UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZARE : DREPT

Drept Uniunii Europene II

Curtea Europeană de Justiţie ca organ executiv al U.E.

Profesor de disciplină:
Conf.univ.dr. Daiana-Maura Vesmaș

Student: Mic Ioan – Cătălin

Anul: Ⅱ Hunedoara ID
Referat pentru examen

1
 Cuprins

1. Consideraţii introductive……………………………………………pag. 3

2. Compunerea Curţii………………………………………………….pag. 5

3. Competenţele Curţii………………………………………………pag. 11

4. Consideraţii finale………………………………………………..pag. 13

5. Bibliografie………………………………………………………..pag. 14

2
 Consideraţii introductive

Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene, numită pe scurt Curtea

Europeana de Justiţie (CEJ) îşi are sediul la Luxemburg, şi este o instituţie
jurisdicţională, soluţionând disputele dintre statele membre şi Comisia
Europeană, dintre instituţiile Uniunii Europene, dintre persoanele fizice,
respectiv juridice şi Uniunea Europeană. Curtea Europeană de Justiţie are rolul
de a asigura aplicarea, interpretarea şi respectarea dreptului comunitar pe întreg
teritoriul Uniunii Europene. Jurisdicţia ce se realizează prin intermediul Uniunii
Europene nu este o jurisdicţie internaţionala, ci una interna a Uniunii. Litigiile
de competenţa Curţii sunt de materie administrativă şi civilă, neavând
competenţe de materie penală.

Curtea Europeană de Justiţie îşi are originile în Tratatul instituind CECO

(Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului), care prevede înfiinţarea unei
Curţi de Justiţie independentă, care să asigure respectarea dreptului în
funcţionarea comunităţii. De asemenea, Tratatele de la Roma au înfiinţat câte o
Curte de Justiţie, fiecare dintre ele având atribuţii în domeniul jurisdicţional.

Curtea Europeană de Justiţie a fost fondată în anul 1952, iar în faţa ei au

fost aduse mai mult de 8600 de cauze. În anul 1978 au mai apărut 200 de cauze
noi, iar în 1985 erau mai mult de 400 de cauze. Pentru a putea face faţă şi a
judeca mult mai obiectiv cauzele respective, Curtea de Justiţie a modificat
regulile sale de procedură, pentru a putea judeca mult mai repede cauzele, după
care a propus consiliului să formeze un nou organ judiciar.

Datorită paletei largi a competenţelor cu care este înzestrată, Curtea de

Justiţie Europeană apare în ipostaza mai multor feluri de instanţe judecătoreşti
întrunind caracteristicile acestora.

În calitate de instituţie jurisdicţională, Curtea are un statut de:

 Curtea constituţională, când interpetează tratatele sau când judecă

recursurile Consiliului/Comisiei sau unui stat membru împotriva altui stat
membru sau împotriva unei intituţii comunitare pentru nerespectarea
obligaţiilor ce-i incumbă. De asemenea, se include în această categorie
rezolvarea diferendelor dintre statele mambre referitoare la interpretarea şi
aplicarea actelor adoptate în baza art.34, pct. 2 din Ttratatul UE, dacă ele

3
 nu au fost rezolvate în Consiliu, precum şi a diferendelor dintre statele
membre şi Comisie privind interpretarea sau aplicarea convenţiilor
încheiate în virtutea art. 34, pct. 2, lit. D din Tratatul UE .

 Curte administrativă, când controlează legalitatea deciziilor individuale

ale instituţiilor comunitare ori a deciziilor cadru adoptate de Consiliul UE
în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală.

 Jurisdicţie civilă sau de muncă, când judecă recursul în daune-interese sau

recursurile funcţionarilor comunitari privind situaţia lor administrativă.

 Ca instituţie consultativă, bazată pe art. 300 din Tratatul CEE, care îi

permite să emită avize asupra propunerilor referitoare la reviziurea
tratatelor şi la compatibilitarea acordurilor externe cu prevederile
tratatelor comunitare.

 Ca insituţie ce efectuează interpretarea dreptului comunitar, prin

intermediul “chestiunilor prealabile” şi de cooperare judiciară cu alte
jurisdicţii naţionale sau internaţionale. Această funcţiune a fost în parte
afectată de limitele impuse prin Tratatul de la Amsterdam în materia
vizelor, dreptului de azil, imigrării şi altor politici sau în domeniul
cooperării poliţieneşti şi judiciare penale.

Pentru funcţionarii comunitari sau instituţiile de angajare care aduc

situaţiile lor conflictuale, litigiile lor izvorâte din raporturile juridice de muncă
în faţa Curţii de Justiţie Europeane, aceasta apare ca o instanţă de muncă
specifică sistemului de drept de tip occidental, iar de cel care solicită
despăgubiri pentru pagubele cauzate de funcţionarii comunitari în lipsa unor
obligaţii contractuale, este percepută ca o instanţă civilă. Dar, prin Tratatul de la
Nisa, Curtea a dobândit competenţa de a asigura interpretarea măsurilor luate de
Consiliu şi în domeniile evocate mai sus.

4
 Compunerea Curţii Europene de Justiţie

Curtea Europeană de Justiţie este compusă din judecători, avocaţi generali

şi un grefier-şef, asistat de adjuncţi. Aderarea unor noi state la Uniunea
Europeană a determinat de fiecare dată schimbarea numărului judecătorilor şi
avocaţilor generali, aceste schimbări fiind necesare atât pentru asigurarea unui
judecător din partea fiecărui stat membru, cât şi pentru menţinerea numărului
impar de judecători. Este foarte important ca numărul judecătorilor să fie impar,
deoarece Curtea poate delibera şi decide în mod legal numai dacă este formată
dintr-un număr impar de judecători, astfel fiind evitate situaţiile de voturi de pro
şi contra unei soluţii.
Aşa cum s-a apreciat în literatura de specialitate, modul de desemnare şi
statutul membrilor Curţii de Justiţie prezintă unele asemănări cu dispoziţiile
privind alegerea comisarilor, motivul constând în necesitatea asigurării
independeţei Curţii faţă de organele politice şi faţă de interesele de grup sau
particulare .

 Judecătorii
Curtea Europeană de Justiţie este compusă din 27 de judecători(art.221
fostul art.165 din Trat. CE). Acest număr poate fi mărit, la cererea Curţii de
Consiliu prin vot unanim, aşa cum s-a întâmplat până acum ori de câte ori a fost
necesară completarea numărului de judecători cu ocazia aderării a unor state noi
la Comunitatea Europeană.
Judecătorii sunt numiţi pe baza acordului reciproc al statelor membre
pentru o perioadă de 6 ani. Din 3 în 3 ani are loc o reîmprospătare a corpului de
judecători, fiind înlocuiţi 12 sau 13 dintre judecători. Această schimbare aduce
de fiecare dată un avânt nou în activitatea Curţii prin membrii noi, dar în acelaşi
timp judecătorii care rămân asigură continuitatea şi echilibrul în procesul
jurisdicţional. În mod teoretic însă se poate întâmpla ca o asemenea înlocuire a
judecătorilor să nu aducă chiar nici o schimbare în ceea ce priveşte componenţa
corpului de judecători având în vedere că realegerea este permisă.
Judecătorii pot fi aleşi de fiecare guvern din rândul personalităţilor care
oferă garanţia unei independenţe şi obiectivităţi în luarea deciziilor şi în statele
lor de provinienţă îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru ocuparea celei mai

5
înalte funcţii de judecător ori sunt jurişti de o capacitate excepţională
recunoscută .
Nu este stabilită modalitatea, procedura internă de alegere a judecătorului,
acest lucru fiind rezolvat în mod specific în fiecare stat membru cu respectarea
condiţiilor, cerinţelor susarătate.
Deoarece legea nu distinge, pot fi calificaţi pentru o asemenea activitate
oricare dintre persoanele de formaţie juridică îndeplinind doar două condiţii cum
ar fi spre exemplu, judecătorii, procurorii, avocaţii, cercetătorii ştiinţifici în
domeniu, arbitrii din cadrul unor structuri organizate. În această privinţă putem
vorbi chiar despre o tradiţie care s-a format în statele membre. De exemplu
judecătorii italieni şi spanioli provin dintre profesorii universitari, francezii sunt
de obicei foşti judecători naţionali, în timp ce printre judecătorii germani putem
găsi atât profesori universitare, funcţionari superiori, cât şi politicieni.
Judecătorii nu pot exercita nicio funcție politică sau administrativă.
Aceștia nu pot exercita nicio activitate profesională, fie că este sau nu
remunerată, în afara cazului în care Consiliul acordă o derogare cu titlu
excepțional . Este cazul, de exemplu, al funcţiilor didactice sau al cercetării
ştiiţifice juridice.
Totodată nu are importanţă nici naţionalitatea şi nici cetăţenia
judecătorului propus, acesta poate veni teoretic dintr-un alt stat membru. În
practică însă nu au fost exemple în acest sens, mai mult există păreri că
judecătorii trebuie să provină în mod neapărat din fiecare stat membru ca să
asigure reprezentarea fiecărui sistem de drept la Curtea de Justiţie Europeană.
Primii judecători de sex feminin au fost desemnaţi de Finlanda şi Suedia atât la
Curtea de Justiţie Europeană, cât şi la Tribunal în 1995. La momentul actual în
componenţa Curtea de Justiţie Europeană intra 6 femei judecători, dintre care şi
reprezentantul României.
Judecătorii Curtea de Justiţie Europeană pe timpul exercitării mandatului
beneficiază de imunitate de jurisdicţie faţă de toate jurisdicţiile naţionale atât
faţă de cele penale, cât şi faţă de cele civile („În ceea ce privește actele
îndeplinite de aceștia, inclusiv cuvintele rostite și scrise în calitatea lor oficială,
judecătorii continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcției lor”) .
Această imunitate însă poate fi ridicată de Plenul Curţii de Justiţie Europeane în
cazuri bine întemeiate. Ei beneficiază şi de inamovibilitate pe durata mandatului,
neputând fi eliberaţi din funcţie şi nu pot fi decăzuţi din dreptul lor la pensie
decât cu acordul unanim al plenului.

6
 Tot pe durata mandatului însă judecătorii au şi anumite obligaţii cum ar fi
„rezidenţa obligatori” în Luxemburg unde se află sediul Curţii. Altă obligaţie
formală ar fi depunerea jurământului de către judecători înainte de începerea
activităţii în faţa plenului, prin care se „obligă că își va exercita atribuțiile cu
deplină imparțialitate și potrivit conștiinței sale și că nu va divulga nimic din
secretul deliberărilor”.
Judecătorii au rang egal cu comisarii europeni şi au dreptul din oficiu la
un autoturism cu şofer. De asemenea sunt scutiţi de la plata impozitelor
naţionale, dar trebuie să plătească impozitul pe venit comunitar.

 Preşedintele Curţii şi completele

Judecătorii aleg Preşedintele Curţii din mijlocul lor (art.223 fostul art.167
din Trat. CE) pentru o perioadă de 3 ani. Astfel din trei în trei ani are loc numai
înlocuirea unei părţi dintre judecători dar şi a preşedintelui, care la fel ca şi
restul judecătorilor poate fi reales.

Potrivit art.8 din C.proc. preşedintele conduce activitatea jurisdicţională şi

adiministraţi CJE.
În virtutea acestei funcţii preşedintele conduce procedura orală sau
dezbaterile, respectiv deliberările plenului. El numeşte de fiecare dată
„judecătorul raportor” pentru fiecare caz în parte, fără ca el însuşi să exercite
vreodată funcţia de judecător raportor.
Preşedintele este competent pentru administrarea generală a CJE şi îi
revine sarcina de a fixa termenele de judecată. Preşedintele poate fi suplinit de
cel mai înalt rang dintre preşedinţii de complet. Rangul/gradul judecătorilor este
determinat fără excepţie de vechimea lor în această activitate. Dacă cineva
anterior a mai ocupat funcţia de judecător sau avocat general, îşi păstrează
gradul dobândit în exercitarea acelei funcţii.
Calitatea de judecător al curţii încetează prin înlocuirea normală legală,
prin deces sau prin demisie. În plus, un judecător îşi poate pierde funcţia sa în
cazul în care nu mai întruneşte condiţiile necesare ori nu mai face faţă
obligaţiilor privitoare la funcţia sa, judecătorul în cauză neputând să ia parte la
deliberarea respectivă. Condiţia care nu mai este îndeplinită s-ar putea reduce la
încălcarea obligaţiei de independenţă, pentru că nu s-ar pune problema
calificărilor profesionale sau a competenţei care a fost verificată pe parcursul
activităţii profesionale.

7
 În ceea ce priveşte completele de judecată potrivit art.221 din Trat CE,
regula de bază este că instanţa judecă în plen. Ca excepţie de la această regulă
însă se prevede că pot fi formate Camere cu trei, cinci sau şapte judecători care
sunt chemate să efectueze diferite activităţi pregătitoare ale procesului sau care
judecă anumite cazuri speciale prevăzute.
Sentinţele pronunţate de judecătorii întruniţi în complete, au aceaşi
valoare juridică, ca şi hotărârile adoptate în plen. Curtea de Justiţie Europeană,
spre deosebire de celelate instanţe cu vocaţie internaţională, care judecă aproape
întotdeauna în plen, a decis formarea completelor cu scopul de a accelera
procedura, de a scurta durata proceselor, ştiut fiind faptul că, cu cât este mai mic
corpul decizional în ceea ce priveşte numărul de membri, cu atât mai simplu şi
mai rapid se iau deciziile.
Statutul Curţii de Justiţie Europeane prevede: „Curtea înființează în cadrul
ei camere formate din trei și din cinci judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe
președinții camerelor. Președinții camerelor de cinci judecători sunt aleși pe trei
ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată” . Trebuie să menţionăm că este
imposibil ca în acelaşi timp cineva să se afle în două locuri diferite în spaţiu,
deci să participe şi în plen şi în complete, din acest motiv în practică în aceeaşi
zi nu sunt şedinţe de judecată şi în plen şi în complete, prectic asistând
„săptămâni de plen” şi „săptămâni de complete”.
Cauzele în care cererea de chemare în judecată a fost formulată de un stat
membru sau de un organ comunitar se judecă în plenul Curţii, repartizarea lor la
complete fiind exclusă. Curtea de Justiţie Europeană în asmenea cazuri are
numai posibilitatea de a decide repartizarea cauzei în funcţie de importanţă şi
dificultate la „plenul mic” sau la „plenul mare”.
Pe lângă aceste complete mai poate fi formată şi Marea Cameră. Marea
Cameră este compusă din președintele Curții, președinții camerelor de cinci
judecători, judecătorul raportor și numărul de judecători necesar pentru a fi în
număr de 13. Pentru fiecare cauză repartizată Marii Camere, punctul de plecare
pe această listă este numele judecătorului imediat următor ultimului judecător
desemnat din listă pentru precedenta cauză repartizată acestui complet de
judecată .
Deciziile Curții sunt valabile numai în cazul în care numărul de judecători
care participă la deliberări este impar.
Deciziile camerelor formate din trei sau din cinci judecători sunt valabile
numai în cazul în care se iau de trei judecători.

8
 Deciziile Marii Camere sunt valabile numai în cazul în care sunt prezenți
nouă judecători.
Deciziile Curții întrunite în ședință plenară sunt valabile numai în cazul în
care sunt prezenți cincisprezece judecători.

 Avocaţii generali

În componenţa Curţii de Justiţie Europene pe lângă judecători intră şi 8

avocaţi generali. Un al nouălea avocet general a fost desemnat în perioada
01.01.1995-06.10.2000. Cinci dintre avocaţi generali sunt numiţi de 5 state
„mari”, adică de Germania, Franţa, Anglia, Spania şi Italia, urmând ca restul să
fie numiţi prin rotaţie de celelalte state membre „mici”. Tratatul CECO nu
prevedea instituţia avocatului general, dar în 1957 francezii luând în considerare
obiecţiile altor state faţă de imposibilitatea judecătorilor de a manifesta opinii
separate, au propus înfiinţarea avocatului general, după modelul consacrat în
Franţa. Tratatul de la Lisabona preconizează majorarea numărului avocaţilor
generali la 11. În acest caz, Polonia, similar Germania, Franţa, Italia, Spania şi
Regatul Unit, va avea un avocet general permanent şi nu va mai participa la
sistemul de rotaţie, iar sistemul existent de rotaţie va funcţiona prin rotaţia a
cinci avocaţi generali, în loc de trei.
Avocaţii Generali au rolul de a formula opinii imparţiale în legătură cu
cauzele aduse în faţa Curţii.
Dacă e să încadrăm avocatul general în dreptul nostru sau vrem să găsim
asemănări, între instituţia acestuia şi organele puterii sau autorităţii judecătoreşti
naţionale, trebuie să constatăm că acesta are atribuţii asemănătoare cu atribuţii
generale ale unui procuror. Atribuţii cum ar fi asigurarea legalităţii, protejarea
interesului public, strângerea de probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea
părţilor bineînţeles cu păstrarea proporţiilor şi făcând abstracţie de faptul că
procurorul naţional aproape în întreaga sa activitate se ocupă de litigii de natură
penală.
Instituţia avocatului general, deşi seamănă cu ceea a procurorului, nu este
identică, deoarece în timp ce procurorul acţionează în interesul public, în
interesul statului, avocatul general nu acţionează în interesul statului, ci în
interesul comunitar. Avocatura generală constituie şi un teren de exerciţiu pentru
viitorii judecători, dar există şi exemplul invers.
La fiecare şedinţă de judecată participă un avocat general care după
încheierea procedurii orale va depune „concluziile finale”. Aceste concluzii sunt

9
un fel de aprobare juridică, aviz pe probleme de drept formulate de un
„judecător solitar” şi se termină cu o propunere de soluţie adresată completului
de judecată.
Avocații generali nu pot participa la soluționarea nici unei cauze în care
au fost implicați anterior ca agenți, consilieri sau avocați ai uneia dintre părți,
sau cu privire la care au fost chemați să se pronunțe ca membri ai unui tribunal,
ai unei comisii de anchetă sau în oricare altă calitate .

 Grefierul-şef

Grefierul-şef este numit de membrii Curţii de Justiţie Europeane

(judecători şi avocaţi generali) potrivit art.224 din Tratat CE şi art.12 alin.1 din
C.proc. pe o durată de 6 ani cu posibilitatea de realegere. Acesta este ales din
mai mulţi candidaţi până în prezent nu au fost stabilite în mod clar care sunt
condiţiile care trebuie îndeplinite de candidaţii la această funcţie, dar se
presupune şi practica confirmă acest lucru, că aceştia va trebui să aibă studii
juridice superioare şi cunoştinţe vaste de drept comunitar. De regulă Curtea este
cea care îi stabileşte statutul.
În sprijinul grefierului-şef CJE numeşte unul sau mai mulţi grefieri
asistenţi, care îi vor acorda ajutor mai ales în atribuţiile sale de grefier de
şedinţă. Grefierii asintenţi sunt însă simpli functionary şi nu beneficiayă de
privilegiile acordate Cancelarului (grefier-şef), care sunt asemănătoare cu cele
ale judecătorului.
Grefierul în primul rând, asistă Curtea şi pe mebrii ei în îndeplinirea
actelor ce le incubă funcţiei lor, inclusiv asistarea la audieri. De asemenea, el
răspunde de ţinerea arhivelor Curţii şi de publicarea în „Colecţia de
jurisprudenţă a Curţii” a textelor integrale ale hotărârilor şi ordonanţelor date.
În al doilea rând, grefierii au funcţii administrative, asigurând
administrarea bugetului Curţii, sub autoritatea preşedintelui.
Deasemenea, el răspunde de activitatea tuturor funcţionarilor şi agenţilor
Curţii şi în special de serviciul lingvistic.

Grefierul-şef nu participă la sedinţele CJE în situaţia în care este exclus ex

officio de la deliberări şi nu poate participa la şedinţele secrete care au ca obiect
discuţiile privind incompetent profesională a unui judecător sau avocat general.
Deasemenea CJE de la caz la caz potrivit art.27 alin.2 din C. proc., poate
exclude grefierul-şef de la anumite şedinţe administrative.

10
 Competenţele Curţii Europene de Justiţie

Competenţa este aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe

judecătoreşti de a judeca o anumită pricină, de a soluţiona un anumit litigiu.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este organul jurisidicţional al U.E,
aceasta îndemnând ca în domeniile în care se aplică legislaţia UE, Curtea de
Justiţie din Luxemburg este Curtea Supremă a UE. CJE este singurul organ de
jurisdicţie comunitar, având o funcţionare permanentă şi emiţând hotărâri ce nu
pot fi recurate în faţa altei instanţe.
Competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este prezentată sub două
aspecte, şi anume:

- Competenţă cu privire la persoane - rationae personae.

- Competenţă materială – rationae materiae.

 Competenţa rationae personae

Curtea de Justiţie Europeană, aşa cum apare din analiza dispoziţiilor

Tratatelor, are în sarcina sa să soluţioneze litigiile între statele membre ale UE,
între statele membre şi organele comunitare, precum şi între organele
comunitare între ele.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este abilitată, de asemenea, să
soluţioneze, în anumite condiţii, şi litigiile ivite între particulari, persoane fizice
sau juridice retortisante într-unul din statele membre pe de o parte şi statele
membre sau organizaţiile comunitare pe de altă parte.
Deci calitate procesuală activă, respectiv de reclamant în faţa Curţii o pot
avea atât statele membre, cât şi particularii persoane fizice sau juridice care au
intrat într-un conflict de interese cu instituţiile UE.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, pot fi pârâţi în faţa Curţii
statele membre ale UE şi instituţiile UE.

 Competenţă rationae materiae

11
 Trebuie precizat de la început că Curtea de Justiţie a UE este obligată şi
are responsabilitatea să observe şi să asigure justa interpretare şi aplicare a
dreptului comunitar aşa cum reiese el din legislaţia primară dată de Tratatele
Comunităţilor Europene şi de către instituţiile Comunităţilor Europene.
Curtea de justiţie este organul unic de control jurisdicţional al UE, însă, în
afară de aceasta, ea mai exercită şi alte prerogative, şi anume : control mormativ
presupune verificarea compatibilizăţii actelor juridice emise de Consiliu sau
Comisie cu prevederile tratatelor şi principiilor generale de drept comunitar.
Joacă rolul unei curţi constituţionale clarificând drepturile şi obligaţiile
reciproce ale instituţiilor europene şi a relaţiilor juridice între statele membre ale
UE. Are atribuţiile unui tribunal administrativ examinând plângerile depuse de
persoane fizice sau juridice interesate cu privire la deciziile Uniunii, precum şi
recursurile introduse de agenţii instituţiilor europene împotriva angajatorilor lor.
Îndeplineşte funcţiile unui tribunal civil determinând răspunderea
extracontractuală în ceea ce priveşte repararea prejudiciilor produse în
exercitarea de către UE a atribuţiilor sale oficiale.

Astfel curtea are două tipuri de competenţe:

Competenţe contencioase
Recursul în constatarea neîndeplinirii de către state a obligaţiilor ce
decurg din Tratatele Constitutive. Acestea sunt plângerile referitoare la
neexecutarea obligaţiilor ce revin unuia dintre Statele Membre, obligaţie ce
izvorăşte din tratate. Acest tip de plângere poate fi înaintat de către Comisia
Europeană sau de către un alt Stat Membru. În cazul în care Curtea constată că
respectiva obligaţie nu a fost îndeplinită, statul membru în cauză trebuie să se
conformeze şi să-şi îndelinească obligaţiile asumate fără întârziere.
Recursul în anulare este plângerea referitoare la anularea în tot sau în
parte a unor prevedri ale legislaţiei comunitare sau a unor intrumente legale
adoptate de instituţiile comunitare. Acest tip de plângere poate fi introdusă de
Parlamentul European, sau direct de către orice persoană fizică sau juridică care
este direct interesată de anularea respectivei reglementări.
Recursul în Carenţă sunt acele plângeri referitoare la revizuirea legalităţii
sau la neexecutarea de către instituţiile comunitare a anumitor acte,
sancţionându-se astfel tăcerea sau inactivitatea acestor acte, sancţionându-se
astfel tăcerea sau incativitatea acestor instituţii comunitare.
Recursurile în responsabilitate - aşa sunt denumite în literatura de
specialitate plângerile referitoare la recuperarea prejudiciilor cauzale, în

12
realizarea sarcinilor de serviciu, de către instituţiile comunitare sau de
funcţionarii acestora.

Competenţe necontencioase
Recursul in interpretare - este actiunea prin care, la cererea organelor de
jurisdictie nationale, Curtea intervine pentru interpretarea regulilor comunitare
sau pentru a aprecia validitatea actelor adoptate de catre institutiile
comunitare.Astfel, judecatorul national caruia, in solutionarea unui litigiu, i se
ridica o problema referitoare la interpretarea dreptului comunitar sau validitatea
actelor institutiilor, poate sesiza Curtea cu aceasta chestiune, inainte de a se
pronunta asupra fondului.

Consideraţii finale
Curtea Europeană de Justiţie, ca instituţie jurisdicţională a Comunităţii,
reprezintă coloana vertebrală a acestui sistem de garanţii. Judecătorii trebuie să
asigure uniformitatea interpretării şi aplicării dreptului comunitar in fiecare Stat
Membru, menţinerea sa ca sistem comunitar şi aplicarea sa în mod identic
tuturor celor care i se supun în toate imprejurările.Curtea de Justiţie joaca un rol
esenţial în cadrul sistemului instituţional stabilit prinTratate.
Curtea are rolul de a menţine echilibrul între prerogativele instituţiilor
comunitare pe de o parte si între prerogativele conferite Comunităţii şi cele
păstrate destatele membre pe de altă parte. În exercitarea atribuţiilor sale de
revizuire, Curtea este deseori chemată să hotarască în probleme de natura
constituţională sau de importanţă economică majoră.
Ţinând cont de creşterea numărului de cauze aduse în faţa sa spre
soluţionare, prin reforma preconizată, în ce priveşte atribuţiile acestei instituţii,
vizează deblocarea activităţii Curţii prin reducerea chestiunilor prejudiciale
soluţionate la acest nivel şi responsabilizarea treptată a judecătorilor naţionali în
procesul de interpretare a dreptuluicomunitar. Deasemenea, se doreşte sesizarea
directă a Curţii numai cu acele recursuriconsiderate esenţiale pentru buna
funcţionare a Uniunii Europene.

13
 Bibliografie

1. Gyula Fabian, Drept Instituțional Comunitar, Ed. a 3-a, Cluj-Napoca,

Editura Hamangiu 2010.

2. Octavian Manolache, Drept comunitar, ediţia a 4-a, Editura All Beck,

Bucureşti, 2003

3. Dan Vătăman, Drept comunitar European, Curs universitar, București,

Editura Universul Juridic, 2010

14