Problematica autenticității din perspectiva construcției de personaj în romanul Patul lui Procust de

Camil Petrescu
Romanul lui Camil Petrescu dezvăluie o structură diegetică complexă, pe care o impune după
modelul proustian, reușind totodată să depășească acest canon. Acest eseu își propune să trateze
problematica autenticității din perspectiva construcției personajelor, utilizând ca structuri
argumentative conceptele de naratologie furnizate de Lintvelt.
Conceptul de autenticitate reprezinta esența creației camil petresciene și are în vedere filtrarea
realității prin propria conștiință, capabilă de a surprinde calitatea devenirii și quidditatea experienței
apogetice. Problematica autenticității este reconstituită din perpectiva substanțialismului și are ca
scop obținerea adevărului esențializat.
Structura narativa a romanului dezvăluie un tip de narațiune homodiegetică, în conformitate cu
canonul proustian.
Instanța auctorială este cea care construiește scenografia discursului literar și reprezintă un alter-ego
al autorului concret. Aceasta instanță se materializează în text prin notele de subsol ce au valoare
explicativă și prin cel de-al doilea Epilog. Din însemnările paratextuale aflăm încă de la început că
această instanță este un scriitor ce tocmai scrie un roman pe care îl unicizează prin sintagma dosar
de existențe. Mai mult de atât, scriitorul este și un dramaturg cunoscut, ce are piese puse în scenă la
Teatrul Național și se dovedește a fi un teatrolog excelent cu vaste cunoștințe în domeniu; notele de
subsol numeroase abundă în informații despre actori, cronici si piese de teatru. De asemenea,
romancierul frecventează cercuri culturale elitiste și este informat cu privire la discuțiile din
Parlament.
Cele patru texte cu valență de dosare de existență constituie substanța epică a romanului, dezvăluie
patru biografii ce dovedesc a avea legături comune și au din punct de vedere formal, bineînțeles,
forma unei structuri homodiegetice. Aceste texte cu valoare de macrosecvențe narative sunt:
epistolarul doamnei T., jurnalul lui Fred Vasilescu, istoria Emiliei si epistolarul lui Ladima.
Conform lui Lintvelt, narațiunea homodiegetică presupune ca unul si același personaj să
îndeplinească o dublă funcție: ca narator (eu - narant) își asumă nararea povestirii, iar ca actor (eu -
narat) joaca un rol în istorie. Această suprapunere dintre eul – narant și eul – narat are consecințe la
nivelul perspectivei narative, a viziunii și a focalizării. Doamna T, Fred Vasilescu și Ladima (care, deși
absent, oferă material epic prin scrisori) narează la persoana întâi experiențe trăite și filtrate în
conștiință.
Tipul de viziune aferent acestei suprapuneri este cel împreună cu (conform lui Genette), ceea ce
înseamnă că naratorul deține tot atâtea informații ca personajul. Acestei viziuni îi corespunde
focalizarea internă, ce desemnează o perspectivă narativă ce se situează într-un actor în interiorul
povestirii.
Confesiunile doamnei T. reprezintă prima macrosecvență narativă și sunt oferite romancierului dupa
insistențele acestuia. Inițial instanța auctorială îi propune doamnei T. un rol în piesa de teatru Act
venețian, pe care aceasta îl refuză. Acceptă totuși sa îi furnizeze material pentru viitorul roman sub
forma unor epistole, scriind sincer până la confesiune. Asfel doamna T. devine narator și personaj,
transcriind povestea de iubire a lui D, o experiență nefertilă însă, ce nu aduce în discuție momentele
apogetice ale existenței sale.
Totuși, în epistole este menționat un misterios X, obiectul pasiunii sale, ce stârnește interesul
instanței auctoriale.
Cea de-a doua macrosecvență narativă, jurnalul lui Fred Vasilescu denumit Într-o după - amiază de
august încadrează istoria Emiliei, care, la rândul ei, încadrează ultima macrosecvență narativă,
epistolarul lui Ladima.
Printr-o strategie de persuadare, naratorul îl contactează pe Fred Vasilescu, aratându- se interesat
de povestea Emiliei, însă este convins ca viitorul jurnal va ascunde confesiuni autentice și experiențe
apogetice. Acest jurnal este menit să explice si sa completeze confesiunea doamnei T.
Ceea ce apare ca inedit este epistolarul lui Ladima, o întreagă colecție de scrisori aranjate si sortate
de Valeria, sora Emiliei, pe care Fred Vasilescu le citește cu interes, memorând evenimente la care
fusese și el prezent și care provoacă, mai mult de-atât, devenirea lui Fred. Prin lectura scrisorilor și
legătura cu doamna T., Fred devine o conștiință reflexivă, capabilă să interogheze propriile
experiențe. Acest mod de construcție a personajului argumentează problematicii autenticității, pe
care romanul o tratează exhaustiv.
Doamna T. , Ladima si Fred Vasilescu sunt personaje rotunde, care evolueaza de-a lungul diegezei, au
conștiință lucidă și analitică, sunt capabile de a substanțializa și de a surprinde esența existenței.
Doamna T., proprietara unui magazin de mobilă cubistă se remarcă prin modestie și sinceritate –
scrisorile acesteia au un aspect linear și trădează doar o singură mare pasiune, cea pentru Fred.
Vorbind mai mult despre ceilalți, doamna T. nu se impune ca centru al interesului și manifestă un
refuz categoric pentru atitudinea exhibată. Spațiul intim – camera acesteia este menit să îi
completeze imaginea: „în odaia de dormit, varuită alb și cu vreo două dungi aurii, nu e decât divanul
alb, scăzut și vast, tabloul de Luchian, ceasornicul și la căpătâi o masuță albă pentru becul cu abajur
de faianță ca să pot ceti seara. Încolo nimic, nici covoare pe parchetul lucios ca o oglindă de stejar,
nici o mobilă de-a lungul pereților goli [...] nici draperii la fereastră – nu e nici un pericol de vecini –
de poate năvăli lumina prin amândouă ferestrele, așa că, dimineața înainte de a trece în camera de
baie, iau mai întâi, respirând puternic, o adevarată baie de lumină.” Doamnei T. îi plăceau așadar
lucrurile simple, curate și modeste. Se dovedește a fi, de asemenea, un personaj rafinat și
intelectual, citind cărți variate, nu numai despre arhitectură, ci și despre istorie, sociologie, medicină.
Ea însăși se descrie: „Îmi place lumina...apoi pământul...cartea...rochia...fructele...zăpada...tot ce e
neprefăcut...net.”
Fred Vasilescu, cel mai complex și autentic personaj al romanului, obiectul pasiunii doamnei T. , se
descoperă pe sine într-o după-amiază de august în casa demimondenei Emilia, citind scrisorile lui
Ladima. Pentru ceilalți nu este decât un sportiv și un milionar incult, însă asta se dovedește a fi mult
mai mult de atât – scrisorile lui Ladima îi dezvăluie un tip de existență pe care nu o mai trăise până
atunci. Fred înțelege astfel ce înseamnă pasiunea unei trăiri, sensibilitatea și experiența apogetică –
așa își explică iubirea pe care Ladima i-o purta necondiționat Emiliei.
În relația cu doamna T, Fred este inconstant și contradictoriu, o urmărește mânat de gelozie la
Techirghiol, deși refuză sa reia relația cu aceasta, iar în final renunță la pasiunea sa definitiv, lasându-
i totuși testamentul.
Totuși, în epistole este menționat un misterios X, obiectul pasiunii sale, ce stârnește interesul
instanței auctoriale.
Cea de-a doua macrosecvență narativă, jurnalul lui Fred Vasilescu denumit Într-o după - amiază de
august încadrează istoria Emiliei, care, la rândul ei, încadrează ultima macrosecvență narativă,
epistolarul lui Ladima.
Printr-o strategie de persuadare, naratorul îl contactează pe Fred Vasilescu, aratându- se interesat
de povestea Emiliei, însă este convins ca viitorul jurnal va ascunde confesiuni autentice și experiențe
apogetice. Acest jurnal este menit să explice si sa completeze confesiunea doamnei T.
Ceea ce apare ca inedit este epistolarul lui Ladima, o întreagă colecție de scrisori aranjate si sortate
de Valeria, sora Emiliei, pe care Fred Vasilescu le citește cu interes, memorând evenimente la care
fusese și el prezent și care provoacă, mai mult de-atât, devenirea lui Fred. Prin lectura scrisorilor și
legătura cu doamna T., Fred devine o conștiință reflexivă, capabilă să interogheze propriile
experiențe. Acest mod de construcție a personajului argumentează problematicii autenticității, pe
care romanul o tratează exhaustiv.
Doamna T. , Ladima si Fred Vasilescu sunt personaje rotunde, care evolueaza de-a lungul diegezei, au
conștiință lucidă și analitică, sunt capabile de a substanțializa și de a surprinde esența existenței.
Doamna T., proprietara unui magazin de mobilă cubistă se remarcă prin modestie și sinceritate –
scrisorile acesteia au un aspect linear și trădează doar o singură mare pasiune, cea pentru Fred.
Vorbind mai mult despre ceilalți, doamna T. nu se impune ca centru al interesului și manifestă un
refuz categoric pentru atitudinea exhibată. Spațiul intim – camera acesteia este menit să îi
completeze imaginea: „în odaia de dormit, varuită alb și cu vreo două dungi aurii, nu e decât divanul
alb, scăzut și vast, tabloul de Luchian, ceasornicul și la căpătâi o masuță albă pentru becul cu abajur
de faianță ca să pot ceti seara. Încolo nimic, nici covoare pe parchetul lucios ca o oglindă de stejar,
nici o mobilă de-a lungul pereților goli [...] nici draperii la fereastră – nu e nici un pericol de vecini –
de poate năvăli lumina prin amândouă ferestrele, așa că, dimineața înainte de a trece în camera de
baie, iau mai întâi, respirând puternic, o adevarată baie de lumină.” Doamnei T. îi plăceau așadar
lucrurile simple, curate și modeste. Se dovedește a fi, de asemenea, un personaj rafinat și
intelectual, citind cărți variate, nu numai despre arhitectură, ci și despre istorie, sociologie, medicină.
Ea însăși se descrie: „Îmi place lumina...apoi pământul...cartea...rochia...fructele...zăpada...tot ce e
neprefăcut...net.”
Fred Vasilescu, cel mai complex și autentic personaj al romanului, obiectul pasiunii doamnei T. , se
descoperă pe sine într-o după-amiază de august în casa demimondenei Emilia, citind scrisorile lui
Ladima. Pentru ceilalți nu este decât un sportiv și un milionar incult, însă asta se dovedește a fi mult
mai mult de atât – scrisorile lui Ladima îi dezvăluie un tip de existență pe care nu o mai trăise până
atunci. Fred înțelege astfel ce înseamnă pasiunea unei trăiri, sensibilitatea și experiența apogetică –
așa își explică iubirea pe care Ladima i-o purta necondiționat Emiliei.
În relația cu doamna T, Fred este inconstant și contradictoriu, o urmărește mânat de gelozie la
Techirghiol, deși refuză sa reia relația cu aceasta, iar în final renunță la pasiunea sa definitiv, lasându-
i totuși testamentul.