3.

Venitul, consumul, economiile si investitiile

3.1 Venitul
Venitul national sau produsul national (Y) reprezinta suma dintre consumul final (C) si investitii
(I) (utilizarile). Y = C + I

3.2 Consumul

Consumul reprezinta partea din venit utilizata pentru achizitionarea de bunuri si servicii destinate
satisfacerii directe a nevoilor generale ale societatii.
Inclinatia spre consum reprezinta raportul procentual dintre consum si venit, ce poate fi prezentat
sub doua forme:
- înclinatia medie spre consum (c) - arata câte unitati de consum se pot satisface cu o unitate de
venit
- înclinatia marginala spre consum (c’) - arata efectul modificarii cu o unitate a venitului, asupra
consumului

Factorii care influenţează consumul

C = f (averea; d’ (rata dobânzii la creditele de consum); t (rata fiscalităţii aplicată veniturilor);

Ria (rata anticipată a inflaţiei); gradul de încredere în evoluţia economiei)

Factor ↑ ↓
Averea ( active reale şi C↑ C↓
financiare ale populatiei)
d’ Creditele ↓ => C ↓ Creditele ↑=> C ↑
Politică monetară restrictivă Politică monetară expansionistă
t venitul disponibil populatiei↓=> venitul disponibil populatiei ↑ =>
C↓(politica fiscala restrictiva) C ↑ (politica fiscala expansionista)
Ria C (prezent) ↑ C (prezent) ↓
Gradul de încredere în - Optimism => C ↑
evoluţia economică - Pesimism => C ↓

Teorii de analiză a consumului

3.2.1 Teoria Keynesistă - consumul este influenţat în mod decisiv de venitul disponibil curent.
C = f(Yd); Yd = venitul disponibil
Yd = Y (Venit Naţional) - T directe (impozitul pe venituri + CAS + CASS) + TR (Transferuri)
Venitul disponibil al unei gospodării se alocă pentru consum şi pentru economisire. Yd = C + S
(economii)
c – inclinaţia medie spre consum – arată partea din venitul disponibil alocată consumului
s – inclinaţia medie spre economisire – arată partea din venitul disponibil alocată economisirii
c+s=1

Legea psihologică a lui Keynes

La modificarea venitului disponibil, consumatorii reacţioneaza modificând consumul într-o
proporţie mai mică şi economisirea într-o proporţie mai mare (consumul şi economisirea se
modifică în acelaşi sens cu venitul).
a) Yd ↑ => C ↑ (creşte mai puţin) => c = => c ↓
Yd ↑ => S ↑ (creşte mai mult) => s = => s ↑

La creşterea venitului, consumatorii îşi vor mări inclinaţia către economisire şi îşi vor reduce
inclinaţia către consum
b) Yd ↓ => C ↓ (mai puţin) => c = => c ↑
Yd ↓ => S ↓ (mai mult) => s = => s ↓
La scăderea venitului, consumatorii îşi vor mări înclinaţia către consum şi vor scădea înclinaţia
către economisire
ΔYd = ΔC + ΔS c’ + s’ = 1
c’ - reprezintă înclinaţia marginală spre consum= ΔC/ ΔYd
s’ – reprezintă înclinaţia marginală spre economisire= ΔS/ ΔYd

3.2.2. Teoria venitului permanent (Milton Friedman)

Ipoteze :
- consumul nu depinde de venitul disponibil curent, ci de venitul permanent.
C = f(Ypermanent)
Ydisponibil = Ypermanent + Ytemporar
- indivizii economisesc când Yd > Ypermanent şi utilizeaza economii cand Yd <
Ypermanent.

3.3 Economiile
Economiile reprezinta surplusul de venit (Y) peste cheltuielile de consum sau reprezinta partea
din venitul disponibil care este economisita.
S = Y – C si Y = S + C
Acestea se afla într-un raport functional cu venitul: la o anumita modificare a lui Y are loc o
modificare a lui S, fie liniara si constanta, fie curbilinie si crescatoare când venitul creste.
Relatia dintre venit si economii arata:
- care este raportul dintre economii si venit – înclinatia medie spre economii s=S/Y
- cu cât sporesc economiile la o crestere cu o unitate a sporului de venituri – înclinatia marginala
spre economii (s’). s’= ΔS/ ΔY
Din relatia de calcul a înclinatiei marginale spre economii (s’) si a înclinatiei marginale spre
consum (c’), rezulta: s’ + c’=1.

Functia consumului şi funcţia economisirii

C = Ca + c’Yd - funcţia consumului
Ca = consum autonom (nivelul consumului care nu depinde de venitul disponibil curent)
Consumul autonom se poate face fie pe baza economisirii anterioare, fie pe baza împrumuturilor.
T0: C0 = Ca + c’Yd0
T1: C1 = Ca +c’Yd1
ΔC = c’ΔYd => c’ = ΔC/ ΔYd
C + S = Yd => S = Yd – C = Yd – Ca – c’Yd = Yd – c’Yd – Ca = -Ca + s’Yd
S = -Ca + s’Yd - funcţia economisirii
La un nivel al venitului 0 economisirea va fi negativa (-Ca), adica se vor folosi fundurile
economisite anterior pentru a se putea finanta consumul prezent. Astfel economisirea va deveni
pozitiva peste «pragul de ruptura» (nivelul venitului ce asigura S=0) 
S=0=-Ca + s’Yd=>Yd=Ca/s’
3.4 Investiţiile
Investiţiile reprezintă fluxul de cheltuieli destinate creşterii sau menţinerii stocului de capital
real, sau fluxul de cheltuieli menite proiectelor de producere a bunurilor care nu sunt destinate
unui consum imediat, cunoscandu-se categoriile de investiţii:
- Investiţii de înlocuire/Investiţii brute (Ib) (de reproducţie) - se referă la înlocuirea obiectivelor
uzate şi menţinerea stocului de capital fix (utilaje, instalaţii, clădiri etc), sursa de acoperire o
constituie amortizarea reprezentand formarea brută a capitalului fix şi creşterea volumului
stocurilor materiale; Ib=S+A
- Investiţii nete (In) (de dezvoltare) - măresc capitalul fix existent şi asigură sporirea capacităţii
productive a cărei sursă o constituie venitul economisit fiind dată de partea din venit cheltuită
pentru formarea factorului de producţie capital, adică pentru creşterea volumului capitalului fix
şi a stocurilor. Achiziţiile de elemente de capital fix (utilaje, instalaţii, clădiri etc) + stocuri
=investiţia netă de dezvoltare (In) Investiţia netă se concretizează in acumularea netă de capital.
In=S
În economia de piata economiile se transforma în investitii, in functie de anumiti factori precum
dorinta de organizare rationala a cheltuielilor în timp, dorinta de îmbogatire, preferinta pentru
lichiditate, etc.
Nu întotdeauna însa economiile se transforma integral în investitii caci o parte se tezaurizeaza
(T), astfel I = S – T (investitie neta), putandu-se considera si investitie bruta, care include si
amortizarea capitalului fix.
De asemenea este posibila si situatia S > I când acumulari anterioare sunt transformate în bunuri
de capital.
Funcţia investiţiilor poate fi scrisă in felul următor: I = Ī – d*i ,unde: Ī – investiţiile autonome
(care nu depind de rata dobanzii); i – rata dobanzii; d – coeficientul de sensibilitate a investiţiilor
faţă de rata dobinzii.
În sens economic, investiţiile reprezintă ansamblul cheltuielilor orientate spre achiziţionarea
bunurilor capital, în vederea sporirii avuţiei societăţii. Spre deosebire de bunurile de consum,
bunurile capital nu satisfac în mod direct nevoile umane, dar contribuie la crearea de noi bunuri,
fie de consum final, fie tot de investiţii, şi care vor genera indirect, pe termen lung, o satisfacere
superioară a trebuinţelor colective. Deşi, în mod obişnuit, în sfera investiţiilor sunt incluse şi
investiţiile financiare (achiziţionarea de titluri de valoare), acestea nu au ca rezultat sporirea
capitalului şi a avuţiei societăţii, ci doar o schimbare a dreptului de proprietate.
Astfel, într-o accepţiune largă, investiţia reprezintă orice decizie de cheltuire care conduce la
dobândirea unui activ (real sau financiar), în vederea obţinerii ulterior a unui flux de lichidităţi.
Factorii care influenteaza decizia de a investi.
- nivelul profitului - legatura ar fi direct proportionala.
- cererea agregata
- politica statului în domeniul investitiilor
- starea generala a economiei.
In procesul de efectuare a investiţiilor este necesar de comparat rata dobanzii curentă cu rata
aşteptată a profitului. Dacă rata dobinzii este mai mare decat rata aşteptată a profitului, atunci
nu este rentabil de a apela la credit pentru a efectua investiţii
La baza deciziei de a investi sta calculul unor indicatori de eficienta economica precum:
- Rata rentabilitatii investitiei: Sn=S0 (1+i)n unde: S0 – suma de bani investita initial; Sn
– suma de bani dupa „n” ani de viata a investitiei; i – rata de actualizare (rata dobânzii).
Investiţia se dovedeşte oportună dacă: Sn>S0
- Randamentul intern (actualizat) al investitiei - exprimă cu ce efort investiţional actual
se obţine un anumit venit peste n ani, reprezentand rata de actualizare care permite egalarea
valorilor actuale ale cheltuielilor de investitii cu câstigurile nete cumulate (se foloseste tehnica
VAN – valoarea actualizata neta) S0=ΣSk/(1+i)k, unde S0 – suma de bani investita initial; Sk –
suma de bani dupa „k” ani de viata a investitiei; i – rata de actualizare (rata dobânzii).
- Perioada de rambursare a investitiei (termenul de recuperare), reprezinta perioada de timp în
care efortul investiţional se recuperează din venitul generat, mai precis din profit în urma
punerii în funcţiune a investiţiei, determinandu-se prin raportarea volumului investitiilor la
profitul anual (Pa). Tr = I / Pa
- Coeficientul de eficienţă economică a investiţiei –exprimă profitul anual ce se obţine la o
unitate monetară investită.

Factorii care influenţează investiţiile

Investiţiile, ca premisă a creşterii unei economii naţionale sunt influenţate de mai mulţi factori:
- volumul economiilor - partea din venit care nu este consumată. Fara acumulare (amanarea
consumului in vederea obţinerii unei producţii viitoare suplimentare şi deci aunor venituri
viitoare) nu pot exista investiţii
- costul creditului – cu cat este mai ridicat cu atat investiţiile sunt mai reduse, deoarece acestea
trebuie să genereze venituri mai mari pentru acoperirea costurilor creditului;
- rata dobanzii – pentru un nivel scazut creditul este ieftin şi se creează premise favorabile
investirii, insa trebuie trebuie corelată cu rata profitului (şi eficienţa capitalului), deoarece
investitorul este constrans să plătească dobanda din rezultatele procesului productiv. Insa daca
randamentul plasamentelor (rata dobanzii) este mare, investitorul este descurajat să-şi asume
riscul unei afaceri. Atunci cand rata profitului este mai mare in raport cu rata dobanzii
economiile agenţilor economici vor fi investite.
- evoluţia cererii de bunuri şi servicii arată randamentul viitor al investiţiei prezente.
Valorificarea mai bună a bunurilor şi serviciilor obţinute in urma investiţiilor determină venituri
mai mari ca urmare a eforturilor investiţionale şi deci reprezintă un stimulent pentru a investi;
- increderea in viitor (aşteptările agenţilor economici cu privire la cea ce se va intampla in viitor);
perspective favorabile intr-un sector determină concentrarea resurselor de investit către ramura
sau sectorul respectiv.

I = f(d’(rata dobânzii la creditele pentru investiţii); t (rata fiscalităţii impusă firmelor); Y; gradul
de încredere în evoluţia economiei)
Factor ↑ ↓
d’ creditele pentru investiţii ↓ => I ↓ creditele pentru investiţii ↑ => I ↑
(politica monetară restrictivă) (politica monetară expansionistă)
t costurile firmelor ↑ => I ↓ (politica costurile firmelor ↓ => I ↑ (politica
fiscală restrictivă) fiscală expansionistă)
PIB sau venitul veniturile din economie↑=>cererea↑=>firmele trebuie să ↑producţia
naţional pentru a face faţă ↑cererii => investiţiile/stocul de capital ↑(firmele
 trebuie să achiziţioneze noi elemente de capital fix)
Gradul de încredere Optimism => I↑
în evoluţia economiei Pesimism => I↓
Principiul multiplicatorului si acceleratorului

Acceleratorul (a) indică efectul creşterii venitului asupra investiţiilor, exprimand raportul dintre
cresterea investitiilor si cresterea cererii de bunuri de consum, a=ΔI/ΔC
Principiul acceleratorului consideră creşterea cererii de mărfuri ca variabilă independentă ce
influenţează mărimea investiţiilor. Legătura dintre modificarea venitului şi modificarea stocului
de capital reprezintă principiul acceleratorului. a = ΔK/ΔY => ΔK=aΔY
K=nivelul capitalului in ce le doua periade
It=investitia neta
Y=venitul aferent celor doua perioade
Daca principiul acceleratorului se aplica si la determinarea nivelului investitiilor nete în functie
de modificarile venitului, relatie functionala este: a=It/(Yt-Yt-1)
Dupa efectuare investitiei aceasta genereaza cresterea productiei (ofertei), venitului, care, la
rândul ei, duce la cresterea consumului, care la randul sau genereaza o crestere a venitului într-o
masura superioara celei anterioare, care, mai departe, va determina cresterea consumului;
efectele investitiilor se propaga în valuri, se repeta si se multiplica.
Influenta investitiilor asupra venitului se masoara cu ajutorul multiplicatorului (k) care reflecta
de câte ori sporul de investitii (ΔI) se cuprinde în sporul de venit (ΔY) : k=ΔY/ΔI, aratand
practic ca venitul creste cu o marime de „k” ori mai mare decât sporul investitiilor.
Daca ΔY=ΔI+ΔC=> k=ΔY/(ΔY-ΔC) => k=1/s’
Principiul de multiplicare sau efectul multiplicator (inventat in 1931 de R.F. Kahn si utilizat de
Keynes in «Teoria generala«) apare ca principiu de amortizare a cheltuielilor intiale neavand nici
o legatura cu majorarea capacitatii productive.
Majorarea investitiilor determina cresterea productiei (prin efectul de multiplicare), a activitatii
economice si a folosirii factorului de productie munca. Acest lucru se va petrece numai daca sunt
indeplinite conditiile :
- Relatia variatia pretului- nivel de productie asigura cresterea productiei, o cresterea a
pretului sau combinatii din acestea
- Capacitatea de productie constanta – orice modificare a nivelului de activitate va genera o
modificare a fortei de munca si in definitiv a somajului
- In situatii de criza atunci cand consumul scade agentii economici vor inregistra o crestere
a stocurilor, astfel productia se va diminua si in definitiv vor fi reduse si locurile de
munca, iar soimajul va inregistra o crestere.
Multiplicatorul investiţiilor ia valori mai mari decat 1 (intrucat c’ şi s’ iau valori intre 0 şi 1),
aratand că, cu cat este mai mare inclinaţia marginală spre consum cu atat efectul investiţiilor este
mai mare. Insă, in aceste condiţii, partea economisită va fi redusă, reducandu-se astfel
posibilitatea ca in viitor investiţiile să aibă un nivel satisfăcător.
Pe de altă parte, o inclinaţie spre consum redusă este echivalentă cu economii mai mari şi
transformarea acestora in investiţii, dar creşterea venitului ca urmare a investiţiilor efectuate va fi
insuficientă. Aşadar, intr-o economie naţională trebuie să existe un echilibru intre consum şi
economisire.
În concluzie, atât multiplicatorul, cât şi acceleratorul reprezintă două concepte care acţionează
combinat şi interdependent. Astfel, dacă multiplicatorul exprimă influenţa investiţiilor asupra
veniturilor, acceleratorul pune în evidenţă influenţa inversă, respectiv a veniturilor asupra
investiţiilor (ambele procese, la nivel macroeconomic). În ambele cazuri influenţa se realizează,
direct sau indirect, prin intermediul consumului, astfel că dependenţa producţiei de consum este
o realitate economică de care trebuie să se ţină seama întotdeauna.