CHELTUIELILE PUBLICE

Prezenţa statului în economie este puternic legată de importanţa intervenţiei bugetare,

care se realizează prin intermediul cheltuielilor publice. Cheltuielile publice materializează
funcţia de repartiţie a finanţelor publice, prin intermediul căreia are loc redistribuirea
resurselor băneşti către diferite obiective sociale sau economice.
Autorităţile publice folosesc sumele mobilizate la sistemul unitar de bugete pentru
achiziţia de bunuri şi servicii de la operatorii economici necesare derulării activităţii
instituţiilor publice, punând totodată la dispoziţia cetăţenilor anumite servicii de interes
general la un preţ mai mic decât cel al pieţei sau în mod gratuit, prin intermediul cheltuielilor
publice statul acţionează atât în sfera consumului dar şi a producţiei.
Cheltuielile publice reprezintă ansamblul sumelor alocate de bugetul public pentru
nevoile economico-sociale la nivel local şi central pe perioada unui an bugetar. Ele exprimă
efortul financiar public în vederea transpunerii în fapt a prevederilor bugetare.
Mărimea cheltuielilor publice diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta,
structura acestora fiind puternic influenţată de obiectivele stabilite de către puterea executivă.
Prin intermediul acestora, statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi servicii în vederea
funcţionării instituţiilor publice. Acestea reflectă opţiunile politice ale statului, ele
reprezentând costuri ale acestor politici.
Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinaţia
lor, acestea putând reprezenta fie un consum definitiv de produs intern brut (cheltuielile cu
funcţionarea aparatului de stat, dobânzile şi comisioanele la împrumuturile de stat), fie un
avans de produs intern brut (investiţiile efectuate de stat pentru dezvoltarea şi modernizarea
patrimoniului public).
Cheltuielile publice înglobează:
1) cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat, din fondurile
bugetare şi extrabugetare, care pot fi particularizate după sursa de finanţare în:
a. cheltuieli finanţate din bugetul de stat
b. cheltuieli finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat;
c. cheltuieli finanţate din fonduri speciale;
2) cheltuielile finanţate din fondurile constituite la nivelul colectivităţilor locale (ale unităţilor
administrativ-teritoriale);
Cheltuielile publice pot fi structurate în funcţie de sursa de finanţare:
1. cheltuieli bugetare, finanţate din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din
bugetele locale/intermediare sau din bugetele instituţiilor publice autonome în limitele şi
potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetul respectiv. Acestea reprezintă alocările de mijloace
băneşti pentru realizarea funcţiilor autorităţilor/instituţiilor bugetare, precum şi a altor
angajamente ale statului, prevăzute de legislaţie şi alte acte normative. Cheltuielile bugetare
includ:
a) cheltuielile curente, care au ca destinaţie implementarea programelor de cheltuieli ale
autorităţilor/instituţiilor bugetare;
b) cheltuieli de capital, destinate formării activelor fixe;
c) transferuri către alte bugete;
2. cheltuieli finanţate din fonduri cu destinaţie specială;
3. cheltuieli extrabugetare, finanţate din resurse financiare neincluse în bugetele
administraţiilor/instituţiilor publice;
4. cheltuieli efectuate din bugetul Trezoreriei publice.
Din acest conţinut rezultă evident deosebirea între cheltuielile publice şi cheltuielile
bugetare:
1. sfera cheltuielilor publice o include pe cea a cheltuielilor bugetare, în sensul că, cheltuielile
publice includ nu numai cheltuielile efectuate din bugetul de stat, bugetele locale şi din
bugetul asigurărilor sociale de stat dar şi pe cele ce au ca sursă de provenienţă fondurile
extrabugetare (veniturile proprii obţinute de instituţiile publice).
2. cheltuielile bugetare se efectuează pe baza creditelor bugetare, în timp ce cheltuielile
publice se efectuează şi pe baza altor surse financiare decât creditele bugetare. Aceasta
înseamnă că afectarea fondurilor se realizează în limita aprobată de către Parlament sau de
către autoritatea intermediară/locală investită de acesta pentru a aproba bugete.Volumul
acestora se obţine prin însumarea cheltuielilor aferente bugetului general consolidat1.
Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare. Veniturile
sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole, subcapitole, titluri,
articole, precum şi alineate, după caz.
Repartizarea sumelor mobilizate la buget nu se poate realiza în mod eficient în lipsa
unei grupări a cheltuielilor, în funcţie de obiectivele urmărite şi natura lor.

1
consolidare - operaţiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre două bugete componente ale bugetului
general consolidat, în vederea evitării dublei evidenţieri a acestora.
 Marea diversitate a cheltuielilor publice a făcut necesară introducerea unor criterii
pentru structurarea lor, în vederea analizei evoluţiei în timp a ponderilor acordate diverselor
categorii de cheltuieli publice.
Dimensionarea cheltuielilor publice cât şi distribuirea lor în funcţie de necesităţile
beneficiarilor presupune cunoaşterea criteriilor de clasificare ale acestora, gruparea lor
făcându-se în funcţie de instituţiile responsabile de gestionarea lor, natura acestora, momentul
efectuării lor precum şi destinaţiile aprobate prin buget.
Clasificarea cheltuielilor publice oferă organelor decizionale un cadru normativ atât
pentru procesul decizional privind politicile cât şi pentru asumarea răspunderii.
În analiza structurii cheltuielilor publice se folosesc mai multe clasificaţii.
Principalele criterii de clasificaţie operaţională sunt:
Clasificaţia administrativă grupează cheltuielile publice în funcţie de instituţiile prin
care se efectuează acestea: minister, departament, judeţ etc.Utilizarea acestei clasificaţii
realizează o repartizare a cheltuielilor pe o structură existentă, ceea ce permite identificarea
responsabilităţilor privind administrarea acestora. Aceasta grupează cheltuielile pe ordonatori
de credite, conducând astfel la creşterea transparenţei şi responsabilităţii în cheltuirea banilor
publici. Ordonatorii de credite au obligaţia de a utiliza alocaţiile bugetare numai în limita
prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli legate de activitatea instituţiilor publice
cu respectarea dispoziţiilor legale.
Clasificaţia economică grupează cheltuielile publice după natura şi efectul lor
economic, oferind o imagine edificatoare asupra importanţei acordate de către stat formării
brute de capital. Astfel, potrivit acestei clasificaţii deosebim următoarele categorii de
cheltuieli publice:
După natura cheltuielii:
a) cheltuieli curente sau de funcţionare, respectiv cele efectuate pentru buna funcţionare a
instituţiilor publice, reprezentând consumuri definitive şi care anual trebuie reînnoite
(cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunuri şi servicii, dobânzi, transferuri);
b) cheltuieli de capital, numite şi de investiţii, au în vedere dezvoltarea şi modernizarea
patrimoniului public (cheltuielile cu activele financiare şi nefinanciare);
După tipul de cheltuieli:
c) cheltuieli privind bunurile şi serviciile publice, care presupun existenţa unei contraprestaţii;
d) cheltuieli de transfer, care nu presupun contraprestaţie; ele reprezintă trecerea unor sume
de bani de la buget la dispoziţia unor persoane fizice şi juridice.
 Statele puternic industrializate alocă o mare parte din fondurile mobilizate în vederea
modernizării infrastructurii, dezvoltării tehnologice cu efecte pozitive asupra gradului de
ocupare a forţei de muncă şi a nivelului de trai.
Clasificaţia funcţională presupune gruparea cheltuielilor după destinaţia lor pentru a
evalua alocarea fondurilor publice unor activităţi sau obiective care definesc necesităţile
publice. Repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate reflectă
obiectivele financiare ale statului. Beneficiarii acestor fonduri sunt reprezentaţi de ordonatorii
principali de credite bugetare.
Servicii publice generale
Autorităţi publice şi acţiuni externe
Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare
Alte servicii publice generale
Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi
Tranzacţii cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei
Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Apărare naţională
Ordine publică şi siguranţă naţională
Cheltuieli social-culturale
Învăţământ
Sănătate
Cultură, recreere şi religie
Asigurări şi asistenţă socială
Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape
Locuinţe, servicii şi dezvoltare durabilă
Protecţia mediului
Acţiuni economice
Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă
Combustibili şi energie
Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii
Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare
Transporturi
Comunicaţii
Cercetare şi dezvoltare în domeniul economic
Alte acţiuni economice
 În România, înscrierea cheltuielilor în buget se realizează nu numai în funcţie de un
anumit criteriu, ci şi de un mix al acestora.

Indicatorii privind nivelul cheltuielilor publice

Politica bugetară a unui stat, în anumite perioade de timp, poate fi caracterizată cu

ajutorul unor indicatori de măsurare a efortului financiar al statului, exprimat prin intermediul
cheltuielilor publice. Datele furnizate de aceşti indicatori sunt edificatoare în privinţa
resurselor alocate de stat diferitelor sectoare ale economiei, informaţii pe baza cărora se
întocmesc statistici la nivel naţional cât şi internaţional.

1. Volumul cheltuielilor publice

n
CPT =∑ CPT i
i =1

CPT reprezintă cheltuielile publice totale

CPT i
- cheltuieli publice totale din bugetul ,,i”

Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală

CPT n =∑ CPT in

În expresie nominală indicatorul exprimă totalitatea cheltuielilor publice exprimate în

preţuri curente ale anului de calcul. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală
desemnează totalitatea fondurilor publice exprimate în preţuri constante ale unei perioade de
bază, obţinându-se prin raportarea valorilor nominale la indicele preţurilor de consum sau la
deflatorul P.I.B.
Volumul cheltuielilor publice în expresie reală
CPT n
CPT r =
Ip

2. Ponderea cheltuielilor publice în P.I.B. reprezintă un indicator care permite aprecierea

gradului de implicare a statului în activitatea economică
 CPT
%CPT PIB= ×100
P. I.B.

Acest indicator permite o analiză a mutaţiilor care au intervenit în repartiţia produsului intern
brut într-o perioadă de timp determinată.

3. Cheltuielile publice medii pe locuitor exprimă mărimea efortului financiar realizat de stat
pentru fiecare cetăţean cu ocazia redistribuirii fondurilor publice în procesul repartiţiei PIB.
Dacă pe plan naţional acest indicator se calculează în moneda naţională, pe plan internaţional
se calculează în euro sau dolar.
CPT
CP loc=
P
P este efectivul mediu al populaţiei

Indicatorii privind structura cheltuielilor publice exprimă modul de repartizare a

cheltuielilor publice, în funcţie de priorităţile stabilite de către autorităţile publice.
CP i
G i= ×100
CPT

Indicatorii privind dinamica cheltuielilor publice

Indicele de dinamică a cheltuielilor publice
în expresie nominală
CP n1
I CPn = ×100
CP n 0
în expresie reală
CPr 1
I C Pr = ×100
CP r 0

unde
CP n1 şi
CPn0 sunt cheltuieli publice nominale în perioada curentă (1), respectiv
perioada de bază (0)
CPr 1 şi CP r 0 – cheltuieli publice reale în perioada curentă (1), respectiv perioada de bază

(0)

Modificarea absolută şi relativă a cheltuielilor publice

Modificarea absolută a cheltuielilor publice exprimă suma cu care se modifică volumul lor, de
la o perioadă la alta.
ΔCP=CP 1 −CP 0
în expresie nominală
ΔCP n =CP n1 −CP n 0
în expresie reală
ΔCP r =CP r 1 −CP r0

Modificarea relativă a cheltuielilor publice exprimă procentul cu care variază acestea într-o
perioadă de timp determinată.
CP 1−CP 0
%ΔCP=
CP0

în expresie nominală
CP n 1 −CP n0
%ΔCP n =
CPn 0
în expresie reală
CP r 1−CP r 0
%ΔCP r =
CP r 0
Modificarea structurii cheltuielilor publice exprimă modificarea gradului de alocare a acestora
în funcţie de nevoile sociale
CPi 1 CPi 0
Δg i=
( −
CPT 1 CPT 0
×100
)
Modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB exprimă modificarea proporţiei de alocare a
acestora destinată acoperirii nevoilor colective.
CP 1 CP 0
Δ% CP PIB=
( −
)
P . I . B .1 P. I . B .0
×100

Coeficientul de devansare a creşterii P.I.B. de către creşterea cheltuielilor publice (

k dv )
Indicatorul se calculează după formula:
 Cp1
Cp0
k dv =
P. I . B .1
P . I . B .0

Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu P.I.B. (

e P.I .B )

Indicatorul se calculează folosind următoarea relaţie:

ΔCp
Cp0
e P . I . B=
ΔP.I . B .
P . I . B .0
Elasticitatea cheltuielilor publice, în raport cu P.I.B., măsoară reacţia şi amplitudinea
acestei reacţii a modificării cheltuielilor publice determinată de modificarea P.I.B.
De obicei, la o creştere a P.I.B. corespunde o creştere a cheltuielilor publice şi invers,
dar reacţiile sunt de mărimi diferite, cuantificate în mărimea elasticităţii.

Factorii de influenţă a cheltuielilor publice

Dinamica cheltuielilor publice este influenţată de factori economici, politici, sociali,

care potrivit unor modele explică în timp modificările intervenite în funcţie de variabilele
macroeconomice (investiţii, PIB, rata inflaţiei) dar şi de fundamentele microeconomice
(nevoile economico-sociale şi înclinaţia spre consum).
Creşterea cheltuielilor este determinată în funcţie de modificările survenite la nivel
demografic, economic, politic şi social.
Factorii demografici, cum ar fi numărul şi structura populaţiei, influenţează
cheltuielile publice în funcţie de preponderenţa populaţiei pe grupe de vârstă (o pondere
ridicată a populaţiei tinere, de vârstă şcolară impune o creştere a cheltuielilor cu instrucţia şi
educaţia, în timp ce o populaţie de vârsta a treia conduce la creşterea sumelor alocate de la
bugetul asigurărilor sociale de stat pentru plata pensiilor precum şi la sporirea cheltuielilor cu
sănătatea). Densitatea şi repartizarea în profil teritorial a populaţiei afectează ponderea
cheltuielilor publice legate de urbanizare şi a celor legate de protecţia mediului.
Factorii de ordin economic: P.I.B., repartiţia veniturilor, variaţia relativă a preţurilor
(datorată inflaţiei şi conjucturii economice interne şi internaţionale în contextul globalizării) şi
productivităţii influenţează volumul cheltuielilor publice, acestea fiind utilizate de către stat
pentru atenuarea anumitor dezechilibre în economia naţională.
 Factorii sociali vizează preocuparea statului pentru protejarea categoriilor
defavorizate, prin alocarea de sume de la buget care să contribuie la creşterea veniturilor şi
puterii de cumpărare a acestora.
Factorii politici influenţează repartiţia fondurilor publice, care se realizează potrivit
obiectivelor Programului de guvernare stabilit de către executiv şi în concordanţă cu
obligaţiile asumate de către stat prin tratate.

Efectele cheltuielilor publice asupra producţiei şi distribuţiei în economie

Efectele cheltuielilor publice asupra economiei naţionale (agricultură, industrie,

transport, comunicaţii, energie, import, export) sunt multiple, privind producţia, distribuţia,
stabilitatea şi dezvoltarea economică la nivel naţional şi regional.
Cheltuielile publice se dovedesc a fi un instrument eficient pentru încurajarea
investiţiilor în anumite ramuri ale economiei naţionale, pentru încurajarea exporturilor prin
acordarea de subvenţii de la buget.
Prin intermediul cheltuielilor, executivul urmăreşte asigurarea bunăstării populaţei,
implementarea unor programe cu caracter social, care să contribuie la reducerea inegalităţilor
sociale între membrii colectivităţii prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară
constituit în bugetul local. (în concordanţă cu principiul solidarităţii stipulat în legea finanţelor
publice locale). Cheltuielile cu asigurările sociale şi subvențiile pentru categoriile defavorizate
vizează creşterea venitului lor real şi a puterii de cumpărare.
Cheltuielile publice pentru educaţie şi ocrotirea sănătăţii au un impact pozitiv asupra
nivelului de pregătire şi a stării de sănătate a populaţiei.
Cheltuielile publice, alături de impozite şi taxe, sunt utilizate ca un mecanism de
intervenţie a statului în economie, în special în perioadele de instabilitate, când acesta
suplineşte cererea de bunuri şi servicii, care nu poate fi asigurată de sectorul privat. Totodată,
prin investiţiile publice se creează noi locuri de muncă, ceea ce pe termen lung are ca efect
creşterea consumului sectorului privat, asigurându-se în acest fel ieşirea din criză.
Cheltuielile publice reprezintă un mijloc de control al masei monetare aflate în
circulaţie. Dacă în timpul deflaţiei cheltuielile publice cresc, în timpul inflaţiei acestea se
reduc ajungându-se la o stabilitate a preţurilor.