SOCIETATEA ROMÂNĂ DE ASOCIAŢIA PROCURORILOR

CRIMINOLOGIE DIN ROMÂNIA

ŞI DE CRIMINALISTICĂ

CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ
ŞI PENOLOGIE

STUDII

Nr. 3-4/2014

ISSN 1454 – 5624

ISSN-L 1454 - 5624

1
COORDONATOR
 Prof. Univ. Dr. RODICA MIHAELA STĂNOIU
Preşedinta Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică

COLEGIUL DE REDACŢIE

 Conf. univ. dr. EMILIAN STĂNIŞOR - Preşedinte Executiv al Societăţii Române de

 Lector univ. dr. ORTANSA BREZEANU
 Av.NORA FRAJ-BOUSLIMANI
 Conf. univ. dr. FLORIAN GHEORGHE
Criminologie şi Criminalistică
- Institutul de Cercetări Juridice al Academiei
Române
-Avocat la Curtea de Apel din Paris
si Membru în Consiliul Ştiinţific al Societăţii
Internaţionale de Criminologie
- Universitatea Hyperion Bucureşti

 Conf. univ. dr. GHEORGHE MOCUŢA - Cercetător asociat la Institutul de Cercetări

Juridice al Academiei Române
 Lector univ. dr. DORINICA IOAN - Consilier în Ministerul Justiţiei

 Prof. univ. dr. LUCIAN IONESCU -Universitatea Creştină ―Dimitrie Cantemir‖

Bucureşti
 Lector univ. dr. ANA BĂLAN -Vicepreşedinte „Societatea Română de
Criminologie şi Criminalistică‖
 Prof. univ. dr. VALERIAN CIOCLEI - Universitatea din Bucureşti

 Conf. univ. dr. SORIN ALĂMOREANU - Universitatea „Babeş-Bolyai‖ Cluj-Napoca

 Prof. univ. dr. AUGUSTIN LAZĂR - Procuror general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia
 Conf. Univ.dr. NICOLETA BUZATU - Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir‖
Bucureşti
 Conf. univ. dr. CONSTANTIN SIMA - Procuror Şef Serviciu, Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
 Conf. univ. dr. GEORGE MIRCEA - Universitatea Bucureşti
BOTESCU

REDACTOR ŞEF

- Secretar general al Societăţii Române de

 VASILE TEODORESCU Criminologie şi Criminalistică
Pentru a asigura şi aspectul unitar estetic al revistei, rugăm autorii să ne trimită lucrările tehnoredactate la
calculator cu litere de tipul şi mărimea celor publicate deja în revistă (respectiv Times New Roman 10) şi păstrând
dimensiunile aşezării în pagină (2,5 cm margine sus, jos, stânga, dreapta). Fotografiile, tabelele diagramele şi alte
reprezentări grafice este preferabil să fie color.
Rugăm ca lucrările să aibă în preambul un rezumat de câteva fraze şi dacă se poate să fie şi traduse în
limba engleză sau franceză. Evident că aşteptăm cu interes spre publicare şi articole integral traduse într-o limbă de
circulaţie internaţională.

Manuscrisele, precum şi orice corespondenţă se vor trimite pe adresa:

Vasile Teodorescu
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
B-dul Libertăţii nr. 14, sector 5, Bucureşti, cod 050706
Telefon: 021/311.89.33/1070, 021/319.39.28
Fax: 021/311.34.16
E-mail: vasileteodorescu11@yahoo.ro

Vă mulţumim.
Tehnoredactare computerizată

2
 CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE
Nr. 3-4 /2014

CUPRINS

Pag.

CRIMINOLOGIE

Constantinescu Amalia, - Sondaj de opinie asupra atitudinii sociale privind riscul în trafic…………... 9
Ghiţă Mugurel,
Gavril Ioana,
Cuşmir Anca
Narcis Iulian Nicolae, - Rezumat teza de doctorat : ‖Studii şi cercetări criminologice privind
Alecsandru Pavel ingineria şi managementul riscului tehnic/tehnologic generator al situaţiilor
de urgenţă în rafinaj-petrochimie‖................................................................... 18
Balica Ecaterina, - Victimele violenţei dintre partenerii intimi, analiza datelor statistice privind
Valentina Marinescu, victimele înregistrate în România în intervalul 2008-2013…………………. 22
Silvia Branea
Stan Oana - Jocurile de noroc: dependenţă şi/sau formă de petrecere a timpului liber…... 32
Gabriel Naghi - Mondializarea modelului mafiot- opinii…………………………………….. 41
Daniela Geta Marton - Argoul militarilor……………………………………………………………. 47
Cuşmir Adriana Anca - Noi tendinţe în sancţionarea minorilor infractori, la nivel intern şi
internaţional…………………………………………………………………. 50

CRIMINALISTICĂ
Conferinţa Internaţională de Criminalistică „Fii Criminalist 2.0‖ din Iaşi
Vasile Lăpăduşi - Cea de-a patra Conferinţă Internaţională de Criminalistică ………………... 59
Ştefan Răcăşan - Referitor la accidentele de circulaţie………………………………………... 63
Geanina Anemona Radu, - Rolul factorului uman în producerea accidentelor rutiere…………………... 67
Nicolae Liviu Ionică
Mircea Fierbinţeanu - Modelarea digitală a impactului…………………………………………...... 74
Mircea Fierbinţeanu - Date statistice despre accidentul rutier……………………………………… 79
Gheorghe Alecu - Unele consideraţii privind cauzele accidentelor rutiere şi mijloace
criminalistice de elucidare şi administrare a probaţiunii acestora…………... 92
Tudor Amza, - Importanţa expertizei criminalistice în cazul accidentelor rutiere…………... 102
Georgian Toma
Maria Georgeta Stoian, - Contribuţia chimiei judiciare în probaţiunea accidentelor rutiere…………... 110
Elena Galan
Dogaru Mugurel, - Identificarea persoanei prin sisteme de recunoaştere facială………………... 121
Petcu Cristina
Maria Georgeta Stoian, - Rolul chimiei judiciare în expertiza distrugerilor auto……………………… 129
Daniela Laura Feraru,
Mihaela Gheorghe
Şerban Paul Gabriel, - Expertiza criminalistică, factor determinant în probarea vinovăţiei în cazul
Abrudan Mihai Codruţ accidentelor rutiere cu părăsirea locului faptei……………………………… 137
Stoica Mihai, - Identificarea urmelor de produse petroliere de pe hainele persoanelor
Stimeriu Lucian Augustin implicate în accidente rutiere………………………………………………... 142
Gheorghe Alecu, - Diagnosticarea, metoda de investigare criminalistică şi de prevenire a
Ulim Ion Văcaru infracţiunilor cu violenţă……………………………………………………. 147
Iuliana Stănel, - Administrarea probaţiunii prin expertize criminalistice a urmelor materie
Gabriela Ianculescu rezultate în urma accidentelor rutiere……………………………………….. 155
Ene Carmen Luminiţa, - Consideraţii generale despre rolul probelor şi al urmelor de natură textilă în

3
 Savu Lorena Magdalena elucidarea accidentelor rutiere………………………………………………. 161
Emilian Costache, - Noile droguri- posibile efecte ce pot conduce la accidente rutiere………….. 168
Maria Georgeta Stoian
Sorin Pîrlea, - Investigarea accidentelor de circulaţie prin metode de genetică judiciară….. 177
Alis Păunache,
Alexandru Chivulescu,
Elena Dragomir
Necula Ionel - Aportul bazelor de date criminalistice la identificarea victimelor 183
accidentelor rutiere………………………………………………………......
Tiberiu Medeanu - Dispunerea şi evaluarea expertizelor referitoare la calculul retroactiv al
alcoolemiei…………………………………………………………………... 187
Mihai Teodorescu - Analiza calităţii înregistrărilor video ale sistemelor de televiziune cu circuit
închis………………………………………………………………………… 190
Emilian Ursu - Semnăturile copiate prin tehnici digitale. Posibilităţi de identificare a
imprimantelor laser prin intermediul programului OCEAN Clear ID……… 203
Doru Ioan Cristescu - Activitatea expertală din perspectiva prevederilor noului Cod de procedură
penală………………………………………………………………………... 214
Doina Humelnicu - Semnătura izotopică- tehnică aplicată în stabilirea originii geografice a
alimentelor şi a falsificării acestora…………………………………………. 264

MEDICINA LEGALĂ
Anton Knieling, - Particularităţi medico-legale în asfixiile mecanice………………………….. 273
Diana Bulgaru Iliescu,
Laura Knieling,
Luminiţa Bertea

PENOLOGIE
Haller István - Percepţia motivelor comiterii infracţiunilor de către condamnaţi şi angajaţii
penitenciarelor………………………………………………………………. 278
Sorina Maria Ţogoie - Particularităţi ale grupului de psihodramă în penitenciar…………………… 287
Marangoci Cosmina Mihaela, - Între responsabilitate şi iresponsabilitate. Părinţi din detenţie……………… 305
Gălăţianu Marius
Lorena Elena Bolfă, - Integrarea deţinuţilor prin ergoterapie (terapie ocupaţională) ca modalitate
Gabriela Raveica de reinserţie socială…………………………………………………………. 311
Carmen Matei - Comunicare şi atitudine în contextul reformei organizaţiilor de tip
penitenciar. Cercetare realizată în anul 2012, în penitenciarul Iaşi (pentru
perioada 2004-2012)........................................................................................ 315

4
 CRIMINOLOGY, FORENSICS AND PENOLOGY

No. 3-4 /2014

CONTENTS

Pag.

CRIMINOLOGY

Constantinescu Amalia, - Opinion poll on social attitude towards the risk in traffic………………….. 9
Ghiţă Mugurel,
Gavril Ioana,
Cuşmir Anca
Narcis Iulian Nicolae, - Summary of Doctoral Thesis: "Criminological studies and research into
Alecsandru Pavel engineering and management of technical/technological risks, which
generate emergencies, in refinery-petrochemistry"…………………………. 18

Balica Ecaterina, - The victims of violence between intimate partners, analysis of statistical
Valentina Marinescu, data regarding the victims recorded in Romania between 2008-2013……… 22
Silvia Branea
Stan Oana - Gambling: dependence and/or leisure?............................................................ 32
Gabriel Naghi - Globalisation of the mafia model – opinions………………………………... 41
Daniela Geta Marton - Military slang ……………………………………………………………….. 47
Cuşmir Adriana Anca - New trends in sanctioning juvenile offenders, on internal and international
level…………………………………………………………………………. 50

FORENSICS
International Conference on Forensic Sciences „Be a Criminologist 2.0‖ at
Iaşi
Vasile Lăpăduşi - The fourth international conference on forensic sciences…………………... 59
Ştefan Răcăşan - On road accidents…………………………………………………………… 63
Geanina Anemona Radu, - The role of the human factor in road accidents……………………………... 67
Nicolae Liviu Ionică
Mircea Fierbinţeanu - Digital modeling of the impact……………………………………………… 74
Mircea Fierbinţeanu - Statistical data regarding the road accident…………………………………. 79
Gheorghe Alecu - Considerations regarding the causes of car accidents and the forensic
means for the management of the related evidence…………………………. 92

Tudor Amza, - The importance of forensic expertise in road accidents ……………………. 102
Georgian Toma
Maria Georgeta Stoian, - The contribution of forensic chemistry in probation of road accidents……... 110
Elena Galan
Dogaru Mugurel, - Person identification with face recognition systems………………………... 121
Petcu Cristina
Maria Georgeta Stoian, - The role of forensic chemistry in expertise of automobile destruction.......... 129
Daniela Laura Feraru,
Mihaela Gheorghe
Şerban Paul Gabriel, - Forensic analysis, determining factor in guilt probation in the road
Abrudan Mihai Codruţ accidents with leaving the scene of an accident…………………………….. 137
Stoica Mihai, - Identification traces of petroleum products from the clothes of persons
Stimeriu Lucian Augustin involved in road traffic accidents.................................................................... 142

5
 Gheorghe Alecu, - Diagnosing, forensic investigation method and prevention of violent
Ulim Ion Văcaru crimes………………………………………………………………………... 147
Iuliana Stănel, - Administration of probation by forensic analysis of the material traces
Gabriela Ianculescu resulting from road accidents……………………………………………….. 155
Ene Carmen Luminiţa, - General considerations of textile microtraces‘ evidential value
Savu Lorena Magdalena in the investigation of traffic accidents......................................................... 161

Emilian Costache, - New drugs - possible effects that may lead to road accidents………………. 168
Maria Georgeta Stoian
Sorin Pîrlea, - Investigating traffic accidents by means of forensic DNA analysis………… 177
Alis Păunache,
Alexandru Chivulescu,
Elena Dragomir
Necula Ionel - The contribution of forensic databases to identification the road accidents
victims………………………………………………………………………. 183
Tiberiu Medeanu - Disposing and evaluation of expert‘s analyses regarding the retroactive
calculation of the blood alcohol level……………………………………….. 187
Mihai Teodorescu - Analysis of the quality of the video recordings in closed circuit television
systems………………………………………………………………………. 190
Emilian Ursu - Signatures copied by digital techniques. Opportunities to identify laser
printers through the program OCEAN Clear ID……………………………. 203
Doru Ioan Cristescu - The expert‘s activity in terms of the new Penal Procedure Code…………… 214
Doina Humelnicu - The isotopic signature – a technique applied in establishing the
geographical origin of the food products and their counterfeiting………….. 264

FORENSIC MEDICINE
Anton Knieling, - Forensic particularities in mechanical asphyxia…………………………….. 273
Diana Bulgaru Iliescu,
Laura Knieling,
Luminiţa Bertea

PENOLOGY
Haller István - Perception of the reasons of crimes by convicted and by prison staff .......... 278
Sorina Maria Ţogoie - Particularities of psychodrama group in prison……………………………... 287
Marangoci Cosmina Mihaela, - Between responsibility and irresponsibility. Parents from detention
Gălăţianu Marius facilities……………………………………………………………………... 305
Lorena Elena Bolfă, - Integration of prisoners by ergo therapy (occupational therapy) as a means
Gabriela Raveica of social reinsertion…………………………………………………………. 311
Carmen Matei - Communication and attitude in the context of reformation of the
penitentiary-like organizations. Research conducted in 2012 in Iasi prison
(for the period 2004-2012)………………………………………………… 315

6
 CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTIQUE ET PENOLOGIE

No. 3-4 /2014

SOMMAIRE

Pag.

CRIMINOLOGIE

Constantinescu Amalia, - Sondage d'opinion sur l'attitude sociale envers le risque du trafic de la route 9
Ghiţă Mugurel,
Gavril Ioana,
Cuşmir Anca
Narcis Iulian Nicolae, - Le résumé de la thèse doctorale: „Etudes et recherches criminologiques sur
Alecsandru Pavel l'ingénierie et la gestion du risque technique/technologique générateur de
situations d'urgence dans raffinage-Pétrochimie"…………………………... 18
Balica Ecaterina, - Les victimes de la violence entre partenaires intimes, l'analyse des données
Valentina Marinescu, statistiques sur les victimes enregistrées en Roumanie entre 2008-2013…… 22
Silvia Branea
Stan Oana - Les jeux de hasard: dépendance et / ou forme de loisirs?............................... 32
Gabriel Naghi - Mondialisation du modèle mafieux – opinions……………………………... 41
Daniela Geta Marton - L'argot militaire……………………………………………………………... 47
Cuşmir Adriana Anca - Nouvelles tendances dans la sanction des jeunes délinquants, au niveau
national et international……………………………………………………... 50

CRIMINALISTIQUE
Conférence internationale de criminalistique "Sois criminaliste! 2.0" de
Iassy
Vasile Lăpăduşi - La quatrième conférence internationale sur la criminalistique……………… 59
Ştefan Răcăşan - Sur les accidents de la route………………………………………………… 63
Geanina Anemona Radu, - Le rôle du facteur humain dans les accidents de la route…………………… 67
Nicolae Liviu Ionică
Mircea Fierbinţeanu - La modélisation numérique de l‘impact…………………………………….. 74
Mircea Fierbinţeanu - Données statistiques sur l' accident de la route……………………………... 79
Gheorghe Alecu - Quelques considérations sur les causes des accidents de la route et des
moyens criminels de clarifier et de gérer leur probation……………………. 92
Tudor Amza, - L'importance de l'expertise médico-légale dans des accidents de la route….. 102
Georgian Toma
Maria Georgeta Stoian, - La contribution de la chimie judiciaire dans la probation des accidents de la
Elena Galan route…………………………………………………………………………. 110
Dogaru Mugurel, - L‘identification de la personne avec des systems de reconnaissance faciale.. 121
Petcu Cristina
Maria Georgeta Stoian, - Le rôle de la chimie judiciaire dans l'expertise des destructions de véhicules 129
Daniela Laura Feraru.
Mihaela Gheorghe
Şerban Paul Gabriel, - Expertise légale, facteur déterminant à prouver la culpabilité dans des
Abrudan Mihai Codruţ accidents de la route par l'abandon des lieux de l'accident………………….. 137
Stoica Mihai, - L'identification des traces de pétrole sur les vêtements des gens impliqués
Stimeriu Lucian Augustin dans des accidents de la route……………………………………………….. 142

7
 Gheorghe Alecu, - Diagnostiquer, méthode d'enquête médico-légale et de prévention des
Ulim Ion Văcaru infractions violentes…………………………………………………………. 147
Iuliana Stănel, - L'administration de la probation par des expertises légales des traces
Gabriela Ianculescu matérielles résultées suite aux accidents de la route………………………... 155
Ene Carmen Luminiţa, - Considérations générales sur le rôle des preuves et des traces de nature
Savu Lorena Magdalena textile pour élucider les accidents de la route……………………………….. 161
Emilian Costache, - Les nouvelles drogues - effets possibles qui peuvent conduire à des
Maria Georgeta Stoian accidents de la route ………………………………………………………... 168
Sorin Pîrlea, - L'enquête des accidents de circulation par des méthodes de génétique
Alis Păunache, judiciaire…………………………………………………………………….. 177
Alexandru Chivulescu,
Elena Dragomir
Necula Ionel - La contribution des bases de données médico-légales pour identifier les
victimes des accidents de la route…………………………………………… 183
Tiberiu Medeanu - La disposition et l'évaluation des expertises sur le calcul rétroactif de
l'alcoolémie …………………………………………………………………. 187
Mihai Teodorescu - L'analyse de la qualité des enregistrements vidéo des systèmes de télévision
en circuit fermé……………………………………………………………… 190
Emilian Ursu - Signatures copiés par des techniques digitales. Possibilités d'identifier les
imprimantes laser à travers le programme OCEAN Clear ID………………. 203
Doru Ioan Cristescu - L'activité d'expert en termes du nouveau Code de procédure pénale……….. 214
Doina Humelnicu - Signature isotopique – une technologie appliquée dans l‘établissement de
l'origine géographique des aliments et la falsification de ceux-ci…………... 264

MEDECINE LEGALE
Anton Knieling, - Particularités médico-légales dans les asphyxies mécaniques……………… 273
Diana Bulgaru Iliescu,
Laura Knieling,
Luminiţa Bertea

PENOLOGIE
Haller István - La perception des raisons qui ont conduit aux infractions commis par les
condamnés et les employés des pénitentiaires………………………………. 278
Sorina Maria Ţogoie - Caractéristiques du groupe de psychodrame en prison……………………... 287
Marangoci Cosmina Mihaela, - Entre la responsabilité et l'irresponsabilité. Parents en prison……………… 305
Gălăţianu Marius
Lorena Elena Bolfă, - L‘intégration des prisonniers par l'ergothérapie (thérapie occupationnelle)
Gabriela Raveica comme un moyen de réinsertion sociale…………………………………….. 311
Carmen Matei - Communication et attitude dans le contexte de reforme des organisations
pénitentiaires. Recherche faite en 2012, dans le prison de Iassy (pour la
période 2004-2012)………………………………………………………….. 315

8
 SONDAJ DE OPINIE ASUPRA ATITUDINILOR SOCIALE PRIVIND RISCUL ÎN TRAFIC

OPINION POLL ON SOCIAL ATTITUDE TOWARDS THE RISK IN TRAFFIC

SONDAGE D'OPINION SUR L'ATTITUDE SOCIALE ENVERS LE RISQUE DU TRAFIC DE LA

ROUTE

Comisar de poliţie ,Amalia CONSTANTINESCU

Comisar de poliţie, Mugurel GHIŢĂ
Subcomisar de poliţie, Ioana GAVRIL
Inspector de poliţie, Anca CUŞMIR
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
Institutul de Cercetarea şi Prevenire a Criminalităţii

Abstract: Traffic safety depends both on objective factors (like road infrastructure), as well as on drivers’
behaviour. In order to evaluate traffic safety, it is thus necessary to identify causes, attitudes and behaviours that
favor traffic rules violations and increase accident risks.
The present study aimed at describing safety level in traffic, drivers’ atitudes towards traffic rules
(especially those concerning speeding, drunk driving, seat belt use and agressive conduct in traffic), the extent of
reported traffic violations, factors limiting traffic rules violations and measures of improving road safety.
The reasearch method was the questionnaire, the sample consisted in 1119 active drivers (that drove at
least once in the last past 6 months) and was nationally representative. The application period was march-april
2010.

În cadrul analizelor de risc ale traficului rutier şi evaluărilor periodice ale datelor din trafic, o componentă
importantă a riscului de accident, alături de starea infrastructurii rutiere, starea tehnică a autovehiculelor, calitatea
instruirii şoferilor, calitatea examinării acestora, supravegherea şi dirijarea traficului, o reprezintă atitudinile şi
comportamentele conducătorilor auto.
În vederea creşterii gradului de siguranţă în trafic şi a reducerii numărului de accidente de circulaţie este
necesar să fie identificate cauzele, comportamentele şi atitudinile care favorizează încălcarea regulilor de circulaţie
de către conducătorii auto şi care implicit conduc la producerea accidentelor. În acord cu aceste considerente, studiul
şi-a propus să cunoască percepţia conducătorilor auto faţă de riscul rutier, comportamentul adoptat în trafic de
aceştia, precum şi măsurile pe care le apreciază necesare pentru îmbunătăţirea traficului.
Obiectivele cercetării au constat în identificarea următoarealor aspecte:
- nivelul de siguranţă în trafic perceput de şoferi;
- atitudinile conducătorilor auto faţă de riscul încălcării reglementărilor referitoare la viteză, consum de
alcool, utilizarea centurii de siguranţă şi manifestări agresive în trafic;
- măsura în care sunt respectate regulile de circulaţie de către şoferi;
- factorii care limitează încălcarea regulilor de circulaţie;
- opiniile şoferilor cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru îmbunătăţirea traficului.

Metoda folosită a fost ancheta pe bază de chestionar. Chestionarul utilizat este o variantă modificată şi
completată a chestionarului utilizat în studiul cu acelaşi nume realizat de Institutul de Cerctere şi Prevenire a
Criminalităţii în martie 2008.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1119 conducători auto activi (care au condus în ultimele 6 luni),
reprezentativ la nivel naţional pentru conducătorii auto. Pentru stabilirea eşantionului a fost aleasă eşantionarea pe
cote, criteriile de selecţie a subiecţilor fiind reprezentate de categoria de permis deţinută, vârstă, sex şi mediu de
rezidenţă. Datele privind posesorii de permise de conducere necesare construirii eşantionului au fost furnizate de
către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din MAI cu sprijinul Direcţiei Rutiere.
Ancheta de teren s-a desfăşurat în perioada martie – aprilie 2010.

9
Rezultatele sondajului:

1. Nivelul de siguranţă în trafic

Marea majoritatea a respondenţilor apreciază că starea traficului s-a înrăutăţit comparativ cu acum 2 ani.
Cel mai problematic aspect este, în viziunea respondenţilor, aglomeraţia din trafic, aproximativ 80% dintre
conducătorii auto considerând că aceasta s-a agravat comparativ cu acum 2 ani. De asemenea, aproximativ 2/3 dintre
şoferi cred acelaşi lucru despre infrastructură starea drumurilor şi situaţia parcărilor) şi aproape jumătate (47,3%)
despre comportamentul celorlalţi şoferi.
În ceea ce priveşte activitatea poliţiei rutiere, se observă că aproximativ o treime dintre conducătorii auto
apreciază că aceasta s-a îmbunătăţit faţă de acum 2 ani, în timp ce 55% consideră că a rămas la fel şi doar 8% că s-a
înrăutăţit.
Peste jumătate dintre conducătorii auto participanţi la sondaj afirmă că se simt în nesiguranţă în trafic
(57%). Totuşi, deşi numărul mare de accidente rutiere reprezintă un motiv de îngrijorare pentru majoritatea
respondenţilor, procentul celor care declară că se simt în siguranţă este destul de ridicat (42%).
Gradul de siguranţă resimţit de şoferi este influenţat de nivelul de experienţă al acestora, şoferii cu
experenţa de peste 5 ani şi cei care sunt profesionişti şi conduc în timpul serviciului fiind categoriile care se simt cel
mai în siguranţă în trafic.

2. Atitudini în trafic
Atitudini faţă de viteză
Deşi marea majoritate a respondenţilor apreciază că şoferii care depăşesc frecvent viteza legală prezintă
un risc mai mare de accident (85,2%), totuşi cei mai mulţi manifestă o atitudine extrem de permisivă asupra
depăşirii vitezei legale. Astfel, 62% dintre şoferi consideră că în anumite condiţii poţi depăşi limitele de viteză, iar
jumătate apreciază că depăşirea cu 10-20 km/h a limitei de viteză este acceptabilă deoarece toţi şoferii o fac.
De asemenea, unul din 5 şoferi declară că îi place să conducă cu viteză şi consideră că un şofer bun poate
să meargă cu viteză mai mare.
Analizând distribuţia răspunsurilor în funcţie de principalii indicatori socio-demografici, se constată că
anumite grupuri manifestă o toleranţă mai mare faţă de încălcarea reglementărilor rutiere privitoare la viteză.
Astfel, cei care au o atitudine permisivă faţă de depăşirea vitezei legale sunt mai degrabă tinerii până la 25 ani,
şoferii cu o experienţă medie, şoferii care conduc conduc zilnic faţă de cei care conduc mai rar, şoferii care
conduc în timpul serviciului, precum şi şoferii implicaţi în accidente în ultimii 3 ani.
Cunoaşterea prevederilor legislative privitoare la alcool
Doar un sfert dintre conducătorii auto cunosc care este limita permisă de alcool în sânge, în timp ce
18,2% admit că nu cunosc acest aspect, iar 70,3% indică valori eronate.
În mod surprinzător, un grad mai scăzut de cunoaştere a acestei prevederi legale se înregistrează în cazul
tinerilor între 18-25 ani (doar 18,5% dintre aceştia indicând valoarea corectă faţă de 30% dintre şoferii de peste 55
ani), deşi aceştia au susţinut examenul teoretic auto mai recent comparativ cu celelalte categorii de vârstă.

Atitudini faţă de consumul de alcool la volan

Cei mai mulţi conducători auto (83,7%) recunosc efectele negative pe care consumul de alcool (chiar şi în
cantităţi mici) le are în general asupra performanţei la volan, în timp ce doar 16% apreciază că o cantitate mică de
alcool consumată nu afectează capacitatea de a conduce.
În mai mare măsură de acord cu faptul că o catitate mică de alcool consumată nu afectează performanţa la
volan sunt şoferii implicaţi în accidente comparativ cu cei ce nu au fost implicaţi în accidente (23,4% faţă de 14,3%).
Când fac însă referire la propria persoană, respondenţii subevaluează consecinţele pe care alcoolul le are
asupra comportamentului. Astfel, o treime (34,5%) dintre respondenţi apreciază că o sticlă de bere nu le diminuează
capacitatea de a conduce în siguranţă, un sfert (25,2%) cred acelaşi lucru despre un pahar de vin, iar 18,8% despre
50-100 ml de băuturi spirtoase.

Atitudini faţă de utilizarea centurii de siguranţă

Majoritatea conducătorilor auto (88,3%) recunosc avantajele folosirii centurii de siguranţă. Totuşi
40,4% consideră că în localitate centura nu este chiar atât de utilă/necesară, 36,7% cred că portul centurii ar trebui
să fie obligatoriu doar pentru pasagerii din faţă, iar 17,3% consideră că nu este necesar să poarte centura dacă
merg cu atenţie.

10
 În acelaşi timp, unul din cinci şoferi declară că nu poartă centura deoarece îl incomodează. Procentul este
mai mare în cazul şoferilor ce conduc zilnic (23% dintre aceştia nu poartă centura) faţă de cei care conduc de 2-3 pe
săptămână (13,7%) sau mai rar (14,6%).

Atitudini faţă de risc

Un procent important dintre conducătorii auto manifestă o atitudine permisivă faţă de utilizarea unor
manevre riscante în trafic. Astfel, în opinia a 36,4% dintre conducătorii auto, traficul aglomerat te obligă să faci
manevre îndrăzneţe/riscante, 22,7% consideră că poţi să conduci în stare de oboseală dacă eşti suficient de atent,
15,2% apreciază că o maşină puternică permite manevre riscante în trafic, iar 13,1% declară că le place să simtă
adrenalina când conduc.
Cu utilizarea unor manevre îndrăzneţe/riscante în trafic sunt mai degrabă de acord tinerii până la 25 ani,
şoferii cu 6-10 ani vechime şi şoferii care au fost implicaţi în accidente în ultimii 3 ani.
Relaţia dintre odihnă şi siguranţa în trafic este mai puţin conştientizată de conducătorii auto cu o vechime
de 1-10 ani faţă de cei cu peste 10 ani vechime.
Şoferii implicaţi în accidente, tinerii până la 25 ani şi şoferii cu 1-5 ani vechime declară în mai mare măsură
că le place să simtă adrenalina când conduc, în timp ce posesorii de maşini puternice, de 2000 cm cubi şi peste sunt
mai degrabă de acord că o maşină puternică permite efectuarea unor manevre riscante în trafic.

3. Comportamente în trafic
Depăşirea limitei legale de viteză
Un sfert dintre şoferi afirmă că depăşesc frecvent (deseori/foarte des/întotdeauna) limita legală de
viteză pe drumurile din afara localităţii, iar 18,3% depăşesc viteza legală pe autostrăzi. De asemenea, unul din
10 respondenţi admit că încalcă frecvent restricţiile de viteză din localităţi.
În plus, jumătate dintre şoferi declară că depăşesc uneori viteza legală în afara localităţii, peste 40% în
localităţi şi peste 30% pe autostrăzi.
Tinerii între 18-25 ani, cei ce deţin permis de 6 – 10 ani cât şi cei care conduc autovehiculele de serviciu
fără a avea atestat sunt mai degrabă cei care obişnuiesc să depăşească frecvent viteza legală în afara localităţilor şi
pe autostradă (sintagma se referă la acea categorie de şoferi care conduc autovehiculele instituţiei unde sunt
angajaţi, iar activitatea desfăşurată de aceştia nu impune deţinerea unui atestat de şofer profesionist.). Diferenţele
dintre bărbaţi şi femei în ceeea ce priveşte viteza cu care şofează sunt evidente mai ales în localitate unde mai
degrabă bărbaţii sunt cei care depăşesc frecvent viteza legală. De asemenea, cei care deţin autoturisme cu
capacitate cilindrică mare (2000 cm3 şi peste) admit în mai mare măsură că încalcă frecvent limita legală de viteză.
Şoferii care au fost implicaţi în ultimii 3 ani în accidente declară într-un procent mai mare comparativ cu cei care
nu au fost implicaţi în accidente că depăşesc uneori limita de viteză atât în localităţi şi frecvent în afara lor.
Aproximativ trei din 10 şoferi au fost sancţionaţi pentru depăşirea limitei de viteză în ultimii 3 ani.
Procentul este mai ridicat în cazul şoferilor care conduc în timpul serviciului dar nu au atestat de şofer profesionist
(40%) dar şi al şoferilor profesionişti (36,5%). Ponderea bărbaţilor care au fost sancţionaţi este dublă faţă de cea a
femeilor (34,3% faţă de 15%).
Peste jumătate dintre şoferii sancţionaţi au primit amendă şi puncte de penalizare, iar unul din 20 a
rămas cu permisul suspendat (aceştia din urmă sunt bărbaţi, iar peste jumătate dintre ei sunt tineri sub 25 ani).

Utilizarea centurii de siguranţă

Marea majoritate a conducătorilor auto folosesc foarte frecvent centura de siguranţă pe autostrăzi (77,4%)
şi în afara localităţii (70,4%). Se observă, totuşi, că procentul celor care poartă regulat centura în localitate este
mai redus (52,1%).
3 din 10 şoferi folosesc centura doar ocazional (uneori/foarte rar/niciodată) în localităţi, iar 1 din 7
respectiv 1 din 8 şoferi foloseşte rar centura de siguranţă în afara localităţii, respectiv pe autostradă.
Tinerii (18 -25 ani) şi persoanele de sex masculin sunt categoriile de conducători auto care folosesc cel mai
rar centura de siguranţă. În funcţie de experienţa în condus, cel mai puţin folosesc centura de siguranţă în
localitate cei cu vechime redusă (1-5 ani), iar în afara localităţii cei care deţin permis de conducere de 6-10 ani.
Şoferii care conduc autoturisme de serviciu fără a avea atestat sunt mai degrabă cei care folosesc doar uneori centura
de siguranţă în afara localităţii, aceeaşi situaţie fiind valabilă pentru şoferii profesionişti în ceea ce priveşte folosirea
centurii de siguranţă în interiorul localităţilor.
Aproximativ două treimi dintre respondenţi se asigură foarte des/întotdeauna, atunci când se deplasează
cu copiii în maşină, că aceştia poartă centura de siguranţă.

11
 Constatăm faptul că aproape unul din 5 şoferi care transportă copii nu se asigură de acest lucru decât
uneori sau chiar niciodată. Aceştia sunt mai degrabă cei care, la rândul lor, nu poartă centura de siguranţă fiind şi
sancţionaţi în ultimii 3 ani pentru acest lucru.

Consumul de alcool la volan

Unul din patru şoferi respondenţi a condus cel puţin o dată sub influenţa băuturilor alcoolice. Cei mai
mulţi dintre ei au făcut acest lucru în mod ocazional (21,4%), dar au existat şi şoferi care au declarat că în mod
frecvent au condus după ce au consumat băuturi alcoolice (1,2%).
Cel mai frecvent motiv invocat este distanţa mică pe care o aveau de parcurs (38,7%), în timp ce pentru
un sfert dintre aceştia a fost convingerea că nu le este afectată capacitatea de conducere. Interesant este faptul că
mai puţin de 20% au invocat o situaţie de urgenţă şi doar 3,5% au mizat pe probabilitatea redusă de a întâlni un
echipaj de poliţie care să le verifice alcoolemia.
Mai degrabă şoferii bărbaţi sunt cei care au condus sub influenţa alcoolului: 28% dintre bărbaţi şi
numai 10% dintre femei au afirmat că li s-a întâmplat să conducă după ce au consumat băuturi alcoolice.
În funcţie de vechimea permisului de conducere, cei cu vechime mare au recunoscut în mai mare
măsură că au condus după ce au consumat băuturi alcoolice. Astfel numai 7% dintre cei începători (sub 1 an
vechime) şi 17% dintre cei cu 1-5 ani vechime au condus sub influenţa alcoolului, comparativ cu 25% dintre şoferii
mai experimentaţi.
Mai degrabă cei din mediul urban au declarat că au condus după ce au consumat alcool (25% în urban
faţă de 17% în rural).
Un alt aspect interesant este că şoferii care conduc în timpul serviciului dar fără a avea atestat de şofer
profesionist au declarat în mai mare măsură că, ocazional, li s-a întîmplat să conducă după ce au consumat
alcool (28% comparativ cu 19% din celelalte categorii de şoferi), iar dintre cei care au recunoscut că fac acest lucru
în mod frecvent, cei mai mulţi sunt şoferi profesionişti.
Mai degrabă cei care au fost implicaţi într-un accident în ultimii 3 ani au recunoscut că s-au urcat la
volan după ce au consumat alcool (31% faţă de 21%).
În ultimii trei ani, 2,4% dintre şoferi au fost sancţionaţi pentru conducerea sub influenţa alcoolului.
Majoritatea au peste 35 ani şi peste 10 ani vechime în condus, locuiesc în mediul urban şi toţi sunt de sex masculin.

Comportamente agresive în trafic

Marea majoritate a conducătorilor auto (85,2%) se autopercep ca neavând un stil agresiv la volan:
38,6% cred că au un comportament deloc agresiv iar 45,6% apreciază că acesta ar fi destul de puţin agresiv. Pe de
altă parte, 1 din 7 şoferi admite că are un stil de condus destul de agresiv, în timp ce numai 1,2% apreciază că sunt
foarte agresivi în maniera în care şofează.
Cei mai agresivi în trafic s-au declarat tinerii între 18-25 ani, urmaţi de cei între 26-35 ani. Şoferii din
mediul urban se apreciază ca având un stil mai agresiv decât cei din mediul rural, de asemenea, bărbaţii
comparativ cu femeile. Din perspectiva relaţiei dintre ocupaţie şi şofat, cei mai agresivi se consideră cei care
conduc în timpul serviciului dar fără a avea atestat de şoferi profesionişti, iar cei mai puţin agresivi se
apreciază şoferii profesionişti. În funcţie de vechime, şoferii cu vechime medie (6-10 ani) se apreciază în mai
mare măsură ca având un stil de condus agresiv comparativ cu ceilalţi şoferi. Cum era de aşteptat, cei care
conduc autoturisme cu capacitate cilindrică mare (2000 cm3 şi peste) se percep ca având un stil de condus mai
agresiv comparativ cu cei care conduc maşini mai puţin puternice.
Mai mult de trei sferturi dintre conducătorii auto declară că au fost agresaţi în trafic, în ultimele trei
luni, de flashuri sau claxoane, iar aproape jumătate că s-au confruntat cu gesturi ameninţătoare sau obscene din
partea celorlalţi conducători auto.
Ponderi importante reprezintă şi cei care au declarat că au fost agresaţi verbal (43,5%) sau li s-a blocat
maşina în parcare (39%), în timp ce o treime dintre şoferi au menţionat frânarea intenţionată de către şoferul din
faţă.
O podere redusă au experimentat forme mai grave de agresivitate din partea celorlalţi participanţi la trafic:
blocarea maşinii în trafic (15%), urmăriri în trafic (6%) sau agresiuni fizice (3,3%).
Mai degrabă şoferii profesionişti reclamă că au fost victimele unor comportamente violente, de genul
gesturilor obscene sau agresiunilor verbale, pe când cei care conduc în timpul serviciului, dar fără a avea atestat au
fost în mai mare măsură agresaţi de claxoane sau flash-uri comparativ cu celelalte categorii de şoferi.

În ceea ce priveşte comportamentele autodeclarate, peste jumătate au folosit flash-uri sau claxoane faţă de
alţi şoferi, iar unul din 5 conducători auto a recunoscut că a agresat verbal alt participant la trafic.

12
 Agresiunile verbale au fost recunoscute în mai mare măsură de către bărbaţi şi de către tinerii între 18-
25 ani, iar claxoanele/flashurile de către tinerii între 18-35 ani şi de către cei care conduc în timpul serviciului,
dar fără a fi şoferi profesionişti.
Numai 1 din 10 a recunoscut că a blocat, în ultimele 6 luni o altă maşină în parcare, în timp ce alte
comportamente agresive au fost admise într-o măsură mult mai mică.
O pondere semnificativă a şoferilor admit că adoptă comportamente riscante în trafic: 59% au vorbit la
telefonul mobil fără hands-free, aproape jumătate s-au apropiat prea mult de vehiculul din faţă cel puţin o dată
în ultimele 6 luni, iar 40% au condus în stare de oboseală sau au mâncat în timp ce erau la volan.
O treime au recunoscut că li s-a întâmplat să depăşească pe linie continuă, iar 3 din 10 şoferi au riscat şi
mai mult trecând pe roşu, făcând depăşiri la limită sau nesemnalizând intenţia de schimbare a direcţiei de
mers.
Şi alte comportamente de risc sunt recunoscute de către şoferi. Dintre acestea, semnificativ este faptul că un
sfert dintre şoferi au recunoscut că au schimbat banda fără să se asigure, 1 din 6 şoferi a forţat o intersecţie deja
blocată, nu a dat prioritate celorlalţi participanţi la trafic sau a oprit într-un loc nepermis, încurcând circulaţia,
iar 1 din 8 nu a oprit la indicatorul STOP.
Raportat la comportamentele declarate, cei mai indisciplinaţi şoferi sunt cei care conduc în timpul
serviciului fără a avea atestat de şofer profesionist. Aceştia, mai mult decât celelalte categorii de şoferi, se apropie
prea mult de vehiculul din faţă, depăşesc pe linie continuă, nu dau semnal când schimbă banda sau depăşesc
coloana de maşini la semafor. Alături de şoferii profesionişti, ei vorbesc cel mai mult la telefonul mobil sau
mănâncă în timp ce conduc.
Tinerii între 18-25 ani sunt o altă categorie de şoferi care adoptă mai frecvent comportamente riscante în
trafic: fac depăşiri la limită, nu dau semnal când schimbă direcţia de mers, nu dau prioritate celorlalţi participanţi
la trafic sau opresc în loc nepermis. Alături de ceilalţi tineri (26-35 ani), aceştia nu păstrează distanţa faţă de
vehiculul din faţă, depăşesc coloana la semafor sau depăşesc pe linie continuă. Atât cei între 18-25 ani, dar mai ales
cei între 26-35 ani vorbesc cel mai mult la telefonul mobil sau li s-a întâmplat să treacă pe roşu la semafor, iar aceştia
din urmă sunt mai degrabă cei care conduc în stare de oboseală sau mănâncă la volan.
Bărbaţii mai degrabă decât femeile vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc, se apropie prea mult
de vehiculul din faţă, fac depăşiri la limită sau pe linia continuă.
Vechimea ca şofer este un alt factor care diferenţiază într-o anumită măsură comportamentul în trafic: cei
care posedă permis de conducere de 6-10 ani sunt mai degrabă cei care vorbesc la telefon în timp ce conduc, nu
dau prioritate, conduc în stare de oboseală sau fac depăşiri pe linia continuă. Alături de cei cu vechime şi mai
redusă (1-5 ani) se apropie mai frecvent de vehiculul din faţă, trec pe roşu sau nu dau semnal la schimbarea
direcţiei.

Comportamentul cel mai deranjant din partea celorlalţi şoferi este nesemnalizarea schimbării direcţiei
de mers: trei sferturi dintre şoferii din România reclamă acest tip de comportament.
De asemenea, schimbarea direcţiei fără a se asigura (47,8%), neatenţia la trafic (45,8%) şi parcarea
neregulamentară (43%) sunt comportamente care afectează în trafic aproape jumătate dintre subiecţi.
Blocarea intersecţiei, depăşirea coloanei la semafor, nepăstrarea distanţei faţă de maşina din faţă,
folosirea excesivă a claxoanelor/flashurilor şi folosirea telefonului în timpul mersului sunt menţionate de
aproximativ o treime dintre şoferii respondenţi.
Viteza prea mare sau prea mică, schimbarea frecventă a benzilor şi neîncadrarea corespunzătoare pe bandă
la schimbarea direcţiei sunt comportamente ceva mai tolerate în rândul şoferilor din România.

4. Factori care limitează încălcarea regulilor de circulaţie

Mai mult de jumătate dintre şoferii respondenţi cred că posibilitatea de a întâlni un radar al Poliţiei în
deplasările lor este ridicată: 41,3% cred că pot fi verificaţi cu radarul deseori iar 14% chiar foarte des/întotdeauna.
Peste o treime cred că doar uneori ar putea să li se verifice viteza cu radarul şi numai 1 din 10 apreciază
această posibitate aproape nulă.
Mai puţin de jumătate dintre şoferi cred că ar putea fi verificaţi deseori sau foarte des în deplasările cu
maşina dacă au consumat alcool.
Testarea cu etilotestul este apreciată ca având o probabilitate mai redusă faţă de măsurarea vitezei: un număr
dublu de şoferi cred că sunt şanse minime să fie testaţi cu alcooltestul faţă de cei sceptici că ar putea întâlni un radar
al Poliţiei.

13
 O pondere semnificativă dintre conducătorii auto (42,6%) au fost verificaţi cu etilotestul cel puţin o
dată în ultimii trei ani, jumătate dintre aceştia chiar de mai multe ori, ceea ce denotă o activitate intensă a Poliţiei
Rutiere în acest domeniu.

5. Măsuri pentru creşterea siguranţei în trafic

De departe, cea mai eficientă măsură ar fi îmbunătăţirea stării drumurilor (mai mult de 8 din 10 şoferi au
indicat această măsură). Făcând abstracţie de această măsură, cât şi de cea de îmbunătăţire a semnalizării rutiere
(29,8%) care sunt atributul administratorilor drumurilor (Poliţia făcând propuneri de îmbunătăţire a acestora),
celelalte măsuri menţionate mai frecvent de şoferi au vizat: multiplicarea sancţiunilor aplicate şoferilor care încalcă
regulile de circulaţie (29,8%) şi totodată înăsprirea lor (28,8%), înăsprirea condiţiilor de obţinere a permisului
(29,5%) dar şi îmbunătăţirea instruirii în şcolile de şoferi (27,1%).
Măsurile care vizează direct supravegherea traficului (radare mobile, camere fixe, camere de supraveghere
în intersecţii) nu sunt susţinute decât în mică măsură de către şoferii participanţi la sondaj.
Două treimi dintre şoferi apreciază că o reexaminare ar fi necesară la un interval de cel puţin 10 ani în
scopul menţinerii permisului de conducere.
Cea mai importantă a fost considerată examinarea psihologică (38,8%), urmată de cea medicală (33,5%).
Mai puţin de un sfert acordă importanţă evaluării abilităţilor practice sau a reexaminării cunoştinţelor teoretice.

Faţă de martie 2008...(comparaţie cu sondajul precedent):

Aspectele privind siguranţa în trafic, atitudinea faţă de viteză, alcool şi faţă de risc în general, respectarea
regulilor de circulaţie şi comportamentul privind portul centurii de siguranţă s-au păstrat în aceiaşi parametri.
Principalele diferenţe înregistrate între cele două sondaje au fost:
 A crescut ponderea celor care recunosc faptul că în majoritatea accidentelor folosirea centurii de siguranţă
reduce riscul rănirilor grave a şoferilor şi pasagerilor, de la 68,5% în studiul din 2008 la 88,3% în 2010.
 Procentul celor care admit că depăşesc uneori viteza în localitate a crescut de la o treime în 2008, la
41%, iar în afara localităţii de la o treime la 50% în sondajul actual.
 Deşi ponderea şoferilor care au fost implicaţi în ultimii 3 ani în accidente rutiere s-a menţinut aceeaşi, faţă
de sondajul precedent când categoria cea mai ―vulnerabilă‖ a fost 26-35 ani, anul acesta mai degrabă tinerii
între 18-25 ani au recunoscut că au fost implicaţi în accidente rutiere comparativ cu celelate categorii de
vârstă.
 Faţă de acum 2 ani, un procent mai mare dintre respondenţi cunoaşte care este limita permisă de
alcool în sânge (25,6% faţă de 17% în 2008).
 De asemenea, ponderea celor care au recunoscut că au condus sub influenţa băuturilor alcoolice este
mai redusă faţă de sondajul din 2008 (22,9% comparativ cu 29,2%).

Particularităţi regionale
Dacă punem în legătură conduita la volan cu regiunea de provenienţă a conducătorilor auto, se constată
anumite particularităţi:
 Şoferii din Muntenia, în comparaţie cu şoferii din alte regiuni, declară un comportament mai conformist în
ceea ce priveşte respectarea limitei legale de viteză.
Astfel, 68,6% dintre aceştia declară că, de cele mai multe ori atunci când conduc, respectă viteza legală,
indiferent de viteza celorlalte maşini, comparativ cu doar 50,9% dintre şoferii din Dobrogea şi 54,4% dintre şoferii
din Bucureşti.
De asemenea, doar 12,8% dintre şoferii din Muntenia declară că depăşesc frecvent viteza legală în afara
localităţii (faţă de 33,3% dintre conducătorii auto din Moldova) şi doar 12,4% pe autostrăzi, faţă de 30,2% din şoferii
din Dobrogea.
 În acelaşi timp, şoferii din Muntenia au o atitudine mai conformistă şi cu privire la consumul de alcool la
volan, doar 16,8% au declarat că au condus după ce au consumat băuturi alcoolice, faţă de peste un sfert dintre şoferii
din Moldova şi Transilvania
 În ceea ce priveşte utilizarea centurii de siguranţă, un comportament mai conformist declară conducătorii
auto din Bucureşti şi Transilvania.
Astfel, 65% din şoferii din Bucureşti folosesc foarte des/întotdeauna centura de siguranţă când se deplasează
în localitate (faţă de 42,9% în Muntenia şi 43,4% în Dobrogea), în timp ce aproximativ 80% dintre şoferii din
Transilvania şi Bucureşti folosesc foarte des/întotdeauna centura de siguranţă în afara localităţii (comparativ cu
58,5% dintre şoferii din Dobrogea, 61,5% din Oltenia şi 64,5% din Moldova).

14
  Referitor la conduita agresivă, mai puţin agresivi în trafic se percep şoferii din Muntenia, Oltenia şi Crişana
Maramureş (46%, respectiv 45,4% şi 44,9% declară că au un stil de condus deloc agresiv), la polul opus situându-se
şoferii din Banat şi Bucureşti (doar 25,8%, respectiv 29,2% apreciind că au un stil de condus deloc agresiv ).
Stilul mai agresiv al şoferilor bucureşteni este confirmat şi de incidenţa mai mare a unor comportamente
agresive în trafic declarate de aceştia. Astfel, 65,7% dintre şoferii din Bucureşti şi 66% din şoferii din Dobrogea
declară că i-au agresat pe ceilalţi şoferi prin flashuri/claxoane (faţă de 46,2% dintre conducătorii auto din Muntenia şi
42,3% din Oltenia), în timp ce 27,7% dintre şoferii bucureşteni au admis că i-au agresat verbal pe ceilalţi participanţi
la trafic (comparativ cu 15,1% dintre şoferii din Muntenia).
 Dacă facem referire la victimizarea în trafic:
o conducătorii auto din Oltenia declară în cel mai mic procent că au fost victimele unor gesturi
ameninţătoare sau obscene din partea celorlalţi conducători auto (36,5% faţă de peste jumătate din
şoferii din Moldova, Dobrogea, Transilvania şi Bucureşti);
o cei din Muntenia afirmă în cea mai mică măsură că au fost victimele unor agresiuni verbale
(36,4% faţă de 60,5% din şoferii din Dobrogea);
o şoferii din Banat au fost cel mai puţin atenţionaţi în trafic prin flashuri/claxoane (69,4% comparativ
cu 85% dintre şoferii din Dobrogea).

Concluzii:
La nivelul percepţiei generale, şoferii români par să recunoască gravitatea problemei accidentelor rutiere,
plasând acest fenomen la cote ridicate de îngrijorare, alături de alte fenomene sociale grave, precum creşterea
criminalităţii sau perspectiva şomajului.
Totodată, apreciază că traficul rutier este din ce în ce mai dificil, acuzând în special aglomeraţia şi starea
infrastructurii, dar şi comportamentul şoferilor. În acest context, peste jumătate dintre cei chestionaţi afirmă că nu se
simt în siguranţă în trafic, principalele motive care generează starea de nesiguranţă fiind numărul mare de accidente,
comportamentele altor conducători auto, calitatea scăzută a drumurilor.
În aceleaşi condiţii dificile însă, o parte dintre şoferi îşi bazează sentimentul de siguranţă pe experienţă, pe
calitatea maşinii pe care o conduc sau pe faptul că nu au fost implicaţi în accidente rutiere. Experienţa – atât
cea obiectivă (numărul de ani de când posedă permis, categoria de permis, profesia de şofer), cât şi autoevaluarea
subiectivă - pare să fie factorul hotărâtor de susţinere a sentimentului de siguranţă: cei mai siguri pe ei se declară
conducătorii auto bărbaţi, cu peste 5 ani vechime, care posedă atestat de şofer profesionist şi conduc în timpul
serviciului.
Deşi admit gravitatea problemei accidentelor rutiere, cei mai mulţi dintre şoferii chestionaţi consideră că
principala soluţie de îmbunătăţire a traficului rutier ar fi investiţia în infrastructură, admiţând într-o proporţie mult
mai scăzută că ar fi nevoie de măsuri reglatoare ale comportamentului şoferilor (sancţiuni, ridicarea standardelor de
acordare a permisului şi creşterea calităţii instruirii, radare mobile şi camere video de supraveghere, creşterea
numărului de agenţi de circulaţie) sau de măsuri de siguranţă (îmbunătăţirea semnalizării rutiere).
Orientarea mai redusă spre aceste măsuri de reglare a comportamentului poate fi explicată prin numărul
semnificativ de respondenţi care admit că au comportamente de risc (depăşirea vitezei legale, nepăstrarea distanţei de
siguranţă între autovehicule, utilizarea telefonului mobil fără hands free) sau de mare risc (consumarea unei cantităţi
de alcool, conducerea în stare de oboseală, pătrunderea în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, depăşiri la
limită ale altor autovehicule, neacordarea de prioritate altor participanţi la trafic).
Supraestimarea factorului „experienţă‖ se poate vedea cel mai bine în atitudinea faţă de regulile de circulaţie
referitoare la limitele legale de viteză.
O parte importantă dintre şoferi depăşesc frecvent viteza legală pe diferite sectoare de drum, fie ca adaptare
la viteza celorlalte autovehicule din trafic, fie pentru a se deplasa mai rapid în trafic. Faptul că drumul este liber, că
ştiu că nu există supraveghere radar, că se află în întârziere, că apreciază limita legală de viteză prea mică în raport cu
un anumit sector de drum sunt pentru unii şoferi motive sau oportunităţi de a depăşi viteza legală.
Cei mai mulţi dintre şoferii chestionaţi admit că depăşirea vitezei legale creşte semnificativ riscul de
accident sau de a fi sancţionaţi de poliţie, scade stabilitatea autovehicului şi capacitatea de a-l controla.
Totuşi, acestor riscuri unii respondenţi le contrapun argumente care să le susţină obişnuinţa de a depăşi
limitele legale de viteză: consideră că depăşirea vitezei legale cu 10-20 km/h este un fapt generalizat sau că depăşirea
vitezei legale nu este riscantă dacă eşti un şofer bun.
În ceea ce priveşte consumul de alcool, se poate constata o atitudine similară.
Teoretic, majoritatea admit relaţia de cauzalitate dintre consumul de alcool şi diminuarea capacităţii de a
conduce autovehiculul, însă unii dintre şoferii chestionaţi sunt convinşi că o cantitate moderată de alcool nu le poate
afecta performanţa.

15
 De asemenea, ei apreciază că o situaţie de urgenţă sau un drum scurt de parcurs sunt motive suficient de
bune pentru a-şi permite să conducă autovehiculul după ce au consumat alcool.
Şoferii care posedă permis de conducere de mai multă vreme au fost cei care au declarat în mai mare măsură
că, ocazional, au condus după ce au consumat alcool.
În general, cerinţa de a purta centura de siguranţă este respectată în afara localităţii şi pe autostradă, unde
vitezele la care se rulează induc percepţia unui risc mai mare. În schimb, în localitate, puţin peste jumătate dintre
respondenţi au admis că poartă centura de siguranţă în mod regulat.
Şoferii par să opereze o relaţionare între nivelul de risc perceput pe categoria de drum şi utilitatea centurii,
preferând să se raporteze la portul centurii de siguranţă mai degrabă prin prisma necesităţii apreciate de ei decât prin
conformarea la regula codului rutier. În acelaşi mod procedează şi faţă de copiii pe care îi transportă cu maşina
personală: dacă apreciază că riscul este minim pe o categorie de drum sau într-o anumită deplasare, nu se preocupă să
asigure copiii din maşină prin centurile de protecţie.
Portul centurii de siguranţă diferenţiază şoferii în principal pe categorii de vârstă. Astfel, tinerii, care de
regulă resimt mai puţin nevoia de siguranţă, au declarat mai frecvent că nu poartă centura în localitate sau în afara ei,
la polul opus situându-se şoferii cu o vechime de peste 10 ani, unde nu atât experienţa, cât nevoia mai mare de a
simţi siguranţa îi determină să folosească în mod obişnuit centura.
Agresivitatea în stilul de condus este o caracteristică puţin recunoscută de majoritatea participanţilor la acest
studiu.
Cele mai mari scoruri pe scala agresivităţii autopercepute le-au obţinut tinerii între 18-25 ani, şoferii fără
atestat profesionist care conduc în timpul serviciului şi posesorii de autovehicule cu cilindree mare.
Având în vedere că, totuşi, trei sferturi dintre respondenţi au declarat că s-au simţit agresaţi în trafic prin
diferite gesturi, comportamente sau manevre, conchidem că agresivitatea este o marcă destul de răspândită în traficul
rutier autohton, conştientizată, dar puţin asumată.
Astfel, folosirea abuzivă a claxonului şi flashurilor, agresiunile verbale, gesturile ameninţătoare, manevrele
intimidante faţă de alţi şoferi sunt recunoscute de puţini dintre respondenţi, ceilalţi considerând probabil că astfel de
conduite sunt justificate de greşelile sau comportamentele celor faţă de care s-au manifestat astfel.
Din datele analizate, se pot contura anumite categorii de şoferi care prezintă un comportament de risc în
trafic mai pronunţat:
 tinerii între 18 şi 25 de ani;
 şoferii care conduc maşinile de serviciu fără a avea nevoie de atestat de profesionist;
 şoferii care au fost implicaţi în accidente rutiere.
Tinerii reprezintă o categorie de risc mai ridicat de accident, deorece printre caracteristicile vârstei lor
psihologice se regăsesc nevoia accentuată de a fi demonstrativi (de a demonstra că au o maşină performantă, că au
calităţi de şoferi buni) şi subestimarea riscurilor asociate anumitor comportamente.
Tinerii au declarat mai frecvent că:
 încalcă limitele legale de viteză în afara localităţii,
 obişnuiesc să nu poarte centura de siguranţă,
 adoptă comportamente agresive în trafic,
 au fost implicaţi în accidente rutiere în ultimii 3 ani,
 fac depăşiri la limită,
 nu respectă distanţa regulamentară între autovehicule,
 nu respectă dreptul de prioritate al celorlalţi participanţi la trafic.

Şoferii care conduc în timpul serviciului, dar fără a avea nevoie de atestat de profesionist, reprezintă o altă
categorie de risc. În raport cu ceilalţi şoferi, aceştia:
 încalcă mai frecvent majoritatea regulilor de circulaţie,
 depăşesc mai des viteza legală,
 au declarat în mai mare măsură că, ocazional, au consumat alcool înainte de a conduce,
 au fost mai des sancţionaţi,
 au fost mai des implicaţi în accidente rutiere
 au admis, în mai mare măsură, că au un comportament agresiv în trafic.
Explicaţia poate consta în faptul că şoferii care conduc autovehicule ca atribuţie de serviciu acumulează
multe ore în trafic, acest fapt generând atât stresul specific cât şi percepţia unei experienţe bogate. În acelaşi timp,
însă, ei au un nivel de responsabilitate mai diminuat, atât faţă de cei cu atestat de şofer profesionist, pentru că locul
de muncă al profesioniştilor depinde în foarte mare măsură de păstrarea atestatului, cât şi faţă de ceilalţi şoferi
amatori.

16
 O a treia categorie de risc delimitată în cadrul strudiului sunt şoferii care au fost implicaţi în accidente 1 în
ultimii 3 ani.
Cei mai mulţi dintre ei sunt bărbaţi tineri (18-25 ani), cu experienţă redusă în condus (1-5 ani vechime),
locuind în mediul urban, care conduc zilnic, inclusiv în timpul serviciului.
Aceştia admit, în mai mare măsură decât alţi şoferi, comportamente precum:
 depăşirea limitelor legale de viteză,
 consumul de alcool,
 încălcarea regulilor de siguranţă în trafic (referitoare la depăşire, acordarea priorităţii,
păstrarea distanţei regulamentare, semnalizarea),
 adoptarea unor comportamente agresive.
Dacă unii dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic deorece nu au fost implicaţi în accidente
rutiere, altora acest tip de eveniment nu le-a afectat nivelul de siguranţă perceput. Acest lucru se poate explica prin
faptul că aceşti şoferi atribuie accidentul unor întâmplări sau greşelilor celorlalţi, păstrându-şi nealterată imaginea de
sine ca şoferi cu „experienţă‖ şi bune aptitudini şi refuzând să vadă vreo problemă în stilul agresiv şi riscant pe care
l-au internalizat.

1
Având în vedere faptul că peste 90% dintre şoferii din această categorie au fost implicaţi în accidente rutiere soldate
numai cu pagube materiale (ex. tamponare etc), profilul se referă la conducători auto implicaţi, cu sau fără vinovăţie,
în astfel de evenimente şi nu descrie tipul şoferului predispus să producă un accident rutier.

17
 TEZĂ DE DOCTORAT (REZUMAT)- STUDII ŞI CERCETĂRI CRIMINOLOGICE PRIVIND
INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL RISCULUI TEHNIC/ TEHNOLOGIC,
GENERATOR AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ,
ÎN RAFINAJ-PETROCHIMIE

SUMMARY OF DOCTORAL THESIS: "CRIMINOLOGICAL STUDIES AND RESEARCH

INTO ENGINEERING AND MANAGEMENT OF TECHNICAL/TECHNOLOGICAL RISKS,
WHICH GENERATE EMERGENCIES, IN REFINERY-PETROCHEMISTRY"

LE RÉSUMÉ DE LA THESE DOCTORALE: „ETUDES ET RECHERCHES CRIMINOLOGIQUES SUR

L'INGÉNIERIE ET LA GESTION DU RISQUE TECHNIQUE/TECHNOLOGIQUE GÉNÉRATEUR DE
SITUATIONS D'URGENCE DANS RAFFINAGE-PÉTROCHIMIE"

Doctorand Iulian-Narcis NICOLAE

M.Sc.Eng., Dipl. Şt. Jur.
Universitatea „Petrol – Gaze” din Ploieşti,
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică,
Doctorat în Ştiinţe Inginereşti - Inginerie Industrială

Profesor Universitar Emerit Dr. Ing. Alecsandru PAVEL,

Conducător de Doctorat,
Membru de Onoare al
Academiei de Ştiinţe Tehnice din România
Membru al Academiei de Ştiinţe din New York (S.U.A.)

Rezumat

Factorul criminogen apare, fără echivoc, şi în domeniul industrial, fiind o sursă de riscuri de evenimente,
în majoritatea cazurilor generatoare de situaţii de urgenţă. Se doreşte implementarea unor noi metode şi tehnici
în cercetarea criminologică industrială menite să evalueze, atât cantitativ cât şi calitativ, riscurile pe care le
implica prezenţa factorului uman în procesarea tehnologică industrială.
Oricare dintre sistemele de procesare tehnologică industrială au în componenţa lor ca prezenţă relativ
continuă omul. Acest fapt se manifestă încă de la nivelul de concepţie, continuitatea manifestându-se până la
nivelul exploatării. Aspecte ca cele de ordin militar până la cele legate de centralele electronucleare au fost
elemente importante în dezvoltarea conceptelor, a metodelor şi metodologiilor a ceea ce s-au denumit
„sisteme de securitate‖ ale factorului
uman.
Sintetic analizând, în decursul timpului s-a ajuns la concluzia – concretizată prin standardele în vigoare -
că sistemul de management al securităţii personalului este parte componentă a sistemului general de
management care facilitează managementul riscurilor din domeniul securităţii asociate activităţilor unei
organizaţii. Acesta include structura organizaţională, planificarea activităţilor, responsabilităţi, practici, proceduri,
procese şi resurse pentru dezvoltarea, implementarea, realizarea, analizarea şi menţinerea politicii de securitate a
organizaţiei.
A fost evidenţată importanţa funcţionării instalaţiei şi a sistemului automat de control. De mare
importanţă este celălalt element din sistemul general de control – operatorul de proces. Deşi, în cadrul sistemelor
moderne de control, se doreşte atingerea unui grad ridicat de automatizare, operatorul de proces are în
continuare responsabilitatea primordială, generală, pentru menţinerea instalaţiei în condiţii de siguranţă şi
fără pierderi. Există diferite filozofii privind măsura în care funcţia de siguranţă trebuie luată de la operator şi
distribuită sistemului automat de control. În general se consideră că, cu căt este mai mare pericolul cu atăt este

18
mai mare nevoia pentru elemente de protecţie. Această problemă se doreşte a fi tratată în prezenta teză de
doctorat.
Indiferent de abordarea adoptată, operatorul are încă funcţia cheie în a opera instalaţia
tehnică/tehnologică. Sarcina operatorului de proces este, prin urmare, una crucială, însă de multe ori acesta
întâmpină probleme la care nu face faţă. Studiul activităţilor industriale şi situaţiilor de muncă a factorului
uman este de importanţă majoră. Este necesar, prin urmare, să se ia în considerare contribuţia pe care o are acest
studiu pentru identificarea problemelor apărute în activitatea operatorului de proces. Trebuie spus, totuşi, că
în industria chimică şi petrochimică există tendinţa de a utiliza un număr tot mai mic de factori umani.
Se pot formula, în concluzie, următoarele definiţii:
Criminologia industrială reprezintă acea ramura a criminologiei speciale care se ocupă cu studiul
cauzelor şi procesului actului infracţional, cât şi cu dimensiunea practică a acestuia, adică elaborarea mijloacelor
de stăpânire a fenomenului infracţional în domeniul industrial.
Crima industrială, reprezintă acea infracţiune savărşită în mediul industrial, care are ca rezultat
fapte de distrugere prin orice mijloace şi de orice natura şi/sau poluarea mediului.
Criminalul industrial este persoana care a comis, în mediul industrial, infracţiunea de distrugere prin
orice mijloace şi de orice natură şi/sau a produs poluarea gravă a mediului.
Criminalitatea industrială desemneaza totalitatea faptelor penale săvârşite în mediul industrial într-
o perioadă temporală
determinată.
Implementarea în practică, în fabricaţie, în producţie etc. a obiectivelor tehnice, în general şi a celor
privitoare la fiabilitate, în special este mult îngreunată de rezistenţa pasivă a personalului faţă de măsurile
tehnico-organizatorice recomandate şi de instrucţiunile elaborate. Pentru asigurarea succesului, desigur, se
impune crearea de circumstanţe speciale cum ar fi: statornicirea unei atmosfere de cooperare în grup;
militarea pentru stabilirea unui scop comun şi elaborarea de atribuţii specifice, corespunzătoare acestui scop etc.
De la caz la caz, comportamentul uman se va ameliora prin: selectarea profesională şi civică a oamenilor, testarea
psihoprofesională a personalului, acordarea de satisfacţii morale şi/ sau materiale etc.

Cuvinte cheie: menagementul securităţii, eroarea umană, criminologie industrială, incendiu, explozie.

19
TEZĂ DE DOCTORAT (REZUMAT)- STUDII ŞI CERCETĂRI CRIMINOLOGICE PRIVIND
INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL RISCULUI TEHNIC/ TEHNOLOGIC,
GENERATOR AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ,
ÎN RAFINAJ-PETROCHIMIE

SUMMARY OF DOCTORAL THESIS: "CRIMINOLOGICAL STUDIES AND RESEARCH

REGARDING THE ENGINEERING AND MANAGEMENT OF THE
TECHNICAL/TECHNOLOGICAL RISK GENERATING EMERGENCY SITUATIONS IN REFINING
PETROCHEMICALS"

LE RÉSUMÉ DE LA THÉSE DOCTORALE: „ETUDES ET RECHERCHES CRIMINOLOGIQUES

SUR L'INGÉNIERIE ET LA GESTION DU RISQUE TECHNIQUE/TECHNOLOGIQUE
GÉNÉRATEUR DE SITUATIONS D'URGENCE DANS RAFFINAGE-PÉTROCHIMIE"

Doctorand Iulian-Narcis NICOLAE

M.Sc.Eng., Dipl. Şt. Jur.
Universitatea „Petrol – Gaze” din Ploieşti,
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică,
Doctorat în Ştiinţe Inginereşti - Inginerie Industrială

Profesor Universitar Emerit Dr. Ing. Alecsandru

PAVEL, Conducător de Doctorat,
Membru de Onoare al
Academiei de Ştiinţe Tehnice din România
Membru al Academiei de Ştiinţe din New York (S.U.A.)

Abstract

The criminal factor, undoubtedly, also occurs in the industrial environment, and carries an element
of risk which generates, in most cases, dangerous situations in which emergency measures need to be taken. It
is imperative to implement new methods and techniques in the research into industrial criminology meant to
assess both in quantitative and qualitative terms the risks involved in the presence of the human factor in
technological processing.
Any of the industrial technological processing systems has the man as a basic structural element.
This fact manifests itself from the design stage to the day-to-day operation. Military aspects as well as those
related to nuclear power stations require the development of new concepts, methods and methodologies
concerning the ―security system‖ of the human factor.
A synthetic analysis shows that the personnel security management system is a component of the
general management system, which facilitates the security risk management associated with the activity in an
organization. In the course of time this conclusion has been translated into the current standards of security
risk management, which incorporates the organizational structure, activity planning, responsibilities,
practices, procedures, processes, and resources for development, implementation, achievement and
continuity of the organization`s security policy.
Special emphasis was laid on the importance of plant operation and automatic control systems. Of
great importance is the other element of the overall control system, namely the process operator. Although it is
necessary to have a high degree of automation for the modern control systems, the process operator has a great
responsibility for the safe and economic plant operation. Opinions differ as to what extent the safety shut-
down function should be removed from the operator and assigned to the automatic trip system. In general, it
is considered that the greater the hazards, the stronger the argument for protective instrumentation. This
question is considered in more detail further on. But whatever approach is adopted, the operator still has the
vital function of running the plant so that shut-down conditions can be avoided. The job of the process
operator is therefore a crucial one, the more so as there are situations which some may find it difficult to
cope with. The study of industrial activities and work situations of the human factor is of paramount
importance. It is appropriate, therefore, to take into account the contribution which this discipline can make
to identify the problems associated with the work of the process operator. It should be said, however, that the
chemical and petrochemical industries seem to make less and less use of the human factor.

20
 In conclusion, there can be given the following definitions:
I nd u s t r i a l cr i mi no l o g y represents that branch of special criminology which studies on the one
hand the causes and the process of the criminal act, and on the other hand their practical dimension, namely,
the creation of the means by which the industrial crime phenomenon can be contained.
I nd u s t r i a l cr i me is an offence committed in the industrial environment and which results in
damage or destruction by various means and/or environmental pollution.
The industrial criminal is the person who has committed, in industrial environment, the crime of
damaging/destroying by any means of equipment and/or causes environmental pollution.
I nd u s t r i a l cr i mi na l i t y represents all the crimes committed in the industrial environment in a
certain period
of time.
The achievement of the technical objectives in fabrication, production, especially of those regarding
reliability is often met with passive resistance by the personnel who are reluctant to adopt recommended
technical and organizational measures and follow instructions. In order to be successful in achieving the
above-mentioned objectives it is essential to create a special atmosphere of teamwork, to build team spirit,
establish common goals and appoint specific tasks meant to reach those common goals. On a case by case
basis, human behavior will improve with a professional and civic selection of people, with psychological and
achievement tests. On the other hand enticing the personnel with bonuses and various perks and/or boosting
their morale with a word of praise for their achievements would also be of great help.

Keywords: security management, human error, industrial criminology, fire, explosion, dispersion
of toxic substances, hazardous substances, emergency.

21
 VICTIMELE VIOLENȚEI DINTRE PARTENERII INTIMI.
ANALIZA DATELOR STATISTICE PRIVIND VICTIMELE ÎNTREGISTRATE ÎN ROMÂNIA ÎN
INTERVALUL 2008-2013

THE VICTIMS OF VIOLENCE BETWEEN INTIMATE PARTNERS, ANALYSIS OF STATISTICAL

DATA REGARDING THE VICTIMS RECORDED IN ROMANIA BETWEEN 2008-2013

LES VICTIMES DE LA VIOLENCE ENTRE PARTENAIRES INTIMES, L'ANALYSE DES DONNEES

STATISTIQUES SUR LES VICTIMES ENREGISTRÉES EN ROUMANIE ENTRE 2008-2013

Ecaterina BALICA
Institutul de Sociologie, Academia Română

Valentina MARINESCU
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București
Ecaterina BALICA

Silvia BRANEA
Facultatea Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București

Rezumat: Articolul aduce în discuție actele de violență dintre partenerii intimi comise în România.
Violența între partenerii intimi, omorul între partenerii intimi și femicide au fost conceptele în jurul cărora a
fost construit discursul privind violența dintre partenerii intimi. Precizarile conceptuale necesare înțelegerii
adecvate a continutului celor trei termeni utilizati au fost completate de informatiile privind incidența
acestora la nivel international si national. Articolul evidențiază dificultățile realizării unei analize privind
incidența actelor dintre partenerii intimi la nivel național și subliniază necesitatea unor modificări în sistemul
de înregistrare a datelor statistice privind unele tipuri de violență utilizat de către instituțiile care gestionează
datele statistice privind infracționalitatea.
Cuvinte cheie: violență între parteneri intimi, omor între parteneri intimi, femicide

Violența dintre partenerii intimi a fost adusă tot mai frecvent în discuție în mediul științific international
și corelată cu actele de violență din spatiul familial. Unii autori au atras atenția asupra legăturii directe existente
între violența dintre partenerii intimi și actele de omor dintre partenerii intimi (Kim și Titterington, 2008;
Brokman și Maguire, 2003), actele de omor comise asupra femeilor (UNODC, 2011) si actele de omor-
sinucidere sau actele de violență comise asupra copiilor în spatiul familial (Pritchard, 2012). Abordarea temei
anunțate în titlul acestui studiu necesită câteva precizări conceptuale privind termenii care urmează a fi utilizați
pe parcursul analizei. Pentru a nu crea confuzie, ne vom limita a aduce în discuție doar termenii de ―violență
între partenerii intimi‖, ―omor între partenerii intimi‖ și ―femicide‖.
Termenul utilizat în studiile de specialitate pentru a desemna actele de violență dintre persoanele între
care există sau au existat relații intime (soți, foști soți, concubini, foști concubini) este cel de ―Intimate Partner
Violence‖ (IPV) (Saltzman et al, 2002). Violența dintre partenerii intimi poate fi definită ca fiind actele de
violență fizică, verbală, sexuală, psihologică produse între persoane care au calitatea de soți, foști soți, persoane
separate, concubini, foști concubini, iubiți sau fosti iubiți (Saltzman et al, 2002).
Așa cum menționam și la începutul studiului, actele de violență dintre partenerii intimi au fost analizate
și în contextul studiilor privind omorul comis între partenerii intimi. Un studiu recent, care a analizat datele
privind omorul la nivelul a 66 de state ale lumii, a evidențiat faptul că omorul comis asupra unui partener intim
reprezintă 13,5% din totalul omorurilor. Omorul comis de partenerii intimi asupra femeilor reprezenta 38,6% (St
ӧckl et al, 2013:862). Într-un raport publicat în 2011, United Nations Office of Drugs and Crime (UNODC)
atrăgea atenția asupra faptului că majoritatea omorurilor comise între partenerii intimi au ca victime femeile
(2011: 57). Același raport evidenția faptul că datele statistice colectate din unele țări europene pentru anul 2008
demonstrau faptul că peste 50% dintre femei au fost ucise de către membrii ai familiei, iar 35% dintre femei au
fost omorâte de către partenerii lor intimi (soți/foști soți). În schimb, procentul bărbaților victime ale partenerelor
(soții/foste soții) a fost doar de 5% (UNODC, 2011:58).

22
 Un alt studiu realizat de către cercetători din trei țări europene, pornind de la datele incluse în European
Monitor Homicide, arată că ponderea omorului comis asupra partenerilor intimi variază între 24-29% din totalul
omorurilor comise în cele trei țări analizate, în intervalul 2003-2006: Finlanda (24%), Olanda (24%) și Suedia
(29%)(Liem et al, 2013: 85). Mai multe informații privind acest tip de violență au fost prezentate într-un studiu
realizat în 2011 de către cercetătorii care au inițiat proiectul European Monitor Homicide. Analiza comparativă
realizată pentru cele trei țări în cazul omorului între partenerii intimi a evidențiat faptul că ―probabilitatea ca o
femeie sa fie ucisă de partenerul sau ex-partenerul ei este mare în toate cele trei țări (57-65%)‖(Granath et al,
2011: 91)
În acest context, am considerat că este necesar să introduc în analiză doi termeni: omorul între
partenerii intimi (intimate partner homicide) și omorul comis asupra femeilor (femicide). Omorul comis între
partenerii intimi include toate actele de omor comise cu intenție între persoanele între care există sau au existat
relații intime: soți, foști soți, concubini, foști concubini, iubiți, foști iubiți. Ultimul termen utilizat pe parcursul
acestui studiu va fi cel de omor comis asupra femeilor, cu precizarea că el va fi folosit pentru a desemna omorul
comis asupra persoanelor de sex feminin, indiferent de vârsta lor sau de relația dintre victimă și agresor.
Întrucât termenul de femicide este foarte puțin cunoscut în țara noastră vom încerca să prezentăm mai
multe informații privind acest termen. În literatura internațională de specialitate termenul de femicide a fost adus
în discuție pentru prima dată de către Diana Russell (1976) care a făcut și unele precizări privind conținutul
acestui termen ―the misogynist killing a women by men‖ (Radford și Russel, 1992: xi, 3 apud Carcedo, 2011: 4).
Declarația de la Viena privind femicidul (2012) aduce din nou în discuție actele de violență îndreptate împotriva
femeilor și a fetelor și face precizările necesare pentru o bună înțelegere a acestui tip de omor. Prin femicide se
înțelege astfel, ―omorul comis asupra unei femei sau fete din cauza genului si care poate îmbrăca forme precum:
1) uciderea unei femei ca urmare a violentei domestice/violențe între partenerii intimi; 2) torturarea și uciderea
femeilor motivate de misoginism; 3) uciderea femeilor si a fetelor în numele ―onoarei‖; 4) uciderea cu predilectie
a femeilor și a fetelor în contextul conflictelor armate; 5) uciderea femeilor si a fetelor din ratiuni economice
(pentru că trebuie sa li se dea zestre la casătorie)); 6) uciderea femeilor și a fetelor din cauza orientării lor sexuale
și a identității de gen; 7) uciderea femeilor indigene și aborigene din cauza genului lor; 8) uciderea fetelor și
selectia fetusilor în funcție de sex; 9) mutilarea genetică asociată femicidului; 10) acuzațiile de vrăjitorie si 11)
alte omoruri comise asupra femeilor asociate cu bandele, crima organizată, traficul de droguri, proliferarea
armelor.‖

Victimele violenței intrafamiliale în România

Așa cum precizam și la începutul acestui studiu, actele de violență dintre partenerii intimi pot fi corelate
cu actele de violență din spațiul familial. Din acest motiv, am organizat structura analizei noastre pornind de la
datele statistice privind actele de violență dintre membrii familiei. În încercarea noastră de a identifica informații
privind victimizarea în spatiul familial am întâmpinat dificultăți legate de accesul la datele statistice. În
România, singura instituție care pune la dispoziția publicului date privind actele de violență din familie este
Ministerul Public, dar și datele oferite de această instituție sunt structurate conform interesului acestei instituții
de a-și evidenția direcțiile de activitate și volumul activității. Întrucât analiza noastră a pornit de la datele
statistice furnizate de către Ministerul Public, de cele mai multe analiza va fi limitată la categoriile de informații
incluse în rapoartele publice ale instituției. Incluse în capitolul privind violența în familie, datele privind
victimele violenței intra familiale ne oferă posibilitatea să evidențiem evoluția numărului victimelor violenței în
familie pentru intervalul 2008 – 2013.
Pentru intervalul de timp analizat, numărul cel mai mare de victime ale violenței familiale a fost
întregistrat în anul 2010. Anii următori au adus o diminuare a numărului de victime, însă, începând din 2013,
tendința de creștere a numărului de victime a revenit. Valorile incluse de către Parchetul de pe Lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție în rapoartele publice nu indică în fapt decât numărul victimelor violenței familiale care au
depus plângere pentru actele de violență, acte pentru care au fost întocmite dosare penale. Aceste valori
reprezintă doar o parte a actelor de violență din familie, mai exact sunt cele care sunt făcute publice prin
raportarea lor de către victime. Tendințele de creștere sau descreștere semnalate pot fi interpretate, deci, ca fiind
mai degrabă un indicator al actelor de violență raportate, decât al faptelor de violență comise în spațiul familial.
Oricum ar fi interpretate aceste date, important este faptul că ele au constituit subiectul unui capitol separat din
cadrul rapoartelor de activitate ale Ministerului Public și pornind de la aceste date statistice pot fi argumentate
politici de prevenire a actelor de violență în spatiul familial.

Diagrama 1. Evoluția numărului victimelor violenței intra familiale

23
 Sursa: Ministerul Public, Rapoarte de activitate 2008-2013, disponibile la www.mpublic.ro

Violența dintre partenerii intimi (IPV)

În sfera violenței intrafamiliale intră mai multe tipuri de acte de violență. Aceste acte de violență pot fi
clasificate în raport cu o serie de criterii, dintre care cel mai des utilizat este cel al relației dintre victimă și
agresor. Avem în raport cu acest criteriu: violența dintre partenerii intimi, violența asupra copiilor, violența
asupra părinților, violența dintre frați sau violența dintre alte tipuri de rude. Rapoartele Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție au prezentat datele privind actele de violență familială în funcție de datele
înregistrate în dosarele penale instrumentate de parchete și de categoriile stabilite de birourile de statistică
judiciară. În concluzie, actele de violență din familie au fost structurate, în funcție de relația dintre victimă și
agresor, în patru tipuri: violența dintre soți, violența asupra părinților, violența asupra copiilor și violența asupra
fraților.
Analiza datelor statistice în intervelul 2008-2013 evidențiază faptul că actele de violență dintre soți sunt
cele care ajung cel mai frecvent în fața instituțiilor abilitate să instrumenteze și să le sancționeze. Un loc la fel de
important îl ocupă actele de violență care au avut drept victime copiii. Și actele de violență îndreptate împotriva
vârstnicilor/părinților înregistrează valori semnificative, mai ales în prima parte a intervalului 2008-2013.
Deși nu face subiectul acestui studiu interesant pentru intervalul de timp analizat pare a fi modul în care
a evoluat numărul victimelor care au fost înregistrate în categoria fii/fiice. Remarcăm, în aces caz faptul că
numărul copiilor victime a crescut în mod constant pe parcursul intervalului 2008-2013. Situația poate fi
interpretată ca fiind un indicator al intoleranței față de actele de violență comise asupra copiilor de către părinți,
intoleranță manifestată atât de către ceilalți membri ai familiei cât și de către reprezentanții instituțiilor de
control social abilitați să instrumenteze cazurile de violență.

Diagrama 2. Distribuția victimelor violenței intrafamiliale în funcție de relația dintre victimă și agresor

Sursa: Ministerul Public, Rapoarte de activitate 2008-2013, disponibil la www.mpublic.ro

24
 Analiza datelor privind relația dintre victime și agresori relevă faptul că actele de violență dintre soți
sunt cel mai frecvent raportate și instrumentate de către instituțiile de profil. Valorile maxime pentru actele de
violenta inregistrate in cazul soților au fost înregistrate în anul 2010 (181 de victime cu statutul de soț). Analiza
tendinței de evoluție a numărului soților victime ale violenței intime evidențiază tendința generală de creștere a
numărului de victime soți pentru intervalul analizat. Doar în anii 2009 și 2011 avem o scadere a numărului de
victime soți, situație care este contrazisă de valorile înregistrate în anii imediat urmatori când constatăm o
creștere a numărului de victime soți (Vezi Diagrama 3).
Diagrama 3. Evoluția numărului soților victime ale violenței familiale

200 176 181

180 161 160
153
160 141
140
120
100
80
60
40
20
0
2008 2009 2010 2011 2012 2013

Sursa: Ministerul Public, Rapoarte de activitate 2008-2013, disponibil la www.mpublic.ro

Omorul între partenerii intimi

Datele statistice oferite de către Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși Inspectoratul
General al Poliției evidențiază faptul că printre victimele actelor de violență grave și foarte grave se numără
persoanele între care există o relație de rudenie. Aducem spre exemplu, datele privind victimele omorului pentru
intervalul 2005 – 2009 (vezi Diagrama 4) si datele privind actele de violența dintre soți (Vezi Diagrama 5).

Diagrama 4. Distribuția victimelor omorului în funcție de relația dintre victimă și agresor

Sursa: Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Cazier judiciar, Statistică și Evidență operativă

Datele prezentate în Diagrama 4 relevă faptul că actele de omor se produc în mare parte între persoane
care se cunosc, prin urmare între victime și agresori au existat contacte anterioare evenimentului finalizat cu
omor. Mai mult, aproximativ o pătrime dintre victime aveau o relație de rudenie cu agresorul (fiind părinți, frați,
surori, bunici, veri, nepoți, socri, gineri). Aproape o patrime dintre rudele victime ale omorului înregistrate
pentru anii 2008 și 2009 au fost soți (Vezi Diagrama 5). Tendința pentru următorii ani a fost de scădere a

25
numărului de omoruri comise între soți, în condițiile în care valorile pentru tentativele de omor au cunoscut
aceeași evoluție.
Diagrama 5. Distribuția numărului soților victime ale omorului (omor și tentativă de omor)

Sursa: Ministerul Public, Rapoarte de activitate 2008-2013, disponibil la www.mpublic.ro

Pe de altă parte, statisticile prezentate de către Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
ne oferă informații privind și alte tipuri de violențe care se produc între soți, unele dintre acestea având
consecințe deosebit de grave (de exemplu, lovituri cauzatoare de moarte). Analiza datelor incluse în rapoartele de
activitate ale Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție evidențiază faptul că există două tipuri
de violență dominante în cazul violenței dintre soți. Este vorba despre faptele de omor și actele minore de
violență circumscrise infractiunilor de loviri și alte violențe. Actele minore de violență par să fie majoritare, însă
diferența dintre numărul lor și al celor are au fost finalizate cu moartea victimei este redusă (Vezi Diagrama 6).
O limită a modului în care au fost prezentate datele privind actele de violență din spațiul familial este
cea legată de distribuția victimelor/agresorilor în funcție de gen, vârstă și alte date socio-demografice. Lipsa
acestor informații ne limitează analiza, mai ales în condițiile în care intenția a fost aceea de a identifica numărul
partenerelor victime ale actelor de violență inițiate de către partenerii lor.Majoritatea studiilor realizate asupra
omorului în România au pornit de la analiza datelor privind agresorii (Balica 2006, 2009, 2011, Micle 2006,
Liiceanu, Săucan, Micle 2004), întrucât datele privind victimele nu erau disponibile iar activitatea de indexare a
acestor date în baze de date ar fi fost destul de dificilă. Este cunoscut faptul că majoritatea actelor de omor sunt
comise între bărbați, femeile agresor fiind mai puțin numeroase (Balica 2006, Balica 2011).

Diagrama 6. Distribuția soților victime în funcție de actul de violență la care au fost expuși

Sursa: Ministerul Public, Rapoarte de activitate 2008-2013, disponibil la www.mpublic.ro

26
 În același timp, studiile din mai multe tări, inclusiv România, au arătat că numărul femeilor agresor care
iși ucid partenerul este mai mare decăt numărul femeilor care comit alte tipuri de omor (Balica 2006). Una dintre
corelațiile frecvente aduse în discuție este, în acest context, cea legată de femeia victimă a violenței domestice
care devine autor al omorului (Liiceanu, Săucan, Micle, 2004).
Studiile realizate de către United Nations Office of Drugs and Crime (UNODC) au arătat că 79% dintre
victimele omorului au fost bărbați (2014: 28). Analiza datelor pentru Europa a arătat că bărbații cu vârsta
cuprinsă între 30-44 de ani și 45-59 de ani prezintă un risc mai mare de a fi victime ale omorului (2014: 30), în
timp ce femeile riscă să devină victime după vârsta de 30 de ani (2014: 31). Autorii raportului explică situația
corespunzătoare femeilor din Europa ca fiind ―corelată cu expunerea lor la riscul de a fi victime ale omorului
între partenerii intimi‖ (UNODC, 2014: 31). Analiza datelor privind rata omorului în 32 de state ale lumii, în
intervalul 2006-2011, a evidențiat o diminuare a ratei totale a omorului cu aproximativ 15%. Interesant este
faptul că, în aceleași țări, rata omorurilor dintre partenerii intimi a rămas constantă pentru tot intervalul analizat
(UNODC, 2014: 49). În același timp, 50% dintre femeile victime din trei regiuni ale lumii (Asia, Europa și
Oceania) au fost ucise de către partenerii lor sau membri ai familiilor lor (UNODC, 2014:53).
Studiile din România nu au abordat problema distribuției femeilor victime ale diverselor tipuri de omor,
inclusiv ale omorului între partenerii intimi. Din acest motiv, pornind de la datele furnizate de diverse instituții,
am încercat să identificăm distribuția femeilor victime pe tipuri de omor. Demersul nostru a pornit de la
presupunerea că, dacă știm care este ponderea femeilor victime ale omorului între soți și avem un profil al
victimei, atunci putem formula propuneri privind prevenirea actelor de omor între parteneri fundamentate pe
ideile desprinse din studiile anterioare privind agresorul și rezultatele privind investigațiile realizate la nivelul
victimelor.
Datele privind femeile victime ale omorului în general au fost identificate cu ajutorul informațiilor primite de la
Inspectoratul General al Politiei Române, dar demersul nostru de a obține aceste informații pentru un interval de
timp actualizat a fost din păcate întrerupt de imposibilitatea de a accesa aceste informații. Pe de altă parte,
statisticile Parchetului de pe Lângă Inalta Curte de Casație și Justiție fac referire la ―soți‖ atunci când dau
informațiile privind victimele violenței familiale, înțelegând să includă în aceeași categorie soții și soțiile.
Această situație face dificilă elaborarea unor politici de prevenire a actelor de violență adecvate tipului de
violență și centrate pe nevoile victimei așa cum se procedează în alte state.
În acest context, vom încerca să ne structurăm analiza pornind de la datele Parchetului de pe Înalta Curte de
Casație și Justiție privind femeile victime ale omorului, urmând ca pe măsură ce vom avea date statistice din alte
surse să completăm analiza și să finalizăm inițiativa de a formula propuneri de prevenire a violențelor dintre
partenerii intimi.

Analiza datelor privind victimele omorului

Distribuția victimelor în funcție de vârstă
Remarcăm faptul că majoritatea victimelor omorului au vârsta peste 40 de ani, ponderea victimelor cu
vârsta de peste 40 de ani depășind valoarea de 60% din totalul victimelor în fiecare dintre anii incluși în analiză.
Anul în care a fost înregistrată cea mai mare valoare pentru victimele omorului cu vârsta peste 40 de ani a fost
anul 2008.
Diagrama 7. Distribuția victimelor omorului în funcție de vârstă

Sursa: Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Cazier judiciar, Statistică și Evidență operativă

27
Analiza datelor privind statutul marital al victimelor omorului
Persoanele necăsătorite sunt mai predispuse la a fi victime ale omorului în intervalul analizat de noi.
Peste 80% dintre victimele omorului au fost persoane necăsătorite și căsătorite, în timp ce valorile înregistrate
pentru persoanele divorțate (7,1%) sau vaduve (9,2%) sunt mai mici (Vezi Diagrama 8).
Diagrama 8. Distribuția victimelor omorului în funcție de starea civilă

Sursa: Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Cazier judiciar, Statistică și Evidență operativă

Distribuția victimelor în funcție de factorii de context

Datele statistice furnizate de către Inspectoratul General al Poliției oferă posibilitatea identificării unor
factori care au permis evoluția unor stari conflictuale spre fapta de omor. Astfel, putem formula unele
considerații privind importanța unor factori precum: stări psihoafective speciale, lipsa de supraveghere a
minorului, imposibilitatea de a se apăra sau existența unor conflicte (Vezi Diagrama 9).
Diagrama 9. Distribuția omorurilor în funcție de factorii de context care au favorizat producerea omorului

Sursa: Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Cazier judiciar, Statistică și Evidență operativă

După cum reiese din informațiile Inspectoratului General al Poliției Române, ponderea stărilor conflictuale în
evoluția actelor de violență spre omor a variat între 12%Inspectoratul General al Poliției Române și 20% din
totalul factorilor care au influențat omorul. Constatăm faptul că există o serie de alți factori care nu au fost luați
in calcul atunci când s-a făcut înregistrarea datelor din dosar, ponderea lor în totalul faptelor de omor
reprezentând între 10-15%.

Analiza datelor privind omorul în funcție de genul victimei

28
 Datele statistice furnizate de către Inspectoratul general al Poliției evidențiază faptul că, pentru
intervalul 2004 – 2010, ponderea femeilor victime ale omorului a fost de aproximativ 30%, procent care s-a
menținut constant pentru întregul interval. Nu avem informații pentru anii următori întrucât sistemul de stocare a
datelor nu a permis extragerea acestor informații și pentru anii 2011 – 2013.
Diagrama10. Distribuția numărului victimelor omorului în România – în funcție de gen

Sursa: Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Cazier judiciar, Statistică și Evidență operativă
Așa cum menționam anterior, faptul că instituțiile de control au început să înregistreze datele privind
actele de violență din spațiul familial în rubrici speciale, reprezintă un pas important pentru rafinarea statisticilor
oficiale cu privire la omor. Dar mai sunt multe de făcut in acest sens. Datele statistice aflate la dispoziția
publicului nu permit actual realizarea unor corelații menite să permită identificarea victimele soți în funcție de
gen sau identificarea genului/statutului agresorului în raport cu victima. Aceste limite ale modului de publicare a
datelor statistice fac dificile analizele profunde ale mecanismelor care favorizează victimizarea și solicită
demersuri complicate de identificare a informațiilor, uneori necesitând chiar și elaborarea unor noi baze de date
pornind de la analiza datelor din dosarele penale. Modificarea modului de înregistrare a datelor ar permite
identificarea unor factori de risc asupra cărora putem interveni prin măsuri menite să diminueze acțiunea lor și să
scadă numărul victimelor violenței interpersonale în general și ai violenței dintre partenerii intimi, în special.
În acest context, am decis să aducem în atenția specialiștilor câteva inițiative menite să formuleze strategii
eficiente în domeniul prevenirii victimizării.

Direcții de dezvoltare a inițiativelor din domeniul prevenirii și intervenției în cazul victimelor omorului
Interesul specialiștilor din diverse domenii ale științei (domeniul științelor sociale și al științelor
juridice, dar nu numai) pentru problematica victimelor a generat o serie de activități menite sa coaguleze
eforturile celor care doreau să se implice în elaborarea și aplicarea unor programe de intervenție menite să
asigure accesul victimelor la servicii de asistență specializate. În același timp, reprezentanții instituțiilor centrate
pe dezvoltarea unor activități menite să asigure protecția victimelor și prevenirea criminalității au inițiat
programe de prevenire centrate pe anumite tipuri de violență (violența domestică, hate crime, omoruri,
cybercrime etc ).
Analiza documentelor elaborate în spațiul european, în ultimii ani, în domeniul prevenirii fenomenului
de victimizare a evidențiat faptul că instituțiile abilitate să deruleze activitati de prevenire si-au structurat
programele în jurul următoarelor direcții de intervenție:
1. Identificarea modului în care au fost aplicate prevederile Directivelor Europene referitoare la
drepturile victimelor: Directiva privind Standardele Minime pentru Drepturile, Suportul și Protecția
victimelor criminalității, Directiva Consiliului 2004/80/EC privind Compensarea victimelor
criminalității, Recomandarea Consiliului Europei (2006) privind asistența victimelor criminalității).
2. Prevenirea criminalității violente și asistența/consilierea victimelor criminalității violente (omor,
tâlhărie, vătămări corporale, viol);
3. Prevenirea actelor de violență circumscrise hate crime;
4. Asistența victimelor directe și indirecte ale criminalității;
5. Implementarea practicilor justiției restaurative în soluționarea conflictelor dintre victime și agresori.
La nivel european există cîteva institutii recunoscute pentru activitatea desfășurată în domeniul
protecției drepturilor omului și ale victimelor criminalității. European Union Agency for Fundamental Rights

29
(FRA) este, de exemplu, cunoscută pentru implicarea în activități de cercetare menite să identifice modul în care
sunt respectate drepturile omului în spațiul european. Printre subiectele abordate de specialiștii acestei instituții
s-au numărat: accesul victimelor la justiție, victimele hate crime, copiii victime ale criminalității, copiii victime
ale traficului de persoane.
Printre organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul asistenței și consilierii victimelor
criminalității din spațiul european se număra și Victim Support Europe – organizație internațională care își
desfășoară activitatea în 25 de țări din Europa. Filiala din Marea Britanie a Victim Support Europe a inițiat
începând din 2010 un program de asistență destinat victimelor omorului: The National Homicide Service. Prin
victime ale omorului, organizația întelege familia persoanei decedate ca urmare a producerii omorului. Modelul
de intervenție al organizației presupune acordarea familiilor afectate de decesul unui membru al familiei ca
urmare a infracțiunii de omor prin derularea unor activități menite să asigure asistență psihologică, asistență
juridică pentru diverse situații (custodia minorilor), asistență în accesarea compensațiilor generate de actul de
violență, informarea privind instituțiile care acordă consiliere/asistență sau compensații financiare pentru diverse
situații (cheltuieli de transport și cazare, cheltuieli generate de îngrijirea copiilor, cheltuieli legate de îndepărtarea
urmelor crimei sau de repararea și securitatea casei etc.).
Pe de altă parte, există instituții care reușesc să realizeze activități de prevenire a unor forme de
victimizare sau să elaboreze strategii de intervenție menite să permită protecția victimelor la nivel regional sau
chiar mondial. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) s-a remarcat prin modul în care a înțeles să se implice în
realizarea și promovarea unor cercetări privind diverse forme de manifestare ale violenței la nivelul unor zone
ale lumii. Mai mult, pornind de la experiența acumulată și de la rezultatele cercetărilor privind violența, OMS a
elaborat și strategii de prevenire a violenței interpersonale. Întrucât subiectul abordat în acest capitol a fost cel al
violenței dintre partenerii intimi, vom aduce în discuție Raportul privind prevenirea violenței dintre partenerii
intimi (WHO, 2010).
Structurat astfel încât să permită definirea problemei violenței dintre partenerii intimi, dar și să
introducă în discuție modul de analiză a evenimentelor violente în scopul identificării celei mai adecvate strategii
de intervenție menite să permită prevenirea consecințelor și multiplicării actelor de violență posttraumatice,
raportul reprezintă un instrument de lucru deosebit de util pentru cei interesați. În opinia OMS, prevenirea actelor
de violență dintre partenerii intimi poate fi realizată prin măsuri care sunt centrate pe: prevenirea primară
(înțeleasă ca presupunând actiuni menite să conducă la prevenirea apariției violenței), prevenirea secundară
(aceasta include măsuri de intervenție imediat ce actul de violență s-a produs) și prevenirea terțiară (acțiuni
menite să evite consecințele actelor de violență pe termen lung) (Dalberg și Krug, 2002 apud WHO, 2010:7).
Inițiativele aduse în discuție reprezintă exemple ale modului în care pot fi utilizate informațiile privind
actele de violență interpersonale în construirea unor programe de intervenție menite să diminueze numărul
persoanelor afectate de violență. Am ales să prezentăm programele unor institutii internaționale care au reușit să
elaboreze modele de intervenție centrate pe factori de risc specifici mai multor state sau regiuni. Intervenția în
scopul diminuării riscului de victimizare trebuie să țină cont și de specificul fiecărui stat, de condiționările
sociale, culturale și economice care determină actele de violență. În acest sens, un pas important il constituie
înregistrarea cu acuratete a informațiilor privind actele de violență interpersonală.

Notă: Contribuția Ecaterinei Balica la acest articol a fost realizată în cadrul proiectului postdoctoral PNI-II-RU-
PD-2012-3-0414 „Homicide – Suicide in Romania: Incidence, Patterns and Risk Factors‖ finanțat de Ministerul
Educației din România prin CNCS - UEFISCDI contract nr. 61 du 30.04. 2013.

Bibliografie

BALICA Ecaterina (2012).Violent Crimes in Romania. Significant Results of the Statistical Analysis în:
Ecaterina Balica, Pascal Decarpes (coord.), Violence and Crime in Europe. Social Interventions and Research
Methods, Ars Docendi, București, 89 – 101
BALICA Ecaterina (2006). Delictele de omor în mediul familial românesc, în: Revista Română de Sociologie, nr.
1-2, 27 – 38
BALICA Ecaterina (2006). Particularităţi socio-demografice ale autorilor infracţiunilor de omor din România în:
Revista de Criminologie, Penologie şi Criminalistică, nr. 4/2006
BALICA Ecaterina (2006).Victimele infracţiunilor de omor în: Revista de Criminologie, Penologie şi
Criminalistică, nr. 1/2006, 105 – 112
CARCEDO Ana, We will not forget nor will we accept:femicide in Central America 2006-2008, 2011, disponibil
la http://idl-bnc.idrc.ca/dspace/bitstream/10625/49648/1/IDL-49648.pdf

30
GRANATH, S. & Hagstedt, J. & Kivivuori, J. & Lehti, M. & Ganpat, S. & Liem, M. & Nieuwbeerta, P.
(2011).Homicide in Finland, the Netherlands and Sweden.A First Study on the European Homicide Monitor
Data.Swedish Council for Crime Prevention, Research Report 2011:5, Stockholm.
LIEM, M. & Ganpat, S. & Granath, S. & Hagstedt, J. & Kivivuori, J. & Lehti, M. & Nieuwbeerta, Paul (2013).
Homicide in Finland, the Netherlands, and Sweden: First Findings From the European Homicide Monitor.
Homicide Studies 17:1, 75–95. Available at http://hsx.sagepub.com/content/17/1/75.full.pdf+html
LIICEANU Aurora, Raport de cercetare Violenţa domestică şi criminalitatea feminină, Institutul Naţional de
Criminologie, Bucureşti, 2004
LIICEANU Aurora, Doina Săucan, Mihai Micle, Femeia „criminal” – dimensiuni psihosociale, Raport Institutul
Naţional de Criminologie, Bucureşti, 2004

MICLE Mihai, Politici penale şi dinamica infracţiunii de omor în ultimii 20 de ani. Deţinuţii şi relaţiile în
mediul carceral, Institutul Naţional de Criminologie, Bucureşti, 2004
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, Rapoarte de activitate 2008-
2013, disponibile la www.mpublic.ro
PRITCHARD Colin, Family Violence in Europe, Child Homicide and Intimate Partner Violence, în: M.C.A.
Liem and W.A. Pridemore (eds), Handbook of European Homicide Research: Patterns, Explanations, and
Countries Studies, Springer Science Bussiness Media, LLC 2012, 171-183
SALTZMAN LE, Fanslow JL, McMahon PM, Shelley GA. Intimate partner violence surveillance: uniform
definitions and recommended data elements, version 1.0. Atlanta (GA): Centers for Disease Control and
Prevention, National Center for Injury Prevention and Control; 2002,disponibil la http://www.cdc.gov/ncipc/pub-
res/ipv_surveillance/intimate%20partner%20violence.pdf
SARDEMANN,Rob Helping victims of robbery (high impact victim), disponibil la
http://victimsupporteurope.eu/activeapp/wp-content/files_mf/1401712365rob.png
STӦKL, H., Devries, K., Rotstein, A., Abrahams, N., Campbell, J., Watts, C., Moreno, C. G. (2013). The Global
prevalence of Intimate Partner Homicide: A systematic review. Lancet, 382:859-865
Council Directive 2004/80/EC relating to Compensation to Crime Victims
Council of Europe Recommendation (2006) on Assistance to Crime Victims).
Directive establishing Minimum Standards on the Rights, Support and Protection of Victims of Crime
disponibila la: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&language=EN&reference=P7-TA-
2012-327#BKMD-4
EU Framework Decision on the Standing of Victims in Criminal Proceedings
Homicide Victims support Australia http://hvsgnsw.org.au/
United Nations Office on Drugs and Crime, Global Study on Homicide, 2014 disponibil la
http://www.unodc.org/documents/gsh/pdfs/2014_GLOBAL_HOMICIDE_BOOK_web.pdf
United Nations Office on Drugs and Crime, Global Study on Homicide, 2011 disponibil la
http://www.unodc.org/documents/data-and-
analysis/statistics/Homicide/Globa_study_on_homicide_2011_web.pdf
World Health Organisation, Understanding and Addressing Violence Against Women,2012 disponibil la:
http://www.who.int/reproductivehealth/publications/violence/en/index.html
World Health Organisation/London School of Hygiene and Tropical Medicine, Preventing intimate partner and
sexual violence against women. Taking action and generating evidence, Geneva, World Health Organisation,
2010
Victim Support, Caterings to victim‘s needs: The National Homicide Service, disponibil la
http://victimsupporteurope.eu/activeapp/wpcontent/files_mf/14017121953GThehomicideserviceinEnglandWales
CarolynHodrien.pdf accesat la 15 iunie 2014
The Vienna Declaration on Femicide26 November 2012 at the United Nations Office at Vienna in: Claire
Laurent, Michael Platzer and Maria Idomir (eds) 2013 Femicide A Global Issue That Demands Action, Academic
Council on the United Nations System (ACUNS) Vienna Liaison Office

31
 JOCURILE DE NOROC: DEPENDENŢĂ ŞI/SAU FORMĂ DE PETRECERE A
TIMPULUI LIBER?

GAMBLING: DEPENDENCE AND/OR LEISURE?

LES JEUX DE HASARD: DÉPENDANCE ET / OU FORME DE LOISIRS ?

Oana STAN

Rezumat: Jocul de şansă patologic reprezintă conceptul cheie al studiului în cadrul căruia mi-am
propus să analizez formele de manifestare și consecințele acestui comportament adictiv. Metodologia cercetării
a presupus într-o primă fază realizarea unor observaţii participative în sălile cu jocuri de noroc din cadrul unei
firme multinaţionale. Pentru completarea informaţiilor obţinute prin supravegherea sălilor de jocuri de noroc şi
pentru evidenţierea unei serii de aspecte care nu sunt accesibile decât prin intermediul unor investigații
realizate la nivel individual, am decis să realizez și interviuri cu persoane care practică jocurile de noroc și care
pot fi descrise ca fiind persoane dependente de jocurile de noroc.
Rezultatele investigațiilor sociologice au evidențiat faptul că jocurile de noroc pot fi percepute la început doar
ca fiind un alt mod de petrecere a timpului liber însă, pe parcurs ce dependenţa se instalează consecințele devin
din ce în ce mai grave și pot duce chiar la desocializarea persoanei dependente. Consecinţele practicării jocului
de şansă patologic sunt mai complexe decât pot părea la o primă vedere şi se răsfrâng la nivel individual,
relaţional şi chiar societal.

Introducere

Jocurile de noroc, privite la început ca un alt mod de petrecere a timpului liber, ca o veşnică iluzie a obţinerii
unui câştig semnificativ, au cunoscut o dezvoltare impresionantă în decursul ultimilor ani. Când vorbim despre
jocuri de noroc, vorbim de fapt despre o diversitate a acestora căci o dată cu trecerea timpului jocurile de noroc
au cunoscut o adevărată complexitate de forme: de la poker la ruletă, de la aparatele electronice de tip slot-
machines la pariuri (pariuri mutuale, pariuri în cotă fixă) şi chiar până la aparentele şi banalele lozuri la
loto.Blaszczynski (2010) a propus următoarea clasificarea a jocurilor de noroc: ―a) jocurile la aparate electronice
cu câştiguri (aparate cu fructe, poker, ruletă şi cele din cazinou etc.); b) pariurile sportive, care se stabilesc în
legătură cu rezultatul unui eveniment viitor (curse de cai, pariuri cu privire la meciuri de fotbal etc.); c) loteria, în
care sunt incluse şi jocurile de bingo; d) speculaţiile la bursă‖ (Rizeanu apud Blaszczynski, 2012:22)
În prezent jocurile de noroc online câştigă tot mai mult teren în faţa jocurilor devenite deja tradiţionale.
Acestea prezintă avantajul realizării acestei activităţi la domiciliu la orice oră din zi sau noapte (fără a respecta
spre exemplu orarul de funcţionare al unei săli de jocuri), în cazul jocurilor de tip slot procentajele de plată pot fi
setate la sume mai mari decât în cazul jocurilor din săli. Jocurile de noroc online oferă de asemenea şi o gamă
mai largă de opţiuni, de fapt o multitudine de site-uri pe măsura tuturor gusturilor jucătorilor.
Într-un interviu acordat în 2013 ziarului ―Curierul Naţional‖ de către directorul ROMSLOT, Dan
Iliovici, piaţa de slot-uri din România anului 2012 a fost evaluată la aproximativ 400 de milioane de euro. Totalul
taxelor şi impozitelor care sunt plătite de organizatorii de sloturi din România se ridică la 160 de milioane de
euro. "În România sunt înregistrate, în mod legal, aproximativ 60.000 de maşini de sloturi, amplasate în 9.800 de
locaţii autorizate. În comparaţie cu alte ţări din Europa, numărul de aparate este cu mult mai mic. În Italia sunt
350.000 de maşini înregistrate legal. În Spania totalul aparatelor este de aproximativ 240.000 de unităţi.
Comparând populaţiile celor 3 ţări şi numărul de aparate, piaţa din România este net inferioară. Raportul în
Spania este de un aparat la 195 de locuitori, în Italia raportul este un aparat la 171 de locuitori, iar în România
acelaşi indice este de un aparat la fiecare 316 locuitori‖. Din datele pe care le deţine ROMSLOT, Dan Iliovici a
afirmatcă ―un român cheltuie în medie 70-80 de lei la aparate, într-o singură vizită la sala de jocuri‖
(http://www.curierulnational.ro/print/187586).
Jocurile de noroc sunt privite în societăţile moderne ca fiind o escapadă din rutina vieţii cotidiene
întrucât asumarea unor riscuri distruge monotonia şi amplifică satisfacţia de moment. Practicarea şi organizarea
de jocuri de noroc pare a urma un ciclu: privită la început ca un alt mod de petrecere a timpului liber, în timp
conduce la o adevărată dependenţă.
Practicarea jocurilor de noroc pare o activitate lipsită de sens pentru mulţi necunoscători, o activitate din
care nimic bun sau nou nu poate fi învăţat, astfel etichetarea şi stigmatizarea jucătorilor este adesea un prim pas
în descrierea acestui fenomen. ―Tradiţia practicării jocurilor de noroc atrage după sine şi respectarea unui anumit
cod de etică; în primul rând este vorba despre respectarea codului dintre cavaleri - datoriile de joc ar trebui să
aibe prioritate în faţa altor forme de obligaţii băneşti (cod rămas încă valabil din perioada secolului al XVIII-lea).

32
Pentru a face ca jocul să merite trebuie să existe garanţia că perdantul îşi va plăti datoriile‖ (Bloch 1951:220-
221).
Unul dintre cei mai importanţi sociologi care a adus argumente în favoarea practicării de jocuri de noroc
a fost ErvingGoffman care a deschis calea unei noi perspective spre abordarea acestui fenomen, o perspectivă în
care sunt evidenţiate şi avantajele practicării acestor jocuri. ―Acesta argumentează faptul că jocurile de noroc
consolidează şi totodată promovează o serie de valori necesare în existenţa armonioasă a fiecărei societăţi în
parte. În opinia lui Goffman practicarea jocurilor de noroc trebuie să fie privită ca fiind oportunitatea necesară
jucătorilor pentru a-şi demonstra tăria de caracter şi angajamentul faţă de valori precum: curaj, onestitate,
asumarea de riscuri, valori apreciate la nivelul întregii societăţii. Pe de altă parte, autorul apreciază că aceste
jocuri îndeplinesc şi o funcţie de socializare. ErvigGoffman susţine că în practicarea jocurilor de noroc scopul
mizei este de a induce o atitudine de seriozitate a jucătorului faţă de joc.‖ (Mc Millen 2005:15).

Jocul de şansă patologic

În Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale DSM-IV-TR (American Psychiatric

Association, 2000) principala definiţie dată formei patologice a jocului de şansă (termen folosit pentru prima dată
în DSM III) este următoarea: ―elementul esenţial al jocului de şansă patologic îl constituie un comportament de
joc de şansă persistent şi recurent dezadaptativ (criteriul A) care întrerupe urmărirea scopurilor personale,
familiale sau profesionale‖(Romilă, 2003: 671).
Mark Dickerson şi John O‘Connor (2005) au preluat o serie de criterii de stabilire a jocului de şansă
patologic din DSM-IV. În opinia lor, comportamentul persistent al unui jucător de şansă compulsiv este indicat
de prezenţa unora din următoarele situaţii: ―a) jucătorul poate fi implicat în comiterea unor acte deviante (furt,
tâlhărie, delapidare etc.) din disperarea de a obţine resursele financiare atât de necesare întreţinerii viciului; b) în
episoadele de abstinenţa de la joc (scurte momente) individul dezvoltă o stare de nelinişte şi de iritabilitate; c)
justificarea practicării acestor jocuri rezidă fie în nevoia de adrenalină, fie în nevoia de eludare a realităţii; d)
coordonatele unei vieţi sociale conforme (loc de muncă, relaţii sociale etc.) sunt puse în pericol prin continuarea
practicării jocurilor de noroc; e) instinctul de a juca nu poate fi controlat‖ (Dickerson, O‘Connor 2005:12).

Jucătorul patologic

―Blaszczynski şi Nower (2002) au realizat o clasificare aformei patologice a jocului de şansă care
cuprinde următoarele trei categorii de jucători: jucătorii normali ce riscă să devină dependenţi; jucătorii
vulnerabili din punct de vedere psihologic, care manifestă dificultăţi în gestionarea stresului şi rezolvarea
problemelor apărute în situaţii de criză, prezintă simptome ale depresiei, anxietăţii, tulburărilor de dispoziţie
datorită unor evenimente din copilărie petrecute în familie şi jucătorii antisociali impulsivi, care au avut încă din
copilărie dificultăţi de concentrare, sunt hiperactivi, se plictisesc foarte repede şi au nevoie în permanenţă să se
implice în noi activitităţi, fără să ia în calcul consecinţele acestora‖(Rizeanu, 2012:42).
Jucătorul patologic reprezintă ultimul stadiu pe scara ascensiunii spre dependenţa de jocurile de noroc;
această categorie reprezintă cu predilecţie obiectul de studiu al cercetătorilor.
Datele unor numeroase studii întăresc afirmaţia potrivit căreia jucătorii de şansă patologici au
vulnerabilităţi emoţionale în proporţii considerabile, astfel, aproximativ 50% dintre jucătorii de şansă patologici
prezintă o tulburare de dispoziţie cu simptomatologie depresivă, mai mult de 40% au cel puţin o dată în viaţă
tulburări de anxietate, iar aproximativ 23% prezintă o tulburare de personalitate (Kessler et al., 2008; Petry et al.,
2005).
Collins, Skinner şi Toneatto (2005) au evidenţiat faptul că 60% dintre jucătorii de şansă patologici au
dificultăţi în gestionarea furiei, comparativ cu 40% dintre subiecţii din lotul clinic. Numeroase alte studii au
arătat existenţa unui nivel ridicat al incidenţelor de violenţă domestică în rândul jucătorilor de şansă patologici.
―Cercetări intense concentrate asupra partenerelor de viaţă ale dependenţilor de jocuri de noroc au
evidenţiat următoarele: 61% din soţiile dependenţilor compulsivi s-au confruntat cu hărţuiri repetate din partea
cămătarilor. 78/% din această categorie au avut probleme de insomnie pe fondul dificultăţilor financiare
provocate de ludomanie. 62% dintre acestea au devenit victime ale violenţei fizice a soţilor dependenţi de
jocurile de noroc. Între 11-14% au mărturisit despre existenţa unor gânduri/încercări nereuşite de sinuciderea ale
dependenţilor. Alte studii sistematice efectuate asupra dependenţilor de jocuri de noroc arată faptul că aceştia se
confrunta într-o proporţie cuprinsă între 47-52% cu dependenţe de alcool sau cu alte adicţii‖ (Lesieur 1992:46).
Portretul acestui tip de jucător este creionat de Sebastian Boer şi Sorin Constantinescu astfel: ―jucătorul
ce se află în permanentă căutare de ceva nou, simte nevoia de adrenalină, de spectacol, de disperare, bucurie,
furie, senzaţii tari, mândrie, orgoliu, viaţă de noapte, distracţie etc. Jucătorul dependent prezintă complexe de
personalitate greu de depistat, frustrări sau superstiţii, toate aceste lacune de personalitate fiind bine ascunse în
spatele unei situaţii financiare peste medie sau foarte bună. De fapt, situaţia financiară excelentă îndemnă spre
riscuri, mai mult sau mai puţin asumate, cum sunt jocurile de noroc, care sunt destul de costisitoare chiar şi

33
pentru jucătorii ce nu prezintă semne de dependenţă. Un jucător dependent poate fi (şi este) foarte uşor de
manipulat şi şantajat, de aici pornind o înşiruire de situaţii, ipostaze, evenimente sau vulnerabilităţi ce subjugă
definitiv persoana în cauză‖ (2010: 79).
Portretul jucătorului patologic necesită și elemente de ordin psihologic: ―distorsiuni în gândire (de ex.,
negare, superstiţii, încredere exagerată ori un sentiment de putere şi control). Mulţi indivizi cu joc de şansă
patologic cred că banii sunt, atât cauza, cât şi soluţia tuturor problemelor lor. Indivizii cu joc de şansă patologic
sunt frecvent extrem de competitivi, energici, neliniştiţi şi fastidioşi. Ei pot fi extrem de preocupaţi de a fi
aprobaţi de către alţii şi pot fi generoşi până la extravaganţă‖ (Romilă, 2003: 672-673).

2. Analiza exploratorie a factorilor şi a formelor de manifestare a jocului de şansă patologic

2.1. Metodologie

Cercetarea și-a propus să analizeze o formă adictivă - jocul de şansă patologic precum şi consecinţele
ample ale acestui fenomen. Obiectivele studiului au vizat: 1. Identificarea factorilor care determină implicarea
persoanelor în activitățile circumscrise jocului de şansă patologic; 2. Identificarea modalităţilor de manifestare a
adicţiei faţă de jocurile de noroc; 3. Evidenţierea consecinţelor jocului de şansă patologic la nivel individual,
relaţional şi societal; 4. Formularea unor propuneri privind prevenirea comportamentului adictiv faţă de jocurile
de noroc.
Ipotezele cercetării:
1. Dacă persoanele aflate în imediata proximitate a unei persoane (membrii ai familiei, grupul de prieteni, colegi
de serviciu sau vecini) practică jocuri de noroc atunci creşte riscul ca o persoană să dezvolte o formă de
dependenţă faţă de jocurile de noroc.
2. Dacă familia îi oferă sprijin persoanei dependente de jocul de şansă patologic, atunci şansele acestuia de
reintegrare socială cresc semnificativ.
3. Dacă o persoană se confrunta cu probleme economice (lipsa unor resurse economice necesare familiei,
împrumuturi la bănci), sociale (lipsa unui loc de muncă) şi relaţionale (divorţ, separare, izolare socială), atunci
creşte riscul ca aceasta să devină dependent de jocurile de noroc.
4. Dacă o persoană este consumatoare de alcool sau droguri, atunci creşte riscul dobândirii unui comportament
adictiv faţă de jocurile de noroc.
Concept cheie
Jocul de şansă patologic reprezintă o problemă a societăţilor moderne contemporane ce are profunde
implicaţii atât la nivel individual, cât şi societal. Consecinţele acestei adicţii îl transformă pe individul socializat
într-un individ marginalizat predispus la adoptarea de comportamente deviante.
În timp ce în Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-IV-TR-2000) jocul de
şansă patologic este considerat a fi o tulburare de control a impulsurilor împreună cu piromania şi cleptomania, în
DSM-V (A.P.A., 2010) acest tip de joc este inclus în cadrul unui capitol intitulat ―Adicţii şi tulburări asociate‖.

Operaţionalizarea conceptului cheie:

34
Metode şi tehnici utilizate
1. Ancheta pe bază de interviu
Am ales ca metodă de cercetare ancheta pe bază de interviu deoarece am considerat că astfel aş putea
obține informaţiile necesare atingerii obiectivelor formulate la începutul cercetării. În etapa de elaborare a
instrumentelor de cercetare am prestabilit principalele arii de interes și am structurat interviul în următoarele
dimensiuni: prima experienţă de joc, emoţia jocului propriu-zis, atitudinea familiei. Am considerat aceste
elemente ca fiind cele mai potrivite cercetării mele pentru validarea/infirmarea ipotezelor de lucru şi pentru
atingerea obiectivelor specifice. Interviurile au fost realizate la domiciliul respondenţilor selectaţi pentru
participarea la investigațiile sociologice.
2. Observaţia participativă
A fost realizată la sediul unui punct de lucru al unei societăţi multinaţionale în cadrul departamentului
de supraveghere video în intervalul iunie 2013 - mai 2014. Activitatea de supraveghere video a permis
vizualizarea unui număr de 80 de săli de jocuri de noroc atât din Bucureşti, cât şi din marile oraşe ale României;
monitorizarea a fost realizată atât pe parcursul zilei, cât şi pe parcusul unor ture de noapte. Informaţiile ce rezultă
din supravegherea sălilor sunt completate de cele obţinute prin call-center-ul firmei, informaţii obţinute în mod
direct despre anumite categorii de jucători transmise de către personalul sălilor.Grila de observaţie a inclus
elemente ca: distribuţia pe categorii de vârstă şi de sex a jucătorilor, strategii de joc propriu-zise, repartiţia pe
categorii de jocuri, incidente pe fondul consumului excesiv de alcool.

Populaţia investigată
Investigațiile realizate au fost focusate la nivelul persoanelor care practică jocuri de noroc în cadrul unor
săli cu astfel de jocuri din cadrul unui brand renumit pe piaţa de profil. Întrucât mi-am propus să completez
informaţiile obţinute prin supravegherea colectivă a sălilor de jocuri de noroc şi să evidenţiez o serie de aspecte
care nu sunt accesibile decât prin intermediul unor investigații realizate la nivel individual, am decis să realizez și
interviuri cu persoane care practică jocurile de noroc și care pot fi descrise ca persoane dependente de jocurile de
noroc.
Am identificat astfel trei persoane care corespundeau următoarelor criterii: 1) persoane cu vârsta între
20-25 de ani (categorie de vârstă predispusă spre practicarea acestor jocuri); 2) apartenenţa la un anturaj ce
frecventează sălile cu jocuri de noroc/pariuri; 3) timp liber (studii finalizate, absenţa unui loc de muncă/absenţa
unui loc de muncă cu normă întreagă).Persoanele selectate pentru interviu sunt de sex masculin şi provin din
mediul urban (municipiul Bucureşti). Doi subiecţi desfăşoară activităţi cu caracter lucrativ în diferite sectoare de
activitate (transporturi, vânzări,) și au studii medii (studii liceale absolvite).

2.2. Rezultate relevante privind formele de manifestare a jocului de șansă patologic

Observațiile realizate în sălile de jocuri prin intermediul monitorizării şi supravegherii video au

evidenţiat o serie de aspecte referitoare la persoanele care practică jocurile de noroc. Voi încerca pe parcursul
acestui subcapitol să evidențiez informațiile referitoare la caracteristicile clienţilor sălilor de jocuri, la factorii
care-i determină să practice jocurile de noroc, tipurile de jocuri preferate, intervalul de timp petrecut în sălile de
jocuri, problemele generate de pierderile unor sume mari de bani, modalităţile de soluționare.

Caracteristicile persoanelor care practică jocuri de noroc

Accesul într-un astfel de loc nu este condiţionat de apartenenţa la o anumită clasă socială, religie sau
etnie; aici fiecare poate intra dacă dispune de o sumă de bani (minim 10 lei sau pentru a însoţi un prieten şi a
înghiţi în sec fără a dispune de bani); iniţial aceste locuri erau frecventate doar pentru a juca propriu-zis, mai nou
sala de joc devine loc de întâlnire asemenea unei cafenele căci fiecare sală îşi răsplăteşte în mod diferit clienţii
(fie băuturi non-alcoolice din protocolul sălii, fie ţigări ―la discreţie‖). Peste tot se merge pe premisa: ―clientul
nostru-stăpânul nostru".
Acum consider sălile cu jocuri de noroc că fiind o altă lume cu reguli ce sunt descoperite la tot pasul, cu
oameni din diferite cercuri sociale, toţi mânaţi de aceeaşi dorinţă avidă: banii.
Din cele observate în primul rând, vorbim de o distribuţie a jucătorilor având drept criteriu repartiţia pe
categorii de vârste:
 cei abia trecuţi de 18 ani (care de multe ori sunt nevoiţi să demonstreze vârsta arătând cartea de
identitate la intrarea în sală);
 cei între 25 -35 ani care de cele mai multe ori vin în grupuri compacte (aceştia pun la bătaie o sumă
de bani stabilită în prealabil dar de regulă ajung să se împrumute reciproc şi să depăşească
―bugetul‖);

35
  cei între 36- 54 de ani (aceştia vin de cele mai multe ori singuri, sunt mai tipicari decât restul
clienţilor, deoarece joacă cel mai frecvent la acelaşi aparat, beau de fiecare dată aceeaşi băutură din
protocolul sălii);
 cei peste 55 de ani care de cele mai multe ori vin doar în anumite zile ale lunii (de regulă când
aceştia încasează pensia).
În ceea ce priveşte repartiţia pe sexe observăm o diferenţă netă între participanţi întrucât bărbaţii sunt
prezenţi într-o proporţie mult mai mare decât femeile în astfel de locuri. Mediul de rezidenţa face diferenţa doar
între jucătorii din capitală şi cei din celelalte oraşe ale României (aproximativ în fiecare oraş al ţării întâlnim
măcar o sală cu jocuri de noroc). În prezent aşa numitele „păcănele‖ sunt introduse şi în multe baruri chiar şi în
mediul rural.
În cel de-al doilea rând, categoriile de vârstă conturează în mod clar şi opţiunea participanţilor către
jocuri. Jocurile de slot-machines sunt cel mai puternic asociate cu socializarea, petrecerea timpului liber şi cu
adrenalina, în timp ce ruleta şi jocul de cărţi sunt cel mai puternic asociate conceptului clasic de joc de noroc.
Acesta presupune o zonă accentuată de hazard şi risc, dar şi control emoţional şi concentrare.
Un alt aspect interesant surprins a fost în rândul celor trecuţi de vârsta de 18 ani. Sălile de joc au devenit
un loc obişnuit de petrecere a timpului liber pentru aceşti tineri şi pentru prietenele lor. Dacă ne-am fi aşteptat ca
această categorie de vârsta să folosească drept loc de întâlnire cu prietenele un local, o terasă sau un parc ne-am
fi înşelat. Sala de jocuri de noroc pentru unii a luat locul unei alte forme de întâlnire mai tradiţională iar tinerii
sosiţi de mână joacă fie pe rând la acelaşi aparat, fie la aparate situate în imediata proximitate.

Tipuri de jocuri practicate

Tinerii ce abia au împlinit 18 ani optează pentru jocuri la aparate electronice (slotmachines) ca: Sizzling
Hot, Dolphin‘s Pearl, LuckyLady‘sCharm, Queen of Hearts, unde miza este setată la o valoare mai mari mare.
Aceştia se detaşează în mod evident de restul participanţilor deoarece joacă pe rând la acelaşi aparat şi de regulă
joacă pe sume mici.
Următoarea categorie de vârsta supusă observaţiei, participanţii cu vârste între 25-35 ani optează atât
pentru slotmachines(cu predilecţie American Poker II, Sizzling Hot, Book of Ra) cât şi pentru ruleta electronică.
Aceştia îşi împrumută reciproc bani, au o atitudine mai degajată în timpul jocului (stau cu picioarele pe aparate şi
pe scaunele din jurul aparatelor), petrec un timp semnificativ mai lung în sălile de joc faţă de restul
participanţilor, poartă conversaţii mai lungi cu personalul sălii, îndeosebi cu casierele, fumează foarte mult (mai
ales în sălile în care ţigările fac parte din protocol iar clienţii sunt dintre cei fideli).

Intervalul de timp petrecut în sălile de jocuri

Cei cu vârste cuprinse între 36-54 de ani sunt mai retraşi, mai tipicari decât restul clienţilor. Aceştia
petrec multe ore la acelaşi aparat iar dacă au norocul să câştige un Jackpot (de regulă Lucky Hour care nu
depăşeşte 500 de lei), continuă să joace la acelaşi aparat până ce ajung să piardă uneori întreaga sumă câştigată
iar alteori mai mult de jumătate din bani.Jucătorii cu vârste de peste 55 de ani sunt slab reprezentaţi sub aspect
numeric; aceştia petrec puţin timp în săli deoarece nu joacă foarte des şi nici nu au în buzunare sume mai mari de
bani. Unii părăsesc sălile imediat după ce termină de jucat, alţii preferă să înghită în sec şi să urmărească preţ de
câteva ore uneori, jocul altor împătimiţi mai înstăriţi decât ei.

Probleme generate de jocurile de noroc și modalităţi de intervenţie a personalului de pază

În oraşe ca Piatra-Neamţ, Târgovişte şi Bârlad sălile de joc au devenit loc de întâlnire pentru oameni cu
o reputaţie nu prea bună în rândul comunităţii locale (casierele ne informează despre acest aspect). Aceştia de
obicei nu joacă la aparate sau rulete, inspiră teamă personalului (nu de puţine ori a am fost sunaţi de casiere care
erau speriate de prezenţa unor indivizi al căror acces în sală era interzis deoarece erau cunoscuţi pentru actele de
violenţă comise în interiorul sălii), se aşează la măsuţele destinate în principiu clienţilor fideli şi petrec acolo ore
întregi.
Poliţiaestesesizata şi în cazulidentificăriiunorbancnote false, caz în care se demarează o
adevărataanchetă pentru stabilireaprovenienţeiacestorbancnote (aspect întâlnitîndeosebi în Bucureşti).
Un alt aspect poate surprinzător a fost surprins cu predilecţie în Călăraşi, acolo unde ―baronii locali‖
care de fapt aveau interdicţie de a mai intra în aceste săli continuau să le frecventeze fără a le păsa de faptul că o
echipă de intervenţie va sosi imediat la sală.Aceste persoane erau prezente la sală nu numai pentru a juca, ci de
cele mai multe ori pentru a cere diferite taxe celorlaţi jucători. Părăsirea sălii în cazul acestor categorii de
persoane se realiza doar în prezenţa unor echipaje de poliţie.
Poliţia a ajuns să viziteze frecvent aceste spaţii pentru a verifica camerele de supraveghere şi
înregistrările video sau pentru a adresa diverse întrebări personalului sălii în privinţa acestor ―personalităţi

36
locale‖ (spre exemplu, scene de violenţă între jucători care cel mai des se aflau în stare de ebrietate şi au provocat
pagube însemnate locului devenit ring de lupte; încăierări între grupări despre care se vehiculează că desfăşoară
activităţi ilegale- bine-cunoscutele clanuri).
Nu de puţine ori am observat că anumiţi clienţi nu părăseam sala decât atunci când ameţiţi de aburii lui
Bachus începeau să desfăşoare adevărate spectacole (se certau cu alţi clienţi, adresau injurii personalului, loveau
posturile de la ruletă) iar sarcina de a-i conduce afară îl depăşea cu mult pe agentul de pază prezent în sală.
Alteori aceeaşi clienţi aflaţi într-o stare avansată de ebrietate nu părăseau sălile de joc decât atunci când
târziu în noapte soţia (uneori însoţită şi de copii minori) venea să-l ia acasă pe cel care abia îşi cheltuise salariul
pe o lună întreagă lucrată (episoade frecvente de acest fel am observat în Călăraşi).
Uimitoare este într-adevăr puterea pe care o exercită jocurile de noroc asupra unei categorii aparte de
oameni ce au făcut obiectul observaţiei mele: „oamenii cu jurăminte‖ (persoane care au jurat că nu vor mai atinge
aparatele nu reuşesc să-şi controleze impulsul şi dorinţa arzătoare de a juca, vin la sală, se aşează în faţa
aparatelor şi roagă de regulă personalul sălii să introducă bancnote în acceptoare şi să să aleagă un anumit tip de
joc urmând să seteze modul automat – butonul ―autoplay‖).

Rezultate relevante privind factorii care determină apariția comportamentului de dependență față
de jocurile de noroc

În a doua parte a investigațiilor realizate mi-am propus să identific factorii care determină apariția
dependenţei faţă de jocurile de noroc. În acest sens, am decis să realizez interviuri cu jucători tineri din mediul
urban.Persoanele dependente de jocurile de noroc analizate se încadrează în categoria de vârsta 20-25 ani, provin
din familii cu venituri medii iar nivelul educaţional este cel corespunzător studiilor medii.
Prima experienţă într-o sală cu jocuri de noroc

Primul contact cu un astfel de mediu poate aduce cu sine implicit şi un prim câştig – „norocul chior al
începătorului‖, element extrem de motivant în dezvoltarea unei forme de adicţie ulterioară („Eram într-o seară în
cartier şi ieşisem într-un bar cu câţiva prieteni, în localul acela se aflau şi câteva aparate. Unul dintre prieteni juca
şi am zis să îmi încerc şi eu norocul. Cu 10 lei am câştigat la ―Fruit cocktail‘‘ 200 de lei. Mi-am zis ce fraier sunt,
cum de nu am intrat să joc la aparatele astea până acum, puteam să fac bani nu glumă‖) sau poate să inducă o
senzaţie de adrenalină cu care jucătorii nu se vor mai întâlni în alte locuri, unii chiar motivează această
dependenţă prin sentimentele pe care le trăiesc în sala de jocuri („Am băgat şi eu 30 lei (atât aveam la mine
atunci, că dacă aveam mai mult băgăm mai mult) am jucat prima dată, şi acum mai ţin minte ―dolphinspearl‖. Nu
am câştigat nimic atunci dar senzaţia aia de adrenalină pură m-a făcut să revin acolo şi a doua oară, şi a treia oară
şi tot aşa...‖).
Cert este că această primă experienţă într-o sală cu jocuri de noroc este un element reper în viaţa acestor
practicanţi, un reper negativ atunci când aceştia conştientizează gradul de dependenţă manifestată (―Totul a
început într-o zi pe care nu am cum să o uit, nici dacă mi-aş dori asta, o zi pe care am să o blestem toată viaţa‖).

Factorii care determină implicarea în jocurile de noroc

Factori individuali – consumul de alcool, consumul de droguri

Sălile cu jocuri de noroc atrag precum un magnet clienţii şi îi răsplătesc prin diferite elemente: produse
din protocolul sălii (de regulă, câte două produse fie alcoolice, fie non-alcoolice indiferent de suma introdusă în
aparate; ţigări), premii de fidelitate (îndeosebi jucătorilor împătimiţi care joacă sume mari), timp nelimitat
destinat jocului (pentru anumiţi jucători se poate prelungi programul sălii dar aceasta rămâne închisă pentru alţi
clienţi), aparate rezervate.
Consumul de droguri nu este permis în interiorul sălii însă au fost semnalate situaţii de persoane care
consumă aceste substanţe în sală (îndeosebi substanţele etnobotanice induc o stare de relaxare şi ajută la sporirea
adrenalinei din timpul jocului) sau care se prezintă în săli sub influenţa acestora.
Consumul de băuturi alcoolice este în mod indirect încurajat prin diferite promoţii la anumite produse
considerate a fi ―mai fine‖ (anumite mărci de whiski, spre exemplu); pe fondul acestui consum de băuturi
alcoolice au existat uneori diverse episoade soldate cu pagube importante pentru firma de jocuri de noroc sau
alteori au existat episoade în care conflictele au degenerat solicitând prezenţa echipajelor de poliţie.

Factori relaţionali – grupul de prieteni, colegi, vecini, familia

Iniţierea în lumea jocurilor de noroc este de cele mai multe ori prilejuită de grupul de prieteni; acest
grup social stă la bază atât a iniţierii, cât şi a perpetuării acestui comportament adictiv ―eram într-o seară în
cartier şi ieşisem într-un bar cu câţiva prieteni; în localul acela se aflau şi câteva aparate. Unul dintre prieteni juca
şi am zis să îmi încerc şi eu norocul‖. Influenţa acestora nu este tocmai benefică iar în acest caz se produce aşa
numitul fenomen de ―contagiune‖, cei cu experienţă se consideră datori să-i iniţieze în tainele jocului şi pe

37
novici. Dacă la început grupul de prieteni este necesar pentru iniţierea jocului, pe parcurs, treptat ce dependenţa
se instalează acest grup poate deveni opţional-‖ ―bani să fie‖ -‖ Când... era în sala nu mai ţinea cont de nimeni;
ziceai că a închiriat toate aparatele din sala doar pentru el.‖
Grupul de prieteni devine iarăşi necesar după instalarea dependenţei în procurarea banilor atât de
preţioşi practicării în continuare a jocurilor; acest grup poate deveni intermediar în vânzarea de bunuri sau
participant la comiterea unor acte infracţionale (furt, tâlhărie) ―... am început să vând câteva lucruri de prin casă,
doar obiectele mele la început.. m-au ajutat şi prietenii; am vândut şi câteva lucruri de ale mamei.M-am
împrumutat de la prieteni şi de la câteva cunoştinţe de bani când nu mai aveam ce vinde de prin casă dar banii nu
erau suficienţi niciodată‖.
Contextele dezorganizate ale vieţii de familie (certuri frecvente între părinţi, divorţul) sunt alte elemente
care pot împinge spre practicarea unor astfel de jocuri, în sala de jocuri de noroc aceştia uită de toate aceste
dimensiuni şi găsesc o metodă de relaxare.

Factori economici

Dorinţa rapidă de îmbogăţire este cea care stă la baza frecventării sălilor cu jocuri de noroc a celor mai
multe persoane; pe parcurs această dorinţă este dublată şi de senzaţia de adrenalină ce atinge cote maxime în
timpul jocului ―Cu 10 lei am câştigat la ―Fruit cocktail‘‘ 200 de lei. Mi-am zis ce fraier sunt, cum de nu am intrat
să joc la aparatele astea până acum, puteam să fac bani nu glumă‖.
Timpul petrecut în sala de joc nu se măsoară în minute sau ore, unităţile de măsură sunt în impulsuri şi
în lei iar dorinţa de a câştiga din ce în ce mai mult este dublată în acelaşi timp şi de dorinţa de a recupera banii
pierduţi. Banii fac introducerea în acest cerc vicios iar totodată aceştia reprezintă scopul jocului în sine.

Factorii psihologici

Psihologia jocului de şansă patologic este un element cu desăvârşire interesant de urmărit; conştiinţa
jucătorului este cea care îl împiedică să plece din sală, mintea acestuia începe să conlucreze cu precădere spre
obţinerea unui câştig sau într-o situaţie diametral opusă spre recuperarea sumelor mizate (―Eu nu mă pot gândi la
altceva, numai asta am în cap... Când sunt acolo parcă sunt în sevraj, e ca şi cum nu aş putea să apăs butonul
cash-out. La fel e şi cu banii pe care îi câştig acolo: o zi sunt pe plus dar apoi 5 la rând pierd tot ce am avut. Sunt
zile în care mă duc cu 100-150 de lei la aparate cu gândul de a da lovitura şi cu ocazia asta să mai scap şi eu din
datorii, zic mă nene dacă fac şi eu 5-6 milioane e ok.. dar de unde.. fac 20-30-40-50 de milioane... mă duc cu ei
acasă, nu mai spun nimănui dar a doua zi sunt iar la sală şi iar pierd tot ce am avut‖).
Într-un asfel de context funcţionează o serie de credinţe şi superstiţii care la prima vedere pot părea
lipsite de importanţă (pentru un necunoscător), însă pentru împătimiţii jocurilor de noroc acestea se constituie în
adevărate ―reguli de aur‖: ―Nu-mi place să stea cineva în spatele meu atunci când mă joc. Simt că-mi aduce
ghinion şi întotdeauna respect acest lucru‖; ―Dar niciodată, absolut niciodată nu dau bani împrumut din
câştiguri‖.Starea indusă de jocurile de noroc este greu de descris de către compulsivi; aceştia ajung să ignore tot
ceea ce îi înconjoară, valoarea supremă rămâne doar banul (―Nu am stat niciodată să mă gândesc de cât timp stau
în sală, cred că cel mai mult am stat 10 ore fără să plec dar asta nu conta.Mâncarea era un fleac, acolo stăteam
până se terminau banii. Acolo simţeam că trăiesc cu adevărat, mă simţeam cu adevărat bine‖.―Pff... aş sta numai
acolo şi ziua şi noapte, păi dă-ţi seama că acolo avem ţigări, avem şi băutură, nu ne mai trebuie nimic.Nici nu ştiu
când trece timpul. Şi 10 lei să am şi tot tre‘ să joc‖; ―Atunci sunt cel mai fericit, nu mă mai interesează de nimeni
şi nu mă mai gândesc la nimic altceva. Şi când mă trezesc tot cu asta în gând, am ajuns să mă simt bine cu
adevărat doar acolo‖; ―Acolonu ţi-e foame nu ţi-e sete... ţigări şi bani să ai. Nu mai ai nici o grijă şi nici o
problemă. Oricum acolo nu te mai gândeşti la cei de afară, la ce mai ai de făcut, pentru mine e cea mai bună
relaxare‖).
Factori specifici jocurilor - accesibilitate crescută, jocul în grup

Sălile cu jocuri de noroc nu au cunoscut termenul de recesiune, acestea au cunoscut dimpotrivă un avânt
considerabil, în jurul nostru, peste tot întâlnim astfel de locuri: pe străzi intens circulate, în cartiere renumite, în
baruri, în apropierea sau chiar în interiorul unor centre comerciale (―Dacă aş avea bani cred că aş fi acolo tot
timpul. Primele dăţi mergeam acolo la bar, apoi mă duceam cu nişte prieteni la sală, avem una chiar aici în
spatele blocului şi când ieşeam pe afară şi dacă aveam 10 lei preferam să mă duc acolo‖).
Iniţial concepute strict ca activitate de loisir, aceste locuri au atras un număr considerabil de persoane
care conştient sau nu au dezvoltat o adevărată formă de adicţie. Accesul într-un astfel de spaţiu nu este
condiţionat de alte criterii decât cel al vârstei (peste 18 ani).Acolo poţi merge chiar şi în eventualitatea în care nu
ai bani (de regulă fiecare jucător are voie la un însoţitor) sau în mod indirect se stimulează împrumutul dintre
jucători (―La început preferam să mai merg cu altcineva deşi pe parcurs, în sala vorbeam şi cu alţi jucători,
făceam schimb de ponturi, de impresii, ne mai împrumutam între noi‖).

38
Concluzii

Dependenţa de jocurile de noroc este o formă adictivă relativ nouă pentru societatea noastră, formă a
căror consecinţe capătă proporţii îngrijorătoare iar implementarea unor măsuri menite a diminua acest fenomen
se impun a fi luate cât mai repede cu putinţă.
Jocurile de noroc pot fi percepute la început doar ca fiind un alt mod de petrecere a timpului liber însă,
pe parcurs ce dependenţa se instalează ajung să devină adevărate vicii care pot dezumaniza individul sau îl pot
chiar desocializa. Consecinţele practicării jocului de şansă patologic sunt mai complexe decât pot părea la o
primă vedere şi se răsfrâng la nivel individual, relaţional şi chiar societal.
Din cele patru ipoteze de lucru formulate iniţial toate au fost confirmate prin rezultatele cercetărilor.
Astfel, principalele elemente ce contribuie la frecventarea sălilor cu jocuri de noroc sunt: grupul de prieteni, alte
vicii precum dependenţa de alcool sau alte substanţe (droguri, plante etnobotanice), contexte familiale marcate de
dezorganizare. Aceste elemente sunt completate de iluzia efemeră a îmbogăţirii rapide specifice naturii
umane.Tinerii cu vârsta între 20-25 de ani sunt mai predispuşi spre dezvoltarea unei forme adictive, fiind mai
uşor de ademenit, având posibilităţi financiare relativ reduse iar spiritul aventurier mai dezvoltat îi conduce spre
practicarea unor jocuri pe mize mari.
Consecinţele asociate acestui fenomen sunt demne de luat în considerare. La nivel individual se produce
o dezumanizare prin renunţarea la o serie de principii conforme cu societatea, dependenţa de jocurile de noroc
este de cele mai multe ori dublată de alte forme adictive (alcool, droguri), adoptarea unor comportamente
deviante este frecvent întâlnită în acest caz pentru obţinerea banilor atât de necesari practicării jocurilor
(comiterea de infracţiuni ca furturi, tâlharii, înşelăciuni).
Sub aspect relaţional dependenţii de jocul de şansă patologic înregistrează profunde interiorizări, se
îndepărtează de ansamblul familial, prezintă un nivel de stres emoţional crescut. De asemenea, aceste persoane
pot prezenta pe parcursul vieţii episoade de gânduri sinucigaşe, în cazul tinerilor se poate înregistra şi un abandon
educaţional pe fondul manifestării acestei dependenţe.La nivel societal aceşti indivizi se situează la periferia
grupurilor umane, din persoane cu diferite statusuri sociale pot atinge extrema- cea specifică celor marginalizaţi,
comportă de cele mai multe ori deficienţe asociate unui stil de viaţa neacceptat la nivel social.Adicţia faţă de
jocurile de noroc nu este recunoscută în mod deschis, este acceptată dar predomină o atitudine de reţinere în
recunoaşterea acestui aspect.Pentru dependenţii de alcool sau pentru dependenţii de droguri există locuri
specifice tratamentului recunoscute la nivel social în schimb, pentru această formă adictivă nu există în conştiinţa
colectivă locuri, persoane care pot fi asociate cu tratamentul jocului de şansă patologic.
Familia reprezintă reperul cel mai des întâlnit în cazul dependenţilor de jocuri de noroc atunci când
discutăm despre posibilitatea resocializării.Nucleul familial este cel care poate stabiliza evoluţia individului şi
care îi poate orienta direcţia spre valorile şi comportamentele acceptate la nivel social.Limitele cercetării se
impun a fi menţionate: numărul redus al persoanelor intervievate nu poate conduce spre concluzii generale iar
noutatea temei cercetării nu permite compararea cu cercetări anterioare.
În concluzie, dependenţa de jocul de şansă patologic încet dar sigur capătă proporţii alarmante iar
numărul persoanelor dependente de acest fenomen sunt demne de luat în seamă din mai multe considerente dintre
care cel mai important cred că vizează asocierea acestui comportament cu alte dependenţe. Astfel posibilităţile
înregistrării unei resocializari de succes scad simţitor în cazul acestor persoane pluridependente.În plus, cred că
ar fi interesant de urmărit desfăşurarea unor şedinţe de terapie şi tratament în cadrul unei asociaţii numite
―Jucătorii Anonimi/GamblersAnonymous‖ şi intervievarea unor persoane participante care se încadrează în
categoria jucătorilor compulsivi.
În cazul acestei cercetări, propunerile mele vizează în principal elaborarea unor campanii de informare
asupra consecinţelor complexe ale dependenţei de jocurilor de noroc, precum şi susţinerea unor campanii de
tratament terapeutic pentru jucătorii compulsive.Si în ţara noastră există astfel de campanii şi de persoane
specializate în tratamentul adicţiei faţă de jocul de şansă patologic însă prea puţine persoane ştiu de existenţa
acestora.De asemenea, în cadrul liceelor (în principal pentru prevenirea practicării acestor jocuri) şi în cadrul
facultăţilor ar putea fi vizionate o serie de filmuleţe cu cazuri concrete ale unor persoane ce pe parcursul vieţii lor
au experimentat astfel de episoade adictive sau ar putea fi organizate chiar şi întâlniri cu sprijinul unor
psihoterapeuţi cu membri ai asociaţiei ―Jucătorii anonimi‖ care ar putea povesti din propria lor experienţă de
viaţă.

Bibliografie

Bloch, H. (1951), The Sociology of Gambling. The American Journal of Sociology, LVII (3), 215-221.
Boer, S., Constantinescu, S. (2010) Jocurile de noroc. Distracţie sau dependenţă. Relaxare sau Stres.
Extaz sau Agonie. Revista de investigare a criminalităţii, 2 (4), 79-86.

39
 Collins, J., Skinner, W. Toneatto, T. (2005).Beyond Assessment: The Impact of Comorbidity of
Pathological Gambling, Psychiatric Disorders and Substance Use Disorders on Treatment Course and
Outcomes.Ontario Problem Gambling Research Centre.
Kessler, R.C., Hwang, I., LaBrie, R., Petukhova, M., Sampson, N.A., Winters, K.C.,
Shaffer, H.J. (2008). The prevalenceandcorrelates of DSM-IV pathologicalgambling în The Naţional
ComorbiditySurveyReplication. PsychologicalMedicine38(9), 1351-1360.
Lesieur, H. (1992), CompulsiveGambling. Society, 29 (4), 43-50.
McMillen, J. (2005). Gamblingcultures. Studies în historyandinterpretation. Londra, Editura Routledge.
Rizeanu, S. (2012). Dependenţa de jocuri de noroc. Ghid de ajutor pentru jucătorii patologici şi
familiile acestora. Bucureşti, Editura Universitară.
Rizeanu, S. (2012) Personality types of gambling pathological player. Romanian Journal of
Experimental Applied Psychology, 3 (3), 42.
Romilă, A. (2003). Manual de Statistică şi Diagnostic a Tulburărilor Mentale, Bucureşti, Editura
Asociaţia psihiatrilor liberi din România.

Site-ografie
http://www.curierulnational.ro/print/187586 (accesat la data de 20.02.2014)
http://www.curierulnational.ro/print/187586 (accesat la data de 20.02.2014

40
 MONDIALIZAREA MODELULUI MAFIOT – OPINII

GLOBALISATION OF THE MAFIA MODEL – OPINIONS

MONDIALISATION DU MODÈLE MAFIEUX – OPINIONS

Conf. univ. dr. Gabriel NAGHI

Universitatea “Andrei Şaguna”- Constanţa

Abstract: This analysis is trying to underline the complexity reached by the mafia phenomenon. The mafia
stopped being a criminal association only because it acts as an enterprise. It is also a political subject which
wields its own power (territorial domination) and which interacts with state political and institutional systems.
It was not the Sicilian mob who invaded the world, but the world is the one that has produced and keeps
producing more and more criminal type organizations. The mafia took advantage of both progress and crisis
periods, adapting and getting new features, and the last countries that have entered the capitalist market,
populated with criminals that develop illegal activities, follow the same path already taken by countries
considered models of democracy and liberalism. Recent history has proven that all mafia structures develop
under the direct or covered protection of the political power, and the greater “the octopus” is and with more
transnational branches, the protection belongs to a greater world power. Spread corruption and mixing money
raising actions by mafia means with bloody wars entitle us to discuss today the matter of “mafia states”.

Primul simpozion internaţional privind crima organizată, ce a avut loc în 1988 la Saint-Cloud, a elaborat
o definiţie a crimei organizate, unanim acceptată: „orice întreprindere sau grup de persoane, angajate într-o
activitate ilegală continuă, care are drept scop principal obţinerea de profituri, indiferent de frontierele
naţionale”. Aceastei definiţii i s-au adus elemente noi prin Planul mondial de acţiune contra criminalităţii
transfrontaliere organizate, adoptat în anul 1994 la Neapole de către Conferinţa Ministerială a ONU şi care
prevede că aceasta se caracterizează prin:
- organizarea de grupuri în scopul desfăşurării unor acţiuni criminale;
- existenţa legăturilor ierarhice care permit conducerea grupului folosindu-se de un sistem de
sancţiuni;
- utilizarea tuturor formelor de violenţă, de intimidare şi corupţie în scopul câştigurilor materiale sau
a controlului zonal sau multizonal, total sau pe anumite domenii;
- introducerea în circuit a fondurilor ilicite având ca principale obiective finanţarea unor noi
activităţi criminale sau pătrunderea în economia diferitelor state;
- mărirea sferei de activitate prin creşterea cooperării cu grupări ale crimei organizate transnaţionale 1
.
Potrivit Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, semnată la
Palermo în decembrie 2000, un grup criminal organizat este desemnat ca fiind "un grup format din trei sau mai
multe persoane existent de mai multă vreme și acționând concertat în scopul de a comite una sau mai multe
crime grave (…) pentru a obține, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material".
Această definiție seamănă mult cu cu cea din legea anti-mafia italiană, aprobată în 1982, care definea
pentru prima dată asociația criminală de tip mafiot:“Asociația este de tip mafiot atunci când cei care fac parte
din ea se servesc de forța de intimidare a legăturii asociative, de condiții de aservire și de legea tăcerii (omerte)
care decurge din acestea, pentru a comite crime, pentru a dobândi, într-o manieră directă sau indirectă,
gestionarea sau controlarea unor activități economice, concesiuni, autorizații, adjudecări și servicii
publice, pentru a realiza profituri sau pentru a obține avantaje injuste în sine sau injuste pentru alții”.

1
Nations Unies-Conseil Economique et Social- Conférence Ministérielle Mondiale sur la criminalité
transnationale organisé, Raport du Comiteé Plénier, 1994, p. 1 şi p. 7.

41
 Ideea de mafie ca asociație criminală sau antreprenorială, dacă se sesizează câteva aspecte esențiale ale
fenomenului mafiot, nu este totuși exhaustivă. Pentru a obține o reprezentare adecvată, putem recurge la
adoptarea unei "paradigme a complexității", bazată pe relația funcțională existentă între diferitele aspecte: crimă,
acumulare, putere, cod cultural, consens social.
Potrivit acestei ipoteze, mafia nu este o asociație criminală doar pentru că acționează ca o
întreprindere, ci este și un subiect politic care exercită o putere care îi este proprie (dominația teritorială) și care
interacționează cu sistemele instituționale de stat și politice.

Structurile grupurilor de crimă organizată

Dacă există un acord internațional asupra structurii crimei organizate din secolul XXI, acela este că
grupurile infracționale organizate sunt adaptabile, având o natură flexibilă, capabilă de calități cameleonice
pentru a se folosi de orice oportunitate prin care să realizeze profit. Începând cu anii 1950, în SUA, anchetele
despre crima organizată erau conduse la nivel federal, tocmai pentru a înțelege natura acestui tip de activitate
infracțională. Anchete desfășurate în acest mod au contribuit la perspectiva stereotipală de a vedea mafia
modernă ca o grupare de crimă organizată care operează pe o structură ierarhică. Cu toate acestea, președintele
Comisiei pentru Crimă Organizată, în 1986, s-a detașat de investigațiile anterioare, extinzând definiția mafiei
dincolo de stereotipurile aplicate în cazul mafiei italiene. Comisia a extins interpretarea despre problema crimei
organizate, mutând parametrii dincolo de abordarea din investigațiile inițiale, a perspectivei parohiale a mafiei
italiene, care devenise termen comun pentru crima organizată. Atfel, extinderea a acceptat includerea găștilor de
motocicliști, bandelor din închisori, rețelelor criminale chineze, vietnameze, japoneze, cubaneze, columbiene,
irlandeze, rusești și canadiene.
Grupurile de crimă organizată, potrivit numeroaselor teorii și definiții, se prezintă în toate formele și au
mărimi diferite. Este foarte clar că un tipar nu le poate include pe toate, iar în zilele noastre, grupurile sunt mult
mai fluide, flexibile și pragmatice, față de exemplele trecutului, doar câteva rămânând legate de criterii etnice,
religioase sau altele asemenea. Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite despre traficul de droguri și
criminalitate, investigațiile globale asupra crimei organizate sunt, în mod vizibil îngreunate de tendința de a se
pune accentul pe grupurile mai vizibile, precum bandele rusești și mafia italiană, în timp ce le ignoră pe cele mai
puțin tradiționale care au rețele criminale mai adaptate în lumea globalizată, precum cercurile frauduloase
nigeriere, cercurile de cyber-criminalitate, rețelele de trafic de persoane din Europa de Est etc 2. Aceste grupuri
sunt amorfe, cu membri mereu în schimbare și structuri din ce în ce mai greu de identificat datorită dinamicii
organizaționale.
O anchetă pe 40 de organizații criminale selectate din 16 țări în 2002 a contribuit la o mai bună
înțelegere a naturii în schimbare a structurii crimei organizate din secolul XXI. Ancheta a sintetizat cinci tipuri
de structuri regăsite în grupurile proeminente:
- La nivelul de bază se află grupurile mici, cu ierarhii rigide, numărând până în 20 de membri, cu un
singur șef, care sunt implicate într-o activitate infracțională principală și își desfășoară activitatea într-o țară,
maxim două. Aceste grupuri, aparent, folosesc un grad mai redus de violență și corupție și nu reușesc să se
infiltreze în economia legală.
- În ordine ascendentă sunt grupurile cu ierarhii descentralizate, până în 50 de membri și cu o stuructură
de comandă ierarhică. Acestea sunt, de obicei, implicate în una-două activități criminale în trei-patru țări.
Acestea grupări, în mod ocazional pot folosi violența și corupția, având influență politică doar la nivelurile de jos
și au câteva investiții în economia legală. Față de ierarhiile rigide, ierarhiile descentralizate cooperează uneori cu
alte sindicate criminale din țara de origine.
- Mergând mai sus în lanțul structurilor, găsim cel de-al treilea tip, care se referă la ierarhiile
conglomerate. Grupurile de la acest nivel au de la 50 la 100 de membri, operează internațional, au influență
politică în zonele înalte ale puterii, acționează în parteneriat cu alte sindicate criminale din alte țări. Structura
este mult mai sofisticată și rulează o gamă largă de asocieri de grupuri criminale organizate, de obicei sub o
conducere centralizată. Violența și corupția sunt considerate esențiale în oprațiunile infracționale și de cele mai
multe ori suprapun activitățile ilegale cu cele legale, în timp ce își desfășoară activitatea în cel puțin cinci țări.
Ceea ce diferențiază acest model este criteriul etnic de organizare sau bazat pe familie, unde calitatea de membru
vine pe baza apartenenței etnice, regionale sau de țară.
- Grupurile criminale principale (fundamentale) au, în mod tipic, mai mult de 100 de membri și
prezintă unele trăsături ale grupurilor cu ierarhie conglomerată. Ce le diferențiază sunt implicațiile înalte în
geopolitica internațională și abilitatea acestora de a influența politicieni din alte țări.

2
United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC). United Nations Convention on Transnational Organized
Crime, 2000.

42
 - Cea mai înaltă formă de structură se referă la rețelele criminale organizate. Este dificil de descris
acest tip de rețea datorită complexității, flexibilității și dinamicii, tocmai în aceste caracteristici constând puterea
ei. Este definită de activitățile principalilor actori, care colaborează cu structuri criminale, fapt ce necesită o
gamă largă de abilități. Un individ din această categorie ajunge la o anumită poziție în funcție de abilitățile de a
accesa fonduri3.

Despre criminalitatea transnațională

Criminalitatea transnațională a estompat diferențele dintre așa zisele activități infracționale domestice și
cele străine, deoarece, în zilele noastre, infractorii exercită un impact global. Operând în țări din toată lumea, ei
au reușit să creeze legături și conexiuni globale. Potrivit Convenției Națiunilor Unite asupra Crimei Organizate
Transnaționale, termenul de transnațional se referă la infracțiunile care implică cel puțin două țări. Poate fi
considerată o activitate criminală transnațională dacă infractorul operează în mai multe țări sau dacă activitatea
infracțională este plănuită și controlată într-o țară, dar acțiunea în sine se desfășoară pe teritoriul altei țări. De
asemenea, aici se poate încadra și acțiunea infracțională care este comisă într-o țară, dar efectele ei afectează și
alt stat.
Organizația Națiunilor Unite a identificat 18 categorii de infracțiuni transnaționale care, în mod tipic,
implică actori și activități care afectează mai multe țări. Aceste categorii se referă la spălarea banilor, activități
teroriste, furtul intelectual, de obiecte de artă și culturale, traficul ilicit de arme, deturnările de aeronave, pirateria
marină, frauda în domeniul asigurărilor, crimele pe computer și crimele de mediu, traficul de persoane și traficul
de organe umane, traficul ilegal de droguri, corupția și luarea și darea de mită funcționarilor publici sau
oamenilor politici4.

Despre Mafie
Termenul de mafia a fost folosit pentru a descrie diferite forme de crimă organizată internațională,
precum mafia rusească, siciliană, asiatică sau mafia albaneză. În cele mai multe cazuri a existat o tendință de a
vedea aceste grupuri ca produs al sistemelor sociale slab dezvoltate sau în care nu există ordine de drept.
Cercetările mai recente sugerează că aceste grupuri sunt produse de societăți intrate în procesul de modernizare,
neadaptate încă transformărilor economice. În același timp, aceste societăți în curs de dezvoltare nu au ajuns la
punctul în care aparatul justiției este capabil să protejeze derepturile individuale la proprietate și să arbitreze
disputele economice dintre cetățeni. Noțiunea de mafie, de-a lungul timpului, s-a interpretat ca o modalitate de
tranziție rapidă, dar eronată, spre o economie de piață, după cum arată studiile realizate pe mafia japoneză sau
grupurile criminale post-sovietice5.
Identificarea publică a noțiunii de mafie cu crima organizată italiană își pierde exclusivitatea în
condițiile fenomenului globalizării, cu libertățile de mișcare și comunicare pe care acesta le impune. Termenul
de mafia a fost folosit atât de mult încât și-a pierdut înțelesul original. Noțiuni precum mafia, sindicat, cartel,
bandă, gașcă au fost folosite interschimbabil în ultimul secol, denaturând înțelesul termenului de mafie. După
cum a notat Smith, „Mafia este singurul cuvânt din dialectul sicilian care încorporează o multitudine de
sensuri”6. Poate că nu există vreun alt termen care să includă mai multe imagini, idei preconcepute, stereotipuri,
precum acest cuvânt italian. Toate discuțiile despre etimologia cuvântului îl plasează în Sicilia, strategic localizat
la intersecția civilizației mediteraneene. Insula a fost, pe rând, condusă de numeroși cuceritori, de la arabi, la
Imperiul Roman, Bizantin, Catalan, de francezi, de greci, de austrieci și armatele spaniole, toți au vizat această
insulă pentru poziția ei comercială și oportunitățile militare.
Cuvântul mafia nu se afla în nici un dicționar italian îninte de anul 18607. Nu există un acord sau o
definiție, fie ea și simplă, pentru acest cuvânt sau vreun consens privind etimologia sa. Evoluția în timp a dus la
folosirea și asocierea termenului cu multe activități infracționale. Cercetătorii crimei organizate folosesc
termenul pentru a se referi la grupurile de crimă organizată tradiționale care își au originea în Sicilia, completate
cu anumite tradiții în SUA, în timpul valurilor migratorii de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

3
United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC). Global Programme against Transnational Organized
Crime: Results of a PilotSurvey of Forty Selected Organized Criminal Groups in Sixteen Countries. Vienna,
2002, p. 19.
4
United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC), op. cit., 2000.
5
A se vedeaGambetta, Diego. The Sicilian Mafia: The Business of PrivateProtection. Cambridge, Harvard
University Press, 1993 și Varese, Federico. ―How Mafias Migrate: The Case of the‗Ndrangheta in Northern
Italy.‖ Law and Society Review 40 (2), 2006, pp: 411–444.
6
Smith, Denis Mack. ―The Ruling Class.‖ New York Times Book Review, November 30, 1995, p.7.
7
A se vedea Fentress, James. Rebels and Mafiosi: Death in a Sicilian Landscape. New York: Cornell University
Press, 2000.

43
În timp, au existat două variante ale mafiei italiene care s-au dezvoltat în funcție de condițiile sociale și
economice ale Lumii Vechi și Lumii Noi. Versiunile sicialiene și americane ale mafiei rămân separate, cu
membri care sunt ocazional legați prin relații personale sau diferite asocieri. Cu toate că ambele direcții
împărtășesc anumite tendințe, versiunea americană a operat în special în „subteran‖, la periferia societății, în
timp ce versiunea siciliană are legături indisolubile cu factorii de decizie regionali.

Mafiile internaționale
Proliferarea, în multe țări, a grupărilor criminale de tip mafiot, precum și publicarea de documente
despre raporturile existente între diferite organizații sau despre creșterea acumulărilor ilegale sunt factori care au
generat viziuni mistificate ca aceea a "caracatiței universale", pivot mondial al crimei organizate. S-a spus că
semianalfabetul Totò Riina, șeful familiei mafiote siciliene "corleonesi" (de la numele Corleone, un sat situat în
provincia Palermo care este, din perioada luptelor sătești, un centru important al mafiei, dar și al luptei anti-
mafia) s-ar fi aflat o bună perioadă de timp în fruntea acestui pivot. Aceasta este o altă dovadă că se
păstrează niște sterotipuri deplasate și eronate care sunt, și în zilele noastre, mai răspândite decât analizele
științifice.
Nici mafia siciliană și nici celelalte organizații criminale nu dețin monopolul asupra crimei mondiale.
Nu există o monarhie, ci mai multe republici.Nu mafia siciliană a invadat lumea, ci lumea este cea care a produs
şi produce tot mai multe organizaţii de tip mafiot 8.În zilele noastre, crima organizată de tip mafiot se dezvoltă
atât la periferii cât și în centru. Se poate spune că există o cale criminală către capitalism și o cale criminală a
capitalismului. Subiecții ilegali au aceleași scopuri ca operatorii legali: bogăție, succes, mobilitate socială.
Primii folosesc însă mijloace ilegale. Totuși, dacă se constată prezența fenomenelor de coupție în sânul
activităților economice regrupând niște antreprenori, profesiuni liberale, funcționari sau politicieni legați de
instituții publice, se constată și că ilegalitatea nu este practicată doar de grupările criminale.

Crima ca formă de acumulare primitivă

În realitate, mafia a profitat de pe urma oportunitățilot prezentate atât de subdezvoltare cât și de
dezvoltare. Ea a știut să se infiltreze și să se servească de rolul pe care l-a jucat în procesul de modernizare.
Astăzi, folosirea metaforei″junglă″ nu mai este suficientă pentru a defini crima transnațională. Ultimele țări
intrate pe piața capitalistă, populându-se cu mafioți care dezvoltă activități ilegale, urmează un drum deja bătut
de țări considerate exemple de democrație și de liberalism și în care crima a căpătat noi valori.
Chiar dacă crima este o formă de acumulare primitivă, trebuie totuși să fim atenți să nu punem
capitalismul la egalitate cu mafia, în măsura în care fenomenul mafiot nu s-a dezvoltat în toate societățile în care
modelul de producție capitalist s-a impus. Schematic am putea spune că, în timpul procesului de tranziție de la
feudalism la capitalism, mafia și alte fenomene asimilabile s-au format în teritorii circumscrise (mafia în Sicilia
occidentală, triadele în China, yakusa în Japonia), adică acolo unde statul nu a reușit să-și impună monopolul. În
țările capitaliste vechi, aceste fenomene s-au dezvoltat favorizate de condiții particulare: imigrarea și integrarea
dificilă a imigraților, piețe negre determinate de prohibiție, folosirea violenței ilegale pentru a opri și a reprima
conflictele sociale.

Crima și contradicțiile sistemului mondial

În prezent, capitalismul mondializat naște criminalitate, în special criminalitate organizată de tip mafiot.
El produce contradicții care caracterizează sistemul social mondial. Este vorba, pe de o parte, de contradicția
dintre legalitate și realitate (spre exemplu, prohibiția producerii și folosirii de droguri favorizează activitățile
grupărilor criminale care monopolizează oferta), pe de altă parte, contradicții între opacitatea
sistemului financiar (secret bancar, paradis fiscal, inovații financiare, etc.) și încercările de dejucare a reciclării
banilor mudari sau contradicția dintre restructurarea capitalistă și politicile de "dezvoltare". Economia, relațiile
sociale, politica sunt marcate de o întrepătrundere între acțiunea legală și acțiunea ilegală.
Se remarcă o contradicţie fundamentală între măsurile adoptate pentru a reprima criminalitatea
organizată și politicile duse de agențiile internaționale într-o lume în care bogăția este concentrată într-un număr
din ce în ce mai limitat de mâini. Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Organizația Mondială a
Comerțului, prin planuri de ″ajustare structurală″, ca și unele de distrugere a intervenției publice sau a
obiectivului profitului maximal de capital privat, slăbesc sau suprimă economia legală, agravează șomajul și
sărăcesc majoritatea populației mondiale, în numele unui neo-liberalism devenit "gândire unică" și politică unică.

Crimele mondializării

8
A se vedea și Hess, Henner. Mafia and Mafiosi: The Structure of Power. Lexington, Lexington Books, 1973.

44
 Printre efectele mondializării neo-liberale se numără și creșterea dezechilibrelor teritoriale și a
diferențelor sociale, precum și reducerea economiei reale, producătoare de bunuri și servicii și extinderea
activităților financiare, ca o încercare de a înfrunta criza provocată de superproducție. Acest context este
generator de crime (criminogen) în măsura în care, în multe țări, acumularea ilegală reprezintă unica sursă de
venit pentru un număr considerabil de persoane, iar opacitatea sistemului financiar favorizează simbioza dintre
capitalul ilegal și cel legal.
Multe activități criminale vechi sau noi (traficul de ființe umane, imigrația clandestină, prostituția,
forme noi de sclavie, exploatarea de minori, munca la negru etc.) sunt forme de competitivitate și de flexibilitate
cerute de legile pieței. Crima organizată este gestionara acestei armate industriale de rezervă necesară perenității
și dezvoltării sistemului mondial. Pe de o parte, se constată abandonarea drepturilor istorice ale muncitorilor, pe
de alta, reducerea ființei umane la rolul de marfă sau de prestator de muncă ieftină.
Formele de manifestare a crimei organizate 9 s-au diversificat, astăzi devenind mult mai frecvente
cazurile de trafic internaţional de autoturisme furate, traficul cu opere de artă şi obiecte arheologice furate, frauda
cu cărţi de credit, comerţul cu animale şi păsări rare etc., ajungându-se la organizarea activităţii infracţionale
după modelul companiilor legale (sectoare de preluare, producţie, transport, valorificare, protecţie) 10.
Activitățile ilegale și grupările criminale sunt adesea legate de politicile internaționale (geopolitica). Un
exemplu în acest sens ar putea fi traficul de droguri în Afganistan și rețeaua financiară a familiei lui Osama bin
Laden.

Statele mafiote
Una din principalele mutaţii şi transformări produse în ultimile două decenii o reprezintă înlocuirea
lumii bipolare cu o “nouă dezordine globală”, în care apar şi se manifestă o multitudine de conflicte etnice,
religioase, politice şi de altă natură, având drept efect colapsul unor state naţionale, dezintegrarea acestora sau
slăbirea capacităţilor altor structuri statale de a face faţă noilor provocări 11.
După prăbușirea regimurilor comuniste, câteva state balcanice, în special Albania și Serbia, au fost
considerate state-mafiote 12 . Mafioții locali, implicați în traficul de droguri, au jucat un rol preponderent în
războaiele care au însângerat această regiune. Plasându-se în fruntea instituțiilor, ei au instaurat regimuri
"criminocrate". Situații asemănătoare s-au înregistrat și în alte țări ex-socialiste, începând cu Rusia unde
organizațiile criminale s-au dezvoltat pornind de la KGB, serviciile secrete sovietice și de la PCUS, partidul
comunist aflat la putere. Acolo, grupările implicate în activități criminale au format noi clase burgheze, în timp
ce practicile ilegale și corupția s-au răspândit chiar la cele mai ridicate niveluri. Acesta a fost și cazul familiei
Elțân implicată în operațiuni de spălare de bani făcute prin intermediul unor bănci străine.
Înainte și după atentatele din 11 septembrie, guvernul Statelor Unite a calificat niște țări (Irak, Libia, Siria,
Sudan, Coreea de Nord, Cuba) ca fiind ″state-paria″ (rogue States), deoarece protejează teroriști. Într-unul
dintre discursurile sale despre starea națiunii, președintele G.W. Bush acuzase Iranul, lrakul și Coreea de Nord că
reprezintă Axa Răului (Axis of evil).
O altă definiție folosită de toată lumea este aceea de "state în afara legii", adică state care nu respectă
dreptul internațional.

Câteva concluzii
Mobilitatea transnațională a devenit subiect central în încercarea de combatere a diferitelor tipuri de
crime, precum corupția. Corupția reprezintă una din principalele direcții de acțiune ale structurilor de tip mafiot.
În mod tradițional, guvernele au perceput problema combaterii corupției ca un aspect ce ține de suveranitatea
statului. Având organizații non-guvernamentale precum Amnesty International și Transparency International,
acțiunea la nivel global are un impact mai mare și a devenit un motor de schimbare important la nivel național.
Acum este posibil să plasezi o problemă pe „agenda globală‖, chiar dacă statele naționale nu sunt dispuse să o
plaseze pe „agenda națională‖. Recunoașterea faptului că justiția trebuie să transceadă limitele naționale pentru a
putea opera în contextul modern, a dus la o serie de acțiuni de mobilizare socială împotriva crimelor ce vizează
în special mediul, violarea drepturilor omului și securitatea cetățenilor. Mișcările sociale și ONG-urile, precum

9
A se vedea și Galeotti, Mark (ed.). Global Crime Today: The Changing Face of Organized Crime. London:
Routledge, 2005.
10
Miclea, Damian. Combaterea crimei organizate, Ed. MAI, Bucureşti, 2004, p.12.
11
Naghi, Gabriel. Securitatea europeană. fundamentări normative şi instituţionale, Ed. CHBecK, Bucureşti,
2010, p.57.
12
A se vedea și Chomsky, Noam. Failed States: The Abuse of Power and the Assault on Democracy. New York:
Henry Holt, 2006.

45
Amnesty International Human Rights Watch, Transparency International, Greenpeace și multe altele, au un rol
important în sancționarea statelor.
Globalizarea schimbă modul în care ne raportăm la justiție. În zilele noastre justiția capătă un alt sistem
de raportare în sensul că nu se mai adresează fiecărui cetățean în parte, în limitele comunității lui, iar
participanții nu mai împărtășesc prezumții similare legate de justiție. Globalizarea, a devenit, în mod gradual,
locul unde sunt adunate acțiunile comune atât pentru actorii lipsiți de putere, cât și pentru elitele internaționale.
Aspectele cele mai importante aici sunt legate de distincția dintre problemele proprii fiecărei țări și cele
internaționale care devin în sine, surse majore de injustiție. O întrebare vitală pentru criminologie este dacă, în
fața transformărilor globale, trebuie să apărăm statul național sau să trecem de ordinea națională pentru a ne
raporta la nivel global. Într-o lume globalizată, discursul despre justiție trebuie să aibă ca subiect pe oricare este
afectat, indiferent de cetățenie sau status. Problemele de justiție națională nu mai pot fi separate de cele
mondiale.
În zilele noastre, la nivel mondial, situația se prezintă cam în felul următor: o anomie substanțială
(criza sau mai degrabă paralizia Națiunilor Unite), afirmarea unor puteri ca G7 sau G8 și mai ales a SUA. În
această situație, măsurile de control și reducere a crimei globalizate, indiferent cum o numim, nu pot fi decât
atributul celor care, fiind cei mai puternici, domină lumea.

Bibliografie

1. Chomsky, Noam. Failed States: The Abuse of Power and the Assault on Democracy. New York: Henry
Holt, 2006.
2. Fentress, James. Rebels and Mafiosi: Death in a Sicilian Landscape. New York: Cornell University Press,
2000.
3. Galeotti, Mark (ed.). Global Crime Today: The Changing Face of Organized Crime. London: Routledge,
2005.
4. Gambetta, Diego. The Sicilian Mafia: The Business of PrivateProtection. Cambridge, Harvard University
Press, 1993.
5. Hess, Henner. Mafia and Mafiosi: The Structure of Power. Lexington, Lexington Books, 1973.
6. Miclea, Damian. Combaterea crimei organizate, Ed. MAI, Bucureşti, 2004.
7. Naghi, Gabriel. Securitatea europeană. fundamentări normative şi instituţionale, Ed. CHBecK, Bucureşti,
2010.
8. Nations Unies-Conseil Economique et Social- Conférence Ministérielle Mondiale sur la criminalité
transnationale organisé, Raport du Comiteé Plénier, 1994.
9. Pezzino, Paulo.Mafiile, Ed.All, Bucureşti, 2003.
10. Smith, Denis Mack. ―The Ruling Class.‖ New York Times Book Review, November 30, 1995
11. United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC). Global Programme against Transnational Organized
Crime: Results of a PilotSurvey of Forty Selected Organized Criminal Groups in Sixteen Countries. Vienna,
2002.
12. United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC). United Nations Convention on Transnational
Organized Crime, 2000.
13. Varese, Federico. ―How Mafias Migrate: The Case of the‗Ndrangheta in Northern Italy.‖ Law and Society
Review 40 (2), 2006.

46
 ARGOUL MILITARILOR

MILITARY SLANG

L'ARGOT MILITAIRE
Cms dr. Daniela Geta MARTON
Şef Serviciu Educaţie
Penitenciarul Arad

Argoul militar a intrat în atenţia cercetătorilor într-un număr mai mic de lucrări publicate în revistele de
specialitate1, precum şi câteva articole din presa cotidiană2. Ca orice limbaj ştiinţific, argoul militar prezintă o
conotaţie denotativă, marcată printr-o exprimare clară, în cazul unei comunicări eficiente şi mai utile3. Denotaţia,
ca semnificaţie lexicală dotată cu o logică este folosită în dicţionare de specialitate, printre care se numără şi cele
militare. Întâlnim şi situaţii în care termeni argotici militari sunt marcaţi de conotaţie glumeaţă, ironică sau
degradantă.
Conotaţia este descrisă ca „tot ceea ce este implicat sau subînţeles în plus faţă de denotaţie‖, „ceea ce nu
se spune despre o unitate lexicală în dicţionarele monolingve obişnuite‖ 4. Conform lui Bloomfield, primul
teoretician modern al acestei opoziţii conceptuale, denotaţia unui termen este definiţia sa obiectivă, valabilă
pentru toţi vorbitorii unei limbi, iar conotaţia este ansamblul valorilor subiective suplimentare legate de acest
termen şi variabile de la un grup de vorbitori la altul5.
Principala formă prin care argoul militar este răspândit este predominant orală, fapt ce explică varietatea şi
dinamica acestuia. În cadrul argoului militar, termenilor li se atribuie marca conotativă, fapt datorat unei
diversificări la nivel semantic, ce are loc în interiorul grupului socio-lingvistic iniţial6.
Argoul militar reprezintă o varietate a limbii, folosit într-un subsistem închis din punct de vedere social
– armata, ceea ce manifestă apropierea acestuia de alte varietăţi ale argoului.
Astfel, George-Mihail Dragoş studiază argotismele culese din mediul militar, ajungând la concluzia că
„militarii nu au un argou al lor, specific, diferit de argot-ul altor categorii sociale‖7, aceştia arătându-se foarte
receptivi şi dispuşi să răspândească argotismele create de persoanele civile. Totuşi, autorul enumeră câţiva
termeni creaţi din cuvinte specifice limbajului din cazarme, ce vizau elemente obişnuite în mediul militar, ca de
pildă, blindat „soldat prost, tare de cap‖, flocosul polonez „focosul polonez‖8 etc.
Un alt cercetător al argoului, Ion Moise, defineşte argoul militar ca „limbaj convenţional care are un
lexic propriu (cuvinte şi frazeologisme) şi o deosebită expresivitate‖9, fiind o creaţie a soldaţilor în termen şi a
„terişti-lor‖10.
Sfera folosirii argoului militar este limitată de comunicarea dintre soldaţi atât în interiorul cazărmii, cât
şi în afara acesteia. Specificul vieţii militare, sistemul de valori morale şi etice conduc la apariţia lexicului
caracteristic argoului militar, care reflectă, de regulă, modul de viaţă al soldaţilor.
Autorul grupează argourile militare, după conţinut, în : 1) cuvinte şi expresii referitoare la grade, titluri, funcţii
(lent „locotenent‖, os „ofiţer de serviciu‖, barosan „ofiţer superior cu grad mare‖, nepot „recrut‖11 etc.); 2)
arme, specialităţi, semne distinctive (alergător de cursă lungă „infanterist‖, diribist „genist‖, iepuraş

1 George-Mihail Dragoş, Argot basarabean, în „Buletinul Institutului de Filologie Română

„Alexandru Philippide‖, Iaşi, 1938, p. 237 -263; Ion Moise, Note de argou militar, în „Limba
română‖, 31, 1982, nr. 1, p. 33-39.
2 S. Brahariu, Din argot-ul militarilor, în „Adevărul literar şi artistic‖, nr. 141, 1923; Gheorghe I.
Tohăneanu, „Argoul” ostăşesc, în „Orizont‖, 28, 1977, nr. 5, p. 4, apud Marina Ciolac, op.cit., p.
85.
3 Mirela Ioniţă, Despre folosirea limbajului militar în politică, în „Spirit militar modern‖, nr. 2,
1998, p. 17.
4 Leon Leviţchi, Manualul traducătorului, Bucureşti, Editura Teora, 1993, p. 113.
5 Apud Domniţa Dumitrescu, Îndreptar pentru traducerea din limba română în limba spaniolă ,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980, p. 51.
6 Mirela Ioniţă, op. cit., p. 17.
7 George-Mihail Dragoş, op.cit., p. 104.
8 Ibidem.
9 Ion Moise, op.cit., p. 33.
10 Ibidem, p. 38.
11 Ibidem, p. 33.

47
„infanterist‖, păianjen „transmisionist‖12); 3) formule de salut şi conversaţionale (a.m.r. „salut, bună ziua‖, hai
libi „ noroc, bună ziua‖ (< lib[erare] + i13) ; 4) mâncăruri; 5) obiecte cazone; 6) activităţi, acţiuni etc.
Autorul subliniază tendinţa argoului militar de a se îmbogăţi pe seama altor tipuri de argou14, cum ar fi cel
studenţesc (de exemplu, sorbonist), de mahala (ţuhaus, mişto) şi vechiul argou militar (iepure, mititica).
În ce priveşte atestarea argourilor militare în dicţionarele de profil apărute în ultimii ani, remarcăm
un număr destul de restrâns consemnate şi marcate cu abrevierea „mil.‖ 15. O sursă interesantă de
argouri parţial înregistrate în lucrările lexicografice şi apa rţinând mediului cazon, a fost identificată
pe internet16. Acestea au fost clasificate pe domenii, asfel:
a) expresii şi cuvinte ce desemnează realităţi dintr -o unitate militară:
- mănăstire „cazarmă‖;
- parohie „unitate militară‖;
- ţambal „pat de cazarmă‖;
- blitz, cui „lovitură cu perna în cap‖;
- număratul oilor „apelul de seară‖;
- efect de stingere „pregătirea patului pentru culcare‖;
- balast „pilaf de orez‖; bitum „magiun de prune‖;
- bulău „arest‖ (mai desemnează şi închisoarea);
- ţestoasă „transportor al poliţiei şi jandarmeriei, forţele speciale‖;
- la mofete „toaletă urât mirositoare‖;
- liba/viorica „căţeaua unităţii‖;
- sparge priza „a avea 220 zile sau 110 dupa sistemul vechi‖ ; sparge suta „a mai avea 100 zile‖;
- AMT „au mai trecut‖;
- BD „batalionul disciplinar‖;
- samar „rucsac, raniţă‖;
- francmasoneria „comandamentul de geniu‖.
b) denumiri acordate cadrelor militare:
episcop „comandant‖; înstelat „general‖; primadona „colonel plin‖; ciolan (os) „ofiţer de servici pe
unitate‖; biban, tilicar „recrut, veteran sau bătrân militar din ciclul 3‖; căprar „caporal‖; pluta
„plutonier‖; casa loco „locotenent‖, căpetenie „căpitan‖; cadavre „cadre militare‖; mason „genist‖;
potcovar „armurier‖; ochişti „cercetaşi‖; guru „maistru militar sau meseriaş priceput‖, Dorel
„electricianul (de la televiziune care pune luminile in platou)‖.
c) băuturi:
ceai de tei „wiskey‖; citronadă „coniac sau vodcă‖; danone „pastă de dinţi cu zahăr fermentată
(băutură alcoolică); prinţesa Diana „băutură alcoolică din spirt sanitar filtrat sau carmol (carmol,
înainte de 1989, se numea loţiunea Diana)‖.
d) aparatură tehnică:
banană „încărcător de AK47‖; boabe „cartuşe cu glonţ‖; libametru „cartelă de telefon pe post de
răboj‖; căţea „mitraliera de companie ochean - teleobiectiv sau transfocator‖; ginitor „vizorul
camerei de tv sau al aparatului foto‖; georgik „camera de tv fabric de General Electric‖; plosca „card
de memorie compact flash (utilizat la aparat foto)‖; pisica „camera tv semiprofesională de mână
(DSR-PD170)‖; matushica „firma Matsushita Electric (de exemplu, staţii radio şi telefoane
Panasonic); mameloane „conectori RCA video audio, coax „cablu coaxial video sau rf‖, bolovan
„acumulator pe acid şi plăci de plumb‖; fulg „acumulator LI-ION‖; lampa de imagine „tub
videocaptor‖
O serie interesantă de termeni argotici milităreşti am întâlnit în paginile Dicţionarului de argou al limbii române,
marcate cu abrevierea mil., astfel:
- a avea învoire de la maiorul Gărdescu „a fugi din cazarmă sărind peste gard‖;
- V.S.D. „siglă de la vineri, sâmbătă, duminică – sfârşit de săptămână petrecut în cazarmă‖;
- budist „soldat însărcinat cu curăţenia la W.C.‖;
- colivă „arpacaş‖;
- a-şi completa efectele „a fura din bunurile unui coleg de dormitor‖;
- a face ciocu mic „a tăcea din gură (în faţa superiorilor)‖;
- a fi lăsat la vatră „a se elibera din armată, a trece în rezervă‖;

12 Ibidem, p.35.
13 Ibidem.
14 Idem, p. 38.
15 George Volceanov, op.cit., 2007.
16 www.prm.myforum.ro/-vp1325.html

48
- sector „porţiune dintr-o incintă sau un teren ce aparţine unei unităţi militare sau unui penitenciar, de curăţenia
pe o anumită porţiune a penitenciarului‖;
- a sta la naftalină „a efectua serviciul militar‖;
- căţelar „soldat mitralior, soldat care are în dotare o puşcă mitralieră‖, terist „soldat care efectuează serviciul
militar cu termen redus‖;
- tovarăşu gradu (în anii regimului comunist) „ofiţer‖.
Referitor la cercetătorii argourilor militare, am întâlnit două păreri. Pe de o parte, George-Mihail Dragoş
afirma că „Şi de-astădată am putut constata că cei care creează sau răspândesc argot-ul nu sunt soldaţii, ci
militarii de meserie, gradaţii reangajaţi şi ofiţerii de carieră‖17. Pe de altă parte, Ion Moise subliniază faptul că
dacă această afirmaţie era valabilă în trecut, situaţia s-a schimbat ulterior: argoul militar contemporan „este creat
de soldaţii în termen şi mai ales de soldaţii terişti‖18. În continuare, autorul aduce drept contraargumente o serie
de termeni argotici folosiţi ironic, în zeflemea, care se referă la ofiţeri, cadre militare superioare soldaţilor,
precum şi termeni şi expresii argotice care reflectă atitudinea soldaţilor faţă de armată, dorinţa de a se libera mai
repede, nostalgia după viaţa civilă. Un alt contraargument important ar fi acela conform căruia prin gradul de
expresivitate manifestat de argourile militare, acestea prezintă un caracter tineresc19. Pare mult mai plauzibilă a
doua părere, fiind aduse suficiente argumente care să ne determine să ne alăturăm acesteia.
Şi argoul militar a fost valorificat în literatură, aşa cum este cazul povestirilor lui Mihail Sadoveanu,
„acel desăvârşit pricepător şi interpret al virtuţilor şi disponibilităţilor limbii române‖20. El este denumit şi
argoul „ostăşesc‖, fiind văzut ca un limbaj „proaspăt, crud, viguros, sprinţar şi pitoresc‖21.
În povestirile create de Mihail Sadoveanu, argoul militar este folosit cu măsură, iar vorbirea imaginată
de autor creează o atmosferă aparte, aşa cum se poate observa şi în citatele de mai jos: „Plocoanele22 veneau
într-adevăr, vâjâind. (20)‖, „Păzea, mă! Urlă Chirilă vagmistrul. – Ptiu! Scuipă Buzămurgă, vine iar scroafa cu
cărbunele în rât23, - mă, şi mă tem să nu mă plesnească vreo schijă, când se sparge....Boamba neagră24 scobora
cu iuţeală şi venea drept spre tunuri, vâjâind‖(23) „- Domnule sergent, gemu Lioara, te-aude, domnule sergent...-
Leagă căţeaua25, fruntaş! fără vorbă‖ (92) 26 etc.

17 George-Mihail Dragoş, op.cit., p.89.

18 Ion Moise, op.cit., p. 38.
19 Ibidem, p. 39.
20 Gheorghe I. Tohăneanu, Argoul ostăşesc, în „Orizont‖, 1977, 28, nr. 5, p. 4.
21 Ibidem.
22 Plocoane = bombe
23 Scroafa cu cărbunele în rât = bomba
24 Boamba neagră = bomba
25 Căţeaua = mitraliera
26 Ibidem.

49
 NOI TENDINŢE ÎN SANCŢIONAREA MINORILOR INFRACTORI, LA NIVEL INTERN ŞI
INTERNAŢIONAL

NEW TRENDS IN PUNISHMENT SANCTIONING JUVENILE OFFENDERS, ON INTERNAL AND

INTERNATIONAL LEVEL

NOUVELLES TENDANCES DANS LA SANCTION DES JEUNES DÉLINQUANTS, AU NIVEAU

NATIONAL ET INTERNATIONAL

Adriana Anca CUŞMIR

Drd. în sociologie, Universitatea Bucureşti

Rezumat: Articolul îşi propune să descrie şi să analizeze cele mai noi schimbări intervenite, la nivel
internaţional şi naţional, în reacţia societăţii faţă de minorii care au încălcat legea şi exemplifică, în acelaşi
timp, modul în care aceste principii teoretice sunt transpuse la nivel practic, în sancţiunile pronunţate faţă de
delincvenţii juvenili.

Abstract: The article describes and analyzes the newest changes in the reaction of the society to
juvenile delinquency, both at international and national level. At the same time, it shows the way these
theoretical principles orientated the sanctions pronounced against minors in Romania.

În prezent, în toate societăţile dezvoltate din lume, copiii se bucură de un statut privilegiat. În favoarea
acestora au fost adoptate o serie de acte legislative (naţionale şi internaţionale) care le acordă anumite drepturi şi
au fost create numeroase instituţii pentru a le garanta protecţie şi a le asigura condiţii optime de dezvoltare. Dacă
asupra necesităţii de a proteja categoria generală a copiilor există un consens din partea actorilor sociali, în ceea
ce priveşte reacţia pe care ar trebui să o aibă societatea faţă de copiii care încalcă legea penală există încă
numeroase divergenţe. În ce măsură aceştia ar trebui ajutaţi sau sancţionaţi, care sunt soluţiile cele mai eficiente
pentru prevenirea săvârşirii unor fapte penale sau ce programe trebuie create pentru a asigura resocializarea
acestora, care este echilibrul între protejarea copilului şi protecţia victimelor sau comunităţii largi sunt întrebări
care nu şi-au găsit un răspuns şi care suscită încă dezbateri intense.
Mai ales în ultimii ani, modalitatea în care societatea ar trebui să reacţioneze faţă de minorii care au
încălcat legea penală a devenit o problemă extrem de spinoasă. Modelul protecţionist creat în majoritatea
societăţilor începutul secolului al XX-lea (care îşi propusese ca obiectiv final ocrotirea copilului) a început să fie
din ce în ce mai contestat. Incapacitatea acestui model de a conduce la o diminuare reală a fenomenului
delincvenţei juvenile a determinat specialiştii în domeniu şi autorii de politici penale să caute o nouă soluţie la
problema infracţionalităţii comise de minori.
Abuzurile la care a condus procedura flexibilă promovată de modelul bunăstării, combinate cu evoluţia
ratei delincvenţei juvenile şi mai ales cu reprezentarea publică asupra acesteia au dus la contestarea modelului
protecţionist şi la transformarea sa. În cadrul noii abordări de justiţie ce a fost implementată, s-a pus accentul pe
asigurarea unor drepturi şi garanţii legale minorilor, pe depenalizare, dezinstituţionalizare şi crearea unor
alternative extra-judiciare1. Incapacitatea sistemului protecţionist de a oferi o soluţie mulţumitoare la problema
delincvenţei juvenile i-a determinat pe actorii sociali să caute un nou mod de abordare a acestei problematici.
Începând din anii 60, în SUA a fost promovată o nouă filosofie, ale cărei principii de bază sunt în opoziţie cu cele
ale sistemului protecţionist de până atunci. Spre deosebire de modelul bunăstării, în cadrul noii filosofii penale,
infracţiunea este rezultatul alegerii minorului, care este considerat a fi responsabil pentru acţiunile sale. În
consecinţă, în adoptarea unei sentinţe este analizată infracţiunea săvârşită, iar sancţiunea primită trebuie să fie
adecvată faptei comise (şi nu personalităţii minorului, ca în cazul modelului protecţionist), ceea ce se presupune
totodată că va responsabiliza copilul. Scopul sistemului de justiţie este, în cadrul acestui nou model, de a
sancţiona minorul, iar resocializarea copilului reprezintă mai degrabă un obiectiv secundar, modelul penal
susţinând în primul rând necesitatea de a proteja comunitatea 2.
Modelul justiţiei penale, ca şi cel protecţionist, susţine ideea unei instanţe specializate pentru minori,
însă, în cadrul acestui sistem, distincţia dintre instanţa pentru minori şi cea penală este dată de accentul mai mare

1 Barry C. Feld, The Honest Politician’s Guide to Juvenile Justice in the Twenty-First Century în The ANNALS
of the American Academy of Political and Social Science 1999, p.15.
2 Charles H. Shireman, Frederic G. Reamer, Rehabilitating Juvenile Justice, Columbia University Press, New
York, Oxford, 1986, p. 12.

50
pe care prima îl acordă reabilitării minorului şi nu considerarea acesteia ca scop în sine, precum în cazul
modelului protecţionist3.
O atenţie particulară este acordată, în acest nou model, garantării unor drepturi procesuale copilului.
Având în vedere că este un model sancţionator, acesta militează pentru un proces drept şi echitabil, şi implicit
pentru crearea unui cadru legislativ suficient de bine pus la punct pentru a asigura acest lucru. În concluzie, în
scurt timp, au început să fie adoptate mai multe acte legislative care au vizat tocmai asigurarea unor drepturi mai
clare şi precise minorului în cadrul procesului judiciar. De exemplu, în 1972, Curtea Supremă din SUA a decis că
acuzaţia de violare a legii trebuie să fie dovedită fără nicio urmă de îndoială, inclusiv în cazul minorilor 4.
Critica modelului protecţionism şi remodelarea principiilor directoare ale justiţiei pentru minori nu s-a
oprit însă aici. Deşi noile prevederi şi-au propus resocializarea copiilor ce au comis infracţiuni şi diminuarea
numărului de infracţiuni comise de minori, totuşi, aceste deziderate nu au fost realizate astfel că începând de la
sfârşitul anilor 70 a început să prindă din ce în ce mai mult teren mişcarea de înăsprire a legislaţiei şi de
promovare a unei reacţii dure faţă de delincvenţii minori, inspirată din teoriile neoclasice care au cerut sancţiuni
mai dure, tragerea la răspundere şi chiar desfiinţarea instanţelor şi sistemului de justiţie pentru minori, accentul
fiind pus pe descurajare, incapacitare şi retribuţie 5.
Ca o consecinţă a acestei noi filosofii, în SUA s-a trecut la transferarea copiilor către sistemul penal,
unde sunt trataţi şi judecaţi ca adulţi şi astfel nu beneficiază de sancţiuni micşorate sau de instituţii diferite de
executare a sancţiunilor. În ultimii ani a fost susţinută ideea sancţionării minorului în cadrul sistemului de justiţie
penală pentru adulţi. În opinia promotorilor acestui curent, există minori care sunt „maturi, care prezintă un aşa
pericol la adresa societăţii şi care au comis astfel de crime încât trebuie transferaţi la instanţa pentru adulţi, însă
chiar şi acolo trebuie ţinut seama de faptul că sunt minori 6. Pornind de la ideea unor sancţiuni prea blânde
prevăzute de instanţele pentru minori, în SUA, între 1978-1981 mai multe de jumătate dintre state au adoptat legi
care permiteau mai uşor ca minorii să fie trimişi la judecată în instanţele penale pentru minori 7.
Însă, în pofida acestor modificări - introduse nu doar în legislaţia americană, ci şi în cea a altor state - şi
a înăspririi sancţiunilor aplicate minorilor, noul model nu a oferit o soluţie satisfăcătoare nici în ceea ce priveşte
diminuarea delincvenţei juvenile, nici în raport cu protejarea drepturilor copiilor, modelul sancţionator fiind
supus, la rândul său, la critici vehemente.
În ultimii 50 de ani, sistemul de justiţie pentru minori s-a aflat într-o continuă schimbare. Şi în prezent,
în încercarea de a promova un răspuns eficient la problematica delincvenţei juvenile, liniile sale directoarea,
filosofia şi transpunerea sa în practică sunt analizate, reafirmate sau contestate, şi remodelate. Există, poate mai
mult ca oricând, în prezent, o mulţime de atitudini şi opinii la nivel politic şi social cu privire la ceea ce ar trebui
să semnifice şi să afirme statul prin poziţia sa faţă de minorii care încalcă legea, la natura intervenţiei care are
trebui adoptată (punitivă sau protecţionistă), într-o sintagmă, la modul în care trebuie să fie gestionată această
problemă. Fiecare dintre aceste grupări aduc argumente solide în vederea susţinerii propriilor convingeri,
argumente de natură morală sau practică, prin efectele pe care le-au avut programele inspirate de aceste
orientări.
Literatura de specialitate relevă faptul că în prezent nu există în lume sau în cultura occidentală, un
sistem unic de justiţie pentru minori, deşi unii specialişti întrevăd semne ale începutului convergenţei acestora şi
ale unei globalizări a justiţiei pentru minori. Dacă la începutul creării sale, sistemul de justiţie pentru minori avea
ca scop protejarea minorului şi garantarea bunăstării acestuia, încă din anii 60 această orientare a început să fie
contestată, iar unele sisteme au trecut către un model de justiţie în care copilul era sancţionat sau pedepsit pentru
fapta comisă.
Până recent, forma particulară pe care o lua un sistem de justiţie pentru minori a fost sculptată de relaţia
sancţiune- protecţie a minorilor. În funcţie de accentul care s-a pus pe o latură sau alta a acestui continuum,
putem vorbi de un caracter general al sistemului (protecţionist sau retributiv), dincolo de care există practici şi
principii inspirate de una sau alta dintre aceste orientări. Deşi orientarea dominantă este una sau alta, sistemele
fiind mai degrabă protecţioniste sau retributive, în fiecare dintre modelele implementate există influenţe şi
prevederi inspirate din cealaltă orientare. În prezent, modelele bunăstării şi justiţiei sunt mai degrabă modele
ideale, în majoritatea sistemelor regăsindu-se elemente din ambele sisteme8.

3
Ibidem.
4
Idem, p. 37.
5
Edmund F. McGarrell, Differential Effects of Juvenile Justice Reform on Incarceration Rates of the State în
Crime & Delinquency 1991; vol. 37; nr. 2, Aprilie 1991, p. 264.
6
Charles H. Shireman, Frederic G. Reamer, op. cit., p. 46.
7
Schwartz în E.F. McGarrell, op. cit., p. 264.
8
Frieder Dünker, Legal Differences in Juvenile Criminology in Europe în Tim Booth (coord.), Juvenile Justice in
the New Europe, Joint Unit for Social Services Research, 1991, p. 5.

51
 De altfel, după cum se subliniază în Comentariul la art. 17 al Regulilor de la Beijing, forma particulară
pe care o capătă un sistem de justiţie pentru minori este determinată de opţiunea către unul sau altul dintre
principii teoretice de bază ale justiţiei pentru minori:
a) „Reintegrarea socială sau sancţiunea meritată;
b) Asistenţă sau reprimare şi pedepsire;
c) Reacţie adaptată la caracteristicile unui caz particular sau reacţie inspirată din necesitatea de
protejare a societăţii în ansamblul său;
d) Insistenţă generală pentru schimbarea hotărârii sau apărare individuală‖.
În ultimii ani, aceste consideraţii de principiu au devenit din ce în ce mai stringente mai ales în cazul
minorilor, fără însă a ocoli inclusiv problematica reacţie faţă de delincvenţii majori. Majoritatea sistemelor sunt
poziţionate astăzi undeva între modelul protecţionist (creat la începutul sec. al XX-lea, ale cărui principii sunt
cel mai bine exemplificate astăzi de sistemele de justiţie din Belgia şi Scoţia) şi cel penal, reprezentat de sistemul
din SUA, caracterizat, pe de o parte, de:
a) „restrângerea gradului de confidenţialitate care caracterizau anterior procedurile de judecare a
minorului
b) Creşterea gradului de severitate a sancţiunilor
c) Înăsprirea condiţiilor care definesc regimul corecţional al delincvenţilor „de carieră‖, care au comis
delicte prin violenţă‖9
iar pe de altă parte, de posibilitatea de a judeca copiii după aceeaşi procedură ca şi adulţii (numai în perioada
1992-1995, 41 de state americane şi-au modificat procedura legală, permiţând judecarea minorilor în cadrul
instanţelor pentru adulţi inclusiv pentru infracţiuni non-violente10).
Indiferent de orientarea centrală a sistemului, în numeroase legislaţii au fost incluse atât elemente de
inspiraţie protecţionistă, cât şi de natură penală. Deşi o lungă perioadă majoritatea sistemelor au fost inspirate,
sau mai precis au oscilat între sistemul protecţionist şi cel al justiţiei, astăzi au apărut noi modalităţi, noi filosofii
care tratează problematica răspunsului la delincvenţa juvenilă. Este cazul noii orientări din Anglia, - Risk
Management - adoptată o dată cu noua legislaţie - Crime and Disorder Act din 1998 - care vede delincvenţa un
risc ce trebuie gestionat11. Această abordare trece în planul secund problema filosofică a naturii intervenţiei,
scopul primar fiind prevenirea delincvenţei juvenile, scop ce trebuie atins cu orice mijloace pragmatic posibil,
accentul fiind pus pe studii şi programe care s-au dovedit eficiente12.
Dincolo de această dispută clasică protecţie - sancţionare, a emers astăzi o nouă paradigmă de justiţie:
justiţia restaurativă, care a început să câştige tot mai mult teren, astfel că în prezent majoritatea legislaţiilor au
adoptat programe şi practici restaurative, putând vorbi chiar de sisteme restaurative, precum în Noua Zeelandă şi
Australia.
În prezent „sunt la fel de importante atât cunoaşterea şi diminuarea factorilor „de risc‖, care generează
sau favorizează actele de delincvenţă juvenilă, cât şi identificarea unor noi forme de sancţionare şi tratament a
delincvenţilor minori, în funcţie de vârsta, de natura şi gravitatea delictului, situaţia familială şi şcolară etc.‖ 13
Totodată, după cum subliniază Sorin M. Rădulescu şi Dan Banciu, „sistemul justiţiei pentru minori este
marcat de încercările de a construi şi experimenta noi modele de prevenire a delincvenţei juvenile, prin reducerea
treptată a rolului justiţiei clasice retributive şi creşterea rolului comunităţii în administrarea justiţiei pentru minori
şi în activităţile de resocializare şi reinserţie socială a minorilor delincvenţi‖ 14.
Dincolo de înclinaţia protecţionistă sau penală, numeroase elemente constitutive ale justiţiei pentru
minori încep să fie analizate şi chestionate, în special cele privind responsabilitatea penală a copilului, problema
minoratului şi majoratului penal, procedura care trebuie urmată, organizarea judiciară şi reglementările extra-
judiciare, măsurile educative sau protective, utilizarea arestului preventiv, folosirea măsurile represive, mai ales
încarcerarea, şi modul concret de execuţie al acestora, rolul şi statutul victimei şi necesitatea de a-i oferi acesteia
reparaţiei pentru prejudiciul produs, elemente care se află în strânsă legătură şi interdependenţă15.
În privinţa unora dintre aceste elemente s-a ajuns la un consens în majoritatea sistemelor, astfel că se
apreciază că:

9
Florentina Grecu, Sorin M. Rădulescu, Delincvenţa juvenilă în societatea contemporană. Studiu comparativ
între Statele Unite şi România, Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 333.
10
Ibidem.
11
John Muncie, Youth and Crime. Second Edition, (1999), 2004, London, SAGE Publications, p. 272.
12
Idem, p. 271-272.
13
Sorin M. Rădulescu, Dan Baciu, Justiţia restaurativă – între deziderat şi realitatea în Revista Română de
Sociologie, Serie nouă, Anul XIV, 2003, nr. 5-6, p. 331.
14
Ibidem.
15
Jean Trepanier, Le Développement historique de la Justice des Mineurs în 100 ans de justice juvenile. Bilan et
perspectives, 1999, 5e Séminaire de l‘IDE, p. 4.

52
 - trebuie menţinută o procedură judiciară specială pentru minori, diferită de cea aplicată în cazul adulţilor
care au comis infracţiuni
- este necesar ca personalul din cadrul sistemului de justiţie pentru minori să fie specializate în necesitatea
unei formări şi specializării a persoanelor din sistem
- în adoptarea unei hotărâri, accentul trebuie să fie îndreptat către educaţie şi prevenire
- privarea de libertate trebuie să fie ultima măsură; iar în cazurile în care se intenţionează pronunţarea
unei pedepse cu închisoare trebuie analizate cu minuţiozitate faptele
- trebuie eliminate pedeapsa cu moartea şi pedepsele corporale
- vârsta pentru intervenţia penală şi vârsta majoratului panel nu trebuie să fie prea mici,
- copilul trebuie să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere
- victima trebuie să aibă o poziţie centrală în sistem şi trebuie încurajat copilul să-i ofere reparaţie acesteia
- este nevoie să fie prevăzute servicii de suport pentru copil, precum probaţiunea sau asistenţa educativă
- trebuie să se acorde atenţie prevenirii delincvenţei juvenile, iar în acest sens trebuie să fie implicat atât
mediul politic, cât şi mass media16.
Probabil că cel mai elocvent termen de caracterizare a justiţiei pentru minori în prezent este cel de
analizare critică a principiilor şi prevederilor actuale, de schimbare sau modificare şi căutare a unui nou model de
tratament al copiilor ce au săvârşit infracţiuni.
Şi totuşi, în ciuda acestor divergenţe naţionale, a existenţei unei multitudini de practici şi corespondent
de modele, unii autori consideră că se poate vorbi de anumite tendinţe generale în cadrul acestui domeniu şi de o
globalizare a justiţiei pentru minori datorată în principal îmbrăţişării principiilor neo-liberale, dezvoltării
justiţiei restaurative şi adoptării unor directive internaţionale, rezumate de Convenţia Naţiunilor Unite asupra
Drepturilor Copilului17.
Cu referire la orientările sau sistemele ce caracterizează astăzi câmpul justiţiei sau al justiţiei pentru
minorii unii autori amintesc neoclasicismul contemporan, care este o evoluţie a clasicismului tradiţional, şi care
susţine necesară menţinerea caracterului retributiv al pedepsei, „corespunzător responsabilităţii infractorului‖ 18.
Analizând sistemele actuale de justiţie pentru minori, John Muncie consideră că se poate vorbi de şase
caracteristici majore ale acestora:
- o scădere a importanţei protejării minorului.
- falsificarea justiţiei pentru minori. Modificările intervenite în reacţia faţă de delincvenţa juvenilă nu
reprezintă indiciile emergenţei unui nou model (liberal) de justiţie pentru minori, ci reprezintă mai
degrabă o revenire a ideilor retribuţioniste, ceea ce a dus la eliminarea, în special în SUA, a procedurilor
speciale pentru minori, accentul fiind pus pe diminuarea delincvenţei juvenile şi nu pe asigurarea unui
proces de justiţie special pentru minori, iar în răspunsul la delincvenţa juvenilă pe prim plan a trecut
necesitatea de a proteja comunitatea.
- Prevenirea factorilor de risc.
- Responsabilizarea; statul încearcă să controleze criminalitatea nu în mod direct, prin instituţiile sale, ci
indirect, prin stimularea şi încurajarea agenţiilor şi instituţiilor private, ideea pe care încearcă să o
transmită fiind aceea că toţi membrii comunităţii pot contribui la diminuarea criminalităţii şi au
responsabilitatea de a reduce oportunităţile infracţionale şi de a exercita un control social puternic.
- Rol central al analizei statistice, esenţială fiind crearea unor sancţiuni şi practici bazate pe indicatori de
măsurare a performanţelor, evaluări standardizate de risc, tehnologii ale riscului statistic şi
implementarea unor ţinte de performanţă managerială.
- Expansiunea penală sau înăsprirea regimului sancţionator al copilului, materializată prin creşterea
numărului pedepselor cu închisoare pronunţate faţă de copil şi crearea unor modalităţi tehnice de control
al infractorilor (precum monitorizarea electronică)19.
Un prim pas către unificarea justiţiei pentru minori a fost făcut prin îmbrăţişarea ideilor promovate de
autorii americani în a doua jumătate a secolului trecut. Este vorba atât despre teoriile neo-liberale (care militează
pentru un rol minimal al statului, redus la stipularea unor principii generale şi o implicare majoră a actorilor
comunitari, responsabili de transpunerea în practică a acestora), cât şi despre un „transfer de politică‖ de natură
retributivă dinspre SUA către Anglia, în special, şi Europa, în general 20. Analiza legislaţiilor cu privire la copiii
care au comis infracţiuni arată o tendinţă către sancţionarea şi tragerea la răspundere a copilului; nu se poate

16
Idem, p. 4-5.
17
John Muncie, The globalization of crime control – the case of youth and juvenile justice: Neo-liberalism,
policy convergence and international conventions, p. 35 în Theoretical Criminology, vol. 9(1), 2005, SAGE
Publications.
18
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Casa de Editură şi Presă
―ŞANSA‖ – S.R.L., Bucureşti, 2002, p. 23.
19
John Muncie, 2005, op. cit., p. 36-40.
20
Idem, p. 42.

53
vorbi însă de un transfer de politică omogenizat (teză avansată de unii specialişti), nefiind vorba de o preluare
integrală, ci principiile şi practicile din SUA au fost prelucrate şi adaptate la specificul local şi naţional 21.
Principiile neo-liberale, dezvoltate iniţial în SUA, au fost preluate şi aplicate în majoritatea
legislaţiilor, ceea ce s-a tradus printr-o transferare a unora dintre responsabilităţile statului către comunitate, la
nivelul căreia au fost create programe pentru resocializarea copilului, precum şi prin trecerea în plan secund a
consideraţiilor de natură morală privind reacţia faţă de copii şi promovarea acelor practici care au înregistrat
rezultate pozitive şi s-au demonstrat a fi eficiente.
Dezvoltarea neo-liberalismului a susţinut responsabilizarea comunităţii şi o poziţie autoritariană a
statului. Extinderea acestui principiu economic în domeniul judiciar s-a tradus prin acordarea unui rol central
comunităţii în gestionarea justiţiei, aspect care a fost susţinut şi de promotorii justiţiei restaurative; astfel că o altă
caracteristică a sistemelor de justiţie pentru minori constă în rolul din ce în ce mai activ al comunităţii în cadrul
justiţiei.
Rolul comunităţii în gestionarea justiţiei, în general, şi cu atât mai mult, în justiţia pentru minori, este
din ce în ce mai pregnant astfel că numeroase programe au fost create şi coordonate de actorii comunitari, iar în
adoptarea unei decizii faţă de copil, acesta este privit ca membru al unei comunităţi specifice, care trebuie să fie
implicată şi luată în considerare. Se poate vorbi atât de o responsabilizare a copilului faţă de comunitate (care
trebuie făcut să înţeleagă că faptele sale afectează mediul din care provine), cât şi a comunităţii faţă de copil
(aceasta fiind prima care trebuie să se mobilizeze şi să coordoneze activitatea de recuperare).
O altă sursă a globalizării justiţiei pentru minori rezidă în actele internaţionale adoptate în acesta
domeniul şi care au fost preluate în legislaţiile statelor semnatare. Astfel, Convenţia Naţiunilor Unite asupra
Drepturilor Copilului garantează dreptul minorilor la protecţie, participare şi asigurarea condiţiilor materiale de
bază, în timp ce Regulile de la Beijing au recunoscut necesitatea unui tratament flexibil al copiilor şi nevoile
speciale ale acestora. Alte elemente stipulate de actele legislative internaţionale, care au fost îmbrăţişate şi
preluate de cele mai multe legislaţii se referă la evitarea, pe cât posibil, a procedurii formale şi a pronunţării unor
măsuri custodiale, promovarea interesului superior al copilului, nevoia de a trata copiii diferit faţă de adulţi sau
necesitatea de a evita incriminarea minorilor pentru infracţiuni de mică gravitate.
Totuşi, în pofida existenţei unor principii stipulate în Convenţiile internaţionale, studiile realizate la
nivel internaţional asupra sistemului de justiţie pentru minori relevă o serie de aspecte negative. Astfel, în
evaluarea asupra justiţie pentru minori realizată în 2000 în 141 de state, Abramson a subliniat persistenţa unor
practici negative, precum conduita improprie a poliţiei, inexistenţa unor alternative reale la închisoare, condiţii
improprii în centrele de detenţie (precum supraaglomerare, violenţă etc.), numărul mic de programe de
reabilitare, lipsa specializării reprezentanţilor sistemului de justiţie sau o insuficientă implicare a comunităţii 22 .
Există totodată voci, printre specialiştii preocupaţi de justiţia pentru minori, care consideră că noile
modele de justiţie pentru minori trebuie să fie construite pe principiile Drepturilor Omului şi să fie ghidate către
crearea unor noi scheme de intervenţie. În acest sens, modelul trebuie să ţină cont de următoarele fapte 23:
- efectele negative pe care măsurile custodiale le au asupra minorilor
- folosirea forţei împotriva minorilor poate duce la perpetuarea comportamentului infracţional
- protecţia acordată minorilor poate avea ca rezultat prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni
- importanţa resurselor minorului şi a familiei acestuia în vederea reparării prejudiciilor provocate comunităţii
În acelaşi timp, deşi există o tendinţă către globalizare a justiţiei pentru minori datorată neo-
liberalismului şi convenţiilor internaţionale, O‘Malley consideră că justiţia pentru minori devine mai localizată,
existând diferenţe notabile nu doar la nivel statal, cât şi regional, astfel că, de exemplu, neo-liberalismul din SUA
are puţine puncte comune cu alte practici neo-liberale din state precum Canada, Noua Zeelandă, Australia şi
majoritatea statelor din vestul Europei24.
Există o tendinţă clară către întărirea garanţiilor legale şi procedurale acordate minorului, ceea ce se
traduce printr-o evitare şi reducere la minim a sancţiunilor custodiale, în contradicţie deci cu perspectiva
protecţionistă care promova tratamentul în instituţii închise pe perioade nedeterminate 25 astfel că treptat a început
să câştige teren limitarea sancţiunii în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite în comparaţie cu modelul
protecţionist clasic unde sancţiunea este determinată de scopurile educative, în consecinţă până în 1990 state
precum Danemarca, Norvegia, Suedia, Scoţia, Anglia şi Ţara Galilor, Noua Zeelandă, Canada, Germania sau
Austria au abolit pedeapsa cu închisoarea pe termen nedeterminat 26

21
Idem, p. 44.
22
Apud John Muncie, 2005, op. cit., p. 46.
23
Nicolas Queloz apud Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Cristina Dâmboeanu, Justiţia restaurativă. Tendinţe şi
perspective în lumea contemporană, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 81.
24
Apud John Muncie, op. cit., p. 56.
25
Frieder Dünker, op. cit., p. 4.
26
Idem, p. 4-5.

54
 Un alt indiciu către o sincronizare a tendinţelor din justiţia pentru minori stă în promovarea
alternativelor la procedura formală şi la sancţiunile custodiale, care au luat cel mai frecvent forma medierii,
cursurilor de training social, activităţilor de timp liber etc. 27.
Începând de la sfârşitul anilor 70, în multe state europene au fost introduse măsuri diversionare, de
evitare a procedurii formale şi a măsurilor custodiale şi au fost dezvoltat noi alternative, în acord cu enunţurile
teoriei etichetării, cu necesitatea de a promova resocializarea copilului şi de a adopta cea mai blândă sancţiune,
dar şi în acord cu recomandările Naţiunilor Unite şi Consiliului Europei 28.
În paralel cu orientarea ce promovează drepturile minorilor, există alte tendinţe ce par a caracteriza
evoluţia actuală a sistemului de justiţie pentru minori, şi anume:
- necesitatea de clarificare a conceptelor cu care aceasta operează: protecţie, pedepsire, sancţionare etc.
- nevoia de a acorda o mai mare responsabilitate tinerilor
- dezvoltarea unor intervenţii distincte şi diferenţiate în funcţie de gravitatea infracţiunii
- o mai activă participare a comunităţii, dezinstituţionalizarea şi reconsiderarea tratamentului specializat 29
În condiţiile noilor manifestări ale delincvenţei juvenile, caracterizate după cum s-a expus deja, prin
creşterea gravităţii faptelor infracţionale, scăderea vârstei de debut a comportamentului infracţional, există nevoia
de a găsi o nouă paradigmă de reacţie faţă de aceste comportamente, care să ofere un echilibru între obligaţia de a
proteja copilul, de a preveni comiterea de noi fapte infracţionale şi aceea de a proteja victimele şi a combate
sentimentul de nesiguranţă instalat la nivelul comunităţii. Acest nou răspuns la problema delincvenţei juvenile
pare a lua forma justiţiei restaurative.
La baza promovării justiţiei restaurative au stat ideile de dreapta promovate în anii 80 în SUA şi Marea
Britanie şi care militau pentru un rol mai scăzut al statului, în paralel cu o mai mare implicare a comunităţii şi
care susţin necesitatea responsabilizării individului 30.
În acord cu principiile acestei paradigme, procesul de justiţie trebuie să se preocupe de efectele
infracţiunii şi de modul de rezolvare a acestora. Justiţia restaurativă nu îşi propune să trateze infractorii, nu este
îndreptată nici către asigurarea bunăstării copilului, nici către pedepsirea acesteia, ci reprezintă o viziune mai
cuprinzătoarea centrată asupra efectelor infracţiunii şi a modalităţii în care părţile implicate trebuie să se
confrunte cu acestea şi să restabilească sentimentul de siguranţă la nivelul victimelor şi comunităţii, să înlăture
efectele negative ale infracţiunii asupra victimelor şi să sprijine procesul de reintegrare socială a infractorilor.
Totodată, ea reprezintă un nou stadiu în implicarea comunităţii în actul de justiţie, aceasta având un rol central.
Este recunoscut, pe de o parte, faptul că infracţiunea lezează întreaga comunitate, iar pe de altă parte, că este
dreptul şi responsabilitatea comunităţii de a lua poziţie faţă de infractor şi a primi „despăgubiri‖ (inclusiv de
natură morală) de la acesta. De altfel, în această paradigmă, infracţiunea este privită „mai degrabă ca daună
(prejudiciu), decât ca o încălcare a regulilor sociale, morale sau legale‖ 31
Un alt aspect contradictoriu faţă de paradigmele clasice vizează statutul şi rolul victimei în cadrul
procesului de justiţie. O dată cu viziunea restaurativă, victimei îi este conferit locul cuvenit, dat fiind că este
prima afectată de infracţiune.
După cum preciza T. Marshall justiţia restaurativă este o nouă abordare care pune accent pe tratarea
efectelor infracţiunii şi pe rezolvarea problemelor create prin aceasta, în mod activ, de către părţile implicate,
comunitatea generală şi agenţiile formale32.
Ea reprezintă un mod de raportare la infracţiune şi de răspuns la aceasta, un set de principii care
orientează reacţia faţă de infracţionalitate şi nu trebuie redusă la o practică anume 33.
În contradicţie cu justiţia formală clasică, această nouă paradigmă:
- permite implicarea persoanelor afectate de infracţiune (infractorul şi victima, dar şi familiile şi
comunitatea din care fac parte)
- abordează infracţiunile în contextul lor social
- este orientată către rezolvarea problemei şi prin aceasta spre prevenire
- este o practică flexibilă şi creativă34.
Definiţia acceptată pe plan internaţional vede justiţia restaurativă ca „un proces în care părţile implicate
într-o infracţiune anume decid împreună cum să abordeze consecinţele infracţiunii şi implicaţiile ei pentru viitor‖

27
Idem, p. 1.
28
Idem, p. 7.
29
Idem, p. 42.
30
Kevin Haines, Justiţia restaurativă – panele de tineri delincvenţi în Revista Română de Sociologie, Serie nouă,
Anul XIV, 2003, nr. 5-6, p. 341.
31
Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Cristina Dâmboeanu, op. cit., p. 7.
32
Tony F. Marshall, Restorative Justice: An Overview, A report by the Home Office Research Development and
Statistics Directorate, 1999, p. 5.
33
Idem, p. 5.
34
Ibidem.

55
 Numeroase practici de natură restaurativă au fost dezvoltate şi implementate în legislaţiile
contemporane, începând de la cea mai cunoscută – medierea (şi care sintetizează în cel mai elocvent mod
principiile restaurative) şi până la echipele de reparare a efectelor infracţiunii (create în SUA) sau conferinţele
familiale din Australia sau Noua Zeelandă.
Cu privire la loc şi relaţia pe care practicile restaurative trebuie să-l aibă în raport cu sistemul formal de
justiţie, opiniile variază de la susţinerea vehementă a existenţei separate a celor două sisteme (pornind de la
ideea că includerea programului în sistemul formal va duce la scăderea sau chiar anularea scopului restaurativ
urmărit iniţial) şi până la reorganizarea sistemului existent pe fundamentele justiţiei restaurative. Din perspectiva
relaţiei cu sistemul formal de justiţie, se poate opera o distincţie între concepţia ―minimalistă‖ privind justiţia
restaurativă şi ce ―maximalistă‖, reprezentanţii primului curent (F.Dünkel, T. Marshall) pronunţându-se pentru o
menţinere a caracterului informal al programului şi respingând posibilitatea unei formalizări a acestora, în timp
ce reprezentanţii celui de-al doilea curent (G. Bazemore, M. Umbreit, L. Walgrave etc.) apreciază justiţia
restaurativă ca o viitoare alternativă sistemică la justiţia clasică35.
Dincolo de implementarea unor programe restaurative, care au o istorie destul de îndelungată în multe
state (prima şedinţă de mediere a fost organizată în Canada în 1974, în SUA în 1978), putem vorbi inclusiv de
sisteme de justiţie restaurative – este cazul sistemelor de justiţie pentru minori din Noua Zeelandă şi Australia. În
ceea ce priveşte Europa, programele de inspiraţie restaurativă au început să fie implementate pe scară largă, în
majoritatea statelor, încă din anii 1990, existând însă ţări în care justiţia restaurativă are o istorie mai îndelungată.
Astfel, primele programe restaurative implementate datează din anul 1981 în Norvegia, din 1983 în Franţa şi
Finlanda, în Germania astfel de iniţiative au fost create începând din 1985, în timp ce în Marea Britanie, încă din
anii 70 a fost prevăzut dreptul victimei la compensaţie financiară şi serviciul în favoarea comunităţii, iar
medierea este atestată din anii 8536.
Un caz particular în ceea ce priveşte extinderea pe care a căpătat-o modelul restaurativ îl reprezintă
sistemul austriac, unde după adoptarea unei noi legi asupra justiţiei pentru minori în 1988, în jumătate dintre
cazurile cu minori s-a ajuns la o înţelegere în urma medierii între victimă şi infractor, copilul nemaifiind acuzat şi
judecat în cadrul sistemului formal37.
La rândul său, sistemul românesc de justiţie pentru minori, în încercarea de a diminua numărul copiilor
implicaţi în săvârşirea de infracţiuni şi de a asigura resocilizarea minorilor delincvenţi, a cunoscut în ultima
perioadă transformări importante, atât în ceea ce priveşte cadrul legislativ, cât şi modul concret de punere în
practică a prevederilor speciale pentru copii şi modul de sancţionare al acestora.
În perioada post-comunistă au fost adoptate mai multe prevederi legislative cu privire la minorul ce a
săvârşit infracţiuni, ceea ce a condus la crearea unui cadru care îi asigură acestuia o poziţie distinctă în cadrul
sistemului de justiţie. Motivaţia adoptării acestor măsuri a fost dată atât de necesitatea de a sincroniza cadrul
românesc cu prevederile internaţionale în domeniu şi cu dezvoltarea unor noi abordări teoretice ce şi-au dovedit
eficienţa, precum şi de adaptare la noile condiţii sociale, scopul final fiind acela de eficientizare a procesului de
reinserţie socială a minorilor.
Codul penal stabileşte un regim sancţionator distinct în cazul copilului care răspunde penal
comparativ cu cel aplicat adultului care a încălcat legea. Dacă adultului care a încălcat legea i se aplică o
pedeapsă, în cazul minorului care răspunde legiuitorul acordă prioritate măsurilor educative, pedepsele fiind
aplicate numai în cazul în care instanţa apreciază că măsurile educative nu îşi vor putea atinge scopul de
reeducare a copilului. Art. 100 C.p. prevede faptul că în alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol
social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile
în care a trăit şi de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Datele statistice denotă însă unele aspecte problematice în transpunerea în practică a acestor prevederi
legislative. Unul din obiectivele de bază ale sistemului de justiţie este acela de asigura o diminuare a numărului
de acte infracţionale comise de minori, atât prin descurajarea copiilor de a încălca legea (datorită sancţiunile
prevăzute în cadrul legislativ), cât şi prin resocializarea celor care deja au comis infracţiuni, astfel încât să se
prevină comiterea de noi fapte penale de către aceştia. Din acest punct de vedere, un indicator al eficacităţii
sistemului este dat de evoluţia delincvenţei juvenile (privită atât sub raport numeric, cantitativ, cât şi în ceea ce
priveşte gravitatea actelor comise), aspecte ce sunt redate de statisticile instituţiilor din cadrul sistemului de
justiţie.
Statisticile Poliţiei Române arată o creştere permanentă a numărului minorilor învinuiţi de comiterea
unor infracţiuni din 1990 până în 1997, când valoarea înregistrată depăşeşte de 5 ori valoarea din 1990. Dacă
valoarea din anul 1998 este comparabilă cu cea din 1997, în 1999 numărul minorilor învinuiţi scade puternic (de
la 27.382 la 16.119). În anii următori, numărul minorilor învinuiţi prezintă o evoluţie oscilantă, alternând între

35
Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Cristina Dâmboeanu, op. cit., p. 94-95.
36
Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Cristina Dâmboeanu, op. cit.
37
John Muncie, 2005, op. cit., p. 43.

56
creşteri şi scăderi uşoare, tendinţa generală fiind însă de uşoară scădere şi de stabilizare în ultimii ani în jurul
valorii de 13.000.
Sancţionarea minorilor urmează în mare aceleaşi coordonate cu evoluţia delincvenţei juvenile.
Astfel, numărul minorilor condamnaţi definitiv a scăzut imediat după Revoluţie, de la 2.789 în 1989 la 1.983 în
1990, pentru ca din 1991 să crească permanent până în 1997 (în acest an fiind condamnaţi de 6 ori mai mulţi
minori faţă de 1990). Din 1998 tendinţa este descendentă, în 2009 fiind condamnaţi definitiv aproximativ 3.000
minori.
Analizând structura sancţiunilor adoptate faţă de minorii condamnaţi, se observă anumite
particularităţi. Începând din 1993, când a fost adoptat un alt regim sancţionator, aflat până în prezent în vigoare, a
scăzut foarte mult ponderea măsurilor educative în totalul sancţiunilor pronunţate faţă de minori. Deşi
legislaţia actuală prevede că în cazul minorilor trebuie adoptate cu prioritate măsuri educative, analiza statistică
demonstrează că ele sunt pronunţate într-un număr din ce în ce mai mic de cazuri (ponderea acestora a scăzut de
la 68,3% în 2003 la 17,1% în 2007 şi 15,2% în 2009).
În ceea ce priveşte pedeapsa cu închisoarea, ponderea acesteia a crescut foarte mult în 1994 comparativ
cu 1993 (45,7% faţă de 25,5%), menţinându-se la valori foarte ridicate în perioada 1994-2002 (peste 41%),
pentru ca din 2003 evoluţia să fie descendentă, în ultimii ani aproximativ un sfert (25,4% în 2008 şi 25,8% în
2009) dintre minori fiind sancţionaţi cu pedeapsa închisorii.
Analiza evoluţiei infracţiunilor comise de minori şi a pedepsei cu închisoarea pronunţate faţă de aceştia
permite trasarea unor concluzii. Tendinţa a fost ca la o creştere a infracţiunilor comise să se răspundă cu o
creştere a pedepselor, inclusiv a severităţii lor, ceea ce nu a avut însă efectul scontat. Severitatea sancţiunilor
pronunţate nu a dus la o scădere a numărului de infracţiuni, ci evoluţia acestora pare a fi mai degrabă determinată
de evoluţia situaţiei economice, ameliorarea acesteia fiind cea care a produs practic o scădere a numărului de
infracţiuni săvârşite de minori.
În acelaşi timp cu scăderea ponderii pedepsei cu închisoarea, a crescut foarte multe utilizarea uneia
dintre formele de individualizare a acestei pedepse, şi anume suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Dacă în primii ani, această sancţiune era pronunţată într-un număr foarte mic de cazuri (3,8% în 1993 şi 9% în
1994), începând din anul 2004 ea reprezintă sancţiunea cel mai frecvent pronunţată faţă de minori. În ultimii trei
ani, mai mult de 40% dintre minori au primit această sancţiune (41,3% în 2007; 46,3% în 2008 şi 48,6% în
2009). În paralel cu acesta, a crescut şi ponderea suspendării sub supraveghere în ansamblul sancţiunilor
pronunţate, de la 6,1% în 2004 la 8,5% în 2009.
sancţionaţi cu o măsură educativă, în acord cu prevederile legislative interne şi internaţionale în domeniu.
Total Suspendare
Suspendare Măsuri
Anul minori Amendă Închisoare sub
condiţionată educative
sancţionaţi supraveghere
1993 6940 164 1772 263 - 4741
1994 9121 309 4167 824 - 3821
1995 9783 407 4557 1596 - 3223
1996 10377 447 4677 1907 - 3346
1997 11802 538 5167 1940 - 4157
1998 11196 394 5149 1366 - 4287
1999 8797 375 4091 1377 - 2954
2000 6738 288 3211 1216 - 2023
2001 6726 272 3050 1524 - 1880
2002 7005 289 2874 2120 - 1722
2003 6820 314 2577 2290 - 1639
2004 6341 234 1794 2516 388 1229
2005 6796 237 1860 2610 511 1495
2006 6145 269 1638 2429 462 1347
2007 5019 192 1369 2071 472 915
2008 3625 117 921 1677 289 621
2009 3035 61 783 1474 257 460
Sursa: Ministerul Justiţiei 1989-2003, Consiliul Superior al Magistraturii 2004-2009
În totalul minorilor faţă de care s-a pronunţat o măsură educativă, în întreaga perioadă, mai mult de
jumătate au primit sancţiunilor non-custodiale (mustrare sau libertate supravegheată). De altfel, în anii 1995-
2001 şi 2003-2004, faţă de peste 80% dintre minori s-au pronunţat măsuri non-custodiale, pentru ca în ultimii ani
să se dispună o sancţiune non-custodială faţă de aproximativ două treimi dintre minorii
Măsura educativă a internării într-un centru medical-educativ a fost pronunţată faţă de un număr foarte
mic dintre minori, aceasta fiind strict condiţionată de starea de sănătate a copilului. În ceea ce priveşte măsura

57
educativă a internării într-un centru de reeducare, ponderea acesteia în totalul sancţiunilor pronunţate faţă de
copil a scăzut foarte mult (de la 32,3% în 1993 şi 10,1% în 1994 la 6% în 2008 şi 5,1% în 2009).

Sancţiunile pronunţate faţă de minori în 2009

Punând în relaţie procesul de sancţionare a minorilor delincvenţi cu tipul de infracţiune comisă se
constată anumite particularităţi.
Analizând situaţia sancţiunilor pronunţate faţă de minorii care au săvârşit infracţiuni contra
patrimoniului, se constată că în aproape jumătate (47,3%) din cazuri s-a pronunţat suspendarea condiţionată, iar
în 28,3% din cazuri s-a dictat pedeapsa cu închisoarea. Măsuri educative au fost pronunţate faţă de 368 dintre
minori (15,4% din totalul cazurilor). Dintre minorii sancţionaţi cu o măsură educativă, faţă de 140 (38%) a fost
adoptată măsura educativă a internării în centrul de reeducare, faţă de 121 (33%) a fost pronunţată măsura
educativă a libertăţii supravegheate, 103 minori au fost sancţionaţi cu mustrare, în timp ce măsura educativă a
internării a fost pronunţată într-un număr foarte mic de cazuri (4).
Raportându-ne la infracţiunea comisă, se constată unele diferenţieri între infracţiunile de furt şi
tâlhărie (infracţiunile pentru care au fost judecaţi marea majoritate a minorilor – 98,5%), tendinţa fiind de a
sancţiona mai sever minorii care au comis infracţiuni mai grave. Astfel, pedeapsa cu închisoarea a fost
pronunţată faţă de o treime (33,5%) dintre minorii care au săvârşit tâlhării comparativ cu 27,3% dintre cei
condamnaţi pentru furt, în timp ce măsuri educative au fost adoptate faţă de 8,8% dintre minorii condamnaţi
pentru tâlhărie faţă de 17,1% dintre minorii condamnaţi pentru furt.
În ceea ce priveşte minorii care au comis infracţiuni contra persoanei, sancţiunea cel mai frecvent
pronunţată faţă de aceştia este suspendarea condiţionată (45,4%), urmată de pedeapsa cu închisoarea (22,4%),
amenda (11,4%) şi măsurile educative (11,4%), în timp ce suspendarea sub supraveghere a fost pronunţată în
9,4% dintre cazuri. În mod oarecum surprinzător, se constată că un procent mai mare dintre minorii ce au comis
infracţiuni contra patrimoniului au primit pedeapsa cu închisoarea comparativ cu minorii care au săvârşit
infracţiuni contra persoanei.
În ceea ce priveşte minorii sancţionaţi pentru infracţiuni de mare violenţă, se constată că aproape
jumătate (9 din 20 dintre minorii ce au comis fapte de omor) au fost primit o pedeapsă cu suspendarea executării
(condiţionată sau sub control), toţi minorii condamnaţi pentru lovituri cauzatoare de moarte (4) au primit
pedeapsa cu închisoarea, iar 92% dintre minorii ce au comis vătămări corporale grave au fost sancţionaţi cu
suspendarea condiţionată (24 din 26 de minori condamnaţi definitiv pentru această infracţiune).
Deşi tendinţa este de a sancţiona mult mai sever infracţiunile foarte grave, se observă o nuanţare şi
individualizare a tratamentului, astfel că minorii au primit măsuri educative, inclusiv în cazuri de omor. Acest
lucru este valabil şi în cazul minorilor condamnaţi pentru viol. Astfel, dintre cei 56 de minori condamnaţi pentru
viol în 2006, 26 au fost sancţionaţi cu pedeapsa închisorii, faţă de un număr comparabil (24) s-a pronunţat
suspendarea pedepsei (condiţionată sau sub supraveghere), iar faţă de 5 minori s-au dispus măsuri educative.
Analiza statistică a datelor permite extragerea unor concluzii privind evoluţia delincvenţei juvenile şi a
procesului de sancţionare a minorilor delincvenţi. Se observă, în primul rând, o tendinţă de diminuare a
numărului de minori învinuiţi de comiterea unor infracţiuni, şi implicit a numărului de minori condamnaţi
definitiv pentru comiterea de infracţiuni în ultimii ani. În ceea ce priveşte sancţionarea minorilor care au comis
infracţiuni, se observă faptul că în ultimii ani a scăzut ponderea pedepsei cu închisoarea, în paralel cu creşterea
ponderii suspendării condiţionate a pedepsei şi a suspendării sub supraveghere – faţă de mai mult de jumătate
dintre minorii condamnaţi fiind pronunţată una dintre aceste sancţiuni. Pedeapsa cu închisoare rămâne însă destul
de des utilizată în cazul minorilor, aproximativ un sfert dintre minorii condamnaţi în perioada 2008-2009
primind pedeapsa cu închisoarea.
Totodată, a scăzut foarte mult ponderea măsurilor educative în totalul sancţiunilor pronunţate faţă de
minori (de la 68,3% în 2003 la 15,2% în 2009). În ansamblul minorilor faţă de care s-au pronunţat măsuri
educative, două treimi au primit o măsură non-custodială (mustrarea sau libertatea supravegheată). Aşadar,
tendinţa este mai degrabă de a pronunţa sancţiuni ce nu includ privarea de libertate în cazul minorilor ce au
comis infracţiuni.
Analizarea sancţiunilor dispuse în funcţie de infracţiunile săvârşite, demonstrează pe de o parte, faptul
că personalitatea copilului este un factor considerat în pronunţarea unei hotărâri (astfel se explică măsurile
adoptate în cazul copiilor ce au comis infracţiuni grave), dar şi utilizarea încă destul de frecventă a pedepsei cu
închisoarea în cazul copiilor ce au săvârşit infracţiuni cu un pericol social mai scăzut, precum furturi (în 2009,
această pedeapsă a fost adoptată faţă de o treime dintre minorii condamnaţi pentru furt), în aceste cazuri, probabil
caracterul repetitiv al faptei este cel care a determinat această decizie.

58
 CRIMINALISTICĂ
CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ DE CRIMINALISTICĂ

În perioda 5-6 aprilie 2014, în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza‖ din Iaşi a avut loc
prima Conferinţă Internaţională de Criminalistică intitulată „Fii Criminalist! 2.0‖. Studenţii de la Masterul de
Criminalistică din cadrul Facultăţii de Drept au dezvoltat şi materializat dorinţa de a-şi însuşi mai multe
informaţii referitoare la acest fascinant domeniu, ce combină cunoştinţe aparţinând unor domenii variate.
Deschiderea conferinţei a fost realizată de cadrele didactice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza! din Iaşi:
- Prof. Univ. Dr., Tudorel Toader, Decanul Facultăţii de Drept;
- Prof. Univ. Dr., Gheorghe Popa, Facultatea de Fizică;
- Lect. Univ. Dr., Daniel Atasiei, Coordonator al Masterului de Criminalistică, Facultatea de Drept,
avocat în Baroul Iaşi.

Au fost prezentate următoarele comunicări ştiinţifice:

1. „Evaluarea probelor, chiar şi ştiinţifice, în procesul penal italian” - Sebastiano Briganti, avocat în
cadrul Baroului din Roma, Italia;
2. „Expert criminalist de 54 de ani” – Prof. Univ. Dr., Lucian Ionescu, membru al Asociaţiei
Experţilor şi Evaluatorilor de artă din România, Bucureşti;
3. „Evoluţii în strategiile de anchetă penală” – Conf. Univ. Dr., Gabriel Olteanu, Bucureşti;
4. „Semnătura izotopică- Tehnică aplicată în stabilirea originii geografice a alimentelor şi a
falsificării” - Conf. Univ. Dr., Doina Humelnicu;
5. „Dotarea cu Carbon 14- Aplicaţii de interes criminalistic” – Lect. Univ. Dr., Cătălin Borcia;
6. „Utilizarea modelării matematice în expertiza criminalistică a accidentelor de trafic rutier cu
implicare pietonală” – Ing. Gabriel Păduraru, Laboratorul Interjudeţean de Criminalistică, Iaşi;
7. „Droguri naturale şi de sinteză din clasa Canabioidelor” – Prof. Univ. Dr. Ionel Mangalagiu,
Decan al Facultăţii de Chimie din Iaşi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖, Iaşi;
8. „Dermatogrifele – Importanţa studiului determinismului genetic în genetica medicală şi judiciară”
– Lect. Univ. Dr., Cristian Tudose, Facultatea de Biologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖,
Iaşi;
9. „Cercetarea locului faptei” – comisar Dan Panţiru, IPJ Iaşi;
10. „Poligraful” – Daniel Atasiei, Coordonator al Masterului de Criminalistică, Facultatea de Drept,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖, Iaşi;
11. „Expertiza criminalistică a operelor de artă” – Prof. Univ. Dr., Lucian Ionescu;
12. „Criminalitatea – Ştiinţa urmelor” – Cristina Filip, Şef Laborator de Criminalistică Iaşi;
13. „Particularităţi medico-legale în asfixiile mecanice” – Anton Knieling, Medic Primar Legist,
Institutul de Medicină Legală Iaşi;
14. „Metode de contrafacere a paşaportului românesc, model 2001” – Ion Cristinel Negru, Inspector
Principal al Instectoratului de Poliţie de Frontieră Iaşi;
15. „Portretul Robot” – Sergiu Maftei, Specialist Criminalist în cadrul Compartimentului
IMAGETRAK, Biroul de Investigaţii Tehnico-Ştiinţifice, IPJ Iaşi;
16. „Fotografia Judiciară” – Agent Şef Mihăiţă Dănceanu, specialist criminalist în cadrul Biroului de
Investigaţii Tehnico- Ştiinţifică a locului Faptei, IPJ Iaşi;
17. „Elemente de spretroscopie cu aplicaţii în criminalistică” – Lect. Univ. Dr., Valentin Pohora,
Facultatea de Fizică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖, Iaşi;

WORKSHOP-URI:
- Participaţii la workshop-ul intitulat „Luminolul‖ au avut oacazia să vadă concret modalitatea prin care
se descoperă sângele, datorită femonenului chemiluniscenţei. Această substanţă „salvatoare‖, folosită de
criminaliştii din filme a fost la dispoziţia participanţilor pentru a observa, în timp real, efectele ce le
produce. Acest workshop a avut loc în Laboratorul de Analize fizico-chimice din cadrul Centrului
CERNESIM, Laboratorul de Chimie Analitică al Facultăţii de Chimie, Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza‖ din Iaşi.
- Workshopul „Relevarea amprentelor latente‖ . Folosind diverste tipuri de pulbere, workshop-ul a avut
loc în Laboratorul de Spectroscopie al Facaultăţii de Fizică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza‖ din Iaşi
- Participanţii la workshop-ul „Poligraf‖ , au luat contact cu poligraful Laboratorului de Criminalistică al
Facultăţii de Drept, au fost informaţi cum funcţionează aparatul, gradul de acurateţe pe care acesta îl are
şi ce valoare probantă are testarea cu detectorul de minciuni. Acest workshop s-a desfăşurat în
Laboratorul de Criminalistică al Facultăţii de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖, Iaşi

i
- La workshop-ul „Comportament uman‖, participanţii şi-au însuşit anumite cunoştinţe privitoare la
analiza emoţiilor şi a faptelor propriu-zise efectuate de către persoanele din ancheta penală. Acest
woprkshop a avut loc în Amfiteatrul Mihai Emiescu din Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza‖, Iaşi
- La workshop-ul „Balistica şi Traseologia‖, participanţilor li s-a prezentat şi explicat despre urmele de
gloanţe, despre poziţia trăgătorului, în Laboratorul de Fizică de Plasmei al Facultăţii de Fizică,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖, Iaşi.
- Workshop-ul „Analiza FTIR – Fourier Transmission Infrared‖, a avut loc în Laboratorul de
Spectroscopie al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza‖ din Iaşi
- În cadrul workshop-ului „Tehnici de profiling‖, participanţii au aflat mai multe detalii despre tipologii
de agresori, victime, precum şi modalităţile de restrângere a suspecţilor, de la general la individual.
Workshop-ul a avut loc în Amfiteatrul Mihai Emiescu din Facultatea de Drept, Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza‖, Iaşi

Ştiinţa criminalistică în România nu are acelaşi statut, în ceea ce priveşte publicitatea şi accesibilitatea,
precum în celelalte state ale Uniunii Europene, deşi experţii criminalişti de pe planul naţional sunt printre cei
mai apreciaţi.
În ultimii ani, datorită numeroaselor producţii cinematografice, tinerii au început să îşi manifeste
interesul faţă de acest domeniu interdisciplinar, dorind să afle cât mai multe informaţii, să acumuleze cât mai
multe noţiuni despre ceea ce presupune munca unui criminalist şi cum pot ajunge să practice această
profesie. Nefiind promovată această ştiinţă, multe întrebări au rămas fără răspunsuri.
Diferenţele dintre ficţiune şi realitate, dintre ceea ce este prezentat în mediul televiziunii sub forma
serialelor cu foarte mare priză la public şi ceea ce se întâmplă în realitate sunt foarte mari, tocmai din aceste
motive considerăm ca fiind potrivită informarea tinerilor cu privire la tot ceea ce presupune activitatea de
criminalist.
Descrierea evenimentului
Grupul de iniţiativă al Masteranzilor de la Criminalistică a organizat în perioada 5-6 aprilie 2014
Conferinţa Internaţională de Criminalistică „Fii Criminalist! 2.0‖, aflată la a II-a ediţie.
Această conferinţă s-a derulat pe parcursul a două zile în Aula Magna, din cadrul Universităţii „Al. I.
Cuza‖ din Iaşi şi a venit în sprijinul celor interesaţi de acest domeniu interdisciplinar.
Scopul acestui eveniment a fost de a promova criminalistica sub toate formele ei şi de a educa publicul
larg în legătură cu aceasta.
În acest sens, cei 30 invitaţi au avut diverse prezentări legate atât de aspectele teoretice ale acestei ştiinţe
cât şi prezentări ale unor tehnici şi metode folosite de către specialişti în vederea informării publicului
participant, cu privire la complexitatea domeniului.
Promovarea ştiinţei Forensic s-a realizat prin susţinerea de prelegeri a invitaţilor noştri, atât cei din
România, cât şi cei din spaţiul european; profespori din mediul academic, persoane din Institutului Naţional
de Expertize Criminalistice, Institutului de Medicină Legală, Biroului de Combatere a Criminalităţii
Organizate, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, Poliţia de Frontieră; precum şi educarea publicului larg,
prezentându-le situaţia actuală, tehnicile şi echipamentele criminalistice şi posibilităţile reale care există în
acest domeniu.
Familiarizarea participanţilor cu domeniul criminalistic s-a axat pe corecta informare a acestora a
modului de efectuare a expertizelor, a mijloacelor din dotare, a posibilităţilor acestora de a oferi răspunsuri
cât mai clare, a justificării şi a găsirii tuturor explicaţiilor în care s-a săvârşit o infracţiune.
Cultura criminalisticii, în România, nu a fost promovată la adevăratul ei nivel, fiind pusă într-un con de
umbră datorită dificultăţilor întâmpinate pentru crearea unor structuri specializate de învăţământ. Fiind un
domeniu pluridisciplinar, la elaborarea şi susţinerea cursurilor este nevoie de o colaborare armonioasă între
mai multe facultăţi cu obiecte diferite, precum: Drept, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Medicină sau
Ştiinţe inginereşti.
Caracterul internaţional al conferinţei a fost dat atât de participarea unor speakeri din afara centrului
universitar ieşean dar şi prin posibilitatea participării persoanelor interesate din afara Iaşului. În acest sens,
evenimentul a fost promovat inclusiv pe diverse platforme online naţionale şi nu doar locale, asigurând o
vizibilitate ridicată a acestui eveniment la nivel naţional.

ii
iii
 CEA DE-A PATRA CONFERINŢĂ INTERNAŢIONALĂ DE CRIMINALISTICĂ

THE FOURTH INTERNATIONAL CONFERENCE ON FORENSIC SCIENCE

LA QUATRIEME CONFÉRENCE INTERNATIONALE SUR LA CRIMINALISTIQUE

Col. (r.) prof. Vasile LĂPĂDUŞI ,

Secretar general al Asociaţiei Criminaliştilor din România,
Redactor şef

Rezumat: În zilele de 14 şi 15 octombrie 2014 a avut loc la Centrul Cultural al Ministerului

Administraţiei şi Internelor cea de-a patra Conferinţă Internaţională de Criminalistică cu tema „Rolul
factorului uman în accidentele rutiere. Administrarea probaţiunii criminalistice şi medico-legale în cazul
acestor accidente”. Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Criminaliştilor din România, de Inspectoratul
General al Poliţiei Române (Institutul Naţional de Criminalistică şi Direcţia Poliţiei Rutiere) şi Institutul
Naţional de Medicină Legală Prof. dr. „Mina Minovici”.

Ca decan de vârstă al criminaliştilor şi în calitate de secretar general al Asociaţiei Criminaliştilor din

România, col.(r.) prof. Vasile Lăpăduşi a deschis lucrările conferinţei, salutând prezenţa celor 500 de participanţi
din ţară şi străinătate.
La începutul alocuţiunii sale, prof. Vasile Lăpăduşi a arătat că la sugestiile Uniunii Europene dezbaterile
le dedicăm problematicii referitoare la evenimentele rutiere, care de la o zi la alta capătă forme tot mai
impresionante, ocupând în sfera morbidităţii generale un loc din ce în ce mai mare.
De la primele accidente de circulaţie, în anul 1896, în Anglia, în prezent s-a ajuns la un flagel mondial.
În România a apărut mai târziu şi a crescut în ultimii 20 de ani. Dintr-o statistică rezultă că în S.U.A., în anul
1926, în urma accidentelor de circulaţie au murit 13000 de persoane şi 350.000 au fost rănite, cam 100 de
accidente pe zi. Creşterea în ritm intens a numărului de autovehicule, în paralel cu dezvoltarea mai lentă a reţelei
de drumuri, a dus la o popularitate tot mai densă a căilor rutiere. De asemenea, progresele ştiinţei şi tehnicii, au
contribuit la continua creştere a puterii maşinilor şi a vitezelor de circulaţie, mulţi dintre cetăţeni nu au înţeles că
nerespectarea unor norme şi reguli comune, reprezentate de normele de circulaţie, este dependentă însăşi viaţa
lor. De aici, decurge şi importanţa deosebită pe care o joacă, în prevenirea accidentelor rutiere, existenţa unor
reglementări precise şi judicioase, ca şi monitorizarea riguroasă a respectării lor. Studiile şi cercetările efectuate
în mai multe ţări ale lumii, inclusiv în România, au scos în evidenţă că factorii responsabili ai accidentelor de
circulaţie sunt complecşi: sociali, biologici, medicali, psihologici, tehnici şu juridici. O analiză riguroasă,
obiectivă, ştiinţifică a mecanismelor de producere a accidentelor de circulaţie trebuie să aibă drept scop găsirea
unor măsuri eficiente cu caracter profilactic. De fapt, acestea au fost şi unele dintre obiectivele stabilite de
organizatorii acestei conferinţe.
Un rol important în soluţionarea accidentelor de circulaţie îl au şi probele criminalistice şi medico-
legale. În cadrul acestei conferinţe vom reuşi să se facă un schimb de experienţă cu privire la metodele şi
tehnicile de investigare a accidentelor de circulaţie.
Salutăm participarea la lucrările conferinţei a următorilor:
1. Chestor de poliţie Dumitru Jianu- locţiitor al Inspectoratului General al Poliţiei Române;
2. Chestor de poliţie dr. Vasile Viorel-locţiitor al Inspectoratului General al Poliţiei Române,
vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România;
3. Colonel magistrat Vasile Doană- Director general adjunct al Direcţiei Generale Juridice a M.A.I.;
4. Prof. univ. dr. Dan Demengiu- Director al I.N.M.L.;
5. Prof. univ. dr. ing. Lidia Cristea-Preşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii
„Gheorghe Cristea‖;
6. Conf. univ. dr. Constantin Duvac-Preşedintele Asociaţiei Criminaliştilor din România;
7. Comisar şef Florin Brăcea-şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R.;
8. General maior magistrat (r.) Conf. univ. dr. Dan Voinea-Prim-vicepreşedinte al Asociaţiei
Criminaliştilor din România;

59
 9. Chestor de poliţie dr. Gabriel Ţîru-Directorul Institutului Naţional de Criminalistică din I.G.P.R.;
10. Prof. univ. dr. Tudorel Butoi-Vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România;
11. Conf. univ. dr. Adrian Iacob-Decanul Facultăţii de Poliţie din cadrul Academiei de Poliţie
„Alexandru Ioan Cuza‖;
12. Prof. univ. dr. Tudor Amza-Decanul Facultăţii de Drept Universitatea ―Hyperion‖ Bucureşti.
Salutăm, de asemenea, participarea la conferinţă şi a celorlalte cadre cu funcţii de răspundere
din cadrul instituţiilor statului de drept şi învăţământ superior, membri Consiliului Director al Asociaţiei
Criminaliştilor din România, membri ai Consiliului Ştiinţific al Revistei Române de Criminalistică, a
unor cadre şi specialişti din Institutul Naţional de Criminalistică şi Direcţia Poliţiei Rutiere din
Inspectoratele de Poliţie judeţene şi al Munincipiului Bucureşti, absolvenţi şi cursanţii Masteratului în
Criminalistică, studenţii de la Academia de Poliţie ―Alexandru Ioan Cuza‖ şi de la alte universităţi,
reprezentanţi ai mass-media.
De asemenea, suntem onoraţi să avem printre noi pe domnul conf. univ. dr. Gheorghe
Golubenco din Republica Moldova.
Vă prezentăm câteva activităţi desfăşurate de A.C.R., ca asociaţie de interes public, calitate
atribuită prin Hotărâre de Guvern:
● S-a continuat editarea Revistei Române de Criminalistică, care a împlinit 16 ani de apariţie, publicaţie
ce apare şi în limba engleză, find apreciat de cititori conţinutul acesteia.
Asociaţia, în parteneriat cu Institutul Naţional de Criminalistică şi cu unele instituţii de
învăţământ superior a organizat 20 de simpozioane şi conferinţe internaţionale pe diferite teme. În
cadrul acestora s-au prezentat comunicări cu rezultatele unor studii şi cercetări ştiinţifice efectuate, fiind
scoase în evidenţă o serie de noi metode şi tehnici criminalistice folosite în realizarea investigaţiilor. Au
ieşit în evidenţă rezultatele cercetărilor ştiinţifice efectuate de criminaliştii Institutului Naţional de
Criminalistică din I.G.P.R.
În acest an au mai avut loc următoarele manifestări:
● În luna mai a.c., Simpozionul „Juridica‖ cu tema: „Investigarea criminalistică a infracţiunilor comise
cu violenţă‖.
● Consfătuirea Grupului de lucru ENFSI Digital Image-au participat reprezentanţi din 25 de ţări
europene
● 18 septembrie 2014. Seminar profesional internaţional în domeniul tehnicii poligraf
● S-a continuat desfăşurarea activităţilor în cadrul Masteratului European în Criminalistică, organizat de
Asociaţia Criminaliştilor din România cu Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea‖,
în parteneriat cu Institutul Naţional de Criminalistică din I.G.P.R. Până în prezent au urmat şi absolvit
acest masterat 560 de studenţi.
Au prezentat alocuţiuni la deschidere domnii chestor de poliţie Dumitru Jianu şi prof. univ. dr.
Dan Demengiu care s-au referit la o serie de aspecte de interes în domeniul temei supuse dezbaterii în
cadrul manifestării şi s-au referit la sarcinile ce le revin, în raport cu atribuţiile legale pe care le au în
investigarea accidentelor rutiere.
Dintre comunicările de înaltă ţinută care au fost apreciate de participanţi au fost următoarele:
1. Modificările aduse de noua legislaţie penală în materia infracţiunilor privind regimul circulaţiei pe
drumurile publice-conf. univ. dr. Constantin Duvac, preşedintele Asociaţiei Criminaliştilor din
România.
2. Investigarea accidentelor de circulaţie ai căror autori au părăsit locul faptei-Chestor Vasile Viorel,
locţitor al Inspectoratului General al Poliţiei Române, vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din
România.
3. Factorul uman în etiologia accidentelor rutiere-general maior magistra(r.) conf. univ. dr. Dan Voinea,
prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România.
4. Noul volant cinetic al motoarelor cu combustie internă. Reconstituirea întregului din părţi componente
în cazul accidentelor rutiere-Prof. univ. ing. Mircea Fierbinţeanu, expert tehnic.
5. Importanţa expertizei criminalistice în cazul accidentelor rutiere-Prof. univ. dr. Tudor Amza-decanul
Facultăţii de Drept de la Universitatea ―Hyperion‖; Avocat Gheorghe Toma-Universitatea ―Hyperion‖.
6. Expertiza capacităţii de conducere auto a mijloacelor de probă neinvestigat în accidentele rutiere.
Modele traumatice tunatogeneratoare în accidentele rutiere-Prof. univ. dr. Cristian Stan I.N.M.L. şi
decanul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii ―Titu Maiorescu‖-Bucureşti.
7. Starea psihofiziologică a şoferului ca factor cauzator de accidente rutiere-Conf. univ. dr. Gheorghe
Golubenco-Universitatea Liberă Internaţională din Republica Moldova.
8. Raportul de expertiză în psihologie clinică judiciară-post accidente de circulaţie-Prof. univ. dr. Tudorel
Butoi, vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România.
9. Concluzii desprinse din contribuţia criminalisticii la investigarea accidentelor rutiere-chestor de poliţie
dr. Gabriel Ţîru-directorul Institutului Naţional de Criminalistică din I.G.P.R.

60
 10. Medierea în accidentele rutiere-prof. univ. dr. Lidia Cristea, preşedintele Consiliului de Administaţie al
Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte ―Gheorghe Cristea‖.
11. Aportul bazelor de date criminalistice la identificarea victimelor accidentelor de circulaţie-Comisar şef
de poliţie drd. Ionel Necula, şef serviciu în cadrul Institutului de Criminalistică din I.G.P.R.,
vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România.
12. Contribuţia chimiei judiciare în probaţiunea accidentelor rutiere-comisar şef de poliţie dr. ing. chimist
Stoian Maria Georgeta şef serviciu în cadrul Institutului de Criminalistică din I.G.P.R.
13. Estimarea vitezei autovehiculelor pe baza înregistrărilor video-Comisar şef de poliţie Iulian Valentin
Epure, şef serviciu în cadrul Institutului Naţional de Criminalistică.
14. Cercetarea locului faptei în cazul accidentelor rutiere-Comisar şef Ionel Bratu-şef birou Criminalistică
la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti.
15. Particularităţile în examinarea diagramei tehnograf, pentru stabilirea vitezei de deplasare a
autovehiculelor impliate în accidentele de circulaţie în momentul impactului-Comisar şef de poliţie dr.
Crişan Mucenic Lăzureanu, şef birou expertize din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Sibiu.
O concluzie principală care s-a desprins din cadrul dezbaterilor a fost aceea că evoluţia indicelui de
victimizare a populaţiei, ne obligă pe toţi factorii să găsim unele forme şi metode cât mai eficiente în vederea
stopării acestui flagel care a luat proporţii destul de mari.
Atăt în România, cât şi în alte ţări ale lumii, trebuie întreprinse măsuri pentru ameliorarea securităţii rutiere a
participanţilor la trafic şi adoptarea unor soluţii tehnice de organizare şi sistematizare a traficului rutier menite să
minimalizeze riscul de victimizare a populaţiei prin accidente de circulaţie concomitent cu înăsprirea sancţiunilor
pentru nerespectarea normelor rutiere nu şi-au demonstrat pe deplin eficienţa. Apreciind impactul negativ al
consecinţelor accidentelor de circulaţie asupra economiilor naţionale şi globale, trebuie să sporim importanţa
siguranţei rutiere şi atribuirea caracterului ―politica de stat‖.
Mai trebuie menţionat că în viitor trebuie îmbunătăţită intervenţia celor în cazul accidentelor rutiere.
Complexitatea şi diferenţierea de la caz la caz a cercetării la faţa locului în funcţie de particularităţiile ficărui caz
în parte impune o combinare flexibilă a metodelor, astfel să se obţină cele mai bune rezultate. Greutăţiile se
întâmplă pe timp de noapte.Locul faptei trebuie iluminat.În multe ţări ale lumii se folosesc sisteme de iluminat
perfecţioniste.
În ultimii ani în România s-au făcut eforturi impresionante în stoparea creşterii numărului de accidente.
Considerăm că ar fi necesare următoarele măsuri:
modificarea metodologiei de testare psihologică a persoanelor care doresc să urmeze o şcoală de şoferi;
● în cadrul pregătirii pentru a deveni conducător auto să se includă mai multe teme de prevenire a accidentelor;
● realizarea eficientă a evaluării medicale obligatorii, ţinându-se seama de vârsta solicitantului;
● crearea unui sistem special de semnalare a cazurilor şoferilor indisciplinaţi în trafic;
● mijloacele tehnice necesare laboratoarelor criminalistice şi laboratoarelor private;
● mass-media poate şi trebuie să îşi asume rolul de partener de nădejde în sensibilizarea factorilor politici,
sociale, economici, dar şi a publicului larg, în schimbarea opticii asupra importanţei programelor profilactice în
general şi a profilaxiei accidentelor rutiere.
Urmează să publicăm comunicările în Revista Română de Criminalistică şi să tipărim un volum cu
aceste comunicări.

Sponsorii Conferinţei au fost următorii, cărora le aducem respectuoase mulţumiri

Persoane juridice:

1. S.C. Seroni Trans S.R.L.;

2. Fondul Român de Garantarea Creditelor;
3. S.C. Litlle Star Impex S.R.L.;
4. S.C. Tweety Comercial S.R.L.;
5. S.C. Chronos S.R.L.;

Persoane fizice:

61
 1. Col.(r.) conf. univ. dr. Constantin Duvac, preşedintele Asociaţiei Criminaliştilor din România;
2. General maior magistrat (r.) conf. univ. dr. Dan Voinea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei
Criminaliştilor din România;
3. Dr. Titus Duţă;
4. Comisar şef Aurelian Neacşu;
5. Comisar şef Beşe Livia Daniela;
6. Comisar şef Simion Romeo;
7. Biro Leonida Lucian;
8. Col.(r.) prof. Vasile Lăpăduşi;
9. Comisar şef Marin Constantin;
10. Comisar şef Crihan Marius;
11. Comisar şef Alexandru Câmpean;
12. Comisar şef Musledin Sinan;
13. Economist Costică Tănase.

Servicii de Criminalistică:

Serviciul de Criminalistică din cadrul D.G.P.M.B.;

Serviciul de Criminalistică din I.P.J. Botoşani;
Serviciul de Criminalistică din I.P.J. Cluj;
Serviciul de Criminalistică din I.P.J. Dâmboviţa;
Serviciul de Criminalistică din I.P.J. Sălaj;
Serviciul de Criminalistică din I.P.J. Constanţa;
Serviciul de Criminalistică din I.P.J. Tulcea;
Serviciul de Criminalistică din I.P.J. Ilfov.

62
 Operator de prelucrare a datelor de interes personal 27080 Nr.2047/05.07.2014

REFERITOR LA ACCIDENTELE DE CIRCULAŢIE

ON ROAD TRAFFIC ACCIDENTS

SUR LES ACCIDENTS DE LA ROUTE

APEL - ÎNDEMN
ADRESAT MINISTERELOR – ÎN CALITATE DE MEMBRE A CISR (CONSILIUL INTERMINISTERIAL
DE SIGURANȚĂ RUTIERĂ) –
ȘI AUTORITĂȚILOR PUBLICE CENTRALE ȘI LOCALE

Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie din România- AVAC Romania,

Prin Președinte Ștefan RĂCĂȘAN

Asociația Victimelor Acidentelor de Circulație (A.V.A.C.) este o organizație neguvernamentală, apolitică

și non-profit care-și propune să contribuie împreună cu instituțiile statului și cu societatea civilă la prevenirea și
micșorarea accidentelor de circulație, identificarea și înlăturarea cauzelor producerii lor, precum și la diminuarea
efectelor acestora și îmbunătățirea legislației în vederea reducerii numărului victimelor și limitării consecințelor
evenimentelor rutiere.
A.V.A.C este alcătuită, pe de o parte, din victime ale accidentelor rutiere aflate în dificultate ca urmare a
suferințelor pricinuite de evenimentele în care au fost implicate și, pe de altă parte, din specialiști în domeniu –
din diverse sfere de activitate - care pot contribui la realizarea obiectivelor menționate anterior. Prin natura
obiectivelor și scopurilor asociației, ne propunem să fim o structură aflată mereu în sprijinul victimelor
accidentelor de circulație și a familiilor acestora, cât mai ales o alternativă pertinentă la instituțiile statului în
domeniul prevenției și educației rutiere, situându-ne acolo unde, din varii motive, măsurile stabilite și aplicarea
normelor nu dau rezultatele scontate.
În evaluarea situației actuale a victimelor accidentelor de circulație, A.V.A.C. – România a plecat de la
prevederile constituționale referitoare la drepturile și libertățile fundamentale, portivit cărora ―cetățenii
beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute în
acestea‖ iar la art. 22 precizează: ―Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei
sunt garantate‖.
Prin urmare, acestor drepturi subiective absolute le corespunde, în primul rând, obligația generală de a nu
li se aduce atingere, iar pe de altă parte acestea constituie drepturi opozabile tuturor (erga ommnes), toate
celelalte subiecte având obligația de a nu le încălca.
Analizând statisticile actuale, putem trage concluzia că situația victimelor accidentelor de circulație este
îngrijorătoare. Iată o scurtă prezentare generală:
- zilnic pe șoselele României mor circa 5 - 6 persoane, 20 - 25 sunt grav rănite, aproximativ 70 sunt
rănite ușor și / sau au pagube materiale însemnate;
- 2% din PIB-ul României este cheltuit cu victimele accidentelor de circulație;
- România s-a angajat în fața comunității europene să reducă la jumătate numărul accidentelor rutiere în
perioada 2010 – 2020, această perioadă fiind declarată pe plan mondial ―Deceniul siguranței rutiere‖ la
propunerea asociației noastre;
- în perioada 2010 – 2014, România nu a înregistrat progrese semnificative în domeniul siguranței rutiere,
reducând cu numai 3 - 9 % numărul accidentelor de circulație;
- situația este extrem de îngrijorătoare, atât pentru familiile victimelor, cât și pentru societate, care
suportă cheltuieli enorme;

63
 - 80% din numărul accidentelor de circulație se produc în mediul urban, iar 60% se datorează traversărilor
neregulamentare;
- instanțele de judecată sunt încărcate cu un volum foarte mare de muncă pe problematica în domeniu;
- companiile de asigurări fac față din ce în ce mai greu obigațiilor către asigurați, victime ale accidentelor
de circulație, plățile pentru despăgubiri fiind mai mereu eșalonate și făcute cu mari întârzieri;
- spitalele care acordă îngrijiri victimelor fac eforturi substanțiale spre a diminua traumele fizice și
psihice; serviciile oferite sunt situate de cele mai multe ori sub nivelul cerințelor unui stat membru al Uniunii
Europene.
Se știe că suferința victimelor accidentelor de circulație este de mai multe feluri:
- Pentru dreptate - nimănui nu-i este permis să ia viața altei persoane, să-i pricinuiască vătămari
corporale grave, protecția acesteia este garantată de statul român prin Constituție, Codul Penal, Codul Civil,
Legea Asigurărilor, Codul Rutier;
- Pentru încălcarea dreptății - cu alte cuvinte, toate subiectele care cu intenție sau din culpă produc un
accident de circulație, o fac prin încălcarea unei norme a regimului de circulație, în contextul în care toți
participanții la traficul rutier sunt obligați să cunoască și să respecte regulile de circulație. În acest sens, datorită
faptului că această prevedere a fost scoasă în mod nedrept din Codul Rutier, A.V.A.C. România insistă pentru
reintroducerea de îndată în economia textului de lege, în cadrul art. 75 lit. d) din definiția accidentului de
circulație. Desigur, recunoaștem dreptul la creșterea mobilității, dar nu în detrimentul dreptului la viață și
integritate fizică și psihică;
- Pentru pierderea de vieți omenești sau a integrității fizice și psihice - știut fiind faptul că în jurul
fiecărei victime a unui accident rutier, suferă aproximativ 70 persoane, pe de o parte, iar pe de altă parte, de
prejudiciile suferite de statul român de aproximativ 2 % din PIB-ul României, sunt enorme.
Apreciem că toate cele de mai sus au constituit elemente de bază în elaborarea Rezoluției CE 6-103/2009,
în virtutea căreia despăgubirile acordate (prin sentințele judecătorești) de către companiile de asigurări victimelor
accidentelor de circulație trebiue să fie îndreptate spre valoarea maximă, adică spre 5 milioane de Euro.
La toate aceste considerente mai amintim un fapt esențial, și anume că o mare parte dintre victimele
accidentelor de circulație au sănătatea prejudiciată pentru tot restul vieții, aeștia ramânând cu infirmități
permanente, sau cu traume fizice și psihice majore.
În acest context, în limita prerogativelor pe care legea le recunoaște pentru subiecții de drept -victime ale
accidentelor de circulație - aceștia beneficiază de dreptul de a fi despăgubiți pentru prejudiciile suferite și
totodată au dreptul la un tratament și o conduită corespunzătoare din partera autorităților, de a face tot ce este
legal posibil, în regim de urgență, pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, fără a mai fi necesară recurgerea la
concursul forței de constrângere a statului, dacă dreptul este nesocotit sau încălcat. Din păcate, lucrurile nu stau
de loc așa.
În prezent, pe lângă suferințele mai sus arătate, victimele accidentelor de circulație sunt supuse și altor
nedreptăți. Nedreptăți pricinuite de intrarea în vigoare a noului Cod Penal, în virtutea căruia victimele
accidentelor de circulație beneficiază de dreptul la despăgubire în cadrul procesului penal, numai dacă victima
beneficiază de mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale.
Și ca paharul amarului să fie și mai plin, cei care nu ajung la 90 zile de îngrijiri medicale sunt obligați să
plătească o taxă de timbru, potrivit noului Cod Fiscal, în valoare de 10% din cuantumul despăgubirilor solicitate.
Pe cale de consecință, ne întrebăm firesc: cum este garantat dreptul la viață, integritate fizică și psihică, numai în
condițiile în care depășești un număr însemnat de zile de îngrijiri medicale și plătești o taxă de timbru?
Ambele normative, în aprecierea A.V.A.C. România, sunt în afara cadrului constituțional, iar în acest
context am făcut demersurile oficiale către autoritățile competente ale statului spre a îndrepta aceste încălcări
flagrante ale drepturilor și libertăților victimelor accidentelor de circulație, primind asigurări că propunerile
noastre au fost reținute, iar la o nouă modificare se va ține cont de ele.
Domnilor responsabili cu viața noastră! Rețineți că: ―Viața are prioritate!‖. Iar victimele accidentelor de
circulație nu pot aștepta la nesfârșit până când reprezentanții aleși/numiți ai statului se milostivesc a se reuni și
discuta o problematică de viață și moarte, o problemă cu profunde semnificații economico-sociale ce nu suferă
amânare!
Pe lângă traumele fizice și psihice, victimele accidentelor de circulație mai sunt supuse unor complexe
împrejurări cărora și o persoană avizată și bine pregatită din punct de vedere juridic nu le-ar face față cu ușurință.
Astfel, victimele ar trebui să cunoască foarte bine prevederile Constituției referitoare la drepturile și libertățile
fundamentale, Codul Penal și Procesual Penal referitoare la vătămările corporale grave, Codul Civil, Legea
Asigurărilor și Dispozițiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor cu privire la drepturile și obligațiile
victimelor în domeniu, Legea Sănătății sub multiplele sale domenii, la care se adaugă obligațiile structurilor
abilitate de a evalua într-un timp rezonabil și echitabil drepturile părților implicate într-un accident rutier.

64
 Ei bine, victima se găsește de cele mai multe ori într-un spital, țintuit la pat, conexat la aparate, în stare de
conștiență sau inconștiență cu multiple probleme generate de accident: lipsa banilor, grija față de sănătatea
proprie, relațiile cu sistemul medical, obligațiile familiale și sociale etc., pe când autorul accidentului, dacă nu
este arestat pe loc, beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar sub acest beneficiu acționează pe lângă organele
abilitate, căutând o soluție de exonerare a răspunderii. Acesta, fiind în libertate de mișcare, potent, interesat și de
cele mai multe ori eficient, reușește să învingă sistemul în detrimentul victimei, imobilizată pe un pat de spital,
neștiind ce se întâmplă, care doar la final va constata că a fost lipsită de dreptul de a beneficia de o justă și
echitabilă despăgubire, în raport cu suferințele îndurate.
Ba mai mult, împotriva unora care nu-și cunosc drepturile, nu sunt îndrumați sau nu beneficiază de o
reprezentare juridică, companiile de asigurări se îndreaptă împotriva lor pentru recuperarea daunelor produse
prin accident!
Iar de aici mai tragem o concluzie amară. La cererea companiei de asigurări, organele de poliție rutieră
competente le eliberează documente din care reiese cine se face vinovat de producerea accidentului, pe când
persoanele vătămate nu beneficiază de asemenea tratament / servicii, producându-se o gravă și nemeritată
discriminare în favoarea asiguratorilor. Evident, cu consecințele de rigoare în defavoarea victimelor.
Dacă ar fi să enumerăm toate consecințele negative puse pe seama victimelor, nici nu mai reușim să le
ținem seama. Însă există persoane care, fie sosesc la fața locului accidentului, fie au responsabilități pentru
cercetarea la fața locului sau descarcerare, fie funcționari din unități de primiri urgențe, ce ―sar în sprijinul
victimelor‖, orientându-i spre ‖entități potente și interesate‖ să le cumpere drepturile litigioase și care, în final, se
pun în locul victimei, îi reprezintă, nu mai au nici un fel de responsabilitate față de terți și în mod dezinvolt
beneficiază de o justă despăgubire! Nu-i așa că victimele nu beneficiază de o justă protecție din partea
autorităților statului, iar sintagma ―dreptul la viață și integritate este garantat‖ sună fals și dureros de nedrept?
Ei bine, ce-i de făcut? Cum putem stăvili numărul încă foarte mare al accidentelor, al victmelor, al
consecințelor pentru familiile acestora și societate?
Noi nu spunem că suntem deținătorii adevărului absolut, al soluțiilor miraculoase, dar credem cu tărie că
este momentul ca unele prevederi legale déjà existente să fie respectate cu sfințenie de către toți cei responsabili,
nominalizați în conținutul actelor normative:
Ne referim aici la elaborarea Strategiei Naționale de Siguranță Rutieră și a Planului Unic de Acțiuni
Prioritare de punere în aplicare a Strategiei de către C.I.S.R. (Consiliul Interministerial de Siguranță Rutieră).
Vezi Codul Rutier, art. 127 coroborat cu HG 437/1995.
Alte state componente UE, precum Suedia, Franța, Luxemburg, Estonia și altele, în baza strategiei, au
redus până în prezent numărul accidentelor de circulație cu mai mult de jumătate, îndeplinindu-și angajamentul
față de UE. Noi NU. Nu putem! Nu vrem! Nu ne pasă! Deși, demersuri spre atenționarea responsabililior am
făcut. Parcă suntem blestemați! Prin inacțiune, nepăsare și indiferență stăm și facem statistici nemiloase,
cutremurătoare și în detrimentul nostru, al tuturor.
Același act normativ - Codul Rutier - prevede la art. 129 (1) popularizarea regulilor de circulație în
rândul tuturor persoanelor care folosesc drumurile publice, iar în unitățile de învățământ preșcolar, primar și
gimnazial, M.A.I. obligatoriu desfășoară cel puțin o oră de educație rutieră pe săptămână, pe parcursul
anului școlar. Deziderat neîndeplinit, cu consecințe dintre cele mai nefaste. De ce? Poate factorii responsabili
se vor sesiza și vor lua măsurile ce se impun. Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație apreciază că lipsa
de educație rutieră este o cauză principală a accidentelor de circulație.
Cu toții suntem, într-un fel sau altul, participanți la traficul rutier, însă numai posesorii de premise de
conducere au fost obligați să învețe, să susțină și, după caz, să ia examenul pentru permisul de conducere, și ne
referim aici la cei aproximativ 6,5 milioane de posesori de premise. Dar ceilalți participanți la trafic, până la
aproximativ 20 milioane, nu au nici o formă de pregătire, de educație rutieră, deși asa cum rezultă din cele de
mai sus, cineva este responsabil de această neîndeplinire. Simpla trimitere la principiul de drept, potrivit căruia
necunoașterea legii nu te absolvă de responsabilitate, nu este nici pe departe de ajuns, în opinia noastră. Trebuie
să existe manuale de educație rutieră, trebuie să fie profesori care să țină orele de educație în norma prevazută de
lege. Astfel, în timp, cu toții vom fi educați, vom cunoaște normele de circulație, vom ști să avem un
comportament adecvat în calitate de participanți la traficul rutier, vom avea mai puține victime ale accidentelor
de circulație și, nu în ultimul rând, ne vom ține promisiunile față de Comunitatea Europeană, dovedind că
suntem un membru serios al acesteia, câștigând credibilitate.
Din statisticile existente privind cauzele accidentelor de circulație reiese că aproximativ 80% din
accidente se produc în mediul urban, iar 60% au ca principală cauză traversările neregulamentare. Ei bine, în
contextul pretinsei crize economico-financiare, având ca efect reducerea efectivelor de poliție (ne referim aici la
Poliția Rutieră), Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație militează pentru respectarea competențelor
Polițiilor Locale prevazute la art.7 lit. J din Legea nr.155/2010 respectiv de a constata si aplica sanctiuni pentru

65
incalcarea normelor rutiere de catre pietoni, biciclisti, conducatori de mopede si vehicule cu tractiune animala. ca
o măsură absolut necesară și firească în vederea reducerii accidentelor, a contribuției la formarea unei atitudini
responsabile și civilizate a participanților la traficul rutier.
Stimați conducători ai instituțiilor de stat, membrii ai C.I.S.R. (Consiliului Interministerial de Siguranță
Rutieră), prin prezenta nădăjduim că ați primit un minimum de informații, extrem de îngrijorătoare în opinia
noastră, care să vă determine să analizați cu mare responsabilitate atribuțiile ce vă revin din HG437/1995, ale
OUG 195/2002 art. 124-129, angajamentul României de a reduce numărul accidentelor de circulație cu 50%
până în anul 2020, și să ne conjugăm eforturile spre respectarea legalității, eficientizarea măsurilor pe linia
siguranței rutiere, reducerea consecințelor pentru familiile victimelor, cât și pentru societate.

66
 ROLUL FACTORULUI UMAN ÎN PRODUCEREA ACCIDENTELOR RUTIERE

THE HUMAN FACTOR ROLE IN ROAD ACCIDENTS

LE RÔLE DU FACTEUR HUMAIN DANS LES ACCIDENTS DE LA ROUTE

Comisar de poliție Gianina Anemona RADU –

lector univ. dr. – Academia de Poliție „Al. I. Cuza”
Inspector de poliție Nicolae Liviu IONICĂ –
specialist criminalist – Institutul Național de Criminalistică

„Cel mai sigur dispozitiv de siguranță al unei mașini este o oglindă retrovizoare cu un polițist în ea”1

Rezumat: Creșterea alarmantă a accidentelor de circulație pe căile publice îmbracă aspecte

caracteristice care tind să imprime amprenta patologiei specifice vieții moderne a acestui început de secol și de
mileniu, al tehnicii și vitezei.
Articolul de față reprezintă un semnal de alarmă asupra impactului pe care îl au, la nivel global,
accidentele rutiere, a căror cauză principală o reprezintă factorul uman. Individul este cel care are capacitatea
de a controla cel puțin majoritatea aspectelor ce țin de siguranța participanților la trafic, a autovehiculului și,
implicit siguranța rutieră. Se poate aprecia că nu există accidente de automobile, ci de automobiliști.
Cuvinte cheie: factor uman, conducător auto, accidente rutiere, conduită preventivă, siguranță rutieră,
norme rutiere, vigilență, evaluare psihologică.

Abstract: The alarming increase of accidents on public roads dress characteristic aspects that tend to
impart specific pathology of modern life mark the beginning of this century and millennium of technique and
speed.
This article comes as a warning on the global impact of road accidents that have as a main cause the
human factor. The individual is the one who has the ability to control most of the aspects related to the safety of
traffic participants, vehicle and thus road safety. It can be appreciated that there are no car accidents, but driver
related accidents.
Key words: human factor, driver, traffic accidents, preventive conduct, road safety, road rules,
vigilance, psychological evaluation.

În faţa unui număr tot mai ridicat de victime rutiere, fenomenul siguranţei auto preocupă astăzi tot mai
mult. Explicaţia constă în dorinţa de a îmbunătăţi pe cât posibil actualul concept al siguranţei auto, dar şi de a se
diferenţia prin imaginarea unor sisteme şi echipamente performante. Şi dacă, într-o vreme, când trecerea timpului
nu conta atât de mult ca astăzi, caracteristica principală a unui vehicul era doar să te ducă dintr-o parte în alta, în
secolul vitezei și al performanțelor tehnologice, vehiculului i s-au adăugat caracteristici noi: creşterea
capacităților de deplasare, a performanțelor automobilistice, îmbunătăţirea aerodinamicii și a condițiilor de
transport, economia de carburant, etc.
Creșterea alarmantă a accidentelor de circulație pe căile publice îmbracă aspecte caracteristice care tind
să imprime amprenta patologiei specifice vieții moderne a acestui început de secol și de mileniu, al tehnicii și
vitezei.
Persoana de la volan este alta decât cea din familie sau din societate. În general, educația, cultura,
mediul familial și social imprimă individului un anumit comportament, un anumit „pattern‖ care ascunde
defectele caracteriale și temperamentale. Același individ care în societate și în familie apare ponderat, conciliant,
cu tact și întelegere, la volan – împrumutând ceva din forța și viteza mașinii – poate deveni impulsiv, agresiv. Pe
de altă parte, conducerea unui vehicul constituie un factor de stres, de tensiune psihică, iar nu întotdeauna de
relaxare.
Conducerea auto necesită integritate psihică, inteligență, atenție, voință, judecată corectă. După
statisticile moderne din diferite țări, factorul uman, considerat ca predominant în cadrul sistemului om–vehicul–

1
Dudley Moore

67
stradă, este răspunzător de producerea a aproximativ 80% din totalul accidentelor de circulație, ceea ce ne
determină să apreciem că nu există accidente de automobile, ci de automobiliști.
Celelalte componente ale sistemului acționează tot prin intermediul factorului uman cu ipostazele sale
active de conducător auto, pieton, biciclist, etc. Numai calitatea de ocupant al unui vehicul îi conferă o postură de
victimă pasivă „întamplătoare‖, întrucât suportă un efect indus de o forță la declanșarea căreia nu are niciun
coeficient de participare.
O formă specifică de activitate, conducerea auto este caracterizată, din punct de vedere obiectiv, prin
existența unei arii determinate de sarcini ce se cer a fi rezolvate la un anumit nivel de eficiență, iar din punct de
vedere subiectiv, prin investigarea unui anumit cuantum de disponibilități și capacități pentru atingerea
obiectivului propus. Conducătorul auto se confruntă, rând pe rând, cu necesitatea frânării bruște, a reducerii
vitezei la limitele preîntâmpinării oricărui accident, a schimbării direcției (viraje), a depășirii altor vehicule, a
acordării priorității, a parcării în locuri diferite, a adaptării stilului de conducere la particularitățile rutei,
localității, la condițiile meteorologice, la propria stare psiho-fiziologică (odihnit – obosit, relaxat – tensionat); el
trebuie să stăpânească și să respecte, în plus un întreg cod de reguli și norme care reglementează circulația
autovehiculelor pe drumurile publice. Din cauza multitudinii de factori perturbatori posibili, conducerea auto
implică o doză relativ înaltă de risc, ceea ce amplifică și mai mult semnificația variabilelor psihofiziologice ale
persoanei la volan. Ca urmare a intensificării traficului responsabilitatea conducătorului auto a sporit și mai mult.
În prezent, în toate țările lumii, se manifestă exigențe mai severe pentru conducătorii auto - decat un 10 – 15 ani
în urmă.
Din punct de vedere psihologic, există o anumită limită valorică pentru fiecare proces și funcție
solicitate în conducerea auto, sub care o persoană trebuie considerată inaptă pentru o astfel de activitate. Rostul
examinării psihologice este acela de a preveni pătrunderea în sfera profesiei sau activității respective a unor astfel
de persoane. Psihologia conducătorului auto se referă la structurile instrumentale relaționate cu un anumit câmp
de sarcini cărora acesta trebuie să le facă față. În structura stilului de conducere intră două elemente
psihocomportamentale: spiritul de prudență și curajul. Spiritul de prudență reclamă menținerea în stare de veghe
și funcționare a mecanismelor de autocontrol inhibitor, în vederea preîntâmpinării situațiilor critice; curajul
presupune activarea mecanismelor autocontrolului declanșator pentru depășirea eventualelor situații critice.
Conducerea auto este perfectabilă în timp prin exercițiu. Psihologia conducătorului auto se referă la competența
tehnico-profesională dată de nivelul de elaborare și consolidare a priceperilor și deprinderilor necesare stăpânirii
vehiculului și la competența psiho-socială care rezidă în capacitatea de a-și coordona și adapta conduita
individuală la regulile și particularitățile traficului.
La baza conducerii corecte a autovehiculului stă o gamă largă de semnale, care furnizează informații cu
semnificație diferită. În detectarea și recepționarea acestor semnale sunt antrenate aproape toate aparatele
senzoriale ale omului: vizual, auditiv, tactil-kinestezic, olfactiv. După natura surselor de la care provin, semnalele
cu care are de-a face conducătorul auto se pot împărți în 3 categorii : a. Semnale de la autovehicul, b. Semnale de
la rută și ambianță, c. Semnalele de la obiectele aflate în trafic. Din punct de vedere psihologic, se cere ca toate
acestea să fie detectate, înregistrate și identificate în timp util.
Accidentele survin, în general, la persoanele care au mai avut accidente. Această predispozitie la
accidente implică existența unor factori înnăscuți și nemodificabili. Tot așa cum densitatea mai mare de
informații adresate conducătorului auto provoacă neajunsuri în circulație, situația inversă, aceea a parcurgerii
unor trasee lungi în afara centrelor aglomerate devine și ea dăunătoare. O serie de statistici indică faptul că riscul
de accidente se dublează după parcurgerea unei distanțe de 400 km. S-a constatat că vigilența scade noaptea și
conducerea în oraș solicită mai mult atenția și că pauzele în timpul conducerii sunt foarte benefice. După opt ore
de conducere numărul accidentelor începe să crească ușor și după zece ore numărul acestora crește brusc.
Cafeina poate ţine şoferul alert şi treaz dar efectul său scade rapid şi poate induce şi anumite post-efecte
indezirabile, legate de această scădere rapidă ducând la ingerarea în mod repetitiv a unei cantităţi mai mult sau
mai puţin importante. Între 200 şi 400 mg (2 la 4 căni) de cafeină pot induce anxietate, nelinişte şi chiar
rigiditate.
Medicamentele luate în mod abuziv pot exercita o influenţă negativă asupra comportamentului
conducătorului auto care obişnuieşte să le folosească înainte de a intra în traficul rutier. Oamenii de ştiinţă
apreciază că există circa o mie de medicamente care exercită o influenţă nocivă asupra omului de la volan. După
opinia specialiştilor, principalele grupe de medicamente care influenţează negativ funcţiile organismului în
timpul când se află în deplasare rutieră sunt: sedativele, tranchilizantele, neurolepticele, antisepticele,
microrelaxantele, analgezicele. Medicamentele care fac parte din grupele menţionate exercită efecte negative
asupra unuia sau asupra mai multor organe, afectând funcţionarea lor normală. Tranchilizantele au fost
incriminate adesea în accidente rutiere. Ele pot genera somnolenţă, astenie fizică, incapacitate de concentrare,
diminuarea performanţelor şi a randamentului psihic şi fizic, tulburări ale coordonării mişcărilor voluntare,
influenţează rapiditatea reacţiilor reflexe, reduc precizia şi atenţia.

68
 Apetitul pentru risc şi spiritul competitiv proiectate pe fondul lipsei de experienţă şi de previziune
constituie principalele cauze generatoare de accidente rutiere, îndeosebi la şoferii mai tineri, care. În plus
manifestă tendinţa vitezei şi ignorarea normelor rutiere ca efect al teribilismului. Dinamica trăirilor emoţionale
depinde şi de tipologia afectivă a persoanei. Fiecare individ se caracterizează printr-o anumită reactivitate
emoţională primară sau constituţională care se întinde între două praguri: unul inferior, altul superior. Valorile
pragului sunt individualizate, de aceea s-a adoptat scala de reactivitate emoţională cu trei trepte: hipoemotiv,
normoemotiv, hiperemotiv.
„Condusul unei mașini este o formă spectaculoasă de amnezie. Dintr-o dată descoperi totul, dintr-o dată
uiți totul‖2.
Este evident că indivizii manifestă diferite comportamente atunci când conduc şi, mai ales, când sunt
implicaţi în accidente. Aceste diferenţe par a fi legate în variate modalităţi de caracteristicile fizice, mentale,
sociale şi de mediu ale şoferului.
Este, de asemenea, cunoscut faptul că o arie largă de variabile situaţionale care sunt toate prea comune
traiului nostru zilnic, cum ar fi oboseala, consumul de droguri, alcool sau o anumită medicaţie; starea de
somnolenţă şi alterările de comportament tranzitorii cum ar fi stresul sau anxietatea au o influenţă negativă
asupra şofatului. Reacţiile emoţionale cuprind o serie de răspunsuri care includ reacţii primare ca mânia şi frica,
expresii universale ca râsul şi plânsul, reacţii automate ale corpului precum înroşirea şi piloerecţia, şi stări de
dispoziţie precum fericirea şi tristeţea. Când o reacţie emoţională are loc, sunt observate schimbări în trei tipuri
diferite de canale ale expresiei emoţionale: (a) la un nivel subiectiv-experenţial (sentimente de fericire, tristete,
mânie, etc.); (b) la un nivel corporal sau fiziologic, organic (modificări ale ritmului cardiac sau respirator,
creşterea transpiraţiei, modificări ale tensiunii musculare, etc); şi (c) la un nivel observational-motor (zâmbetul,
plânsetul, expresii faciale de frică sau mânie, etc.). Pe scurt, când vorbim despre reactii emoţionale, ne referim la
trei tipuri diferite de a exprima acelaşi fenomen, pe care Lang (1968) le-a numit: răspunsuri cognitive, fiziologice
şi motorii.
Motive generatoare de tensiune perturbatoare în conducerea auto: căutarea unei surse de senzaţii tari,
tendinţa de autodepăşire, nevoia de valorizare a Eu-lui, nevoia de comparare a fricii, nevoia de competiţie.
Decizia tactică de a conduce cu viteză ridicată şi de a depăşi frecvent nu creşte numai riscul
accidentelor, ci şi poluarea mediului. Capacitatea de a controla viteza şi direcţia vehiculului afectează, de
asemenea, siguranţa în trafic.
Conduita preventivă reprezintă manifestarea voinţei omului de a nu ajunge la săvârşirea de accidente,
conjugată cu respectarea strictă a tuturor normelor circulaţiei rutiere, iar conducerea preventivă desemnează
comportamentul corect, fără greşeală al conducătorilor de vehicule care urmăresc să evite orice accident de
circulaţie. Ceea ce le diferenţiază este doar sfera lor de cuprindere. Astfel, conducerea preventivă se limitează
numai la conducătorul auto, pe când conduita preventivă înglobează toate categoriile de participanţi la trafic, de
la cnducători de vehicule şi autovehicule, la pietoni. De asemenea, conducerea preventivă vizează doar perioada
când omul se află la volan, pe când conduita preventivă îşi extinde sfera şi asupra perioadei dinaintea plecării la
drum, pregătirea pentru drum, asigurarea rezervelor, alegerea itinerarului, fixarea sau stabilirea etapelor de mers
etc. şi chiar asupra intervalului de după ajungerea la destinaţie. În plus, conducerea preventivă are în perimetrul
ei numai un gen de activitatea, conducerea peventivă cu atenţie şi corect ăa vehiculului sau autovehiculului, pe
când conduia preventivă presupune formarea unei atitudini bazate pe conceptul de prevenire a evenimentelor
rutiere. În final, atât conduita, cât şi conducerea preventivă urmăresc acelaşi scop: prevenirea accidentelor de
circulaţie. Una din aceste condiţii care reprezintă şi o componentă a conduitei preventive o constituie „pregătirea
pentru drum‖.
Pregătirea pentru drum vizează atât starea omului, conducătorului de vehicul, cât şi cea a maşinii.
Conducătorul de vehicul trebuie să fie sănătos. Un om suferind de diferite afecţiuni poate deveni oricând un
pericol pentru circulaţie. O altă condiţie obligatorie cuprinsă în cadrul pregătirilor pentru drum, se referă la
necesitatea ca cel care urmează să plece la drum să fie bine odihnit, să nu fie sub influenţa băuturilor alcoolice ori
a unor stări negative. Nu trebuie să se uite nici o clipă faptul că oboseala determină, în mod obiectiv, micşorarea
vitezei de reacţie, scindarea concentrării asupra traficului, drumului şi semnalizării rutiere. La fel de dăunătoare
conducerii sunt şi situaţiile când conducătorul auto se urcă la volan sub influenţa unor stări sufleteşti negative,
pricinuite de diverse probleme personale nesoluţionate corespunzător.
România continuă să figureze pe locuri fruntaşe în statisticile Uniunii Europene în ceea ce priveşte
numărul accidentelor rutiere grave, care antrenează pierderi sociale şi economice inestimabile. Obiectivul
Comisiei Europene, de a reduce la jumătate până în 2020, numărul victimelor de pe şoselele UE determină, în
toate ţările europene, eforturi conjugate ale Poliţiei Rutiere, legiuitorilor, reprezentanţilor societăţii civile şi, nu în
ultimul rând, ale cercetătorilor, cu scopul declarat de a diminua insecuritatea rutieră. Psihologii se implică
puternic în acest tip de cercetări deoarece, în întreaga lume, factorul uman este responsabil pentru 80–90% din
accidentele de pe drumurile publice.

2
Jean Baudrillard

69
 Strategia Naţională de Siguranţă Rutieră plasează în centrul atenţiei sale, după modelul european,
participantul la trafic, care este considerat principala verigă în lanţul realizării siguranţei rutiere. Din acest
document rezultă faptul că eficacitatea tuturor componentelor politicii de siguranţă rutieră depinde în cele din
urmă de comportamentul participanţilor la trafic.
Eforturile statelor europene în domeniul educaţiei rutiere se axează pe ideea unei educaţii continue de-a
lungul întregii vieţi, nivelurile succesive de formare a abilităţilor şi competenţelor rutiere fiind integrate în cadrul
unei strategii coerente de educaţie rutieră.
Educaţia începe din perioada preşcolară, continuă cu ciclurile primar, gimnazial şi liceal, şi ulterior, se
realizează prin campanii de informare şi educare a tuturor categoriilor de vârstă.
În condiţiile în care mobilitatea şcolară şi cea asociată timpului liber este parte integrantă din viaţa
tuturor elevilor, în cuantum de cel puţin două ore de mobilitate/zi, este important ca mobilitatea şi siguranţa
rutieră să fie gândite ca făcând parte integrantă din însuşi sistemul şcolar, la nivelul unităţilor de învăţământ
urmând să fie promovată elaborarea Planurilor de Mobilitate şcolară proprii şi a Programelor Aplicative de
Siguranţă Rutieră asociate acestor planuri, fiind asistate de autorităţile administraţiei publice locale responsabile
cu siguranţa rutieră. Formarea cadrelor didactice se va realiza prin intermediul proiectelor parteneriale iniţiate de
instituţii guvernamentale sau non-guvernamentale specializate în domeniul siguranţei rutiere. În acest context
poate fi avută în vedere elaborarea de materiale educaţionale moderne cum ar fi: soft-uri educaţionale, suporturi
de curs interactive, materiale multimedia, etc.
Planurile de Mobilitate şcolară şi Programele Aplicative constau în analizarea deplasării cu mijloacele
de transport şi a rutelor utilizate, analizarea riscurilor asociate mobilităţii rutiere, precum şi elaborarea de soluţii
pentru minimalizarea acestor riscuri pentru deplasarea elevilor pe drumul casă-şcoală. Toate aceste activităţi
trebuie promovate şi sunt menite să antreneze atât elevii, părinţii, personalul didactic şi conducerile şcolilor, cât
şi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale reprezentate în teritoriu, în direcţia creării
unui spaţiu rutier sigur în zonele traseelor înspre şi dinspre şcoală.
Aceste nuclee de siguranţă rutieră pot deveni în final premisele unui spaţiu rutier sigur extins în toate
zonele de deplasare sau rezidenţă ale persoanelor implicate. Trebuie conştientizat că obiceiurile de deplasare din
copilărie devin modele pentru viaţa adultă şi este important să nu existe generaţii de copii şi tineri care consideră
că doar deplasarea motorizată individuală este cea acceptabilă.
Este important ca prevenirea accidentelor rutiere să se facă prin intensificarea activităţilor educative de
tip non-formal şi prin intermediul campaniilor de informare şi comunicare de siguranţă rutieră care se pot
desfăşura cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, în toate
ciclurile educaţionale pre-universitare. În aceste campanii pot fi atrase şi companiile private care editează
manualele şcolare, prin introducerea unor elemente care pot oferi informaţii despre siguranţa rutieră, cu
respectarea, în acelaşi timp, a prevederilor legale referitoare la planurile cadru, a programelor şi a manualelor
şcolare. De asemenea, pot fi avute în vedere şi companiile care editează materiale didactice auxiliare care au ca
scop informarea, conştientizare şi sensibilizare pe tema siguranţei rutiere.
De asemenea, este realizată coordonarea programelor naţionale de conştientizare şi sensibilizare privind
siguranţa rutieră şi de prevenire a accidentelor rutiere, cu participarea tuturor membrilor C.I.S.R alături de
construirea unei infrastructuri rutiere sigure, este importantă prevenirea accidentelor rutiere prin educaţia tuturor
celor implicaţi în trafic, indiferent de vârstă sau profesie, în acest scop fiind necesară intensificarea şi
profesionalizarea comunicării şi informării privind siguranţa rutieră, printr-o mai mare implicare logistică şi
materială.În calitate de instituţie care asigură preşedinţia C.I.S.R., MT trebuie să coordoneze campaniile
naţionale dedicate siguranţei rutiere, în care să se implice toţi membrii C.I.S.R., şi să gestioneze activitatea de
comunicare în domeniul siguranţei rutiere adresată autorităţilor şi factorilor de decizie politică.
Potrivit legislaţiei naţionale, când se constată că o persoană din evidenţă, care posedă permis de conducere,
prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului Sănătăţii Publice, medicul de familie are obligaţia să
solicite examenul de specialitate necesar, iar în cazul în care s-a stabilit că persoana este declarată inaptă medical
sau psihologic pentru a conduce un autovehicul, va comunica acest aspect Poliţiei Rutiere.
Pe lângă Codul Rutier aflat în vigoare, în ultimii ani au fost dispuse noi prevederi privind evaluarea
capacităţii de a conduce a şoferilor din trafic, şi nu doar a candidaţilor la examenul de conducere auto.
Ordinul nr. 1162/ 31 august 2010, pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi
mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, prevede că direcţiile de specialitate din Ministerul
Sănătăţii, Direcţiile de Sănătate Publică şi unităţile de asistenţă medicală autorizate pentru examinarea ambulato-
rie a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de autovehicule sau tramvaie trebuie să
ducă la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Pe lista Ministerului Sănătăţii sunt 54 de afecţiuni incompatibile cu permisul de conducere auto. Alte 21
de afecţiuni sunt interzise doar în cazul şoferilor profesionişti. Cele mai multe dintre restricţii fac referire la
afecţiunile cardiace, precum cardiopatia ischemică gravă, hipertensiunea arterială (de peste 200 mm Hg),
malformaţiile vasculare grave sau insuficienţa respiratorie cronică cu pierderea a peste 60% din capacitatea
respiratorie. Acestora li se adaugă problemele de vedere, afecţiunile sau leziunile globului ocular, discromatopsia

70
sau strabismul cu limitarea acuităţii vizuale, bolile de inimă şi afecţiunile hematologice, reumatice sau ale apa-
ratului digestiv. Cei care suferă de surditate totală sau de deficienţă auditivă de peste 50% nu pot fi deţinători de
permis auto.
Permisele auto nu mai pot fi obţinute sau reînnoite pentru persoanele care nu obţin avizul favorabil din
partea medicilor specialişti. Comisia de examinare poate obliga candidatul să facă un examen medical de
specialitate, în cazul în care suspectează că acesta ar avea o boală incompatibilă cu obţinerea permisului de
conducere.
Faptul ca siguranţa circulaţiei rutiere depinde în proportie de 90% de factorul uman, înseamnă ca
menţinerea ei la nivel optim reclamă luarea cât mai deplină sub control a caracteristicilor psihofiziologice şi de
personalitate ale participanţilor la trafic - în calitate de conducători de vehicule, de pietoni sau pasageri - şi
adecvarea comportamentului lor la cerinţele codului rutier şi la specificul situaţiilor obiective.
Toţi participanţii la trafic au anumite obligaţii şi răspunderi, pe care trebuie să le conştientizeze cât mai
clar şi să le transforme în modele interne de conduită pe drumurile publice. Fiecare participant la trafic are o serie
de responsabilităţi pe care nu trebuie să le ignore, pentru ca fiecare dintre aceştia este responsabil de siguranţa
circulaţiei rutiere.
Din punct de vedere psihologic, se impune ca fiecare participant la sistemul circulaţiei rutiere sa-şi
structureze şi sa-si controleze în aşa fel comportamentul, încât nu numai să prevină propriile operaţii eronate,
generatoare de accidente, ci să compenseze şi, pe cât posibil, să anuleze efectele negative ale erorilor comise de
alţii. Acest lucru înseamnă ca, în reglarea curentă a comportamentului pe drumurile publice, trebuie să luam în
calcul informaţia despre comportamentul celorlalţi participanţi la trafic. Fiecare participant la trafic trebuie să
aibă o atitudine de cooperare şi nu una tensională, de rivalitate. Numai astfel, pot fi preîntâmpinate o serie de
evenimente, cu urmări mai mult sau mai putin grave. Disciplina, politeţea, toleranţa, conduita preventivă sunt
câteva din atitudinile pozitive care sunt necesare să le aibe participanţii la trafic.
Selecţia pe bază de criterii psihologice şi prin mijloace psihologice ştiintifice, alături de examinarea
medicală, elimină accesul la volan al persoanelor cu deficienţe în organizarea psiho-comportamentală, care
reprezintă cauze virtuale indubitabile de accidente. Ea permite, de asemenea, să se stabilească, prin măsurători şi
evaluari psiho-diagnostice, limite ale celor selectionaţi pentru a urca la volan, ajutând astfel la formularea unor
recomandări concrete, în legatură cu modul în care urmează să se comporte cel în cauză, în diferite situaţii
rutiere.
În activitatea de pregătire şi formare a conducătorilor auto, psihologia oferă criterii riguroase de
evaluare, principii, modele de organizare şi desfăşurare eficientă a instruirii teoretice şi practice. în ceea ce
priveşte instruirea; este necesar ca în sistemul "exerciţiilor de conducere pe teren" să se includă şi situaţii critice,
teoretic generatoare de accidente, reprezentative (depăşiri, oprire în pantă, derapare) care să îi permită viitorului
conducător auto să îşi fixeze "pe viu" manevrele corecte de ieşire din impas; trebuie să se pună accent pe
formarea unor scheme mintale corecte ale modurilor de a proceda în diverse situaţii critice şi pe elaborarea
mecanismelor de anticipare a lor; instruirea şi sfaturile verbale trebuie însotite de reprezentări vizuale (scheme,
fotografii, filme didactice adecvate), pentru decodificarea mai adecvată a informaţiei şi pentru integrarea ei în
structurile operatorii.
Rolul psihologului care lucrează în psihologia transporturilor este acela, ca în urma testării capacităţilor
cognitive, aptitudinale şi de personalitate a conducătorilor auto să îi consilieze pe aceştia în vederea
conştientizării propriilor limite şi a modului în care trebuie să se comporte la volan pe drumurile publice.
Datorită faptului că activitatea de conducere implică o serie de riscuri, devine astfel evidentă necesitatea
evaluării psihologice, atât pentru candidaţii la obţinerea permisului de conducere, cât şi pentru persoanele
angajate în siguranţa circulaţiei. De asemenea, psihologul trebuie să îndrume toţi conducătorii auto să conducă
preventiv, să aibă comportamente de cooperare cu ceilalţi participanţi la trafic, să se urce la volan odihniţi, fără
să consume alcool, să nu conducă pe perioade lungi de timp, fără să existe şi scurte perioade de repaus, să adopte
comportamente de securitate, cum ar fi menţinerea la nivel optim a vigilenţei pe toată durata cursei, evitarea
deciziilor pripite, tendinţelor impulsive, a tentaţiilor exterioare, adaptarea vitezei la caracteristicile
psihofiziologice proprii, la calităţile şi parametrii tehnico-funcţionali ai autovehiculului, la specificul rutei şi al
circulaţiei, etc.
În concluzie, intervenţia psihologului în procesul de instruire constă în determinarea prin examen
psihologic a nivelului de dezvoltare a capacităţilor rezolutiv-cognitive, executiv-motorii şi reglatorii, în
sensibilizarea conducătorului auto cu privire la conduita preventivă, în transmiterea unor informaţii psihologice
către instructorii auto (strategii de optimizare a comportamentului de conducere auto), în transmiterea de
informaţii referitoare la punctele slabe ale viitorilor conducători auto (se transmit atât instructorilor auto, cât şi
viitorilor conducători auto), în consilierea psihologică a conducătorilor auto implicaţi în accidente rutiere;
colaborarea permanentă cu Poliţia Rutieră pentru a desfăşura activităţi de educare, atât a conducătorilor auto, cât
şi a pietonilor şi consilierea psihologică a viitorilor conducători auto în ceea ce priveşte punctele tari şi punctele
slabe care îl definesc şi modalităţile de optimizare a comportamentului de conducere auto.

71
 "Nu automobilele sunt feroce, omul este cel de care trebuie să ne temem."3

BIBLIOGRAFIE:
1. BENSEKOURI M., Formation professionnelle et de la promotion du travail, Direction Recherche et Inginerie
de Formation, Royaume du Maroc, Sécurité Routière, 2006.
2. EUROPEAN TRANSPORT SAFETY COUNCIL, 2010 on the Horizon, 3rd Road Safety PIN Report, 2009,
http://www.etsc.eu/documents.pdf.
3. FONTAINE HÉLÈNE, Âge des conducteurs de voiture et accidents de la route : Quel risque pour les
seniors?, Recherche – Transports – Sécurité, 2003, Elsevier, p. 107–120.
4. GABAUDE CATHERINE, Exploration des capacités visuelles et attentionnelles des conducteurs âgés:
Intérêts et techniques, Recherche – Transports – Sécurité, 2003, Elsevier, p. 165–176.
5. GOLDENBELD C., BERNADUS P., LEVELT M., HEIDSTRA J., Perspectives psychologiques sur le
changement d’attitudes et de comportement du conducteur, Recherche – Transports –Sécurité, 2000, Elsevier, p.
65–81.
6. HILAKIVI I., VEILAHTI J., ASPLUND P., SINIVUO J., LAITINEN L., KOSKENVUO K., A sixteen-factor
personality test for predicting automobile driving accidents of young drivers, Accident Analysis & Prevention,
1989, Elsevier, p. 413–418.
7. IVERSEN HILDE, TORBJÖRN R., Personality, risky driving and accident involvement among Norwegian
drivers, Personality and Individual Differences, 2002, Elsevier, p. 1251–1263.
8. JOVANOVIŠ D., LIPOVAC K., STANOJEVIŠ P., STANOJEVIŠ DRAGANA, The effects of personality
traits on driving – related anger and agressive behaviour in traffic among Serbian drivers, Transportation
Research Part F: Traffic Psychology and Behaviour, 2011, Elsevier, p. 43–53.
9. KRAHÉ BARBARA, FENSKE ILKA, Predicting aggressive driving behavior: The role of macho
personality, age, and power of car, Aggressive Behavior, 2002, Wiley-Liss, Inc., p. 21–29.
10. LAJUNEN T., SUMMALA H., Driving experience, personality, and skill and safety-motive dimensions in
drivers self-assessments, Personality and Individual Differences, 1995, Elsevier, p. 307–318.
11. LAJUNEN T. DIANNE PARKER, STEPHEN G. STRADLING, Dimensions of driver anger, agressive and
highway code violations and their mediation by safety orientation in UK drivers, Transportation Research Part F:
Traffic Psychology and Behaviour, 1998, Elsevier, p. 107–121.
12. LUCIDI F., GIANNINI ANNA MARIA, SGALLA R., MALLIA L., DEVOTO ALESSANDRA,
REICHMANN SIMONA, Young novice driver subtypes: Relationship to driving violation, errors and lapses,
Accident Analyses & Prevention, 2010, Elsevier, p. 1689–1696.
13. MARIN-LAMELLET C., PAIRE-FICOUT L., LAFONT SYLVIANE, AMIEVA HELENE, LAURENT B.,
THOMAS-ANTERION CATHERINE, DIRSON STEPHANIE, FABRIGOULE COLETTE, Mise en place d’un
outil d’évaluation des déficits attentionnels affectant les capacités de conduite au cours du vieillissement normal
et pathologique: L’étude SÉROVIE (Sécurité routière et vieillissement), Recherche – Transports – Sécurité, 2003,
Elsevier, p. 177–189.
14. MINISTERUL DE INTERNE AL REPUBLICII FRANCEZE, Vieillissement de la population et sécurité
routière: connaissances actuelles, recherches en cours et pistes d’actions – 2003,
http://www2.securiteroutiere.gouv.fr/IMG/pdf/RR_NoteConducteursAges_Fontaine.pdf.
15. MINISTERUL DE INTERNE AL REPUBLICII FRANCEZE, L’insécurité routière: les données principales,
2011,
http://www2.securiteroutiere.gouv.fr/IMG/pdf/CLS_partie2.pdf.
16. POLIŢIA ROMÂNĂ, CENTRUL INFOTRAFIC, Numărul accidentelor de circulaţie, în scădere pentru al
doilea an consecutiv, 2010,
http://www.politiarutiera.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7412:numarul-accidentelor-de-
circulatie-in-scadere-pentru-al-doilea-anconsecutiv&catid=34:stiri-politia-rutiera.
17. ROCHÉ S., BÈGUE L., ASTOR SANDRINE, Délinquance de rue et risques routiers chez les adolescents –
synthese, Observatoire national interministériel de sécurité routière, 2004,
http://www2.securiteroutiere.gouv.fr/IMG/pdf/RR_SyntheseRocheDelinquanceRouteRue.pdf.
18. SIMOES ANABELA, The cognitive training needs of older drivers, Recherche – Transports –Sécurité, 2003,
Elsevier, p. 145–155.
19. ULLEBERG P., Personality subtypes of young drivers. Relationship to risk-taking preferences, accident
involvment, and reponse to a traffic safety campaign, Transportation Research Part F: Traffic Psychology and
Behaviour, 2001, Elsevier Ltd., p. 279–297.

3
Robbins B. Stoeckel

72
20. VAN ELSLANDE, P., L’erreur humaine dans les scénarios d’accident cause ou conséquence?, Recherche –
Transports – Sécurité, 2000, Elsevier, p. 7–31.
21. VAN ELSLANDE, P., Les erreurs des conducteurs âgés, Recherche – Transports – Sécurité, 2003, Elsevier,
p. 190–202.
22. VERNET A., Comportements, personnalité, conduite des véhicules automobiles, Recherche – Transports –
Sécurité, 2001, Elsevier, p. 56–69.
23. Blaj Constantin Doru – Psihologia conducatorului auto , Edt. St. Enciclopedica , Buc., 1978

73
 MODELAREA DIGITALĂ A IMPACTULUI

DIGITAL MODELING OF THE IMPACT

LA MODÉLISATION NUMÉRIQUE DE L’IMPACT

Mircea FIERBINŢEANU – Expert tehnic judiciar -

Asociaţia Criminaliştilor din România
Corpul Experţilor Tehnici din România;
E-mail: mirceafierbinteanu@yahoo.ro;
www.expert-auto.ro; www.experts.ro;

Rezumat: În cazuistica accidentelor rutiere, felurile impactelor este atât de multiplă, încât deslușirea
precisă a unei spețe nu se poate face decât cu ajutorul calculatorului electronic și a unui program avansat de
simulare a accidentelor rutiere. Pentru a demonstra încă odată acest lucru, vom face o aplicație în acest sens,
pentru a simula modelarea impactului pasagerului de pe locul din față, în interiorul unui autoturism, bazată pe
determinarea coeficientului de restituție.
Cuvinte cheie: automobil, impact, modelare, manechin, bord.

1. Introducere

Producerea impactului la autovehicule este un proces deosebit de complex în analiza dinamică a lui,
ultima formă de cercetare științifică și operativă apelând din plin la tehnica digitală, cu ajutorul calculatorului
electronic. Pe lângă dotarea automobilului cu mijloace de protecție pasive și active, la analiza unui fenomen de
risc se aplică metode științifice avansate prin utilizarea unor soft-uri și hard-ware de ultimă generație.
Dezvoltarea metodelor de valorificare a urmelor și mijloacelor materiale de probă prin expertizele
criminalistice, a dus și duce în continuare, la ridicarea gradului științificde utilizare a metodelor cu ajutorul
tehnicii digitale, prin procesul de modelare atât a autovehiculelor, cât și a manechinului fizic, care totuși nu a
ajuns la o digitalizare de 100 %. Aceasta ne conduce la perfecționarea tehnicii de calcul și a programelor
informatice pentru a ridica ștacheta cercetării științifice, mai ales în domeniulcorpului omenesc, ce în analiza
impactului cu automobilul este încă foarte complicată.

2. Stadiul actual al cercetării științifice

Cercetarea științifică a impactului în domeniul automobilismului a evoluat și încă mai evoluează, pe

timp ce trece prin dezvoltarea sistemelor de siguranță activă și pasivă a automobilului, dar și prin procesele de
modelare a corpului omenesc care duc la conceperea de manechine din ce în ce mai fidele și prin modul de
comportare a lor la impactul dintre ele. Pe lângă măsurile de siguranță pasivă și activă, centurile de siguranță,
scaunele cu sisteme de siguranță pasivă, și a airbag-urilor, în continuare la automobile apar în echiparea
automobilelor și alte sisteme electronice integrate cu concepte de siguranță noi.
Astfel, se încearcă noi metode și mijloace pentru cercetarea experimentală a siguranței pasive, încercări
la coliziunea frontală, încercări ale planșei de bord și mijloace pentru cercetare prin simulare a siguranței pasive.
Se efectuează programe de evaluare a gradului de vătămare a corpului omenesc cu indici noi de performanță la
protecția acestuia.
Se concep modele numerice pentru studiul impactului frontal prin:
- Rigididitatea structurii automobilelor;
- Model unidimensional pentru studiul impactului;
- Model cu n grade de libertate pentru studiul impactului frontal;
- Evaluarea rigidității structurii automobilului;

74
 - Aproximarea dependenței rigidității structurii frontale de deformarea acesteia cu o funcție
matematică.
Se mai concep modele analitice pentru studiul mișcării corpului omenesc al șoferului și ocupantului în
habitaclul automobilului în timpul impactului frontal prin :
- Modele ale corpului uman folosite în studiile de impact;
- Modele ale corpului uman cu mase concentrate;
- Modele multicorp ale corpului uman;
- Modele cu elemente finite ale corpului uman;
- Modele multicorp versus modele cu elemente finite;
- Modelesimplificate pentru studiul mișcării ocupantului în habitaclu în timpul impactului frontal;
- Modele cu trei grade de libertate pentru studiul mișcării corpului ocupantului în habitaclu în timpul
impactului frontal, când acesta nu este reținut de centurile de siguranță.
În domeniul teoretic, se impune rezolvarea modelului cu ajutorul ecuațiilor lui Lagrange, model cu mai
multe grade de libertate decât trei, model bazat pe teoria Multi Body System, coordonatele generalizate și
constrângerile cinematice, scrierea ecuațiilor de mișcare utilizând metoda multiplicatorilor Lagrange, rezolvarea
numerică a sistemului de ecuații diferențiale cu ajutorul tehnicii de calcul electronice, model cu frecare bazat pe
principiul lui D'Alembert, calcularea vitezei de impact a capului cu planșa de bord.
Știința care se ocupă cu studiul problematicii specifice a contactelor mecanice este mecanica
contactului. Mecanica contactului seconcentrează asupra studiului forțelor de reacție care apar în timpul unei
coliziuni și a răspunsului dinamic al structurilor la aceste forțe de reacție. Mecanica impactului acoperă o arie
largă de aplicații inginerești, de la conceperea îndoirii unei table, până la proiectarea optimizată a caroseriilor de
automobil, care să ofere o protecție optimă în caz de impact. Analiza dinamică a sistemeleor multicorp cu
legături cinematice este un domeniu bine definit al disciplinei ‖mecanica‖. Pentru a face posibilă modelarea
matematică, corpurile sunt considerate perfect rigide, iar articulațiile fără jocuri. Multe programme de computer
au fost concepute și dezvoltate pornind de la aceste prezumții, chiar dacă acestea includ posibilități pentru
modelarea corpurilor flexibile, frecării și a elementelor de tip arc–amortizor cu caracteritici nelineare. Unul dintre
fenomenele fizice cel mai dificil de modelat este impactul dintre două corpuri.

3. Studiul impactului

Impactul poate fi definit ca fenomenul de schimbare bruscă a energiei cinetice a fiecărui corp implicat în
fenomenul de ciocnire, fără să existe și o schimbare corespunzătoare a poziției corpului respectiv. Subiectul
impactului a atras interesul oamenilor de știință și al inginerilor din diferite domenii de cercetare, de la
astrofizică, balistică, etc. la ingineria automobilului și robotică. Scopul comun al cercetătorilor și specialiștilor
dinaceste diverse domenii, este de a dezvolta și demonstra teorii cu ajutorul cărora să se poată prevedea
comportamentul obiectelor care intră în coliziune. Interesul inginerului mecanic în problemele de impact este
motivat de dorința de a dezvolta modele valide pentru sistemele mecanice unde impactul este inerent în
funcționarea lor.
În evoluția teoriilor impactului, au apărut mai multe aspecte majore cu arii distincte, dar înrudite de
interese. În funcție de caracteristicile impactului ca vitezele corpurilor, geometria acestora, materialele din care
sunt confecționate, etc. prezumțiile făcute și rezultatele căutate, unul dintre aspecte va deveni mai predominant
decât celelalte, conducând astfel la o soluție apropiată analizei cu ajutorul legilor specifice disciplinelor:
mecanica clasică, teoria propagării undelor elastice, mecanica contactului și teoria deformării plastice. Vom
prezenta succint o abordare de modelare a impactului pe baza coeficientului de restituție.

4. Modelarea impactului pe baza coeficientului de restituție.

Această abordare folosește principiul conservării momentului cinetic și coeficientul de restituție pentru
modelarea impactului, în care durata fenomenului de impact este neglijată. Newton a făcut referire la aceste
cercetări în lucrarea sa ‖Mathematical Foundations of Natural Philosophy‖. Rezultatul cercetărilor lui Huygens a
constat în derivarea ecuației legii conservării momentului cinetic, care este fundamentală în teoria impactului.
Principala ipoteză a acestei teorii este aceea că cele două corpuri care intră în coliziune, sunt perfect rigide. În
consecință, durata impactului trebuie să fie zero. Legea conservării momentului cinetic nu este întotdeauna
suficientă pentru a determina vitezele după impact ale celor două corpuri care intră în coliziune. În teoria
elementară a impactului sunt considerate două cazuri limită: impactul perfect elastic și impactul perfect neelastic.
Primul caz implică faptul că energia cinetică a sistemului se conservă. Cazul al doilea presupune că cele
două corpuri fuzionează și se mișcă ca o singură masă. Viteza masei combinate poate apoi fi determinată folosind
numai legea conservării momentului cinetic. Oricum, majoritatea imacturilor nu sunt nici perfect elastice, nici

75
perfect neelastice. În cazul ciocnirilor centrice a două sfere, dacăcele două corpuri se deplasează în același sens
cu vitezele v1 și v2 în timpul impactului, corpurile mai întâi se comprimă, până se ajunge la viteza u, a celor două
corpuri, după care se produce destinderea, iar în final corpurile se vor deplasa cu vitezele v'1 și v'2.

Modelarea ciocnirii centrice a două sfere.

Pierderea parțială a energiei cinetice inițiale este exprimată prin coeficientul de restituție, care a fost
introdus pentru prima dată de către Newton. Coeficientul de restituție este definit ca raportul dintre vitezele
de separare ale corpurilor după impact și vitezele de apropiere ale acestora înainte de impact.

în care: v1 și v2 sunt vitezele corpurilor cu masele m1 și m2 care intră în coliziune, înainte de impact, iar v'1 și v'2
sunt vitezele corpurilor după impact. Deoarece această abordare nu se bazează pe forța de impact, efectul
impactului este evaluat prin modificarea vitezelor corpurilor care au intrat în coliziune, conform relațiilor
următoare:

Relația coeficientului de restituție oferă informația adițională necesară pentru a completa ecuațiile care
descriu o problemă fundamentală de impact. Coeficientul de restituție este adimenșional și are valori cuprinse
teoretice cuprinse între 0 și 1, unde: 0 corespunde unui impact perfect neelastic, iar 1 corespunde unui impact
perfect elastic. Acest coeficient a fost determinat prin cercetări experimentale și pentru cazurile particulare din
domeniul accidentologiei auto, fiind cuprins între: 0,13-0,25 pentru viteze cuprinse în domeniul 40-60 km/h și
0,1-0,3 pentru viteze mai mari.
Acest coeficientreprezintă o măsură globală a energiei pierdute în timpul impactului și poate încorpora
diferite forme de disipare, precum:
 Disiparea vâscoelastică–se referă la materialele din care sunt confecționate corpurile care intră
în contact;
 Disiparea prin deformare plastică–a suprafețelor de contact;
 Disiparea prin vibrații–în cele două corpuri.
Coeficientul depinde de materialul corpurilor, de geometria suprafețelor acestora și de viteza de impact,
dar nu este o proprietate intrinsecă de material. Avantajul major al conceptului de restituție constă în simplitatea
matematică a acestuia. Relația algebrică simplă dintre viteze înainte și după impact face posibilă determinarea
facilă a vitezelor de impact. Oricum, valoarea inginerească a informației astfel obținute rămâne dependentă într-
un grad foarte mare de cunoașterea valorii efective a coeficientului de restituție. În general, determinarea cu
acuratețe a acestei valori, în diferite cazuri, se face prin cercetări experimentale. Mai mult decât atât, forța de
contact în punctul de impact nu poate fi determinată folosind un astfel de model. În ciuda semnificației
fundamentale îndoielnice, coeficientul de restituție rămâne un mijloc util pentru analiza multor probleme de
impact. Cercetătorul R.M. Brach a rezolvat numeroase probleme practice de impact, folosind conceptul
coeficientului de restituție. El a introdus de asemenea, coeficientul µ, definit de relația:
µ=
în care : Pt este componenta tangențială a impulsului, iar Pn este componenta normală a acestuia.
Acest coeficient definit ca raportul componentelor tangențială și normală ale impulsului este necesar în
cadrul aplicațiilor de impact oblic, care implică viteze relativ tangențiale de impact. Dacă pentru modelarea
frecării dintre corpuri se folosește modelul coulombial, atunci coeficientul µ poate fi considerat ca un coeficient
de frecare dinamic. De asemenea, coeficientul µ poate fi pozitiv sau negativ, pentru a asigura faptul că forța
tangențială este disipativă în toate cazurile de impact. De asemenea R. M. Brach propune pentru coeficientul de
restituție să fie permise și valori negative, între -1 și 0. Acest lucru însemnează că o parte din energie a fost
pierdută în timpul impactului, dar fără inversarea sensului vitezei (de exemplu, ca în cazul unui proiectil care
penetrează printr-o barieră: prin penetrație se reduce viteza proiectilului, dar fără a-i schimba sensul). Pentru

76
contactele oblice, același autor propune folosirea coeficientului de restituțieet, pentru a evidenția legătura dintre
vitezele tangențiale înainte și după impact. Se arată, de aceea, numai doi coeficienți independenți (e și µ) sunt
necesari pentru rezolvarea problemelor de impact. O concluzie importantă se desprinde în urma analizei făcută de
R.M. Brach: energia finală a sistemului nu poate fi zero pentru un impact perfect neelastic (e = 0) și fără frecare
(µ = 0).
Variația coeficientului de restituție cu viteza. Variația coeficientului de restituție în funcție de viteza
inițială de impact a corpurilor care vin în contact, a fost examinată în cadrul mai multor lucrări. Există un acord
al tuturor cercetătorilor în ceea ce privește modelele teoretice ale dependenței dintre viteza de impact și
coeficientul de restituție. Cele mai multe referințe bibliografice indică următoarea relație de legătură:

Din relația de mai sus, poate fi dedus faptul că la viteze mari de impact, coeficientul de restituție este
mic, ceea ce înseamnă că mai multă energie este disipată când corpurile care intră în coliziune se mișcă mai rapid
înainte de impact. Această relație este dedusă din modele ale comportamentului pur vâscoelastic. În realitate,
există adesea multe alte mecanisme de disipare a energiei de impact, care trebuiesc tratate separat. La viteze mari
de impact, energia disipată sub formă de unde elastice crește, precum și pierderea de energie prin deformare
plastică. La viteze mici de impact, efectele fenomenelor de adeziune și gravitație devin semnificative.

5. Aplicațiile experimentale ale rezultatelor teoretice

Valorificarea rezultatelor teoretice în practică se face prin utilizarea manechinului în condițiile reale din
automobil, efectuând mai multe simulări din mai multe poziții, rezultatele măsurătorilor fiind prelucrate statistic,
după eliminarea valorilor minime și maxime, utilizând metodele statistice în domeniul cercetării științifice. Nu
vom face apel la aceste date din motive de spațiu editorial, dar concluziile au fost extrase dintr-un volum foarte
mare de date, astfel că din aproape în aproape se poate susține că rezultatele sunt aproape reale.

Manechinul și poziționarea lui

Prin scalarea manechinului și a planșei bord a automobilului, se pot obține datele experimentale, iar prin
prelucrarea și sistematizarea lor statistică se obțin datele ce au la bază calculul și aplicarea teoretică a lor.

Planșa bord, deformațiile și locul impacului

77
 7. Concluzii

Cercetările științifice în domeniul accidentologiei rutiere, a dus la definirea coeficientului de restituție

cu metode statistice, din aproape în aproape, acest referat reprezentând o mică parte din domeniu, urmând ca
ulterior să se extindă fazele de cercetare, acestea ducând la o clarificare a modului de producere a impactului,
prin digitalizarea lui.

8. Bibliografie

1. Cordoş N, Burnete N, Sasz R – Modele pour l’etude de l’impact des vehicules, 1988.
2. Cordoş N, Burnete N, Todoruţ A – Coliziunea automobilelor, Ed. TODESCO 2003.
3. DSD Ştefan Datentehnic – PC Crash. Manual tehnic şi utilizare.
4. Fierbinţeanu M. – Reconstituirea accidentelor rutiere de circulaţie prin metodele retrospectivă şi
introspectivă, Revista Criminalistica, nr. 4/2002 şi Simpozionul „Realităţi şi perspective în criminalistică‖
din 2003 organizat de IGP şi As. Crim. din România.
5. Fierbinţeanu M. – Simularea pe calculator a accidentelor de trafic rutier, Simpozion CETR 17-18 iulie
2005, Călimăneşti-Căciulata.
6. Fierbinţeanu M – „Problematica expertizei auto criminalistice”, Revista Criminalistica, nr. 3/2002.

7. Fierbinţeanu M. – Evoluţia metodelor de reconstituire a accidentelor de trafic rutier, Simpozionul

„Metode şi tehnici de identificare criminalistică‖ din 26.10.2005 organizat de Inspectoratul General al
Poliţiei Române şi Asociaţia Criminaliştilor din România.
8. Fierbinţeanu Mircea – Expertiza tehnică auto judiciară şi criminalistică, Ed. Bibliotheca, 2006.
9. Pritzkow A. Rene – Cercetări energetice în coliziunile autoturismelor, Teză de doctorat pentru obţinerea
gradului academic de Doctor – Inginer la Universitatea „Transilvania‖ Braşov, Facultatea de Mecanică,
Domeniul de specialitate Tehnica autovehiculelor, 2003.

78
 DATE STATISTICE DESPRE ACCIDENTUL RUTIER

STATISTICAL DATA REGARDING THE ROAD ACCIDENT

DONNÉES STATISTIQUES SUR L’ACCIDENT DE LA ROUTE

Prof. Univ. Ing. Mircea Fierbinţeanu

Expert tehnic auto judiciar

Asociaţia Criminaliştilor din România;

Corpul Experţilor Tehnici din România;
E-mail: mirceafierbinteanu@yahoo.ro;
www.expert-auto.ro; www.experts.ro;

Rezumat: În vederea evitării producerii accidentelor rutiere este necesar să cunoștem datele statistice,
cauzele lor, evoluția lor, măsuri pentru reducerea lor și multe altele.
În referatul de față vom prezenta informații despre toate aceste aspecte care să pregătească orizontul
de cunoștere cu efectulele de combatere a producerii lor.
Cuvinte cheie: accident, statistici, definiții, baze de date, cauze.

79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
 2.5. Concluzii

Relația cauză – efect în producerea accidentelor de trafic rutier este foate importantă. Cauzele
accidentelor conform înregistrărilor oficiale în vigoare s-au clasificaat pe grupe și subgrupe. S-a menționat
necesitatea îmbunătățirii atât a structurii cât și a conținutului documentelor primare de înregistrare a accidentelor
rutiere, cât și a procesului de înregistrare, efectuându-se propuneri în acest sens.
S-a insistat în special asupra accidentelor rutiere cauzate din motive tehnice, întrucât diminuarea
acestora este cea mai controlabilă, datorită facturii ei obiective, inginerești, științifice.
În același sens s-au propus pentru prima dată în acest domeniu de cercetare noțiunil de cauze
independente, concomitente, simultane, asociabile și asociate, atât între factorii tehnici, cât și între cei de altă
natură : comportamentale, de organizare, de semnalizare a traficului, de natură meteorlogică, etc.
Într-o primă evaluare efectuată pe baza statisticlor disponibile s-au calculat și s-au prezentat evoluțiile
accidentelor cauzate tehnic și a accidentelor având principalele cauze asociate (atitudine, manvrare și condiții de
navigare – cele lgate de drum, semnalizări, dirijare, condiții meteo) pentru perioada 1999 0 2009.
Într-o analiză structurală s-au pus în evidență relațiile între elementele definitorii ale accidentului,
precum și variantele de relații cauză – efect între subiecți și obiectele accidentului, ținând seama de cadrul de
desfășurare.

2.6. Bibliografie

1. Corpodean Simona Monica: ‖Studiul influenței factorilor asociativi la starea tehnică a autovehiculelor
în frecvența accidemtelor de trafic rutier. Cluj Napoca, 2010.
2. Traffic accident database – TRADB București, Inspectoratul Poliției Rutiere, 2008.
3. Proiecte și programme de siguranță rutieră în țări Europene.
4. Baze de date privind statistica accidentelor rutiere, în țări Europene.
5. Codificarea cauzelor accidentelor rutiere
6. Formulare de înregistrare a accidentelor în țări Europene.

91
 UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND CAUZELE ACCIDENTELOR RUTIERE ŞI MIJLOACE
CRIMINALISTICE DE ELUCIDARE ŞI ADMINISTRARE A PROBAŢIUNII ACESTORA

CONSIDERATIONS REGARDING THE CAUSES OF CAR ACCIDENTS AND THE FORENSIC

MEANS FOR THE MANAGEMENT OF THE RELATED EVIDENCE

QUELQUES CONSIDÉRATIONS SUR LES CAUSES DES ACCIDENTS DE LA ROUTE ET DES

MOYENS CRIMINELS DE CLARIFIER ET DE GÉRER LEUR PROBATION

Conf. univ. dr. Gheorghe ALECU,

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Constanţa

Rezumat: Studiul este dedicat analizei principalelor cauze ale accidentelor rutiere, cât şi aportului
criminalisticii în administrarea probaţiunii, în cazul producerii unor astfel de evenimente. În final, se subliniază
contribuţia majoră a acestor metode şi tehnici criminalistice în realizarea scopului procesului penal, respectiv
aflarea adevărului.
Cuvinte cheie: accident rutier; trafic rutier; delincvenţă rutieră; probaţiune; infracţiune.

Abstract: The following study is dedicated to the analysis of the main causes of car accidents, as well as
to the contribution of forensics to the management of evidence in the related investigations. Moreover, the study
underlines the substantial contribution of these forensic methods and techniques to the fulfillment of the purpose
of the criminal investigation, i.e. discovering the truth.
Key words: car accident; traffic; traffic related crimes; evidence; crime.

1. Consideraţii preliminare privind accidentele rutiere

Accidentul rutier continuă să se manifeste ca un fenomen dinamic şi complex, producător de consecinţe

grave, ce ating limitele suportabilităţi sociale. 1
Circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice din ţara noastră este reglementată prin Ordonanţa de
Urgenţă nr. 195/2002, publicată în M. Of. nr. 958 din 28 decembrie 2002.
Controlul, supravegherea, răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a securităţii rutiere, potrivit
O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, republicată, actualizată prin O.U.G.nr.63/20062 şi H.G.
nr. 1391 din 26.10.2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, revine lucrǎtorilor poliţiei
rutiere.
Ca atare, şi cercetarea cauzelor accidentelor de trafic rutier va fi efectuată, în primul rând, de către
organele specializate (ca practicieni) care au sarcina de a strânge probe cu privire la existenţa infracţiunii, la
identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii sale pentru a se constata dacǎ este sau nu cazul să se dispună
trimiterea în judecată, iar, în al doilea rând, de către teoreticieni criminologi, psihologi, criminalişti etc..
Activitatea de urmărire penală se desfăşoară sub supravegherea şi coordonarea procurorului, care, după
terminarea cercetării preliminare, analizeazǎ probele şi celelalte mijloace materiale de probǎ, pentru a se putea
pronunţa asupra acestora, în vedera soluţionǎrii cu celeritate a cauzei, ce face obiectul accidentelor rutiere.
Cercetarea continuǎ în baza unui plan de urmǎrire penalǎ ce cuprinde ipoteze şi versiuni, pentru elucidarea
tuturor cauzelor şi problemelor pe care le ridicǎ cazul în sine .

2. Principalele cauze ale accidentelor rutiere

a. Delincvenţa rutieră
Referitor la cauzele accidentelor rutiere există o bogată literatură de specialitate, în întreaga lume
manifestându-se o serioasă preocupare în direcţia prevenirii şi combaterii acestor evenimente .
Sistemul de valori consacrat de Constituţia României se bucură de o poziţie privilegiată în privinţa
ocrotirii juridice a vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei 3.

1
Gh. Alecu, ,,Criminalistică. Elemente introductive’’ , Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001, p. 137; Gh. Alecu,
Criminalistică, ediţia a II-a, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2009, p. 369.
2
Publicată în M.Of. nr. 792/20.09.2006.
3
Gh. Alecu, ,,Drept Penal. Partea generală”, Ed. Europolis, Constanţa, 2007, p. 21.

92
 Cunoaşterea şi analiza cauzelor accidentelor de circulaţie - ce provoacă, în medie, pe an, peste 150.000
de decese, potrivit statisticilor OMS - a oferit specialiştilor în domeniu suficiente argumente pentru a afirma că
aceste accidente nu sunt pe deplin accidentale4.
Analiza delincvenţei rutiere are drept scop determinarea precisă a cauzelor accidentelor rutiere,
înţelegerea acestora şi găsirea de soluţii eficiente spre preîntâmpinarea lor.
Ulterior prezentrii principalilor factori implicaţi în creşterea criminalităţii, lucrarea are in vedere unele
particularităţi de prevenire a fenomenului. Într-o abordare sistematică, este evidenţiată, de asemenea,
problematica circulaţiei rutiere prin prisma interacţiunii individ - lege.

b. Factorii umani, tehnici, şi rutieri – cauze primordiale ale accidentelor5

Accidentele datorate factorului uman deţin o pondere covârşitoare, reprezentând circa 90% din totalul
evenimentelor de trafic, ceea ce a făcut să se afirme că nu există accidente de automobile, ci de automobilişti".
Pe primele locuri în cauzele accidentelor provocate de factorii umani se situează, în ordine, excesul de
viteză, neatenţia pietonilor, depăşirea neregulamentară şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

 Conduita preventivă
În ce constă, conduita preventivă? Ea poate fi rezumată la:
- anticiparea situaţiilor ce pot genera accidente;
- evitarea accidentului pe cale de a se produce sau, cel puţin, evitarea angajării în accidentul în curs de
comitere;
- alegerea celei mai bune variante pentru ieşirea cu minimum de consecinţe dintr-un accident ce nu a
putut fi evitat în nici un fel.
Dacă, totuşi, accidentul nu poate fi nicicum prevenit - ceea ce nu înseamnă fatalitate, fie şi pentru faptul
că fatalitatea înseamnă predestinarea la rău - lucrul cel mai important este evitarea ciocnirii frontale între
autovehiculele ce vin din sens opus, deoarece aceste ciocniri cumulează cel mai înalt grad de energie dinamică,
respectiv suma energiilor rezultate din viteza ambelor autovehicule.
Din cele prezentate până acum putem conchide: conduita preventivă este comportamentul rutier (al
conducătorului de vehicul şi al pietonului) care asigură contracararea accidentului prin anticiparea şi evitarea
acţiunilor incorecte ale partenerilor de drum, cât şi prin adaptarea modului de deplasare la condiţiile atmosferice,
de vizibilitate, de drum şi de trafic.
Structura pe profesie, instruire generală, sex, vârstă şi mediu a celor care au provocat accidente, cât şi a
victimelor evenimentelor rutiere relevă prezenţa oamenilor din toate sferele mai sus amintite, atât la categoria
cauzatorilor de accidente, cât şi la aceea a victimelor 6.

Factorii care circumscriu conduita preventivă constau în: cunoştinţe teoretice şi practice, vigilenţă,
prevedere, judecată şi îndemânare. Înainte de a le analiza pe larg, trebuie să precizăm mai întâi condiţionarea
reciprocă a factorilor respectivi, ei având eficienţă numai în măsura în care acţionează simultan 7.

 Cunoştinţe teoretice şi practice

Acest factor se referă la cunoaşterea normelor de circulaţie şi a regulilor de conducere a autovehiculului.
Rezultă, prin urmare, că fără cunoaşterea regulilor de circulaţie nu putem concepe conduita preventivă. Totusi,
practica este fundamentala, caci nu tot ceea ce se învaţă din regulamentul de circulaţie in vederea sustinerii
examenul de conducere auto se reţine si mai tarziu, dictonul uitarea este condiţia memoriei, confirmand
concludent acest lucru.

 Judecata
Judecata ocupă un loc important în şirul factorilor conduitei preventive. În timpul conducerii
autovehiculului, judecata şoferului trebuie să fie promptă, rapidă, selectivă şi justă. Lui i se cere în orice moment
să fie în stare să desluşească suma de alternative ale unei situaţii şi să aibă capacitatea de a alege pe cea mai
potrivită în raport cu împrejurarea în care se găseşte. Satisfacerea acestui deziderat este direct condiţionată de

4
Em. Stancu, „Tratat de criminalistică‖ , Ed. Actami , Bucureşti, 2001, p. 665.
5
Vasile Lăpăduşi, Ştefan Iancu, Cârjan Lazăr, Volum:„Realităţi şi perspective în Criminalistică‖, Ed.
Luceafărul, Bucureşti, 2003, p. 333; Gh. Alecu, ,,Criminalistică.”, Ed. Ex Ponto , Constanţa, 2008, pp. 165-
167.
6
Buzea Valeriu, Beda Victor, Ene Gheorghe, „Conduita preventivă în circulaţia rutieră‖, Ed. Sport -Turism,
Bucureşti, 1979, p.156 .
7
Ortansa Brezeanu, „Prevenirea criminalităţii la început de mileniu‖, Ed. Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2001, p.124.

93
experienţa acumulată, de puterea de a intui anumite moduri în care pot decurge lucrurile, de curajul de a lua
decizii.

 Îndemânarea
Îndemânarea constituie factorul conduitei preventive care se manifestă prin abilitatea de a efectua corect
gama de manevre ale conducerii autovehiculului, respectiv: virajul, depăşirea, mersul înainte, mersul înapoi,
parcarea, pornirea şi oprirea.
În procesul conducerii autovehiculului îndemânarea trebuie să ajungă la mişcări reflexe, executate pe cât
posibil perfect. Reflexele se dobândesc după îndelungate şi frecvente repetări ale fiecărei manevre pe parcursul
conducerii autovehiculului în cele mai diverse situaţii, până când îndemânarea devine deprindere, mişcările
efectuându-se aproape automat8.

 Oboseala
Oboseala conducătorului auto aflat la volan se situează, din păcate, pe unul din locurile de frunte în
ierarhia factorilor generatori de accidente.
Statistica nu reflectă decât în parte dimensiunile reale ale contribuţiei oboselii la producerea
accidentelor, deoarece nu de puţine ori nu se mai poate constata cât de obosit a fost cel care a provocat accidentul.
Chiar şi cu aceste limite în ce priveşte depistarea rolului ce îi revine în generarea accidentelor, influenţa
oboselii este atestată, în medie, la unul din cinci accidente.

 Alcoolul
Strâns legată de starea conducătorului auto este influenţa ce o exercită asupra organismului său alcoolul,
medicamentele şi alimentaţia.

 Starea psihică a şoferului

O definiţie plastică a trăsăturilor psihice ale conducătorului auto spune că dacă vrei să cunoşti cu
adevărat un om, atunci să mergi după el când se află la volan şi, în decurs de câteva ore, va prezenta „cartea de
vizită‖ a trăsăturilor sale la dimensiunile lor reale.
Accidente datorate factorilor tehnici aparţinând autovehiculului sunt, de exemplu, cele cauzate de
defectarea sau proasta funcţionare a sistemelor de frânare, direcţie, rulare şi de semnalizare.
Printre cauzele evenimentelor rutiere ca urmare a defecţiunilor tehnice trebuie uneori adăugată şi
influenţa factorului uman, în sensul lipsei de preocupare pentru construirea, întreţinerea şi revizia
corespunzătoare a autovehiculelor9.
Scopul efectuării la timp şi în totalitate a lucrărilor de întreţinere tehnică este multiplu, iar în cazul
motoarelor de automobil se concretizează in10 :
♦ menţinerea performanţelor funcţionare;
♦ realizarea unor parcursuri fără reparaţii însemnate ;
♦ încadrarea în consumul normal de carburanţi şi lubrifianţi;
♦ asigurarea în permanenţă a confortului şi siguranţei în transport pentru şofer, pasageri sau mărfuri etc. 11.
Accidentele datorate factorilor rutieri sunt specifici caracteristicilor constructive şi de amenajare a
căilor de comunicaţie (drumuri, şoşele, autostrăzi). De exemplu, starea proastă a suprastructurii asfaltice, fără
vizibilitate, podurile înguste, intersecţiile dintre arterele circulate intens, existenţa unor obstacole în imediata
apropiere a părţii carosabile ş.a., reprezinta surse importante de pericol pentru deplasarea vehiculelor şi a
pietonilor.
Căile de rulare au o importanţă deosebită sub aspectul calităţii lor mai ales în cazul ploilor şi al
diverselor condiţii meteorologice care produc scurgerea apei la nivelul acestora.
Aşadar, accidentele rutiere sunt consecinţe datorate factorilor umani, tehnici şi rutieri, consecinţe care, în
raport de gravitatea lor şi de relaţiile sociale lezate, sunt incriminate în diferite texte din Codul Penal 12.

8
Buzea Valeriu, Beda Victor, Ene Gheorghe „Conduita preventivă în circulaţia rutieră‖, Ed. Sport -Turism,
Bucureşti 1979, p. 84 .
9
Em. Stancu, „Tratat de Criminalistică‖, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2002, p. 607 .
10
V. Constantinescu, „Prevenirea uzurii motoarelor de automobile‖, Vol. I, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1990, p. 23.
11
Gh. Tocaiuc, „Echipamentul electric al automobilelor‖, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994, p. 9.
12
Em. Stancu, „Tratat de Criminalistică‖, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2002, p. 608; G. Antoniu, C. Bulai,
Gh. Chivulescu, “Dicţionar juridic penal‖, . Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 21.

94
 3. Aportul criminalisticii în administrarea probaţiunii în cazul accidentelor rutiere

Unul din principiile fundamentale ale procesului penal este acela al aflării adevărului. Regula de bază cu
privire la aflarea adevărului este prevăzută în art. 5 din N. C.pr.penală care consfiinţeşte principiul fundamental
potrivit căruia „aflarea adevărului se face cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la
persoana făptuitorului‖13.
Dacă aplicarea prevederilor legii penale nu ridică probleme deosebite, întrucât cei chemaţi să judece
posedă cunoştinţe de specialitate, nu la fel de simplu se rezolvă problema dovedirii împrejurărilor de fapt care
trebuie probate.
Acest lucru se realizează prin intermediul unor mijloace de probă, stipulate limitativ şi expres în art.97 din
N. C. pr. pen., respectiv declaraţiile suspectului şi ale inculpatului, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţii
vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, înscrisurile, mijloacele materiale de probă,
înregistrările audio, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.
În astfel de situaţii, când numai cunoştinţele de ordin judiciar nu sunt suficiente, organele de urmărire
penală apelează la ajutorul celor care au o pregătire adecvată - specialişti şi tehnicieni - cei ale căror cunoştinţe în
diverse domenii: fizică, chimie, biologie, balistică, medicină legală, contabilitate etc., le permit să dezvăluie
adevărata semnificaţie a urmelor şi mijloacelor materiale de probă14.

A. Constatarea tehnico-ştiinţifică reprezintă activitatea de interpretare şi valorificare imediată a

urmelor, mijloacelor materiale de probă şi împrejurărilor de fapt, desfăşurată de către un tehnician sau
specialist din cadrul sau de pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, ori din afară, în
scopul identificării făptuitorilor şi a obiectelor folosite pentru săvârşirea infracţiunii 15.
Potrivit C.pr.pen, constatarea este dispusă atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă
sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Reţinem caracterul de urgenţă al acesteia.16
Constatările tehnico-ştiinţifice se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care
funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, dar pot fi efectuate şi de
către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe. Constatările tehnico-ştiinţifice se
pot dispune cu titlu de excepţie şi în faza de judecată dacă au apărut elemente sau împrejurări noi, când instanţa
de judecată, în baza art.116 C.pr.pen. poate dispune refacerea sau completarea acesteia.

B. Expertiza criminalistică
În literatura de specialitate, atât din ţara noastră 17, cât şi din alte ţări18 s-au formulat diferite definiţii ale
expertizei ca mijloc de probă. Astfel, expertiza a fost definită ca fiind mijlocul special destinat de a transmite sau
aduce în proces noţiuni tehnice sau obiecte de probă pentru rezolvarea cărora se cer cunoştinţe speciale sau
abilitate tehnică.
Expertiza judiciară poate fi definită ca fiind „rezultatul unei cercetări ştiinţifice, a unor împrejurări de fapt,
efectuată la cererea organelor judiciare, de unul sau mai mulţi specialişti, a căror pregătire ştiinţifică şi experienţă
specifice fiecărei specialităţi le permite să sesizeze în detaliu faptele din domeniul respectiv şi să le prelucreze
pentru a le face accesibile activităţii judiciare 19‖.
Între expertiza judiciară şi constatarea tehnico-ştiinţifică, ca mijloace de probă, există numeroase
asemănări, dar şi deosebiri de insemnatate.
Precizăm, cu titlu preliminar, că expertiza nu se suprapune celuilalt mijloac de probă care este constatarea
tehnico-ştiinţifică, deoarece fiecare dintre acestea au o finalitate proprie.
Dintre elementele comune acestor mijloace de probă, menţionăm:
 atât expertizele cât şi constatările tehnico-ştiinţifice îşi aduc un aport important la realizarea scopului
procesului penal;

13
P.Buneci, „Drept procesual Penal‖, Ed. Pinguin Book, Bucureşti, 2004, p. 48.
14
P.Buneci, op.cit.., p.199.
15
N.Văduva, op.cit., pp. 90-91.
16
Gh. Alecu, op.cit., p.52.
17
Em. Mihuleac, „Expertiza judiciară”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p. 20; Em. Stancu, op.cit., p. 336; R.
Constantin, P. Drăghici, M.Ioniţă, „Expertizele-mijloc de probă în procesul penal”, Ed. Tehnică, Bucureşti,
2000, p. 23.
18
P.Bouzat, J.Pinatel, „Traté de dŕoit penal et de criminologie”, vol.II, Ed. Dalloz, Paris, 1963, p.263 ; S.
Screvens, „Reflections sur l`expertize en matiére penale”, Revue de droit penal et criminologie, nr.2/1964,
pp.109 -110.
19
N.Văduva, „Expertiza judiciară”, Ed. Universitaria, Craiova, 2001, p. 79// R.Constantin, P.Drăghici, M.Ioniţă,
op.cit., p. 23.

95
  atât expertizele cât şi constatările tehnico-ştiinţifice sunt mijloace de probă cu valoare de sine
stătătoare, reglementate de C.pr.pen.;
 sub aspectul obiectului, atât expertizele cât şi constatările tehnico-ştiinţifice au obiectul fixat de
organele judiciare;
 atât operaţiile şi concluziile la care ajung specialistul sau tehnicianul cât şi expertul, se consemnează
într-un raport.
Cu toate aceste elemente comune, examenul comparativ al dispoziţiilor legale care le reglementează,
precum şi practica judiciară, pun în evidenţă, totodată, elemente de diferenţiere care le conferă individualitate.
Astfel:
- în timp ce expertizele constituie mijloace de probă, atât în procesul penal, cât şi civil, putând fi dispuse de
organul de urmărire penală, cât şi de instanţele de judecată, constatările tehnico-ştiinţifice sunt mijloace de probă
specifice numai procesului penal putând fi dispuse numai de organele de urmărire penală;
- sub aspectul raţiunii care le justifică;
- există de asemenea deosebiri sub raportul momentului din care pot fi dispuse. Astfel, constatarea tehnico-
ştiinţifică poate fi dispusă numai din momentul începerii urmăririi penale, deci în faza de urmărire penală, pe
când expertiza poate fi dispusă atât după începerea urmăririi penale cât şi după punerea în mişcare a acţiunii
penale şi chiar în faza de judecată;
- dacă în cazul expertizelor părţile au dreptul să cunoască obiectul expertizei şi să facă obiecţii la întrebările
puse expertului, la efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice acestea nu participă în nici un fel (excepţie de la
principiul contradictorialităţii);
- expertul funcţionează în cadrul laboratoarelor criminalistice, institutelor sau serviciilor medico-legale, a
birourilor de expertiză, sau ca persoană particulară atestată în cazul experţilor contabili, pe când specialiştii sau
tehnicienii care efectuează constatări tehnico-ştiinţifice funcţionează în cadrul sau pe lângă instituţia de care
aparţine organul de urmărire penală;
- în timp ce constatările tehnico-ştiinţifice au ca obiect cercetarea mai puţin aprofundată a unor situaţii de
fapt, conţinutul lor fiind redus la o constatare, în cazul expertizelor obiectul acestora este mai amplu constând
într-o investigare mai amplă, amănunţită a problemei de specialitate supusă soluţionării, expertul exprimând un
punct de vedere în problema respectivă chiar interpretând constatările efectuate anterior.
Ca atare, constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele criminalistice sunt absolut necesare în elucidarea
cauzelor accidentelor rutiere, ele constituind principalele modalităţi ştiinţifice de dovedire a existenţei
infracţiunii.
Eficienţa constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice, ca de altfel, a oricărei expertize
judiciare, depinde, în bună măsură, de modul în care organele de urmărire penală şi instanţele de judecată dispun
efectuarea acestora 20 . Respectarea nu numai a prevederilor legale, dar şi a unor reguli sau cerinţe privind
oportunitatea şi stabilirea obiectului expertizei, formularea întrebărilor şi calitatea materialelor trimise expertului
este de natură să influenţeze direct rezultatele expertizelor 21. Din practică a rezultat că rapoartele de expertiză,
cât şi rapoartele constatărilor tehnico-ştiinţifice ce oglindesc cercetarea prin metode identice aceloraşi obiecte, se
repetă aproape literal22. Totuşi, există opinii ale unor savanţi în domeniu care limitează dreptul expertului la
„cunoaşterea unei părţi determinate din materialul cauzei în vederea efectuării expertizei‖23.

20
N. Văduva, „Expertiza judiciară‖, Ed. Universitaria, Craiova, 2001, p.170 şi urm.; N. Văduva, L. Văduva,
„Expertizele şi constatările judiciare”, Ed. Terathopius, Craiova, 1997, p. 27 şi urm.
21
Lucian Ionescu, D. Sandu, “Identificarea criminalistică‖,Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, p. 38 şi urm.;
Gh.Alecu, ―Criminalistica‖, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001, p. 47.
22
Gh. Golubenco, „Urmele infracţiunii – teoria şi practica examinării la faţa locului‖, Ed. Garado-Art,
Chişinău, 1999, p. 14.
23
R. S. Belkin, „Criminalistică‖, Ed. Juridică, Moscova, 1987, p.264.

96
 CONSIDERATIONS REGARDING THE CAUSES OF CAR ACCIDENTS AND THE FORENSIC
MEANS FOR THE MANAGEMENT OF THE RELATED EVIDENCE

UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND CAUZELE ACCIDENTELOR RUTIERE ŞI MIJLOACE

CRIMINALISTICE DE ELUCIDARE ŞI ADMINISTRARE A PROBAŢIUNII ACESTORA

QUELQUES CONSIDÉRATIONS SUR LES CAUSES DES ACCIDENTS DE LA ROUTE ET DES

MOYENS CRIMINELS DE CLARIFIER ET DE GÉRER LEUR PROBATION

PhD. Associate Professor Gheorghe ALECU,

Faculty of Law and Public Administration of Constantza

Abstract: The following study is dedicated to the analysis of the main causes of car accidents, as well as
to the contribution of forensics to the management of evidence in the related investigations. Moreover, the study
underlines the substantial contribution of these forensic methods and techniques to the fulfillment of the purpose
of the criminal investigation, i.e. discovering the truth.
Key words : car accident; traffic; traffic related crimes; evidence; crime.

3. Preliminary considerations regarding car accidents

Car accidents continually build up a dynamic and complex phenomenon, producing substantial
consequences that reach the limits of social affordability. 1
The circulation of motorized vehicles on public roads in our country is regulated by Emergency Ordinance
No. 195/2002, published in the Official Gazette No. 958 of December 28, 2002.
The control, supervision and the responsibility for taking measures to ensure road safety represents the
responsibility of traffic police agents, as per the provisions of G.E.O. No. 195/2002, approved by Law No.
49/2006, republished, updated by G.E.O. No. 63/2006 and G.D. No. 1391 of 26.10.2006 on implementing
Regulation G.E.O. No. 195/2002.
As such, research into the causes of road traffic accidents will be conducted primarily by specialized
bodies (as practitioners) who are tasked to gather evidence regarding the existence of the offense, the offender‘s
identity and to establish their liability to find myself, and, secondly, by criminologists, psychologists, forensics
etc..
Criminal prosecution is carried out under the supervision and coordination of the prosecutor, who, after
preliminary research, analyzes the evidence and other material means of evidence in order to be able to comment
on them so as to promptly solve the case. The investigation continues following a prosecution plan that includes
hypothesis and versions to elucidate all causes and issues that arise from the case.

2. The mains causes of car accidents

a. Traffic related crimes
Regarding the causes of road accidents there is a rich literature throughout the world manifesting a
serious concern in preventing and combating these events.
The values enshrined in the Romanian Constitution enjoy a privileged position as regards the legal
protection of life, integrity and health of a human being 2.
Knowing and analyzing the causes of traffic accidents – which result in, on average, per year, over
150,000 deaths, according to WHO statistics – has provided specialists in the field with enough arguments to
assert that these accidents are not entirely accidental3.
The analysis of traffic delinquency aims to determine the precise causes of road accidents,
understanding them and finding ways to prevent them.
Having outlined the main factors involved in increased traffic crimes, we shall further underline a series
of features for preventing the phenomenon. By using a systematic approach we shall then highlight the issue of
road traffic through the interaction of law and individuals.

b. Human, technical and road-related factors - the primary causes of accidents4

1
Gh. Alecu, ,,Forensics. Introductory elements’’, Ex Ponto Publishing House, Constanţa, 2001, p. 137; Gh.
Alecu, Forensics, 2 nd edition, Ex Ponto Publishing House, Constanţa, 2009, p. 369.
2
Gh. Alecu, ,,Criminal Law. General Part”, Europolis Publishing House, Constanţa, 2007, p. 21.
3
Em. Stancu, „Forensics Treary‖ , Actami Publishing House, Bucureşti, 2001, p. 665.

97
 Accidents due to the human factor have an overwhelming share, representing about 90% of all traffic
events, which led to the assertion that "there are not car accidents, car drivers accidents".
The first in causes of accidents caused by human factors are under orders, speeding, inattention pedestrian
overcome the irregular and driving under the influence of alcohol.
The first among the causes of accidents caused by human factors are speeding, pedestrians‘ lack of
attention, illegally overtaking another car and driving under the influence of alcohol.

 The preventive conduct

What is the preventive conduct? It may be summarized as:
 Anticipating situations that may cause accidents;
 Avoiding an accident about to occur, or at least avoiding engaging in an accident about to occur;
 Choosing the best options for getting out of an accident which could not have been avoided in any way
with minimal consequences.
If, however, the accident cannot be prevented in any way - which does not necessary involve fatality -
the important thing is to avoid frontal collisions between vehicles coming from opposite directions, since it is
these collisions that accumulate the highest dynamic energy, that is the sum of the energy amounts of both
speeding vehicles.
So far we may conclude that preventive conduct is the traffic behavior (of the driver of the vehicle and
of the pedestrian) of anticipating and avoiding the incorrect actions of traffic partners and by adapting the driving
behavior to the atmospheric and visibility traffic conditions.
The structure by profession, general education, gender, age and environment of those who have caused
accidents and victims of road events reveals the presence of people in all areas mentioned above, meaning both
in the causal category of accidents, as well as that of the victims5.
The factors which circumscribe the preventive conduct are the following: theoretical and practical
knowledge, vigilance, foresight, judgment and skill. Before analyzing them in detail, we must first specify the
mutual conditioning of those factors, as they become effective only when acting simultaneously 6.
 Theoretical and practical knowledge
This factor refers to the knowledge of traffic rules and regulations. We may conclude, therefore, that
without knowledge of traffic rules one cannot conceive preventive behavior. However, driving practice is
important because not everything learnt in view of the written driving examination is remembered.
 Judgement
Judgment is an important factor in the range of preventive conduct. While driving a car, the drivers‘
judgment must be prompt, fast, selective and fair. They are required at all times to be able to discern from the
sum of alternatives to a situation and be able to choose the most appropriate in relation to the circumstances in
which they finds themselves. Meeting this goal is directly conditioned by the driver‘s experience, the power to
intuit the outcome of the situation, the courage to make decisions.
 Skill
Skill is the factor of preventive behavior manifested through the ability to make the right range of driving
maneuvers when needed, such as: turn, overcoming, going forward, reverse, parking, turning and stopping.
During driving, skill must reach reflex movements, executed as perfectly as possible. Reflexes are
acquired after long and frequent repetitions of each movement during driving in various situations until that
certain skills become habit, with the related movements being performed almost automatically 7.

 Fatigue
Chiar şi cu aceste limite în ce priveşte depistarea rolului ce îi revine în generarea accidentelor, influenţa
oboselii este atestată, în medie, la unul din cinci accidente.
The fatigue of the driver behind the wheel ranges, unfortunately, as one of the leading positions in the
hierarchy of factors generating accidents.
Such statistics only partly reflect the actual dimensions of fatigue contribution to accidents because more
often than not it cannot be ascertained how tired the person who caused the accident was.

4
Vasile Lăpăduşi, Ştefan Iancu, Cârjan Lazăr, Volum:„Realities and Perspectives in Forensics‖, Luceafărul
Publishing House, Bucureşti, 2003, p. 333; Gh. Alecu, ,,Forensics.”, Ex Ponto Publishing House, Constanţa,
2008, pp. 165-167.
5
Buzea Valeriu, Beda Victor, Ene Gheorghe, „Preventive Conduct in Traffic‖, Sport - Turism Publishing House,
Bucureşti, 1979, p.156.
6
Ortansa Brezeanu, „Prevention of Crime at the Beginning of the Century‖, Fundaţia România de Mâine
Publishing House, Bucureşti, 2001, p.124.
7
Buzea Valeriu, Beda Victor, Ene Gheorghe „ Preventive Conduct in Traffic‖, Sport - Turism Publishing House,
Bucureşti 1979, p. 84 .

98
 Even with these limitations regarding the detection of its role in generating its share of accidents, the
influence of fatigue is confirmed - on average, one in five accidents is caused primarily by such factor.

 Alcohol
Closely related to state of mind of the driver is the influence that alcohol, drugs and nutrition exert on
their body.
 The driver's mental status
A plastical definition of the mental traits of the driver says that if you want to really know a person,
accompany them when they are driving and within a few hours, they shall present "card" of their personality.
Accidents due to technical factors belonging to the vehicle are, for instance, those caused by the failure
or malfunction of the braking, steering, rolling and signaling systems.
Among the causes of traffic events due to technical failures sometimes the addition of the influence of
the human factor – in the sense of lack of concern for the adequate construction, maintenance and revision of
vehicles – is required8.
The goal of timely and full technical maintenance work is multiple, and in what concerns car engine,
this is achieved through9:
♦ maintenance of operational performance;
♦ constantly taking journeys without significant repairs being needed;
♦ compliance with the normal consumption of fuel and lubricants;
♦ always ensuring the transportation comfort and safety of the driver, passenger or cargo, etc.10.
Car accidents are also due to road factors referring to the structural features and arrangement of
communication pathways (roads, highways). For example, the poor condition of the asphalt‘s superstructure, with
low visibility, narrow bridges, intersections of heavily traveled roads, existence of obstacles in the vicinity of the
roadway etc., are important sources of danger to the movement of vehicles and pedestrians.
Roadways are of particular importance in terms of their quality, especially during rain and various
meteorological conditions that cause water leakage at their level.
Therefore, road accidents are due to human, technical and road factors - representing aspects which, in
relation to their severity and damage caused, are criminalized in various texts of the Criminal Code 11.
3. Forensic contribution to managing probation in relation to road accidents

One of the fundamental principles of the criminal trial is that of finding the truth. The basic rule about
truth is provided in Art. 5 of the Criminal procedure code which enshrines the fundamental principle that "finding
the truth regards the facts and circumstances of the case, as well as the identity of the offender."12
If the application of the criminal law poses no particular problem, since the judges have a substantial
expertise, it is not equally simple to solve the problem of proving the factual circumstances.
This is achieved through evidence, exhaustively and expressly stipulated in Article 97 of the new Criminal
procedure code, respectively the suspect‘s and defendant‘s statements, witness statements, the statements of the
victim, those of the civil party and of the civilly responsible party, documents, materials means of evidence,
audio records, technical-scientific findings, forensic findings and expertise.
In such situations, when the mere knowledge of the judiciary is not enough, the prosecution body call for
the help of those with adequate training - specialists and technicians - those whose knowledge in various fields
such as physics, chemistry, biology, ballistics, coroners, accountants etc., to enable them to trace and reveal the
true meaning of the material means of evidence discovered 13.

A. The technical-scientific finding represents the immediate interpretation and exploitation of all
material means of evidence and factual circumstances which is performed by a technician or specialist within or
attached to the same institution as the criminal prosecution body, or outside of it, in order to identify the
perpetrators and objects used in the crime14.

8
Em. Stancu, „Forensics Treaty‖, Universul Juridic Publishing House, Bucureşti 2002, p. 607 .
9
V. Constantinescu, „ Preventing automobile engine wear‖, Vol. I, Technical Publishing House, Bucureşti,
1990, p. 23.
10
Gh. Tocaiuc, „ Electrical equipment of automobiles‖, Technical Publishing House, Bucureşti, 1994, p. 9.
11
Em. Stancu, „ Forensics Treaty‖, Universul Juridic Publishing House, Bucureşti 2002, p. 608; G. Antoniu, C.
Bulai, Gh. Chivulescu, “Criminal Law Dictionary‖, . Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 21.
12
P.Buneci, „Criminal Procedural Law‖, Pinguin Book Publishing House, Bucureşti, 2004, p. 48.
13
P.Buneci, op.cit.., p.199.
14
N.Văduva, op.cit., pp. 90-91.

99
 According to the Criminal procedure code, a finding is ordered when there is danger of the evidence or
factual situation disappearing and thus urgent clarification of facts or circumstances of the case is required. Its
emergency specificity is very important.15
Technical-scientific findings are usually performed by specialists or technicians who operate within or
attached to the same institution as the criminal prosecution body, but can also be carried out by specialists and
technicians who work with other organs. Technical scientific findings may be commanded as an exception also
during the trial stage if news factors or circumstances are discovered, and thus the court code may order
restoration or completion of the finding already performed under Article 116 of the Criminal procedure.
B. Forensic expertise
In the internal16, as well as in the international specialized literature17 there have been formulated different
definitions of the expertise as means of evidence. The expertise was defined as the means specially designed to
transmit or bring to the investigation technical concepts or evidence items for the solving of which there is
required special knowledge or technical skill.
Judicial expertise may be defined as "the result of scientific research, of factual circumstances, carried
out at the request of the judicial bodies, by one or more experts whose scientific training and experience specific
to each branch enable them to grasp in detail the facts of the field and process them to make them accessible to
the judicial activity18‖.
Between the judicial expertise and the technical-scientific finding, as evidence, there are of course
similarities, but also significant differences.
Please note that the expertise does not overlap the technical-scientific finding as means of evidence for
each of them have their own purpose.
Among the common elements of that evidence, we note:
 both judicial expertise and technical-scientific findings bring an important contribution to
achieving the purpose of criminal proceedings;
 both judicial expertise and technical-scientific findings are evidence with an independent value,
separately regulated by the Criminal procedure code;
 object-wise, both judicial expertise and technical-scientific findings have their subject set by the
judicial bodies;
 both operations and conclusions reached by the specialist or expert technician shall be recorded
in a report.
Despite these common elements, the comparative examination of the laws governing them, as well as the
judicial practice emphasize, however, elements of differentiation that provides them individuality. Thus:
- while the expertise are means of evidence, both in criminal and civil proceedings, and may be ordered by
the prosecution body and the court, technical-scientific findings are specific evidence only the criminal
trial and may be ordered only by the prosecution;
- in terms of their justifying reason;
- there are also differences in terms of the timing when they may be ordered. Thus, the technical-scientific
finding may be ordered only once the criminal prosecution has begun, so only during the prosecution
phase, while the expertise may be ordered both after the beginning of the criminal prosecution and after
the initiation of the criminal proceedings and even during the court trial stage;
- while, in the case of expertise, the parties are entitled to know the subject of the expertise and make
objections to the questions asked to the expert, during the performance of the technical scientific finding
the parties do not participate in any way (which represents an exception to the adversarial principle of
the criminal proceedings);
- also, experts work in forensic laboratories, institutes or forensic services, in expertise bureaus, or as a
certified natural person in the case of expert accountants, while specialists or technicians performing
technical-scientific findings work within or attached to the same institution as the criminal prosecution
body;
- while technical-scientific findings concern less thorough investigation of facts, their content being reduced
to finding where, in the case of expertise - its object is broader, consisting of a wider, more thorough

15
Gh. Alecu, op.cit., p.52.
16
Em. Mihuleac, „ Judicial Expertise”, Scientific Publishing House, Bucureşti, 1971, p. 20; Em. Stancu, op.cit.,
p. 336; R. Constantin, P. Drăghici, M.Ioniţă, „ Expertise – Means of Evidence in Criminal Proceedings”,
Technical Publishing House, Bucureşti, 2000, p. 23.
17
P.Bouzat, J.Pinatel, „Traté de dŕoit penal et de criminologie”, vol.II, Ed. Dalloz, Paris, 1963, p.263 ; S.
Screvens, „Reflections sur l`expertize en matiére penale”, Revue de droit penal et criminologie, nr.2/1964,
pp.109 -110.
18
N.Văduva, „Judicial Expertise”, Universitaria Publishing House, Craiova, 2001, p. 79// R.Constantin,
P.Drăghici, M.Ioniţă, op.cit., p. 23.

100
 investigation of the specialized problem subject to settlement, with the expert expressing an opinion on
the issue by even interpreting the findings previously performed.
As such, technical-scientific findings and judicial expertise are required to elucidate the causes of car
accidents, as they are the main scientific ways to prove the existence of the crime.
The efficiency of the technical-scientific findings and of the forensic expertise, as of course, that of any
judicial expertise, largely depends on how the prosecution and the courts order their performance 19. Compliance
not only with the law, but also with the rules or requirements determining the oportunity and establishing the
subject of the expertise, the formulation of questions and the quality of materials sent to the expert is likely to
directly influence the results of the surveys 20.
Practice has shown that the results of expert reports and of reports of technical-scientific research which
reflect the investigation by methods identical to the same objects, are almost literally repeated21. However, there
are opinions of scholars in the field that tend to limit the right of the expert to "be aware of a specific parts of the
case material in order to carry out the expertise‖22.

19
N. Văduva, „Judicial Expertise‖, Universitaria Publishing House, Craiova, 2001, p.170 şi urm.; N. Văduva, L.
Văduva, „Examinations and judicial findings”, Terathopius Publishing House, Craiova, 1997, p. 27 şi urm.
20
Lucian Ionescu, D. Sandu, “Forensic Identification‖, Scientific Publishing House, Bucureşti, 1990, p. 38 şi
urm.; Gh.Alecu, ―Forensics‖, Ex Ponto Publishing House, Constanţa, 2001, p. 47.
21
Gh. Golubenco, „ The traces of the crime - the theory and practice of on-site examination‖, Garado-Art
Publishing House, Chişinău, 1999, p. 14.
22
R. S. Belkin, „Forensics‖, Juridical Publishing House, Moscova, 1987, p.264.

101
 IMPORTANȚA EXPERTIZEI CRIMINALISTICE ÎN CAZUL ACCIDENTELOR RUTIERE

THE IMPORTANCE OF FORENSIC EXPERTISE IN ROAD ACCIDENTS

L'IMPORTANCE DE L'EXPERTISE MÉDICO-LEGALE DANS DES ACCIDENTS DE LA

ROUTE

Prof. Univ. Dr. Tudor AMZA

Av. Georgian TOMA
Universitatea Hyperion
Facultatea de Drept, Jurnalism, Psihologie și Științele Educației

Foto 1 Foto 2
Foto 1- Prof. Univ. Dr. Tudor AMZA
Foto 2 - Av. Georgian TOMA

Rezumat: Evoluția și complexitatea accidentelor rutiere a impus adaptarea metodelor tradiționale de

cercetare noilor realități, care de cele mai multe ori presupun resurse umane și materiale deosebite.
Expertiza criminalistică prezintă o importanță deosebită în stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a petrecut
un eveniment rutier, mai ales pentru a se realiza deosebirea dintre posibilele fapte ce pot forma obiectul unei
infracțiuni și cele ce nu întrunesc elementele specifice unei infracțiuni.
Cuvinte cheie: accident rutier, expertiză criminalistică, infracțiuni rutiere.

Summary: Evolution and complexity of road accidents have pushed the adaptation of new methods of
reasearch of the new reality, to new realities, which often involve great human and material resources.
Forensic expertise is important in determining the exact circumstances of the road accident, especially
to achieve the distinction between possible actions that may be the subject of a crime and do not meet the specific
elements of a crime.
Keywords: road accident, forensic expertise, traffic offenses.

Progresul înregistrat de domeniul transportului auto, înmulțirea acerbă a numărului de autovehicule, au

influențat într-o manieră reală, accentuarea ideilor, a eforturilor pentru a se asigura siguranța traficului rutier. Aceste
activități sunt necesare întrucât numărul accidentelor este relativ apropiat cu creșterea indicelui de motorizare al
autovehiculelor, cu dezvoltarea performanțelor, în principiu a vitezei de deplasare, aspect care este esențial în stabilirea
cauzelor accidentelor rutiere.
Periculozitatea deosebită a accidentelor rutiere este reliefată de faptul că, la ora actuală, din totalul deceselor
și al rănilor ce au caracter involuntar, violent, mai mult de 30 % provin din evenimente auto, peste care se suprapun
prejudiciile însemnate ce sunt provocate de acest tip de întâmplări nefericite.
În România, circulația autovehiculelor pe drumurile publice este reglementată prin intermediul H.G.
nr.1391/2006 modificată prin H.G. nr.480/2013. Acest regulament este completat de dispozițiile din titlul VII, cap.II,
art.334-341 din noul Cod penal care prevăd faptele ce pot constitui infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile
publice (punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de
conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, refuzul sau sustragerea de la
prelevarea de mostre biologice, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia,
împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori
efectuarea reparațiilor, efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public).
Legiuitorul a cuprins în sfera faptelor ce pot face obiectul cercetării penale activitățile foarte grave, care
reprezintă adesea urmările obligației de a conduce un autovehicul în stare de inconstiență, depășirile neregulamentare,
nerespectarea limitelor legale de viteză, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, manifestarea
violentă la volan etc.
Privitor la conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, într-o
anumită stare de îmbibație alcoolică, în eventualitatea în care o asemenea faptă ar avea ca urmare decesul din culpă al

102
unei alte persoane, făptuitorul nu va mai fii tras la răspundere pentru ucidere din culpă în varianta agravată (art.178
alin.3 din vechiul Cod penal), fapta formând conținutul unui concurs real de infracțiuni, ucidere din culpă (art.192
alin.2 noul Cod penal) și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 noul Cod
penal). Observăm, că legiuitorul s-a distanțat de soluția ce a fost promovată de Înalta Curte de Casație și Justiție în
recursul în interesul legii nr.1/2007, considerând că o infracțiune din culpă nu poate absorbi o infracțiune săvârșită cu
intenție.
Referitor la noțiunea de accident de circulație, aceasta poate fi definită ca fiind un eveniment ce se produce
pe drumurile publice, reprezentat de coliziunea a două sau mai multor vehicule, sau a unui vehicul cu un obstacol,
lovirea pietenilor etc., având ca urmare decesul ori vătămarea corporală a unei persoane, prejudicii materiale, cât și
stânjenirea traficului rutier.
Accidentul rutier, în principiu, nu reprezintă infracţiune, însă, foarte des, sursele producerii lui constau în
nerespectarea prevederilor legale, printre care cel mai des întâlnite sunt: conducerea cu viteză care depăşeşte limita
legală ori neadaptată la condiţiile de drum sau la condiţiile meteorologice – fiind cauza cu ponderea cea mai ridicată,
depăşirile neregulamentare, neatenţia, oboseala, conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, cu
alcoolemie peste limita legală sau sub influența drogurilor, neacordarea de prioritate pietonilor aflaţi în traversare ori
autovehiculelor care au acest drept, conducerea autovehiculelor de către persoane care nu posedă permis de conducere,
conducerea autovehiculelor neînmatriculate ori cu număr fals de înmatriculare etc.
Expertiza criminalistică reprezintă un procedeu de probațiune prevăzut de lege, ce constă într-o activitate de
cercetare științifică a probelor materiale judiciare, efectuat de către persoane cu temeinice cunoștințe de strictă
specialitate și care are ca scop identificarea persoanelor, fenomenelor, obiectelor și substanțelor aflate într-o legătură
cauzală cu faptul ilicit, stabilirii însușirilor acestora sau a eventualelor modificări de formă, conținut și structură a lor și
mecanismul respectivelor modificări.
Specialistul chemat să realizeze o expertiză în cazul unui accident rutier, nu este subordonat organului de
urmărire penală, fiindcă sarcinile sale sunt limitate prin intermediul actului de numire care îi trasează sarcinile,
întrebările la care trebuie să răspundă, dar și documentele pe care le poate consulta pentru a reuși să răspundă cerințelor
invocate de către organele judiciare.
Conform informațiilor furnizate de către Ministerul Administrației și Internelor prin intermediul
Inspectoratului General al Poliției Române, situația accidentelor rutiere grave din România în perioada 2001-2011 este
reprezentată la figura 1.

Fig.1 Statistică privind accidentele rutiere grave din românia în intervalul 2001-2011

Accentuarea numărului de accidente rutiere grave care au avut loc în România în perioada 2006-2008, se
explică datorită creșterii parcului național de autoturisme, în contextul existenței unei infrastructuri rutiere învechite,
care nu mai corespunde traficului rutier în continuă creștere, și în al doilea rând, prin inexistența unor măsuri legislative
stricte care să guverneze circulația rutieră, respectiv neaplicarea într-o manieră corespunzătoare a legislației aflată în
vigoare.
Într-o clasificare după numărul de indivizi decedați la 1000000 de locuitori ca urmare a accidentelor rutiere
care s-au petrecut în 2008 în statele membre ale UE, România ocupă poziția a treia cu circa 140 de persoane decedate
/1000000 locuitori media la nivelul UE fiind de 75 de persoane decedate/1000000 locuitori (figura 2).

103
 Fig. nr.2 Numărul persoanelor decedate în accidente rutiere în Europa în anul 2008

Principalele cauze care stau la baza numărului mare de accidente urmate de decesul participanților la trafic
din România, comparativ cu alte state europene sunt reprezentate de infrastructura slab dezvoltată, parcul auto național
învechit și indiscipina șoferilor români care nu respectă regulile de circulație.
Fundamentul activității întreprinse de către expertul criminalist este reprezentată de analiza urmelor
materiale ce sunt constatate la locul producerii evenimentului rutier, pentru a se putea stabili modul de producere a
deteriorărilor, și în măsura în care se poate, succesiunea acestora. O astfel de activitate este una complexă care
presupune analiza și confirmarea urmelor găsite la locul producerii accidentului rutier cu cele ce sunt înregistrate de
autovehiculele implicate în accident.
Expertiza criminalistică în cazul cercetării accidentelor rutiere presupune desfășurarea unor activități intense
care prezintă o complexitate deosebită bazată pe studierea urmelor, a mijloacelor de probă și judecăți mentale
(examinări, observații, comparații, raționamente etc) care se finalizează prin întocmirea raportului de expertiză.
Expertiza criminalistică a evenimentelor rutiere reprezintă o categorie aparte a expertizelor în principiu
datorită faptului că prin intermediul examinării urmelor, mijloacelor materiale de probă dar și a altor elemente puse la
dispoziția organelor abilitate acestea pot conduce la stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs acel accident
rutier.
Procedura este în principiu una dificilă, deoarece de foarte multe ori experții criminaliști întâmpină
numeroase dificultăți care provin din partea celor care au luat parte la acel eveniment rutier, martori sau alte persoane,
care în loc să ofere un sprijin modifică obiecte ce au legătură cu accidentul și astfel, devine foarte greu să răspunzi
cerințelor ce sunt impuse.
Din analiza materialelor practice care se găsesc în diverse surse de informare, rezultă faptul că nu de puține
ori expertului criminalist îi este cerută lămurirea asupra unor evenimente rutiere în care au fost implicate mai multe
autovehicule, în care s-au produs coliziuni succesive. Drept urmare a acestor impacturi, autovehiculele înregistrează
deformări al căror moment de producere nu poate fi stabilit decât în urma unor analize foarte atente. Reconstituirea
accidentului rutier în astfel de situații este foarte dificilă deoarece, autovehiculele sunt supuse unor presiuni la diferențe
foarte mici de timp/sau chiar în același timp și determinarea cauzelor impactului este una greoaie care implică un studiu
aprofundat asupra tuturor elementelor care se află în legătură cu acel accident.
Răspunsurile la care trebuie să răspundă o asemenea lucrare vizează următoarele probleme:
- stabilirea dinamicii producerii coliziunii;
- stabilirea vitezei de circulație a vehiculelor implicate în accident;
- stabilirea locului exact de realizare a impactului;
- stabilirea evitabilității sau inevitabilității evenimentului rutier.
Dinamica producerii accidentului este considerată a fi așa-numitul film al evenimentului rutier, cu ajutorul
căreia se poate răspunde la celelalte întrebări legate de respectivul accident. Aceasta poate fi stabilită cu ajutorul
analizei urmelor, a celorlalte mijloace de probă găsite cu ocazia desfășurării cercetării la fața locului, a declarațiilor
martorilor, cât și celorlalte elemente care pot fi relevante într-o asemenea situație.
Stabilirea vitezei de circulație a vehiculelor implicate în accident înainte de producerea impactului, în timpul
impactului sau ulterior coliziunii este foarte importantă pentru a se stabili dacă era posibilă evitarea acelui accident
rutier. De regulă, această activitate se realizează prin folosirea unor mijloace specifice care presupun calcularea
distanței de frânare alături de anumite elemente ce țin de coeficientul de aderență al pneurilor și de coeficientul
eficacității frânei.
După ce se stabilesc aceste aspecte, expertul poate răspunde dacă exista posibilitatea evitării accidentului sau
dimpotrivă, acel eveniment rutier nu putea fi evitat. Într-un asemenea context trebuie avută în vedere starea de pericol,

104
dacă aceasta era una potențială (presupune o atenție deosebită din partea șoferilor datorită condițiilor din trafic) sau una
iminentă (se declanșează o reacție datorită unei stări deosebite, care în mod normal nu ar exista).
Trebuie avute în vedere inclusiv posibilitățile de evitare pe care participantul la trafic le-a avut la dispoziție
pentru a preîntâmpina producerea accidentului, întrucât în cele mai multe situații (cu precădere în cazul accidentelor din
intersecțiile nesemaforizate) acestea există, însă nu sunt avute în vedere de către șoferi. Alături de acestea, pentru șofer
există posibilitățile de evitare a accidentului, care sunt reprezentate de totalitatea manevrelor pe care acesta este obligat
să le efectueze, după ce s-a declanșat starea de pericol iminent, pentru a nu se produce accidentul.
De cele mai multe ori, stabilirea locului impactului ridică cele mai multe probleme pentru specialist,
deoarece în majoritatea situațiilor există numeroase nepotriviri între elementele de la locul accidentului. De exemplu,
într-un accident rutier cu persoane decedate și fără martori în care după impact mașinile se găsesc în zona adiacentă
părții carosabile, doar în urma unei analize atente asupra vitezei de circulație, a urmelor găsite la fața locului, a părții
supuse impactului se poate stabili locul exact de coliziune.
Stabilirea locului producerii accidentului este de o importanță deosebită, deoarece dinamica producerii
accidentului și evitabilitatea sau inevitabilitatea evenimentului rutier gravitează în jurul acestui spațiu.
La finalul studiilor efectuate, expertul criminalist va întocmi raportul de expertiză care este necesar să
răspundă tuturor nelămuririlor organului judiciar. Acesta va trebui să fie coerent și să urmărească un fir logic, pentru a
se putea desprinde cu ușurință toate răspunsurile căutate de către organul de cercetare penală, procuror sau instanța de
judecată.
De foarte multe ori, făptuitorul încearcă să ascundă urmele unei infracțiuni, pentru a se sustrage de la
răspunderea penală, încercând să simuleze săvârșirea faptei de către o altă persoană. În situația existenței unei asemenea
împrejurări controversate, în urma realizării expertizei criminalistice se poate stabili cu certitudine dacă există sau nu o
faptă ce poate forma obiectul unei infracțiuni și persoana care este vinovată de săvârșirea acelei fapte și condițiile în
care a fost comisă.
Expertiza criminalistică în cazul cercetării evenimentelor rutiere prezintă o importanță deosebită, deoarece
prin intermediul studiului realizat de către expertul criminalist se ajunge la stabilirea adevărului cu privire la existența
sau inexistența unei posibile infracțiuni, la persoana care poate fii vinovată de comiterea acesteia, cât și pentru alte
aspecte care pot ajuta pentru o corectă rezolvare a acelei cauze. Mijloacele de probă care sunt incerte sau simplele
indicii pot prin realizarea expertizei să fie reținute la final ca probe temeinice (dacă întrunesc caracteristicile necesare)
sau să fie înlăturate, ca fiind lipsite de valoare.

Bibliografie:
- Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, ed. a V-a revăzută și adăugită, editura Universul Juridic,
București, 2010;
- Ion Mircea, Criminalistica, editura Lumina Lex, București, 1999;
- Lucian Ioan Tarnu, Analiza, investigare și reconstrucția accidentelor rutiere, editura Universul Juridic,
București, 2012;
- Mihail Udroiu, Drept penal. Partea Specială. Noul Cod penal, editura C.H.Beck, București, 2014;
- www.politiaromana.ro;
- www.epp.eurostat.ec.europa.eu.

105
 THE IMPORTANCE OF FORENSIC EXPERTISE IN ROAD ACCIDENTS

IMPORTANȚA EXPERTIZEI CRIMINALISTICE ÎN CAZUL ACCIDENTELOR RUTIERE

L'IMPORTANCE DE L'EXPERTISE MÉDICO-LÉGALE DANS DES ACCIDENTS DE LA

ROUTE

Prof. Univ. Dr. Tudor AMZA

Av. Georgian TOMA
Universitatea Hyperion
Facultatea de Drept, Jurnalism, Psihologie și Științele Educației

Foto 1 Foto 2
Foto 1- Prof. Univ. Dr. Tudor AMZA
Foto 2- Av. Georgian TOMA

Summary: Evolution and complexity of road accidents have pushed the adaptation of new methods of
reasearch of the new reality, to new realities, which often involve great human and material resources.
Forensic expertise is important in determining the exact circumstances of the road accident, especially
to achieve the distinction between possible actions that may be the subject of a crime and do not meet the specific
elements of a crime.
Keywords: road accident, forensic expertise, traffic offenses.

Progress of road transport, multiplying with the number of vehicles, influenced in a real way,
emphasizing the ideas, efforts to ensure road safety. These activities are necessary as the number of accidents is
relatively close to the vehicle engine index increased with the development of motor performance, in principle
speed, something that is essential in cases of road accidents.
Particular danger of road accidents is emphasized by the fact that, in present, of all deaths and injuries
that have involuntarily character, violent, more than 30% come from auto events, and are overlaid with damages
that are caused by this type unfortunate occurrences.
In Romania, the circulation of vehicles on public roads is regulated by the Government no.1391/2006
amended by D.G. no.480/2013. This Regulation is complemented by Title VII, Chapter II, art.334-341 of the
new Criminal Code which provide facts that may constitute crimes against road traffic safety (entry into service
or driving a unregistered vehicle, driving a vehicle without driving license, driving a vehicle under the influence
of alcohol or other substances, refusal or avoidance of biological sampling, leaving the scene of the accident or
modification or deletion of its tracks, preventing or hindering traffic on public roads, failure or technical
verification tasks on repairs, making unauthorized modifications to the public road).
The legislature included within the scope, facts that may be very serious criminal investigation
activities, which are often the consequences of the obligation to drive a car unconscious, illegal overtaking,
failure to respect legal speed limits, driving under the influence of alcohol or drugs, the manifestation of violent
driving etc.
Regarding driving a vehicle on public roads under the influence of alcohol with a certain concentration,
in the event that such an act would result in the death of another person because of that person‘s negligence, the
offender shall not be held responsible for the aggravated manslaughter (art.178 paragraph 3 of the old Penal
Code), which form the content of a real contest crime of manslaughter (art.192 paragraph 2 of the new Criminal
Code) and driving a vehicle under the influence of alcohol or other substances (article 336 new Criminal Code).
We note that the legislature has distanced itself from the solution being promoted by the High Court of Cassation
and Justice in the appeal on points of law no.1/2007, believing that an offense of misconduct can not absorb an
offense committed intentionally.
Regarding the notion of the crash, it can be defined as an event that occurs on the road, represented by
the collision of two or more vehicles, or a vehicle with an obstacle, hitting people etc. Having as a result the
death or injury of a person, damage to property and hindering traffic.
Accidents, in principle, are not a crimes, but, very often, circumstances of accidents consist in breaching
the law, including the most common: speeding beyond legal limit or not adapted to road conditions and weather

106
conditions - the cause with the highest weight, irregular overruns, lack of attention, fatigue, driving under the
influence of alcohol, with alcohol concentration over the legal limit or under the influence of drugs, failure to
give priority to pedestrians who are crossing or cars that have this right, driving by people who do not have
driving license, driving unregistered or fake registration numbers etc.
Forensic probation is a process established by law, which consists of a scientific research legal material
evidence, carried out by people with a thorough knowledge and aims to identify individuals, phenomena, objects
and substances that are in a causal connection, establish their characteristics and possible changes in form,
content and structure of their mechanism.
The specialist called to achieve expertise in case of an accident, is not subject to criminal prosecution,
because his duties are limited by the act of appointment which outlines the tasks, questions to be answered, and
you may consult documents to be able to meet the requirements put forward by the judiciary.
According to information provided by the police via General Inspectorate of Romanian Police, the
situation of serious road accidents in Romania in the period 2001-2011 is shown in figure 1.

Emphasizing the number of serious accidents that occurred in Romania in 2006-2008 is explained due
to the increase in the number of vehicles in the national vehicle park, given the antiquated road infrastructure that
does not meet growing traffic and secondly by the lack of strict legislative measures governing the road or a
failure from the legislation in force.
In a ranking by number of deceased individuals to 1000000 inhabitants as a result of road accidents that
occurred in 2008 in EU Member States, Romania ranks third with about 140 people killed/1,000,000 inhabitants
EU average being 75 people killed/1,000,000 inhabitants (figure 2).

107
 The main reasons behind the high number of accidents followed by the death of road users in Romania,
compared to other European countries are the poor infrastructure, aging national vehicle park and indiscipline of
Romanian drivers who do not obey traffic laws.
The logic behind the work done by forensic expert is the analysis of trace materials that are found at the
event in order to determine how damage produced, and as far as possible the sequence of events.
Such activity is a complex one that requires analysis and confirmation of traces found at the scene with
the traces that are registered on the vehicles involved in the accident.
The forensic investigation of road accidents involves carrying out intense activities particularly complex
based on studying of all the mental evidence and judgments (examinations, observations, comparisons,
judgments, etc.) that is completed by the expert's report.
Forensic road events are a special category of expert in principle because by examining traces, sample
materials and other items made available to the competent authorities may lead to the exact circumstances of the
accident that occurred.
The procedure is basically a difficult one, because very often we encounter many inconsistent facts,
forensic experts are trying to complete the investigation based on the information received from those who took
part in the event, witnesses or others who do not provide support, instead they modify objects related to the
accident and thus it becomes very difficult to answer the requirements imposed.
The analysis of practical materials that are found in different sources of information, it appears that not
infrequently a forensic expert is asked to clarify on some road events involving several vehicles and the
succesive colision of these vehicles.
As a result of these impacts, the vehicles record deformations whose production time can be determined
only after very careful analysis. Reconstruction of road accident in this situation is very difficult because vehicles
are subject to pressure from small time differences/or simultaneously and determening the causes of the heavy
impact involves a thorough study of all the elements that are related to the accident.
Questions to be answered in such work:
- Establishing the dynamics of the collision;
- Setting velocity of vehicles involved in the accident;
- Determining the exact moment of impact;
- Establishing avoidance or unavoidance of the road event.
The dynamics of the accident are considered to be the so-called road film events, with which we can
answer the other questions related to that accident. This can be determined using trace analysis, other evidence
found at the crime scene, witness statements and other elements that may be relevant in this situation.
Setting velocity for the vehicles involved in the accident prior to the impact, during or after the collision
impact is very important to determine if it was possible to avoid that accident. Typically, this task is performed
by using specific methods involving calculating braking distance with elements related to the coefficient of
adhesion of the tires and brake efficiency coefficient.
Once these issues are established, the expert can answer whether it was possible to avoid the accident or
not. In such a context should be considered the potential dangerous condition (requires special attention from
drivers due to traffic conditions) or an imminent (it triggers a reaction due to special conditions, which normally
would not be there).
We should include the possibility of avoidance that the trafic participant had in order to prevent the
accident, since in most cases (especially in the case of accidents in unmarked intersections) they exist but are not
considered by drivers. Besides these, there are possibilities for the driver to avoid the accident, which are
represented by all the maneuvers that he is obliged to perform after he tripped the state of imminent danger, to
avoid the accident.
In most cases, determining the impact site raises the most problems for the specialist, because in most
cases there are many discrepancies between the elements of the scene. For example, in a road accident with
fatalities and no witnesses where after impact, the cars find themselves in the area adjacent to the roadway, only
after a careful analysis of velocity, the traces found at the scene, the experts can determine the exact location of
the collision.
The setting of the place of the accident is of particular importance because the dynamics of the accident
and the avoindance/unavoidance of the road event revolve around this area.
At the end of the studies, forensic expert will write a report in order to address all uncertainties that the
judicial body has. It will have to be consistent and follow a logical thread to be able to easily detach all the
answers sought by the criminal investigation body, prosecutor or court.
Very often, the perpetrator tries to hide the traces of a crime to evade criminal responsibility, trying to
make another person look guilty. In the event of such controversial circumstances, following completion of
forensic science can determine with certainty whether or not an act that may be the subject of a crime and the
person who is guilty of that act and the conditions under which it was committed.

108
 The forensic investigation of road events is of particular importance because the study conducted by the
forensic expert is to reach out to the truth about the existence or non-existence of a possible crime, the person
that may or may not be guilty of it, as well as other aspects that can help correct resolution of the case. Evidence
that are uncertain or simple clues can, by making the expertise be retained at the end as solid samples (if they
meet the necessary features) or be removed as worthless.

109
 CONTRIBUŢIA CHIMIEI JUDICIARE ÎN PROBAŢIUNEA ACCIDENTELOR RUTIERE

THE CONTRIBUTION OF FORENSIC CHEMISTRY IN PROBATION OF ROAD ACCIDENTS

LA CONTRIBUTION DE LA CHIMIE JUDICIAIRE DANS LA PROBATION DES ACCIDENTS

DE LA ROUTE

Comisar şef de poliţie dr. ing. chimist Maria Georgeta STOIAN

Comisar de poliţie ing. chimist Elena GALAN
Experţi criminalişti autorizaţi în domeniul
„Expertiza fizico-chimică a probelor materiale”
Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul Expertize Fizico-Chimice

Rezumat: Probele de vopsea constituie unele dintre cele mai importante urme care se analizează de
către chimiştii judiciari în cazul accidentelor rutiere. Prin aplicarea metodelor analitice moderne (tehnici
microscopice, FTIR, XRF, SEM-EDX) se poate analiza morfologia fragmentelor de vopsea, se pot identifica
liantul, pigmenţii şi materialul de umplutură şi astfel se pot stabili, în cazul analizelor comparative, grade de
similaritate între fragmentele de vopsea în litigiu şi de comparaţie.
Cuvinte cheie: chimia judiciară, probe de vopsea, metode analitice.

Abstract: Samples of paint are some of the most important traces which are analyzed by forensic
chemists in road accidents. By applying modern analytical methods (microscopic techniques, FTIR, XRF, SEM-
EDX) can be analysed the morphology of paint fragments, can be identified binder, pigment and filler and thus
can determine in comparative analyses, degrees of similarity between fragments of paint in question and
compared.
Keywords: forensic chemistry, paint traces, analytical methods

1. Introducere. Aspecte teoretice.

Probele de vopsea constituie unele dintre cele mai importante urme care se analizează de către chimiştii
judiciari în cazul accidentelor rutiere. Aceste probe sunt colectate de la locul desfăşurării accidentului sau pot fi
evidenţiate pe haine sau alte obiecte aparţinând victimei accidentului. Analiza fizico-chimică a unor astfel de
probe de vopsea poate să conducă uneori până la identificarea tipului de autovehicul implicat în accident, în cazul
în care există sau se are acces la o bază de date cu vopsele auto utilizate de producătorii de autovehicule pe o
perioadă îndelungată de timp. În cazurile în care autovehiculul care a cauzat accidentul este cunoscut sau
suspectat, fragmentele de vopsea găsite la faţa locului se compară în prima etapă cu vopseaua de pe autoturismul
suspectului şi apoi, în cazul în care acestea corespund, se realizează identificarea în baza de date.
Din perspectiva contribuţiei chimiei judiciare în probaţiunea accidentelor rutiere, există două tipuri de
investigaţii criminalistice care se pot realiza:
- identificarea/clasificarea fragmentelor de vopsea prelevate de la locul desfăşurării accidentului;
- compararea fragmentelor de vopsea prelevate de la locul desfăşurării accidentului cu vopseaua
prelevată de la autovehiculul suspect, sau cu fragmentele/ microfragmentele, urmele dinamice existente pe
obiectele de îmbrăcăminte ale victimei sau pe alte obiecte implicate în accident.
Primul tip de investigaţie se realizează atunci când la locul desfăşurării acidentului se evidenţiază
fragmente de vopsea şi îşi propune să răspundă la întrebările "Ce fel de vopsea este?", "Care este tipul de
autoturism implicat în accident?".
Al doilea tip de investigaţie se realizează atunci când este necesară compararea a două probe pentru a
răspunde la întrebarea dacă acestea pot proveni din acelaşi obiect sau nu.
Pentru a soluţiona astfel de probleme este necesar să se obţină informaţii asupra morfologiei şi
compoziţiei chimice a probelor analizate.
Vopseaua cu care sunt acoperite autovehiculele este constituită dintr-un număr de straturi suprapuse de
vopsea (grund, vopsea de bază şi lac), fiecare dintre ele fiind un amestec din următoarele substanţe:
- polimeri: răşini alkidice, acrilice, epoxi, melamină, poliuretanice etc.;
- pigmenţi organici sau anorganici;
- materiale de umplutură şi altele.

110
 Numărul de straturi depinde de tipul maşinii. În cazul maşinilor noi sau a acelora care nu au fost
revopsite, există 3-6 straturi de vopsea, iar maşinile revopsite prezintă un număr mult mai mare de straturi (chiar
mai mult de 12) [1]. Fiecare strat este investigat prin diferite metode analitice (figura 1) şi de aceea este posibil să
se obţină informaţii importante pentru investigaţie chiar dintr-o probă foarte mică de vopsea. Proprietăţile fizico-
chimice ale straturilor de vopsea cu care sunt acoperite autovehiculele permit determinarea tipului particular de
vopsea din care este realizat fiecare strat şi, de asemenea, permit stabilirea similarităţilor între materialele în
litigiu şi cele de comparaţie.

Fragmente de vopsea

Examinare macroscopică/microscopică

FTIR Piroliză – GC-MS

XRF sau SEM/EDS

Figura 1. Procedura standard de analiză chimică a vopselelor auto

În studiile de identificare şi cele comparative, experţii definesc într-o primă etapă proprietăţi
macroscopice - culoare, textură, precum şi proprietăţi microscopice - număr de straturi, succesiunea lor, grosimea
şi culoarea straturilor. În etapa următoare se realizează analiza detaliată a compoziţiei chimice a fiecărui strat,
incluzând identificarea răşinei, pigmenţilor şi materialului de umplutură.
Spectrometria în infraroşu este utilizată pentru determinarea tipului de vopsea, pentru identificarea
răşinei, a pigmenţilor anorganici şi a materialelor de umplutură. Informaţii suplimentare despre pigmenţii
anorganici şi materialele de umplutură se obţin pe baza analizei elementale cu raze X - SEM/EDX sau XRF.
Stratul de lac poate fi analizat şi prin piroliză cuplată cu gaz cromatografie şi spectrometrie de masă.
2. Materiale şi metode
Examinarea microscopică
În majoritatea cazurilor, examinarea microscopică este realizată cu un steromicroscop pentru a
determina numărul, succesiunea, culoarea, grosimea şi textura fiecărui strat dintr-un fragment de vopsea auto.
Straturile se pun în evidenţă prin secţionarea transversală a probei cu un scalpel sau microtom. Straturile pot fi
observate şi în lumină polarizată.
Spectrometria în infraroşu cu transformată Fourier (FTIR)
Cea mai populară şi cea mai puternică tehnică de caracterizare a vopselurilor este spectrometria în
infraroşu. Aproape toate substanţele absorb selectiv radiaţie infraroşie şi prezintă spectre IR caracteristice.
Spectrometria în infraroşu cuplată cu microscopia optică permite examinarea chiar a microfragmentelor de
vopsea, fără pierderi prea mari de substanţă, ceea ce este important în investigarea criminalistică.
Prin metoda IR se pot identifica liantul, majoritatea pigmenţilor şi materialele de umplutură ale fiecărui
strat de vopsea. Pentru analiza IR se prelevează probele de vopsea din partea de mijloc a stratului de vopsea
pentru a evita orice posibilitate de contaminare de suprafaţă sau efectele de îmbătrânire sau o contaminare de la
straturile limitrofe.
În majoritatea cazurilor, identificarea răşinilor se bazează pe compararea spectrelor obţinute cu cele
existente în librăria de spectre. Pigmenţii anorganici, precum TiO 2 şi ZnO prezintă semnale intense chiar şi într-o
concentraţie scăzută a acestora. Pigmenţii organici, însă, sunt dificil de identificat datorită concentraţiei lor foarte
scăzute în probe şi datorită faptului că benzile spectrale ale multor pigmenţi organici sunt suprapuse cu cele ale
răşinilor. Benzile spectrale ale materialelor de umplutură, cum ar fi BaSO 4, CaCO3, talc şi caolin, sunt uşor
vizibile.
Piroliza cuplată cu gaz cromatografie şi spectrometrie de masă
Piroliza-GC-MS este o metodă analitică prin care probe mici ale unor molecule organice complexe sunt
descompuse prin încălzire în produşi gazoşi, care sunt separaţi ulterior pe o coloană cromatografică şi detectaţi

111
de un spectrometru de masă. Cromatogramele rezultate sunt numite pirograme şi permit identificarea şi
diferenţierea polimerilor din structura vopselurilor.
Cromatografia gazoasă asigură separarea compuşilor obţinuţi în timpul procesului de piroliză, proces
care constituie o metodă foarte bună de descompunere a unor molecule mari în unele mai mici, prin încălzire.
Spectrometrul de masă identifică compuşii asociaţi picurilor cromatografice. De aceea, combinarea acestor trei
metode crează o metodă foarte sensibilă de analiză a probelor de polimeri.
Picurile majore (de monomer) din pirogramele obţinute sunt uşor de identificat şi oferă informaţii
structurale directe referitoare la materialul pirolizat; în unele cazuri pirogramele sunt mai complexe şi conţin
amprente care pot fi utilizate pentru a compara materiale similare. Pentru această metodă sunt necesare cantităţi
mici de substanţă, de ordinul microgramelor. Este posibil să se utilizeze şi procesul de derivatizare pentru
îmbunătăţirea selectivităţii. Metilarea alcoolilor şi acizilor carboxilici este deseori utilizată pentru derivatizare.
Microscopia electronică cu baleiaj cuplată cu spectrometrie de raze X cu dispersie după energie
(SEM/EDX)
Microscopia electronică se utilizează atunci când este necesară o mărire mult mai mare decât cea oferită
de microscopia optică sau atunci când probele de vopsea prezintă aceleaşi proprietăţi microscopice (numărul de
straturi, succesiunea lor, grosimea şi culoarea) şi aceleaşi rezultate în ceea ce priveşte spectrometria în infraroşu
şi piroliza.
Pentru a obţine imaginea probei, microscopul electronic cu baleiaj utilizează o rază de electroni
focalizată. Suprafaţa probei analizate poate fi observată cu o mărire cuprinsă între 15 până la 300.000 ori, cu o
rezoluţie de 2 nm, la o tensiune de accelerare cuprinsă între 1 şi 30 eV. Totuşi, în practică nu se utilizează o
mărire mai mare de 20.000 ori.
Atunci când probele de vopsea în litigiu şi de comparaţie prezintă aceleaşi proprietăţi microscopice şi
aceleaşi rezultate în ceea ce priveşte spectrometria în infraroşu şi piroliza, ele pot fi diferenţiate pe baza
compoziţiei chimice elementale. Compoziţia chimică elementală se obţine prin cuplarea microscopului electronic
cu un spectrometru de raze X cu dispersie după energie - SEM/EDX şi este specifică fiecărui strat de vopsea.
Avantajul metodei SEM/EDX îl constituie faptul că este nedestructivă şi permite analiza unor microfragmente de
vopsea. Această tehnică permite analiza calitativă şi cantitativă a tuturor elementelor de la bor în sus. Limita de
detecţie este de 10-19 pentru majoritatea elementelor, iar aria operaţională variază de la 0,01 la 0,05 μm2 [2].
3. Rezultate şi discuţii.
Vom exemplifica în continuare, câteva cazuri de accidente de circulaţie în urma cărora au fost
identificate şi ridicate pentru a fi trimise la laborator diferite probe de vopsea.
A. Accident rutier cu impact între două autoturisme fără victime omeneşti
Într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, dar fără victime omeneşti, au fost implicate un
autoturism marca BMW de culoare albastru-verzui închis şi un autoturism marca Ford Galaxy de culoare alb-
argintie. Pentru elucidarea cauzelor accidentului au fost transmise pentru analiză următoarele probe:
- urme materie cu aspect de vopsea de culoare albastru-verzui închis ridicate de pe exteriorul portierei
stânga spate a autoturismul marca BMW (foto 1);
- o folie de bandă adezivă tip scotch cu urme dinamice de vopsea sub formă de particule de culoare
albastru-verzui închis, în amestec cu pelicule foarte mici de vopsea de culoare alb-argintie, ridicate de la
autoturismul marca Ford Galaxy, implicat în accident (foto 2).

Foto 1 Foto 2

Examinările macro şi microscopice ale probelor înaintate au evidenţiat următoarele:

- urmele materie de culoare albastru-verzui închis ridicate de pe exteriorul portierei stânga spate a
autoturismul marca BMW prezintă aspect de vopsea recoltată prin răzuire, în care se evidenţiază următoarea
succesiune de straturi (foto 3):
- strat subţire de lac transparent incolor;
- strat de culoare albastru-verzui închis cu pigmenţi strălucitori;
- strat gri deschis.

112
 - pe folia de bandă adezivă tip scotch cu urme ridicate de la autoturismul marca Ford Galaxy se
evidenţiază particule foarte mici (de aproximativ 0,03 mm) de culoare albastru-verzui închis cu pigmenţi
strălucitori (marcate cu săgeţi în foto 4).

Foto 3 Foto 4

În vederea stabilirii compoziţiei elementale, probele au fost analizate prin spectrometrie de raze X, cu
un microscop electronic cu baleiaj tip JEOL JSM-6480 LV, prevăzut cu un spectrometru de raze X tip INCA x-
Sight model 7574, cu dispersie după energie (EDS) şi s-a constatat că atât stratul de culoare albastru-verzui
închis cu pigmenţi strălucitori (figura 2), cât şi particulele de culoare albastru-verzui închis cu pigmenţi
strălucitori (figura 3) conţin elementele: clor (majoritar) şi cupru (în urme).

Figura 2 Figura 3
Stratul de culoare albastru-verzui închis cu pigmenţi strălucitori şi particulele de culoare albastru-verzui
închis cu pigmenţi strălucitori au fost analizate prin spectroscopie de absorbţie în infraroşu cu un spectrometru
FT-IR Tensor 27 cuplat cu microscop Hyperion 2000, obiectivul μATR în domeniul de frecvenţă 4000-400 cm–1,
cu o rezoluţie de 4 cm-1 şi s-a constatat că spectrele IR prezintă conformaţii asemănătoare şi au benzi spectrale
caracteristice răşinilor de tip alchidic (figura 4).

113
 Figura 4

Prin urmare, particulele de vopsea de culoare albastru-verzui, în litigiu, ridicate de pe autoturismul

marca Ford Galaxy, prezintă caracteristici fizico-chimice (culoare şi compoziţie chimică) asemănătoare cu cele
ale stratului de culoare albastru-verzui din componenţa probei de vopsea de comparaţie, prelevată de pe
exteriorul portierei stânga spate a autoturismului marca BMW, ceea ce constituie un indiciu asupra faptului că
accidentul ar fi putut fi provocat de acest autoturism.

B. Accident rutier cu părăsirea locului faptei, soldat cu decesul unei persoane

Într-un accident de circulaţie mortal, la cercetarea efectuată asupra victimei s-a constat că geaca acesteia
prezintă urme dinamice constituite din particule cu aspect de vopsea de culoare albastră. Acestea au fost trimise
de către organul de cercetare penală spre analiză, împreună cu pelicule cu aspect de vopsea de culoare albastră,
verde şi cărămizie recoltate de la o autoutilitară marca Dacia Logan, suspectată că ar fi produs accidentul.
Probele puse la dispoziţie au fost examinate în laborator atât cu ochiul liber cât şi la stereomicroscop, în
lumină naturală şi artificială, constatându-se următoarele:
a) pelicule de vopsea recoltate de la autovehiculul suspect au următoarea succesiune de straturi (foto 5):
- strat exterior de vopsea de culoare albastră, cu urme de praf (sol fin),
- strat de vopsea de culoare verde,
- strat de vopsea de culoare cărămizie,
- strat de vopsea de culoare verde.
Majoritare numeric sunt peliculele constituite dintr-un singur strat de vopsea având culorile albastru,
verde şi respectiv cărămiziu, cu aspectul caracteristic rezultat în urma răzuirii peliculelor multistrat descrise
anterior (foto 6).

urme de strat vopsea

sol fin verde

strat vopsea
strat vopsea
cărămizie
albastră
Foto 5

pelicule de culoare
albastră

114
 pelicule de
culoare verde

pelicule de culoare
cărămizie
Foto 6

b) Pe partea din spate a gecii, în zona omoplatului stâng, s-a evidenţiat o urmă materie dinamică sub
forma unei dâre, constituită din microparticule de culoare albastră (foto 7).

dâră de
culoare
albastră

microparticule
de culoare
albastră

Foto 7

Pentru determinarea compoziţiei elementale a peliculelor de vopsea şi a microparticulelelor de culoare

albastră prelevate de pe geacă, acestea au fost analizate prin microscopie electronică cu baleiaj la un microscop
electronic tip JEOL JSM-6480 LV prevăzut cu un spectrometru de raze X tip INCA x-Sight model 7574, iar
studiul spectrelor de raze X obţinute a evidenţiat faptul că atât peliculele de vopsea albastră recoltate de la
autovehiculul suspect, cât şi microparticulele de culoare albastră, prelevate de pe geaca victimei, conţin
elementele: titan - majoritar, iar în urme, elementele: siliciu, cupru, aluminiu.
Pentru determinarea compoziţiei chimice a liantului, probele înaintate au fost analizate prin
spectrometrie de absorbţie în infraroşu, la un microscop în infraroşu tip Hyperion - 2000, cu obiectivul
MicroATR-20x, în domeniul de frecvenţă 4000-600 cm–1, cu o rezoluţie de 4 cm-1 şi s-a constatat că atât
spectrele IR ale peliculelor de vopsea albastră recoltate de la autovehiculul suspect, cât şi spectrele IR ale
microparticulelor de culoare albastră, prelevate de pe geaca victimei, prezintă benzi de absorbţie dispuse la
aceleaşi lungimi de undă, fiind specifice răşinilor alchidice.
Coroborând rezultatele analizelor efectuate, s-a concluzionat că microparticulele de culoare albastră
evidenţiate pe geaca victimei sunt constituite din vopsea pe bază de răşini alchidice, pigmenţi pe bază de cupru şi
material de umplutură oxid de titan, cu o compoziţie chimică asemănătoare cu cea a peliculelor de vopsea
albastră ridicate de la autoutilitara marca Dacia Logan, ceea ce constituie un indiciu că cele două probe provin
dintr-un întreg.

C. Accident rutier cu impact între două autoturisme

Într-un alt accident de circulaţie, s-a ridicat ornamentul portierei stânga faţă al unui autoturism Ford
Focus, care prezenta urme de zgâriere şi s-a solicitat să se verifice prezenţa la nivelul acestora a unor urme de
vopsea şi dacă aceste urme prezintă aceleaşi caracteristici fizico-chimice cu cele ale urmelor de vopsea ridicate
de pe partea stângă a barei din spate a autoturismului BMW. S-au pus la dispoziţie:

115
 - bara ornament (foto 8) pe suprafaţa căreia s-a evidenţiat o peliculă de circa 2 mm, cu aspect de
vopsea, care conţine microparticule strălucitoare de culoare albastră (foto 9);
- urme de vopsea ridicate de pe bara de protecţie stângă spate a auto BMW: fragmente negre cu aspect
de material plastic şi pelicule de circa 1-3 mm cu aspect de vopsea de culoare verde-albăstrui cu microparticule
strălucitoare de culoare verde, albastru şi argintiu (foto 10).

Foto 8 Foto 9 Foto 10

Pentru compararea nuanţelor de culoare, peliculele de vopsea în litigiu şi de comparaţie au fost

analizate la un sistem comparator videospectral tip VSC 5000, prin spectroscopie de reflexie, în domeniul 400-
1000 nm şi s-a constatat că acestea au culori diferite (figura 5).
Cele două probe au fost analizate prin spectrometrie de absorbţie în infraroşu la un aparat FTIR Tensor
27, cu dispozitivul Golden Gate, în domeniul de frecvenţă 4000-400 cm–1, cu o rezoluţie de 4 cm-1 şi s-a constatat
că spectrele IR ale probelor analizate sunt caracteristice răşinilor de tip acrilic; spectrul IR al micropeliculei
identificată pe suprafaţa ornamentului prezintă benzi de absorbţie dispuse la valori diferite ale lungimilor de undă
comparativ cu spectrul IR al peliculelor de vopsea recoltate de pe bara de protecţie stângă spate a auto BMW
(figura 6).

Figura 5 Figura 6

Pentru determinarea compoziţiei elementale, probele au fost analizate prin spectrometrie de fluorescenţă
cu raze X la un aparat tip Eagle III Probe, iar din studiul spectrelor de raze X, s-au constatat următoarele:
- micropelicula identificată pe suprafaţa ornamentului conţine elementele aluminiu, siliciu, sulf, clor,
titan şi cupru (figura 7);
- peliculele de vopsea recoltate de pe bara de protecţie stângă spate a auto BMW conţin elementele
aluminiu, siliciu, potasiu, calciu, titan şi fier (figura 8).

116
 Figura 7 Figura 8

Coroborând rezultatele analizelor şi examinărilor efectuate, s-a concluzionat că pelicula de vopsea de

culoare verde-albăstrui cu pigmenţi de culoare albastru, verde, argintiu, ridicată de pe partea stângă a barei din
spate a auto BMW prezintă caracteristici fizico-chimice (culoare, natura liantului şi natura pigmentului) diferite
de cele ale micropeliculelor de vopsea cu pigmenţi de culoare albastră evidenţiate pe banda-ornament a portierei
stângă faţă a auto Ford Focus.

D. Accident rutier cu impact între două autoturisme

Într-un accident de circulaţie a fost solicitat să se stabilească caracteristicile fizico-chimice ale
peliculelor de vopsea în litigiu, ridicate de pe aripa stânga spate a autovehiculului model DACIA neînmatriculat
şi să stabilească dacă acestea prezintă aceleaşi caracteristici fizico-chimice cu peliculele ridicate de pe capota
motorului - partea stânga faţă a autoturismului DAEWOO LEGANZA - model de comparaţie.
Peliculele de vopsea în litigiu, ridicate de pe aripa stânga spate a auto DACIA neînmatriculat, sunt de
culoare verde, roşie, de diverse forme şi dimensiuni (foto 11) şi prezintă următoarea succesiune de straturi (foto
12 - detaliu):
1. strat verde, email;
2. strat roşu închis, email;
3. strat gri metal, vopsea intermediară;
4. strat cărămiziu, email;
5. strat roşu, email;
6. strat gri, vopsea intermediară;
7. strat gri olive, grund. 6
1
7

4
5
117
 Foto 11 Foto 12

Peliculele de vopsea de comparaţie, ridicate de pe capota motorului partea dreapta faţă a autoturismului
DAEWOO LEGANZA, sunt de culoare verde şi roşie, de diverse forme şi dimensiuni (foto 13) şi prezintă
aceeaşi succesiune straturi (foto 14 - detaliu) cu peliculele de vopsea în litigiu.

2 1
3
7
4

5
Foto 13 Foto 14 - detaliu

Pentru determinarea compoziţiei chimice a liantului straturilor componente (verde, roşu închis, gri
metal, cărămiziu, roşu, gri şi gri olive) ale peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie, acestea au fost
analizate prin spectrometrie de absorbţie în infraroşu, la un aparat FTIR Hyperion 2000, cu obiectivul Micro
ATR20x, în domeniul de frecvenţă 4000-400 cm–1, cu o rezoluţie de 4 cm-1. S-a constatat că spectrele IR ale
straturilor de vopsea corespondente de culoare verde, roşu închis, gri metal, cărămiziu, roşu, gri şi gri olive al
peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie sunt asemănătoare şi prezintă benzi de absorbţie dispuse la
aceleaşi valori ale lungimilor de undă (figurile 9 şi 10).

118
 Figura 9

Figura 10

Pentru determinarea compoziţiei elementale a straturilor componente (verde, roşu închis, gri metal, roşu,
cărămiziu, gri şi gri olive) ale peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie, acestea au fost analizate prin
spectrometrie de fluorescenţă de raze X la un aparat Eagle III. Unele straturi (roşu închis, gri metal şi cărămiziu)
prelevate din peliculele de vopsea puse la dispoziţie, au fost analizate şi la un microscop electronic cu baleiaj tip
JEOL JSM-6480 LV, prevăzut cu un spectrometru de raze X tip INCA x-Sight model 7574, cu dispersie după
energie (EDS).
Analiza calitativă şi cantitativă s-a efectuat în diferite puncte şi zone de pe suprafaţa probelor, iar din
studiul spectrelor de raze X, se constată următoarele:
- straturile de culoare verde ale peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie conţin: calciu, titan şi în
urme siliciu, sulf şi fier (figura 11);
- straturile roşii ale peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie conţin: plumb, crom, mangan şi
microurme de titan, calciu şi fier (figura 12);
- straturile roşii închis ale peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie conţin: plumb, crom, titan şi
urme de calciu şi fier (figurile 13 şi 14);
- straturile gri metal ale peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie conţin: bariu, sulf, calciu, zinc
şi siliciu (figurile 15 şi 16);
- straturile cărămizii ale peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie conţin: calciu, fier şi urme de
siliciu, aluminiu şi sulf (figurile 17 şi 18);
- straturile gri ale peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie conţin: titan, calciu şi urme de siliciu,
sulf (figura 19);
- straturile olive ale peliculelor de vopsea în litigiu şi de comparaţie conţin: titan ca element majoritar şi
în urme siliciu, sulf, calciu, fier şi zinc (figura 20).

119
 Sample: strat roşu
închis LITIGIU

Figura 11 Figura 12

Sample: strat roşu Sample: strat gri metal

închis COMPARATIE LITIGIU

Figura 13 Figura 14

Sample: strat gri metal

COMPARATIE

Figura 15 Figura 16

Figura 17 Figura 18

120
 Sample: strat cărămiziu Sample: strat
COMPARATIE cărămiziu LITIGIU

Figura 19 Figura 20

În baza celor constatate, s-a concluzionat că peliculele de vopsea în litigiu, ridicate de pe autovehiculul
model DACIA neînmatriculat, prezintă aceleaşi caracteristici fizico-chimice (nuanţa culorii, număr, succesiunea
straturilor, compoziţia chimică a liantului şi a materialului de umplutură) cu peliculele de vopsea model de
comparaţie, ridicate de pe capota motorului - partea stânga faţă a autoturismului DAEWOO LEGANZA.

4. Concluzii
Valorificarea fragmentelor şi microfragmentelor de vopsea în cazul accidentelor rutiere prin examinarea
acestora prin tehnici macro şi microscopice şi prin analiza lor ulterioară prin metode fizico-chimice instrumentale
furnizează informaţii decisive pentru elucidarea adevărului în procesele de investigare criminalistică.

Referinţe bibliografice
1. Milczarek J. M., Zięba-Palus J., Kościelniak P., Aplicaţii ale pirolizei cuplate cu gaz cromatografie şi
spectrometrie de masă la analiza vopselurilor auto, Problems of Forensic Science 2006, vol. XLI
2. Nieznańska J., Zięba-Palus J., Kościelniak P., Studiu fizico-chimic al vopselelor auto, Problems of
Forensic Science 1999, vol. XXXIX, p. 77-94
3. Asociaţia Criminaliştilor din România, Investigarea criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuţia
mass-media în prevenirea acestora, Editor Asociaţia Criminaliştilor din România, Bucureşti, 2008
4. Stoian M. G., Contribuţia expertizei fizico-chimice a probelor materiale la probaţiunea judiciară,
Aktis Tipografie Ambalaje, Bucureşti, 2013
5. Manual de Bune Practici în Investigarea Criminalistică a Vopselurilor - ENFSI, 2009

121
 IDENTIFICAREA PERSOANEI PRIN SISTEME DE RECUNOAŞTERE FACIALĂ

PERSON IDENTIFICATION WITH FACE RECOGNITION SYSTEMS

L’IDENTIFICATION DE LA PERSONNE AVEC LES SYSTЀMS DE RECONNAISSANCE FACIALE

Inspector de poliţie, specialist criminalist Mugurel DOGARU

Subinspector de poliţie, specialist criminalist Cristina PETCU
INSTITUTUL NAŢIONAL DE CRIMINALISTICĂ, I.G.P.R.

Rezumat: Recunoaşterea facială este folosită în criminalistică pentru identificarea persoanelor

necunoscute, în sistemele de securitate pentru verificarea identităţii unei persoane sau chiar acasă pentru a-ţi
aranja colecţiile cu fotografii. Articolul îşi propune să prezinte o parte din „secretele” din spatele procesului de
identificare facială.
Cuvinte Cheie: criminalistică, biometric, recunoaştere facială, sisteme automate, identificare, algoritmi.

Abstract: Facial recognition is used in forensics to identify unknown persons, in security systems to
verify the identity of persons or in your home to arrange collections of photos. The paper aims to present some of
the "secrets" behind the facial identification process.
Key words: forensic, biometric, facial recognition, automated systems, identification, algorithms.

I. Introducere
Un sistem de recunoaștere facială este o aplicație computerizată prin intermediul căreia se poate
realiza identificarea sau verificarea în mod automat a unei persoane cu ajutorul unei imagini digitale sau a unui
cadru preluat de la o sursă video. Una dintre modalitățile de a face o recunoaştere facială este prin compararea
caracteristicilor faciale selectate dintr-o imagine indicată și o bază de date ce cuprinde imagini faciale.
Această aplicaţie este de obicei folosită în domeniul sistemelor de securitate și poate fi alăturată cu
succes altor sisteme precum cele de identificarea amprentelor sau a irisului unui ochi.

Algoritmi de recunoaștere facială

Unii algoritmi de recunoaștere facială identifică caracteristicile faciale prin extragerea unor repere sau
a unor caracteristici de la o imagine a feței subiectului. De exemplu, un algoritm poate analiza poziția relativă,
mărimea, și/sauforma ochilor, a nasului, a pomeţilor, și a maxilarului. Aceste caracteristici sunt apoi folosite
pentru a căuta alte imagini cu caracteristici asemănătoare. Alţi algoritmi organizează o galerie cu imagini faciale
și apoi comprimă caracteristicile feţei, salvându-le doar pe acelea care sunt utile pentru recunoașterea feței. O
imagine de probă este apoi comparată cu caracteristicile feţei. Unul dintre cele mai vechi sisteme de succes se

122
bazează pe tehnica de potrivire a șablonului aplicată la un set de caracteristici faciale esenţiale, oferind un fel
de reprezentare comprimată a feţei.
Algoritmiide recunoaștere facială pot fi încadraţi în două abordăr iprincipale, cea geometrică care are
în vedere caracteristicile distinctive, sau cea fotometrică, care este o abordare statistică ce descompune o
imagine în valori pe care le compară cu şabloane pentru a elimina diferenţele.
Printre algoritmii populari de recunoaștere facială se numara Principal Component Analysis, folosind
eigenfaces, Linear Discriminate Analysis, Local Feature Analysis, Elastic Bunch Graph Matching, folosind
algoritmul Fisherface, modelul HiddenMarkov, Multilinear Subspace Learning.
Un trend nou în curs de dezvoltare, cu ajutorul căruia poate fi obținută o precizie îmbunătățită, este
cel tridimensional de recunoaștere facială. Această tehnică utilizează senzori 3D pentru a capta informații
despre forma unei fețe. Aceste informații sunt apoi utilizate pentru a identifica trăsăturile distinctive de pe
suprafața unui chip, cum ar fi conturul orbitelor, al nasului, și al bărbiei1.
Slăbiciunile sistemelor de recunoaștere facială
Recunoașterea facială nu este o activitate perfectă și întâmpină anumite dificultăţi dacă nu este
efectuată în anumite condiții. Recunoașterea facială poate fi realizată cu succes în cazul imaginilor frontale sau
întoarse cu cel mult 20 de grade (imagini semi-profil), dar în cazul fotografiilor din profil, o identificare poate fi
obţinută cu dificultate.
Printre alte condiții care îngreuneză obţinerea unei recunoașteri faciale se numără iluminarea slabă,
existenţa unor ochelari de soare, părul lung, sau alte obiecte care acoperă parțial fața subiectului, dar și
imaginile cu rezoluție scăzută. Imaginile cu rezoluție mică pot fi îmbunătățite folosind face hallucination. Cu
toate că în ultimii ani s-au obţinut îmbunătățiri în domeniul rezoluției prin utilizarea camerele megapixel
performante, acestea contribuind la rezolvarea problemei rezoluției scăzute dar, costul ridicat alacestor
camere constituie încă un dezavantaj semnificativ.

Face hallucination reprezintă o super-rezoluție a imaginilor faciale, sau o clarificare a detaliilor unei
feţe dintr-o imagine cu rezoluție mică. Aceasta poate presupune utilizarea tehnicii sparse coding. De asemenea,
pot fi folosite diferite metode de bază de descompunere, cum ar fi nonnegative matrix factorization (NMF) și
Principal Component Analysis (PCA). Face hallucination a devenit un domeniu de cercetare datorită
importanței imaginilor faciale în cazul sistemelor de recunoaştere facială sau a altor aplicaţii2.
Un alt dezavantaj major este reprezentat de faptul că multe sisteme de recunoaştere facială sunt mai
puțin eficiente în cazul în care expresiile faciale variază. Chiar și un zâmbet larg poate face, uneori, sistemul mai
puțin eficace. De exemplu: Canada permite acum doar expresii faciale neutre în fotografiile de pașaport.
Există, de asemenea, inconstanță în seturile de date utilizate de către cercetatori. Cercetătorii pot
folosi un număr diferit de subiecţi sau imagini, de la câţiva subiecţi la zeci de subiecţi, precum și de la câteva
sute de imagini la mii de imagini. Este important ca cercetatorii să pună la dispoziție seturi de date unul altuia,
sau cel puțin să creeze un set de date standard.

123
 II.Algoritmi de recunoaștere facială

Algoritmii comerciali moderni, cu excepția celor pentru analiza texturii pielii, au avut la bază cercetarea
universitară de la acea perioadă. Dintre familiile originale de algoritmi, doar două au supravieţuit testelor de-a
lungul timpului. Altele, cum ar fi implementarea manualului inițial al algoritmului Eigenface, deși promițătoare
la început, au fost în imposibilitatea de a scala în ceea ce priveștea curateţea și toleranța la variațiile de lumină
și poziţie, și astfel au fost abandonatede către furnizorii comerciali.
Primul dintre algoritmii de mai sus a fost dezvoltat de cercetatorii de la laboratorul lui JosephJ.Atickde
la Universitatea Rockefeller din NewYork. Lucrarea scrisă de către Penio S. Penev și Dr. Atickse numeşte Local
Feature Analysis: O teorie statistică generală pentru reprezentarea obiectului (Computation in Neural Systems
7(1996), 477-500). Imaginea facială este în primul rând normalizată în ceea ce priveşte iluminareași punctele de
reper, iar apoi este împărțită într-oserie de regiuni. Regiunile sunt apoi scalate, transformate și comparate
pixel-cu-pixel. Cu cât sunt mai similare zonele, cu atât mai mare este scorul de potrivire și, prin urmare, cu atât
este mai mare probabilitatea ca cele două imagini să aparțină aceluiași individ. În cadrul unei testări timpurii a
furnizorilor de sisteme de recunoaștere facială realizată de guvernul SUA, numită FERET (Facial Recognition
Technology), această abordare s-a dovedit a depăși toţi ceilalţi algoritmi din acea perioadă, în ceea ce privește
acuratețea. Sub numele original Local Feature Analysis (LFA), algoritmul a fost dezvoltat în mod activ de
către Morpho Trust SUA și predecesorii săi Visionics, IdentixșiL-1 Identity Solutions în biroul lor din New Jersey,
cu Dr. Atick încă implicat în furnizarea direcției strategice de dezvoltare a tehnologiei. Mai recent, NEC din
Japonia a comercializat un algoritm asemănător cu unul dintre brevetele atribuite lui Dr.Penev, student
absolvent al lui Dr. Atickdela Rockefeller și co-autor al lucrării inovatoare pe analiza caracteristică locală.

Algoritmul Local Feature Analysis (LFA)

Cel de-al doilea algoritm a fost influențat de ideile cercetătorilor din grupul Profesorului vonder Malsburg de laRurh-
Universitatea din Bochum, Germania, exprimate prima dată într-o lucrare de L.Wiskott, JMFellous, N.Kuiger și C.vonder
Malsburg numită Face recognition by elastic bunch graph matching. Colegii și studenții Prof. Vonder Malsburgau avut un
impact impresionant asupra industriei de comercializare a metodei printr-o serie de întreprinderi, inclusiv
Viisage/ZN(acum parte a algoritmilor MorphoTrust), CognitecSystems, NevenVision(acum parte aGoogle/Picasa și fondat
de HartmutNeven, un student absolvent al lui Prof.vonderMalsburg), C-VIS (acum parte din Cross Match). Inițial numit
Elastic Bunch Graph Matching, variante ale algoritmului au în prezent un număr de nume comerciale, printre care
Hierarchical Graph Matching (HGM) la MorphoTrust. În primul rând, o hartă grafică este montată pe reperele
normalizate ale feței, și apoi puncte de reper sunt calculate folosind transformareawavelet și comparate întrecele două
imagini.

124
 Algoritmul Hierarchical Graph Matching (HGM)
În cazul tuturor algoritmilor comerciali se regăsesc doar una din cele două metode originale, singura
excepție fiind mult mai recentul algoritm de recunoaştere a texturii pielii, patentat de MorphoTrust, care
compară ridurile pielii, porii, cicatricile si alte artefacte, brevetate de MorphoTrust. Acest algoritm încă nu
poate fi folosit în aplicaţiile criminalistice de recunoaștere facială întrucât aceasta necesită o rezoluție ridicată a
imaginii obținute de la locul faptei, lucru care este rareori disponibil. Cu toate acestea, acest algoritm poate
avea aplicații în viitor datorită rezoluției mai mari a camerelor videocomerciale. Caracteristica unică a acestui
algoritm este că imaginea doar a unei mici porțiuni de piele a feței, reprezentând 10% din suprafața totală a
pielii feței, poate fi suficientă pentru identificare.
Cei mai marifurnizori au petrecut ani întregi pentru perfecţionarea treptată a algoritmilor pentru a
depăși provocările reprezentate de rezoluția mică, postură sau expresia feței, iluminatul neuniform, sau alte
limitări. Îmbunătățirile se aplică nu numai în cazul algoritmului de potrivire de bază, ci și la preprocesarea
automată a imaginilor înainte de creația template-ului.

În ciuda tuturor îmbunătățirilor, în mod conceptual, algoritmii păstrează multe din beneficiile și dezavantajele
lor originale, și astfel, algoritmii din cadrul celor două familii principale sunt extrem de corelaţi; rezultatele
căutării se vor suprapune într-o mare măsură tipurilor similare de algoritmi de la furnizori diferiți. Cu toate
acestea, algoritmii din două clase diferite se corelează mult mai puțin. Dându-și seama de natura
complementară a claselor de algoritmi LFAșiHGM, motorul de căutare ABIS® de la MorphoTrustle aplică pe
amândouă într-un proces de căutare secvențială. Căutarea se face în două sau mai multe etape: prima HGM și
apoi LFA, fuzionând rezultatele. În mod esenţial, fuziunea se face la nivelul caracteristicilor algoritmului de bază,
utilizând scorurile normalizate la performanța generală anticipată a algoritmului. Această flexibilitate
algoritmică este unică în industrie.3

III. Programe informatice uzuale care includ recunoașterea facială

Programe informatice uzuale care au capacitateade recunoaștere facială:
•digiKam(KDE)
•iPhoto(Apple)
•Picasa(Google)
•Picture Motion Browser(Sony)
•Windows LivePhoto Gallery(Microsoft)
•Proiectul de cercetareDeepFacecuprodusul"Tag Suggestions" (Facebook)

125
 Software-ul de recunoaştere facială al Facebook
Sistemelede recunoaștere facială sunt folosite pentru a debloca software-ul de pe telefoanele mobile,
tablete sau notebook-uri. O aplicație din Android Marketplace(Google Play) dezvoltată în mod independent,
numită Vision Applock foloseşte camera foto integrată a telefonului pentru a face o fotografie a utilizatorului.
Recunoaștere facială este utilizată pentru a asigura că numai această persoană poate folosi anumite aplicații pe
care le alege să le securizeze.
Detectarea feței și recunoașterea facială sunt integrate în aplicația iPhoto pentru Macintosh/Apple, și în
Picasa(softwaregratuitde laGoogle), pentru a ajuta utilizatorii să îşi organizeze colecțiile lor de fotografii.

Software-ul de recunoaştere facială al Picasa

126
 iPhoto – recunoaştere facială
De asemenea, în plus față deuzanțelebiometrice, camerele digitale moderne încorporeaza adesea un
sistem de detectare a feței, care permite camerei să se concentreze și să măsoare expunerea pe fața
subiectului, garantând astfel un portret de calitate al persoanei fotografiate. Unele camere includ în plus un
senzor pentru detectarea zâmbetului (smile detection), sau fac în mod automat o a doua fotografie, dacă cineva
a închis ochii în timpul fotografierii.

IV. Standarde internaționale pentru recunoașterea facială

Standardizarea este o parte vitală a progresului pieței și reprezintă stadiul actual al tehnicii. Se lucrează mult
atât la nivelul național cât și internațional al organizațiilor de standardizare pentru a facilita interoperabilitatea
și formatele de transfer a datelor, ceea ce va facilita imbunatățirea tehnologiei pe o platformă standardizată.
ANSI /INCITS și ISO19794-5 Face Recognition Data Interchange Format sunt cele mai importante
standarde de recunoaștere a feței și abordeză examinarea detaliată a imaginilor faciale umane, verificarea
umană a identităţii, și identificarea și verificarea automată a feței. Aceste standarde permit interoperabilitatea
între furnizorii sistemelor de recunoaștere facială. Standardele au stabilit o imagine frontală definită și sunt
împărțite în subcapitole care abordează imagini frontale şi obținerea de imagini pentru bazele de date.(O
imagine completă frontală este definită ca o imagine întoarsă cu cinci grade faţă de centru). Aceste standarde
nu folosesc alte imagini, cum ar fi cele din semi-profil sau cele nedefinite dar asigura ca imaginile vor îndeplini
standardele de calitate necesare, atât pentru recunoașterea facială automată cât și pentru controlul uman al
imaginilor faciale. La nivel internațional se lucrează pentru a actualiza standardele pentru imagini faciale în
format 3D.
ANSI/NIST-ITL 1-2000 este, de asemenea, în curs de actualizare pentru a include mai multe informaţii
calitative pentru imagini faciale la Type-10. De asemenea, există activitate corespondentă la nivel internațional
pentru a oferi îndrumare fotografilor cu privire la modul de a captura cele mai bune imagini faciale pentru o
recunoaștere automată. Aceste standarde facilitează, de asemenea, utilizarea informațiilor feței în aplicațiile
care au stocare limitată (de exemplu, pașapoarte, vize, permise de conducere).
Alte standarde, cum ar fi INCITS398-2005 Common Biometric Exchange Formats Framework (CBEFF),
se ocupă în mod special cu elementele de date utilizate pentru a descrie datele biometrice într-un mod
comun.INCITS 358-2002BioAPISpecification definește Application Programming Interface and Service Provider
Interface ca o interfaţă standard de tehnologie biometrica. Organizațiile internaționale de standardizare
continuă să lucreze la progresul standardelor într-o direcție care facilitează creșterea, avansare, și
interoperabilitatea.4
V. Teste cu sisteme de recunoaştere facială

127
 La nivelul Institutului Naţional de Criminalisică s-au desfăşurat o serie de testări cu două soluţii de
recunoaştere facială destinate agenţiilor guvernamentale şi oferite de Safran-Morphotrak (MFI-
MorphoFaceInvestigate)5 şi Cognitec (FaceVACS DBScan)6. Ambele sisteme de recunoaştere facială au avut
rezultate bune şi foarte bune.

128
 Safran-Morphotrak (MFI-MorphoFaceInvestigate)

Cognitec (FaceVACS DBScan)

1
http://en.wikipedia.org/wiki/Facial_recognition_system
2
Ce Liu, Heung-Yeung Shum, William T. Freeman, Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory
(CSAIL), Massachusetts Institute of Technology, Microsoft Research Asia -
http://people.csail.mit.edu/celiu/FaceHallucination/fh.html
3
Law Enforcement Applications of Forensic Face Recognition by MICHAEL PETROV, PHD Director,
Advanced Solutions in Morphotrust, www.morphotrust.com
4
http://www.fbi.gov/about-us/cjis/fingerprints_biometrics/biometric-center-of-excellence/modalities/facial-
recognition
5
https://www.morphotrak.com/MorphoTrak/MorphoTrak/CJ/mt_mor_face.html
6
http://www.cognitec.com/facevacs-dbscan.html

129
 ROLUL CHIMIEI JUDICIARE ÎN EXPERTIZA DISTRUGERILOR AUTO

THE ROLE OF FORENSIC CHEMISTRY IN EXPERTISE OF AUTOMOBILE DESTRUCTION

LE ROLE DE LA CHIMIE JUDICIAIRE DANS L'EXPERTISE DES DESTRUCTIONS DE

VÉHICULES

Comisar şef de poliţie dr. ing. chimist Maria Georgeta STOIAN

Fizician-chimist dr. Daniela-Laura FERARU
Subcomisar de poliţie dr. Farmacist Mihaela GHEORGHE
Experţi criminalişti autorizaţi în domeniul
„Expertiza fizico-chimică a probelor materiale”
Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul Expertize Fizico-Chimice

Rezumat: Este tot mai frecventă utilizarea violenţei asupra persoanelor sau asupra bunurilor, fie ca
urmare a unor altercaţii sau discuţii care degenerează, fie în scopul intimidării, exercitarea influenţei prin
corupţie, şantaj, intimidare sau alte mijloace.
Pentru deteriorarea, avarierea, distrugerea autovehiculelor sunt folosite diverse moduri: sustragerea
unor componente, lovirea cu picioarele sau cu pietre sau alte obiecte contondente, spargerea geamurilor,
dezumflarea sau tăierea cauciucurilor, zgârierea vopselei sau aruncarea cu diverse substanţe chimice cu scopul
de a afecta vopseaua şi chiar incendierea.
În aceste cazuri chimia judiciară are un rol foarte important, deoarece prin analiza probelor ridicate de
la faţa locului şi a celor ridicate de la suspecţi (vopsea, sticlă, materiale plastice, cauciuc sau alte substanţe)
poate să aducă indicii asupra circumstanţelor producerii unor astfel de fapte.
Cuvinte cheie: chimia judiciară, substanţe chimice, metode analitice.

Abstract: Is more frequent the use of violence to persons or to property, or as a result of the
altercation or discussion degenerates, either for intimidation, exerting influence through corruption, extortion,
intimidation or other means.
For damaging, destroying vehicles are used various ways: theft of components, kicking with feet or with
stones or other objects, breaking windows, deflation or cutting tire, scratching paint or throwing various
chemicals in order to affect the paint and even arson.
In these cases forensic chemistry has a very important role, because the analysis of samples collected
from the crime scene and those collected from suspects (paint, glass, plastic, rubber or other substances) can
yield clues about the circumstances producing such facts.
Keywords: forensic chemistry, chemicals, analytical methods.

1. Introducere.
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române violenţa este „însuşirea, caracterul a ceea ce este violent (1);
putere mare, intensitate, tărie (2); lipsa de stăpânire în vorbire sau în fapte, vehemenţă, furie (3); faptul de a
întrebuinţa forţa brutală, constrângere, violentare, siluire, încălcarea ordinii legale (4); faptă violentă, impulsivă
(5)‖.
Anual, mii de persoane îşi pierd viaţa în urma unor acte de violenţă şi multe alte victime suferă din
cauza comportamentelor de acest gen. Violenţa a crescut alarmant în contextul unei societăţi generatoare de
nemulţumiri şi frustrări, ce oferă premisele unui comportament violent. Este tot mai frecventă utilizarea violenţei
asupra persoanelor sau asupra bunurilor, fie ca urmare a unor altercaţii sau discuţii care degenerează, fie în
scopul intimidării, exercitarea influenţei prin corupţie, şantaj, intimidare sau alte mijloace, asupra mediului
politic, mass-media, structurilor de implementare a legii, administraţiei publice.
Una dintre formele de manifestare a unor astfel de violenţe o reprezintă distrugerile autovehiculelor. Din
cazuistica laboratoarelor de chimie judiciară rezultă că sunt folosite diverse moduri de a le deteriora, avaria sau
distruge (foto 1): sustragerea unor componente (de exemplu, oglinzi laterale, faruri etc.), lovirea cu picioarele sau
cu pietre sau alte obiecte contondente (rezultând, de exemplu, înfundări ale caroseriei, distrugeri de lunetă etc.),
spargerea geamurilor (însoţită sau nu de furtul bunurilor din interior), dezumflarea sau tăierea cauciucurilor,
zgârierea vopselei sau aruncarea cu diverse substanţe chimice cu scopul de a afecta vopseaua şi chiar
incendierea.

130
 Foto 1. Modalităţi de distrugere a autovehiculelor

Bineînţeles că păgubiţii vor să-şi recupereze prejudiciile, iar atunci când aceştia depun plângere,
organele de urmărire penală trebuie să instrumenteze cazul corespunzător.
Pe diverse forumuri de discuţii se pot întâlni persoane care, trezite din beţie sau ieşind de sub imperiul
furiei dezlănţuite, se întreabă ce ar putea păţi în urma unor astfel de deteriorări/distrugeri „nevinovate‖ şi
invariabil răspunsurile sunt de genul: „Când eşti zmeu, tre' să plăteşti...‖.

2. Parte experimentală. Materiale şi metode. Rezultate şi discuţii.

Vom exemplifica în continuare, două cazuri de distrugeri de autovehicule în urma cărora au fost ridicate
şi trimise la laborator diferite tipuri de probe cu scopul de a identifica substanţele utilizate pentru deteriorarea
acestora.
A. Deteriorarea suprafeţelor autovehiculelor folosind substanţe colorante
Într-o cauză au fost înaintate spre examinare în cadrul laboratoarelor de chimie judiciară, mai multe
eprubete, în interiorul cărora se aflau substanţe bleu, fragmente cu aspect de material plastic de culoare albastră
recoltate de pe autoturismele deteriorate, precum şi 5 bile tip paintball, din material plastic, ce conţin o substanţă
lichidă bleu, ridicate de la principalul suspect, pentru a determina dacă acestea ar fi putut fi folosite pentru
deteriorarea autovehiculelor.
În vederea examinărilor fizico-chimice au fost puse la dispoziţie următoarele materiale:
- două eprubete în interiorul cărora se află substanţe de culoare bleu - recoltate de pe autoturismul A;
substanţa aflată în cantitate mai mare a fost notată proba nr. 1a, iar substanţa aflată în cantitate mai mică a fost
notată proba 1b (foto 1);
- o eprubetă în interiorul căreia se află o substanţă de culoare bleu - recoltată de pe autovehiculul B -
notată proba nr. 2 (foto 2);

Foto 1 Foto 2

- fragmente cu aspect de material plastic de culoare albastră, notate proba nr. 5a (foto 3) şi două
fragmente cu aspect de material plastic de culoare gri, notate proba nr. 5b (foto 4) - recoltate de pe parbrizul
autovehiculului B;

131
 Foto 3 Foto 4

- 5 bile din material plastic transparent cu diametrul de 15 mm, în interiorul cărora se află substanţe de
culoare bleu, numerotate de la b1 la b5 - notate proba nr. 6 (foto 5).

Foto 5

Pentru identificarea compoziţiei chimice a probelor puse la dispoziţie, acestea au fost analizate astfel:
- Probele nr. 1a, 1b, 2 şi 6 au fost analizate, sub formă de peliculă, prin spectrometrie de absorbţie în
infraroşu pe un aparat FTIR tip Paragon 1000, în domeniul 4000-400 cm-1, rezoluţie 4 cm-1. Spectrele IR obţinute
- figura 1, indică benzi de absorbţie caracteristice poliglicolului esterificat cu acid gras.

Figura 1

- Fragmente din probele 5a şi 5b au fost analizate prin spectrometrie de absorbţie în infraroşu pe un aparat
FTIR tip Brüker Tensor 27, în domeniul 4000-400 cm-1, rezoluţie 4 cm-1, utilizând un dispozitiv de reflexie ATR
Golden Gate cu cristal de diamant. Spectrele IR obţinute, anexate la prezentul raport - figura 2, indică benzi de
absorbţie caracteristice poliglicolului esterificat cu acid gras.

132
 Figura 2

Pentru determinarea coloranţilor din compoziţia probelor puse la dispoziţie, porţiuni din acestea au fost
supuse unor încercări de solubilizare atât în apă, cât şi în solvenţii organici cei mai uzuali (cloroform, metanol,
eter etilic). S-a observat că cea mai mare solubilizare a poliglicolului esterificat şi a colorantului albastru din
compoziţia probelor analizate a fost obţinută în apă.
Soluţiile apoase ale probelor au fost analizate prin cromatografie în strat subţire, în următoarele condiţii
:
- fază staţionară: Kieselgel G 60, d = 0,25 mm;
- fază mobilă: cloroform : metanol = 1:1;
- vizualizare: lumină vizibilă şi ultraviolet.
Din studiul cromatoplăcii se constată că din extractele apoase ale tuturor probelor se separă câte un
colorant albastru care prezintă acelaşi factor de deplasare Rf, aceleaşi nuanţe de culoare (foto 6) şi nu prezintă
fluorescenţă în ultraviolet.

Foto 6

Coroborând rezultatele examinărilor s-au constatat următoarele:

 Probele 1a, 1b, 2, 5a şi 5b (urme materie ridicate de pe autovehiculele A şi B) puse la dispoziţie sunt
constituite dintr-un amestec de poliglicol esterificat cu acid gras şi un colorant albastru.
 Substanţele din interiorul celor 5 bile din material plastic puse la dispoziţie (proba 6) sunt constituite
dintr-un amestec de poliglicol esterificat cu acid gras şi un colorant albastru.
În compoziţia probelor analizate nu s-au pus în evidenţă acizi, baze, solvenţi, sau alte substanţe care ar
putea avea acţiune degradantă asupra suprafeţelor vopsite (ale autovehiculelor A şi B);
Compuşii identificaţi în compoziţia probelor puse la dispoziţie pot produce deteriorări prin colorare a
suprafeţelor autovehiculelor (aderarea substanţei de culoare albastră la suprafaţa acestora).
 Urmele materie recoltate de pe suprafaţa autovehiculelor A şi B puteau proveni prin spargerea unor bile
din material plastic ce conţin substanţe cu aceleaşi caracteristici cu cele puse la dispoziţie (proba 6), la
impactul cu suprafaţa autovehiculelor. Urmele materie ridicate de pe parbrizul autovehiculului B
(probele 5a şi 5b), puteau proveni prin scurgerea substanţelor după spargerea bilelor la impactul cu
suprafaţa parbrizului.

B. Deteriorarea suprafeţelor autovehiculelor folosind solvenţi

Într-o altă cauză au fost înaintate spre examinare în cadrul laboratoarelor de chimie judiciară,
următoarele:

133
 - pelicule de vopsea neagră (strat exterior), respectiv gri închis (stratul interior), friabile, cu aspect de
„solzi‖ - foto 7 şi 8, ridicate de pe cupola autovehiculului distrus/deteriorat marca Toyota Avensis - notate proba
nr. 1;

Foto 7 Foto 8

- două tuburi tip recoltor steril, ale căror tampoane de vată aferente au un aspect compact şi prezintă pe
suprafaţa lor urme materie sub formă de particule şi micropelicule negre - notate probele nr. 4 şi 5 - foto 9 şi 10,
iar în foto 11 - detaliu proba nr. 5; urmele au fost ridicate de pe autovehiculul distrus/deteriorat marca Toyota
Avensis;

Foto 9 Foto 10 Foto 11

- un recipient din sticlă (foto 12), care conţine un lichid galben (stratul inferior) - notat proba nr. 2 şi o
substanţă solidă albă (stratul superior) - notată proba nr. 3; recipientul a fost ridicat de la persoana suspectă.

Foto 12

Deoarece se presupunea că persoana suspectă ar fi produs deteriorarea autovehiculului marca Toyota

Avensis, prin stropirea acestuia cu substanţa aflată în recipientul din sticlă pus la dispoziţie, s-au stabilit
următoarele obiective:

134
 a. Care sunt caracteristicile fizico-chimice, natura şi compoziţia chimică a peliculelor de vopsea neagră
(strat exterior), respectiv gri închis (stratul interior), friabile, cu aspect de „solzi‖, ridicate de pe cupola
autovehiculului marca Toyota Avensis;
b. Care este natura şi compoziţia chimică a substanţelor recoltate cu recoltoarele sterile de pe
autovehiculul marca Toyota Avensis distrus/deteriorat;
c. Să se stabilească dacă substanţele din recipientul din sticlă prezintă aceleaşi caracteristici fizico-
chimice cu probele ridicate de pe autovehiculul marca Toyota Avensis distrus/deteriorat.
Analizele fizico-chimice efectuate au urmărit pe de o parte analiza tuturor probelor puse la dispoziţie, iar
pe de altă parte stabilirea unei asocieri între probele ridicate din zonele distruse/deteriorate ale autovehiculului
marca Toyota Avensis şi lichidul din recipientul din sticlă ridicat de la persoana suspectă. Astfel, s-au efectuat
următoarele determinări:
* Examinări fizice
Peliculele de vopsea - proba nr. 1 au fost examinate atât cu un stereomicroscop tip Carl Zeiss Jena
(grosisment 25x), în lumină naturală, cât şi cu un stereomicroscop Nikon SZM 800, în lumină artificială,
constatându-se existenţa pe stratul exterior, negru, a unor microparticule transparente (foto 13).

Foto 13

* Determinarea pH-ului
Peliculele de vopsea - proba nr. 1, precum şi tampoanele de vată aferente recoltoarelor sterile,
reprezentând probele nr. 4 şi 5, au fost tamponate cu hârtii de pH acid umezită şi nu s-a observat nici un viraj al
culorii acestora.
* Analiza prin spectrometrie în infraroşu
O porţiune din proba nr. 1 a fost apoi analizată prin spectrometrie de reflexie în infraroşu pe un aparat
FTIR tip TENSOR 27, prevăzut cu dispozitiv Golden Gate, în domeniul 4000-550 cm-1, rezoluţie 4 cm-1.
Spectrul IR obţinut prezintă benzi de absorbţie dispuse la aceleaşi lungimi de undă cu cele ale răşinilor acrilice,
dar şi benzi de absorbţie specifice acizilor graşi (acid stearic).
Microparticulele transparente evidenţiate pe stratul exterior al peliculelor de vopsea neagră, au fost
analizate prin spectrometrie de reflexie în infraroşu cu un microscop în infraroşu tip HYPERION 2000, prevăzut
cu obiectivul microATR-20x, în domeniul 4000-600 cm–1, rezoluţie 4 cm-1. Spectrul IR obţinut - figura 3 prezintă
benzi de absorbţie dispuse la aceleaşi lungimi de undă cu cele ale alcanilor superiori (parafine).
O porţiune din lichidul galben - proba nr. 2, precum şi reziduul obţinut prin evaporarea unei porţiuni din
stratul alb superior - proba nr. 3, aflate în recipientul din sticlă, au fost analizate prin spectrometrie de absorbţie
în infraroşu pe un aparat FTIR-PARAGON 1000, în domeniul 4000 - 400 cm-1, cu rezoluţia de 4 cm-1. Spectrele
IR obţinute - figurile 3 şi 4, prezintă benzi de absorbţie caracteristice unui amestec de solvenţi, şi anume
diclormetan şi metanol - în cazul lichidului galben (proba nr. 2) şi unui amestec de alcani superiori şi acizi graşi
(acid stearic) - în cazul stratului alb superior (proba nr. 3).

135
 Figura 3 Figura 4

* Analiza prin cromatografie în fază gazoasă cuplată cu spectrometrie de masă (GC-MS)

În vederea analizei prin GC-MS, porţiuni din peliculele de vopsea (proba nr. 1), precum şi
tampoanele de vată aferente recoltoarelor (probele nr. 4 şi 5), au fost supuse extracţiei cu n-hexan, respectiv
cloroform, iar extractele au fost concentrate prin evaporare la temperatura camerei.
Extractele astfel obţinute ale probelor nr. 1, 4 şi 5, precum şi porţiuni din peliculele de vopsea (proba
nr. 1), respectiv porţiuni din lichidul galben (proba nr. 2) şi o porţiune diluată cu n-hexan din stratul alb superior
(proba nr. 3), au fost analizate, prin cromatografie în fază gazoasă cuplată cu spectrometrie de masă, pe un gaz
cromatograf tip FOCUS GC, utilizând şi tehnica headspace. Din studiul datelor obţinute s-au constatat
următoarele:
- din proba nr. 1 se separă un compus care prezintă timp de retenţie în coloană şi spectru de masă
caracteristic diclormetanului - figurile 5 şi 6;

Figura 5 Figura 6

- din lichidul galben (proba nr. 2) se separă compuşi care prezintă spectrele de masă caracteristice
diclormetanului, respectiv metanolului - figurile 7 şi 8;

Figura 7 Figura 8

- din stratul alb (proba nr. 3) analizat se separă alcani cu catenă lungă ce pot proveni din parafină;
- din extractele probelor nr. 1 (pelicule de vopsea), nr. 4 şi nr. 5 (tampoane de vată aferente
recoltoarelor) analizate se separă alcani cu catenă lungă ce pot proveni din parafină - figurile 9 şi 10.

136
 Figura 9 Figura 10
* Reacţii chimice
Pentru a evidenţia eventuala prezenţă a ionilor sulfat ce rămân în urma acţiunii corozive a acidului
sulfuric, după extracţia cu hexan, respectiv cloroform, probele 1, 4 şi 5 au fost supuse extracţiei cu apă distilată.
Soluţia apoasă astfel obţinută a fost concentrată prin evaporare şi tratată cu o soluţie de clorură de bariu, reactiv
specific pentru ionul sulfat, reacţia fiind negativă.
Acţiunea degradantă asupra suprafeţelor vopsite, pe lângă acidul sulfuric, o au şi solvenţii organici.
Aceştia, fiind foarte volatili, nu se pot regăsi decât la scurt timp după utilizarea acestora.
În literatura de specialitate se spune că:
Parafina este un amestec de alcani superiori, nu are acţiune corozivă asupra vopselei şi se poate regăsi
în compoziţia produselor de întreţinere a vopselelor auto, dar şi în produsele comerciale cu acţiune exfoliantă
asupra suprafeţelor vopsite.
Diclormetanul (clorura de metilen) este un solvent organic, care poate fi folosit ca refrigerent, dizolvant
pentru grăsimi, uleiuri, răşini, având acţiune degradantă asupra suprafeţelor vopsite.
Metanolul este folosit ca dizolvant (în amestec cu alte substanţe) pentru lacuri etc.
Pentru realizarea unor examinări comparative elocvente între probele recoltate de pe autovehiculul
marca Toyota Avensis distrus/deteriorat şi lichidul din recipientul din sticlă ridicat de la persoana suspectă, a fost
efectuat un experiment judiciar, în vederea determinării modului de acţiune a solventului diclormetan, compus
majoritar identificat în recipientul pus la dispoziţie, asupra vopselei auto.
S-a observat comportarea în timp a vopselei auto gri petrol, respectiv verde Sévigné, din colecţia
laboratorului, la interacţiunea cu diclormetanul.
Astfel, o cantitate de circa 1 ml de diclormetan produce instantaneu "înflorirea" vopselei auto gri petrol
(foto 14), iar un volum de 0,05 ml (1-2 picături) produce o degradare similară (foto 15), dar în decurs de
aproximativ 10 minute. Precizăm că peliculele de vopsea reprezentând proba nr. 1 (foto 16), puse la dispoziţie,
prezintă degradări similare cu cele observate în urma experimentului descris mai sus.

Foto 14 Foto 15 Foto 16

137
 Coroborând rezultatele examinărilor s-au constatat următoarele:
 Recipientul din sticlă pus la dispoziţie conţine un amestec de solvenţi (diclormetan şi metanol) şi
parafină.
 Peliculele de vopsea (proba 1) puse la dispoziţie, au în compoziţie răşină acrilică şi conţin urme de
diclormetan, precum şi alcani superiori, care pot proveni din parafină.
 Pe tampoanele de vată aferente recoltoarelor sterile, reprezentând probele 4 şi 5, s-au pus în evidenţă
alcani superiori ce pot proveni din parafină.
 În probele 1, 4 şi 5 nu s-au pus în evidenţă urme ale acţiunii acizilor.
 Parafina identificată în urme în probele 4 şi 5 este un amestec de alcani superiori, nu are acţiune
corozivă asupra vopselei şi se poate regăsi în compoziţia produselor de întreţinere a vopselelor auto, dar
şi în produsele comerciale cu acţiune exfoliantă asupra suprafeţelor vopsite.
 Conform experimentului judiciar descris, s-a constatat că solvenţii organici au acţiune degradantă
asupra suprafeţelor vopsite.

3. Concluzii
În cazurile de deteriorare, avariere, distrugere a autovehiculelor, chimia judiciară are un rol foarte
important, deoarece prin analiza probelor ridicate de la faţa locului şi a celor ridicate de la suspecţi (vopsea,
sticlă, materiale plastice, cauciuc sau alte substanţe) poate să aducă indicii asupra circumstanţelor producerii unor
astfel de fapte.

Bibliografie
1. Colectivul Institutului de Criminalistică al Poliţiei Române, Procedura cercetării la faţa locului în
Poliţia Română, Manual de bune practici, Bucureşti, 2007

138
EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ, FACTOR DETERMINANT ÎN PROBAREA VINOVĂŢIEI ÎN CAZUL
ACCIDENTELOR RUTIERE CU PĂRĂSIREA LOCUL FAPTEI

FORENSIC ANALYSIS, DETERMINING FACTOR IN GUILT PROBATION IN THE ROAD

ACCIDENTS WITH LEAVING THE SCENE OF AN ACCIDENT

EXPERTISE LÉGALE, FACTEUR DÉTERMINANT A PROUVER LA CULPABILITÉ DANS DES

ACCIDENTS DE LA ROUTE PAR L'ABANDON DES LIEUX DE L'ACCIDENT

Cms. de poliţie Paul-Gabriel ŞERBAN

Cms. de poliţie Mihai-Codruţ ABRUDAN
Serviciul Criminalistic –I.P.J. Sibiu

Motto: „Poţi fugi, dar nu te poţi ascunde”

Cms. de poliţie Paul-Gabriel ŞERBAN

Lucrarea de faţă prezintă o experienţă pozitivă, concretizată prin stabilirea situaţiei de fapt, în cazul unui
accident de circulaţie cu autor necunoscut, prin examinarea criminalistică a autovehiculului şi a victimei, stabilind
prin expertiza criminalistică, prin fundamentare ştiinţifică, urme ale interacţiunii dintre protagoniştii
evenimentului.
Uneori, drumul public se transformă în câmpul unei conflagraţii continue, pe viaţă şi pe moarte. În acest
război atipic, de multe ori, nu se cunosc ambele părţi combatante, victimele fiind în majoritate civili.
Accidentele rutiere reprezintă una dintre cauzele cele mai importante ale mortalităţii nepatologice din
ultimele decenii.
În Europa îşi pierd viaţa aprox. 3000 de oameni în fiecare zi, prin accidente rutiere, iar în România s-a
stabilit că în fiecare an dispar aprox. 2000 de persoane prin accidente rutiere, lucru ce poate fi comparat din punct
de vedere demografic, cu ştergerea de pe hartă a unei localităţi medii. În ultimii 20 de ani au dispărut aprox. 60 000
de români în accidente rutiere, ceea ce din punct de vedere economic s-a tradus prin scăderea Produsul Intern Brut
al României cu aprox. 1%-2% în fiecare an.
Cuvinte cheie: expertiza criminalistică, accident rutier, autor, victima, traseologie, urmă, autovehicul.

Impactul fenomenului reprezentat de „Accidentul rutier” asupra populaţiei este major, fiind un
eveniment produs pe un drum public, în care este implicat cel puţin un vehicul şi în urma căruia a rezultat
vătămarea sănătăţii, integrităţii corporale sau decesul unei persoane, ori au fost cauzate pagube materiale, deoarece
toţi oamenii circulă în spaţiul public, majoritatea participă la trafic în calitate conducător, pasager, pieton, şi nu în
ultimul rând, fiecare dintre aceştia cunoaşte astfel de evenimente nefericite, soldate de multe ori cu consecinţe
grave asupra celor apropiaţi lor.
Cu toate că România se află în fruntea Uniunii Europene la producerea accidentelor rutiere, în Noul Cod
Penal, pedepsele pentru „ucidere din culpă„ (art. 192) se reduc, iar „conducerea unui vehic sub influenţa alcoolului
sau a altor substanţe„ (art. 336) este stipulată ca infracţiune pedepsită separat, chiar şi cu amendă. Avantajul noilor
regmentări penale îl constituie faptul că pedepsele se pot cumula, faţă de vechea legislaţie, unde se aplica pedeapsa
cea mai mare.
În viziunea noastră subiecţii principali ai unui accident rutier sunt: vehiculul /autovehiculul şi omul, fie
el autor sau victimă.
Autovehiculul conferă multiplele avantaje prin rolul lui de a facilita transportul de pasageri sau de
materiale, dar totuşi, nefiind un lucru ideal, prezintă dezavantaje prin victimele şi pagubele produse accidental.
Omul în rolul de conducător, pasager sau pieton, este participantul la trafic care din culpa proprie sau a
altuia se transformă în autor, respectiv victimă.

139
 În prezenta lucrare vom face referire în special la stabilirea stării de fapt în cazul unui accident rutier,
unde autorul a suprimat viaţa unei persoane şi a părăsit locul crimei, fără resentimente.
În cazul cercetărilor accidentelor rutiere cu autor necunoscut, se procedează la declanşarea celor mai
importante acte de urmărire penală cu caracter imediat şi necesar, care au ca scop identificarea autovehiculului şi
conducătorului acestuia.
Baza identificării şi probării ştiinţifice o constituie mijloacele materiale de probă,
ridicate de obicei cu ocazia celor mai importante activităţi judiciare: cercetarea la faţa locului, examinările
criminalistice şi medico-legale.
Din punct de vedere criminalistic, în cazul „accidentelor cu fugă‖, indicii reale în scopul sus-menţionat,
pot fi furnizate de: locul producerii accidentului, victimă prin examinarea vestimentaţiei şi a leziunilor traumatice
ale acesteia, precum şi de autoturismul implicat.
În momentul producerii accidentului, interacţiunea dintre autovehicul şi victimă, realizează transferul
simultan de substanţe şi de urme formă (prin stratificare şi destratificare), elemente care dacă sunt exploatate
pozitiv de oamenii legii, pot deveni mărturii în soluţionarea dosarului.
De multe ori autorii unor astfel de accidente, după ce au părăsit locul faptei, pentru a nu fi prinşi, încearcă
să şteargă sau să ascundă urmele accidentului, în majoritatea cazurilor acţionând numai asupra urmelor vizibile,
aflate în zone uşor accesibile ale autovehiculului, scăpând din vedere urmele din locurile greu accesibile, cum sunt
ansamblele şi subansamblele de sub puntea autovehicului.
Cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor urmate de părăsirea locului faptei, presupune căutarea şi
colectarea probelor ce constau în fragmente de subansamble şi elemente auto, fragmente de sticlă, resturi ale
sistemelor de iluminare/semnalizare, pelicule de vopsea, resturi de produse petroliere elemente care pot constitui
indicii în stabilirea dinamicii de producere a accidentului şi de identificare a autovehiculului implicat .
Interpretările criminalistice şi medico-legale, realizate cu ocazia examinării victimei, sunt foarte
importante, deoarece pe baza acestora se poate face delimitarea între: omor, sinucidere sau accident. Analizele
amănunţite ale mecanismelor traumatice simple sau asociate de: lovire, călcare, comprimare şi târâre, precum şi
examinarea hainelor care pot prezenta: rupturi ale materialului, nasturi smulşi, urme de frecare, târâre şi impresiuni
de anvelopă, pot furniza indicii referitoare la stabilirea unor stări de fapt din momentul producerii şi pot furniza
date despre autovehicul.
În cele din urmă prin examinarea autovehiculului suspect se urmăreşte căutarea urmelor
(urme/microurme biologice, urme/microurme textile, urme formă create în momentul impactului, etc.) lăsate de
victimă, pe caroserie, ansamble şi subansamble, în momentul contactului dintre acestea, folosind surse de
iluminare tip Polylight, reflectoare şi lumini dirijate.
După culegerea acestor date/probe intră în scenă experţii care prin expertizele singulare sau grupate:
dactiloscopice, traseologice, biocriminalistice (ADN), fizico-chimice şi de tehnică auto, trebuie să interpreteze şi să
stabilească ştiinţific legătura de cauzalitate între victimă - autovehiculul implicat – conducător auto.
Expertizele şi constatările criminalistice sunt o sursă inepuizabilă de argumente ştiinţifice în probarea
vinovăţiei în cauzele penale, după N.C.P. acestea sunt reglementate în art. 172-183.
În prezenta lucrare vom face referire în general la valorificarea urmelor de stratificare şi destratificare prin
expertize traseologice.
Traseologia judiciară reprezintă acea ramură a tehnicii criminalistice care studiază urmele formate ca
modificări materiale produse prin interacţiunea dintre făptuitor, mijloacele folosite de acesta şi elementele
componente ale mediului unde se desfăşoară activitatea infracţională. Scopul traseologiei este identificarea
obiectelor care au creat urmele formă de stratificare sau destratificare, deoarece, prin morfologie, acestea iau
naştere în contactul static sau dinamic dintre obiectul creator -autorul şi cel primitor -suportul.
Rolul expertului criminalist este acela de a stabili modul de efectuare a examinărilor pentru identificarea
elementelor cu valoare probatorie la litigiu, regăsite la modelelor de comparaţie, în acest fel, folosind eficient
tehnica din dotare, am reuşit de multe ori să scoatem în evidenţă particularităţi care au condus la identificarea
indubitabilă a obiectului vulnerant.
În continuare voi prezenta un caz cercetat şi probat prin constatări criminalistice, petrecut în Sibiu în anul
2006, respectiv un accident mortal cu părăsirea locul faptei. Dinamica de producere a accidentului a constat în
impactul dintre autocamionul marca Mercedes 508 D, condus de M. I. şi pietonul C. C..
Cu ocazia examinării hainelor victimei confecţionate din material tip „denim‖ de culoare albastră au fost
descoperite depuneri de ulei şi de sol, observându-se şi prezenţa unor rupturi ale materialului după cum urmează:
-Blugii de culoare bleu care aparţin victimei (foto 1 şi 2) prezintă depuneri de substanţă uleioasă de
culoare neagră şi de sol (foto 3), precum şi rupturile ale materialului (foto 4)
-Geaca de blugi de culoare bleumarin care aparţine victimei (foto 5 şi 6) este dominată în partea dreaptă
de o substanţă de culoare brun-roşcată cu aspect de sânge (foto 7) şi se observă o ruptură a materialului acesteia
în zona corespunzătoare braţului drept(foto 8), respectiv o detaşare a mânecii din partea stângă (foto 9).

140
 Foto 1 : Foto 2: Foto 3: Foto 4:

Foto 5: Foto 6: Foto 7: Foto 8: Foto 9

Cu ocazia examinării autocamionului în cauză, prezentat în foto 10, am constatat că în partea anterioară,
sub
platforma acestuia, au fost descoperite urme de destratificare a unei substanţei uleioase şi a prafului de pe
subansamblele situate în partea din faţă: jugul anterior al motorului (1), baia de ulei (2), axa faţă (3), bară de
direcţie (4), jugul posterior (5), precum şi de pe rezervor (6), respectiv urme de stratificare a unor fibre şi
microfibre textile pe baia de ulei(2) (vezi foto 11 şi 12).
Urmele de stratificare constând în microfibre textile cu dominantă cromatică albastră, ridicate de pe
suprafaţa băii de ulei, folosindu-se bandă scotch pe suport cerat (foto 15), şi urmele formă create prin
destratificarea peliculei de sol (probabil create prin contactul cu material textil/ţesătură) de pe partea interioară a
rezervorului(foto 13 şi 14), toate descoperite pe autocamionul suspectat, precum şi depunerile de ulei şi sol (foto 3)
de pe hainele victimei, sunt categoriile de urme care ulterior pot constitui probe ştiinţifice, martori direcţi ai
producerii evenimentului rutier.

Foto 10:

141
 1
5

4
2

3
Foto 11,12 : Imagini din poziţii contrare efectuate sub platforma autocamionului, unde am marcat numeric urmele
de stratificare şi destratificare descrise anterior.

Urma de destratificare a peliculei de praf de pe Microfibre textile

rezervor şi detaliul aceteia

Foto 13: Foto 14 : Foto 15 :

Examinând comparativ urmele de stratificare şi destratificare descoperite pe obiectele vestimentare găsite

pe cadavru şi cele identificate pe elementele de sub puntea autocamionului suspect, am stabilit starea de fapt din
momentul producerii accidentului rutier şi existenţa contactului dintre autocamion şi victimă.
Pentru valorificarea probelor ce constau în microfibrele textile de culoare albastră
prelevate de pe baia autocamionului în cauză (foto 15), care ar fi putut proveni de la materialul tip „denim‖ al
victimei, şi cunoscând obiectul expertizei fizico-chimice, stabilirea caractersiticilor şi a naturii diverselor materiale
şi substanţe, scopul principal fiind identificarea sau stabilirea apartenenţei lor generice, s-a dispus prin ordonanţă
acest gen de expertiză, realizată de către experţii Institutului Naţional de Criminalistică.
În ceea ce priveşte urma de destratificare descoperită pe rezervor şi prezentată în detaliu în foto 14,
aceasta a fost expertizată în cadrul Laboratoarelor Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Sibiu, prin actul de
dispunere solicitându-se să se stabilească dacă urma în litigiu a fost creată de geaca de blugi a victimei.
Odată cu examinarea comparativă, între urma de destratificare în litigiu şi modelul de comparaţie,
eşantionat din ţesătura gecii de blugi a victimei, s-a constatat că între acestea există asemănări în ceea ce priveşte
caracteristicile lor generale având acelasi tip de elemente liniare(rânduri), spaţiate şi aliniate corespunzător unei
ţesături de tip legătură diagonală.
Examinarea traseologică şi ilustrarea au fost realizate cu ajutorul programului de analiză a imaginilor
digitale « Lucia Forensic », unde, după ce au fost aduse la aceeaşi scară, fotograma litigiului şi cea a modelului
de comparaţie, şi obţinut pozitivul urmei în litigiu, aceasta fiind creată prin destratificare, s-a stabilit
continuitatea liniară între elementele liniare care redau aspectul general al litigiului şi rândurile ţesăturii în ceea
ce priveşte modelul de comparaţie (foto 16,17), iar pentru o mai bună observare a asemănărilor generale, am
calculat distanţa dintre 5 rânduri ale ţesăturilor (litigiu în foto 18, comparaţia în foto 19).

142
 Foto 16,17 – Continuitate liniară;

Foto 18 - Litigiu Foto 19 – Comparaţie

143
 IDENTIFICAREA URMELOR DE PRODUSE PETROLIERE DE PE HAINELE
PERSOANELOR IMPLICATE
ÎN ACCIDENTE RUTIERE

IDENTIFICATION TRACES OF PETROLEUM PRODUCTS FROM THE CLOTHES

OF PERSONS INVOLVED IN ROAD TRAFFIC ACCIDENTS

L'IDENTIFICATION DES TRACES DE PÉTROLE SUR LES VETEMENTS DES GENS IMPLIQUÉS
DANS
DES ACCIDENTS DE LA ROUTE

Comisar şef de poliţie chimist Mihai STOICA

Subcomisar de poliţie chimist Lucian Augustin STIMERIU
I.G.P.R. - Institutul Naţiomal de Criminalistică

Rezumat: Scena crimei (locul faptei) este locul unde a avut loc un act criminal sau ilegal. În cazul
accidentelor de circulaţie unde sunt persoane rănite sau decedate trebuie să alegi cea mai bună tactică şi cea
mai rapidă rută. Ne vom deplasa cu maşina inscripţionată, cu semnalizare sonoră şi luminoasă. Investigarea
locului accidentului se va face după salvarea victimelor. Pentru investigarea locului accidentului vom folosi
echipament adecvat (materiale de protecţie, bandă de delimitare, echipament fotografic etc).
Pentru analiza chimică a produselor petroliere de pe hainele persoanelor implicate în accidente rutiere
se folosesc diverse metode:
1. GC-FID (cromatografie de gaze cu detector cu ionizare în flacără);
2. GC-MS (cromatografie de gaze cu detector de masă);
3. CSS (cromatografie în strat subţire).
Cuvinte cheie: scena crimei (locul faptei), accidente rutiere, victime, haine, produse petroliere, GC-FID, GC-
MS, TLC

Abstract: A crime scene is a location where a criminal or illegal act has taken place. In case of road traffic
accident where are injured or death persons you have to choose the best tactical and quickest route. We also
approach undercover or with blue light and siren. The crime scene investigation in case of road traffic accident
will make after saving of the victims. You are going out to the crime scene with assigned equipment (protective
material, police cordon tape, photographic equipment etc).
For the chemical analysis of petroleum products from the clothes of persons involved in road traffic
accidents are used different types:
1. GC-FID (gas chromatography-flame ionization detector);
2. GC-MS (gas chromatography - mass spectrometry);
3. TLC (thin layer chromatography).
Key words: crime scene, road traffic accidents, victims, clothes, petroleum products, GC-FID, GC-MS,
TLC

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX) accidentul este un eveniment fortuit,
imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor, provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea.
Accidentul rutier este un eveniment produs ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie, în care au fost
implicate una sau mai multe autovehicule aflate în circulaţie pe un drum public, în urma căruia a rezultat
vătămarea sănătăţii, integrităţii corporale, decesul uneia sau a mai multor persoane ori a fost cauzat un prejudiciu
material [1].
Conform buletinului "Statistics of Road Traffic Accidents in Europe and North America", editată
de Comisia Economică pentru Europa a ONU, accidentul de circulaţie este evenimentul care îndeplineşte
cumulativ următoarele condiţii:
a. s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea în acest loc;
b. a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori cel puţin un vehicul a fost
avariat sau au rezultat pagube materiale;
c. în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

144
 La data de 17 august 1896, doamna Bridget Driscoll în vârstă de 45 de ani a devenit prima victimă a
unui accident de circulaţie, atunci când ea a fost lovită şi trântită la pământ de către partea frontală a unui
automobil în faţa clădirii Crystal Palace din Londra. Astfel, în timp ce împreună cu fiica ei adolescentă, aceasta
se angajase în traversarea străzii din faţa complexului expoziţional, un automobil folosit la curse demonstrative
aparţinând companiei anglo-franceze Motor Car a lovit-o la o viteză ―ameţitoare‖ de 4 mile/oră (6,4 km/h)
conform declaraţiilor martorilor oculari [2]. Se pare că Arthur Edsel, şoferul automobilului, se urcase pentru
prima oară la un volan cu 3 săptămâni în urmă. El efectuase unele modificări la motor, facilitând astfel obţinerea
unor viteze de deplasare de două ori mai ridicate, iar în momentul lovirii victimei se pare că purta o discuţie cu
pasagerul din spate. Juraţii au dat verdictul de ―moarte accidentală‖ după o deliberare ce s-a întins pe durata a
şase ore. Procurorul a declarat la sfârşitul procesului că un astfel de eveniment nu trebuie să mai aibă loc, nefiind
luată însă nici o măsură punitivă împotriva conducătorului auto.

Complexul expoziţional Crystal Palace din Londra - fotografii din anii 1850-1851

Trei ani mai târziu, pe 13 septembrie 1899, Henry Bliss a intrat la rândul său în istoria Americii de
Nord, fiind lovit de un autovehicul la coborârea dintr-un troleibuz în oraşul New York. De atunci până în
momentul de faţă încă aproximativ 20 milioane de oameni au decedat pe tot mapamondul în diferite accidente de
trafic rutier.
Cel mai grav rutier din istoria României a avut loc pe 29 iulie 1980. Un autobuz supraaglomerat ce se
deplasa de la Suceava spre Botoşani are o pană de cauciuc şi cade de pe un pod într-o mlaştină adâncă.
Accidentul s-a soldat cu 48 de victime, în mare parte copii [3].

În materialul de bilanţ al Poliţiei Române se arată că în anul 2013 s-au produs 8.550 de accidente de
circulaţie, în scădere cu 8,7% faţă de anul 2012, din care au rezultat 1.859 de persoane decedate, cu 9% mai
puţine faţă de anul 2012 şi 8.155 de persoane rănite grav, cu 8% mai puţine faţă de anul 2012. Pentru prima dată
după anul 1990 numărul persoanelor decedate în accidente de circulaţie a scăzut sub 2.000, în condiţiile în care
parcul auto a crescut cu 216%, respectiv de la 1.890.000 de autovehicule la 5.980.000 de autovehicule.

Cazurile de accidente cu părăsirea locului faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie sunt de două
tipuri: deteriorarea altor vehicule sau a unor valori sau rănirea unor persoane. În ambele cazuri, probele materiale
pot ajuta la identificarea vehiculului implicat într-un accident cu părăsirea locului faptei fără încuviinţarea

145
organelor de poliţie, la stabilirea conexiunii între vehicul şi victimă sau locul faptei, la reconstituirea faptei, în
general, la determinarea evenimentelor legate de infracţiune.
Dintre tipurile de urme ce pot fi descoperite la locul accidentului rutier soldat cu victime, urmele de
pneuri ale vehiculelor implicate în diverse infracţiuni, peliculele de vopsea, elemente de caroserie reprezintă
probe importante, uneori definitorii, alături de alte tipuri de urme. Urmele de pneuri, vopsea, produse petroliere,
fire şi fibre textile şi sol, care pot fi prezente pe hainele victimelor, precum şi urmele de sol de pe pneuri pot fi
folosite pentru a lega vehiculul suspectului de locul infracţiunii.
Exteriorul vehiculului implicat în accident trebuie examinat cu atenţie, inclusiv partea de sub maşină şi
pneurile. Vehiculul trebuie plasat pe un lift hidraulic pentru facilitarea examinării. Probe cum ar fi fire de păr,
sânge, piele, fibre textile, urme cu aspect de produs petrolier (ulei, vaselină) şi sol pot fi identificate.
Urmele prezente pe cadavru sunt de asemenea importante. Trebuie avută grijă când se mută cadavrul
pentru a nu se pierde probe importante. Când decedatul este adus la morgă, hainele sale trebuie atent examinate
pentru identificarea vopselei, sticlei, urmelor de sol şi a altor urme ale vehiculului suspectului, inclusiv urme cu
aspect de produs petrolier (ulei, vaselină). Acestea trebuie ambalate, etichetate şi înaintate laboratorului pentru
examinare. Dacă victima se află pe bicicletă sau motocicletă, aceasta trebuie examinată pentru descoperirea
aceloraşi tipuri de urme.
Analiza fizico-chimică a urmelor de produse petroliere ridicate în cazul accidentelor rutiere soldate cu
victime poate fi un indiciu în identificarea autovehiculului implicat în accident. Astfel de urme sunt supuse
extracţiei cu un solvent organic (n-hexan, cloroform), iar extractele obţinute sunt concentrate la temperatura
camerei şi analizate prin:
1. GC-FID (cromatografie de gaze cu detector cu ionizare în flacără);
2. GC-MS (cromatografie de gaze cu detector de masă);
3. TLC (cromatografie în strat subţire).
Pentru exemplificare, prezentăm în continuare modalitatea de abordare şi analiză fizico-chimică a
urmelor de produse petroliere ridicate de pe hainele victimei unui accident rutier, respectiv o geacă şi un
pantalon.
Examinând cu ochiul liber şi sub stereomicroscopul Carl Zeiss Jena (grosisment 25x) în lumină naturală
aceste obiecte vestimentare (foto 1÷4), s-au constatat următoarele:
- pe pantaloni sunt zone cu urme materie cu aspect de sol, iar materialul textil din care sunt confecţionaţi
prezintă urme de rupere prin agăţare; nu s-au evidenţiat urme materie cu aspect de vopsea sau urme negre cu
aspect unsuros;
- pe geacă, pe partea confecţionată din material textil alb, sunt urme materie de culoare brun-roşcat cu
aspect de sânge;
- pe geacă, pe partea confecţionată din material textil de culoare albastră, sunt urme materie negre cu
aspect unsuros şi urme materie cu aspect de sol, iar materialul din care este confecţionată prezintă urme de rupere
prin agăţare; nu s-au evidenţiat urme materie cu aspect de vopsea pe cele două feţe ale obiectului vestimentar.

146
 Foto 1 Foto 2 Foto 3 Foto 4

Urmele materie negre cu aspect unsuros evidenţiate pe geacă au fost supuse extracţiei cu cloroform de
înaltă puritate (HPLC), iar extractul obţinut a fost concentrat prin evaporare la temperatura camerei şi analizat
prin cromatografie în fază gazoasă pe un echipament gazcromatograf ultrarapid marca Thermo, model Trace GC
Ultra şi un echipament gazcromatograf marca VARIAN, tip 3900, în condiţii de lucru diferite pentru fiecare
dintre echipamentele menţionate.

Din studiul gazcromatogramelor obţinute (figurile 1 şi 2) rezultă că din extractul analizat se separă
compuşi având timpi de reţinere pe coloană şi conformaţii gazcromatografice caracteristice produselor petroliere
de tipul uleiurilor minerale.

147
Figura 1
86,000
uV Simpozion.DATA
84,000
82,000
80,000
78,000
76,000
74,000
72,000
70,000
68,000
66,000
64,000
62,000
60,000
58,000
56,000
54,000
52,000
50,000
48,000
46,000
44,000
42,000
40,000
38,000
36,000
34,000
32,000
30,000
28,000
26,000
24,000
22,000
20,000
18,000
16,000
14,000
12,000
10,000
8,000
6,000
4,000

Extract obiect de vestimentaţie

2,000
0 RT [min]
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40 42 44

520,000
uV ulei_mineral.DATA
500,000
480,000
460,000
440,000
420,000
400,000
380,000
360,000
340,000
320,000
300,000
280,000
260,000
240,000
220,000
200,000
180,000
160,000
140,000
120,000
100,000
80,000
60,000
40,000
20,000
0 RT [min]
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40 42 44
Ulei mineral

Figura 2

Totodată, o porţiune din extractul obţinut a fost analizat prin cromatografie în strat subţire, din studiul
cromatoplăcii (foto 5) constatându-se că din extractul analizat se separă compuşi având forme de migrare (dâră)
şi valori de deplasare (Rf) caracteristice produselor petroliere grele, categorie care include şi produsele petroliere
de tipul uleiurilor minerale.

148
 Foto 5
Figura 3

În vederea identificării compoziţionale, o porţiune din extractul obţinut a fost analizat şi prin
cromatografie în fază gazoasă cuplată cu spectrometrie de masă pe un echipament marca Thermo -
gazcromatograf tip Focus GC şi spectrometru de masă tip Polaris Q. Din studiul datelor obţinute (figura 3) se
constată prezenţa în extractul analizat a compuşilor alifatici superiori cu aceleaşi spectre de masă şi aceiaşi timpi
de reţinere pe coloană cu cei separaţi din produsele petroliere grele de tipul uleiurilor minerale; din studiul
comparativ gazcromatografic (figura 3) se confirmă prezenţa în extractul analizat a produselor petroliere de tipul
uleiurilor minerale.
În urma examinărilor şi analizelor efectuate se constată că urmele materie negre cu aspect unsuros
evidenţiate pe geacă sunt constituite dintr-un produs petrolier de tipul uleiurilor minerale.
Lucrarea de faţă are rolul de a pune în evidenţă un anumit tip de urmă, respectiv urmele de produse
petroliere, care, alături de alte tipuri de urme ridicate de la faţa locului şi de pe autovehiculele suspecte, pot
reprezenta elemente probatorii în elucidarea accidentelor rutiere soldate cu victime şi cu părăsirea locului faptei.

BIBLIOGRAFIE

1. www.examanauto.md
2. Wikipedia, the free encyclopedia ; http://en.wikipedia.org/wiki/Crash_test_dummy
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Accident#cite_note-6

149
 DIAGNOSTICAREA, METODA DE INVESTIGARE CRIMINALISTICǍ ŞI DE PREVENIRE A
INFRACŢIUNILOR CU VIOLENŢǍ

DIAGNOSIS, FORENSIC INVESTIGATION METHOD AND PREVENTION OF VIOLENT CRIMES

DIAGNOSTIQUER, MÉTHODE D'ENQUETE MÉDICO-LÉGALE ET DE PRÉVENTION DES

INFRACTIONS VIOLENTES

Conf. univ. dr. Gheorghe ALECU,

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Constanţa
Doctorand ULIM Ion VĂCARU
Director, Serviciul de Paşapoarte din Constanţa,

Rezumat: Cercetarea criminalistică a materialului suport, substanţelor şi a altor materiale, ce pot

deveni ulterior mijloace materiale de probă, reprezintă un mijloc de probaţiune tehnic, agreat de legislaţia
procesual penală naţională şi internaţională.
Cuvinte cheie: material support, mijloc de probă, expertiză tehnică.

Abstract: Forensic research on the material support, the substance, that may later become material
means of evidence - is a technical means of evidence approved of by the national and international criminal
procedural legislation.
Key words: material support, means of evidence, technical expertise.

Identificarea şi diagnosticarea criminalistică ca sarcini ale expertizei criminalistice

Apărută ca teorie la sfârşitul secolului trecut1, diagnosticarea criminalistică are ca obiect cunoaşterea,
constatarea modificărilor ce au loc în urma acţiunilor infracţionale, datelor privitoare la infractorul necunoscut,
precum şi a cauzelor şi condiţiilor modificărilor petrecute la locul faptei, pe baza studierii proprietăţilor şi stărilor
obiectelor care vin în contact (interacţionează) cu infractorul.
Diagnosticarea mecanismului infracţiunii cu violenţă, după urmele acesteia se desfăşoară pe baza
studierii elementelor ambianţei materiale şi a legăturilor dintre ele. Fiind în esenţă o activitate de cercetare bine
programată, o asemenea metodică prevede o anumită succesiune a studierii mecanismului ca structură: de la
elementele mai simple la cele mai compuse, de la studierea elementelor însăşi la studierea raporturilor dintre ele,
de la studierea raporturilor evidente la studierea celor ascunse, înlănţuite2.
În cadrul cercetării infracţiunilor, inclusiv a celor cu violenţă, adeseori apare necesitatea de a constata
după urmele acestora, legătura unui obiect sau persoană cu cauza instrumentată. Astfel, după amprentele digitale
sau profilul tălpilor rămase pe pământ trebuie să se stabilească persoana care a operat la locul faptei; după urmele
de anvelope se caută transportul dispărut; după striaţiile rămase pe glonţ sau pe tubul tras se determină arma din
care s-au produs împuşcăturile victimei etc.. În toate cazurile de acest gen principalul obiectiv constă în
recunoaşterea obiectului după imaginea lui – activitate care poartă denumirea de identificare criminalistică.
Termenul ‖identificare‖, folosit încă de către pionierul criminalisticii A. Bertillon, se regăseşte deja în
primele lucrări de specialitate ale multor criminalişti. Fondatorul teoriei identificării în criminalistică este
considerat pe bună dreptate savantul rus S.M. Potapov, care definea metoda identificării drept metodologie
specială a criminalisticii. El a aplicat-o în întreg procesul de cercetare şi examinare a cauzelor judiciare,
evidenţiind la începutul anilor '40 ai secolului al XX-lea anumite principii, pe care aceasta se sprijinea. Cu toate
că unele principii au fost supuse criticii, ideile profesorului Potapov au servit drept impuls pentru realizarea
cercetărilor ştiinţifice a problemelor identificării şi nu şi-au pierdut actualitatea până în prezent.
Teoria identificării a căpătat în prezent caracterul unei teorii criminalistice, iar identificarea – a devenit
un proces criminalistic şi totodată mijloc important de lucru cu probele. În această calitate identificarea
criminalistică deţine trăsături specifice care o deosebeşte de identificarea realizată în cadrul examinărilor
chimice, fizice, dar şi de altă natură. Aceasta se deosebeşte prin ansamblul particularităţilor sale specifice, şi nu
prin unele caracteristici izolate, pe care le pot avea procesele de identificare necriminalistică, şi anume:
- obiectele identificării criminalistice sunt obiecte individual definite, care au o construcţie
externă destul de rezistentă ;
- identificarea criminalistică se realizează prin reproducerea însuşirilor constante ale obiectelor
identificatoare;

1
Snetkov V., Probleme ale diagnosticării criminalistice.Moscova, 1972, p.1.
2
Gh. Alecu, Criminalisticǎ, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008, p. 61.

150
 - sfera identificării criminalistice nu se limiteză doar la expertiza judiciară. În principiu
identificarea criminalistică poate fi realizată în procesul acţiunilor de urmărire panală de către oricare din
participanţii la procesul de probaţiune, spre exemplu, de către ofiţerul de urmărire penală în procesul cercetării de
anchetă. De asemenea, şi de către lucrătorii operativi în procesul efectuării măsurilor operative de investigaţii sau
de către martori în procesul activităţilor de recunoaştere .
Teoria identificării criminalistice şi metodica elaborată în cadrul acesteia îşi găseşte deja aplicare şi
utilizare în cadrul cercetărilor din domeniul medical, economic şi din alte domenii ştiinţifice 3.
Identificarea reprezintă un proces de stabilire a prezenţei sau lipsei identităţii obiectului individual
specific. Se deosebesc: - identificarea după reprezentările materiale fixate; -identificarea după întruchiparea
imaginară; - identificarea întregului după părţi; - identificarea sursei unice de provenienţă.
Ceea ce ţine de identificarea obiectelor pulverulente, lichide şi gazoase, individualitatea cărora este
condiţionată de caracterul întâmplător de unificare a diferitor componente ale sistemului într-un tot întreg, de
interacţiune a acestora, influenţa asupra lor a aceloraşi condiţii, posibilitatea obţinerii unor concluzii obiective şi
fondate în rezultatul realizării unor astfel de cercetări este oarecum convenţională. Astfel de concluzii pot fi
făcute, după cum se pare, doar în cazuri destul de rare. Conţinutul cercetărilor comparative în cazurile examinate
este confruntarea obiectelor conform parametrilor de structură şi compoziţie. În acest cadru, după cum menţiona
şi V.S. Mitricev, poate fi stabilită doar relaţia de asemănare-deosebire.
Teoria identificării este pe larg aplicată în domeniul expertizei criminalistice. Însă, după cum a fost
demonstrat în practică, stabilirea identităţii obiectelor nu este singura sarcină a examinării criminalistice. După
cum menţiona şi profesorul N.V. Terziev: ‖Identificarea deseori face obiectul examinării criminalistice, însă nu
este şi unicul scop al acesteia. În cadrul expertizelor criminalistice nu rareori se găsesc răspunsuri cu privitor la
mecanismul şi condiţiile de formare a urmelor, la procesul de identificare a lucrurilor ascunse ş.a. Practica
demonstrează că, în procesul de efectuare a expertizelor criminalistice deseori se soluţionează sarcini de stabilire
a apartenenţei de grup. Este suficient să amintim despre stabilirea tipului instrumentului de spargere, sistemului
de armă, mărcii de automobil ş.a.‖ . Acest subiect este abordat şi în lucrările altor oameni de ştiinţă. Apare astfel
întrebarea privind existenţa unui gen individual de expertiză criminalistică – ‖neidentificatoare‖, care se
deosebeşte de expertiza de identificare prin conţinutul şi scopul examinărilor. ‖Toate celelalte expertize
criminalistice, prin intermediul cărora chestiunile de identitate nu se soluţionează ci se stabilesc, cum spre
exemplu, existenţa unor falsuri în acte, stabilirea distanţei şi direcţiei focului de armă, locul, din care a fost
efectuată spargerea obstacolului, se stabileşte starea mecanismului lacătului spart şi altele de acest gen reprezintă
probleme neidentificatoare‖ .
Reieşind din aceasta apar elaborări, care conţin poziţii teoretice şi metodice distincte privind anumite
genuri de expertiză criminalistică, cu scopul de a interpreta, generaliza, de a forma baza teoretică a acestor noi
direcţii de cercetare în practica de expertiză. Spre deosebire de cele de identificare, acestea sunt denumite
neidentificatoare 4 . Criminaliştii utilizau pe larg această terminologie, încercînd totodată să definească acest
concept. Unii autori considerau că, expertiza criminalistică soluţionează probleme ce ţin fie de identitate, fie de
existenţa unui fapt concret. Apare ideea de ‖expertiză a faptului‖. N.A. Novosiolova, considerând că, expertiza
dată stabileşte circumstanţele cazului, propune denumirea de ‖expertiză circumstanţială‖ .
Rezultatul acestor studii a fost publicarea lucrării lui Iu.P.Sedâh-Bondarenko ‖Expertiza criminalistică
neidentificatoare‖, unde autorul a formulat definiţia expertizei criminalistice neidentificatoare, a clasificat tipurile
de expertiză, în dependenţă de scopul sarcinilor formulate, a propus metodica de cercetare a obiectelor expertizei
criminalistice neidentificatoare. Autorul remarcă că, ‖o astfel de clasificare permite a dezvălui conţinutul
expertizei de neidentificare prin prisma unor sarcini concrete, care formează obiectul fiecărui tip de expertiză. De
asemenea, trebuie menţionat că, diversele tipuri de expertiză criminalistică neidentificatoare sunt strâns legate
între ele‖ . El evidenţiază următoarele tipuri: - stabilirea stării reale; - stabilirea posibilităţii efectuării măsurilor
operative; - stabilirea circumstanţelor acţiunilor săvârşite; - stabilirea apartenenţei de grup; - detectarea urmelor,
textelor invizibile sau slab vizibile, semnelor reliefate distruse şi conţinuturilor textelor codificate.
În căutarea unui specific comun a cercetărilor neidentificatoare criminaliştii au ajuns la conceptul de
diagnostică criminalistică. Termenul dat a fost introdus în criminalistică în 1972 de către V.A. Snetkov, care
considera diagnostica ca ‖doctrină despre legităţile de recunoaştere a obiectelor criminalistice după
caracteristicile acestora‖. De fapt, atunci s-a propus înlocuirea termenului ‖neidentificare‖ cu termenul
‖diagnosticare‖ .
Diagnostica este pe larg utilizată în activitatea practică şi ştiinţifică. Cel mai mult aceasta s-a dezvoltat
în domeniul medicinii. Mult timp conceptul de diagnoză era legat anume de medicină, prin recunoaşterea bolilor
în baza simptomelor . Totuşi, diagnostica se răspîndeşte în ştiinţă şi tehnică (diagnostica tehnică, botanică,
psihologică). Şi aceasta nu este întâmplător, deoarece procesul de cunoaştere diagnostică asigură o cercetare

3
C.Duca, „Noi mijloace tehnice de examinare a documentelor”, Revista Criminalistica, nr.2/2001, pp.17-18.
4
I. Mircea, Criminalistică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 187.

151
orientată a unui fenomen necunoscut, ordonează diverse metode şi mijloace într-un sistem logic, armonios.
Procesul diagnosticator constă în stabilirea esenţei unui anumit fenomen luat în examinare după caracteristicile
acestuia, prin catalogarea lui la anumite clase, tipuri, genuri sau grupuri, stabilite de ştiinţă, sau prin intermediul
practicii etc.
Ideea folosirii diagnosticii în criminalistică nu este una nouă. După cum menţionează V.A. Snetkov,
încă Ed. Locard a folosit metoda diagnosticării în stabilirea vârstei şi sexului persoanei după amprentele digitale,
unii criminalişti abordau cercetarea tehnică a documentelor ca diagnostică tehnico-criminalistică. În publicaţiile
criminaliştilor sovietici, de asemenea, se studiau metodele de diagnostică a personalităţii în procesul penal şi
specificul aplicării acesteia în criminalistică, se studiau problemele generale ale expertizei diagnostice
criminalisitice şi soluţiile diagnostice ale sarcinilor de expertiză, precum şi chestiunile de interpretare şi
perfecţionare a diverselor metodici diagnosticatoare a anumitor genuri de expertiză criminalistică (traseologice, a
armelor albe, a substanţelor şi materialelor etc.).Totuşi, multe întrebări legate de utilizarea diagnosticii în
expertiza criminalistică nu au fost în mod deplin dezvoltate, există şi multe controverse. Nu a fost stabilit locul
diagnosticii printre alte tipuri de activitaţi de cunoaştere folosite în expertiza criminalistică.
Aplicarea diagnosticii ca activitate de cunoaştere a oferit oportunitatea de a încerca, de pe poziţile
particularităţilor sale, abordarea cercetărilor neidentificatoare şi stabilirea unei metodologii generale de
soluţionare a sarcinilor diagnostice.
În legătură cu cele enunţate, se poate presupune că paralel cu teoria particulară a identificării în
criminalistică trebuie să existe şi o teorie particulară a diagnosticii, care luate împreună să devină părţi
componente ale teoriei generale de cercetare a obiectelor criminalistice 5. O astfel de presupunere, într-o anumită
măsură explică uşurinţa cu care V.A. Snetkov a reuşit să introducă unele noţiuni şi termeni în diagnostică prin
analogie cu conceptele şi termenii din cadrul teoriei de identificare criminalistică.
De asemena, nu este încă definită corelaţia dintre categoriile sarcinilor de expertiză ale acestor direcţii.
La clasificările existente ale sarcinilor de expertiză identificatoare şi neidentificatoare se mai adaugă şi alte
variante noi, dar pentru a accepta sau respinge conceptele propuse de cercetătorii criminalişti este necesar a
analiza clasificările făcute anterior.
Existenţa expertizelor identificatoare este recunoscută de toţi autorii. Contradicţii apar în ceea ce ţine de
clasificarea sarcinilor expertizelor identficatoare şi diagnosticatoare.
Autorul rus A.I. Rudnicenko propune diferenţierea sarcinilor de expertiză în baza deosebirilor ce ţin de
structura proceselor de soluţionare a acestora. Punând la bază acest criteriu, autorul divizează sarcinile în patru
categorii: Sarcini de identificare; Sarcini de diagnostică clasificatoare; Examinări diagnosticatoare a stării
obiectului; Sarcini atributive (suplimentare).
În sarcinile diagnostice de clasificare, autorul încadrează sarcinile de stabilire a apartenenţei de grup a
obiectelor după caracteristicile constructive şi morfologice; după reflectările suprafeţei şi formei acestora; după
componenţa şi compoziţia interioară. Tot aici autorul încadrează sarcinile de stabilire a corespunderii
caracteristicilor fenomenului studiat anumitor reguli, condiţii normative sau reguli stabilite în prealabil (sarcinile
de stabilire a modului de producere/fabricare).
În rândul sarcinilor din clasa celor diagnosticatoare a stării obiectului fac parte următoarele sarcini:
Stabilirea caracteristicilor spaţiale; Stabilirea caracteristicilor temporale; Stabilirea aspectului iniţial sau a stării
tehnice a obiectelor modificate, inclusiv şi ca rezultat al activităţilor infracţionale; Stabilirea faptului, cauzelor şi
condiţiei de modificare a însuşirilor obiectului; Stabilirea caracterului şi mecanismului distrugerii obiectului;
Stabilirea destinaţiei obiectului.
În grupul de sarcini atributive, A.I. Rudnicenko propune a include sarcinile de stabilire a însuşirilor
concrete, a parametrilor tehnici şi a altor caracteristici ale obiectelor dintr-un anumit grup (spre exemplu,
stabilirea calibrului glonţului trimis pentru expertizare) .
Un alt autor rus N.S. Romanov notează alte elemente de diferenţiere a sarcinilor diagnostice de
expertiză, dar care în mare măsură se reduc la modificări terminologice, autorul propunând a numi examinarea
pentru stabilirea naturii obiectului analizat sau pentru stabilirea stării acestuia ca diagnostică substanţiologică. În
continuare autorul evidenţiază diagnosticarea reconstructivă, restaurativă, diagnostica expertuală-cauzală,
diagnostică cronologicală.
Analizând relaţia dintre examinările de identificare şi diagnosticare, autorul concluzionează că există două
tipuri de diagnosticare în cadrul expertizei judiciare: de identificare şi neidentificare. ‖Expertiza tehnico-
criminalistică a documentelor ca metodă de cercetare poate avea în esenţă atît cercetarea de identificare
(stabilirea apartenenţei de grup sau identităţii individuale), cât şi sarcină de neidentificare (experimentarea,
reconstrucţia, restaurarea)‖ Expertiza documentelor datează încă din antichitate, reprezentând probabil unul
dintre cele mai vechi mijloace de probaţiune cu caracter tehnic la care s-a apelat în procedurile judiciare, ceea
ce dovedeşte că odată cu circulaţia mai intensă a actelor scrise au apărut şi primele falsuri.

5
Gh. Alecu, Criminalistică, ed. a II-a, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2009, p. 212.

152
 Ca urmare a progreselor ştiinţelor exacte, mai ales ale fizicii şi chimiei, s-a lărgit mult şi aria de
investigare a documentelor în vederea depistării falsurilor. Astfel, aplicarea procedeelor elaborate în cadrul altor
domenii a avut repercursiuni însemnate în ce priveşte cercetarea actelor sub aspect tehnic.
Cu privire la însemnătatea cercetării tehnice a actelor scrise, alături de cercetarea grafică a
înscrisurilor şi cercetarea falsului de bancnote, monede, timbre şi alte valori, aceasta are menirea să pună în
evidenţă rolul criminalisticii nu numai în soluţionarea cauzelor penale, ci şi a celor civile 6.
În activitatea de cercetare a actelor scrise, o serie de atribuţii îndeplinesc organele judiciare.
Ori de câte ori în cursul dezbaterilor judiciare într-un proces civil se pune la îndoială realitatea datelor
cuprinse într-un act scris, instanţa este obligată să suspende judecarea cauzei şi să trimită actul organelor de
urmărire penală pentru cercetări.
Până la dispunerea efectuării unei cercetări tehnico-ştinţifice sau a unei expertize criminalistice,
organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri de ridicare şi conservare a actelor, să facă primele investigaţii,
pentru a clarifica natura falsului, apoi să pregătească actele pentru a fi trimise expertului spre examinare7.
În acest domeniu, sarcini de mare răspundere revin şi experţilor criminalişti, care au calificarea impusă
de specificul acestei activităţi şi mijloacele tehnico-ştinţifice necesare elaborării unor concluzii ştinţifice
fundamentale, atât cu privire la natura modificărilor suferite de actul incriminat, cât şi în ceea ce priveşte
conţinutul scrisului sau compoziţia chimică a cernelurilor folosite pentru redactarea înscrisului 8.
Diagnostica criminalistică abordează obiectul său de examinare sub alt aspect. La soluţionarea sarcinilor
diagnosticatoare se stabileşte: natura obiectului studiat; starea obiectului studiat (stabilirea stării reale; stabilirea
stării iniţiale; stabilirea stării viitoare (prognoza).
Rezolvarea sarcinilor indicate este de neînchipuit fără stabilirea cauzelor anumitor evenimente
particulare studiate, mecanismului de acţionare a unui obiect asupra altuia şi interacţiunea dintre acestea,
localizarea în spaţiu a obiectelor, timpul de desfăşurare a evenimentelor particulare ş.a.
În procesul diagnosticării criminalistice se stabileşte nu evenimentul particular care a avut loc în
general, ci un anumit eveniment particular care ţine de elementele infracţiunii investigate. Astfel, spre deosebire
de cele de identificare, la rezolvarea sarcinilor diagnosticatoare se studiază proprietăţile obiectului cu privire la
capacitatea de reacţionare într-un anumit mod la anumite grupuri de factori şi cauze concrete. Aceste proprietăţi
ale obiectelor se reflectă în procesul şi rezultatul infracţiunii comise în alte obiecte ale mediului în care s-a comis
infracţiunea.
Obiectele identificării şi diagnosticării se pot suprapune într-un obiect material, iar sarcinile de
identificare şi diagnostică, fiind de sine stătătoare, pot fi rezolvate printr-o singură procedură de cercetare. Într-un
şir de cazuri sarcinile diagnosticatoare se rezolvă în rezultatul desfăşurării cercetărilor de identificare, (spre
exemplu, timpul întocmirii documentului poate fi stabilit după gradul de uzură a formei tiparului folosit), la
rîndul său sarcinile diagnostice deseori se rezolvă în cadrul cercetării de identificare, astfel deseori înaintea
identificării instrumentului scriptural are loc stabilirea compoziţiei colorantului acestui instrument.
În concluzie putem menţiona, că diagnosticarea criminalistică reprezintă unul din mijloacele de
probaţiune admise de lege, folosite în procesul cunoaşterii realităţii ca una dintre laturile procesului de stabilire a
împrejurărilor faptice. Diagnosticarea violenţei în cazurile respective are loc, de obicei, la etapa iniţială a
investigării infracţiunilor, de aici rezultă că anume la această etapă este necesar de a atrage o deosebită atenţie
activităţii de cercetare a acestor cauze9.

6
Em. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 259.
7
Gh. Alecu, Criminalistică. Curs universitar, Ovidius University Press, Constanţa, 2004, p. 329.
8
A.Ciopraga, I.Iacobuţă, Criminalistică, Ed. Junimea, Iaşi, 2001, p. 168.
9
M. Gheorghiţă, Diagnosticarea criminalistică ca premisă a identificării criminalistice, Simpozionul
„Metode şi tehnici de identificare criminalistică‖,Bucureşti, 2006, p.193.

153
 DIAGNOSTICAREA, METODA DE INVESTIGARE CRIMINALISTICǍ ŞI DE PREVENIRE A
INFRACŢIUNILOR CU VIOLENŢǍ

DIAGNOSIS, FORENSIC INVESTIGATION METHOD AND PREVENTION OF VIOLENT CRIMES

DIAGNOSTIQUER, MÉTHODE D'ENQUETE MÉDICO-LÉGALE ET DE PRÉVENTION DES

INFRACTIONS VIOLENTES

PhD. Associate Professor Gheorghe ALECU

Faculty of Law and Public Administration of Constanţa,
PhD. student Ion VĂCARU
Manager, Constanţa Passport Public Service

Abstract: Forensic research of the material support, substances and other materials that may later
become material means of evidence is a technical means of evidence approved by the national and international
criminal procedural legislation.
Key words: material support, means of evidence, technical expertise.

Forensic Identification and Diagnose as Tasks of Forensic Expertise

Formed as a theory at the end of the last century1, forensic diagnosis aims to find and ascertain the
changes that take place after criminal actions, data regarding the unknown perpetrator, as well as the causes and
conditions of the changes occurred at the scene of the crime, based on studying the properties and state of the
objects which enter into contact (interaction) with the offender.
Diagnosing the mechanism of violent crime by its traces is conducted based on studying the elements of
the material ambience and the links between them. Being essentially a well-planned research, such a method
requires a certain sequence of studying the mechanism as structure: from simple elements to the composite
elements, from studying each element in itself to the study of relations between them, from the study of the
obvious relations to the study of the hidden linked ones 2.
Within the investigation of criminal offenses, including violent ones, often there is a need to find the
relation between a certain object or person and the investigated crime by its traces. Thus, by the fingerprints or
feet profile left on the ground one must establish the person who was at the scene; tire tracks help in the search
for the disappeared vehicle; the striations left on fired bullets or on the tube they were fired with are used to
determine the gun used in the shootings against the victim etc.. In all such cases the main objective is object
recognition by its image - an activity called forensic identification.
The term "identification", still used by forensic pioneer A. Bertillon, was already encountered in the first
forensic papers of many specialists. The founder of forensic identification theory is righteously considered to be
Russian scientist S.M. Potapov who defined the identification method as a special methodology of forensics. He
applied it to the entire process of research and review of judicial cases, highlighting, in the early 40s of the
twentieth century, certain principles on which it was based. Although some principles have been subject to
criticism, the ideas of Professor Potapov served as impetus for performing scientific research on identification
issues and have not yet lost their contemporaneousness.
The identification theory has now become one of the forensic theories, while identification has become
a forensic process as well as an important means of working with evidence. As such, forensic identification holds
specific features which distinguish it from the identification performed within chemical, physical and other types
of examinations. It is distinguished by the ensemble of its specific characteristics, and not by a series of isolated
features which may characterize non-forensic identification processes, namely:
- the objects of forensic identification are individually defined objects with a quite resistant external
construction;
- forensic identification is achieved through the reproduction of the constant characteristics of the
identifying objects;
- the forensic identification field is not limited only to legal expertise. Basically, forensic identification
may be achieved throughout the criminal investigation operations by any of the participants in the process of
collecting evidence - for instance, by the police investigator in the course of the criminal investigation, by

1
Snetkov V., Issues of forensic diagnosis. Moscow, 1972, p.1.
2
Gh. Alecu, Forensics, Ex Ponto Publishing House, Constanţa, 2008, p. 61.

154
operatives in the performance of operational investigative measures or by witnesses in the process of recognition
processes.
The forensic identification theory and methods developed within it already find its application and use
in medical research, economy as well as other scientific fields3.
Identification is a process that determines the presence or lack of identity of the specific individual
object. Thus, one may distinguish: - identification by fixed material representations; identification by imaginary
embodiment; - identification of the whole by separate parts; - identification of the unique source of origin.
In terms of identifying objects such as powders, liquids and gases, the individuality of which is
conditioned by the chance to have their different components unified in a whole system, or have them interact,
the possibility to obtain objective and founded conclusions as a result of achieving such research is somewhat
conventional. Such conclusions may be drawn, as it seems, only in rare cases. The content of comparative
research in the examined cases is confronting objects according to their parameters of structure and composition.
Only this way, as V.S. Mitricev used to mention, can there be established the similarity-contrast relationship.
Identification theory is widely applied in the field of forensic science. However, as has been shown in
practice, establishing the identity of objects is not the only task of forensic examination. As Professor N.V.
Terziev mentioned: "Identification is often subject to forensic examination, but is not its sole purpose.
Throughout the forensic expertise, it is not uncommon to find responses on the mechanism and conditions of
formation of traces, on the process of finding hidden items, etc. Practice shows that the process of conducting
forensic expertise is often solved through tasks meant to establish group affiliation. Suffice it to recall the
importance of determining the type of breakage tool, weapon system, car brand, etc." This issue is also addressed
in the work of other scientists. This raises the question of the existence of a separate forensic expertise type – a
"non-identifying" one - which differs from the identification expertise by its content and examination purposes.
"All other forensic expert reports through which identity issues are not resolved but rather determined - as for
example, the existence of forgeries in documents, determining the distance and direction of the shooting or the
location from which the breaking of the obstacle was performed and the like - these are non-identifying issues".
Thus, conclusions emerge, conclusions containing distinct theoretical and methodological positions on
certain types of forensic expertise with the purpose of interpreting, generalizing, of forming the theoretical
foundation of such new research directions in the expertise practice. Unlike the identification ones, these are
referred to as non-identifying4. Forensics widely used such terminology and have tried to define this concept.
Some authors argued that forensic expertise solves problems related either to identity or to the existence of a
specific fact. Soon emerges the idea of "expertise of a fact", with N. A. Novosiolova arguing that the expert
report sets out the circumstances of the case, thus suggesting the name "circumstantial expertise."
The result of these studies was embodied in the publication of Iu. P. Sedâh-Bondarenko, "Non-
identifying forensic expertise", in which the author formulated the definition of non-identifying forensic
expertise, classified the types of expertise depending on the purpose of the tasks given out, proposed research
methods regarding the objects of non-identifying forensic expertise. The author notes that "such a classification
allows the revealing of the content of non-identified expertise in terms of practical tasks, which is the subject of
each type of expert report. It should also be noted that the various types of non-identifying forensic expertise are
closely interlinked." He highlights the following: - establishing the actual status; - establishing the possibility of
performing operational measures; - establishing the circumstances of the committed actions; - determining group
affiliation; - detection of traces, invisible or poorly visible text, destroyed starked signs and content of encoded
text.
While searching for common distinctiveness of non-identifying researches, forensics reached the
concept of forensic diagnosis. The term was first introduced in forensics in 1972 by V.A. Snetkov who believed
diagnosis to be the "doctrine on the regularities of recognition of forensic objects by their characteristics." In
fact, it was then when it was proposed that the term "non-identifying" be replaced with the term "diagnosis".
Diagnosis is widely used in practice and science, mostly having been developed in medicine. There was
a period when diagnosis was a concept purely related to medicine, by the recognizing of diseases based on
symptoms. However, diagnosis spreads in science and technology (technical, botanical, psychological
diagnostics). And this is no coincidence, for the diagnostical knowledge process provides an oriented research of
the unknown phenomenon, arranging various methods and means in a logical and harmonious system. The
diagnosing process aims to establish the essence of a particular phenomenon under examination by its
characteristics, by cataloguing it in certain classes, types, genres or groups established by scientific methods or
through practice, etc.
The idea of using diagnostics in forensics is not new. As mentioned by V. A. Snetkov, even Ed. Locard
used the diagnostics method in determining the age and sex of the person by their fingerprints, meanwhile some
forensic scientists were approaching the technical research of documents as technical-forensic diagnostics. In the

3
C.Duca, New thechnical means of examining documents”, Forensics Revue No. 2/2001, pp.17-18.
4
I. Mircea, Forensics, Lumina Lex Publishing House, Bucharest 1998, p. 187.

155
publications of Soviet forensic scientists, there were also studied the diagnostic methods of personality
throughout the criminal investigation and their specific application to forensics, as well as the general problems
of forensic diagnostic expertise and the diagnostic solutions of expertise tasks and issues regarding the
interpretation and improvement of various diagnostic methods of certain types of forensic expertise (impression
evidence, weapons, substances and materials etc.). Yet many questions about using diagnostics in forensic
expertise were not fully developed and there is still much controversy. The place of diagnostics among other
types of knowledgeable activities used in forensic expertise has not yet been established.
The application of diagnostics as knowledgeable activity offered the opportunity to address the non-
identifying research and establish a general methodology for solving diagnostic tasks.
In connection with the above, we may assume that alongside the specific theory of forensic
identification there must be a specific theory of diagnostics, which together may become comprising parts of the
general theory of researching forensic objects5. Such an assumption, to a certain extent, explains the ease with
which V.A. Snetkov has managed to introduce some concepts and terms in diagnosis by analogy with the
concepts and terms of the theory of forensic identification.
Also, the correlation between the categories of expertise tasks of these directions is not yet defined. To
the existing classifications of identification and non-identification expertise tasks other new variants are added,
but, in order to accept or reject the concepts proposed by forensic scientists, the classifications previously made
need to be analyzed.
The existence of identifying expert reports is recognized by all authors. The contradictions only appear
in terms of classification of the tasks of identification and diagnostic expertise.
Russian author A.I. Rudnicenko proposes differentiating expertise tasks based on the differences related
to the structure of their solution processes. Based on such criterion, the author divides the tasks into four
categories: tasks of identification; tasks of classifying diagnostics; diagnostic examination of the state of the
object; attributive tasks (additional).
Throughout the diagnostic classification tasks, the author classifies the tasks establishing group
affiliation of objects according to their structural characteristics and morphology, their surface reflection and
their form, by their interior composition. Also, the author situates the tasks of establishing the correspondence of
characteristics of the studied phenomenon to certain rules, regulations or conditions previously established (tasks
establishing the production/manufacturing method).
Among the diagnostic tasks of the object‘s state, there are the following: establishing spatial
characteristics; establishing temporal characteristics; establishing initial appearance or technical state of modified
objects, including as a result of criminal activities; determination of the causes and characteristics of the change
in the object‘s features; establishing the type and mechanism of the object‘s destruction; establishing the object‘s
destination.
Among the attributive tasks, A.I. Rudnicenko proposes to include the tasks of establishing specific
characteristics, technical parameters and other features of objects in a particular group (for example, determining
the size of the bullet sent for expertise).
Another Russian author, N.S. Romanov, notes other elements of differentiation of diagnostics expertise
tasks, however these greatly refer to changes in terminology, with the author proposing to name the examination
establishing the nature of the analyzed object or establishing its status as substance-related diagnosis. Moreover,
the author emphasizes reconstructive diagnosis, restorative diagnosis, expert-causal diagnosis, chronological
diagnosis linked to the forgery of documents, banknotes, etc.
Thus, it is highlighted the importance of technical investigation of written documents, as well as graphic
investigation of documents and the investigation of forgery related to banknotes, coins, stamps and other such
currency, these being meant to highlight the role of forensics in solving not only criminal, but also civil cases 6.
Within the research of written documents, the judiciary bodies fulfill a number of specific functions.
Whenever, in the course of judicial proceedings in a civil court, the accuracy of the data contained in a
written document is questioned, the court shall suspend the proceedings and refer the act to the prosecution for
investigation purposes.
Up to the ordering of a technical-scientifical investigation or of a forensic expert report, the criminal
investigation bodies must take measures in order to lift and conservate the deeds, to perform the first
investigations in order to clarify the forgery‘s nature, and then prepare the documents to be sent to the expert for
examination7.
In this area, tasks of great responsibility are incumbent upon forensic experts holding the specific
qualifications required by this activity and the technical-scientifical means required to develop basic scientifical

5
Gh. Alecu, Forensics, 2nd edition, Ex Ponto Publishing House, Constanţa 2009, p. 212.
6
Em. Stancu, Forensics Treaty, Universul Juridic Publishing House, Bucureşti 2002, p. 259.
7
Gh. Alecu, Forensics. Students’ course, Ovidius University Press Publishing House, Constanţa 2004, p. 329.

156
conclusions, both about the nature of changes in the incriminated act, as well as concerning the writing content or
the chemical composition of the ink used to draw up such document8.
Forensic diagnosis approaches its subject of examination from another angle. When solving diagnostic
tasks, there are also established: the nature of the studied object, the state of the studied object - determination of
the actual state, establishment of the initial state, determination of the next state (forecast).
Solving the indicated tasks is unimaginable without establishing the causes of certain studied events, the
mechanism of an object acting upon another and their interaction, the spatial location of objects, the duration of
specific events, etc.
Through forensic diagnosis it is not a particular event that generally took place which is established, but
a certain specific event related to the elements of the offense under investigation. Thus, unlike identification,
solving diagnostic tasks implies studying the object‘s features related to its capacity of reacting in a certain way
when faced to certain groups of factors and specific causes. These properties of objects are reflected in the
process and outcome of the committed crime, as well as in other objects pertaining to the scene of the crime.
The objects of identification and diagnosis may overlap in a material object, while the identification and
diagnostic tasks, being independent, may be solved by a single research procedure. In a number of cases, the
diagnostics tasks are resolved as a result of conducted identification research (for example, the preparation period
of the document may be determined by the degree of wear of the used printing form), while the diagnostics tasks
are often resolved during the identification research - and so, often, before identifying the scriptural instrument
one may determine the composition of the dye used by such instrument.
To conclude, forensic diagnosis is one of the means of proof allowed by law, used in the process of
establishing the truth as one side of the process of establishing the factual circumstances. Diagnosis of violence
in investigated cases usually occurs in the initial stage of the crime investigation, which means that at this certain
stage it is necessary to draw a particular attention to the conducted research. 9

8
A.Ciopraga, I.Iacobuţă, Forensics, Junimea Publishing House, Iaşi 2001, p. 168.
9
M. Gheorghiţă, Forensic Diagnosis as Premise of Forensic Identification, „Methods and Means of
Forensic Identification‖ Simposion, Bucharest 2006, p.193.

157
ADMINISTRAREA PROBAŢIUNII PRIN EXPERTIZE CRIMINALISTICE A URMELOR MATERIE
REZULTATE ÎN URMA ACCIDENTELOR RUTIERE

ADMINISTRATION OF PROBATION BY FORENSIC ANALYSIS OF THE MATERIAL TRACES

RESULTING FROM ROAD ACCIDENTS

L'ADMINISTRATION DE LA PROBATION PAR DES EXPERTISES LÉGALES DES TRACES

MATÉRIELLES RESULTÉES SUITE AUX ACCIDENTS DE LA ROUTE

Comisar şef de poliţie inginer chimist Iuliana I. STĂNEL

Comisar de poliţie chimist Gabriela N. IANCULESCU
IGPR – Institutul Naţional de Criminalistică

Securitatea rutieră constituie o miză umană considerabilă, care, de cele mai multe ori, este ignoranţa.
Fiind o problemă majoră a societăţii, securitatea rutieră aduce atingere vieţii cotidiene şi cere o mobilizare
permanentă a autorităţilor publice.
În cazul accidentelor rutiere în urma impactului dintre vehicule, victime şi alte corpuri de consistenţă
dură (ex. borduri), se creează urme materie de naturi diferite, funcţie de zona de impact: pelicule de vopsea,
cioburi de sticlă şi de plastic, dâre de cauciuc pe carosabil şi pe obiectele cu care a intrat în contact autovehiculul,
fibre textile, sânge, etc.
Atât examinarea fizico-chimică separată şi comparativă a peliculelor de vopsea, a cioburilor de sticlă şi
de material plastic, cât şi a urmelor create de anvelope şi jenţi, prezintă o deosebită importanţă în vederea
determinării circumstanţelor în care s-a produs accidentul şi implică o serie de analize morfologice şi analitice
care fac investigarea criminalistică extrem de laborioasă şi dificilă.
Reprezentative sunt peliculele de vopsea desprinse în urma impactului a două sau mai multe
autovehicule, cât şi dârele create pe obiectele de vestimentaţie ale vicimelor.
Peliculele de vopsea descoperite la locul faptei, pe carosabil sau pe obiectele de îmbrăcăminte ale
victimelor, reprezintă probe relevante, care prin gama de informaţii oferite constituie ―amprenta‖ după care
începe căutarea autovehiculului care a părăsit fără drept locul accidentului.

Vopseaua este formată din trei componente de bază: răşină cu rol de liant, pigmenţi organici şi
anorganici şi material de umplutură.
Rolul liantului este de a asigura forţele care menţin celelalte componente într-un tot unitar, adică forţele
de coeziune, care asigură în acelaşi timp aderenţa peliculei la substrat, sau forţele de adeziune.
Pigmentul este o pulbere fină, al cărui rol este de a da filmului culoarea dorită şi proprietăţile de
acoperire. El are o influenţă considerabilă asupra consistenţei vopselei şi implicit, asupra funcţiilor de aplicare.
Pigmenţii sunt în acelaşi timp importanţi pentru rezistenţa peliculei la atacul extern, influenţând parţial
proprietăţile de duritate, rezistenţa la abraziune şi la intemperii.
Solventul este un lichid volatil al cărui rol este de a dizolva lianţii, care la temperatura normală sunt
solizi sau semisolizi, lucru valabil în cazul majorităţii răşinilor naturale sau de sinteză.
În afară de aceşti trei componenţi, vopselele mai conţin aditivi de diverse tipuri, precum: plastifianţi,
sicativi, agenţi de umectare, agenţi de întindere, emulsificatori sau stabilizatori.
Prin definiţie, vopseaua este un material colorat întrebuinţat pentru acoperirea suprafeţelor de diferite
tipuri - lemn, tablă, sticlă etc.
Pentru analiza probelor de vopsea sunt utilizate următoarele metode şi echipamente:
1) Examinări microscopice
Peliculele de vopsea ridicate de la faţa locului sunt examinate iniţial, cu microscopul Optika SZN-T, în
lumină natural şi artificială, în vederea evidenţierii caracteristicilor fizice - număr de straturi, succesiune, culori,
apsect.
2) Examinări prin microspectrofotometrie UV-Vis: spectrele de transmitanţă, reflectanţă şi
fluorescenţă oferă informaţii despre culoarea probelor.
3) Examinări prin spectroscopie în infraroşu: oferă informaţii despre componenta organică a
probelor (tip de răşină, pigmenţi organici). Probele sunt analizate cu un spectrometru FT-IR Tensor 27 cuplat cu
microscop Hyperion 2000, prin absorbanţă, transmitanţă sau reflectanţă.
4) Examinări prin spectrometrie de fluorescenţă cu raze X: spectrele de raze X oferă informaţii
calitative despre componenta anorganică a probelor (pigmenţi anorganici, materiale de umplutură), precum şi
informaţii semicantitative. Examinarea se realizează cu spectrometrul Eagle III µProbe pentru probe cu

158
dimensiuni de la 300µm şi/sau cu microscopul electronic cu baleiaj prevăzut cu microsonde analitice, pentru
probe ale căror dimensiuni sunt sub limita de rezoluţie optică a microscopului optic.
Analizele menţionate nu sunt distructive.
Rezultatele obţinute se prezintă sub formă de spectre, a căror interpretare furnizează informaţii despre
compoziţia probelor.
Metodele utilizate în laboratoarele Institutului Naţional de Criminalistică permit, prin limitele de
detecţie şi sensibilitate ale echipamentelor analitice, examinări comparative care pot fi valorificate în procesul de
investigare criminalistică a accidentelor rutiere. Metodele nedistructive prezintă importanţă în situaţia în care
probele examinate sunt în urme.
Studiind coliziunea dintre două autovehicule, se poate evidenţia transferul de pe autoturismul care a
provocat accidentul, pe de o parte, şi transferul de pe autoturismul ―victimă‖ pe de altă parte. Urmele de vopsea
sunt sub formă de dâră, iar tabla este deformată, atât ca urmare a impactului cât şi a temperaturii la care are loc
transferul de probe de vopsea de pe un autoturism pe celălalt. Ţinând cont de faptul că autoturismul se încălzeşte
în timp ce rulează pe carosabil, de acţiunea forţelor de frecare, de momentul şi locul coliziunii, se pot realiza
examinări între tipurile de urme şi microurme create.
În studiul a două autoturisme implicate într-un accident rutier trebuie ţinut cont de toţi factorii implicaţi.
Spre exemplificare, vom prezenta următorul caz:
Un grup de 3 infractori ce furau bani din bancomate, descoperiţi în flagrant de către un echipaj de
poliţie, au părăsit locul faptei cu ajutorul unui autoturism BMW de culoare verde. Echipajul de poliţie, care se
afla într-un autoturism Ford Focus de culoare bordo, i-a urmărit pe o distanţă de mai mulţi kilometri. Infractorii,
sub presiunea vinovăţiei, a temerii de a fi prinşi şi a disperării de a scăpa de urmăritori, au pierdut controlul
maşinii, acroşând-o pe cea a poliţiştilor, accident ce a înlesnit prinderea lor. Întrucât infractorii au negat
coliziunea celor două maşini, urme de vopsea de culoare bordo - probe BMW în litigiu, răzuite de pe suprafaţa
autoturismului BMW de culoare verde, au fost comparate cu vopseaua de culoare bordo a autoturismului Ford
Focus de poliţie - probe FF de comparaţie. Analizele fizico-chimice au dovedit asemănarea celor două probe.
La examinările cu microscopul Optika SZN-T, s-a constatat că vopseaua FF de comparaţie prezintă
un strat de lac incolor la suprafaţă, indicat cu litera T, un strat de culoare bordo cu pigmenţi reflex, indicat cu
litera B şi un strat negru interior, indicat cu litera N. Cifrele ce însoţesc aceste litere reprezintă diversele pelicule
descoperite şi pretabile a fi analizate.

proba FF1_1 proba FF1_2

proba FF2_1 proba FF2_2

159
 proba BMW1 proba BMW2

Examinare prin spectroscopie în vizibil

Pentru determinarea şi compararea culorii urmelor materie cu aspect de vopsea de culoare bordo,
probele FF1_1B, FF1_2B, FF2_2B, BMW1_B şi BMW2_B, au fost analizate prin spectroscopie în vizibil,
utilizând un aparat PC-SPEC, în domeniul de măsură 350 - 800 nm cu un spot de 0,2 mm.
Examinând spectrele de reflexie obţinute (figura 1), s-a constatat că toate cele 5 (cinci) probe prezintă spectre de
culoare asemănătoare.

Figura 1

Examinare prin spectroscopie de absorbţie în infraroşu

Probele BMW1_T, BMW2_B, BMW2_N, FF1_1B, FF1_2B, FF1_1T, FF1_2T, FF1_2PA, FF2_2B, FF2_2T
şi FF2_1N, au fost analizate prin spectroscopie de absorbţie în infraroşu în conformitate cu PSL-03-07, cu un
spectrometru FT-IR Tensor 27 cuplat cu microscop Hyperion 2000, în domeniul de frecvenţă 4000-400 cm–1, cu
rezoluţie de 4 cm-1.
Studiind spectrele în infraroşu obţinute, s-au constatat următoarele:
- spectrul în infraroşu al probei BMW1_T prezintă aceeaşi conformaţie cu cele ale spectrelor probelor
FF1_1T, FF1_2T şi FF2_2T (figura 2);
- spectrul în infraroşu al probei BMW2_B prezintă majoritatea benzilor din spectrele probelor FF1_2B şi
FF2_2B, cele din urmă fiind identice cu spectrul în infraroşu al probei FF1_1B (figura 3);

160
 Figura 2 Figura 3

- spectrul în infraroşu al probei FF1_1N prezintă conformaţie asemănătoare cu cea a spectrului probei
BMW2_N, în care se identifică benzi de absorbţie caracteristice răşinilor de tip alchidic şi silicaţilor (figura 4);

- spectrul în infraroşu al probei FF1_2PA prezintă conformaţie asemănătoare polipropilenei în amestec

cu talc (figura 5).
- proba FF1_1 (dârele albastru verzui cu pigmenţi) fiind superficiale, nu au putut fi analizate;

Figura 4 Figura 5

- spectrul în infraroşu al probei FF2_1N prezintă conformaţie asemănătoare

acrilonitrilbutadienstirenului - ABS (figura 6).

Figura 6

161
 Examinare prin spectrometrie de raze X
În vederea stabilirii compoziţiei elementale, probele BMW1_T, BMW1_B, BMW2_T, BMW2_B,
FF1_1T, FF1_1B, FF1_2T, FF1_2B au fost analizate prin spectrometrie de raze X cu un spectrometru cu
fluorescenţă de raze X Eagle III µProbe, în vid, conform PSL - 03 - 04, în următoarele condiţii de lucru:
- sursă de excitaţie - generator de raze X(Rh);
- tensiune: 40 kV, intensitate 250 A;
- detector: Si(Li); monocapilar cu spot de 300 m;
- constanta de timp 17 s.
Din studiul spectrelor de raze X obţinute, s-au constatat următoarele:

- probele BMW1_T, BMW2_T, FF1_1T, FF1_2T nu conţin elemente anorganice (figurile 7’10);

Figura 7 Figura 8

Figura 9 Figura 10

- probele BMW1_B, BMW2_B, FF1_1B, FF1_2B conţin elementele: titan, aluminiu, siliciu şi fier (figurile
11÷14);

Figura 11 Figura 12

162
 Figura 13 Figura 14

- proba BMW2_N conţine elementele: titan, bariu, zinc, siliciu, sulf şi fier (figura 15);
- proba FF1_1N, deoarece este în cantitate foarte mică, conţine în urme, elementele: titan, bariu, siliciu
şi sulf (foto 16).

Figura 15 Figura 16

Coroborând rezultatele obţinute prin microscopie, spectroscopie în visibil, spectroscopie în infraroşu şi

spectrometrie de fluorescenţă cu raze X, s-a putut răspunde la întrebările şi solicitările organelor care au dispus
efectuarea lucrării în cauză. Asemănărea urmelor de vopsea de culoare bordo în litigiu (probele BMW), recoltate
de pe suprafaţa autovehiculului marca BMW al infractorilor, cu vopseaua model de comparaţie a autovehiculului
Ford Focus de culoare bordo (probele FF) aparţinând echipajului de poliţie, a dovedit că între cele două a avut
loc un impact.

Bibliografie:

Small, P.A., J. Appl. Chem. (London), 3, 71 (1953)

Billmeyer, F. W., Textbook of Polymer Science, ediţia a 2-a, Wiley-Interscience New York 1971, p. 272-278
Melville, H.W., ş.a., J. Polymer Science 12, 461 (1954)
Greenly, R. Z., ş.a. Macromolecule, 2, 561-567 (1969)
Burnet, J., Mechanism of Polymer Reaction, Interscience, Publishers Inc. New York 1954, p. 350
Harkins, J., ―J.Chem. Phys.‖, 14, 47, (1946)
Temple, C. Patton Pigment Handbock, vol. I, II, III, Wiley – Interscience, New York, 1973
Harrison, A.W.C. The manufacture of Lakes and precipitated Pigments, Leonard Hill Ltd., London, 1957
Chromy L. Karminsky, E. Progress in organic coatings, 6, 1, 31 – 48, (1978)
Sward, G.G. Paint Testing Manual, ASTM, Philadelphia, 1972
Sato, K. Progress in organic coatings, 8, 1, 1 – 18 (1980)

163
 CONSIDERAŢII GENERALE DESPRE ROLUL PROBATOR AL URMELOR
DE NATURĂ TEXTILĂ ÎN ELUCIDAREA ACCIDENTELOR RUTIERE

GENERAL CONSIDERATIONS OF TEXTILE MICROTRACES’ EVIDENTIAL VALUE

IN THE INVESTIGATION OF TRAFFIC ACCIDENTS

CONSIDÉRATIONS GÉNÉRALES SUR LE ROLE DES PREUVES ET DES TRACES DE NATURE

TEXTILE POUR ÉLUCIDER LES ACCIDENTS DE LA ROUTE

Comisar de poliţie chimist Carmen Luminiţa ENE

Subcomisar de poliţie chimist-fizician Lorena-Magdalena SAVU
I.G.P.R. - Institutul Naţional de Criminalistică

Rezumat: Necesitatea stabilirii cauzelor şi circumstanţelor în care s-a produs accidentul rutier,
identificarea autovehiculului implicat precum şi a persoanei vinovate - în cazul părăsirii locului accidentului,
implică o serie de analize morfologice şi analitice.
În procesul de investigare criminalistică a unor astfel de cazuri, un rol important îl are expertul, care
prin examinarea şi analiza probelor textile puse la dispoziţie de organul de urmărire penală, poate emite
concluzii pertinente de incriminare a mijlocului auto implicat într-un astfel de eveniment.
Cuvinte cheie : fibre textile, tricot, accident rutier, caracteristici morfologice şi fizico-chimice, natura şi
nuanţa culorii fibrelor, compoziţia chimică, spectre IR, spectre UV-VIS.

Abstract: The necessity to establish the causes and the circumstances of the traffic accident, the
identification of the involved vehicle and of the guilty person - in fit and run cases, involved a lot of
morphological and analitical analysis.
In the forensic investigation of such cases, the expert has an important role in examination and analysis
of the textile samples recovered from the crime scene, he can issue certain conclusions that incriminate the
vehicle involved in that kind of events.
Keywords: textile fibers, knitwear, traffic accidents, morphologycal and physical-chemical
characteristics, type and colour shade of the fibers, chemical composition, infrared spectra, UV-VIS spectra.

Conform statisticilor Poliţiei Rutiere, cea mai mare parte a accidentelor rutiere din România (în procent
de circa 29%) se datorează nerespectării în trafic a vitezei regulamentare, precum şi neadaptării acesteia la
condiţiile de drum. De asemenea, apar şi alte incidente în trafic, unele provocate de pietonii care traversează
strada fără să se asigure, prin locuri nemarcate sau nesemnalizate, în procent de circa 25%, depăşirea
neregulamentară, în proporţie de 12%, neacordarea de prioritate vehiculelor şi pietonilor, în procent de circa 9%.
Toate acestea definesc, ca şi cauză principală a accidentelor rutiere din ţara noastră, comportamentul
necorespunzător al unor participanţi la trafic.
În alte ţări, accidentele se produc îndeosebi din vina conducatorilor auto, care fie adoptă o viteză peste
limita legală, fie depaşesc neregulamentar, fie sunt sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor interzise,
atunci când se află la volan.
Din studiile întreprinse s-a ajuns la concluzia că un alt factor favorizant al accidentelor rutiere îl
reprezintă în cazul ţării noastre, spre deosebire de alte state, cu un nivel mai înalt de dezvoltare, starea
infrastructurii (drumuri în reparaţii, în reconstrucţie, modernizări de drumuri, gropi, şosele foarte înguste,
semnalizare neadecvată, intersecţii amenajate necorespunzător, lipsa parcărilor şi implicit ocuparea unei benzi de
circulaţie care astfel îngreunează traficul etc.).
Analiza statistică a accidentelor rutiere înregistrate la nivelul localităţilor urbane din România a
evidențiat faptul că din punct de vedere al impactului negativ asupra mediului înconjurător, acestea nu prezintă
relevanţă.

Scurt istoric

„Strămoşul automobilului modern este considerat automobilul Mercedes 1901,

model care, abandonând forma veche, a stârnit o deosebită senzaţie, utilizând radiatorul tip fagure, motorul plasat
în faţă, schimbătorul de viteze, arborele cardanic şi rulmenţii cu bile pentru lagăre‖.

164
 România a introdus automobilul în circulaţie printre primele ţări din Europa, în 1890: un Peugeot de 4
C.P. iar în 1900 a importat din Franţa primul camion cu abur (Gardner - Serpollet) pentru transportul gunoaielor.
În anul 1904 se elaborează primul regulament de circulaţie şi, tot atunci, se
înfiinţează Automobil Club Român. România a fost printre primele şase ţări din lume care a organizat curse de
automobile, iar în 1905 a inaugurat turismul automobilistic internaţional.
Cunoaşterea parametrilor autovehicului prezintă o importanţă deosebită, alături de factorul drum şi factorul
uman, pentru producerea şi deci, implicit pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
O definiţie a accidentului de trafic rutier ne-o oferă Camil Suciu: „acel eveniment de circulaţie petrecut
pe drumurile publice în care au fost lezate persoane și s-au produs pagube materiale‖.
O alta definiţie, mai complexă şi mai exactă, consideră accidentul ca fiind „un eveniment produs pe
drumurile publice, constând din coliziunea a două sau mai multe vehicule, ori a unui vehicul cu un alt obstacol,
lovirea sau călcarea pietonilor s.a.m.d, având ca rezultat vătămarea integrităţii corporale ori moartea unei
persoane, pagube
materiale, precum şi stânjenirea circulaţiei‖.

Fapte şi împrejurări pe care trebuie să le lămurească investigarea criminalistică

Accidentul de trafic rutier este considerat doar acela care a avut loc pe un drum public, adică pe o cale
de comunicaţie amenajată pentru circulaţia vehiculelor și aflată în administrarea unui organ de stat, dacă este
deschisă circulaţiei publice.
Mecanismul producerii accidentului, adică acţiunile sau inacţiunile care au
produs accidentul de trafic rutier interesează pentru identificarea persoanei care va răspunde penal.
În cazul accidentelor de trafic rutier, în accepţiunea de loc al săvârşirii faptei sau de fața locului se
înţelege segmentul de cale rutieră unde a avut loc evenimentul, adică:
- locul impactului dintre autovehicul şi pieton;
- locul impactului dintre două autovehicule sau dintre un autovehicul şi alt obstacol;
- locul în care a căzut însoţitorul din autovehicul, de pe scara ori din remorca acestuia;
- porţiunea din carosabil pe care a fost târâtă victima;
- traseul parcurs de autovehicul pe carosabil din momentul impactului sau al coliziunii până la oprire;
- porţiunile de teren învecinate de drumul public în care au ajuns autovehiculele sau părţi din acestea
după accident;
- locurile în care s-au descoperit rezultatele accidentului (ateliere, curţi, garaj
etc. în care a fost abandonat sau ascuns autovehiculul, precum şi locul în care a fost descoperit corpul
victimei;
- căile folosite pentru fuga de la locul accidentului.
Constatările tehnico-ştiintifice şi expertizele criminalistice cele mai des întâlnite în cazul accidentelor
rutiere sunt: traseologice, chimice, biocriminalistice şi dactiloscopice.
Constatarea sau expertiza criminalistică are ca obiect şi reconstituirea întregului după părţile
componente, variantă a identificării criminalistice (şi anume: după natura fragmentelor de sticlă de far, după
peliculele de vopsea identificate la fața locului, după microurmele textile descoperite pe exteriorul/interiorul
autoturismului cercetat, după fragmentele din lampa de poziţie sau semnalizare etc.).
-a produs accidentul rutier, necesitatea
identificării autovehiculului implicat, precum şi a persoanei sau persoanelor vinovate - în ipoteza părăsirii locului
accidentului, implică o serie de analize morfologice şi analitice în laborator.
, precum şi modificarea, ştergerea sau
distrugerea urmelor accidentului de către conducătorul autovehiculului implicat într-un accident de circulaţie,
sunt fapte frecvent întâlnite.
suspendat, părăsirea
locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, refuzul de a se supune
recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi modificarea sau ştergerea urmelor
accidentului de către conducătorul oricărui vehicul angajat într-un accident de circulaţie, deşi sunt incriminate
penal, sunt des întâlnite, în cazul accidentelor rutiere.
Microfibre textile găsite la faţa locului, pe autovehiculul suspect, şi care au fost detaşate din
obiectele de îmbrăcăminte ale victimei, în timpul accidentului; microfibre textile detaşate din hainele
conducătorului auto şi rămase fixate pe tetiera scaunului, pe scaunul şoferului sau pe parbriz, în momentul
impactului, sunt doar câteva din situaţiile întâlnite în practică.
În procesul de investigare criminalistică a unor astfel de cazuri, un rol important îl are expertul, care
prin examinarea şi analiza probelor puse la dispoziţie de organul de cercetare penală, poate emite concluzii
pertinente de incriminare a mijlocului auto şi a persoanelor implicate în astfel de evenimente.

165
Cazuistică

A. În cazul săvârşirii unui accident rutier (foto nr. 1) soldat cu moartea victimei, s-au identificat şi
prelevat de pe autoturismul cercetat în cauză (aripa stânga față), câteva fibre textile de culoare albă (foto nr. 2).
De asemenea, organul de cercetare penală pune la dispoziţia experţilor, geaca cu care fusese îmbrăcată
victima la momentul producerii accidentului (foto nr. 3).
Analizele fizico-chimice efectuate în laborator au condus la concluzia că, fibrele textile în litigiu
prezintă aceleaşi caracteristici morfologice şi fizico-chimice (fibre albe de poliester - foto nr. 4 - 6; foto nr. 7 - 9;
figura nr. 1) cu fibrele textile utilizate la confecţionarea dublurii gecii victimei.

Foto nr. 1 Foto nr. 2 - proba litigiu Foto nr. 3-geaca victimei

Foto nr. 4 - 6 - fibre textile în litigiu (aspect microscopic)

Foto nr. 7 - 9 - fibre textile din dublura gecii victimei (aspect microscopic)

166
 Figura nr. 1 - spectrele IR ale probelor textile

B. Într-o altă cauză de accident rutier soldat şi cu părăsirea locului faptei (foto nr. 10, 11), cu ocazia
cercetării autoturismului implicat în accident s-au prelevat fibre textile de culoare albastră (foto nr. 12), iar de la
victimă s-a ridicat pantalonul cu care era îmbrăcată aceasta la momentul producerii acestuia (foto nr. 13, 14).

Foto nr. 10 Foto nr. 11

Examinările microscopice comparative (foto nr. 15, 16), analizele în IR (figurile nr. 2 - 4), în UV-VIS
(figurile nr. 5 - 7) şi cromatografie în strat subţire - CSS (foto nr. 17) au demonstrat că atât proba litigiu cât şi cea
de comparaţie sunt alcătuite din acelaşi amestec de fibre textile, și anume: fibre textile naturale de provenienţă
vegetală, bumbac de culoare verde-albăstrui închis şi deschis (în lumină artificială) și fibre textile obţinute pe
cale chimică din polimeri sintetici tip poliester (de culoare verde închis şi deschis) și tip spandex (fibre
poliuretanice de culoare roșie).
În Raportul criminalistic, efectuat în această cauză, s-a formulat o concluzie de certitudine şi anume:
Fibrele textile în litigiu prezintă aceleaşi caracteristici morfologice şi fizico-chimice (natura şi nuanţa culorii
fibrelor, compoziţia chimică) cu cele ale fibrelor textile utilizate la confecţionarea pantalonului victimei.

Foto nr. 12 - proba în litigiu Foto nr. 13, 14 - proba de comparaţie

167
Foto nr. 15 - fibre textile în litigiu Foto nr. 16 - fibre textile de comparaţie

Figura nr. 2 - Spectrele IR ale probelor

Figura nr. 3 - Spectrele IR ale probelor

Figura nr. 4 - Spectrele IR ale probelor

168
Figura nr. 5 - Spectrele UV-VIS ale probelor

Figura nr. 6 - Spectrele UV-VIS ale probelor

Figura nr. 7 - Spectrele UV-VIS ale probelor

169
 Legenda:

L - extract cloroformic fibre textile în litigiu

C - extract cloroformic pantalon (proba de

comparaţie)

Foto nr. 17

Fiecare caz în parte, reprezintă un pas mai mic sau mai mare făcut în scopul elucidării cauzei.
Parte din investigaţia criminalistică, expertizele fizico-chimice şi implicit expertiza probelor textile
demonstrează importanţa valorificării acestui tip de urme, în scopul aflării adevărului.

Bibliografie

1. M. Ghimbu, E. Iacobeanu, Studiul Materiilor Prime Textile, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1973.
2. Eugen Falniţă, Merceologie,Timişoara, Editura Mirton, 1998.
3. Ştefănescu, E., Tipurile, proprietăţiile şi domeniile de utilizare a firelor poliesterice în industria textilă,
Nr. 1/ 1962.
4. Marchis ş.a ., Structura şi proiectarea ţesăturilor, Bucureşti, Editura tehnică, 1964.
5. L. Alexandru, S. Bosică, Fibre sintetice, chimie şi tehnologie, Bucureşti, Editura tehnică, 1966.
6. www.textileweb.com

170
 NOILE DROGURI - POSIBILE EFECTE CE POT CONDUCE LA ACCIDENTE RUTIERE

NEW DRUGS - POSSIBLE EFFECTS THAT MAY LEAD TO

ROAD ACCIDENTS

LES NOUVELLES DROGUES - EFFETS POSSIBLES QUI PEUVENT CONDUIRE A DES

ACCIDENTS DE LA ROUTE

Comisar şef de poliţie dr. ing. chimist Emilian COSTACHE

Comisar şef de poliţie dr. ing. chimist Maria Georgeta STOIAN
Experţi criminalişti autorizaţi în domeniile
„Expertiza fizico-chimică a probelor materiale” şi
„Expertiza drogurilor şi a stupefiantelor”
Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul Expertize Fizico-Chimice

Rezumat: O substanţă psihoactivă este o substanţă chimică ce reuşeşte să penetreze bariera hemato-
encefalică şi acţionează în principal asupra sistemului nervos central, unde afectează funcţiile creierului,
rezultând în alterări ale percepţiei, stării de spirit, conştienţei, cunoaşterii şi comportamentului.
Utilizarea oricăror droguri psihoactive (care afectează mintea) face condusul automobilului extrem de
nesigur şi este ilegal, exact ca şi condusul maşinii după consumul de alcool. Condusul după consumul de droguri
pune în pericol atât şoferul cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic.
Efectele diferitelor droguri diferă în funcţie de modul de acţiune în creier, dar toate afectează
aptitudinile necesare unei operări sigure a vehiculului. Aceste aptitudini includ îndemânarea mişcărilor,
echilibrul şi coordonarea, percepţia, atenţia, timpul de reacţie şi judecata. Chiar şi mici cantităţi din asemenea
droguri pot avea efecte măsurabile asupra abilităţii de a conduce.
Cuvinte cheie: noi substanţe psihoactive, efecte psihoactive, accidente rutiere

Abstract: A psychoactive drug is a chemical substance that crosses the blood–brain barrier and acts
primarily upon the central nervous system where it affects brain function, resulting in alterations in perception,
mood, consciousness, cognition, and behavior.
Use of any psychoactive (mind-altering) drug makes it highly unsafe to drive a car and is illegal, just
like driving after drinking alcohol. Drugged driving puts at risk not only the driver but also passengers and
others who share the road.
The effects of specific drugs of abuse differ depending on how they act in the brain, but all impair
faculties necessary for the safe operation of a vehicle. These faculties include motor skills, balance and
coordination, perception, attention, reaction time, and judgment. Even small amounts of some drugs can have a
measurable effect on driving ability.
Keywords: new psychoactive substances, psychoactive effects, road accidents

Drogurile au reprezentat dintotdeauna un grav pericol pentru umanitate, având o influenţă extrem de
nocivă asupra tinerei generaţii, distrugând sănătatea, conducând la apariţia de organizaţii criminale şi piederea de
vieţi omeneşti prin diverse căi. Ca urmare a supunerii acestora unor legi foarte restrictive, drogurile "clasice" au
căpătat o tot mai scăzută pondere ca răspândire, în schimbul lor apărând noi substanţe, cu efecte similare sau mai
puternice, denumite "droguri de sinteză".
Un drog de sinteză este un analog structural sau funcţional al unei substanţe aflate sub control, care a
fost conceput pentru a simula efectele farmacologice ale drogului original, evitând, în acelaşi timp, să fie
clasificat drept ilegal sau să fie detectat cu kiturile standard de teste antidrog. Drogurile de sinteză includ
substanţele psihoactive care au fost catalogate de către Uniunea Europeană drept noi substanţe psihoactive
(NPS), precum şi analogi ai unor droguri de creştere a performanţelor, cum ar fi steroizii de sinteză. Unele dintre
acestea au fost iniţial sintetizate de către cercetători din mediul academic sau industrial, în efortul de a descoperi
derivaţi mai activi dar cu efecte secundare reduse, şi au fost ulterior deturnaţi în scop ilicit. Alte droguri de
sinteză au fost preparate pentru prima oară în laboratoare clandestine. Deoarece eficacitatea şi siguranţa acestor
substanţe nu a fost îndeajuns evaluată în teste pe animale sau oameni, utilizarea lor poate conduce la efecte
secundare neprevăzute. La sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000, s-a înregistrat o explozie a vânzărilor
de droguri de sinteză pe Internet.

171
 Majoritatea furnizorilor de astfel de substanţe le-au vândut în vrac, ca pulbere (pe ale căror ambalaje se
menţionează faptul că sunt îngrăşăminte de plante, săruri de baie, zăpadă ornamentală etc. - foto 1 şi 2), şi nu sub
formă de comprimate, deoarece acest lucru ar fi contrazis afirmaţia conform căreia acestea sunt vândute pentru
cercetare, şi nu pentru consum. Dozele de substanţă activă variază în limite largi de la substanţă la substanţă,
plecând de la câteva micrograme până la sute de miligrame, dar, în timp ce este foarte important pentru
utilizatorul final să cântărească dozele cu o precizie analitică, în loc să cântărească din ochi, mulţi utilizatori nu
au procedat astfel, fapt ce i-a condus către camerele de urgenţă ale spitalelor sau chiar au murit.

Foto 1. Ambalaje de droguri de sinteză

Foto 2. Menţiuni de pe ambalajele de droguri de sinteză

Siguranţa substanţelor destinate cercetării nu a fost încă testată şi s-au făcut foarte puţine cercetări de
toxicologie sau farmacologie asupra multora dintre aceste droguri, dacă nu chiar deloc. Mulţi dintre compuşii
destinaţi cercetării au provocat efecte secundare neprevăzute şi incidente adverse, datorită lipsei verificărilor
efectelor secundare înainte de a fi comercializate; de exemplu, atât bromo-dragonfly cât şi mefedrona par să fie
capabile de a produce vasoconstricţie pronunţată în anumite circumstanţe, ceea ce a condus la mai multe decese.
O primă clasificare a drogurilor psihoactive, după structura chimică şi efectele acestora (foto 3), ar fi
următoarea:
- Opioide - acestea au acţiune farmacologică asemănătoare morfinei şi altor componente din opiu.
- Psihedelice - o substanţă psihedelică este un drog psihoactiv a cărui principală acţiune este alterarea
procesului cunoaşterii şi a percepţiei. Psihedelicele tind să afecteze şi să exploreze mintea într-un mod
care conduce la senzaţia de a fi calitativ diferit de cei cu conştienţă normală.
- Lisergamide - acestea sunt derivaţi amidici ai alcaloidului acid lisergic.
- Triptamine - drogurile care conţin nucleul triptaminic sunt substraturi tipice pentru receptorii de
serotonină şi îşi păstrează asemănarea structurală cu serotonina, un neurotransmiţător.

172
 - Fenetilamine - drogurile conţinând nucleul fenetilamină au o strânsă asemănare structurală cu
dopamina.
- Disociative - acestea sunt o clasă de halucinogene care distorsionează percepţiile vederii şi sunetului şi
produc senzaţii de detaşare - disociere - de mediul înconjurător şi de sine însuşi. Disociativele sunt
unice, în sensul că provoacă efecte halucinogene care includ deprivare senzorială, disociere, halucinaţii
şi stări de vis sau transe.
- Piperazine - drogurile de sinteză care conţin piperazină au efecte similare MDMA (ecstasy).
- Empatogene - acestea sunt o clasă de droguri psihoactive care produc efecte emoţionale şi sociale
distincte, similare celor ale MDMA. Utilizatorii de empatogene afirmă că drogul produce adesea
sentimente de empatie, dragoste şi apropiere emoţională de ceilalţi.
- Stimulante - acestea produc o diversitate de efecte prin creşterea activităţii sistemului nervos central şi
periferic. Printre efectele uzuale, care variază în funcţie de substanţa în cauză şi doză, întâlnim nivelul
ridicat de vigilenţă, de conştientizare, de rezistenţă, productivitate şi motivare, nivelul ridicat de
excitare, de mişcare, bătăi ale inimii şi presiune arterială, cerinţa scăzută de mâncare şi somn
(amfetamine, catinone, pirolidine şi pirolidinofenone, tiofeni, tropani şi piperidine, oxazolidine,
ciclopropani).
- Sedative - acestea sunt substanţe care induc sedarea prin reducerea iritabilităţii şi a excitării. În doze
ridicate, ele conduc la vorbire neinteligibilă, deplasare ciudată, judecată slabă şi reflexe scăzute şi
incerte. Sedativele precum benzodiazepinele, utilizate ca hipnotic pentru inducerea somnului, se iau în
doze mai mari decât cele pentru eliminarea anxietăţii, în timp ce sunt suficiente doze foarte mici pentru
a produce un efect liniştitor. Sedativele se pot utiliza greşit pentru a obţine un efect de supracalmare. În
cazul unei supradoze sau combinate cu alte sedative, multe din aceste medicamente pot produce
inconştienţă sau chiar moarte.
- Cannabinoizi - substanţele agoniste ale receptorului cannabinoid central tip 1 simulează efectele
comportamentale produse de cannabis.
- Steroizi anabolizanţi - sterozii anabolizanţi androgeni au utilizare medicală legală dar se pot utiliza şi
ilicit ca substanţe care măresc performanţele, prin creşterea masei musculare şi a puterii. Steroizii
anabolizanţi proiectaţi să nu fie detectaţi în testele antidoping din sport sunt cunoscuţi drept steroizi de
sinteză.

Foto 3. Clasificarea drogurilor psihoactive, după structura chimică şi efectele lor

O substanţă psihoactivă, un medicament psiho sau un psihotrop este o substanţă chimică ce reuşeşte să
penetreze bariera hemato-encefalică şi acţionează în principal asupra sistemului nervos central, unde afectează
funcţiile creierului, rezultând în alterări ale percepţiei, stării de spirit, conştienţei, cunoaşterii şi
comportamentului.
Substanţele psihoactive provoacă schimbări subiective (deşi pot fi observate obiectiv) ale conştienţei şi
stării de spirit pe care utilizatorul le poate găsi plăcute (de ex. euforie) sau avantajoase (de ex. vigilenţă ridicată)

173
şi, astfel, devin tot mai dorite. Ca urmare, se abuzează de multe substanţe psihoactive, adică sunt luate în exces,
în ciuda riscurilor pentru sănătate sau a consecinţelor negative.
Drogurile psihoactive sunt împărţite în diferite grupe, în funcţie de efectele lor farmaceutice. Cele mai
uzuale droguri psihoactive şi grupele acestora sunt (în figura 1 sunt prezentate formulele chimice ale câtorva
dintre acestea):
- Anxiolitice (benzodiazepine)
- Euforice (MDMA = ecstasy, MDA, 6-APB, Indopan)
- Stimulante ("excitante"). Această categorie cuprinde substanţe care determină trezirea, stimulează
mintea şi pot chiar cauza euforie, dar nu afectează percepţia (amfetamină, cafeină, cocaină, nicotină)
- Depresive ("deprimante"), inclusiv sedative, hipnotice şi narcotice. Această categorie include toate
calmantele, substanţele care induc somnul, reduc anxietatea, anestezice, care uneori induc schimbări de
percepţie, cum ar fi imagini ca de vis, şi care adesea aduc senzaţii de euforie (băuturi alcoolice - etanol,
opioide - ex. heroină, barbiturice - ex. fenobarbital, benzodiazepine - ex. diazepam)
- Halucinogene, inclusiv psihedelice, disociative şi delirante. Această categorie cuprinde toate acele
substanţe care produc alterări distincte în percepţie, senzaţia de spaţiu şi timp şi stări emoţionale
(psilocibină, LSD, Salvia divinorum şi oxid de azot)

CH3
O
N
O CH3
N CH3 N O O
Cl N
N HN NH
O N
CH3 O
Diazepam Cafeină Fenobarbital

N O

O CH3
N
O
O

CH3COO O OCOCH3
Cocaină Heroină

174
 NH2 NHCH3

HN N

O O N
O O CH3
Amfetamină MDMA LSD
Figura 1. Formule chimice ale celor mai uzuale droguri psihoactive

Multe substanţe psihoactive sunt utilizate pentru efectele lor de alterare a stării de spirit şi a percepţiei,
inclusiv cele cu utilizare acceptată în medicină şi psihiatrie. Exemplele includ cafeina, alcoolul, cocaina, LSD şi
canabisul.
Printre clasele de droguri frecvent utilizate recreaţional se numără:
- Stimulantele, care activează sistemul nervos central. Acestea sunt utilizate recreaţional pentru efectele
lor euforice.
- Halucinogenele (psihedelice, disociative şi delirante), care induc distorsiuni ale percepţiei şi cunoaşterii.
- Hipnoticele, care provoacă depresia sistemului nervos central.
- Analgezicele opioide, care, de asemenea, provoacă depresia sistemului nervos central. Acestea sunt
utilizate recreaţional datorită efectelor lor euforice.
- Inhalantele, sub formă de aerosoli gazoşi sau solvenţi, care sunt inhalaţi ca vapori datorită efectelor lor
stupefiante. Multe inhalante intră şi ele în aceste categorii (cum ar fi oxidul de azot care este şi un
analgezic).
1. Stimulantele sunt o clasă de droguri psihoactive care cresc activitatea din creier. Aceste droguri pot,
temporar, să ridice nivelul de vigilenţă, starea de spirit şi conştientizarea. În timp ce unii stimulanţi sunt legali şi
larg utilizaţi, toţi pot da dependenţă. Stimulanţii au multe caracteristici comune, dar fiecare are proprietăţi unice
şi mecanism de acţiune.
Printre drogurile clasificate drept stimulanţi se numără:
- Cafeina
- Nicotina
- Cocaina - drogul ajunge rapid în creier şi este apoi distribuit în alte ţesuturi ale corpului
- Amfetaminele - amfetaminele, denumite uneori "excitante", sunt un grup de droguri psihoactive care
afectează sistemul nervos central şi sistemul nervos autonom (vegetativ). Printre efectele utilizării
acestor droguri se numără tremurul, vasoconstricţia, neliniştea, tahicardia, insomnia, agitaţia şi pierderea
poftei de mâncare. Amfetaminele erau larg utilizate, odată, în tratamentul obezităţii şi al pierderii în
greutate, dar proprietăţile lor de a da dependenţă au făcut ca acestea să fie foarte rar utilizate în prezent.
Astăzi, metamfetamina, cunoscută drept "meth", este una dintre cele mai utilizate amfetamine ilegale.
Aceasta provoacă foarte uşor dependenţă şi distruge ţesuturi din creier, ceea ce conduce la deteriorarea
creierului.
- Medicamente sub prescripţie medicală
2. Depresivele sunt droguri care inhibă funcţia sistemului nervos central (SNC) şi sunt printre cele mai
des utilizate droguri din lume. Acestea afectează neuronii din SNC, ceea ce duce la simptome ca somnolenţă,
relaxare, diminuarea inhibiţiei, anestezie, somn, comă şi chiar moarte. Toate depresivele au, de asemenea,
potenţial de a da dependenţă.
În timp ce toate depresivele SNC au abilitatea de a reduce activitatea SNC şi de a diminua nivelul de
conştientizare în creier, există diferenţe importante între substanţele din această clasă. Unele sunt mai sigure
decât celelalte, în timp ce altele au un potenţial mai ridicat de a fi utilizate în scop medical.
Substanţele clasificate drept depresive cuprind:
- Alcoolul etilic - chiar dacă utilizarea lui este legală, prezintă un potenţial ridicat pentru abuz. Conform
Asociaţiei Psihiatrilor din America, aproximativ 50% din toate atacurile, crimele şi decesele în trafic
implică alcoolul (anul 2000).
- Barbituricele - acestea, denumite uneori şi deprimante, sunt un tip de depresive ale SNC care provoacă
euforie şi relaxare atunci când sunt luate în doze mici. La începutul anilor 1900, barbituricele erau
văzute ca depresive sigure, dar curând au devenit vizibile problemele de dependenţă şi cele referitoare la
dozele letale. Barbituricele au un impact dramatic asupra modului de a dormi, conducând la eliminarea

175
 stării de somn REM ("mişcarea rapidă a ochilor", ultimul stadiu al somnului). Întrucât probabilitatea de
dependenţă şi utilizare greşită este foarte mare, barbituricele sunt înlocuite, în mod obişnuit, cu
benzodiazepine, în tratarea anxietăţii şi a problemelor de somn.
- Benzodiazepinele - acestea sunt un tip de depresive ale SNC deseori prescrise pentru tratarea anxietăţii
şi a problemelor de somn.

Revenind la noţiunea de "noi substanţe psihoactive (NPS)" expusă la început, trebuie să menţionăm mai
multe aspecte legate de acestea.
Aceste noi substanţe psihoactive (NPS) erau cunoscute "pe piaţă" sub nume ca "droguri de sinteză",
"droguri legale", "ierburi legale", "săruri de baie", "substanţe pentru cercetare", "reactivi de laborator". Pentru a
utiliza o terminologie unică în această privinţă, UNODC (United Nations Office on Drugs and Crime) utilizează
doar termenul "noi substanţe psihoactive (NPS)", care sunt definite ca "substanţe de abuz, fie în formă pură, fie
ca preparat, care nu sunt controlate de Convenţia Unică asupra Drogurilor Narcotice din 1961 sau de
Convenţia asupra Substanţelor Psihotrope din 1971, dar care pot prezenta un pericol asupra sănătăţii umane".
Termenul "noi" nu înseamnă neapărat "noi apariţii" - mai multe NPS au fost sintetizate pentru prima dată acum
40 de ani - ci substanţe care au apărut recent "pe piaţă" şi care nu au fost prevăzute de cele două Convenţii
anterioare.
În figura 2 sunt prezentate structurile chimice ale celor mai uzuale noi substanţe psihoactive - NPS.

O O O
NH2 N N
H H

catinonă metcatinonă etcatinonă

O
O N O
N O
H
H
N
N O
CH3 C2H5 O
4-MEC 4-EMC alfa-PVP MDPV
(4-metiletcatinonă) (4-etilmetcatinonă) ( -pirolidinovalerofenonă) (metilendioxipirovaleronă)

O
O O

O
N N N

JWH-018 JWH-073 JWH-250

176
 O O
O

N N
N

F
AM-2201 JWH-210 JWH-122
Figura 2. Structurile chimice ale celor mai uzuale noi substanţe psihoactive (NPS)

Utilizarea NPS este adesea legată de probleme de sănătate. Utilizatorii de NPS au fost frecvent
spitalizaţi cu intoxicaţii severe. Au existat, de asemenea, un număr de sinucideri inexplicabile asociate cu
consumul anterior de cannabinoizi sintetici ("Spice"). Mai mult, substanţe ca 4-metilmetcatinona (mefedronă),
metilendioxipirovalerona (MDPV) şi 4-metilamfetamina (4-MA) au fost asociate cu cazuri de deces.
Un înlocuitor ieftin al cannabisului este produsul nou apărut, numit "Spice".
"Spice" este un cannabis sintetic considerat de unii o alternativă "sigură" la cannabis, producând, în
acelaşi timp, experienţe similare cu marijuana. Drogul a fost detectat pentru prima oară în anul 2008 în S.U.A. de
către Agenţia Antidrog (D.E.A.), dar nu a căpătat popularitate decât spre sfârşitul anului 2010 şi începutul anului
2011. Analizele au demonstrat că, deşi Spice conţine material din plante uscate, ingredientele sale active sunt
substanţe de sinteză, cum ar fi HU-210, care are un efect similar THC-ului din marijuana. Conform National
Institute on Drug Abuse din S.U.A., utilizatorii de Spice au raportat că, după consum, au experimentat stări de
spirit deosebite, relaxare, percepţie alterată, iar unii au afirmat că simptomele au fost mai puternice decât cele ale
marijuanei. Cele mai puternice efecte ale acestui drog sunt anxietate, paranoia, greaţă şi halucinaţii.

Conform raportului american al National Survey on Drug Use and Health (NSDUH) din 2012, circa
10,3 milioane persoane cu vârsta de peste 12 ani (adică 3,9% din adolescenţi şi adulţi) au afirmat că au condus
sub influenţa drogurilor ilicite în anul anterior studiului. Este o cifră mai mare decât în 2011 (3,7%) şi mai mică
decât cea din 2002 (4,7%). Prin comparaţie, în 2012, circa 29,1 milioane persoane (11,2%) au afirmat că au
condus sub influenţa alcoolului cel puţin o dată în anul anterior. Acest procent a scăzut începând cu 2002, când a
fost de 14,2%.
De asemenea, conform datelor NSDUH, probabilitatea de a conduce sub influenţa drogurilor sau a
alcoolului este mai mare la bărbaţi decât la femei. Probabilitatea de a conduce sub influenţa drogurilor este, de
asemenea, mai ridicată la adulţii tineri, cu vârste între 18 şi 25 de ani, faţă de celelalte grupe de vârstă.
Conform studiului american de trafic naţional din 2007 al National Highway Traffic Safety
Administration (NHTSA), mai mult de 16% din şoferii nopţilor de weekend au fost depistaţi pozitiv la testele
pentru substanţe ilegale, prescrise sau fără reţetă. Peste 11% au fost depistaţi pozitiv la testele antidrog (droguri
ilegale).
De asemenea, un studiu NHTSA a arătat faptul că, în 2009, 18% din şoferii răniţi fatal au fost depistaţi
pozitiv pentru cel puţin un drog ilegal, medicament sub control sau nesupus controlului (o creştere, faţă de 13%
în 2005).

După alcool, THC (delta-9-tetrahidrocannabinol), compusul activ din marijuana, este substanţa cel mai
des întâlnită în sângele şoferilor răniţi sau decedaţi şi al victimelor accidentelor de motocicletă. Studii din mai
multe localităţi americane au arătat că între 4 şi 14% dintre şoferii care au fost răniţi sau au murit în accidentele
de circulaţie au fost depistaţi pozitiv pentru THC. Un studiu asupra a mai mult de 3000 de şoferi care au suferit
accidente fatale în Australia a arătat că, atunci când THC era prezent în sângele şoferilor, creştea probabilitatea
ca aceştia să fi fost de vină. În plus, cu cât concentraţia de THC era mai mare, cu atât probabilitatea ca şoferul să
fie în culpă era mai mare. Probele rezultate din studiile în traficul real sau simulat au indicat că marijuana poate
afecta negativ atenţia şoferului, percepţia timpului şi a vitezei, abilitatea sa de a învăţa din experienţa anterioară.
Cercetările au arătat că afectarea negativă creşte semnificativ atunci când utilizarea marijuanei este combinată cu
alcool.
Alte droguri, care au constituit, de obicei, cauză a accidentelor, includ opiacee, amfetamine,
benzodiazepine şi cocaină. De exemplu, într-un studiu din 2003 asupra şoferilor cu răni serioase trataţi într-un
centru medical de traume din Maryland U.S.A., în peste jumătate din cazuri s-au descoperit droguri, altele decât
alcool. Printre acestea, marijuana (26,9%), cocaină (11,6%), benzodiazepine (11,2%) şi opiacee sau alte droguri
prescrise (10,2%). Un sfert din cazuri au implicat atât alcoolul cât şi alte droguri.
Multe dintre medicamentele prescrise, inclusiv calmante opiacee şi benzodiazepine prescrise pentru
anxietate sau tulburări de somn, vin cu avertismente referitoare la operarea maşinilor, inclusiv vehicule cu motor,

177
pentru o anumită perioadă de timp după administrare. Când se face abuz de medicamentele prescrise (sunt luate
fără supraveghere medicală), creşte probabilitatea ca şoferul să sufere răni sau alte accidente.
Cele mai des întâlnite efecte adverse care afectează condusul sunt nivelul scăzut de vigilenţă,
perturbarea funcţiilor psihomotorii şi a vederii. Sunt mai multe metode de a examina abilitatea de a conduce şi
de a estima efectele medicaţiei psihoactive asupra siguranţei în trafic. Simulatoarele de conducere sunt populare
în testarea abilităţilor de a conduce, însă nu pot oferi predicţii valide pentru un trafic real.
Un test care măsoară obiectiv performanţele condusului este testul de conducere pe şosea, în trafic real.
În ultimii 30 de ani, cu acest test au fost examinate multe droguri psihoactive. Principalul parametru al testului
este Deviaţia Standard a Poziţiei Laterale (în centimetri), adică dezalinierea maşinii. O cameră montată pe capotă
înregistrează continuu poziţia maşinii pe prima bandă de mers, urmărind distanţa relativă a maşinii faţă de linia
din mijlocul drumului.
Sistemul de clasificare elaborat de International Council on Alcohol, Drugs and Traffic Safety se
utilizează apoi pentru a indica dacă este sau nu sigur a conduce o maşină după utilizarea unui anumit drog
psihoactiv.
Din acest punct de vedere, drogurile sunt clasificate într-una dintre următoarele categorii:
1. Presupuse a fi sigure sau improbabile de a produce efecte;
2. Posibil a produce efecte adverse minore sau moderate;
3. Posibil a produce efecte serioase sau presupuse a fi potenţial periculoase.
Pentru a înţelege mai bine categoriile, se face o comparaţie cu concentraţia alcoolică din sânge (CAS).
Perturbarea condusului pentru categoriile 1, 2 şi 3 este echivalentă cu CAS<0,5 g/L, CAS 0,5-0,8 g/L şi respectiv
CAS>0,8 g/L.

În anul 2013 a fost făcut public un film şocant cu un tânăr aparent drogat cu "săruri de baie" şi care avea
un fel de acces sau episod psihotic, în care şi-a lovit SUV-ul într-un gard şi apoi într-un alt vehicul. Filmul a fost
postat pe YouTube la sfârşitul lui mai 2013 de cineva care a încercat să-l ajute pe tânăr şi care afirmă că acesta a
vrut să-l mănânce. Incidentul a avut loc în Buffalo, statul New York, şi arată urmarea accidentului, cu tânărul
zvârcolindu-se pe pământ.
Tânărul, presupus a fi sub influenţa "sărurilor de baie", trecuse cu maşina SUV printr-un gard, lovise o
casă şi apoi un camion. Când un agent de poliţie a încercat să se apropie de el, tânărul s-a dezlănţuit asupra lui şi
a început să-l lovească. În final, după ce s-a cerut ajutor, a fost nevoie de şapte agenţi de poliţie pentru a-l ţine
sub control.

În concluzie, utilizarea oricăror droguri psihoactive (care afectează mintea) face condusul
automobilului extrem de nesigur şi este ilegal, exact ca şi condusul maşinii după consumul de alcool. Condusul
după consumul de droguri pune în pericol atât şoferul cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic.

178
 Efectele diferitelor droguri diferă în funcţie de modul de acţiune în creier, dar toate afectează
aptitudinile necesare unei operări sigure a vehiculului. Aceste aptitudini includ îndemânarea mişcărilor, echilibrul
şi coordonarea, percepţia, atenţia, timpul de reacţie şi judecata. Chiar şi mici cantităţi din asemenea droguri pot
avea efecte măsurabile asupra abilităţii de a conduce.

Bibliografie
1. Reneman L, 2003, "Designer drugs: how dangerous are they?", J. Neural
Transm. Suppl. (66): 61–83
2. Andreasen MF, Telving R, Birkler RI, Schumacher B, Johannsen M, 2009, "A fatal poisoning
involving Bromo-Dragonfly", Forensic Science
International 183 (1–3): 91–6
3. CHAPTER 1 "Alcohol and Other Drugs"
(http://www.nt.gov.au/health/healthdev/health_promotion/bushbook/
volume2/chap1/sect1.htm). ISBN 0-7245-3361-3.
4. NPS (New Psychoactive substances) - UNODC (United Nations Office on
Drugs and Crime)
5. Frankie Rodriguez, Spice - The cheap cannabis imitator has dangerous
effects
6. National Institute on Drug Abuse - Drug facts: drugged driving, oct. 2013
7. Psychoactive Medication and Traffic Safety - International Journal of Environmental Research and
Public Health, martie 2009
8. Daily Mail Online - 03.07.2013

179
 INVESTIGAREA ACCIDENTELOR DE CIRCULAŢIE PRIN METODE DE GENETICĂ
JUDICIARĂ

INVESTIGATING TRAFFIC ACCIDENTS BY MEANS OF FORENSIC DNA ANALYSIS

L'ENQUETE DES ACCIDENTS DE CIRCULATION PAR DES MÉTHODES DE GÉNÉTIQUE

JUDICIAIRE

Scms. de poliţie drd. Sorina PÎRLEA – expert criminalist

Scms. de poliţie Alis PĂUNACHE – specialist criminalist
Insp. de poliţie dr. Alexandru CHIVULESCU – specialist criminalist
Scms. de poliţie drd. Elena DRAGOMIR – expert criminalist

Rezumat: În general, în cazul accidentelor de circulație o investigație presupune deplasarea la fața

locului a unei unități operative și stabilirea de către aceasta, eventual coroborat cu informaţiile furnizate de
martori, a condițiilor în care s-a produs accidentul – dacă există victime si acordarea măsurilor de prim ajutor,
identificarea conducătorului autovehiculului și a altor pasageri, dacă au fost consumate băuturi alcoolice,
estimarea vitezei cu care circula autovehiculul în momentul producerii accidentului, etc. Există însă situații în
care este dificil de stabilit poziționarea pasagerilor în autovehicul, mai ales dacă aceștia nu au fost asigurați cu
centuri de siguranță iar autovehiculul a fost implicat într-un accident de natură a modifica, în momentul
producerii, poziția acestora. Astfel, un șofer poate nega faptul că a fost la volanul autovehiculului în momentul
accidentului, pentru a scăpa de eventuale consecințe penale ale faptelor sale. O tehnică ce s-a dovedit extrem
de utilă în situația în care alte metode de investigație au eșuat este determinarea prin metode de genetică
judiciară a ADN-ului de pe diverse obiecte - suport purtătoare de urme/microurme biologice, precum
schimbătorul de viteză, volanul, frâna de mână sau, după caz, airbag-urile. Astfel se poate identifica cu precizie
poziționarea pasagerilor într-un autovehicul în momentul producerii unui accident auto. Vor fi prezentate trei
cazuri de accidente auto ce pun în evidență atât utilitatea tehnicilor de genetică judiciară cât și progresul
înregistrat de metodele de analiză în genetica judiciară în ultimii ani.
Cuvinte cheie: accident rutier, metode de analiză ADN, airbag.

Abstract: The traffic accidents usually imply that an investigation unit will attend the crime scene.
This unit must determine if there are any victims and provide, if necessary, first aid for the injured, must identify
the driver and other passengers of the vehicle, must determine if the driver has consumed any alcoholic drinks,
must estimate the vehicle’s speed in the moment the accident occurred, and so on. However, there are some
situations when it is difficult to determine the place of the passengers in the vehicle, especially if they were not
assured with the seat belts and the vehicle was engaged into an accident that, by its nature, can modify the
position of the passengers. Therefore, a driver can deny the fact that he was behind the wheel, for the benefit of
avoiding the juridical consequences of his actions. A technique that has proven itself very useful in this kind of
situations, where other methods failed, is the DNA forensic analysis of samples collected from sources like
shifting gear, wheel, hand-break or, if the case, airbags. In this way, the position of the passengers in the vehicle
at the moment the accident occurred can be precisely determined. Three cases will be presented that highlight
the importance of the forensic DNA analysis in investigating traffic accidents, as well as the improvement of
these DNA analysis methods within the past few years.
Key words: traffic accidents, DNA analysis methods, airbag.

În general, în cazul accidentelor rutiere, obiectivul expertizelor genetice este de a identifica pe

autovehicul urmele biologice rezultate în urma impactului sau poziţionarea persoanelor în autovehicul, în special
a conducătorului auto.
Uneori situaţia se complică prin lipsa martorilor şi părăsirea locului accidentului de către autor.
Vehiculul suspect poate fi identificat după eventualele avarii ale caroseriei, parbrizului, elementelor ornamentale
exterioare, etc. Pentru a putea proba infracţiunea este necesară identificarea elementelor de îmbrăcăminte ale
victimei (fibre, microfragmente) pe elementele de caroserie sau fragmente de ţesuturi umane ce provin de la
victimă. De prima situaţie se ocupă chimia judiciară, iar de identificarea urmelor biologice, genetica judiciară.
Probele biologice de natură umană care pot fi prezente atât în interior cât şi pe părţile exterioare ale unui
autovehicul implicat într-un accident sunt: sânge, secreţii biologice, ţesuturi musculare, osoase, organe, fire de
păr, celule epiteliale (urme de contact) etc.

180
 Identificarea ţesuturilor umane pe elementele de caroserie este îngreunată de amestecul acestora cu
substanţe organice grase de tip unsori sau uleiuri, vaseline, rugină, amestec cu resturi vegetale, sol sau fragmente
de insecte, sau există posibilitatea îndepărtării acestora prin spălare. Important pentru expert este să cunoască
tipurile de substanţe sau natura suporturilor pe care sau în compoziţia cărora pot exista urme/ microurme
biologice de natură umană, pentru a putea fi valorificate prin metode de analiză genetică.
Ţesuturile biologice umane sau în general toate urmele şi microurmele biologice constituite din celule
nucleate, se pot prezenta în forme foarte variate din punct de vedere al aspectului, culorii, compoziţiei, vechimii
şi pot fi prezente sub formă macroscopică sau microscopică. Sângele, ţesuturile biologice moi sau dure (epitelial,
conjunctiv, muscular sau osos), firele de păr şi saliva pot fi transferate în mod direct pe corpul unei persoane, pe
îmbrăcămintea acesteia, sau pe un obiect găsit la faţa locului. Odată cu depunerea lichidelor biologice, acestea
aderă sub formă de pete pe suprafaţa obiectului purtător. Probele biologice de tipul ţesut, os, fir de păr se pot, de
asemenea, depune pe obiecte prin contact direct.
Urmele de sânge permit identificarea persoanei de la care provin prin intermediul genotipării ADN
conţinut în acestea, având o valoare probatorie foarte mare. Urmele de sânge pot fi examinate şi din punct de
vedere al dispunerii pe obiectul suport, obţinându-se informaţii traseologice şi o posibilă localizare în spaţiu a
persoanei de la care provin. Urmele de sânge pot fi găsite pe suprafaţa exterioară sau în interiorul
autovehiculului, ca urmare a impactului cu victima, pe obiecte vestimentare sau la faţa locului.
Uneori detectarea urmelor de sânge este foarte dificilă. Ele variază în funcţie de vechime şi de suprafaţa pe
care se află şi pot avea culori începând de la roşu până la negru. Din aceste motive, pentru detectarea acestora
trebuie folosite procedee suplimentare, cum ar fi iluminarea sau alte metode speciale (de ex. utilizarea
luminolului, a lămpii Crime-Light). Urmele de sânge pot avea diferite forme de dispunere, de ex. picături, stropi,
bălţi, sânge coagulat şi, în consecinţă, pot furniza informaţii despre modul lor de formare, implicit sub aspect
traseologic.
Prin mijloace optice nu se poate face o distincţie între urmele de sânge uman şi cele de sânge animal. În
acest scop se utilizează preteste specifice sângelui uman care prezintă o sensibilitate foarte mare la cantităţi
extrem de mici de sânge. În etapa de cercetare a locului faptei, căutarea urmelor latente de sânge şi efectuarea
pretestării pentru identificarea naturii acestora se fac întotdeauna în colaborare cu un expert biocriminalist.
Părul uman, corporal sau capilar, este important pentru examinarea ADN. În cazul accidentelor de
circulaţie, pe suprafaţa exterioară a vehiculului poate fi găsit păr uman aderat la zonele de impact. Firele de păr
pot fi identificate pe diverse suporturi, în funcţie de poziţia persoanei sau a impactului dintre aceasta şi un obiect:
de ex. pe tapiţeria (scaune, tetieră) sau pe caroseria autovehiculului.
Prin manipularea de mai multe ori a unui obiect vor fi transferate pe suprafaţa acestuia celule epiteliale
care se vor depune stratificat. Acestea sunt probe care pot fi folosite pentru a identifica un individ prin
intermediul genotipării celulelor nucleate transferate prin contact.
La recoltarea unor astfel de urme sau microurme trebuie ţinut seama de faptul că exteriorul unui
autovehicul este permanent supus acţiunilor factorilor din mediu şi nu numai, care pot compromite calitatea
acestora.
Urmele biologice de contact pot fi găsite pe cele mai variate suporturi, precum suprafaţa obiectelor
aflate în interiorul vehiculelor şi care au fost utilizate pentru diverse acţiuni (ex. şofat - volan, schimbător de
viteze, etc.), haine, mănuşi, tapițeria autovehiculului sau suprafaţa exterioară a vehiculului în zonele de accesare.
Probele provenind din contact sunt, de regulă, invizibile. De aceea, ca măsură de precauţie, se conservă
orice obiect care poate conţine asemenea probe sau zonele din care se pot colecta, chiar dacă doar se bănuieşte
existenţa lor.
La identificarea urmelor sau microurmelor biologice se va ţine seama de proprietăţile morfologice sau
fizico-chimice ale acestora, iar identificarea se realizează diferit în funcţie de natura materialului biologic şi de
suport.
Tehnologia genotipării judiciare permite analiza probelor biologice de natură umană descoperite la faţa
locului, rezultat al comiterii unei infracţiuni.
Dotarea laboratoarelor de specialitate şi procedeele analitice aplicate în prezent permit ridicarea şi
analiza genetică a unor cantităţi foarte mici de material biologic sau probe degradate, care pot fi valorificate în
scop judiciar.
O etapă cheie o constituie identificarea şi recoltarea microurmelor biologice detectabile numai cu
echipamentele analitice. Dilema expertului în aceste situaţii constă în gestionarea eficientă a unei cantităţi de
ordinul nanogramelor de probă în funcţie de etapele fluxului de laborator. În cazul unor cantităţi mici de probă,
atenţia va fi focalizată asupra fazei extracţiei şi purificării, prin preluarea în totalitate a urmelor biologice, în
defavoarea etapelor de identificare a naturii urmei, etape consumatoare de material biologic.
Foarte dificilă în aceste cazuri este şi interpretarea rezultatelor. Datorită cantităţilor foarte mici de probă
se pot obţine amestecuri nereproductibile sau electroforegrame cu picuri de înălţimi sub limita de determinare.
De asemenea, creşte frecvenţa apariţiei unor fenomene de tipul amplificărilor inegale/preferenţiale ale alelelor, a

181
fenomenelor de „drop-in‖, „drop-out‖ sau posibilitatea de obţinere de „stutteri‖ inversaţi etc., fenomene ce
îngreunează mult analiza unui profil sau a unui amestec de profile genetice.
În cazul necesităţii identificării persoanei care a condus autovehiculul în timpul accidentului (persoana
de la volan), probele relevante supuse examinării sunt volanul, schimbătorul de viteze şi airbag-ul. În astfel de
cazuri, persoanele implicate de obicei neagă că au fost la volan în acele momente. În lipsa martorilor, una din
metodele probatorii este expertiza judiciară bazată pe probe ADN. Există situaţii în care persoana acuzată are,
alături de victimă/victime, acces natural la volanul autoturismului, fiind justificată prezenţa urmelor biologice în
habitaclul maşinii. În astfel de situaţii anchetatorii trebuie să găsească alte metode de probatoriu ştiinţific.
În cazul necesităţii determinării persoanei care a condus autovehiculul, se vor preleva microurme
biologice (celule epiteliale) de pe toată suprafaţa elementului respectiv (volan, schimbător de viteze sau airbag) şi
se vor supune analizelor genetice în vederea obţinerii profilului genetice şi identificării acestei persoane.

În cele ce urmează se vor prezenta trei cazuri ce au fost investigate prin metode de genetică judiciară.
Într-un prim caz, autorul care a produs accidentul de circulație a părăsit locul accidentului, lăsând în
urma sa o persoană care a decedat la scurt timp.
Cu ajutorul martorilor, organele de cercetare au fost direcționate către o anumită persoană ce locuia în
apropierea locului unde s-a produs accidentul. Autovehiculul vizibil avariat a fost supus cercetării minuțioase de
către echipa care desfășura cercetarea la fața locului. Dintre striurile cauciucului roții din partea dreaptă - față au
fost ridicate urme de sol, pietricele, precum și fragmente de resturi vegetale ce prezentau urme materie de culoare
brun-roșcată cu aspect de sânge (foto nr. 1 și 2). Aceste probe au fost trimise spre analiză laboratorului de
genetică judiciară pentru determinarea naturii și apartenenței la specie. Profilul genetic al acestor urme biologice
a fost comparat cu profilul genetic al victimei accidentului, concluzionându-se că cele două profile genetice sunt
identice.

Foto nr. 1 – fragment vegetal Foto nr. 2 – pietricele și sol

Tot ca speță se va prezenta un alt caz ce a avut loc în județul Olt, încadrat la infracțiunea ucidere din
culpă, în anul 2011. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a vitezei excesive, autoturismul în cauză a căzut
de la înălțime într-un canal, una dintre persoane decedând în urma accidentului. Cei doi pasageri nu au fost
asigurați cu centuri de siguranță, astfel încât nu a putut fi stabilită poziția acestora. Deși echipa de descarcerare a
evacuat victima prin partea dreaptă a autoturismului și persoana supraviețuitoare pe portiera șoferului, aceasta
din urmă a negat faptul că ar fi condus autovehiculul. Astfel, au fost trimise spre examinare cele două airbag-uri
(din partea stângă și din partea dreaptă – foto nr. 3 și 4). Aceste probe prezentau urme de culoare brun-roșcată cu
aspect de sânge.

182
 Foto nr. 3 – Airbag-ul din partea stângă (partea șoferului)

Foto nr. 4 – Airbag-ul din partea dreaptă (partea pasagerului)

De menționat este faptul că în compoziția airbag-urilor sunt în general prezente substanțe ce pot
interfera în una sau mai multe etape ale unei analize genetice. La acel moment – expertiza a fost realizată în anul
2011 - procesul de extracție a ADN-ului se realiza prin metoda clasică de extracție chelex. Au fost prelevate mau
multe urme biologice de pe cele două airbag-uri, iar ca urmare a testării în vederea determinării naturii și
apartenenței la specie a acestora s-a stabilit că sunt constituite din sânge uman.
Datorită prezenței inhibitorilor specifici pe materialul în cauză, de pe airbag-ul din partea dreaptă, în
ciuda faptului că s-a pus în evidență sânge uman, nu au fost obținute rezultate valorificabile în vederea includerii
sau excluderii unei persoane.
În cazul airbag-ului din partea stângă, acesta prezenta o cantitate semnificativ mai mare de sânge, ce a
putut fi utilizat pentru obținerea unui profil genetic. De asemenea, în interiorul airbag-ului au fost identificate
fragmente de nisip și pietriș de dimensiuni reduse, pe suprafața cărora era prezentă materie de culoare brun-
roșcată. Aceste fragmente au pus în evidență sânge uman. Cu toate că acestea prezentau o cantitate semnificativ
mai redusă de sânge uman prin comparație cu urmele identificate și ridicate de pe airbag-ul din partea dreaptă,
datorită lipsei inhibitorilor a fost posibilă obținerea unui profil genetic identic cu cel de pe airbag-ul stâng.
În urma analizei comparative a acestui profil genetic cu cel ce aparține persoanei suspecte, s-a constatat
că acestea sunt diferite. Astfel, nu s-a putut dovedi prezența la volan a persoanei suspecte în momentul
accidentului, chiar dacă aceasta a fost evacuată pe portiera șoferului.
Un caz similar s-a înregistrat în judeţul Cluj: pe timp de noapte, o maşină în care erau două persoane, ce
circula cu viteză foarte mare, a părăsit partea carosabilă, a rupt un stâlp de susţinere a reţelei electrice şi s-a
răsturnat într-un râu, accident soldat cu moartea unei persoane prin asfixie mecanică prin înec. Atât persoana care
a supravieţuit cât şi victima nu erau nici în acest caz asigurate cu centura de siguranţă şi au fost găsite în
exteriorul maşinii, pe malul râului. Din aceste considerente nu a putut fi stabilită poziţia celor două persoane în
autovehicul în momentul producerii accidentului.
Din cercetări, s-a dovedit că cele două persoane implicate au consumat băuturi alcoolice înaintea
producerii accidentului. Deşi persoana care a supravieţuit accidentului a fost văzută de martori urcându-se la
volan, aceasta a negat că ar fi condus autovehiculul în momentul accidentului. În urma testării Poligraf, persoana
ce a supravieţuit a prezentat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat la întrebările cheie:
„Îţi aminteşti ca dumneata să te fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului?‖ şi „Ai
minţit în declaraţia dată referitor la accidentul rutier?‖. Ca urmare, nu s-a putut stabili cu certitudine că persoana

183
bănuită a condus autoturismul în momentul producerii accidentului. Fapta a fost încadrată la infracţiunea de
ucidere din culpă.
Pentru aflarea adevărului a fost necesară expertiza genetică. În acest sens au fost trimise ca materiale
supuse examinării cele două airbag-uri şi urme de contact de pe schimbătorul de viteze şi volan (foto nr. 5, 6, 7 şi
8). Corelarea probelor biologice prezente cu identificarea, selectarea şi factorul probant urmărit, este primul
aspect de care trebuie ţinut seama în procesul de analiză genetică judiciară.
Ca probe de comparaţie s-au trimis probe biologice de referinţă de la persoana suspectă şi părinţii
persoanei decedate.

Foto nr. 5 – urme de contact ridicate Foto nr. 6 – urme de contact ridicate
de pe schimbătorul de viteze de pe volan

Deşi tampoanele recoltoare de microurme biologice prezentau urme de murdărie şi maşina a stat un
timp îndelungat în apă până la ridicarea probelor biologice, în urma analizelor genetice efectuate a rezultat un
profil genetic unic, identic cu cel al persoanei suspecte.
Genotiparea microurmelor biologice prelevate de pe schimbătorul de viteze şi volan a determinat
obținerea unui profil genetic al unei persoane de sex masculin, identic cu cel al persoanei suspecte (foto nr. 9).
Frecvenţa de regăsire a profilului genetic al ADN extras din aceste microurme, identic cu cel al persoanei
suspecte, este de 9,739 x 10-18. Grupul populaţional în care acest profil genetic este unic: 1,027 x 1017 indivizi
neînrudiţi genetic.
Profilul genetic obţinut este identic cu cel al persoanei suspecte de comiterea actului infracţional, iar
astfel s-a pus în evidenţă că schimbătorul de viteze şi volanul au fost manevrate de persoana suspectă, contrar
declaraţiilor acesteia.
Cele două airbaguri prezentau urme de murdărie cu aspect de sol. Ca urmare a progreselor realizate în
ultimii ani în domeniul metodelor de extracție ADN, comparativ cu metodele utilizate în cazul prezentat anterior,
analiza genetică la care au fost supuse urmele prelevate de pe cele două airbag-uri a fost realizată utilizând o
metodă automată de extracție magnetică, metodă ce are o capacitate superioară de a înlătura posibilele substanțe
inhibitoare de pe suport.

Foto nr. 7 – airbag stânga-faţă Foto nr. 8 – airbag dreapta-faţă

Au fost recoltate prin transfer posibilele microurme biologice existente pe suprafaţa fiecăruia dintre
airbaguri. Proba relevantă era de fapt airbag-ul stâng, din care s-a obţinut profilul genetic al persoanei suspecte.

184
 Astfel s-a pus în evidenţă că airbag-ul de pe aceeaşi parte cu volanul a fost în contact cu persoana
suspectă în momentul impactului (fapt demonstrat de prezenţa ADN-ului acesteia pe partea exterioară a airbag-
ului).

Foto nr. 9 – Electroforegrame obţinute pentru urmele de contact de pe schimbătorul de viteze, volan,
respectiv de pe airbag-ul stâng, identice cu cele ale persoanei suspecte

Rezultatele analizelor genetice efectuate au fost trecute într-un tabel ce conţine alelele STR
corespunzătoare celor 14 markeri genetici utilizaţi, obţinându-se astfel profilele genetice prezentate mai jos:

Proba AMEL TH01 D3S1358 vWA D21S11 D2S441 D1S1656 SE33 D10S1248 D22S1045 D12S391 FGA D18S51 D8S1179
volan X Y 9.3 9.3 15 18 14 18 28 31.2 11 14 11 17.3 17 27.2 14 15 15 16 15 20 24 24 18 22 13 13
Schimbător
X Y 9.3 9.3 15 18 14 18 28 31.2 11 14 11 17.3 17 27.2 14 15 15 16 15 20 24 24 18 22 13 13
viteză
Airbag
X Y 9.3 9.3 15 18 14 18 28 31.2 11 14 11 17.3 17 27.2 14 15 15 16 15 20 24 24 18 22 13 13
stânga
suspect X Y 9.3 9.3 15 18 14 18 28 31.2 11 14 11 17.3 17 27.2 14 15 15 16 15 20 24 24 18 22 13 13

Un rol deosebit în obţinerea acestor rezultate l-au avut şi echipele de cercetare a locului faptei, care au
ridicat, ambalat, manipulat şi depozitat corespunzător urmele de contact.
Aşadar, chiar dacă persoana de lângă tine a decedat şi nu mai poate fi trasă la răspundere, ―NU DA
VINA PE MORT‖, probele ADN te vor incrimina dacă eşti vinovat.
În concluzie, expertiza genetică are un rol important în elucidarea accidentelor rutiere care implică
factorul uman, tehnicile de determinare a ADN-ului fiind tehnici foarte utile în situaţiile în care alte metode nu
pot fi utilizate sau sunt insuficiente în vederea unei identificări criminalistice. De asemenea, metodele genetice
actuale, împreună cu aparatura nouă de laborator, permit obţinerea de profile genetice din cantităţi foarte mici de
probă, chiar şi în condiţiile în care acestea au fost supuse unor factori externi defavorabili. În prezent, este
posibilă genotiparea tuturor tipurilor de urme sau microurme biologice care conţin celule nucleate, dacă acestea
nu sunt în totalitate distruse chimic sau bacterian.

185
 APORTUL BAZELOR DE DATE CRIMINALISTICE LA IDENTIFICAREA VICTIMELOR
ACCIDENTELOR RUTIERE

THE CONTRIBUTION OF FORENSIC DATABASES TO IDENTIFICATION THE ROAD

ACCIDENTS VICTIMS

LA CONTRIBUTION DES BASES DE DONNÉES MÉDICO-LÉGALES POUR IDENTIFIER LES

VICTIMES DES ACCIDENTS DE LA ROUTE

Comisar şef de poliţie Ionel NECULA,

Şef Serviciul Identificări Judiciare
din cadrul Institutului Național de Criminalistică

Rezumat: Acest articol abordează problematicautilizării bazelor de date criminalistice AFIS, IMAGETRAK și
CDN în identificarea persoanelor care comit infracțiuni în urma cărora rezultă accidente rutiere unele soldate
cu victime omeneștipunând accent pe valorificarea datelor biometrice ale acestor categorii de persoane în
practica judiciară în România ori în cadrul cooperării polițieneşti internaționale prin intermediul
schimbuluiautomatizat de date dactiloscopice.

Bazele de date criminalistice se constituie într-un ansamblu de informaţii structuratepe diverse

caracteristici biometrice care permit identificarea criminalistică a persoanelor ce comit infracțiuni sau a
cadavrelor/persoanelor neidentificate victime ale acestor infracțiuni sau al actelor de terorism ori dezastrelor
naturale.
În prezent, Institutul Naţional de Criminalistică gestionează5
baze de date naţionale de identificare criminalistică constituite în
baza Legii nr.218 din 23.04.2002 de organizare şi funcţionare a
Poliţiei Române şi anume: sistemul AFIS, sistemul IMAGETRAK,
sistemul C.D.N, sistemul IBIS şi baza de date cu caracter personal a
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
Dacă adăugăm la acestea şi conexiunea sistemului național
AFIS cu sistemul european EURODAC ( amprentele solicitanţilor
de azil) se conturează poziţia Institutului Național de Criminalistică,
de Punct Național de Contact al Poliţiei Române și implicit al
Românieiîn relația cu bazele de date similare ale statelor europene,
destinate identificării persoanelor care comit infracţiuni sau a
victimelor acestora neidentificate.
Bazele de date criminalistice AFIS, IMAGETRAK şi CDN sunt operaționale 24 de ore din 24 şi 7 zile
din 7, au terminale în toate cele 41 de judeţe și la Poliția Municipiului București.

a) Baza de date a sistemului AFIS

Sistemul automat de identificare a amprentelor papilare,denumit generic AFIS a fost implementat în
anul 1996 la nivelul Institutului Național de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române şi a marcat un pas
important pe linia modernizării poliţiei tehnico-ştiinţifice. Din anul 2000 pe baza rezutatelor deosebite
înregistrate acest sistem a fost extins la nivel regional în București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova,
Iași și Timișoara.
În anul 2007 tehnologia AFIS era prezentă în fiecare inspectorat de poliție județean pentru activități de
identificare dactiloscopică specifice cazierului judiciar, cât și pentru identificarea persoanelor –autori de
infracțiuni sau a cadavrelor cu identitate necunoscută. De asemenea,au fost prevăzute terminale de lucru pentru
training în unităţile de învăţământ ale MAI dar și conexiuni inter-
instituționale cu Inspectoratul General pentru Imigrări şi Inspectoratul
General al Poliţiei de Frontieră.
Integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi deschiderea
spaţiului de călătorie european au pus în evidenţă tot mai mult facilităţile
sistemului AFIS, care prinvalorificarea amprentelor papilare contribuie
la identificarea persoanelor care își declară o identitate falsă sau care
comitinfracțiuni la nivel național sau internațional.
Anual, prin intermediul sistemului AFIS structurile
criminalistice stabilesc aproximativ 10.000 identificări dactiloscopice valorificând astfel urmele papilare ridicate

186
cu ocazia cercetării la fața locului la diverse infracțiuni,inclusiv în cazul accidentelor rutiere, la multe dintre
acestea conducătorii auto părăsesc locul faptei și abandonează autoturismul sau mai grav comit accidente rutiere
sunt soldate cu victime omenești, unele devenind cadavre cu identitate necunoscută.În perioada 2011-2013 de
exemplu, au fost identificate 319 de persoane care au comis accidente rutiere și au părăsit locul faptei
abandonând ulterior autoturismele,totodată find identificate 46 CIN și 4 PIN victime ale acestor evenimente.

b)Baza de date a sistemul IMAGETRAK

Sistemul Imagetrak a fost implementat la nivel naţional în anul 2004 și este constituit cao bază de date
criminalistică destinatăsusținerii activităţilor judiciare prin implementarea și verificarea operativă a fotografiilor
de semnalmente, a semnelor particulare sau a tatuajelor persoanelor ce fac obiectul investigaţiilor judiciare ori
aufost condamnate pentru comiterea de infracţiuni prin diverse moduri de operare,precum și la identificarea
persoanelor ale căror profile genetice sunt implementate în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare în
scopul stabilirii identităţii persoanelor cercetate,a celor date in urmărire naţională sau internaţională, precum şi a
cadavrelor neidentificate.
Sistemul Imagetrak contribuie astfel și la identificarea cadavrelor sau persoanelor neidentificate victime
ale accidentelor rutiereprin examinarea comparativă a fotografiilor judiciare de semnalmente, a semnelor
particulare sau a tatuajelor acestora fixateîn cadrul activității de cercetare la fața locului.
Exemplu: Cadavrul cu identitate necunoscută, victimă a accidentului rutier produs pe drumul european
E85 Buzău, identificat în baza de date Imagetrak pe baza imaginii și descrierii tatuajului,, Dragon‖ descoperit pe
corpul acestuia.

c) Baza de date a sistemului de identificare a

persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută şi a
persoanelor dispărute - CDN
Importanța pe care o acordă Poliția Română în
elucidarea situaţiei persoanelor dispărute în împrejurări
suspecte, pentru identificareacadavrelor şi persoanelor cu
identitate necunoscută aflate în evidenţa cartotecilor
antropologice, a generat derularea unui proiect de cercetare
ştiinţifică efectuată de către specialişti din Institutul
Naţional de Criminalistică şi Direcția de Comunicații și

187
Tehnologia Informației ce a avut ca rezultat crearea în anul 2006 abazei de date criminalistice „CDN‖ (Cadavre,
Dispăruţi Necunoscuţi) care asigură examinarea datelor biometrice şi fotografiilor persoanelor dispărute,
cadavrelor şi persoanelor cu identitate necunoscută în vederea identificării acestora.Anual prin examinarea
datelor implementate în baza de date CDN, prin conexiuni cu cele înregistrate în bazele de date AFIS și
Imagetrak sunt identificateaproximativ4000 CIN, PIN sau PD, din care în perioada 2011-2013 au fost
identificate46 CIN și 7 PIN victime ale accidentelor rutiere.
În cadrul cooperării polițienești internaționale, Institutul Naţional de Criminalistică cooperează prin
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională cu organizaţiile EUROPOL, INTERPOL(OIPC)şi EURODAC
iar experţii valorifică probele prin intermediul bazelor de date criminalistice și contribuie efectiv la probațiunea
științifică și aflarea adevărului oferind expertiza necesară structurilor operative de combaterea infracţionalităţii
transfrontaliere.
Sistemul AFIS reprezintă o tehnologie complexă pe plan internațional, caracterizat drept componentă de
bază a sistemului judiciar naţional şi european în lupta împotriva infracţionalităţii transnaționale.
România a transpus în legislația națională prevederile Deciziilor 2008/615/JAI şi 2008/616/JAI ale
Consiliului Europei din 23 iunie 2008 prin Ordonanţa Guvernului nr. 10 din 25 iulie 2012 privind căutările
automatizate ale datelor de referinţa în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi asigurarea recunoaşterii
activităţilor de laborator referitoare la datele dactiloscopice, aprobată prin Legea nr. 22 din 4 martie 2013.
Schimbul automatizat de date dactiloscopice a început în anul 2013 dupăimplementarea interfeței Prum
(standard internaţional ANSI/NIST-ITL 1-2000 vers. 4.22b., elaborat de experții INTERPOL),Institutul Naţional
de Criminalistică fiind declarat Punct Naţional de Contact pentru efectuarea schimburilor automate de date
dactiloscopice cu celelalte state membre operaționale: Austria, Bulgaria, Cipru, Slovenia, Spania, Germania,
Slovacia, Lituania, Franţa, Estonia, Luxemburg, Cehia și Olanda urmând ca în perioada următoare să fie
finalizate testele de conexiune cu Ungaria, Finlanda și Malta.
Această oportunitate a schimbului automat de date dactiloscopice prin intermediul fișierelor NIST
transmise de sistemele AFIS, permite verificarea în timp real a impresiunilor papilare ale persoanelor care nu își
declară adevărata identitate,dar și a urmelor papilare ridicate în cazulinvestigării infracțiunilor la care sunt
utilizate autovehicole, unele dintre acestea fiind furate sau implicate în accidente rutieresoldate cu victime
omenești rămase neidentificate.
Un exemplu în acest sens, este identificarea unui cetățean bulgar în anul 2013 autor al furtului unui
autoturism marca BMW din București, care nu a oprit la barajul forțelor de poliție, a continuatdrumul fiind
urmărit și a abandonat autoturismul în orașul de frontieră Giurgiu. Conducătorul autoturismului a fost identificat
în baza de date AFIS a Poliției din Bulgaria,în cadrul schimbului automatizat de date dactiloscopice, prin
examinarea urmelor papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului a autoturismului abandonat,acesta fiind și
primul HIT la României după operaționalizareafluxului de lucru internațional Prum.

Actualizarea şi utilizarea acestor sisteme şi baze de date criminalistice de către structurile de poliţie, vizează
asumarea unui rol participativ în evidenţierea capacităţii tehnice a Poliţiei Române de a contribui la efortul
european de combatere a criminalităţii transfrontaliere şi de identificare a autorilor de infracţiuni.

BIBLIOGRAFIE:

1.Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Politiei Romane publicată în Monitorul Oficial nr.
305 din data de 9 mai 2002 art. 26, pct.15, modificată prin Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală art.52.

188
 2.Legea nr. 22 din 4 martie 2013 de aprobare a O.G.10/2012 publicată în Monitorul Oficial al României nr.
536 Bucureşti 2013.
3.Decizia 2008/616/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI
privind intensificarea cooperării transfrontaliere în special în domeniul combaterii terorismului şi a
criminalităţii transfrontaliere, publicată în JO L 210, 6.8.2008, p.12.
4.INTERPOL Implementation ―DATA FORMAT FOR THE INTERCHANGE OF FINGERPRINT,
FACIAL & SMT INFORMATION‖ ANSI/NIST-ITL 1-2000 ;

‖Această lucrare a fost finanţată din contractul POSDRU/159/1.5/S/141699, proiect strategic ID 141699,
cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
2007-2013‖

trak Mugshot NG
20, 2010

189
 DISPUNEREA ŞI EVALUAREA EXPERTIZELOR
REFERITOARE LA CALCULUL RETROACTIV AL ALCOOLEMIEI

DISPOSING AND EVALUATION OF EXPERT’S ANALYSES REGARDING THE RETROACTIVE

CALCULATION OF THE BLOOD ALCOHOL LEVEL

LA DISPOSITION ET L'ÉVALUATION DES EXPERTISES SUR LE CALCUL RÉTROACTIF DE

L'ALCOOLÉMIE

Prof. dr. Tiberiu MEDEANU

Facultatea de drept
Universitatea de Vest Timişoara

Sumar: Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului este o infracţiune frecventă, în legătură cu
care au existat soluţii contradictorii în privinţa probaţiunii. Unele instanţe nu au admis expertizele referitoare la
calculul retroactiv al alcoolemiei. Alte instanţe au respins în mod automat aceste expertize, cu motivarea că sunt
doar calcule teoretice, nu probe ştiinţifice.
Soluţiile de această natură sunt nelegale şi netemeinice, deoarece expertizele din această categorie
reprezintă probe care se analizează şi se evaluează în contextul întregii probaţiuni.
Cuvinte cheie: expertiză; alcoolemie; calcul retroactiv.

Una din cauzele principale ale accidentelor de circulaţie, o reprezintă consumul băuturilor alcoolice
sau substanţelor care influenţează raţionamentul ori reflexele.
Prin sancţionarea faptelor de această natură s-a adoptat o politică penală severă faţă de persoanele
care consumă băuturi alcoolice sau substanţe interzise în perioadele care au impact asupra conduceri
autovehiculelor.
Infracţiunea „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe‖ a fost inclusă
iniţial în legile speciale referitoare la circulaţia rutieră şi în Codul rutier 1, până la intrarea în vigoare a noului Cod
penal, care o reglementează în art. 336.2
Pentru existenţa infracţiunii este stabilită limita inferioară a îmbibaţiei alcoolice de 0,80 %o, care o
delimitează de contravenţie.
Incriminarea acestei fapte ca infracţiune este determinată de starea de pericol creată de prezenţa la
volan în trafic a unei persoane având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, nefiind relevantă
starea lui fizică şi psihică, deoarece aspectul alterării capacităţilor fizico–psihice este prezumat în mod absolut de
legiuitor.
Stabilirea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni trebuie corelată cu prevederile din OUG
nr. 195/2002 şi cu alte acte normative referitoare la definirea unor noţiuni, îndeplinirea unor proceduri sau
respectarea metodologiei legale de recoltare a mostrelor biologice. 3
Spre deosebire de vechea reglementare, înfracţiunea reglementată de noul Cod penal prevede că
îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge trebuie să existe la momentul prelevării mostrelor
biologice.
Expresia la momentul prelevării mostrelor biologice este neinspirată şi va genera implicaţii
juridice, deoarece între finalizarea activităţii de conducere şi prelevarea sângelui poate trece un interval mare de
timp, în care alcoolemia poate creşte sau descreşte, în funcţie de momentul consumării alcoolului. Acest aspect a
fost invocat la unele instanţe naţionale şi la CEDO, fiind posibilă pronunţarea unor decizii favorabile
contestatarilor.
Reglementările similare din alte ţări nu sunt concludente, deoarece acolo se utilizează metoda
stabilirii alcoolemiei pe baza aerului expirat, prin intermediul unor aparate omologate. In Romania s-a practicat
această metodă cu unele aparate considerate insuficient de precise. Din aceste motive au fost pronunţate soluţii
de achitare in unele cauze, cu motivarea că aparatul etilotest tip Drager nu face parte din lista oficială a

1
OUG nr. 195/2002.
2
Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2011 a preluat infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile
publice, reglementate în titlul VII, capitolul II, articolele 334-341, sub titlul „Infracţiuni contra siguranţei
circulaţiei pe drumurile publice‖.
3
Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1134/C-255 din 25 mai 2000 si
nr.376 din 10.04.2006.

190
mijloacelor de măsurare supuse controlului la Biroul Român de Metrologie, astfel că nu poate constitui o probă
certificată în sensul prevăzut de O.U.G. nr.195/2002.4
Pe de altă parte, Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii
intoxicaţiei etilice5, stabilesc faptul că pentru determinarea alcoolemiei, se prelevează două probe de sânge la
interval de o ora între prelevări, fiecare proba conţinând 10 ml sânge. Aceleaşi Norme stabilesc obligaţia primei
prelevări într-un interval de timp de până la 30 de minute de la producerea evenimentului care a determinat
solicitarea prelevării de sânge. Conform din aceleaşi norme, calculul retroactiv al alcoolemiei nu se efectuează în
cazul refuzului de recoltare a celor două probe6.
Unele instanţe au pronunţat soluţii de achitare, considerând că prin nerespectarea acestei proceduri s-a
exclus posibilitatea efectuării unor expertize, pentru a se raporta nivelul îmbibaţiei alcoolice la momentul
conducerii vehiculului. S-a motivat că din cuprinsul Normelor metodologice rezultă dreptul persoanei supusă
procedurilor de prelevare a sângelui de a pretinde să i se recolteze două probe de sânge, la un interval de o oră,
pentru a asigura acurateţea rezultatului examinării, inclusiv prin efectuarea eventuală a unei expertize de
recalculare retroactivă a alcoolemiei. Acestui drept îi corespunde obligaţia corelativă a organului de poliţie
însoţitor şi a medicului examinator de a încunoştinţa persoana examinată de posibilitatea exercitării acestui drept
şi de consecinţele neexercitării acestuia.7
In acest context este utilă analizarea modului in care instanţele au dispus şi au evaluat expertizele
referitoare la calculul retroactiv al alcoolemiei.
Jurisprudenţa a stabilit că, în cazul în care recoltarea probelor biologice nu se face imediat, alcoolemia
din momentul conducerii se calculează pe baza unor date certe privind ora consumului de către inculpat a
băuturilor alcoolice şi de alimente, ţinând seama de felul şi cantitatea acestora, toate raportate la alcoolemia
stabilită pe baza probelor recoltate mai târziu8.
Unele organe judiciare nu au admis expertizele referitoare la calculul retroactiv al alcoolemiei, dar
ulterior s-a decis că prin aceasta a fost încălcat dreptul la apărare. Astfel, expertiza nu a fost admisă de prima
instanţă si de instanţa de apel, cu motivarea că este inutilă, deoarece nu se puteau furniza detalii ce priveau ora
începerii consumului de alcool şi tăria alcoolului, iar rezultatele testări cu etilotestul se coroborau cu analiza
sângelui, confirmând valoarea mare a alcoolemiei. Se mai motiva că ambele probe au fost prelevate la puţin timp
de la conducerea autovehiculului9. Instanţa de recurs a dispus casarea deciziei şi sentinţei si a trimis cauza spre
rejudecare la instanţa de fond, cu motivarea că „efectuarea unei expertize care să efectueze calculul retroactiv al
alcoolemiei este utilă cauzei, iar instanţa de fond putea, ca în cadrul audierii inculpatului, să stabilească
împrejurările indicate de către INML N. Minovici ca fiind necesare pentru efectuarea acestui calcul
retroactiv”10.
In altă speţă s-a respins cererea repetată de efectuare a acestei expertize, cu motivarea că proba nu este
concludentă şi utilă soluţionării cauzei, iar interpretarea retroactivă a alcoolemiei nu are un caracter ştiinţific,
deoarece se bazează pe declaraţiile subiective ale inculpatului. S-a mai motivat că alcoolemia constatată la
analiză a fost foarte mare, iar pe parcursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească inculpatul nu a
pus la dispoziţia organelor judiciare date subiective de consum. 11
Instanţa de recurs a casat cauza cu trimitere, motivând că „prin respingerea expertizei de recalculare a
alcoolemiei, în vederea stabilirii acesteia la ora depistării sale în trafic, atât de organele de urmărire penală, cât
şi de instanţa de fond, respectiv cea de apel, s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, garantat de art. 6
CEDO, având în vedere şi dispoziţiile art. 66 al. 2 C.pr.pen., în conformitate cu care inculpatul are dreptul să
probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie existente în cauză.12
In alte situaţii s-a dispus achitarea, fiind luate in considerare expertizele referitoare la calculul retroactiv
al alcoolemiei. Astfel, instanţa a reţinut că ―deşi valoarea indubitabilă de probă ştiinţifică obiectivă şi care
exprimă îmbibaţia reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării, pentru
angajarea răspunderii penale este relevantă alcoolemia inculpatului dintr-un moment anterior, acela al
conducerii autovehiculului pe drumurile publice.” Instanţa a mai reţinut că orice dubiu asupra unor aspecte ale

4
Curtea de Apel Piteşti, dec.pen.nr.171/R/21.04.2005, prin care au fost casate sent. nr. 1636/2004 a Judecătoriei
Râmnicu Vâlcea si dec. nr. 43/A/2005 a Tribunalului Vâlcea.
5
Aprobate prin Ordinul nr.376 din 10.04.2006 al Ministrului Sănătăţii.
6
Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 376/2006, art.6 lit.d), art. 8 alin. 1.
7
Judecatoria Ploiesti, sent. nr. 186 din 28.01.2011.
8
ÎCCJ, s. pen., dec. pen. nr. 403/2002.
9
Tribunalul Gorj, dec. pen. nr. 310 A din 12 decembrie 2007.
10
Curtea de Apel Craiova, dec. pen. nr. 199 din 7 martie 2008.
11
Judecătoria Deva, sent. pen. nr. 1723/2008; Tribunalul Hunedoara, dec. pen. nr.167/A/2009.
12
Curtea de apel Alba Iulia, dec pen nr. 419/2009.

191
situaţiei de fapt sau asupra unor elemente constitutive ale infracţiunii trebuie să profite inculpatului, astfel încât a
dat eficienţă principiului in dubio pro reo şi a dispus achitarea inculpatului.13
Instanţa de apel a constatat că instanţa de fond, în mod corect, a dat eficienţă principiului in dubio pro
reo deoarece probele ştiinţifice administrate în cauză împiedică angajarea răspunderii penale a inculpatului, iar
concluziile experţilor vizează alcoolemia inculpatului stabilită anterior momentului conducerii autovehiculului pe
drumurile publice şi îi sunt favorabile acestuia. 14
In recurs a fost menţinută soluţia primelor instanţe, cu motivarea că nu poate fi înlăturată concluzia
raportului de expertiză medico-legală, care a stabilit alcoolemia posibilă a inculpatului în funcţie de declaraţiile
acestuia, declaraţii care indică în mod constant şi cu exactitate cantitatea şi felul băuturilor alcoolice, precum şi
intervalul orar. S-a concluzionat că „în mod temeinic instanţele de fond au apreciat că din probele administrate
rezultă îndoială cu privire la alcoolemia inculpatului peste limita legală, iar acest dubiu nu poate fi înlăturat‖.15
In alte speţe instanţele au înlăturat expertizele de acest fel, cu motivarea că inculpatul a fost oscilant în
declaraţiile sale, de fiecare dată declarând un alt consum de băuturi alcoolice, ceea ce denotă că varianta de
calcul retroactiv al alcoolemiei nu este concludentă în cauză, necoroborându-se cu celelalte probe
administrate.16
In alte cazuri expertizele au fost înlăturate cu motivarea că rezultatele au un caracter strict teoretic şi nu
pot fi considerate ca având valoare certă din punct de vedere medico-legal. S-a apreciat că valoarea indubitabilă
de probă ştiinţifică obiectivă şi care exprimă îmbibaţia reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din
momentul prelevării.17
Soluţiile din ultima categorie sunt netemeinice şi nelegale, întrucât expertiza medico-legală este o probă
care trebuie evaluată în contextul celorlalte, putând fi înlăturată numai motivat, pe considerentul efectuării ei în
mod necorespunzător ori pe baza unor declaraţii oscilante ale persoanei vizate. Înlăturarea de facto a expertizelor
de această natură duc la concluzia că ele nici nu ar fi fost utile şi admisibile, ceea ce ar determina încălcarea
dreptului la apărare. Din moment ce au fost admise nu pot fi ignorate, deoarece si acestea se axează pe calcule şi
elemente ştiinţifice, raportându-se însă la alt moment decât analiza propriu zisă a sângelui. Acest aspect este
concludent când proba de sânge a fost luată după un interval lung de timp, in special în cazul infracţiunilor
comise înaintea aplicării noului Cod penal.

13
Judecătoria Baia Mare, sent. pen. nr. 193/2008.
14
Tribunalul Maramureş, dec. pen. nr. 129/2008.
15
Curtea de Apel Cluj, dec.pen. nr. 578/R/2008.
16
Curtea de Apel Alba Iulia, dec pen. nr. 604/2008.
17
Curtea de Apel Alba Iulia, dec pen. nr. 161/2008

192
 ANALIZA CALITĂȚII ÎNREGISTRĂRILOR VIDEO ALE SISTEMELOR DE TELEVIZIUNE
CU CIRCUIT ÎNCHIS

ANALYSIS OF VIDEO QUALITY RECORDINGS IN CLOSED CIRCUIT TELEVISION SYSTEMS

L'ANALYSE DE LA QUALITÉ DES ENREGISTREMENTS VIDÉO DES SYSTEMES DE

TÉLÉVISION EN CIRCUIT FERMÉ

Mihai TEODORESCU
Serv.Criminalistic IPJ CLUJ

Prezenta lucrare are drept obiectiv analizarea parametrilor de funcționare ai camerelor de luat vederi din
cadrul sistemelor de televiziune cu circuit închis (CCTV), în vederea identificării unor trăsături necesare
identificării de obiecte sau persoane.
Pentru buna și corecta efectuare de determinări criminalistice noi considerăm că trebuie observat modul
în care sunt redate înregistrările video și trebuie identificate erorile sau distorsiunile care pot apărea. În acest sens
am procedat la crearea de înregistrări cu ajutorul unor camere video care au diferite caracteristici tehnice oferite
de către producători.
Reclama comercială nu corespunde întotdeauna realității,i așa că am încercat să ne folosim de
următoarele variabile:
- tipul de senzor ;
- tipul de procesor video ;
- tipul lentilei;
- canalele de transmisie (analog sau digital) ;
- calitatea canalelor de transmisie.
Dorim să stabilim dacă întotdeauna dimensiunea înregistrărilor (rezoluția) este parametrul care decide
dacă un fișier video este de bună sau de proastă calitate din punctul de vedere al efectuării de determinări
criminalistice.

Scurt istoric

CCTV (closed circuit television) în traducere ‖televiziune cu circuit închis‖ începe la mijlocul anilor 70,
când camerele video împrumuta de la televiziune - TV (in plina dezvoltare atunci) nu numai numele, ci si
tehnologia. Camerele de supraveghere video au fost construite in jurul unui dispozitiv acum învechit –
―thermionic valve‖ (un dispozitiv electronic format dintr-un sistem de electrozi dispuși pe un recipient vidat de
sticla). Principiul de funcționare consta într-un tub de sticla vidata, bine fixat într-o bobina magnetica mare care
scana cu ajutorul unei raze de electroni pentru a obține imaginea.
Cea mai veche tehnologie cu "cip de siliciu" folosea MOS (oxid de metal semiconductor) pentru a
produce camere relativ mici si ușoare, cu o performanta mai puțin spectaculoasa, de fapt, in timp ce cele mai
multe camere cu tuburi puteau susține intre 400 - 600 linii de detaliu, rezoluția pe cele mai vechi camere cu cip
era doar in jur de 190 de linii.
Aproape toate camerele de supraveghere CCTV moderne sunt acum construite in jurul CCD-ului, si deși
principiile de proiectare sunt în esență aceleași ca și pentru primele CCD-uri, nivelul de sofisticare si
îmbunătățirile cu rezultat direct in performanță sunt incomparabile.
În ultimii ani, exista o competiție continua de obținere a noi formate (de exemplu MJPEG, MPEG4 mai
nou H264) care sa ocupe cat mai puțin spațiu pe hard disk si sa ofere o calitate din ce in ce mai buna a imaginilor
mai ales in cazul celor cu mișcare intensa surprinse de camerele de supraveghere video 1.

Sistemele de supraveghere video uzuale, actuale

În zilele noastre, din practică am învățat că sistemele de supraveghere video pot fi împărțite în două
mari categorii:
a. Sisteme analogice;
b. Sisteme digitale.

1
www.accentcctv.com accesat la data de 01.04.2014

193
Sistemele Analogice
Senzorul dintr-o camera analogica generează un semnal analogic care este apoi digitizat de un convertor
A/D pentru a face posibila prelucrarea într-un DSP (digital signal procesor). Semnalul este convertit din nou
la analogic pentru transportul pe cablu coaxial. In final la DVR (digital video recorder) semnalul este încă o data
digitizat pentru înregistrare (format AVI, MPEG, etc…). Asta face un total de 3 conversii si cu fiecare conversie
calitatea imaginii este deteriorata, apar pierderi2.
3

Sisteme Digitale
Nativ digital, în camerele IP de rețea imaginile sunt obținute direct digital si așa rămân definitiv, nu e
nevoie de conversii si deci nu apar degradări.
4

La o rezoluție exprimată în megapixeli, camerele analogice pot atinge valoarea de 0,5 mpx, pe când cele
digitale oferă publicului larg camere ce pot înregistra imagini la o rezoluție de 5 mpx.

Descrierea pe scurt a încercărilor

În vederea efectuării de încercări cu echipamentele de supraveghere video am ales o cameră cu doi
pereți din sticlă, care să ofere o cantitate cât mai mare de lumină naturală. În același timp pereții din sticlă (în
fapt ferestre de mari dimensiuni) sunt prevăzute cu obloane retractabile care pot bloca pătrunderea luminii
naturale, astfel oferind posibilitatea observării comportamentului camerelor video în condiții de noapte (fără
lumină) sau în condiții de lumină artificială (tuburi fluorescente).
În cameră au fost poziționate mai multe obiecte de diferite forme, dimensiuni, culori, etc… pentru a
observa modalitatea în care acestea sunt percepute de către camerele de supraveghere:
1. Cub cu latura de 1m, partea din față de culoare roșie;

2
http://www.starnet-consulting.ro
3
Httă://www.cctvhotdeals.com
4
http://www.disount-security-cameras.net

194
 2. Două plăcuțe de înmatriculare provizorii, cu caractere de culoare roșie;

3. O plăcuță de înmatriculare definitivă, cu caractere de culoare neagră;

4. Două forme geometrice (pătrat și cerc) de culoare neagră, imprimate pe coală A4;

5. Tabelă de culori imprimată pe o coală de format A4 5

6. Două coli A4 având imprimat alfabetul (A-Z), litere mici și majuscule;

7. Două coli A4 având imprimate cifre de la 0 la 9, în ordine și intercalate;

5
Macbeth color checker

195
 8. Fotografia în detaliu a feței unei persoane6;

9. Harta de test a formelor, format A4 7.

10. Benzi decimetrice;

11. Persoane în mișcare / staționare.

Aranjarea obiectelor în încăpere

Am ales aceste obiecte deoarece din practica noastră a rezultat că investigatorii în cele mai multe cazuri
urmăresc aflarea următoarele categorii informații furnizate de către camerele de supraveghere video:
a. Detalii ale fizionomiei persoanelor;
b. Caracterele plăcuțelor de înmatriculare;
c. Indicii cu privire la culoarea obiectelor;
d. Determinări dimensionale cu privire la persoane ori obiecte.
Pentru încercările efectuate am ales, cu ajutorul personalului unei societăți care comercializează astfel
de sisteme, o serie camere de supraveghere video care au fost instalate în număr mare în zona Cluj Napoca.
Camere video Analogice: EVERFOCUS ED240; HIKVISION DS 2CE1582P VFIR3; SAMSUNG
SCB-2000; SAMSUNG SCB-2002; SEKA C420Rsp1; SONY G213; TOPICA TP777VIC-MIR; TOPICA
TP2006AXG3; VIDY VDIR1; VIDY VDIR4; VIDY VIR2HDW; VIGILIO AFIR 3HG și VIGILIO VG AVIR1.
La înregistrarea imaginilor camerelor video analogice a fost folosit sistemul DVR HIKVISION DS-7204HWI-
SH/A.

6
ActrițaUmaThurman
7
http://www.camcorder-test.com/

196
 Camere video Digitale: HIKVISION DS2CD2012I; HIKVISION DS2CD2232I5; SAMSUNG SNB
6004P-EX; SAMSUNG SNB 7001.
În continuare am procedat la analizarea caracteristicilor imaginilor video după categoriile de informații
furnizate de către camere. Pentru aceasta vor fi ilustrate eșantioane de imagine în funcție de informația urmărită
și de tipul de echipament folosit:
1. Analogice cu rezoluție până în 500 TVL;
2. Analogice cu rezoluție peste 500 TVL;
3. Digitale.

Detalii ale fizionomiei persoanelor

Vor fi ilustrate eșantioane cu imaginea de ansamblu captată de către camera de supraveghere și cu
segmentele din imagine care cuprind chipul persoanei de pe panou și cel al persoanei din partea stângă a
imaginii.

SEKA C420420 TVL

EVERFOCUS ED 240 400 TVL

SAMSUNG SCB 2002 650 TVL

VIGILIO AFIR3HG 800 TVL

197
 In cazul camerelor video analogice cu rezoluția sub 500 de linii TV am observat că nu pot fi stabilite
detalii cu privire la fizionomia persoanelor, altele decât cele privitoare la linia de inserție a părului. Imaginile
prezintă slab detaliile, însă fac posibilă distingerea formelor acestora și urmăresc traseul parcurs.
Pentru camere cu rezoluția de peste 500 de linii TV nu am putut identifica un gen de comportament, în
sensul că după caracteristicile tehnice furnizate de către producător calitatea imaginilor nu este direct
proporțională cu acuratețea detaliilor furnizate. Claritatea imaginilor furnizate de către camera cu rezoluție de
650 TVL este superioară celei cu rezoluție de 800 TVL, aceasta din urmă putând fi comparata cu camerele din
categoria sub 500 TVL.

HIKVISION 2CD2012 I 1280x960

SAMSUNG SNB 7001 1920X1080

198
HIKVISION 2CD2232 I5 1920X1080
 În cazul utilizării camerelor video digitale gradul de ilustrare al detaliilor este unul ridicat, putând fi
ușor observate și evidențiate caracteristicile fizionomiei persoanelor. Cel mai bun rezultat a fost obținut de către
camera HIKVISION 2CD2232 I5, echipată cu o lentilă de 12 mm.
Astfel că, în ceea ce privește fizionomia persoanelor, nu numai rezoluția este cea care influențează
acuratețea detaliilor ci și calitatea construcției echipamentelor video, precum și distanța focală a camerelor video.
Cu cât aceasta este mai mică, deci zona supravegheată este mai mare, cu atât detaliile feței vor fi mai puțin clare
sau deloc vizibile.

Caracterele plăcuțelor de înmatriculare

Vor fi ilustrate eșantioane cu imaginea de ansamblu captată de către camera de supraveghere și cu
segmentele din imagine care cuprind locurile unde au fost poziționate cele trei plăcuțe de înmatriculare folosite
la teste. Una din plăcuțe este cea definitivă, cu caractere de culoare neagră și se află pe panoul de deasupra
cubului, în zona centrală. O a doua plăcuță se află în interiorul cubului, pe podea, și are caractere de culoare
roșie, înmatriculare provizorie. Tot cu caractere de culoare roșie este și plăcuța din partea stânga a imaginii, pe
podea, într-o zona aflată în bătaia directă a razelor soarelui, deci o cantitate mare de lumină.

Topica – TP2006 AX 400 TVL

VIDY – VDIR1 420 TVL

HIKVISION DS 2CE1582P VFIR3 – 500 TVL

199
 VIDY – VDIR4 700 TVL

Pentru caracterele plăcuțelor de înmatriculare, în cazul camerelor video analogice, am observat că

gradul de detaliere al acestora nu este direct proporțional cu rezoluția echipamentului. În cazul plăcuței cu
caractere negre, aflată pe panou, în toate cazurile, este descifrabilă combinația de cifre și litere. În cazul
plăcuțelor provizorii, cu caractere roșii, numai în cazul camerei Topica se pot distinge combinațiile de cifre și
litere, deși în mod paradoxal are cea mai scăzută rezoluție. Ceea ce o distinge față de celelalte camere care
folosesc o lentilă de 3,6mm, camera Topica folosește o lentilă detașabilă cu montură de tip C, fabricată de
COMPUTAR, cu distanta focală 6 – 15 mm, reglată la 10mm.
Se observă în cazul unora dintre camerele de rezoluție inferioară că în condiții de lumină puternică nu
se poate observa nici măcar forma plăcuței de înmatriculare (HIKVISION DS 2CE1582P VFIR3). De luat în
seamă este faptul că aceste rezultate au fost obținute folosind plăcuțele de înmatriculare în poziție fixă, mișcarea
cauzând și mai multe distorsiuni.

Hikvision 2CD2212-I – 1280x960

SAMSUNG SNB 7001 1920X1080

200
 SAMSUNG SNB 6004P/EX 1920X1080

Hikvision DS-2CD2232 I51920X1080

În cazul camerelor video digitale, cu privire la ilustrarea caracterelor plăcuțelor de înmatriculare apar
mai multe particularități, date atât de rezoluția înregistrărilor, de construcția lentilei camerei video, dar mai ales
de parametrii în care aceasta funcționează. În cazul plăcuței cu caractere negre, aflată perpendicular pe câmpul
vizual al camerelor video, sunt vizibile clar combinațiile de cifre și litere, mai mult de atât, este vizibilă inclusiv
marca albastră din partea stângă și abrevierea ‖RO‖.
În cazul plăcuțelor de culoare roșie, aflate pe podea, nu putem stabili o regulă în funcție de rezoluția
camerelor, cele mai bune rezultate fiind obținute de către camera video cu cea mai mică rezoluție. Aceasta
reușește să distingă caracterele de la plăcuțele aflate în toate cele 3 poziții, în ciuda faptului că folosește o lentilă
de 4mm, camerele Samsung ilustrate folosind o lentilă SOAST de 6mm.
Camera Samsung SNB 7001 cu rezoluția de 1920X1080 ilustrează clar și corect plăcuța cu caractere
negre, aflată central în imagine, perpendicular pe câmpul vizual, însă arată o imagine încețoșată, neclară, a
plăcuței roșii din zona centrală, iar în cazul celei din stânga nu-i poate distinge nici măcar forma.
Camera Samsung SNB 6004P/EX cu rezoluția de 1920X1080 ilustrează clar și corect plăcuțele din zona
centrală (atât cea neagră cât și cea roșie), mai bine chiar decât camera Hikvision, însă nu reușește să distingă
plăcuța din partea stângă, aflată pe porțiunea din bătaia directă a razelor soarelui.
Camera Hikvision 2CD2212-I5 cu lentila de 12mm ilustrează foarte clar plăcuțele de înmatriculare, aria
restrânsă a câmpului vizual făcând însă imposibilă observarea comportamentului în condiții identice ca cele de
mai sus, însă a fost introdusă o plăcuță de înmatriculare cu caractere roșii, care a fost mișcată rapid pe direcțiile
sus-jos, înainte-înapoi, rezultatele fiind excelente.
În concluzie, pentru distingerea caracterelor plăcuțelor de înmatriculare, în cazul camerelor video
digitale cei mai importanți factori sunt distanța focală a lentilei și parametrii în care camera este setată să
funcționeze. Rezoluția este și ea un factor important însă am observat că nu este hotărâtor.
Indicii cu privire la culoarea obiectelor
Am folosit o paletă de culori, Macbeth Color Checker, pentru a putea observa cum și în ce măsură
camerele video pot distinge și separa culorile. Aceasta a fost poziționată pe panou în zona centrală, perpendicular
pe câmpul vizual al camerelor video.

Topica TP TP2006AX 400 TVL 201

 Topica TP 777VIC-MIR 500 TVL

Sony SSC G213 650 TVL

În exemplele ilustrate mai sus, cu privire la culorile distinse de către camerele video, observăm un
comportament neregulat din punctul de vedere al rezoluției imaginilor video.
Cea mai buna ilustrare o are, din exemplele de față, camera video cu cea mai mică rezoluție, care
folosește însă o lentilă detașabilă, fabricată de COMPUTAR și are distanța focală de 8mm, spre deosebire de
celelalte două exemple care folosesc lentile de 4mm.

Hikvision 2CD2212-I1280x960

202
 SAMSUNG SNB 6004P/EX 1920X1080

SAMSUNG SNB 7001 1920X1080

Hikvision DS-2CD2232 I51920X1080

În cazul camerelor video digitale, în ceea ce privește capacitatea de a distinge și separa culorile,
rezultatele sunt direct proporționale cu rezoluția imaginilor. Cu cât rezoluția este mai mare, cu atât culorile sunt
mai ușor de distins și delimitat. Un alt factor deosebit de important, ca și la încercările anterioare, este acela al
distanței focale a lentilei. Cu cât aceasta este mai mare cu atât rezultatele sunt mai bune.

Determinări cu privire la înălțimea persoanelor

În vederea efectuării de determinări cu privire la înălțimea persoanelor trebuie în primul rând să avem o
imagine calibrată, în sensul că cel puțin o cotă dintr-un plan de interes să fie determinată sau determinabilă din
punct de vedere cantitativ.

203
 Pentru astfel de încercări am poziționat în câmpul vizual al camerelor cubul cu latura de 1 metru, două
bare de lemn gradate decimetric, aflate perpendicular pe podea și o bandă decimetrică aflată paralel cu baza
cubului, tavan și linia de îmbinare a podelei cu peretele din față

Topica TP 777VIC-MIR 500 TVL - determinarea înălțimii persoanei

Sony SSC G213 650 TVL – determinarea înălțimii persoanei

Hikvision 2CD2212-I 1280x960 – determinarea dimensiunilor cubului

204
 Concluzii

Toate camerele video oferă informații cu privire la obiectele sau persoanele aflate în zona
supravegheată, informații pe care noi le apreciem ca fiind de maximă importanță în activitățile de investigații, în
general în întreg procesul de aflare a adevărului.
Pe toate înregistrările video preluate cu camerele de supraveghere testate de noi am avut posibilitatea
calibrării imaginilor pentru a putea face măsurători. Astfel că în cazurile în care este posibilă poziționarea cu
exactitate a unor etaloane metrice se pot face determinări precise cu privire la înălțimea persoanelor ori
dimensiuni ale obiectelor.
Din punctul nostru de vedere nu există un tipar al calității în ceea ce privește echipamentele folosite o
cameră video universal-performantă. Supravegherea video a diferitelor obiective trebuie să fie efectuată cu
echipamente corespunzătoare, în funcție de nevoile curente.

205
 SEMNĂTURILE COPIATE PRIN TEHNICI DIGITALE
POSIBILITĂŢI DE IDENTIFICARE A IMPRIMANTELOR LASER PRIN INTERMEDIUL
PROGRAMULUI OCEAN ClearID

SIGNATURES COPIED BY DIGITAL TECHNIQUES. OPPORTUNITIES TO IDENTIFY LASER

PRINTERS THROUGH THE PROGRAM OCEAN CLEAR ID

SIGNATURES COPIÉS PAR DES TECHNIQUES DIGITALES. POSSIBILITÉS D'IDENTIFIER LES

IMPRIMANTES LASER A TRAVERS LE PROGRAMME OCEAN CLEAR ID

Emilian URSU,
Expert Criminalist
Laboratorul
Interjudeţean de
Expertize Criminalistice Iaşi

În ultimii ani calculatoarele şi imprimantele au devenit destul de accesibile şi din ce mai

performante și astfel, pe măsura dezvoltării tehnicii digitale, posibilităţile oferite de aceste ―instrumente de lucru‖
au fost completate de metode digitale de analiză, prelucrare şi reproducere a imaginilor. Acest fapt a condus la
un număr tot mai mare de documente suspecte realizate cu ajutorul sistemelor computerizate şi care sunt supuse
examinării criminalistice, în viitor experţii fiind nevoiţi să analizeze tot mai des documente realizate cu ajutorul
computerului şi al imprimantelor, şi asupra cărora vor trebui să le identifice sursa.
În ceea ce privește semnătura ca obiect al identificării în criminalistică implică necesitatea
stabilirii autenticităţii acesteia sau a faptului dacă grafismul în discuţie a fost executat de către o altă persoană
decât titularul. Falsificarea semnăturilor şi implicit a documentelor prin tehnici digitale este un mod de operare
destul de des întâlnit în ultimii ani, în condiţiile în care echipamentele necesare – respectiv calculatorul,
scannerul şi imprimanta sunt dispozitive accesibile unui număr mare de persoane.
Metoda de lucru este una relativ banală documentele fiind contrafăcute direct pe calculator.
Semnăturile necesare întocmirii unui document cu conţinut fictiv, prin acest procedeu, sunt obţinute prin ―citirea‖
cu un scanner a actului original apoi salvarea într-un fişier digital urmată de o decupare a semnăturii originale.
Ulterior aceasta poate fi redimensionată, rotită sau imbunătăţită în vederea accentuării şi punerii în evidenţă a
unor caracteristici conţinute în imaginea digitală, iar în final plasată sub un text conceput de falsificator şi
imprimat în varianta dorită.

Foto nr.1 - Semnătură aplicată prin tehnici digitale

206
 Metodologic, în astfel de cazuri expertul trebuie să solicite exemplarul original al documentului, însă în
realitate acesta nu există, expertul având posibilitatea să procedeze la efectuarea expertizei din punct de vedere al
modalităţii de contrafacere a documentului şi a stabilirii echipamentelor utilizate în acest caz.
În mod firesc din metodica identificării în criminalistică atunci când se conturează ideea unor
documente despre care se ştie că sunt contrafăcute, se urmăreşte a se stabili mijlocul de producere a acestora şi
implicit prima problemă este de a se stabili mijlocul de imprimare.
Metoda se poate aplica în cazul bancnotelor dar și pe documentele care prezintă un antet, o imagine
color care analizată poate oferi informații despre imprimanta laser folosită.
Începând cu mijlocul anilor 1990, principalele companii producătoare de imprimante au început să
introducă în timpul tipăririi o serie de simboluri ascunse şi coduri. Acest lucru înseamnă nici mai mult nici mai
puţin că executarea fiecărei sarcini trimise unei astfel imprimante conţine date privind producătorul, modelul
echipamentului de tipărire, marca temporală a comenzii şi altele. Majoritatea producatorilor nu au menţionat însă
această practică în materialele lor promoţionale.
După cum se ştie imprimantele laser color depun pe materialul suport odată cu textul tipărit, o serie de
puncte microscopice de culoare galbenă dispuse - pentru fiecare imprimantă în parte - într-o anumită ordine pe
linii şi coloane. Pentru fiecare marcă de imprimantă, această serie de puncte este chiar modul de comunicare
ascunsă a diferitelor date la care ne-am referit anterior.
Pentru activităţile de expertiză criminalistică, matricea de puncte microscopice este utilă în primul rând
în stabilirea unei legături dintre un document realizat prin tipărire şi o anumită imprimantă LASER color sau
chiar a legăturii dintre două documente diferite tipărite cu aceeaşi imprimantă.
Ocean ClearID este un program forensic de îmbunătățire a imaginilor video indiferent de unde acestea
provin DVR, video, web, aparate foto sau imagini scanate, programul conținând o suită de filtre de clarificare și
o interfață ușor accesibilă oricărui utilizator.

Foto nr.2 - Prezentare program Ocean ClearID

207
 Metoda de extragere şi analiză a matricilor de puncte conţinând codurile menţionate este de asemenea
una relativ simplă, necesitând a efectua strict câțiva pași:
1.se scanează documentul la o rezoluție de minim 1200 dpi;
2.imaginile obţinute se procesează în vederea detecţiei seriilor de puncte. Aparatura optică a
imprimantelor descompune imaginea ce urmează a fi multiplicată în culori de bază care vor realiza nuanțele
cromatice reproduse. Sunt folosite două sisteme de formare a cromaticii unul substractiv(CMYK) și unul aditiv
(RGB). În cazul nostru se va selecta doar canalul albastru(B) al imaginii obținute prin scanare.

3. se realizează o imbunătățire a imaginii obținute modificând culorile fără a le scoate din spatiul de
valori.
Foto nr.3 - Selectarea canalului albastru prin intermediul programului Ocean ClearID

208
 Foto nr.4 - se realizează o imbunătățire a imaginii obținute modificând culorile fără a le
scoate din spatiul de valori prin intermediul programului Ocean ClearID

5. S-au obţinut astfel o serie de puncte ce analizate vor indica o serie de matrici repetitive.

209
 Foto.nr.5-

Extras
document

Puncte obținute repetitiv la procesarea imaginii din foto nr.5 - Documentul este imprimat la
imprimanta HP CP 2025 din cadrul laboratorului Iași(L.I.E.C. Iaşi)

Puncte obținute repetitiv la procesarea imaginii din foto nr.5 - Documentul este imprimat la
imprimanta Xerox Docu Color 12 din cadrul laboratorului Iași(L.I.E.C. Iaşi)

210
 Foto.nr.6- Model de matrice obținut prin imprimarea unui
document la maşina HP CP 2025 din cadrul L.I.E.C. Iaşi

Foto.nr.7- Matrice obţinută repetitiv la procesarea unei imagini - Documentul este imprimat la
data de 30.08.2013 la imprimanta Xerox Docu Color 12 din cadrul L.I.E.C. Iaşi

În urma testelor făcute pe imprimante de tipul XEROX Docu Color și HP CP 2025 se pot extrage o serie
de elemente utile în analiza forensic a oricărui document:

211
 1. Se poate realiza o apartenență generică pe baza tipului de imprimantă: matricile provenite de la firme
diferite se diferențiază între ele ca și aspect și astfel întotdeauna vom putea aprecia tipul de imprimantă folosit:
- în momentul obținerii unei matrici de 15 x 8 coloane vom putea aprecia că documentul a fost obținut la o
imprimantă laser de tip Xerox Docu Color:

Foto.nr.8- Model de matrice obţinut prin imprimarea unui document la maşina Xerox Docu Color
12, din cadrul L.I.E.C. Iaşi, în data de 09.11.2012

- actul imprimat la o mașină de tip HP 2025 va prezenta un grup de patru puncte în debutul matricii, sub forma
unei săgeți.

212
 Foto.nr.9 - Model de matrice obținut prin imprimarea unui document la maşina HP CP 2025 din cadrul
L.I.E.C. Iași, în data de 09.11.2012

Foto.nr.10 - Model de matrice obținut prin imprimarea unui document la maşina HP Color LaserJet CP2025
- Camera 6, din cadrul L.I.E.C. București, în data de 08.11.2012

2. Matricea provenită de la o imprimantă HP CP 2025 este aceeași indiferent de data la care a fost
imprimat documentul.
Matricea obținută în cazul imprimantelor Xerox Docu Color diferă de la o dată la alta, în continuare
fiind prezentat și modul de obținere a serial numberului imprimantei Xerox Docu Color și a datei la care a fost
imprimat un document.

213
 Foto nr.11 - Matrice obținută prin imprimarea unui document la maşina Xerox Docu Color 12, din
cadrul L.I.E.C. Iași, în data de 09.11.2012

Foto nr.12 - Matrice obținută prin imprimarea unui document la maşina Xerox Docu Color 12, din
cadrul L.I.E.C. Iași, în data de 30.08.2013

Imprimanta menţionată prezintă datele steganografice într-o grilă dreptunghiulară de 15 x 8 puncte pe

fiecare pagină color. Prima linie şi prima coloană nu se iau în calcul.
Studiul experimental este făcut cu imprimanta Xerox Docu Color 12 din cadrul L.I.E.C. Iasi,
documentul fiind imprimat la data de 30.08.2013. Prima linie și prima coloană nu se iau în calcul:

Serial number-ul imprimantei este dat de:

coloana 13: 2
coloana 12: 64+8+1=73 S.N. – 27316

214
 coloana 11:16

Data imprimării documentului:

coloana 6: 16+8+4+2=30 - ziua
coloana 7: 8 - luna Data imprimării - 30.08.2013
coloana 8: 8+4+1=13 - anul

15
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
coloane

64

32

16

0 1 7
8 biți - 2 ,2,.....2

215
 Foto nr.13-14 -Serial numberul imprimantei Xerox Docu Color 12 din cadrul L.I.E.C. Iași și data -30.08.2013 la
care a fost imprimat documentul

Din rezultatele analizei rezultă că proprietăţile matricilor de cod steganografice pot fi un element util
verificării provenienţei documentelor realizate prin tipărire cu imprimante LASER color, reprezentând amprente
ce trebuie pe viitor stocate pentru formarea unei baze de date de utilitate generală.

216
 INSTITUTUL NAȚIONAL DE EXPERTIZE CRIMINALISTICE BUCUREȘTI DIN CADRUL
MINISTERULUI DE JUSTIȚIE (I.N.E.C.) ȘI ACTIVITATEA EXPERTALĂ DIN PERSPECTIVA
PREVEDERILOR NOULUI COD DE PROCEDURĂ PENALĂ

THE EXPERT’S ACTIVITY IN TERMS OF THE NEW PENAL PROCEDURE CODE

L'ACTIVITÉ D'EXPERT EN TERMES DU NOUVEAU CODE DE PROCÉDURE PÉNALE

Dr. Doru Ioan CRISTESCU

CAPITOLUL I

ISTORICUL ȘI STRUCTURA I.N.E.C.

A. Istoricul succint al expertizei criminalistice în cadrul Ministerului Justiției

Expertiza criminalistică nu a avut în țara noastră, în trecut, o reglementare unitară, diferitele ei forme
fiind reglementate prin acte normative separate.
De exemplu, în anul 1946, experții grafici au fost constituiți într – un corp recunoscut prin Legea nr.
498/1946, abrogată ulterior prin Decretul nr. 472/1957.
Prin Decretul nr. 88/1956 s – a înființat Institutul de Criminalistică de pe lângă Procuratura Generală a
României, care a fost ulterior desființat prin Legea nr. 60/1968.
În anul 1958 s – a înființat Laboratorul Central de Expertize Criminalistice în subordinea Ministerului
Justiției.
Din anul 1969 modul de efectuare a expertizelor criminalistice a fost reorganizat, creându – se două
trepte, primă expertiză și noua expertiză, corespunzătoare celor două categorii de laboratoare criminalistice,
Laboratoarele interjudețene de expertiză criminalistică (București și Cluj Napoca) și Laboratorul central de
expertiză criminalistică, care funcționau în subordinea Ministerului Justiției (art. 4 lit. c, art. 18 și art. 19 din
Decretul nr. 648/septembrie 1969). În baza acestui act normativ, Ministerul Justiției a emis Instrucțiunile nr.
547/1970 cu privire la organizarea și funcționarea laboratoarelor de expertiză criminalistică și apoi Ordinul
Ministrului Justiției nr. 227/C/01.08.1981.
La 40 de ani de expertiză criminalistică în sistemul M. Justiției, o etapă importantă în evoluția
expertizei criminalistice în sistem instituțional a reprezentat - o adoptarea H.G.R. nr. 368/03.07. 1998 (intrată în
vigoare la 01.08.1998), prin care s – a înființat Institutul Național de Expertize Criminalistice București (INEC) ,
în subordinea Ministerului Justiției. urmare a reorganizării fostului Laborator Central de Expertize
Criminalistice (L.C.C.), care a fost desființat.
Regulamentul de organizare și funcționare a INEC și a laboratoarelor din subordine a fost aprobat prin
Ordinul nr. 441/C/1999 al Ministrului Justiției.
În mod succesiv, în perioada 2000 – 2011, au apărut mai multe acte normative care reglementează
activitatea INEC , de expertiză criminalistică și statutul expertului criminalist autorizat din cadrul INEC, precum
și a experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice,
după cum urmează :
- Ordonanța Guvernului nr. 75/2000, privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi
de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 488/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, ce reprezintă de fapt înlăturarea neconstituționalității
prevederilor art. 120 alin. 5 din c. p. p., în vigoare la data respectivă, constatată prin Decizia Curții
Constituționale nr. 143 din octombrie 1999, realizându – se simetria în ce privește posibilitatea
participării experților recomandați de părți și în cazul expertizei criminalistice, așa cum anterior s – a
întâmplat și în cazul expertizei medico - legale .

217
 În acest fel garantarea dreptului la apărare, stipulat prin prevederile art. 24 alin. 1 din Constituția
României, a fost asigurată, prin posibilitatea pe care au început să o aibă părțile de a recomanda, ca la efectuarea
unei expertize criminalistice de către experții oficiali din cadrul laboratoarelor de expertiză criminalistică, fie din
sistemul M. Justiției, fie din sistemul Ministerului de Interne – I.G.P.R. – Institutul Național de Criminalistică, să
participe și un expert recomandat de către acestea, cu condiția obligatorie ca expertul respectiv să fie, pe de o
parte, inclus pe lista experților criminaliști autorizați, anexă la Ordonanța în discuție, iar pe de altă parte să fie
admis de organul judiciar căruia i s – a adresat cererea respectivă.
Actul normativ conținea prevederi referitoare la dobândirea calității și condițiile pentru dobîndirea
calității de expert criminalist autorizat, genurile de expertiză pentru experții autorizați, exercitarea activității
expertului criminalist autorizat, inclusiv modalitățile de exercitare, pierderea calității, drepturile și îndatoririle,
răspunderea expertului criminalist autorizat .
- Hotărârea Guvernului României nr. 458 din 15 aprilie 2009, pentru modificarea Hotărârii Guvernului
nr. 368/1998 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - I.N.E.C., publicată în
Monitorul Oficial nr. 276 din 28 aprilie 2009 și intrată în vigoare la data de 28 aprilie 2009, care
conține prevederi privind sediul instituţiei publice, obiectul de activitate al institutului și definirea
noțiunii de expertiză criminalistică, de natură organizatorică, înființarea Consiliului institutului,
atribuțiile Institutului privind noua expertiză.
- Legea nr. 156 din 5 iulie 2011, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000
privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea
expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de
specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul
Oficial nr. 519 din 22 iulie 2011, prevederi legale care reprezintă în acest moment cadrul legal specific
al efectuării expertizei criminalistice de către experții criminaliști autorizați, precum și statutul
expertului criminalist autorizat, ce se coroborează cu prevederile incidente din codurile de procedură
penală și civilă referitoare la expertiză.
Între evenimentele, cu titlu de remarcabile, ce au survenit în evoluția INEC, în perioada 2000 – în
prezent, subliniem afilierea institutului la ENSFI ( Reţeaua Europeană a Institutelor de Ştiinţe Legale -
European Network of Forensic Science Institutes) în luna martie 2001, precum și acreditarea pentru satisfacerea
cerinţelor standardului de calitate ISO/CEI 17025:2005, ce s – a realizat în anul 2009.
În aceeași notă se înscrie participarea activă, cu articole, opinii a experților criminaliști din cadrul INEC
la traininguri, simpozioane, alte manifestări științifice din străinătate, organizate fie sub egida ENSFI, fie a
institutelor omologe.
Învederăm prezența constantă a experților criminaliști angajați ai INEC în cadrul Societății Române de
Criminologie și Criminalistică, cu publicarea de articole în revista acestei societăți.
Anual, uneori chiar și de 2 ori pe an, au fost organizate manifestări științifice (simpozioane, consfătuiri
științifice), unele cu participare internațională, cu care ocazie experții INEC au prezentat materiale ce constituie
rezultatul cercetărilor științifice intreprinse.
În ce privește activitatea publicistică, enumerăm fără pretenția de exhaustivitate și cu scuzele de rigoare
pentru cei nenominalizați, monografiile prof. dr. Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Adrian Frățilă, Sorin
Alămoreanu, Gh. Pășescu ș.a.
B. Structura organizatorică a INEC
1. Structura Centrală
Institutul Național de Expertize Criminalistice, în cadrul căruia există, conform prevederilor art. 7 din
Ordinul nr. 441/C/1999 al ministrului justiției, neabrogat, până în prezent, de vreun alt ordin:
- Sectorul de Identificare Criminalistică, cu secțiile de expertiza documentelor, de expertiza
dactiloscopică, traseologică și balistică și secția de expertiză fizico - chimică
- Sectorul de Inginerie Criminalistică, cu secțiile de expertiza în accidentele de trafic și de muncă, secția
de expertiză în incendii și explozii și secția de expertiză a înregistrărilor audio, video și foto
- Laboratorul Fotografic și de Examinări Instrumentale
- Serviciul financiar – contabil
- Serviciul secretariat - administrativ
- Biroul de Statistică și Documentare
2. Structurile Teritoriale
- Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti (judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa,
Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti),
- Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov (judetele Argeş, Braşov, Covasna, Harghita,
Mureş şi Vâlcea);

218
- Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj (judetele Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara,
Maramureş, Sălaj şi Sibiu);
- Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Olt);
- Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi
Vaslui) si
- Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara (judeţele Arad, Bihor, Caraş Severin, Satu
Mare şi Timiş).

C. Clarificarea unor termeni, sintagme, locuțiuni și expresii privind expertiza criminalistică și expertul
criminalist
Succesiunea de acte normative apărute consecutiv anului 1998, care reprezintă anul înființării INEC,
opiniile doctrinare, practica expertală a condus la conturarea, clarificarea și consolidarea unor termeni,
sintagme, locuțiuni și expresii privind expertiza și expertul criminalist, care au devenit consacrate în materie și
cu care se poate opera atât în prezent, cât și în perspectiva intrării în vigoare a prevederilor NCPP.
a) expertiză criminalistică semnifică activitatea de cercetare ştiinţifică a urmelor şi a altor mijloace materiale de
probă în scopul identificării persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al
determinării anumitor însuşiri ori schimbări intervenite în conţinutul, structura, forma sau aspectul lor ; constituie
un mijloc de probă (procedeu probator), facultativ , dispus de către un organ judiciar fie la cererea părților
interesate, fie din oficiu, destinat constatării, clarificării sau evaluării unor fapte sau împrejurări ce prezintă
importanță pentru aflarea adevărului într – o cauză, pentru care este necesară și opinia unui expert .
Expertiza criminalistică reprezintă actul procesual prin care se efectuează o cercetare ştiinţifică a
probelor materiale destinată identificării persoanelor, obiectelor, substanţelor, fenomenelor sau evenimentelor,
stabilirii anumitor proprietăţi, modificări de formă, aspect, conţinut ori structură, precum şi a mecanismului
producerii acestora (definiția legală) .
b) gen de expertiză criminalistică înseamnă tipul de activitate de cercetare ştiinţifică a cărei notă esenţială se
delimitează de un alt tip prin obiectul principal supus investigării ştiinţifice, respectiv prin tipul de urmă cercetat;
c) expert criminalist autorizat, se referă la persoanele care efectuează expertize judiciare criminalistice, fie în
cadru instituționalizat, fie în cadru privat și sunt cuprinse în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti
autorizaţi, constituit la nivel naţional, întocmit pe specialităţi şi actualizat de Ministerul Justiţiei, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi afişat pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei.
1) profesie reglementată, care necesită cel puţin 3 ani de studii superioare (diplomă a unei universităţi sau a unui
colegiu universitar), autorizată de Ministerul Justiţiei (anexa 2, pct. A., lit. v din Legea nr. 200/2004 modificată
şi completată prin Legea nr. 2/2011);
2) ocupaţie, cuprinsă în subgrupa majoră 34 „Alţi specialişti în domeniul juridic, social și cultural ‖, grupa
minoră 341‖, grupa de bază 341102 „expert criminalist‖ ce presupune studii juridice, conform Ordinului comun
al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică privind aprobarea
Clasificării Ocupaţiilor din România (C.O.R.) nr. 1832/856/2011 cu modificările şi completările ulterioare,
respectiv Anexa la Ordinul nr. 132/150/01.02.2013 al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al preşedintelui
Institutului Naţional de Statistică, publicat în Monitorul Oficial nr. 78/06.02.2013 ; își desfășoară activitatea în
cadrul institutelor publice sau în cadrul laboratoarelor publice ori private de specialitate, constituite conform
dispoziţiilor legale.
3) subiect procesual ocazional , respectiv atunci când este numit, în condițiile legii, într – o cauză penală sau
civilă, de către organul judiciar.
4) experți oficiali, în înțelesul prevederilor Codului de Procedură Penală în vigoare, reprezintă acea categorie de
experți care își desfășoară activitatea instituționalizat.
d) expert criminalist autorizat angajat al unui institut sau laborator public
1) este persoana care desfăşoară profesia sau ocupaţia de expert criminalist, fiind numită de Ministrul Justiţiei
sau directorul INEC, în cadrul INEC sau laboratoarelor din subordinea acestui institut ; poate funcționa, de
exemplu, și în sistemul M.A.I. – I.G.P.R. – Institutul de Criminalistică sau S.R.I. – Institutul de Tehnologie
Avansată.
2) este funcționar public, angajat al Ministerului Justiţiei - INEC
3) este personal de specialitate criminalistică care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice şi al laboratoarelor interjudeţene de expertize criminalistice, denumite în continuare INEC și
LIEC, organizate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 368/1998 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice - I.N.E.C., cu modificările ulterioare, obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile şi
libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu
tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte normele deontologice
ale profesiei şi să participe la formarea profesională continuă.

219
 Statutul expertului criminalist autorizat, angajat al INEC, respectiv principiile exercitării profesiei ,
incompatibilități și interdicții , recrutarea și numirea în funcție , formarea profesională continuă , promovarea în
grade profesionale și accesul la funcții de conducere , suspendarea din funcție , eliberarea din funcție , delegarea,
detașarea și transferul , drepturile și îndatoririle , răspunderea personalului de specialitate criminalistică din
cadrul I.N.E.C., este stipulat în prevederile Legii nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de
specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în
cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice modificată prin Legea nr. 156/2011.
e) Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) şi Laboratoare Interjudeţene de Expertize
Criminalistice (LIEC) reprezintă forme instituţionalizate, publice, în cadrul cărora se efectuează expertize
criminalistice dispuse de organele judiciare, aflat (INEC) în subordinea Ministerului Justiţiei, ca instituţie cu
personalitate juridică care, la rândul său, are în subordine diferite structuri specializate (sectorul de identificări
criminalistice şi sectorul de inginerie criminalistică) şi LIEC;
f) atestare pentru efectuarea unui anumit gen de expertiză criminalistică înseamnă atribuirea, de către o comisie
legal constituită la nivelul INEC, potrivit art. 26 din Ordinul nr. 441/C/1999 al ministrului justiţiei, unui expert
criminalist oficial angajat al INEC a dreptului de a putea efectua un anumit gen de expertize criminalistice şi,
corelativ, dobândirea acestui drept. Actul intern prin care se materializează atestarea îl constituie procesul verbal
întocmit de comisia legal constituită;
g) dificultatea ori complexitatea deosebită a unei expertize criminalistice :
1) dificultatea deosebită a unei expertize criminalistice semnifică împrejurarea că expertiza dispusă priveşte: mai
multe obiective şi probleme (cel puţin trei), aferente mai multor (cel puţin patru) obiecte în litigiu şi materiale de
comparaţie multiple; sau fapte, evenimente deosebite, de mare amploare şi care se referă la instrumente, arme,
echipamente, instalaţii, utilaje, maşini ori dispozitive cu mecanisme complicate de funcţionare (cum ar fi, de
pildă, în cazul unor incendii, explozii, accidente de muncă, fapte de mare violenţă, criminalitate informatică); ori
cauze penale cu un impact şi ecou social deosebit instrumentate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, DNA, DIICOT ori aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
2) complexitate deosebită a unei expertize criminalistice înseamnă că obiectivele şi problemele (întrebările)
dispuse de organul judiciar se referă la mai multe genuri de expertiză criminalistică (cel puţin trei), iar
clarificarea şi lămurirea acestora presupun înaltă competenţă ştiinţifică ori asistenţa sau avizul unor specialişti de
la alte instituţii;
h) concluzii diferite sau contrare exprimate în expertize criminalistice semnifică:
1) împrejurarea că în două expertize având aceleaşi obiective şi probleme de rezolvat, experţii criminalişti oficiali
care le-au efectuat au exprimat concluzii, la acelaşi obiectiv sau problemă, care diferă, cum ar fi, de pildă, într-o
expertiză concluzii de probabilitate, iar în altă expertiză concluzii de certitudine ş.a.;
2) situaţia că în două expertize având aceleaşi obiective şi probleme de rezolvat, experţii criminalişti care le-au
efectuat au exprimat concluzii, la acelaşi obiectiv sau problemă, care sunt total opuse;
j) expertiză incompletă NCPP utilizează sintagma „expertiza nu este completă‖, atunci când stipulează condiția
necesară pentru a se putea dispune și efectua suplimentul de expertiză, ceea ce coincide cu prevederile actualului
CPP. Semnificația sintagmei este că raportul de expertiză nu răspunde la toate întrebările formulate.Este vorba
deci de complinirea fie a aspectelor argumentative sau demonstrative, fie a unor elemente din conținutul
concluziilor, necesare organului judiciar, clarificări care poartă asupra acelorași concluzii, care necesită o
argumentare suplimentară .
k) concluzii neclare și contradictorii, se referă în exclusivitate la capitolul concluzii, respectivlaacele judecăți,
ce confirmă datele expuse în partea demonstrativă (expozitivă) și sunt obiectivate în partea a 3 –a a raportului de
expertiză.
În cazul neclarității, judecățile pot fi , fie de neînțeles, fie nu se disting facil, fie sunt exprimate cu lipsă
de claritate ori sunt confuze, echivoce între ele.
În situația contradictorialității concluziilor judecățile contradictorii sunt acelea care fie se contrazic,
fie se exclud reciproc, fie sunt incompatibile una cu alta.
l) contradicții între conținutul și concluziile raportului de expertiză, se referă la partea expozitivă și partea de
concluzii a raportului de expertiză șiare similitudini cu unul dintre motivele de casare a hotărârii primei instanțe1.
Semnifică împrejurarea că aserțiunile, ce reprezintă judecățile expertului pentru fiecare dintre
obiectivele și problemele aferente fiecărui obiectiv, fie în totalitate, fie în parte nu au corespondență și nu se
justifică rațional, cu rezultatele cercetării criminalistice de laborator, ce sunt expuse în partea expozitivă a
raportului de expertiză, chiar se contrazic, se exclud ori nu sunt compatibile.
m) sesizare internă sau externă înseamnă acea încunoştiinţare care se realizează intrainstituţional (în cadrul
LIEC sau INEC) sau extrainstituţional, din afara LIEC sau INEC, de orice persoană fizică sau juridică.

1
Art. 3859 pct. 8 din actualul CPP, respectiv „motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii‖.

220
n) imposibilitate obiectivă de a efectua prima expertiză semnifică situaţia de interdicţie, incompatibilitate în care
se află un expert criminalist oficial sau cazurile de incapacitate temporară de muncă, concediu de boală, ambele
stabilite prin acte medicale ori alte situaţii de forţă majoră sau împrejurare fortuită, constatate de şeful LIEC sau
directorul INEC, precum și situațiile pentru care laboratoarele interjudeţene nu au condiţii tehnice ori resurse
umane.

CAPITOLUL II
BAZELE LEGALE ALE ÎNFIINȚĂRII, ORGANIZĂRII ȘI FUNCȚIONĂRII INSTITUTULUI ȘI
LABORATOARELOR TERITORIALE ȘI ALE ACTIVITĂȚII DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ.
FUNDAMENTUL ȘTIINȚIFIC AL ACTIVITĂȚII DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ
A. Bazele legale ale înființării, organizării și funcționării institutului și laboratoarelor teritoriale și ale
activității de expertiză criminalistică
1. Temeiul legal al înființării, organizării și funcționării Institutului Național de Expertize Criminalistice
și laboratoarelor interjudețene (teritoriale)
I.N.E.C. îşi desfăşoară activitatea în baza Hotărârii Guvernului nr. 368 din 3 iulie 1998 privind
înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - INEC, modificată prin Hotărârea Guvernului nr.
458 din 15 aprilie 2009 şi a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 441/C/1999. Structura organizatorică este stabilită
prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului, aprobat prin ordin al Ministrului Justiţiei.
2. Bazele legale ale activității de expertiză judiciară criminalistică
Expertiza judiciară este nominalizată în subsecțiunea a - 3 – a, intitulată „ Probe „ , din capitolul II – „
Judecata‖ , al Titlului I „ Procedura în fața primei instanțe‖ al Cărții a II – A „ Procedura Contencioasă‖ a
Codului de Procedură Civilă și în capitolul VII, intitulat „ Expertiza‖ al Titlului IV „ Probele, mijloacele de
probă și procedeele probatorii‖ din Partea Generală a Noului Cod de Procedură Penală (NCPP) , constituind un
mijloc de probă tehnic , prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă, în legătură cu care
cunoştinţele organelor judiciare sunt insuficiente, pentru a le percepe şi înţelege semnificaţia, impunându-se
contribuţia unor specialişti din diverse domenii de activitate. În cazul anumitor elemente, situaţii, împrejurări sau
stări de fapt, cunoştinţele juridice nu sunt îndestulătoare pentru a le desluşi întregul potenţial probator, util,
pertinent şi concludent cauzei investigate, considerent pentru care, în vederea exploatării tuturor împrejurărilor
cauzei şi valorificării lor în procesul penal, organelor judiciare le este oferită posibilitatea legală de a recurge la
cunoştinţele unor specialişti din domeniul care interesează.
Expertiza criminalistică își are sediul specific al materiei în prevederile Ordonanței nr. 75/2000 privind
organizarea activității de expertiză criminalistică, așa cum actul normativ a fost modificat prin art. I, pct. 1 – 17
– III din Legea nr. 156/2011.
3. Analiza comparativă din perspectiva prevederilor NCPP privind activitatea expertală și subiectul ocazional
al procesului judiciar, expertul judiciar
3.1. Elementul esențial de diferențiere, dintre prevederile CPP – în vigoare și NCPP, îl constituie eliminarea
dintre mijloacele tehnice de probă (procedee probatorii) a constatărilor tehnico - științifice, inclusiv cele
criminalistice, al căror rol, preponderent constatator, este preluat de expertiza judiciară, ceea ce se desprinde din
conținutul textului art. 172 alin. 1 NCPP, cu denumirea marginală de „ dispunerea efectuării expertizei‖ .
Cu alte cuvinte, alături de „ clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă
importanţă pentru aflarea adevărului în cauză‖ , NCPP atribuie rolul de „ constatare a unor fapte sau
împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză‖ expertizei judiciare.
Aceasta presupune că, atunci când „ există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de
schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei‖ ,
iar organul judiciar constată existența unor condiții pozitive, respectiv necesitatea obiectului probațiunii și, pe
de altă parte, nu există vreuna din condițiile negative stipulate de prevederile art. 100 alin. 4, lit. a - d din NCPP ,
se poate dispune efectuarea unei expertize judiciare, chiar și numai pentru constatarea unor fapte sau
împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză.
3.2. Un alt element de diferențiere, dintre prevederile CPP – în vigoare și NCPP, îl reprezintă împrejurarea că,
prin prevederile NCPP, nu se mai instituie obligativitatea imperativă a organului de urmărire penală de a se
adresa, atunci când există experți medico – legali sau experți autorizați în specialitatea respectivă, încadrați în
laboratoare ori institute de specialitate publice, în exclusivitate acestora , ci acesta se poate adresa și experților
independenți autorizați, din țară sau din străinătate, în condițiile legii .
Cu alte cuvinte, expertizei instituționalizate, ce se realizează în cadrul laboratoarelor sau instituțiilor de
specialitate publice, i se alătură, ca posibilitate de opțiune, expertiza efectuată, în condițiile legii, de experți
independenți, din țară sau din străinătate.
În mod cert, prin această prevedere, se realizează mai multe deziderate:

221
a) Se dă satisfacție exigențelor prevederilor incidente în materie ale Convenția Europeană de Apărare a
Drepturilor Omului 1950 din 4 noiembrie, respectiv art. 6, paragraful 1 2 .
b) Se înlătură monopolul expertizei judiciare dispuse și efectuate la nivelul unor institute de specialitate
subordonate executivului, cum este cazul I.N.E.C. sau Institutul Național de Criminalistică al IGPR – Ministerul
Afacerilor Interne.
c) Se dă eficiență criteriilor de competență științifică, ce reprezintă un element esențial al activității expertale
d) Se instituie concurența – la nivel științific – și în ce privește activitatea expertală realizată, până în prezent,
sub auspiciile CPP în vigoare, la nivelul institutului de specialitate subordonat Ministerului Justiției.
3.3. În NCPP se păstrează același sistem al expertizei judiciare constituit din expertiză primară, și nouă
expertiză, cu posibilitatea suplimentului de expertiză asemenea actualului cod de procedură penală, adăugându –
se posibilitatea ca organul judiciar să procedeze la audierea expertului.
3.4. În noua reglementare (NCPP) se face referire expresă la categoria de experți oficiali instituționalizați („
experți medico - legali sau experți oficiali în specialitatea respectivă‖ ) și la existența laboratorului de expertiză
criminalistică , dar numai instituie obligativitatea ca organul judiciar să se adreseze, în exclusivitate, experților
medico - legali sau experților oficiali într – o anumită specialitate, în situația în care aceștia există, pendinte de
un serviciu medico - legal, de un laborator de expertiză criminalistică sau institut de specialitate, expertiza
putând fi efectuată fie de către experții autorizați din laboratoarele sau instituțiile de specialitate (n.n. inclusiv
INEC și LIEC), fie de către experți independenți autorizați din țară sau din străinătate.
Asimilați experților oficiali (instituționalizați), ce funcționează în laboratoare sau instituții de
specialitate sunt și specialiștii care funcționează în cadrul organelor judiciare.
3.5.Nu există o corelare a prevederilor legale, în ce privește denumirea expertizei criminalistice și experților
criminaliști, între textele NCPP și cele din Ordonanța nr. 75/2000, cu modificările și adăugirile ulterioare,
respectiv cele survenite prin Legea nr. 156/2011, în sensul uniformizării noționale în ce privește expertiza
judiciară criminalistică efectuată în cadrul unor institute sau laboratoare publice sau în cadru privat, precum și în
ce privește pe experții criminaliști autorizați care le realizează, fie angajați într –un institut sau laborator public,
fie în cadru privat, în condițiile în care, în toate situațiile expertizele criminalistice efectuate,când sunt dispuse de
către un organ judiciar, și experții criminaliști autorizați care le efectuează, sunt denumite/ți ca fiind oficiale, în
înțelesul prevederilor codului de procedură penală (în acest sens a se vedea și prevederile art. II alin. 3 din Legea
nr. 156/2011: „ Experţii criminalişti autorizaţi potrivit prezentei legi să efectueze expertize criminalistice sunt
experţi oficiali în sensul Codului de procedură penală.‖).
Mai exact, conform prevederilor NCPP, experții – la modul general, deci și experții criminaliști, alături
de, spre pildă experții medico – legali – pot fi oficiali, respectiv cei din cadrul laboratoarelor sau instituțiilor de
specialitate – fără a fi precizat dacă acestea sunt publice sau private – ori independenți, și anume experții
autorizați, în condițiile legii, - din țară sau din străinătate, care se diferențiază de cei oficiali, tocmai prin statutul
lor.
Potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză
criminalistică, cu modificările aduse prin Legea nr. 156/2011, experții criminaliști autorizați îşi desfăşoară
activitatea în cadrul institutelor publice sau în cadrul laboratoarelor publice ori private de specialitate, constituite

2
“Cu privire la expertiză, Curtea a stabilit că respectarea principiului contradictorialității și a celorlalte
exigențe ale unui proces echitabil se referă la toate dezbaterile ce au loc în fața unui tribunal; de aceea, nu se
poate deduce din dispozițiile art. 6 par. 1 că ar exista un alt principiu general și abstract potrivit cu care,
atunci când tribunalul desemnează un expert, părțile ar trebui să aibă în toate situațiile facultatea de a asista
la discuțiile conduse de acesta sau să li se comunice piesele de care el se folosește. Esențial rămâne faptul ca
ele să participe în modalitățile adecvate la procedura contradictorie în fața tribunalului , spre exemplu, prin
discutarea conținutului raportului. Curtea a considerat că punerea în discuția părților numai a raportului
unui expert medical, nu și avizul întocmit de un „ medic specialist” susceptibil „ să exercite o influență
decisivă asupra soluției instanței” a reprezentat o încălcare a principiului contradictorialității (CEDH, 11
ianuarie 2007, Augusto c/a France)”.

“ Sensul larg specific dat de Convenție noțiunii de martor privește și pe un expert, mai ales atunci când, spre
exemplu, o acțiune publică este exercitată în urma raportului pe care acesta l – a redactat, situație în care
Curtea a decis că el se apropie de poziția juridică a unui „ martor în acuzare”. Audierea nu contravine
dispozițiilor Convenției– a decis instanța europeană -, dar principiul egalității armelor impune un echilibru
între această audiere și cea a persoanelor care, sub orice formă, pot fi ascultate, la cererea apărării . De
altfel, fosta Comisie a decis că noțiunea de martor, în sensul dispozițiilor art. 6 parag. 3 lit. d, are a fi
interpretată că se aplică și experților și că aceste dispoziții nu sunt încălcate dacă expertul a fost interogat de
acuzat în cursul procesului ”.

222
conform dispoziţiilor legale, nemaiexistând delimitarea formală între experți criminaliști oficiali, respectiv cei
care sunt angajați ai unui institut sau laborator public și cei neoficialisau privați ori autorizați (această din urmă
clasificare fiind proprie vechilor prevederi al O.G. nr. 75/2000, anterior modificărilor survenite prin Legea nr.
156/2011.
Pentru acuratețea noțională apreciem că, în textul art. 172 alin. 4 din NCPP, să se facă corelare cu
prevederile art. I, punctul 2 din Legea nr. 156/2011, în sensul că textul actual: „ expertiza poate fi efectuată de
experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau
din străinătate, în condițiile legii‖, să se modifice cu textul: „expertiza poate fi efectuată de experţi autorizaţi
care îşi desfăşoară activitatea în cadrul institutelor publice sau în cadrul laboratoarelor publice ori private de
specialitate - din țară sau din străinătate - , constituite conform dispoziţiilor legale sau în mod individual ‖, ceea
ce este general valabil pentru toate categoriile de expertize judiciare, inclusiv cea criminalistică.
3.6. În NCPP a dispărut posibilitatea de acordare a lămuririlor suplimentare în scris, conform art. 124 alin. 2 și 3
din actualul C. p. p., activitate care a fost înlocuităcu instituția audierii expertului, conform prevederilor art. 179
din NCPP, dacă este necesar pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului, la solicitarea părților,
organelor judiciare sau din oficiu.
Dacă expertiza s – a realizat într –un institut sau laborator de specialitate, deci inclusiv în cadrul INEC
sau LIEC, instituția ve desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce
urmează a fi audiat de către organele judiciare.
3.7. Condiția esențială pentru a se putea dispune o nouă expertiză într – o cauză penală, o reprezintă, potrivit
NCPP, existența unor concluzii neclare sau contradictorii în raportul de expertiză ori existența unor contradicții
între conținutul și concluziile aceluiași raport de expertiză, iar aceste deficiențe nu înlăturate prin audierea
expertului, spre deosebire de Codul de Procedură Penală în vigoare, care prevede drept condiție existența unor
îndoieli ale organului judiciar, cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză.

B. Fundamentul științific al activității de expertiză criminalistică

Expertiza criminalistică reprezintă unul dintre felurile de expertiză, din categoria largă de expertize
judiciare, cu specificul și particularitățile proprii, ce o deosebesc de expertizele judiciare contabile, tehnice sau
medico – legale, care, fiecare dintre ele, au o reglementare proprie distinctă de reglementarea proprie a expertizei
criminalistice.
Elementul esențial de diferențiere dintre diferitele feluri de expertiză rezidă în fundamentul științific al
fiecărei dintre acestea, în cazul expertizei criminalistice fundamentul științific constituindu – l procesul
identificării criminalistice – cu fazele și metodologia specifice - , însoțit de principiile identificării
criminalistice.
La rândul ei, în cadrul expertizei criminalistice se disting mai multe genuri posibile de expertize,
particularizate de specificul activității expertale, fiecare cu elementele caracteristice proprii.
Ca numitor comun al tuturor genurilor de expertiză criminalistică se desprinde cercetarea traseologică,
ce însoțește aproape obligatoriu oricare gen de activitate expertală criminalistică.
Examinarea traseologică, specifică oricărei expertize criminalistice, face, de pildă, delimitarea dintre
expertiza criminalistică a accidentelor de trafic rutier și expertiza judiciară tehnică a accidentelor de trafic rutier,
după cum și diferențierea dintre expertiza criminalistică a vocii şi a vorbirii și expertiza criminalistică a
fotografiilor şi a imaginilor video, pe de o parte, și expertiza judiciară tehnică a echipamentelor de înregistrare,
foto – video, pe de altă parte ș.a.
Identificarea criminalistică este „ un proces de constatare a identității unor persoane, obiecte sau
fenomene aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode științifice criminalistice, în scopul stabilirii
adevărului în procesul judiciar‖3.
A fost exprimat punctul de vedere că și teoria Bayes – iană4, are vaste aplicații în științele forensice5,
conform căreia ― rata de asemănare LR (lb. engl. likelihood ratio) este o indica ție obiectivă și reprezintă opinia

3
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a V-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București,
2010,p.47.
Menționăm și alte definiții ale identificării criminalistice:
- Stabilirea prin mijloace tehnico – științifice a identității unei ființe sau a unui obiect care are
legătură cu fapta încriminată (Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistică, Ediția
a 2-a , Ed. C.H. Beck, București, 2011, p.47.
- Proces de stabilire, cu ajutorul mijloacelor și metodelor proprii științei criminalistice, a factorului
creator al urmei, pe baza caracteristicilor acestuia, constituite într – un sistem unitar și
individualizat, conținute, transmise sau reflectate în urmă (Nicolae Dan, Tratat practic de
criminalistică, vol. II, Ed. Ministerului de Interne, București, 1979, p.10.

223
expertului ca raport al probabilităților ―6, ceea ce ar putea constitui un alt fundament științific al activității
expertale.

CAPITOLUL III
GENURILE ȘI FORMELE DE EXPERTIZĂ EFECTUATE ÎN CADRUL I.N.E.C. ȘI A
LABORATOARELOR INTERJUDEȚENE (TERITORIALE)
A. Genuri de expertiză criminalistică, conform prevederilor art. 3 din HGR nr. 368/1999
a) expertiza scrisului şi a documentelor;
b) expertiza bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public, cecurilor, precum şi a titlurilor de
orice fel pentru efectuarea plăţilor;
c) expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare;
d) expertiza urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;
e) expertiza armelor de foc şi a muniţiilor;
f) expertiza fizico-chimica a probelor materiale;
g) expertiza urmelor biologice;
h) expertiza accidentelor de trafic;
i) expertiza exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de munca;
j) expertiza vocii şi a vorbirii;
k) expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video;
l) expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor medico-legale.

B. Genuri de expertiză criminalistică efectuate de către experții criminaliști autorizați, conform

prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 75/2000, cu modificările ulterioare
a) expertiza grafica si tehnica a documentelor;
b) expertiza dactiloscopica a urmelor palmare si plantare;
c) expertiza traseologica a urmelor lasate de fiinte si obiecte;
d) expertiza balistica a armelor si a munitiilor;
e) expertiza fizico-chimica a probelor materiale;
f) expertiza criminalistica in accidentele de trafic terestru;
g) expertiza criminalistica in accidentele de trafic aerian;
h) expertiza criminalistica in accidentele de trafic fluvial si maritim;
i) expertiza criminalistica in explozii si incendii;
j) expertiza vocii si vorbirii;
k) expertiza imaginilor;
l) expertiza biologică;
m) expertiza genetică;
n) expertiza aplicațiilor și datelor informatice;
o) expertiza pentru detecția comportamentului simulat (poligraf);
p) expertiza drogurilor si a stupefiantelor."
Se remarcă împrejurarea că I.N.E.C. nu are acoperite cu activitate expertală domeniile de expertiză
biologică, expertiză genetică (care în aprecierea personală sunt din domeniul bio criminalisticii), expertiză
pentru detecția comportamentului simulat (poligraf), expertiza drogurilor si a stupefiantelor, ceea ce constituie un
punct de reflecție pentru eventuala extindere, în viitor, a domeniului de activitate a institutului.
CAPITOLUL IV
COMPETENȚA MATERIALĂ, ȘTIINȚIFICĂ ȘI TERITORIALĂ A LABORATOARELOR DE EXPERTIZĂ
CRIMINALISTICĂ (LIEC) ȘI A STRUCTURII CENTRALE (INEC) DIN CADRUL MINISTERULUI
JUSTIȚIEI
A. Competenţa după materie (ratione materiae)
1. Competenţa materială a LIEC

4
Teorema lui Bayes, una dintre teoremele fundamentale ale teoriei probabilității. (cf. Adrian Petre și Cătălin
Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p.212.)
5
Cătălin Grigoraș în Adrian Petre și Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, Ed. C.H. Beck,
București, 2010, p.212.
6
LR (rata de asemănare) reprezintă rezultatul (câtul) raportului dintre probabilitatea ca proba(ex.: vocea,
scrisul, profilul genetic ș.a.)necunoscută să aparțină suspectului și probabilitatea ca proba necunoscută să nu
aparțină suspectului. (cf. Adrian Petre și Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, Ed. C.H. Beck,
București, 2010, p.212.)

224
 LIEC efectuează în toate cazurile prima expertiză criminalistică dispusă de organele judiciare, potrivit
art.172 din NCPP şi art. 330 din C.p.civ. și art. 11 lit. a din HGR nr. 368/1999 cu modificările ulterioare, cu
excepția situațiilor în care: a) nu dispune de condiţiile tehnice (aparatură, echipamente, programe, soft-uri, ş.a.)
necesare efectuării expertizei dispuse; b) în cadrul LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu
există ori se află în indisponibilitate sau în incapacitate temporară de muncă ori în caz de incompatibilitate
expertul(ii) criminalist(i) oficial(i) atestat(i) în genul de expertiză dispus de organul judiciar; c) în situaţia în
care expertiza criminalistică dispusă prezintă dificultate ori complexitate deosebită; sau pentru care
laboratoarele interjudeţene nu au condiţii tehnice ori resurse umane.
2. Competenţa materială a INEC
INEC, prin „sectorul de identificări criminalistice‖ şi „sectorul de inginerie criminalistică‖, efectuează
expertize criminalistice dispuse de organele judiciare, potrivit prevederilor legale, după cum urmează:
a) prin sectorul de identificări criminalistice se efectuează următoarele genuri de expertiză criminalistică:
expertiza scrisului şi a documentelor; expertiza bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public,
cecurilor, precum şi a titlurilor de orice fel pentru efectuarea plăţilor; expertiza urmelor digitale, palmare şi
plantare; expertiza urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte; expertiza armelor de foc şi a muniţiilor; expertiza fizico-
chimică a probelor materiale, expertiza altor urme cu excepţia celor care fac obiectul expertizei medico-legale;
b) prin sectorul de inginerie criminalistică se efectuează următoarele genuri de expertiză criminalistică:
expertiza accidentelor de trafic; expertiza incendiilor, exploziilor şi a accidentelor de muncă; expertiza vocii şi a
vorbirii; expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video, expertiza altor urme cu excepţia celor care fac obiectul
expertizei medico-legale.
Sectorul de identificări criminalistice şi sectorul de inginerie criminalistică din cadrul INEC efectuează
expertize criminalistice dispuse de organele judiciare, după cum urmează:
1)prima expertiză (PEX), dispusă în condiţiile art. 172 din NCPP şi art. 330 din C.p.civ. și art. 10 lit. a din HGR
nr. 368/1999, așa cum a fost modificat prin art. I, pct. 7 din HGR nr. 458/2009, în anumite situații concrete, ce
se referă la condițiile existente în cadrul LIEC - urilor 7,
2)în toate cazurile, prima nouă expertiză criminalistică (NEX.1), este dispusă de organele judiciare, în condiţiile
art. 181 din NCPP sau art. 338 din C.p.civ., potrivit competenţei materiale.
3) cea de – a doua nouă expertiză criminalistică (NEX. 2), împrejurare carenu este menționată în vreo prevedere
legală, dar situațiile faptice concrete din practica de expertiză judiciară criminalistică demonstrează că este
posibilă necesitatea acesteia 8 , considerent pentru care, prin extensia prevederilor legale incidente și potrivit
principiului că ceea ce nu este interzis este permis.
B. Competenţa ştiinţifică
1. Criterii de competenţă ştiinţifică.
Competenţa ştiinţifică este determinată de:
a) studii doctorale, masterale, postuniversitare ori universitare de scurtă sau lungă durată într-un domeniu ce
corespunde unui anumit gen de expertiză criminalistică ce cuprinde în aria de studii cunoştinţele necesare
realizării acelui gen de expertiză;
b) atestarea pentru efectuarea unui anumit gen de expertiză;
c) lucrări ştiinţifice (monografii, articole, comunicări ştiinţifice) publicate într-un anumit domeniu al expertizei
criminalistice;
d) experienţa îndelungată în efectuarea unui anumit gen de expertiză criminalistică, materializată în rapoarte de
expertiză criminalistică;
e) cursuri de pregătire profesională sau de specializare caracteristice unui anume gen de expertiză
criminalistică.

7
a) LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu dispune de condiţiile tehnice (aparatură,
echipamente, programe, soft-uri, ş.a.) necesare efectuării expertizei dispuse;
b) în cadrul LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu există ori se află în indisponibilitate sau în
incapacitate temporară de muncă ori în caz de incompatibilitate expertul(ii) criminalist(i) oficial(i) atestat(i) în
genul de expertiză dispus de organul judiciar;
c) în situaţia în care expertiza criminalistică dispusă prezintă dificultate ori complexitate deosebită; sau pentru
care laboratoarele interjudeţene nu au condiţii tehnice ori resurse umane.
8
a) există concluzii diferite sau contrare exprimate în raportul primei expertize efectuată în condiţiile art. 172
din NCPP sau art. 330 din C. pr. civ. şi raportul de primă nouă expertiză efectuată în condiţiile art. 181 din
NCPP sau art.338 din C.p.civ., potrivit competenţei materiale.
b) există concluzii diferite sau contrare exprimate în concluziile primei şi/sau primei noi expertize
criminalistice efectuate în sistemul INEC şi cele exprimate în concluziile expertizelor judiciare criminalistice
efectuate în sistemul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. – M.I.R.A. ori altui institut sau laborator de
specialitate – public ori privat -.

225
2. Efectuarea unui anumit gen de expertiză criminalistică sau concluziile la probleme ce fac parte din aria de
problematici a unui anume gen de expertiză criminalistică se poate (pot) realiza numai de către expertul
criminalist oficial care îndeplineşte cumulativ cele puţin două din criteriile de competenţa ştiinţifică prevăzute în
alin.1 lit. a – e din prezentul articol.
C. Competenţa teritorială (ratione loci )
1. Competenţa teritorială este determinată de:
a) circumscripţiile teritoriale în care funcţionează organele judiciare care dispun efectuarea expertizei
criminalistice;
b) raza de competenţă a LIEC.
De regulă, efectuarea primei expertize criminalistice se realizează de LIEC în a cărui rază de
competenţă este cuprinsă circumscripţia organului judiciar care dispune expertiza, cu excepțiile menționate
supra, respectiv:
• LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu dispune de condiţiile tehnice (aparatură,
echipamente, programe, soft-uri, ş.a.) necesare efectuării expertizei dispuse;
• în cadrul LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu există ori se află în
indisponibilitate sau în incapacitate temporară de muncă ori în caz de incompatibilitate expertul(ii)
criminalist(i) oficial(i) atestat(i) în genul de expertiză dispus de organul judiciar;
• în situaţia în care expertiza criminalistică dispusă prezintă dificultate ori complexitate deosebită;

2. Competenţa teritorială a LIEC.

LIEC Bucureşti are competenţă teritorială pentru judeţele: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa,
Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul
Bucureşti.
LIEC Cluj are competenţă teritorială pentru judeţele: Alba, Bistriţa Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna,
Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu.
LIEC Iaşi are competenţă teritorială pentru judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui.
LIEC Timişoara are competenţă teritorială pentru judeţele: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare,
Timiş.
LIEC Craiova are competenţă teritorială pentru judeţele:judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Olt.
3. Competenţa teritorială a INEC.
Sectorul de identificare criminalistică şi sectorul de inginerie criminalistică din INEC au competenţă
teritorială generală.

D. PROBLEME COMUNE REFERITOARE LA COMPETENȚĂ

1. Incompatibilități privind expertul judiciar criminalist autorizat
Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din NCPP nu poate fi
desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe
constatările şi concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă.
Motivele de incompatibilitate, în concret sunt:
a) a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă
cauză;
b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele
prevăzute la art. 177 din Codul penal (membru de familie), cu una dintre părţi, cu un subiect procesual
principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;
c) a fost expert sau martor, în cauză
d) este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal;
e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice
procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată;
f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată Nu poate fi desemnată
ca expert persoana care a avut această calitate în aceeaşi cauză, cu excepţia situaţiei în care aceasta este
recomandată de părţi sau de procuror.
g) Nu poate fi desemnată ca expert recomandat de părţi în aceeaşi cauză o persoană care funcţionează în cadrul
aceleiaşi instituţii medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea
instituţiei respective la solicitarea organului judiciar.
(toate cele de mai sus suntprevederi procedural penale din NCPP)
h) Funcţia de expert criminalist este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia
funcţiilor didactice din învăţământul superior, a celor de instruire din cadrul instituţiilor de formare

226
profesională, precum şi a funcţiilor de cercetare.( reprezintă prevedere a Statutului specialistului criminalist
angajat INEC)
2. Interdicții pentru experții criminaliști autorizați
(Prevederi ale Statutului specialistului criminalist angajat INEC)
a) să participe la efectuarea expertizelor criminalistice în perioada în care deţin calitatea de experţi criminalişti
în cadrul INEC;
b) să efectueze expertize criminalistice în afara celor realizate în cadrul INEC;
c) să exercite orice activităţi de natură să lezeze prestigiul instituţiei din care fac parte;
d) Expertul criminalist nu poate acorda consultaţii de specialitate, în legătură cu atribuţiile ce îi revin,
persoanelor care nu funcţionează în cadrul INEC;
e) Expertul criminalist este obligat să dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze
dacă soţul, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică
ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. Declaraţia se înregistrează
şi se depune la dosarul profesional personal al fiecărui expert;
f)Experţii criminalişti nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor
de informaţii. Experţii criminalişti completează anual o declaraţie autentică pe propria răspundere, potrivit legii
penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai
serviciilor de informaţii. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea ministrului
justiţiei, realitatea declaraţiilor prevăzute la alin. (2).
3. Excepţii de necompetenţă.
Excepţiile de necompetenţă materială şi de necompetenţă ştiinţifică pot fi ridicate în toată durata de
efectuare a primei sau a noii expertize ori a suplimentelor de expertiză corespunzătoare de la momentul
înregistrării lucrării şi până la momentul expedierii acesteia la organul judiciar care a dispus, precum şi în tot
timpul procesului judiciar în cadrul căruia s-a efectuat expertiza criminalistică, până la pronunţarea hotărârii
definitive sau a soluţiei definitive dispuse de organul de urmărire penal
Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată până la momentul în care raportul de expertiză
este trimis la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei criminalistice.

4. Declinarea de competenţă.
LIEC care îşi declină competenţa trimite întreaga lucrare acelui LIEC sau sector din cadrul INEC arătat
ca fiind competent, printr-un referat de declinare.
Constatarea cazurilor constând în aceea că:a) LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu
dispune de condiţiile tehnice (aparatură, echipamente, programe, soft-uri, ş.a.) necesare efectuării expertizei
dispuse;b) în cadrul LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu există ori se află în
indisponibilitate sau în incapacitate temporară de muncă ori în caz de incompatibilitate expertul(ii) criminalist(i)
oficial(i) atestat(i) în genul de expertiză dispus de organul judiciar;c) în situaţia în care expertiza criminalistică
dispusă prezintă dificultate ori complexitate deosebită;este de atributul şefului LIEC, care va sesiza sectorul din
cadrul INEC (recomandabil într - un termen de cinci zile de la primirea lucrării de la organul judiciar care a
dispus efectuarea expertizei), printr-un referat motivat ce constituie şi referat de declinare cu arătarea motivelor
şi prevederilor pe care le consideră aplicabile.
Constatarea cazurilor constând în aceea că:a) există concluzii diferite sau contrare exprimate în
raportul primei expertize efectuată în condiţiile art. 172 din NCPP sau art. 330 din C.p.civ. şi raportul de nouă
expertiză efectuată în condiţiile art. 181 din NCPP ori art. 338 din C.p.civ.; b) există concluzii diferite sau
contrare exprimate în concluziile primei şi/sau noii expertize criminalistice efectuate în sistemul INEC şi cele
exprimate în concluziile expertizelor criminalistice efectuate în sistemul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R.
– M.I.R.A., este atributul şefului de sector din cadrul INEC care, (recomandabil în termen de cinci zile de la
primirea lucrării), printr-un referat motivat cu propuneri corespunzătoare, va sesiza directorul INEC, iar acesta,
printr-o rezoluţie motivată, (recomandabilîn termen de cinci zile de la primirea referatului), va desemna comisia
de experţi criminalişti oficiali care va efectua expertiza dispusă de organul judiciar.

5. Conflictul de competenţă.
Orice conflict de competenţă materială, ştiinţifică sau teritorială se soluţionează de către directorul
INEC prin rezoluţie motivată, într - un termen rezonabil (recomandabil de cinci zile de la momentul în care a fost
sesizat), de către şeful LIEC sau şeful de sector din cadrul INEC, care refuză competenţa printr-un referat
motivat.
6. Refuzul de efectuare a expertizei.
LIEC sau INEC poate refuza justificat efectuarea expertizei criminalistice dispusă de organul judiciar
atunci când obiectivele şi problemele (întrebările) rezultate din actul emis de organului judiciar nu constituie
obiect al expertizei criminalistice, ci al unei expertize tehnice sau altă categorie a expertizei judiciare.

227
 LIEC sau INEC pot să refuze efectuarea unei expertize criminalistice în cazul în care organul judiciar
care a dispus nu asigură informaţiile, mijloacele materiale de probă, materialele de comparaţie, accesul la
materialul dosarului necesar executării lucrării ori dacă nu sunt asigurate condiţiile necesare pentru efectuare
expertizei.
LIEC sau INEC poate refuza efectuarea expertizei criminalistice atunci când în cadrul instituţiei nu
există experţi criminalişti oficiali cu competenţă ştiinţifică arătată supra.
Refuzul de efectuare a expertizei criminalistice dispuse trebuie să fie motivat şi exprimat în scris de
expertul desemnat cu efectuare lucrării şi şeful nemijlocit al acestuia, prezentat directorului INEC care va
înştiinţa organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
7. Recuzarea, abținerea și înlocuirea expertului
7.1. Abţinerea
Expertul criminalist oficial este obligat să declare, după caz, şefului LIEC, şefului de sector din cadrul
INEC sau directorului INEC, că se abţine de a efectua expertiza criminalistică pentru care a fost desemnat, cu
arătarea cazului de interdicţie sau incompatibilitate ce constituie motivul abţinerii.
Declaraţia de abţinere se face de îndată ce expertul criminalist obligat la aceasta a luat cunoştinţă de
existenţa cazului de interdicţie sau de incompatibilitate.

7.2. Recuzarea
În cazul în care expertul criminalist nu a făcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzat de către orice
persoană, de îndată ce aceasta a luat la cunoştinţă de existenţa cazului de interdicţie sau incompatibilitate.
Constatarea situaţiilor prevăzute în art. 7.1. și 7.2. se realizează, după caz, de şeful LIEC, şeful de sector
din cadrul INEC ori de directorul INEC, din oficiu sau la orice sesizare internă ori externă, printr-un referat
motivat.

7.3. Înlocuirea expertului criminalist autorizat

Sediul materiei îl constituie prevederile art. 176 din NCPP.
Expertul poate fi înlocuit de către organul de urmărire penală prin ordonanţă sau de către instanţă prin
încheiere, după citarea expertului, şi după ce se comunică împrejurarea respectivă asociaţiei sau corpului
profesional de care aparţine acesta:
- dacă refuză în mod nejustificat efectuarea expertizei,
- dacă nu finalizează, în mod nejustificat, raportul de expertiză până la termenul fixat,
- când este admisă declaraţia sa de abţinere sau cererea de recuzare
- ori în cazul în care se află în imposibilitate obiectivă de a efectua sau finaliza expertiza.
Expertul înlocuit trebuie, sub sancţiunea prevăzută la art. 283 alin. (4), respectiv amendă judiciară, în
cuantum de 500 – 5.000 lei, să pună de îndată la dispoziţia organului judiciar toate actele sau obiectele
încredinţate, precum şi observaţiile cu privire la activităţile desfăşurate până la momentul înlocuirii sale.

E. NUMIREA EXPERTULUI CRIMINALIST AUTORIZAT PENTRU EFECTUAREA EXPERTIZEI

Potrivit prevederilor art. 173 din NCPP, expertul este numit pentru efectuarea unei expertize judiciare
prin ordonanța procurorului sau prin încheierea instanței de judecată.
Prevederile legale procedural penale lasă la latitudinea conducerii administrative a LIEC sau INEC
desemnarea expertului sau experților criminaliști autorizați care vor efectua expertiza dispusă, cu instituirea
obligației de a comunica numele acestuia/ora organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
De la momentul dispunerii de către organul judiciar a efectuării unei expertize criminalistice și până la
desemnarea propriu zisă a expertului/ilor criminalist/ști autorizați care efectuează lucrarea se parcurg mai multe
etape, după cum urmează:
a) Investirea cu efectuarea expertizei criminalistice
LIEC sau INEC sunt investite cu efectuarea expertizei criminalistice de organul de urmărire penală ori
instanţa de judecată, civilă sau penală, prin actul procesual şi procedural emis de către acestea.
În cadrul LIEC sau INEC, persoanele competente, după caz, şeful LIEC, şeful de sector din cadrul
INEC sau directorul INEC, desemnează expertul sau comisia de experţi criminalişti autorizați cu efectuarea
expertizei dispuse de organul judiciar, prin rezoluţie scrisă şi datată, ori prin rezoluţie motivată acolo unde este
cazul.
b) Desemnarea experţilor criminalişti oficiali cu efectuarea expertizei dispuse de organul judiciar
- Şeful LIEC desemnează expertul sau experţii criminalişti autorizați însărcinaţi cu efectuarea expertizei.
- Directorul INEC repartizează lucrarea, potrivit competenţei materiale, sectorului din cadrul INEC, iar
şeful de sector desemnează expertul sau comisia de experţi însărcinaţi cu efectuarea expertizei.
- La desemnarea experţilor pentru efectuarea unei expertize dispuse de organul judiciar se vor avea în
vederea criteriile de competenţă ştiinţifică descrise supra.

228
 - La desemnarea experţilor se vor avea în vedere şi criteriile privind încărcătura de lucrări aflate pe rolul
experţilor criminalişti autorizați, potrivit evidenţei conduse la zi de către şeful LIEC, şeful de sector din
cadrul INEC, după caz.
- suplimentul de expertiză criminalistică dispuse de organele judiciare va fi efectuat întotdeauna de
acelaşi expert sau aceeaşi comisie de experţi desemnat(ă) de şeful LIEC, de şeful de sector din cadrul
INEC sau de directorul INEC, care a/au efectuat expertiza
- Expertul sau comisia de experţi desemnat(ă) cu efectuarea unei expertize criminalistice nu poate fi
schimbat(ă) decât în următoarele condiţii:
 existenţa vreunui caz de incompatibilitate;
 admiterea cererii de abţinere sau de recuzare a expertului sau a unuia dintre experţi;
 în situația în care organul judiciar dispune înlocuirea expertului;
 la cererea motivată de cauze obiective (concediu de boală, întreruperea activităţii pe
o perioadă mai mare de 30 de zile, delegare, detaşare ori trecerea într-o altă
activitate) formulată de expertul desemnat;
 în caz de încetare a activităţii prin pensionare, demisie ori alte cauze asemănătoare;
 în caz de suspendare din activitate;
 în orice altă situaţie obiectivă, însă cu acceptul expertului iniţial desemnat şi în baza
unui referat motivat al persoanei care l-a desemnat.
- Redistribuirea efectuării expertizei criminalistice se efectuează, după caz, de şeful LIEC, şeful de sector
din cadrul INEC sau directorul INEC, printr-o rezoluţie motivată.

F. AUDIEREA EXPERTULUI
Temeiul juridic al acestei activități îl reprezintă prevederile art. 179 din NCPP.
Expertul poate fi audiat atât în cursul urmăririi penale, de organul de urmărire penală, cât și în cursul
judecăţii, de instanţă, la cererea procurorului, a părţilor, a subiecţilor procesuali principali sau din oficiu, dacă
organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului.
Este vorba deci de precizări lămuritoare necesare organului judiciar, clarificări care poartă asupra
acelorași concluzii, care necesită o argumentare suplimentară .
Mutatis mutandis, audierea expertului se impune pentru deslușirea conținutului, a înțelesului examinării
de specialitate, explicarea unor noțiuni, categorii preluate din diferite ramuri ale științei (fizică, chimie, biologie
ș.a.)9.
Dacă expertiza a fost efectuată de o instituţie medico-legală, institut sau laborator de specialitate, așa
cum este cazul INEC, instituţia, prin director, șef sector sau șef LIEC, după caz, va desemna un expert, dintre
persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmează a fi audiat de către organul de urmărire penală
sau de instanţă.
Remarcăm împrejurarea că, prevederea din actualul cod de procedură penală, referitoare la lămuririle
scrise solicitate expertului sau institutului de ori laboratorului de specialitate, a fost înlocuită cu procedura
ascultării expertului.
Audierea expertului se efectuează potrivit dispoziţiilor privitoare la audierea martorilor, de altfel acesta
este și cotat ca fiind un martor științific10 și vizează situații cum ar fi:
- modul de redactare și forma de prezentare a raportului de expertiză [maniera de redactare a părții
expozitive și a concluziilor, explicarea modului de ilustrare (a iconografiei utilizate), a demonstra țiilor
ce însoțesc raportul (formule, calcule, scheme, schițe, planșe, fotografii etc.)], atunci când există
neclarități,
- operațiile proprii examinărilor efectuate, la metodele și tehnicile de lucru care au condus la
formularea anumitor concluzii, atunci când există neclarități
- maniera de prezentare a tehnicilor și metodelor de lucru utilizate și modul de formulare a concluziilor
impun necesitatea unor precizări fără de care nu se poate stabili înțelesul exact al examinării de
specialitate11.
G. EFECTUAREA SUPLIMENTULUI DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ JUDICIARĂ
Temeiul juridic al dispunerii și efectuării suplimentului de expertiză criminalistică îl constituie
prevederile art. 180 din NCPP și art. 337 din C. pr. cv., atunci când expertiza nu este completă, iar această
deficiență nu poate fi suplinită prin audierea expertului care a efectuat lucrarea.
Este vorba deci de complinirea fie a aspectelor argumentative sau demonstrative, fie a unor elemente
din conținutul concluziilor, clarificări necesare organului judiciar, care poartă fie asupra problematicilor ce au
făcut obiectul examinării, deci la care expertul trebuia să răspundă și nu a făcut – o, fie asupra unor situații nou

9
Aurel Ciopraga, Criminalistica – Tratat de tactică, Ed. Gama, Iași, p. 417
10
Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală, Partea Generală, vol. II, Ed. C.H.Beck, București, 2012, p. 22.
11
Aurel Ciopraga, Criminalistica – Tratat de tactică, Ed. Gama, Iași, p. 417.

229
ivite, dar aflate într – o legătură cu situațiile anterioare decelate expertului, care necesită o argumentare
suplimentară.
„Caracterul incomplet al examinării de specialitate vizează una din următoarele situații:
- Datorită unor împrejurări obiective (formularea unor termeni impreciși a obiectului expertizei,
formularea confuză sau greșită a întrebărilor, omisiunea unor întrebări, inexistența sau insuficiența
materialelor de comparație etc.) sau subiective ( omisiunea expertului de a examina anumite aspecte
ale cauzei), expertul nu răspunde la toate chestiunile formulate de organul judiciar,
- Datorită insuficienței – cantitative și/sau calitative – materialelor trimise expertului sau unor alte
împrejurări, chestiunea supusă examinării primește un răspuns parțial, care nu satisface organul
judiciar,
- Ulterior dispunerii expertizei apar noi împrejurări de fapt, aflate în anumite raporturi cu cele ce au
făcut obiectul examinării inițiale, deci situații nou ivite, necunoscute în momentul în care s – a dispus
efectuarea expertizei „12.
Suplimentul de expertiză criminalistică dispus de organele judiciare corespunzător primei expertize, cât
şi al noii expertize, se efectuează potrivit competenţei materiale, de către acelaşi expert criminalist autorizat sau
comisie de experţi criminalişti autorizați, desemnaţi prin rezoluţie scrisă şi datată a şefului LIEC, a şefului de
sector INEC sau a directorului INEC, după caz.
În situaţia în care pentru efectuarea suplimentului de primă expertiză sau de nouă expertiză nu este
posibilă desemnarea aceluiași expert sau comisie de experți, şeful LIEC, şeful de sector din cadrul INEC sau
directorul INEC, după încunoștințarea organului judiciar, va desemna pentru efectuarea lucrării un alt expert
criminalist autorizat decât cel care a efectuat raportul de expertiză criminalistică iniţial.

CAPITOLUL V
PRIMA EXPERTIZĂ, PRIMA NOUĂ EXPERTIZĂ ȘI A DOUA NOUĂ EXPERTIZĂ JUDICIARĂ
CRIMINALISTICĂ REALIZATE ÎN CADRUL I.N.E.C.
1) Prevederi cu caracter general
În sistemul INEC, atunci când expertiza dispusă de organul judiciar are același/aceleași obiectiv/e, la
dispoziția expertului criminalist autorizat a fost pus același obiect în litigiu, obiectivele expertizei se referă la
aceeași stare de fapt, eveniment, fenomen, la aceeași substanță ori obiect, există posibilitatea efectuării unei
prime expertize (PEX) și unei prime noi expertize criminalistice (NEX. 1), însoțite fiecare în parte de
posibilitatea audierii expertului și de efectuarea unui supliment de expertiză, deci 2 grade de expertize, ceea ce
constituie regula.
Cu titlu de excepție, există posibilitatea efectuării celei de – a doua nouă expertiză (NEX. 2), în
următoarele situații:
a) există concluzii diferite sau contrare exprimate în raportul primei expertize efectuată în condiţiile
art. 172 din NCPP sau art. 330 din C.p.civ. şi raportul de primă nouă expertiză efectuată în condiţiile art. 181
din NCPP sau art.338 din C.p.civ., potrivit competenţei materiale.
b) există concluzii diferite sau contrare exprimate în concluziile primei şi/sau primei noi expertize
criminalistice efectuate în sistemul INEC şi cele exprimate în concluziile expertizelor criminalistice efectuate în
sistemul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. – M.A.I. ori alt institut sau laborator de specialitate – public
ori privat -.
Sintetizând, învederăm că,în cadrul INEC și al LIEC, sunt posibile următoarele forme ale expertizei
criminalistice:
a) prima expertiză (PEX), dispusă în condiţiile art. 172 din NCPP şi art. 330 din C.p.civ. și art. 10 lit. a
din HGR nr. 368/1999, așa cum a fost modificat prin art. I, pct. 7 din HGR nr. 458/2009
b) prima nouă expertiză criminalistică (NEX. 1), dispusă de organele judiciare, în condiţiile art. 181 din
NCPP sau art. 338 din C.p.civ., potrivit competenţei materiale.
c) cea de – a doua nouă expertiză criminalistică (NEX. 2), posibil de a fi efectuată în anumite condiții,
nestipulate în prevederile procesual și procedural penale ori civile, dar determinate de situații faptice concrete și
rezultă din coroborarea prevederilor codurilor de procedură – penală și civilă – cu cele stipulate în actele
normative ce reglementează activitatea de expertiză judiciară criminalistică.

2.Prima expertiză judiciară criminalistică (PEX.)

Procedura efectuării primei expertize criminalistice se realizează conform prevederilor și regulilor,
menționate în actele normative care reglementează activitatea expertală judiciară, în general, și cea
criminalistică, în special.

12
Aurel Ciopraga, Criminalistica – Tratat de tactică, Ed. Gama, Iași, p. 415 – 416.

230
 Prima expertiză criminalistică dispusă de organele judiciare (PEX), potrivit art. 172 din NCPP sau art.
330 din C.p.civ. și art. 11 lit. a din HGR nr. 368/1999 cu modificările ulterioare seefectuează, de regulă, în toate
cazurile, la nivelul LIEC.
Prima expertiză (PEX), dispusă în condiţiile art. 172 din NCPP şi art. 330 din C.p.civ. și art. 10 lit. a din
HGR nr. 368/1999, așa cum a fost modificat prin art. I, pct. 7 din HGR nr. 458/2009, se efectuează deSectorul
de identificări criminalistice şi de Sectorul de inginerie criminalistică din cadrul INEC în cazurile în care:
a) LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu dispune de condiţiile tehnice (aparatură,
echipamente, programe, soft-uri, ş.a.) necesare efectuării expertizei dispuse;
b) în cadrul LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu există ori se află în
indisponibilitate sau în incapacitate temporară de muncă ori în caz de incompatibilitate expertul(ii)
criminalist(i) oficial(i) atestat(i) în genul de expertiză dispus de organul judiciar;
c) în situaţia în care expertiza criminalistică dispusă prezintă dificultate ori complexitate deosebită;
Prima expertiză criminalistică (PEX) se efectuează de către un singur expert criminalist autorizat
desemnat prin rezoluţie scrisă şi datată de şeful LIEC.
În cazurile în care obiectivele expertizei criminalistice dispuse de organul judiciar cuprind probleme ce
aparţin de unul sau mai multe genuri de expertiză criminalistică, iar expertul criminalist autorizat desemnat să
efectueze lucrarea nu este atestat pentru acele genuri de expertiză criminalistică, şeful LIEC va desemna şi un alt
expert criminalist autorizat care deţine respectiva atestare pentru efectuarea respectivei expertize.
În acest caz expertiza criminalistică se efectuează de doi experţi, iar raportul de expertiză se semnează
de către ambii experţi criminalişti oficiali.
În situaţia prevăzută la alineatul precedent fiecare dintre cei doi experţi criminalişti autorizați desemnaţi
va proceda la efectuarea expertizei dispuse de organul judiciar, doar pentru obiectivul sau problema (întrebarea)
pentru care are competenţa ştiinţifică.
Despre împrejurările sus arătate se fac menţiunile corespunzătoare în partea introductivă a raportului de
expertiză criminalistică.
Responsabilitatea pentru conţinutul ştiinţific al raportului de expertiză criminalistică, aparţine fiecăruia
dintre cei doi experţi criminalişti oficiali desemnaţi, ţinând seama de lucrările şi concluziile proprii.
Atunci când, în cadrul LIEC nu există expert criminalist autorizat care are competenţa ştiinţifică
necesară efectuării unei anumite lucrări sau expertul criminalist autorizat care are competenţa susarătată se află în
imposibilitate obiectivă de a efectua prima expertiză, la sesizarea şefului LIEC sau a şefului de sector din cadrul
INEC, directorul INEC poate delega un expert criminalist autorizat cu competenţa ştiinţifică necesară de la alt
LIEC ori de la INEC, pentru efectuarea acelei prime expertize criminalistice dispuse de organul judiciar.
Delegarea poate fi dată numai unui expert criminalist autorizat cu grad profesional egal sau superior cu
al acelui expert criminalist autorizat angajat al LIEC competent teritorial, aflat în imposibilitate obiectivă, să
efectueze expertiza criminalistică, printr-o rezoluţie de delegare.

3. Prima nouă expertiză judiciară criminalistică (NEX.1)

Temeiul juridic al acestei activități expertale îl constituie prevederile art. 181 din NCPP, cu denumirea
marginală „ efectuarea unei noi expertize‖ sau art. 338 din c. pr. cv.
Prima nouă expertiză (NEX.1) se dispune de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
atunci când obiectivele acesteia sunt identice cu cele din prima expertiză și când sunt îndeplinite următoarele
condiții:
- fie concluziile raportului de expertiză ale primei expertize sunt neclare sau contradictorii, iar aceste
deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului,
- fie între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză ale primei expertize există contradicţii, iar aceste
deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului, adică 13:
 concluziile raportului de expertiză nu se armonizează cu celelalte probe existente în cauză, sunt
contrazise de acestea14

13
Alexandru Buuș, Unele probleme privind expertiza criminalistică în activitatea procesuală, Justiția Nouă, nr.
5/1964, p.43 - 44
14
„ Fie concluziile raportului de expertiză sunt false, fie împrejurările cauzei au fost greșit stabilite prim
mijlocirea celorlalte probe. Simpla existență a contradicției nu justifică încă efectuarea unei noi expertize.
Organul judiciar trebuie să determine cauza contradicției, adică să precizeze de care anume parte s – a
produs eroarea. Dacă în urma unei atare examinări există temeiuri să se presupună că greșite sunt
concluziile raportului de expertiză și, așa stând lucrurile, același material supus unei noi examinări ar

231
  concluziile raportului sunt insuficient motivate și argumentate
 constatarea unor erori sau omisiuni
 constatarea faptului că expertul nu și – a întemeiat examinarea de specialitate pe realizările de ultim
moment ale științei și tehnicii, pe utilizarea celor mai adecvate metode și tehnici de lucru
 existența unor indoieli asupra calificării și competenței profesionale a expertului15
Prima nouă expertiză criminalistică (NEX.1) se efectuează în toate cazurile de către INEC, prin Sectorul de
Identificare Criminalistică sau prin Sectorul de Inginerie Criminalistică.
Prima nouă expertiză criminalistică (NEX.1), dispusă de organele judiciare, în condiţiile art.181 din
NCPP sau art. 338 din C.p.civ., potrivit competenţei materiale se efectuează, de regulă de un singur expert, iar
atunci când expertiza este complexă, de către o comisie formată din doi experţi criminalişti autorizați, desemnată
prin rezoluţie scrisă şi datată de şeful de sector din cadrul INEC [Textul legal din NCPP nu conține o asemenea
prevedere expresă pentru expertiza criminalistică, atunci când este efectuată de un institut sau laborator de
specialitate criminalistică, ci conține astfel de referiri doar când noua expertiză este efectuată de către o
instituţie medico-legală, stipulând că aceasta este efectuată de o comisie, în condiţiile legii. Pentru similitudine
de situații, apreciem că prevederea legală expresă, respectiv art. 181 alin. 2 din NCPP își are aplicabilitate și în
cazul primei noi expertize criminalistice (NEX. 1)].
În comisia arătată supra, vor fi desemnaţi experţi cu un grad profesional egal sau superior expertului sau
experţilor care au efectuat expertiza anterioară.
În cazurile în care obiectivele expertizei criminalistice dispuse de organul judiciar cuprind probleme ce
aparţin de unul sau mai multe genuri de expertiză criminalistică, iar expertul criminalist autorizat desemnat să
efectueze lucrarea nu este atestat pentru acele genuri de expertiză criminalistică, şeful de sector va desemna şi un
alt expert criminalist autorizat care deţine atestarea necesară pentru efectuarea respectivei expertize.
INEC va comunica în mod obligatoriu organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele
experților desemnați.
În cazul comisiei de experți, fiecare dintre cei doi membrii ai comisiei de experţi criminalişti oficiali au
dreptul de a-şi exprima propriile concluzii în raportul de expertiză criminalistică comun efectuat.
În cazul în care există opinii contrare, motivate şi demonstrate distinct, în ce priveşte concluziile
exprimate de cei doi membrii ai comisiei de expertiză criminalistică desemnată şi aceştia nu ajung la un acord
asupra concluziilor ce urmează a se formula se constituie comisia de divergenţă.
Comisia de divergenţă este stabilită de directorul INEC şi este compusă din cei doi membrii ai comisiei
de expertiză criminalistică desemnaţi cu efectuarea expertizei şi şeful de sector din cadrul INEC în a cărui
competenţă materială intră genul de expertiză. Dacă unul dintre membrii comisiei de experţi criminalişti oficiali
desemnaţi în comisia de efectuare a expertizei criminalistice este şeful de sector din cadrul INEC, va fi desemnat
unul dintre membrii de drept ai consiliului INEC, cu competenţa ştiinţifică prevăzută în art. 5 din prezentele
norme în genul respectiv de expertiză şi care are gradul profesional egal sau superior şefului de sector INEC.
Opinia expertului criminalist oficial desemnat în comisia de divergenţă va fi exprimată în concluziile
raportului de expertiză criminalistică în mod distinct de opiniile celorlalţi doi experţi cu demonstraţia şi
motivările corespunzătoare.

4. A doua nouă expertiză judiciară criminalistică (NEX. 2)

Cea de – a doua nouă expertiză criminalistică (NEX. 2), este menționată în vreo prevedere legală, dar
situațiile faptice concrete din practica de expertiză judiciară criminalistică demonstrează că, în anumite
împrejurări, aceasta este absolut necesară, utilă, pertinentă și concludentă cauzei judiciare, considerent pentru
care, prin extensia prevederilor legale incidente și potrivit principiului că ceea ce nu este interzis este permis,
aceasta poate fi dispusă de organele judiciare și efectuată, în exclusivitate, la nivelul INEC atunci când:
a)există concluzii diferite sau contrare exprimate în raportul primei expertize efectuată în condiţiile art.
172 din NCPP sau art. 330 din C. pr. civ. şi raportul de primă nouă expertiză efectuată în condiţiile art.
181 din NCPP sau art.338 din C.p.civ., potrivit competenţei materiale.
b) există concluzii diferite sau contrare exprimate în concluziile primei şi/sau primei noi expertize
criminalistice efectuate în sistemul INEC şi cele exprimate în concluziile expertizelor judiciare
criminalistice efectuate în sistemul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. – M.I.R.A. ori altui institut
sau laborator de specialitate – public ori privat -.
Cea de – a doua nouă expertiză criminalistică (NEX. 2) se efectuează de o comisie formată din trei
experţi criminalişti autorizați, propusă printr-un referat motivat de şeful de sector din cadrul INEC şi numită prin
rezoluţie motivată a directorului INEC.

putea duce la formularea unor alte concluzii, se va dispune efectuarea unei noi expertize”. (Aurel Ciopraga,
Criminalistica – Tratat de tactică, Ed. Gama, Iași, p. 418).
15
Pentru detalii, a se vedea Aurel Ciopraga, Criminalistica – Tratat de tactică, Ed. Gama, Iași, p. 419.

232
 În comisia de trei experţi criminalişti autorizați vor fi desemnaţi cel puţin doi experţi cu gradul
profesional egal sau superior expertului sau experţilor care au efectuat expertiza anterioară.

CAPITOLUL VI
LUCRĂRI DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ ÎN CAZURI SPECIALE
A. Procedura efectuării expertizei criminalistice în condiţiile administrării probelor de către avocaţi,
potrivit art.. 366 – 388 din C.p.civ.
În cazul administrării probelor de către avocaţi, în condiţiile prevăzute de art. 366 – 388 din C.p.civ. şi a
fost încuviinţată de către instanţa de judecată proba cu expertiza criminalistică, conform art. 379 din C.p.civ.,
LIEC sau INEC competent va efectua, prin experţi criminalişti oficiali desemnaţi, conform prevederilor
prezentelor norme, expertiza dispusă.
Procedura de efectuare a expertizei criminalistice va respecta regulile prevăzute pentru aceasta, conform
art. 330 - 339 C. pr. cv., păstrându – și caracterul de expertiză judiciară.

B. Procedura efectuării lucrării de expertiză criminalistică la cererea cabinetelor notariale şi ale altor
autorităţi ori instituţii publice sau de interes public
Potrivit art. 3 alin. 2 din Ordinul nr. 441/C/1999 al ministrului justiţiei pentru aprobarea regulamentului
de organizare şi funcţionare a INEC, la cererea birourilor notariale şi a instituţiilor publice şi private se pot
întocmi avize de specialitate, cu aprobarea directorului INEC sau a şefului LIEC.
Autorităţi publice, instituţii publice sau servicii de interes public sunt persoanele juridice de drept public
sau privat, în înţelesul prevederilor art. 176 din Codul penal.
Procedura efectuării lucrării de expertiză criminalistică la cererea cabinetelor notariale şi ale altor
entităţi păstrează regulile generale de efectuare a expertizei criminalistice.
Lucrările de expertiză criminalistică solicitate de autorităţi publice, instituţii publice sau servicii de
interes publicse efectuează numai cu aprobarea expresă a şefului LIEC sau directorului INEC.
Actul prin care se materializează lucrarea de expertiză criminalistică efectuată în condițiile
susmenționate poartă denumirea de „aviz de specialitate‖ şi are același conţinut ca și raportul de expertiză.

Lucrarea de expertiză criminalistică este de natură extrajudiciară şi se realizează o singură dată, fiind
interzisă efectuarea unei noi lucrări cu aceleaşi obiective şi probleme (întrebări), dar posibilă suplimentarea
avizului de specialitate dacă lucrarea nu este completă, precum şi acordarea lămuririlor suplimentare în scris.
Lucrările de expertiză criminalistică efectuate în condiţiile susmenționate se realizează, de regulă, în
cadrul LIEC, excepţia reprezentând-o doar situaţiileîn care:
a) LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu dispune de condiţiile tehnice (aparatură,
echipamente, programe, soft-uri, ş.a.) necesare efectuării expertizei dispuse;
b) în cadrul LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu există ori se află în indisponibilitate sau în
incapacitate temporară de muncă ori în caz de incompatibilitate expertul(ii) criminalist(i) oficial(i) atestat(i) în
genul de expertiză dispus de organul judiciar;
c) în situaţia în care expertiza criminalistică dispusă prezintă dificultate ori complexitate deosebită;
când se efectuează în cadrul INEC.
C. Procedura efectuării expertizei criminalistice în cazul expertizei judiciare interdisciplinare sau
complexe
La efectuarea expertizei judiciare interdisciplinare sau complexe, în cadrul căreia sunt dispuse de către
organul judiciar obiective şi probleme specifice expertizei criminalistice participă şi LIEC sau INEC, prin experţi
criminalişti autorizați desemnaţi de şeful LIEC, şeful de sector din cadrul INEC sau directorul INEC.
Desemnarea expertului criminalist oficial pentru participarea la efectuarea unei expertize judiciare
interdisciplinare sau complexe se face potrivit regulilor menționate anterior, ţinându-se seama în primul rând de
criteriile de competenţă ştiinţifică.
D. Procedura în cazul dispariţiei raportului de expertiză criminalistică şi în situaţia erorilor materiale şi a
omisiunilor vădite
În cazul dispariţiei unui raport de expertiză criminalistică şeful LIEC sau şeful de sector din cadrul
INEC la care se găsea acel raport întocmeşte un proces verbal prin care constată dispariţia şi arată ce măsuri s-au
luat pentru găsirea acestuia.
Expertul criminalist autorizat care a întocmit raportul dispărut va fi desemnat pentru înlocuirea sau
reconstituirea raportului de expertiză criminalistică.
Înlocuirea raportului de expertiză criminalistică are loc atunci când există copii de pe acel raport,
expertul criminalist autorizat desemnat procedând la obţinerea copiilor respectivului raport.
Reconstituirea raportului de expertiză criminalistică are loc când nu se mai regăseşte niciun exemplar
din raportul de expertiză criminalistică.

233
 În vederea reconstituirii se pot folosi orice mijloace de probă, corespondenţă purtată, însemnări, notiţe,
buletine de analiză ori orice alt document din baza de date utilizată la întocmirea raportului de expertiză
criminalistică.
Orice adăugire, corectură ori suprimare făcută în cuprinsul unui raport de expertiză criminalistică este
ţinută în seamă numai dacă aceste modificări sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfârşitul actului, de către
cel(cei) care l-a(u) semnat.
Erorile materiale din cuprinsul raportului de expertiză criminalistică se îndreaptă de însuşi expertul
criminalist autorizat care l-a întocmit, la cererea organului judiciar, a oricărei părţi interesate sau din oficiu.
Despre îndreptările realizate conform alineatului precedent, expertul criminalist autorizat întocmeşte un
proces verbal sau o adresă, făcându-se menţiune şi la sfârşitul raportului de expertiză criminalistică corectat.
Prevederile de mai sus se aplică şi în cazul omisiunilor vădite din raportul de expertiză criminalistică.
E. Plângerile împotriva actelor expertului criminalist autorizat.
Plângerea împotriva expertului criminalist autorizat în legătură cu efectuarea unei expertize
criminalistice sau privind raportul de expertiză criminalistică întocmit se soluţionează de directorul INEC, prin
rezoluţie motivată.
Termenul de soluţionare a plângerii arătate în alineatul precedent este de 30 de zile de la primirea
plângerii.
Modul de soluţionare al plângerii se comunică persoanei fizice sau juridice care a făcut plângerea.

Controlul ierarhic operativ curent în legătură cu respectarea prevederilor legale se realizează permanent
de către şeful LIEC, de şeful de sector din cadrul INEC sau de directorul INEC.
Controlul tematic în legătură cu respectareaprevederilor legale se realizează cel puţin o dată la şase luni
de către şeful LIEC pentru experţii criminalişti din subordine, de către şeful de sector din cadrul INEC pentru
experţii criminalişti aflaţi în subordinea sa şi de către directorul INEC pentru şefii LIEC şi şefii de sector din
cadrul INEC.

F. Cooperare internaţională.
În cazul în care un organ judiciar din spaţiul U.E. solicită efectuarea unei expertize criminalistice,
aceasta se va realiza doar în condiţiile de asistenţă judiciară internaţională, prevăzute de prevederile Legii nr.
302/2004 cu modificările şi completările ulterioare, prin comisie rogatorie.
LIEC şi INEC pot colabora cu instituţii de profil sau de specialitate din spaţiul U.E. la efectuarea
expertizei criminalistice prin realizarea de teste interlaboratoare, consultarea şi obţinerea de relaţii, buletine de
analize ori de încercări, utilizarea de programe şi soft-uri.

PARTEA A II - A16

CAPITOLUL I

EFECTELE SITUAȚIEI FAPTICE ACTUALE PRIVIND INTERCEPTAREA ȘI ÎNREGISTRAREA

COMUNICAȚIILOR

Efectele situației faptice actuale referitoare la exclusivitatea și monopolul deținut de către S.R.I. în ce
privește interceptările și înregistrările comunicațiilor în România constau în următoarele:

a) Probele digitale, în general, și probele multimedia, în special, care profită unui proces penal sunt
obținute, în exclusivitate, sub controlul și coordonarea unui serviciu de informații – S.R.I. -, care, prin
dispozițiile legii17, nu poate efectua activități de cercetare penală, ori probele digitale și, deci, și cele
multimedia se obțin, potrivit legii, în mod legal, numai într – un cadru procesual și procedural penal,
configurat de prevederile legale incidente, orice abatere sau încălcare de la / a aceste /or dispoziții fiind
susceptibile de a constitui infracțiune.
b) Probele în discuție sunt deținute o perioadă de timp, cuprinsă între momentul interceptării și înregistrării
efective, momentul transferării datelor informatice rezultate din operațiunile tehnice de pe echipamentul

16
Extras din cartea autorilor Doru Ioan Cristescu, Victor Cătălin Enescu, Prolegomene privind administrarea și
expertizarea probelor media, Ed. Solness Timișoara, 2013.
17
Art. 13 din Legea nr. 14/1992
Organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura
reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest.

234
 utilizat de serviciul de informații pe un suport de memorie externă și momentul remiterii suportului de
memorie externă, pe care au fost stocate informațiile respective, toate executate de către lucrătorii
aceluiași serviciu de informații, organului judiciar îndrituit legal de a le deține, folosi, exploata, conserva
și arhiva, precum și de a dispune de ele potrivit legii, - mai lungă sau mai scurtă -, de către
compartimentele de resort din cadrul S.R.I. care, pot ipotetic, să le valorifice și exploata extraprocesual
penal.
c) Între momentul imprimării inițiale a convorbirii telefonice interceptate și înregistrate, pe echipamentul
informatic și de comunicații al C.N.I.C., din administrarea S.R.I. și momentul transferării pe un suport
de memorie externă care se remite organului judiciar beneficiar se pot produce, ipotetic, modificări /
alterări / montaje ale conținutului convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor interceptate și
înregistrate
d) Probele digitale pot fi / sunt depozitate o perioadă de timp, care nu poate fi controlată jurisdicțional,
eventual arhivate și, pe cale de consecință, pot fi / sunt utilizate oricând extrajudiciar de către deținător.
e) Nu se cunoaște de către organele judiciare, care sunt beneficiarii de drept a acestor probe digitale,
precum și și de către părțile interesate, aflate într – un proces penal, datorită caracterului clasificat secret
de stat al activităților S.R.I., precum și datorită totalei lipse de transparență în legătură cu aspectele
învederate supra, dacă există proceduri operaționale standard (SOPs) în legătură cu obținerea probelor
digitale (multimedia) și dacă sunt respectate principiile18 și standardele consacrate privind examinarea
științifică a acestor categorii de probe 19 , în cadrul instituției – S.R.I. – care are custodia probelor
originale digitale și este deținătoarea legală a echipamentelor prin care acestea se obțin.
Situația este valabilă și în cazul interceptării ambientale și a înregistrării de imagini efectuate de către
lucrătorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., cu echipamentele pe care le au în dotare.
f) Nu se cunoaște de către organele judiciare beneficiare legale ale probelor digitale obținute în baza
autorizației emise de magistratul competent și pusă în executare de către S.R.I. – unitatea de specialitate
– dacă sunt respectate regulile criminalistice de recoltare, transferare, manipulare, ambalare,
inscripționare a probelor digitale, „lanțul de custodie al probelor (lb. engleză chain of custody), care să
conțină detalii despre: data la care a fost efectuată înregistrarea, data și modul de copiere a acesteia pe

18
Principiile în domeniul probelor digitale elaborate de I.O.C.E. sunt:
- ― În procesul de obținere a probelor digitale, acțiunile întreprinse nu trebuie modificate,
- Atunci când este necesar ca o pwersoană să aibă acces la probele digitale originale, această persoană
trebuie să fie competentă din punct de vedere criminalistic,
- Toate activitățile în legătură cu investigarea, depozitarea, examinarea sau transferal probelor digitale
trebuie să fie în întregime înregistrate în scris, păstrate și să fie disponibile pentru evaluare,
- O persoană este responsabilă pentru toate activitățile în legătură cu probele digitale atât timp cât se află
în posesia acestora
- Orice organizație responsabilă cu investigarea, accesarea, depozitarea sau transferarea probelor digitale
este responsabilă cu respectarea acestor principii ‖ . (a se vedea Scientific Working Group on Digital
Evidence, International Organization on Computer Evidence, în manualul „Digital Evidence Standards
and Principles‖, October, 1999, indicat de Adrian Cristian Moise, Metodologia investigării
criminalistice a infracțiunilor informatice, Ed. Universul juridic, București, 2011, p. 176 – 176.
Informațiile sunt citate de autor și indicate ca fiind disponibile pe site -
ulhttp://www.fbi.gov/hq/lab/fsc/backissu/april2000/swgde.htm#Standars, consultat de autor la
27.05.2010.
19
Standardele elaborate de IACIS sunt următoarele:
1) „ proba originală ar trebui conservată într – o stare cât mai apropiată posibil de starea în care a fost găsită,
2) trebuie făcută o copie exactă cu originalul care să fie folosită la examinare astfel încât să nu se distrugă
integritatea originalului,
3) copiile de date pentru examinare trebuie făcute pe suporturi de date, care nu au date memorate în ele;
suporturile de date trebuie să fie complet curate și verificate contra virușilor și defecțiunilor,
4) toate probele trebuie să fie marcate, etichetate și înregistrate, și de asemenea, trebuie să fie ținut un lanț al
custodiei, iar fiecare pas al examinării criminalistice trebuie înregistrat în detaliu.‖ (a se vedea Debra
Littlejohn Shider, Ed Tittel, Scene of the cybercrime, Computer Forensic Handbook, Ed. Syngress
Publishing Inc., 2002, Rockland, Massachusetts, p. 552, indicat de Adrian Cristian Moise, Metodologia
investigării criminalistice a infracțiunilor informatice, Ed. Universul juridic, București, 2011, p.176.

235
 alte suporturi digitale, echipamentul tehnic și setările acestuia din momentul înregistrării probelor de
expertizat„20.
Situația este valabilă și în cazul interceptării ambientale și a înregistrării de imagini efectuate de către
lucrătorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., cu echipamentele pe care le au în dotare.
g) La dispoziția expertului judiciar nu este pusă niciodată – atunci când interceptarea și înregistrarea
convorbirilor telefonice este realizată de unitatea specializată din S.R.I. – proba digitală originală21, adică
cea autentică.
h) Imposibilitatea expertului judiciar – tehnic sau criminalist autorizat – de a rezolva toate obiectivele din
expertiza dispusă, întrucât nu i se pun la dispoziție, nu i se acceptă accesul și nu poate examina
echipamentele cu care au fost realizate operațiunile de interceptare și înregistrare a convorbirilor
telefonice și a celorlalte comunicații.

Astfel, într – un dosar penal22, urmare a solicitării de efectuare a unei expertize tehnice și criminalistice
a înregistrărilor unor convorbiri telefonice, care au fost interceptate în baza unui mandat de siguran ță
națională emis de I.C.C.J., formulate de către unul dintre inculpa ții din cauză, cerere ce a fost admisă de
instanță, precum și a cererii exprese, făcute de expertul criminalist autorizat, din cadrul Laboratorului
Interjudețean de Expertize Criminalistice București, unde a fost dispusă efectuarea expertizei, de a examina
echipamentele de comunicații și informatice23 de mare capacitate, ce fac parte din sistemul integrat digital, cu
caracter secret, utilizat de S.R.I, prin adresa nr. 786/C2 /13.10.2011 a prim adjunctului Procurorului General,
depusă la dosarul cauzei, la termenul din 14.10.2011, s – a comunicat:
„Interceptarea și înregistrarea comunicațiilor se realizează în sistem digital, configurat într-o structură unitară.
Astfel proiectat ca un ansamblu de platforme tehnice integrate distribuite la nivel na țional, sistemul este compus
din echipamente de comunicații și informatice de mare capacitate, apte să realizeze interceptarea simultană a
comunicațiilor tuturor persoanelor în legătură cu care au fost dispuse, de către instan țele de judecată, măsurile
prevăzute de lege.
În concepția producerii și dezvoltării sistemelor de interceptare în mod centralizat a comunica țiilor, așa cum
este și cel administrat de S.R.I., echipamentele sunt implicate în interceptarea tuturor țintelor active, fiind
imposibilă alocarea, pentru fiecare persoană și telefon interceptat, a unui set propriu de capacități tehnice
integrate care să poată fi detașate, fără a afecta fundamental funcționarea întregului sistem.
Echipamentele tehnice solicitate de către I.N.E.C. sunt clasificate prin efectul Legii (art. 17 lit. g) din Legea nr.
182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, ca fiind secrete de stat, declasificarea acestora putând fi
realizată doar printr-un act normativ de aceeași forță juridică.”, și că : ”punerea la dispoziția reprezentantului
Institutului Național de Expertize Criminalistice a echipamentelor tehnice cu care s-au realizat interceptările,
însoțite de manualele de utilizare și accesoriile necesare pentru punerea în funcțiune nu se poate realiza.„
La toate aspectele expuse supra se mai adaugă și imposibilitatea declarată și asumată de experții
criminaliști autorizați din cadrul INEC de a efectua expertiza înregistrărilor audio video din cauza lipsei de
metodologii sau standarde în materie
În mai multe împrejurări, expertul criminalist autorizat din cadrul INEC, introdus în cauze penale la
diferite instanțe, a formulat expressis verbis că nu există metodologii sau standarde conform cărora să se poată
stabili cu certitudine dacă o înregistrare audio video obținută prin interceptarea comunicațiilor este autentică24.

CAPITOLUL II

20
Adrian Petre, Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, mijloace de probă în procesul penal.
Expertiza judiciară, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 196.
21
Adică suportul fizic și / sau date care sunt asociate acestui suport fizic la data prelevării lor sau suportul fizic și
acele date care au fost create pe acesta la momentul obținerii lui.
22
Tribunalul București, Secția a II – a Penală, dosar nr. 49702/3/2010.
23
Așa cum a solicitat expertul criminalist, prin adresa nr. 97 din 10.06.2011 a Laboratorului Interjudețean de
Expertize Criminalistice București, depusă la dosarul cauzei la termenul din 23.06.2011. (Tribunalul București,
Secția a II – a Penală, dosar nr. 49702/3/2010)
24
A se vedea Raport de Expertiză Criminalistică nr. 46 /21 martie 2011 al INEC (dosar nr. 10753/1/2008 al ICCJ
– Secția Penală), p. 3; Situația a fost remarcată și de publicația Lumea Justiției, în articolul ―Aleluia cu proba
inregistrarilor! INEC a recunoscut in dosarul ex-procurorului DNA, Ion Ciofu, ca in Romania nuse poate stabili
cu certitudine daca o inregistrare este autentică!‖, din data de 1 mai 2011 13:48, autor Voichita RASCANU
(referire la dosarul nr. 745.1/1/2007 al ICCJ – Secția Penală)

236
CONSTATAREA TEHNICO – ȘTIINȚIFICĂ ȘI EXPERTIZA JUDICIARĂ PRIVIND PROBELE
MULTIMEDIA25
Secțiunea 1
Necesitatea, relevanța mijlocului tehnic (procedeului probator) al constatării tehnico – științifice și /sau al
expertizei judiciare.
Necesitatea dispunerii procedeelor probatorii tehnice în discuţie este determinată de utilizarea din ce în
ce mai frecventă a interceptării și înregistrării comunicaţiilor ca procedeu probator, uneori decisiv, cu prilejul
investigării infracţiunilor, iar pe de altă parte de valorificarea înregistrărilor audio puse la dispoziţia organelor
judiciare de către părţile dintr-un proces penal ori obţinute de organele de urmărire penală, altele decât cele
rezultate ca urmare a activităţii proprii, cum ar fi: înregistrările unor teleconferinţe, a discuţiilor purtate cu
prilejul unor adunări, conferinţe, simpozioane, şedinţe, interviuri ş.a.m.d. sau, pur şi simplu, realizate
întâmplător.
În aceeaşi măsură dispunerea acestor procedee probatorii poate să survină atunci când persoanele
implicate contestă fie autenticitatea înregistrării, fie vocea ori vorbirea ce i se atribuie, în timpul derulării
investigaţiei, cu ocazia prezentării mijlocului de probă, mai precis a transcrierii convorbirii sau a întregului
material de urmărire penală, invocând ştergeri, adăugiri, lipsa unor cuvinte, propoziţii ori fraze întregi sau chiar a
convorbirii în integralitatea ei.
Cererea de probaţiune constând în dispunerea şi efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice ori
expertize în astfel de împrejurări constituie un drept de apărare, ceea ce o face admisibilă şi, pe care de
consecinţă, organul judiciar va dispune constatarea sau expertiza respectivă.

Secțiunea a 2 – a
Relevanța mijlocului tehnic (procedeului probator) al constatării tehnico – științifice și /sau al expertizei
judiciare în procesul penal
Relevanța mijlocului tehnic (procedeului probator) al constatării tehnico – științifice și /sau al
expertizei judiciare, forța probantă și potențialul său contributiv la aflarea adevărului rezidă în pertinența,
utilitatea și concludența26 acestuia pentru satisfacerea exigențelor procesului penal consfințite prin regulile de

25
„ Înregistrarea, transmiterea sau stocarea sunetului se poate realiza în două modalități în mod analogic
(dispozitivele clasice precum magnetofonul, casetofonul, pick – up – ul sunt mijloace de înregistrare analogice)
și în mod digital (computerul, CD – player – ul, MD – ul ș.a. sunt dispozitive de înregistrare digitală a
sunetului). Diferența constă în faptul că că înregistrările digitale stochează sunetul sub forma unor șiruri lungi de
cifre (0 și 1 șiruri de biți) care apoi sunt interpretate de cititorul dispozitivului de redare și redate ulterior sub
forma de sunet.‖ (Manual Sound Forge – Centru CATA, www. Cata.centre.ubbcluj.ro/index…/73 –manual –
sound-forge), accesat la 10.10.2013.
Probe multimedia =„Prin care se înțeleg, în general, înregistrări audio, fotografii, înregistrări video, precum
și alte probe digitale, ce conțin informații de interes și de expertizat‖ (a se vedea în acest sens, Adrian Petre,
Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, mijloace de probă în procesul penal. Expertiza judiciară,
Ed. C.H. Beck, București, 2010, p.183 și urm.; Adrian Cristian Moise, Metodologia investigării criminalistice a
infracțiunilor informatice, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 172 – 180).
Probă digitală = informațiile înregistrate sau transmise în formă binară; probă digitală originală = suportul
fizic și / sau date care sunt asociate acestui suport fizic la data prelevării lor; duplicatul unei probe digitale = o
reproducere digital cu acuratețe a tuturor datelor de pe un suport fizic (hard, drive, CD, flash memory ș.a.); se
utilizează și termenul de clonă sau bit – stream. Menține conținutul și atributele.;copia = reprezintă o
reproducere cu acuratețe a informațiilor din date independent de suportul fizic. Menține conținutul, dar
atributele pot fi schimbate [conform, A. Marshall, Digital Forensic – Digital Evidence in Criminal
investigation, Wiley-Blackwell, 2008, citat de Adrian Petre, Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio –
video, mijloace de probă în procesul penal. Expertiza judiciară, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p.184 și Ghidul
agențiilor guvernamentale, editate de U.S. Departament of Justice – Office of Justice Programs – National
Institute of Justice (www.ojp.usdoj.gov/nij), citat de Mihai Viorel Tudoran, în Teoria și practica interceptărilor
și înregistrărilor audio sau video judiciare, Ed. Universul Juridic, Biblioteca profesioniștilor, București, 2012,
p.378].
26
Proba este verosimilă dacă are ca scop dovedirea unor fapte credibile.O probă este pertinentă dacă are
legătură cu obiectul investigaţiei întreprinse. Proba este concludentă dacă are caracter esenţial, relevant pentru
soluţionarea cauzei, adică influenţează asupra soluţionării acesteia. Orice probă concludentă este şi pertinentă,
dar nu orice probă pertinentă este şi concludentă. (N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea
generală, vol. I, Ed. Paideia, București, 2001, p.347).

237
bază ale procesului și anume realizarea scopului procesului penal, aflarea adevărului, exercitarea rolului activ al
organelor judiciare și garantarea dreptului la apărare.
Integralitatea, acuratețea și autenticitatea probelor multimedia nu este suficient de clamat sau de
prezumat, în multe situații ele trebuie demonstrate științific, ceea ce devine posibil doar prin mijloace și metode
științifice, ce se situează dincolo de orice fel de dubiu, prin efectuarea unor lucrări științifice cum sunt
constatările tehnico științifice și expertizele judiciare, realizate potrivit principiilor științifice și deontologiei
specialistului ori expertului, conform standardelor științifice consacrate și a ghidurilor de bune practici în
materie, cu imparțialitate, independență profesională și obiectivitate.

Secțiunea a 3 – a
Delimitarea între constatarea tehnico – științifică și expertiza judiciară în domeniul probelor multimedia.
Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele judiciare sunt mijloace de probă tehnice27, prin care se
constată elementele de fapt ce pot servi ca probă, în legătură cu care cunoştinţele organelor judiciare sunt
insuficiente, pentru a le percepe şi înţelege semnificaţia, impunându-se contribuţia unor specialişti din diverse
domenii de activitate28.
În cazul anumitor elemente, situaţii, împrejurări sau stări de fapt, cunoştinţele juridice nu sunt
îndestulătoare29 pentru a le desluşi întregul potenţial probator, util, pertinent şi concludent cauzei investigate,
considerent pentru care, în vederea exploatării tuturor împrejurărilor cauzei şi valorificării lor în procesul penal,
organelor judiciare le este oferită posibilitatea legală de a recurge la cunoştinţele unor specialişti din domeniul
care interesează.
Constatarea tehnico-ştiinţifică reprezintă activitatea prin care se folosesc, fie extrajudiciar 30, fie în faza
de urmărire penală, cunoştinţele unor specialişti sau tehnicieni, întrucât subzistă pericolul de dispariţie a unor
mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt, sau se impune lămurirea urgentă a unor fapte ori
împrejurări ale cauzei31, iar pentru însuşirea32 acestor fapte sau împrejurări sunt absolut necesare cunoştinţe de
specialitate.
După cum se observă, prevederile procedural penale fac referire la dispunerea acestui procedeu probator
numai în faza de urmărire penală, spre deosebire de expertiza judiciară care se poate dispune atât în faza de
urmărire penală , cât și cea de judecată, iar în procesul civil nu se face nici un fel de referire la constatarea
tehnico științifică.
Expertizele judiciare reprezintă activitatea constând în cercetarea ştiinţifică a unor fapte sau împrejurări
de fapt, necesară stabilirii adevărului într-un proces judiciar, care se realizează de către un expert sau specialist
numit de către organul judiciar.
În cazul ambelor mijloace de probă, scopul activităţii rezidă în interpretarea, valorificarea şi cercetarea
ştiinţifică a urmelor, mijloacelor materiale de probă şi împrejurărilor de fapt, destinat identificării persoanelor,
obiectelor, substanţelor şi fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta, stabilirii anumitor proprietăţi ale
acestora precum şi eventualelor modificări de formă, conţinut sau structură. 33
Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele judiciare se alătură celorlalte procedee investigative 34 şi
probatorii 35 utilizate cu prilejul investigării infracţiunilor, iar rapoartele în care sunt consemnate datele,

27
V. Bercheşan, Cercetarea penală (Criminalistică – teorie şi practică), Ed. şi Tipografia ―Icar‖, Bucureşti,
2000, p.215.
28
Art. 172 alin. 7 din NCPP: „ În domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare
anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, instanța ori organul de urmărire penală poate
solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora.‖
29
A. Ciopraga, Criminalistica – tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, 1996, p.386.
30
Situație care nu face obiectul prezentei lucrări.
31
Art. 172 alin. 9 din NCPP: „ Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a
unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de
urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări.‖
32
Gh. Mateuţ, Procedură penală, partea generală, vol.II, Ed. Fundaţiei ―Chemarea‖, Iaşi, 1997, p.206.
33
E. Stancu, Criminalistica, vol. I, Ed. Actami, Bucureşti, 1977, p.54.
34
În activitatea extrajudiciară, cum ar fi de exemplu activitatea de culegere de informații pentru realizarea
securității naționale, desfășurată de serviciile de informații sau în fazele unui prelitigiu procesual civil se pot
utiliza procedee investigative, între care și efectuarea unor constatări tehnico științifice ori expertize
extrajudiciare [așa ar fi de pildă, activitatea de consultare de specialiști ori experți, prevăzută de art.9 din Legea
nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații („În vederea stabilirii
existenţei amenintarilor la adresa siguranţei naţionale, cadre anume desemnate din Serviciul Roman de

238
informaţiile şi concluziile specialiştilor, tehnicienilor ori experţilor constituie mijlocul de probă administrat în
cauza investigată.
În cazul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale, aceste procedee probatorii sunt
anticipate, de operaţiuni desfăşurate în cadrul ―activităţilor specifice‖ derulate de organele răspunzătoare cu
aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, care constau în consultarea de specialişti ori experţi sau
obţinerea de relaţii de la instituţii ori organe de specialitate, efectuarea unor constatări tehnico – științifice și
chiar expertize tehnice extrajudiciare 36 , în legătură cu probleme de natură tehnică ori ştiinţifică ce exced
cunoştinţelor lucrătorilor de informaţii şi care reprezintă unele din metodele folosite cu prilejul culegerii de
informaţii derulate în legătură cu ameninţările la adresa securităţii naţionale 37.
Nu este absolut necesar ca specialiştii, tehnicienii ori experţii consultaţi în cadrul ―activităţilor
specifice‖ să fie dintre cei care aparţin numai anumitor organe sau instituţii ori să fie dintre experţii oficiali,
autorizaţi sau cei cuprinşi pe listele Ministerului Justiţiei, important este ca aceştia să ofere elementele de natură
ştiinţifică utile respectivei faze a investigaţiei.
În faza anterioară dispunerii începerii urmăririi penale – in rem sau in personam , expertizele judiciare
nu pot fi dispuse în cauză și, pe cale de consecință, nu pot fi efectuate, iar lucrările cu caracter științific care se
execută au un caracter extrajudiciar, așa cum ar fi, de pildă, o expertiză tehnică realizată anteprocesual penal, în
cadrul S.R.I.38.
Expertiza judiciară poate să fie sau nu anticipată de o constatare tehnico-ştiinţifică în domeniul
respectiv.
Atunci când nu există pericolul de dispariţie a unor mijloace de probă (primejdia distrugerii intenţionate
sau neintenţionate, posibilitatea înlăturării sale din câmpul infracţiunii ori a suferirii unor modificări care să le
altereze însuşirile avute în momentele din proximitatea celuia în care s-a comis fapta 39 ) sau pericolul de
schimbare a unor situaţii de fapt (schimbări ale câmpului infracţiunii în raport cu felul în care acesta se prezenta
în momentul comiterii faptei40), deci nu fiinţează caracterul urgent, se poate ca, în administrarea probatoriului, să
nu se utilizeze procedeul probator al constatării tehnico-ştiinţifice, ci să se dispună, consecutiv dispunerii
începerii urmăririi penale – in rem sau in personam - , la un moment mai apropiat sau îndepărtat de cel al
comiterii faptei, expertiza judiciară necesară.

Informaţii pot efectua, cu respectarea legii, verificări prin: solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau
relaţii oficiale de la instituţii publice; consultarea de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau note de
relaţii, fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice”) ori consultarea
unei P.F.A. (persoană fizică autorizată) pentru efectuarea unei lucrări de cadastru, geodezie ș.a.] .
35
Conform prevederilor art. 97 alin. 3 din NCPP procedeul probatoriu este modalitatea legală de obținere a
mijlocului de probă.
36
Conform prevederilor art. 9 alin. ultim din Legea nr. 14/1992, cu modificările și completările ulterioare,
Serviciul Român de Informații efectuează prin laboratoare de specialitate și specialiști proprii constatări dispuse
sau solicitate în condițiile legii.
37
Art.. 30 din Legea nr. 255/2013
Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică
după cum urmează:
1. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - În vederea stabilirii existenţei ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, prevăzute la art. 3 din
Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, cu modificările ulterioare, serviciile de informaţii pot
efectua, cu respectarea legii, verificări prin:
b) consultarea de specialişti ori experţi;
Serviciul Român de Informaţii efectuează prin laboratoare de specialitate şi specialişti proprii constatări
dispuse sau solicitate în condiţiile legii."
38
Art. 1 din H.G.R. nr. 1411/2004, modificată prin HGR nr. 1451/2007:
(1) Se aprobă înfiinţarea, pe lângă Serviciul Român de Informaţii, denumit în continuare Serviciul, a
următoarelor activităţi, finanţate integral din venituri proprii, denumite în continuare activităţi:
a) cercetarea, proiectarea şi realizarea de sisteme şi echipamente pentru înregistrarea, stocarea, transmisia şi
protecţia informaţiilor, efectuarea de expertize tehnice, consultanţă şi pregătire a specialiştilor, pentru apărare,
ordine publică şi securitate naţională, evaluarea şi certificarea sistemelor criptografice şi a aparatelor de criptare a
comunicaţiilor, precum şi activităţile de cercetare, proiectare în cadrul unor granturi interne şi externe privind
proiecte tehnice din domeniul securităţii naţionale;
39
A. Ciopraga, op.cit., p.388.
40
Idem.

239
 În alte situaţii, constatarea tehnico-ştiinţifică dispusă şi efectuată într-o cauză investigată, poate să ofere
elemente de înaltă ţinută ştiinţifică, suficiente pentru desluşirea împrejurărilor, stărilor, situaţiilor de natură strict
tehnică sau ştiinţifică, utile, concludente şi pertinente cauzei, ceea ce nu mai face necesară dispunerea unei
expertize în cauză, ştiut fiind că, în procesul penal român, mijloacele de probă nu au o valoare probantă prioritară
sau preferenţială, unele faţă de celelalte, şi că probele nu au o valoare dinainte stabilită, fiind consacrat principiul
liberei aprecieri a probelor41.

Secțiunea a 4 – a
Delimitarea între expertiza judiciară tehnică și cea criminalistică în domeniul probelor multimedia
Ceea ce deosebeşte cele două categorii de expertize – tehnică şi criminalistică – rezidă în scopul lor
esenţial: în timp ce constatarea ori expertiza criminalistică operează din perspectiva identificării criminalistice 42
şi cu metodologia specifică 43 , constatările ori expertizele tehnice vizează perspectiva eminamente tehnică a
problemelor primite spre cercetare cu metodologia specifică domeniului din care face parte, neintrând în
obiectivele sale și neocupându – se de problema de identificare criminalistică a obiectelor de identificat și a
obiectului identificator 44 și nefiind subordonate principiilor identificării criminalistice, care călăuzesc
constatarea tehnico științifică și expertiza criminalistică45.
În atare context, apar şi deosebiri în ce privesc obiectivele pe care organul judiciar le adresează
specialiştilor desemnaţi.

Astfel, întrebările axate pe caracteristicile tehnice constructive, funcţionale, tehnologice ori de

exploatare, stabilirea stării tehnice la un anumit moment dat ale unui aparat, echipament informatic și de
comunicații , ale unui suport fizic – analogic sau digital - sunt de atributul unei expertize tehnice şi exced
categoriei de expertiză criminalistică.

Obiectivele vizând existența unor diferite categorii de urme, descoperirea acestor urme, identificarea
creatorului urmelor respective sunt de atributul expertizei criminalistice și exced celei tehnice.

Este recomandabil ca, în activitatea practică de dispunere a expertizelor judiciare, atunci când organul
judiciar are dubii în legătură cu categoria de expertiză pe care să o ordone, să se consulte fie cu laboratoarele de
criminalistică din sistemul I.N.E.C. ori al I.G.P., fie cu un expert de specialitate tehnică, din domeniul de interes,
care se află înscris pe listele oficiale ale Ministerului Justiţiei sau cu birourile judeţene ori centrale de expertize
judiciare din cadrul Ministerului Justiţiei.
În acest fel se elimină introducerea unei categorii de expertiză a cărei obiect nu a fost corect
individualizat, posibilitatea ca un expert a cărui specializare nu este în domeniul obiectivelor ordonate de organul
judiciar fie să-şi depăşească competenţele specializării sale, prin formularea unor răspunsuri ce nu pot fi validate
ştiinţific şi nici valorificate în condiţiile respectării competenţelor sale materiale ori chiar contestate de părţile
interesate, fie să restituie ordonanţa sau rezoluţia organului care a emis-o, aspecte care impietează asupra
celerităţii investigaţiei.

41
A se vedea Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală, partea generală, vol. II, Ed. C.H. Beck, București, 2012,
p.60 – 66.
42
L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p.47. Identificarea
criminalistică a fost definită ca stabilirea prin mijloace tehnico științifice a identității unei ființe sau a unui
obiect care are legătură cu fapta incriminată. Ea este subordonată scopurilor precise ale cercetării
judiciare.
În Tratatul practic de criminalistică, vol. II, p. 10, Ed. Ministerului de Interne, Inspectoratul General de Miliție,
Institutul de Criminalistică, 1976, autorul N. Dan arăta că: „ identificarea în criminalistică semnifică stabilirea
obiectului care are legătură cauzală cu fapta cercetată, în scopul obținerii de probe judiciare” .
43
L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, op. cit. p. 108-152.
44
A se vedea L. Ionescu, D. Sandu, op.cit., p.64 și N. Dan Tratatul practic de criminalistică, vol. II, Ed.
Ministerului de Interne, Inspectoratul General de Miliție, Institutul de Criminalistică, 1976, p.11.
45
Adică : ― 1) delimitarea categorică între obiectele căutate (de identificat) și obiectele verificate
(identificatoare), 2) delimitarea precisă care trebuie făcută între obiectele de identificat și obiectele
(identificatoare), 3) stricta delimitare între obiectele asemănătoare și obiectele identice și 4) diferențierea
obiectelor în relative constant și relative schimbătoare în timp “ , conform N. Dan, Tratatul practic de
criminalistică, vol. II, p. 10, Ed. Ministerului de Interne, Inspectoratul General de Miliție, Institutul de
Criminalistică, 1976, p.12.

240
 Expertiză criminalistică multimedia se deosebește de expertiza tehnică IT, elementele care le deosebesc
referindu-se doar în ceea ce privește obiectivul referitor la identificarea după voce și vorbire a unuia dintre
conlocutorii ori a tuturor conlocutorilor a căror convorbiri au fost interceptate și înregistrate.

Acesta reprezintă un obiectiv de competența exclusivă a expertizei criminalistice (fiind vorba de

procesul de identificare criminalistică), celelalte obiective, inclusiv stabilirea autenticității înregistrărilor audio,
putând fi rezolvate și pe calea unei expertize tehnice IT ori chiar de către expertiza criminalistică, dar, apreciem
noi, cu necesara examinare a echipamentelor folosite la interceptarea și înregistrarea audio în litigiu.

În atare context, apar şi deosebiri în ce privesc obiectivele pe care organul judiciar le adresează
specialiştilor desemnaţi.

Secțiunea a 5 – a
Obiective posibile pentru constatarea tehnico – științifică privind probele multimedia
1. Constatare tehnico – științifică privind erori existente în activitatea de redare a conținutului convorbirilor
telefonice interceptate și înregistrate, efectuată de către specialiștii de la nivelul Inspectoratului General al
Poliției Române – Institutul de Criminalistică – Serviciul de Expertize Criminalistice – Laboratorul IT46 a cărei
obiectiv, în mod cu totul și cu totul orientativ, poate fi: „dacă există corespondență între semnalele sonore
existente pe materialul în litigiu și semnele literale și cifrice consemnate în procesul verbal întocmit de către
procuror sau lucrătorul de poliție judiciară delegat, referitoare la convorbirile telefonice dintre suspecții
(inculpații) X.Y.Z., din data de …… .și, în caz afirmativ, să se indice punctual care sunt diferen țele‖

2. Constatare tehnico – științifică privind durata de timp scursă între momentul când a avut loc efectiv
convorbirea telefonică interceptată și înregistrată și momentul când aceasta apare ca fiind stocată pe suportul de
memorie externă, a cărei obiectiv, în mod cu totul și cu totul orientativ, poate fi:
“ a) Care este data și ora când au fost create înregistrările stocate pe suportul de memorie externă, deci a
creerii fișierului audio,
b) Care este data și ora gravării suportului optic,
c) Precizați punctual neconcordanțele constatate ―

3. Constatare tehnico – științifică pentru stabilirea existenței sau nonexistenței unor neconcordanțe (sau
stabilirea corespondenței) dintre datele generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de
comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât
conţinutul comunicaţiilor, reţinute de către aceştia în temeiul legii speciale privind reţinerea datelor generate sau
prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii
electronice destinate publicului (Legea nr. 298/2008), obținute de către organul judiciar la cerere sau de către
părți și datele existente pe suportul de memorie externă și consemnate în procesul verbal de redare, a cărei
obiectiv, în mod cu totul și cu totul orientativ, poate fi:
“ a) dacă există corespondență între datele generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de
comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât
conţinutul comunicaţiilor și datele existente pe suportul de memorie externă și consemnate în procesul verbal de
redare,
b)enumerați punctual neconcordanțele constatate și detaliați în ce constau“

Temeiul juridic al dispunerii și efectuării constatărilor tehnico - științifice îl reprezintă prevederile art.
172 alin. 7, 1811 din NCPP, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, art.
9 alin. ultim din Legea nr. 14/1992, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002, cu
modificările și completările ulterioare.

Secțiunea a 6 – a
Obiective posibile pentru expertiza judiciară – tehnică și criminalistică – privind probele multimedia

46
A se vedea site-ul www.igpr.ro/criminalistic/index.htm, accesat la 10.10.2013.

241
& 1.Prin expertiza judiciară multimedia se vizează stabilirea autenticității înregistrărilor47 și identificarea vocii
și vorbirii interceptate și înregistrate, prin examinarea comparativă cu vocea și vorbirea unui subiect suspect
sau bănuit temeinic prezentat expertului48.
& 2. Examinarea în cadrul unei activități expertale a înregistrărilor audio și video în vederea verificării
autenticității presupune:
- Căutarea eventualelor elemente de copiere sau alterarea înregistrării prin analiza integrității fizice a
înregistrării
- Analiza formei de undă și spectrogramelor semnalelor înregistrate
- Analiza caracteristicilor tehnice ale echipamentelor utilizate la înregistrare,
și se realizează prin examinarea auditivă și acustică a înregistrării pentru a releva existența sau nonexistența
unor elemente de alterare (întreruperi sau discontinuități ale sunetului)49.
& 3. În practica expertală din sistemul I.N.E.C. obiectivele expertizelor judiciare criminalistice multimedia
dispuse de organele judiciare au fost exprimate prin diferite formulări:

3.1. Varianta A.

1. Să se stabilească autenticitatea înregistrărilor audio în litigiu, respectiv răspunsul la următoarele

probleme:

- a) data și ora când au fost create înregistrările stocate pe suportul de memorie externă pus la dispoziția
expertului [data (zz. ll. aa.) și ora creării fișierului potrivit analizei datelor interne ale suportului de
memorie externă],
- b) data și ora inscripționării suportului de memorie externă pus la dispoziția expertului [ data (zz. ll.
aa.) și ora gravării suportului optic conform analizei datelor interne],
- c) data și ora la care a avut loc ultima convorbire telefonică sau a fost transmis ultimul mesaj sms,
care au fost interceptate, înregistrate și stocate pe suportul de memorie externă pus la dispoziția
expertului,
- d) existența unor alterări, distorsionări, modificări, înserări, intercalări de cuvinte, fraze sau alte
elemente de contrafacere, adăugiri, ștergeri și durata aproximativă a pasajelor șterse, stocate pe
suportul de memorie externă pus la dispoziția expertului
- e) dacă înregistrarea tuturor convorbirilor telefonice stocate pe suportul de memorie externă pus la
dispoziția expertului, în format comprimat MP3, WMA ș.a. este la prima generație de compresie
digitală audio,
- f) dacă înregistrările convorbirilor telefonice stocate pe suportul de memorie externă pus la dispoziția
expertului, au fost efectuate simultan cu evenimentele acustice pe care le con țin.

2. Să se procedeze la îmbunătățirea calității audiției înregistrării audio în cazul convorbirilor telefonice

din data de…, de la orele…….
3. Lanțul de custodie al probei digitale în discuție – original și copie.
4. Să se stabilească dacă, în cazul convorbirilor telefonice, interceptate și înregistrate, din data…., de la
orele…., una dintre voci aparține suspectului (inculpatului)…..

3.2. Varianta B50

47
Acest obiectiv poate fi rezolvat atât pe calea unei expertize criminalistice multimedia (art. 172 alin. 4 din
NCPP, adică de către experții oficiali din cadrul sistemului INEC), cât și pe calea unei expertize tehnice
judiciare IT( art. 172 alin. 4 din NCPP, adică experți independenți autorizați din țară sau din străinătate).
48
Acest obiectiv poate fi rezolvat în exclusivitate pe calea unei expertize criminalistice multimedia, întrucât
procesul de identificare, ce constituie problematica expertizei în discuție, ține de esența expertizei criminalistice
și reprezintă elementul prin care această categorie de expertiză se deosebește de expertiza tehnică judiciară IT,
care nu are și nu poate avea ca metodă de lucru identificarea criminalistică. Pentru a se putea răspunde la acest
obiectiv este absolut necesar să preexiste răspunsul la obiectivul privind autenticitatea înregistrării audio.
49
A se vedea dosarul nr. 6495/115/2006 al Curții de Apel Brașov Raportul de Expertiză Criminalistică nr.
6/17.01.2012 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Brașov (nepublicat).
50
A se vedea Raport de expertiză criminalistică nr. 194/18.11.2011 al Laboratorului Interjudețean de Expertize
Criminalistice Iași, în dosarul nr. 236/45/2007 al Curții de Apel Iași.

242
1.Să se stabilească dacă suporturile optice pe care sunt imprimate înregistrările sunt originale și dacă
înregistrările sunt autentice [data și ora când a fost creat CD-ul – mijloc de probă și ce reprezintă: proba
digitală originală, duplicatul probei digitale (sau clona ori bit-strem) sau copia51 ],
2.Să se stabilească dacă înregistrările au fost supuse unor manopere de alterare, adăugare, ștergere sau editare.

3.3. Varianta C52

1. Să se stabilească dacă suporturile optice pe care sunt imprimate înregistrările sunt originale și dacă
înregistrările sunt autentice
2. Să se stabilească dacă înregistrările au fost supuse unor manopere de alterare, adăugare, ștergere sau
editare

3.4.Varianta D53.
― 1.- Efectuarea nemijlocită a înregistrărilor de către organul abilitat în intervalul orar/calendaristic permis de
autorizație,
3. Depistarea eventualelor intervenții asupra înregistrării,
4. Deosebirea intervenției frauduloase de una accidentală (tehnică sau mecanică),
5. Definirea intervenției ca fiind făcută prin eliminare sau adăugare
6. Metoda tehnică a intervenției frauduloase,
7. Cuantificarea în secunde a porțiunii asupra căreia s – a intervenit
8. Cuantificarea în număr de frame – uri (cadre) a porțiunii asupra căreia s – a intervenit,
9. Localizarea conform minutarului înregistrării a porțiunii afectate,
10. Definirea porțiunii afectate fie ca fiind una care distorsionează înregistrarea doar tehnic sau
distorsionează percepția asupra comportamentului persoanei înregistrate”.

3.5. Varianta E, corespunzătoare pentru „înregistrările digitale în format proprietar54

11. Verificarea CRC (Control Redundant Ciclic)55
12. Verificarea HASH – codurilor”

3.6. Varianta F56, ―pentru expertul tehnic judiciar în cazul înregistrărilor digitale:

51
Internațional Organization on Computer Evidence, „Video and Audio Systems Principles, Practices and
Procedures‖, Conferința IOCE 2000, Rosny sous Bois – Franța, 13-15 decembrie 2000; A.Marshall, Digital
Forensic – Digital Evidence in Criminal investigation, Wiley-Blackwell, 2008.
Pentru detalii privind probele digitale, a se vedea și Adrian Cristian Moise, Metodologia investigării
criminalistice a infracțiunilor informatice, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 172 – 180.
52
Raport de expertiză criminalistică nr. 194/18.11.2011 al Laboratorului Interjudețean de Expertize
Criminalistice Iași, în dosarul nr. 236/45/2007 al Curții de Apel Iași.
53
M.V. Tudoran, Teoria și practica interceptărilor și înregistrărilor audio sau video judiciare, Ed. Universul
Juridic, Biblioteca profesioniștilor, București, 2012, p. 381, anexa 8, prezentare a procurorului șef Serviciu
Tehnic – D.N.A. cu ocazia Seminarului privind interceptările audio – video, organizat în perioada 28 – 30
noiembrie 2011, in comuna Pitaru, jud. Dâmbovița, Hotel Insieme Grand Resort.
54
Idem.
55
„ Metodă de protecție internă a echipamentelor tehnice digitale care au softuri proprietar. Este creat automat
prin algoritmul CRC – 16 direct în memoria aparatului, în același timp cu crearea fișierului propriu zis care
conține înregistrarea respectivă și este specific doar înregistrărilor digitale (CRC – ul este o metodă matematică
folosită pentru a verifica integritatea datelor.Codurile ciclice sunt coduri bloc, tehnica CRC fiind folosită pentru a
asigura integritatea datelor la transferurile dintr- un mediu de stocare pe altul). Această protecție privind
integritatea înregistrării/ fișierului poate fi verificată ulterior indiferent pe ce mediu de stocare se află prin
accesarea unei comenzi de verificare aflată pa softul proprietar (Verify CRC).Dacă în timpul transferului din
memoria aparatului pe CD/DVD au avut loc alterări, algoritmul va reacționa prin editarea pe ecran a unui mesaj
tip Fail, adică greșit. Dacă nu au avut loc alterări pe ecran va apărea un mesaj de tip Pass.
O altă metodă de protecție furnizată de softul proprietar este generarea automată a codurilor de tip SHA 256,
SHA 1 sau MD5 (reprezentări grafice alfanumerice unice și reprezintă cartea de identitate a înregistrării(ca un
CNP)‖. (M.V. Tudoran, Teoria și practica interceptărilor și înregistrărilor audio sau video judiciare, Ed.
Universul Juridic, Biblioteca profesioniștilor, București, 2012, p. 381, anexa 8, prezentaare a procurorului șef
serviciu Tehnic – D.N.A. cu ocazia Seminarului privind interceptările audio – video, organizat în perioada 28 –
30 noiembrie 2011, in comuna Pitaru, jud. Dâmbovița, Hotel Insieme Grand Resort.).

243
 13. Să se verifice corespondența dintre codurile HASH furnizate de organe (n.n. autorul face referire la
serviciile de informații) și cele ale fișierelor ce – i sunt puse la dispoziție
14. Să se analizeze autenticitatea înregistrării audio video sub aspectul integrită ții acesteia, deoarece
fișierul audio care o conține poate să fi suferit modificări/editări în cadrul institu ției care l – a produs,
anterior punerii acestuia la dispoziția instanței, iar funcția HASH în această situație este calculată pe o
înregistrare editată, nu pe cea originală”57.

& 4. Sintetizând cele arătate supra, conchidem că obiectivele la care pot răspunde expertizele judiciare tehnice a
probelor multimedia sunt următoarele:
Să se stabilească autenticitatea înregistrărilor audio în litigiu, respectiv răspunsul la următoarele obiective:
1. data și ora când au fost create înregistrările stocate pe suportul de memorie externă 58;
2. data și ora inscripționării suportului de memorie externă59;
3. data și ora la care a avut loc ultima convorbire telefonică sau a fost transmis ultimul mesaj sms care
au fost interceptate, înregistrate și stocate pe suportul de memorie externă;
4. existența unor ștergeri și durata aproximativă a pasajelor șterse, a tuturor informațiilor;
5. dacă înregistrarea în format comprimat MP3, WMA ș.a. este la prima generație de compresie digitală
audio;
6. dacă înregistrările convorbirilor telefonice, stocate pe suportul de memorie externă au fost efectuate
simultan cu evenimentele acustice pe care le conțin,
7. Recondiționarea suportului digital pe care se află imaginea.

Temeiul legal al dispunerii și efectuării expertizelor criminalistice având ca obiect de expertizare probele
multimedia îl constituie prevederile art. 172 și urm. din NCPP și O.G. nr. 2/2000, cu modificările și completările
ulterioare.

& 5. Considerăm că expertiza judiciară criminalistică a probelor multimedia, rezultate din înregistrări
digitale60 este în măsură să rezolve problemele enumerate supra, la & 4, iar în plusfață de expertiza judiciară
tehnică a probelor multimedia, conchidem că obiectivele la care pot răspunde expertizele judiciare
criminalistice a probelor multimedia, sunt următoarele:

a) Să se procedeze la îmbunătățirea calității audiției înregistrării audio în cazul convorbirilor telefonice din
datele de a, b, c….;61
b) Dacă au fost operate alterări, distorsionări, modificări, înserări, intercalări de cuvinte, fraze sau alte
elemente de contrafacere, adăugiri, ștersături;
c) Să se stabilească dacă, în cazul convorbirilor telefonice, interceptate și înregistrate, una dintre voci aparține
suspectului sau inculpatului X (adică expertiza vocii și a vorbirii)62,

56
Lumea Justiției, 25 martie 2011,”Inregistrarile audio din dosarele penale nu pot certifica identitatea
voce-persoana, in lipsa semnaturii electronice, si pot fi respinse ca probe de instante!”, articol scris de
Adina A.STANCU - R.SAVALIUC, la rubrica Dezvaluiri – Anchete.
57
Idem.
58
Data (zz. ll. aa.) și ora creării fișierului potrivit analizei datelor interne ale suportului de memorie externă.
59
Data (zz. ll. aa.) și ora gravării suportului optic conform analizei datelor interne.
60
„ Înregistrarea digitală este aceea pentru care mărimile fizice caracteristice undei sonore inițiale sunt
transformate într – o secvență de cifre care poate fi citită și tradusă de ori de câte ori este nevoie. Ca etapă
intermediară, este nevoie de traducerea mărimilor proprii undei într – un semnal electric analogic care, mai
departe, să fie digitizat cu ajutorul unui convertor. Spre deosebire de un semnal analogic, care poate fi descris
de o funcție continuă în timp, oricât de mic ar fi intervalul considerat, un semnal electric digital presupune
variații abrupte în amplitudine (numite tranziții) care se succed periodic.‖ (biblioteca.regielive.ro> Biblioteca>
Referate>Fizica Referat Înregistrare magnetică – Înregistrarea analogică ), accesat la 10.10.2013
61
Adrian Petre, Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, mijloace de probă în procesul penal.
Expertiza judiciară, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p.224.
62
Pentru ample detalii, a se vedea Adrian Petre, Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, mijloace
de probă în procesul penal. Expertiza judiciară, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p.207 și urm.

244
d)stabilirea autenticității imaginilor, fotografiilor sau a înregistrărilor video (dacă urmele în litigiu prezentate
expertului conțin urme de intervenție tehnică, ți în ce constă modalitatea tehnică prin care s – au produs
acestea: prin adăugarea sau ștergerea de persoane ori obiecte, prin recomprimare digitală prin pierderea de
calitate sau prin alte procedee tehnice63,
e) identificarea persoanelor sau obiectelor ori a unor caracteristici ale acestora,64
f) îmbunătățirea calității imaginilor65,
g) analiza persoanelor din imagini și a altor detalii66,
h)stabilirea locației și datei unei imagini67.
Temeiul legal al dispunerii și efectuării expertizelor criminalistice având ca obiect de expertizare
probele multimedia îl constituie prevederile art. 172 și urm. din NCPP.
& 6 68 . Scopul dispunerii constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor înregistrărilor magnetice
analogice69 audio vizează:
- transcrierea convorbirilor înregistrate pe o bandă magnetică;
- filtrarea zgomotelor de fond existente;
- stabilirea autenticităţii casetei sau rolei în litigiu;
iar a celor privind vocea şi vorbirea au ca problematică:
 identificarea persoanelor a căror voce şi vorbire înregistrată constituie materialul în litigiu;
 stabilirea deghizării ori imitării de voce şi vorbire;
 autenticitatea fonogramei în litigiu.

Obiectivele la care pot răspunde expertizele judiciare a probelor multimedia, în cazul înregistrărilor
analogice sunt următoarele:
- filtrarea zgomotelor de fond existente pe banda magnetică prezentată, în vederea desluşirii
convorbirilor înregistrate70;
- transcrierea convorbirilor înregistrate pe fonograma71 prezentată;
- un set de problematici referitoare la autenticitatea suportului magnetic pe care s-a înregistrat
convorbirea şi indicatorul (counter-ul) aparatului:

63
Idem, p. 226 și urm.
64
http://www.inec.ro, accesat la data de 10.10.2013.
65
Idem.
66
Adrian Petre, Cătălin Grigoraș, idem.
67
Idem.
68
Întreg paragraful a fost preluat din D.I. Cristescu , Investigarea criminalistică a infracțiunilor contra securității
naționale și de terorism, Ed. Solness, Timișoara, 2004, p. 588 – 589
69
„ Înregistrarea magnetică este un termen care se referă la procesul de imprimare a unui pachet de date pe un
suport magnetizat. În cadrul acestui proces se manipulează mărimi fizice caracteristice materialului pentru a
stoca informația și este, de asemenea, o fprmă de memorie non – volatilă(în sensul că se asigură stabilitatea
informației pe suport pe un timp nedefinit). Informația este accesată cu ajutorul unor dispozitive numite capuri
de citire/scriere care analizează local starea de magnetizare a materialului.
Înregistrarea magnetică analogică este aceea pentru care o caracteristică a suportului pe care se înregistrează
este determinată să varieze într – o manieră analogă variației presiunii stratului de aer dintre sursă (ex. o
soprană) și receptor (ex. microfon). Receptorul traduce variația presiunii aerului (semnalată la intrare de o
membrană) într – un semnal electric în care fie tensiunea, fie intensitatea instantanee este proporțională cu (sau
este o funcție de) presiunea instantanee a stratului de aer. Semnalul electric obținut determină mai departe
variații ale unei proprietăți a suportului, recognoscibilă în viitor de un cap de citire, capabil să reconstruiască,
împreună cu dispozitive auxiliare, sumetul original” . (biblioteca.regielive.ro> Biblioteca> Referate>Fizica
Referat Înregistrare magnetică – Înregistrarea analogică ), accesat la 10.10.2013.
70
Convorbirile înregistrate pot să aibă loc în diferite locuri şi medii, mai mult sau mai puţin zgomotoase, ori pe
un fundal sonor divers: muzical, alte discuţii, circulaţia autovehiculelor, trenurilor, tramvaielor, metroului, căderi
de apă etc. căutate voit de interlocutori sau întâmplător şi prin filtrarea acestora se ajunge la obţinerea pe cât
posibil a conversaţiei dintre doi sau mai mulţi conlocuitori. Menţionăm că, în unele situaţii, identificarea de către
specialist sau expert a zgomotelor de fond, pot să conducă la stabilirea locaţiei şi momentului unde şi când a avut
loc conversaţia (de pildă, clopotele unei anume biserici, trecerea unui metrou de suprafaţă într-un anumit loc în
care creează zgomote specifice ş.a.m.d), astfel că organul judiciar, dacă interesele investigaţiei întreprinse
reclamă astfel de date, va exploata criminalistic asemenea situaţii.
71
Banda magnetică de pe rola unui magnetofon, casetă audio, videomagnetofon, casetă audio, videomagnetofon,
videocasetofon.

245
  sistemul de înregistrare-redare,
 dimensiunea rolei folosite la înregistrarea convorbirii şi dacă este aceeaşi rolă cu cea prezentată
părţii,
 viteza standard de rulare a benzii magnetice,
 numărul de piste magnetice,
 lăţimea benzii magnetice,
 poziţia pistelor pe bandă, succesiunea lor şi direcţia de înregistrare,
 dacă rola prezentată părţii interesate conţine banda magnetică originală pe care s-a realizat
înregistrarea convorbirii sau este o copie,
 dacă pe banda magnetică există întreruperi şi care este cauza acestora, dacă banda magnetică
prezintă discontinuitate şi în caz afirmativ, unde anume, şi care este cauza acestor discontinuităţi 72,
 dacă înregistrarea audio de pe suportul magnetic a fost realizată simultan cu evenimentele acustice
conţinute de aceasta, dacă conţine eventuale intervenţii (ştersături, adăugiri, intercalări de cuvinte,
fraze sau alte elemente de contrafacere) şi dacă a fost realizată cu echipamentul tehnic prezentat de
partea care a făcut înregistrarea73;
- o suită de probleme referitoare la vocea şi vorbirea înregistrată pe fonogramă:
 dacă vocea şi vorbirea în litigiu aparţin în totalitate uneia şi aceleiaşi persoane;
 dacă la discuţie au luat parte mai multe persoane şi care este numărul lor,
 dacă vocea şi vorbirea în litigiu sunt de bărbat sau de femeie,
 care este lexicul folosit, ce dialect, subdialect sau grai se utilizează,
 care este vârsta aproximativă a vorbitorului,
 dacă vorbitorul este profesionist vocal (cântăreţ, preot etc.);
 dacă vorbitorul suferă de afecţiuni ale aparatului fonorespirator şi de care anume;
 dacă banda magnetică în litigiu constituie sau nu un montaj de înregistrări de pe alte benzi;
 dacă vorbitorul a vorbit liber, a declamat sau a citit de pe un text dinainte alcătuit;
 ce simplificări, repetări şi corecturi face vorbitorul în vorbire;
 dacă vorbitorul are defecţiuni în vorbire şi în ce constau acestea;
 dacă vorbitorul are un mod propriu de a pronunţa cuvintele de provenienţă străină;
 dacă vocea şi vorbirea au fost deghizate şi ce procedeu s-a folosit în acest scop74;
 stările emoţionale prin care a trecut subiectul care interesează dintre conlocutori, gradul de
stress al acestuia75.
- Atunci când organul judiciar pune la dispoziţia expertului sau specialistului, pentru comparaţie, modele
de voce şi vorbire, se pot rezolva şi următoarele probleme:
 dacă vocea şi vorbirea în litigiu aparţin persoanei de la care provin modelele de comparaţie,
 dacă se relevă manopere de deghizare a vocii şi vorbirii76 şi în ce constau acestea (interpunerea
unui obstacol între aparatul fonator şi microfon, obturarea cavităţii nazale, modificarea
tonalităţii, vorbirea în şoapte şi altele)
 dacă se decelează falsificarea vocii şi vorbirii prin imitare 77.

Secțiunea a 7 – a
Expertiza tehnică a semnăturii electroniceextinse

Această specialitate de expertiză tehnică este destinată scopului de a se stabili prin metode științifice
problemei realității și autenticității semnăturii electronice extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un
furnizor de servicii de certificare acreditat, a persoanei autorizate care a realizat activitatea de supraveghere

72
I. Anghelescu, A.J. Nichifor, Examinarea urmelor lăsate pe banda magnetică, în Tratat practic de
criminalistică, vol. III, op. cit., p.144-145.
73
C. Grigoraş, Expertiza înregistrărilor audio, în Dreptul nr. 1/2003, p.163. Autorul indică ultimele trei probleme
ca fiind cele rezultate din standardul AE527-1996 emis de Audio Engineering Society, USA, ce trebuie să
primească un răspuns afirmativ pentru a se atesta că o înregistrare audio pe suport magnetic este autentică.
74
I. Anghelescu, Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978,
p.204.
75
C. Grigoraş, Expertiza criminalistică audio, în Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie, nr.2/2002,
p.143.
76
Reprezintă modalităţi utilizate de autorii anonimi a unor încunoştiinţări privind plasarea de bombe, dispozitive
explozive în diverse locuri, revendicări, manifestări şantajiste etc.
77
I. Anghelescu, op.cit., p.205.

246
tehnică, a persoanei autorizate care a transmis datele rezultate din activitățile de supraveghere tehnică,a
persoanei autorizate care a primit datele rezultate din activitățile de supraveghere tehnică și / sau a persoanei
autorizate care a realizat copii ale unui suport de stocare a datelor informatice și dacă această persoană a verificat
integritatea datelor incluse în suportul original.
Obiectivele expertizei vor avea în vedere prevederile art. 4, 9 și urm. din Legea nr. 455/2001.
Temeiul juridic al dispunerii și efectuării acestei categorii de expertize îl constituie prevederile art. 172
și urm. din NCPP, ale O.G. nr. 2/2000, cu modificările și completările ulterioare și art. 4, 8 și urm. din Legea nr.
455/200178.

Secțiunea a 8 - a
Specialiști. Experți judiciari. Experți criminaliști autorizați
& 1. Specialiștii care pot efectua constatări tehnico – științifice având ca obiective examinarea și verificarea
probelor multimedia

1.1. specialiști care funcționează, potrivit legii, în cadrul D.N.A.79

Regimul juridic al acestor specialiști și al lucrărilor întocmite se configurează astfel:

- sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, și dețin înalta
calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru
clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.
- au calitatea de funcţionar public
- îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia
Naţionala Anticoruptie.
- au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în O.U.G. nr.
43/2002,
- beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din O.U.G. nr. 177/2002 privind
salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de către specialiştii din
cadrul D.N.A. constituie mijloc de probă, în condiţiile legii.
Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele pot fi efectuate şi de alţi specialişti sau experţi din instituţii
publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum şi de specialişti sau experţi individuali
autorizaţi sau recunoscuţi, potrivit legii.

1.2. specialiști care funcționează, potrivit legii, în cadrul D.I.I.C.O.T.80

Regimul juridic al acestor specialiști și al lucrărilor întocmite se configurează astfel:

- sunt numiţi, prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism, cu avizul miniştrilor de resort, și dețin înaltă calificare în domeniul prelucrării şi
valorificării informaţiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru
clarificarea unor aspecte tehnice sau de specialitate în activitatea de urmărire penală.
- au calitatea de funcţionar public
- îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia
de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
- au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile prevăzute în Legea nr.
508/2004.

78
Art. 8 din Legea nr. 455/2001.
(1) În cazul în care una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul sau semnatura, instanta va dispune întotdeauna ca
verificarea sa se facă prin expertiza tehnica de specialitate.
(2) În acest scop, expertul sau specialistul este dator sa solicite certificate calificate, precum şi orice alte
documente necesare, potrivit legii, pentru identificarea autorului înscrisului, a semnatarului ori a titularului de
certificat.
79
Art. 11 din O.U.G. nr.43/2002, cu modificările și completările ulterioare.
80
Art. 75 din Legea nr. 255/2013, privind modificarea Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare.

247
- beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de
personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.45/2007, cu modificările şi
completările ulterioare.
Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de către specialiştii din
cadrul D.I.I.C.O.T. constituie mijloc de probă, în condiţiile art. 172 din NCPP.

1.3. specialişti și experți proprii care funcţionează în cadrul - I.G.P.R. – Institutul Național de
Criminalistică.

Potrivit prevederilor Legii nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu
modificările și completările ulterioare81, în cadrul M.A.I. – I.G.P.R. – Institutul Național de Criminalistică, în
unitatea centrală, iar în profil teritorial, la nivelul Serviciilor de criminalistică 82 , funcționează specialiști și
experți criminaliști proprii acreditați, care efectuează constatări și expertize criminalistice.

Institutul Național de Criminalistică face parte din Rețeaua Europeană a Institutelor de Criminalistică –
European Network of Forensic Sciene Institute (ENSFI) din anul 2005 și este acreditat conform standardelor
europene și internaționale ISO 17025.
Principalele atribuţii ale structurilor de criminalistică sunt cele privind efectuarea cercetării la faţa
locului, examinarea probelor în laborator, efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor
criminalistice, precum şi cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicativă.
Regimul juridic al specialiștilor și a experților proprii care funcționează în cadrul structurilor
Institutului Național de Criminalistică este configurat deLegea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, dat
fiind împrejurarea că aceștia sunt angajați permanenți ai Poliției Române, respectiv cu titlul de funcționari
speciali, aflați într – un grad de subordonare ierarhică, ceea ce creează suspiciuni legitime în ce privește
nealterabilitatea și funcționarea fără lipsă de disfuncționalități a / după principiilor/le de independență,
imparțialitate şi obiectivitate, care trebuie să călăuzească și să însoțească orice lucrare în domeniul constatării
tehnico științifice și al expertizei criminalistice, dintr – un proces penal.

Pe site – ul Inspectoratului General al Poliției Române83 sunt menționate, între alte categorii de
constatări și expertize criminalistice, care se efectuează de către specialiștii și experții proprii acreditați, și cele
privind expertizele şi constatările tehnico-ştiinţifice efectuate în laboratorul foto-video84 șiconstatările tehnico-
ştiinţifice efectuate în laboratorul de fonoscopie85.

81
Art. 26 alin. 1 pct. 15, modificat și completat prin art. 52 din Legea nr. 255 / 2013, poliția foloseşte metode şi
mijloace tehnico-ştiinţifice în cercetarea locului faptei şi la examinarea probelor şi a mijloacelor materiale de
probă, efectuând constatări şi expertize criminalistice, prin specialişti şi experţi proprii acreditaţi, precum şi
rapoarte criminalistice de constatare, rapoarte de interpretare a urmelor sau de evaluare a comportamentului
infracţional ori a personalităţii criminale;"
82
Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române are nivel de direcţie, iar la
nivel teritorial există 41 de Servicii Criminalistice în cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie.
83
http://www.igpr.ro, accesat la data de 10.10.2013.
84
În cadrul acestui laborator specialiștii și experții proprii acreditați, prin constatări și expertize pot rezolva
următoarele probleme: stabilirea principalilor parametri ai imaginilor digitale; protejarea identităţii persoanelor
care apar în cadrul imaginii; prelucrarea imaginilor în vederea modificării aspectului perceptual al informaţiei
vizuale, în limita permisă de rezoluţia înregistrării (îmbunătăţirea calităţii);imprimarea pe suport de hârtie a
imaginilor prelucrate;conversia din format analog în format digital;analiza persoanelor, a obiectelor şi a altor
detalii în limita permisă de rezoluţia înregistrării;comparaţii de imagini ale obiectelor sau detaliilor în limita
permisă de rezoluţia
85
În cadrul acestui laborator specialiștii proprii acreditați, prin constatări tehnico științifice pot rezolva
următoarele probleme: efectuarea de conversii din format analog în format digital şi invers;îmbunătăţirea
calităţii unei înregistrări audio în vederea creşterii audibilităţii acesteia prin aplicarea unor filtre care elimină sau
reduc unele zgomote ori semnale perturbatoare;transcrierea conţinutului convorbirilor prezente într-o
înregistrare audio în limita a maxim 5-10 minute considerate relevante de către organul care a dispus
lucrarea;analiza tonurilor DTMF în vederea determinării numărului de telefon apelat (expertiza unui semnal
analizat poate să conducă la identificare, compararea şi interpretarea, asemănător semnalelor ca tonurile de

248
1.4. Specialiști proprii care funcționează în laboratoarele de specialitate proprii ale Serviciului Român de
Informații

Potrivit modificărilor aduse prin art. 30 din Legea nr. 255/2013 a art. 9 din Legea nr. 14/1992 privind
organizarea și funcționarea S.R.I., la art. 9 alin. 2 se menționează că Servicul Român de Informații efectuează
prin laboratoare de specialitate și specialiști proprii constatări dispuse sau solicitate în condițiile legii.
Regimul juridic al specialiștilor proprii din cadrul S.R.I. este configurat de prevederile art. 27 din lege,
fiind angajați militari sau civili 86 , aflați într – un grad de subordonare ierarhică, ceea ce creează suspiciuni
legitime în ce privește nealterabilitatea și funcționarea fără lipsă de disfuncționalități a / după principiilor/le de
independență, imparțialitate şi obiectivitate, care trebuie să călăuzească și să însoțească orice lucrare în
domeniul constatării tehnico științifice, destinată unui proces penal.
În sursele deschise consultate nu am regăsit ce anume probleme se pot rezolva prin constatările tehnico
științifice realizate în cadrul S.R.I.
În practica judiciară au fost întâlnite situații, când au fost realizate constatări tehnico științifice de
către specialiști din cadrul S.R.I., în domeniul IT, cărora li s – au adus criticile de rigoare în fața instanței de
judecată87.
La data de 23.09.2010, a fost depus la dosarul cauzei „ Raportul de constatare tehnico-științifică nr.
780342/23.09.2010”, realizat de către specialiștii desemnați din cadrul Institutului de Tehnologii Avansate
București, cărora li s-a solicitat efectuarea lucrării de către organul deurmărire penală (filele xxx, vol. V, dosar
urmărire penală.).
Din conținutul lucrării respective, capitolul 2 „Desfășurarea constatării tehnico- științifice”, rezultă că
pentru efectuare celor dispuse de organul de urmărire penală, speciali știi au utilizat mai multe aplicații
software, dar nu au indicat dacă dețin sau nu licența de utilizare a programelor respective.
Din examinarea conținutului raportului de constatare tehnico-științifică în discuție, rezultă cu certitudine că
activitățile întreprinse de către specialiștii desemnați, reprezintă de fapt o percheziție informatică, autorizată în
cazul în speță de un judecător necompetent material, în sensul că s-a procedat la penetrarea, invaziunea
sistemului informatic, suporturilor și mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpatul Ț. O., cu
prilejul percheziției domiciliare.

Utilizând procedeul probator al constatării tehnico-științifice, în loc de procedeul probator al

percheziției informatice, cu privire la cercetarea informatică a obiectelor ridicate de la inculpatul, printr-un
artificiu juridic, organele de urmărire penală au ocolit prevederile legale exprese referitoare la perchezi ția
informatică, după cum urmează:
- a fost dispusă efectuarea constatării tehnico-științifice unor specialiști care, pentru realizarea
percheziției informatice, nu aveau competența materială de a o efectua
- au fost eludate prevederile exprese referitoare la procedura perchezi ției informatice (art. 104
alin. 2 și 3 din c.p.p. combinat cu art. 56 din legea nr. 161/2003), respectiv prezența obligatorie a
percheziționatului și a martorilor asistenți, cu prilejul efectuării percheziției, în timp ce în procedura
de efectuare a constatării tehnico-științifice, prezența percheziționatului și a martorilor asistenți nu
este obligatorie
- nu au fost respectate regulile criminalistice de desigilare a ambalajelor în care se aflau depuse
obiectele ridicate cu ocazia celor două percheziții domiciliare efectuate la inculpatul Ț.O., în
prezența acestuia, fiind posibilă introducerea oricăror date informatice în respectivele obiecte, cu
prilejul derulării constatării tehnico-științifice
- cercetarea informatică întreprinsă prin constatarea tehnico-științifică a fost realizată cu programe
software, în legătură cu care nu se știe dacă instituția în cadrul căreia s-a efectuat deține sau nu
licență de utilizare

apelare telefonice);determinarea zonei dialectale din care provine un vorbitor nativ de limbă română, pe baza
analizei vorbirii acestuia (în cazul în care înregistrarea pusă la dispoziţie conţine suficiente elemente regionale
de natură lexicală, fonetică şi morfologică);
86
Personalul Serviciului Roman de Informaţii se compune din cadre militare permanente şi salariaţi civili, care
îndeplinesc atribuţii operative şi administrative.
87
Dosarul nr. 49702/3/2010, al Tribunalului București , Secția A II-A Penală.

249
 - Obiectele cercetate informatic nu erau în pericol de dispariție și nici nu ființa urgența clarificării
unor fapte sau împrejurări ce ar fi putut rezulta din examinarea datelor informatice ce erau
conținute de respectivele obiecte, așa cum se cere în situația dispunerii unei constatări tehnico-
științifice, ci, pur și simplu, era necesară percheziționarea informatică a acelor obiecte, în condițiile
prevederilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 combinat cu art. 100 și urm. din c.p.p.

În conformitate cu prevederile art. 56 din Legea nr. 161/2003, perchezi ția informatică se efectuează
potrivit dispozițiilor Codului de Procedură Penală referitoare la efectuarea perchezi ției domiciliare care se
aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 101 din Codul de procedură penală perchezi ția dispusă în cursul urmăririi penale se
efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, înso țit după caz de lucrători operativi, iar în
conformitate cu prevederile 104 alin. 2 și art. art. 104 alin. 3 din Codul de procedură penală opera țiunile
derulate în cadrul procedurii percheziției se realizează în prezența percheziționatului și a unor martori
asistenți.
În cazul dat percheziția informatică a fost efectuată de lucrători ai S.R.I.- Institutul de Tehnologii
Avansate, la solicitarea organului de urmărire penală și a vizat cercetarea datelor informatice stocate pe
mediile și suporturile de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpatul Ț.O. cu ocazia perchezițiilor
domiciliare, în absența martorilor asistenți și a percheziționatului și apărătorului acestuia.
Potrivit prevederilor H.G. nr. 1411/2004 cu modificările și completările ulterioare, Institutul de
Tehnologii Avansate reprezintă o entitate înființată pe lângă Serviciului Român de Informa ții, care, potrivit art.
1 lit. a din același act normativ, efectuează, pe lângă alte activită ți, și expertize tehnice și nicidecum constatări
tehnico - științifice și/sau percheziții informatice.
Conform celor afirmate de procurorul de caz, precum și a documentelor depuse la dosarul cauzei,
mediile și suporturile de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpatul Ț. O. au fost remise acestei
instituții în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice.

Natura juridică și regimul juridic al unei constatări tehnico-ştiinţifice, în ceea ce priveşte obiectele sus-
arătate, este conferit de prevederile art. 112 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar cercetarea
informatică, respectiv percheziția informatică a acelorași obiecte are natura juridică și regimul juridic conferit
de prevederile art. 56 și următoarele din Legea nr. 161/2003 coroborate cu art. 100 și următoarele din Codul de
procedură penală.
Atât într-un caz cât și în celălalt efectuarea propriu-zisă a activităților trebuia să fie anticipată de
desigilarea mediilor și suporturilor de stocare a datelor informatice în discu ție, constatarea integrității și
nealterării sigiliului aplicat cu ocazia ridicării și păstrării respectivelor obiecte, activități care în mod
obligatoriu trebuiau să se desfășoare în prezența inculpatului și a apărătorului ales, împrejurare care însă nu a
fost adusă la îndeplinire, nici de către organul de urmărire penală și nici de către specialiștii din cadrul
Institutului de Tehnologie Avansată, pendinte de S.R.I., care au efectuat lucrarea.
Întrucât activitățile de desigilare a ambalajului în care au fost depuse obiectele arătate mai sus cu
ocazia ridicării de la locațiile percheziționate domiciliar, au fost realizate de către specialiștii Institutului de
Tehnologii Avansate, pendinte de S.R.I., desemna ți de organul de urmărire penală, iar activitățile de invaziune a
respectivelor obiecte, a fost efectuată în absența posesorului obiectelor cercetate, respectiv inculpatul Ț. O.,
precum și a martorilor asistenți, și nu la sediul organului de urmărire penală, ci la sediul acelui institut, ipotetic
nu este exclusă posibilitatea de a se fi produs neregularită ți, inclusiv introducerea în echipamentul respectiv a
unor date informatice, care nu au fost operate de către inculpat.
Pentru considerentul expus mai sus și ținând seama de prevederile art. 115 alin. 2 din c.p.p., a fost
formulată cererea de dispunere a efectuării unei expertize tehnice IT în cauză, care să stabilească exactitatea și
autenticitatea constatărilor și concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică realizat de specialiștii
Institutului de Tehnologii Avansate, precum și împrejurarea dacă au fost sau nu introduse date informatice noi ,
altele decât cele existente înainte de efectuarea respectivei cercetări, în sistemele informatice și pe suporturile și
mediile de stocare a datelor informatice cercetate, care însă a fost respinsă.
Aspectele relevate mai sus au fost de natură a vătăma interesele legitime ale inculpatului și de a crea
puternice suspiciuni în legătură cu modul de efectuare propriu-zisă a constatării tehnico-științifice și/sau
cercetării informatice a obiectelor în discuție.
Pe de altă parte, cercetarea informatică a mediilor și suporturilor de stocare a datelor informatice se
poate realiza prin programe specializate, cum ar fi de exemplu, programul En Case, și se materializează într-un
proces-verbal/ raport de cercetare informatică și nicidecum în rapoarte de constatare tehnico-științifică, acte ce
au un alt regim juridic decât procesele-verbale/rapoartele de cercetare informatică, ce reprezintă anexa sau
atașamentul la procesul verbal de percheziție informatică.

250
 Fie raportul de cercetare informatică, fie raportul de constatare tehnico-științifică trebuie să
menționeze metodele și programele de cercetare informatică utilizate pentru efectuarea cercetării informatice,
precum și dacă dețin sau nu licența de utilizare a programului respectiv.
Față de cele expuse mai sus, s – a conchis că percheziția și cercetarea informatică a mediilor și
suporturilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpatul Ț.O. s-au efectuat de către lucrători
aparținând unui organ necompetent material și cu încălcarea prevederilor incidente în materia percheziției,
astfel că sunt lovite de nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.
1.5. În condițiile în care specialiștii enumerați anterior, care pot efectua constatări tehnico științifice, având
ca obiective examinarea și verificarea probelor multimedia, își desfășoară activitatea în în instituții,
organe ale administrației publice, care sunt organizate potrivit principiului subordonării, unii chiar în
mediu militar, iar alții se supun regulilor funcționarului public, considerăm că rezultatele activității lor
științifice sunt susceptibile de a suferi ingerințe din partea ierarhicilor, ceea ce creează o puternică stare
de dubiu în ce privește independența, imparțialitatea și obiectivitatea concluziilor formulate, astfel că nu
pot fi situați dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Remediul posibil într – o situație în care există bănuieli legitime ori îndoieli rezonabile cu privire la
considerentele (demonstrația științifică) și / sau concluziile unui raport de constatare tehnico științifică constă în
dispunerea și efectuarea unei expertize judiciare, în condițiile prevăzute de lege.
Dacă există elemente probate din care rezultă că raportul de constatare tehnico științifică a fost realizat
în condiții de nelegalitate, acesta este susceptibil, ca potrivit dispozițiilor art. 102 alin. 2 din NCPP să nu poată fi
folosit în procesul penal, fiind exclus din probatoriul administrat.

& 2. Experți judiciari tehnici

2.1.Activitatea de expertiză judiciară tehnică se efectuează în baza prevederilor Ordonanței Guvernului

României nr. 2/200088, iar specializările în care se efectuează expertize tehnice judiciare sunt nominalizate în
Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr.
199/05.02.2010, modificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1749/C/19.08.2011.
Practic aceste specializări corespund genurilor posibile de expertiză tehnică judiciară, fiind
menționate un număr de 106 specializări iar în privința domeniului interceptărilor și înregistrărilor audio video,
adică a probelor multimedia, sunt de interes specializările menționate la pozițiile 33. Electronica, 35.
Electrotehnica, 48. Foto Video, 87. Rețele și sofware de telecomunicații și 89. Telecomunicații.
Regimul juridic al expertizei și experților tehnice / tehnici este configurat de prevederile Ordonanței
Guvernului României nr. 2/2000.
Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experţii tehnici, individual sau în societăţi
comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice 89, iar experţii
tehnici se pot constitui în asociaţii profesionale, în condiţiile legii 90.
În scopul coordonării şi îndrumării, din punct de vedere administrativ şi metodologic, precum şi al
controlului activităţii de expertiza tehnica judiciară, în cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti
funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, iar în cadrul tribunalelor funcţionează birouri
locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile 91.

88
Art. 1 din O.G. nr. 2/2000
(2) Este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile prezentei
ordonanţe şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe
judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. Expertul tehnic judiciar este expert oficial şi poate fi numit de organele
de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de
expertize tehnice judiciare.
Art. 2
Expertiza tehnică efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor
organe cu atribuţii jurisdicţionale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor
fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară.
Art. 3
Expertiza tehnică efectuată la cererea persoanelor fizice sau juridice constituie expertiză tehnică extrajudiciară.
89
Art. 5 din O.G. 2 /2000.
90
Art.6 din O.G. 2 /2000.
91
Art. 4 din O.G. 2 /2000.

251
2.2 În lipsa experţilor tehnici judiciari din specialitatea cerută, expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate şi de
alţi specialişti care nu au calitatea de expert tehnic judiciar, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. 1
lit. a - f din O.G. nr. 2/200092, astfel că organele judiciare pot apela, în condițiile legii, la cadre didactice sau
persoane recunoscute cu înaltă specializare în domeniul de interes.

2.3.Conform prevederilor H.G.R. nr. 1411/2004, privind aprobarea înfiinţării, pe lângă Serviciul Român de
Informaţii, a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, modificată prin HGR nr. 1451/2007 93 ,
expertize tehnice, între care și cele privind interceptările și înregistrările audio video, deci probele multimedia,
se pot efectua și în cadrul Institutului de Tehnologii Avansate, unitate aflată în subordinea și administrată de
S.R.I.
Obiective specifice activității expertale de natură tehnică în domeniul interceptării și înregistrării
comunicațiilor, deci a probelor multimedia nu sunt nominalizate expres, în textul actului normativ ce
reglementează activitatea Institutului de Tehnologii Avansate, dar nici nu sunt interzise, ori atât timp cât în
obiectul de activitate al institutului sunt cuprinse activități de cercetarea, proiectarea şi realizarea de sisteme şi
echipamente pentru înregistrarea, stocarea, transmisia şi protecţia informaţiilor, nimic nu împiedică această
instituție să efectueze expertize tehnice judiciare ce au ca obiectiv probele multimedia.
În această manieră, monopolul în ce privește activitatea de punere în executare a mandatului de
supraveghere tehnică, ce interferează major activitatea de urmărire penală a dobândit o extensiune și în
domeniul privind expertizarea tehnică a probelor multimedia, astfel că dacă experților criminaliști autorizați
introduși într – o cauză penală nu li se permite examinarea echipamentelor informatice și de comunicații cu care
s – au obținut probele multimedia, întrucât sunt secrete de stat, experților care sunt angajații Institutului de
Tehnologii Avansate, fie că efectuează expertiza în calitate de persoane fizice, fie că o realizează instituțional,
teoretic le este permis accesul la și examinarea acelor echipamente, întrucât fac parte, de fapt și de drept, din
cadrul aceleiași instituții S.R.I. În literatura de specialitate 94 este exemplificată o expertiză judiciară realizată într
– un dosar penal95, finalizată printr – un raport de expertiză96, în care, părții interesate din cauză, nu i –a fost
respectat dreptul de a desemna un expert recomandat de ea să participle la efectuarea expertizei, conform
prevederilor art. 118 alin. 3 din VCPP.
Dar, mai mult, experții care au realizat expertiza tehnică respectivă și – au depășit total competența
materială, formulând concluzii referitoare la asemănarea identității dintre 2 persoane, concluzie care exceda în
mod cert competenței material ale unei expertize tehnice, fiind de atributul exclusive al unei expertize
criminalistice.
Potrivit prevederilor art. 1397 și art. 12 alin. 298 și din Legea nr. 14/1992, de organizare și funcționare
a S.R.I. - ului, acestei instituții îi sunt interzise desfășurarea de activități de urmărire penală, singura excepție
admisă reprezentând-o derularea unor activități punctuale solicitate de organele de urmărire penală, dar numai în
cazul cercetării infracțiunilor contra securității naționale prevăzute în codul penal sau în legi speciale.

92
Conform prevederilor art. 13 din O.G. nr. 2/2000.
93
Art. 1 din H.G.R. nr. 1411/2004, modificată prin HGR nr. 1451/2007:
(1) Se aprobă înfiinţarea, pe lângă Serviciul Român de Informaţii, denumit în continuare Serviciul, a
următoarelor activităţi, finanţate integral din venituri proprii, denumite în continuare activităţi:
a) cercetarea, proiectarea şi realizarea de sisteme şi echipamente pentru înregistrarea, stocarea,
transmisia şi protecţia informaţiilor, efectuarea de expertize tehnice, consultanţă şi pregătire a specialiştilor,
pentru apărare, ordine publică şi securitate naţională, evaluarea şi certificarea sistemelor criptografice şi a
aparatelor de criptare a comunicaţiilor, precum şi activităţile de cercetare, proiectare în cadrul unor granturi
interne şi externe privind proiecte tehnice din domeniul securităţii naţionale;
94
Adrian Petre, Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, mijloace de probă în procesul penal.
Expertiza judiciară, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p.190 – 191.
95
Dosar nr. 135 /D /P/2009 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Craiova.
96
Raport de Expertiză nr. 1067339/17.11.2009 al S.R.I. – Institutul de Tehnologii Avansate
97
Art. 13 din Legea nr. 14/1992 Organele Serviciului Român de informaţii nu pot efectua acte de cercetare
penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest.
98
Art. 12 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 La solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate
din Serviciul Român de Informaţii pot acorda sprijin la realizarea unor activităţi de cercetare penală pentru
infracţiuni privind securitatea națională.

252
& 3. Experți criminaliști autorizați

3.1. Expert criminalist autorizat reprezintă:

1) profesie reglementată, care necesită cel puţin 3 ani de studii superioare (diplomă a unei universităţi sau a unui
colegiu universitar), autorizată de Ministerul Justiţiei (anexa 2, pct. A., lit. v din Legea nr. 200/2004 modificată
şi completată prin Legea nr. 2/2011);
2) ocupaţie, cuprinsă în subgrupa majoră 34 „Alţi specialişti în domeniul juridic, social și cultural ‖, grupa
minoră 341‖, grupa de bază 341102 „expert criminalist‖ ce presupune studii juridice, conform Ordinului comun
al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică privind aprobarea
Clasificării Ocupaţiilor din România (C.O.R.) nr. 1832/856/2011 cu modificările şi completările ulterioare,
respectiv Anexa la Ordinul nr. 132/150/01.02.2013 al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al preşedintelui
Institutului Naţional de Statistică, publicat în Monitorul Oficial nr. 78/06.02.2013; își desfășoară activitatea în
cadrul institutelor publice sau în cadrul laboratoarelor publice ori private de specialitate, constituite conform
dispoziţiilor legale.
3) subiect procesual ocazional , respectiv atunci când este numit, în condițiile legii, într – o cauză penală sau
civilă, de către organul judiciar.
4) experți oficiali, în înțelesul prevederilor Codului de Procedură Penală în vigoare, adică acea categorie de
experți care își desfășoară activitatea în condițiile, introducerii într – o cauză judiciară și consecutiv numirii de
către un organ judiciar.
d) expert criminalist autorizat angajat al unui institut sau laborator public
1) este persoana care desfăşoară profesia sau ocupaţia de expert criminalist autorizat, fiind numită de Ministrul
Justiţiei sau directorul INEC, în cadrul INEC sau laboratoarelor din subordinea acestui institut ; poate funcționa,
de exemplu, și în sistemul M.A.I. – I.G.P.R. – Institutul de Criminalistică sau S.R.I. – Institutul de Tehnologie
Avansată.
2) este funcționar public, angajat al Ministerului Justiţiei – INEC.
3) este personal de specialitate criminalistică care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice şi al laboratoarelor interjudeţene de expertize criminalistice, denumite în continuare INEC și
LIEC, organizate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 368/1998 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice - I.N.E.C., cu modificările ulterioare, obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile şi
libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu
tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte normele deontologice
ale profesiei şi să participe la formarea profesională continuă.
3. 2.Definiție
Expertul criminalist autorizat este persoana care efectuează expertize judiciare criminalistice, fie în
cadru instituționalizat, fie în cadru privat și sunt cuprinse în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti
autorizaţi, constituit la nivel naţional, întocmit pe specialităţi şi actualizat de Ministerul Justiţiei, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi afişat pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei.

3.3.Experți criminaliști autorizați din sistemul Institutului Național de Expertize Criminalistice (I.N.E.C.)

Potrivit site – ului INEC99, Institutul Național de Expertize Criminalistice este instituţie publică cu
personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, fiind afiliat, începând cu luna martie 2001, la
Reţeaua Europeană a Institutelor de Ştiinţe Legale - European Network of Forensic Science Institutes (ENFSI),
iar Laboratorul de Expertize Criminalistice al I.N.E.C. este acreditat pentru satisfacerea cerinţelor standardului de
calitate ISO/CEI 17025 /2005.
I.N.E.C. îşi desfăşoară activitatea în baza Hotărârii Guvernului nr. 368 din 3 iulie 1998 privind
înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - INEC, modificată prin Hotărârea Guvernului nr.
458 din 15 aprilie 2009 şi a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 441/C/1999.
3. 3.1.Statutul expertului criminalist autorizat, angajat al INEC, adică personalul de specialitate criminalistică,
respectiv principiile exercitării profesiei, incompatibilități și interdicții, recrutarea și numirea în funcție,
formarea profesională continuă , promovarea în grade profesionale și accesul la funcții de conducere,
suspendarea din funcție, eliberarea din funcție, delegarea, detașarea și transferul , drepturile și îndatoririle ,
răspunderea personalului de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C., este stipulat în prevederile Legii nr.
567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe

99
http://www.inec.ro, accesat la 10.10.2013.

253
lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
modificată prin Legea nr. 156/2011100.

3. 3.2. Regimul juridic al expertului criminalist autorizat angajat al INEC

3.3.2.1.Personalul de specialitate criminalistică funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice şi al laboratoarelor interjudeţene de expertize criminalistice, denumite în continuare INEC,
organizate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 368/1998 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice - I.N.E.C., cu modificările ulterioare.
Personalul de specialitate criminalistică este format din experţi criminalişti şi asistenţi criminalişti și
formează corpul experților criminaliști autorizați angajați ai INEC.

3.3.2.2.Principiile exercitării profesiei de expert criminalistautorizat angajat al INEC

a) Expertul criminalist care funcţionează în cadrul INEC este independent în formularea opiniilor
exprimate în conţinutul raportului de expertiză criminalistică,
b) Expertul criminalist are obligaţia să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu cu imparţialitate,
profesionalism şi obiectivitate,
c) Expertul criminalist trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să
altereze încrederea în imparţialitatea şi independenţa acestuia, precum şi de la orice faptă care ar putea
aduce prejudicii prestigiului justiţiei şi al instituţiei în care funcţionează,
d) Expertul criminalist trebuie să cunoască şi să respecte limitele competenţei sale în activitatea de
efectuare a expertizelor criminalistice,
e) Expertul criminalist este obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile şi libertăţile
persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu
tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte normele
deontologice ale profesiei şi să participe la formarea profesională continuă.

3.3.2.3.Incompatibilităţi şi interdicţii

a) Funcţia de expert criminalist este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia
funcţiilor didactice din învăţământul superior, a celor de instruire din cadrul instituţiilor de formare
profesională, precum şi a funcţiilor de cercetare.

b) Experţilor criminalişti le este interzis:

- să participe la efectuarea expertizelor criminalistice în perioada în care deţin calitatea de experţi

criminalişti în cadrul INEC;
- să efectueze expertize criminalistice în afara celor realizate în cadrul INEC;
- să exercite orice activităţi de natură să lezeze prestigiul instituţiei din care fac parte.

c) Expertul criminalist nu poate acorda consultaţii de specialitate, în legătură cu atribuţiile ce îi revin,

persoanelor care nu funcţionează în cadrul INEC.

d) Expertul criminalist este obligat să dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze
dacă soţul, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate
juridică ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora.
Declaraţia se înregistrează şi se depune la dosarul profesional personal al fiecărui expert.

e) Experţii criminalişti nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai
serviciilor de informaţii.

100
Legea privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe
lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, prin
care se reglementează statutul personalului de specialitate criminalistică şi al personalului care ocupă funcţii
auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

254
 Experţii criminalişti completează anual o declaraţie autentică pe propria răspundere, potrivit
legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau
colaboratori ai serviciilor de informaţii.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea ministrului justiţiei,
realitatea declaraţiilor prevăzute la alin. (2).

3.3.2.4. Recrutarea personalului de specialitate criminalistică se realizează prin concurs pentru ocuparea
posturilor vacante, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, în condiţiile legii.
Persoana care se înscrie la concursul pentru ocuparea funcţiilor de specialitate criminalistică trebuie să
îndeplinească cumulative următoarele condiții:
a) cetăţenia română şi capacitate deplină de exerciţiu;
b) studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licenţă în domeniul specializării în care candidează;
c) să nu aibă antecedente penale și de cazier fiscal şi să se bucure de o bună reputaţie;
d) să cunoască limba română şi să aibă domiciliul în România;
e)să dețină cunoştinţe de operare pe calculator;
f) să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei;
g) nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliţie politică;
h)să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională, la nivel mediu.

Concursul prevăzut se organizează de INEC, potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului
justiţiei.

3.3.2.5.Formarea profesională continuă şi evaluarea personalului de specialitate criminalistică

Formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică se realizează în scopul

îmbunătăţirii pregătirii profesionale a acestuia şi al creşterii calităţii nivelului ştiinţific al rapoartelor de expertiză
criminalistică, trebuind să ţină seama de evoluţia procedeelor tehnice de analiză şi interpretare din diversele
discipline ştiinţifice care concură la investigarea probelor materiale din punct de vedere criminalistic, în
concordanţă cu standardele interne şi internaţionale în materie.
Necesitatea specializării personalului de specialitate criminalistică pe genuri de expertiză criminalistică
constituie un alt criteriu care se are în vedere cu prilejul formării profesionale continue.
Responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică
revine conducerii institutului prin Consiliul acestuia, şefilor laboratoarelor interjudeţene, precum şi fiecărui
expert şi asistent în parte, prin pregătire individuală.
Personalul de specialitate criminalistică participă la programe de formare profesională continuă
organizate de INEC, de instituţii de învăţământ superior din ţară şi din străinătate, precum şi la alte forme de
perfecţionare profesională.
Directorul institutului aprobă anual programul de formare profesională continuă a personalului de
specialitate criminalistică propus de Consiliul institutului.
Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă şi performanţă profesională a personalului de
specialitate criminalistică, activitatea acestuia este supusă evaluării anuale.
Evaluarea anuală se realizează de superiorul ierarhic şi se avizează de directorul institutului.
Prin raportul de evaluare a activităţii profesionale a personalului de specialitate criminalistică se poate
acorda unul dintre următoarele calificative: foarte bine, bine, satisfăcător sau nesatisfăcător.
Experţii criminalişti şi asistenţii criminalişti care nu sunt de acord cu calificativul acordat pot face
contestaţie la Consiliul institutului, în termen de 30 de zile de la comunicarea raportului de evaluare de către
institut. Hotărârea pronunţată de Consiliul institutului este definitivă.
Experţii şi asistenţii criminalişti care primesc calificativul "satisfăcător" în urma a două evaluări
consecutive sunt obligaţi să urmeze, pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni, cursuri speciale de formare
profesională organizate de INEC.
Expertul care primeşte în urma a două evaluări consecutive calificativul "nesatisfăcător" şi care nu a
promovat examenul de la terminarea cursurilor speciale este eliberat din funcţie pentru incapacitate profesională,
la propunerea Consiliului institutului, de către director.
Evaluarea şi calificativele anuale obţinute de personalul de specialitate criminalistică se păstrează la
dosarul profesional personal.
Dosarele profesionale personale ale personalului de specialitate criminalistică se întocmesc şi se
păstrează de INEC.

255
3.3.2.6.Promovarea în grade profesionale şi accesul la funcţii de conducere al personalului de specialitate
criminalistică şi al personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică
Promovarea personalului de specialitate criminalistică în grade profesionale se face numai prin examen.
Transferul de la o structură la alta în cadrul INEC nu constituie promovare.
Modul de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare se stabileşte prin regulament aprobat de
directorul institutului la propunerea Consiliului institutului.
Directorul şi directorul adjunct ai institutului sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului
justiţiei dintre experţii cu grad profesional maxim şi cu studii juridice care funcţionează în cadrul institutului.
Numirea în celelalte funcţii de conducere se face de către directorul institutului.
Pentru numirea în funcţia de şef laborator interjudeţean, precum şi pentru numirea în funcţia de şef de
sector în cadrul institutului este necesară o vechime de peste 10 ani în profesia de expert criminalist şi minimum
3 ani vechime în cadrul INEC.
Numirea şefilor de laboratoare interjudeţene nou-înfiinţate se poate face şi prin derogare de la condiţiile
de vechime, dar numai în situaţia în care numirea nu se poate face în condiţiile generale prevăzute de lege.

3.3.2.7.Suspendarea și eliberarea din funcţie a personalului de specialitate criminalistică

Personalul de specialitate criminalistică poate fi suspendat din funcţie în cazurile prevăzute de prezenta
lege, de către directorul institutului, cu avizul Consiliului institutului, prin decizie motivată, iar eliberarea din
funcția de execuţie sau de conducere în cazurile prevăzute de prezenta lege, se dispune prin decizie a
directorului institutului.

3.3.2.8.Delegarea, detaşarea şi transferul personalului de specialitate criminalistică

În cazul în care institutul sau un laborator interjudeţean din subordinea acestuia nu poate funcţiona
normal datorită volumului prea mare de lucrări, a lipsei temporare a personalului, a existenţei de posturi vacante
ori a altor asemenea cauze obiective, directorul institutului poate delega, prin decizie motivată, personal de
specialitate criminalistică sau personal care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC.
Personalul de specialitate criminalistică poate fi detaşat sau transferat prin decizie motivată a
directorului institutului în condiţiile prevăzute de lege.

3.3.2.9.Drepturile şi îndatoririle personalului de specialitate criminalistică

Stabilirea drepturilor şi îndatoririlor personalului de specialitate criminalistică se face ţinându-se seama
de locul şi rolul acestora în desfăşurarea activităţii de justiţie, de răspunderea şi complexitatea îndeplinirii
funcţiei deţinute, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal şi
urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.
Pentru activitatea desfăşurată, personalul de specialitate criminalistică din cadrul INEC are:

- dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu funcţia deţinută, cu vechimea şi cu alte criterii prevăzute
de lege.
- pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de specialitate, a unor lucrări literare ori ştiinţifice.
- poate fi numit membru al unor comisii de examinare, de acreditare sau al unor comisii de elaborare a
proiectelor de acte normative, precum şi a unor documente interne ori internaţionale.
- poate fi membru al societăţilor ştiinţifice ori academice, precum şi al asociaţiilor sau fundaţiilor care au
scop ştiinţific ori profesional.
- au dreptul şi îndatorirea de a-şi perfecţiona în mod continuu pregătirea profesională.
- INEC are obligaţia să asigure personalului de specialitate criminalistică condiţii normale de muncă şi
igienă, de natură să le asigure sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.
- au dreptul la asigurarea în mod gratuit a echipamentului de protecţie adaptat specificului activităţii
desfăşurate în cadrul INEC.

3.3.2.10.Răspunderea personalului de specialitate criminalistică

Personalul de specialitate criminalistică răspunde disciplinar, civil, administrativ şi penal, în condiţiile

legii.

256
 Răspunderea disciplinară este angajată pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru
faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Următoarele fapte constituie abateri disciplinare:

a) refuzul de a executa la timp sarcinile încredinţate în mod legal de superiorul ierarhic, precum şi
neexecutarea acestora din neglijenţă, în condiţiile cerute şi conform indicaţiilor primite;
b) părăsirea locului de muncă şi lipsa de la serviciu fără aprobarea celui în drept să acorde învoiri;
c) încălcarea normelor de protecţie, igienă şi securitate a muncii, precum şi a regulilor de prevenire şi
stingere a incendiilor;
d) încălcarea normelor de comportare civică şi etică sau folosirea unui limbaj inadecvat în cadrul relaţiilor
de muncă.

Următoarele fapte constituie abatere disciplinară gravă:

a) absenţa nemotivată de la serviciu timp de 3 zile consecutiv;
b) plecarea în concediu de odihnă sau concediu fără plată înainte ca acesta să fie aprobat de angajator;
c) refuzul repetat de a executa la timp sarcinile încredinţate în mod legal de superiorul ierarhic, precum şi
neexecutarea acestora din neglijenţă, în condiţiile cerute şi conform indicaţiilor primite;
d) asumarea de obligaţii sau responsabilităţi faţă de persoane, organe ori organizaţii, interne sau
internaţionale, în numele INEC sau în nume propriu, pe baza calităţii de salariat, fără acordul sau
împuternicirea prealabilă a angajatorului.

3.3.2.11. Conform prevederilor art. 3 din HGR nr. 368/1999 în cadrul INEC și a laboratoarelor interjudețene din
subordine se pot efectua, în ceea ce interesează tema prezentei lucrări, următoarele genuri de expertiză
criminalistică:
k) expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video;
l) expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor medico-legale, între care, din
perspectiva temei abordate, poate fi: expertiza vocii si vorbirii; expertiza imaginilor; expertiza aplica țiilor și
datelor informatice.
Potrivit site – ului I.N.E.C.101:, în cadrul Institutului și a Laboratoarelor din subordine se efectuează, din punct
de vedere al interesului lucrării de față, expertiza vocii și vorbirii 102 , expertiza fotografiilor și a imaginilor
video103.

101
http://www.inec.ro, accesat la data de 10.10.2013.
102
Obiectivele la care poate răspunde această expertiză sunt următoarele:
1. Verificarea autenticităţii înregistrărilor audio şi audio/video. În cadrul acesteia se verifică de către expert
dacă înregistrările de examinat sunt ceea ce se susţine că sunt, respectiv dacă înregistrările conţin eventuale
urme de alterare, sunt realizate cu metoda indicată de partea care a produs proba respectivă etc. Examinarea
echipamentului tehnic prezentat ca fiind cel cu care s-a realizat înregistrarea originală poate oferi indicii
importante cu privire la autenticitatea acesteia.
2. Identificarea persoanelor după voce şi vorbire. Expertiza vocii şi a vorbirii se efectuează numai asupra
înregistrărilor originale sau duplicate (copii fidele) ale înregistrărilor originale eliberate şi certificate de
autorităţile care le-au realizat, cu condiţia ca duplicatele să fie admise de organul judiciar care a dispus
expertiza. Examinarea constă în compararea unei voci din înregistrarea în litigiu cu vocea unei persoane bănuite.
Observaţie: Nu reprezintă obiect al expertizei criminalistice a vocii şi vorbirii transcrierea convorbirilor.
Transcrierile se pun la dispoziţia expertului de către organele judiciare care au dispus expertiza.
3. Îmbunătăţirea calităţii înregistrărilor. Se efectuează în scopul creşterii inteligibilităţii înregistrărilor prin
reducerea sau eliminarea unor tipuri de zgomote.
103
Obiectivele la care poate răspunde această expertiză sunt următoarele:
1. Stabilirea autenticităţii imaginilor fotografice sau video. Se verifică dacă înregistrarea (imagine foto sau
video) de examinat este ceea ce se susţine că este, respectiv dacă conţine eventuale urme de alterare, este
efectuată cu metoda indicată de partea care a produs proba respectivă etc. Examinarea echipamentului tehnic
prezentat ca fiind cel cu care s-a realizat înregistrarea originală poate oferi indicii importante cu privire la
autenticitatea acesteia.
2. Îmbunătăţirea imaginilor fotografice sau video. Se efectuează în vederea creşterii clarităţii imaginilor sau
pentru ameliorarea condiţiilor în care se efectuează expertizele de identificare a persoanelor sau obiectelor.
3. Identificarea persoanelor, obiectelor şi a unor caracteristici ale acestora. Analiza constă în compararea
persoanelor sau obiectelor din imaginile în litigiu cu fotografii sau imagini video ale persoanelor sau obiectelor
de analizat, puse la dispoziţie de organele judiciare sau prelevate de către experţi.

257
3.3.2.12. Legislația care consacră regimul juridic al experților criminaliști autorizați care funcționează
instituționalizat, în sistem I.N.E.C. stipulează principiile activității expertale și cele care guvernează situația
expertului, dar împrejurarea că aceștia își desfășoară activitatea în calitate de funcționari publici și într – un
institut subordonat Ministerului Justiției, deci din sfera puterii executive, în care sunt prezente elemente ale
subordonării ierarhice, situația lucrărilor efectuate de către aceștia nu este poziționată dincolo de orice îndoială
rezonabilă, în ce privește posibilitatea intervenției unor ingerințe în cercetarea lor științifică.

3.4. Experți criminaliști autorizați din sistemul privat

Regimul juridic al activității de expertiză criminalistică în sistem privat și alexperților criminaliști

autorizați din sistemul privat este statuat în O.G. nr. 75/2000, cu modificările și completările ulterioare, iar
experții sunt nominalizați, în condițiile legii în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi.
Conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 75/2000, cu modificările ulterioare, în ceea ce
interesează tema prezentei lucrări, experții criminaliști autorizați pot efectua următoarele genuri de expertiză
criminalistică:
j) expertiza vocii si vorbirii;
k) expertiza imaginilor;
n) expertiza aplicațiilor și datelor informatice.
Pe site – ul Ministerului Justiției104 este publicat și actualizat atunci când este necesar, „Tabelul nominal
cu experţii criminalişti autorizaţi potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 75 / 2000 privind organizarea activităţii de
expertiză criminalistică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 488 / 2002 şi modificată şi
completată prin Legea nr. 156 / 2011‖ , unde sunt menționate, din punctul de vedere al interesului pentru
prezenta lucrare, specializările105 experților criminaliști autorizați, după cum urmează:
- expertiza vocii şi vorbirii,
- expertiza imaginilor,
- expertiza aplicaţiilor şi datelor informatice,
- expertiza mijloacelor de telecomunicaţii.
Este de remarcat situația că, în Tabelul nominal cu experţii criminalişti autorizaţi, sunt menționate
persoane fizice care își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Române, împrejurare ce transpare evident din
rubrica “Instituția / Adresa‖ a respectivului tabel.

Secțiunea a 9 – a
Materiale ce se pun la dispoziţia specialistului sau expertului judiciar
& 1. În situația expertizei criminalistice multimedia esențial obligatoriu pentru organul judiciar este de a pune la
dispoziția expertului:

- materialul în litigiu, adică proba multimedia - analogică sau digitală - , respectiv înregistrarea audio, în original,
respectiv duplicat în situația probelor digitale

- materialul de comparație – situație existentă numai în cazul stabilirii ca obiectiv al expertizei identificarea
vocii și vorbirii unei persoane – și care constă în eșantioane de voce și vorbire a persoanei suspecte, bănuite
temeinic de a fi unul dintre conlocutorii din convorbirile interceptate și înregistrate sau a aceleia care contestă
vocea și vorbirea.

1.1.Modelele de voce şi vorbire ce se prezintă specialistului sau expertului drept material de comparaţie se
prelevă de organul judiciar, urmare a colaborării şi folosindu-se de cunoştinţele specialistului ori expertului în
fonocriminalistică sau, la solicitarea organului judiciar, aceste modele se prelevă de către expertul
fonocriminalist.

Regulile metodologice în prelevarea probelor experimentale constau în aceea că se va solicita vorbitorului să

pronunţe, de mai multe ori, sunetele, cuvintele, sintagmele, frazele care fac obiectul expertizei dispuse, cu

4. Stabilirea locaţiei şi datei unei imagini. Examinarea unei fotografii sau a unei imagini video poate să releve
informaţii care permit identificarea locaţiei şi/sau a datei când a fost realizată.
104
http://www.just.ro, accesat la data de 10.10.2013.
105
Tabel actualizat şi publicat în Monitorul Oficial al României nr. 2662 din 21 mai 2013, Partea a IV a.

258
menţiunea de a păstra intonaţia ce a fost utilizată pe fonograma în litigiu (afirmativă, declamativă, interogativă,
exclamativă etc.) şi să utilizeze aceleaşi mijloace de imprimare (microfon, magnetofon, reportofon, aparat digital
etc.) cu suport magnetic ori digital de acelaşi tip, calitate şi caracteristici tehnice precum la materialul în
litigiu106.

& 2.Pentru stabilirea expertală a autenticităţii înregistrărilor magnetice audio este necesar să se îndeplinească
2 condiții, instituite de Standardul internațional AES 27 – 1996 (2007)107 :

- Să se prezinte expertului înregistrarea audio în original

- Expertul să examineze sistemul tehnic de înregistrare care a fost utilizat la momentul înregistrării
probei, întrucât operaţiunile tehnice destinate acestui obiectiv constau, potrivit standardului
AES43-2000108, în analiza formei de undă şi a spectrogramelor semnalelor audio înregistrate,
precum şi a caracteristicilor tehnice ale echipamentului utilizat la înregistrarea acestora 109.
Cerinţa este determinată de standardele internaţionale în materie110.
Explicaţia necesităţii prezentării suportului magnetic original, pe care a fost realizată înregistrarea
rezidă în aceea că înregistrările pe hard-disk-ul unui computer pot fi falsificate, ori trunchiate astfel că, ulterioara
copiere pe o casetă audio pierde fidelitatea, iar în cazul unui colaj, de pildă, nu se mai aud clic-urile magnetice
ale capetelor de ştergere şi înregistrare. În asemenea condiţii specialistul sau expertul nu poate certifica amprenta
vocală ori autenticitatea suportului magnetic supus examinării.
Problema în discuţie are semnificaţie deosebită şi pentru procurorul care, potrivit provederilor legale,
certifică autenticitatea înregistrărilor şi confruntă notele de transcrierea a înregistrărilor autorizate potrivit legii cu
înregistrarea efectivă de pe suportul magnetic ce i se prezintă de operatorii care au efectuat propriu zis
înregistrarea în cauză.
Există posibilitatea, cel puţin teoretică, constând în aceea că, cu prilejul copierii înregistrării pe un alt
suport magnetic decât pe cel care s-a realizat iniţial înregistrarea, intenţionat sau din greşeală, să se şteargă sau
piardă un cuvânt, o expresie ş.a.m.d., care să dea o cu totul altă conotaţie convorbirii înregistrate, ceea ce poate
deruta mersul investigaţiilor sau chiar conduce la o învinuire neconformă cu reala stare de fapt.
Din punctul de vedere al expertului căruia i se solicită stabilirea autenticităţii fonogramei în litigiu, în
lipsa înregistrării originale, acesta va putea formula o concluzie cert negativă, în sensul că respectiva fonogramă
nu este autentică şi originală sau de imposibilitate de rezolvare a problemei 111 , situaţie existentă uneori în
practică.
În cea ce priveşte opinia personală, menţin afirmaţiile dintr-o lucrare anterioară 112 , potrivit cărora
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauza dedusă investigaţiei verifică
corespondenţa între conţinutul convorbirii înregistrate pe suportul magnetic original (ceea ce presupune accesul
al instalaţie, dispozitivul, aparatul de înregistrare – redare) şi menţiunile transcrise în notele sau procesul-
verbal de transcriere şi, numai după această confruntare, certifică pentru autenticitate înregistrarea şi actul în
care se materializează aceasta.
În aceste condiţii eventuale neconcordanţe şi neregularităţi ale fonogramei în litigiu şi le asumă, iar
specialistului sau expertului i se pot remite şi copiile înregistrărilor, cu menţionarea expresă a situaţiei.

106
Apud I. Anghelescu, Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1978, p.179.
107
AES 27-1996, AES Recommended Practice for Forensic Purposes – Managing Recorded Audio Materials
Intended for Examination, Audio Engineering Society, USA şi AES 43-2000, ambele citate de C.Grigoraş,
Expertiza înregistrărilor audio, în Dreptul nr. 1/2003, p.163 și urm.

108
A se vedea, AES Standard for Forensic Purposes – Criteria for the Authentification of Analog Audio Tape
Recording, Audio Engineering Society, U.S.A., citat de C. Grigoraş, Expertiza înregistrărilor audio, în Dreptul
nr. 1/2003, p.163.
109
Pentru prima dată în practica şi literatura de specialitate din România, problema a fost decelată de C. Grigoraş,
Expertiza înregistrărilor audio, lucrare supracitată, instaurându-se astfel metodologia de expertizare
criminalistică în materie, precum şi un mod unitar necesar de prezentare a materialelor în litigiu.
110
AES 27-1996, AES Recommended Practice for Forensic Purposes – Managing Recorded Audio Materials
Intended for Examination, Audio Engineering Society, USA şi AES 43-2000, ambele citate de C.Grigoraş,
lucrări supracitate.
111
C. Grigoraş, Expertiza înregistrărilor audio, în Dreptul, op.cit , p.167.
112
D.I. Cristescu, Interceptarea comunicărilor, înregistrărilor audio-video, filmărilor şi fotografierilor, Pro Lege
nr. 2/2001, p.71.

259
 O astfel de tratare a problemei corespunde parametrilor legali, cu condiţia ca operatorul care efectuează
înregistrarea să păstreze suportul magnetic original, pentru că în eventualitatea unei contestări a copiei
înregistrării, originalul să poată fi prezentat expertului desemnat, în vederea realizării în buna condiţiuni şi cu
concluzii certe a problemelor ce-i sunt adresate, inclusiv în ce priveşte autenticitatea probei în discuţie.
În situaţia casetelor audio sau rolelor cu suport magnetic depuse de părţile interesate, regula este ca
acestea să fie prezentate în original.
În toate celelalte cazuri, organele judiciare vor depune diligenţele necesare pentru obţinerea casetei ori
rolei originale.
& 3. Pentru stabilirea expertală a autenticităţii înregistrărilor digitale audio - video considerăm că punerea la
dispoziția expertului a echipamentului informatic și de comunicații ori a echipamentelor tehnice digitale pentru
înregistrări ambientale, chiar cele care au „ softuri proprietar‖, cu care s – au realizat operațiunile de
supraveghere tehnică, constituie o condiție obligatorie pentru efectuarea în bune condiții a sarcinii ce i – a fost
încredințate de către organul judiciar, cu atât mai mult cu cât mediul informatic respectiv constituie, potrivit
prevederilor NCPP mijloc material de probă, întrucât poartă o urmă a faptei săvâr șite.
Argumentele care se invocă în prezent atât organelor judiciare, cât și experților judiciari, așa cum am
prezentat anterior în această lucrare, de către instituția care pune în executare mandatul de supraveghere tehnică,
respectiv S.R.I. nu sunt de natură și nu pot să înfrângă principiile și regulile care stau la baza procesului penal și
care au aplicabilitate cu prilejul administrării probelor.
Măsurile de natură legislativă, organizatorică, logistică pentru aducerea la îndeplinire a acestei condiții
necesare aparțin instituțiilor și organelor statului, atât celor din puterea legislativă, cât și celor din puterea
executivă și judecătorească.
Menținerea în încrâncenarea de a nu oferi posibilitatea experților judiciari de a examina din punct de
vedere științific echipamentele și aparatura în discuție, sub pretexul absurd că mijloacele tehnice și metodele
utilizate (cu ce) sunt secrete de stat, ignorându – se că doar locul (unde), timpul (când), modalitatea concretă
(cum) și persoanele implicate(cine) în operațiunea de supraveghere tehnică sunt confidențiale într –un proces
penal, dar și acestea până la un anumit moment dat al derulării procesului judiciar, nu sunt elemente și aspecte
care să caracterizeze un proces penal modern, racordat la cerințele internaționale, al unui stat de drept.
La dispoziția expertului judiciar se impune cu necesitate a se pune și Procedurile Operaționale
Standardizate ori Ghidul de Bune Practici existente în ce privește utilizarea aparatelor folosite pentru executarea
supravegherii tehnice.

CONCLUZII
Prin menționarea expresă a existenței și posibilității utilizării metodei speciale de supraveghere,
constând în supravegherea video, audio sau prin fotografiere ori filmare, în condițiile stipulate de prevederile
legale, în NCPP, este acoperită condiția prevăzută de art. 75 alin. 1 din codul civil, conform căreia nu constituie
o încălcare a drepturilor prevăzute de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile
omului la care România este parte, astfel că devine posibilă și legală, atunci când sunt respectate prevederile
NCPP, ținerea vieții private, sub observație, prin orice mijloace, între care și cele susarătate, asociate cu
fotografii, filmări și înregistrări audio - video.
Din perspectiva dispunerii și efectuării constatărilor tehnico – științifice și expertizelor în domeniul
înregistrărilor audio, fotografiilor și înregistrărilor video (imaginilor), adică a probelor multimedia – analogice
sau digitale - , prevederile NCPP nu se situează sub orice discuții, și nici nu sunt de natură să influențeze pozitiv
actul expertal, problematicile existente până la data intrării în vigoare a prevederilor NCPP păstrându – și
actualitatea și după acest moment, ceea ce urmează să relevăm în continuare.
În NCPP au fost eliminate prevederile referitoare la verificarea mijloacelor de probă constând în
interceptările și înregistrăile audio sau video, în sensul că acestea pot fi supuse expertizei la cererea procurorului,
a părților sau din oficiu, în schimb s - a instituit posibilitateaoricărei persoane autorizate, care realizează copii
ale unui suport de stocare a datelor informatice ce conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică, de a
verifica integritatea datelor incluse în suportul original şi, după efectuarea copiei, să semneze datele incluse în
aceasta, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de
servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta
asumându-şi astfel responsabilitatea în ceea ce priveşte integritatea datelor.
Nu există nicio mențiune referitoare la modalitățile prin care se poate “verifica integritatea datelor
incluse în suportul original” , astfel că devine evident că o asemenea verificare, care este de natură strict tehnică,
devine posibilă, în concepția legiuitorului, în mod cert prin mijloacele puse la îndemână de prevederile NCPP,
care sunt constatătile tehnico – științifice sau expertizele judiciare.
Nemenționarea expresă a posibilității de efectuarea a unei expertize judiciare, pentru verificarea
autenticității și realității interceptărilor și înregistrărilor, nu conduce însă la lipsirea părții interesate – de regulă
suspectul sau inculpatul – de dreptul de a uzita de cererea de administrare a unei constatări tehnico – științifice
sau expertize judiciare – tehnice sau criminalistice – în domeniul interceptărilor și înregistrărilor audio – video

260
ori de imagini, în general a probelor multimedia, mijloace de probă tehnice reglementate de prevederile art. 172
– 1811 din NCPP.
În noua reglementare sunt indicate ca fiind abilitate să realizeze punerea în executare a mandatului de
supraveghere tehnică: 1) procurorul, 2) organul de cercetare penală sau 3) lucrători specializați din cadrul poliției
ori 4) alte organe specializate ale statului, adică persoane juridice nenominalizate, poziționate în sistemul
organelor statului, probabil în zona puterii executive (administrația publică) care, desigur, efectuează prestarea
de servicii în discuție, prin proprii angajați – civili sau militari -.
Teoretic, alte organe specializate ale statului în materia interceptării și înregistrărilor, ar putea fi
instituții guvernamentale – din subordinea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerului
Justiției ș.a. - ori entități autonome și independente cu subordonare la nivelul Parlamentului României, care să
deservească pe orice beneficiar autorizat al unei astfel de operațiuni, legiuitorul oferind o normă în alb, pentru
orice situație ce poate fi reglementată în viitor în această materie.
Esențială este împrejurarea că prevederile NCPP nu instituie o exclusivitate în materia punerii în
executare a mandatului de supraveghere tehnică doar în favoarea unei anume instituții, cum ar fi, de exemplu
S.R.I., desigur atunci când operațiunea tehnică nu este realizată de către organele judiciare nominalizate în textul
art. 142 alin. 1 din NCPP, mai puțin ipoteza ultimă.
Împrejurarea că, atât sub imperiul VCPP, cât și, probabil, sub imperiul NCPP, în virtutea unor
protocoale încheiate între S.R.I. și organele judiciare beneficiare ale rezultatului supravegherii tehnice – unitățile
de parchet, D.N.A., D.I.I.C.O.T - , punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică (fosta autorizație
de interceptare și înregistrare a comunicațiilor) se realizează, aproape în exclusivitate de către S.R.I., prin
unitatea sa subordonată - C.N.I.C., nu decurge dintr – o prevedere procedural și procesual penală, ci doar din
opțiunea luată de către organele judiciare beneficiare a respectivei prestări de servicii, precum și din preluarea
unor prevederi ale unor hotărâri secrete emise de C.S.A.T., având vocația de a reglementa interceptarea și
înregistrarea comunicațiilor în folosul exclusiv și pentru domeniul apărării naționale și securității naționale, care
nu pot și nu trebuie să imixtioneze administrarea probelor multimedia în procesul penal.
În esență, se păstrează prevederile din codul de procedură penală anterior, dar se alătură organelor acolo
menționate, ca fiind abilitate legal să efectueze interceptarea și înregistrarea ( alături de procuror sau organ de
cercetare penală), „ alte organe specializate ale statului ‖.
În acest fel s – a creat, o dată în plus, din lipsa de precizie a textului de lege, posibilitatea ca
interceptarea și înregistrarea comunicațiilor să se realizeze și de alte organe decât cele judiciare, între altele un
serviciu de informații, cum ar fi S.R.I., de pildă, care interferează major în acest fel cu activitatea strict judiciară
de administrarea probatoriului într – o cauză penală, deși, potrivit legii, serviciilor de informații le este interzisă
orice fel de activitate de cercetare penală.
Opțiunea univocă a autorilor prezentei lucrări se îndreaptă către existența unui organism autonom,
independent, cu resurse bugetare proprii, care să deservească în exclusivitate sistemul judiciar, cu regulile și
normele consacrate ale acestui sistem, în ceea ce privește punerea în executare a mandatului de supraveghere
tehnică.
Proba multimedia inițială, originală digitală se află stocată pe memoria internă a echipamentului cu care
a fost captat evenimentul acustic interceptat și apoi înregistrat.
Teoretic și practic există posibilități ipotetice de alterări, distorsionări, modificări, înserări de voci
computerizat, intercalări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere, adăugiri, ștersături, pe suportul de
memorie externă, de către persoanele care intră în contact cu suportul ce stochează comunicările ori imaginile
interceptate și înregistrate.
Vulnerabilitatea esențială și primordială în legătură cu proba digitală este cantonată la echipamentul
informatic și de comunicații care captează evenimentele acustice interceptate și înregistrate, constând, în
principal, în acuratețea și integritatea cu care se realizează extragerea înregistrării complete și efective, prin
operațiunile de accesare / transferare / descărcare / copiere pe primul suport de memorie externă, respectiv acela
ce practic trebuie să fie duplicatul probei digitale.
Din interpretarea textului de lege incident în ceea ce privește metoda specială de supraveghere constând
în interceptarea comunicațiilor sau a oricărui tip de comunicare la distanță, rezultă că activitățile de supraveghere
se consemnează în 2 categorii de procese verbale, întocmite de către procuror sau organul de cercetare penală: 1)
Procesul verbal menționat de prevederile art. 143 alin. 1 din NCPP, în care, printre alte mențiuni obligatorii, se
consemnează „datele de identificare ale suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică,
precum și data și ora la care a început activitatea de supraveghere și data și ora la care s – a încheiat‖. La acest
proces verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine rezultatul activităţilor de supraveghere
tehnică. Suportul sau o copie certificată a acestuia se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic
sigilat şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care
conţine activităţile de supraveghere tehnică şi copii de pe procesele verbale se păstrează la grefa instanţei, în
locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea
cauzei și 2) Procesul verbal, menționat de prevederile art. 143 alin. 4 din NCPP, care se întocmește, în

261
exclusivitate, pentru convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate, fiind vorba inclusiv
de interceptările ambientale, adică activitatea prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. c din NCPP, supravegherea video,
audio sau prin fotografiere, și în care este redat conținutul respectivelor convorbiri, comunicări sau conversații
și în care se menţionează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de
identificare ale sistemelor informatice ori ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările,
dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri sau comunicări.Acest proces verbal este certificat pentru
autenticitate de către procuror.
Activitatea de certificare pentru autenticitate, menționată în prevederile art.143 alin. 4, teza ultimă din
NCPP, care se materializează prin actul (rezoluția) procurorului, aplicată pe fiecare proces verbal în parte, se
referă la mai multe aspecte, care vizează atât problemele privind suportul fizic de memorie externă pe care se află
stocate convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate, cât și cele privind mențiunile
scriptice consemnate în conținutul procesului verbal respectiv, precum și aspectele de formă și fond, pe care
trebuie să le îndeplinească potrivit dispozițiilor legale și este esențialmente necesar de a fi efectuată cu
responsabilitate, corectitudine, obiectiv și imparțial.

Lanțul (filiera) parcurs/ă de o comunicație sau orice tip de comunicare interceptată și înregistrată,
potrivit prevederilor legale, se înfățișează după cum urmează:

I.Subiectul supravegherii tehnice (emițătorul comunicației, creatorul și autorul probei) – II. instituția (organul)
care deține echipamentul de interceptare și înregistrare (locul și persoana autorizată care realizează
supravegherea tehnică), unde și pe care se imprimă inițial comunicația sau orice tip de comunicare (proba
digitală originală) – III. subiectul care transferă (transmite) comunicația sau orice tip de comunicare de pe
echipamentul de interceptare și înregistrare pe suportul de memorie externă (proba digitală duplicat, clonă sau
bit – stream) – IV. subiectul care primește comunicația sau orice tip de comunicare transmisă (Subiectul
procesual oficial, adică procurorul) – V. subiectul care efectuează copii ale suportului de memorie externă
(proba digitală copie) – VI. proba digitală (duplicat sau copie, după caz) depusă la dosarul cauzei și care este
atașată procesului verbal de redare a înregistrării comunicațiilor sau orice tip de comunicare – VII. Proba
digitală copie care urmează dosarul cauzei la instanța de judecată – VIII.Inculpat, respectiv emițătorul
comunicației (I.) – IX.specialist ori expert judiciar.

Suspiciunile referitoare la autenticitatea înregistrărilor audio - video, ambientale sau de imagini, au fost
și sunt alimentate de mai multe situații faptice concrete existente în cauzele penale aflate fie pe rolul instanțelor
de judecată, fie în faza de urmărire penală, după cum urmează:1) situații determinate de erori existente în
activitatea de redare a conținutului convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, 2) situații determinate
de durata de timp scursă între momentul când a avut loc efectiv convorbirea telefonică interceptată și
înregistrată și momentul când aceasta apare ca fiind stocată pe suportul de memorie externă, 3) Situații
determinate de selectarea unilaterală a anumitor convorbiri telefonice sau imagini, de către organele și
lucrătorii reprezentând acuzarea, din ansamblul convorbirilor telefonice și imaginilor interceptate și
înregistrate, 4) Inexistența ori nemenționarea existenței în documentele însoțitoare ale rezultatului
înregistrărilor realizate sau neutilizarea procedurilor opera ționale standardizate în legătură cu interceptarea și
înregistrarea audio – video, a convorbirilor telefonice sau ambientale, precum și a lanțului de custodie a
probelor obținute, 5) Existența ipotetică a posibilității de modificare / alterare – intenționată sau din neglijență
– a acurateței și integrității probelor multimedia 6) Utilizarea unor metode și mijloace tehnice de interceptare
și înregistrare care au un caracter clasificat, ceea ce nu permite examinarea și verificarea acestora de către
experții introduși legal în cauzele penale care nu au autorizare sau certificat corespunzător ORNISS.
Nereglementarea situației de către recenta legislație penală adoptată.
Starea de fapt actuală în ce privește punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică emis de
judecătorul de drepturi și libertăți decelează căun organ (instituție) al /a administrației publice, din puterea
executivă deci – S.R.I., printr – o entitate din subordine și pe care o administrează, respectiv C.N.I.C. - ,
interferează cu cea a organelor judiciare și execută activități din sfera puterii judecătorești, știut fiind că în cadrul
procesului penal activitatea judiciară este efectuată de organele judiciare, iar pe de altă parte operațiunea de
interceptare și înregistrare a comunicațiilor unui subiect procesual principal ori a unei părți a unui proces penal
reprezintă o activitate eminamente judiciară, fiind inclusă în ceea ce se numește administrarea probatoriului.
Același organ (instituție) din sfera puterii executive dobândește întâietate și preeminență în ce privește
obținerea informațiilor, ce rezultă din activitatea de supraveghere tehnică, a căror beneficiar legitim și în același
timp titular este organul judiciar, neexistând un control judiciar în legătură cu ceea ce se întâmplă cu informațiile
astfel obținute.
Controlul parlamentar asupra serviciului de informații nu satisface și nu poate înlocui controlul
jurisdicțional în ceea ce privește aspectele în discuție.

262
 Exploatarea și valorificarea informațiilor obținute ca urmare a punerii în executare a unui mandat de
supraveghere tehnică în cauze penale – altele decât cele privind infracțiuni contra securității naționale și de
terorism – de către S.R.I. devine un apanaj al acestui serviciu, oricând dorește și în orice scop apreciază, fără a se
putea fi supuse unui control jurisdicțional sau al societății civile.
Practic, prin activitățile de supraveghere tehnică din cadrul unor procese penale și prin modalitățile de
punere în practică a acestora S.R.I. monitorizează un număr apreciabil de persoane (pe lângă subiectul pentru
care s - a autorizat supravegherea și pe interlocutorii acestora), exercitând o supraveghere generală a
comunicațiilor acestora atât pentru situații faptice care întră în sfera atribuțiilor instituției (cele prevăzute de art. 3
din Legea nr. 51 / 1991), cât și pentru altele care nu au nicio legătură cu acestea (probleme profesionale,
extraprofesionale, de viață privată și intimă).
O astfel de extensiune a competenței materiale și funcționale a S.R.I., în atribuțiile exclusive ale puterii
judecătorești și a actului de justiției, în general, excede unei societăți democratice, reprezentând efectiv o ingerință
în valorile democrației consacrate de CEDO.

Reiterăm opțiunea pentru existența unuiSistem de Interceptare și Înregistrare a Comunicațiilor, care să

deservească organele judiciare, ce să funcționeze ca entitate autonomă și independentă, în sprijinul exclusiv și
sub controlul justiției, cu scopul de a produce probe destinate fie urmăririi penale, fie fazei de judecată și, în
acest context, să fie exclus de la orice formă de clasificare ca secret de stat ori de serviciu, iar în același timp să
poată fi accesat pentru verificări și examinări de natură strict științifică, destinate eliminării oricărei suspiciuni în
ce privește obținerea, stocarea și manipularea probelor multimedia, prin efectuarea constatărilor tehnico
științifice și expertizelor judiciare dispuse de către instanțele de judecată.
Echipamentele informatice și de comunicații destinate operațiunilor de supraveghere tehnică dispuse de
judecătorul de drepturi și libertăți în cadrul unui proces penal reprezintă elemente ale dezvoltării științei în
domeniu și nu instrumente oculte, secretizate și inaccesibile, cu atât mai mult cu cât deservește scopului
procesului penal de a se afla adevărul, care nu este apanajul numai a unor instituții, ci al justiției în ansamblu, în
care un rol, uneori extrem de important îl dețin experții judiciari.
Caracter secret au operațiunile, activitățile și momentele în care se derulează respectivele activități
destinate monitorizării prin supraveghere tehnică, persoanele vizate, dar și acestea până la un anumit moment
dat și nu permanent și nicidecum aparatura utilizată, care este un mijloc tehnico- științific funcțional prin
aplicarea unor metode științifice, ce nu pot avea caracter clasificat, atunci când sunt destinate justiției.
Din punct de vedere legislativ s – a făcut o tentativă a unei altfel de reglementari în ceea ce privește
organizarea instituțională a interceptării și înregistrării comunicațiilor (în anul 2007), care a rămas în fază de
proiect, fiind abandonată la nivelul Senatului României.

Efectele situației faptice actuale referitoare la exclusivitatea și monopolul deținut de către S.R.I. în ce
privește interceptările ți înregistrările comunicațiilor în România constau în următoarele:

a) Probele digitale, în general, și probele multimedia, în special, care profită unui proces penal sunt
obținute, în exclusivitate, sub controlul și coordonarea unui serviciu de informații – S.R.I. -, care, prin
dispozițiile legii, nu poate efectua activități de cercetare penală, ori probele digitale și, deci, și cele
multimedia se obțin, potrivit legii, în mod legal, numai într - un cadru procesual și procedural penal,
configurat de prevederile legale incidente, orice abatere sau încălcare de la / a aceste /or dispoziții fiind
susceptibile de a constitui infracțiune.
b) Probele în discuție sunt deținute o perioadă de timp, cuprinsă între momentul interceptării și înregistrării
efective, momentul transferării datelor informatice rezultate din operațiunile tehnice de pe echipamentul
utilizat de serviciul de informații pe un suport de memorie externă și momentul remiterii suportului de
memorie externă, pe care au fost stocate informațiile respective, toate executate de către lucrătorii
aceluiași serviciu de informații, organului judiciar îndrituit legal de a le deține, folosi, exploata, conserva
și arhiva, precum și de a dispune de ele potrivit legii, - mai lungă sau mai scurtă -, de către
compartimentele de resort din cadrul S.R.I. care, pot ipotetic, să le valorifice și exploata extraprocesual
penal.
c) Între momentul imprimării inițiale a convorbirii telefonice interceptate și înregistrate, pe echipamentul
informatic și de comunicații al C.N.I.C., din administrarea S.R.I. și momentul transferării pe un suport
de memorie externă care se remite organului judiciar beneficiar se pot produce, ipotetic, modificări /
alterări / montaje ale conținutului convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor interceptate și
înregistrate
d) Probele digitale pot fi / sunt depozitate o perioadă de timp, care nu poate fi controlată jurisdicțional,
eventual arhivate și, pe cale de consecință, pot fi / sunt utilizate oricând extrajudiciar de către deținător.

263
 e) Nu se cunoaște de către organele judiciare, care sunt beneficiarii de drept a acestor probe digitale,
precum și și de către părțile interesate, aflate într – un proces penal, datorită caracterului clasificat secret
de stat al activităților S.R.I., precum și datorită totalei lipse de transparență în legătură cu aspectele
învederate supra, dacă există proceduri operaționale standard (SOPs) în legătură cu obținerea probelor
digitale (multimedia) și dacă sunt respectate principiile și standardele consacrate privind examinarea
științifică a acestor categorii de probe, în cadrul instituției – S.R.I. – care are custodia probelor originale
digitale și este deținătoarea legală a echipamentelor prin care acestea se obțin.
Situația este valabilă și în cazul interceptării ambientale și a înregistrării de imagini efectuate de către
lucrătorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., cu echipamentele pe care le au în dotare.
f) Nu se cunoaște de către organele judiciare beneficiare legale ale probelor digitale obținute în baza
autorizației emise de magistratul competent și pusă în executare de către S.R.I. – unitatea de specialitate
– dacă sunt respectate regulile criminalistice de recoltare, transferare, manipulare, ambalare,
inscripționare a probelor digitale, „lanțul de custodie al probelor (lb. engleză chain of custody), care să
conțină detalii despre: data la care a fost efectuată înregistrarea, data și modul de copiere a acesteia pe
alte suporturi digitale, echipamentul tehnic și setările acestuia din momentul înregistrării probelor de
expertizat„.
Situația este valabilă și în cazul interceptării ambientale și a înregistrării de imagini efectuate de către
lucrătorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., cu echipamentele pe care le au în dotare.
g) La dispoziția expertului judiciar nu este pusă niciodată – atunci când interceptarea și înregistrarea
convorbirilor telefonice este realizată de unitatea specializată din S.R.I. – proba digitală originală, adică
cea autentică.
h) Imposibilitatea expertului judiciar – tehnic sau criminalist autorizat – de a rezolva toate obiectivele din
expertiza dispusă, întrucât nu i se pun la dispoziție, nu i se acceptă accesul și nu poate examina
echipamentele cu care au fost realizate operațiunile de interceptare și înregistrare a convorbirilor
telefonice și a celorlalte comunicații.

La toate aspectele evidențiate supra se mai adaugă și imposibilitatea declarată și asumată de experții
criminaliști autorizați din cadrul INEC de a efectua expertiza înregistrărilor audio video din cauza lipsei de
metodologii sau standarde în materie
În mai multe împrejurări, expertul criminalist autorizat din cadrul INEC, introdus în cauze penale la
diferite instanțe, a formulat expressis verbis că nu există metodologii sau standarde conform cărora să se poată
stabili cu certitudine dacă o înregistrare audio video obținută prin interceptarea comunicațiilor este autentică.
În condițiile în care specialiștiicare pot efectua constatări tehnico științifice, având ca obiective
examinarea și verificarea probelor multimedia, își desfășoară activitatea în instituții, organe ale administrației
publice, care sunt organizate potrivit principiului subordonării, unii chiar în mediu militar, iar alții se supun
regulilor funcționarului public, considerăm că rezultatele activității lor științifice sunt susceptibile de a suferi
ingerințe din partea ierarhicilor, ceea ce creează o puternică stare de dubiu în ce privește independența,
imparțialitatea și obiectivitatea concluziilor formulate, astfel că nu pot fi situați dincolo de orice îndoială
rezonabilă.
Aceleași rațiuni și considerente sunt valabile și pentru experții judiciari care funcționează în forme
instituționalizate, instituții, organe ș.a.
Relevăm modificarea realizată de NCPP, în ce privește posibilitatea opțiunii pe care o are organul
judiciar de a se adresa pentru efectuarea expertizei judiciare, fie experților oficiali din laboratoare sau instituții de
specialitate, fie experților independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii 113 , față de
prevederile din VCPP 114 , care instauraseră monopolul în ceea ce privește expertiza criminalistică, la nivelul
laboratoarelor de expertiză criminalistică, care existau doar în sistem I.N.E.C. și I.G.P.R., organele judiciare fiind
obligate de textul legii să se adreseze doar acestora, pentru efectuarea unei expertize criminalistice, experții
criminaliști autorizați independenți având posibilitatea doar de a participa la efectuarea acestei expertize, în
condițiile în care erau admiși de către organul judiciar.
În contextul noilor prevederi legale, pe de o parte este eliminat monopolul formei instituționalizate, la
nivelul organelor din sistemul puterii executive, în ce privește efectuarea expertizei judiciare criminalistice, iar
pe de altă parte a fost instaurată o adevărată competiție științifică între această formă instituționalizată și experții
criminaliști autorizați, care au funcționat și funcționează în mod independent, fără a se afla în raporturi de
subordonare, ce constituie un climat favorabil producerii ingerințelor în activitatea expertală.
Apreciem că este necesară în continuare existenţa unei forme instituţionalizate de expertiză
criminalistică, dar în condițiile în care Institutul Național de Expertize Criminalistice nu s – ar mai afla în

113
Art. 172 alin. 4 din NCPP.
114
Art. 119 alin. 2 din VCPP.

264
structura Ministerului Justiției, ci ar funcționa în mod independent, autonom, cu finanțare de la bugetul de stat și
din resurse proprii, fără nicio formă de subordonare față de puterea executivă, în formula unui Institut de
Cercetări și Expertize Criminalistice sau, în contextul extensiunii ariei de atribuții în formula de Institut
Național de Cercetări Criminologice și Expertize Criminalistice, în structura căruia să funcționeze
Departamentul de Expertize Criminalistice, ceea ce presupune preocupări de natură legislativă în materie.
În oricare din formulele menționate supra expertiza criminalistică ar fi asigurată de Corpul Experților
Criminaliști Autorizați din structura instituționalizată, care ar reuni actualii experți criminaliști autorizați din
structurile instituționalizate – I.G.P.R. – Institutul Național de Criminalistică și cei din cadrul I.N.E.C., ceea ce
presupune fuzionarea I.N.E.C. cu compartimentele care asigură în mod exclusiv expertiza criminalistică.
Noua formulă instituționalizată ar avea între atribuțiile fundamentale, alături de efectuarea expertizelor
judiciare criminalistice, a căror beneficiari sunt organele judiciare, și atribuții de cercetare științifică și
didactice – de nivelul învățământului superior – în domeniul de specialitate, respectiv criminalistică (științe
forensic).
Între obiectivele fundamentale ale unui astfel de institut, printre altele, s –ar putea înscrie și
următoarele:
- Efectuarea în exclusivitare a expertizei judiciare criminalistice prin delimitarea clară și univocă de
obiectivele expertizei judiciare tehnice
- S –ar elimina actuala stare de lucruri, conform căreia în aceeași țară funcționează 2 Institute
Naționale – unul de Expertiză Criminalistică și altul de Criminalistică, cu obiecte de activitate
uneori similare, care ambele deservesc sau doresc a deservi organele judiciare și care, ambele,
funcționează în sistemul puterii executive, în forme de subordonare administrativă, iar experții
criminaliști autorizați au calitatea de funcționari publici sau funcționari speciali în cadrul Poliției
Române.
- Asigurarea formării profesionale a persoanelor care optează pentru profesia de expert criminalist
autorizat din forma instituționalizată
- Contribuții la formarea auditorilor de justiție, a magistraților și a avocaților stagiari prin
colaborarea cu I.N.M. și cu I.N.P.P.A.
Resursele financiare pentru funcționarea institutului, în oricare dintre formulele susarătare sunt de la
bugetul de stat, cheltuielile alocate pentru cercetarea științifică, din fonduri europene atrase sau din orice alte
fonduri atrase, în condițiile respectării statutului de organizare și funcționare, precum și din activitatea proprie.
Pe cale de consecință la nivelul Poliției Române ar fi asigurată, pentru urmărirea penală, doar
constatarea tehnico – științifică și activitatea de cercetare la fața locului, a câmpului infracțiunii, cu cadrele
specializate, după cum și la oricare altă instituție, cum ar fi de pildă, S.R.I., în competența materială și
funcțională să rămână doar efectuarea constatării tehnico – științifice.
Experții criminaliști autorizați care își desfășoară activitatea în forma instituționalizată pot desfășura
concomitent și activitate de cercetare științifică, dobândind, eventual, conform pregătirii școlare, titlurilor
științifice deținute, pregătirii profesionale și standardelor academice titlul de cercetător științific.
În felul susarătat, experții criminaliști autorizați, care își desfășoară activitatea într – o formă
instituționalizată nu s –ar mai afla în situația unei subordonări ierarhice, determinate de sistemul puterii
executive din care fac parte în prezent, fiind scutiți de orice ingerințe posibile teoretic, precum și de suspiciunile
desfășurării unei activități care nu este dincolo de orice indoială rezonabilă, iar activitatea derulată nu ar fi
expusă unor bănuieli, mai mult sau mai puțin legitime.
Pe de altă parte, este necesar ca activitatea de expertiză criminalistică în forma privată, desfășurată de
experții criminaliști autorizați independenți, în condițiile legii, fie în forme colective, fie în modalități
individuale, în cadrul laboratoarelor de criminalistică private autorizate, potrivit prevederilor legale, să capete o
nouă dimensiune legislativă și funcțională, de la condițiile de admitere în Corpul Experților Criminaliști
Autorizați Independenți, din mediul privat, la competențele științifice ale experților și până la standardele
științifice de efectuare și elaborare a lucrărilor efectuate, singura modalitate reală de instaurare a unei
competitivități științifice în materie.
În sfârșit, dar nu în ultimul rând considerăm de stringentă actualitate împrejurarea ca puterea legislativă
să reglementeze, prin elaborarea și adoptarea unei legi, regimul juridic al reținerii datelor generate sau prelucrate
de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de rețelele publice de comunicații,
întrucât Legea nr. 298 /2008 care reglementa acest domeniu a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr.
1258 din 8 octombrie 2009, iar aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit.j din NCPP combinate cu cele ale art.
152 din NCPP, referitoare la obținerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de
comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât
conținutul comunicațiilor, și reținute de către aceștia, vor fi îngreunate. Textul art. 138 alin. 1 lit. j din NCPP,
face de altfel trimitere la legea specială care reglementează domeniul.

265
 BIBLIOGRAFIE
( în ordinea citării în lucrare)

1) R.M. Stănoiu, Înscrisurile, în lucrarea colectivă sub coordonarea lui V. Dongoroz, Explicaţii teoretice
ale codului de procedură penală român, partea generală, vol. I, Ed. Academiei Române, Bucureşti,
1975.
2) Aug. Lazăr, Înregistrările audio sau video prezentate de părţi, mijloc de probă în procesul penal, în
Dreptul nr. 7/2003.
3) D.I. Cristescu , Investigarea criminalistică a infracțiunilor contra securității naționale și de terorism,
Ed. Solness, Timișoara, 2004.
4) Adrian Petre, Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, mijloace de probă în procesul
penal. Expertiza judiciară, Ed. C.H. Beck, București, 2010.
5) Adrian Cristian Moise, Metodologia investigării criminalistice a infracțiunilor informatice, Ed.
Universul Juridic, București, 2011.
6) Mihai Viorel Tudoran, în Teoria și practica interceptărilor și înregistrărilor audio sau video judiciare,
Ed. Universul Juridic, Biblioteca profesioniștilor, București, 2012.
7) D.I. Cristescu, Interceptarea comunicațiilor, înregistrările audio video, filmările și fotografierile –
procedee probatorii în procesul penal român, revista Pro Lege, editată de Ministerul Public, nr.
2/2001.
8) Gh. Mateuț, Sinteză a discuțiilor purtate în literatura de specialitate în materia actelor premergătoare
necesare începerii urmăririi penale, revista Dreptul nr.12/1997.
9) C. – L. Popescu, Înregistrările audio video, revista Pro Lege, editată de Ministerul Public, nr. 3/2001.
10) M. Udroiu, R. Slăvoiu, O. Predescu, Tehnici speciale de investigare în justiția penală, Ed. C.H. Beck,
București, 2009.
11) Emil – Ioan Moțiu, Autoritățile Administrative autonome din domeniul siguran ței naționale și al
mediatizării informațiilor, Ed. C.H. Beck, București, 2010.
12) C. Uță, Considerații pe marginea competenței organelor care efectuează interceptările și înregistrările
audio sau video, în revista „Dreptul”, nr. 6/2008.
13) D. Ionescu, Procedura penală, Parte generală, Sinteze și spețe, Ed. Sfera Juridică, Cluj Napoca, 2007.
14) Ion Anghelescu, Folosirea fonogramei și videofonogramei magnetice în procesul penal, R.R.D. nr.
1/1970, p.112.
15) Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică - criminalistică, Ed. Gama, Iași, 1996.
16) I. Neagu, Drept procesual penal . Tratat. Partea generală, Ed. Global Lex, București, 2007.
17) N. Volonciu şi A. Barbu în „Codul de procedură penală comentat‖, Ed. Hamangiu, 2007, vol. „Art. 62-
13, Probele şi mijloacele de probă‖.
18) J. Baud, Encyclopedie du renseignement et de services secrets, Ed. Lavanzelle, Paris, 1997, p. 192.
19) Gh. Mateuţ, Procedura Penală. Partea specială, Lumina Lex, Bucureşti, 1997, vol.1.
20) I. Anghelescu, A.J. Nichifor, Examinarea urmelor lăsate pe banda magnetică, în Tratat practic de
criminalistică, vol. III, Ed. Ministerului de Interne, Serviciul Editorial și Cinematografic, București,
1980.
21) C. Grigoraş, Expertiza înregistrărilor audio, în Dreptul nr. 1/2003.
22) I. Anghelescu, Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1978.
23) E. Stancu, Criminalistica, vol. I, Ed. Actami, Bucureşti, 1977.
24) L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. C.H. Beck, București, 2011.
25) M. Mircea, Valorificarea operativă a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, în revista
Criminalistica, nr. 1/2000,
26) N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol. I, Ed. Paideia, București, 2001.
27) Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2007.

266
 SEMNĂTURA IZOTOPICĂ - TEHNICĂ APLICATĂ ÎN
STABILIREA ORIGINII GEOGRAFICE A ALIMENTELOR
ŞI A FALSIFICĂRII ACESTORA

THE ISOTOPIC SIGNATURE – A TECHNIQUE APPLIED IN ESTABLISHING THE

GEOGRAPHICAL ORIGIN OF THE FOOD PRODUCTS
AND THEIR COUNTERFEITING

SIGNATURE ISOTOPIQUE – UNE TECHNOLOGIE APPLIQUÉE DANS L’ÉTABLISSEMENT DE

L'ORIGINE GÉOGRAPHIQUE DES ALIMENTS ET LA FALSIFICATION DE CEUX-CI

Conf. dr. Doina HUMELNICU

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Atomii aceluiaşi element chimic care conţin numere diferite de neutroni N în nucleele lor sunt numiţi
izotopi. Izotopii stabili sunt acei izotopi ai unui element care sunt stabili şi care nu se dezintegrează prin procese
radioactive în timp. Cele mai multe elemente sunt formate din mai mult de un izotop stabil. De exemplu,
hidrogenul are doi izotopi stabili 1H şi 2H (numit deuteriu), carbon are doi izotopi stabili, 12C şi 13C, iar oxigenul
are trei izotopi stabili, 16O, 17O şi 18O.
Timpul necesar pentru dezintegrarea izotopilor radioactivi poate varia mult de la fracţiuni de secundă la mii de
ani. De exemplu, carbonul are şase izotopi radioactivi (9C, 10C, 11C, 14C, 15C, 16C), din care 14C (care are timpul
de înjumătăţire de 5730 ani) este cu siguranţă cel mai cunoscut din cauza utilizării sale în datarea materialelor
biologice. O listă de izotopi stabili şi abundenţa lor pentru elementele cele mai frecvent utilizate în autentificarea
produselor alimentare este redată în tabelul 1. Dacă datele cromatografice şi spectroscopice a doi compuşi
corespund, se poate concluziona că acestea sunt chimic imposibil de diferenţiat. Însă, chiar dacă probele sunt din
punct de vedere chimic imposibil de diferenţiat ele pot fi diferite şi acest lucru este pus în evidenţă cu ajutorul
semnăturii izotopice.
Utilizarea izotopilor elementelor mai grele este, de obicei, limitată din cauza abordării analitice
adoptate.

Abundenţa izotopilor stabili şi notaţia δ

Abundenţa izotopilor stabili este de obicei prezentată în notaţie delta, în care abundenţa izotopului stabil
este exprimată în raport cu un standard (ecuaţia 1):
 R 
   proba  1 x1000 ‰ (1)
 R s tan dard 
unde R este fracţia molară a izotopului greu raportată la izotopul uşor. De exemplu:

13 2 18
C H O
R 12
sau R  1 sau R  16
(2)
C H O
De obicei, cifrele globale sau media pentru abundenţa izotopilor unui element sunt date în procente atomice (vezi
tabelul 1).

267
Tabelul 1. Abundenţa izotopică a unor elemente uşoare.

Abundenţa Abundenţa izot. A doua Fracţia izotopică

Element izotopică minoră abundenţa izot. (minor/major) pentru
(% at.) (% at.) minoră (% at.) calibrarea materialelor

1 2
H H 99,985 H 0,015 - 0,00015576 VSMOW*
12 13
C C 98,89 C 1,11 - 0,0112372 VPDB**
14 15
N N 99,63 N 0,37 - 0,0036765 AIR***
16 18 17
O O 99,76 O 0,20 O 0,04 0,0020052 VSMOW
32 34 33
S S 95,02 S 4,22 S 0,76 0,0450045 VCDT****

*VSMOW - Vienna Standard Mean Ocean Water (este un standard care defineşte compoziţia izotopică a apei).

**VPDB – Vienna Pee Dee Belemnite

***AIR – aer

****VCDT - Vienna Canyon Diablo Troilite

Variaţiile izotopilor stabili

Raportul izotopic (semnătura izotopică) poate să varieze ca urmare a falsificării, în care compuşii
scumpi sunt înlocuiţi cu compuşi cu compoziţie chimică similară, dar mai ieftini. Pentru orice substanţă
necunoscută se poate alege mai mult de un element chimic pentru analiza raportului izotopilor stabili care să
permită un nivel ridicat de încredere în ceea ce priveşte concluzia finală.
Abundenţa izotopilor stabili între diferiţi compuşi variază din cauza legăturii chimice mai puternice care
se stabileşte în cadrul moleculelor ce conţin forme izotopice mai grele. Acest lucru face ca ruperea acelei
molecule să fie mai dificilă într-o reacţie chimică (fracţionare cinetică). Datorită fracţionării cinetice, viteza unei
reacţii enzimatice este mai mare la substraturile care conţin forma izotopică mai uşoară decât în reacţiile care
implică forma izotopică mai grea. Ca urmare, vor exista diferenţe în abundenţa de izotopi stabili între substrat şi
produs.

Analiza

Elementele uşoare sunt, de obicei, măsurate cu ajutorul unui spectrometru de masă. Spectrometrul de
masă constă dintr-o sursă care ionizează gazul, un tub uşor prevăzut cu un magnet pentru a devia traiectoria
gazului ionizat şi un sistem detector de la capătul tubului pentru măsurarea diferitelor specii izotopice.
În vederea realizării analizei, elementul de interes trebuie să fie convertit într-o formă gazoasă, în
scopul de a fi analizat în spectrometrul de masă. Cel mai frecvent se utilizează introducerea hidrogenului ca H2,
carbon sub forma CO, azot ca N2, oxigen sub formă de CO2 şi sulf ca SO2.

812h,25 C
C16O2  H 218O C16O18O  H 216O
Tconst
M  44 M  46

Spectrometrul de masă poate analiza numai formele ionice, de aceea, înainte de a introduce gazul, acesta
este ionizat prin îndepărtarea unui electron. Acest proces este realizat în partea spectrometrului, de obicei numita
sursă de ioni. Apoi, gazul ionizat trece prin tub (sub vid sau transportat de heliu), fasciculele de specii izotopice
uşoare şi specii izotopice grele sunt deviate de magnet sub un unghi care este depinde în mod direct de masa lor.
Detectoarele pentru măsurarea raporturilor speciilor izotopice grele şi uşoare sunt poziţionate la capătul tubului.

268
 Fig. 1. Schema unei analize prin spectrometrie de masă.

Principala limită a acestei tehnici constă în imposibilitatea de a determina profilul izotopic al

elementelor mai grele, care ar putea fi utile în autentificarea produselor alimentare. De exemplu, stronţiu s-a
dovedit a fi foarte util pentru autentificarea unor alimente (Fortunato G. şi colaboratorii, 2004), dar multe alte
elemente ar putea fi utile. În acest sens, spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv (ICP-MS) ar putea fi o
soluţie pentru problema analitic. Din păcate, atât costul cât şi complexitatea metodei limitează utilizarea acestor
tehnici.
În tabelul 2 sunt redate principalele determinări de rapoarte izotopice şi utilizarea acestora în diferite
analize.

Tabelul 2. Utilizarea rapoartelor izotopice în diferite analize.

Produs alimentar Substanţa detectată Raport izotopic

13
Suc de fructe Zahăr şi pulpă de fruct C/12C
18
Suc de fructe Apă O/16O
2
Suc de fructe Zahăr H/1H
13
Miere de albine Zahăr C/12C
2
Vin Zahăr H/1H
18
Vin Apă O/16O
13
Sirop de arţar Zahăr C/12C şi 2H/1H

Autentificarea şi identificarea falsificării vinurilor

Deoarece valoarea raportului izotopic este condiţionată de condiţiile climatice, îndeosebi de temperatura
la care se maturează strugurii, valorile înregistrate ale acestui raport furnizează informaţii credibile de elucidare a
arealului de producere a unui vin (ţară, continent).
Pe de altă parte, valoarea rapoartelor izotopice este dependentă de compoziţia izotopică a apei în sol, dar
şi de condiţiile climatice, (mai ales de precipitaţii, rece şi uscată, rece şi umedă, caldă şi umedă, caldă şi uscată),

269
prin urmare investigarea acestor rapoarte constituie un demers relevant pentru autentificarea originii geografice a
vinurilor. S-a constatat, de asemenea, o scădere a conţinutului de izotopi ai oxigenului şi într-o măsură mai mică
a deuteriului din apa din vin, pe măsură ce se trece de la zone calde la zone cu un climat temperat şi de la Vest la
Est.
De peste două decenii, pentru autentificarea şi identificarea falsificării vinurilor s-a implementat cu
succes analiza izotopică. Acest procedeu se bazează pe determinarea conţinutului de izotopi stabili ai
hidrogenului, oxigenului şi carbonului (D, 18O, 13C) şi a rapoartelor izotopice D/H, 18O/16O, 13C/12C, folosind
spectroscopia de rezonanţă magnetică nucleară (RMN) şi spectroscopia de masă pentru determinarea rapoartelor
izotopice (IRMS). Încă din anul 1992 a fost înfiinţată o bancă de date cu valorile de referinţă ale rapoartelor
izotopice specifice pentru vinurile din diferite regiuni europene. Valorile de referinţă sunt folosite la diferenţierea
originii geografice a vinurilor, dar mai ales pentru identificarea manoperelor frauduloase legate de adaosul ilegal
de apă şi de îndulcitori în must şi vin. Investigarea izotopică este un procedeu modern ce stabileşte natura
alcoolului etilic din vin, care poate fi natural (de origine viticolă sau nu) sau sintetic (derivat din produse
petroliere), prin analiza conţinutului de deuteriu, D, a izotopului 13C şi a rapoartelor izotopice D/H, 13C/12C.
Metode utilizate pentru autentificarea vinurilor sunt redate în tabelul 3.

Tabelul 3. Metode utilizate pentru analiza vinurilor în vederea autentificării acestora.

Metoda Componente Parametrii, simbol şi Parametrii pentru

unitate de măsură autentificare

Originea botanică, anul

recoltării, amestec de
13
C/12C - IRMS etanol, zahăr, glicerol 13
C/12C (‰ VPDB) zaharuri C3 şi C4,
adăugare de glicerol,
2
H/1H - IRMS apa 2
H/1H (‰ VSMOW) Raport izotopic de
deuteriu în apă
18
O/16O - IRMS apa 18
O/16O (‰ VSMOW) Originea geografică,
anul recoltării, adăugare
de apă

Autentificarea vârstei vinului

Prin păstrare, în vinuri au loc o serie de transformări fizico-chimice şi chiar biochimice, care au ca
rezultat apariţia unor însuşiri senzoriale rafinate, de aceea vinurile vechi sunt mult mai valoroase, dar şi mai
scumpe.
Având în vedere acest aspect există tendinţa la unii producători şi comercianţi de a dezinforma
consumatorii privind această caracteristică pentru a obţine venituri necuvenite. În perioada de maturare şi
învechire, evoluţia vinurilor depinde de natura şi calitatea lor, precum şi de condiţiile în care sunt păstrate, de
aceea evaluarea senzorială a vârstei, de cele mai multe ori nu reuşeşte să aibă un grad mare de certitudine, ceea
ce obligă la elaborarea unor metode analitice mai exacte. O metodă folosită frecvent şi care furnizează
rezultate sigure constă în determinarea radioactivităţii izotopului 14C din molecula de etanol prezentă în vin. Spre
deosebire de alţi izotopi, izotopul 1 4 C are o răspândire mare, iar variaţiile sunt limitate (± 5%) fiind cauzate
în special de originea botanică sau geografică. În perioada 1752-1952 radioactivitatea 14C a rămas aproape
constantă, la un nivel de 13,6 dpm (dezintegrări/minut), după care, datorită experimentelor cu bombe atomice şi
în special a celor cu hidrogen, a crescut ajungând la o valoare maximă în anul 1963, pentru ca în continuare să
scadă.
Metoda constă în determinarea radioactivităţii izotopului 14C din soluţia concentrată (min. 95 %) de
alcool etilic care se obţine prin distilarea vinului sau a altor băuturi alcoolice. Tehnica furnizează rezultate greşite
dacă mustul şi vinul au fost ajustate cu zaharoză a cărei vechime (anul cultivării sfeclei sau trestiei de zahăr) este
diferită de cea a probei analizate. În cazul vinurilor roşii, pentru a creşte gradul de certitudine, se recomandă ca
rezultatele să fie coroborate şi cu cele obţinute la analiza compuşilor polifenolici şi a indicilor cromatici.
Metoda este valabilă pentru produsele vinicole obţinute în perioada 1950-1995, precizia metodei fiind de ±3 ani.
Determinarea radioactivităţii sedimentului vinului prin măsurarea activităţii unor izotopi, cum sunt

270
210
Pb, 210Po, 239Pu, 240Pu, 137Cs ş.a. este o altă cale de a cunoaşte vârsta vinului. Valabilitatea metodei a fost
verificată prin datarea corespunzătoare a unor vinuri din perioada 1850-1968, pentru intervale de 6 ani.
Evaluarea vârstei băuturilor alcoolice prin determinarea radioactivităţii unor radioizotopi are un grad
mare de credibilitate doar pentru produsele care au o vechime apreciabilă.

Autentificarea vinurilor efervescente

Gama vinurile efervescente este determinată de calitatea şi varietatea materiei prime, precum şi de
tehnologia aplicată la obţinerea lor. În această categorie sunt incluse vinurile spumante (şampanizate), perlante,
ş.a..
În acest caz trebuie să se facă o diferenţă între vinurile care conţin CO2 total sau parţial exogen (vinuri
spumoase). De asemenea, este necesar să fie identificată tehnologia de obţinere (la sticle, la rezervoare, mixt, în
flux continuu), deoarece aceasta condiţionează calitatea produselor şi implicit preţul de comercializare al
acestora. Analiza izotopică este investigaţia care generează cele mai riguroase rezultate prin determinarea valorii
raportului izotopic 13C/12C. Cu ajutorul acestei metode se poate afla cu precizie originea dioxidului de carbon
prezent în produs, adică dacă acesta provine din plante cu metabolism C3 (viţa-de-vie) sau din C4 (sfecla de
zahăr), sau chiar din alte surse (industriale, sinteză etc).

Adaosul de zaharoză în must şi metode de identificare

Adăugarea de zaharoză în must înainte de fermentare are ca rezultat creşterea concentraţiei alcoolice a
vinului, operaţie cunoscută sub denumirea de şaptalizare (Chaptal, 1801). Această operaţie se aplică în anii în
care strugurii nu acumulează cantităţi suficiente de zaharuri şi este reglementată prin legislaţia fiecărei ţări (nu
este admisă în unele ţări). Legea Viei şi Vinului din România permite în anii nefavorabili, cu acordul expres al
organelor autorizate, adaosul unei cantităţi de zahăr de maximum 35g/L, care determină creşterea tăriei
alcoolice cu aproximativ 2 % vol. alcool, doar în anumite condiţii.
Alcoolul prezent în vin, care provine din glucidele din struguri conţine 97-106 ppm deuteriu, alcoolul
obţinut din sfecla de zahăr conţine 92 ppm, iar din trestie de zahăr 110 ppm. Atomii de deuteriu, D, din glucidele
care sunt în struguri şi must se vor regăsi şi redistribui în etanolul şi apa din vin în diferite proporţii, astfel: I
CH2(D)-CH2OH; II CH3-CH(D)OH; III CH3–CH2O(D); IV HO(D). Analiza vinului în vederea determinării
rapoartelor izotopice se realizează conform schemei din figura 2.

Vin

Apa Etanol

Oxigen
(18O/16O)
Deuteriu Carbon
(D/H)I - CH3 (13C/12C)
(D/H)II- CH2

Fig. 2. Schema de analiză a vinului în vederea determinării adaosului de zaharoză.

Atomul de deuteriu din gruparea metil a alcoolului etilic provine dintr-o poziţie nemodificabilă a
moleculelor de glucide, de aceea raportul izotopic (D/H) I permite identificarea cu precizie a originii etanolului şi
implicit a glucidelor din vin şi chiar a glicerolului, în timp ce raportul izotopic (D/H) II furnizează informaţii
exacte cu privire la originea geografică şi condiţiile climatice. Biosinteza glucidelor în plante din apa freatică şi
dioxidul de carbon din atmosferă se realizează pe două căi: C3(ciclul Calvin) şi C 4 (calea Hatch şi Slack). Fiecare
determină o fracţionare diferită a izotopilor carbonului şi oxigenului din compoziţia glucidelor, de aceea
glucidele din diverse plante au un conţinut variat în izotopi, respectiv în 13C. Glucidele din struguri, fiind
biosintetizate prin ciclul Calvin (C3), au un anumit conţinut de 13C (în general mai mic decât la
cele biosintetizate pe calea C4). De aceea, analiza izotopică a alcoolului etilic provenit din vin prin RMN şi MS

271
prin care se determină conţinutul de 13C precum şi raportul 13C/12C (condiţionat într-o oarecare măsură şi de
condiţiile de mediu), constituie o altă tehnică de investigare eficientă şi sigură a originii alcoolului şi zahărului
din vin. Adaosul de zahăr în must, indiferent de provenienţă, produce o modificare a valorii raportului
izotopic13C/12C al etanolului permiţând cuantificarea unor adaosuri foarte mici de zahăr în must (chiar de numai
0,3 %). Precizia creşte dacă valorile raportului13C/12C sunt combinate şi cu raportul D/H.
Pentru a detecta din punct de vedere calitativ şi cantitativ vinurile şaptalizate se apelează la analiza
izotopică a etanolului şi a apei din vin. Astfel, se determină rapoartele izotopice ale hidrogenului, ale oxigenului
şi ale carbonului care intră în componenţa moleculelor de alcool şi apă.

Identificarea originii alcoolului şi glucidelor din vin în funcţie de valoarea rapoartelor izotopice

Prezenţa apei exogene în vinuri poate fi identificată prin mai multe procedee de investigare, dar cea mai
exactă metodă este analiza izotopică. Atomii H şi O ai apei au mai mulţi izotopi, cei mai importanţi fiind
D(deuteriu) şi 18O, astfel încât valoarea rapoartelor izotopice 18O/16O şi H 218O/H216O sunt parametrii de bază
care ajută la stabilirea provenienţei apei din must/vin. Compoziţia izotopică a apei se modifică şi atunci când se
aplică reducerea conţinutului în apă a strugurilor şi musturilor prin diverse metode (deshidratare,
crioextracţie, osmoză inversă etc.). Metoda oficială de detecţie a apei adăugate în vin constă în determinarea
raportului izotopic 18O/16O din apa prezentă în vin, după care valoarea obţinută se compară cu
etaloanele internaţionale de referinţă, folosindu-se următoarea relaţie:

R 
13C   v  1 x1000 , (3)
 R e 

unde Rv / raport izotopic 18O/16O în vin, Re - raportul izotopic al etalonului internaţional. Prin analiză izotopică
se poate identifica prezenţa apei în vin chiar de la o diluţie de 10 % dacă se cunoaşte provenienţa vinului şi de la
40% dacă nu se cunoaşte provenienţa lui. Metoda nu se poate aplica atunci când diluarea vinului s-a realizat cu
apă recuperată de la concentrarea mustului.

Analiza berii

Identificarea folosirii siropului de porumb ca potenţial înlocuitor al malţului în fabricarea berii se poate
evidenţia prin determinarea raportului izotopic 13C/12C. Cercetările au evidenţiat că cea mai semnificativă
deosebire între extractul de malţ şi siropul de porumb constă în valoarea raportului izotopic 13C/12C din molecula
glucidelor, respectiv alcoolului etilic din bere. Metoda se bazează pe faptul că raportul 13C/12C al substanţelor
organice din plantele care utilizează calea C4 de fotosinteză, aşa cum este porumbul, are valoare mai mare decât
a celor provenite din plantele care folosesc calea C3, aşa cum este cazul orzului. La extractul de malţ obţinut din
orzul cu două rânduri de boabe pe spic, δ13C are o valoare medie de -25,3 ‰ şi de – 26,6 ‰ pentru cel din
orzul cu şase rânduri de boabe pe spic, în timp ce pentru siropul de porumb valoarea este mult mai mare, în
medie – 10,5 ‰. De aceea, în cazurile în care se obţin valori mai mari de -24,0 ‰ pentru prima varietate de orz
şi de -25,9 ‰ pentru cea de a doua, se consideră malţul a fost falsificat prin adaos de sirop de porumb.

Analiza altor alimente

Ulei de măsline (alături de vin) este unul dintre produsele alimentare cele mai studiate cu privire la
fraude comerciale şi falsificare. Angerosa şi colab. (1999) au realizat măsurători ale δ13C şi δ18O a uleiului şi a
unor fracţiuni, în scopul de a obţine informaţii cu privire la originea geografică a uleiului de măsline produs în
Grecia, Maroc, Spania, Italia, Tunisia şi Turcia. Ei au demonstrat că probele de ulei au tendinţa să se grupeze în
funcţie de diferite zone climatice. Unele confuzii au fost observate pentru probele care proveneau din vecinătatea
ţărilor cu climat asemănător. Kelly şi Rhodes (2002) au subliniat importanţa utilizării tehnicii analizei izotopice
(IRMS) care oferă posibilitatea de a realiza o detectare mai rapidă şi mult îmbunătăţită a falsificării uleiului.

272
 Determinarea originii geografice a laptelui (Kornexl et al., 1997; Rossmann et al., 1998) şi a produselor
lactate (Camin et al., 2001; Manca et al., 2001) a devenit posibilă prin măsurarea conţinutului δ 18O, δ15N şi δ13C
în unele fracţiuni specifice din lapte.
Valorile δ18O ar putea fi folosite pentru a dovedi dacă probele provin sau nu din regiunile montane. S-a
dovedit că raportul δ13C este în mare măsură dependent de compoziţia dietei, în special în ceea ce priveşte
porumbul, o plantă cu ciclu C4. În cele din urmă, raportul δ15N în lapte este în general influenţat de intensitatea
utilizării agricole.
Renou şi colab. (2004) au folosit o combinaţie între RMN şi IRMS pentru identificarea originii
geografice a laptelui. Ei au arătat ca dieta influenţează compoziţia de acizi graşi din lapte, în timp ce zona de
producţie afectează rezultatele obţinute prin IRMS. În urma studiilor efectuate s-a demonstrat că parametrul δ18O
a fost cel mai reprezentativ atât pentru originea geografică cât şi pentru dieta animalelor.
Anklam (1998) într-o lucrare ştiinţifică a descris metodele utilizate analitice pentru a determina
originea geografică şi botanică a mierii de albine, printre aceste metode numărându-se şi IRMS ca fiind cea mai
sigură tehnică în acest sens. În particular, valoarea 13C/12C poate fi utilă în depistarea adăugării de zahăr exogen
în miere.

Pentru analiza proteinelor se utilizează raportul izotopilor stabili ai N, S, Sr (în special pentru stabilirea
provenienţei geografice).

Analiza sucurilor din fructe

În cadrul Institului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice

Râmnicu Vâlcea se analizează raportul izotopic 2H/1H în apă potabilă, apă uşoară şi apă extrasă din sucuri de
fructe, raportul izotopic 18O/16O în apă potabilă, apă extrasă din vin şi sucuri de fructe şi raportul izotopic
13 12
C/ C în pulpa sucului de fructe şi din etanolul extras din vin.
Există posibilitatea ca fără o monitorizare corectă a produselor cu ajutorul tehnicii semnăturii izotopice
(18O/16O, 13C/12C, D/H) adaosurile de apă exogenă şi zaharuri obţinute din materii prime ieftine precum trestia de
zahăr, porumb sau sfeclă să rămână nedetectate.
Metoda cea mai ieftină de a „lungi‖ un suc de fructe constă în adăugarea zahărului ieftin, diluat cu apă
până la obţinerea gustului dulce dorit. Din fericire, în cadrul laboratoarelor ICSI Râmnicu Vâlcea, detectarea
adaosului de sirop ieftin, care se obţine din porumb, sfeclă de zahăr sau trestie de zahăr, în sucul de mere sau
portocale este o practică la care se recurge în mod curent. Adăugarea de materii prime ieftine într-un suc de
fructe poate fi uşor detectată prin măsurarea rapoartelor izotopice ale zaharurilor din sucul de fructe. De exemplu,
valoarea raportului 13C/12C a zaharurilor din sucul de portocale diferă de cea derivată din zaharuri din trestia de
zahăr şi porumb, diferenţa provenind din modul în care sunt sintetizate zaharurile sunt de către aceste plante.
Valorile obişnuite ale δ13C pentru sucul de portocale şi pentru zaharurile din trestia de zahăr sunt -26.4‰ şi
respectiv, -11.4‰. Sucul autentic prezintă o corelaţie apropiată a valorilor acestui raport atât pentru pulpă, cât şi
pentru lichid, în timp ce produsul comercial are abateri de la aceste valori dat diluării celui natural fie cu apă, fie
cu alt suc din altă regiune.
O schemă a prelucrării sucurilor de fructe în vederea determinării rapoartelor izotopice este redată în
figura 3.
Suc fructe

centrifugare

Pulpa Supernatant

Purificare cu apa
si acetona
Precipitare Precipitare proteine
zahar cu acid wolframic
13C, 15N 18O,2H
13C
13C, 15N

Fig. 3. Schema prelucrării sucurilor de fructe în vederea determinării rapoartelor izotopice.

273
 Apa prezentă în sucul de fructe prezintă o serie de proprietăţi izotopice particulare. Datorită
fenomenului de evapo-transpiraţie, izotopul greu al oxigenului ( 18O) devine uşor mai concentrat în apa de
creştere a plantelor, acest lucru conducând la o distincţie clară între apa de izvor (apa exogenă) şi cea din sucul
de fructe. Acest lucru face ca măsurarea raportului izotopic 18O/16O să fie utilizată pentru a face distincţie între
sucul natural şi cel obţinut din concentrat şi apă.

Cuplarea instrumentelor prezentată în figura 4 este folosită pentru determinarea simultană a abundenţei
izotopilor de C şi N (δ13C, δ15N) şi a concentraţiei acestora în probele solide organice şi anorganice.

Fig.4. Instalaţia experimentală pentru analiza izotopică a sucurilor din fructe.

Probele (100-150 mg pulpă sau lichid) sunt omogenizate şi cântărite în capsule de Sn, închise ermetic şi
introduse în analizorul elementar printr-un autosampler.
Eşantioanele sunt arse în cuptorul de oxidare obţinându-se CO2 sau N2/NOx, respectiv. Oxizii de azot şi
surplusul de oxigen sunt reduşi în cuptorul de reducere, iar urmele de apă sunt îndepărtate cu He. Gazele (CO2 şi
N2) sunt separate pe o coloană cromatografică de gaze. Printr-o interfaţă se introduce în fluxul de gaz un standard
(CO2 sau N2) cu abundenţa izotopică cunoscută. Abundenţele relative ale izotopilor 13C şi 12C sau 15N şi 14N sunt
analizate prin spectrometrie de masă.

Cât de precisă şi corectă este analiza raportului izotopilor stabili în dentificarea

sursei unui eşantion de probe?

Precizia analizei raportului izotopilor stabili poate varia în funcţie de mai mulţi factori, şi anume:

a) precizia măsurătorilor analitice;

b) eterogenitatea în cadrul unui eşantion sau într- o populaţie;
c) natura şi calitatea bazei de date de referinţă.
În unele cazuri, eterogenitatea în cadrul unui eşantion duce la o variaţie, care este suficient de mare
pentru a face dificil să se distingă între mostre similare, care au raporturi izotopice stabile.

Ca în orice analiză de laborator în care există mai multe etape, fiecare pas în pregătirea, izolarea,
purificarea probei înainte de analiza propriu-zisă poate reduce precizia de ansamblu, chiar dacă precizia oricărei
etape este ridicată. Această limitare se aplică şi în alte tehnici de identificare criminalistică.
Calitatea bazelor de date privind rapoartele izotopice poate varia în funcţie de disponibilitatea
materialelor autentice, istoria şi conservarea materialelor înainte de analize, precum şi încrederea în ceea ce
priveşte originile exacte ale materialelor. Pentru unele elemente din unele locaţii, bazele de date pot fi complete
şi foarte fiabile. Pentru alte elemente şi în alte locaţii, bazele de date nu pot fi la fel de extinse.
Limitele de analiză statistică valabilă şi prelevarea de probe pot afecta gradul de certitudine ale acestei
metode.

274
 Probleme de contaminare şi de degradare a probelor, precum şi manipularea şi depozitarea probelor se
aplică şi la eşantioanele de izotopi stabili, la fel cum se face şi în cazul altor dovezi medico-legale.

Bibliografie

Angerosa F., Breas O., Contento S., Guillou C., Reniero F., Sada E. (1999) Application of stable isotope ratio
analysis to the characterization of the geographical origin of olive oils. Journal of Agricultural and Food
Chemistry, 47, 1013-1017.

Anklam E. (1998) A review of the analytical methods to determine the geographical and botanical origin of
honey. Food Chemistry, 63 (4), 549-562.

Barrie, A., Prosser, S.J. (1996) Automated analysis of light-element stable isotopes by isotope ratio mass
spectrometry, T.W. Boutton, S. Yamasaki (Eds.), Marcel Dekker Inc, New York.
Camin, F., Coloru, G. C., Depentori, D., Franco, M. A., Manca, G., Versini, G. (2001) Dieta-origine geografica,
latte e formaggio: riscontri con l‘analisi isotopica. In Proceeding of I formaggi d‘alpeggio e loro
tracciabilità, Bella (pp. 132-145), ALSIA, ANFSOC.
Ghidini S., Ianieri A., Zanardi E., Conter M., Boschetti T., Iacumin P., Bracchi. P. G. (2006) Stable isotopes
determination in food authentication: a review, Ann. Fac. Medic. Vet. di Parma Vol. XXVI,193 – 204.
Gurček, M., Marsel, J., Ogrinc, O., Sonja Lojen, S. (1998) Stable isotopes determinations in some fruit juices to
detect added sugar, Acta Chim. Slov., 45(3), 217-228.
Kelly S. D., Rhodes C. (2002) Emerging techniques in vegetable oil analysis using stable isotope ratio mass
spectrometry. Grasas y Aceites, 53, 34-44.

Kornexl, B. E., Werner, T., Rossmann, A., & Schmidt, H.L. (1997) Measurement of stable isotope abundances in
milk and milk ingredients: a possible tool for origin assignment and quality control. Zeitschrift Fur
Lebensmittel-Untersuchung Und-Forschung, 205(1), 19-24.

Legea viei şi vinului nr. 244/2002.

Manca G., Camin F., Coloru G. C., Del Caro A., Depentori D., Franco M. A., Versini G. (2001) Characterization
of the Geographical Origin of Pecorino Sardo Cheese by Casein Stable Isotope ( 13C/12C and 15N/14N)
Ratios and Free Amino Acid Ratios. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 49, 1404-1409.
Renou J. P., Bielicki G., Deponge C., Gachon P., Micol D., Ritz P. (2004) Characterization of animal products
according to geographic origin and feeding diet using nuclear magnetic resonance and isotope ratio mass
spectrometry. Part II. Beef meat. Food Chemistry, 86, 251-256.
Rossmann, A., Kornexl, B., Versini, G., Pichlmayer, F., Lamprecht, G. (1998) Origin assignment of milk from
alpine regions by multielement stable isotope ratio analysis (Sira). La Rivista di scienza
dell’alimentazione, 27(1), 9-21.
Sieper, H.P., Kupka, H.J., Williams, T., Rossmann, A., Rummel, S., Tanz, N., Schmidt, H.L. (2006) A
measuring system for the fast simultaneous isotope ratio and elemental analysis of carbon, hydrogen,
nitrogen and sulfur in food commodities and other biological material, Rapid Commun. Mass Spectrom.
20, 2521–2527.
Versini, G., G., Mattivi, F., Camin, F. (2009) Detection of artificially-added Vitamin C, PURE JUICE EU
Project Workshop, Darmstadt
www.drinkfood.ro/2012/10/15/autentificarea-sucurilor-de-fructe
http://stableisotopes.com06

275
 PARTICULARITĂŢI MEDICO-LEGALE ÎN ASFIXIILE MECANICE

FORENSIC PARTICULARITIES IN MECHANICAL ASPHYXIA

PARTICULARITÉS MÉDICO-LÉGALES DANS LES ASPHYXIES MÉCANIQUES

Anton KNIELING,
Diana Bulgaru ILIESCU,
Laura KNIELING,
Luminiţa BERTEA
Institutul de Medicină Legală Iaşi

Asfixia reprezintă totalitatea fenomenelor observate după privarea bruscă a ţesuturilor de oxigen şi
consecutiv de acumularea de dioxid de carbon; sunt deci tulburări ale metabolismului gazos cu apariţia unor
manifestări clinice şi modificări lezionale în funcţie de rezistenţa diferită a ţesuturilor la privarea de oxigen. (5)
Anoxiile pot fi violente (cauze extrinseci) sau patologice (produse de boală).
Anoxiile violente de aport (asfixii mecanice) sunt consecinţa oxigenului insuficient în aerul respirat sau
înlocuirea sa cu alt gaz sau prin existanţa unui obstacol de-a lungul arborelui respirator pînă la nivelul alveolelor:
- spînzurarea, ştrangularea (comprimarea căilor respiratorii)
- sufocare, înec (obturarea căilor respiratorii)
- insuficienţa mişcărilor ventilatorii – compresiunea toraco-abdominală
Anoxiile patologice apar prin prin compresiunea sau obstruarea căilor respiratorii (tumori, edem glotic etc)
sau tulburări ale hematozei pulmonare (pneumonii, bronhopneumonii etc). (4)
Durata de rezistenţă a organismului la privarea de oxigen este de circa 5 – 10 minute. În unele asfixii
moartea se poate produce mai repede prin mecanisme reflexe inhibitorii.
Manifestările clinice precoce consecinţa scăderii oxigenului tisular aparţin sistemului nervos central manifestate
prin fenomene de diminuare a sensibilităţii, modificarea stării de conştienţă. Concomitent se produce o
hiperactivitate cardiacă urmată de deprimarea activităţii cardiace ăînă la oprirea sa. Tulburările respiratorii
prezintă o stare de excitaţie urmată de o stare de deprimare. (5). Din punct de vedere clinic se descrie o fază
preasfixică cu pierderea stării de conştienţă; o fază convulsivantă cu de deprimarea funcţiilor vitale şi apariţia
convulsiilor din cauza anoxiei cerebrale apoi faza asfixică propriu-zisă şi ulterior fază terminală cu oprirea
respiraţiei.
Dacă o persoană supravieţuieşte tentativei de asfixie, aceasta poate rămâne cu tulburări, îndeosebi
pulmonare şi nervoase. În asfixii, cordul se opreşte după respiraţie, acest fapt fiind favorabil resuscitării cardio-
respiratorii (reanimării).
Asfixiile produc modificări locale şi generale. Dintre acestea o valoare specifică o au modificările locale
care sunt adevărate „mărci traumatice de asfixie‖.
La examenul extern al cadavrului se constată cianoza feţei şi a extremităţilor, peteşii hemoragice pe
conjunctiva oculară şi pe tegumente, lividităţi cadaverice violacei pe suprafeţe întinse. La examenul intern se
constată dilatarea şi încărcarea cu sânge a inimii drepte, sângeeste lichid şi închis la culoare, stază generalizată
precum şi peteşii pleurale/ şi pe celelalte seroase.
Spînzurarea reprezintă asfixia mecanică produsă prin comprimarea pachetului vasculo-nervos şi aeric al
gîtului cu un laţ traumatic sub acţiunea greutăţii victimei. Laţul traumatic poate avea consistenţă diferită în
funcţie de materialul din care este confecţionat (laţ dur, semidur, moale). De obicei la greutăţi de 2kg forţă se
comprimă venele gâtului, la 5 kg forţă se comprimă arterele iar la 15kg forţă se comprimă traheea iar la 16 – 25
kg forţă se comprimă arterele vertebrale. (2) Pierderea stării de conştienţă apare după 20- 30 de secunde, fiind
precedată de de fenomene vizuale; ulterior apar convulsii generalizate cu hipersalivaţie, erecţie, protruzia limbii.
Moartea apare în 5 – 7 minute.
Dacă poziţia nodului laţului traumatic este posterioară (la ceafă) spânzurare se numeşte tipică; orice altă
poziţie a nodului laţului traumatic faţă de cea menţionată anterior, face ca spînzurarea să se numească atipică.
Dacă între victimă şi mediul din jur nu este nici un punct de contact, spînzurarea este „completă‖; dacă între
victimă şi mediul din jur există cel puţin un punct de contact, spânzurarea exte „incompletă‖.

276
 Şanţul de spînzurare este leziunea specifică şi se prezintă sub forma unei depresiuni circulare a cărei
dimensiuni şi formă reproduc grosimea şi forma laţului traumatic. Acesta este cel mai frecvent situat în 1/3
superioară a gîtului, deasupra cartilajului tiroid şi are o direcţie oblic ascendentă către zona unde este plasat nodul
laţului; în această porţiune nodul este întrerupt.

Fig. 1 Şanţ de spînzurare

Laţurile dure produc şanţuri adînci, mai bine exprimate în zona opusă nodului laţului traumatic.
Tegumentele de la nivelul şanţului sunt uscate, pergamentate de culoare galben-brun. (4). Dimensiunile şanţului
de spânzurare depind de cele ale laţului traumatic precum şi de consistenţa acestuia. Un laţ format din obiect dure
(sârmă, cablu) sau semitari (funie) va imprima un şanţ mai adînc; va fi mai îngust sau mai lat in funcţie de
diametrul laţului. Laţurile moi, înguste sau late vor forma şanţuri puţin adînci. Greutatea corpului, viteza cu care
persoana este suspendată în laţul traumatic, poziţia victimei faţă de suprafaţa de rezistenţă sunt factori care
contribuie la variaţia dimensiunilor şanţului.

Fig. Întreruperea şanţului de spînzurare la nivelul nodului laţului traumatic

La necropsie, în dreptul şanţului de spînzurare se pot găsi infiltrate hemoragice în ţesutul subcelular,
muşchii sterno-cleido-mastoidieni, ganglionii laterocervicali şi glanda tiroidă. La vârstnici se mai descriu fracturi
ale osului hioid şi cartilajului tiroid precum şi fractura coloanei vertebrale cervicale.

Aspecte microscopice tegumentare în spînzurare

La examinarea microscopică a tegumentului şanţului de spînzurare se constată: lipsa stratului cornos al
epidermului, bazofilia dermului şi deshidratare precum şi hemoragii dermice.

277
 Fig. 2 Descuamarea straului cornos şanţ de spînzurare (coloraţie HE )

Reacţia vitală (leziunea tanatogeneratoare produsă în timpul vieţii victimei) se evidenţiază microscopic
prin prezenţa sîngelui în hipoderm

Fig. 3 Prezenţa sângelui în hipoderm şanţ de spânzurare (coloraţie HE)

Ca circumstanţe medico-legale, spânzurarea este o modalitate de sinucidere practicată în special de

bărbaţi. Accidentele prin spînzurare sunt rare fiind mai frecvente la copii, alpinişti, circari etc. Omuciderea este
rară realizîndu-se prin surprindere la persoane cu abolirea stării de conştienţă; lipsa unor obiecte de urcare,
existenţa altor leziuni traumatice imposibil de explicat prin spînzurare şi modul de constituire a laţului, vor da
indicaţii în sensul unei spânzurări-omucideri. (5)

Ştrangularea reprezintă asfixia mecanică produsă prin comprimarea pachetului vasculo-nervos şi aeric
al gîtului cu un laţ traumatic sub acţiunea unei forţe externe.
Şanţul de strangulare este situat în 1/3 medie a gîtului, are direcţie orizontală şi trece pe sub sau
deasupra laringelui; adesea acesta este multiplu şi determină mai multe şanţuri între care tegumentele pot
prezenta infiltrate hemoragice. Adîncimea şanţului este uniformă pe toată circumferinţa gîtului. Şanţul de
strangulare este complet dar poate fi întrerupt numai dacă între piele şi laţ se interpune o suprafaţă (ex. mîna
victimei, gulerul vestimentaţiei etc). Şanţul de ştrangulare este adesea multiplu, contrar celui din spînzurare care
cel mai frecvent este unic. Laţul în ştrangulare se răsuceşte de mai multe ori în jurul gîtului, formînd un şanţ
spiralat. Un astfel de şanţ caracterizează fără dubiu strangularea-omucidere. Nodul se află anterior sau posterior
rar lateral. (4)(3)
Leziuni de apărare pasivă se mai pot găsi pe degetele victimei care încearcă să îndepărteze laţul
traumatic
Ştrangularea faţă de spînzurare exprimă cel mai frecvent o omucidere. Ca act de suicid nu se poate
realiza decît prin intermediul unui sistem de garou deoarece odată cu pierderea conştienţei urmează pierderea
forţei musculare care ştrangulează, laţul cedează şi persoana îşi revine.

278
 Sugrumarea (ştrangularea cu mîna) reprezintă asfixia mecanică prin comprimarea pachetului vasculo-
nervos şi aeric al gîtului produsă cu mînile şi degetele.
Pentru obţinerea anoxiei este suficientă o greutate de 12-15kg forţă care determină aplatizarea şi
comprimarea traheei pe planul coloanei vertebrale. Adesea laringele este rupt, iar peretele posterior al laringelui
se apropie de baza limbii. Pe gît, în regiunea cervicală anterioară se pun în evidenţă urmele degetelor mîinii
(echimoze şi excoriaţii) putîndu-se aprecia dacă s-a acţionat cu o mînă sau cu ambele mîini. Uneori ele sunt
caracteristice, sub forma a patru echimoze de o parte a gîtului şi una de cealaltă parte, toate flancate de excoriaţii
semilunare care „trădează‖ comprimarea gîtului cu pulpa degetelor şi cu unghiile. De obicei însă excoriaţiileşi
echimozele sunt neregulate şi dispersate. (5) (1)

Fig. Echimoze şi excoriaţii la nivelul regiunii cervicale anterioare

Cînd mîinile sunt protejate de un strat de obiecte moi (ex. mănuşi) leziunile cutanate (echimoze şi
excoriaţii) pot lipsi dar în profunzime se găsesc hemoragii viscerale şi tisulare întinse.

Fig. Hemoragie în muşchii perilaringieni

Laringele are hemoragii în submucoasă, uneori cu fractura cartilagelor. În cazul luptei cu agresorul, pe
suprafaţa corpului victimei se pot găsi leziuni de violenţă contemporane cu cele de sugramare. Uneori este
fracturat osul hioid. În lovirile regiunii latero-cervicale cu marginea cubitală a mîinii (lovire karate) moartea se
instalează prin inhibiţie iar semnele de asfixie cît şi cele locale pot lipsi. (4)

279
 Fig. Hemoragie în submucoasa laringelui

Sugrumarea este exclusiv o omucidere; se poate produce autosugrumarea la psihopaţi dar nu se produce
decesul (după pierderea conştienţei musculatura se relaxează iar comprimarea gîtului încetează). (2)

Bibliografie
1. Astarastoae V, Scripcaru C., Scripcaru Ghe. – Medicina Legala pentru jurişti, Ed. Polirom,
2005
2. Dermengiu D. – Patologie medico-legala, Ed. Viaţa medicală Românească, 2002
3. Groza I.L., Astarastoae V. – Introducere in medicina legala pentru juristi, Ed. C.H. Beck, 2007
4. Plăhteanu M. – Curs de Medicină Legală, ed. Performantica, 1999, pag. 235-244
5. Scripcaru Ghe., Terbancea M. – Medicina Legala, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti,
1970, pag. 121-130

280
 PERCEPȚIA MOTIVELOR COMITERII INFRACȚIUNII DE CĂTRE CONDAMNAȚI ȘI ANGAJAȚII
PENITENCIARELOR

PERCEPTION OF THE REASONS OF CRIMES BY CONVICTED AND BY PRISON STAFF

LA PERCEPTION DES RAISONS QUI ONT CONDUIT AUX INFRACTIONS COMMIS, PAR LES
CONDAMNÉS ET LES EMPLOYÉS DE PÉNITENTIAIRES

Haller ISTVÁN
Doctorand în sociologie
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
Facultatea de Studii Europene

Rezumat: Utilizând metoda interviurilor, studiul compară modul în care persoanele condamnate,
respectiv personalul penitenciarelor interpretează motivele care duc la un comportament infracțional.
Cuvinte cheie: comportament infracțional, interviuri.

Abstract: Using interviews, the study compare the way in which convicted, respectively prison staff
explains the reasons conducting to a delinquent behavior.
Keywords: delinquent behavior, interviews

1. Introducere
Infracționalitatea, cauzele care duc la criminalitate nu este studiat doar de criminologie, ci şi de alte
ramuri ale ştiinţelor, cum ar fi biologia, psihologia sau sociologia. În cadrul acestor științe există o mare varietate
de şcoli care oferă răspunsuri contradictorii.
Este nevoie pe de o parte de o corelare a rezultatelor altor ştiinţe cu rezultatele criminologiei, pe de altă
parte de o corelare a rezultatelor diferitelor şcoli.
Cercetarea a fost realizată în cadrul lucrării de doctorat cu tema Sociologia relaţionării faţă de lege —
forme comportamentale de respectare şi de eludare a legii, urmărind ca scop primordial verificarea validităţii
teoriilor existente în societatea din România, găsirea punctelor comune între aceste teorii (elaborarea unei teorii
mai complexe însumând teoriile care se verifică). Un alt scop poate fi practic: înţelegând formele
comportamentale, pot fi elaborate politici mai eficiente de prevenire a eludării legii.
Studiul prezintă modul în care persoanele condamnate percep motivele care au dus la comiterea unor
infracțiuni, în paralel cu modul în care angajații penitenciarelor percep aceste motive.

2. Motivele comportamentului de respectare şi de eludare a legii

În lumina interpretării etologice se poate afirma că există o relaţie strânsă între comportamentul de
eludare a regulilor şi: scăderea rolului de supraveghetor al liderului grupului, modificarea comunităţii
tradiţionale, schimbările bruşte în comunitate, lipsa socializării (Remane, 1960; Lorenz, 1963; Eibl-Eibesfeldt,
1982, Ridley, 1996). Comportamentul submisiv care acceptă dominanţa favorizează respectarea legii (Csányi,
1999). Sistemul de reguli acceptat de un grup poate fi încălcat în numele unui alt sistem de reguli, considerat a fi
superior (Lorenz, 1973).
Cercetările biologice au arătat că la baza unor comportamente cum este comportamentul agresiv se află
activitatea hormonală a organismului (Tulogdy și alții, 2010), ce poate fi influenţat de factori externi, sociali
(Ridley, 1999; Veenema, 2009).
Interpretarea psihologică s-a dezvoltat pe o direcţie similară. A considerat că moralitatea se dezvoltă
treptat din copilărie, nu toate persoanele ajungând la nivelul însuşirii interne a regulilor (Piaget, 1932; Kohlberg,
1976). Comportamentul antisocial poate avea la bază factori biologici, dar declanşarea acestui comportament se
datorează unor factori sociali, mediului în care un copil creşte sau în care ajunge un adult (Dishion și Patterson,
1997). Unii psihologi accentuează importanţa întăririi prin recompensă. Valorile se formează prin experienţele
trăite în căutarea bunăstării încă din copilărie (Franks și Higgins, 2012). Alţii consideră că alegerile sunt
iraţionale, omul cade victimă unor factori care împiedică atingerea scopului urmărit prin cunoştinţele persoanei
decidente. În această interpretare acceptarea valorilor comunităţii, a obiceiurilor, legilor, autorităţilor este de
multe ori o alegere iraţională (Sutherland, 1992).
Sociologia a dezvoltat o serie de teorii privind comportamentul deviant. Teoria funcționalistă
accentuează rolul diferenţelor şi al tensiunilor sociale (Durkheim, 1897; Park și Burgess, 1922; Merton, 1949;
Cohen, 1955; Cloward și Ohlin, 1960), care, conform teoriei conflictelor, poate ajunge la o devianţă ca protest
politic (Sellin, 1938; Taylor și alții, 1973; Hall, 1980) sau, conform teoriei interacționiste, la etichetare,
transformând oameni obişnuiţi în devianţi (Tannenbaum, 1938; Becker, 1963; Lemert, 1972; Dabney și alții,

281
2006, DeFina și Hannon, 2010). Conform teoriei controlului, lipsa unei intervenţii statale, inclusiv privind
menţinerea formelor tradiţionale de viaţă, duce la infracționalitate (Matza, 1964; Hirschi, 1969; Zimbardo, 1969;
Wilson, 1992; Felson, 1994). Teoria alegerii raţionale a analizat motivaţia dată de rezultatul previzibil (Becker,
1968; Clarke și Cornish, 2001; Tittle și alții, 2010). O altă teorie, cea a justiției procedurale, arată cât de
importantă este încrederea societăţii în sistemul de justiţie, întrucât astfel există un control eficient din partea
societăţii, nu doar din partea autorităţilor (Tyler, 1990; Tyler, Lind, 1992; Letki, 2006; Tyler și Faghan, 2008;
Tyler, 2009; Hough și Sato, 2011; Jackson și alții, 2012).
Criminologia a analizat factori cum ar fi mediul social, ereditatea, anturajul (Quetelet, 1835;
Lacassagne, 1913; McCall și alții, 2011; Phillips și Land, 2012).

3. Metodologia de cercetare
Interviurile au fost realizate cu deţinuţi şi personalul penitenciarelor din Aiud, Brăila, Botoşani, Focşani,
Giurgiu, Iaşi, Rahova, Tîrgu Mureş (Tabelul 1), pentru clarificarea motivelor care pot duce la comiterea unor
infracţiuni.

Număr interviuri Condamnaţi Personalul

realizate definitiv penitenciarului
Aiud 10 4
Brăila 10 2
Botoşani 15 2
Focşani 10 4
Giurgiu 20 2
Iaşi 20 2
Rahova 10 4
Tîrgu Mureş 10 4

Tabelul 1.

Au participat 105 de persoane condamnate la interviu, fiind alese în mod aleatoriu. Interviurile cu întrebări
deschise au fost realizate în perioada 01.05.2013-01.12.2013, având ca variabile independente mediul de
provenienţă; sexul; vârsta; nivelul de educaţie; relaţia cu părinţii, fraţii, soţul/soţia, copiii, prietenii; dificultăţi în
copilărie, adolescenţă, ca adult; ocupaţia; condiţia socială; şi ca variabile dependente antecedentele penale; tipul
infracţiunii comise; relaţionarea faţă de infracţionalitate.
Au participat 24 de angajaţi ai penitenciarelor aleşi de către directorul acestor instituţii (cu scopul de a
implica acele persoane care lucrează direct cu deţinuţii). Interviurile cu întrebări deschise au fost realizate în
perioada 01.05.2013-01.12.2013, având ca variabilă independentă anii de experienţă în muncă cu deţinuţii, ca
variabilă dependentă percepţia privind motivaţia comiterii infracţiunilor.

4. Rezultate
Tabelul 2. prezintă prelucrarea statistică a interviurilor realizate cu persoanele condamnate.

Distribuirea datelor obţinute prin interviuri Rezultat (%)

Mediul de capitală 1,9
provenienţă oraş mare 47,6
oraş mic 23,8
sat mare 10,5
sat mic 14,3
nonrăspuns 1,9
Gen masculin 100,0
feminin 0,0

282
Distribuirea datelor obţinute prin interviuri Rezultat (%)
Vârsta 15-19 ani 5,7
20-24 ani 16,2
25-29 ani 26,7
30-34 ani 10,5
35-39 ani 14,3
40-44 ani 13,3
45-49 ani 5,7
50-54 ani 2,9
55-59 ani 2,9
60 ani şi peste 0,0
nonrăspuns 1,9
Nivelul de fără 4,8
educaţie clase primare 18,1
clase gimnaziale 29,5
clase liceale 15,2
şcoală profesională absolvită 10,0
liceu absolvit 16,2
studii postliceale 1,0
universitate absolvită 3,8
nonrăspuns 1,9
Motivele nu există abandon 38,1
abandonului munca 13,3
şcolar condamnarea 8,6
sărăcia 7,6
problemele de familie 7,6
lipsa motivaţiei 7,6
comportamentul neadecvat 5,0
s-au opus părinții 2,9
alte 7,4
nonrăspuns 1,9
Situaţia familiei părinţii trăiesc împreună 44,8
părinţii divorţaţi 11,4
unul din părinţi decedaţi 36,2
ambii părinţi decedaţi 5,7
nonrăspuns 1,9
Relaţia cu mama foarte bună 67,6
bună 11,4
mediocră 1,9
proastă 1,9
foarte proastă 1,9
nu există relaţie 0,0
a decedat 13,3
nonrăspuns 1,9
Relaţia cu tata foarte bună 40,0
bună 10,5
mediocră 1,9
proastă 1,0
foarte proastă 9,5
nu există relaţie 1,0
a decedat 34,3
nonrăspuns 1,9
Număr fraţi şi 0 8,6
sore 1 13,3
2-3 37,1
4-6 25,7
peste 6 13,3
nonrăspuns 1,9

283
Distribuirea datelor obţinute prin interviuri Rezultat (%)
Starea civilă singur 38,1
în concubinaj 34,3
căsătorit 18,1
divorţat 6,7
văduv 1,0
nonrăspuns 1,9
Număr copii 0 48,6
1 24,8
2-3 20,0
4-6 4,8
nonrăspuns 1,9
Prieteni nu are 14,3
are puţini 22,9
are mulţi 61,9
nonrăspuns 1,9
Traume în nu a avut 68,6
copilărie sărăcia 6,7
moartea unui părinte 3,8
violență în familie 2,9
lipsa tatălui 1,9
probleme cu poliția 1,9
divorțul părinților 1,9
anturaj infracţional 1,9
alte 8,5
nonrăspuns 1,9
Condiţia socială sărăcie 19,0
condiţii medie 66,7
condiţii peste medie 11,4
condiţii mult peste medie 1,0
nonrăspuns 1,9
Ocupaţia fără 19,0
muncitor în industrie 31,4
muncitor în agricultură 8,6
muncitor în servicii 18,1
în pază 2,9
în sport 1,0
intelectual 1,0
funcţie publică 1,0
patron 8,6
pensionar 1,0
elev, student 5,7
nonrăspuns 1,9
Comportament prima faptă 50,5
infracţional fapte penale anterioare fără condamnare 6,7
fapte penale anterioare cu condamnare 41,0
nonrăspuns 1,9
Caracterul faptei contra patrimoniului 40,0
penale contra persoanei 41,9
contra activităţilor de interes public 2,9
fals 2,9
atingerea unor relaţii de convieţuire socială 16,2
contra demnității 1,0
în domeniul circulaţiei 1,9
nonrăspuns 1,9

284
Distribuirea datelor obţinute prin interviuri Rezultat (%)
Cuantumul sub 12 luni 0,0
condamnării 12-23 luni 4,8
24-35 luni 10,5
3-5 ani 26,7
peste 5 ani, sub 10 ani 27,6
10 ani şi peste 28,6
nonrăspuns 1,9
Poziţionare faţă neagă comiterea faptei 18,1
de faptă victima este de vină 10,5
alţii sunt de vină 11,4
recunoaşte vina fără regrete 13,3
recunoaşte vina şi regretă fapta 35,2
nonrăspuns 2,9
Reacţia în cazul ar reclama la poliţie 45,7
în care i s-ar fura ar reclama la poliţie pierderea actelor 6,7
portofelul ar încerca să identifice hoţul 6,7
ar avea o reacţie violentă 3,8
nu ar face nimic 28,6
nu ştie cum ar reacţiona 5,7
nu i se poate întâmpla 1,0
nonrăspuns 1,9
Reacţia în cazul ar reclama 13,3
în care nu i s-ar ar avea o reacţie violentă 3,8
plăti un ar cere insistent 2,9
împrumut ar cere împrumut de la el pentru recuperare 1,9
ar încerca o soluţie amiabilă 4,8
ar recupera prin rate 1,0
nu ar face nimic 58,1
nu ar da data viitoare 1,0
nu știe cum ar reacționa 3,8
nu dă împrumut 7,6
nonrăspuns 1,9
Model în viaţă nu are 80,0
părinte 5,7
o rudă mai îndepărată 4,8
actor, sportiv 9,5
nonrăspuns 1,9
Persoane tata 6,7
condamnate din frate, soră 21,9
familie rudă mai îndepărtată 5,7
nu are 65,7
nonrăspuns 1,9
Motivaţie anturajul 20,0
identificată consumul de băuturi alcoolice 17,1
sărăcia 14,3
caracterul violent 13,3
presiunea de a reuşi 8,6
consumul de droguri 7,6
necunoaşterea consecinţelor 6,7
traume în copilărie 4,8
jocurile de noroc 1,9
lipsa tatălui 1,9
probleme de socializare 1,9
neadaptare după prima eliberare 1,9
fără 20,0
nonrăspuns 1,9

285
 Tabelul 2.

Personalul intervievat al penitenciarelor, având o experiență medie de 11,25 ani, a identificat

următoarele cauze ale infracționalității: sărăcia (83,3% dintre cei intervievați), lipsa educaţiei corespunzătoare
(58,3%), familiile dezorganizate (50,0%), familiile cu model infracţional, lipsa educaţiei corecte în familie
(41,7%), influenţa anturajului (41,7%), teribilismul și neevaluarea riscurilor (41,7%), influenţa băuturilor
alcoolice, a drogurilor (29,2%), fondul genetic (12,5%), lipsă modele (12,5%), relaţiile sociale disfuncţionale
(12,5%), neadaptarea după eliberarea din prima condamnare (12,5%), legile prea blânde (8,3%), mediul rural
(4,2%), neconştientizarea efectelor produse de fapte (4,2%), empatia scăzută faţă de alţi (4,2%), inadaptabilitatea
la reguli (4,2%), înclinaţia spre infracţiune ca şi boală (4,2%).

5. Discuții
Sărăcia, ca motiv al comiterii infracțiunii, a fost identificat de 14,3% dintre persoanele condamnate, însă
83,3% dintre personalul penitenciarelor a considerat acest factor ca fiind relevant. 19% dintre persoanele
condamnate au considerat că trăiesc în sărăcie 1. Conform datelor furnizate de către condamnați, sărăcia, condiția
economică nu are o relevanță determinantă în comiterea infracțiunilor.2
Lipsa educaţiei corespunzătoare a fost identificat de 58,3% din personalul penitenciarelor ca un motiv al
comiterii infracțiunilor. Dintre persoanele intervievate 4,8% sunt fără educaţie, 18,1% au început clase primare,
29,5% clasele gimnaziale, 9,5% clasele liceale, 15,2% au absolvit şcoala profesională, 16,2% liceul, 1,0% au
studii postliceale, 3,8% studii universitare. Nici o persoană intervievată nu a considerat că lipsa educației ar fi
reprezentat motivul pentru care a comis infracțiunea, 6,7% însă a arătat cu nu cunoșteau consecințele faptelor, ce
se poate lega de lipsa educației privind legislația. Conform recensământului din 2011 există următoarea
distribuţie a nivelului educaţional în România: 3,0% fără şcoală absolvită, 14,2% nivel primar, 27,0% nivel
gimnazial, 38,2% nivel liceal şi profesional; 3,2% posliceal, 14,4% nivel superior (Institutul Naţional de
Statistică, 2011). Comparând și datele Consiliului Superior al Magistraturii (Raport privind starea justiţiei, 2005)
din anul 2005 privind nivelul de educație al persoanelor condamnate — fără educație: 12,5%, cu educație
primară: 17,1%, gimnazială: 36,7%, liceală, profesională: 31,5%, superioară: 2,2% — cu datele statistice din anul
2002 (Institutul Naţional de Statistică, 2002) — 3,1% fără răspuns sau fără educaţie, 21,3% nivel primar, 29,3%
nivel gimnazial, 38,8% nivel liceal şi profesional, 7,5% nivel superior —, se poate constata o diferență evidentă,
dar nu una substanțială: media anilor de școală pentru persoanele condamnate este 7,75 față de 8,96 ale tuturor
cetățenilor României.
Jumătate din personalul penitenciarelor a considerat relevant caracterul dezorganizat al familiilor de
proveniență a persoanelor condamnate. Din interviurile cu aceste persoane a reieșit că 11,4% au părinţi divorţaţi,
la 5,7% ambii părinţi sunt decedaţi, la 36,2% unul din părinţi este decedat, iar la 44,8% părinţii sunt împreună.
Conform datelor statistice (Institutul Naţional de Statistică, 2011) 38,2% din populația României sunt
necăsătoriți, 48,1% căsătoriți, 9,5% văduvi, 4,2% divorțați, 3,7% în concubinaj. Se poate observa un procent mai
ridicat de persoane condamnate ale căror tată a decedat (34,3%) față de persoanele ale căror mamă a decedat
(13,3%). Lipsa modelului paternal sau al controlului paternal din perioada pubertății poate avea relevanță (1,9%
dintre condamnații intervievați au afirmat că lipsa tatălui a dus la comiterea infracțiunii, explicând că nu aveau
cu cine discuta problemele tipice ale pubertății). Raportul părinți căsătoriți/divorțați este 3,9 în cazul persoanelor
condamnate, raportul persoanelor căsătorite/divorțate este 11,5 în populația generală a României. Această
diferență este semnificativă, chiar dacă se ia în calcul faptul că datele statistice nu arată dacă o persoană este la
prima căsătorie sau nu.
41,7% din personalul penitenciarelor a considerat familia cu model infracţional, lipsa educaţiei corecte
în familie ca sursă a infracționalității. Modul în care s-a realizat educația în familie nu putea fi verificat prin
interviuri, dar existența persoanelor condamnate din familie da. Dintre condamnații intervievați 6,7% au declarat
că tatăl lor a fost condamnat, 21,9% că fratele sau sora, 5,7% că o rudă mai îndepărtată, iar 65,7% că nu au nici o

1
Estimarea nivelului de sărăcie, conform declarațiilor persoanelor condamnate, poate fi extrem de subiectiv, însă aceste
afirmații pot fi corelate cu un alt indicator, și anume mărimea familiei de proveniență (știind că numărul de copii este de
regulă mai mare în familiile sărace): 39% dintre persoanele condamnate au 4 sau mai mulți frați sau surori. Notând toate
elementele interviurilor, autorul studiului estimează că procentul condamnaților care într-adevăr provin dintr-un mediu sărac
este în jur de 30-35%.
2
Autorul acestui studiu a comparat infracționalitatea din 30 de țări (28 de țări membre UE, Islanda și Norvegia), verificând
dacă cinci tipuri de infracționalitate raportată (totală, omuciderea, criminalitatea violentă, tâlhăria, furtul din locuințe) se
corelează sau nu cu datele statistice economice (inflația, șomajul, PIB-ul). În mod cert corelație nu există. Datele statistice
economice arată clar efectele crizei economice din 2007-2008, cele ale infracționalității însă nu. Analizând datele din
Bulgaria, țară confruntată cu un colaps total al economiei în anul 1996, cu o revenire treptată din primăvara anului 1997, se
poate observa că infracționalitatea nu a urmărit cursul economiei în această perioadă de criză profundă.

286
rudă condamnată. Cu siguranță pentru cel puțin două treimi dintre persoanele condamnate modelul infracțional
din familie nu a avut relevanță.
Anturajul este un factor general recunoscut de criminologie. Totuși, dintre condamnații intervievați doar
20,0% a considerat că anturajul a dus la comiterea infracțiunii. Din personalul penitenciarelor 41,7% a indicat
această motivație. Evaluarea impactului real al anturajului este practic imposibil. De regulă rolul anturajului se
analizează în situația persoanelor condamnate, fără a avea o posibilitate de comparație 3 . Ori metodologia
științifică ar presupune analiza a două grupuri, una cu anturaj negativ, una fără un astfel de anturaj, comparând
numărul persoanelor din cele două grupuri.
Teribilismul și neevaluarea riscurilor a fost identificat ca factor relevant de 41,7% din personalul
penitenciarelor. Dintre cei condamnați 6,7% a afirmat că a comis fapta, necunoscând consecințele. Teribilismul
nu putea fi evaluat prin interviuri.4
Influenţa băuturilor alcoolice și a drogurilor este prezent ca factor estimat de 29,2% din personalul
penitenciarelor, 24,7% dintre persoanele condamnate au considerat că acest element a fost determinant în
comiterea infracțiunii.
Este relevant faptul că 55,2% dintre persoanele condamnate au invocat un motiv pentru comiterea
infracțiunii care are legătură cu o personalitate ușor influențabilă, cu lipsa stăpânirii de sine: anturajul, consumul
de băuturi alcoolice sau droguri, presiunea de a reuși, jocurile de noroc. Doar 22,9% au invocat un alt tip de
motiv (din care 13,3% violența, care poate fi la fel o problemă de stăpânire de sine).
Persoanele condamnate au fost întrebate și privind posibila lor atitudine față de o nedreptate suferită:
furtul portofelului și neplata unei datorii. În cazul furtului, 45,7% ar raporta fapta la poliție, 10,5% ar încerca să
aplice el însuși „justiția‖, 28,6% nu ar face nimic; în cazul neplății datoriei doar 13,3% s-ar îndrepta către
autorități pentru soluționarea problemei, 14,4% ar soluționa el însuși problema, 58,1% nu ar face nimic.
Diferența de percepție a celor două fapte, motivată în cursul interviului, rezidă în următoarele: cel care fură
portofelul este o persoană necunoscută, vinovăția fiind exclusivă a hoțului; împrumutul este acordat unei
persoane cunoscute, existând un risc asumat de cel care acordă împrumutul.

Bibliografie

Becker, Gary S. (1968). Crime and punishment: an economic approach, in Journal of Political
Economy, nr. 76.
Becker, Howard (1963). Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance. New York: Free Press.
Clarke, Ronald V.; Cornish, Derek B. (2001). Rational choice, in Paternoster, Raymond; Bachman,
Ronet (ed.): Explaining Criminals and Crime, Los Angeles: Roxbury, pp. 23-42.
Cloward, Richard, Lloyd Ohlin (1960). Delinquency and Opportunity. New York: Free Press.
Cohen, Albert (1955). Delinquent Boys. London: Free Press.
Csányi Vilmos (1999). Az emberi természet. Budapest: Vince Kiadó.
Dabney, Dean A., Dugan, Laura, Topalli, Volkan, Hollinger, Richard C. (2006). The Impact of Implicit
Stereotyping on Offender Profiling, in Criminal Justice and Behavior, vol. 33, nr. 5, pp. 646-674.
DeFina, Robert, Hannon, Lance (2010). For incapacitation, there is no time like the present: The lagged
effects of prisoner reentry on property and violent crime rates, in Social Science Research, vol. 39,
pp. 1004-1014.
Dishion, Thomas J., Patterson, Gerald R. (1997). The timing and severity of antisocial behavior: Three
hypotheses within an ecological framework, in Stoff, D. M., Breiling, J., Maser, J. D. (ed.),
Handbook of antisocial personality disorder. New York: Wiley, pp. 205-217.
Durkheim, Émile (1897). Le Suicide. Paris: Félix Alcan.
Eibl-Eibesfeldt, Irenäus (1982). Warfare, Man's Indoctrinability and Group Selection, in Ethology
(Zeitschrift für Tierpsychologie), vol. 60. Berlin: Blackwell Verlag GmbH, pp. 177-198.
Felson, Marcus (1994). Crime and Everyday Life: Insights and Implications for Society. Thousand
Oaks: Pine Forge Press.
Franks, Becca, Higgins, E. Torry (2012). Effectiveness in Humans and Other Animals: A Common
Basis for Well-being and Welfare, in Advances in Experimental Social Psychology, vol. 46, New
York: Columbia University Department of Psychology, pp. 285-346.
Hall, Stuart (1980). Culture, Media, Language: Working Papers in Cultural Studies, 1972-79. London:
Hutchinson.

3
În viața oricărei persoane pot fi identificate influențe negative. În momentul în care o persoană condamnată este intervievată
pentru a cunoaște anturajul lui, aceste influențe negative pot fi exagerate.
4
S-a remarcat însă faptul că un procent considerabil de persoane condamnate (peste jumătate) au avut tatuaje pe o mare
suprafață a corpului. Unii dintre ei au fost întrebați dacă tatuajul a fost făcut în penitenciar, răspunsul fiind negativ.

287
Hirschi, Travis (1969). Causes of Delinquency. Berkeley: University of California Press.
Hough, Mike; Sato, Mai (ed.): Trust in justice: why is important for criminal policy, and how it can be
measured. Final report of the Euro-Justice project. Helsinki: Akademic Bookstore.
Jackson, Jonathan, Bradford, Ben, Hough, Mike, Myhill, Andy, Quinton, Paul, Tyler, Tom R. (2012)
Why do People Comply with the Law?, in British Journal of Criminology, nr. 52, pp. 1051-1071.
Kohlberg, Lawrence (1976). Moral stages and moralization: The cognitive-developmental approach, in
Lickona, T. (ed.), Moral Development and Behavior: Theory, Research and Social Issues. New
York: Holt, Rinehart and Winston, pp. 31-53.
Lacassagne, Alexandre (1913). Les transformations du droit pénal et les progrès de la médecine légale,
de 1810 à 1912, in Archives d’anthropologie criminèlle, pp. 321-364.
Lemert, Edwin (1972). Human Deviance, Social Problems and Social Control. Englewood Cliffs:
Prentice Hall.
Letki, Natalia (2006). Investigating the Roots of Civic Morality: Trust, Social Capital, and Institutional
Performance, in Political Behavior, vol. 28, nr. 4, pp. 305-325.
Lorenz, Konrad (1963). Das sogenannte Böse. Zur Naturgeschichte der Aggression. Wien: Dr. G.
Borotha-Schoeler Verlag.
Lorenz, Konrad (1973). Die Rückseite des Spiegels. Versuch einer Naturgeschichte des menschlichen
Erkennens. München: Piper & Co. Verlag.
Matza, David (1964). Delinquency and Drift, New York: John Wiley and Sohn.
McCall, Patricia L., Land, Kenneth C., Parker, Karen F. (2011). Heterogeneity in the rise and decline of
city-level homicide rates, 1976-2005: A latent trajectory analysis, in Social Science Research, vol.
40, pp. 363-378.
Merton, Robert K. (1949). Social Theory and Social Structure. New York: Free Press.
Park, Robert E., Burgess, Ernest W. (1922). Introduction in Sociology. Chicago: The University of
Chicago Press.
Phillips, Julie, Land, Kenneth C.: The link between unemployment and crime rate fluctuations: An
analysis at the county, state, and national levels, in Social Science Research, vol. 41, pp. 681-694.
Piaget, Jean (1932). Le jugement moral chez l'enfant. Paris: Les Presses Universitaires de France.
Quetelet, Adolphe (1835). Sur l'homme et le développement de ses facultés: ou, Essai de physique
sociale, Paris: Bachelier.
Remane, Adolf (1960). Das soziale Leben der Tiere, Hamburg: Rowohlt Verlag.
Ridley, Matt (1996). The origins of Virtue. Penguin Books.
Ridley, Matt (1999). Genome: the authobiografy of a species in 23 chapters, London: Fourth Estate.
Sellin, Johan Thorsten (1938). Culture Conflict and Crime. New York: Social Science Research
Council.
Sutherland, Stuart (1992). Irrationality. London: Constable & Co.
Tannenbaum, Frank (1938). Crime and Community. New York: Columbia University.
Taylor, Ian, Walton, Paul, Young, Jock (1973). The New Criminology for a Social Theory of Deviance.
London: Routledge & Kegan Paul.
Tittle, Charles R., Antonaccio, Olena, Botchkovar, Ekaterina, Kranidioti, Maria (2010). Expected utility,
self-control, morality, and criminal probability, in Social Science Research, vol. 39, pp. 1029-1046.
Tulogdi Áron, Tóth Máté, Halász József, Mikics Éva, Fűzesi Tamás, Haller József (2010). Brain
mechanisms involved in predatory aggression are activated in a laboratory model of violent intra-
specific aggression, in European Journal of Neuroscience, vol. 32, Federation of European
Neuroscience Societies and Blackwell Publishing Ltd., pp. 1744-1753.
Tyler, Tom R. (1990). Why People Obey the Law. New Haven and London: Yale University Press.
Tyler, Tom R., Lind, E. Allan (1992): A Relational Model of Authority in Group, in Advances in
Experimental Social Psychology, vol. 25, Academic Press Inc., pp. 115-191.
Tyler, Tom R., Fagan, Jeffrey (2008). Legitimacy and Cooperation: Why Do People Help the Police
Fight Crime in Their Communities?, in Ohio State Journal of Criminal Law, vol. 6, pp. 231-275.
Tyler, Tom R. (2009) Legitimacy and Criminal Justice: The Benefits of Self-Regulation, in Ohio State
Journal of Criminal Law, vol. 7, pp. 307-359.
Veenema, Alexa H. (2009). Early life stress, the development of aggression and neuroendocrine and
neurobiological correlates: What can we learn from animal models?, in Frontiers in
Neuroendocrinology, vol. 30. Elsevier, 2009, pp. 497–518.
Wilson, Elizabeth (1992). The Sphinx in the City: Urban Life, the Control of Disorder, and Women.
Berkeley and Los Angeles: University of California Press.
Zimbardo, Philip (1969). The Human Choise: Individuation, Reason, and Order versus Deindividuation,
Impulse, and Chaos, in Arnold, William J., Levine, David (ed.), Nebraska Symposium on
Motivation. Lincoln: University of Nebraska Press, pp. 237-307.

288
Consiliul Superior al Magistraturii (2005). Raport privind starea justiţiei.
http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24
Institutul Naţional de Statistică (2002). Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, 18-27 martie 2002.
http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/titluriv1.htm
Institutul Naţional de Statistică (2011). Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, 20-31 octombrie
2011. http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/

289
 PARTICULARITĂŢI ALE GRUPULUI DE PSIHODRAMĂ ÎN PENITENCIAR

PARTICULARITIES OF PSYCHODRAMA GROUP IN PRISON

CARACTÉRISTIQUES DU GROUPE DE PSYCHODRAME EN PRISON

Sorina Maria ŢOGOIE

Argument: Începutul activităţii mele de psiholog în penitenciar a fost marcat de un amalgam de emoţii
contradictorii, în care empatia pentru victime şi familiile lor se amesteca cu înțelegerea suferinţei morale a
infractorului, iar dorinţa profesionistului de a ajuta cu neputinţa, nesiguranţa şi deriva începutului de drum.
Însăşi prezenţa psihologului în penitenciarele noastre era, la vremea respectivă, o iniţiativă nouă, reformatoare,
în demersul alinierii sistemului execuţional penal românesc la standardele europene. Prin urmare, delimitarea
statusului şi rolurilor mele profesionale a reprezentat mai degrabă o responsabilitate personală, decât una
organizaţională. Treptat, am început să înţeleg universul în care mă aflam, mecanismele şi rigorile sale, să mă
adaptez lor şi să încerc să mă fac utilă, prin munca mea, atât personalului de penitenciar cât şi deţinuţilor.
În activitatea mea profesională cu deţinuţii, faptul că nu stăpâneam metode şi tehnici de lucrul cu
grupul, mă determina să evit acest gen de activităţi şi să prefer intervenţia individuală, care îmi era familiară şi
securizantă. Cum în penitenciar deţinuţii îşi trăiesc viaţa cotidiană în grup, abordările individuale care aveau în
vedere relaţiile la un nivel teoretic, nu s-au dovedit foarte eficiente. Astfel, nevoia mea de formare profesională
într-o metodă de psihoterapie de grup m-a îndreptat către psihodrama moreniană.
Ulterior, practicând tehnicile psihodramatice în lucrul cu grupuri de deţinuţi, am descoperit la ei
experienţe emoţionale, sentimente de regret pentru deciziile greşite care i-au făcut să îşi irosească ani din viaţă,
vinovăţia faţă de suferinţa provocată celor dragi, istorii personale de viaţă, uneori încărcate de atâta dramatism
încât m-au făcut să mă întreb cum aş fi trăit eu şi care ar fi fost evoluţia mea într-un context similar. Contactul
meu cu lumea din afara gratiilor făcea ca, la ceea ce ştiam eu, psihologul, să se adauge imaginile sociale despre
ei, acelea de oameni răi, care au făcut lucruri inacceptabile, pentru care şi-au pierdut dreptul de a trăi în
societate. Departe de mine intenţia de a înclina balanţa în celălalt sens şi de a transforma infractorul în victimă.
În mod just, ei au fost condamnaţi de legea penală la pedepse privative de libertate, pe perioade determinate de
timp, în funcţie de cât de mare a fost răul produs de faptele lor. Experienţa mea în acest domeniu însă, mă
îndreptăţeşte să afirm că simpla deţinere în închisoare a unor persoane, chiar şi timp îndelungat, nu îi face să fie
mai buni, să nu mai comită fapte antisociale după liberarea din penitenciar. Nu de puţine ori mi s-a spus că ar
trebui să ne preocupe, în primul rând, durerea victimei şi abia apoi, sentimentele agresorului. Respect acest
punct de vedere şi îl consider justificat. Cred că victimele infracţiunilor au nevoie de suport specializat şi că
societatea ar trebui să fie interesată de a crea instituţii şi mecanisme în acest sens. Dealtfel, rolul meu
profesional îl înţeleg tot în beneficiul victimelor, chiar dacă sprijinul se manifestă într-un mod indirect, prin a
declanşa şi susţine efortul de schimbare comportamentală al infractorului. În acest demers, psihodrama s-a
dovedit a fi o metodă de intervenţie psihoterapeutică foarte eficientă, iar lucrarea de faţă se doreşte o pledoarie
pentru utilizarea ei în penitenciar, în munca de recuperare socială a deţinuţilor.

1. Psihodrama ca metodă de psihoterapie

Psihodrama este o metodă de psihoterapie şi consiliere dezvoltată de Jacob Levi Moreno, care are la
bază conceptele de joc şi spontaneitate, ca şi componente esenţiale pentru crearea unei semirealităţi care permite
aducerea în prezent, printr-o reprezentaţie scenică, a evenimentelor trecute, prezente şi viitoare, făcând posibilă
înţelegerea şi procesarea conflictelor, a situaţiilor problematice, modificarea atitudinii faţă de acestea şi
identificarea unor noi modalităţi de adaptare. Altfel spus, psihodrama nu modifică trecutul şi nu transformă un
părinte sau un şef abuziv şi nici un context conflictual, însă poate influenţa atitudinea noastră faţă de aceste
experienţe şi modul în care ele sunt integrate în personalitatea noastră, permiţând asimilarea şi exersarea unor
tehnici adecvate de management emoţional şi comportamental.
Psihodrama clasică, ca şi proces de grup, debutează cu etapa de încălzire (o serie de activităţi destinate
grupului, care stimulează relaţiile emoţionale pozitive şi spontaneitatea participanţilor; în urma acestor activităţi,
se identifică o temă a grupului şi se alege protagonistul). Urmează etapa de acţiune, în care terapeutul şi întregul
grup sunt puşi „în slujba‖ protagonistului, care îşi explorează şi îşi clarifică aspecte ale propriei vieţi, se
eliberează de tensiunea emoţională şi găseşte noi modalităţi de a integra insight-urile. Sesiunea se încheie printr-
un moment de participare a auditoriului, în care membrii grupului îşi exprimă emoţii, gânduri şi aspecte din
propria viaţă, evocate de reprezentaţia scenică. Această „împărtăşire‖ are un important rol integrativ pentru
protagonist, stimulând în acelaşi timp şi sentimentul de susţinere şi acceptare din partea grupului.

290
 Analizând etapele procesului terapeutic, pot fi identificate unele mijloace teatrale care se constituie în
elemente terapeutice de bază:
Scena - constituie centrul teatrului de psihodramă şi spaţiul terapeutic care, prin caracteristicile sale,
ajută individul în concretizarea propriilor conţinuturi mentale (situaţii de viaţă, relaţii semnificative, părţi ale
sinelui etc.) şi exprimarea spontană a rolurilor sale;
Protagonistul (clientul sau pacientul) - persoana care îşi exprimă pe scenă propria sa lume privată,
propriul adevăr subiectiv;
Regizorul/directorul (terapeutul) - persoana care conduce sesiunea de psihodramă şi direcţionează
protagonistul în exploatarea conţinuturilor sale interne;
Eul auxiliar - orice membru al grupului care a fost ales de protagonist pentru a juca un rol în
reprezentaţia psihodramatică ce se desfăşoară;
Auditoriul - format din membrii grupului care nu sunt implicaţi în reprezentaţia psihodramatică. Pentru
aceştia este rezervat un spaţiu adiacent scenei, care le permite să fie martori ai reprezentaţiei psihodramatice şi să
treacă uşor în rolul de eu auxiliar, atunci când este necesar.
Prin utilizarea acestor elemente terapeutice, psihodrama implementează tehnici specifice de intervenţie
într-un mediu securizat, prin stimularea permanentă a spontaneităţii şi a creativităţii persoanei, ca şi premize ale
dezvoltării armonioase şi ale vindecării. Dintre acestea, se disting prin specificitate următoarele:
Dublul – tehnica este utilizată cu scopul de a stimula auto-observarea şi constă în „a da voce‖
sentimentelor pe care protagonistul nu reuşeşte să le exprime din diferite motive: timiditate, ruşine, inhibiţie,
angoasă, sentiment de vinovăţie, educaţie etc. Poate fi aplicată de către terapeut, de către un eu auxiliar sau un
membru al auditoriului care simte că rezonează cu protagonistul într-un moment al reprezentaţiei scenice.
Oglinda – este o tehnică care permite distanţarea de propria persoană prin ieşirea de pe scena
psihodramatică şi preluarea perspectivei unei alte persoane, fie prin ochii altcuiva care este martor la
reprezentaţia sa, fie urmărind (de exemplu de la balcon) propria sa reprezentaţie, jucată de eurile auxiliare.
Solilocviul – presupune un dialog cu propria persoană, protagonistul dând astfel libertate de exprimare
tuturor gândurilor care îi traversează mintea, fără a pune bariere logice. În acest fel, emoţiile sunt aduse în prim
plan şi persoana se poate conecta la ele.
Inversiunea de rol – constă în a face persoana (membru al grupului sau protagonist) să-şi asume pentru
un timp rolul unui „altul‖, care poate fi o persoană reală, dar poate fi şi personificarea unui obiect, a unei idei, a
unei fantezii, a unui simbol, a unei părţi din sine. În acest fel, persoana se poate detaşa de patternurile cognitive şi
comportamentale, experimentând în acelaşi timp noi emoţii, gânduri, atitudini şi comportamente.
Alte tehnici folosite în psihodramă sunt: amplificarea, concretizarea, fotografia, interviul, prezentarea,
proiecţia în viitor, solilocviul, scaunul auxiliar, sociometria, suspendarea răspunsului etc.

2. Rolul grupului psihodramatic în optimizarea relaţiilor în penitenciar

Grupul de psihodramă crează o atmosferă prietenoasă, de siguranţă, conferind fiecărui membru rolul de
agent terapeutic pentru celălalt. În acest fel, grupul stimulează persoana să se exprime, punând în scenă
dimensiuni ale vieţii sale. În cadrul acestui proces, psihodrama facilitează stabilirea unui echilibru mai armonios
între exigenţele intrapsihice şi cerinţele realităţii, prin redescoperirea şi antrenarea resurselor de spontaneitate şi
creativitate ale persoanei. Omul devine actorul propriei vieţi, un scenariu care se scrie în vivo, explorându-şi
resursele, îndoielile, dorinţele, blocajele şi visele sale într-un cadru securizant.
Prin prisma teroriei ataşamentului, în planul terapiei de grup, grupul psihodramatic este experimentat
prin excelenţă ca o instanţă de recuperare a sentimentului de siguranţă. Grupul oferă posibilitatea recuperării
experienţelor care nu i-au oferit individului şansa de a-şi forma un Sine coeziv. Grupul îl ajută pe individ să
gestioneze consecinţele de a fi avut un părinte care a eşuat în întâmpinarea nevoilor sale de siguranţă.
O etapă esenţială a procesului psihodramatic constă în construirea unei atmosfere specifice, securizante,
a unui spaţiu intern al grupului – prin împărtăşirea de informaţii, emoţii, stări, aşteptări care alcătuiesc
conglomeratul de ―experienţe împreună‖ al grupului. Mai ales în mediul penitenciar, construirea coeziunii de
grup devine fundamentul intervenţie de tip psihodramatic, căci studioul de psihodramă se constituie într-un
spaţiu unic, un loc unde orice persoană se poate simţi protagonist sau membru egal al grupului, fără teama că va
avea de suferit. În vederea atingerii acestui scop, directorul încurajează explicit schimburile constructive între
membri şi relaţionarea intersubiectivă – prin tehnica suspendării răspunsului.
Explorarea lumii relaţionale a protagonistului se face în două moduri:
 în condiţii de realitate (în raport cu colegii de psihodramă) şi
 în condiţii de semirealitate (în raport cu grupul intern al persoanei).

Condiţia de realitate este condiţia iniţială şi ―naturală‖ a oricărui grup, în ea membrii săi se întâlnesc şi
se cunosc (fiecare vorbeşte despre sine, îşi exprimă trăirile din confruntările cu ceilalţi, interacţionează în prezent

291
cu celălalt semnificativ din faţa sa). Activităţile din momentele de realitate cuprind integrarea în grup a unui nou
coleg, grija faţă de un coleg aflat în dificultate, alegerea protagonistului, verbalizari concluzive ale experianţelor
din semirealitate.
Condiţia de semirealitate implică dimensiunea jocului, a lui ―ca şi cum‖. Aici protagonistul se află în
poziţia de a se decentra perceptiv în relaţia cu altul semnificativ şi de a retrăi această relaţie dintr-o nouă
perspectivă. Condiţia de semirealitate apare în activitatea cu protagonistul, activitatea de prezentare în inversiune
de rol cu altul semnificativ, întâlnirea cu altul semnificativ, variante ale proiecţiei în viitor.
Directorul – psihodramatist este un altul semnificativ vital, punct de referinţă permanent care devine
garantul explorării constructive a conţinuturilor dureroase, menţinând anxietatea în limite acceptabile. Pentru
persoană, terapeutul foloseşte secvenţele de rol/contrarol ale activităţilor propuse pentru a stimula sentimentul de
încredere în grup, dorinţa de intimitate, ca şi curajul de a acoperi roluri necunoscute sau temute. În raport cu
grupul, directorul se asigură că intervenţiile celorlalţi membri sunt constructive, că au loc schimburi emoţionale
preponderent pozitive şi că grupul e suficient de conţinător pentru protagonist.
Relaţia terapeutică este echivalentul bazei securizante de la care protagonistul pleacă în explorarea
aspectelor traumatice ale istoriei sale. Conform teoriei ataşamentului terapeutul nu se circumscrie rolului de
“figură parentală reparatorie” în sensul teoriei relaţiilor obiectuale, ci aceluia de “figură de ataşament nouă”,
care-i oferă clientului un mod diferit de a se relaţiona. Prin acest nou mod de a se raporta deţinutul vede
discrepanţele dintre noua realitate relaţională şi modalităţile deficiente din trecut.
Psihodrama poate provoca o oportunitate unică pentru externalizarea lumii lor interioare, problemele şi
conflictele pot fi deseori rezolvate cu ajutorul grupului prezent. Deţinutul își poate întâlni conflictele şi durerea
într-un setting, care îi este mai aproape de viaţa reală decât în cele mai multe abordări terapeutice. Rezolvarea
durerii sau conflictului nu necesită neapărat discuţii pentru că, emoţiile sunt experimentate ‖in situ‖ în acţiune.
Protagonistul învaţă despre secretul problemelor lui în acţiune. În plus, grupul nu este o audienţă ca la piesă de
teatru, el participă activ, ca Euri-auxiliare sau în auditoriu, identificând gânduri şi emoţii evocate de experienţa
celorlalţi şi realizând astfel o bază de sprijin pentru sharing.
Psihodrama realizează, în semirealitatea jocului dramatic, condiţiile unor întâlniri care nu au avut loc
niciodată în realitate, între parteneri eliberaţi de rezistenţele proiective. Se construieşte astfel un conglomerat de
stări co-conştiente şi co-inconştiente, în care fiecare membru al grupului alimentează raportul cu ceilalţi, oferindu-
le propriile trăiri referitoare la grup şi la existenţa sa din afara grupului, pe de o parte, şi pe de altă parte, fiecare
membru al grupului va duce în viata sa din exteriorul grupului, întâlnirile reale trăite în interiorului protectiv al
grupului.
Astfel, prin secvenţialitatea întâlnirilor, intervenţia terapeutică de lungă durată, prezenţa constantă a
colegilor de grup şi a terapeutului, coordonatele spaţiale şi temporale stabile, psihodrama crează mediul adecvat
pentru a învăţa şi experimenta abilităţile sociale şi de integrare socială, roluri noi şi adecvate exigenţelor
comunitare, folosind ca repere membrii grupului şi terapeutul. Prin acţiune, deţinuţii îşi exersează încrederea de
bază, învaţă să se prezinte celorlalţi într-un mod autentic, trăind bucuria de a fi recunoscut şi acceptat ca atare.
Protagonistul îşi formează cu ajutorul colegilor capacitatea de a construi relaţii de ataşament bune pe viitor,
capacitatea de a face faţă pierderii şi la finalul terapiei capacitatea separării de grup.
Privarea de libertate în mediul penitenciar constituie o situaţie de viaţă deosebită, cu rezonanţă atât pe
durata detenţiei, cât şi după aceea, în libertate. Dificultăţile cele mai mari cu care se confruntă individul în
penitenciar sunt localizate în relaţiile cu cei din jur, puternic marcate de frustrările privării de libertate.

Răzvan: „Cea mai mare teamă aici, mi-o inspiră indivizii cu muşchi, dar fără muşchi la creier. Pentru aici, cel
mai mult mi-aş dori o cameră în care să locuiesc singur, cu televizorul meu, să mă uit la România Cultural şi la
alte emisiuni care îmi plac mie, iar cea mai mare dorinţă a mea este să plec mai repede de aici.‖

„Psihodrama vindecă în primul rând, relaţiile” (Daniela Constantinescu, 2002). Prin tehnicile sale
specifice metodelor de acţiune (dublul, inversiunea de rol, oglinda, solilocviul, sociometria), psihodrama
intervine în mod esenţial asupra relaţiilor. Spațiul psihodramatic produce o restructurare a modurilor
disfuncţionale de "a fi" în raport cu ceilalţi, provoacă persoana să descopere răspunsuri noi la o anume situaţie,
facilitând astfel depăşirea dificultăţilor relaţionale. Empatia exersată prin inversiunea de rol ajută deţinutul să
înţeleagă că adevărul şi nevoile proprii şi ale celuilalt au dreptul să existe în egală măsură. În psihodramă,
întâlnirea în sens morenian face posibilă creşterea gradului de acceptare a unora faţă de alţii, astfel încât
diferenţele culturale care până atunci separau şi generau conflicte, în grupul de psihodramă sunt contrabalansate
de similarităţi semnificative care ţin de natura profund umană, realizându-se astfel premisele necesare dialogului
şi colaborării.

Referindu-se la experienţa lor în grupul de psihodramă din penitenciar, deţinuţii spuneau:

Andrei: ―Pentru mine e ceva nou…..îmi place dinamismul în care suntem antrenaţi……faptul că aflu câte ceva
despre mine, dar şi despre ceilalţi membri‖

292
Paul: ―…am avut posibilitatea să mă descopăr, să descopăr o serie de lucruri pe care nu le ştiam despre ceilalţi
din grup‖
Radu: „...la grup am descoperit puterea şi răbdarea de a-i asculta pe ceilalţi‖
Lucian: ―...faptul că am ajuns să-i cunosc pe ceilalţi colegi din ce în ce mai bine, chiar pe chestiuni din tinereţe şi
ne înţelegem foarte bine‖
Vasile : ―... apreciez că suntem sinceri unii cu alţii….că ne comportăm ca o familie….asta apreciez foarte mult‖

Mediul penitenciar este perceput străin şi ostil atunci când persoana nu se poate integra şi nu poate adera
la sistemul său de valori. Caracteristici personale care în medii sănătoase sunt apreciate drept calităţi, în mediul
carceral sunt considerate defecte care vulnerabilizează persoana în relaţionarea cu ceilalţi:

Terapeutul: „Spune-mi trei calităţi ale tale?‖

Răzvan: „Corect, generos şi sincer‖
Terapeutul: „Şi dacă ar fi să schimbi ceva la tine, ce ai schimba?‖
Răzvan: „Generozitatea şi sinceritatea şi corectitudinea.‖
Terapeutul: ”De ce ?‖
Răzvan: „Pentru că trăim într-o lume în care astea sunt defecte‖.

În acest conflict al valorilor şi în absenţa cadrelor de referinţă, pentru deţinutul aflat permanent în
contact cu subcultura carcerală şi supus privaţiunilor inerente statutului său, includerea temporară într-un grup
psihodramatic ar putea constitui o ancoră spre supravieţuire şi adaptare. În paralel cu apartenenţa sa la un mediu
perceput impropriu și inadecvat, participarea deţinutului la grupul psihodramatic cu valori şi reguli diferite de
cele ale subculturii carcerale, propuse şi acceptate tacit de toţi membrii grupului, va contribui la atenuarea stării
de disconfort indusă de mediul real.
Frustrările detenţiei declanşează adesea la deţinuţi reacţii şi comportamente agresive, mai mult sau mai
puţin nuanţate sau intense, de la forme mascate până la manifestări auto- sau heteroagresive. Psihodrama
împiedică confruntarea directă între participanți, în timp ce promovează confruntarea indirectă și explorarea
adevărurilor subiective ale indivizilor.
Dacă nu se poate acţiona direct asupra persoanei sau a grupului, considerate a fi vinovate de frustrare,
agresivitatea celui frustrat este transferată asupra altor persoane, grupuri sau obiecte. Deţinuţii au îndoieli în ceea
ce priveşte obiectivitatea şi corectitudinea cu care a fost aplicată legea penală în cazul lor, iar atitudinea faţă de
autoritate şi respectarea normelor este adesea influenţată de transferul frustrărilor asupra instituţiilor coercitive
ale statului.
În psihodramă, transferul emoţiilor refulate nu are ca obiect persoane reale, ci un loc anume care este
scena pe care colegii din grup devin (în roluri de euri auxiliare) imaginile fantasmatice ale protagonistului.
Metoda psihodramatică nu dirijează niciodată spre un conflict direct între grupul intern al indivizilor şi grupul de
lucru sau de terapie. Metoda urmăreşte intersectarea celor două tipuri de grupuri în planuri co-experienţiale
diferite, în aşa fel încât protagonistul va proiecta pe scenă fantasmele sale, le va da nume, le va caracteriza fizic şi
emoţional, renăscând conflictele sale, experimentând aspecte necunoscute, dar mai ales posibilele rezolvări
inovatoare.
Integrarea frustrărilor se referă la aptitudinea de a-şi asuma frustrările considerate majore şi imposibil de
depăşit. În faţa unei situaţii imposibil de modificat momentan, existenţa în condiţiile privării de libertate, în loc
să se descurajeze în faţa evenimentelor, deţinutul învaţă în psihodramă să le accepte, să le analizeze şi încearcă,
în mod pozitiv, constructiv, să le facă faţă.
Paul, condamnat la 23 ani pentru omor, a intrat în grupul de psihodramă în ultima parte a executării
pedepsei sale : „ Pe mine psihodrama m-a ajutat să descopăr că încă mai cred în oameni, nu m-am schimbat în
rău faţă de ceea ce ştiam deja despre mine….am căpătat mai multă răbdare şi dorinţa de a înţelege şi asculta pe
cei din jurul meu‖
În condiţiile privării de libertate, terapia psihodramatică poate constitui o soluţie de sprijin a individului
care doreşte cu adevărat să-şi schimbe propria viaţă şi să-şi asume deplina responsabilitate a schimbării.

3. Sentimentul de vinovăţie

În procesul de intervenţie recuperativă asupra deţinuţilor un rol determinant îl are modul cum se
raportează ei la victimă, infracţiunea săvârşită şi sancţiunea penală. Comportamentul în penitenciar pe întreaga
perioadă de executare a pedepsei este influenţat de „modul cum a rezolvat fiecare deţinut problema ispăşirii:
când pedeapsa este apreciată pe măsura faptei, conduita de zi cu zi exprimă o acceptare supusă a tuturor
rigorilor; când pedeapsa este văzută a fi mai aspră decât infracţiunea comisă, deţinutul consideră că i s-a făcut
o nedreptate şi suferă o sancţiune nemeritată. Ca urmare, deţinutul va rămâne neîmpăcat, revendicativ şi ostil
administraţiei locului de deţinere, dominat de sentimentul de victimizare.” (Gheorghe Florian, 1996)

293
 Sentimentul de vinovăţie în raport cu infracţiunea săvârşită prezintă două laturi distincte: vinovăţia ca
atribuire internă – doar eu sunt vinovat pentru cele întâmplate – şi vinovăţia ca atribuire externă – ceilalţi sunt
vinovaţi pentru cele întâmplate.
Studii efectuate în mediul carceral au arătat că deţinuţii tind să atribuie responsabilitatea actului lor
delincvent, mai degrabă celorlalţi decât lor înşişi, dând astfel un sens încarcerării lor, pentru a o stăpâni mai bine.
Cei care îşi recunosc vinovăţia, evocă un agent exterior care i-a condus să acţioneze: fie că acuză societatea, fie
se prezintă ca nişte persecutaţi sau victime ale unor conjucturi care i-au condus la comiterea crimei, fie evocă
destinul, condamnaţii încearcă să scape de culpabilitatea lor (M.Micle, 2004). Interpretările lor prezintă mari
contradicţii: condamnatul îşi recunoaşte crima când caută să o justifice, dar o neagă când se prezintă ca un
persecutat.
D.Matza şi G. Sykes (cit. de P.Ţigănuş, 2004) au identificat cinci tehnici de neutralitate la acţiunea
săvârşită:
a) negarea responsabilităţii („aceste cauze m-au determinat să fac asta, sunt neajutorat”)
b) negarea vătămării („acţiunea mea nu a rănit pe nimenit”)
c) negarea victimei („merita asta”)
d) condamnarea celor care i-au aplicat pedeapsa („cine mă condamnă este mai rău decât mine”)
e) apel la loialitate („prietenul meu a înfăptuit infracţiunea primul, aşa că a trebuit să îl urmez”)

„În contactul cu ceilalţi deţinuţi, remuşcările, autoacuzările declarative sau chiar sincere din timpul
procesului penal sunt repede înlocuite cu justificări ale faptelor comise, „fabricate” în penitenciar, la care
individul aderă deoarece îi conferă raţiuni deculpabilizante” (Gheorghe Florian, 1996)
Din această perspectivă, în abordarea terapeutică a comportamentului delincvent sunt stabilite ca
obiective prioritare conştientizarea caracterului antisocial al comportamentului, empatizarea cu victima şi
asumarea responsabilităţii propriilor acţiuni. În cele ce urmează, vom prezenta câteva exemple ilustrative asupra
modului în care utilizarea tehnicilor psihodramatice facilitează atingerea acestor obiective.
Într-una din activităţile de grup, intitulată „Cercul vieţii”, terapeutul a aşezat pe scenă, mai multe eşarfe
colorate, fiecare reprezentând, în mod simbolic, o anumită etapă de vârstă, începând cu prezentul trăit în
penitenciar şi derulând apoi în urmă, din 5 în 5 ani, prin adolescenţă, până la copilărie. Pe rând, fiecare membru
al grupului devenea protagonist, în timp ce ceilalţi rămâneau în auditoriu. Însoţit de terapeut, protagonistul
parcurgea drumul invers al „cercului vieţii‖, întorcându-se treptat în timp, pe măsură ce călca fiecare eşarfă. În
fiecare etapă de vârstă avea loc un interviu existenţial cu întrebări despre aspect fizic, sănătate, relaţii, familie,
studii, muncă, viaţă sentimentală, prieteni, timp liber, preocupări. Odată parcurs, protagonistul revenea în
prezent, trecând prin fiecare etapă de vârstă unde, în mod simbolic, denumea ce preferă să lase în urmă şi ce
anume să ducă mai departe cu sine, de la momentul respectiv al vieţii sale.

Un exemplu deosebit de sugestiv în ceea ce priveşte funcţia oglinzii pentru conştientizarea caracterului
antisocial al comportamentului este momentul deţinutului Daniel, 38 ani, condamnat 23 ani pentru infracţiunea
de omor:

38 ani: „Sunt în penitenciar, am o relaţie mai bună cu familia...Calităţi: creativitate şi uşor adaptabil...Cea mai
importantă persoană pentru mine este fiul meu, R....Cel mai plăcut eveniment la vârsta asta a fost întâlnirea cu
fiul meu, iar neplăcute sunt multe... Imi displace să fiu înţeles greşit, de exempul”

33 ani: Se descrie ca fiind slab, firav, îmbrăcat în trening negru. „Sunt la închisoare în Arad, în urma unei
infracţiuni de omor pe care am săvârşit-o când aveam 26 ani, aproape 27. Am reuşit să schimb unele lucruri la
mine, mă comport altfel, mi-am schimbat vocabularul, am participat la programe terapeutice, am mai descoperit
unele lucruri despre mine... Nu îmi place fizicul meu, mi-aş dori să citesc mai mult...”

Terapeutul stabileşte ca următoarea etapă de vârstă să fie anterioară vârstei de 26 ani, la care a săvârşit
infracţiunea.

25 ani: „Din păcate sunt tot la închisoare, la Timişoara...Pentru furturi din maşini, din apartamente. Sunt aici
de un an şi mai am de stat cam un an... Îmi place că sunt nepăsător şi optimist... Privesc cu seninătate viitorul.
Nu îmi place la mine că ajung des aici, la închisoare. Din cauza firii mele nepăsătoare, din cauza anturajelor,
mă gândesc doar să îmi fie bine pe moment... Cel mai important lucru pentru mine acum, la 25 ani este să ies de
aici, cât mai repede, să fiu liber.”

20 ani:
Terapeutul: Cum arăţi tu la 20 ani? Cum eşti îmbrăcat?
Daniel: Într-o pereche de şalvari.

294
Terapeutul: Ce culoare au?
Daniel: Gri…cu dungi albe. Pentru că aşa se poartă la închisoare. Râsete în auditoriu.
Terapeutul: Să înţeleg că eşti la închisoare?
Daniel: Da, la Timişoara, de câteva zile. Urmează să fiu transferat la Bucureşti pentru a fi condamnat şi judecat şi
trimis în batalionul disciplinar. În urmă cu câteva luni am fost încorporat în armată şi n-am rezistat mai mult de
câteva luni şi am plecat acasă. Asta se cheamă dezertare.
Terapeutul: Ce îţi place la tine, acum la 20 ani?
Daniel: Îmi place că sunt o fire independentă, că nu mă sperie nimic din ce mi se întâmplă şi că simt că pot să
trec peste orice.
Terapeutul: Ce nu îţi place la tine acum?
Daniel: Că sunt prea credul, uşor influenţabil şi tentat la orice pas să fac greşeli.
Terapeutul: Poţi să îmi dai exemplu?
Daniel: Da, pot să vă dau exemplu ăsta că am plecat, pur şi simplu, din armată, fără să mă gândesc la consecinţe.

La 15 ani:
Terapeutul: Ce faci?
Daniel: Rău. Râsete în auditoriu. Rău pentru că sunt la Şcoala de corecţie. Jenat. Râsete în auditoriu.
Terapeutul: Unde?
Daniel: La Tg. Ocna.
Terapeutul: De când eşti aici?
Daniel: De aproape un an.
Terapeutul: Ai mai fost aici?
Daniel: Nu, e pentru prima dată.
Terapeutul: Cum ai ajuns aici?
Daniel: Pentru furt, am fost complice.
Terapeutul: Şi cât mai trebuie să stai?
Daniel: Dacă mă comport frumos, un an.
Terapeutul: Şi te comporţi frumos?
Daniel: Nu prea.
Terapeutul: Ce îţi place la tine?
Daniel: Că ştiu să mă descurc în orice situaţie. În ciuda fizicului meu mai firav, nu mă las călcat în picioare, nici
la propriu, nici la figurat.
Terapeutul: Ce ai schimba la tine?
Daniel: Tentaţia de a face prostii, de a încălca legea. Pentru că mă aduce aici.
...............
Terapeutul: Care este cel mai important lucru pentru tine acum?
Daniel: Să mă ierte părinţii mei şi să vină să mă ia de aici, altfel nu pot pleca de aici.

La 10 ani
Din interviu, reiese că locuieşte într-o localitate din judetul Timiş, împreună cu părinţii şi cu sora lui mai mică,
Otilia. Se înţelege foarte bine cu ea, deşi sunt foarte diferiţi, ea este silitoare, ambiţioasă, premiantă, lui nu îi
place şcoala. Nu se înţelege bine cu tata care este autoritar, foarte exigent, îl compară tot timpul cu sora lui.
Mama îi ia apărarea, de fiecare dată. Îi place să îşi piardă vremea cu prietenii, prin piaţă unde înşeală străinii „Îi
prostesc...Sârbii care vin pentru prima dată la noi în ţară nu cunosc banii şi eu mă duc la ei cu monedele acelea
de 100 lei şi îmi cumpăr lucruri de valoare cu vreo 10 monede, ei cred că sunt bani mulţi...”

Într-o activitate de grup ulterioară acestui moment, Daniel a afirmat:

„Nu m-am simţit deloc bine când am realizat că nu m-aţi întâlnit „afară” la nicio vârstă până la 10 ani
...dar...asta e realitatea”.

Activitatea psihodramatică a stimulat funcţia mentală a oglinzii, i-a arătat elemente de adevăr despre el,
ajutându-l ―să vadă‖, să perceapă care sunt modalităţile disfuncţionale, patologice de satisfacere a propriilor
nevoi şi care sunt cele bune, sănătoase.
De asemenea, modul în care funcţia oglinzii contribuie la asumarea adecvată a responsabilităţii în raport
cu propriile comportamente se relevă şi în participarea auditoriului la o psihodramă a aceluiaşi Daniel:

Andrei, 27 ani, condamnat la 16 ani, trafic stupefiante:

(Alter ego): „Probabil că nici atâta nu era comunicarea între mine şi taică meu. Nici atâta. Din motive... că el
era mai mult plecat...Între mine şi maică-mea...la fel. Deci există asemănări de comportament foarte mari şi nu
mi-a fost greu să joc rolul tău. O asemănare chiar izbitoare între mine şi...Sper să nu ajung ca tine (Râde) Mi-e

295
destul cu ăştia 12 (ani) cât trebuie să-i fac. Şi mi-am mai amintit de micile minciuni pe care le spuneam eu
părinţilor mei, de micile minciuni pe care mi le spui tu mie‖ Râde.

Răzvan, 38 ani, condamnat la 22 ani, trafic stupefiante:

„Eu, cel de la 18 ani, visul meu de mic a fost să devin puşcăriaş. Acum în 2008, că mi l-am realizat, chiar sunt
mulţumit că am o relaţie cu taică-meu şi că are încredere în faptul că vreau să mă îndrept. În psihodrama ta, mă
regăsesc şi eu în adolescenţă, faptul că nu ascultam, că dădeam pe acasă tangenţial, pe vremea mea se
închideau toate birturile la ora 10 seara, dar eu tot nu veneam acasă”.

Marian, 40 ani, condamnat la 15 ani, omor:

„În rolul tatălui tău, m-am simţit neputiincios. Cum poate un mic escroc sentimental să înşele atâta lume? Pe
mamă, pe învăţătoare...Să profite de iubirea mamei pentru el... Din experienţa personală, psihodrama ta mi-a
amintit că tatăl meu era dur, violent, beţiv, o bătea pe mama, mă bătea pe mine. În schimb, eu nu beam, nu
vagabondam, învăţam. Dar tot aici am ajuns...”

Florin, 31 ani, condamnat la 15 ani, trafic stupefiante:

„Eu am avut o relaţie mult mai apropiată cu taică-meu, dar nici eu nu prea îl ascultam. Şi cred că de aia mă şi
aflu aici, unde sunt acum, la fel ca şi tine”.

Ștefan, 30 ani, condamnat la 16 ani, trafic stupefiante:

„Eu cred că noi căutăm să îi învinovăţim pe părinţii noştri pentru lipsă de comunicare cu noi”.

Marcel, 24 ani, condamnat la 20 ani, tâlhărie:

„Asemănarea cu tine este că şi eu sunt aici, ca şi tine. Trăiam şi eu o viaţă grea, furam, stăteam la prieteni,
făceam lucruri urâte”.

Bogdan, 35 ani, condamnat la 12 ani, trafic stupefiante:

„Mi-am adus aminte de adolescenţa mea, am avut şi eu aceleaşi probleme cu tatăl meu, cu toate că el a încercat
să se apropie de mine dar poate nu a ştiut cum să facă iar eu am refuzat, din start, şi acel ceva”.

O dinamică foarte interesantă se întâlneşte, în psihodramă, la sentimentul de vinovăţie al foştilor

consumatori de droguri. Specialiştii care lucrează în penitenciar cu această categorie de deţinuţi cunosc la ei
„negarea vătămării‖ ca mecanism psihologic de apărare care îi împiedică să accepte pedeapsa penală. În opinia
acestor deţinuţi, cei care se droghează nu produc niciun rău societăţii sau altor persoane, iar alegerea de a
consuma droguri ar trebui să fie respectată ca o libertate personală şi nicidecum sancţionată. Prin urmare, aşa
cum tentativele suicidare nu sunt pedepsite de legea penală cu închisoarea, nici consumul de droguri nu ar trebui
incriminat.
Într-unul din grupurile de psihodramă din penitenciar, din cei 8 membri, 6 erau dependenţi de substanţă
în momentul arestării (5 erau foşti consumatori de droguri iar unul de alcool). În perioada de început a grupului,
discursul acestora nu era diferit de cel obişnuit la foştii consumatori încarceraţi în penitenciar. Faptul că
psihodrama ―schimbă scenariul protagonistului‖, întrerupe cercurile vicioase şi manierele stereotipe în care a
făcut faţă dificultăţilor până în acel moment a fost o realitate verificată, o dată în plus, şi în acest grup. În
psihodramele foştilor consumatori de droguri, tehnica utilizată de terapeutul pentru a modifica scenariul iniţial a
fost oglinda oferită de persoana cea mai importantă pentru protagonist.

Bogdan, 35 ani, condamnat la 12 ani, trafic stupefiante

Tema psihodramei a fost aleasă de protagonist Fuga, având ca sentiment central asociat - uniune.
Din interviul existenţial terapeutul află despre Bogdan că are 34 ani, a absolvit facultatea, este
necăsătorit şi nu are nicio relaţie stabilă. Se află în Spania de câteva luni, se ascunde de autorităţi, pentru a nu fi
deportat în ţară, unde are de executat o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de stupefiante.
A fugit din România în timp ce era judecat în stare de libertate şi a fost condamnat în absenţa sa. Îşi exprimă
nemulţumirea faţă de sistemul judiciar românesc, consideră injustă pedeapsa primită „pentru că nu am făcut trafic
de droguri în măsura în care să iau o asemenea condamnare.‖ Copil unic, părinţii sunt despărţiţi, mama locuieşte
cu bunica lui în Arad iar tatăl s-a mutat în Hunedoara. Este foarte apropiat de mamă.
Scena se desfăşoară în camera în care locuia în Spania, protagonistul, singur în cameră, era sub influenţa
drogurilor.

Inversiune de rol cu mama: Bogdane, în primul rând vreau să îţi spun că te iubesc foarte mult şi mă doare sufletul
să te văd în starea în care eşti acum. Te rog să ai grijă de tine. Cel mai important lucru pe care vreau să ţi-l spun
acum este că eu sunt alături de tine. Asta e cel mai important.

296
Reinversiune. Bogdan aude mesajul mamei.
Solilocviu : Mă doare foarte tare suferinţa ei şi din cauza asta încerc să comunic cât mai puţin cu ea despre
problemele mele.
Mesaj către mamă : Mă doare foarte tare că m-ai văzut aşa cum sunt eu, eram convins tot timpul de faptul că ştii,
dar am încercat să mă ascund de tine, să nu vezi că mi-e greu şi nu vreau să te fac să suferi. Mi-e mult mai uşor
să sufăr eu decât să te văd pe tine că suferi. Mă simt ruşinat să vorbesc acum despre momentele astea. Cel mai
important lucru pe care vreau să ţi-l spun acum este că te iubesc mai mult decât orice pe lume şi dacă aş putea să
iau de pe voi tot răul pe care vi l-am creat şi să îl suport doar eu, aş face-o.
Inversiune de rol cu mama. Aude mesajul lui Bogdan. Terapeutulul îi cere un mesaj mamei către Bogdan.
Mama: Bogdan, ceea ce te rog eu pe tine este să ai grijă de tine şi să ştii că noi suntem bine şi ne descurcăm...Cel
mai important lucru este să fii tu bine şi o să fac lucrul ăsta, să vin până undeva să ne întâlnim.
Terapeutul: Mai vreţi să îi spuneţi ceva?
Mama: Orice i-aş spune, ştie că îl iubesc şi... Bogdan este în situaţia în care trebuie să încerce să se ajute singur.
Terapeutul: Ce credeţi dvs că l-ar ajuta în momentul ăsta?
Mama: Credinţa. Bogdan şi-a pierdut credinţa. Ştiu că e foarte greu, dar eu am mai vorbit cu el şi am încercat să
îi spun să se descurce, nu are ce face. Asta e situaţia...
Mama : Bogdane, să ştii că eu ştiu ce se întâmplă cu tine şi te rog să încerci să te rogi la Dumnezeu să te ajute
pentru că numai El te poate ajuta în situaţia în care eşti tu acum şi să ai multă credinţă şi ...va fi bine.

Reinversiune. Aude mesajele mamei.

Solilocviu : Mi-e foarte greu să o aud pentru că ştiu că suferă, nu suport să îi aud cuvintele, prefer să vorbim
lucruri banale.
Mesaj către mamă: Mami, am auzit ce ai spus, am să fac asta şi mă descurc eu. Lasă, fac eu să fie bine.

Inversiune cu mama. Aude mesajul lui Bogdan.

Mama: Simt că eşti undeva departe şi mi-e foarte frică că ţi se va întâmpla ceva rău şi nu ştiu cum să te pot ajuta.
Terapeutul: Dvs. ştiţi exact ceea ce are nevoie Bogdan în acest moment. Vă rog să îi spuneţi lui Bogdan.
Mama: Tu ai nevoie de ajutor acum. Simt că eu nu mai pot face nimic pentru tine, deşi aş face orice, simt că nu
mai am putere să te ajut şi te rog să te ajuţi singur.
Şi ca să te ajuţi singur ai nevoie de credinţă şi de un ţel în viaţă. Altfel, te pot pierde.

Balcon, Bogdan la 35 ani, în anul 2008, urmăreşte dialogul cu mama sa, în urmă cu 2 ani.
Solilocviu: Mama e singura persoană care va fi lângă mine atâta timp cât voi exista.
Mesaj către mamă: Eşti mama pe care şi-ar fi dorit-o orice copil şi niciodată nu voi putea să îţi răsplătesc
devotamentul şi grija cu care m-ai înconjurat. În acelaşi timp trăiesc cu teama că ţi se va putea întâmpla ceva.
Terapeutul: Şi în acest moment, spunând astea, simt...
Bogdan: Că mi-e dor de tine.

Psihodrama i-a relevat lui Bogdan şi întregului grup faptul că un consumator de droguri nu este singura
victimă a viciului său, având ocazia să experimenteze, în siguranţa conferită de spaţiul psihodramatic, empatia cu
suferinţa şi neputinţa mamei, ruşinea de a fi văzut drogat de aceasta, sentimentele de vinovăţie pentru răul produs
celor dragi de comportamentul lui. Aceste emoţii au fost exprimate pe parcursul sharing-ului şi de ceilalţi
membri ai grupului cu antecedente în consumul de droguri care au participat la psihodramă ca Euri auxiliare sau
în auditoriu:

Răzvan, 38 ani, condamnat la 22 ani, trafic stupefiante (Alter ego):

„La 33 ani m-am simţit la fel, ca şi tine, foarte drogat, foarte disperat, plin de griji şi de probleme şi foarte singur.
Problema mea cu drogurile nu era chiar aşa gravă ca şi a ta dar o parte din viaţa mea am avut trăiri din astea. La
35 ani m-am simţit despovărat de o mare problemă, chiar dacă sunt aici. Acum, în ceea ce priveşte experienţa
mea personală, nu s-au inventat încă cuvintele care să exprime cât de importantă e mama. Astea se pot doar simţi.
Mi-am revenit, ţi-ai revenit, sportiv, mintea limpede, privirea clară. Am avut privilegiul să te văd acum 8 luni
când ai venit sau 10 luni sau cât o fi trecut...Şi chiar mă pricep, ăsta e un domeniu în care chiar mă pricep...Sper
să fie bine în continuare...‖

Andrei, 27 ani, condamnat la 16 ani, trafic stupefiante (Mama)

„Mă gândesc că probabil la fel suferă şi mama mea. În momentul ăsta, nu pot să îmi dau seama ce poate să fie
mai greu pentru mamă: să îşi ştie băiatul la greu, la puşcărie, sau afară, drogat. Nu pot să îmi dau seama, pot doar
să bănuiesc că este foarte dureros.‖

Ștefan, 30 ani, condamnat la 16 ani, trafic stupefiante:

297
„Nu am trecut prin ce ai trecut tu, eu nu am fost plecat, ai mei au fost tot timpul lângă mine şi când am fost afară
şi aici. Încă o dată subliniez că îmi dau seama cât de mult suferă ei acum. Îmi pare bine că ţi-ai revenit, ţine-o tot
aşa.‖

Florin, 31 ani, condamnat la 15 ani, trafic stupefiante:

„Viaţa mea a fost total diferită de a ta, de ceea ce s-a întâmplat acum aici, dar sunt convins de un singur lucru: şi
mama mea suferă la fel de mult pentru mine, din cauza mea, ca şi mama ta.‖

Marian, 40 ani, condamnat la 15 ani, omor:

„Mie, psihodrama ta mi-a amintit de mine. Din cauza alcoolului, mi-am pierdut, pe rând, familia, serviciul, casa,
eram singur, disperat şi, ca o împlinire a ratării mele, la 35 ani eram în puşcărie. În ceea ce priveşte mama, a
albit, la propriu, de la atâta plâns din cauza mea.‖

Psihodrama lui Bogdan relevă şi o altă particularitate a grupului psihodramatic în penitenciar:

dificultatea de a accepta bărbaţi ca euri auxiliare în roluri feminine. Aceasta, ca şi contactul fizic cu ceilalţi
membri ai grupului, îşi are explicaţia în normele subculturii carcerale care etichetează asemenea gesturi drept
manifestări de patologie sexuală şi le sancţionează ca atare. În exemplul dat, la integrarea finală era evidentă
nevoia lui Bogdan de a-şi îmbrăţişa mama, fapt relevat prin însăşi denumirea aleasă pentru sentimentul central
(„uniune”), dar şi reţinerea faţă de eul auxiliar bărbat. Prin urmare, în penitenciar, strategia adoptată de
terapeutul în reprezentarea dramatică trebuie să ţină cont de normele informale ale comunităţii carcerale.
Într-o altă psihodramă, având ca temă Petrecerea, iar ca sentiment central „fericire absolută” îl
cunoaştem pe Florin, şi el fost consumator de droguri. Scena aleasă de el se desfăşoară la o casă de vacanţă pe
malul Mureşului, unde are loc o petrecere în aer liber, organizată de ziua lui, la împlinirea vârstei de 20 de ani.
Din interviul existenţial, terapeutulul află că a abandonat facultatea de medicină în anul III, în urma unui conflict
cu un profesor. Este căsătorit cu Magda, pe care nu o iubeşte şi explică încheierea căsătoriei ca pe un gest
impulsiv, teribilist. Are un copil în vârstă de 1 an şi câteva luni, dintr-o relaţie pasageră cu o altă femeie, însă nu
se arată interesat de el. Îi place să asculte muzică rock şi să se drogheze cu marihuana şi extasy. Este ataşat de
mamă, căreia îi ascunde faptul că este consumator de droguri. Interviul in situ ne introduce într-o atmosferă
gălăgioasă, cu multă lume care se distrează, muzica house răsună în boxe la maxim de decibeli, toată lumea se
află sub influenţa drogurilor, pe o masă dansează două fete îmbrăcate în costum de baie. Personajele aduse în
scenă sunt Alter ego (Ștefan), Mama (Răzvan) şi soţia, Magda (Andrei). În reprezentarea dramatică a
evenimentului amintit, Florin este întins pe iarbă, într-o stare de relaxare şi de „fericire absolută”, fumând
marihuana, împreună cu soţia lui, Magda:

Florin (fumând „iarbă”): „Mă simt excelent‖

Magda (fumând „iarbă”): „Pastile nu au?‖

Această scenă este văzută „printr-o magie psihodramatică‖ şi de mama lui Florin:
Mama: „Nu cred ce văd, nu e fiul meu, am auzit ce se vorbeşte, dar nu cred......‖
Florin: „Ba da, mamă. Mi-e ruşine să mă vezi aşa, m-am ascuns tot timpul pentru că nu am vrut să mă vezi... ‖
Mama: „Mă doare că te văd aşa, sper să te poţi opri până nu e prea târziu. Voi fi alături de tine, indiferent ce se
va întâmpla, pentru că te iubesc‖

Terapeutul utilizează tehnica oglinzii din balcon şi îi solicită lui Florin din prezent să privească de la
înălțimea balconului, scena petrecută la împlinirea vârstei de 20 ani, inclusiv dialogul său psihodramatic cu
mama. Apoi, îi propune protagonistului să îi transmită mamei un mesaj de la vârsta de 31 ani.

Florin (în balcon, la 31 ani): „Mamă, îmi pare bine că nu m-ai văzut în realitate aşa, îmi pare rău că te-am
dezamăgit, sper că pot să mă revanşez pentru tot ce ai făcut pentru mine în toţi anii ăştia...‖

Ulterior, terapeutul îi solicită protagonistului inversiune de rol cu mama care ascultă mesajul lui Florin
din balcon şi modifică scena. Integrarea finală are loc în momentul revenirii lui acasă, după liberarea din
penitenciar, când, foarte fericită, mama exclamă: „Mă bucur că am ajuns să trăiesc momentul ăsta.”
Participarea auditoriului a relevat emoţiile puternice ale celorlaţi membri ai grupului, faptul că eurile
auxiliare, şi ei foşti consumatori de droguri, nu s-au simţit confortabil nici în rolul protagonistului şi nici în rolul
mamei lui, precum şi faptul că părinţii „nu au aflat de consum, decât după arestarea mea”.
Dealtfel, într-o activitate ulterioară, Florin spunea despre această experienţă psihodramatică că nu s-a
simţit bine în rolul mamei, că ar fi vrut să nu trăiască aşa ceva, dar că l-a făcut să vadă altfel lucrurile şi i-a adus
multă compasiune şi recunoştinţă pentru părinţii lui, pentru mamă, în mod special.

298
 Negarea ca mecanism de apărare al părintelui unui copil cu comportamente delincvente a fost regăsită şi
în alte activităţi psihodramatice de grup, cu alţi protagonişti. Spre exemplificare, mama lui Daniel, după ce vede
o scenă cu fiul său de 14 ani furând, împreună cu alţi prieteni, are următorul solilocviu: „Nu cred aşa ceva, nu e
băiatul meu ăsta...băiatul meu nu face aşa ceva...”
De remarcat este faptul că, psihodrama lui Florin a pornit de la un sentiment central plăcut, o stare de
„fericire absolută”, dar iluzorie, indusă artificial de droguri, care însă, prin acţiunea psihodramatică a fost
transformată într-o stare pozitivă realistă, respectiv starea de bine a mamei după liberarea fiului din penitenciar,
fericirea regăsirii după experienţa îndelungată şi dureroasă a detenţei.
După ce a fost atins un asemenea moment, activităţile ulterioare de grup au avut ca obiectiv clarificarea
aspectelor motivaţionale legate de consum şi abstinenţă. Prin tehnica inversiunii de rol, fostul dependent a avut
ocazia să se înţeleagă şi să se accepte mai bine pe sine, în diferite momente ale existenţei lui. Folosirea acestei
tehnici a permis un dialog imaginar între protagonistul din prezent şi protagonistul aflat în momentul în care a
debutat consumul. Acesta a dus la concretizarea „balanţei motivaţionale‖, dependentul fiind astfel în posesia unei
duble perspective: a persoanei care simte nevoia să încerce drogul şi a celei care a trecut prin experienţa
traumatizantă a consumului, dependenţei și a detenției. Prin psihodramă, trecutul este re-creat în prezent,
aspectele trecutului fiind înţelese şi procesate.
De asemenea, în cadrul psihodramei, dependentul de drog poate face încursiuni în propriul viitor, de
unde poate aduce în prezent forţă şi speranţă în procesul de recuperare, se poate confrunta în mod anticipat, într-
un mediu sigur, cu situaţii cu risc crescut de recădere, poate exersa noi comportamente şi atitudini.

4. Altul semnificativ

Studiile efectuate în mediul carceral au evidenţiat faptul că menţinerea legăturii cu familia pe perioada
executării pedepsei reprezintă un factor de prognostic favorabil în ceea ce priveşte reintegrarea socială după
liberarea din penitenciar şi diminuarea riscului de recidivă. O mare parte din persoanele aflate în executarea unei
pedepse privative de libertate prezintă dificultăţi în asumarea rolurilor conjugale şi parentale, precum şi un mod
distorsionat de a înţelege universul familial. Mulţi dintre deţinuţi consideră că familia de origine este
răspunzătoare de evoluţia lor ca infractori, părinţii sunt cei care i-au dezamăgit pe ei. În cazul familiilor
disfuncţionale, cu numeroase carenţe educaţionale şi cu istoric infracţional bogat, aprecierea negativă a acestora
este realistă şi justificată. În toate situaţiile însă, formarea unor abilităţi sociale care să conducă la pregătirea
deţinutului pentru asumarea unui rol familial, parental şi conjugal competent sunt obiective vizate în programele
educaţionale derulate în aşezămintele de detenţie.
În ceea ce priveşte abordarea psihoterapeutică, reconsiderarea eşecurilor înregistrate în calitate de fiu,
partener de viaţă sau părinte are loc în spaţiul conţinător, securizant, de „mamă suficient de bună‖ al grupului
psihodramatic.
Teoria relaţiilor obiectuale subliniază influenţa trecutului în ceea ce privește dezvoltarea individului. În
procesul de realizare a ―dependenţei mature‖ sau, din contră, alunecarea în patologic, sunt influențate de calitatea
relaţiei părinte – copil. Relaţiile adulte apar ca fiind consecinţe ale experienţelor copilăriei timpurii.
În perspectivă kleiniană părinţii sunt interiorizaţi şi conţinuţi ca prezenţe intra-psihice de către individ în
forma obiectelor bune şi a obiectelor rele. Normalitatea e echivalentă cu interiorizarea părinţilor „suficient de
buni‖ ca obiecte interne bune. Ei rămân ca surse interne suportive pentru adultul de mai târziu care-l pregătesc să
accepte ajutorul, dragostea şi simpatia celorlalţi. În cazul pierderii persoanei iubite se produce o adevărată
răsturnare de forţe în universul interior al persoanei, trăită ca pierdere a obiectelor bune şi supremaţia obiectelor
rele. E nevoie ca obiectul iubit pierdut să fie recuperat în interior şi ca obiectele bune anterioare interiorizate să
fie regăsite pentru ca persoana să-şi poată recâştiga securitatea.
Nevoia de proximitate fizică a deţinutului în raport cu partenerul securizant este insuficient satisfăcută
din cauza statutului său. Din acest motiv, această trebuinţă este înlocuită de apelul la reprezentările interne ale
ataşamentului, la ―rezervorul intern‖ de siguranţă, mai ales ca parte a reglării afectelor negative. Adultul
activează aceste zone interioare securizante fie apelând la imagini şi gânduri confortabile, fie prin
comportamente care relaxează. Variantele patologice ale comportamentelor de securizare includ alimentaţia
compulsivă, abuzul de substanţe, masturbarea compulsivă sau auto-agresivitatea deliberată.
Psihodrama, ca şi toate celelalte terapii centrate pe relaţie recunoaşte în mod axiomatic importanţa
celuilalt semnificativ pentru maturizarea şi individualizarea persoanei.
―Altul semnificativ‖ este definit ca ―cel care face parte în mod stabil din lumea internă a persoanei şi
care a întreţinut cu ea o intensă relaţie emotivă‖ (Giovanni Boria). Altul semnificativ este echivalentul
psihodramatic al obiectului intern din teoria relaţiilor obiectuale şi a figurii de ataşament din teoria ataşamentului.
În activităţile cu grupurile de psihodramă din penitenciar activarea „altului semnificativ‖ a reprezentat o
importantă resursă terapeutică. Ceea ce se desprinde ca o particularitate şi se regăseşte în mod constant în
raportarea la celălalt semnificativ este nevoia de a fi iertat pentru eşecul în asumarea rolului, sentimentul de
vinovăţie faţă de suferinţa provocată şi dorinţa de a repara. Ori, toate acestea pot fi valorificate în procesul de

299
schimbare comportamentală şi de recuperare socială. „Oamenii au o conduită morală doar când au ceva de
apărat: prestigiu, funcţii, avere, stima celorlalţi, speranţa unei schimbări în bine.” (Gheorghe Florian, 1996)

Relaţia părintelui aflat în detenţie cu copilul său

Daniel, în vârstă de 38 ani se află în penitenciar de aproximativ 11 ani, în executarea unei pedepse de 23
ani închisoare pentru infracţiunea de omor. Este recidivist, a început activitatea infracţională încă din minorat şi a
mai fost sancţionat penal cu privare de libertate. În scurtele perioade când se afla în libertate, era raliat în
concubinaj, de fiecare dată cu altă femeie, legături care se întrerupeau la reîncarcerarea lui. Dintr-o relaţie de
concubinaj avută la vârsta de 20 ani a rezultat un copil, Radu, rămas în îngrijirea mamei. Întrucât şi-a petrecut
viaţa mai mult în spatele gratiilor, pe fiul său l-a cunoscut recent, în urma unei vizite pe care acesta i-a făcut-o în
penitenciar.
Într-una din activităţile desfăşurate în grupul de psihodramă, Daniel a avut o întâlnire psihodramatică cu
fiul său, în care a mărturisit emoţionat: „nu îmi amintesc un alt moment mai fericit decât atunci când ai venit
prima dată la mine, momentul în care, practic, ne-am cunoscut”.
Terapeutul i-a solicitat lui Daniel să folosească prilejul acelei întâlniri pentru a-i transmite fiului său
lucruri importante, pe care nu a mai avut ocazia să i le spună, până în acel moment.
Daniel: Vreau să ştii că nu am plecat de lângă tine pentru că nu mi-a păsat de tine sau pentru că nu te-am iubit, ci
din cu totul alte motive… Şi mai vreau să ştii că atunci când ies…când voi ieşi de aici, am să fac tot ce pot să
recuperez din timpul în care nu am fost lângă tine…Şi aş mai vrea să ştii că mi-a făcut foarte bine faptul că nu m-
ai judecat pentru că am lipsit de lângă tine şi pentru că mă recunoşti ca tată şi mă iubeşti.
Terapeutul : Şi în acest moment simt pentru tine…
Daniel: Simt că te iubesc şi trebuie să fiu lângă tine, cândva.
Din interviul în inversiune de rol cu Remus, fiul protagonistului, terapeutul află că acesta are aproape 19
ani şi ‖Nici eu nu îl cunosc foarte bine, până acum câţiva ani l-am cunoscut doar din fotografii pentru că el a
plecat de lângă mine când eu eram mic, aveam doar 2 ani...Pur şi simplu nu a mai stat cu mine şi cu mama mea.
Şi nu ştiu, nu îmi amintesc de relaţia noastră de atunci pentru că eram foarte mic, dar...pe parcurs am mai aflat
mai multe despre el, iar acum 3-4 ani am fost să îl cunosc personal şi să stau de vorbă cu el. Mi-am dorit să îl
cunosc...Avem o relaţie, simt că mă iubeşte, sunt fericit că e fericit pentru asta, atât eu cât şi el, ne dorim asta de
mult.‖
Cu ajutorul eului auxiliar, Remus aude mesajul tatălui său.
Terapeutul: Am aflat de la tatăl tău că tu eşti persoana cea mai importantă pentru el, acum. Te rog să îi spui ceva
ce ştii tu că îi poate fi de folos în momentul ăsta.
Remus: Ştii bine că te iubesc şi nu am să îţi reproşez că ai plecat de lângă mine când am fost mic. Şi vreau să te
asigur că vei avea plăcerea să îţi creşti nepoţelul, băiatul meu care tocmai a venit pe lume. Şi să ştii că simt
nevoia de a fi cu tine şi chiar simt că eşti tatăl meu.
Terapeutul i-a solicitat protagonistului să revină în rolul lui Daniel şi să asculte mesajul lui Remus.
Integrarea finală a fost precedată de mesajul tatălui către fiul său:
Daniel: Imi doresc foarte mult să îmi cresc nepoţelul, copilul tău. Mă bucur pentru pilejul pe care îl voi avea să îl
cresc. Chiar dacă simt ruşinea pentru cât timp am lipsit de lângă tine şi mă simt, oarecum, prost, în acelaşi timp,
sunt fericit şi mândru că mă accepţi în ciuda acestora. Şi în acest moment mă simt fericit că am putut sta de vorbă
şi pentru tot ce am auzit de la tine.

De obicei, în abordarea terapeutică în penitenciar, persoanele semnificative pentru deţinut sunt « aduse »
în spaţiul psihodramatic pentru a oferi suport şi sens procesului de schimbare comportamentală. Sunt însă şi o
serie de situaţii particulare în care cel aflat în detenţie resimte nevoia de a fi aproape de persoane dragi, rămase
fără sprijin afectiv, moral şi material, de cele mai multe pe perioade îndelungate de timp. Ilustrative, în acest sens
sunt următoarele întâlniri psihodramatice.

Întâlnirea lui Ștefan cu bunica

Ștefan, în vârstă de 30 ani, a fost crescut de bunica maternă, de care este foarte ataşat. A absolvit 8
clase, iar în penitenciar şi-a continuat studiile, urmând o şcoală profesională în urma căreia a obţinut calificarea
de tâmplar. Nu a fost cunoscut cu antecedente penale. A fost condamnat la 16 ani închisoare pentru trafic şi
consum de stupefiante.
Într-una din activităţile de grup, terapeutul a provocat „magia‖ întâlnirii cu persoana cea mai importantă,
fiecare deţinut devenind, pe rând, protagonist. Ștefan a ales să o aducă în spaţiul psihodramatic pe bunica sa.
Terapeutul i-a cerut protagonistului să folosească prilejul întâlnirii „aici şi acum‖ cu bunica pentru a-i transmite
un mesaj important.

300
Ștefan: „Aş vrea să îţi mulţumesc pentru toată atenţia pe care mi-ai acordat-o când am fost copil şi ai încercat să
îmi înlocuieşti mama...Simt că mi-e dor de tine şi aş vrea să îţi întorc aceeaşi atenţie pe care mi-ai acordat-o tu
mie, când am fost mic‖.
Terapeutul provoacă un dialog în inversiune de rol, între protagonist şi bunica sa.
Bunica : „Am avut parte de atenţia ta şi atunci când ai fost copil şi îmi ajunge atât. Şi să nu îţi faci probleme
pentru mine, ai tu destule acolo, nu îţi mai face una în plus. Şi să ştii că eu simt pentru tine multă, multă
dragoste.‖
Ștefan (emoţionat şi cu voce înduioşată): „Bunico, nu pot să nu fiu îngrijorat pentru că aşa ar fi normal, aşa cum
ai avut tu grijă de mine, acum ar trebui să am eu grijă de tine. Aşa cum m-am bazat eu pe tine, acum ar trebui să
te bazezi tu pe mine‖.
Bunica : „Nepoţelule, să fii tare, la fel cum ai fost în aceşti 6 ani jumate şi să ieşi cât mai repede de acolo.”
După acest mesaj final al bunicii, terapeutul solicită un solilocviu din partea lui Ștefan: ―Mă simt puţin
mai bine, mai încurajat‖.

Terapeutul îi cere să exprime nonverbal această stare a lui. Ștefan inspiră profund şi adoptă o postură cu
spatele drept, mai puţin încordată, fără a-şi mai frământa mâinile, aşa cum făcuse la începutul sesiunii.

Întâlnirea lui Marian cu fiul său

Marian, în vârstă de 40 ani, se află în penitenciar de 6 ani, în executarea unei pedepse de 15 ani
închisoare pentru infracţiunea de omor. Nu are antecedente penale. Absolvent de şcoală profesională, a lucrat ca
mecanic agricol la o firmă în localitatea de domiciliu. Dependent de alcool, a comis infracţiunea în stare de
ebrietate, victima sa fiind bunica maternă pe care a ucis-o cu mai multe lovituri de cuţit, în urma unui conflict
survenit pe fondul unor neînţelegeri mai vechi. La momentul arestării sale era divorţat şi avea un copil care
fusese încredinţat mamei. Pe perioada executării pedepsei a menţinut legătura prin corespondenţă şi telefonic cu
băiatul său, Orlando, în prezent în vârstă de 10 ani, însă nu l-a mai văzut după ce a fost încarcerat. Întâlnirea cu
fiul său în spaţiul psihodramatic a fost un moment foarte emoţionant pentru Marian:

Terapeutul: Dacă îţi vine să plângi, aici este un spaţiu unde poţi să plângi, unde şi băieţii, şi bărbaţii plâng.
Marian plânge. Terapeutul îi cere un solilocviu, apoi să îi spună direct fiului său, ceea ce simte acum.
Marian: Mi-e dor de tine, te iubesc aşa cum nu am iubit pe nimeni...mă gândesc tot timpul la tine...
Terapeutul: Şi în acest moment cel mai important lucru pe care vreau să ţi-l spun este că....
Marian: ...te iubesc, te iubesc, te iubesc...
Terapeutul solicită protagonistului o inversiune de rol cu fiul său. Cu ajutorul eului auxiliar, copilul
aude mesajul tatălui său şi îi răspunde:
Orlando: Tati, şi mie mi-e dor de tine. Aş vrea să vii acasă să îmi cumperi de toate...Mi-amintesc că tu îmi
cumpărai pizza...Tati, mă simt singur fără tine...
Terapeutul solicită protagonistului să reintre în rolul său de părinte şi să asculte mesajul copilului.
Terapeutul: Marian, băieţelul tău ţi-a transmis un mesaj. Te rog să îi spui ceva care să îl ajute pe el în acest
moment, să nu se mai simtă aşa singur.
Marian: Te rog să fii cuminte, să înveţi bine, să mai faci şi altceva pe calculator în afară de jocuri, să îl asculţi pe
unchiul Daniel...Să te fereşti de oamenii răi, să nu umbli cu copii răi...Şi să te rogi în fiecare seară, aşa cum ne
rugam împreună...Şi tu ştii ce simt eu pentru tine, nu e nevoie de cuvinte, ţi-am arătat-o cât am fost împreună.
Terapeutul: Marian, tu i-ai dat foarte multe sfaturi bune, care să îi fie de folos. Spunea Orlando că se simte singur
fără tine...Te rog să îi transmiţi tu un mesaj care să îl ajute să se simtă mai puţin singur acum.
Marian: Să ştii că nu eşti singur pentru că eşti tot timpul în mintea mea, în inima şi în sufletul meu...Iar cele mai
plăcute momente în închisoare sunt cele în care te visez pe tine...Singurele momente plăcute.
La consemnul terapeutului, protagonistul intră în inversiune de rol cu fiul său şi aude mesajul tatălui.
Terapeutul: Orlando, ai auzit că ţi-a spus tata că nu eşti atât de singur pentru că eşti tot timpul în mintea şi
sufletul lui şi că cele mai plăcute momente, singurele momente plăcute, acolo unde este el sunt cele în care te
visează pe tine. Ce vrei tu să îi spui acum că ştii lucrurile pe care ţi le-a spus tata?
Orlando: Ascult ce îmi spui şi în această vară, o să cer să mă aducă la tine.
Integrarea finală este realizată prin reinversiune şi ascultarea mesajului de la copil.
Terapeutul: Marian, ai auzit faptul că Orlando îţi ascultă sfaturile şi planul lui să vă vedeţi în această vară? Cum
te simţi acum?
Marian: Descătuşat şi ruşinat pentru că am plâns.
Terapeutul: Pentru că aici bărbaţii nu au voie să plângă?
Marian: Da.

301
 În exemplele prezentate, a fost evidenţiat faptul că aplicarea tehnicilor psihodramatice facilitează
depăşirea blocajelor şi a sentimentelor reprimate, care îşi găsesc astfel drumul către suprafaţă. Un catharsis de
abreacţie sau eliberarea directă a furiei sau tristeţii face loc unui catharsis de integrare, prin care sentimentele
ajung să fie trăite cu mai puţină intensitate şi mai multă înţelegere. Membrii grupului, martori la acest proces, se
identifică în dramele celorlalţi, explorându-le în acelaşi timp pe cele proprii. Într-o atmosferă de siguranţă şi
încredere, deţinutul se deprinde, treptat, să tolereze intensitatea unor emoţii puternice. Încrederea este
reconstruită pe măsură ce învaţă să primească sprijin şi să aibă grijă de alţii.

Efecte durabile apar când deţinutul este ajutat să se cunoască pe sine, să înţeleagă mecanismele care au
stat la baza formării comportamentului său deviant.
Spre exemplificare, prezentăm o activitate de psihodramă în care fiecare membru al grupului a devenit,
pe rând, protagonist. Scopul activităţii a fost cunoaşterea şi activarea resurselor latente ale fiecăruia, creşterea
încrederii în propriile capacităţi, pentru a fi ulterior mai deschis la influenţele educative. Activitatea a fost
precedată de un exerciţiu de dinamizare fizică şi exersare la rol, în care fiecare persoană din grup a devenit, pe
rând, locomotiva unui tren, ale cărui vagoane erau reprezentate de ceilalţi membri ai grupului, având sarcina de a
conduce trenul în spaţiul scenei, o perioadă determinată de timp, în condiţii de siguranţă. La finalul exerciţiului,
terapeutul le-a solicitat .......
membrilor grupului să nu mai interacţioneze, să mediteze la parcursul vieţii lor şi să îşi imagineze că, aşa cum în
spaţiul terapeutic au fost elemente ale unui trenuleţ psihodramatic, în existenţa lor au fost însoţiţi de „spiriduşul
bun‖ al fiecăruia, care a fost martorul tuturor momentelor fericite şi triste pe care le-au traversat şi care îi
cunoaşte cel mai bine. La semnalul terapeutului, fiecare membru al grupului s-a transformat în „spiriduşul bun‖
al său. Pe rând, terapeutul a purtat un dialog cu fiecare „spiriduş bun‖, iar în final i-a cerut acestuia un mesaj de
suport către protagonist, persoana a cărei existenţă o veghea. Cu ajutorul unui eu auxiliar, terapeutul făcea ca
protagonistul să audă mesajul „spiriduşului bun‖, iar în final îi solicita un solilocviu.

Bogdan, fost consumator de droguri

Din interviul în inversiune de rol cu „spiriduşul bun‖, terapeutul a aflat că Bogdan nu este diplomat, că
sunt anumite momente în care ar trebui să ştie să piardă, dar nu o face. În viaţa lui Bogdan, cel mai neplăcut
moment pentru acesta a fost când a ajuns în penitenciar:
„Spiriduşul bun”: „...mai mult starea în care se afla decât faptul că a ajuns aici. Pentru că existau anumite
persoane care îl cunoşteau altfel decât îl vedeau atunci şi a fost o situaţie penibilă, ruşinoasă ş.a.m.d. Dar, în
acelaşi timp, i-a dat un nou impuls, ca de fiecare dată...Pentru că viaţa lui Bogdan a fost, tot timpul, un lung şir de
astfel de evenimente...De când îl cunosc, de mic...‖
Terapeutul: „De astfel de evenimente neplăcute sau ruşinoase?‖
„Spiriduşul bun”: „Neplăcute, nu ruşinoase. Care fac să devină următoarele mai plăcute...‖
Terapeutul: Într-un asemenea moment, tu „spiriduşul bun”, ce îi spui lui Bogdan?
„Spiriduşul bun”: „Că trebuie să depăşeşti momentul şi să dovedeşti încă o dată că eşti acea persoană pe care am
cunoscut-o şi lângă care am crescut şi că nu s-a terminat aici...‖
Terapeutul solicită reinversiune de rol, Bogdan aude mesajul „spiriduşului bun‖, după care are
următorul solilocviu:
Bogdan: „Mă simt încrezător că va fi bine...‖

Florin, fost consumator de droguri

De la ―spiriduşul bun‖, terapeutul află care sunt calităţile lui Florin, că este ―ambiţios, sufletist şi
corect‖, dar şi
„Spiriduşul bun”: ―...că e foarte pesimist...De când s-a trezit la realitate, de când i s-a luat libertatea. Apoi, că
este „botanist‖ cum se spune la puşcărie, adică încă mai crede în oameni. Sunt foarte puţini oameni care îi vor
binele...(..) Tot timpul îi este greu...Sunt mai uşor de înşirat momentele când nu îi este greu sau cele plăcute...‖
Terapeutul: „Care sunt acelea?‖
„Spiriduşul bun”: „ Când merge la vizită, când mai primeşte câte o scrisoare...‖
Terapeutul: „Cum îl ajuţi tu pe Florin când îi este greu?‖
„Spiriduşul bun” : „Cum îl ajut? Tot timpul încerc să îl învăţ binele. Adevărul e... că nu prea este ascultător,
poate şi ăsta e un defect de-al lui. El trăieşte după regulile lui, nu trăieşte după etici, el face ce vrea el. Eu sunt
conştient că nu este bine...‖
Terapeutul: „Ce îi spui acum lui Florin, ceva ce ştii tu, „spiriduşul bun”, că are nevoie să audă el acum?‖
„Spiriduşul bun” : „Mergi mai departe pe drumul pe care ţi l-ai ales, să nu fii oscilant, să fii corect tot timpul. Şi
să nu răspunzi la provocări.‖

302
Terapeutul solicită reinversiune de rol, iar după ce aude mesajul „spiriduşului bun‖, Florin are următorul
solilocviu:
Florin : „Mă simt descărcat‖

Ștefan

La începutul interviului, „Spiriduşul bun” s-a dovedit foarte critic şi nu prea găsea cuvinte de apreciere
la adresa lui Ștefan.
Terapeutul: „Spiriduşule bun‖, tu îl cunoşti cel mai bine pe Ștefan, tu i-ai fost alături toată existenţa lui, ştii ce
gândeşte, ce simte el, ce a gândit şi ce a simţit în cele mai importante momente ale vieţii lui. De aceea te întreb pe
tine, pentru că ştiu că de la tine pot afla despre Ștefan lucruri pe care, poate el nici nu le ştie despre el...Cum ar fi,
de exemplu, câteva calităţi ale lui....‖
„Spiriduşul bun ”: „Serios, prietenos, chiar prea prietenos şi ....nu mai zic‖
Terapeutul: „Hai că te las să îmi spui şi ce nu îţi place la Ștefan, că tot ai vrut tu să îmi spui de la început asta...‖
„Spiriduşul bun”: „Că e prea naiv, acordă prea multă încredere prietenilor, aşa-zişi „prieteni”. Asta e un defect
foarte mare.‖
Terapeutul: „I-ai spus vreodată că are defectul ăsta?
„Spiriduşul bun”: ―Da, dar din păcate, tot acolo se ajunge. Nu vrea să mă asculte. Are încredere prea mare în
cine nu trebuie şi ... o păţeşte.‖
Terapeutul: ―De ce crezi tu că ar avea nevoie Ștefan să nu mai facă lucrul ăsta? ―
„Spiriduşul bun”: ―Să se maturizeze. ―
Terapeutul: ―Ce anume l-ar ajuta să se maturizeze? ―
„Spiriduşul bun”: ―Sprijinul familiei―
Terapeutul : ―Care a fost cel mai neplăcut moment pentru el de când a intrat în penitenciar? ―
„Spiriduşul bun”: ―Momentul arestării, pentru că şi-a dat seama că va sta câţiva ani arestat, nu ştia exact cât, dar
ştia că o să stea... ―
Terapeutul: Şi tu, Spiriduşule, i-ai fost alături atunci...
„Spiriduşul bun”: „Da...Şi am încercat să îl încurajez, să îi explic că ăsta e un hop în viaţa lui peste care, probabil
o să treacă şi o să urmeze....‖
Terapeutul: „Are legătură hopul ăsta din viaţa lui cu ceea ce spuneai tu că nu prea îţi place la el, că e prea
naiv...?‖
„Spiriduşul bun”: „Da... Şi atunci a avut încredere deplină în prieteni şi de aceea a ajuns aici.‖
Terapeutul: „Spiriduşule bun, tu eşti cel care ştii cel mai bine ce simte şi ce gândeşte Ștefan acum. Te rog să îi
spui ceva, ce tu ştii că i-ar putea fi acum de ajutor. „
„Spiriduşul bun”: „Ștefan, să fii în continuare tare şi să încerci să treci peste toate încercările.‖

Terapeutul solicită reinversiune de rol, iar după ce aude mesajul „spiriduşului bun‖, Ștefan are următorul
solilocviu:
Ștefan:‖Acum mă simt încurajat şi mai optimist‖.

Pe parcursul întregii activităţi, terapeutul a remarcat la fiecare protagonist, ceea ce se regăseşte ca o

constantă şi în fragmentele prezentate, respectiv conştientizarea caracteristicilor personale care au stat la baza
comportamentului antisocial: imaturitate emoţională, încăpăţânare, impulsivitate, influenţabilitate crescută la
presiunea anturajului deviant ceea ce a condus la pierderea încrederii în oameni. De asemenea, identificarea
trăsăturilor şi comportamentelor care se cer a fi schimbate, a fost dublată, la fiecare membru al grupului, de
nevoia de suport şi încredere că eforturile depuse pentru a realiza schimbarea se vor solda cu succes.

5. Proiecţia în viitor

Condamnaţi penal la pedepse cu închisoarea, deţinuţii percep timpul dintr-o poziţie coercitivă,
apăsătoare. Ei au intrat în închisoare împotriva voinţei lor, iar pentru persoanele care au de executat mai mulţi ani
de detenţie, drumul până la liberare este apreciat ca foarte lung. Din acest motiv, aceşti deţinuţi au mari
dificultăţi în proiecţia viitorului, apar resemnaţi, descurajaţi, lipsiţi de speranţă că vor mai realiza ceva în viaţă.
Cel mai adesea, stigmatizarea conferită în urma executării unei pedepse cu închisoarea şi conştientizarea
influenţei nocive a celorlaţi deţinuţi din penitenciar îi fac să aibă neîncredere în capacitatea lor de reintegrare
socială.
Într-un moment al grupului când deţinuţii aveau acumulată deja o bogată experienţă psihodramatică în
care au avut ocazia să-şi descopere disfuncţionalităţile şi să exerseze noi modalităţi de raportare la sine, la ceilalţi
şi la norme, terapeutul a iniţiat o activitate al cărei scop a fost ca fiecare să se proiecteze în viitor, după liberarea
din penitenciar. Şi în această activitate de psihodramă, fiecare membru al grupului a devenit, pe rând,

303
protagonist. Iniţial, terapeutul a provocat un scurt interviu cu protagonistul aflat în prezent, în executarea unei
pedepse cu închisoarea, în care a căutat să afle lucrurile importante pentru el şi grijile care îl preocupă.
Terapeutul i-a solicitat apoi acestuia ca, poziţionându-se într-un loc anume delimitat în spaţiul scenei, să se
transforme în protagonistul din viitor, după liberarea din penitenciar. Terapeutul a provocat un interviu în
inversiune cu protagonistul din viitor şi, printr-o altă „magie psihodramatică‖ l-a invitat să îl privească pe
protagonist, cu gândurile şi sentimentele sale când se afla în penitenciar. După acest moment, terapeutul i-a
solicitat protagonistului din viitor să spună cum îl percepe pe cel din trecut şi, bazându-se pe experienţa
acumulată să îi transmită un mesaj care ar putea să îi fie de ajutor în momentul şi situaţia în care se afla. După o
reinversiune de rol şi cu ajutorul eului auxiliar, protagonistul din prezent auzea mesajul din viitor şi încheia scena
cu un solilocviu final.
Beneficiul utilizării acestei tehnici în grupul de psihodramă în penitenciar este evidenţiat în cazurile
prezentate mai jos.

Bogdan
Terapeutul: „Ce este cel mai important pentru tine acum?‖
Bogdan din prezent (2008): „Să fiu tare, să îmi rezolv problemele pe care nu am reuşit să le rezolv cu mine
însumi, nu mai sunt multe, dar...câteva. Să reuşesc să fiu pregătit din toate punctele de vedere pentru ce va urma
pe viitor, în momentul când mă voi libera...‖
Terapeutul: „Care este cea mai mare teamă a ta?‖
Bogdan din prezent (2008): „Că nu voi reuşi să fac ceea ce mi-am propus după ce mă voi libera, nu aici.‖
Interviu cu Bogdan din viitor: „Am reuşit să îmi construiesc o căsuţă la munte şi chiar m-am retras de câteva
zile aici. În momentul de faţă sunt singur, am venit doar de 2-3 zile, obişnuiesc să fac asta o dată la câteva luni,
când am nevoie să fiu singur eu cu mine...M-am liberat de aproximativ un an şi sunt relativ bine...Am diferite
proiecte la care încerc să lucrez, vreau să mai fac o călătorie, mi-am propus asta de mult să filmez nişte
documentare în Africa, în Amazonia...şi...aştept să plec. Am mai filmat nişte chestii şi adun nişte materiale...Am
tot felul de proiecte...Nu sunt căsătorit, dar am o relaţie.‖
Alter ego repetă mesajul lui Bogdan din 2008.
Terapeutul : „Cum îl vezi pe Bogdan din 2008?‖
Daniel din viitor : „Îngrijorat‖.
Terapeutul: „L-ai auzit pe Bogdan din 2008, tu deja ai experienţa anilor care au trecut de atunci, ştii lucruri pe
care el încă nu le cunoaşte. Te rog să îi transmiţi un mesaj, ceea ce tu ştii că este important şi de ajutor pentru
Bogdan din 2008.‖
Bogdan din viitor: „Vreau să îţi spun că ceea ce ai început va avea efect asupra viitorului tău şi să ai încredere
mai multă în tine, în fiecare zi‖.
Reinversiune de rol cu protagonistul din prezent (2008) care aude de la Alter ego, mesajul lui Bogdan din viitor.
Solilocviu Bogdan din prezent: „Mă simt mult mai bine! Optimist!‖.

Florin
Florin din prezent(2008): „Am 31 ani, sunt în penitenciar de 6 ani jumate şi mai am de stat 4 ani şi un pic.‖
Terapeutul: „Ce este cel mai important pentru tine, acum ? ‖
Florin din prezent(2008): „Sănătatea mea şi a părinţilor mei‖.
Terapeutul: „Şi cea mai mare teamă a ta, acum?‖
Florin din prezent(2008): „Că nu pot să mă duc zilnic la sală sau că nu voi putea să mai merg zilnic, la un
moment dat şi asta mă va distruge psihic...‖
Interviu în inversiune de rol cu Florin din viitor: „Sunt în Amsterdam. Fumez legal...iarbă, haşiş... Legal, fără să
îmi facă nimeni, nimic... M-am liberat de vreo 3 ani. În clipa în care m-am liberat, am şi plecat din ţară, m-am
dus în Ungaria. De atunci nici nu am mai fost în ţară şi nici nu mă voi mai duce. Vreau neapărat, e ţelul meu de
viaţă, să renunţ la cetăţenia română. Acum stau în Ungaria şi îmi continui studiile.‖
Terapeutul:: Mi se pare mie sau eşti supărat?
Florin din viitor: „Nu, nu sunt supărat, dar de fiecare dată când îmi aduc aminte că am fost închis în penitenciar
şi motivele pentru care am fost închis, îmi creează o stare negativă. E ceva normal, aproape 13 ani din viaţă i-am
petrecut la puşcărie, aproape nevinovat...Din cauza asta vreau să renunţ la cetăţenia română, poate vi se pare o
prostie...În altă ţară nu făceam atâta puşcărie, pentru ce...? Locuiesc singur, nu sunt căsătorit, am mai multe
relaţii, nimic serios.. Sunt student, studiez medicina. Sunt doar în anul I...E foarte greu, eu am început asta în
limba română, acum a trebuit să reiau în limba maghiară, a trebuit să fac nişte studii pregătitoare în limba
maghiară...‖
Terapeutul: „Şi o să devii doctor?‖
Florin din viitor : „Sper, nu ştiu...Niciodată nu se ştie ce îţi rezervă viitorul...‖
Terapeutul: „Florin, te rog să închizi ochii şi derulăm timpul în continuare, iar, la semnalul meu, vei deschide
ochii şi vei fi peste alţi 10 ani, în viitor.‖

304
Semnalul terapeutului de trecere în noul timp.
Interviu cu Florin din viitor, în noul timp: Sunt în Ungaria, locuiesc în Szeged. Nu m-am căsătorit, dar am o
relaţie...Am doi copii, Claudia şi Florin. Mi-am terminat studiile, lucrez la o clinică...Sunt stomatolog şi îmi place
foarte mult ceea ce fac...Mai merg în Amsterdam, din când în când...
Terapeutul: Florin, mai ţii tu minte că făceam tot felul de magii?...Acum îţi voi da posibilitatea să îl vezi şi să îl
auzi pe Florin din 2008, pe vremea când era încă în penitenciar.
Alter ego repetă mesajul lui Florin din 2008.
Terapeutul: Cum îl vezi pe Florin din 2008?
Florin din viitor: Îl văd plin de energie.
Terapeutul: „Tu, Florin din viitor ştii deja foarte multe lucruri. Multe din ele s-ar putea să-i fie de ajutor lui
Florin din 2008. Te rog să îi transmiţi ceva ce tu ştii că e important pentru el să ştie, să audă.‖
Florin din viitor: ”Chiar dacă eşti în locul unde eşti, încearcă să-ţi găseşti liniştea sufletească, pentru că de asta ai
mare nevoie. Şi să fii mult mai optimist!‖
Reinversiune de rol cu protagonistul din prezent (2008) care aude de la Alter ego, mesajul lui Florin din viitor.
Solilocviu Florin din prezent: „Mă simt foarte bine!‖.

Norbert
Interviu cu Ștefan din prezent(2008) :” Sunt în penitenciar de 6 ani şi 6 luni şi mai am de stat 4 ani şi 4 luni‖
Terapeutul: Ce este cel mai important pentru tine, acum în 2008?
Ștefan din prezent(2008): „ Sănătatea familiei mele, aici mă gândesc la părinţii mei şi, mai ales, la bunica mea.‖
Terapeutul: „Care este cea mai mare teamă a ta?‖
Ștefan din prezent(2008): ―Că nu mă voi schimba‖.
Inversiune de rol cu Ștefan din viitor.
Ștefan din viitor: „Sunt în Anglia, în Liverpool. Sunt de câteva luni aici. După ce m-am liberat, am stat puţin
acasă până mi-am făcut actele, apoi am plecat la părinţii mei în Spania, să stau şi cu ei puţin, după atâta
timp...Am o mică firmă, cu câţiva angajaţi, care se ocupă de amenajări interioare, renovări de apartamente, de
curţi... Sunt căsătorit, pe soţia mea o cheamă Lee...avem o fetiţă, Sophia...‖
Terapeutul: „Ștefan, mai ţii tu minte că mie îmi plăceau magiile? Acum îţi voi da posibilitatea să îl vezi şi să îl
auzi pe Ștefan din anul 2008, când era încă în penitenciar.‖
Alter ego repetă mesajul lui Ștefan din 2008.
Terapeutul: „Cum îl vezi pe Ștefan din 2008?‖
Ștefan din viitor: „Îngrijorat.‖
Terapeutul: „Te rog să îi transmiţi un mesaj, ceva important, ceea ce tu, Ștefan din viitor, ştii că îi va fi de ajutor
lui Ștefan din anul 2008‖
Ștefan din viitor : „În primul rând, să rămâi calm, răbdător şi autentic, pentru că o să ţi se îndeplinească toate
visele‖.
Reinversiune de rol cu protagonistul din prezent (2008) care aude de la Alter ego, mesajul lui Ștefan din viitor.
Solilocviu Ștefan din prezent: „Mă simt liniştit!‖

Daniel
Terapeutul: „Care este cel mai important lucru pentru tine, acum?‖
Daniel în prezent (2008): „Relaţia mea cu familia.‖
Terapeutul: „Dar cea mai mare teamă a ta ?‖
Daniel în prezent:” Că nu voi fi suficient de puternic când ies afară‖.
Inversiune de rol cu Daniel din viitor.
Daniel din viitor: „Sunt acasă, cu părinţii mei, cu soţia mea pe care o cheamă Anda. Am un băieţel... Fiul meu,
Remus e căsătorit, mă vizitează des...Am un nepoţel de la el, sunt bunic. De fapt, sunt bunic de mult, de 7 ani, de
când eram în penitenciar. Lucrez împreună cu cumnatul meu, în Italia, periodic... Îmi sprijin părinţii, cum pot mai
bine, pentru că avem o relaţie frumoasă acum, aşa cum nu am avut-o, din păcate, aproape toată viaţa.‖
Alter ego repetă mesajul lui Daniel din 2008.
Terapeutul : „Cum îl vezi pe Daniel din 2008?‖
Daniel din viitor : „Dornic să iasă cât mai repede de acolo, să repare ce mai poate din ce a mai rămas din viaţa lui
şi să facă multe, multe lucruri pe care nu a reuşit să le facă până la vârsta aia‖.
Terapeutul: „Ai auzit care era cel mai important lucru pentru el în 2008 şi care a fost teama lui cea mai mare. Tu,
Daniel de acum ştii foarte bine de ce anume are el nevoie, te rog să îi spui.‖
Daniel din viitor : „Daniel, referitor la teama că nu vei avea puterea necesară să îţi faci tot ceea ce ţi-ai propus,
vreau să îţi spun că nu e cazul să îţi faci probleme, ai timp să faci foarte multe lucruri, vei fi şi în putere să o faci.
Iar cu privire la relaţia ta cu familia, dacă vei continua tot aşa, cum ai început de-o vreme, o să fie bine. Important
e să rămâi încrezător.‖
Reinversiune de rol cu Daniel din prezent (2008) care aude de la Alter ego, mesajul lui Daniel din viitor.

305
Solilocviu Daniel din prezent: „Mă simt încrezător‖.

Răzvan
Terapeutul: „Care este cel mai important lucru pentru tine, acum?‖
Răzvan în prezent (2008): Sănătatea tatălui meu.
Terapeutul: „Dar cea mai mare teama a ta ?‖
Răzvan în prezent (2008): „Aici în penitenciar? Să nu fiu prins cu lucruri interzise.‖
Inversiune de rol cu Răzvan din viitor.
Răzvan din viitor: „Acum sunt acasă, m-am liberat în urmă cu un an şi jumătate. Sunt acasă, sunt singur
acum...Nu sunt căsătorit, am mai multe relaţii, dar niciuna serioasă. Sunt cam bătrân acum, nu mai au rost
relaţiile serioase... Asta e convingerea mea. Dacă am ajuns până la momentul ăsta...fac foarte bine... dacă am
supravieţuit un an jumate după 16 ani jumate de detenţie, însemnă că totul a decurs aşa cum a fost prestabilit.
Terapeutul: „Hai, povesteşte-mi cum ai supravieţuit tu un an jumate după 16 ani jumate de detenţie...‖
Răzvan din viitor : „Am supravieţuit din dividende‖.
Terapeutul: „Aha, financiar...‖
Răzvan din viitor : „De făcut, am făcut ce am visat în toţi anii ăia de detenţie...Nu pot să vă mărturisesc ce am
visat...‖
Alter ego repetă mesajul lui Răzvan din 2008.
Terapeutul : Cum îl vezi pe Răzvan din 2008?
Răzvan din viitor : Îl văd sincer cu dvs. Da, cea mai mare grijă a lui era sănătatea tatălui. Şi da, înţeleg teama
lui....Vedeţi dvs, sistemul penitenciar e dur şi uneori e viclean...Dacă superi pe cine nu trebuie, poţi să fi găsit cu
diverse lucruri interzise, poţi să suporţi consecinţe chiar dacă fumezi într-un loc nepermis sau dacă te uiţi ciudat
la cineva...‖
Terapeutul: „Răzvan, acum tu ai deja experienţa acestor ani, tu ştii acum de ce anume are nevoie Răzvan din anul
2008. Te rog să îi spui.‖
Răzvan din viitor : „Ai nevoie de încredere, credinţă şi memorie. Nu cumva să uiţi!‖
Reinversiune de rol cu protagonistul din prezent (2008) care aude de la Alter ego, mesajul lui Răzvan din viitor.
Solilocviu Răzvan din prezent: „Mă simt excelent!‖

În psihodramă, prin tehnicile utilizate este posibilă „proiecţia temporală‖ prin care reactualizăm trecutul
în prezent şi, dacă dorim, trăim în viitor. Experimentarea sentimentului de libertate prin depăşirea limitelor de
spaţiu şi timp al existenţei din detenţie are valenţe curative deosebite în grupul de psihodramă din penitenciar.
Proiecţia într-un viitor în care converg o serie de oportunităţi care gratifică nevoile sale, îi aduce protagonistului
speranţă şi încredere în sine, conferind detenţiei sensul unei etape de tranziţie a existenţei sale către o viaţă mai
securizantă decât cea prezentă, în care „lecţiile au fost învăţate‖.

6. Consideraţii finale

Pentru a produce modificarea mentalităţii deţinuţilor este necesară activarea încrederii în sine şi în
viitor concomitent cu reconstruirea unui sistem de valori funcţional care să corecteze atitudinea faţă de muncă,
lege, pedeapsă. Educaţia care se face în penitenciare are un rol major în restructurarea morală, dar atâta timp cât
deţinuţii nu îşi condamnă singuri comportamentele antisociale şi nu doresc să se schimbe, eforturile din exterior
vor fi ineficiente. În această direcţie, terapia psihodramatică poate fi o intervenţie eficientă sub aspectul
rezultatelor. Psihodrama este un laborator viu, în care deţinuţii pot compara diferite seturi de comportamente,
pot separa trecutul de prezent şi pot face alegeri conştiente privind cele mai bune direcţii de urmat în procesul
recuperării lor.
Prin tehnicile sale, specifice metodelor de acţiune, psihodrama intervine în mod esenţial asupra
relaţiilor, produce o restructurare a modurilor disfuncţionale de "a fi" în raport cu ceilalţi, facilitând optimizarea
relaţiilor interpersonale, atât în grupul de deţinuţi cât şi în relaţiile acestora cu personalul penitenciarului.
În procesul de intervenţie recuperativă asupra deţinuţilor un rol determinant îl are modul cum se
raportează ei la victimă, infracţiunea săvârşită şi sancţiunea penală. Din această perspectivă, folosirea tehnicilor
psihodramatice permite abordarea terapeutică a comportamentului delincvent, respectiv conştientizarea de către
deţinut a caracterului antisocial al comportamentului său, empatizarea cu victima şi asumarea responsabilităţii
propriilor acţiuni.
Psihodrama este o metodă puternică de acţiune, ce poate fi aplicată cu succes în penitenciar, în
recuperarea psihologică a foştilor consumatori de droguri. Prin specificul ei acţional, permite o explorare
terapeutică comprehensivă a aspectelor ce caracterizează domeniul dependenţei: pierderile suferite, vinovaţia, şi
durerea. Renunţarea la consum este percepută ca fiind dureroasă, dependentul pierzându-şi drogul, „cel mai de
încredere prieten şi aliat‖. Terapeutul care lucrează în domeniul dependenţei face de fapt o terapie a durerii,
inerentă procesului de schimbare în care este implicat clientul dependent.

306
 Experimentarea de către deţinuţi a sentimentului de libertate prin plus-realitatea psihodramatică, le
permite depăşirea limitelor existenţiale obişnuite şi reprezintă un important factor curativ în procesul de
recuperare socială.

BIBLIOGRAFIE:

Avram, G. , „Semirealitatea psihodramatică - spaţiu de stimulare a creativităţii”, iulie 2003,

http://www.psihodramaclasica.ro/

Boria,G., „Psicoterapia Psihodramatica,Sviluppi dell modello moreniano nel lavoro terapeutico con gruppi di
adulti”, Milano, FrancoAngeli, 2005

Boria,G., Muzzarelli ,F, „Incontri sulla scena”, Milano, FrancoAngeli, 2009

Constantinescu, Daniela, „Creativitatea relaţională în grupul de psihodramă”, iulie 2002,

http://www.psihodramaclasica.ro/

Dima, Gabriela, „Nivele de interacţiune în relaţia terapeutică”, iulie 2003, http://www.psihodramaclasica.ro/

Gheorghe, F., „Psihologie penitenciară”, în Universul carceral, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 1996

Jude, Fermeta, „Studii documentare în psihodramă, Timişoara, 1996

Micle, M.I., „Deţinuţii şi relaţiile în mediul carceral”, Institutul Naţional de Criminologie, Bucureşti, 2004

Mitrofan, N, Zdrenghea, V., Butoi, T., „Psihologie judiciară”, Ed. Şansa, Bucureşti 1994

Moreno, J.L., „Scrieri fundamentale‖, Bucureşti, Editura Trei, 2009

Morgan, D. R., Kroner D. G., Mills J. F., Group Psychotherapy in Prison: Facilitating Change Inside the Walls,
J Contemp Psychother, 2006, p.137-144.

Nicolae, Anca, „Nevoia de ataşament în psihodramă”, noiembrie 2001, http://www.psihodramaclasica.ro/

Nicolae, Anca, „Funcţia nutritivă a grupului de psihodramă”, noiembrie 2001,

http://www.psihodramaclasica.ro/

Ţigănuş, P. , „Dinamica sentimentului de culpabilitate la deţinuţi”, în „Universul carceral‖, coord. Emilian

Stănişor, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 2004

307
 ÎNTRE RESPONSABILITATE ŞI IRESPONSABILITATE. PĂRINŢI DIN DETENŢIE

BETWEEN RESPONSIBILITY AND IRRESPONSIBILITY. PARENTS FROM DETENTION

FACILITIES

ENTRE LA RESPONSABILITÉ ET L'IRRESPONSABILITÉ. PARENTS EN PRISON

Cosmina Mihaela MARANGOCI

Asistent Social Principal
Penitenciarul Iaşi

Gălățianu Marius
(operator de interviu,
Student Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași,
Facultatea de Filosofie,
specializarea Asistență Socială)

Rezumat: Din perspectiva asistenței sociale, în mediul de deținere, părinții cu copii în centrele de
plasamentși în asistență maternală se disting ca o categorie aparte cu nevoi speciale. Articolul identifică
particularitățile acestei categorii de părinți din Penitenciarul Iași în vederea optimizării metodelor și
activităților sociale din prezent.

Abstract: From the social services perspective, in the detention environment, the parents whose
children are placed in foster care centers or within foster families are set apart as a particular category with
special needs. This article identifies the specifics of this category of parents from the Iasi Penitentiary, in order
to optimize the current methods and social activities.

„ Copilul nu datorează viaţa părinţilor, ci creşterea‖ (Nicolae Iorga). Pornind de la această vorbă celebră
putem argumenta că formarea şi dezvoltarea unui adult responsabil porneşte din primele clipe petrecute în
familie. Familia considerată ―celula de bază‖ a societăţii adesea oferă mediul proprice educării, asigurării iubirii
necondiţionate şi nu în ultimul rând pune bazele unor valori solide respectate de întreaga societate, în defavoarea
unor familii substitut sau a unor centre de plasament.
― Familia rămâne grupul social vital în asigurarea îngrijirii, protecţiei şi educării copilului. În contextul
schimbărilor sociale, se constată o diversificare a modelelor familiale: frecvenţa crescândă a coabitărilor
(concubinaje), creşterea numărului divorţurilor, a familiilor cu un sigur părinte, opţiunea unor femei de a avea un
copil în afara căsătoriei, noile forme coexistând cu modelul clasic al familiei conjugale‖ (Gabriela Alexandrescu,
GeorgetaPăunescu, Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului-Salvaţi Copiii, pag. 22)
Din categoria familiilor monoparentale, conform legii 292 / 2011, articolul 22 fac parte și familiile în
cadrul cărora unul din părinţi execută o pedeapsă privativă de libertate.

Părinți cu Părinți cu Părinți cu

copii copii în copii aflați
crescuți în asistență în centre de Părinți cu copii în
familia maternală plasament asistență maternală
lărgită 4% 4%
În Penitenciarul Iași în luna martie 2014,
21%
Părinți cu copii 390 din totatul efectivului de deținuți erau
aflați în centre de părinți, conform graficului alăturat. Nivelul
plasament de studii, mediul de proveniență, gradul de
implicare al părinților în creșterea și
Părinți cu copii educarea copiilor diferă de la caz la caz.
Părinți cu crescuți de celălalt
copii părinte
crescuți de
celălalt Părinți cu copii
părinte crescuți în familia
71% lărgită

308
 În activitatea zilnică un asistent social ia contact cu persoane provenite din centre de plasament, oameni
fără locuință, părinți care nu s-au preocupat de creșterea propriilor copii, proveniți din relații pasagere, etc..,
precum și părinți ,aflați la polul opus, dornici să-și dezvolte relația cu proprii copii, preocupați de formarea
acestora, părinți care au avut acces la informații și au un nivel de educație superior.

Pornind de la preocuparea intensă de la nivelul comunităţii cu privire la copiii, care au părinţii în

detenţie este interesant de privit în oglindă şi analizat ce caracterizează această grupă de părinţi. În luna iulie
2014 în cadrul Penitenciarului Iaşi au fost identificaţi 32 de părinţi, care au copiii instituţionalizaţi în centre de
plasament sau sunt crescuţi de către asistenţi maternali profesionişti.
Cei 32 părinți, cu copiii în sistemul protecțies pecială, s-au constituit în eșantionul unei micro-cercetări,
care a avut ca scop identificarea caracteristicilor acestei categorii de părinți în vederea adaptării metodelor de
lucru specifice asistenței sociale. Ca metode de colectare a datelor s-au utilizat documentarea din dosarul de
educație și asistență psihosocială și baza informatică de date, interviul nestructurat în vederea clarificării unor
aspecte, precumșiobservația.
Deși sunt în detenție, conform legii 272/2004, articolul 5, părinții nu sunt privați de răspunderea pentru
creștereașieducareacopilului, iar pe de altă partea copilul, chiar dacă se află în sistemul de protecție specială are
dreptul să mențină relații personale cu tatăl,
conform articolului 16, din legea maisus-
peste 60 ani
menționată.

51-60 ani

41-50 ani Din interpretarea datelor a reieșit că cea mai

mare pondere a părinţilor, care au copii în
sistemul de protecţie specială, au vârsta
31-40 ani
cuprinsă între 41-50 ani, fiind urmaţi de
părinţii care au vârsta între 31-40 ani.
21-30 ani Constatăm că cea mai mare pondere o au
adulţii la vârsta de mijloc, vârstă caracterizată
14-20 ani prin stabilitatea relațiilor sociale.

0 5 10 15 20

Existenţa etniei
rrom
24% Din totalul părinţilor care execută
pedepse privative de libertate în cadrul
alta etnie Penitenciarului Iaşi şi au copii în sistemul de
0% protecţie specială doar 24% sunt de etnie
nu este rromă (grup etnic majoritar din România )
cazul
76%

În proporţie de 84% din subiecții analizați în micro-cercetare provin din mediul rural. Aşa cum
menţiona Dumitru Stan în Sociologia ruralui tradiţional românesc, satul parcurge o perioadă de tranziţie prin
depărtarea de la valorile, tradiţiile şi obiceiurile specifice poporului român şi adoptarea unor modele culturale
specifice mediului urban. Inexistenţa controlului social, depărtarea de valorile tradiţionale, neimplicarea
membrilor familieil ărgite în creşterea copiilor, sărăcia din satele din Nord-Estul Moldovei pot justifica existenţa
numărului mare de părinţi din mediul rural aflaţi în detenţie.

309
 liceal Nivel de şcolarizare analfabet
6%
În proporţie de 94% subiecții au
studii gimnaziale, iar 6% sunt analfabeţi.
0% Numărul maxim de clase absolvite este de
superior 10 clase obligatorii, specific regimului
0% comunist, când cea mai mare parte a
părinților a fost școlarizată.

gimnazial
94%

25
20 În conformitate cu graficul
alăturat peste 20 de părinți, care au copiii
15
în sistemul de protecție specială nu
10 aveau ocupație la data încarcerării.
Nivelul de şcolarizare scăzut,
5
insuficienta informare a părinţilor din
0 mediul rural, accesul limitat la informaţii
salariat munca în agricultor fără beneficiar corelat cu lipsa unei ocupaţii la arestare,
străinătate ocupaţie de inexistenţa unui venit sigur lunar conferă
prestaţii premisele unor tensiuni în cadrul familiei
sociale şi a abandonului propriilor copii.

Analizând din perspectiva victimei infracțiunii constatăm că: 47% din subiecți au comis fapte care nu
au victime din cadrul familiei (tâlhării, furturi, etc), iar 53% au victime din cadrul familiei, după cum urmează:
31 % au comis fapte asupra copiilor ( abuzuri sexuale, omor, abandon de familie, etc), 13 % au comis fapte
asupra partenerei de cuplu (omoruri, loviri, etc. ) şi 9 % au comis fapte violente asupra unui membru al familiei
lărgite.
Deţinuţii proveniţi din mediul rural au majoritar fapte comise cu violenţă asupra unui membru al
familiei, iar cei din mediul urban au comis fapte împotriva patrimoniului.
Ca urmare a faptei comise 78% din părinţii, care au copii în sistemul de protecţie specială, sunt decăzuţi
din drepturile părinteşti. Decăderea din drepturile părintești este o măsură impusă de instanța de judecată, care se
poate aplica pentru toți copiii sau doar pentru o parte din aceștia în situația în care ―părintele pune în pericol
viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin rele tratamente aplicatea cestuia, prin consumul de alcool sau
stupefiante, prin purtare abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea
gravă a interesului superior al copilului‖. (Noul Cod Civil, articolul 508)

copil al sistem de Pentru înțelegerea caracteristicilor

familia străzii protecție acestui grup de părinți este important de
lărgita 0% socială analizat sistemul de relații intrafamiliale.
3% 7% Conform graficului alăturat 93% din
subiecți au fost crescuți de membrii familiei și
doar 7 % au fost abandonați.
S-a constat că majoritatea subiecților au
fostcrescuți în familii legal-constituite în
conformitate cu normele sociale din perioada
familia de părinților.
origine
90%

310
 Conform statutului marital al deținuților la data încarcerării: 47% din deţinuţii analizaţi aveau o relaţie
de concubinaj, 41% erau căsătoriţi, iar restul erau divorţaţi, necăsătoriţi, văduvi. Din totalul celor analizaţi 3
deţinuţi au şi partenera de cuplu în detenţie.
O parte din relațiile de cuplu s-au deteriorat, pe perioada detenției, datorită: coeziunii familiale slabe,
părăsirii de către parteneră a căminului (plecarea în străinătate, implicarea într-o nouă relație, etc.), durata
pedepsei deținutului, impactul faptei asupra comunității și a partenerei, etc.

Conform graficului alăturat un

Copiii au fost abandonaţi număr reprezentativ de părinţi şi-au
abandonat copiii înainte de depunerea
14 în penitenciar semnalând existența unor
12 probleme în familie, înainte de
comiterea faptei.
10
Constatăm că cea mai mare
8 proporţie a părinţilor şi-a abandonat
6 copiii înaintea de comiterea faptei şi
4 ca urmarea arestării.
2
0
înainte de la depunerea în pe parcursul
depunerea in penitenciar executării pedepsei
penitenciar

Din perspectivă asistenţială este important ca părinţii să fie sensibilizaţi, responsabilizaţi cu privire la
obligaţiile ce derivă din calitatea de părinte, informaţi cu privire la nevoile şi aşteptările copilor, în conformitate
cu vârsta, implicarea în activităţi comune şi menţinerea legăturilor de familie între părţile sistemului dual (părinte
în detenţie şi copil, aflat în centru de plasament sau în asistenţă maternală).

rural urban
20
În proporţie de 71 % dintre subiecți
18 nu sunt interesaţi să fie informaţi cu privire la
16 situaţia copiilor, în timp ce 29% sunt
14 interesaţi să primească fotografii recente cu
copiii, să fie informaţi cu privire la evoluţia
12 şcolară şi dezvoltarea acestora
10 solicitândconstant sprijin de specialitate.
8
6
rural urban
4
20
2
18
0 16
da nu
14
12
10
În proporţie de 75% din subiecți nu solicită să 8
fie vizitaţi de copii, iar conform graficului alăturat 6
deţinuţii părinţi din mediul urban nu au solicitat până la 4
data studiului o întrevedere cu copiii. Protejarea copiilor
2
sau neasumarea rolului parental caracterizează acești
părinți? Acești părinți și-au asumat vinovăția și au înțeles 0
care este interesul superior al copiilor? Aceste întrebări da nu
pot sta la baza unor cercetări viitoare.
În relaţia directă cu Direcţiile de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului pentru deţinuţii părinţi se întreprind și alte demersuri sociale pe lângă cele mai sus-

311
menționate, precum: preluarea de declaraţii privind planul de viitor al copiilor (măsuri de protecţie specială,
adopţie, intervenții medicale, etc), ca urmare a solicitării instituţiei, care custodiază copii; sesizarea unor situaţii
de neglijenţă pentru copiii din sistemul de protecţie sau crescuţi în familie, ca solicitări din partea subiecților.

Atât pentru copil, cât și pentru

părinte este important să se păstreze
nu este vizitat
relațiile de familie pentru satisfacerea
nevoii de afiliere și contracararea
prieteni efectelor instituționalizării, respectându-
se interesul superior la copilului.
Menţinerea legăturii cu mediul
copii extern este necesar pe perioada detenţiei
pentru deținuți. Constatăm, conform
graficului de mai jos, că deţinuţii părinţi
alte rude analizaţi menţin legătura cu alte rude
în detrimentul propriilor copii.

partenera

0 5 10 15 20 25 30

Ca urmare a observației directe din munca cu deținutul s-a constat că unii părinții, care au un copiii
aflați în sistemul de protecție specială dovedesc o lipsă de empatie față de copil, adesea se folosesc de situația
copiilor pentru rezolvarea unor probleme personale, juridice, șantajează emoțional fostele partenere, copiii,
asistentul maternal și instituțiile statului; în relația cu copilul, părintele pune pe primul loc,adesea, propriul
interes în detrimentul celui al minorului.
Majoritatea subiecților analizați au următoarele particularități, pe lângă cele deja menționate:
 nu au manifestat interes pentru școlarizare,
 provin în cea mai mare proporție din mediul rural,
 cea mai mare pondere a părinților sunt la vârsta adultă medie,
 nivelul de trai este majoritar sub nivelul acoperii nevoilor; părinții la încarcerare fiind fără ocupație,
 peste 50% au fapte îndreptate împotriva unui membru al familiei,
 prezintă interes scăzut pentru menținerea legăturii cu copiii și obținerea de informații privind evoluția
copiilor.
Particularitățile mai sus-menționate au fost identificate în rândul subiecților din luna iulie 2014 custodiați de
Penitenciarul Iași.
Posibile direcții de acțiune în domeniul social:
 acțiuni de prevenție în comunitate (creșterea nivelului de educare și ocupare al populației, educație
parentală în mediul rural, consiliere pre și post-natală pentru ambii părinți, identificarea cazurilor în
situații de risc de către primării, implicarea și sensibilizarea membrilor familiei lărgite în creșterea și
educarea copiilor, etc),
 acțiuni pe perioada detenției. Pornind de la activitățile existente (evaluare, consiliere, programe de
asistență socială, intermedierea legăturii cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului, etc )
se pot realiza o serie de activități de sensibilizare și responsabilizare a părinților prin: accesul la
informații direct de la reprezentanții instituțiilor care custodiază copiii; vizitarea centrelor de plasament;
cunoașterea programului zilnic al copiilor; vizitarea școlii, unde studiază copilul; implicarea în
activități comune (ludice, de petrecere a timpului, de realizare a temelor, de îngrijire a copiilor mici,
etc), care se pot realiza în penitenciar sau în alte locații; consilierea obligatorie înainte de întâlnirea
dintre părinte și copil cu accent pe nevoile și așteptările copiilor; obligarea părinților-deținuți la plata
unei sume anuale pentru întreținerea copiilor, etc. Pentru stimularea părinților-deținuți, care au o
conduită bună și dovedesc interes pentru menținerea legăturii cu copilul se poate dispune acordarea de
vizite fără dispozitiv.
 acțiuni în perioada pregătirii pentru liberare. Este important ca această grupă de părinți să fie
informată cu privire la condițiile în care pot să solicite reintegrarea copiilor în familie. Decizia privind
abandonarea copiilor sau preluarea acestora în familie trebuie luată de părinți, în urma unei bune
informări și a analizării consecințelor pentru ambele părți.

312
 BIBLIOGRAFIE:

1. George Neamțu, Tratat de asistență socială, Editura Polirom,Iași, 2003,

2. Gabriela Irimescu, Asistența socială a familiei și a copilului, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza
Iași, 2004,
3. Dumitru Stan, Sociologia ruralului tradițional românesc, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza
Iași, 2001,
4. Gabriela Alexandrescu, GeorgetaPăunescu, Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra
copilului-Salvaţi Copiii,
5. Ramona Paloș, Simona Sava, Dorel Ungureanu, EducațiaAdulților, Editura Polirom,Iași, 2007,
6. Maria Cojocaru, Anamaria Damian, Meseria de părinte, Editura Axa, Botoșani, 2002,
7. Noul Cod Civil,
8. Legea 292 din 20 decembrie 2011- Legeaasistențeisociale,
9. Legea 272/2004 privindprotecțiașipromovareadrepturilorcopilului, republicată în 2014,
10. Legea nr. 254/2013 privindexecutareapedepselorșiamăsurilor privative de libertatedispuse de
organelejudiciare în cursulprocesului penal.

313
 INTEGRAREA DEŢINUŢILOR PRIN ERGOTERAPIE (TERAPIE OCUPAŢIONALĂ)
CA MODALITATE DE REINSERŢIE SOCIALĂ

INTEGRATION OF PRISONERS BY ERGO THERAPY (OCCUPATIONAL THERAPY) AS A MEANS

OF SOCIAL REINSERTION

L’INTÉGRATION DES PRISONNIERS PAR L'ERGOTHÉRAPIE (THÉRAPIE

OCCUPATIONNELLE) COMME UN MOYEN DE RÉINSERTION SOCIALE

Comisar de penitenciare Soc. psih. Lorena-Elena BOLFĂ

Conf. univ. dr. med. Gabriela RAVEICA

Rezumat: Încă de la începuturi s-a observant că anumite activităţi ocupaţionale ajută la adaptarea şi
readaptarea omului la mediul din care provine, fapt demostrat prin studii şi cercetări.
Fenomenul în sine a implicat în mediul penitenciar elaborarea unui Program de ergoterapie adaptat la
mediul carceral care este structurat pe nevoile individualizate ale persoanelor selectate pentru activităţile
ocupaţionale abordate.
Problemele urmărite în această abordare a reintegrării deţinuţilor sunt legate direct proporţional de
condiţiile şi factorii care pot determina apariţia unei personalităţi capabile să îşi resolve deficienţele personale
doar prin activităţi terapeutice dirijate, şi prin exersarea pentru recuperare.
La începutul lucrării se face o scurtă prezentare a definiţiilor erogoterapiei/ terapia ocupaţională de-a
lungul anilor, după care se trece la o sumarizare a obiectivelor privind deficienţele dobândite înainte sau în
timpul detenţiei, determinate de mediul carceral, de vârstă, de un posibil accident nefericit apărut în evoluţia
individului.
Scopul acestei lucrări constă în prezentarea impactului ergoterapiei asupra persoanelor adulte (cu sau
fără dizabilităţi) instituţionalizate în penitenciar şi evidenţierea aplicabilităţii practice.

Abstract: Even since the beginnings it was noticed that certain occupational activities help people adapt
and readapt to their original environment. This fact is indicated by studies and research.
In the detention environment, the phenomenon implied elaborating an Ergotherapyprogramme,
adapted to the background and structured according to the individual necessities of the selected people for the
chosen activities.
The problems to be solved through this approach regarding the reintegration of the convicts are related
to the conditions and the factors which can lead to the appearance of a character capable to solve their personal
shortcomings only through guided therapeutical activities, and through practice in view of improvement.
At the beginning of the presentation there is a short introduction to the definition of the ergotherapy/
occupational therapy throughout the years, followed by the explanation of the objectives of the therapy
regarding the deficiencies acquired before or during the detention, caused by the environment, by the age of the
person, by a possible unfortunate accident in the evolution of the individual.
The purpose of this presentation is to show the impact of the ergotherapy on adult people (with or
without disabilities), institutionalized in prison, and to emphasize its practical applicability.

Introducere

Cu ajutorul ergotrapiei se urmăreşte ―o abordare centrată pe deţinut‖, având în vedere mediul în care
activează pentru a îmbunătăţi capacitatea de adaptare în scopul ameliorării calităţii vieţii şi resocializării
(ENOTHE, 2000).
In penitenciar se folosesc de foarte mulţi ani tehnicile din cadrul ergoterapiei (terapia ocupaţională) cu
rezultate pozitive.
Ergoterapia urmăreşte promovarea sănătăţii şi a stării de bine prin încurajarea practicării de activităţi
care conferă orientarea deţinutului spre reeducare şi readaptare la mediul de provenienţă sau la mediul în care-şi
desfăşoară activitatea.
Este demonstrat că starea de sănătate poate fi influenţată de ocupaţie.
In penitenciar programul este orientat pe problematizare (PBL - Problem Based Learning) şi are la bază
următoarele obiective:
- informaţiile de orice natură se fixează înraport de contextul însuşirii lor
- dobândirea şi integrarea noilor informaţii sunt determinate de modalitatea prin care se reactualizează anumite
cunoştinţe, deprinderi anterior folosite.

314
 Activităţile sunt centrate pe ocupaţia generală a indivizilor, având ca scop dezvoltarea de competenţe,
obiceiuri, raportate sau adaptate la mediu, necesare pentru a promova sănătatea, a echilibra calitatea vieţii şi
starea de bine.
Se direcţionează atenţia spre nevoia de spijin a limitării cauzate de vârstă, dizabilitate sau aspect socio-
economic pentru orientarea în găsirea de ocupaţii semnificative şi folositoare.
Date fiind reglementările europene privind respectarea drepturilor omului, specialiştii din penitenciare
îşi orientează activităţile terapiei ocupaţionale incluzând dreptul la nediscriminare privind aspectele legate de
naţionalitate/religie/potenţialul fizic/mental/psihic etc. care poate orienta spre restricţii de participare la viaţa
socială(reglementările privind incluziunea socială) optimizarea reintegrării sociale.
Activitatea de terapie ocupaţională se desfăşoară în spaţii special amenajate în penitenciar. Activităţile
ocupaţionale includ toate activităţile pe care oamenii le fac în mod constant sau la care participă în funcţie de
paleta de activităţi propuse la nivelul unităţii raportate, cu preponderenţă la nevoile identificate privind
problemele ocupaţionale, pentru a contribui în mod eficient la îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul carceral sau
readaptarea la mediu în general.
Terapia ocupaţională se bazează pe conceptul că ocupaţia este esenţială pentru existenţa umană şi pentru
o stare bună de sănătate şi bunăstare. Ocupaţia include toate activităţile pe care oamenii le fac sau la care
participă.
(Terapii ocupaţionale, pg. 219No. 2, Vol. XIV /2013).
Avem în vedere, în detenţie, aspecte legate de modul în care se îngrijesc, aspecte legate de locul de
muncă, de modul în care-şi achiziţionează informaţiile (învaţă), se relaxează şi interacţionează cu ceilalţi.
Limitarea accesului la diferite activităţi sau interzicerea participării în diferite ocupaţii semnificative pentru
persoană poate afecta sănătatea fizică şi psihică a oamenilor.

Terapeuţii ocupaţionali lucrează pe principiul că participarea poate fi facilitată sau restricţionată de

către mediul fizic, social, atitudinal sau legislativ.
În acest context, Terapia Ocupaţională poate fi direcţionată spre modificarea şi adaptarea mediului
pentru a susţine participarea.
Terapia Ocupaţională se practică în lume, în următoarele sectoare:
 spitale,
 centre de sănătate,
 la domiciliu,
 la locurile de muncă,
 în şcoli,
 în instituţii de corecţie şi probaţiune,
 în case de bătrâni,
 în instituţii de ocrotire.
Clienţii sunt implicaţi activ în procesul terapeutic, iar rezultatele terapiei sunt exprimate în termeni de
participare şi satisfacţie derivată din participare. (World Federation and College of Occupational Therapists,
2004).
Deşi închisorile nu întrunesc condiţiile unor medii terapeutice, multe dintre ele necesită o abordare
terapeutică în timpul perioadelor de vulnerabilitate din perioada de detenţie (Curran & Wilkinson 2010).

Prima definiţie a terapieiocupaţionaleestedată de cătreWilliam Rush Dunton, psihiatru, care scrie în 1915
prima carte despre metoda ―Terapia ocupaţională – Manual pentru asistente medicale‖.
―Terapia ocupaţională are ca scop reorientarea atenţiei, reeducarea proceselor mentale, concentrarea intereselor
asupra unui hobby care ajută la revenirea din deficienţele motorii/psihice şi permite experimentarea posibilităţilor
în contextul acestor limitări‖.
In general, ergoterapia / terapiao cupaţională respecta 4 principii de abordare morală prezentate de P. Pinel
şi presupune ca :
1. Folosirea activităţilor zilnice şi rutina să ducă la o îmbunătăţire sau vindecare a stării fizice şi psihice.
2. Folosirea artei şi a activităţilor manuale au dublu obiectiv: process curativ şi rezultat satisfăcător.
3. Ideologia medicinei ştiinţifice se raportează la valori de raţionalitate şi eficacitate.
4. Programul de ergoterapie are ca bază de plecare şi ca obiectiv general integrarea persoanelor cu
deficienţe în câmpul muncii, în meseriile ce vizează utilitate şi ajutor.
Pentru o mai bună inţelegere a obiectivelor terapeutului specialist în ergoterapie/ terapie ocupaţională
programa de formare din Franta, în 1962 urmăreşte 4 domenii de activitate în arealul ergoterapiei:
- Terapia ocupaţională funcţională
- Terapia ocupaţională a activităţilor cotidiene
- Terapia ocupaţională psihologică
- Terapia ocupaţională preprofesională

315
 Doar două dintre acestea au un obiectiv descris:
1. Redobândirea de către persoane a unor capacităţi motrice
2. Creşterea independenţei persoanelor

Definiţia ergoterapiei/terapieiocupaţionale de-a lungul timpului:

 1956 Definim sub numele de eragoterapie (sauTerapieOcupaţională) orice activitate manuală sau
recreativă prescrisă de către un medic în scop terapeutic.
 1972 Terapia ocupaţională este o metodă de reeducare a persoanelor cu deficienţe motorii şi
mentale care foloseşte munca în sensul cel mai general al cuvântului: transformări ale materiei,
confecţionarea unui obiect, ocupaţii diverse.
 1990 Terapia ocupaţională este o disciplină care se aplică in domenii de îngrijire, de reeducare, de
readaptare, de prevenire şi consiliere.
 2010 Terapeutul specialist în terapie ocupaţională este un profesionist în sănătate care îşi
fundamentează practica pe legătura dintre activitatea umană şi sănătate. Formarea vizează obiective
profesionale care se regăsesc în competenţe.
Activităţile realizate în studii (pe o perioadă de cel puţin 2 ani) efectuate în Penitenciarul Bacău în colaborare cu
Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău secţia TO, confirmă faptul că starea de privare de libertate nu trebuie
asociată cu privarea de ocupaţii zilnice în cadrul cărora o persoană îşi mobilizează resursele pentru a se adapta
unor solicitări ale mediului de viaţă.
Activitaţile zilnice ale deţinuţilor privind preocupări cum ar fi: pregătirea hranei şi gasirea de resurse pentru
satisfacerea unor nevoi personale, conduce la alienare, la agravarea posibilelor conflictelor, la neîncredere,
dezvoltă tendinţa de izolare socială, măreşte gradul de agresivitate.
In penitenciar conceptul ergoterapiei s-a dezvoltat trecând de la ―tipulterapiei prin muncă‖ (a da
ocupaţie unei persoane pentru o distrage de la un comportament social deviant) la ‖terapia‖ ocupaţiei. În cadrul
acesteia, deţinutul este încurajat să-şi identifice acele nevoi ocupaţionale, în funcţie de vârsta, abilitaţi şi educaţie
care pot servi la îndeplinirea unor scopuri în propria viaţă.
Penitenciarul are ca scop reintegrarea şi resocializarea deţinuţilor, motiv pentru care prin programul de
ergoterapie se urmăreşte obţinerea unor efecte importante ca :
1. PREVENŢIE : evitarea evoluţiei deformărilor, apariţiei anchilozelor şi contracturilor;
2. RECUPERARE: redobândirea tonusului muscular normal, menţinerea articulaţiilor într-o stare
bună;
3. EDUCATIVE: deţinutul este informat asupra stării sale în scop ergo-terapeutic şi asupra
rezultatelor care se pot obţine.
Activităţile ce stau la baza ergoterapiei sunt în general adaptate la nevoile individuale identificate, repartizate
după cum urmează:
1. Activităţi de menţinere a forţei musculare care urmăresc aspecte legate de: flexie, extensie şi pronatie
(ex: Jocul cu mingea de tenis, etc );
2. Activităţi privind redobândirea motricităţii care urmăresc aspecte legate de flexiamânii (EX: răsfoitul
unor cărţi, tehnici de quilling, etc.);
3. Activităţi privind dobândirea unor abilităţi noi (în cazul persoanelor cărora le-a scăzut acuitatea vizuală,
acuitatea auditivă, tactilă, olfactivă, etc)
Prin aceste exerciţii oferite (în funcţie de nevoile individuale) se urmăreşte întărirea aparatului extensor al
degetelor, întărirea interosoşilor, policelui, etc.
Folosirea intervenţiei de tipul ergoterapiei la deţinuţi, contribuie în mod eficient la îmbunătăţirea calităţii
vieţii în perioada de încarcerare, prin aplicarea unei intervenţii cu ajutorul specialiştilor (psihologi, asistenţi
sociali, terapeuţi ocupaţionali, educatori, medici, etc) din diferite sectoare de activitate.
Se poate afirma că folosirea ergoterapiei la deţinuţi conduce la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora
deoarece prin activităţile propuse (în funcţie de abilităţi) le-a asigurat tuturor deţinuţilor o motivaţie superioară
determinându-i să se angajeze în activităţi de grup şi să asimileze cunoştinţele şi deprinderile necesare
reintegrării.
Principalul scop al ergoterapiei este acela de a facilita participarea indivizilor la activităţile de zi cu zi.
D.V. Popovici, Raluca Matei, (2005), afirmă că următoarele aspecte sunt importante în intervenţie:
a) stimularea încrederii în sine şi în ceilalţi pentru o dezvoltare normală a personalităţii lor
precum şi pentru evitarea degradării acesteia;
b) amenajarea unor condiţii de muncă ergonomice şi realizarea unor programe de mişcări dirijate;
c) bună cooperare dintre specialist, ergo-terapeut şi deţinut, cât şi o bună corelare între
recuperarea psiho-fizică, medicală şi cea socială;
d) diagnoza şi prognoza evoluţiei ulterioare a capacităţilor subiectului;

316
 e) reintegrarea cât mai rapidă şi eficientă a deţinuţilor în viaţa socio-profesională;
f) înlăturarea prin reabilitarea imaginii de sine a stării de dependenţă creată de întâmpinarea unor
dificultăţi de relaţionare şi acţiune.
Obiectivele programului de ergoterapie aplicat în penitenciar:
 dezvoltarea deprinderilor manuale conform vârstei/ deficienţei;
 dezvoltarea respectului faţă de rezultatul muncii lor conform vârsteivârstei/ deficienţei;
 consolidarea deprinderilor tehnice conform vârstei/ deficienţei,
 consolidarea abilităţilor de a finaliza lucrul început şi disciplina păstrării materialelor în ordine;
 educarea răbdării, respectării regulei;
 cooperarea cu alte persoane în vederea realizării unor lucrări de grup adaptate vârstei/ deficienţei.
După cum ştim, privarea de libertate conduce la scăderea şanselor de a găsi un loc de muncă şi la neputinţa
de a avea o ocupaţie pe baza căreia să îşi asigure un venit pe perioada ispăşirii pedepsei. Acestea duc la scaderea
încrederii în sine, instalându-se elemente ale depresiei care au un efect negativ asupra modului în care se
raporteaza el ca persoană (Alder, 1986). Aspectele pozitive ale activtăţii de ergoterapie sunt de a reduce rata de
sinucideri, actele de autoagresiune şi comportamentul provocator între deţinuţi (în special la femeile implicate în
activităţi ocupaţionale). Terapia ocupaţională sprijină şi ajută deţinuţii atât în penitenciar dar îi pregateşte şi
pentru integrarea în comunitate.

Programul de ergoterapie abordat în penitenciar satisface 4 aspecte generale ale deficienţei întâlnite în
mediul carceral:
1. Deficienţe neuromotorii
2. Deficienţe la persoane vărstnice
3. Bolnavi psihici
4. Deficienţe senzoriale

Concluzie

Cultura lasă o amprentă asupra valorilor personale şi profesionale

Omul nu trăieşte într-o societate generalizată ci într-o societate distinctă care formează un întreg
semnificativ şi concret, în sânul careia el socializează şi se dezvoltă personal.
Ehrenberg, A. (2010). La société de malaise. Paris : Éditions Odile Jacob, p.22

Referinţebibliografice

1. ALDER, C. (1986). Unemployed women have got it heaps worse: Exploring the implications of female youth
unemployment. Australian and New Zealand Journal of Criminology, 19, 210–224.
2. COVINGTON, MV. (2000). Theory, Motivation, and School Achievement: An Integrative Review, Annual
review of psychology, 51, 171-200.
3. CURRAN A, WILKINSON C. (2010). Development of Regional Forensic mental health occupational therapy
services. Belfast; Northern Ireland OT Managers Forum.
4. FITZGARALD M., RATCLIFFE G., BLYTHE C. (2011). Family work in occupational therapy: a case study
from a forensic service. British Journal of Occupational Therapy, 75 (3), 152-155.
5. JAMES, D. J., & GLAZE, L. E. (2006). Mental health problems of prison and jail inmates. Bureau of Justice
Statistics: Special Report.
6. LANGSTONE, K., WARWICK, R., LOCKLEY, H. (2011). Prison inreach teams, Occupational Therapy
News, 19 (1), 24.
7. LEWIS, C. (2011). Occupational therapy within HMP Swansea, Occupational Therapy News, 19 (1), 23.
8. LOVEMORE, D. (2011). Making best use of limited options, Occupational Therapy News, 19 (1), 24.
9. ***http://www.scottish.parliament.uk/S4_JusticeCommittee/Inquiries/PA13.
_College_of_Occupational_Therapists.pdf.226
B

317
 COMUNICARE ŞI ATITUDINE ÎN CONTEXTUL REFORMEI ORGANIZAŢIILOR DE TIP
PENITENCIAR
- CERCETARE REALIZATĂ ÎN ANUL 2012, ÎN PENITENCIARUL IAŞI (PENTRU PERIOADA
2004-2012) –
-
COMMUNICATION AND ATTITUDE IN THE CONTEXT OF REFORMATION OF THE
PENITENTIARY-LIKE ORGANIZATIONS
- RESEARCH CONDUCTED IN 2012 IN IASI PRISON (FOR THE PERIOD 2004-2012)-

COMMUNICATION ET ATTITUDE DANS LE CONTEXTE DE REFORME DES ORGANISATIONS

PÉNITENTIAIRES
- RECHERCHE FAITE EN 2012, DANS LE PRISON DE IASSY (POUR LA PÉRIODE
2004-2012)-

Comisar şef de penitenciare Carmen MATEI

Director adjunct educaţie şi asistenţă psihosocială

În contextul transformărilor şi schimbărilor generate de demilitarizarea unităţilor penitenciare (septembrie

2004), asistăm la deplasarea accentului pe educaţie şi asistenţă psihologică şi socială, în egală măsură cu
custodierea în vederea privării de libertate, avînd ca unic scop reintegrarea postdetenţie în comunitate a
persoanelor private de libertate. În acest context personalul instituţiilor penitenciare este supus în mod constand
stresului adaptării la schimbările continuie din sistem.
În acelaţi timp au apărut două categorii de angajaţi: cei angajaţi înaiante de 2004 şi care au urmat o
şcoală militară şi specialiştii angajaţi după 2004 care şi-au fianlizat studiile în instituţii civile. Implicit,
structura echipelor de management a suportat transformări. Locul comandanţilor (absolvenţi ai şcolilor cu
profil militar), a fost luat de către directorii care proveneau din rândul magistraţilor (până în anul 2008), sau de
către directorii absolvenţi ai academiei militare-arma penitenciare, care – din militari- au devenit funcţionari
publici cu statut special. Noii conducători ai instituţiilor penitenciare reformate, pentru a identifica tipul de
management adecvat, concomitent cu efortul propriu de a se adapta cerinţelor impuse de noul statut, au trebuit
să acorde o importanţă deosebită identificării atitudinii faţă de schimbare a personalului din organizaţie sau a
problemelor vizate de schimbare; aceasta reprezentând primul pas într-un demers real de diagnoză şi
planificare a schimbării organizaţionale, demers ce trebuie efectuat periodic, pentru evaluarea efectelor
măsurilor întreprinse şi planificarea următorilor paşi.
Politica de management a organizaţiilor penitenciare demilitarizate a fost orientată constant spre acţiune
unitară, în limitele impuse de cadrul normativ, metodologic şi procedural în vigoare, având obiective derivate din
Strategia Naţională 2007-2013 şi a Planului de Acţiune al administraţiei centrale, astfel încât, acestea să fie
transpuse în practică şi fructificate prin acţiuni/intervenţii de calitate, sau prin indicatori cuantificabili pentru
domenii de interes ale securităţii şi siguranţei comunităţii.
Succesul profesional în acest domeniu necesită, pe lângă o bună pregătire teoretică, multă implicare
activă şi o foarte bună capacitate de cunoaştere, adaptare la situaţii neprevăzute şi comunicare cu membrii
organizaţiei, deoarece controlul este un act de asistenţă, concretizat în îndrumarea celui controlat în sarcinile noi
şi dificile. Controlul se exercită prin adoptarea unei conduite adecvate în raport cu punctele forte sau cele slabe
ale celui controlat, astfel încât, să se constituie într-un act de motivaţie, în sensul ca persoana controlată să
înţeleagă că munca sa este importantă şi că eforturile, dificultăţile sau performanţele sale nu sunt ignorate.
În ceea ce priveşte comunicarea se impune o mai mare flexibilitate şi rapiditate, atât în interiorul
entităţii publice, cât şi între aceasta şi mediul extern; procesul de comunicare fiind adaptat la capacitatea
utilizatorilor, în ceea ce priveşte prelucrarea informaţiilor şi îndeplinirea responsabilităţilor.
Dar, pentru a realiza schimbarea, managerii trebuie să cunoască toate variabilele mediului şi profilul
psiho.comportamental al subiecţilor din mediu, urmând să construiască strategii de schimbare. Aceasta este
motivaţia cercetării prezentate în rezumat; cercetare care a constat în identificarea unei modalităţi de intervenţie
asupra percepţiei personalului din organizaţia penitenciară de tip militar în sensul acceptării schimbării impuse de
reforma generată de momentul demilitarizării (septembrie 2004), care să fie integrată în contextul pluri- şi
multidisciplinarităţii unităţii carcerale în ansamblu ei.

318
 Cercetarea s-a realizat în Penitenciarul Iaşi, unitate de deţinere profilată pe executarea pedepselor privative
de libertate în regim de maximă siguranţă şi regim închis. Este unul din cele 3 mari penitenciare din ţară, ce
custodiază în medie 1500 persoane private de libertate, pentru care se asigură servicii de asistenţă de specialitate
prin intermediul unui număr de 95 de ofiţeri specialişti, iar cele de tip operativ printr-un număr de 258 (agenţi
şi ofiţeri pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar).
Cei 353 funcţionari publici cu statut special pot fi încadraţi în 2 categorii:
- personal din cadrul organizaţiei penitenciare de tip militar şi care au o vechime în munca de peste 10
ani şi care au fost instruiţi în instituţii de tip militar
- personal care îşi desfăşoara activitatea în cadrul organizaţiei penitenciare din momentul demilitarizării
(2004), care au fost instruiţi în instituţii civile
Având în vedere aspectele mai-sus enunţate, în contextul unui proces continuu de transformare a
instituţiei , se impune – în primul rând- armonizarea relaţiilor în rândul personalului (indiferent de profilul
formării profesionale), pornind de la o temeinică cunoaştere a atitudinii faţă de schimbare a celor două categorii
de personal printr-o comunicare eficientă bazată pe cunoaşterea tipului de comunicare abordat de personalul din
subordine.
Managerul trebuie să acţioneze pentru reducerea influenţei barierelor în comunicare, şi chiar înlăturarea
acestora, informaţia (sub toate formele ei) fiind elaborată în funcţie de receptor., deoarece ―şocurile‖ provenite de
la reverberaţiile fenomenului disonanţei cognitive, sunt preluate de instituţie în ansamblul ei, care va încerca să
răspundă prin iniţierea, la nivel organizaţional, a unor demersuri orientate spre schimbări, transformări,
reechilibrări . Pe de altă parte, orice transformare sau schimbare este resimţită şi în exterior, organizaţia
influenţând şi modelând, la rândul ei, mediul social.
Pe de altă parte, lipsa de cooperare între membrii unui colectiv este un impediment major în
desfăşurarea procesului de schimbare, schimbarea fiind reală doar dacă are loc şi o schimbare de atitudine
(adică: procesul de gândire, starea de spirit, alegerea modelului, a ueni decizii), consecinţa putând fi, adesea,
dizolvarea totală a coerenţei, spargerea identităţii, ruptura, pâna la instalarea sistemului (sociouman) într-un
nou echilibru.
În concluzie, s-a recurs la analiza comparativă a atitudinii şi stilului de comunicare în cazul celor două
categorii de anagajaţi, măsurate cu ajutorul:
 Chestionarului S.C. (analiza stilului de comunicare), probă construită de S. Marcus, psiholog
român cu importante contribuţii în studiul fenomenului empatic
 Inventarului de opinii privind schimbările din organizaţia penitenciară de tip militar,
instrument de lucru tradus din limba enegleză şi adaptat ca şi conţinut informaţional scopului
studiului

Lotul de studiu a fost alcătuit din 40 subiecţi , din care :
- 20 subiecţi (dintr-un total de 142) şi-au desfăşurat activitatea în cadrul organizaţiei penitenciare de tip militar
şi au o vechime în munca de peste 10 ani
- 20 subiecţi (dintr-un total de 211) îşi desfăşoară activitatea în cadrul organizaţiei penitenciare din momentul
demilitarizării (2004)

Iată , schematic , profilul acestora:

Subiecţi care îşi desfăşoara activitatea în cadrul

Subiecţi din cadrul organizaţiei penitenciare de
organizaţiei penitenciare din momentul
tip militar cu vechime în munca de peste 10 ani
demilitarizării (2004), cu formare profesională
şi formare militară
civilă
Studii Sex Studii Sex
Şcoală militară

Şcoală militară
Superioare

Superioare

M F M F
Medii

Medii

68% 17% 15% 94% 6% 32% 48% 20% 79% 21%

Sumarizând datele obţinute în urma analizării, prelucrării şi interpretării rezultatelor, în sensul

surprinderii acelor aspecte ale transformărilor din organizaţia penitenciară de tip militar, care influenţează
personalul sub aspectul factorului uman, al randamentului profesional şi al rezistenţei la schimbare: bariere în
comunicare, atitudini faţă de schimbare, rezultă tabloul de mai-jos:

319
 EFECTIV TOTAL – 353 angajaţi
142 angajaţi (40,22%) şi-au desfăşurat
211 angajaţi (59,78%) îşi desfăşoară activitatea
activitatea în cadrul organizaţiei penitenciare de
în cadrul organizaţiei penitenciare din momentul
tip militar şi au o vechime în munca de peste 10
demilitarizării (2004)
ani
PUNCTE SLABE PUNCTE FORTE
Atitudini Comunicare Atitudini Comunicare
stilul aproximativ 75% Stilul asertiv este
aproximativ 12% manipulator, este manifestă punctul forte al
manifestă rezistenţă utilizat de disponibilitatea structurii prin
faţă de schimbare aproximativ 22% dezvoltării şi evoluţiei atitudinea
şi dintre angajaţi (12% sistemului în direcţia constructivă a
aproximativ 11% au aparţinând primului şi în coordonatele angajaţilor
atitudine oscilantă grup de studiu) impuse de reforma (aproximativ 65% din
începută în anul 2004 totalul de angajaţi)

Plecând de la punctele slabe şi cele forte din perspectiva profilului resursei umane (atitudine faţă de
schimbare şi stil de comunicare predominnat), se impune o modalitate de intervenţie asupra percepţiei
personalului din organizaţia penitenciară de tip militar în sensul acceptării schimbării, intervenţie elaborată şi
integrată în contextul pluri- şi multidisciplinarităţii unităţii carcerale în ansamblu ei.
S-au analizat strategiile de bază ce vizează reacţia personalului în faţa schimbării: strategiile
conservatoare, strategiile „raţionaliste‖, strategiile „personaliste‖ şi strategiile decizionale, şi, în funcţie de
dominantele culturii organizaţionale, aşa cum au fost evidenţiate anterior, s-a optat pentru o strategie
decizională. Acest tip de intervenţie strategică vizează ameliorarea simultană a randamentului şi a sistemului
social (valorilor umane), tinzând să optimizeze atât sistemul economico-administrativ, cât şi sistemul uman. Ea
permite apariţia unor practici inovatoare şi ofensive, specifice organizaţiilor cu o cultură de tip adaptativ şi
vizionar. Astfel se crează premisele unei reale deschideri spre evoluţie continuă şi prin capacitatea de a sesiza
oportunităţile şi de a-şi adapta structurile în funcţie de aceste oportunităţi.
Simultan implementării startegiei decizionale, sunt indicate acţiuni evaluative de tip preventiv pentru a
identifica acele aspecte care încep să se degradeze, spre a se acţiona din timp asupra lor.
O situaţie ideală ar fi aceea de elaborare a unui instrument de identificare a posibilelor crize în
organizaţiile de tip penitenciar, pentru a creşte gradul de fidelitate al rezultatelor, asigurându-se astfel şi
succesul intervenţiei.

Bibliografie:

1. Adrian Neculau, 1996, „Psihologie socială - aspecte Contemporane”, Editura Polirom, Iaşi
2. Adrian Neculau, Gilles Ferrol, 1998, „Psihologia Schimbării”, Editura Polirom, Iasi
3. Constantin Radulescu-Motru, „Psihologia poporului Român”, Editura PAIDEIA, Bucureşti
4. Claudiu Nicolae, 2004, „Schimbarea organizaţiei Militare”, Editura Tritonic, Bucureşti;
5. ―Dicţionarul explicativ al limbii române”, 1996, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic
6. Gary Johns, 1998, ―Comportament organizaţional” , Editura Economică, Bucureşti
7. Ioan Petrişor, 1999, “Progresul organizaţional - schimbare, transformare şi inovare organizaţională” ,
Editura Mirton, Timişoara
8. Mare, E., Oanţă, F., 2006, “Auditul intern în domeniul Militar”, Editura Academiei Forţelor Terestre, Sibiu
9. Mihail Dumitrescu, 1995, „Introducere în management şi management general”, Editura Eurounion S.R.L.,
Oradea
10.Milan Kubr, 1992, “Manualul consultantului în Management”, Editura AMCOR, Bucureşti
11.Mihuţ, I., 2002, ―Euromanagement”, Editura Economică, Bucureşti
12. Paul Popescu Neveanu, „Dicţionar de psihologie”, Bucureşti
13. Predişcan M., 2001, “Managerizarea schimbărilor Organizaţionale”, Editura Mirton, Timişoara
14.Ticu Constantin, Ana Stoica-Constantin, 2002, „Managementul resurselor umane”, Editura Institutului
European
15. Victor Stoica (col. Dr.), 2002, „Managementul organizaţiei şi acţiunii militare”, Editura Academiei de
Înalte Studii Militare, Bucureşti
16. Zoltan Bogathy, 2004, „Manual de psihologia muncii şi Organizaţională”, Editura Polirom

320