“Învăţător de oameni înseamnă acel care e gata oricînd

să înveţe şi are oricînd despre ce învăţa” N. Iorga

CURSUL DE PEDAGOGIE
A. OBIECTIVELE EDUCAŢIONALE GENERALE
Ele sunt definite la un nivel înalt de abstractizare şi consemnează aşteptările societăţii
Obiectivul educaţional major al şcolii constă în dezvoltarea liberă,
armonioasă a omului şi formarea personalităţii creative, care se poate
adapta la condiţiile de continuă schimbare ale vieţii
PROCESUL EDUCATIV
Noţiunea „educaţie” vine de la latinescul „educo,- are” şi înseamnă a conduce pe om, cu metode
adecvate, spre o ţintă. Educaţia se deosebeşte de dresaj pentru că are în vedere sufletul cu toate funcţiile lui : raţiune,
voinţă şi sentiment, pe cînd dresajul se adresează doar instinctului.
Educaţia a apărut odată cu omul, este fundamentată pentru el fiindcă numai prin ea omul devine om.
„ Nu există artă mai frumoasă decît arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar
figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu: uitîndu-se la el, se bucură şi
oamenii, se bucură şi Dumnezeu. Şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel
puţin al său” Sfîntul Ioan Gură de Aur
2.
OBIECTIVELE OPERAŢIONALE
Obiectivele operaţionale sunt enunţuri cu caracter finalist, concret, urmărite în cursul unei activităţi didactice.
La elaborarea lor se parcurg următoarele etape:
1. precizarea sarcinii de învăţare (CE?)
2. precizarea condiţiei de realizare a sarcinii de învăţare (CUM?)
3. Precizarea performanţei minim-acceptabile a criteriului de succes sau a modului de evaluare (CÎT?)
CONDIŢIILE OPERAŢIONALIZĂRII OBIECTIVELOR SUNT:
Să se refere la activitatea copiilor;
Să precizeze şi să descrie sarcina de învăţare
Să se concentreze pe proces, acţiuni concrete, fapte
Să conţină o singură sarcină de învăţare
Să fie accesibile elevilor
Să fie grupate logic în jurul unităţii tematice a activităţii propuse
Să specifice condiţia de realizare , în contextul căreia vor efectua acţiuni şi vor dovedi că au ajuns la
schimbarea preconizată
Să fie precizate restricţiile „folosind”.. „Avînd la dispoziţie „.. „ fără a „2
Să conţină criterii de evaluare ( performanţe : folosind cel puţin două.. din cel mult trei încercări respectînd
regulile de mînuire, ..învăţate etc)
Aceste obiective sunt transpuse în termeni de acţiuni sau manifestări observabile, prin folosirea verbelor la
conjunctiv (să..)
Ele trebuie să reflecte precizarea performanţei minim-acceptabile, a criteriului de succes sau a modului de
evaluare.
Prin faptul că sunt concrete, obiectivele operaţionale determină o comunicare facilă şi precisă între profesor
şi elev.
Întru cît sunt prezentate la începutul lecţiei, îl determină pe pedagog la rigurozitate în respectarea lor,
iar la elevi motivaţia învăţării. Ele asigură şi criterii concrete de apreciere, evaluare şi asigură feed-back-ul
(conexiunea inversă)
Precizarea obiectivelor se face utilizînd un singur verb şi corespunde unuia dintre domeniile:
Pentru a uşura munca profesorului în căutarea celor mai diverse acţiuni (verbe) ce pot fi utilizate la
proiectarea lecţiilor propunem următoarele formulări de verbe la obiective operaţionale după care urmează
conţinutul concret, acţiunea, sentimentul:

1
 Domeniul cognitiv ( cu referire la informaţii, cunoştinţe): să distingă, să recunoască, să definească, să
denumească, să enumere, să reproducă, să exemplifice, să aplice în situaţii, să transforme, să
redefinească, să exprime în cuvinte proprii, să interpreteze, să explice, să modifice, să transpună,
să demonstreze, să argumenteze, să aplice, să utilizeze (noţiuni, cuvinte),
să generalizeze, să stabilească, să observe, să compare să deducă, să facă legături, să povestească să
elaboreze să spună să sintetizeze, să formuleze, să explice, să aprecieze să compare să evalueze, să
exemplifice,
Domeniul psihomotor(La acţiuni concrete): Să observe, să audă, să simtă, să distingă, să traducă, să
transpună, să respecte, să aplice, să reacţioneze, să execute, să emită să reacţioneze adecvat, să modifice,
să practice , să scrie, să deseneze, să citească, să grupeze, să audă, să simtă, să traducă, să transpună,
să respecte ordinea, să schimbe, să execute, să imite, să încerce, să grupeze, să interpreteze corect, să
demonstreze, să construiască, să imprime, să întindă, să ungă, să repartizeze, să extindă, să urmeze, să
decupeze, să înnoade, să taie, să împartă, să calculeze, să transforme, să aclame, să coase, să
împletească ...
Afectiv (cu referire la sentimente manifestări pornite din intenţii atitudinale ): Să diferenţieze, să separe, să
dirijeze, să accepte, să aleagă, să urmeze, să discute, să aclame, să respecte, să insiste, să ajute, să
încurajeze, să dezbată, să argumenteze, să armonizeze, să aprobe, să practice, să schimbe, să facă
aprecieri valorice, să aclame, să manifeste .
Fiecare temă poate fi realizată după strategiile, formele şi tipurile de lecţii pe care
profesorul le consideră mai adecvate. Ele pot fi luate integral la o oră, la o pereche de ore
sau la mai multe ore, pe secvenţe.
Nu este neapărat să se finiseze o temă pentru a începe alta. Profesorul poate considera
de cuviinţă, pentru elevii clasei sale să propună la unele ore puţin din temele generale,
teoretice şi să continue cu o parte de material practic.
3. Strategii de învăţare
- activitate în grup, - observarea, - experimentarea , - exerciţii
- activitate individuală - discuţii, - brainsforming
- activitate practică - vizionări (filme, muzee, expoziţii)
- activitate teoretică

4. FORME DE ÎNVĂŢARE :
* în colectiv; * în perechi; * în grupe ; * în echipe; * individual; * învăţarea reciprocă.

5. TIPURI DE ACTIVITĂŢI (lecţii) De informare, consolidare, aplicare, creare, evaluare

6. METODE DE PREDARE-INVAŢARE
Metodologia didactică este definită ca un ansamblu de metode, procedee, tehnici şi mijloace de
învăţământ ce urmăresc realizarea obiectivelor propuse.
Metoda este un mod de acţiune (suită de operaţii) cu ajutorul căreia profesorul, împreună cu elevii,
realizează obiectivele propuse. Etimologic, cuvîntul provine din grecescul (METĂ (spre) ş ....i înseamnă "calea
spre", "drumul către".
Modalităţile didactice sunt variante ale metodelor de învăţământ, însoţite de procedee, tehnici şi
mijloace didactice (de ex. în cadrul metodei prelegerii: prelegerea magistrală, prelegerea cu ilustraţii
etc.).
Procedeele didactice sunt auxiliare metodei, ajută metoda. Ele reprezintă practici însoţite, după
caz, de tehnici şi mijloace didactice pentru realizarea metodelor. Unele metode pot deveni procedee didactice
în cadrul altor metode (de ex. conversaţia euristică este procedeu în problematizare).
Tehnicile didactice sunt o îmbinare de procedee didactice cu mijloacele de învăţământ, pentru
realizarea obiectivelor propuse (de ex. Lectura ca tehnică şi documentare, pentru realizarea metodei lecturii).
Mijloacele de învăţământ sunt instrumente didactice sub formă de:
materiale obiectuale sau fizice, reprezentări iconografice etc.
DESCRIEREA UNOR METODE:
2
 1. METODA INDUCTIVĂ
Prin metoda inductivă comunicarea, asimilarea şi verificai cunoştinţelor se fac parcurgându-se
demersul logic inductiv, adică de particular la general, de la concret la abstract, de la exemple la reguli,
la cunoscut la necunoscut.
Metoda inductivă se foloseşte atunci când intenţionăm să predăm generalităţi, cunoştinţe abstracte
şi definiţii, pornind de la cazuri cunoscute, concrete.
Metoda inductivă se utilizează în etapa comunicării , la transmiterea şi însuşire de noi
cunoştinţe mai ales cînd pedagogul foloseşte material intuitiv
2. METODA DEDUCTIVĂ
Prin metoda deductivă comunicarea, asimilarea şi verificarea cunoştinţelor se fac parcurgându-se
demersul logic deductiv: de la general la particular, de la abstract la concret, de la reguli la exemple,
de la necunoscut la cunoscut. Acest demers este invers celui inductiv. Metoda deductivă se foloseşte
atunci când elevii au cunoştinţe mai bogate, când operează mai uşor cu noţiunile abstracte.
Metoda deductivă se poate utiliza în diferite etape ale lecţiei: în comunicarea, în fixarea noilor
cunoştinţe sau în asociere în lecţii de transmitere şi însuşire de noi cunoştinţe şi în lecţia mixtă; în cf
cu activităţii practice respectiv intelectuale în lecţia de însuşire a deprinderilor etc.
3. METODA ANALITICĂ
Prin metoda analitică, comunicarea, asimilarea şi verificarea cunoştinţelor se fac parcurgându-
se demersul analitic: de la întreg spre descompunerea acestuia în părţile componente.
METODELE ACTIVE
CONVERSAŢIA
Este una din cele mai eficiente şi practice modalităţi de instruire educaţională . Această
metodă este bazată pe dialogul viu, liber dintre pedagog şi copil.
În funcţie de obiective, şi conţinutul activ se poate folosi sub diverse forme.
- conversaţie introductivă;
- conversaţie euristică (învăţarea euristică urmăreşte să nu comunice materia de
studiu în forma ei finală de asimilare, ci să antreneze copilul în procesul instruirii
să-i arate cum să înveţe să scoată concluzii, rezumate, judecăţi)
- conversaţie de aprofundare a cunoştinţelor;
- conversaţie de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor;
- conversaţie de verificare a cunoştinţelor.
MODELREA
Este o metodă activă de învăţare. Pentru a studia obiecte, fenomene, procese se folosesc
o gamă largă de materiale: modele de obiecte, imagini, desene ( scheme, simboluri). Cea
mai cunoscută formă de modelare este realizarea unor scheme cu cuvinte . Ex.

vorbeşte
Greeraşul
Cine?
Ce?
Cui?
De ce?
Pentru ce?
OBSERVAŢII INDIVIDUALE
Senzitivitatea înseamnă facultatea de a simţi, de a fi sensibil.
Arta şi profunzimea sensibilităţii depinde de spiritul de observaţie care se educă la copil prin
exerciţii dirijate de pedagog în procesul de percepere şi de gîndire. De spiritul de observaţie
depinde spiritul creator.
3
 DESCOPERIREA – constă în căutarea şi găsirea soluţiei problemei puse în faţa copilului.
PROBLEMATIZAREA
E centrată pe investigaţia personală a copilului, pe crearea situaţiei de problemă. Prin ea copiii
sunt provocaţi să caute soluţiile , explicaţiile adecvate, sau cele mai reuşite. Deosebim:
A( întrebări problemă
B( situaţii problemă.
JOCUL DIDACTIC
Cerinţe: Demersul, regulile de joc şi evaluarea rezultatelor.
BRAISTTORMINGUL utilizat în condiţiile unei activităţi de grup.
Se presupune o situaţie de problemă. Pe tablă sunt scrise cele 4 reguli ale
braistormingului: Judecata critică e interzisă", „cît mai multe idei", „daţi
frâu liber imaginaţiei", „combinările sunt binevenite". Există un secretar care
stenografiază tot ceea ce se spune. Unul dintre ei începe prin a debuta tot ceea ce
- i trece prin minte în relaţie cu problema,
fără nici o selecţie. Aşa în continuare. La un moment dat ideile abundă, apoi se
răresc şi într-un anumit timp ideile secătuiesc. După aceasta se analizează fiece
idee. Experienţe riguroase au arătat că, lucrînd în grup, se produc mai multe
idei, se găsesc mai multe soluţii.
2) Tot o metodă asociativă e sinectica inovată de W. Gordon.
Acesta era convins de valoarea psihoanalizei şi deci de rolul hotărâtor al
inconştientului. Cum, după această-doctrină, „şinele" se exprimă prin metafore, in
centrul metodei se află strădania de a găsi metafore în relaţie cu problema propusă.
Şi aici în grup fac parte 6-8 persoane de diferite profesii. Mai întâi se face
„străinul familiar", adică se clarifică bine dificultăţile problemei. Apoi se
transformă „familiarul în ceva, străin", adică se caută metafore, comparaţii,
personificări. De exemplu, pădurea este plămânii
planetei.
Discuţia panel. Termenul panel înseamnă în engleză „juraţii". Discuţia
propriu-zisă se desfăşoară într-un grup restrâns , „juraţii". Ceilalţi - ascultă
ceea ce se discută, apoi intervin prin biletele trimise „juraţilor":
- b. roşu - păreri personale;
- b. albastre - conţin întrebări;
- b. albe - sugestii.
Discuţiile panel sunt organizate aproape zilnic la televiziune. Auditorul ascultă
emisiunea acasă şi poate interveni prin telefon. La încheiere neapărat e nevoie de o
sinteză şi se trag concluzii.
INSTRUIREA INTERACTIVĂ.
Expresia „instruire interactivă” provine din l. engleză de la „ interactive treaning”, care se
bazează pe interacţiune. Bazată pe experienţa, interacţiunea directă a copilului cu mediul de
instruire, cu realitatea unde participanţii îşi găsesc rolul, ei participă ca partener cu drepturi egale.
Aici experienţa copilului nu e mai puţin importantă ca experienţa pedagogului. Copiii doar trebuie
să determine care este conţinutul lucrului şi care formă din cele cunoscute e cea mai efectivă pentru
realizarea sarcinii primite. Prin urmare, la bază se află experienţa participanţilor. Izvorul noutăţii
este reorganizarea experienţei avute. Iar cheia este sugestia pedagogului. Volumul, conţinutul
experienţei e numai o predispoziţie, o condiţie pentru o interpretare înnoită, profundă, adică pentru
obţinerea performanţelor personale în procesul de cunoaştere.
Este foarte importantă monitorizarea pedagogului spre a obţine activism şi iniţiativă din
partea copiilor:

4
 Exemple de activism fizic: Participanţii îşi schimbă locul de lucru, vorbesc; scriu, ascultă,
desenează etc.
Ex. de activism social : răspund la întrebări; pun întrebări; schimb de opinii.
Ex. de activism cognitiv: fac unele completări, precizări în informaţia pedagogului; expun o
informaţie oarecare la tema în discuţie.
Regula de bază a instruirii interactive: toate trei feluri de activism trebuie să fie în interconexiune
şi diversitate. Participanţii interacţionează cu ambianţa fizică, socială unii cu alţii, cu pedagogul, şi
cu conţinutul materiei de cunoaştere.
Rolul pedagogului este de lector expert: el expune materialul, demonstrează diapozitive, răspunde
la întrebări. În funcţie de organizator el aranjează, organizează interacţiunea participanţilor, cu
mediul social şi fizic, (împarte în echipe, coordonează îndeplinirea însărcinărilor, dirijează cu
pregătirea mini prezentaţiilor. În rol de consultant – facilitator: se adresează la experienţa
participanţilor în domeniul dat, îi îndeamnă, stimulează să adune date, informaţii noi, să găsească
rezolvarea problemei, să înainteze noi sarcini. Poziţia că pedagogul ştie totul adesea stopează ideile
originale, creativitatea discipolilor. Sarcina facilitatorului este de a –i crea condiţia spre participare
activă a fiecărui copil şi de a scoate în evidenţă grăuntele, ideea nouă, avînd misiunea de a stimula
dezvoltare ei, procesul de a crea o experienţă nouă. Cuvîntul „facilitator” provine din l. Latină şi
are sens de „ajutor”
Avantajele acestei instruiri: Solicitarea experienţei copilului, consolidarea ei. Activism înalt.
Îmbinarea teoriei cu practica. Îmbogăţirea reciprocă a experienţei copiilor.
Mai lesne se percepe informaţia. Creativitatea copiilor sporeşte considerabil. Mulţime de opinii.
Posibilităţi de autoafirmare şi progresare. Comunicare activă, evitarea complexelor de inferioritate.
Se formează deprinderea de a accepta părerea colegilor.
Dezavantaje. O posibilitate redusă de a propune o structură gata. Se reduce redarea
informaţiei teoretice. E complicat de a respecta dozarea timpului.
Facilitatorul depune o mare muncă pentru pregătire.
Dificultăţi la planificarea precisă. Număr redus al participanţilor.
La prima vedere s-ar părea că facilitatorul poate fi o persoană puţin competentă, în problema
discutată, ba mai mult, opiniile, autoritatea pedagogului pot frîna creativitatea. Esenţa este că
pedagogul foloseşte ambele poziţii în dependenţă de situaţia creată.
Analiza cazurilor concrete, jocurile de rol, discuţiile, însărcinările practice, brainstormingul,
lucrul în echipe, studiul de caz et. pot fi folosite cu succes în manevrarea activităţii.
A vedea Anexa Nr. 1. „Învăţătorul – organizator al instruirii interactive”.
Învăţarea prin descoperire ( sau euristică)
Este o strategie complexă de predare – învăţare care oferă copilului posibilitatea de a
dobîndi cunoştinţe prin efort personal, independent. Este un demers elevat de metodologie
didactică, atît de îmbinări, combinări şi recomandări de date, cît şi de restructurare a
acestora printr-o realizare creativă bazată pe noi documentări şi investigaţii experimental –
aplicative, în cadrul cărora acţionează nemijlocit procesele intelectuale esenţiale, ca spiritul
de observaţie, memoria logică, imaginaţia şi gîndirea creativă.
. Datorită acestei metode elevul se transformă tot mai mult în subiect al educaţiei, în
propriul său educator. Prin urmare, învăţarea euristică urmăreşte să nu comunice materia
de studiu în forma ei finală de asimilare, ci să antreneze copilul în procesul instruirii să-i
arate cum să înveţe, transformîndu-l treptat într-un „gînditor creativ” dinamizînd spre
căutări, explorări şi muncă personală independentă sau în echipă. Atunci cînd copilului nu-
i ajunge experienţa personală nu se forţează metoda ci se apelează la alte metode didactice.
Învăţarea prin descoperire poate să se realizeze prin următoarele forme:
A. În funcţie de aportul de învăţare al copilului:
METODA „ BRAINSTORMING” Copii sunt solicitaţi să înainteze diverse soluţii idei la subiectul
propus spre discuţie, la situaţia problemă

5
METODA „SINELG” Prevede ca elevii să facă însemnări cu creionul pe marginea paginii (semne convenţionale fiind :
„V”- „am ştiut”;
„+” – „am aflat”; „!” – „Foarte interesant”; „ ?” – „mă interesează?” „–” - „nu mă interesează” .. Această metodă
formează deprinderi de citire atentă După lecură uşor se pot dirija discuţiile.
METODE DE CITIRE: citirea pe diagonală, Citirea „Nalom” „ mişcarea degetului pe linii în diverse direcţii. „Citirea pe
insuliţe” într-o hîrtie de mărimea paginii se taie ferestruici, „ citirea pe două verticale”, la dis. De 2-3 cm. , citirea ritmică,
citirea cu muzică, cu cartonaşul, citirea zum-zum ( în şoaptă) cu punct de vedere - aleg un punct din text.
STUDIUL DE CAZ. Se bazează pe cercetare şi stimulează gîndirea critică, îl ajută pe copil să raţioneze şi să analizeze
independent faptele, să ia decizii. Ei vor cerceta informaţia. Vor aduce opinii, argumente, comentarii. copii trebuie să
găsească soluţii rentabile, convingătoare
METODA INTERVIULUI . Îşi imaginează că ai în ospeţie nişte prieteni din altă ţară ...
MASA ROTUNDĂ Se trece din mînă în mînă fişa, lucrarea, exerciţiul, jucăria şi se completează de fiecare sau de cel la
care s-a oprit obiectul la comanda „Stop”
PROIECTUL ÎN GRUP. Lucrul în colectiv, în grup trebuie iniţiat cu in proiect de activitate care va cuprinde
Generalizarea conţinutului, repartizarea funcţiilor, concluzii aprecieri, ajutor la nevoie, schimbare de roluri, integrare,
perfecţionare
ETAPELE LECŢIEI (activităţii) cf. tipului acesteia
- Tipul activităţii (lecţiei) Etapele
De informare sau predare – Moment organizatoric. Evocarea. Pregătirea pentru tema nouă.
învăţare (Este o activitate Comunicarea noilor cunoştinţe. Aprecierea, asocierea, generalizarea
preponderent teoretică) Evaluarea. Încheierea.
De formare a deprinderilor Moment organizatoric. Actualizarea cunoştinţelor însuşite anterior.
Activităţi practice. Consolidarea deprinderilor . Verificarea cunoştinţelor,
deprinderilor. Generalizarea cunoştinţelor, deprinderilor. Totalizarea
Încheierea
De verificare şi evaluare a Moment organizatoric. Prezentarea obiectivelor evaluării. Verificarea cunoştinţelor
cunoştinţelor (deprinderilor) anterioare, deprinderilor. Aprecierea rezultatelor
Concluzii. Încheierea
Lecţie mixtă Moment organizatoric. Prezentarea obiectivelor :Reactualizarea cunoş-tinţelor.
Pregătirea pentru tema nouă. Comunicarea noilor cunoştinţe. Aprecierea, asocierea.
Generalizarea. . Evaluarea. Încheierea

6
 EXEMPLE:
1. Conversaţie: „ARTELE PLASICE - LUMEA FRUMOSULUI ÎN CHIPURI ARTISTICE create de
om” /“Creatorul şi cei creaţi” după chipul şi asemănarea Lui. Daruri cu care am fost înzestraţi, cum şi unde le
antrenaţi /.
 Să deosebească caracteristicile de bază ale unor materiale plastice,
 Să explice şi să demonstreze la nivel elementar la ce folosesc materiale plastice propuse spre cercetare.
materiale naturale, clei, şerveţele, vase cu apă ş. a.
 Să demonstreze cum se utilizează instrumentele folosite frecvent în artele plastice.
 Să exprime sentimente de curiozitate, dorinţă de a –şi demonstra unele capacităţi artistico – plastice.
Mijloace didactice :Coli de hîrtie albă (subţiri şi de album), acuarele, creioanele simple şi colorate, lut,
plastilină, hîrtie colorată, clei.
pensule, spatule, foarfece Aş. a.

6. Schiţă şi pictură: “Plaiul meu frumos meleag”.

 Să distingă unele chipuri artistice în operele propuse spre examinare.

 Să determine domeniul de apartenenţă a operei, genul după tehnologiile folosite de artiştii plastici şi
subiectele reprezentate.
 Să admire măiestria artistică.
 Să dorească să acumuleze abilităţi de reprezentare artistică.
2. Conversaţie + pictură +grafică: “Linii şi puncte am folosit după ce niţel am chibzuit poţi
ghici ce me-am intuit”
 Să recunoască puncte şi linii pe diverse suprafeţe.
Să reprezinte plastic imagini artistice folosind puncte executate cu mijloace materiale, instrumentele
selectate la dorinţă.
 Să încerce a distinge subiectele din lucrările colegilor.
Să manifeste interes de aşi dezvolta imaginaţia.
Mijloace : Obiecte, lucrări, monstre cu exerciţii grafice, picturale, sculpturale, decorative la îndeplinirea cărora
au fost folosite diverse feluri de puncte.
Toate tipurile de materiale şi instrumente plastice grupate după domenii.

Mijloace de dezvoltare a capacităţilor creatoare

Creativitatea este un produs al personalităţii, lucru deja demonstrat. Este un
produs pentru că se dobândeşte abilitatea de a se realiza ceva nou prin experienţă,
necesitând foarte multă muncă. Edison spunea că în creaţie e nevoie de 99%
transpiraţie şi 1% inspiraţie. Totodată este şi un proces pentru că necesită timp;
retrageri ai factorilor şi elementelor, învingerea unor obstacole.
în acest context, fiecare individ normal posedă o doza de creativitate. Evident că şi
copilul posedă o anumită doză de creativitate, evidenţiată de o anumită flexibilitate
influentă şi sensibilitate a scoarţei cerebrale. Mai apoi, în procesul educaţiei şi
activităţii, a rezolvării unor probleme ridicate de viaţa, se dezvoltă alte noi niveluri
ale creativităţii, cum sînt originalitatea şi inventivitatea. I. Cerghit susţine ca
învăţarea creativă este un tip de învăţare care aduce în câmpul analizei alte
mecanisme pe care le implică procesul învăţării. Definitoriu este faptul ca învăţarea
se exprimă printr-un comportament creator. Dacă ne referim la definiţia data de I.
Nicola, învăţarea fiind o modificare în cunoaştere şi comportament, atunci putem
accepta, într-o primă aproximaţie, caracterul original al comportamentului în cadrul
acestui tip de învăţare. Mecanismele acestui comportament creator constituie însă
resortul fundamental pentru acest tip de învăţare
De altfel, trebuie de reţinut faptul că învăţarea creativă se întâlneşte în toate
situaţiile care se subsumează strategiei generale a "rezolvării de probleme".
Utilizarea celor învăţate în noi contexte ridică întotdeauna anumite obstacole care
7
urmează a fi depăşite Rezolvarea de probleme este uzual definită ca formulare
de noi răspunsuri, mergând de la simpla aplicare a
Admirînd natura întîlnim toate mijloacele artistico-plastice: ritmul, simetria
proporţia, secţiunea de aur, echilibrul etc.
În activitatea artistico-plastică sunt activate şi respectiv se dezvoltă toate cele 7
simţuri ale omului. Astăzi se propun diferite metode de predare – asimilare -
evaluare adoptate la conţinuturile respective.
Totuşi , se recomandă în mod special metodologiile didactice axate pe învăţarea
prin descoperire:
Dispute, Joc de rol, Studiu de caz, Învăţarea prin cooperare, proiectare -
problematizare; - studiu de caz independent; - cercetare;
- învăţare şi creare în grupe mici după aptitudini;
- evaluare prin chestionare; etc.
Cîteva metode şi tehnici generale de evaluare a creativităţii:
- Braistorning, Sinectica, Discuţia penel, Metode de definire a noţiunilor de artă
- Metode de analiză a operelor de artă, Metode de căutare şi evaluare a lucrărilor
executate.
- Procedee euristice generale (revizuire circulară)( V.M. Rocco, 1985, A. Stoica, 1983)
Premise ale învăţării creative:
- Iniţiativă proprie. Învăţarea independentă. Redimensionarea conceptului de
creativitate prin abandonarea prejudecăţilor de vîrstă, de performanţă.
- Permisivitatea şi spotrivitatea mediului.(Educaţia artistică. Apud E. London, 1979-
1991)
-
Factori de blocaj a creativităţii:
- Orientarea asupra succesului. Orientarea după colegi. Interdicţia de a pune întrebări.
Accentuarea stereotipurilor de sex, rol, etc. Etichetarea copiilor oamenilor dotaţi ca
fiind anormali, diferiţi sau caragioşi.
- Dihotomia munca-jos (diviziune în două părţi)(E.P. Torrance, 1964)
Recomandări generale pentru cultivarea creativităţii
1. Evitaţi folosirea excesivă a informaţiei verbale folosind o varietate de exemple,
materiale informaţionale la fiecare subiect.
2. Abordaţi diferite domenii de exprimare ( muzicală, artistico-plastică, literară, mimica,
schematic, exerciţii fizice de imitare, teatralizare etc.).
3. Evitaţi folosirea, exclusivă a recompenselor verbale. Elementele concrete sunt cele mai
bune recompense şi mai apreciate.
4. Evitaţi structurile supraîncărcate, supracomplicate , la fel şi “circulaţia pe trasee
unice”.
5. Nu vă grăbiţi să spuneţi nu, să vă exprimaţi dezavantajos pentru o propunere ce pare
neraţională sau puţin importantă. Puneţi întrebări care permit audienţilor să-şi
urmărească propria lor logică, manifestaţi interes “probabil că e ceva interesant, dar
încercaţi să ne explicaţi mai detailat, pe etape , ce credeţi, de ce , cum, prin ce ,
avantajul etc. revenim la etapa a II , etc.”
6. Străduiţi-vă să urmăriţi zilnic interesele personale ale celor cu care lucraţi.
7. Evitaţi prejudecăţile în raport cu persoane neconformiste şi cu cei ce-şi găsesc propriul
lor mod de îndeplinire a obligaţiunilor, a sarcinilor ce le înaintaţi.
8. Recomandaţi creativitatea ca un semnal al sănătăţii, echilibrului psihic.
9. Munciţi pentru a aprecia ceia ce se realizează prin diverse mijloace de încurajare de
susţinere (fanioane transmisibile, diplome, semne distinctive, aprecieri pe domenii de
activitate), găsiţi ceva ce-l caracterizează pozitiv pe fiecare pentru a da prilej de
susţinere , de încurajare. Pregătiţi pentru argumentare şi veridicitate teste, evaluări
formative, sumative.
10. Informaţi părinţii cu activitatea didactică şi cu iniţiativele sau obiectivele pe care le
aveţi.
8
 Subiectul : Ajută-l pe Azorel.
Pregătirea. Cutii libere de la bomboane sau alte ambalaje asemenea. Mijloace materiale
artistico plastice ce se folosesc în :
a). Grafică: creioane simple şi colorate, peniţă, flaumastere, cărbune, pasteluri, cretă colorată
,pix cu pastă sau gel, beţişoare de la mătură, lumînări, tuş, coli de hîrtie, carton ş. a.
b)Pictură: Acuarelă, guaşă,(Dacă este şi tempera), pastă, coloranţi naturali ( din
sfeclă, suc de poame, ş. a), sintetici (vopsele în pachete), lac, emulsie de var colorată etc.
 Rechizite: Pensule rotunde şi late, cu părul moale, altele aspre, subţiri şi mai groase;
burete, bucăţele de pînză, coli de hîrtie, vase şi cutii de la ambalaje, bucăţele de lemn,
pietricele, coajă de copac, frunze, diverse căpăcele, bucăţi de plastic, coji de ou. c).
Modelare: Lut, plastilină, spatule,
arhitectură, construire artistică Hîrtie, carton, cutii, sticle de polietilenă, tuburi eliberate
din tablă moale, şi multe alte materiale din natură
d)Arta decorativă aplicată Textile, lut, lemn, hîrtie colorată, foarfece, clei , pînză ş. a.
materialele enumerate pot fi puse într-o cutie mai mare, sau ascunse pe masă cu un
cearşaf . Un cîine jucărie.
Desfăşurarea testului colectiv (individual ).
Se dezveleşte masa, cîinele Azorel se salută cu copiii, apoi anunţă bucuros că se află în
posesia unor materiale care i-au fost dăruite numai că nu cunoaşte la ce se folosesc, cum se
folosesc şi unde. Cu alte cuvine nu ştie
Copii (Copilul) ajută : Le numesc, demonstrează, explică cum se lucrează cu ele, cum se
numeşte activitatea ce se desfăşoară cu elemente relatate mai sus .
Matricea de specificări:
1. Pentru fiecare denumire corectă de materiale şi instrumente se atribuie cîte un punct.
2. Pentru explicare corectă ca regulilor de folosire a materialului sau instrumentului: cîte 2 puncte.
3.Pentru denumirea corectă a activităţii cîte 3 puncte
4. Pentru denumirea corectă a ramurii din care face parte cîte 5 puncte de fiecare
denumire corectă
punctajul minim 10 puncte acumulate
Media : 15 puncte.
Totuşi, stabilirea progresului instructiv - educativ cu preşcolarii reiese din determinarea
nivelului de dezvoltare intelectuală, psiho-motorică, de asociere şi generalizare
caracteristice perceperii formelor culorilor şi spaţiului plastic şi capacităţilor de exprimare
artistică.
Niveluri de cunoştinţe şi capacităţi:
- nivelul informaţional - volumul de informaţii de care dispune copilul (limbaj, tehnici,
noţiuni din teoria artei plastice. Spre exemplu
Testul cu subiectul :” La expoziţie”
Pregătirea: din colecţia de reproduceri, fotografii şi obiecte reale de artă plastică (a nu se
uita de designul industrial) împreună cu copiii se improvizează o expoziţie a căror săli sunt
determinate de fiecare ramură a artelor plastice. O sală aparte poate fi amenajată şi din cele
mai reuşite lucrări ale copiilor, care la rîndul lor pot fi clasificate după genuri.
I. În timpul aranjării se observă cum repartizează copiii cum le deosebesc, care dintre ei se
pricep la selectarea corectă a lucrărilor sau nu.
II. Vizionarea expoziţiei: se aleg ghizi la fiecare sală care trebuie să prezinte lucrările.
Vizitatorii şi în mod special evoluatorul pune întrebări solicitînd răspunsuri cu
privire la mijloacele materiale cu care a lucrat plasticianul, mijloacele plastice,
mijloacele de expresivitate artistică.
9
 Cum ar putea fi:
Prin ce te surprinde această lucrare? / 3-5 puncte /
Care este mesajul transmis de autor? / 3-5 puncte /
Prin ce mijloace simţim , observăm că este anotimpul? / 2-3 puncte /
Ce sentimente ne provoacă lucrare? / 3-5 puncte /
Care au fost mijlocele prin care ne sugerează aceste sentimente? / 3-5 puncte /
Astfel testul poate fi folosit ca mijloc de instruire şi ca mijloc de testare finală
Finalitatea: Copilul va fi capabil:
- Să comenteze de la prima vedere o operă de artă plastică stabilind punctajul: pentru 1-2
mijloace (plastice, artistice şi de construire, tehnici de reprezentare) exprimate - 2 puncte;
3-4 prin 5 puncte ; 5-6 şi mai multe prin 7-12 puncte. /
- să identifice unele relaţii interdependente de construire a compoziţie /cel puţin una / şi în
continuare : pentru 2-3 relaţii 5 puncte, la fiecare altă relaţie se adaugă cîte 5 puncte.
(Ex. Anotimpul iarna a fost redat prin Zăpada aşezată în troiene, copacii fără frunze, copii
îmbrăcaţi în hăinuţe groase etc.)
Test de evaluare a activităţii artistico-plastice:
1. Nivelul reproductiv şi asociativ.
Capacităţi mintale insuficiente atunci cînd copilul fără exagerări, pretinde că execută unele
subiecte care nu pot fi asociate cu realitate lor ( culoare, formă, senzaţie, anturaj)
2.Reproduce cu unele stîngăcii caracteristice vîrstei (perfecţiunea liniilor, tehnicii de
executare): forme asemănătoare, culori specifice / 3-5 puncte /
Figurile de animale, oameni au toate părţile principale / nivelul minim/
Redă pe lîngă părţile principale şi detalii, /specificul culorii hainei , guleraşul, poşetă ş. a. În
dependenţă de numărul acestora punctajul va creşte pînă la 15 puncte.
1. Nivel creativ - reproductiv: combină completează subiectul cu detalii din lumea
înconjurătoare.
2. privind imagini din imaginile grafice, reproduce cu modificări parţiale ce-i
impresionează, le completează cu elemente de la sine /10-25 puncte /
3. Nivelul creativ. Reprezintă cu uşurinţă, plăcere diverse subiecte ce se propun, ce-l
impresionează, subiectele sunt realizate glijent, utilizează divers mijloace materiale,
tehnici de reprezentare. Redă expresiv mesaje sentimentale şi comentează intenţiile sale,
motivează alegerea făcută /25-40 puncte /
Alte criterii de evaluare a lucrărilor practice cu obiective dirijate:
1. Înţelege tema instructivă.
2. Realizează sarcini cf. Curriculum-ului.
3. Reflectă subiectele propuse fără a se abate ne motivat de la ele. Utilizează mijloace
plastice şi expresivităţi artistice.
Evoluarea compoziţiei :
- aşează reuşit formele în pagină (nu sunt mult prea micşorate sau nu încap în cadru / 3-5
puncte /
- ţine cont de proporţii şi se străduie să le respecte intuitiv: 10-25 puncte
- simte şi respectă intuitiv echilibrul, foloseşte şi în compoziţiile cu subiect ritmul,
simetria, armonia cromatică: 20-50 puncte. 10

10