Sunteți pe pagina 1din 4

Informaţii privind măsurile întreprinse de către catedra “Finanţe şi bănci”

privind desfăşurarea practicii de producţie


a studenţilor şi masteranzilor

Stagiile de practică sunt prevăzute în planul de învăţământ pentru


specialitatea "Finanţe şi Bănci", făcând parte din procesul de învăţământ şi are
scopul aprofundării cunoştinţelor teoretice ale studenţilor şi masteranzilor, obţinute
în cadrul UCCM, precum şi acumularea abilităţilor în domeniul finanţelor şi
băncilor.
Stagiul de practică se împarte în două părţi: practică de producţie şi practică
de licenţă şi de masterat. Prima parte a stagiului se efectuează la o entitate, iar
partea a doua este destinată elaborării tezei de licenţă şi de master.
Stagiile de practică se efectuază în conformitate cu prevederile programei.
Durata practicii pentru licenţa constitue 10 săptămâni la zi şi 4 săptămâni la
frecvenţa redusă, 5 săptămâni - masteratul. Pentru efectuarea practicii de producţie
s-a început perioada de închiere contractelor cu băncile comerciale şi
întreprinderile de stat şi cele private. Studenţii au fost anunţaţi că pot petrece
practica la întreprinderile ale cooperaţiei de consum. Totodată am primit invitaţia
de la BC „Victoriabank” S.A pentru petrecerea practicii de producere. Deoarece
catedra nu are contracte închiate cu agenţi economici de lungă durată este nevoe să
închiem contracte în fiecare an. S-a editat Caietul stagiului de practică pentru
studenţii specialităţii 364.1 “Finanţe şi bănci” (la zi şi f/r) şi masteranzii
specialităţii 364 “Bănci şi asigurări” şi “Administrarea sistemului bancar”.
La catedră este editat Curriculume practicii care cuprind răspunsuri la
principalele întrebări, ce trebuie să fie examinat de către student într-o structură
antreprenorială de profil.

Şef. catedrei “Finanţe şi bănci"


prof. univ., dr. / E. Fuior /
INFORMAŢIE
privind colaborarea catedrei „Finanţe şi bănci” cu agenţi economici şi
organizaţiile de stat în vederea organizării şi desfăşurarea practicii de producţie
a masteranzilor şi studenţilor în a.u.2014-2015

Stagiile de practică de specialitate are drept scop extinderea, aprofundarea şi


integrarea cunoştinţelor şi capacităţilor de înţelegere, formare a competenţelor de
aplicare a cunoştinţelor şi capacităţilor de soluţionare a problemelor atât în
domeniul de studii realizat, cât şi în împrejurări noi sau necunoscute, precum şi
efectuarea cercetărilor, documentarea şi colectarea materialelor informaţiei privind
tema tezei de licenţă şi master.
Conform planului de studii, masteranzii specialităţilor “Bănci şi asigurări” şi
“Administrarea sistemului bancar”, grupa 4BA-1321m şi 4ASB-1321m în
semestru IV la moment execută practica de producţie din 24 noiembrie 2014 pînă
la 28 decembrie 2014. Pentru desfăşurarea ei au fost închieate contracte cu agenţi
economici şi bănci comerciale. Întru cât catedra nu dispune de contracte de lungă
durată, pentru fiecare masterand s-a încheiat contract individual.
Din numărul total de masteranzi 7 efectuează practica de producție în cadrul
băncilor comerciale: BC „Banca de Economii” SA, BC „Victoriabank” SA, BC
„ Moldova- Agroindbank” S.A, BC „Unibanc” S.A, BC „Moldindconbank” SA,
cu sediile în or. Chişinău. Ceilalți - 2 au efectuat practica în cadrul întreprinderilor
de stat şi private: ÎM „Netto ProM” SRL, or. Chişinău, şi „ ColproCoop” or.
Sîngerei.
Pe parcursul practicii de producție responsabilii efectuaează verificarea
petrecerii practicii conform graficului.
Studenţii specialităţii 364.1 “Finanţe şi bănci”, grupa 3FB-1131 secţia zi,
vor efectua practica de producţie cu durată de 10 săptămîni în semestru VI.
Perioada de desfăşurare a practicii de producţie constituie de la 26 ianuarie 2015
pînă la 6 aprilie 2015.
În acest scop a fost încheiate 8 contracte individuale cu următoarele bănci
comerciale: BC „Victoriabank” SA, BC „Banca de Economii” SA, BC
„Moldindconbank” SA, BC „Banca Socială” SA cu sediile în or.Chişinău, or.
Leova.
La întreprinderi de stat şi private (Ministerul de Economie din or. Chişinău
şi SRL ”Microcell”, or.Chișinău”, Oficiul Poștal din or. Hîncești, s. Cărpineni şi
Î.M ”Primtrans”, or. Chișinău) v-or efectua practica de producţie 4 studenţi.
Studenţii secţiei cu frecvenţă redusă, grupa 3FB-41c, 3FB-41cs conform
planului de studiu vor efectua practica de producţie cu durată de 5 săptămîni în
semestru VIII de la 26 ianuarie 2015.
În scopul petrecerii practicii au fost încheiate contracte cu băncile
comerciale: BC „Victoriabank” SA cu sediul în or.Chişinău şi S.A
„Agroprombanc”, or. Dubăsari, şi cu următoarele întreprinderi: ÎM „Chateau
Vartely”, or. Orhei, S.A Institutul de cercetări ştiinţifice „Eliri”, or. Chişinău, SRL
„TERRA SUPER”, or.Chişinău, Centru Raional Străşeni-Direcţia de finanţe, or.
Străşeni, SRL Tehelectro-SV”, or. Chişinău. Î.M „P&R”, SRL, or. Chişinău, S.A
„Drumuri Ialoveni”, fililala Hînceşti FPC „Codru-ST”, SRL or. Chişinău SRL
„Capsadiu”, or. Chişinău PC „Service & CO” SRL SA „Supraten”, or. Chişinău

Şef. catedrei “Finanţe şi bănci"


prof. univ., dr. / E. Fuior /
Numărul de ore la practică pentru fiecare profesor conform şarjei

Profesorul Grupa Nr.ore


Fuior E. 3FB-1141c 46
3FB-1231 18
Cuşnir C. 3FB-1141c 20
3FB-41cs 39
4BA-1321 19
Maxim I. 4ASB-1221 20
Caraganciu G. 3FB-1141c 51
3FB-1141cs 20
4BA-1321 13
4ASB-1321 6
Zugrav I. 3FB-1231 13
3FB-1141c 13
Sănduţă T. 3FB-1231 34
3FB-1141c 59
Popa A. 3FB-1231 39
3FB-1141c 45
3FB-1141cs 39

S-ar putea să vă placă și