NUME SI PRENUME:SERCAN MELIS ALEYNA

ANUL:III
SPECIALIZAREA:ROMANA-TURCA

Problematica autenticității din perspectiva construcției de

personaj în romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu

Romanul lui Camil Petrescu dezvăluie o structură diegetică complexă, pe care o impune după
modelul proustian, reușind totodată să depășească acest canon. Acest eseu își propune să trateze
problematica autenticității din perspectiva construcției personajelor, utilizând ca structuri
argumentative conceptele de naratologie furnizate de Lintvelt.
Conceptul de autenticitate reprezinta esența creației camil petresciene și are în vedere
filtrarea realității prin propria conștiință, capabilă de a surprinde calitatea devenirii și quidditatea
experienței apogetice. Problematica autenticității este reconstituită din perpectiva
substanțialismului și are ca scop obținerea adevărului esențializat.
Structura narativa a romanului dezvăluie un tip de narațiune homodiegetică, în conformitate
cu canonul proustian.
Instanța auctorială este cea care construiește scenografia discursului literar și reprezintă un
alter-ego al autorului concret. Aceasta instanță se materializează în text prin notele de subsol ce au
valoare explicativă și prin cel de-al doilea Epilog. Din însemnările paratextuale aflăm încă de la
început că această instanță este un scriitor ce tocmai scrie un roman pe care îl unicizează prin
sintagma dosar de existențe. Mai mult de atât, scriitorul este și un dramaturg cunoscut, ce are piese
puse în scenă la Teatrul Național și se dovedește a fi un teatrolog excelent cu vaste cunoștințe în
domeniu; notele de subsol numeroase abundă în informații despre actori, cronici si piese de teatru.
De asemenea, romancierul frecventează cercuri culturale elitiste și este informat cu privire la
discuțiile din Parlament.
Cele patru texte cu valență de dosare de existență constituie substanța epică a romanului,
dezvăluie patru biografii ce dovedesc a avea legături comune și au din punct de vedere formal,
bineînțeles, forma unei structuri homodiegetice. Aceste texte cu valoare de macrosecvențe narative
sunt: epistolarul doamnei T., jurnalul lui Fred Vasilescu, istoria Emiliei si epistolarul lui Ladima.
Conform lui Lintvelt, narațiunea homodiegetică presupune ca unul si același personaj să
îndeplinească o dublă funcție: ca narator (eu - narant) își asumă nararea povestirii, iar ca actor (eu -
narat) joaca un rol în istorie. Această suprapunere dintre eul – narant și eul – narat are consecințe la
nivelul perspectivei narative, a viziunii și a focalizării. Doamna T, Fred Vasilescu și Ladima (care, deși
absent, oferă material epic prin scrisori) narează la persoana întâi experiențe trăite și filtrate în
conștiință.
Tipul de viziune aferent acestei suprapuneri este cel împreună cu (conform lui Genette), ceea
ce înseamnă că naratorul deține tot atâtea informații ca personajul. Acestei viziuni îi corespunde
focalizarea internă, ce desemnează o perspectivă narativă ce se situează într-un actor în interiorul
povestirii.
Confesiunile doamnei T. reprezintă prima macrosecvență narativă și sunt oferite
romancierului dupa insistențele acestuia. Inițial instanța auctorială îi propune doamnei T. un rol în
piesa de teatru Act venețian, pe care aceasta îl refuză. Acceptă totuși sa îi furnizeze material pentru
viitorul roman sub forma unor epistole, scriind sincer până la confesiune. Asfel doamna T. devine
narator și personaj, transcriind povestea de iubire a lui D, o experiență nefertilă însă, ce nu aduce în
discuție momentele apogetice ale existenței sale.
Totuși, în epistole este menționat un misterios X, obiectul pasiunii sale, ce stârnește interesul
instanței auctoriale.
Cea de-a doua macrosecvență narativă, jurnalul lui Fred Vasilescu denumit Într-o după -
amiază de august încadrează istoria Emiliei, care, la rândul ei, încadrează ultima macrosecvență
narativă, epistolarul lui Ladima.
Printr-o strategie de persuadare, naratorul îl contactează pe Fred Vasilescu, aratându- se
interesat de povestea Emiliei, însă este convins ca viitorul jurnal va ascunde confesiuni autentice și
experiențe apogetice. Acest jurnal este menit să explice si sa completeze confesiunea doamnei T.
Ceea ce apare ca inedit este epistolarul lui Ladima, o întreagă colecție de scrisori aranjate si
sortate de Valeria, sora Emiliei, pe care Fred Vasilescu le citește cu interes, memorând evenimente la
care fusese și el prezent și care provoacă, mai mult de-atât, devenirea lui Fred. Prin lectura scrisorilor
și legătura cu doamna T., Fred devine o conștiință reflexivă, capabilă să interogheze propriile
experiențe. Acest mod de construcție a personajului argumentează problematicii autenticității, pe
care romanul o tratează exhaustiv.
Doamna T. , Ladima si Fred Vasilescu sunt personaje rotunde, care evolueaza de-a lungul
diegezei, au conștiință lucidă și analitică, sunt capabile de a substanțializa și de a surprinde esența
existenței.
Doamna T., proprietara unui magazin de mobilă cubistă se remarcă prin modestie și
sinceritate – scrisorile acesteia au un aspect linear și trădează doar o singură mare pasiune, cea
pentru Fred. Vorbind mai mult despre ceilalți, doamna T. nu se impune ca centru al interesului și
manifestă un refuz categoric pentru atitudinea exhibată. Spațiul intim – camera acesteia este menit
să îi completeze imaginea: „în odaia de dormit, varuită alb și cu vreo două dungi aurii, nu e decât
divanul alb, scăzut și vast, tabloul de Luchian, ceasornicul și la căpătâi o masuță albă pentru becul cu
abajur de faianță ca să pot ceti seara. Încolo nimic, nici covoare pe parchetul lucios ca o oglindă de
stejar, nici o mobilă de-a lungul pereților goli [...] nici draperii la fereastră – nu e nici un pericol de
vecini – de poate năvăli lumina prin amândouă ferestrele, așa că, dimineața înainte de a trece în
camera de baie, iau mai întâi, respirând puternic, o adevarată baie de lumină.” Doamnei T. îi plăceau
așadar lucrurile simple, curate și modeste. Se dovedește a fi, de asemenea, un personaj rafinat și
intelectual, citind cărți variate, nu numai despre arhitectură, ci și despre istorie, sociologie, medicină.
Ea însăși se descrie: „Îmi place lumina...apoi pământul...cartea...rochia...fructele...zăpada...tot ce e
neprefăcut...net.”
Fred Vasilescu, cel mai complex și autentic personaj al romanului, obiectul pasiunii
doamnei T. , se descoperă pe sine într-o după-amiază de august în casa demimondenei Emilia, citind
scrisorile lui Ladima. Pentru ceilalți nu este decât un sportiv și un milionar incult, însă asta se
dovedește a fi mult mai mult de atât – scrisorile lui Ladima îi dezvăluie un tip de existență pe care nu
o mai trăise până atunci. Fred înțelege astfel ce înseamnă pasiunea unei trăiri, sensibilitatea și
experiența apogetică – așa își explică iubirea pe care Ladima i-o purta necondiționat Emiliei.
În relația cu doamna T, Fred este inconstant și contradictoriu, o urmărește mânat de gelozie
la Techirghiol, deși refuză sa reia relația cu aceasta, iar în final renunță la pasiunea sa definitiv,
lasându-i totuși testamentul.
Demodatul Ladima îi scrie scrisori de dragoste cu mare încărcătură emoțională Emiliei,
utilizând repetiții și reveniri, indici ai autenticității la nivelul de construcție a discursului.
Destinul lui Ladima este similar cu cel al lui Fred Vasilescu – Ladima se sinucide lăsând o
scrisoare doamnei T, iar Fred moare într-un accident aviatic, simbolic pentru năzuința sa spre
absolut, cu gândul la aceeași doamnă T.
Asupra lui Ladima, perpectivele personajelor sunt diferite. Astfel, Fred Vasilescu îl consideră
inteligent, serios ca un profesor universitar, demodat, însă cu preocupări culturale deosebite. În
contrast, pentru Emilia, Ladima reprezintă doar un gazetar banal care o iubește, mult prea bătrân și
urât pentru a îi stărni interesul, dar tocmai această diferență dintre cei doi marchează personalitatea
deosebită a lui Ladima.
La nivelul temporalității narative, analepsele declanșează fluxul memoriei involuntare sau
voluntare, iar jurnalul lui Fred oferă material epic prin amintirile acestuia despre prima întălnire cu
Ladima la Techirghiol, care urma să se sfârșească cu un duel, despre doamna T. și legătura celor doi,
dar și despre multele întâlniri cu Ladima, care îi apar lui Fred într-o lumină diferită și îl fac capabil sa
deceleze sensul adevărat al evenimentelor. Durata interioară se dilata, iar personajul este capabil să
rememoreze o istorie complexă într-o singură dupa-amiază de august.
Planul verbal corespunzător naratorului homodiegetic are în vedere povestirea la persoana I,
iar mijlocul de expunere preferat este monologul. Totuși, în scrisorile doamnei T. și în jurnalul lui
Fred apar inserții dialogale. Sunt utilizate așadar toate cele trei stiluri: direct, indirect și indirect –
liber.
Spațiul de desfășurare al istoriilor este în cea mai mare parte Bucureștiul cosmopolit, un
spațiu urban în care doamna T. și Fred Vasilescu se remarcă, fiind posesori ai unor locuințe moderne,
în conformitate cu spiritele acestora. Doamna T. apreciază arta, mobila veche și clădirile vechi, iar lui
Fred îi plac locuințele simple cu aspect modernist și mobilă cubistă.
Un alt spațiu semnificativ pentru desfășurarea istoriei este Techirghiolul, un loc monden unde
își petreceau o parte din timp cei din clasa socială înstărită a Bucureștiului.
În ceea ce priveste relațiile dintre instanța auctorială și personaje, aceasta își asumă inițial
funcția de agent manipulator, stabilit doua contracte cognitive – unul cu doamna. T și unul cu Fred
Vasilescu, contacte ce îi vor furniza material pentru viitorul roman. Instanța auctorială își asumă, de
asemenea, și funcția explicativă (evidențiată prin comentariile paratextuale), precum și funcția
explicativă și funcția evaluativă. În final, când înmânează doamnei T. jurnalui lui Fred, pentru a o
ajuta să îi dezlege taina, acesta își asumă funcția de agent.
Naratorii – personaje preiau o serie de funcții precum funcția explicativă (aceștia furnizează
explicații cu privire la evenimente ale istoriei), funcția evaluativă ( are în vedere epitetele,
comparațiile și comentariile prin care naratorii pronuntă judecăți intelectuale sau morale asupra
evenimentelor istorisite sau asupra altor personaje – de exemplu paginile ample de comentarii ale
lui Fred cu privire la Emilia), funcția emotivă (naratorii își manifestă emoții cu privire la ceea ce
istorisesc – această funcție se observă cu precădere în epistolele lui Ladima și în jurnalul lui Fred).