UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE, LITERE, ISTORIE ȘI ARTE

PATRIMONIUL MUZEAL

STUDENT: ASISTENT UNIVERSITAR:

RACOVIȚĂ MARIA ANDREEA DUMITRESCU HORIA
SPECIALIZAREA:
ARTĂ SACRĂ
ANUL III
SEMESTRUL I

ANUL UNIVERSITAR 2020/2021

 PATRIMONIUL MUZEAL

Conform directivelor Consiliului International al Muzeelor, ICOM, „muzeul este o

institutie cu caracter permanent, destinata publicului, pentru delectarea si instruirea acstuia,
avand menirea de a conserva, studia si analiza prin diferite mijloace, dar in primul rand de a
expune, obiectele de valoare culturala” (K.Hudson).
Patrimoniul cultural national cuprinde bunuri mobile si imobile, monumente, situri,
ansambluri cu valoare istorica. Muzeele sunt pastratoare ale bunurilor mobile, dar pot avea in
patrimoniul sau si bunuri imobile. Patrimoniul muzeal este in continua dezvoltare, fiind
format decenii la rand si provine din diferite tipuri de cercetare: arheologica, etnografica,
istorica, colectare in teren, dar si din achizitii, donatii, nationalizare, confiscare etc.
Patrimoniul are o marime si o valoare. Marimea patrimoniului muzeal este
determinata de numarul pieselor, implicit fiecare piesa are o valoare a ei, valoarea specifica.
Trebuie avute in vedere piesele-unicat, cu o valoare exceptionala (statueta lui Liber Pater din
expozitia Muzeului National al Unirii din Alba Iuli- unicat pentru Dacia Romana; Codex
Aureus – carte manuscrisa, de o valoare de unicat pentru teritoriul Romaniei, copiata in
primul deceniu al secolului al IX in scriptoriile carolingiene, aflata astazi in Biblioteca
Batthyaneum din Alba Iulia, fragmentul din Evangheliarul slavo-român, tiparit la Sibiu de
Filip Moldoveanu in anii 1551-1553, unicul exemplar cvasi-complet pastrat la Biblioteca
Saltykov-Șcedrin din Petersburg, unicul fragment de 4 pagini pastrate la Arhiepiscopiua
ortodoxa de la Alba Iulia etc).
Dezvoltarea patrimoniului muzeal
Muzeele romanesti contemporane s-au dezvoltat in cea mai mare parte din colectiile
particulare in a a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iar colectiile particulare initiale s-au
dezvoltat in urma descoperirilor intamplatoare sau din primele sapaturi arheologice (cazul
Muzeului din Alba Iulia infiintat la 1887 de cativa colectionari, unii diletanți, piesele fiind din
domeniul arheologic rezultate din santiere arheologice sau piesele descoperite la suprafata si
piesele din domeniul stiintelor naturii. Primele colectii muzeale voor fi compleate prin
continuarea cercetarilor stiintifice cu scopul dezvoltarii patrimoniului muzeal, arheologic,
etnografic, artă, istoria culturii etc. Si prin achizitii.
Principalele cai de dezvoltare a patrimoniului muzeal sunt: achizitia, donatia,
colectarea in teren, licitatia.
Achizitia este o forma de dezvoltare a patrimoniului muzeal care are loc pe baza
contractului dintre doua parti interesate. In cazul nostru muzeul cumpara, iar un colectionar
particular sau o institutie vinde obiectele muzeului. Achizitia libera se realizeaza atunci cand
ambele partivor ajunge la intelegere asupra pretului. Achizitia poate fi conditionata de una
dintre partile contractante. In cazul in care intervine o incercare de miscare frauduloasa a
bunurilor de patrimoniu, intervine Legea, implicit obiectele ce urmau sa fie vandute pot fi
achizitionate de muzeu la pretul stabilit de experti.
Legea 63/74 a ocrotirii patrimoniului cultural national prevedea realizarea achizitiei
fortate in cazul incalcarii Legii sau atunci, cand era vorba de piese de valoare exceptionala
aflate in proprietatea persoanelor care nu aveau grija de ele. Statul prin muzeu avea dreptul
prioritar de achizitionare.
 Achizitia se realizeaza pe baza unei oferte. Detinatorul piesei sau colectiei va face
oferta scrisa muzeului in care va fi descris obiectul, se va specifica suma pretinsa. In cadrul
institutiei muzeale actuale va urma un curs obisnuit si in etapa a doua se va face expertiza
obiectului. In cadrul expertizei va fi stabilita autenticitatea, valoarea istorica, piesa va fi astfel
cercetata. In a treaia etapa piesa va fi evaluata de expertii muzeului sau al MCC. Evaluarea
are mai multe implicatii importante, stabilirea pretului de achizitie, a valorii nominale si, nu
in ultimul rand, clasarea piesei in fond sau tezaur.
In trecut a existat o diferenta semnificativa intre pretul de acizitie si valoarea nominala
a bunului achizitiona. Cu trecerea spre economia de piata diferenta devine tot mai mica.
Valoarea nominala se raporteaza la cursul valutar, la valoarea in licitatii publice ale pieselor
asemanatoare, la pretul din cataaloage internationale. Evaluarea stabilita mai trebuie supusa
hotararii conducerii muzeului, care va decide asupra achizitiei.
Achizitia se practica mai ales in domenii ca arta plastica sau decorativa, istoria
culturii, istoria tehnicii, etnografia; mai rar in domeniul arheologiei sau stiintelor naturii.
Donatia poate avea doua forme, donatia intre persoane sau testamentul. Amandoua
forme se realizeaza intre persoana donatoare si muzeu. Muzeul este liber sa hotarasca, daca
donatia va fi sau nu va fi acceptata. Acceptul depinde de valoarea nominala a piesei sau
colectiei si de obligatiile pe care va trebui sa le accepte muzeul.
Ca si in cazul achizitiei, donatia si testamentul pot fi libere, atunci cand donatorul nu
are nici o pretentie din partea institutiei muzeale. Este posibila o situatie, in care muzeul ar
putea refuza donatia sau testamentul, anume in cazul in care piesa sau colectia se afla intr-o
proasta stare de conservare si restaurarea ei ar necesita o investitie mai mare decat valoarea
piesei. Ori, ar mai putea fi vorba de piese de o foarte mica valoare documentara si istorica.
Prin donatia conditionata donatorul poate pretinde din partea institutiei muzeale niste
conditii. Aceste conditii pot cuprinde investitii financiare atunci cand donatorul pretinde ca
pentru colectia sa fie amenajat un spatiu independent, sa fie construit un edificiu, sa se
plateasca din partea institutiei o renta, sa se garanteze un anume regim pentru piese, expozitii
etc. Conducerea muzeului va cantari foarte bine conditiile si va pune pe balanta valoarea
piesei sau colectiei. Dupa cantarirea tuturor elementelor, donatia poate fi acceptata sau poate
fi refuzata.
Colectarea in teren este conditionata de o cercetare prealabila cand este vorba de
oricare dintre discipline care se preteaza la colectarea in teren. Cel mai frecvent se face
colectarea in teren in timpul sapaturilor arheologice. Dintre celelate discipline este vorba de
etnografie, istoria culturii, arta plastica si decorativa, stiintele naturii sau de alte domenii.
Pe teren se organizeaza mai intai o periegheza, se identifica obiectele de valoare si acelea
care intra in interesele institutiei muzeale. Se analizeaza starea lor de conservare, se
elaboreaza listele. In urma selectiei se acorda o importanta deosebita transportarii pieselor,
avand in vedere si transferul lor la noul posesor.
Cloectarea in teren se poate face si prin intermediul donatiei sau al achizitiei atunci,
cand posesorii initiali ai bunurilor pe care muzeul doreste sa le obtina, vor conditiona
transferul pieselor in schimbul unor sume de bani. Achizitia in urma cercetarii de teren se
preteaza cel mai bine la domeniile ca etnografie, istoria culturii ( carti romanesti sau straine
vechi, chiar documente cu valoare istorica), opere de arta etc.
Licitația a aparut in Romania in domeniul artei dupa anul 1990, chiar daca acest
sistem de vanzare a obiectelor cu valoare culturala functioneaza in lume de multa vreme. In
prezent, termenul de licitatie este prezent si in Legea privind protejarea patrimoniului
cultural national mobil. Un exemplu poate oferi „Casa Alis” Asociatia pentru Licitatie si
Intermediar de Schimb, care functioneaza la Bucuresti fara a avea renumele altor zeci de
astfel de institutii din Europa occidentala sau din SUA: Lloyds International Auction
Galleries sau Blandford Rooms din Anglia, Engel Gallery din Ierusalim, Sotheby’s si
Christie’s din SUA si multe altele.
O data selectate, obiectele ce urmeza sa faca parte din colectia muzeala vor suporta