Reactorul nuclear

Reactor nuclear

Schema simplificată a unui reactor nuclear

1. bară pentru oprire de urgență

2. bare de control
3. combustibil
4. protecție radiologică
5. ieșirea vaporilor
6. intrarea apei
7. protecție termică
Reactorul nuclear reprezintǎ o instalaţie complexǎ în care se desfǎşoarǎ
controlat, în regim critic, reacţia nuclearǎ de fisiune în lanţ. Un reactor
nuclear se compune din: zona activǎ, materialele de susţinere, reflectorul de
neutroni, barele de reglare şi control, fluidul de rǎcire şi blindajul de
protecţie biologicǎ a personalului care lucreazǎ în acest loc. De asemenea,
reactorul este prevǎzut cu o serie de canale de iradiere experimentalǎ, prin
care se introduc diferite ţinte ce se expun reacţiilor nucleare date. Reactorul
este format dintr-un ansamblu cilindric din oţel-inox (calandria) plasat într-o
structurǎ de beton placat cu oţel care asigurǎ protecţia termicǎ şi rǎcirea.
Calandria conţine apa grea ca moderator, mecanisme de control al
reactivitǎţii şi 380 canale de combustibil. Canalele de combustibil care
conţin combustibil şi apa grea folositǎ ca agent de rǎcire, sunt amplasate în
tuburi mai mari în calandria. Calandria este susţinutǎ de protecţii de capat
între zona acivǎ a reactorului şi zona de funcţionare a maşinii de încǎrcat
combustibil. Reactorul este încǎrcat cu uraniu natural sub formǎ de pastile
de UO2. Treizeci de pastile puse cap la cap sunt conţinute într-o teacǎ din
aliaj de zirconiu (Zircaloy) formând un element combustibil. Transmutaţiile
radioactive naturale precum şi reacţii nucleare produse artificial, prin reacţii
de fisiune nuclearǎ au ca rezultat degajarea unor mari cantitǎţi de energie pe
unitatea de masǎ a substanţei cu care reacţioneazǎ. Posibilitatea utilizǎrii
energiei nucleare s-a realizat o datǎ cu descoperirea fisiunii nucleare şi
procedeul obţinerii reacţiei în lanţ. Reacţia nuclearǎ continuǎ şi reglabilǎ se
realizeazǎ în reactori nucleari. În reactoare se utilizeazǎ . Condiţia necesarǎ
pentru decurgerea reacţiei nucleare în lanţ este masa suficientǎ de uraniu din
reactor. Neutronii care se formeazǎ în procesul reacţiei nucleare, pot ieşi prin
suprafaţa uraniului afarǎ şi participǎ la dezvoltarea reacţiei în lanţ. Pentru ca
tracţiunea se aceşti neutroni sǎ fie micǎ, în comparaţie cu volumul lui,
trebuie ca masa uraniului din reactor sǎ fie suficient de mare şi sǎ depǎşeascǎ
o anumitǎ masǎcriticǎ. Pe de altǎ parte, pentru ca reacţia sǎ nu decurgǎ prea
violent, trebuie reglat numǎrul de neutroni, nepermiţându-I sǎ creascǎ prea
mult. Aceasta se realizeazǎ printr-o absorţie a neutronilor termici
excedentǎri cu ajutorul unor elemente ca borul (B) şi cadmiul (Cd).
Reactoarele nucleare au trei tipuri de aplicații.

• Cea mai semnificativă aplicație comercială este producerea de energie

electrică sau de căldură (termoficare, procese industriale).
• O altă aplicație este propulsia navală (în special pentru scopuri militare).
• Există și reactoare nucleare pentru cercetare unde fascicolele de neutroni se
folosesc pentru activități științifice sau pentru producerea de radioizotopi
 destinați utilizărilor civile (medicină, industrie, cercetare), sau militare (arme
nucleare).

Istoric
Enrico Fermi și Leo Szilard, ambii de la University of Chicago, au fost primii care
au construit o pilă nucleară și au prezentat o reacție în lanț controlată, pe 2
Decembrie 1942. Primul reactor nuclear din SUA a fost utilizat pentru a produce
plutoniu pentru arma nucleară. Alte reactoare au fost folosite în propulsia navală
(submarine, nave militare).
Pe 20 Decembrie 1951, în SUA, a fost generat pentru prima dată curent electric
folosind fisiunea nucleară la Reactorul rapid experimental (EBR-1) localizat lângă
Arco, statul Idaho. Pe 26 Iunie 1954 a început să genereze curent electric reactorul
nuclear de la Obninsk. Alți reactori de putere au început să funcționeze la Calder
Hall în 1956 și Shippingport - Pennsylvania în 1957. Expresia optimismului față
de energia nucleară a fost celebra sintagma a lui Lewis Strauss, presedintele
USAEC “too cheap to meter” (prea ieftin să conteze).
Utilizarea comercială a energeticii nucleare începe cu reactorul prototip(PWR)
Yankee Rowe de 250 MWe pus în funcțiune de Westinghouse în 1960 și cu
reactorul (BWR) Dresden-1 de 250 MWe proiectat de General Electric și pus în
funcțiune în tot în 1960. În Canada a fost dezvoltat reactorul CANDU, prima
unitate fiind pusă în funcțiune în 1962. Franța a început dezvoltarea reactorului cu
gaz-grafit și a pus în funcțiune primul reactor comercial în 1959. Ulterior a
adoptat filiera PWR pe care o dezvoltă și în prezent. Uniunea Sovietică a pus în
funcțiune primul prototip comercial (grafit și apă în fierbere) de 100 MW la
Beloyarsk. Ulterior a dezvoltat filiera cu apă ușară cunoscută sub denumirea
VVER. Embargoul petrolier din 1973 a dat un puternic impuls energeticii
nucleare. Cel mai spectaculos program nuclear a fost cel francez cre totaliza 34
900 MWe. Pe lîngă SUA (20% din producția de electricitate), programe nucleare
importante au fost demarate în multe țări europene (Germania, Suedia, Spania,
Belgia, Italia, Elveția, Finlanda, Cehia) sau din Asia (Japonia, Coreea de sud). [2]

Stagnarea și declinul energeticii nucleare începe la sfârșitul anilor 70 și sunt

determinate de mai mulți factori:

• Descoperirea in Marea Nordului a uriașe cantități de gaze naturale ce au

reprezentat în Europa o alternativă energetică mai ieftină la energia nucleară;
• Detonarea armei nucleare de către India în 1964, reprezentând startul
proliferării nucleare în domeniul militar;
• Nașterea mișcării ecologiste ce se opunea în general construc ției de noi
reactoare;
• Introducerea în SUA a unui nou regim de autorizare pentru protecția
mediului care a făcut construcția de centrale nucleare neeconomică;
• Accidentele de la Three Miles Island (1979) și Chernobyl (1986) cu
consecințe impresionante pentru imaginea publică a energiei nucleare.

În ciuda problemelor din perioada anilor '80 și '90, energetica nucleară nu a

dispărut de pe piață. Dimpotrivă, a treia generație de reactoare nucleare a fost
dezvoltată în SUA (ABWR, System +), Franța (EPR), Canada (ACR), Rusia și
Coreea de Sud.
În anul 2001 a fost semnată carta Forumului Internațional pentru Generația IV
(GIF). Scopul acestei asociații este dezvoltarea a șase sisteme energetice nucleare
(reactoare termice: VHTR, SCWR, MSR și reactoare rapide: GFR, SFR, LFR)
până la nivel comercial pentru a putea fi construite în perioada 2015-2023 sau mai
târziu.

Componentele
Reactoarele nucleare de fisiune, indiferent de destinația lor, au următoarele
elemente comune:
Combustibilul nuclear Reacția de fisiune în lanț are loc în combustibilul nuclear.
Aproape toate reactoarele nucleare utilizează uraniul drept combustibil.
Reactoarele comerciale, cu câteva excepții, utilizează uraniul îmbogă țit 2-5% în
izotopul U235. Unele reactoare utilizează un combustibil ce conține pe lângă
uranium și plutoniu MOX), un alt element fisionabil. Combustibilul și structura
mecanică în care este acesta așezat formează zona activă (inima) reactorului.
Moderatorul Moderatorul este necesar pentru încetinirea neutronilor rezultați din
fisiune (neutron termici) pentru a le crește eficiența de producere a unor noi
reacții de fisiune. Moderatorul trebuie să fie un element ușor care permite
neutronilor să se ciocnească fără a fi capturați. Ca moderatori se utilizează apa
obișnuită, apa grea (deuterium) sau grafitul.
Agentul de răcire Pentru a menține temperature combustibilului în limite tehnic
acceptabile (sub punctual de topire) căldura eliberată prin fisiune sau prin
dezintegrarea radioactivă trebuie extrasă din reactor cu ajutorul unui agent de
răcire (apa obișnuită, apa grea, dioxid de carbon, heliu, metale topite, etc). Căldura
preluată și transferată de agentul de răcire poate alimenta o turbină pentru a genera
electricitate.
Barele de control Barele de control sunt realizate din material ce absorb neutronii
precum: borul, argintul, indiul, cadmiul si hafniul. Ele sunt introduse în reactor
pentru a reduce numărul de neutroni și a opri reacția de fisiune când este necesar,
sau pentru a regla nivelul și distribuția spațială a puterii din reactor.

Alte componente Unele reactoare au zona activă învelită cu un reflector care are
scopul de a returna neutronii ce părăsesc reactorul și a maximiza utilizarea lor
eficientă. Adesea agentul de răcire și/sau moderatorul au și rolul de reflector.
Zona activă și reflectorul sunt dispuse în interiorul unui vas rezistent la presiune
(vasul reactorului). Pentru reducerea nivelului radiațiilor produse prin fisiune,
zona activă este înconjurată de ecrane groase ce absorb radia țiile: beton, apă
obișnuită, plumb, etc. Controlul și reglarea funcționării reactorului se realizează
cu ajutorul a numeroase instrumente și sisteme de suport logistic care
monitorizează (urmăresc) temperatura, presiunea, nivelul de radiație, nivelul de
putere și alți parametri. Un reactor nuclear de fuziune încălzește combustibilul
compus din Deuteriu și Tritiu până acesta se transformă în plasmă foarte fierbinte
în care are loc reacția de fuziune. În exteriorul camerei în care se formează plasma
se află o manta din Litiu care absoarbe neutronii energetici din fuziune pentru a
produce combustibilul Tritiu. În manta neutronii produc și căldură care este
evacuată cu o buclă de răcire cu apă și transferată unui schimbător de căldură
pentru a produce abur. Aburul acționează o turbină producând electricitate.

Tipuri
Reactoarele nucleare se pot clasifica în funcție de tipul de reac ție nucleară folosit,
de materialele folosite la construcția instalației, de utilizarea energiei produse și
de stadiul de dezvoltare a tehnologiei.

• În funcție de reacția nucleară folosită reactoarele se clasifică în:

- reactoare de fisiune (cu neutroni termici sau cu neutroni rapizi)

- reactoare de fuziune

• În funcție de combustibilul nuclear folosit reactoarele se clasifică în:

- reactoare cu combustibil solid (oxid de uraniu, oxid plutoniu, oxid de toriu sau
combinații)
- reactoare cu combustibil lichid (săruri topite de uraniu sau de toriu)
• În funcție de moderatorul folosit reactoarele se clasifică în:

- reactoare cu apă ușoară;

- reactoare cu apă grea;
- reactoare cu moderator organic (PCB);
- reactoare cu grafit;
- reactoare cu elemente ușoare (Lif, BeF2);
- reactoare fără moderator (cu neutroni rapizi).

• În funcție de agentul de răcire folosit reactoarele se clasifică în:

- reactoare cu apă ușoară (sub presiune sau în fierbere);

- reactoare cu apă grea;
- reactoare cu gaz (heliu, bioxid de carbon, azot);
- reactoare cu metal lichid (sodiu, NaK, plumb, eutectic plumb-bismut, mercur)
- reactoare cu săruri topite (săruri cu fluor)

• În funcție de utilizare reactoarele se clasifică în:

- reactoare pentru producerea de energie electrică;

- reactoare pentru producerea de energie termică (căldură de proces, desalinizare,
producere de hidrogen, termoficare);
- reactoare pentru propulsie (nave, submarine );
-reactoare pentru producerea de radioizotopi prin transmutare (plutoniu, U233,
radioizotopi pentru uz medical sau industrial);
- reactoare de cercetare.

• În funcție de stadiul tehnologiei reactoarele se clasifică în:

- reactoare din generația I, primele prototipuri ( Shippingport, Magnox, Fermi 1,

Dresden);
- reactoare din generația II, proiectate înainte de 1990 (PWR, BWR, PHWR,
AGR, WWER);
- reactoare din generația III, modernizări ale reactoarelor din genera ția doi
(ABWR, APWR, EC-6, VVER 1000/392, AHWR-toriu)
- reactoare din generația III + , proiecte cu îmbunătățiri semnificative privind
securitatea si economicitatea (CANDU avansat, EPR, VVER 1200, APWR,
ABWR)
- reactoare din generația IV, în proiectare pentru a fi construite după 2030 (reactor
termic de foarte înaltă temperatură, reactor termic supercritic cu apă, reactor
termic cu săruri topite, reactor rapid răcit cu gaz, reactor rapid răcit cu sodiu,
reactor rapid răcit cu plumb).
Reactoarele comerciale
Reactorul cu apă sub presiune - PWR Reactorul cu apă sub presiune (PWR), cel
mai răspândit pe plan mondial, folosește apa ordinară ca moderator și agent de
răcire. Apa de răcire este menținută sub presiune ridicată pentru a nu fierbe în
interiorul vasului de presiune al reactorului și a circuitului primar. Căldura
preluată din zona activă este transferată unui schimbător de căldură unde se
produce aburul pentru acționarea turbinei și generarea de electricitate. Denumirea
rusească a acestui tip de reactor este VVER.
Reactorul cu apă în fierbere - BWR Reactorul cu apă în fierbere (BWR) apa
ordinară este folosită ca moderator și agent de răcire. Apa de răcire este men ținută
la o presiune mult mai scăută decât la PWR permițând fierberea în vasul
reactorului iar aburul este trimis direct la turbină pentru a genera energie electrică.
Absența generatorului de abur simplifică proiectul dar produce contaminarea
turbinei.
Reactorul cu apă grea sub presiune - PHWR Ca și la reactorul PWR, la acest
reactor agentul de răcire (apa grea) circulă prin generatori de abur unde energia
termică preluată din reacția de fisiune este trasferată apei ordinare care fierbe
producând abur. Reactorul PHWR are o structură particulară constând din vasul
moderatorului (CALANDRIA) menținut la presiune și temperatură scăzută, care
este străbătut de tuburi ce conțin combustibilul și prin care circulă apa grea de
răcire la presiune ridicată. Această structură cu tuburi conținând combustibilul ce
pot fi accesate individual permite schimbarea combustibilului fără oprirea
reactorului. Această caracteristică a reactorului îi crește disponibilitatea dar și
complexitatea operării.

Reactorul răcit cu gaz - GCR Reactoarele răcite cu gaz mai sunt folosite doar în
Marea Britanie. Există două tipuri ale acestui reactor: Magnox (cu uraniu natural)
și AGR (cu uraniu îmbogățit). Ambele folosesc bioxidul de carbon ca agent de
răcire și grafitul ca moderator. Având o structură similară cu CANDU ele pot fi
realimentate cu combustibil fără a fi oprite.
Reactorul RBMK Acronimul este din limba rusă și se referă la un reactor cu apă
în fierbere moderat cu grafit și având o structură cu tuburi de presiune similară cu
CANDU. Un astfel de reactor a explodat la Cernobâl cu consecin țele cunoscute.
Reactorul rapid - FBR Reactorul rapid funcționează pe baza reacției de fisiune
cu neutroni rapizi. Reacția de fisiune cu neutroni rapizi eliberează mai mulți
neutroni decât cea cu neutroni termici. Excesul de neutroni este folosit pentru
transmutarea U238 sau a Th232 în izotopi fisionabili (Pu239 respectiv U233 ). Din
acest motiv reactorii nu neutroni rapizi se mai numesc și reproducători (generează
mai mult material fisionabil decât consumă). Reactorii rapizi sunt răciți cu metale
topite (sodiu,plumb) sau gaze(Heliu).

Funcționarea reactorului cu fisiune

Funcționarea reactorului nuclear se bazează pe reacția de fisiune indusă de
neutroni prin care se eliberează energie, iar procesul poate fi controlat prin
controlul numărului de neutroni disponibili.
U235 + n → 2 fragmente de fisiune + 2 sau 3 neutroni + β, γ + energie
Deoarece neutronii eliberați prin fisiune pot induce alte fisiuni apare posibilitatea
perpetuării reacției (fisiune în lanț). În condiții optime reacția de fisiune se
menține la nivel constant și avem o reacție în lanț controlată.
Neutronii expulzați prin fisiune au o energie cinetică ce corespunde unei viteze de
circa 13 800 km/s (neutroni rapizi). Pentru a produce fisiunea uraniului
235neutronii trebuie să aibă energii mult mai mici, adică să fie în echilibru termic
cu mediul înconjurător (neutroni termici). Neutronii rapizi sunt încetiniți prin
ciocnirea cu atomii moderatorului. Hidrogenul (apa ușoară) cu masă egală cu cea
a neutronului ar părea cel mai bun moderator dar el poate absoarbe ușor neutronii
scăzând numărul lor. Deuteriul (apa grea) are avantajul că absoarbe mai pu țini
neutroni realizând mai ușor perpetuarea reacției în lanț.
În reactor numărul de neutroni este rezultatul competiției dintre procesul de
fisiune (care generează neutroni) și a procesesele neproductive de absorb ție în
materialele reactorului sau de scurgere în afara reactorului. Autoîntreținerea
reacției de fisiune depinde de vitezele proceselor menționate care determină
constanta de multiplicare:
keff = Viteza de producere/(viteza de absorbție în materiale+ viteza de scurgere
din reactor)
keff < 1 Numărul de neutroni scade în timp ș reactorul se oprește (reactor
subcritic). keff = 1 Reacție în lanț auto întreținută (reactor critic în stare
stațonară) keff > 1 Numărul de neutroni crește permanet (reactor supercritic).
Viteza de scurgere a neutronilor din reactor este invers proporțională cu mărimea
acestuia. Pentru a avea keff = 1 reactorul trebuie să aibă o dimensiune minimă
respectiv o masă critică.
Cinetica reactorului nuclear
În fizica reactorului nuclear se folosește noțiunea de reactivitate
ρ= 1 – 1/ keff (producția netă realativă de neutroni)
Reactorul nuclear funcționeze deobicei în stare staționară (ρ=0). Când se doreste
reducerea puterii reactorului sau oprirea se introduce reactivitate negativă, cu
ajutorul dispozitivelor absorbante de neutroni conținând bor, cadmiu sau
gadoliniu. La pornirea reactorului se introduce reactivitate pozitivă pentru scurt
timp, prin scoaterea dispozitivelor de absorbție a neutronilor. Neutronii produși
prin fisiune pot fi prompți sau întârziați. Pentru neutronii prompți intervalul de
timp dintre nașterea lor și absorbția într-o reacție de fisiune este de circa 0,9
milisecunde. Neutronii întârziați sut generați prin dezintegrarea beta a
fragmentelor de fisiune cu durate de viață cuprinsă între 0,2 și 50 secunde.
Neutronii întârziați au o mare influiență asupra evoluției puterii reactorului și
facilitează considerabil controlul acestuia. Dintre fragmentele de fisiune izotopul
Xe135 are un rol important în funcționarea reactorului nuclear deoarece are o
capacitate mare de a absoarbe neutronii termici. Acest izotop radioactiv este
produs prin dezintegrarea beta a I135 (timp de înjumătățire de 9,169 ore) și
dispare pe două căi: prin dezintegrare și prin absorbția unui neutron cu
transformarea în Xe136. La oprirea reactorului echilibrul dintre generarea și
consumul de Xe135 este perturbat deoarece dispare ruta de transformare în Xe136.
Rezultatul este descreșterea puternică a reactivității (otrăvirea cu Xenon) la circa
10 ore de la oprirea reactorului. Reactorul nu mai poate fi repornit decât după 35-
40 de ore, atunci când concentrația xenonului scade prin dezintegrare la nivelul
anterior opririi.
Prin fisiune o parte din masa atomului fisionabil se transformă în energie: -85%
sub formă de energie cinetică a fragmentelor de fisiune; - 15% ca energie cinetică
a neutronilor și particolelor β sau γ ; Energia cinetică se transformă în căldură care
trebuie evacuată din combustibil cu ajutorul agentului de răcire. Fragmentele de
fisiune sunt nuclee având masa egală cu circa jumătate din cea a uraniului care
sunt instabile și se dezintegrează radioactiv. Radioizotopii tipici rezultați din
dezintegrarea fragmentelor de fisiune sunt Cs137 și Sr90.
Deoarece prin reacția de dezintegrare se generează căldură (căldura de
dezintegrare) chiar și după oprirea reactorului ea trebuie evacuată permanent,
altfel combustibilul se supraîncăzește ducând la accident nuclear. Cantitatea
cumulată de energie generată în combustibil se numește grad de ardere și se
exprimă în MW.zi/tonă de Uraniu sau MW.oră/kg de Uraniu. Gradul de ardere
este o mărime invers proporțională cu consumul de combustibil exprimat în
Mg(U)/GW(e).
Pe lângă radioizotopii rezultați din fisiune în reactor are loc transmutarea U238 în
Pu239 prin reacția:
U238 +n → U239 → Np239 + β → Pu239 + 2 β
Plutoniul 239 este un izotop fisionabil și contribuie la producerea de energie. Prin
absorbții succesive de neutroni el se poate transfoema în Pu240 (nefisionabil) și în
Pu241 (fisionabil). Timpul de înjumătățire al Pu239 este 24 000 ani.
Tritiul, un radioizotop foarte mobil poate fi generat prin fisiune (1/10 000) precum
și prin absorbția unui neutron de către deuteriul din apa grea. Tritiul este un
emițător beta de joasă energie, radiația sa nu pătrunde prin piele, dar atunci când
este inhalat sau ingerat cu alimente sau apă prezintă pericolul iradierii interne.

Protectia mediului
Reactorul nuclear generează patru fluxuri de substanțe radioactive (deșeuri) care
pot afecta mediul:

• Combustibilul nuclear uzat ce conține majoritatea radioizotopilor generați

prin fisiune ;

• Deșeurile miniere și cele de la rafinarea uraniului conținând produșii de

dezintegrare ai uraniului;

• Eliberarea de radionuclizi în timpul funcționării (emisii gazoase și lichide);

• Eliberarea de mari cantități de radioactivitate în timpul accidentelor.

Pe lânga substanțele radioactive reactorul nuclear mai eliberează în mediu mari

cantități de căldură ce poluează termic apele sau atmosfera. Obiectivul principal al
gospodăririi deșeurilor radioactive este protejarea oamenilor și a mediului față de
acțiunea dăunătoare a radiațiilor nucleare. Aceasta se realizează prin izolarea sau
diluarea deșeurilor radioactive astfel încât concentrația oricărui radionuclid care
ajunge în biosferă să nu fie dăunătoare. Gospodărirea substanțele radioactive
(deșeuri) generate de reactorul nuclear se bazează pe trei principii:
• Concentrare și izolare;
• Stocare pentru dezintegrare;
• Diluare și dispersie.
Unele deșeuri slab radioactive lichide rezultate din operarea reactorului nuclear
sunt eliberate controlat în apele de suprafață cu condiția ca doza asociată să fie
doar o mică fracțiune din fondul natural. Reactorul nuclear eliberează în mediu
cantități mici de gaze radioactive (Kr85, Xe133, I131, tritium) în condiții
controlate. Cea mai dificilă problemă o reprezintă gospodărirea combustibilului
nuclear uzat care conține cea mai mare parte din radioactivitatea generată în
reactorul nuclear. O dificultate majoră o reprezintă timpul de înjumătățire extrem
de lung al anumitor radonuclizi: I129 (15,7 milioane ani), Tc99 (220 000 ani),
Np237 (2 milioane ani), Pu239 (24 000 ani). Prin urmare izolarea acestor deșeuri
față de biosferă impune dispunerea lor în structuri geologice de mare adâncime
unde are loc dezintegrarea radionuclizilor fără a afecta biosfera. Elementele
transuraniene din deșeurile radioactive pot fi separate și transformate prin
transmutare în alți radionuclizi cu timp de înjumătățire scurți, mai ușor de
gospodărit.

Bibliografie:

www.wikipedia.ro

IAEA-TECDOC-1544 – Nuclear power plants design characteristics,

Vienna, 2007

Alexandru Berinde – Elemente de fizica și calculul reactorilor nuclear,

Editura Tehnică, 1977

www.e-referate.ro

energyandnuclear.com