura importurilor
CIF de produse industriale realizate în luna martie 2019, ponderea cea mai
mare este deținută de autovehicule de transport rutier, remorci şi semiremorci
cu o valoare de 855,1 milioane euro. De asemenea, importul de mașini,
utilaje și echipamente n.c.a. (719,7 milioane euro), substanţe şi produse
chimice (678,8 milioane euro), echipamente electrice (628,2 milioane euro),
calculatoare, produse electronice şi optice (617,6 milioane euro), produse
metalurgice (463,6 milioane euro), produse alimentare (435,5 milioane euro).
• Piaţa forţei de muncă

Efectivul salariaţilor din industrie (din unităţile cu 4 salariaţi şi peste)
a fost în aprilie 2019 de 1370200 persoane, cu 5600 persoane mai mic decât în
luna precedentă.
Câştigul salarial mediu brut în industrie, în luna aprilie 2019

Figura 4
Pe domenii de activitate, industria prelucrătoare deţine cel mai mare

număr de salariați (166300 persoane urmată de distribuţia apei; salubritate,
gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (102800 persoane),
producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer
condiţionat (52400 persoane) şi industria extractivă (48700 persoane).

De asemenea, a crescut salariul mediu brut din industrie pe seama
trecerii obligațiilor fiscale de la angajator la angajat, dar și ca urmare a unor
sporuri conforme cu noua lege unitară a salarizării. În figura nr.4 se prezintă
grafic nivelul salariului mediu brut în industrie, în luna aprilie 2019
Concluzii
Din articolul prezentat se desprind o serie de concluzii. Dintre acestea
amintim faptul că ritmul de evoluție al industriei a scăzut. De ce? Datorită
competitivității în piața europeană și chiar a pieței mai largi, internaționale.
Rezultă că România nu are ramuri de vârf ale industriei care să asigure produse
competitive calitativ și preț în contextul Uniunii Europene. Se desprinde
concluzia că se impun o serie de măsuri de identificare a activității industriale
în perioada următoare. O altă concluzie este că industria rămâne în continuare
principala sursă de realizare a Produsului Intern Brut și, în acest context, se
impun măsuri de dezvoltare la nivel european, dar și în profil național al unor
ramuri ale industriei care pot deveni competitive pe plan mai larg, european.
Bibliografie
1. Anghel, M.G, Dumbravă, Ș.G., Dumitru, D., Marinescu, A.I. (2019). The
fundamental landmarks on the evolution of Romania’s industry in 2018. Romanian
Statistical Review, Supplement, 1, 42-48
2. Anghelache, C, Samson, T., Stoica, R. (2019). European Union policies on rural
development of agriculture and industry. Romanian Statistical Review, Supplement,
1, 176-187
3. Anghelache, C. (2018). Bilanțul economic al României la 100 de ani, Editura
Economică, Bucureşti
4. Anghelache, C, Burea, D. (2018). Analysis of the industry evolution in Romania.
Romanian Statistical Review, Supplement, no. 10, pp. 117-124
5. Anghelache, C., Anghel, M.G., Lilea, F.P.C., Burea, D., Avram, D. (2017).
European Union Strategy For Industry, Trade And Services Development.
Romanian Statistical Review, Supplement, 8, 145-158
6. Bozbas, K. (2008). Biodiesel as an alternative motor fuel: Production and policies in
the European Union. Renewable and Sustainable Energy Reviews, 12 (2), 542-552
7. Herrendorf, B., Akos, V. (2012). Which Sectors Make Poor Countries so
Unproductive?, Journal of the European Economic Association, 10 (2), 323-341
8. Hoberg, G., Phillips, G. (2016). Text-Based Network Industries and Endogenous
Product Differentiation, Journal of Political Economy, 124 (5), 1423-1465
9. Kahn, M.E., Mansur, E.T. (2013). Do Local Energy Prices and Regulation Affect
the Geographic Concentration of Employment?. Journal of Public Economics,
101, 105-114
10. Lee, D, Shin, H., Stulz, R. (2016). Why does capital no longer flow more to the
industries with the best growth opportunities?. NBER Working Paper Series, no 22924
11. Restuccia, D. (2010). New EU regulation aspects and global market of active and
intelligent packaging for food industry applications. Food Control, 21 (11), 1425-1435
12. www.insse.ro – site-ul oficial al Institutului Național de Statistică

THE EVOLUTION OF THE INDUSTRIAL
ACTIVITY IN ROMANIA IN 2019 IN
THE INTERNAL AND INTERNATIONAL
CONTEXT
Prof. Constantin ANGHELACHE PhD (actincon@yahoo.com)
Bucharest University of Economic Studies / „Artifex” University of Bucharest
Abstract
The industrial activity in our country remains the main activity that
contributes to the realization of the Gross Domestic Product. Despite the fact
that so far minimal efforts have been made regarding the harmonization and
development of the industry, this branch of the national economy remains
important for Romania because there are resources, there is a well-structured,
well-developed workforce and, from this From the point of view, there are
prospects for the activity to develop at a much more accentuated rate. In 2019,
the industrial activity had a positive growth, both overall and structurally. Of
course, there have been many drops too, but these take into account certain
aspects. The index of industrial production shows at large the whole evolution
both during this semester and compared with the activity of the previous year.
There are some lags behind in terms of labor productivity, which has seen
slight increases in some areas but in some other decreases. The turnover of the
industry is relevant in that it highlights the volume of industrial production by
total industry as well as in the extractive or processing industry. New orders
in the industry are important because they show the rhythm and concern on
the total and in some sectors of the way in which it is necessary to increase
the production or to diminish it according to the needs materialized by the
new orders that are being launched. Production prices have increased slightly
or more, which means they have been influenced by a more alert process of
inflation. The energy resources as well as the industrial production offered for
export or the labor market in this field reveals how this branch of the national
economy evolved during the period up to April 2019.
Keywords: industry, labor productivity, turnover, industrial orders,
industrial price index, primary energy
JEL Classification: L70, O10, Q43

Introduction
This article followed a complex analysis of the industrial activity
carried out during the first four months of 2019, compared with both the same
period of the previous year and with the last period of last year. A number
of indicators are highlighted, such as labor productivity, turnover indexes,
value indices of new orders in the processing and extractive industry, prices
of industrial production, their evolution, stage of primary energy resources,
industrial goods or industrial production offered for export. and a number of
other industry-specific labor market issues. All these aspects are analyzed
synthetically, data are presented as well as graphical representations that
suggest the way in which the industry has evolved as a whole, but also in a
structural way.
Literature review
Anghel, Dumbravă, Dumitru and Marinescu (2019), Anghelache,
Burea (2018) dealt with a number of aspects of the evolution of the Romanian
industry. Anghelache, Samson and Stoica (2019), Anghelache, Anghel, Lilea,
Burea and Avram analyzed EU industry policy. Anghelache (2018) carried out
a comprehensive analysis of the evolution of the Romanian economy over the
last hundred years. Bozbas (2008) studied alternative fuel solutions for motor
in the EU. Herrendorf and Akos (2012) tried to identify the sectors that have a
negative influence on the underdeveloped countries. Hoberg and Phillips (2016)
studied product differences in network industries. Kahn and Mansur (2013)
studied whether local energy prices and regulations influence the geographical
concentration of employment. Lee, Shin, Stulz (2016) researched how to invest
capital in the industry. Restuccia (2010) examined the EU regulations in the
food industry.

• The gross index of industrial production in April 2019 compared to
the previous month, decreased by 9.5% due to decreases in the production and
supply of electricity and heat, gas, hot water and air conditioning (-15.1%).
The processing industry registered a decrease of (-9.2%), and the extractive
industry closed with a reduction of (-0.7%).
On the main industrial groups there were decreases in all categories
of goods, but the most affected were the capital goods industry (-14.5%), the
energy industry (-12.4%), the durable goods industry decreased with -10.1%,
the intermediate goods industry registered (-6.3%) and the current-use
goods industry (-2.7%). Compared with April 2018, in April 2019, industrial
production increased by 1.4%, as a result of the increases recorded by the

extractive industry (+ 7.8%) and the processing industry (+ 1.4%). The gross
index of industrial production fell to the production and supply of electricity
and heat, gas, hot water and air conditioning by (-1.4%).
Considering the main industrial groups, production increased in the
intermediate goods industry (+ 6.7%) and the current-use goods industry (+
2.8%), but decreased in the durable goods industry (-5.9%), the capital goods
industry (-2.5%) and the energy industry (-0.5%).
In the first four months of 2019 compared to the same period in 2018, the
gross index of industrial production increased by 0.8%, due to the increases
recorded by the extractive industry (+ 2.2%) and the processing industry (+
1.3% ). In the field of electricity and heat production, gas, hot water and air
conditioning the decrease was -2.4%.
By industrial groups, production increased for intermediate goods (+ 6.0%)
and capital goods (+ 1.7%), but decreased for long-term goods (-7.2%),
current-use goods ( -4.0%) and the energy field (-2.1%).
• This indicator adjusted according to the number of working days
decreased in April 2019 compared to March 2019 by 8.0% due to decreases
in the production and supply of electricity and heat, gas, hot water and air
conditioning (-15.0%) and the processing industry (-8.4%).

Industrial production indices
Table 1
B = gross series
C = adjusted series according to the number of working days
S= adjusted series according to the number of working days and of seasonality
Source: National Institute of Statistics
Production fell to the main categories of goods. The capital goods

industry as well as the energy industry decreased by -12.4%, intermediate
goods fell by 5.9%, long-term goods decreased by -5.6%.
In April 2019, the adjusted index of industrial production decreased
by 0.5%, compared to April 2018. The production and supply of electricity
and heat, gas, hot water and air conditioning and the manufacturing industry
decreased by (-2, 0%), respectively (-0.5%). Only in the extractive field, the
adjusted index increased by 7.4%.
By industrial groups, production decreased for long-term goods
(-8.1%), capital goods (-4.4%), energy (-1.1%) and current-use goods (-1.0%).
The intermediate goods industry grew by 4.8%.
In the first four months of 2019 compared to the same period of
2018, the adjusted index of industrial production was higher by 0.7%, growth
determined by the extractive industry (+ 2.1%) and the processing industry

(+1.6 %). The production and supply of electricity and heat, gas, hot water and
air conditioning decreased by 2.4%.
By industrial groups, production increased to intermediate goods (+
5.9%) and capital goods (+ 1.7%). This decreased in the field of durable goods
(-7.2%), current-use goods (-4.3%) and energy (-2.1%).
In the figure no. 1 graphically presents the data on the evolution of the
industrial production index in the first four months of the two compared years.
Industrial production indices between April 2018 - April 2019 (gross

series), corresponding month of the previous year = 100
Figure 1
• The evolution of the labor productivity index in the industry

In April 2019, compared to the previous month, labor productivity
decreased (-9.2%), due to the decrease of the production and supply of electricity
and heat, gas, hot water and air conditioning (-15.3%). In the processing industry
there was a decrease of -8.8% and in the extractive one (-1.8%).

By industrial groups, labor productivity decreased for all categories
of goods: capital (-13.9%), energy industry (-12.6%), durable goods (-9.6%),
intermediate goods (- 6.3%) and goods for current use (-2.3%).
Compared to the same month of 2018, in April 2019 the productivity
of labor in the industry increased by 2.0%, due to the growth of the extractive
industry (+ 6.9%) and the processing industry (+ 2.1%).
Labor productivity decreased in the field of electricity and heat, gas,
hot water and air conditioning (-0.1%). By industrial groups, it grew in the
fields of intermediate goods (+ 4.4%), current-use goods (+ 3.7%) and energy
(+ 1.6%). Labor productivity decreased in the production of durable goods
(-2.9%) and capital goods (-0.1%).
Over the same four-month period (January-April) in 2019 and
2018, labor productivity increased by 1.3% as a result of the growth of the
extractive industry (+ 2.3%) and the processing industry (+ 1.8%). . With
regard to the production and supply of electricity and heat, gas, hot water and
air conditioning, labor productivity decreased (-1.1%). The large industrial
groups registered increases in the production of capital goods (+ 4.3%),
intermediate goods (+ 3.2%) and the energy industry (+ 0.4%). Decreases
were recorded in the durable goods industry (-4.7%) and the current-use goods
industry (-3.1%).
• The evolution of the turnover indexes in the industry

In April 2019, compared to March 2019, the total turnover
(internal market and external market) of companies with industrial profile
decreased by 4.7%, as a result of decreases in the extractive industry
(-18.3%) and industry manufacturing (-4.3%). By industrial groups, it
decreased in the field of production of capital goods (-7.6%), intermediate
goods (-6.9%), durable goods (-1.3%) and the energy industry (-0.6% ).
It has grown in the consumer goods industry (+ 2.6%). During the same
period of 2019 and 2018 (April), the value index of the total turnover
(internal and external market) of the profile units was higher by 9.7%,
due to increases in the manufacturing industry (+9, 9%) and the extractive
industry (+ 5.0%).
By activity groups, the turnover increased in all categories of goods:
durable goods (+ 11.3%), capital goods (+ 10.9%), intermediate goods (+
9.6%), goods for current use (+ 8.7%) and the energy industry (+ 7.1%).
Compared to the two time periods of 2019 and 2018, the value index
of the total turnover (internal market and external market) of industrial units
was higher by 7.4%, as a result of increases in the extractive industry (+11,
3%) and from the processing industry (+ 7.3%).

In the table no. 2 and figure no. 2 are presented graphically the data
regarding the indices of the turnover value.
Indices of the turnover of the industry

Table 2
By industrial groups, the total turnover had the following evolution:

intermediate goods (+ 11.5%), capital goods (+ 6.7%), durable goods (+
5.2%), current use goods (+ 4.2%) and the energy industry (+ 3.8%).

Value indexes of the turnover of the industry during the period April
2018 - April 2019 (corresponding month of the previous year = 100)
Figure 2
• The evolution of the value indices of the new orders in the

manufacturing industry
The value index of new orders in the field of processing that work on
the basis of total orders (internal market and external market) was in April 2019
3.4% higher than the previous month. By industrial groups, the value indices
of the new orders increased in the durable goods industry (+ 15.0%) and the
capital goods industry (+ 11.5%), but decreased in the field of intermediate
production (-10.9% ) and for current-use goods (-4.0%).
Compared with April 2018, in April 2019, the value index of new
orders from the manufacturing industry branches that work on the basis of
total orders (internal and external market) increased by 13.3%.
By industrial groups, the value index of new orders increased in the
field of durable goods (+ 25.3%), capital goods (+ 19.8%), current-use goods
(+ 10.3%) and intermediate goods (+ 0.2%).
During the four months of the two years, the value index of the new

orders from the branches of the processing industry working on orders, on the
total (internal and external market) increased by 7.6%.
By groups, the value index of new orders increased in all categories of
goods: durable goods (+ 10.6%), capital goods (+ 9.5%), intermediate goods
(+ 4.5%) and goods for current use (+ 4.1%).
• The modification of industrial production price indices

In April 2019, compared to March, the prices of industrial production
increased by 0.6%.
The prices increased in the extractive industry (+ 1.2%), the processing
industry (+ 0.8%) and the water distribution; sanitation, waste management,
decontamination activities (+ 0.1%). In the production and supply of electricity
and heat, gas, hot water and air conditioning, prices fell (-0.4%).
By industrial groups, the following price evolution was recorded:
energy (+ 1.2%), goods for current use (+ 0.9%), production of capital goods
(+ 0.5%), durable goods ( + 0.3%), intermediate goods (+ 0.1%).
In the month of the two years, 2019 and 2018, the prices of industrial
production increased by 5.6%. Price increases were recorded in: the extractive
industry (+ 16.1%), the production and supply of electricity and heat, gas, hot
water and air conditioning (+ 15.1%), water distribution; sanitation, waste
management, decontamination activities (+ 6.5%) and the processing industry
(+ 3.7%).
By groups, price increases are noticeable in the energy industry (+
13.4%), production of durable goods (+ 3.6%), consumer goods (+ 3.5%),
intermediate goods (+3 , 3%), capital goods (+ 3.2%).
• The main primary energy resources

The main primary energy resources totaled 11597.5 thousand tonnes
of oil equivalent (conventional fuel with a calorific value of 10,000 Kcal / Kg)
(toe) in the first four months, increasing by 105.7 thousand toe compared to
the same period in 2018 .
Domestic production was 6848.9 thousand toe, decreasing by 262.9
thousand toe compared to the same period of 2018. The import was 4748.6
thousand toe. Electricity resources amounted to 22316.8 million kWh, down
by 1608.0 million kWh, compared to the same period in 2018.

Electricity by resources and destinations during the period
01.01. - 30.04.2019
Figure 3
total resources = 22316.8 thousand kWh
total destinations = 22316.8 million kWh
During this period, the final consumption of electricity was 18903.2

million kWh, 1.0% lower than in the same period of 2018. The public lighting
increased by 7.2%, and the population consumption increased by 14 7%. The
export of electricity was 1180.3 million kWh, decreasing by 1199.3 million
kWh. The own technological consumption in networks and stations was
2233.3 million kWh, decreasing by 212.5 million kWh, as compared to 2018.
• The international trade with industrial products

In the structure of FOB exports of industrial products, in March
2019, the largest share was held by motor vehicles, trailers and semi-trailers
(1396.9 million euros), followed by electrical equipment (702.7 million euros),
machinery, machinery and equipment (591.3 million euros), computers,
electronic and optical products (421.6 million euros), metallurgical products

(329.3 million euros), rubber products and plastics (321.1 million euros) ,
clothing (223.4 million euros). In the structure of CIF imports of industrial
products made in March 2019, the largest share is held by road transport
vehicles, trailers and semi-trailers with a value of 855.1 million euros. Also, the
import of machinery, machinery and equipment n.c.a. (719.7 million euros),
chemicals and chemicals (678.8 million euros), electrical equipment (628.2
million euros), computers, electronic and optical products (617.6 million
euros), metallurgical products (463.6 million) million), food (435.5 million).
• The labor market

The number of employees in the industry (from the units with 4
employees and over) was 1370200 persons in April 2019, with 5600 persons
smaller than in the previous month.
Average gross earnings in the industry, in April 2019

Figure 4
By activity areas, the processing industry has the largest number of

employees (166300 people followed by water distribution; sanitation, waste
management, decontamination activities (102800 people), production and
supply of electricity and heat, gas, hot water and air conditioning (52400
persons) and the extractive industry (48700 persons).
Also, the gross average wage in the industry increased due to the shift
of fiscal obligations from the employer to the employee, but also as a result of

increases in line with the new unitary wage law. Figure 4 shows graphically
the level of gross average wage in the industry, in April 2019.
Conclusions
A number of conclusions are drawn from the presented article. Of
these we mention that the rate of evolution of the industry has slowed down.
Why? Due to the competitiveness in the European market and even the wider,
international market. It follows that Romania does not have industry-leading
branches that provide competitive quality and price products in the context
of the European Union. It is concluded that a series of measures to identify
industrial activity is required in the next period. Another conclusion is that
industry continues to be the main source of realization of the Gross Domestic
Product and, in this context, development measures are required at European
level, but also at national level of some branches of industry that can become
more competitive on a wider European level.
References
1. Anghel, M.G, Dumbravă, Ș.G., Dumitru, D., Marinescu, A.I. (2019). The
fundamental landmarks on the evolution of Romania’s industry in 2018. Romanian
Statistical Review, Supplement, 1, 42-48
2. Anghelache, C, Samson, T., Stoica, R. (2019). European Union policies on rural
development of agriculture and industry. Romanian Statistical Review, Supplement,
1, 176-187
3. Anghelache, C. (2018). Bilanțul economic al României la 100 de ani, Editura
Economică, Bucureşti
4. Anghelache, C, Burea, D. (2018). Analysis of the industry evolution in Romania.
Romanian Statistical Review, Supplement, no. 10, pp. 117-124
5. Anghelache, C., Anghel, M.G., Lilea, F.P.C., Burea, D., Avram, D. (2017).
European Union Strategy For Industry, Trade And Services Development.
Romanian Statistical Review, Supplement, 8, 145-158
6. Bozbas, K. (2008). Biodiesel as an alternative motor fuel: Production and policies in
the European Union. Renewable and Sustainable Energy Reviews, 12 (2), 542-552
7. Herrendorf, B., Akos, V. (2012). Which Sectors Make Poor Countries so
Unproductive?, Journal of the European Economic Association, 10 (2), 323-341
8. Hoberg, G., Phillips, G. (2016). Text-Based Network Industries and Endogenous
Product Differentiation, Journal of Political Economy, 124 (5), 1423-1465
9. Kahn, M.E., Mansur, E.T. (2013). Do Local Energy Prices and Regulation Affect
the Geographic Concentration of Employment?. Journal of Public Economics,
101, 105-114
10. Lee, D, Shin, H., Stulz, R. (2016). Why does capital no longer flow more to the
industries with the best growth opportunities?. NBER Working Paper Series, no 22924
11. Restuccia, D. (2010). New EU regulation aspects and global market of active and
intelligent packaging for food industry applications. Food Control, 21 (11), 1425-1435
12. www.insse.ro – site-ul oficial al Institutului Național de Statistică

Sărăcia în contextul globalizarii
Prof. univ .dr. Radu Titus MARINESCU (radu_titus_marinescu@yahoo.com)
Universitatea „Artifex” din București
Drd. Olivia –Georgiana NIȚĂ (georgi_nita@yahoo.com)
Academia de Studii Economice din București
Drd. Alexandru BADIU (badiu@transferrapid.com)
Abstract
Când vorbim despre sărăcie avem în vedere lipsa posibilităților
financiare ale unei gospodării, ale unui grup de persoane sau a unei
persoane de a avea resursele financiare pentru a-și satisface nevoile de
hrană, adăpost și îmbrăcăminte, acestea fiind minimum de care trebuie să
dispună o gospodărie pentru a putea să asigure măcar o dezvoltare la limita
normalului pentru populație. Conceptul de sărăcie este mai mult decât lipsa
posibilităților financiare, este și faptul că anumite segmente ale populației
dintr-o țară, dintr-o regiune se poate afla sub pragul minim de sărăcie și
poate să fie într-o situație disperată. Sărăcia este definită de Banca Mondială
ca lipsa unor resurse care determină ca anumite straturi ale populației să
se afle într-o situație dezarmantă. Termenul de sărăcie este un fenomen
complex și este determinat de un complex de factori care influențează sărăcia
într-un mod individual sau complex în cazul unor grupuri de populație. Din
studiul efectuat rezultă că putem exprima un anumit nivel de clasificare a
indicatorilor sau elementelor factoriale care determină sărăcia. În acest sens
putem vorbi de factori principali la nivel regional, la nivel de comunitate, la
nivel de gospodării și nu în ultimul rând la nivel individual. Când ne referim
la izolare înseamnă un nivel regional deoarece există condiții regionale
diferite în chiar aceeași țară, chiar în același district, la noi în județ și de aici
apar și condițiile de conviețuire adică de acces la oferta pe care trebuie să o
dea administrația centrală și regională, locală, celor care luptă pentru a ieși
din sărăcie. La nivelul întregii comunități putem vorbi de lipsa mijloacelor
de transport, distribuția terenurilor existența sau dimpotrivă lipsa centrelor
educaționale sau medicale, a unei structuri sociale sau unei organizații
destinate ajutorării populației sărace. Coborând la nivelul gospodăriei,
aceasta depinde de nivelul membrilor din gospodărie, depinde de nivelul de
educație al capului gospodăriei, nivelul de sănătate și educație al membrilor
gospodăriei, structura veniturilor individuale ale membrilor gospodăriei
sau totale pe gospodărie și multe alte aspecte, dintre care putem vorbi
și de nivelul de discriminare și gradul de violență din cadrul gospodăriei.

În ceea ce-l privește pe individ factorii care pot să contribuie la starea lui
de satisfacție sau sărăcie trebuie să avem în vedere în primul rând vârsta,
vulnerabile fiind vârsta mică a copilăriei sau vârsta generației a treia. Putem
vorbi despre educație dacă există acces, dacă există preocupare și dacă există
îndemn pentru a urma un nivel de educație măcar general. Există uneori
discriminare de gen, de posibilitatea ocupării unui loc de muncă adecvat,
starea de sănătate și nu în ultimul rând al etniei. Există țări, printre care și
România care au mai multe etnii, dar ele nu trebuie să fie privite într-un mod
disproporționat ci într-un mod un unitar, ca membrii ai colectivității generale
a țării respective. Sărăcia poate fi măsurată prin o serie de indicatori cum sunt
indicatorii demografici, indicatorii economici și nu în ultimul rând indicatorii
sociali. Rând pe rând, acești indicatori prezentați se constituie într-un sistem
pe baza căruia se analizează nivelul de sărăcie al unei populații. Există o
serie de încercări în care este analizată calitatea vieții și pe baza acesteia
se identifică grupurile sau categoriile de persoane care din varii motive
sunt în pragul sărăciei. Sărăcia poate fi una absolută care este conectată
cu nivelul de subzistență al populației și o sărăcie relativă care este definită
din punct de vedere al contextului social, al nevoilor, al aspirațiior umane,
ș.a.m.d. Pentru cele două categorii de grupe de persoane aflate în sărăcie se
poate stabili pragul de sărăcie absolută ținând seama de costul alimentelor
necesare vieții, de accesul la sănătate, de posibilitățile în gospodărie de a
asigura condiții minime. Și putem vorbi de pragul sărăciei relative care este
în funcție de raportul dintre venit și consum, acest prag fiind stabilit la 60%
din mediana veniturilor disponibile pe adult și pe total populație. Pornind
de la aceste elemente putem discuta despre tendința sărăciei în Uniunea
Europeană și apoi în mod structurat de tendința sărăciei în diverse state.
Sigur, ne gândim aici în primul rând la România și vom vedea că în 2016 mai
mult de o cincime din populația Uniunii Europene se afla în risc de sărăcie.
În această situație sunt țări ca România în care aproape 25,3% din populație
este în stare de risc, Bulgaria – 22,9% și multe alte țări, chiar și cele aparent
cu condiții bune ale nivelului de trai, cum sunt Finlanda, Danemarca care se
află și ele într-o situație nu tocmai convenabilă datorită evoluției generale a
condițiilor de viață. Nu ne referim desigur în acest articol la sărăcia absolută
și relativă din statele de pe continentul african și multe din statele din Asia,
ci am urmărit să punem în evidență situația populației vizavi de sărăcie și să
comparăm dacă sărăcia este sau nu efect al globalizării. S-au dezvoltat două
teorii una care spune că sărăcia nu este efect al globalizării pentru că într-o
politică globalizată se luptă tocmai pentru a se asigura condiții de viață cât
mai apropiate pentru membrii colectivității lor, din fiecare stat, din fiecare
regiune, de pe fiecare continent. Pe de altă parte, se recunoaște și faptul

că procesul de globalizare are ca efect și stratificarea mult mai profundă a
populației care în termenii generali conduce la un grup al populației care
deține majoritatea resurselor naționale și internaționale și un grup tot mai
mare care se îndepărtează de nivelul condițiilor normale de viață și se află în
sărăcie sau în pragul sărăciei.
Cuvinte cheie: sărăcie, prag de sărăcie, factori determinanți,
demografie, regiune
Clasificarea JEL: F22, F62, I32
Introducere
În acest articol, autorii au urmărit să facă o expunere cât mai largă asupra
conceptului de sărăcie, a factorilor care determină acest proces de restrângere sau
extindere a sărăciei absolute și relative și apoi să încerce să găsească o explicație
asupra întrebării dacă sărăcia este influențată de globalizare sau nu. Rând pe
rând, în acest articol s-au prezentat factorii determinanți ai sărăciei cu accent
pe factorii regionali, factorii de la nivel de comunitate, gospodărie sau la nivel
individual. Pentru măsurarea sărăciei autorii au studiat și au considerat că există
un sisiem de indicatori care folosiți pot da o imagine mai clară asupra sărăciei
și pot să contribuie într-o anumită măsură și la stabilirea de programe regionale,
naționale, internaționale de încercare a diminuării și de ce nu, a eradicării
sărăciei. În acest context se pune, mai ales, problema eradicării sărăciei absolute.
În sistemul de indicatori astfel menționat, întâlnim indicatori demografici,
indicatori economici și sociali, toți care țin de structura populației, piramida
vârstelor, posibilitatea membrilor gospodăriilor de avea venituri, apoi indicatorii
economici din gospodării sau din societate. Vorbim de veniturile gospodăriei,
de consumul și de posibilitatea de economisire în cadrul gospodăriilor, dar în
același timp trebuie să vorbim și de faptul că economiile care se realizează în
gospodării trebuie să găsească un mediu fertil în cadrul structurilor regionale
al națiunilor sau pe glob pentru a pute fi plasate în scopul de a aduce valoare
nou-creată și de a contribui astfel la realizarea de venituri suplimentare care
să atenueze nivelul de sărăcie. Sigur, nu lipsiți de importanță sunt indicatorii
sociali care se referă la sănătate, la educație, la accesul la programe și servicii.
Există populație care nu are acces sau nu are posibilități să acceadă la un nivel
de educație normal, la un nivel de sănătate și așa mai departe. Pe rând sunt
inventariați acești indicatori pornind de la veniturile gospodăriei, consumul
gospodăriei, sănătatea și nutriția, educația sau adăpostul, acestea fiind condițiile
minimale pentru a asigura condiții ale pragului de sărăcie și de depășire a
acestuia. Când vorbim despre sărăcie, discutăm despre sărăcia absolută și
sărăcia relativă, despre pragul de sărăcie absolută și pragul de sărăcie relativă
și pe acest fond se efectuează o analiză a situației gradului de sărăcie actuală

precum și în legătură cu tendința de evoluție a indicatorilor care atestă gradul
de sărăcie. Există o serie de indicatori cum sunt rata riscului de sărăcie, rata de
deprivare materială sau rata de deprivare persistentă, toate fiind elemente care
conduc la o posibilitate de apreciere a nivelului și gradului de sărăcie dintr-o țară
sau dintr-o comunitate. În articol se folosesc pe larg metodele statistice, grafice,
tabele și altele care exemplifică și asigură o însușire mai rapidă a concluziilor la
care autorii ajung pe parcursul studiului efectuat.
Literature review
Anghelache, Mitruț și Voineagu (2013) au evidențiat principalele
aspecte ale folosirii indicatorilor macro în analizele economice. Anghelache,
Niță și Badiu (2015) au analizat elemente privin incluziunea financiară.
Anghelache, Partachi, Anghel și Niță (2017) au studiat influența pozitivă a
remitențelor asupra scăderii sărăciei. Măsurarea sărăciei este o temă abordată
de Briciu (2009), Pop (2009), Ruggles (1992). Goschin, Popa și Roman (2010)
au studiat perspectivele macroeconomice ale remitențelor în România și țările
balcanice. O serie de cercetători, precum Haider, Hossain și Siddiqui (2016),
Niță (2018), Ustubici și Irdam (2011), Zheng și Musteen (2018) au cercetat
impactul remitențelor asupra dezvoltării economice. Hassan și Holmes (2013)
au analizat corelația dintre remitențe și rata reală de schimb. Pasca (2016) a
efectuat un studiu privind remitențele din România.

Sărăcia este un fenomen complex și o serie de factori care influențează
sărăcia unui individ sau a întregii gospodării merită să fie studiați pentru a
înțelege mai bine acest concept. Principalii factori determinanți ai sărăciei sunt
de natură economică, socială sau demografică și trebuie analizați la nivel de
țară și, mai ales regiune, existând diferențe ale indicatorilor sărăciei prezenți
într-o țară dezvoltată față de cei prezenți într-o țară aflată în curs de dezvoltare.
Măsurarea sărăciei presupune o analiză detaliată și dificilă, alegerea
indicatorilor potriviți și interpretarea acestora trebuie atent realizată astfel
încât rezultatele să reflecte cât mai real situația unui individ, a unei gospodării
și nu numai, a unei întregi regiuni. Politicile de reducere a sărăciei por fi
astfel adoptate în funcție de presiunile existente la nivel de regiune. Măsurile
tradiționale ale sărăciei folosesc diverși indicatori monetari, însă și cei non-
monetari ajută la înțelegerea mai în ansamblu a sărăciei.
Aceștia sunt doar câțiva indicatori în plus ce pot fi incluși în analiza
sărăciei, pentru realizarea unui studiu cât mai cuprinzător al sărăciei și totodată
pentru determinarea situațiilor cu probleme și propunerea unor politici de
reducere a sărăciei mai eficiente.

După ce metoda de măsurare a sărăciei este aleasă, fie ca este de natura
monetară sau non-monetară, trebuie stabilit pragul de sărăcie, care trage linia
între persoanele sărace și cele non-sărace. Pragul de sărăcie poate fi relativ sau
absolut, după cum și sărăcia poate fi relativă sau absolută.
• Tendințe globale ale sărăciei

Potrivit Băncii Mondiale, progrese în reducerea sărăciei s-au înregistrat
de-a lungul timpului, în anul 1990, 1.85 miliarde de persoane, reprezentând la
momentul respectiv 35% din populație era considerată săracă.
În prezent Banca Mondială a estimat că mai mult de 760 de milioane
de persoane, adică 10.7% din populația globală încă trăiește în sărăcie extremă,
ceea ce înseamnă că o persoană supraviețuiește cu 1,70 EUR/zi .
Pentru a realiza comparații la nivel de țară și pentru a determina populațiile
care se confruntă cu sărăcie absolută, Banca Mondială convertește pragul de
sărăcie din fiecare țară în dolari. Pragul internațional al sărăciei este stabilit
la intervale regulate de timp, deoarece costul pentru bunurile de bază: hrană,
haine, adăpost se schimbă, astfel pragul sărăciei internaționale a fost stabilită
la 1,11 EUR pe zi, iar în anul 2015 a fost actualizat la 1,70 EUR pe zi.
Un alt lucru dificil de determinat în măsurarea sărăciei este acela că nu toate
țările pot fi considerate la același nivel, pragul de sărăcie poate varia drastic
între țările dezvoltate și cele care se confruntă cu dificultăți economice. Noile
praguri de sărăcie stabilite de Banca Mondială sunt prezentate în figura 1,
pentru țări cu venit mici 1,70 EUR/zi, venituri medii mai mici 2,84 EUR/zi,
venituri medii superioare 4,88 EUR/zi și venituri superioare 19,25 EUR/zi.
Pragul sărăciei stabilit în anul 2015

Figura 1
Sursa: Banca Mondială

Misiunea Băncii Mondiale este de a reduce populația săracă la mai
puțin de 3% din totalul populației globale.
• Tendințele sărăciei în Uniunea Europeană

Conform Eurostat, în anul 2016, 23.5% din populația UE, adică 118.0
milioane persoane trăiau în gospodării cu risc de sărăcie și excluziune socială.
Persoanele expuse riscului de sărăcie se aflau în această situație în urma
unei dintre condițiile: în risc de sărăcie, chiar și după primirea transferurilor
sociale, lipsiți de mijloace materiale, trăiesc în gospodării unde munca depusă
de membri gospodăriei este de nivel scăzut.
Eurostat definește rata riscului de sărăcie, după primirea transferurilor
sociale, ca raportul persoanelor cu venituri sub pragul de sărăcie, stabilit la 60%
din venitul național median echivalent cu venitul disponibil după transferurile
sociale. Acest indicator arată persoanele cu venituri mici în comparație cu
ceilalți rezidenți din țara respectivă. Rata riscului de sărăcie, înainte de primirea
transferurilor sociale, reprezintă raportul persoanelor în total populație cu un
venit disponibil echivalent sub pragul de sărăcie stabilit la 60% și calculat
incluzând transferurile sociae. Acest indicator ia în considerare posibilitatea
inexistenței transferurilor sociale. Rata riscului de sărăcie persistentă se
calculează pe o perioadă de trei ani și arată procentul populației aflată în risc
de sărăcie în anul în curs, dar și în cei doi ani precedenți.
Deprivarea materială reprezintă incapacitatea forțată a unei persoane
de a-și acoperi cheltuielile neașteptate, de a avea o masa pe bază de carne,
telefon sau mașină, de a-și permite o vacanță anuală departe de casă, facturi sau
rate bancare. Rata de deprivare materială este un indicator care face distincție
între persoanele care își permit achiziția unor bunuri față de alte persoane
care nu-și achiziționează bunurile respective din alte motive. Din categoria
acestor bunuri fac parte cele enumerate mai sus, în cadrul definiției pentru
deprivarea materială. Rata de deprivare materială persistentă se calulează pe
o perioadă de trei sau patru ani și analizează incapacitatea unei persoane de
a-și acoperi cheltuielile pentru aceleași bunuri menționate mai sus. Indicatorul
care măsoară persoanele care trăiesc în gospodării cu munca depusă de nivel
scăzut este definit prin numărul de persoane cu vârstă activă de muncă care au
lucrat doar 20% din potențialul lor, în ultimele 12 luni.
Metoda de calcul folosită de Eurostat pentru rata riscului de sărăcie
se referă la procentul persoanelor din totalul populației care a declarat ca sunt
anagajați, însă sunt expuși riscului de sărăcie, au un venit disponibil sub pragul
de sărăcie.
Formula de calcul este:

(1)
unde:
IWARPT (in work at risk of poverty rate) = rata riscului de sărăcie
pentru persoanele care lucrează;
J = populația sau un grup de persoane, aflat în risc de sărăcie.
În anul 2016, conform datelor oficiale publicate de Eurostat, 51.9

milioane persoane din UE se confruntau cu sărăcie datorată veniturilor, fără
a fi însă deprivați material sau cu intensitate scăzută de muncă. 15.5 milioane
persoane se confruntau cu deprivare materială și 13.2 milioane persoane cu
sărăcie datorată intensității scăzute de muncă. Cele trei grupări se intersectează,
rezultând o grupare de persoane de 8.4 milione care se confruntă cu sărăcia
unde toate cele trei riscuri sunt prezente.
Strategia Europa 2020 are ca obiectiv promovarea incluziunii sociale,
mai ales prin reducerea sărăciei și numărului de persoane aflate în risc de
sărăcie, cu cel puțin 20 milioane de persoane.
Figura 2 prezintă rata de sărăcie, în cadrul celor 28 de țări din UE.
Rata riscului de sărăcie și excluziune socială în țările din UE, anul 2016
Figura 2
Sursa: Eurostat
În anul 2016, conform Eurostat, în unele țări din UE, mai mult
de o cincime din populație se afla în risc de sărăcie. În acestă situație sunt

țările: România (25.3%), Bulgaria (22.9%), Spania (22.3%), Grecia (21.2%),
respectiv Italia (20.6%). O parte dintre aceste țări au înregistrat creșteri ale
ratei de sărăciei față de anul 2015, un astfel de exemplu îl reprezintă România
unde s-a înregistrat cea mai mare creștere față de anul 2015, de 1.4 puncte
procentuale. Printre țările din UE care au înregistrat rate mai mici ale riscului
de sărăcie, se numără: Republica Cehă (9.7%), Finlanda (11.6%) și Danemarca
(11.9%).
În funcție de populația țărilor din UE-28, se poate determina numărul
persoanelor aflate în risc de sărăcie și astfel ar arăta harta sărăciei în Europa,
bazat pe datele obținute de la Eurostat, în anul 2016.
Concluziii
Din studiul efectuat se desprind o serie de concluzii, în primul rând
aceea că evoluția globală poartă în sine și un risc de sărăcie mai accentuat.
Acapararea resurselor de către un grup tot mai mic de indivizi din fiecare
comunitate, țară, sau pe plan mai larg, internațional are ca efect și sporirea
gradului de sărăcie la nivelul de jos al polarizării. A doua concluzie este aceea
că fenomenului de sărăcie absolută și relativă trebuie să i se acorde o atenție
deosebită în condițiile actuale în care resursele de pe glob se împuținează,
chiar dacă apar substituenți ai acestor resurse, iar populația țărilor este în
continuă creștere. Se anticipează ca în anul 2050 populația întregului glob să
fie de aproximativ 10 miliarde de persoane, adică cu 2,2 miliarde mai mult
decât în anul 2014. Este o problemă globală, este o problemă internațională
căreia trebuie să i se acorde atenție. O altă concluzie este aceea că studiul
pragului desărăcie, fie că este absolută sau relativă, trebuie să se facă pe
seama unor indicatori statistici calculați care să fie comparați cu conceptele
internaționale ale UNSD - Comisia Statistică a ONU, ale Băncii Mondiale
și ale altor instituții cum ar fi Consiliul Uniunii Europene, care trebuie să
se îngrijească de a ține sub lupă modul în care evoluează, să-i spunem așa-
sărăcia și să vedem dacă tendințele de globalizare vor avea sau nu un efect.
Dacă vor avea un efect care este previzibil, înseamnă că trebuie luate și unele
măsuri de diminuare dacă nu de eradicare a sărăciei. Cooperarea economică
internațională trebuie să fie un factor determinant în a asigura condiții mai
bune populației din unele țări serios afectate de flagelul sărăciei.
1. Anghelache, C., Mitruț, C., Voineagu V. (2013). Statistică macroeconomică.
Sistemul Conturilor Naționale, Editura Economică, Bucuresti, captiol 8, Utilizări
ale indicatorilor macro în analizele economice, 299 – 387
2. Anghelache, C., Niță, G., Badiu, A. (2015). Financial Inclusion, focus on Romanian
migrants and their families, International Conference “Romania on the Recovery
Path – Economic – Financial Decision under Risk”, 253-262

3. Anghelache, C., Partachi, I., Anghel, M.G., Niță, G. (2017). „Remittances, element
with positive influence on poverty reduction”, International Conference “10 years
membership in the European Union - Analyses, methods, models regarding the
results of Romania”, 111-119
4. Briciu, C. (2009). Măsurarea sărăciei si incluziunii sociale un caz de asimilare
selectivă a inovației. Revista Calitatea Vieții, XX, 1-2, 161-170
5. Goschin, Z., Popa, A., Roman, M. (2010). Migrant’s Remittances in Romania
and Balkan Countries: A Macro-Economic Perspective, International Conference
on Eurasian Economies, 4-5 November 2010, Istanbul, Turkey, in International
Conference on Eurasian Economies, Beykent University Publishing House, 160-
166
6. Haider, M.Z., Hossain, T., Siddiqui, O.I. (2016). Impact of Remittance on
Consumption and Savings Behavior in Rural Areas of Bangladesh, Journal of
Business, LAR Center Press, 1 (4), 25-34
7. Hassan, G.M., Holmes, M.J. (2013). Remittances and the real effective exchange
rate, Applied Economics, 45 (35), 4959-4970
8. Niță, G. (2018). Remittances form migrant workers and their importance in
economic growth, International Journal of Academic Research in Accounting,
Finance and Management Sciences, 8 (1), 161–166
9. Pasca, C.S. (2016). Monetary Remittance - Romania Case Study, Contemporary
Economy Journal, 1 (3), 50-59
10. Pop, M.A. (2009). Determinarea evoluției sărăciei cu ajutorul pragurilor relative
ancorate în timp, Revista Calitatea Vieții, XX, 3–4, 377-398
11. Ruggles, P. (1992), Measuring poverty, University of Wisconsin – Madison,
Insitute for Research on Poverty, 14, No (1)
12. Ustubici, A., Irdam, D. (2011). The impact of remittances on human development:
a quantitative analysis and policy implications, Economics Sociology, 5, (1),
2012, 74-95
13. Zheng, C., Musteen, M. (2018). The impact of remittances on opportunity-based
and necessity-based entrepreneurial activities, Academy of Entrepreneurship
Journal, 24 (3)

THE POVERTY IN THE CONTEXT OF
GLOBALIZATION
Prof. Radu Titus MARINESCU PhD (radu_titus_marinescu@yahoo.com)
„Artifex”University of Bucharest
Olivia –Georgiana NIȚĂ PhD Student (georgi_nita@yahoo.com)
Bucharest University of Economic Studies
Alexandru BADIU PhD Student (badiu@transferrapid.com)
Abstract
When we talk about poverty, we consider the lack of financial
possibilities of a household, a group of people or a person to have the
financial resources to meet their needs for food, shelter and clothing, these
being the minimum they must have. household in order to be able to ensure at
least a development to the limit of normal for the population. The concept of
poverty is more than the lack of financial possibilities, it is also the fact that
certain segments of the population in a country, in a region may be below
the minimum poverty line and may be in a desperate situation. Poverty is
defined by the World Bank as the lack of resources that determine that certain
strata of the population are in a disarming situation. Poverty is a complex
phenomenon and is determined by a complex of factors that influence poverty
in an individual or complex way for some population groups. It follows from
the study that we can express a certain level of classification of the indicators
or factorial factors that determine poverty. In this sense we can speak of
main factors at regional level, at community level, at household level and not
lastly at individual level. When we refer to isolation, it means a regional level
because there are different regional conditions in the same country, even in
the same district, in our county and from here the conditions of coexistence,
that is to say, access to the offer that the central administration has to give
and appear. regional, local, those struggling to get out of poverty. At the level
of the whole community we can talk about the lack of means of transport, the
distribution of land the existence or on the contrary the lack of educational
or medical centers, a social structure or an organization destined to help the
poor population. Going down to the level of the household, it depends on the
level of the household members, it depends on the level of education of the
household head, the level of health and education of the household members,
the structure of the individual income of the household members or total on
the household and many other aspects, of which we can talk. and the level of
discrimination and the degree of violence within the household. Regarding the

individual, the factors that can contribute to his or her satisfaction or poverty
must first of all be considered the age, vulnerable being the young age of the
child or the age of the third generation. We can talk about education if there is
access, if there is concern and if there is an urge to follow a level of education,
at least in general. Sometimes, there is gender discrimination, the possibility
of occupying a suitable job, the health status and not least of the ethnicity.
There are countries, including Romania, which have several ethnicities, but
they must not be viewed in a disproportionate way but in a unitary way, as
members of the general collectivity of the respective country. Poverty can be
measured by a series of indicators such as demographic indicators, economic
indicators and not least social indicators.. Successively, these indicators
presented are a system based on which the level of poverty of a population is
analyzed. There are a number of tests in which the quality of life is analyzed
and on the basis of it the groups or categories of persons who are on the verge
of poverty are identified. Poverty can be an absolute one that is connected with
the subsistence level of the population and a relative poverty that is defined in
terms of social context, needs, human aspirations, etc. For the two categories
of groups of people in poverty, the absolute poverty line can be established
taking into account the cost of the food necessary for life, the access to health,
the possibilities in the household to ensure minimum conditions. And we can
talk about the relative poverty threshold, which is based on the ratio between
income and consumption, this threshold being set at 60% of the median
income available per adult and for the total population. Starting from these
elements we can discuss the poverty trend in the European Union and then in a
structured way the poverty trend in various states. Of course, we are thinking
of Romania here first and we will see that in 2016 more than one fifth of the
population of the European Union was at risk of poverty. In this situation
there are countries like Romania where almost 25.3% of the population is at
risk, Bulgaria - 22.9% and many other countries, even those apparently with
good living standards, such as Finland, Denmark which are also in a situation
not exactly convenient due to the general evolution of living conditions. In
this article, of course, we do not refer to absolute and relative poverty in the
countries of the African continent and many of the states in Asia, but we aimed
to highlight the situation of the population vis-à-vis poverty and to compare
whether or not poverty is the effect of globalization. Two theories have been
developed, one that says that poverty is not an effect of globalization because
in a globalized politics one struggles precisely to ensure living conditions as
close as possible to the members of their community, from each state, from
each region, from on every continent. On the other hand, it is also recognized
that the process of globalization has the effect of a much deeper stratification

of the population which in general terms leads to a group of the population that
holds the majority of national and international resources and an increasing
group that moves away from the level of normal living conditions and is in
poverty or on the verge of poverty.
Keywords: poverty, poverty line, determinants, demographics, region
JEL Classification: F22, F62, I32
Introduction
In this article, the authors aimed to make a broader exposition on the
concept of poverty, of the factors that determine this process of absolute or
relative poverty reduction or expansion, and then try to find an explanation of
whether poverty is influenced by globalization. or not. In turn, in this article
we have presented the determinants of poverty with emphasis on regional
factors, factors at community, household or individual level. To measure
poverty, the authors studied and considered that there is a set of indicators
that you can use to give a clearer picture of poverty and may contribute to
a certain extent to the establishment of regional, national, international
programs for reducing poverty and poverty reduction. no, of eradicating
poverty. In this context, the problem of eradicating absolute poverty is raised.
In the system of indicators thus mentioned, we meet demographic indicators,
economic and social indicators, all related to the population structure, age
pyramid, the possibility of the members of the households to have income,
then the economic indicators from the households or from the society. We are
talking about household incomes, consumption and the possibility of saving
within households, but at the same time we must also talk about the fact that
the savings made in households must find a fertile environment within the
regional structures of nations or globally in order to they can be placed in
order to bring newly created value and thus contribute to the achievement
of additional income that will alleviate the level of poverty. Of course, not
without importance are the social indicators that refer to health, education,
access to programs and services. There is a population that does not have
access or has no opportunities to access a normal level of education, a level of
health and so on. In turn, these indicators are inventoried based on household
income, household consumption, health and nutrition, education or shelter,
these being the minimum conditions to ensure conditions of the poverty line
and of exceeding it. When we talk about poverty, we talk about absolute
poverty and relative poverty, about the absolute poverty threshold and the
relative poverty threshold and on this background an analysis is made of the
situation of the current poverty level as well as in relation to the evolution
trend of the indicators attesting the degree. of poverty. There are a number

of indicators such as poverty risk rate, material deprivation rate or persistent
deprivation rate, all of which are leading to an appreciation of the level and
degree of poverty in a country or community. The article uses widely the
statistical methods, graphs, tables and others that exemplify and ensure a
quicker understanding of the conclusions reached by the authors during the
study.
Literature review
Anghelache, Mitruț and Voineagu (2013) highlighted the main
aspects of using macro indicators in economic analyzes. Anghelache, Niță and
Badiu (2015) analyzed elements regarding financial inclusion. Anghelache,
Partachi, Anghel and Niță (2017) studied the positive influence of remittances
on poverty alleviation. Poverty measurement is a topic addressed by Briciu
(2009), Pop (2009), Ruggles (1992). Goschin, Popa and Roman (2010) studied
the macroeconomic perspectives of remittances in Romania and the Balkan
countries. A number of researchers, such as Haider, Hossain and Siddiqui
(2016), Niță (2018), Ustubici and Irdam (2011), Zheng and Musteen (2018)
have investigated the impact of remittances on economic development. Hassan
and Holmes (2013) analyzed the correlation between remittances and the real
exchange rate. Pasca (2016) conducted a study on remittances in Romania.

The poverty is a complex phenomenon and a number of factors that
influence the poverty of an individual or of the entire household deserve to be
studied to better understand this concept. The main determinants of poverty
are economic, social or demographic in nature and need to be analyzed at
the country level and, especially in the region, as there are differences in the
poverty indicators present in a developed country from those present in a
developing country. .
The poverty measurement involves a detailed and difficult analysis,
the selection of the right indicators and their interpretation must be carefully
made so that the results reflect as real as possible the situation of an individual,
of a household and not only, of an entire region. Poverty reduction policies
can thus be adopted depending on the pressures existing at the region level.
Traditional poverty measures use various monetary indicators, but non-
monetary ones help to understand poverty as a whole.
These are just a few additional indicators that can be included in the
analysis of poverty, in order to carry out a comprehensive study of poverty
and at the same time to determine problem situations and to propose more
effective poverty reduction policies.

Once the method of measuring poverty is chosen, be it monetary or
non-monetary, the poverty line, which draws the line between poor and non-
poor, must be established. The poverty line can be relative or absolute, just as
poverty can be relative or absolute.
• Global trends in poverty

According to the World Bank, progress in poverty reduction has been
recorded over time, in 1990, 1.85 billion people, representing at that time 35%
of the population was considered poor.
Currently the World Bank has estimated that more than 760 million
people, ie 10.7% of the global population still live in extreme poverty, which
means that one person survives on EUR 1.70 / day.
In order to make country-level comparisons and to determine
populations facing absolute poverty, the World Bank converts the poverty line
in each country into dollars. The international poverty line is set at regular
intervals, because the cost of basic goods: food, clothing, shelter changes, so
the international poverty threshold was set at EUR 1.11 per day, and in 2015
it was updated to EUR 1.70 per day.
Another difficult thing to determine in measuring poverty is that
not all countries can be considered at the same level, the poverty line can
vary drastically between developed countries and those facing economic
difficulties. The new poverty thresholds set by the World Bank are shown
in Figure 1, for countries with low incomes 1.70 EUR / day, lower average
incomes 2.84 EUR / day, higher average incomes 4.88 EUR / day and higher
incomes 19 , 25 EUR / day.
The poverty threshold established in 2015

Figure 1
Source: World Bank

The mission of the World Bank is to reduce the poor population to less
than 3% of the total global population.
• The poverty trends in the European Union

According to Eurostat, in 2016, 23.5% of the EU population, ie 118.0
million people lived in households at risk of poverty and social exclusion.
People at risk of poverty were in this situation as a result of one of the
conditions: at risk of poverty, even after receiving social transfers, lacking in
material means, they live in households where the work done by members of
the household is low.
Eurostat defines the poverty risk rate, after receiving social transfers,
as the ratio of people with incomes below the poverty line, set at 60% of
the median national income equivalent to the income available after social
transfers. This indicator shows people with low incomes compared to other
residents of the respective country. The poverty risk rate, prior to receiving
social transfers, represents the ratio of persons in the total population with an
available income equivalent below the poverty line set at 60% and calculated
including social transfers. This indicator considers the possibility of non-
existent social transfers. The rate of persistent poverty risk is calculated over
a period of three years and shows the percentage of the population at risk of
poverty in the current year, but also in the previous two years.
Material deprivation is the forced inability of a person to cover his
unexpected expenses, to have a meal based on meat, telephone or car, to allow
an annual vacation away from home, bills or bank rates. The rate of material
deprivation is an indicator that distinguishes between the people who allow
the acquisition of some goods from other people who do not buy the respective
goods for other reasons. Within the category of these goods are those listed
above, within the definition for material deprivation. The rate of persistent
material deprivation is calculated over a period of three or four years and
analyzes the inability of a person to cover his expenses for the same goods
mentioned above. The indicator that measures people living in households
with low-level work is defined by the number of working-age persons who
have worked only 20% of their potential in the last 12 months.
The calculation method used by Eurostat for the poverty risk rate
refers to the percentage of people in the total population who stated that they
are employed, but are exposed to poverty, have an available income below the
poverty line.
The calculation formula is:

(1)
where:
IWARPT (in work at risk of poverty rate) = rate of poverty risk for
working people;
J = population or group of people at risk of poverty.
In 2016, according to official data published by Eurostat, 51.9 million

people in the EU were experiencing poverty due to incomes, without being
deprived materially or with low labor intensity. 15.5 million people were
experiencing material deprivation and 13.2 million people were in poverty
due to low labor intensity. The three groups intersect, resulting in a group of
people of 8.4 million who face poverty where all three risks are present.
The Europe 2020 strategy aims to promote social inclusion, especially
by reducing poverty and the number of people at risk of poverty, with at least
20 million people.
Figure 2 shows the poverty rate in the 28 EU countries.
Risk of poverty and social exclusion in EU countries, 2016

Figure 2
Source: Eurostat
In 2016, according to Eurostat, in some EU countries, more than a

fifth of the population was at risk of poverty. In this situation, the countries
are: Romania (25.3%), Bulgaria (22.9%), Spain (22.3%), Greece (21.2%) and
Italy (20.6%). Some of these countries registered increases in the poverty rate

compared to 2015, such an example being Romania, where the highest growth
was recorded by 2015, by 1.4 percentage points. Among the EU countries that
have lower rates of poverty risk are: Czech Republic (9.7%), Finland (11.6%)
and Denmark (11.9%).
Depending on the population of the EU-28 countries, it is possible to
determine the number of people at risk of poverty and thus it would show the
poverty map in Europe, based on data obtained from Eurostat, in 2016.
Conclusions
From the study carried out, a number of conclusions are drawn, first of
all that the global evolution carries with it a greater risk of poverty. The grabbing
of resources by a smaller group of individuals from each community, country, or
on a larger, international level also has the effect of increasing the poverty level
at the lower level of polarization. The second conclusion is that the phenomenon
of absolute and relative poverty must be given special attention under the current
conditions in which the resources of the world are scarce, even if substitutes
of these resources appear, and the population of the countries is constantly
growing. It is anticipated that by 2050 the population of the entire world will
be about 10 billion people, that is 2.2 billion more than in 2014. It is a global
problem, it is an international problem that must be given attention. Another
conclusion is that the threshold study, whether absolute or relative, has to be
done on the basis of calculated statistical indicators that are compared with the
international concepts of UNSD - UN Statistical Commission, the World Bank
and other institutions. it would be the Council of the European Union, which has
to take care to keep the magnifying glass in the way it evolves, to call it poverty
and to see whether or not globalization trends will have an effect. If they will
have an effect that is predictable, it means that some mitigation measures must
be taken if not poverty eradication. International economic cooperation must
be a determining factor in ensuring better conditions for the population in some
countries seriously affected by the scourge of poverty.
References
1. Anghelache, C., Mitruț, C., Voineagu V. (2013). Statistică macroeconomică.
Sistemul Conturilor Naționale, Editura Economică, Bucuresti, captiol 8, Utilizări
ale indicatorilor macro în analizele economice, 299 – 387
2. Anghelache, C., Niță, G., Badiu, A. (2015). Financial Inclusion, focus on Romanian
migrants and their families, International Conference “Romania on the Recovery
Path – Economic – Financial Decision under Risk”, 253-262
3. Anghelache, C., Partachi, I., Anghel, M.G., Niță, G. (2017). „Remittances, element
with positive influence on poverty reduction”, International Conference “10 years
membership in the European Union - Analyses, methods, models regarding the
results of Romania”, 111-119

4. Briciu, C. (2009). Măsurarea sărăciei si incluziunii sociale un caz de asimilare
selectivă a inovației. Revista Calitatea Vieții, XX, 1-2, 161-170
5. Goschin, Z., Popa, A., Roman, M. (2010). Migrant’s Remittances in Romania
and Balkan Countries: A Macro-Economic Perspective, International Conference
on Eurasian Economies, 4-5 November 2010, Istanbul, Turkey, in International
Conference on Eurasian Economies, Beykent University Publishing House, 160-
166
6. Haider, M.Z., Hossain, T., Siddiqui, O.I. (2016). Impact of Remittance on
Consumption and Savings Behavior in Rural Areas of Bangladesh, Journal of
Business, LAR Center Press, 1 (4), 25-34
7. Hassan, G.M., Holmes, M.J. (2013). Remittances and the real effective exchange
rate, Applied Economics, 45 (35), 4959-4970
8. Niță, G. (2018). Remittances form migrant workers and their importance in
economic growth, International Journal of Academic Research in Accounting,
Finance and Management Sciences, 8 (1), 161–166
9. Pasca, C.S. (2016). Monetary Remittance - Romania Case Study, Contemporary
Economy Journal, 1 (3), 50-59
10. Pop, M.A. (2009). Determinarea evoluției sărăciei cu ajutorul pragurilor relative
ancorate în timp, Revista Calitatea Vieții, XX, 3–4, 377-398
11. Ruggles, P. (1992), Measuring poverty, University of Wisconsin – Madison,
Insitute for Research on Poverty, 14, No (1)
12. Ustubici, A., Irdam, D. (2011). The impact of remittances on human development:
a quantitative analysis and policy implications, Economics Sociology, 5, (1),
2012, 74-95
13. Zheng, C., Musteen, M. (2018). The impact of remittances on opportunity-based
and necessity-based entrepreneurial activities, Academy of Entrepreneurship
Journal, 24 (3)

Model de analiza poziţiei financiare
a întreprinderii
Drd. Dana Luiza GRIGORESCU (danaluiza2004@yahoo.com)
Abstract
Poziția financiară a unei societăți comerciale se stabilește în
funcție de resursele principale de care dispune societatea, activitatea
desfășurată, ciclul de investiții realizat precum și de structura patrimonială a
întreprinderii. Pentru a stabili poziția financiară a unei firme trebuie studiați
o serie de indicatori, asigurând astfel, analiza structurii patrimoniului,
analiza structurii resurselor financiare, analiza activului net, a lichidității și
solvabilității întreprinderii. De asemenea, trebuie studiat gradul de îndatorare
și, în final, trebuie interpretat starea de echilibru financiar al firmei. Analiza
corelației între fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă
reprezintă o altă parte a analizei care se desfășoaă în concordanță cu prima
parte, în sensul de a stabili cu precizie care este poziția la un moment dat a
acestei firme. De acest aspect sunt interesate în primul rând băncile atunci
când doresc să stabilească poziția firmei la un moment dat.
Cuvinte-cheie: Poziție financiară, bilanț, patrimoniu, resurse
financiare, activul net, lichiditate, solvabilitate
Clasificarea JEL: D53, G32, O16
Introducere
În cadrul acestui, articol autorii au urmărit să facă un studiu asupra
poziției financiare a întreprinderii, analizând toate aceste elemente din punct
de vedere teoretic. Astfel, în ordine, sunt exprimate o serie de aprecieri în
legătură cu bilanțul patrimonial care are importanță pentru toate categoriile
de utilizatori, dar în mod deosebit pentru investitorii actuali și potențiali și
creditorii financiari. De asemenea, se face o analiză a structurii patrimoniului
întreprinderii, calculându-se un număr de indicatori eficienți care sugerează
situația firmei la un moment dat. Analiza structurii resurselor de finanțare este
de asemenea bazată pe o serie de indicatori care arată situația întreprinderii la
un moment dat. totodată se interpretează și activul net pe baza unor indicatori
precum și a lichidității, solvabilității societății comerciale. De reținul că în
întreaga analiză se calculează un sistem de indicatori care exprimă în mod
concret situația din anumite puncte de vedere a societății comerciale și în
mod corelat, exprimă modul în care aceasta evoluează de la o perioadă de

timp la alta. În cadrul articolului se exprimă relațiile de calcul a principalilor
indicatori, reprezentând în felul acesta un mod concret de analiză.
Literature review
Anghelache și Anghel (2019) au cercetat principalii indicatori
statistici aplicați în studiile economice. Anghelache și Anghel (2014) au
evidențiat principalele modele de analiză a poziției financiare a unei entități
economice. Anghelache (2008) este o lucrare de referință în analizele
economico-financiare. Bushman și Williams (2012) au abordat aspecte legate
de asigurarea pierderilor din împrumuturi. Carrell, Sacerdote și West (2013) au
prezentat variația din punct de vedere econometric. Delis și Kouretas (2011) au
studiat corelația dintre ratele dobânzilor și asumarea riscurilor bancare. Einav,
Finkelstein, Kluender și Schrimpf (2016) au cercetat conținutul economic al
scorurilor de risc. Gasha și colab. (2009) au prezentat aspecte ale modelării
riscului de credit, iar Lazăr și Lazăr (2012) ale analizei statistico-economice.
Mundy și Bryant (2015) au studiat aspecte ale accesului IMM-urilor la creditul
intermediar. Spătaru și Stancovici (2010) au examinat elemente ale eficienței
afacerilor. Wehinger (2013) a realizat o cercetare cu privire la dificultățile
curente de finanțare a IMM-urilor.

Analiza financiară se poate descompune în: analiza poziţiei financiare
(pe baza bilanţului financiar); analiza performanţelor financiare (pe baza
Contului de profit si pierdere); analiza fluxurilor de trezorerie (pe baza Cash-
flow-ului).
Obiectivele principale ale analizei poziţiei financiare a întreprinderii
pot fi sintetizate, astfel: stabilirea activului net, ca formă de evaluare contabilă
a averii acţionarilor; caracterizarea structurii financiare (echilibrului financiar);
stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii, care interesează, în principal, creditorii
firmei; aprecierea stării financiare.
Poziţia financiară a unei întreprinderi, potrivit alineatului 16 din
Cadrul General de Intocmire şi Prezentare a Situaţiilor Financiare, elaborat de
Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate, este „influenţată
de resursele economice pe care le controlează, de structura sa financiară, de
lichiditatea şi solvabilitatea sa şi de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor
mediului în care îşi desfăşoară activitatea”.
Sursa principală de informaţii privind poziţia financiară este
reprezentată de bilanţ.
Bilanţul contabil şi notele explicative răspund multiplelor exigenţe
de ordin juridic şi contabil fiind stabilite pe baza reglementărilor legale.

Între datele furnizate de bilanţul contabil şi realitatea economico-financiară
a întreprinderii analizate pot să apară diferenţe. Din acest motiv, majoritatea
analiştilor financiari consideră că se impune operarea cu un aşa zis „bilanţ
suport al analizei”. Prin valoarea teoretică şi utilitate practică se disting:
bilanţul patrimonial, bilanţul funcţional şi bilanţul „pool de fonds”.
Pentru analiza activului net, structurii financiare, lichidităţii şi
solvabilităţii întreprinderii se folosesc informaţiile din bilanţul patrimonial
(financiar), iar pentru analiza echilibrului financiar informaţiile pot fi obţinute
din bilanţul funcţional.
Bilanţul patrimonial prezintă importanţă pentru toate categoriile
de utilizatori, dar în mod deosebit pentru investitorii actuali şi potenţiali şi
creditorii financiari.
La stabilirea bilanţului patrimonial se au în vedere următoarele reguli:
- evaluarea elementelor patrimoniale la valoarea lor netă;
- pentru activ: ordinea lichidităţii crescătoare (aptitudinea posturilor
de activ de a se transforma în numerar);
- pentru pasiv: ordinea inversă a exigibilităţii (timpul cât sursa
respectivă rămâne la dispoziţia întreprinderii).
Bilanţul funcţional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de
funcţionare din punct de vedere economic a întreprinderii, punând în evidenţă
utilizările şi sursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare. Ciclurile
întreprinderii avute în vedere sunt: de investiţii, de exploatare, de finanţare şi
de trezorerie.
Ciclul de investiţii cuprinde achiziţionarea de active imobilizate.
Ciclului de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare,
producţie şi distribuţie (vânzări) atât sub forma unor fluxuri fizice, cât şi a
unor fluxuri financiare.
Ciclul de finanţare cuprinde ansamblul operaţiunilor dintre
întreprindere şi proprietarii de capital (acţionarii şi creditorii financiari ai
întreprinderii).
Fluxul de finanţare permite ca întreprinderea să facă faţă decalajului
dintre fluxul de lichidităţi de intrare şi de ieşire provocat de ciclul de exploatare.
Stabilirea bilanţului funcţional se realizează avându-se în vedere
următoarele reguli:
- activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută, se are în vedere
valoarea de intrare în gestiune;
- imobilizările închiriate, deţinute în leasing sau în locaţie de gestiune
sunt integrate în activ şi, corespunzător, în pasiv la „Împrumuturi şi datorii
asimilate” datorită faptului că ele servesc ciclului de exploatare;
- conceptul de activ fictiv nu mai este operaţional;

- cheltuielile ce privesc exerciţiile financiare următoare se asimilează
activelor imobilizate;
- efectele scontate neajunse la scadenţă, debitorii privind capitalul
subscris şi nevărsat se tratează în acelaşi mod ca şi la elaborarea bilanţului
patrimonial;
- amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanţului
funcţional ca surse aciclice (care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă
mai mare de un an);
- se face diferenţa între activele ciclice de exploatare şi din afara
exploatării, de asemenea dintre sursele ciclice de exploatare şi sursele ciclice
din afara exploatării.
• Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea
evoluţiei ponderii elementelor patrimoniale.
Metoda de analiză este metoda ratelor. Ratele de structură permit
“normalizarea” Situaţiei patrimoniului, permiţând o comparaţie facilă între
întreprinderi de dimensiuni diferite, precum şi la observarea rapidă a unor
modificări structurale în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului.
a) Analiza structurii activului
Ratele de structură în cazul resurselor economice (Rai) se determină
după relaţia:

D %%

unde:
Ai = valoarea pe categorii de active;
At = valoarea activelor totale.
Principalele rate ale structurii activului sunt:

Active _ imobilizate
Rata activelor imobilizate = ´ 100
Total _ activ
Această rată măsoară importanţa relativă a activelor pe termen lung în
totalul activelor întreprinderii. Acest indicator permite aprecierea flexibilităţii
financiare a firmei în măsura în care evidenţiază componenţa de capital investit
în active fixe.
Ca urmare a conţinutului diferit al componentelor activului imobilizat,
se pot utiliza următoarele rate complementare:

:
Rata imobilizărilor necorporale = 9 " G $ u %%
D

F
* G &

9 " G $
D

F
Rata imobilizărilor corporale = u %%
* G &
9 " G
9 " G
D

F
Rata imobilizărilor financiare = u %%
* G &
& G
Active _ circulante
Rata activelor circulante = ´ 100
Total _ activ
Această rată reflectă ponderea activelor circulante în totalul activelor
întreprinderii, fiind o măsură a flexibilităţii financiare, care evidenţiază
importanţa relativă a activelor uşor de transformat în bani.
Ca rate relative de analiză, în acest caz, se au în vedere următoarele:
Stocuri
Rata stocurilor = ´ 100
Total _ activ
Rata creanţelor comerciale = + G ! G G ! u %%
D ;

F
* G &
)!$" G ! G & G !
Rata disponibilităţilor = )!$" G ! G & G ! u %%
D
;
F
* G &

Dimensiunea tuturor acestor indicatori este infl

; de
uenţată atât factori

generali care afectează structura activului, cât şi de politicile contabile ale
întreprinderii, de specificul activităţii şi de dimensiunea firmei, de “istoria”
firmei, puterea de negociere cu partenerii comerciali şi de managementul
întreprinderii.
b) Analiza structurii surselor de finanţare

Ratele de structură în cazul surselor de finanţare (Rsi) analizează
importanţa relativă şi evoluţia în timp a diferitelor surse de finanţare utilizate
de către firmă şi se calculează astfel:
?

:
-
D %%
@
: Si
unde: -F ;<
= suma pe categorii de surse de finanţare;
Pt = totalul surselor de finanţare (pasivului).
Principalele rate de structură ale surselor de finanţare sunt:

Capital _ permanent
Rata stabilităţii financiare = ´ 100
Total _ surse _ finantate

Rata autonomiei globale = Capital _ propriu
´ 100
Total _ surse _ finantare
* G !! G
Rata datoriilor pe termen scurt = ) G $ G G ! u %%
D
F
* G !! G
) G
Datorii _ totale
Rata datoriilor totale = ´ 100
Total _ surse _ finantare
Prin calcularea ratelor de structură de activ şi de pasiv se obţine

bilanţul patrimonial în procente. Informaţiile obţinute în acest mod sunt, de
cele mai multe ori, mai relevante decât în cazul folosirii valorilor absolute.
Valorile ratelor de structură de activ şi de pasiv sunt influenţate de
caracteristicile tehnice, economice, juridice, mărimea întreprinderii, strategia
aleasă etc.
• Analiza activului net

Elementele legate în mod direct de evaluarea poziţiei financiare a
întreprinderii sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii.
Activul net reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele
întreprinderii după deducerea tuturor datoriilor sale, fiind similar avuţiei
acestora ca urmare a alocării şi implicării capitalurilor în activitatea sa. Acest
indicator este echivalentul activului net contabil, respectiv a capitalului
propriu corectat.
Activul net se poate determina în două moduri:
a) ca diferenţă între activul total şi datoriile totale (metoda sintetică)
Ant = At – D
unde: Ant = activul net;
At = active totale;
D = datorii totale.
b) ca sumă a surselor de finanţare a acestuia (metoda aditivă)
Ant = Ks + Rz +Rr + Re – Rrep
unde:
Ks = capital social;
Rz = rezerve;
Rr = rezultat reportat;
Re = rezultatul exerciţiului;
Rrep = repartizările efectuate din rezultat în cursul exerciţiului.

Pentru stabilirea surselor de finanţare a activului net se au în vedere
informaţiile din „Situaţia modificărilor capitalului propriu”.
Având în vedere componenţa materială a activului net, respectiv prima
modalitate de calcul, creşterea acestuia se înregistrează atunci când activele
devansează datoriile totale.
Analizând sursele de finanţare a activului net se pot întâlni, de regulă,
următoarele aspecte:
- dinamica cea mai accentuată o înregistrează sursele constituite pe
seama rentabilităţii întreprinderii: rezervele legale până la limita prevăzută
de lege, rezervele statutare majorate pe seama profitului net ca urmare a
deciziei acţionarilor şi rezultatul reportat care poate fi profit nerepartizat (şi
atunci determină creşterea activului net) sau pierdere neacoperită (caz în care
determină diminuarea activului net);
- capitalul social se modifică doar în cazul unor noi aporturi, respectiv
a unei finanţări din surse externe (ale vechilor acţionari sau ale unor noi
acţionari) şi/sau prin conversia unor datorii în capital social (stingerea unor
datorii în schimbul unui pachet de acţiuni).
De asemenea, rezultatul reportat poate proveni din aplicarea pentru
prima dată a IAS, mai puţin IAS 29, modificarea politicilor contabile,
corectarea erorilor fundamentale, surplusul realizat din rezerve din reevaluare.
Deci, activul net poate să crească pe seama surselor interne
(rentabilitatea întreprinderii) şi pe baza unor surse externe (aporturi, primirea
cu titlu gratuit a unor active, conversia unor datorii în capital social etc.).
În cazul în care acţionarii urmăresc o creştere a capitalurilor proprii
prin capitalizarea profitului net, atunci managerii trebuie să estimeze cifra de
afaceri pentru atingerea acestui obiectiv.
Relaţia de calcul este:
',$ +$ , $
+ %%
§ +$ ·
- ¨ ¸ , $
© %% ¹
unde:
CAr = cifra de afaceri de realizat în condiţiile date;
ΔKp = creşterea capitalului propriu prin capitalizarea profitului net;
Pf = pierderea fiscală;
Cip = cota de impozit pe profit;
, $ F

<
= cota de capitalizare a profitului net;
Rc = rata rentabilităţii comerciale.

D F
;


Variaţia activului net, exclusiv cea determinată de noi aporturi ale
activelor, conversia datoriilor în acţiuni, rezultatul reportat din aplicarea
pentru prima dată a IAS, modificarea politicilor contabile şi corectarea erorilor
fundamentale, poate reprezenta rezultatul global al acţionarilor obţinut în
perioada analizată.
• Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii

Informaţiile despre lichiditate şi solvabilitate sunt necesare pentru a
estima capacitatea unei întreprinderi de a-şi onora datoriile scadente.
Lichiditatea poate fi definită ca fiind capacitatea întreprinderii de a-şi
onora obligaţiile de plată la scadenţă pe seama activelor sale curente.
Solvabilitatea este definită ca fiind capacitatea întreprinderii de a-şi
onora datoriile totale.
Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate, lichiditatea „se
referă la disponibilităţile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul
a obligaţiilor financiare aferente acestei perioade”, iar solvabilitatea „se referă
la disponibilităţile de numerar pentru o perioadă mai mare în care urmează să
se onoreze angajamentele financiare scadente”.
A) Analiza lichidităţii
Analiza lichidităţii întreprinderii poate fi realizată pe baza ratelor de
lichiditate şi a fondului de rulment patrimonial.
Pe baza datelor din bilanţul patrimonial se pot stabili următoarele rate:
a) Rata lichidităţii curente sau generale (Rlc):
Active curente
Rlc =
Datorii curente
Activele curente cuprind activele circulante, mai puţin stocurile fără
mişcare, degradate sau declasate şi creanţele incerte (în cazul în care nu s-au
constituit provizioane).
Datoriile curente cuprind datoriile cu termen de exigibilitate mai mic de un an.
b) Rata lichidităţii rapide (testul acid):
Active curente - Stocuri
Rlr =
Datorii curente
c) Rata lichidităţii la vedere:
Disponibilitati banesti
Rlv =
Datorii exigibile imediate
Rata lichidităţii la vedere reflectă capacitatea de plată pentru o
perioadă scurtă de timp (de regulă de o lună).

Pentru a aprecia poziţia financiară a unei întreprinderi din punctul de
vedere al lichidităţii, ratele „a” şi „b” se impun a fi comparate cu ratele medii
sectoriale, iar rata „c” se impune a fi mai mare decât 1.
Potrivit uzanţelor internaţionale rata „a” trebuie să fie în jurul valorii
2, iar rata „b” între 0,8 şi 1.
B) Analiza solvabilităţii
Solvabilitatea unei întreprinderi poate fi măsurată cu ajutorul ratei
solvabilităţii globale (Rsg):
Active totale
Rsg =
Datorii totale
Nivelul minim al acestei rate este de 1,4 (în condiţiile în care ponderea
minimă a capitalurilor proprii în totalul capitalurilor este de 30%).
O mărime subunitară a ratei solvabilităţii globale arată că firma este
insolvabilă, activele totale fiind mai mici decât datoriile totale. Cauza unei
asemenea situaţii este reprezentată de pierderea înregistrată, care este mai
mare decât capitalul social, rezervele constituite şi alte surse proprii, ceea ce a
determinat un capital propriu negativ.
• Analiza gradului de îndatorare

Poziţia financiară a întreprinderii poate fi caracterizată şi cu ajutorul
ratelor de îndatorare.
În acest scop pot fi stabilite următoarele rate:
a) rata îndatorării globale:
Datorii totale
Capitaluri proprii
O valoare mai mare decât 2 reflectă o capacitate de îndatorare saturată.
b) rata îndatorării la termen (denumită şi rata autonomiei financiare):

,

>

O rată mai mică decât 1 arată că datoriile pe termen lung sunt acoperite
cu capitaluri proprii.
Apelarea la capital împrumutat presupune şi cheltuieli financiare.
Aprecierea riscului la care se expune întreprinderea prin apelarea la credite
poate fi realizată pe baza ratelor:
,
0*0
a) raportul dintre cheltuielile financiare şi cifra de afaceri:
'
#

?
,#

%%
,
>
.M ;
O valoarea mai mare de 3% se apreciază ca un potenţial risc de
îndatorare pentru firmă.
b) ponderea cheltuielilor financiare în excedentul brut al exploatării:
Cheltuieli financiare
0*0 × 100
EBE
Această rată este considerată una dintre cele mai importante în cazul
folosirii metodei scorurilor. În cazul unei valori mai mari de 50% se consideră
că riscul financiar este mare.
c) rata privind acoperirea dobânzilor:
0*9N

,#

unde:
EBIT = rezultatul înaintea deducerii dobânzilor şi a impozitului pe
profit.
Rata menţionată arată de câte ori este acoperită cheltuiala cu dobânzile

îndeosebi pe seama profitului din exploatare. Cu cât valoarea indicatorului este
mai mică cu atât poziţia financiară a întreprinderii este mai riscantă. Pentru o
valoare mai mică decât 1, firma înregistrează un rezultat curent negativ.
• Analiza echilibrului financiar

Echilibrul financiar, din multitudinea de semnificaţii pe care o are,
desemnează egalitatea dintre sursele financiare şi mijloacele economice
necesare desfăşurării activităţii de comercializare şi investiţii, pe termen lung
şi scurt.
Echilibrul financiar se fundamentează pe trei reguli principale:
a) Regula echilibrului financiar minim presupune ca resursele utilizate
pentru finanţarea activelor să rămână la dispoziţia companiei pe o perioadă
care trebuie să corespundă minim, aceleia de imobilizare;
b) Regula îndatorării maxime presupune existenţa a două limite: suma
datoriilor la termen nu trebuie să depăsească suma capitalurilor proprii, iar
suma datoriilor pe termen mediu si lung nu trebuie să depăşească autofinanţarea
medie aferentă unei perioade de 3 ani. Aceste limite fac ca îndatorarea să
aibă loc în anumite condiţii, băncile nu vor putea accepta depăşirea acestor

limite de îndatorare pentru a nu creşte nejustificat riscul de insolvabilitate al
clienţilor băncii.
c) Regula finanţării maxime are la bază principiul potrivit căruia pentru
orice operaţie de investiţie, angajată de întreprindere, recurgerea la îndatorare
nu trebuie să depăşească un procent din valoarea investiţiei prevăzute, în
practică acest procent poate fi cuprins între 50 şi 75% din valoarea investiţiei
fără TVA, care corespunde unui procent de 85,5% din suma incluzând TVA.
• Analiza corelaţiei dintre Fondul de rulment, Nevoia de fond de

rulment şi Trezoreria netă
Principalii indicatori utilizaţi în analiza echilibrului financiar sunt:
Fondul de rulment; Necesarul de fond de rulment; Trezoreria netă. Aceşti trei
indicatori pot fi determinaţi în accepţiune patrimonială, pe baza bilanţului
financiar, iar în accepţiune funcţională, pe baza bilanţului funcţional.
a. În accepţiune patrimonială
Fondul de rulment patrimonial, denumit în continuare fond de rulment
(FR), reflectă lichiditatea curentă în mărime absolută a unei întreprinderi pe
termen scurt.
Fondul de rulment reprezintă marja de siguranţă a întreprinderii,
impusă de decalajul dintre sumele de încasat şi sumele de plătit pe termen
scurt, precum şi de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor
circulante în lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen scurt devin
exigibile.
Se determină în două modalităţi:
• pe baza părţii de sus a bilanţului, ca diferenţă între capitalul
permanent şi activele imobilizate nete, utilizând relaţia:
FR = Capital permanent – Active imobilizate

Capital permanent (angajat) = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung
Rezultă că fondul de rulment este partea din capitalul permanent

folosită pentru finanţarea activelor circulante.
• pe baza părţii de jos a bilanţului, ca diferenţă între activele circulante
(stocuri + creanţe + disponibilităţi) şi datorii pe termen scurt (obligaţii din
exploatare şi datorii financiare pe termen scurt):
FR = Active circulante (curente) – Datorii pe termen scurt (curente)
Fondul de rulment corelează lichiditatea activelor curente cu

exigibilitatea datoriilor curente.

Se poate observa că fondul de rulment patrimonial reprezintă acea
parte a capitalului permanent ce excede activele imobilizate şi este destinat
finanţării activelor circulante.
Pentru realizarea echilibrului financiar la nivelul întreprinderii,
trebuie să se respecte principiul parităţii maturităţilor potrivit căruia alocările
permanente (imobilizări) trebuiesc finanţate pe seama surselor permanente
(capitalurile proprii şi împrumuturile pe termen lung) datorită rotaţiei mai
lente a acestora; alocările ciclice (activele circulante) se finanţează pe seama
surselor temporare (datorii pe termen scurt).
Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesităţile permanente
de alocare a fondurilor băneşti, cu atât întreprinderea dispune de o marjă de
securitate, care o pune la adăpost de evenimente neprevăzute.
Acest surplus de resurse permanente, degajat de ciclul de finantare al
investiţiilor, poate fi rulat pentru reînoirea stocurilor şi creanţelor, după cum
rezultă din figura următoare:
Fondul de rulment – sursă de finanţare a activelor circulante

Figura 1
Pasive permanente
Active permanente
FR = ACN
↕
Pasive curente
Active curente
unde:
ACN = Activ curent net
ACN = Activ curent – Surse de finanţare curente
Pornind de la această corelaţie se pot calcula următoarele rate:

• rata
de fiR ;
$D':
nanţare a stocurilor (Rfs):
1

D
-
de acoperire
• rata R

$D':
a activelor circulante (Rac):
1

D

Aceste rate se compară cu mediile sectoriale.
Fondul de rulment patrimonial poate fi privit, prin prisma surselor de

finanţare, ca:

• Fondul de rulment propriu:
FRp = Capitaluri proprii – Active imobilizate
• Fondul de rulment împrumutat:

FRî = Datorii pe termen lung
Nevoia de fond de rulment reprezintă un element avănd natură de

activ şi reprezintă acea parte a activelor circulante care trebuie finanţate pe
seama fondului de rulment, deci partea din activele ciclice ce trebuie finanţate
din surse stabile, respectiv activele cu termen de lichiditate sub un an care
urmează să fie finanţate din surse cu exigibilitate peste un an:
NFR = (Active circulante – Disponibilităţi – Investiţii financiare) –

Obligaţii pe termen scurt
sau
NFR = (Stocuri + Creanţe) – (Datorii pe termen scurt – Credite pe

termen scurt)
Suntem în situaţia în care asigurăm finanţarea activelor circulante din

resurse stabile, care reprezintă partea din fondul de rulment pozitiv neutilizată
pentru finanţarea nevoilor permanente.
Utilizarea de surse permanente pentru finanţarea nevoilor pe termen
scurt poate deveni nerentabilă din cauza costurilor pe care îl au în special
creditele bancare pe termen lung.
Trezoreria netă reprezintă indicatorul care pune în corelaţie fondul de
rulment cu necesarul de fond de rulment şi exprimă:
• Dacă este pozitivă, excedentul de numerar la sfârşitul unui exerciţiu
financiar;
• Dacă este negativă, nevoia de numerar la finalul unui exerciţiu
financiar, acoperită pe seama creditelor de trezorerie (pe termen scurt).
Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfăşurării unei
activităti echilibrate şi eficiente. Ea relevă calitatea echilibrului general al
întreprinderii atât pe termen lung cât şi pe termen scurt.
Se poate determina pe baza a două relaţii:
(1) TN = FR – NFR
(2) TN = Disponibilităţi băneşti – Credite bancare pe termen scurt
În funcţie de rezultatele obţinute din analiza financiară pe baza
bilanţului se pot dezvolata o serie de strategii de dimensionare a fondului de
rulment, după cum rezultă din figura următoare:

Corelaţia dintre FR, NFR şi TN
Figura 2
b. In accepţiunea funcţională
Analiza echilibrului financiar funcţional presupune studierea
corelaţiei dintre fondul de rulment net global şi necesarul de fond de rulment,
concretizată în trezoreria netă, precum şi a ratelor de rotaţie ale activelor şi
pasivelor de exploatare.
Echilibrul financiar din punct de vedere funcţional este asigurat
atunci când întreprinderea poate să-şi finanţeze creşterea fără să-şi afecteze
trezoreria netă. Pentru aceasta fondul de rulment net global trebuie să acopere
partea structurală a necesarului de fond de rulment, iar variaţiile sezoniere sau
conjuncturale să fie acoperite pe seama creditelor de trezorerie.
- Fondul de rulment net global (FRNG)

Relaţia de calcul este:
FRNG = Surse aciclice (stabile) – Active aciclice (stabile)
- Necesarul de fond de rulment (NFR)

Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă diferenţa dintre nevoile
ciclice şi sursele ciclice, respectiv suma necesară finanţării decalajelor care se
produc în timp, între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie determinate, în
principal, de activitatea de exploatare.
Pe baza bilanţului funcţional necesarul de fond de rulment se
determină astfel:
NFR = Active ciclice – Surse ciclice

Nevoia de fond de rulment se poate descompune în două componente:
necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE) şi necesarul de fond de
rulment din afara exploatării (NFRAE).
NFR = NFRE + NFRAE
NFRE = Active ciclice aferente exploatării – Surse ciclice aferente
exploatării
NFRAE = Active ciclice din afara exploatării – Surse ciclice din afara
exploatării
Mărimea necesarului de fond de rulment din exploatare este influenţată

de: natura activităţii, durata ciclului de fabricaţie, viteza de rotaţie a stocurilor
şi creanţelor, nivelul de activitate etc.
- Trezoreria netă
Trezoreria netă (Tn) este indicatorul care exprimă corelaţia dintre
fondul de rulment net global şi nevoia de fond de rulment, reflectând situaţia
financiară a firmei, atât pe termen mediu şi lung, cât şi pe termen scurt.
Trezoreria netă se poate calcula pe baza bilanţului funcţional astfel:
Tn = FRNG – NFR
sau
Tn = Ta – Tp
unde:
Ta = trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale conturilor de
disponibilităţi şi plasamente;
Tp = trezoreria de pasiv, respectiv soldurile creditoare ale conturilor
de credite pe termen scurt.
Trezoreria netă pozitivă este un excedent monetar al exerciţiului

financiar. În cazul în care necesarul de fond de rulment este constant,
atunci trezoreria netă pozitivă este echivalentul profitului net, diminuat cu
dividendele plătite în cursul aceleiaşi perioade, la care se adaugă amortizarea
şi alte cheltuieli care nu presupun plăţi.
Trezoreria netă negativă reflectă un deficit monetar la sfârşitul anului
şi care a fost acoperit pe seama creditelor pe termen scurt. În situaţia în care
necesarul de fond de rulment este constant, trezoreria netă negativă este efectul
înregistrării de pierderi.
Atunci când întreprinderea realizează produse rentabile, dispune
de piaţă (de aprovizionare şi de desfacere), dar înregistrează o creştere a
necesarului de fond de rulment, ca urmare a dezvoltării activităţii, constatarea
unei trezorerii nete negative nu semnifică o situaţie economico-financiară

nefavorabilă, ci înregistrarea unui decalaj între termenul mediu de transformare
a stocurilor şi creanţelor în lichidităţi şi durata medie de onorare a obligaţiilor
pe termen scurt.
• Analiza echilibrului economico-financiar prin metoda ratelor

Echilibrul financiar este asigurat de un ansamblu de corelaţii ce se
formează în procesul de rotaţie a capitalului.
Principalele rate financiare utilizate în analiza echilibrului financiar sunt:
- Ratele de îndatorare (patrimoniale)

O proporţie ridicată a datoriilor purtătoare de dobândă în comparaţie
cu capitalurile proprii, implică un rezultat net mai volatil şi creşterea
probabilităţii ca firma sa un îşi poate onora obligaţiile scadente.
Din acest motiv, cu cât rata de îndatorare este mai ridicată, cu atât
riscul financiar este mai mare. Nivelul acceptabil depinde într-o proporţie
semnificativă de tipul de activitate derulat. Pe de altă parte trebuie să avem
în vedere că investitorii sunt de acord să accepte un risc financiar mai ridicat
dacă riscul operaţional al întreprinderii este redus.
Principalele rate de îndatorare folosite sunt:
a) Rata de îndatorare a capitalului propriu (Rikp):
* G G $ G G '
-/0$
+$ G $$
'D

$D':
b) Rata globală de îndatorare (Rig):
Total _ datorii
RIg =
Total _ pasive
- Rate bazate pe Cash-flow
Creditorii financiari sunt obişnuiţi să analizeze, pe lângă gradul de
îndatorare şi legătura între fluxul de lichidităţi şi cheltuielile cu dobânda sau
plăţile de leasing. Cu cât este mai ridicat fluxul de lichidităţi faţă de cheltuielile
financiare cu dobânzile, cu atât mai redus este riscul financiar. In acest scop
se recomandă ratele: rata de acoperire a datoriilor financiare totale, rata de
acoperire a dobânzii, rata de acoperire a datoriilor financiare curente, rata
cash-flow-ului operaţional, rata de finanţare a activelor imobilizate, gradul de
acoperire a cash-flow-ului.
Aceste rate măsoară, de regulă, corelaţia între un indicator de flux şi
un indicator de stoc (datoriile financiare, datoriile curente totale, etc).

- Alte rate de echilibru economico-financiar
a) Rata de autofinanţare a activelor:
Capital _ propriu
Rfa = ´ 100
Active _ totale
b) Rata de finanţare a imobilizărilor prin capital propriu
Capital _ propriu
Rfi = ´ 100
Active _ imobilizate
c) Rata autonomiei financiare
Capital _ propriu
Raf = ´ 100
Capital _ permanent
Concluzii
Din studiul efectuat rezultă că este important să se calculeze un sistem
de indicatori care pot să exprime poziția financiară a societății comerciale la un
moment dat. Reținem că această poziție financiară a societății comerciale este
importantă în momentul în care societatea solicită credite, dar este important
și din punct de vedere al societății bancare care este nevoită să dea aceste
credite. Rezultă clar, ca o concluzie generală, că sistemul de indicatori calculați
trebuie analizat și interpretat ca un sistem corelat care exprimă, fiecare în
parte, o poziție a firmei dintr-un anumit punct de vedere, dar în mod concret
arată, funcțional, gradul de solvabilitate, gradul de lichiditate și toate celelalte
elemente necesare pentru firmele comerciale care acordă credite comerciale.
Din studiu se constată că există un număr important de indicatori care conduc,
în final, spre o concluzie în legătură cu echilibrul economico-financiar al firmei.
Sigur, acest echilibru se stabilește pe baza unor metode concrete pre-existente,
dar, esențial este, ca indicatorii să fie interpretați în complexitatea lor.
Bibliografie
1. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2019). Statistică economică generală, ediția a
doua, revizuită și adăugită, Editura Economică, Bucureşti
2. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2014). Modelare economică. Concepte, teorie şi
studii de caz, Editura Economică, Bucureşti
3. Anghelache, C. (2008). Tratat de statistică teoretică şi economică, Editura
Economică, București
4. Bushman, R., Williams, C. (2012). Accounting discretion, loan loss provisioning, and
discipline of Banks’ risk-taking. Journal of Accounting and Economics, 54 (1), 1-18
5. Carrell, S., Sacerdote, B., West, J. (2013). From Natural Variation to Optimal
Policy? The Importance of Endogenous Peer Group Formation. Econometrica, 81
(3), 855 – 882

6. Delis, M., Kouretas, G. (2011). Interest rates and bank risk-taking. Journal of
Banking & Finance, 35 (4), 840-855
7. Einav, L., Finkelstein, A., Kluender, R., Schrimpf, P. (2016). Beyond Statistics:
The Economic Content of Risk Scores. American Economic Journal: Applied
Economics, 8 (2), 195-224
8. Gasha, J.G. et al. (2009). Recent Advances in Credit Risk Modeling, International
Monetary Fund in IMF Working Papers
9. Lazăr, M., Lazăr, C. (2012). Analiză statistico-economică, Editura Economică,
Bucureşti
10. Mundy, W., Bryant, M. (2015). Discussion of SME Access to Intermediated
Credit: What Do We Know and What Don’t We Know?, in Angus Moore & John
Simon (ed.) Small Business Conditions and Finance, Reserve Bank of Australia
11. Spătaru, L., Stancovici, A. (2010). Eficiența și evaluarea afacerilor, Editura
12. Wehinger, G. (2013). SMEs and the credit crunch: Current financing difficulties,
policy measures and a review of literature. OECD Journal: Financial Market
Trends, 2, 115-148

MODEL FOR ANALYSIS OF THE FINANCIAL
POSITION OF THE COMPANY
Dana Luiza GRIGORESCU PhD Student (danaluiza2004@yahoo.com)
Abstract
The financial position of a trading company is established according to
the main resources available to the company, the activity carried out, the cycle
of investments realized as well as the patrimonial structure of the company. In
order to establish the financial position of a company, a series of indicators
must be studied, thus ensuring the analysis of the structure of the assets, the
analysis of the structure of financial resources, the analysis of the net assets,
the liquidity and solvency of the company. Also, the degree of indebtedness
must be studied and, finally, the financial balance of the company must be
interpreted. The analysis of the correlation between the working capital, the
need for working capital and the net cash is another part of the analysis that
is carried out in accordance with the first part, in order to determine precisely
what is the position at this time of this company. This is why banks are first and
foremost interested in establishing the company’s position at any given time.
Keywords: Financial position, balance sheet, equity, financial
resources, net assets, liquidity, solvency
JEL Classification: D53, G32, O16
Introduction
In this article, the authors aimed to study the financial position of the
company, analyzing all these elements from a theoretical point of view. Thus,
in order, a series of appraisals are expressed in relation to the balance sheet
which is important for all categories of users, but especially for current and
potential investors and financial creditors. Also, an analysis of the structure
of the company’s assets is made, calculating a number of efficient indicators
that suggest the situation of the company at a given time. The analysis of the
structure of financing resources is also based on a series of indicators that
show the situation of the company at a given moment. at the same time, the
net assets are interpreted based on indicators as well as the liquidity, solvency
of the trading company. Note that in the whole analysis, a system of indicators
is calculated that expresses the situation from a specific point of view of the
company and in a correlated way, it expresses how it evolves from time to
time. The article expresses the calculation relationships of the main indicators,
thus representing a concrete way of analysis.

Literature review
Anghelache and Anghel (2019) investigated the main statistical
indicators applied in economic studies. Anghelache and Anghel (2014)
highlighted the main models for analyzing the financial position of an
economic entity. Anghelache (2008) is a reference work in the economic-
financial analyzes. Bushman and Williams (2012) addressed issues related to
loan losses. Carrell, Sacerdote and West (2013) presented the econometric
variation. Delis and Kouretas (2011) studied the correlation between interest
rates and bank risk taking. Einav, Finkelstein, Kluender and Schrimpf (2016)
investigated the economic content of risk scores. Gasha et al. (2009) presented
aspects of credit risk modeling, and Lazăr and Lazăr (2012) of the statistical-
economic analysis. Mundy and Bryant (2015) studied aspects of SMEs’ access
to intermediary credit. Spătaru and Stancovici (2010) examined elements of
business efficiency. Wehinger (2013) conducted a research on the current
difficulties of financing SMEs.

The financial analysis can be broken down into: the analysis of the
financial position (based on the financial balance sheet); financial performance
analysis (based on the Profit and Loss Account); cash flow analysis (based on
cash flow).
The main objectives of the analysis of the financial position of the
company can be summarized as follows: establishing the net assets, as a form
of accounting valuation of the shareholders’ wealth; characterization of the
financial structure (financial balance); establishing the liquidity and solvency,
which mainly concern the creditors of the company; appreciation of financial
condition.
The financial position of an enterprise, according to paragraph 16
of the General Framework for the Preparation and Presentation of Financial
Statements, elaborated by the Committee for International Accounting
Standards, is „influenced by the economic resources it controls, its financial
structure, its liquidity and solvency. and its ability to adapt to the changes in
the environment in which it operates.
The main source of information on the financial position is the balance
sheet.
The balance sheet and the explanatory notes respond to the multiple
legal and accounting requirements being established on the basis of legal
regulations. There may be differences between the data provided by the
balance sheet and the economic-financial reality of the analyzed company.
For this reason, most financial analysts believe that operating with a so-called

„analysis support balance” is required. Theoretical value and practical utility
are distinguished: the patrimonial balance, the functional balance and the
„pool de fonds” balance.
For the analysis of the net assets, the financial structure, liquidity and
solvency of the company, the information from the balance sheet (financial)
is used, and for the analysis of the financial balance the information can be
obtained from the functional balance.
The balance sheet is important for all categories of users, but especially
for current and potential investors and financial creditors.
When establishing the balance sheet, the following rules are taken
into account:
- the valuation of the patrimonial elements at their net value;
- for assets: the order of increasing liquidity (the ability of assets to be
converted into cash);
- for liabilities: the reverse order of the demand (the time that the
respective source remains available to the company).
The functional balance has the role of providing an image on the
economically operating mode of the enterprise, highlighting the uses and
sources corresponding to each operating cycle. The cycles of the company
envisaged are: of investment, of operation, of financing and of treasury.
The investment cycle includes the acquisition of fixed assets.
The operating cycle corresponds to the flows of supply, production
and distribution (sales), both in the form of physical flows and financial flows.
The financing cycle comprises all the operations between the company
and the owners of the capital (shareholders and financial creditors of the
company).
The financing flow allows the company to cope with the gap between
the flow of inflows and outflows caused by the operating cycle.
The establishment of the functional balance is made taking into
account the following rules:
- the assets are taken into account at their gross value;
- the leased assets, held in leasing or in the management location are
integrated in assets and, correspondingly, in liabilities to „Loans and similar
debts” due to the fact that they serve the operating cycle;
- the concept of fictitious assets is no longer operational;
- the expenses related to the following financial years are assimilated
to the fixed assets;
- the expected effects not reached at maturity, the debtors regarding the
subscribed and unpaid capital are treated in the same way as the elaboration of
the balance sheet;

- depreciation and provisions are included in the liabilities of the
functional balance sheet as acyclic sources (which remain available to the
company for a period longer than one year);
- the difference is made between the cyclical assets of the exploitation
and outside the exploitation, also between the cyclical sources of exploitation
and the cyclical sources from the non-exploitation.
• The analysis of the corporate structure of the company

The objective of the analysis of the patrimonial structure is to establish
and monitor the evolution of the weight of the patrimonial elements.
The analysis method is the rate method. Structure rates allow the
„normalization” of the situation of the patrimony, allowing an easy comparison
between companies of different sizes, as well as the rapid observation of
structural changes within an enterprise over time.
a) The analysis of the asset structure

Structure rates in the case of economic resources (Rai) are determined

:
by the relation:

? $$
where:
Ai = the value by categories of assets;
At = the value of total assets.
The main rates of the asset structure are:

Fixed _ assets
Rate of fixed assets = ´ 100
Total _ assets
This rate measures the relative importance of long-term assets in the
total assets of the enterprise. This indicator allows to appreciate the financial
flexibility of the company insofar as it highlights the composition of capital
invested in fixed assets.
Due to the different content of the components of the fixed assets, the
following complementary rates can be used:
% !" A
? @
Rate of intangible assets = u $$
A
!" A
Tangible _ assets
Rate of tangible assets = ´ 100
Total _ assets

Financial _ assets
Rate of financial assets = ´ 100
Total _ assets
Current _ assets
Rate of current assets = ´ 100
Total _ assets
This rate reflects the weight of the current assets in the total assets
of the company, being a measure of financial flexibility, which highlights the
relative importance of the assets that can be easily transformed into money.
As relative rates of analysis, in this case, the following are considered:
Stocks
Stock rate = ´ 100
Total _ assets
The rate of trade receivables = Customers _ and _ similar _ accounts ´ 100

Total _ assets
Availability rate = Cash _ and _ equivalent _ assets ´ 100
Total _ assets
The size of all these indicators is influenced by both general factors
that affect the structure of the asset, as well as the accounting policies of the
company, the specific activity and size of the company, the „history” of the
company, the bargaining power with the trading partners and the management
of the company.
b) The analysis of the structure of financing sources

The structure rates in the case of financing sources (Rsi) analyze the
relative importance and the evolution over time of the different financing
sources used by the company and are calculated as follows:

.
? $$
where: <
Si = sum by categories of sources of financing;
Pt = total financing sources (liabilities).
The main structure rates of the financing sources are:

Permanent _ capital
Financial stability rate = ´ 100
Total _ sources _ funded
Equity
Rate of global autonomy = ´ 100

Short _ term _ debts
Short-term debt rate = ´ 100
Total _ debts
Total debt rate = ´ 100
By calculating the rates of structure of assets and liabilities, the
balance sheet in percentages is obtained. The information obtained in this way
is, in most cases, more relevant than in the case of using absolute values.
The values of asset and liability structure rates are influenced by the
technical, economic, legal characteristics, size of the company, the chosen
strategy, etc.
• The analysis of net assets

The elements directly related to the evaluation of the financial position
of the company are assets, liabilities and equity.
The net asset represents the residual interest of the owners in the
assets of the company after deducting all its debts, being similar to their assets
as a result of the allocation and involvement of the capital in its activity. This
indicator is the equivalent of the net accounting assets, respectively of the
corrected equity.
The net asset can be determined in two ways:
a) as the difference between total assets and total liabilities (synthetic
method)
Ant = At – D
where:
Ant = net assets;
At = total assets;
D = total debt.
b) as a sum of its financing sources (additive method)

Ant = Ks + Rz +Rr + Re – Rrep
where:
Ks = social capital;
Rz = reserved;
Rr = result reported;
Re = the result of the exercise;
Rrep = the distributions made from the result during the year.
In order to establish the sources of financing of the net assets, the
information from the „Statement of changes in equity” is considered.

Considering the material composition of the net asset, respectively the
first method of calculation, its increase is recorded when the assets outweigh
the total debt.
Analyzing the sources of financing of the net asset, the following
aspects can usually be met:
- the most accentuated dynamics is recorded by the sources constituted
on the basis of the profitability of the company: the legal reserves up to the
limit provided by the law, the statutory reserves increased on account of the
net profit as a result of the shareholders’ decision and the deferred result that
can be non-distributed profit (and then determines the growth of the net assets)
or uncovered loss (in which case the net asset decrease);
- the share capital is modified only in the case of new contributions,
respectively of financing from external sources (of the old shareholders or
of new shareholders) and / or by converting some debts into share capital
(extinguishing some debts in exchange for a package of shares) .
Also, the deferred result may come from the application for the first
time of IAS, less IAS 29, the modification of accounting policies, the correction
of fundamental errors, the surplus realized from revaluation reserves.
Therefore, the net assets can increase on the basis of the internal
sources (the profitability of the company) and on the basis of external sources
(contributions, free receipt of some assets, conversion of debts into share
capital, etc.).
If the shareholders are pursuing an increase in equity by capitalizing
the net profit, then the managers must estimate the turnover to achieve this
objective.
The calculation relation is:

:
'. - , .
,' $$
§ , ·
/ ¨ ¸ .
© $$ ¹
where:
:
CAr = turnover to be achieved under the given conditions;
ΔKp = the increase of the equity by capitalizing the net profit;
Pf = fiscal loss;
Cip = tax rate on profit;
= the share of the net profit capitalization;
. @

;
Rc = the rate of commercial profitability.
? @

The change in the net assets, excluding the one determined by new
contributions of the assets, the conversion of debt into shares, the result

carried over from the application for the first time of the IAS, the modification
of the accounting policies and the correction of the fundamental errors, may
represent the overall result of the shareholders obtained during the analyzed
period.
• The analysis of the liquidity and solvency of the company

The liquidity and solvency information are needed to estimate the
ability of an enterprise to meet its outstanding debts.
The liquidity can be defined as the ability of the company to meet its
maturity payment obligations on the basis of its current assets.
The solvency is defined as the ability of the company to honor its total
debts.
According to International Accounting Standards, liquidity „refers
to cash availability in the near future, after taking into account the financial
obligations related to this period”, and solvency „refers to cash availability for
a longer period to be honored. the maturing financial commitments ”.
A) Liquidity analysis
The liquidity analysis of the company can be performed based on the
liquidity rates and the working capital fund.
Based on the data from the balance sheet, the following rates can be
established:
a) Current or general liquidity rate (Rlc):
Current assets
Rlc =
Current _ debts
The current assets include current assets, less moving, degraded or
downgraded stocks and uncertain debts (if no provisions were established).
The current liabilities include debts with a payable term of less than
one year.
b) Rapid liquidity rate (acid test):
Current assets - Stocks
Rlr =
Current_debts
c) Rate of liquidity in sight:
,
/
A " A "
!

The liquidity rate at sight reflects the ability to pay for a short period
of time (usually one month).

In order to assess the financial position of an enterprise from a liquidity
point of view, the rates „a” and „b” must be compared with the sectoral average
rates, and the rate „c” must be higher than 1.
According to international usages, the rate „a” must be around 2, and
the rate „b” between 0.8 and 1.
B) Solvency analysis
The solvency of an enterprise can be measured using the global
solvency rate (Rsg):
Total assets
Rsg =
Total _ debts
The minimum level of this rate is 1.4 (when the minimum share of
equity in total capital is 30%).
A sub-unit size of the overall solvency rate shows that the company
is insolvent, the total assets being lower than the total debts. The cause of
such a situation is the loss recorded, which is higher than the share capital, the
reserves and other own sources, which has resulted in a negative equity.
• Analysis of the degree of indebtedness

The financial position of the company can also be characterized by
debt ratios.
For this purpose the following rates can be set:
a) the global debt ratio:
Total _ debts
Equity
A value greater than 2 reflects a saturated debt capacity.
b) the term debt ratio (also called the financial autonomy rate):
Long _ term _ debt
Equity
A rate lower than 1 indicates that long-term debt is covered by equity.
Applying for borrowed capital also involves financial expenses. The
assessment of the risk to which the company is exposed by resorting to loans
can be made on the basis of the rates:
a) the ratio between financial expenses and turnover:
* A
$$
,'

/F


A value greater than 3% is considered as a potential debt risk for the
firm.
b) the share of the financial expenses in the gross operating surplus:
Financial _ exp enses
× 100
EBE
This rate is considered one of the most important when using the
scores method. In the case of a value greater than 50%, the financial risk is
considered high.
c) interest rate coverage:
EBIT
Interest _ exp enses
where:
EBIT = the result before interest deduction and profit tax.
The mentioned rate shows how many times the interest expense is
covered, especially on account of the operating profit. The lower the value of
the indicator, the more risky the financial position of the company. For a value
lower than 1, the company records a negative current result.
• The analysis of the financial balance

The financial balance, from the multitude of meanings it has,
designates the equality between the financial sources and the economic means
necessary to carry out the commercialization and investment activity, in the
long and short term.
The financial balance is based on three main rules:
a) The rule of the minimum financial balance assumes that the
resources used to finance the assets will remain available to the company for
a period that must correspond at least, to that of the fixed assets;
b) The maximum indebtedness rule implies the existence of two
limits: the sum of the term debt must not exceed the sum of the own equity,
and the sum of the medium and long term debts should not exceed the average
self-financing for a period of 3 years. These limits cause the debt to take place
under certain conditions, the banks will not be able to accept exceeding these
debt limits so as not to unreasonably increase the risk of insolvency of the
bank’s customers.
c) The rule of maximum financing is based on the principle that for any
investment operation, undertaken by the company, the recourse to debt must
not exceed a percentage of the value of the investment envisaged, in practice

this percentage can be between 50 and 75% of the value of the investment.
excluding VAT, which corresponds to 85.5% of the amount including VAT.
• The analysis of the correlation between the Working Capital

Fund, the Need for Working Capital Fund and the Net Treasury
The main indicators used in the analysis of the financial balance are:
Working capital; Need for rolling stock; Net cash. These three indicators can
be determined in patrimonial acceptance, based on the financial balance sheet,
and in functional acceptance, based on the functional balance sheet.
a. In heritage acceptance
The working capital fund, hereinafter referred to as the working
capital fund (FR), reflects the current liquidity in absolute size of a short-term
enterprise.
The working capital represents the safety margin of the company,
imposed by the gap between the amounts receivable and the amounts to be paid
in the short term, as well as the gap between the average term for converting
current assets into liquidity and the average duration in which short-term debts
become due. .
It is determined in two ways:
• based on the upper part of the balance sheet, as a difference between
permanent capital and net fixed assets, using the relationship:
FR = Permanent capital - Fixed assets
Permanent capital (employee) = Equity + Long-term debt
It turns out that the working capital is the part of the permanent capital
used to finance the current assets.
• based on the lower part of the balance sheet, as a difference between
current assets (stocks + receivables + availability) and short-term liabilities
(operating obligations and short-term financial liabilities):
FR = Current assets (current) - Short-term debts (current)
The working capital correlates the liquidity of the current assets with
the exigibility of the current debts.
It can be seen that the working capital fund represents that part of the
permanent capital that exceeds the fixed assets and is intended to finance the
current assets.
In order to achieve the financial balance at the enterprise level, the
principle of parity of maturities according to which the permanent allocations
(fixed assets) must be financed on the basis of the permanent sources (equity

and long-term loans) due to their slower turnover must be respected; cyclical
allocations (current assets) are financed on the basis of temporary sources
(short-term debt).
As long as the permanent sources are greater than the permanent needs
for the allocation of the money funds, the more the company has a margin of
security, which puts it to shelter from unforeseen events.
This surplus of permanent resources, released from the investment
financing cycle, can be run for the renewal of stocks and receivables, as shown
in the following figure:
Working capital - source of financing of current assets

Figure 1
Permanent assets Permanent liabilities
FR = ACN
↕
Current assets Current liabilities
where:
ACN = Net current assets
ACN = Current assets - Current funding sources
Based on this correlation, the following rates can be calculated:

• the financing rate of the stocks (Rfs):
Working_capital
Rfs =
Stocks
• the rate of coverage of current assets (Rac):
Working_capital
Rac =
Current _ assets
These rates are compared with the sectoral averages.
The working capital fund can be viewed, from the perspective of the
financing sources, as:
• Own working capital:
FRp = Equity - Fixed assets
• Loan working capital:
FRî = Long-term debt
The need for working capital represents an element having an asset
nature and represents that part of the current assets to be financed on the basis
of the working capital, so the part of the cyclical assets to be financed from

stable sources, respectively the assets with a liquidity term under one year
which to be financed from sources with demand for over a year:
NFR = (Current assets - Availability - Financial investments) - Short-
term obligations
or
NFR = (Stocks + Receivables) - (Short-term debt - Short-term loans)
We are in the situation where we ensure the financing of current assets

from stable resources, which is the part of the positive working fund not used
for financing the permanent needs.
The use of permanent sources to finance short-term needs may become
unprofitable due to the costs of long-term bank loans in particular.
Net cash is the indicator that correlates the working capital with the
working capital requirement and expresses:
• If positive, the cash surplus at the end of a financial year;
• If it is negative, the need for cash at the end of a financial year,
covered by the cash loans (short term).
The net treasury is the most conclusive expression of the conduct of a
balanced and efficient activity. It reveals the quality of the overall balance of
the enterprise both in the long term and in the short term.
It can be determined on the basis of two relationships:
(1) TN = FR – NFR
(2) TN = Cash availability - Short term bank loanst
Depending on the results obtained from the financial analysis on the
basis of the balance sheet, a number of strategies for sizing the working capital
can be developed, as shown in the following figure:
Correlation between FR, NFR and TN

Figure 2

b. In functional acceptance
The analysis of the functional financial balance implies the study of
the correlation between the global net working fund and the working capital
requirement, materialized in the net treasury, as well as the turnover rates of
operating assets and liabilities.
The financial balance from a functional point of view is ensured when
the company can finance its growth without affecting its net cash. For this, the
global net working fund must cover the structural part of the working capital
requirement, and the seasonal or conjunctural variations will be covered by
the cash loans.
- Global net working fund (FRNG)

The calculation formula is:
FRNG = Acyclic sources (stable) - Acyclic assets (stable)
- Working capital requirement (NFR)

The working capital requirement (NFR) represents the difference
between the cyclical needs and the cyclical sources, respectively the amount
necessary to finance the time gaps that occur, between the actual flows and the
cash flows mainly determined by the operating activity.
Based on the functional balance, the required working capital is
determined as follows:
NFR = Cyclic assets - Cyclic sources
The need for working capital can be broken down into two
components: the required working capital (NFRE) and the need for working
capital (NFRAE).
NFR = NFRE + NFRAE
NFRE = Cyclical assets related to the operation - Cyclical sources
related to the operation
NFRAE = Non-operating cyclical assets - Non-operating cyclical
sources
The size of the working capital requirement of the operation is

influenced by: the nature of the activity, the duration of the manufacturing
cycle, the speed of rotation of stocks and receivables, the level of activity, etc.
- Net cash
The net treasury (Tn) is the indicator that expresses the correlation
between the global net working fund and the need for working capital,

reflecting the financial situation of the company, both in the medium and long
term and in the short term.
The net treasury can be calculated on the basis of the functional
balance as follows:
Tn = FRNG – NFR
or
Tn = Ta – Tp
where:
Ta = the treasury of the asset, respectively the outstanding balances of
the accounts of investments and investments;
Tp = liabilities, respectively credit balances of short-term credit
accounts.
The net positive cash flow is a monetary surplus for the financial year.
If the working capital requirement is constant, then the net positive treasury is
the equivalent of the net profit, less the dividends paid during the same period,
plus depreciation and other expenses that do not involve payments.
The negative net cash flow reflects a monetary deficit at the end of
the year and which was covered by short-term loans. If the working capital
requirement is constant, the negative net cash flow is the effect of the loss
recording.
When the company makes profitable products, it has a market (supply
and sale), but there is an increase of the working capital requirement, as a
result of the activity development, finding a negative net treasury does not
mean an unfavorable economic-financial situation, but recording a discrepancy
between the average term for the transformation of stocks and receivables into
liquidity and the average duration of short-term obligations.
• The analysis of the economic-financial balance by the rates

method
The financial balance is ensured by a set of correlations that are
formed in the process of capital rotation.
The main financial rates used in the analysis of the financial balance are:
- Debt rates (patrimonial)

A high proportion of interest bearing debt compared to equity, implies
a more volatile net result and the increase of the probability that his company
can honor its outstanding obligations.
For this reason, the higher the debt ratio, the higher the financial risk.
The acceptable level depends in a significant proportion on the type of activity

carried out. On the other hand, we must bear in mind that investors agree to
accept a higher financial risk if the operational risk of the company is low.
The main debt rates used are:
a) Debt to equity ratio (Rikp):
Total _ long _ term _ debt
RIkp =
Equity
b) Global debt ratio (Rig):
Total _ debts
RIg =
Total _ liabilities
- Cash-flow based rates
The financial lenders are accustomed to analyzing, in addition to
the degree of indebtedness and the link between the cash flow and interest
expense or lease payments. The higher the cash flow from financial expenses
with interest, the lower the financial risk. For this purpose, the rates are
recommended: the rate of total financial debt coverage, the interest rate
coverage, the current financial debt coverage rate, the operational cash-flow
rate, the financing rate of the fixed assets, the degree of cash coverage. flow.
These rates usually measure the correlation between a flow indicator
and a stock indicator (financial debt, total current debt, etc.).
- Other rates of economic-financial balance

a) Self-financing rate of assets:
Equity
Rfa = ´ 100
Total _ assets
b) Financing rate of fixed assets through equity
Equity
Rfi = ´ 100
Fixed _ assets
c) Rate of financial autonomy
Equity
Raf = ´ 100
Permanent _ capital
Conclusions
From the study, it is important to calculate a system of indicators that
can express the financial position of the company at a given time. We note that
this financial position of the trading company is important when the company

requests loans, but it is also important from the point of view of the banking
company that is required to give these loans. It is clear, as a general conclusion,
that the system of calculated indicators must be analyzed and interpreted as
a correlated system that expresses, in part, a position of the company from a
certain point of view, but concretely shows, in a functional way, the degree of
solvency, degree of liquidity and all other necessary elements for commercial
companies that grant commercial loans. The study shows that there are a
significant number of indicators that ultimately lead to a conclusion regarding
the economic-financial balance of the company. Of course, this balance is
established on the basis of pre-existing concrete methods, but it is essential
that the indicators be interpreted in their complexity.
References
doua, revizuită și adăugită, Editura Economică, Bucureşti
2. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2014). Modelare economică. Concepte, teorie şi
studii de caz, Editura Economică, Bucureşti
3. Anghelache, C. (2008). Tratat de statistică teoretică şi economică, Editura
4. Bushman, R., Williams, C. (2012). Accounting discretion, loan loss provisioning, and
discipline of Banks’ risk-taking. Journal of Accounting and Economics, 54 (1), 1-18
5. Carrell, S., Sacerdote, B., West, J. (2013). From Natural Variation to Optimal
Policy? The Importance of Endogenous Peer Group Formation. Econometrica, 81
(3), 855 – 882
6. Delis, M., Kouretas, G. (2011). Interest rates and bank risk-taking. Journal of
Banking & Finance, 35 (4), 840-855
7. Einav, L., Finkelstein, A., Kluender, R., Schrimpf, P. (2016). Beyond Statistics:
The Economic Content of Risk Scores. American Economic Journal: Applied
Economics, 8 (2), 195-224
8. Gasha, J.G. et al. (2009). Recent Advances in Credit Risk Modeling, International
Monetary Fund in IMF Working Papers
9. Lazăr, M., Lazăr, C. (2012). Analiză statistico-economică, Editura Economică,
Bucureşti
10. Mundy, W., Bryant, M. (2015). Discussion of SME Access to Intermediated
Credit: What Do We Know and What Don’t We Know?, in Angus Moore & John
Simon (ed.) Small Business Conditions and Finance, Reserve Bank of Australia
11. Spătaru, L., Stancovici, A. (2010). Eficiența și evaluarea afacerilor, Editura
12. Wehinger, G. (2013). SMEs and the credit crunch: Current financing difficulties,
policy measures and a review of literature. OECD Journal: Financial Market
Trends, 2, 115-148

Semnificaţia determinării previziunii trezoreriei
societăţii comerciale
Conf. Univ. dr. Florin Paul Costel LILEA (florin.lilea@gmail.com)
Universitatea Artifex din București
Drd. Gabriel-Ștefan DUMBRAVĂ (stefan.dumbrava@gmail.com)
Drd. Andreea – Ioana MARINESCU (marinescu.andreea.ioana@gmail.com)
Abstract
Societatea comercială își desfășoară activitatea pe baza unor programe
integrate în cadrul ramurilor sau al economiei naționale. Orice entitate
economică, societate comercială sau ramură de activitate trebuie să își efectueze
propria previziune a trezoreriei, așa încât intrările și ieșirile, echilibrul, precum
și bugetele de exploatare să fie cele care au efect în legătură cu situația la
un moment dat a societății comerciale. În acest sens, se analizează activele și
pasivele de trezorerie, de asemenea, se previzionează conținutul bugetului de
trezorerie și întocmirea acestora cu un anumit orizont de previziune. În analiza
trezoreriei trebuie să se țină seama de soldurile care există la un moment dat,
dar și de planificarea trezoreriei pe termen scurt și pe termen ceva mai lung.
Desigur, previziunea trezoreriei unei societăți comerciale este un element cu
semnificație în activitatea de conducere a acelei societăți.
Cuvinte cheie: previziune, trezorerie, active, pasive, sold de
trezorerie, buget de exploatare
Clasificarea JEL: C53, G17, G31
Introducere
Trezoreria prezintă următoarele caracteristici: un element esenţial şi,
totodată, principala restricţie a gestiunii financiare a intreprinderii; in ea se
concretizează rezultatele modului de realizare a activităţii şi de respectare a
echilibrului financiar;, nu intotdeauna o intreprindere care incheie exerciţiul
cu beneficiu are şi trezorerie pozitivă (disponibilităţi in bancă şi in casă).
Acest lucru se datorează decalajului dintre inregistrările in contabilitate
a veniturilor şi cheltuielilor şi scadenţa lor ca incasări şi plăţi, decalaj care
poate fi hotărâtor pentru soarta financiară a intreprinderii; preocupările tot
mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de
contabilitate economică, atât macro cât şi micro-economică, creşterea inflaţiei,
a ratei dobânzii, precum şi scăderea ratelor de rentabilitate şi a gradului de

autofinanţare. O primă definiţie dată trezoreriei este „surplusul de surse de
finanţare care se degajă din intreaga activitate economică, respectiv diferenţa
dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment”. Totuşi, această definiţie
are un caracter mult mai teoretic, bazat pe teoria echilibrului financiara al
intreprinderii, dar este mai puţin operaţională pentru o gestiune eficientă a
trezoreriei.
Literature review
Anghelache, Anghel, Samson și Stoica (2017) au analizat o serie de
metode de elaborare a previziunilor. Anghelache, Partachi, Anghel (2017)
au studiat aspecte ale previziunii creșterii economice. Anghelache (2015) a
prezentat principalele noțiuni teoretice și practice ale previziunii economice.
Anghelache, C. (2008) a evidențiat indicatorii statistici utilizați în analizele
economice. Arcidiacono și Miller (2011) a prezentat noțiuni ale estimării
modelelor cu eterogenitate neobservată. Benjamin, Herrard, Houée-Bigot
și Tavéra (2010), Pesaran, Pick și Pranovich (2013) au examinat activitatea
de previziune pe baza modelelor econometrice. David-Sobolevschi (2015),
Spătaru (2011) au analizat aspecte ale rezultatelor firmei. Eckela, Philip și
Grossman (2008) a examinat atitudini privind riscul de prognoză. Ladiray
(2006) a studiat elementele ale activității de previziune. Müller (2007) a
studiat estimarea variației pe termen lung. Weizsacker (2010) a efectuat un
test al așteptărilor activității economice.

O definire mai completă a trezoreriei poate fi dată de suma elementelor
constitutive ale acesteia ca active şi pasive de trezorerie. Elementul de bază
în această nouă definiţie îl reprezintă lichidităţile (disponibilităţile băneşti),
dar alături de acestea, apar activele financiare de trezorerie, iar in pasiv -
concursurile bancare, sub forma creditelor de trezorerie şi a celor de scont.
Relaţia de determinare a trezoreriei este:
Trezorerie + Lichidităţi = Active financiare de trezorerie - Pasive de

trezorerie
a. Componenţa activelor şi pasivelor de trezorerie

Având in vedere că atât trezoreria pozitivă cât şi cea negativă
antrenează costuri de gestiune (de oportunitate, prin nefructificarea
excedentului de trezorerie şi costuri de finanţare prin credite noi a deficitului
de trezorerie), funcţia de trezorier este una dintre cele mai responsabile pentru
soarta intreprinderii.

Intre obiectivele gestiunii de trezorerie pot fi menţionate: evitarea
pierderilor in zilele de decontare la incasările şi plăţile prin bancă ale
intreprinderii; creşterea operativităţii incasării creanţelor intreprinderii, fără a
efectua politica faţă de clienţi; eşalonarea echilibrată şi degajată a scadenţelor
obligaţiilor de plată ale intreprinderii; obţinerea celui mai bun credit şi la cel
mai mic cost real al acestuia; asigurarea unui sold zero al trezoreriei, care
nu antrenează nici costuri de finanţare şi nici de oportunitate; optimizarea
utilizării excedentului de trezorerie prin cea mai bună plasare a lichidităţilor,
care să asigure rentabilitatea, siguranţa şi lichiditatea optime.
Toate aceste coordonate ale gestiunii trezoreriei sunt derivate din
obiectul general al finanţelor intreprinderii, respectiv creşterea valorii
capitalurilor proprii. Gestiunea trezoreriei regrupează, deci, ansamblul
deciziilor, regulilor şi procedurilor care asigură, la costul cel mai redus,
menţinerea echilibrului financiar instantaneu al intreprinderii.
b. Continutul bugetului de trezorerie

Obiectul unei politici de trezorerie il constituie stăpânirea fluxurilor
financiare, sincronizarea incasărilor cu plăţile, pentru a asigura permanent
capacitatea de plată a intreprinderii. Bugetul de trezorerie are ca funcţiune
previziunea incasărilor şi a plăţilor, pornind de la planificarea cheltuielilor,
din care sunt excluse cele neplătibile (cum ar fi amortizările şi provizioanele
calculate) şi de la planificarea veniturilor, din care sunt excluse cele neincasabile
(respectiv producţia stocată, vânzările pe credit etc.).
Încasările, in general, vor cuprinde: vânzările cu plata imediată;
incasarea vânzărilor pe credit din perioada anterioară; vânzările de valori
mobiliare; vânzările de imobilizări; obţinerea unui imprumut sau vânzarea
unei noi emisiuni de titluri; incasarea chiriilor, dobânzilor, dividendelor şi a
altor venituri.
Plăţile vor cuprinde, de asemenea, achitarea previzibilă a următoarelor
datorii: plata cumpărărilor la vedere şi pe credit (din perioada anterioară);
plata salariilor şi a premiilor; plata cheltuielilor de exploatare, de administrare
ş ide desfacere; vărsarea impozitelor şi taxelor la bugetul statului; achiziţiile
de imobilizări; plata dobânzilor şi a ratelor scadente; răscumpărarea titlurilor
emise de intreprindere; vărsarea dividendelor către acţionari sau retragerile
de fonduri de către proprietari. In funcţie de datele disponibile şi de interesele
gestiunii financiare se pot face previziuni ale trezoreriei in bugetele lunare,
trimestriale, semestriale sau anuale.
Exactitatea estimărilor este mai mică pentru orizonturi de timp mai
mari. de asemenea, in funcţie de modalitatea de luare in calcul a incasărilor
şi plăţilor se poate distinge un buget brut de trezorerie, cuprinzând toate

incasările şi plăţile perioadei şi un buget net, obţinut prin ajustarea profitului
net cu veniturile şi cheltuielile care nu antrenează incasări, respectiv, plăţi,
rezultând astfel evoluţia previzibilă a situaţiei financiare a intreprinderii.
c. Întocmirea bugetului de trezorerie

Fazele elaborării bugetului de trezorerie sunt: Previziunea incasărilor
şi plăţilor. Determinarea şi acoperirea soldurilor de trezorerie care rezultă din
compararea incasărilor cu plăţile: determinarea soldurilor de trezorerie, inainte
de acoperire; acoperirea prin credite a deficitului de trezorerie sau plasarea
excedentului de trezorerie; elaborarea bugetului definitiv de trezorerie.
Elaborarea bugetului de trezorerie este ultima etapă a procesului
de bugetare a intreprinderii iar trezoreria va fi, in mod firesc rezultanta
previziunilor din celelalte bugete - al vânzărilor, al aprovizionărilor, al
cheltuielilor de personal, al investiţiilor, al administraţiei etc. Elaborarea
bugetului de trezorerie presupune existenţa a trei documente de evidenţă şi
previziune: bilanţul de deschidere al gestiunii (bilanţul exerciţiului incheiat);
contul de rezultate previzional; bilanţul previzional.
Incasările S0 (creanţe iniţiale) Venituri planificate S1 (creanţe finale)

perioadei = + ale perioadei
Plăţile S0 (datorii iniţiale) Cheltuieli planificate S1 (datorii finale)
perioadei = + ale perioadei
Bugetul de Bilanţul de Contul de rezultate Bilanţul previzional

Trezorerie trezorerie previzional
d. Stabilirea orizontului de previziune

Orizontul de previziune al trezoreriei este diferit, in funcţie de
obiectivele urmărite de gestiunea financiară şi in funcţie de scadenţele
incasărilor şi plăţilor intreprinderii. Un buget de trezorerie poate fi incheiat pe
un an, dacă se urmăreşte profitul anual al trezoreriei sau dacă intreprinderea
este de talie mică şi are scadenţe la incasări şi la plăţi trimestriale sau mai mari
de 90 de zile;
Orizontul de previziune poate fi de câteva luni (4-6 luni), dacă se
urmăreşte optimizarea finanţării pe termen scurt sau scadenţele sunt lunare
şi mai mari de 30 de zile. in fine, cel mai adesea, orizontul de timp este de la
o zi la o lună, in care se urmăreşte graficul zilnic al incasărilor şi plăţilor cu
scadenţe chenzinale, decadale şi semidecadale.
Previziunea incasărilor, fiind fundamentată pe cifra vânzărilor, trebuie
să ţină cont in permanenţă de repartizarea acesteia pe luni cât şi de modificările
ce vor avea loc in structura vânzărilor şi in gradul de solvabilitate al clienţilor

intreprinderii care vor influenţa decalajul intre termenele livrărilor şi cele ale
incasărilor. in funcţie de ramura economică, intre momentul vânzărilor şi cel
al incasărilor corespunzătoare există un decalaj de la 30 până la 90 de zile.
Aceste decalaje determină o eşalonare in timp a incasării veniturilor lunare ce
se vor inscrie in bugetul de trezorerie.
Previziune plăţilor se face pornind de la previziunea cheltuielilor
anuale şi de la eşalonarea previzibilă a plăţilor aferente acestor cheltuieli.
in principiu, previziunea plăţilor se face asemănător cu cea a incasărilor,
ţinându-se cont de natura diferită a cheltuielilor, care vor determina o serie
de particularităţi, atât in privinţa previziunii mărimii lor anuale, cât şi a
eşalonării scadenţelor de plată. De exemplu, aprovizionările cu materialele
se planifică in funcţie de stocurile existente şi de previziunea aprovizionărilor
din programul de fabricaţie sau de comercializare a mărfurilor. Scadenţa plăţii
aprovizionărilor se stabileşte similar cu cea a incasărilor.
Cheltuielile de personal (salarii plus cheltuielile sociale) se planifică
in funcţie de politica intreprinderii privind forţa de muncă, in contextul
obiectivelor financiare urmărite. Scadenţa la plată a salariilor nete este, de
regulă, chenzinală, in timp ce plata cheltuielilor sociale este lunară.
Obligaţiile fiscale (impozitele şi taxele) se determină in funcţie de
mărimea veniturilor (profitului) intreprinderii. Termenele de plată sunt, de
obicei, lunare.
În previziunea plăţilor se va ţine cont de şi de scadenţele previzibile
ale plăţilor din celelalte bugete (bugetul investiţiilor, producţiei etc.).
Soldul trezoreriei, rezultat din compararea incasărilor cu plăţile, poate
fi deficitar sau excedentar..
Deficitul previzional al trezoreriei urmează a fi acoperit din credite
noi de trezorerie sau de scont, selectate in funcţie de mărimea costului real
al acestora. inainte de apelarea la credite ni se impun a fi luate unele măsuri
printre care: avansarea unor incasări (reducerea duratei creditelor-client
sau solicitarea incasării in avans a unor vânzări) şi amânarea legală a unor
plăţi (prelungirea creditelor-furnizor); reducerea temporară a plăţilor prin
renunţarea (pentru moment) la efectuarea unor cheltuieli; realizarea unor
incasări din activitatea extraordinară etc.
Excedentul previzional al trezoreriei poate fi consecinţa unui fond de
rulment prea mare determinat de angajarea unor datorii pe termen lung fără
o intrebuinţarea imediată (fiind, in principiu, interzisă atragerea de capital pe
termen lung pentru a fi plasat pe termen scurt). In al doilea rând, excedentul
de trezorerie poate proveni dintr-o nevoie de fond de rulment mai mică decât
fondul de rulment. Această nevoie este determinată de scadenţa mult mai mare
a plăţilor generate de activitatea de exploatare, decât cea a incasărilor (cazul

societăţilor cu activitatea de comerţ). Trezorierul intreprinderii va urmări un
plasament al excedentului de trezorerie in condiţii de rentabilitate ridicată, risc
redus şi lichiditate crescută.
Costul creanţelor angajate pentru acoperirea soldului de trezorerie
generează plăţi suplimentare care majorează necesarul de finanţat, iar
plasamentele de trezorerie sunt aducătoare de venituri care majorează
incasările. De aceea, la determinarea soldului final de trezorerie se vor avea in
vedere şi aceste ultime influenţe.
Dacă plasarea excedentului de lichidităţi constituie un obiectiv cu o
insemnătate deosebită in activitatea trezorierului, atunci reducerea cheltuielilor
financiare, aferente creditelor de trezorerie, reprezintă o sarcină de bază a
acestuia, realizabilă prin: angajarea de credite numai atunci când se justifică
necesitatea lor; alegerea creditelor care se adaptează cel mai bine la situaţia
concretă din intreprindere; obţinerea celor mai favorabile condiţii de acordare
a creditelor privind costul, plafonul maxim şi flexibilitatea creditului etc.
În concluzie, activitatea trezorierului in stabilirea previziunilor de
finanţare poate fi sintetizată in următoarele trei direcţii principale: evaluarea
costului real al fiecărui credit (in funcţie de durata de folosinţă) şi stabilirea
unei ierarhizări a imprumuturilor; cuantificarea efectelor disponibile, după
natura lor; selecţionarea surselor de finanţare care generează cel mi redus cost
al finanţării.
O previziune pertinentă a trezoreriei se face la nivel anual, cu defalcare
pe luni şi cu o detaliere pe săptămâni, pentru primele două sau trei luni ale
anului de plan.
e. Analiza soldurilor de trezorerie

Înainte de apelarea la credite pentru acoperirea soldului previzional
deficitar se impun a fi luate unele măsuri care decurg dintr-o logică firească a
gestiunii trezoreriei.
- Se acţionează pentru avansarea unor incasări (prin reducerea
volumului şi/sau a duratei creditelor comerciale acordate clienţilor sau prin
solicitarea incasării in avans a unor vânzări) şi pentru amânarea (in condiţii
legale) a unor plăţi (prelungirea creditelor-furnizor).
- Se incearcă renunţarea, pentru moment, la efectuarea unor cheltuieli
(investiţii, dividende etc.).
- Se acţionează pentru realizarea unor incasări excepţionale (vânzarea
unor active fixe sau circulante disponibile etc.).
Soldul deficitar rezultat in urma acestor măsuri urmează a fi acoperit
din credite noi de trezorerie şi de scont, a căror selecţie şi dozare ţine de „arta”
trezorierului de a optimiza mărimea costului real al acestora.

În ceea ce priveşte fructificarea unei poziţii excedentare a trezoreriei, mai
intâi este necesară o analiză a provenienţei acestui sold previzional excedentar.
El poate proveni fie dintr-un fond de rulment prea mare, ca urmare a contractării
unor datorii financiare fără o intrebuinţare imediată, fie dintr-o nevoie a fondului
de rulment mai mică (determinată de o scadenţă a plăţilor mult mai mare decât
cea a incasărilor - cazul societăţilor din comerţul cu amănuntul).
In primul caz se pune problema negocierii (alegerii) intre costul
datoriilor financiare (pe termen lung) şi randamentul plasamentelor pe termen
scurt deşi, in principiu, cele două operaţiuni nu sunt compatibile (nu se fac
atrageri de capital pe termen lung pentru a fi plasate pe termen scurt).
In al doilea caz, mai des intâlnită (in gestiunea financiară) se
urmăreşte un plasament de trezorerie cât mai rentabil, cât mai puţin
riscant şi cu ea mai bună lichiditate. in vederea optimizării plasamentelor,
gestionarul are in vedere condiţiile pe care le oferă piaţa de capital, monetară
şi financiară. Se pot face următoarele plasamente de trezorerie: plasamente
monetare nenegociabile (contractele de plasament nu pot fi vândute prin
scontare, andosare sau negociere la bursă): depozite la termen, bonuri de casă,
operaţiuni de răscumpărare etc.; plasamente monetare negociabile: certificate
de depozite, bilete de trezorerie, bonuri de tezaur etc.; plasamente financiare:
acţiuni, obligaţiuni, opţiuni etc.
In principiu, cu cât un plasament se face pe termen lung, cu atât el este
mai rentabil, dar mai puţin lichid şi invers.
f. Planificarea trezoreriei pe termen scurt

Cele trei faze principale ale procesului de planificare sunt faza de
bugetizare, faza de planificare propriu-zisă și faza de control a priori.
g. Bugetele de exploatare si cele din afara exploatarii

Ele se raportează in general elementelor pe care le regăsim in mod
convenţional intr-un cont de rezultate cu excepţia rubricilor excepţionale care
sunt imprevizibile; din această cauză ele sunt pentru majoritatea, in conexiune
cu elementele din partea de jos a bilanţului.
Bugetele în afara exploatării se referă la datele relative, la operaţii
strategice ale intreprinderii, respectiv mişcările de fonduri care trebuie să
revină in toate lunile următoare şi in orice caz in anul respectiv ca urmare a
deciziilor de investiţii, de finanţare pe termen lung etc. care sunt reţinute in
planul financiar plurianual. Se pot repartiza aceste date in două categorii după
cum ele se referă la resurse sau alocări strategice.
Bugetele resurselor strategice cuprind in special: bugetul creşterilor
de capital; bugetul imprumuturilor noi pe termen lung; bugetul dezinvestiţiilor

(sau se pot separa, de exemplu, cesiunile de imobilizări corporale şi cesiunile
de imobilizări financiare).
Bugetele alocărilor strategice cuprind in special: bugetul investiţiilor
care se numeşte uneori plan anual de echipament când el se referă la achiziţii
de terenuri, de clădiri, de maşini etc.; bugetul imprumuturilor rambursate;
bugetul reducerilor de capital; bugetul dividendelor.
Chiar dacă trezoreria este importantă, ar fi foarte restrictiv şi
incomplet de a limita previziunile numai la fluxurile de lichiditate. Apare ca
fiind indispensabil de a avea o vedere de ansamblu a previziunilor relative la
elementele de cheltuieli şi de venituri ca şi rubricile de activ şi de pasiv. De
asemenea, inainte de a elabora un buget de trezorerie este oportună cunoaşterea
„stărilor” financiare previzionale.
Un cont de rezultate, fie că este previzional sau istoric, poate fi
prezentat, in mod evident, in maniere diferite; fiecare, depinde de uzul intern
destinat ca urmare a unei bune gestiuni. Pe această bază se poate elabora un
model bazat pe câteva concepţii clasice ale contabilităţii analitice.
Elaborarea unui bilanţ previzional solicită cunoaşterea relaţiilor
contabile elementare. Menţionăm câteva exemple:
- Imobilizările corporale nete la finele perioadei t sunt egale cu
imobilizările corporale nete din perioada t-1 la care se adaugă investiţiile
(in valoare brută) ale perioadei şi din care se deduc dotaţiile perioadei in
amortismente precum şi cesiunile sau dezinvestiţiile perioadei la valoarea lor
contabilă.
- Stocurile de produse finite, de exemplu, la finele perioadei t sunt
egale cu stocurile de produse finite in t-1 la care se adaugă cumpărările,,de
materii prime şi valoarea adăugată şi din care se sustrage costul de revenire
(direct) din cifra de afaceri.
- Clienţii şi conturile ataşate (furnizorii şi conturile ataşate) la
finele perioadei sunt egale cu soldurile din t-1 la care se adaugă vânzările
(sau cumpărările) perioadei şi din care se retranşează incasările (sau plăţile)
perioadei.
- Fondurile proprii la finele perioadei t sunt egale cu fondurile proprii
in t-1 la care se adaugă creşterile de capital ale perioadei şi punerile in rezervă
reieşite din contul de rezultate al perioadei şi din care se deduc reducerile de
capital şi pierderile perioadei raportate (perioadei următoare).
Procedurile de contabilizare similare vor fi aplicate tuturor celorlalte
rubrici sau subrubricile bilanţului cu excepţia posturilor de trezorerie active şi/
sau pasive.
Această excepţie indică că, pentru aceste elemente de lichiditate (şi
presupunând că un buget de trezorerie nu ar fi ajuns la un asemenea stadiu

al planificării), nu se dispune, deci, de nici o informaţie directă. intr-adevăr,
trezoreria este, prin definiţie, rezultanta tuturor mişcărilor aferente celorlalte
posturi bilanţiere.
În această logică, este clar că prin intermediul rubricilor de trezorerie,
bilanţul previzional se va echilibra. Tehnic, demersul este următorul:
- se determină valoarea previzibilă a tuturor posturilor de bilanţ, cu
excepţia rubricilor de disponibilităţi, a plasamentelor şi a creditelor bancare
pe termen scurt;
- se atribuie rubricii de disponibilităţi o sumă care corespunde
nivelului unei incasări „minimale” pe care intreprinderea doreşte să o păstreze
in permanenţă in cursul perioadei;
- pe baza acestor date se compară totalul activului (inclusiv
disponibilul minim) şi totalul pasivului: dacă totalul pasivului este superior
totalului activului există un surplus de lichidităţi care va putea constitui obiect
al plasamentelor şi care va determina creşterea trezoreriei active; dacă este
situaţia inversă, există o ruptură de lichidităţi care va trebui să fie (cel puţin
intr-un prim timp, sub rezerva altor soluţii de finanţare) acoperit prin credite
bancare pe termen scurt, ceea ce va constitui trezoreria pasivă.
- de aceea, prin acest joc al ajustării asupra trezoreriei se va ajunge le
echilibrarea bilanţului previzional.
h. Ierarhia fluxurilor principale de trezorerie

Repartiţia intre operaţiuni de exploatare şi in afara exploatării
permite constituirea unei logici care corespunde perfect structurii deciziilor
intreprinderii.
Fluxurile lunare nete reprezintă pe plan aritmetic rezultatul sumei
algebrice a fluxurilor pozitive şi negative de exploatare şi in afara exploatării.
Pe plan economic ele desemnează soldul singurelor operaţiuni ale fiecărei luni,
independent de situaţiile iniţiale ale „averilor” aflate in casieria intreprinderii,
a plasamentelor de trezorerie şi a „decouverturilor” pe termen scurt contractate
la stabilimentele de credit. Variaţia propusă respectiv clasificarea operaţiilor in
operaţiuni de exploatare şi in afara exploatării precum şi repartizarea pe luni a
incasărilor şi a plăţilor, permite o clasificare economică, după cum urmează:
Incasări de exploatare - Cheltuieli de exploatare = Sold final de exploatare (1)

Incasări in afara exploatării - Cheltuieli in afara exploatării = Sold financiar in afara
exploatării (2)
(1) + (2) = Fluxuri lunare nete de trezorerie

În mod tradiţional, nevoia unei incasări minimale se justifică prin
motive de: tranzacţie: este vorba de a elimina desincronizările incasărilor şi
ale cheltuielilor datorate anumitor factori asupra operaţiunilor de producţie
şi comercializare; precauţie: trebuie prevenite problemele de trezorerie care
decurg din falimentul clienţilor, problemele sociale, erori de previziune asupra
nivelului vânzărilor etc.; speculaţie: trebuie să se dispună de „rezerve” pentru
a se putea cumpăra materii prime intr-o cantitate foarte mare pentru a putea
beneficia de o reducere de preţ.
Incasarea minimală intervine ca o constrângere de lichiditate in
bugetul de trezorerie; ea figurează, deci, ca o nevoie de fonduri care trebuie
acoperită in mod imperativ.
i. Previzionarea cash-flow-lui
Cash flow-ul se intocmeste dupa estimarea bugetului anual al firmei
deoarece cash flow-ul previzionat se face pe baza bugetului de venituri si
cheltuieli previzionat. Se poate previziona cash flow-ul pe termen scurt, mediu
si lung.
Pe termen scurt se acopera cerintele firmei de numerar de zi cu zi.
Perioada pe care se intocmeste este de regula pe o perioada cuprinsa intre o
saptamana si trei sapatamani.
Pe termen mediu se identifica cerintele posibile viitoare si rafineaza
previziunea pe termen lung. Previziunea este asociata cu bugetul de venituri si
cheltuieli, ciclurile de venituri si capitaluri.
Pe termen lung se utilizeaza pentru identificarea nevoii de numerar pe
termen mai mare de 5 ani si este in concordanta cu planul de afaceri.
Performanta cash flow-ului se realizeaza prin monitorizarea
permanenta a previziunilor si a valorlor efectiv realizate.
Pentru un flux de numerar optim se recomanda: inventare riguroase
pentru identificarea marfurilor nevandabile si pentru evitarea blocarii banilor;
un fond de rezerva a banilor pentru eviatrea blocajelor si a incapacitatii de
plata; platile trebuie efectuate la termen pentru ca intre timp sa se vanda din
marfa si astfel se evita blocajul marfurilor platite si nevandute; verificarea
constanta a modificarii preturilor; marirea activitatii firmei numai cand exista
resusele financiare necesare.
Compartimentul financiar are relaţii cu compartimentul de control
intern şi de calitate in ceea ce priveşte livrarea către clienţi a produselor la un
nivel al calităţii cât mai ridicat.
Urmărirea calităţii produselor reflectă posibilele abateri existente,
cauzele acestor abateri şi punerea in practică a unor metode de eliminare
a acestor abateri, reducerea la un nivel acceptat a rebuturilor şi inştiinţarea

organelor decizionale din intreprindere in vederea luării unor decizii adecvate.
Se realizează un program de urmărire a reclamaţiilor parvenite din partea
clienţilor şi rezolvarea pe cale cât mai amiabilă a acestora. Serviciul financiar
contabil ia măsuri de penalizare a persoanelor care nu işi indeplinesc atribuţiile
de serviciu sau nu inregistrează corect in contabilitate documentele care atesta
evenimentele şi tranzacţiile efectuate de intreprindere.
Compartimentul financiar contabil are legături de asemenea cu
serviciul personal-salarizare datorită evidenţei clare a personalului implicat
in procesul productiv cât şi celui implicat in administraţie. Această legătură
exprimă modul de contabilizare a salariilor, a reţinerilor din salarii datorate
statului.
Compartimentul financiar contabil are legături cu compartimentul
comercial in special cu serviciul de aprovizionare pentru a se constata: dacă
au fost realizate aprovizionările necesare; evidenţa operativă a punctelor de
lucru; intârzieri in desfacerea producţiei către clienţi.
Concluzii
Din studiul acestui articol rezultă că problema previziunii
trezoreriei societății comerciale este una de maximă importanță pentru orice
agent economic, care dorește să își desfășoare o activitate concretă, bine
fundamentată și bine asigurată din punct de vedere al resurselor de trezorerie
care există. În al doilea rând, fără existența factorilor de producție și în primul
rând al resurselor financiare, activitatea oricărei societăți comerciale nu este în
deplină concordanță cu dorințele conducerii. Analiza și previziunea trezoreriei
se face în strânsă concordanță cu previziunea rezultatelor întregii activități pe
care o desfășoară societatea comercială în perioada considerată.
Bibliografie
1. Anghelache, C., Anghel, M.G., Samson, T., Stoica, R. (2017). Methods and techniques
for preparing forecasts. Romanian Statistical Review, Supplement, 4, 26-36
2. Anghelache, C., Partachi, I., Anghel, M.G. (2017). Forecasting economic growth.
Economica, Scientific and didactic journal, 2 (100), June 2017, 147-152
3. Anghelache, C. (2015). Previziune economică. Note de curs, Editura Artifex,
Bucureşti
4. Anghelache, C. (2008). Tratat de statistică teoretică şi economică, București,
Editura Economică
5. Arcidiacono, P., Miller, R.A. (2011). Conditional Choice Probability Estimation of
Dynamic Discrete Choice Models with Unobserved Heterogeneity. Econometrica,
79, 1823-1867
6. Benjamin, C., Herrard, N., Houée-Bigot, M., Tavéra, C. (2010). Forecasting with
an Econometric Model, Springer
7. David-Sobolevschi, I.M. (2015). Analiza cheltuielior, veniturilor şi rentabilităţii
firmei, Editura Universitară, Bucureşti

8. Eckela, C., Philip J., Grossman, P. (2008). Forecasting risk attitudes: An
experimental study using actual and forecast gamble choices. Journal of Economic
Behavior & Organization, 68 (1), 1–17
9. Ladiray, D. (2006). Économétrie, prévision et analyse des données. Revista
Modulad, 35
10. Müller, U.K. (2007). A Theory of Robust Long-Run Variance Estimation. Journal
of Econometrics, 141, 1331-1352
11. Pesaran, H., Pick, A., Pranovich, M. (2013). Optimal forecasts in the presence of
structural breaks. Journal of Econometrics, 177 (2), 134-152
12. Spătaru, L. (2011). Analiza economico - financiară, instrument al managementului
întreprinderilor, ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti
13. Weizsacker, G. (2010). Do We Follow Others when We Should? A Simple Test of
Rational Expectations. American Economic Review, 100, 2340-2360

THE MEANING OF THE DETERMINATION
OF THE TRADING COMPANY’S TREASURY
Assoc. prof. Florin Paul Costel LILEA (florin.lilea@gmail.com)
„Artifex” University of Bucharest
Gabriel-Ștefan DUMBRAVĂ PhD Student (stefan.dumbrava@gmail.com)
Andreea – Ioana MARINESCU PhD Student (marinescu.andreea.ioana@gmail.com)
Abstract
The trading company operates on the basis of integrated programs
within the branches or of the national economy. Any economic entity, trading
company or branch of activity must make its own forecast of the treasury, so
that the inputs and outputs, the balance, as well as the operating budgets are
those that have an effect on the situation at a given time of the company. In this
respect, the assets and liabilities of the treasury are analyzed, as well as the
content of the treasury budget and their preparation with a certain forecast
horizon. In the analysis of the treasury, account must be taken of the balances
that exist at a given time, but also of the short-term and somewhat longer-
term treasury planning. Of course, the forecast of the treasury of a trading
company is an element with significance in the management activity of that
company.
Keywords: forecast, treasury, assets, liabilities, cash balance,
operating budget
JEL Classification: C53, G17, G31
Introduction
The treasury has the following characteristics: an essential element
and, at the same time, the main restriction of the financial management of
the company; in it the results of the way of carrying out the activity and
of respecting the financial balance are materialized; not always a company
that ends the exercise with benefit also has a positive treasury (availability
in the bank and in the house). This is due to the discrepancy between the
accounting records of income and expenses and their maturity as receipts and
payments, a gap that can be decisive for the financial fate of the enterprise;
the increasing concerns for the management of the treasury are motivated by
some phenomena of economic accounting, both macro and micro-economic,
the increase of the inflation, the interest rate, as well as the decrease of the
rates of profitability and the degree of self-financing. A first definition given

to the treasury is „the surplus of financing sources that arise from the entire
economic activity, respectively the difference between the working capital and
the need for working capital”. However, this definition is more theoretical in
nature, based on the theory of financial equilibrium of the enterprise, but is
less operational for efficient treasury management.
Literature review
Anghelache, Anghel, Samson and Stoica (2017) analyzed a number
of forecasting methods. Anghelache, Partachi, Anghel (2017) studied aspects
of economic growth forecasting. Anghelache (2015) presented the main
theoretical and practical notions of economic forecasting. Anghelache, C.
(2008) highlighted the statistical indicators used in the economic analyzes.
Arcidiacono and Miller (2011) presented notions of estimating models with
unobserved heterogeneity. Benjamin, Herrard, Houée-Bigot and Tavéra
(2010), Pesaran, Pick and Pranovich (2013) examined the forecasting
activity on the basis of econometric models. David-Sobolevschi (2015),
Spătaru (2011) analyzed aspects of the company’s results. Eckela, Philip and
Grossman (2008) examined forecast risk attitudes. Ladiray (2006) studied
the elements of forecasting activity. Müller (2007) studied the estimation of
long-term variation. Weizsacker (2010) performed a test of economic activity
expectations.

A more complete definition of the treasury can be given by the sum
of its constituent elements as assets and liabilities of the treasury. The basic
element in this new definition is liquidity (cash availability), but next to them,
the financial assets of the treasury appear, and in the liabilities - the banking
contests, in the form of the treasury and discount credits.
The relationship to determine the treasury is:
Cash + Liquidities = Cash financial assets - Cash liabilities
a. Composition of treasury assets and liabilities

Considering that both positive and negative treasury incur management
costs (opportunity, by not leveraging the cash surplus and financing costs
through new loans of the cash deficit), the treasurer function is one of the most
responsible for the company’s fate.
Among the objectives of the treasury management can be mentioned:
avoiding losses on settlement days at the collection and bank payments of
the company; increasing the operability of collecting the receivables of the

company, without carrying out the policy towards the clients; balanced and
clear scheduling of the maturity of the payment obligations of the company;
obtaining the best credit and at its lowest real cost; ensuring a zero balance of
the treasury, which incurs neither financing nor opportunity costs; optimization
of the use of the surplus of cash by the best placement of the liquidities, which
will ensure the optimum profitability, the security and the liquidity.
All these coordinates of the treasury management are derived from
the general object of the finances of the company, respectively the increase
of the value of the equity. The management of the treasury, therefore, brings
together all the decisions, rules and procedures that ensure, at the lowest cost,
the maintenance of the instantaneous financial balance of the enterprise.
b. The contents of the treasury budget

The object of a treasury policy is the control of the financial flows,
the synchronization of the receipts with the payments, to permanently ensure
the payment capacity of the company. The budget of the treasury has as
function the forecast of the receipts and payments, starting from the planning
of the expenses, from which the non-payment ones are excluded (such as
the depreciation and the calculated provisions) and from the planning of the
revenues, from which the non-receivable ones are excluded (respectively the
stored production, credit sales, etc.).
The receipts, in general, will include: immediate payment sales;
collecting sales on credit from the previous period; securities sales; sales of
fixed assets; obtaining a loan or selling a new issue of securities; collection of
rents, interest, dividends and other income.
The payments will also include the predictable payment of the
following debts: payment of sight and credit purchases (from the previous
period); payment of salaries and prizes; payment of operating, administration
and sales expenses; payment of taxes and duties to the state budget; purchases
of fixed assets; payment of interest and outstanding installments; repurchase
of securities issued by the company; payment of dividends to shareholders
or withdrawal of funds by owners. Depending on the data available and the
interests of financial management, treasury forecasts can be made in monthly,
quarterly, half-yearly or annual budgets.
The accuracy of the estimates is lower for larger time horizons. also,
depending on the way of taking into account the receipts and payments, a gross
treasury budget can be distinguished, comprising all the receipts and payments
of the period and a net budget, obtained by adjusting the net profit with the
incomes and expenses that do not entail receipts, respectively , payments,
resulting in the foreseeable evolution of the financial situation of the company.

c. Preparation of the treasury budget
The phases of the elaboration of the treasury budget are: Forecasting
of receipts and payments. Determination and coverage of cash balances
resulting from comparing receipts with payments: determining cash balances,
before hedging; credit coverage of the cash deficit or placement of the cash
surplus; elaboration of the final treasury budget.
The elaboration of the treasury budget is the last stage of the process
of budgeting the enterprise and the treasury will naturally be the result of
the forecasts from the other budgets - of sales, supplies, personnel expenses,
investments, administration, etc. The elaboration of the treasury budget
implies the existence of three records and forecast documents: the opening
balance sheet of the management (the balance of the year ended); the forecast
results account; the forecast balance shee
Revenue of the S0 (initial claims) Planned revenues S1 (final receivables)

period = + of the period
Payments period = S0 (initial debts) Planned expenses S1 (final debts)

+ of the period
Treasury budget Treasury balance Forecast income Forecast balance

statement
d. The establishing the forecast horizon

The forecast horizon of the treasury is different, depending on
the objectives pursued by the financial management and according to the
maturities of the receipts and payments of the company. A treasury budget
may be concluded for one year, if the annual treasury profit is pursued or if
the company is small and has maturities in receipts and quarterly payments or
greater than 90 days.
The forecast horizon can be of several months (4-6 months), if the
aim is to optimize the short-term financing or the maturities are monthly and
greater than 30 days. Finally, most often, the time horizon is from one day to
one month, in which the daily chart of the receipts and payments with chenzial,
decadal and semidecadal maturities is followed.
The forecast of the receipts, being based on the sales figure, must take
into account permanently its distribution by months as well as the changes that
will take place in the sales structure and the degree of solvency of the clients
of the company that will influence the gap between the terms of deliveries
and those of the receipts. . depending on the economic branch, there is a gap
between 30 and 90 days between the time of sales and the corresponding

collection. These discrepancies determine a staggering in time of the collection
of the monthly income that will be entered in the treasury budget.
The payments forecast is made starting from the forecast of the annual
expenses and from the predictable staggering of the payments related to these
expenses. in principle, the forecast of payments is made similar to that of
the receipts, taking into account the different nature of the expenses, which
will determine a number of particularities, both regarding the forecast of their
annual size and the timing of payment maturities. For example, supplies of
materials are planned based on existing stocks and forecasts of supplies from
the program of manufacturing or marketing the goods. The maturity of the
payment of the supplies is established similar to the one of the receipts.
Personnel expenses (salaries plus social expenses) are planned
according to the enterprise’s labor force policy, in the context of the financial
objectives pursued. The payment deadline for net wages is usually fixed, while
the payment of social expenses is monthly.
Fiscal obligations (taxes and duties) are determined according to
the size of the income (profit) of the enterprise. Payment terms are usually
monthly.
In the forecast of payments, account will be taken of the predictable
maturities of payments from the other budgets (investment budget, production
etc.).
The balance of the treasury, as a result of comparing receipts with
payments, may be deficient or surplus.
The forecast deficit of the treasury is to be covered by new cash or
discount loans, selected according to the size of their real cost. before applying
for loans, we are required to take some measures, including: the advance of
some receipts (reducing the duration of the client-loans or requesting the
collection in advance of some sales) and the legal postponement of some
payments (extension of the credits-supplier); temporary reduction of payments
by renouncing (for the time being) some expenses; making some revenue from
extraordinary activity, etc.
The forecast surplus of the treasury may be the consequence of a
working capital too large determined by the commitment of long-term debts
without immediate use (in principle, it is forbidden to attract long-term capital
to be placed in the short term). Second, the cash surplus may come from a
lower working capital need than the working capital. This need is determined
by the much higher maturity of the payments generated by the operating
activity, than that of the receipts (the case of companies with trading activity).
The treasurer of the company will follow a placement of the surplus of cash in
conditions of high profitability, low risk and high liquidity.

The cost of the receivables committed to cover the cash balance
generates additional payments that increase the necessary financing, and
the treasury placements bring with it income that increases the receipts.
Therefore, when determining the final cash balance, these last influences will
be taken into account.
If the placement of the surplus of liquidity is an objective with
a special significance in the activity of the treasurer, then the reduction of
the financial expenses, related to the treasury credits, represents a basic task
of this, achievable by: committing loans only when their need is justified;
choosing the credits that best adapt to the concrete situation of the company;
obtaining the most favorable conditions for granting loans regarding the cost,
the maximum ceiling and the flexibility of the credit, etc.
In conclusion, the treasurer’s activity in establishing financing
forecasts can be summarized in the following three main directions: assessing
the actual cost of each loan (depending on the duration of use) and establishing
a hierarchy of loans; quantifying the effects available, by their nature; selecting
the sources of financing that generate the least cost of financing.
A relevant forecast of the treasury is made at an annual level, with
breakdown by months and a breakdown by weeks, for the first two or three
months of the plan year.
e. Analysis of cash balances

Before applying for loans to cover the deficient forecast balance, it is
necessary to take some measures that derive from a natural logic of treasury
management.
- It is acted for the advance of some receipts (by reducing the volume
and / or the duration of the commercial credits granted to the clients or by
requesting the collection in advance of some sales) and for the delay (in legal
conditions) of some payments (extension of the credits-supplier).
- It is trying to give up, for the moment, the execution of some
expenses (investments, dividends, etc.).
- Actions for the achievement of exceptional receipts (sale of fixed or
current assets available, etc.).
The deficit balance resulting from these measures is to be covered
by new cash and discount loans, the selection and dosage of which is the
treasurer’s “art” to optimize the size of their real cost.
Regarding the fruition of a surplus position of the treasury, an analysis
of the origin of this surplus forecast balance is required first. It can come either
from a working capital too large, as a result of contracting financial debts
without immediate use, or from a need for a lower working capital (caused

by a payment maturity much higher than the collection due - the case of retail
companies).
In the first case, the question of negotiating (choosing) between the
cost of financial debt (long-term) and the yield of short-term investments is
raised, although, in principle, the two operations are not compatible (no long-
term capital draws are made to be placed). short term).
In the second case, the most frequently encountered (in financial
management) pursues a treasury placement as profitable, less risky and with
better liquidity. In order to optimize the investments, the manager considers
the conditions offered by the capital, monetary and financial market. The
following treasury investments can be made: non-negotiable monetary
investments (the placement contracts cannot be sold by discounting,
endorsing or trading on the stock exchange): term deposits, cash vouchers,
redemption operations, etc .; negotiable monetary investments: certificates
of deposits, treasury bills, treasury bills, etc .; financial investments: shares,
bonds, options, etc.
In principle, the longer an investment is made, the more profitable it
is, but less liquid and vice versa.
f. Short-term treasury planning

The three main phases of the planning process are the budgeting
phase, the actual planning phase and the a priori control phase.
g. Operating and non-operating budgets

They generally refer to the elements we conventionally find in a profit
and loss account, except for the exceptional items that are unpredictable; for
this reason they are for the most part, in connection with the items at the
bottom of the balance sheet.
The budgets outside the exploitation refer to the relative data, to the
strategic operations of the company, respectively the movements of funds that
must return in all the following months and in any case in that year as a result
of the investment, long-term financing decisions, etc. which are retained in the
multiannual financial plan. These data can be divided into two categories as
they refer to resources or strategic allocations.
The budgets of the strategic resources include in particular: the budget
of the capital increases; the budget of new long-term loans; the divestment
budget (or the divestitures of tangible fixed assets and the assignments of
financial assets can be separated, for example).
The strategic allocation budgets include in particular: the investment
budget which is sometimes referred to as the annual equipment plan when it

refers to the purchase of land, buildings, cars, etc .; the budget of the repaid
loans; budget of capital reductions; the dividend budget.
Even if cash is important, it would be very restrictive and incomplete
to limit forecasts only to liquidity flows. It appears to be indispensable to have
an overview of the forecasts regarding the elements of expenses and incomes
as well as the headings of assets and liabilities. Also, before drawing up a
treasury budget, it is advisable to know the forecast financial statements.
An income statement, whether it is forecast or historical, can obviously
be presented in different ways; each, depends on the internal use intended as a
result of good management. On this basis, a model can be developed based on
some classical conceptions of analytical accounting.
The elaboration of a forecast balance requires the knowledge of the
elementary accounting relations. Here are some examples:
- Net tangible assets at the end of period t are equal to the net tangible
assets of period t-1 to which are added the investments (in gross value) of the
period and from which the endowments of the period are depreciated and the
assignments or divestments of the period at their book value .
- The stocks of finished products, for example, at the end of the period
t are equal to the stocks of finished products in t-1, to which are added the
purchases, of raw materials and the added value and from which the cost of
return (directly) from the figure is deducted Business.
- Customers and accounts attached (suppliers and accounts attached)
at the end of the period are equal to the balances from t-1 to which are added the
sales (or purchases) of the period and from which the receipts (or payments) of
the period are deducted.
- The own funds at the end of the period t are equal to the own funds in
t-1, to which are added the capital increases of the period and the reserves set up
from the income statement of the period and from which the capital reductions
and the losses of the reported period are deducted (the period below).
Similar accounting procedures will be applied to all other headings or
sub-headings of the balance sheet, except for active and / or passive cash items.
This exception indicates that, for these elements of liquidity (and
assuming that a treasury budget would not have reached such a stage of
planning), therefore, no direct information is available. indeed, the treasury is,
by definition, the result of all the movements related to the other balance sheet
items.
In this logic, it is clear that through the treasury items, the forecast
balance will be balanced. Technically, the approach is as follows:
- the predictable value of all balance sheet items is determined, except
for availability items, short-term investments and bank loans;

- an amount corresponding to the level of a “minimal” collection
is assigned to the availability box, which the company wishes to keep
permanently during the period;
- on the basis of these data, the total of the asset (including the minimum
availability) and the total of the liabilities are compared: if the total of the
liabilities is higher than the total of the asset, there is a surplus of liquidity that
may be the object of the investments and which will determine the increase of
the active treasury; if it is the reverse, there is a liquidity breakdown that will
have to be (at least initially, subject to other financing solutions) covered by
short-term bank loans, which will constitute passive treasury.
- Therefore, by balancing the forecast balance with this game of
adjusting the treasury.
h. The hierarchy of the main cash flows

The distribution between operations and outside operations allows
the establishment of a logic that perfectly corresponds to the structure of the
decisions of the company.
The net monthly flows represent arithmetically the result of the
algebraic sum of the positive and negative operating flows outside the
exploitation. Economically, they designate the balance of the only operations
of each month, regardless of the initial situations of the “assets” in the
cash register of the company, of the treasury placements and of the short-
term “discoveries” contracted at the credit establishments. The proposed
variation, respectively, the classification of operations into operations and
off-operations, as well as the monthly distribution of receipts and payments,
allows an economic classification, as follows:
Operating revenues - Operating expenses = Final operating balance (1)
Non-operating revenue - Non-operating expenses = Financial balance outside
operation (2)
(1) + (2) = Monthly net cash flows
Traditionally, the need for a minimum collection is justified by the

following reasons: transaction: it is about eliminating the synchronization
of the receipts and expenses due to certain factors on the production and
marketing operations; precaution: treasury problems arising from the
bankruptcy of customers, social problems, errors of forecast on the level of
sales, etc .; Speculation: “reserves” must be available in order to buy raw
materials in a very large quantity in order to benefit from a price reduction.
Minimum cash receipts act as a liquidity constraint in the treasury
budget; it thus appears as a need for funds that must be covered imperatively.

i. Cash flow forecasting
The cash flow is drawn up after estimating the annual budget of
the company because the forecasted cash flow is made on the basis of the
estimated revenue and expenditure budget. It is possible to forecast the cash
flow in the short, medium and long term.
In the short term, the daily cash requirements of the company are
covered. The period that is drawn up is usually for a period of between one
week and three weeks.
In the medium term, the possible future requirements are identified
and the long-term forecast is refined. The forecast is associated with the
budget of incomes and expenses, the cycles of incomes and capital.
In the long term it is used to identify the need for cash over 5 years
and is in accordance with the business plan.
The cash flow performance is achieved by permanent monitoring of
the forecasts and the actual values realized.
For an optimal cash flow it is recommended: rigorous inventory to
identify unsold goods and to avoid blocking the money; a reserve fund of
money for avoiding blockages and inability to pay; payments must be made
on time so that in the meantime they can be sold from the merchandise and
thus avoid the blocking of the paid and unsold goods; constant verification of
price changes; increase the activity of the company only when there are the
necessary financial resources.
The financial compartment has relationships with the internal control
and quality control department in terms of delivering products to customers at
the highest quality level.
The quality monitoring of the products reflects the possible existing
deviations, the causes of these deviations and the implementation of some
methods of eliminating these deviations, the reduction to an accepted level
of the rejections and the notification of the decision-making bodies of the
company in order to make appropriate decisions. There is a program for
tracking the complaints received from the clients and solving them as amicably
as possible. The financial accounting service takes measures to penalize people
who do not fulfill their duties or do not properly record in the documents the
documents attesting the events and transactions carried out by the company.
The financial accounting department also has links with the personal-
wage service due to the clear record of the personnel involved in the productive
process as well as those involved in the administration. This link expresses the
way of accounting for salaries, withholdings from salaries due to the state.
The accounting financial compartment has links with the commercial
compartment, especially with the supply service, in order to ascertain: if the

necessary supplies have been made; the operative record of the work points;
delays in delivering production to customers.
Conclusions
It follows from the study of this article that the problem of forecasting
the treasury of the trading company is one of the highest importance for any
economic agent, who wants to carry out a concrete activity, well founded
and well insured from the point of view of the existing treasury resources.
Secondly, without the existence of production factors and primarily financial
resources, the activity of any trading company is not in full accordance with
the wishes of the management. The analysis and forecast of the treasury is
made in close accordance with the forecast of the results of the entire activity
that the trading company carries out during the period considered.
References
1. Anghelache, C., Anghel, M.G., Samson, T., Stoica, R. (2017). Methods and techniques
for preparing forecasts. Romanian Statistical Review, Supplement, 4, 26-36
2. Anghelache, C., Partachi, I., Anghel, M.G. (2017). Forecasting economic growth.
Economica, Scientific and didactic journal, 2 (100), June 2017, 147-152
3. Anghelache, C. (2015). Previziune economică. Note de curs, Editura Artifex,
Bucureşti
4. Anghelache, C. (2008). Tratat de statistică teoretică şi economică, București,
Editura Economică
5. Arcidiacono, P., Miller, R.A. (2011). Conditional Choice Probability Estimation of
Dynamic Discrete Choice Models with Unobserved Heterogeneity. Econometrica,
79, 1823-1867
6. Benjamin, C., Herrard, N., Houée-Bigot, M., Tavéra, C. (2010). Forecasting with
an Econometric Model, Springer
7. David-Sobolevschi, I.M. (2015). Analiza cheltuielior, veniturilor şi rentabilităţii
firmei, Editura Universitară, Bucureşti
8. Eckela, C., Philip J., Grossman, P. (2008). Forecasting risk attitudes: An
experimental study using actual and forecast gamble choices. Journal of Economic
Behavior & Organization, 68 (1), 1–17
9. Ladiray, D. (2006). Économétrie, prévision et analyse des données. Revista
Modulad, 35
10. Müller, U.K. (2007). A Theory of Robust Long-Run Variance Estimation. Journal
of Econometrics, 141, 1331-1352
11. Pesaran, H., Pick, A., Pranovich, M. (2013). Optimal forecasts in the presence of
structural breaks. Journal of Econometrics, 177 (2), 134-152
13. Weizsacker, G. (2010). Do We Follow Others when We Should? A Simple Test of
Rational Expectations. American Economic Review, 100, 2340-2360

Metode utilizate în contabilitatea analitică
a mărfurilor
Drd. Maria MIREA (mirea_maria@yahoo.com)
Drd. Doina AVRAM (doina.avram@gmail.com)
Drd. Doina BUREA (doina.burea@yahoo.com)
Abstract
O problemă esențială în aplicarea sistemului ERP (Enterprise Resorts
Planning) o constituie selectarea și utilizarea metodelor statistice utilizate. În
mod normal aceste metode pot fi: metoda operativ-contabilă care contribuie
la reducerea lucrărilor de evidență analitică a stocurilor asigurând astfel o
interpretare mai rapidă. De asemenea, metoda cantitativ valorică este cea
care utilizează cantitațile asociate cu prețurile care dau valoarea acestora.
O altă metodă utilizată în contabilitatea analitică în vederea introducerii
sistemului ERP este metoda global-valorică. În acest context, apare nevoia
uneori a utilizării costului mediu ponderat (CMP) care arată un cost mediu
ponderat trebuie să stea la baza aprecierii valorilor pentru mărfurile care
intră în gestiune, metoda prima intrare-prima ieșire (FIFO) este adesea
utilizată dar la concurență cu metoda ultima intrare-prima ieșire (LIFO),
ambele pornind și de la nevoia de utilizare a mărfurilor care intră în stoc. De
asemenea metoda costului standard este una care se utilizează pe larg și ea
ține de situația întâlnită în cadrul societății despre care este vorba.
Cuvinte cheie: metodă cantitativ-valorică, costul mediu ponderat,
înregistrare contabilă, costul standard
Clasificarea JEL: D24, D61, M41
Introducere
În cadrul acestui articol, accentul a fost pus pe stabilirea și analiza
metodelor care pot fi utilizate în contabilitatea analitică în vederea introducerii
sistemului ERP adică Enterprise Resorts Planning. Este important ca o
societate comercială să facă aprovizionarea în funcție de nevoile procesului
tehnologic, în funcție de costul resurselor, de posibilitatea de a nu bloca
aceste resurse, astfel încât să se obțină rezultatele maxime. Sunt analizate
rând pe rând metodele utilizabile, prezentându-se avantajele și dezavantajele
fiecăreia dintre acestea. Desigur, sunt exemplificate cu date certe modalitățile

presupuse de utilizare a uneia sau alteia dintre metode, așa încât să existe doar
că fiscalitatea și rentabilitatea să fie respectate, dar, deasupra tuturor trebuie
să se vadă efectul fiecărei metode utilizate în ceea ce privește asigurarea unei
rentabilități superioare.
Literature review
Ambos, Andersson și Birkinshaw (2010), Manolopoulos (2018) au
tratat aspecte privind activitatea multinaționalelor. Anghel (2016), Spătaru
(2011) au prezentat noțiuni fundamentale ale analizei economico-financiare.
Anghel (2015) a evidențiat aspecte ale contabilității activelor curente în cadrul
instituțiilor publice. Anghelache și Anghel (2019) au analizat principalii
indicatori statistici utilizați în analizele economice. Anghelache, Anghelache,
Gheorghe, Marinescu și Bichir (2011) au studiat conturile unităților
instituționale. Calota (2015), Coman (2009) au studiat metodele de evaluare a
stocurilor. Conforto și Amaral (2010) au cercetat elemente privind planificarea
și controlul proiectelor inovatoare. Feleagă și Feleagă (2012) au examinat o
abordare europeană și internațională a contabilității financiare. Turner, Ledwith
și Kelly (2010) au analizat managementul proiectelor în IMM-uri.

În conformitate cu regulamentul de aplicare a legii contabilităţii,
contabilitatea valorilor materiale se poate organiza după două metode:
inventarul permanent; inventarul intermitent.
În condiţiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se
înregistrează toate operaţiunile de intrare şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi
cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât şi valoric.
Inventarul intermitent, care poate fi aplicat în unităţile patrimoniale din
categoria celor mici şi mijlocii, constă în stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor
în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârşitul perioadei. În acest caz
ieşirile se determină ca diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale plus valoarea
intrărilor şi valoarea stocurilor finale, determinate pe baza inventarierii.
În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a
stocurilor se organizează după următoarele metode în funcţie de specificul
activităţii: metoda operativ-contabilă (pe solduri); metoda cantitativ-valorică
(pe fişe de cont analitic); metoda global-valorică.
Metoda operativ-contabilă
Această metodă contribuie la reducerea lucrărilor de evidenţă analitică
a stocurilor, deoarece nu se mai folosesc fişele contabile analitice pe feluri
de materiale şi se întăreşte controlul exercitat de către serviciul contabilităţii

asupra gestionărilor prin punctajul cu fişele de magazie a tuturor documentelor
înregistrate.
În cadrul acestei metode, la locul de depozitare se ţine evidenţa
cantitativă a bunurilor materiale pe categorii, în contabilitatea generală se ţine
evidenţa valorică pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe şi subgrupe de
bunuri.
Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa
depozitelor cu cele din contabilitatea generală se face lunar prin evaluarea
stocurilor cantitative transcrise din fişele de magazie în registrul stocurilor.
Tehnica de lucru este următoarea: documentele justificative sunt
înregistrate de gestionar în fişele de magazie, stabilind stocul după fiecare
operaţie.
Periodic, serviciul de contabilitate verifică înregistrările făcute în
fişele de magazie şi preia documentele respective, împreună cu borderourile
întocmite de către gestionar, separat pentru materialele intrate şi respectiv
cele ieşite, înscriind preţul şi calculând valoarea aferentă documentului. În
continuare, serviciul contabilitate centralizează documentele preluate de la
magazie şi le însumează în cadrul fiecărui borderou pe grupe de materiale şi
pe conturi corespondente (debitoare sau creditoare).
Totalurile stabilite sunt înscrise în „Situaţia de mişcări lunare“,
întocmită separat pentru intrări şi ieşiri. În cadrul ei sunt stabilite coloane
pentru fiecare gestionar şi rânduri pentru grupe de materiale, valoric.
La sfârşitul fiecărei luni se totalizează situaţiile şi se stabilesc două
categorii de totaluri care servesc pentru determinarea valorii stocurilor
existente la sfârşit de lună pe grupe de materiale şi gestionari.
În acest scop, la soldurile iniţiale de la începutul lunii se scad ieşirile
din depozit, iar la sfârşit de lună stocurile din fişele de magazie se înscriu în
registrul stocurilor şi se înmulţesc cu preţul lor.
Existenţele fizice înscrise în acest registru trebuie să corespundă cu
stocul stabilit prin fişele de magazie.
Metoda cantitativ-valorică
În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ţine evidenţa
cantitativă pe categorii de bunuri, iar în contabilitatea generală evidenţa
cantitativ-valorică.
Această metodă prezintă următoarele caracteristici:
§ documentele de intrare şi ieşire se înregistrează mai întâi cantitativ
în fişele de magazie, care se ţin la locurile de depozitare;
§ aceleaşi documente, grupate pe operaţii de intrare şi ieşire se
înregistrează separat în borderouri şi se predau la biroul contabilităţii;

§ la biroul contabilităţii se înregistrează pe grupe sau subgrupe de
materiale şi pe locuri de consum fiind evaluate cantităţile la preţul
de înregistrare şi stabilirea conturilor în care urmează a fi înscrise
operaţiile respective;
§ după prelucrarea datelor din documente se înregistrează cantitativ şi
valoric materialele în fişele de conturi analitice deschise pe feluri de
materiale şi locuri de depozitare;
§ se completează centralizatorul de materiale în baza înregistrărilor
din fişele contabile a intrărilor (zilnic) şi ieşirilor (lunar).
Verificarea concordanţei între datele înregistrate în conturile sintetice

şi analitice de materii şi materiale se efectuează la sfârşitul lunii prin punctajul
dintre cantităţile înregistrate în fişele de magazie cu cele din fişele de cont
analitic din contabilitate, întocmindu-se balanţe de verificare ale conturilor
analitice.
Metoda global–valorică
Această metodă constă în ţinerea evidenţei numai valoric, atât la nivelul
gestiunii, cât şi în contabilitate. Şi în acest caz, periodic, se face controlul
concordanţei înregistrărilor din evidenţa gestiunii cu cele din contabilitate.
Fişele de magazie sunt înlocuite cu Registrul de gestiune în care zilnic
sunt înregistrate valoric intrările şi ieşirile, pe baza documentelor justificative
şi se stabileşte soldul la sfârşitul zilei.
Raportul de gestiune zilnic se întocmeşte în două exemplare: unul
dintre ele împreună cu documentele justificative se transmit la compartimentul
de contabilitate unde se verifică legalitatea şi corectitudinea documentelor
înregistrate în raport cu registrul, preţurile precum şi evaluarea calculelor, iar
după constatarea corectitudinii se vizează şi se înregistrează în Fişa contabilă
analitică a fiecărui gestionar.
Controlul înregistrărilor din evidenţa gestionarilor şi contabilitate
se face periodic prin confruntarea soldurilor din raportul de gestiune şi fişa
contabilă.
Această metodă se aplică cu precădere pentru evidenţa mărfurilor
aflate în societăţi comerciale cu amănuntul.

CONTABILITATEA STOCURILOR
,QWUăUL
%%

)XUQL]RUL
2
$YL] MXUQDO

2

2

3URGXFĠLH
%!

$YL]
5DSRUW]LOQLF
2
,HúLUL GHJHVWLXQH

2
2
' $YL] )LúDGH
FRQW

&KLWDQĠD 2
'
Ieşirile mărfurilor din unitatea patrimonială pot avea următoarele

destinaţii:
- vânzarea cu plată integrală în numerar care se realizează prin diferite forme;
- vânzarea pe bază de bonuri emise de vânzător, bazată pe documentele:
Bon de vânzare, Borderoul bunurilor de vânzare (pe gestiuni), Monitorul şi
Raportul de gestiune;
- vânzarea mărfurilor cu eliberarea de bon şi înregistrarea în aparate
de casă, bazată pe Bonul de vânzare, Banda de control a casei de marcat,
Monitorul şi Raportul de gestiune;
- vânzarea cu plata direct de la vânzător bazată pe documentele:
Monetar, Raport de gestiune;
- vânzarea prin autoservire bazată pe documentele: Tichet de masă,
Monetar, Raport de gestiune;
- vânzarea cu livrare la domiciliu prin casa de comenzi, bazată pe
documentul: Dispoziţie de livrare-comandă.
Încasările cu numerar fac obiectul consemnărilor zilnice în Registrul
de casă, la coloana încasări.
- restituirile către furnizori au la bază documentul Notă de predare
restituire;
- reducerile de preţuri sunt consemnate de comisia specială constituită
în documentul inventar pentru schimbarea de preţ;
- minusurile la inventar (în gestiune) din cauza forţei majore sunt
consemnate de o comisie alcătuită în special prin Procesul verbal de scădere;
- minusurile la inventar (în gestiune) cauzate de persoane răspunzătoare
sunt imputate cu Decizia de imputare, Angajamentul de plată având în vedere

mărimea pagubei, numărul vinovaţilor, câştigul mediu al fiecărui vinovat
pe ultimele şase luni, numărul zilelor lucrate de fiecare vinovat în perioada
controlată, profesia, funcţia, meseria.
Documentele folosite pentru eliberarea stocurilor de active circulante
cu privire la materialele pentru consum sunt: Bonul de consum şi Fişa limită
de consum.
Valorile materiale trimise spre prelucrare la terţi se eliberează pe
baza Dispoziţiei de livrare, Avizului de însoţire a mărfurilor pe care se face
menţiunea „pentru prelucrare la terţi“.
În ceea ce priveşte materialele prelucrate, la înapoiere se controlează
dacă s-a primit cantitatea prelucrată corespunzător în raport cu normele de
consum, iar pe documentele de recepţie, pentru evidenţa corectă, se face
menţiunea „prelucrare“. Livrarea mărfurilor şi produselor finite către terţi se
face pe baza facturii fiscale. Fişa de magazie este un document de evidenţă
operativă a magaziei (depozitului) şi se întocmeşte separat pentru fiecare
sortiment de stocuri.
Documentele referitoare la valorile materiale intrate în unitatea
patrimonială (facturi, avize de însoţire, nota de intrare-recepţie etc.) după
înregistrarea în fişele de magazie, se predau serviciului de aprovizionare.
După verificare, avizare şi înregistrare în evidenţa tehnico-operativă a
aprovizionării aceste documente se transmit la compartimentul de contabilitate
în termenele stabilite de conducătorul compartimentului contabil-financiar.
Documentele primare de ieşire a stocurilor din depozite se predau
direct la compartimentul contabilitate. În legătură cu operaţiile de intrare şi
ieşire a bunurilor în şi din unitatea patrimonială se reţin obligaţiile prevăzute
de lege:
- bunurile materiale intrate în patrimoniu se consemnează în
documente adecvate şi se operează în evidenţa locurilor de depozitare;
- bunurile primite pentru prelucrare în custodie sau în consignaţie se
recepţionează şi se înregistrează distinct ca intrări în gestiune;
- bunurile materiale în curs de aprovizionare sau sosite dar
nerecepţionate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în patrimoniu;
- bunurile sosite fără facturi se înregistrează ca intrări în gestiune, pe
baza recepţiei şi a documentelor de însoţire;
- bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieşiri de gestiune,
pe baza documentelor care confirmă ieşirea din gestiune.
La ieşirea din patrimoniu sau scoaterea pentru consum, stocurile sunt
evaluate şi se înregistrează scăderea acestora din gestiune la valoarea lor de intrare.
Problema fundamentală a înregistrărilor la ieşirea stocurilor cumpărate
sau fabricate este cea a preţului utilizat pentru evaluarea loturilor ieşite.

În condiţiile în care, pe parcursul desfăşurării activităţii, aceleaşi feluri
de bunuri materiale, mărfuri, ambalaje se procură la preţuri diferite, pentru
evaluarea contabilităţii de stocuri ieşite sau consumate, având la bază valoarea
de intrare, reglementările şi standardele internaţionale recomandă următoarele
metode de evaluare: metoda costului mediu ponderat (CMP); metoda prima
intrare – prima ieşire (FIFO); metoda ultima intrare – prima ieşire (LIFO);
metoda identificării specifice.
Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea
totală a costului iniţial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) şi cantitatea
existentă în stocul iniţial (Qs) plus cantităţile intrate (qi).
$ A
5/L
J ¦ K
Metoda CMP poate fi/5/
=
aplicată în două variante:
- actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare;
- actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat, fie lunar, fie
la alte perioade care, în principiu, să nu depăşească durata medie de stocare.
Exemplificăm modul de calcul al costului mediu ponderat folosind
următoarele date:
Tabelul nr. 1
Data Natura operaţiei Cantitatea Preţul unitar Valoarea
01.01 Stoc iniţial 1.000 10 10.000
02.03 Ieşiri -200 X X
04.08 Ieşiri -100 X X
04.09 Intrări 1.000 15 15.000
05.10 Ieşiri -1.100 X X
07.10 Ieşiri -300 X X
08.11 Intrări 2.000 20 40.000
10.12 Ieşiri -1.300 X X
14.12 Stoc final 1.000 X X
Notă: Varianta CMP după fiecare modificare. Datele sunt convenţionale.
Ieşirile sunt evaluate cu ultimul cost mediu ponderat, obţinut prin

formula:
$ A
5/L
J K
evaluat la costul mediu ponderat precedent
Si = stocul precedent
(vechiul preţ mediu).
Prin aplicarea acestei variante se obţin următoarele valori de ieşire:

Tabelul nr. 2
Mişcări Stoc
Data Cantitate Preţ CMP Valoare Cantitate Preţ CMP Valoare
01.04 - - - 1.000 10 10.000
02.03 -200 10 -2.000 800 10 8.000
04.08 -100 10 -1.000 700 10 7.000
04.09 +1.000 15 +15.000 1.700 12,9412 22.000
05.10 -1.100 12,9412 -14.235, 32 600 12,9412 7.764,680
07.10 -300 12,9412 -3,882,360 300 12,9412 3.882,360
08.11 +2.000 20 +40.000 2.300 19,0793 43.882,36
10.12 -1.300 19,0793 -24.800,09 1.000 19,0793 19.079,27
Datele sunt convenţionale.

Varianta actualizării CMP în funcţie de durata medie de stocare. Se
determină durata unei rotaţii:
K
' L
unde: J
Dr = durata unei
=
rotaţii;
Qi = cantităţi intrare;
Qs = stocul mediu.
Costul mediu ponderat al aprovizionărilor este:

2--- B---- 22---
5/L 0?????
--- --- ?---
$

0??????,---O0?????.
Stocul final este evaluat la 18.333.333 lei (1.000 × 18,33333 lei).
Această valoare este diferită de cea rezultată din varianta anterioară,
fiind mai mică.
Prin varianta actualizării periodice a CMP, în condiţiile creşterii
preţurilor, prin inflaţie, preţul de evaluare a stocului final este mai mic decât
ultimul preţ de aprovizionare, astfel că valoarea ieşirilor va fi mai mare decât
în prima variantă, influenţând corespunzător cheltuielile de exploatare şi
rezultatele financiare.
Metoda prima intrare – prima ieşire (FIFO)

Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la
costul de achiziţie al primului lot intrat, respectiv al articolului care este mai
vechi în stoc. Pe măsura epuizării lotului, stocurile ieşite din gestiune sunt
evaluate la costul de achiziţie al lotului următor, în ordine cronologică.
Luând ca exemplu datele din tabelul următor, prin aplicarea metodei
FIFO rezultă următoarea evaluare a ieşirilor şi stocurilor.

Tabelul nr. 3
Mişcări Stoc
Data Cantitate Preţ Valoare Cantitate Preţ Valoare
01.02 - - - 1.000 10 10.000
02.03 -200 10 -20.000 800 10 8.000
04.08 -100 10 -1.000 700 10 7.000
04.09 +1.000 15 +15.000 700 10 7.000
1.000 15 15.000
05.10 -
1.100 10 -7.000 600 15 9.000
-700 15 -6.000
-400
07.10 -300 15 -4.500 300 15 4.500
08.11 +2.000 20 +40.000 300 15 4.500
2.000 20 40.000
10.12 - 15 -4.500
1.300 20 -
300 20.000 1.000 20 20.000
-
1.000
Datele sunt convenţionale.
Prin această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare, în
ordinea intrării loturilor în gestiune.
Metoda ultima intrare – prima ieşire (LIFO)

Ieşirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, respectiv al
articolului care este cel mai recent.
După epuizarea ultimului lot, cantităţile ieşite vor fi evaluate la costul
lotului anterior.
Tabelul nr. 4
Mişcări Stoc
Data Cantitate Preţ Valoare Cantitate Preţ Valoare
01.01 - - - 1.000 10 10.000
02.03 -200 10 -20.000 800 10 8.000
02.03 -200 10 -2.000 800 10 8.000
04.08 -100 10 -1.000 700 10 7.000
04.09 +1.000 15 +15.000 1.700 - -
- - - 700 10 7.000
- - - 1.000 15 15.00
05.10 -1.100 - - - - -
-1.100 15 -15.000 - - -
-100 10 -1.000 600 10 6.000
07.10 -300 10 -3.000 300 10 3.000
08.11 +2.000 20 20.000 2300 - -
300 10 3.000
2.000 20 40.000
10.12 1.300 20 - 1.000 - -
26.000 300 10 3.000
700 20 14.000
Datele sunt convenţionale

Din analiza comparativă a acestor metode se poate observa
Tabelul nr. 5
Costuri Metoda
Costul bunurilor din stoc la 01.01 10.000 10.000 10.000
Costul bunurilor achiziţionate +55.000 +55.000 +55.000
Costul bunurilor ieşite -45.920,07 -45.000 -48.000
Costul bunurilor din stoc 31.12 19.079,27 20.000 17.000
Metodele FIFO şi LIFO dau rezultate extreme, prima evaluând stocul

final la ultimul cost de achiziţie – mai mare – face ca ieşirile să aibă o valoare
mai mică faţă de valoarea determinată în metoda LIFO. Prin metoda CMP,
calculată după fiecare operaţiune, evaluările se situează ca mărime, între
valorile date de celelalte două metode, în timp ce, prin calcularea costului
mediu ponderat la sfârşitul lunii se va obţine un rezultat extrem (maximizează
valoarea ieşirilor).
Într-o perioadă caracterizată prin creşterea preţurilor, varianta LIFO
este cea care realizează o mai bună corespondenţă între veniturile şi costurile
cele mai recente; în schimb, varianta FIFO asociază veniturile obţinute
costurilor cu cea mai mare vechime. În România, varianta LIFO este admisă ca
metodă contabilă dar, cum regulile de determinare a rezultatului fiscal restrâng
utilizarea ei de către contribuabili, aplicarea acestei metode nu este frecventă.
Problemele ridicate de utilizarea metodei LIFO conduce la: subevaluarea
stocurilor în bilanţ; descreşterea volumului fizic real al stocurilor finale;
nivelul ridicat al costurilor antrenate de introducerea şi operarea sistemului
(metodei).
Metoda costului standard

Întreprinderile, în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pot să
determine costuri şi preţuri prestabilite pentru a evalua stocurile, folosind
costurile (preţurile) standard. Practic, aceste costuri pot fi costuri antecalculate
sau costuri medii dintr-o perioadă anterioară.
În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc,
anticipat, costurile fixe de înregistrare cu ajutorul cărora se evaluează şi
înregistrează intrările şi ieşirile. Diferenţele dintre costul de înregistrare
(standard) şi costurile efective de achiziţie sau de producţie se evidenţiază în
costuri distincte. Pentru exemplificare, se consideră marfa „X“, în luna martie,
când stocurile au fost evaluate astfel:
- 1 martie: Si 3.000 kg la cost de achiziţie 10 lei/kg.
- 5 martie: intrare 5.000 kg la cost de achiziţie 10,5 lei/kg.
- 9 martie: vânzare 4.000 kg.
- 14 martie: intrare 6.000 kg la cost de achiziţie 11 lei/kg.

- 20 martie: vânzare 3.500 kg;
- 28 martie: vânzare 4.500 kg;
- 31 martie Sf. 2.000 kg.
Dacă pentru marfa „X“ preţul fix este de 10 lei/kg, fişa costului se
prezintă astfel:
Fişa de stoc – Marfa: X, pe luna martie a.c.:
Tabelul nr. 6
Intrări Ieşiri Stoc
Data Operaţia Q P V Q P V Q P V
01.03 Si - - - - - - 3.000 10 30.000
05.03 Intrare 5.000 10 50.000 - - - 8.000
Între costurile de achiziţie şi costul standard au fost înregistrate

diferenţe care au fost evidenţiate distinct. Aceste diferenţe se repartizează
la sfârşitul lunii asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocului existent,
cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferenţelor de preţ. Cota-parte
din diferenţele de preţ aferente ieşirilor se va calcula prin înmulţirea valorii
bunurilor ieşite cu coeficientul calculat. Diferenţele nerepartizate ieşirilor
corespund stocurilor existente la sfârşitul lunii. Dacă o întreprindere fabrică
un număr mai mic de produse (de valoare mare) şi se poate şti cu certitudine
în ce produs a fost înglobat fiecare element din stoc, se poate adopta metoda
identificării specifice.
Fiscalitatea şi rentabilitatea sunt principalii factori care condiţionează
adoptarea unei metode sau a alteia, deoarece evaluarea cantităţii de stocuri la
sfârşitul perioadei este cheia care conduce la supra sau subevaluarea profitului.
Concluzii
Sistemul ERP este o metodă utilizată în planificarea resurselor în
vederea desfășurării unei activități rentabile. De aceea concluzia care se
desprinde este aceea că metodele utilizate trebuie să fie supuse în primul rând
unei analize atente, așa încât să se identifice toate aspectele care pot duce la
obținerea unei rentabilități superioare. Indicatorii calculați pe seama acestor
modalități de asigurare a stocurilor necesare producției sunt foarte importante
în contextul tehnologiilor de flux, întrucât la momentul fiecărei perioade
stocurile trebuie să fie suficiente înțelegând prin aceasta nici prea mari,
nici prea reduse, ținând cont de procesuil tehnologic utilizat de societatea
comercială care adoptă acest sistem de planificare a resurselor utilizând
sistemul Enterprise Resorts Planning. Acest concept este utilizat pe scară largă
și își face loc și în economia românească.

1. Ambos, T.C., Andersson, U., Birkinshaw, J.M. (2010). What are the consequences
of initiative-taking in multinational subsidiaries?. Journal of International Business
Studies, 41 (7), 1099 – 1118
2. Anghel, I. (coordonator) (2016). Analiza şi evaluare economico-financiară. Studii
de caz, Editura ASE, Bucureşti
3. Anghel, M.G. (2015). Contabilitate publică. Teorie şi monografii contabile. Note
de curs, Editura Artifex, Bucureşti
doua, revizuită și adăugită, Editura Economică, Bucureşti,
5. Anghelache, C., Anghelache, G.V., Gheorghe, M., Marinescu, R.T., Bichir, V.
(2011). Accounts of Institutional Units, International Symposium „Economic –
financial crisis and urgency of reform”, Editura Artifex, pp. 122-136
6. Calota, T.O. (2015). Contabilitate. De la teorie la practică. Metodă si modelare,
Editura Universitară, Bucureşti
7. Coman, F. (2009). Contabilitate financiară şi fiscalitate, Editura Economică,
Bucureşti
8. Conforto, E.C., Amaral, D.C. (2010). Evaluating an agile method for planning and
controlling innovative projects. Project Management Journal, 41 (2), 73-80
9. Feleagă, N., Feleagă, L. (2012). Contabilitate financiară. O abordare europeană și
internațională, ediția a doua. Volumul 1 - Contabilitate financiară fundamentală,
Editura Economică, București
10. Manolopoulos, D. (2018). Entrepreneurship and Multinational Subsidiaries’
Performance in an Era of Financial Crisis and Economic Uncertainty. Journal of
East-West Business, 1-18
12. Turner, R, Ledwith, A., Kelly, J. (2010). Project management in small to medium-
sized enterprises: Matching processes to the nature of the firm. International
Journal of Project Management, 28 (8), 744-755

METHODS USED IN ANALYTICAL
ACCOUNTING OF GOODS
Maria MIREA PhD Student (mirea_maria@yahoo.com)
Doina AVRAM Ph.D Student (doina.avram@gmail.com)
Doina BUREA PhD Student (doina.burea@yahoo.com)
Abstract
An essential issue in the application of the ERP (Enterprise Resorts
Planning) system is the selection and use of the statistical methods used.
Normally, these methods can be: the operative-accounting method that
contributes to the reduction of the works of analytical records of the stocks
thus ensuring a faster interpretation. Also, the quantitative value method is
the one that uses the quantities associated with the prices that give their value.
Another method used in analytical accounting for the introduction of the ERP
system is the global-value method. In this context, sometimes the need for the
use of the weighted average cost (CMP) which shows a weighted average cost
should be the basis of the appreciation of the values for the goods entering
the management, the first-in-first-out (FIFO) method is often used but in
competition with the last entry-first (LIFO) method, both starting from the
need to use the goods that come into stock. Also the standard cost method is
one that is widely used and it depends on the situation encountered within the
company in question.
Keywords: quantitative-value method, weighted average cost,
accounting record, standard cost
JEL Classification: D24, D61, M41
Introduction
In this article, the focus has been on establishing and analyzing the
methods that can be used in analytical accounting for the introduction of
the ERP system, ie Enterprise Resorts Planning. It is important for a trading
company to make the supply according to the needs of the technological
process, according to the cost of the resources, the possibility of not blocking
these resources, so that the maximum results can be obtained. The usable
methods are analyzed one by one, presenting the advantages and disadvantages
of each of them. Of course, the supposed modalities of using one or the other
methods are exemplified with clear data, so that only taxation and profitability

are respected, but above all one must see the effect of each method used in
ensuring a higher profitability.
Literature review
Both, Andersson and Birkinshaw (2010), Manolopoulos (2018)
discussed aspects of multinational activity. Anghel (2016), Spătaru (2011)
presented fundamental notions of the economic-financial analysis. Anghel
(2015) highlighted aspects of accounting of current assets within public
institutions. Anghelache and Anghel (2019) analyzed the main statistical
indicators used in the economic analyzes. Anghelache, Anghelache, Gheorghe,
Marinescu and Bichir (2011) studied the accounts of the institutional units.
Calota (2015), Coman (2009) studied stock valuation methods. Conforto and
Amaral (2010) investigated elements regarding the planning and control of
innovative projects. Feleagă and Feleagă (2012) examined a European and
international approach to financial accounting. Turner, Ledwith and Kelly
(2010) analyzed project management in SMEs.

According to the accounting law regulation, the accounting of material
values can be organized according to two methods: permanent inventory;
intermittent inventory.
Under the conditions of the use of the permanent inventory, in the
accounting are recorded all the operations of entry and exit, which allows the
establishment and the knowledge at any time of the stocks, both quantitative
and value.
The intermittent inventory, which can be applied in the patrimonial
units of the small and medium category, consists in establishing the outputs
and recording them in the accounting on the basis of the inventory of stocks at
the end of the period. In this case the outputs are determined as the difference
between the value of the initial stocks plus the value of the inputs and the
value of the final stocks, determined on the basis of the inventory.
In case of using the permanent inventory, the analytical accounting
of the stocks is organized according to the following methods according to
the specific activity: the operative-accounting method (on balances); the
quantitative-value method (on analytical account sheets); the global-value
method.
The operative-accounting method

This method contributes to the reduction of the analytical records
work of the stocks, because the analytical accounting records are no longer

used on material types and the control exercised by the accounting service
over the management is strengthened by scoring with the records of all the
registered documents.
Within this method, the quantitative record of the material goods by
categories is kept at the place of storage, in the general accounting, the value
record is kept by management, and within the management, by groups and
subgroups of goods.
Checking the accuracy and consistency of the records from the
records of deposits with those of the general accounting is done monthly by
evaluating the quantitative stocks transcribed from the warehouse records in
the inventory register.
The working technique is as follows: the supporting documents are
recorded by the manager in the warehouse records, establishing the stock after
each operation.
Periodically, the accounting service verifies the records made in the
warehouse records and takes the respective documents, together with the
borders drawn up by the manager, separately for the incoming and outgoing
materials, writing the price and calculating the value related to the document.
Next, the accounting service centralizes the documents taken from the
warehouse and summes them within each sheet on groups of materials and on
correspondent accounts (debtors or creditors).
The established totals are entered in the „Monthly Movement
Situation”, drawn up separately for inputs and outputs. Within it are established
columns for each manager and rows for groups of materials, value.
At the end of each month, the situations are totalized and two
categories of totals are used to determine the value of the stocks at the end of
the month by groups of materials and managers.
For this purpose, the initial balances from the beginning of the month
decrease the exits from the warehouse, and at the end of the month the stocks
from the store records are entered in the inventory register and are multiplied
by their price.
The physical stocks entered in this register must correspond to the
stock established by the warehouse records.
Quantitative-value method
In case of using this method at the place of storage, the quantitative
record is kept by categories of goods, and in the general accounting the
quantitative-value record.
This method has the following characteristics:

§ the entry and exit documents are first recorded quantitatively in the
warehouse records, which are kept at the storage places;
§ the same documents, grouped by input and output operations, are
recorded separately in brochures and handed over to the accounting
office;
§ the accounting office records on groups or subgroups of materials
and on places of consumption being evaluated the quantities at the
registration price and the establishment of the accounts in which the
respective operations are to be entered;
§ after the processing of the data from the documents, the materials
are recorded quantitatively and in value in the analytical accounts
sheets opened on the types of materials and places of storage;
§ the centralizing of materials is completed based on the entries in the
accounting records of the entries (daily) and the exits (monthly).
The verification of the concordance between the data recorded in the

synthetic and analytical accounts of materials and materials is performed at the
end of the month by scoring between the quantities recorded in the warehouse
records with those of the analytical account sheets in the accounting, drawing
up balances for the verification of the analytical accounts.
The global-value method

This method consists in keeping the records only in value, both at
the level of management and in accounting. And in this case, periodically, the
consistency of the records from the records of the management with those of
the accounting is checked.
The warehouse records are replaced by the Management Register in
which daily entries and exits are valued, based on the supporting documents
and the balance is established at the end of the day.
The daily management report is drawn up in two copies: one of them
together with the supporting documents is sent to the accounting department
where the legality and the correctness of the documents recorded in relation to
the register, the prices and the evaluation of the calculations are verified, and
after the correctness is ascertained and the records in the analytical accounting
file of each manager.
The control of the records from the records of the managers and
accounting is done periodically by comparing the balances in the management
report and the accounting file.
This method is mainly applied to the record of goods in retail
companies.

STOCK ACCOUNTING
,QSXWV
..

6XSSOLHU
3
0#
1RWLFH MRXUQDO

2

."*

3URGXFĠLRQ !))
$YL]
@

2

2XWSXW
2
VV
3
0#
' ,
3=
/

' 2
The exits of the goods from the heritage unit can have the following
destinations:
- the sale with full payment in cash that is realized through different
forms;
- selling on the basis of the documents issued by the seller, based on
the documents: Sales voucher, Sale goods bill (by management), Monitoring
and Management Report;
- sale of goods with the issuance of a voucher and registration in home
appliances, based on the voucher, the control band of the cash register, the
Monitor and the Management Report;
- selling with direct payment from the seller based on the documents:
Monetary, Management report;
- self-service sale based on the documents: Meal ticket, Monetary,
Management report;
- sale with home delivery through the order house, based on the
document: Delivery order order.
The cash receipts are subject to daily records in the cash register, in
the collection column.
- refunds to suppliers are based on the document Delivery note refund;
- price reductions are recorded by the special commission set up in the
inventory document for the price change;
- inventory losses (under management) due to force majeure are
recorded by a commission made up in particular by the Minutes of decrease;
- the inventory losses (in management) caused by responsible persons
are imputed with the imputation decision, the payment commitment taking

into account the size of the damage, the number of the guilty, the average
earnings of each culprit over the last six months, the number of days worked
by each culprit in the controlled period , profession, position, job.
The documents used to issue inventories of current assets in respect of
consumables are: Consumer voucher and Consumer limit sheet.
The material values sent for processing to third parties are issued on
the basis of the Delivery Provision, the Notice accompanying the goods on
which the mention “for processing to third parties” is made.
Regarding the processed materials, the return is checked if the quantity
processed properly received in relation to the consumption norms has been
received, and on the reception documents, for the correct record, the mention
“processing” is made. Delivery of goods and finished products to third parties
is made on the basis of the tax invoice. The warehouse record is an operational
record document of the warehouse (warehouse) and is prepared separately for
each assortment of stocks.
The documents referring to the material values entered in the
patrimonial unit (invoices, accompanying notices, entry-receipt note, etc.)
after registration in the warehouse records, are delivered to the supply service.
After verification, approval and registration in the technical-operative
record of the supply of these documents, they are sent to the accounting
department within the deadlines established by the manager of the accounting-
financial department.
The primary documents for the exit of stocks from deposits are
delivered directly to the accounting department. In connection with the
operations of entering and leaving the goods in and from the patrimonial unit,
the obligations stipulated by the law are retained:
- the material goods entered in the patrimony are recorded in suitable
documents and are operated in the records of the storage places;
- the goods received for processing in custody or in consignment are
received and recorded separately as entries in management;
- the material goods that are being supplied or arrived but not received
are recorded separately in accounting as an entry into the patrimony;
- the goods arrived without invoices are recorded as entries in
management, based on the reception and the accompanying documents;
- the goods delivered, but not invoiced, are recorded as management
outputs, based on the documents confirming the exit from management.
When leaving the assets or removing them for consumption, the
stocks are evaluated and their decrease in management is recorded at their
entry value.

The fundamental problem of the records at the exit of the purchased
or manufactured stocks is that of the price used to evaluate the outgoing lots.
If, during the course of the activity, the same types of material
goods, goods, packaging are purchased at different prices, for evaluating the
accounting of outgoing or consumed stocks, based on the value of the entry, the
international regulations and standards recommend the following evaluation
methods : the weighted average cost method (CMP); first entry method -
first exit (FIFO); last entry method - first exit (LIFO); specific identification
method.
Weighted average cost method (CMP)

The weighted average unit cost is calculated as the ratio between the
total value of the initial cost (Si) plus the total value of the inputs (Vi) and the
quantity existing in the initial stock (Qs) plus the quantities entered (qi).
$ A
5/L
J ¦ K
The CMP method can /5/
=
be applied in two variants:
- updating the weighted average unit cost after each entry;
- periodic updating of the weighted average unit cost, either monthly
or at other periods which, in principle, do not exceed the average storage
duration.
We exemplify the calculation of the weighted average cost using the
following data:
Table no. 1
Nature of the
Date Quantity Unit price Value
operation
01.01 Initial stock 1.000 10 10.000
02.03 Outputs -200 X X
04.09 Inputs 1.000 15 15.000
05.10 Outputs -1.100 X X
08.11 Inputs 2.000 20 40.000
10.12 Outputs -1.300 X X
14.12 Final stock 1.000 X X
Note: CMP variant after each change. The data is conventional.
The outputs are evaluated with the last weighted average cost,
obtained by the formula:


$ A
5/L
J K

Si = the previous stock evaluated at the previous weighted average
cost (old average price).
By applying this variant the following output values are obtained:
Table no. 2
Movements Stock
Date Quantity CMP price Value Quantity CMP price Value
01.04 - - - 1.000 10 10.000
02.03 -200 10 -2.000 800 10 8.000
04.08 -100 10 -1.000 700 10 7.000
04.09 +1.000 15 +15.000 1.700 12,9412 22.000
05.10 -1.100 12,9412 -14.235, 32 600 12,9412 7.764,680
07.10 -300 12,9412 -3,882,360 300 12,9412 3.882,360
08.11 +2.000 20 +40.000 2.300 19,0793 43.882,36
10.12 -1.300 19,0793 -24.800,09 1.000 19,0793 19.079,27
The data is conventional.
CMP update variant depending on the average storage time. The

duration of a rotation is determined:
K
' L
J
where:
=
Dr = duration of a rotation;
Qi = input quantities;
Qs = average stock.
The weighted average cost of supplies is:

2--- B---- 22---
5/L 0?????
--- --- ?---
$

0??????,---O0?????.
The final stock is valued at 18,333,333 lei (1,000 × 18.33333 lei).
This value is different from the one from the previous version, being
smaller.
By the variant of the periodic update of the CMP, under the conditions
of the price increase, by inflation, the price of valuation of the final stock is
lower than the last supply price, so that the value of the outputs will be higher

than in the first variant, appropriately influencing the operating expenses and
the results. financial.
First-in-first-out (FIFO) method

According to this method, the goods left from the management are
evaluated at the cost of purchase of the first lot entered, respectively of the item
that is older in stock. As the lot runs out, the inventories out of management
are evaluated at the purchase cost of the next lot, in chronological order.
Taking the data from the following table as an example, applying the
FIFO method results in the following evaluation of outflows and stocks.
Table no. 3
Movements Stock
Date Quantity Price Value Quantity Price Value
01.02 - - - 1.000 10 10.000
02.03 -200 10 -20.000 800 10 8.000
04.08 -100 10 -1.000 700 10 7.000
04.09 +1.000 15 +15.000 700 10 7.000
1.000 15 15.000
05.10 -
1.100 10 -7.000 600 15 9.000
-700 15 -6.000
-400
07.10 -300 15 -4.500 300 15 4.500
08.11 +2.000 20 +40.000 300 15 4.500
2.000 20 40.000
10.12 - 15 -4.500
1.300 20 -
300 20.000 1.000 20 20.000
-
1.000
The data is conventional.
By this method the outputs are estimated at the input value, in the
order of the lots entering the management.
Last Input - First Output Method (LIFO)

The exits are evaluated at the cost of the last lot entered, respectively
of the article that is the most recent.
After the last batch is exhausted, the outgoing quantities will be
evaluated at the cost of the previous batch.

Table no. 4
Movements Stock
Date Quantity Price Value Quantity Price Value
01.01 - - - 1.000 10 10.000
02.03 -200 10 -20.000 800 10 8.000
02.03 -200 10 -2.000 800 10 8.000
04.08 -100 10 -1.000 700 10 7.000
04.09 +1.000 15 +15.000 1.700 - -
- - - 700 10 7.000
- - - 1.000 15 15.00
05.10 -1.100 - - - - -
-1.100 15 -15.000 - - -
-100 10 -1.000 600 10 6.000
07.10 -300 10 -3.000 300 10 3.000
08.11 +2.000 20 20.000 2300 - -
300 10 3.000
2.000 20 40.000
10.12 1.300 20 - 1.000 - -
26.000 300 10 3.000
700 20 14.000
The data is conventional
From the comparative analysis of these methods it is observed:

Table no. 5
Costs Method
Cost of goods in stock at 01.01 10.000 10.000 10.000
Cost of purchased goods +55.000 +55.000 +55.000
Cost of goods left -45.920,07 -45.000 -48.000
Cost of goods in stock 31.12 19.079,27 20.000 17.000
FIFO and LIFO methods give extreme results, the first evaluating
the final stock at the last purchase cost - higher - makes the outputs have a
lower value than the value determined in the LIFO method. Through the CMP
method, calculated after each operation, the assessments are located in size,
between the values given by the other two methods, while, by calculating
the weighted average cost at the end of the month, an extreme result will be
obtained (maximizing the value of the outputs).
In a period characterized by rising prices, the LIFO variant is the one
that achieves a better correspondence between the latest revenues and costs; In
contrast, the FIFO variant associates the income obtained with the costs with
the highest seniority. In Romania, the LIFO variant is admitted as an accounting
method but, as the rules for determining the fiscal result restrict its use by
taxpayers, the application of this method is not frequent. The problems raised
by using the LIFO method lead to: undervaluation of stocks in the balance
sheet; decrease of the actual physical volume of the final stocks; the high level
of costs incurred by the introduction and operation of the system (method).

Standard cost method
The enterprises, in the context of internal management accounting,
can determine pre-determined costs and prices to evaluate inventories, using
standard costs (prices). Basically, these costs can be pre-calculated costs or
average costs from a previous period.
In the case of using this method of valuation, the goods are fixed, in
advance, the fixed costs of registration with which to evaluate and record the
inputs and outputs. The differences between the registration cost (standard)
and the actual purchase or production costs are highlighted in distinct costs.
For example, the „X” merchandise is considered in March, when the stocks
were evaluated as follows:
- March 1: Si 3,000 kg at the purchase cost 10 lei / kg.
- March 5: entry 5,000 kg at the purchase cost 10.5 lei / kg.
- March 9: sale 4,000 kg.
- March 14: entry 6,000 kg at the cost of purchase 11 lei / kg.
- March 20: 3,500 kg sale;
- March 28: sale 4,500 kg;
- March 31 St. 2,000 kg.
If for the „X” merchandise the fixed price is 10 lei / kg, the cost sheet
is as follows:
Stock sheet - Goods: X, on March a.c .:
Table no. 6
Inputs Outputs Stock
Date Operation Q P V Q P V Q P V
01.03 Si - - - - - - 3.000 10 30.000
05.03 Input 5.000 10 50.000 - - - 8.000
The differences were recorded between the purchase costs and the
standard cost, which were highlighted separately. These differences are
distributed at the end of the month on the value of the goods issued and on
the existing stock, with the help of the coefficient of distribution of the price
differences. The share of the price differences related to the outputs will be
calculated by multiplying the value of the outputs by the calculated coefficient.
The differences distributed to the outputs correspond to the stocks existing at
the end of the month. If a company manufactures a smaller number of (high
value) products and one can know with certainty what product each item in the
stock was included in, the specific identification method can be adopted.
Taxation and profitability are the main factors that determine the
adoption of one method or another, because the evaluation of the quantity of
stocks at the end of the period is the key that leads to the overestimation or
underestimation of the profit.

Conclusions
The ERP system is a method used in resource planning in order to
carry out a profitable activity. Therefore, the conclusion that emerges is that the
methods used must first be carefully analyzed, so that all the aspects that can lead
to higher profitability can be identified. The indicators calculated on the basis of
these ways of ensuring the stocks needed for production are very important in the
context of flow technologies, since at the time of each period the stocks must be
sufficient, thus understanding neither too large nor too low, taking into account
the technological process used by the company. business that adopts this resource
planning system using the Enterprise Resorts Planning system. This concept is
widely used and also has its place in the Romanian economy.
References
1. Ambos, T.C., Andersson, U., Birkinshaw, J.M. (2010). What are the consequences
of initiative-taking in multinational subsidiaries?. Journal of International Business
Studies, 41 (7), 1099 – 1118
2. Anghel, I. (coordonator) (2016). Analiza şi evaluare economico-financiară. Studii
de caz, Editura ASE, Bucureşti
3. Anghel, M.G. (2015). Contabilitate publică. Teorie şi monografii contabile. Note
de curs, Editura Artifex, Bucureşti
doua, revizuită și adăugită, Editura Economică, Bucureşti,
5. Anghelache, C., Anghelache, G.V., Gheorghe, M., Marinescu, R.T., Bichir, V.
(2011). Accounts of Institutional Units, International Symposium „Economic –
financial crisis and urgency of reform”, Editura Artifex, pp. 122-136
6. Calota, T.O. (2015). Contabilitate. De la teorie la practică. Metodă si modelare,
Editura Universitară, Bucureşti
7. Coman, F. (2009). Contabilitate financiară şi fiscalitate, Editura Economică, Bucureşti
8. Conforto, E.C., Amaral, D.C. (2010). Evaluating an agile method for planning and
controlling innovative projects. Project Management Journal, 41 (2), 73-80
9. Feleagă, N., Feleagă, L. (2012). Contabilitate financiară. O abordare europeană și
internațională, ediția a doua. Volumul 1 - Contabilitate financiară fundamentală,
Editura Economică, București
10. Manolopoulos, D. (2018). Entrepreneurship and Multinational Subsidiaries’
Performance in an Era of Financial Crisis and Economic Uncertainty. Journal of
East-West Business, 1-18
12. Turner, R, Ledwith, A., Kelly, J. (2010). Project management in small to medium-
sized enterprises: Matching processes to the nature of the firm. International
Journal of Project Management, 28 (8), 744-755

Revista Romana Statistica Supliment 8 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Romana Statistica Supliment 8 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REVISTA ROMÂNĂ DE STATISTICĂ SUPLIMENT

SUMAR / CONTENTS 8/2019

ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONȚINUTUL ȘI ROLUL ANALIZEI

EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII INDUSTRIALE ÎN ROMÂNIA ÎN ANUL 2019 ÎN

SĂRĂCIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZARII 61

SEMNIFICAȚIA DETERMINĂRII PREVIZIUNII TREZORERIEI

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 3

4 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Metodologie, date, rezultate și discuții

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 5

6 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 7

8 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 9

10 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 11

Din punct de vedere ﬁnanciar, numai producția vândută este

12 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Consumația exercițiului provenind de la terți corespunde cu noțiunea

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 13

Rezultatul exploatării reprezintă rezultatul degajat din activitatea

14 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Rezultatul curent al exercițiului este aferent oprațiilor de exploatare

Rezultatul extraordinar se calculează în mod independent de celelalte

Mărimea rezultatului extraordinar constituie o informație importantă,

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 15

Rezultatul net al exercițiului este rezultatul care urmează să ﬁe supus

16 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Această rată de rentabilitate reﬂectă performanța economică a

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 17

18 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 19

20 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 21

Methodology, data, results and discussions

22 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 23

24 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 25

26 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 27

In determining this management balance we note the following

28 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

From a ﬁnancial point of view, only the production sold is generating

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 29

The consumption of the exercise from third parties corresponds to

30 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 31

The extraordinary result is calculated independently of the other

32 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

The size of the extraordinary result is important information, especially

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 33

34 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

The indicators presented above are useful and effective tools of

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 35

36 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 37

Metodologie, date, rezultate și discuții

38 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019

Indicii producţiei industriale

B = serie brută; C = serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2019 39

40 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2019